ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 106 din 16 noiembrie 2004 privind stabilirea indemnizaţiilor unor aleşi locali pentru anul 2005 EMITENT GUVERNUL Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.103 din 25 noiembrie 2004Măsurile pe care le generează prezenta ordonanţă de urgenţă vizează interesul social, buna desfăşurare a activităţii în administraţia publică locală, creşterea calităţii serviciilor publice şi constituie situaţie de urgenţă şi extraordinară, în temeiul art. 115 alin (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.     Articolul UNIC (1) Indemnizaţiile pentru funcţiile cuprinse în anexa nr. VII/1b cap. I nr. crt. 10-37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. ...  (2) Indemnizaţiile prevăzute în anexă sunt cele corespunzătoare pentru lunile octombrie-decembrie 2005. În perioada ianuarie-septembrie 2005 se acordă 45% din suma aferentă creşterii totale a indemnizaţiilor, calculată ca diferenţă între indemnizaţiile cuvenite începând cu luna octombrie 2005, stabilite potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, şi indemnizaţiile avute în luna decembrie 2004. ...  PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: ──────────────── p. Ministrul de stat, ministrul administraţiei şi internelor, Nicolae Berechet, secretar de stat Ministrul delegat pentru administraţia publică, Gheorghe Emacu p. Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Valentin Mocanu, secretar de stat p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Bucureşti, 16 noiembrie 2004. Nr. 106.     Anexa FUNCŢII DE DEMNITATE PUBLICĂ ALESE Indemnizaţiile persoanelor din cadrul organelor autorităţii publice, alese în funcţie potrivit prevederilor Constituţiei României           Nr. crt.FuncţiaIndemnizaţia - lei -     PRIMĂRII ŞI CONSILII     1Primar general al Capitalei47.663.000   2Viceprimar al Capitalei41.035.000   3Preşedinte al consiliului judeţean (categoria I)43.691.000   4Preşedinte al consiliului judeţean (categoria II)41.035.000   5Vicepreşedinte al consiliului judeţean (categoria I)39.263.000   6Vicepreşedinte al consiliului judeţean (categoria II)30.606.000   7Primar de municipiu (cu peste 320.000 locuitori)37.140.000   8Primar de municipiu (categoria I)34.568.000   9Primar de municipiu (categoria II)31.711.000   10Primar de municipiu (categoria III)29.141.000   11Viceprimar de municipiu (cu peste 320.000 locuitori)32.570.000   12Viceprimar de municipiu (categoria I)29.996.000   13Viceprimar de municipiu (categoria II)27.427.000   14Viceprimar de municipiu (categoria III)24.854.000   15Primar de oraş (categoria I)26.572.000   16Primar de oraş (categoria II)24.286.000   17Primar de oraş (categoria III)22.000.000   18Viceprimar de oraş (categoria I)22.000.000   19Viceprimar de oraş (categoria II)19.999.000   20Viceprimar de oraş (categoria III)18.748.000   21Primar de comună (cu peste 15.000 locuitori)18.748.000   22Primar de comună (categoria I)17.333.000   23Primar de comună (categoria II)15.475.000   24Primar de comună (categoria III)13.619.000   25Viceprimar de comună (cu peste 15.000 locuitori)15.475.000   26Viceprimar de comună (categoria I)13.619.000   27Viceprimar de comună (categoria II)11.450.000   28Viceprimar de comună (categoria III)11.100.000 ______________