LEGE 56 17/03/2022 - Portal Legislativ Portal Legislativ Meniu Meniu Acasă Despre Proiect Facilități Oferite Legături Utile GDPR Meniu Acasă Despre Proiect Facilități Oferite Legături Utile GDPR Prin portalul N-Lex se acorda acces gratuit la legislatiile nationale ale statelor membre, portalul fiind conceput pe baza unei tehnologii de comunicare interne, ce permite accesarea directa a bazelor de date legislative nationale, rezultatele cautarilor venind direct de la sursa. Cuprins Se încarcă, vă rugăm asteptati. + Fișă act Actiuni suferite Actiuni Induse Refera pe Referit de Cuprinsul Actului pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajăArticolul IArticolul IIp. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,VASILE-DANIEL SUCIUPREȘEDINTELE SENATULUIFLORIN-VASILE CÎȚU Reveniti in topul paginii Forma printabilă LEGE nr. 56 din 17 martie 2022pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajăEMITENTPARLAMENTUL ROMÂNIEIPublicat în MONITORUL OFICIAL nr. 265 din 18 martie 2022Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul IOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 10 martie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 274/2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 7În vederea protecției turiștilor, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic se interzice circulația sau staționarea vehiculelor, cu excepția celor care asigură intervenții operative și a utilajelor de întreținere a plajelor. ... 2. După articolul 7 se introduc două noi articole, articolele 7^1 și 7^2, cu următorul cuprins: + Articolul 7^1(1) Accesul persoanelor fizice însoțite de animale de companie, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, este permis oricând în afara sezonului estival.(2) Pe durata sezonului estival, accesul persoanelor fizice însoțite de animale de companie, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, este permis numai cu acordul operatorilor de plaje, în condițiile alin. (3).(3) Accesul cu animale de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic este permis indiferent de perioada din an, cu condiția ca animalele de companie să fie ținute în zgardă sau ham și lesă.(4) Posesorii de animale de companie au obligația de a deține asupra lor pungi pentru strângerea dejecțiilor produse de acestea, de a curăța zona respectivă și de a le arunca la gunoi. + Articolul 7^2(1) Indiferent de perioada din an, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic este permis accesul câinilor utilitari aparținând persoanelor cu dizabilități.(2) Prin excepție de la prevederile art. 7^1 alin. (2), pe durata sezonului estival, accesul câinilor din dotarea Ministerului Afacerilor Interne și al câinilor utilitari aparținând persoanelor cu dizabilități, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, este permis fără acordul operatorilor de plaje. ... 3. La articolul 8 alineatul (1), litera m) se abrogă. ... 4. La articolul 8, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:(1^1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 de lei la 1.000 de lei nerespectarea de către persoanele fizice a obligației de a ține animalele de companie în zgardă sau ham și lesă pe toată perioada prezenței pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic.(1^2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 10.000 de lei nerespectarea de către persoanele fizice a obligației de a strânge dejecțiile produse de animalele de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, de a curăța zona respectivă și de a le arunca la gunoi. ... 5. La articolul 8, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează de către:a) persoane anume desemnate din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. c), e), g), h), k) și p); ... b) persoane anume desemnate din cadrul autorității publice centrale pentru turism, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d), f), h)-j), l), n) și o); ... c) ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române, ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române și polițiștii locali, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. i), k) și l), alin. (1^1) și (1^2). ... ... + Articolul IIOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 10 martie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 274/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,VASILE-DANIEL SUCIUPREȘEDINTELE SENATULUIFLORIN-VASILE CÎȚUBucurești, 17 martie 2022.Nr. 56.----- Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro. Copyright © 2025 - Ministerul Justiției. Toate drepturile rezervate. - Termeni și Condiții | Acasă | Despre Proiect | Facilități Oferite | Legături Utile ×Inchide Versiune Beta A fost lansata versiunea Beta a Portalului Legislativ Fiind o versiune Beta, este posibil ca unele facilitati sa nu functioneze in mod corect. Inchide mesajul de atentionare ×Inchide Datorita faptului ca folositi o versiune de Internet Explorer (Internet Explorer 8) foarte veche este posibil ca unele functionalitati sa fie dezactivate sau sa nu functioneze corect! Ce browser sa aleg? Google Chrome Descarca Browser Mozilla Firefox Descarca Browser Internet Explorer Descarca Browser Apple Safari Descarca Browser De ce sa actualizez browserul? Browserele invechite, cum ar fi Internet Explorer 8 (lansat în 2001) nu respecta standardele web, nu ofera unele facilitati noi browser-ului, cum ar fi de navigatie sau descarcare, managerul de tab-uri, si au probleme de securitate. Aceasta afecteaza, de asemenea, calitatea de redare site-uri web. Inchide mesajul de atentionare