REGULAMENT pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în acest sector Capitolul 1 Dispoziţii generale Articolul 1 Dispoziţiile prezentului regulament se aplică circulaţiei pe drumurile publice. Pe drumurile care nu sînt deschise circulaţiei publice, fiind folosite numai de vehicule ce deservesc în mod obişnuit o anume organizaţie socialistă, se aplică, dacă este cazul, reguli stabilite de conducerea acelei organizaţii. La intrarea pe aceste drumuri organizaţiile socialiste care le administrează vor instala, în loc vizibil, un panou cu inscripţia: "Drum interzis circulaţiei publice". Articolul 2 Organele militiei şi comitetele executive ale sfaturilor populare vor întreprinde acţiuni continui de popularizare a regulilor de circulaţie. Organele militiei, prin intermediul presei, radioteleviziunii şi cinematografiei vor da îndrumări practice pentru circulaţia pe drumurile publice în condiţii speciale, cu arătarea consecinţelor nerespectării regulilor de circulaţie în aceste cazuri. Articolul 3 Instituţiile medicale cărora li se trimit spre verificare conducatori de autovehicule pentru a le constata aptitudinea de a conduce, sînt obligate sa comunice, deindata, rezultatul examenului medical, organului militiei în circumscripţia căruia îşi are sediul instituţia medicală şi sa consemneze constatarea în tichetul de evidenta aflat asupra conducătorului de autovehicul. Articolul 4 Este interzisă crearea de restrictii pentru circulaţia vehiculelor sau a pietonilor prin executarea de lucrări, depozitarea de materiale ori lăsarea de obiecte, pe partea carosabilă a drumurilor publice sau pe trotuare, fără acordul prealabil al organelor militiei. Nu este considerată producătoare de restrictii lăsarea unor materiale sau obiecte pe trotuare în cazul cînd, prin aceasta, pietonii nu sînt obligaţi sa folosească partea carosabilă a drumului public. Obstacolele producătoare de restrictii pentru circulaţia pe drumurile publice trebuie semnalizate de cei care le creează, ziua cu mijloace de avertizare corespunzătoare ("Lucrări" sau "Alte pericole"), iar noaptea şi prin lumini roşii, vizibile din ambele sensuri de circulaţie de la cel puţin 50 m. Articolul 5 Organele căilor ferate, de acord cu organele de stat care administrează drumurile şi cu organele militiei, vor stabili, în raport cu intensitatea circulaţiei şi cu condiţiile de vizibilitate, trecerile la nivel peste linia ferată care necesita să fie prevăzute cu bariere sau cu semnalizare optica ori acustica. La trecerile la nivel peste liniile ferate fără bariere, organele căilor ferate, împreună cu organele de stat care administrează drumurile publice, precum şi cu organizaţiile socialiste care deţin terenurile invecinate, vor lua măsuri pentru înlăturarea obstacolelor ce împiedica vizibilitatea caii ferate de la locul unde conducătorii vehiculelor sînt obligaţi sa oprească potrivit prezentului regulament. În cazul cînd la trecerile la nivel peste liniile ferate fără bariere, nu se pot asigura condiţiile prevăzute în alineatul precedent, organele de stat care administrează drumurile publice, împreună cu organele căilor ferate şi cu acordul organelor militiei, vor luna măsuri, după caz, pentru: - mutarea trecerii la nivel pe alt amplasament cu vizibilitate; - desfiinţarea trecerii la nivel cu abaterea circulaţiei rutiere pe alta trecere la nivel invecinata, cu vizibilitate asigurata sau avînd bariera pazita; - instalarea de paza sau dispozitive automate, în ordinea urgenţei stabilite de aceste organe. Articolul 6 Staţiile de tramvaie, troleibuze sau autobuze, precum şi traseele acestor autovehicule, se stabilesc de întreprinderile de transport în comun, cu acordul organelor militiei. Dacă în localităţi, traseele tramvaielor, troleibuzelor sau autobuzelor trec peste calea ferată la acelaşi nivel, în amindoua părţile înainte de trecere trebuie să existe staţii de oprire. Articolul 7 Este interzisă organizarea de concursuri sau antrenamente ori a altor manifestatii sportive pe drumurile publice, fără acordul prealabil al organelor militiei. Articolul 8 Este interzisă lăsarea pe drumurile publice a animalelor nesupravegheate. Capitolul 2 Reguli privind circulaţia pe drumurile publice Secţiunea I Semnele şi semnalele folosite pentru asigurarea securităţii circulaţiei Articolul 9 Persoanele care folosesc drumurile publice în orice calitate trebuie să se conformeze semnelor şi semnalelor folosite pentru asigurarea securităţii circulaţiei. A. Indicatoare pentru circulaţie Articolul 10 Indicatoarele pentru circulaţia pe drumurile publice sînt: a) de avertizare (pentru locuri periculoase); ... b) de dirijare (reglementare) care pot fi pentru: ... - prioritate la intersectii; - interzicere sau restrictie; - sens obligatoriu. c) de orientare şi diverse, care pot fi pentru: ... - presemnalizare; - orientare; - diverse. B. Marcaje Articolul 11 Marcajele aplicate pe drumurile publice sînt: a) marcaje longitudinale, care pot fi: ... - centrale, care separa sensurile de circulaţie; - pentru delimitarea benzilor de circulaţie; - pentru puncte periculoase. b) marcaje transversale, care pot fi: ... - pentru oprire; - de traversare pentru pietoni; - de traversare pentru biciclisti; - pentru spaţii interzise. c) alte marcaje, care pot fi: ... 1. laterale - pe parapete; - pe stîlpi de dirijare; - pe ziduri; - pe bordurile trotuarelor sau insulelor; - pe stîlpii electrici sau de telecomunicaţii ori pe pomi; 2. diverse - pentru delimitarea caii (părţii carosabile); - prin inscripţii pentru: semnalizarea direcţiei prin sageti; oprire prin cuvintul "STOP"; staţii de oprire a autobuzelor, troleibuzelor şi taxiurilor, marcate printr-o linie continua sau prin inscripţiile "TAXI", "Buz"; - pentru parcare (stationare), care pot fi: transversal, înclinat, paralel sau în axa drumului public; - pentru trecerile la nivel. C. Semnalele semaforului electric şi ale lampii cu lumina galbena intermitenta Articolul 12 Semnalele semaforului electric pentru dirijarea circulaţiei la intersectii sînt următoarele: a) Lumina verde, care înseamnă ca vehiculele pot sa treacă, iar pietonii sa traverseze strada; ... b) lumina galbena, care înseamnă ca vehiculele nu pot să între în intersectie şi pietonii sa traverseze strada. ... Vehiculul sau pietonul surprins de lumina galbena în intersectie, continua sa circule. În cazul strazilor cu refugii, pietonii care la apariţia luminii galbene nu au trecut de jumătatea strazii, sînt obligaţi sa aştepte pe refugiu şi sa continue traversarea numai la lumina verde. În cazul cînd lumina galbena apare după lumina verde, iar vehiculele se afla atît de aproape de semnal încît nu pot sa oprească în condiţii de siguranţă suficiente înainte de a fi depăşit semnalul, acestea au dreptul sa treacă; c) lumina roşie, care înseamnă ca vehiculele nu au dreptul sa treacă şi pietonii sa traverseze strada. ... Articolul 13 Semnalul cu lumina galbena intermitenta de la intersectii obliga pe conducătorii vehiculelor de a reduce viteza pînă la limita evitării oricărui pericol şi de a se asigura ca intrarea lor în intersectie nu stinjeneste circulaţia. Articolul 14 Autovehiculele destinate stingerii incendiilor, cele ale salvării şi ale militiei pot trece prin intersectie, în cazul cînd exista spaţiul necesar, indiferent de semnalul semaforului electric, dar numai cînd se deplaseaza la locul unei calamitati, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru alte evenimente deosebite, care impun aceasta. La apropierea de intersectii, conducătorii acestor autovehicule sînt obligaţi sa dea semnale sonore şi sa micşoreze viteza pînă la limita care asigura evitarea accidentelor. În situaţiile de mai sus, conducătorii autovehiculelor respective nu sînt scutiţi de răspundere pentru accidentele comise din vina lor. D. Semnalele făcute de agentul de circulaţie Articolul 15 Agentul de circulaţie indica semnalul "Stop": - pentru vehiculele şi pietonii venind din faţa: cu bratul sting ridicat vertical şi palma miinii înainte; - pentru vehiculele şi pietonii venind din spate: cu bratul drept intins orizontal şi palma miinii înainte. Aceste semnale pot fi întrebuinţate simultan. În acest caz bratul sting ridicat vertical cu palma miinii înainte şi bratul drept intins orizontal cu palma miinii înainte indica semnalul "Stop" pentru vehiculele şi pietonii venind din faţa sau spatele agentului de circulaţie şi semnalul "liber" de a intra şi trece prin intersectie, respectiv de a traversa strada, pentru vehiculele şi pietonii venind din părţile laterale. Agentul de circulaţie poate face semn cu mina pentru ca vehiculele sa avanseze, sa treacă prin faţa sau spatele sau, prin partea sa stinga sau dreapta ori ca pietonii sa traverseze strada. Semnalele vor fi făcute în asa fel încît să se evite aglomerarile la intersectii. Articolul 16 Semnalele sau indicaţiile agenţilor de circulaţie vor fi respectate cu precădere, atît faţă de celelalte semne şi semnale, cît şi faţă de regulile privind dirijarea circulaţiei. Agenţii de circulaţie pot face semne sau da indicaţii în condiţiile alineatului precedent, numai în măsura în care buna desfăşurare a circulaţiei impune aceasta. Articolul 17 Agenţii de circulaţie care fac semnale vehiculelor în mers trebuie să fie echipati şi plasati în asa fel încît să fie vazuti şi uşor de recunoscut, atît ziua cît şi noaptea, de toţi cei care folosesc drumul public. E. Semnalele conducătorilor de vehicule Articolul 18 Pentru a preveni un pericol sau a nu stinjeni circulaţia, conducătorii vehiculelor semnalizeaza cu mijloacele de avertizare sonora, cu luminile farurilor, cu semnalizatoarele luminoase sau cu bratul. Semnalizarea cu mijloacele de mai sus nu scuteşte pe conducătorii vehiculelor de obligaţia micsorarii vitezei şi a luării tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea accidentelor. Articolul 19 Semnalizarile cu mijloacele de avertizare sonora nu pot fi folosite în zonele de acţiune a indicatorului "Claxonarea interzisă" precum şi în localităţile unde acest mod de semnalizare este interzis prin decizii ale comitetelor executive ale sfaturilor populare, iar în celelalte localităţi între orele 22-6. Se exceptează de la prevederile alineatului precedent autovehiculele destinate stingerii incendiilor, cele ale salvării şi ale militiei, care se deplaseaza la intervenţii, precum şi autovehiculele care se afla în una din situaţiile prevăzute la art. 67. Pentru prevenirea pietonilor şi a conducătorilor de vehicule, inclusiv a biciclistilor, mijloacele de avertizare sonora se folosesc numai la o distanta de cel puţin 30 m de aceştia. Este interzisă folosirea în mod abuziv a mijloacelor de avertizare sonora. Articolul 20 La întîlnirea autovehiculelor care circulă noaptea în sens contrar pe drumurile neluminate, este obligatorie folosirea fazei scurte (lumina de intilnire). Faza scurta se foloseşte concomitent cu reducerea vitezei, la o distanta de cel puţin 200 m de autovehiculul din faţa. Semnalizarea cu lumina farurilor, prin schimbarea fazei scurte cu faza lungă, este permisă numai la intersectiile din localităţi. Articolul 21 Conducătorii autovehiculelor sînt obligaţi sa semnalizeze la schimbarea direcţiei de mers şi la depasire numai cu luminile intermitente ale semnalizatoarelor, în raport cu schimbarea direcţiei de mers. Oprirea se semnalizeaza cu lumina roşie a lanternelor din spate. Este interzisă folosirea luminilor roşii în faţa autovehiculelor, precum şi a luminilor albe în spatele acestora, cu excepţia luminii proiectate pentru luminarea numărului de înmatriculare şi a celei destinate, prin construcţie, a fi folosită la mersul înapoi. Articolul 22 Conducătorii motocicletelor, bicicletelor, vehiculelor cu tracţiune animala sau a celor trase ori impinse cu mina, precum şi a vehiculelor care nu circula în mod obişnuit pe drumurile publice, vor semnaliza cu bratul intins orizontal intenţia lor de a schimba direcţia de mers sau a depăşi, corespunzător manevrei pe care urmează sa o execute. Oprirea acestor vehicule, cu excepţia motocicletelor, va fi semnalizata prin balansarea bratului conducătorului în plan vertical. Articolul 23 Intenţia de a schimba direcţia de mers sau de a depăşi se semnalizeaza, indiferent de mijlocul de semnalizare folosit, cu cel puţin 50 metri în localităţi şi 100 metri în afară localităţilor, înainte de schimbarea direcţiei de mers sau de depasire. Articolul 24 Semnalizarile cu mijloace de avertizare sonora sau cu luminile se fac în mod obligatoriu ori de cîte ori este necesar pentru evitarea unui pericol imediat. Secţiunea a II-a Reguli privind circulaţia vehiculelor de orice felA. Poziţii în timpul mersului Articolul 25 Toate vehiculele, inclusiv cele trase sau impinse cu mina, vor fi conduse pe partea dreaptă a drumului public în direcţia de mers. Articolul 26 Pe drumurile publice pe care sînt aplicate marcaje longitudinale, conducătorul de vehicul nu va trece peste liniile de interzicere sau continue (simple sau duble) şi nici peste marcajele pentru puncte periculoase. Aceeaşi obligaţie revine conducătorului de vehicul şi atunci cînd pe drumurile publice sînt aplicate marcaje transversale pentru spaţii interzise. Liniile discontinue (întrerupte) au caracter orientativ putindu-se trece peste ele numai atunci cînd conducătorul de vehicul schimba banda de circulaţie sau direcţia de mers şi după ce a semnalizat intenţia efectuării acestor manevre şi s-a asigurat că nu periclitează circulaţia celorlalţi conducatori care îl preced sau îl urmează, ori cu care se va incrucisa. În cazul cînd sensul de circulaţie este separat de o linie continua şi una discontinua, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificatia liniei celei mai apropiate de vehicul în direcţia de mers. Articolul 27 Circulaţia vehiculelor pe drumurile publice cu mai multe benzi pe acelaşi sens se desfăşoară astfel: - pe banda de lîngă bordura sau acostament vor circula vehiculele destinate transportului în comun şi cele care se deplaseaza cu viteza redusă; - pe celelalte benzi vor fi conduse vehiculele care, potrivit legii, pot circula cu viteze superioare. Faptul ca vehiculele de pe o bandă circula mai repede decît vehiculele de pe celelalte benzi, nu este considerat ca fiind o depasire în sensul art. 32. Articolul 28 La intersectiile cu marcaje, conducătorii de vehicule se vor încadra pe benzile corespunzătoare direcţiei de mers voite, cu cel puţin 50 metri înainte de intersectie, avînd obligaţia de a respecta semnificatiile indicatoarelor şi marcajelor pentru semnalizarea direcţiei de mers. La intersectiile fără marcaje, conducătorii vehiculelor ocupa în mers, la o distanta de cel puţin 50 metri de intersectie, următoarele poziţii: a) cei care vor sa schimbe direcţia de mers spre dreapta, rindul din dreapta; ... b) cei care vor sa schimbe direcţia de mers spre stinga sau vor sa meargă înainte, rindul din stinga. ... Dacă în intersectie circula şi tramvaie, iar spaţiul dintre sina din dreapta şi trotuar nu permite circulaţia pe doua rinduri, toţi conducătorii de vehicule, indiferent de direcţia de mers voita, vor circula pe un singur rind, lasind liber traseul tramvaiului. Articolul 29 Schimbarea direcţiei de mers prin virare la dreapta sau la stînga este interzisă în locurile unde sînt instalate indicatoare cu aceasta semnificaţie. Articolul 30 Dacă la apropierea de intersectie sînt instalate semne care indica o anumită direcţie de mers, vehiculele vor putea fi conduse numai în direcţia sau direcţiile indicate de acestea. Articolul 31 Este interzisă circulaţia vehiculelor pe sectoarele de drum public la începutul cărora sînt instalate indicatoare prin care se interzice accesul. B. Depăşirea Articolul 32 Vehiculele se depăşesc numai pe partea stinga, cu excepţia vehiculelor a căror conducatori semnalizeaza intenţia de a schimba direcţia de mers la stînga şi a tramvaielor, care se depăşesc pe partea dreaptă. Tramvaiele în mers pot fi depăşite şi pe stinga, atunci cînd drumul public este cu sens unic sau cînd între sina din dreapta şi marginea trotuarului nu exista loc pentru depasire. Cel ce efectuează depăşirea este obligat: a) sa semnalizeze intenţia de a se angaja în depasire şi să se angajeze în depasire numai după ce s-a convins ca aceasta se poate face fără pericol; ... b) sa păstreze în timpul depăşirii o distanta laterala suficienta faţă de vehiculul depăşit; ... c) sa reintre în partea dreaptă a drumului după ce se va asigura ca aceasta se poate face fără pericol pentru vehiculul depăşit. ... Conducătorul vehiculului ce urmează a fi depăşit trebuie să creeze condiţii pentru depasire, fiind obligat sa ia următoarele măsuri: a) sa nu mărească viteza cu care circulă, atunci cînd i se semnalizeaza ca urmează a fi depăşit; ... b) să se angajeze cît mai aproape de marginea din dreapta a drumului. ... Articolul 33 Depăşirea este interzisă: a) în intersectii cu circulaţia nedirijata; ... b) în apropierea virfurilor de panta, cînd vizibilitatea este redusă sub 50 m; ... c) în curbe unde vizibilitatea este redusă sub 50 m; ... d) pe poduri; prin excepţie, vehiculele cu tracţiune animala, motocicletele fără atas şi bicicletele pot fi depăşite pe podurile metalice, de beton sau din zidărie de piatra care au o lungime de peste 20 m şi o latime de cel puţin 7 m; ... e) la treceri pentru pietoni semnalate cu indicator sau marcaj; ... f) la treceri la nivel peste calea ferată şi la mai puţin de 50 m de acestea; ... g) în staţii de tramvai, cînd tramvaiul este oprit sau dacă acesta se găseşte la mai puţin de 50 m de statie; tramvaiul poate fi depăşit în staţiile prevăzute cu refugii pentru pietoni; ... h) în orice alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m; ... i) în zonele de acţiune ale indicatoarelor: "Depăşirea autovehiculelor, cu excepţia motocicletelor fără atas, interzisă", "Depăşirea este interzisă autovehiculelor destinate transportului de mărfuri"; ... j) în situaţia cînd vehiculul ce ar urma să fie depăşit este angajat în depăşirea altui vehicul oprit sau în mers (triplare), dacă prin aceasta manevra se trece peste axa care desparte cele doua sensuri de circulaţie ale drumului; ... k) în situaţia cînd se apropie din sens opus un alt vehicul şi cînd pentru realizarea depăşirii ar fi necesar să se treacă peste axa care desparte cele doua sensuri de circulaţie ale drumului. ... C. Prioritate de trecere Articolul 34 Cînd doua vehicule se apropie simultan de o intersectie venind de pe drumuri publice pe care nu sînt instalate indicatoare de prioritate la intersectii, vehiculul ce vine dinspre dreapta are prioritate de trecere. Are, de asemenea, prioritate de trecere vehiculul care circulă pe un sector de drum public la începutul căruia este instalat indicatorul "Drum cu prioritate", ori "Prioritate faţă de circulaţia din sens invers" sau care intra într-o intersectie la începutul căreia este plantat indicatorul "Intersectie cu drum fără prioritate". Organele de stat care administrează drumurile publice ce se intersectează cu sectoare de drum cu prioritate, sînt obligate sa instaleze, înainte de intersectie, unul din indicatoarele "Cedează trecerea" sau "Oprire la intersectie". Vehiculele destinate stingerii incendiilor, cele ale salvării şi ale militiei, în cazurile cînd se deplaseaza la intervenţii, precum şi tramvaiele şi coloanele în mers au prioritate de trecere. La apropierea vehiculelor destinate stingerii incendiilor, celor ale salvării şi ale militiei, în cazurile cînd se deplaseaza la intervenţii, celelalte vehicule îşi vor micşora viteza şi vor circula cît mai aproape de marginea din dreapta a drumului, pînă sînt depăşite. Nu au prioritate de trecere: a) vehiculele care urmează să între într-o intersectie venind de pe un drum public pe care nu este instalat vreun indicator de prioritate fără de vehiculele care circulă dinspre dreapta; ... b) vehiculele care circulă pe drumul public pe care este instalat unul din indicatoarele "Cedează trecerea" sau "Oprire la intersectie"; ... c) vehiculele care intilnesc indicatorul "Prioritate pentru circulaţia din sens invers"; ... d) vehiculele care coboară o panta faţă de vehiculele care urca; ... e) vehiculele care circulă din partea dreaptă într-o intersectie cu sens giratoriu, faţă de vehiculele care circulă din partea stinga; ... f) vehiculele care se pun în mişcare, care ies din garaje, curţi sau ganguri, faţă de vehiculele care circulă pe drumul public, indiferent de direcţia de mers a acestora. ... D. Întoarcerea şi mersul înapoi Articolul 35 Pentru a putea întoarce vehiculul înapoi de pe un sens de circulaţie pe celălalt sens, prin manevrare înainte şi înapoi sau printr-un viraj, conducătorul este obligat sa oprească, sa semnalizeze şi să se asigure ca din spate şi din faţa nu circula în acel moment nici un vehicul. Nu se executa aceasta manevra: a) în locurile unde este instalat indicatorul "Întoarcerea interzisă"; ... b) la trecerile pentru pietoni; ... c) în curbe cu vizibilitate redusă; ... d) în locurile unde soliditatea drumului nu este verificata (marginile prapastiilor, malurile santurilor etc.); ... e) pe poduri şi sub poduri; ... f) la trecerile peste calea ferată şi la o distanta mai mica de 50 m de trecerea peste calea ferată; ... g) în virfuri de panta şi pe o distanta de 50 m de o parte şi alta a vîrfului de panta; ... h) în intersectii şi la o distanta mai mica de 50 m de cel mai apropiat colt de intersectie; ... i) la mai puţin de 50 m de staţiile de tramvai, troleibuz sau autobuz; ... j) pe timp de ceata şi în orice împrejurare cînd vizibilitatea este redusă sub 100 m, dacă conducătorul vehiculului nu este pilotat de altă persoană. ... Este interzis mersul autovehiculelor înapoi pe o distanta mai mare de 50 m sau la ieşirea din garaje, curţi ori ganguri. În cazul în care vizibilitatea în spate este împiedicată, vehiculele pot fi manevrate înapoi numai atunci cînd conducătorii acestora sînt pilotati de alte persoane. E. Trecerile peste calea ferată Articolul 36 La trecerile la nivel nepazite, peste calea ferată, conducătorii de vehicule sînt obligaţi sa oprească, putindu-se angaja în trecere numai după ce s-au asigurat că nu exista nici un pericol; vehiculele vor fi oprite în locul unde se asigura o vizibilitate maxima, fără a depăşi indicatorul de atenţie în cruce, ori linia transversala continua pentru oprire. Articolul 37 Este interzisă trecerea cu vehicule peste calea ferată prin locuri pazite, atunci cînd barierele sau semibarierele sînt închise. F. Oprirea, staţionarea şi parcarea Articolul 38 Oprirea şi staţionarea vehiculelor sînt permise numai pe partea dreaptă a strazii sau drumului, în direcţia mersului şi cît mai aproape de trotuar, iar în lipsa trotuarului cît mai aproape de marginea drumului. Oprirea poate dura cel mult cinci minute; peste aceasta durata se considera stationare. La semnele sau semnalele care indica oprire la intersectie, oprirea se face în asa fel încît vehiculul sa nu depăşească limita stabilită prin semnul sau semnalul respectiv, iar unde nu exista semne sau semnale, oprirea se face la cel puţin 5 m de coltul intersectiei, respectîndu-se şi celelalte reguli de circulaţie la intersectii. În staţiile de tramvai fără locuri de refugiu pentru pietoni, conducătorii vehiculelor sînt obligaţi sa oprească la o distanta de cel puţin 5 m de ultimul vagon. Vehiculele vor fi puse în mişcare numai după ce s-au închis uşile tramvaiului. Articolul 39 Oprirea este interzisă: a) la mai puţin de 50 m de indicatorul "Oprire interzisă" pe partea pe care este instalat; ... b) în intersectiile cu cale ferată; ... c) pe poduri şi sub poduri; ... d) în curbe cu vizibilitate redusă; ... e) în locuri pentru trecerea pietonilor unde exista indicatorul "Trecere pentru pietoni" sau marcajul de traversare pentru pietoni; ... f) în locuri cu sens giratoriu; ... g) la o distanta mai mica de 5 m de intersectiile drumurilor publice sau mai mica de 20 m de indicatorul statiei de tramvai, troleibuz sau autobuz; ... h) pe portiunile drumurilor sau strazilor unde vizibilitatea este redusă sub 50 m; ... i) în dreptul altui vehicul care se afla oprit pe drumul public, dacă prin aceasta se stinjeneste circulaţia a doua vehicule venind din sensuri opuse; ... j) pe portiunile drumului public unde depăşirea este interzisă prin indicator; ... k) în locurile unde s-ar împiedica vizibilitatea indicatoarelor de circulaţie; ... l) pe sectoarele de drum unde se găsesc instalate indicatoarele "Drum ingust", "Prioritate pentru circulaţia din sens invers" sau "Prioritate faţă de circulaţia din sens invers". ... Restricţiile prevăzute în prezentul articol, cu excepţia celei de la litera k, nu sînt aplicabile vehiculelor destinate stingerii incendiilor, celor ale salvării şi ale militiei, atunci cînd sînt în misiune. Articolul 40 Staţionarea este interzisă: a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea; ... b) la mai puţin de 50 m de indicatorul "Staţionarea interzisă", pe partea pe care este instalat; ... c) la intrarea în sediile instituţiilor sau întreprinderilor, cu excepţia vehiculelor în care se incarca sau din care se descarca mărfuri; ... d) pe drumurile publice care au o latime mai mica de 6 m; ... e) la o distanta mai mica de 50 m de trecerile peste calea ferată; ... f) pe partea carosabilă a drumurilor naţionale. Vehiculele pot staţiona în afară părţii carosabile sau în locuri special amenajate; în cazul în care nu este posibila scoaterea vehiculelor în afară părţii carosabile, acestea vor staţiona cît mai aproape de marginea acostamentului; ... g) în panta. ... Restricţiile prevăzute în prezentul articol nu sînt aplicabile vehiculelor destinate stingerii incendiilor, celor ale salvării şi ale militiei, atunci cînd sînt în misiune. Articolul 41 Conducătorii care părăsesc autovehiculele stationate sînt obligaţi să le asigure cu frina de mina, sa scoată cheia din contact, sa introducă maneta schimbatorului într-una din viteze sau în marsarier şi sa incuie uşile, cu excepţia cazurilor cînd aceste măsuri nu sînt posibile datorită particularitatilor de construcţie a autovehiculului. Articolul 42 Oricărui vehicul care stationeaza pe timp de noapte pe partea carosabilă a unui drum public, acolo unde staţionarea este permisă, trebuie să i se semnalizeze prezenta prin aprinderea lanternelor de poziţie cît şi prin lumina roşie din spate, dacă locul de stationare este neluminat. Nu este permisă staţionarea pe drumurile publice, în timpul nopţii, a tractoarelor, a remorcilor, a vehiculelor cu tracţiune animala, ori a celor trase sau impinse cu mina. Articolul 43 Parcarea vehiculelor este permisă numai în locurile special destinate acestui scop, semnalizate prin indicatoare sau marcaje. În aceste locuri vehiculele vor trebui aşezate unul lîngă altul, conducătorii lor avînd obligaţia să respecte şi celelalte reguli stabilite pentru stationare. Secţiunea a III-a Reguli speciale privind circulaţia autovehiculelorA. Obligaţiile conducătorilor de autovehicule Articolul 44 Autovehiculele pot fi conduse pe drumurile publice numai dacă sînt înmatriculate potrivit dispoziţiilor prezentului regulament. Conducătorii de autovehicule trebuie să posede permis de conducere, valabil pentru categoria din care face parte autovehiculul condus. Articolul 45 Conducătorii de autovehicule sînt obligaţi: 1. înainte de plecare în cursa: a) sa verifice starea tehnica a autovehiculului, în special sistemele de transmisie, direcţie, frinare, rulare, lumini şi semnalizare. Dacă autovehiculul nu îndeplineşte condiţiile tehnice, conducătorul sau nu va pleca în cursa; ... b) la ieşirea din garaj şi la schimbul pe traseu, să semneze de primirea autovehiculului, dacă corespunde din punct de vedere tehnic pentru a putea circula; ... 2. în timpul conducerii, să aibă asupra lor: a) permisul de conducere cu tichetul de evidenta a contravenţiilor; ... b) certificatul de înmatriculare a autovehiculului; ... c) foaia de parcurs, respectiv ordinul de serviciu; ... 3. sa nu conducă autovehiculul cînd se găsesc sub influenţa băuturilor alcoolice; 4. sa nu transporte persoane în stare de ebrietate pe motociclete sau în cabina, ori în caroseria autovehiculelor destinate transportului de mărfuri; 5. sa transporte ofiţerii sau subofiterii de militie, la cererea acestora, pentru prinderea persoanelor urmărite care incearca sa dispara, pentru conducerea la punctele de prim ajutor a persoanelor care necesita asistenţa medicală şi pentru deplasarea la locurile unde s-au produs accidente de circulaţie sau calamitati. Ofiţerul sau subofiterul de militie care foloseşte un autovehicul în situaţiile de mai sus este obligat să prezinte legitimatia de serviciu, iar după terminarea misiunii, sa consemneze în foaia de parcurs sau în ordinul de serviciu distanta parcursă, timpul cît a durat deplasarea, cu indicarea descifrabila a numelui sau, a organului militiei din care face parte şi a numărului legitimatiei sale de serviciu. Cînd autovehiculul nu aparţine unei organizaţii socialiste, ofiţerul sau subofiterul care îl foloseşte va prezenta conducătorului auto legitimatia de serviciu; 6. sa oprească imediat autovehiculul: a) la semnalul ofiţerilor sau subofiţerilor de militie; ... b) la semnalul agenţilor căilor ferate postati la trecerile la nivel; ... c) la semnalul conducătorilor de coloane, inclusiv cele militare; ... d) la semnalul orbilor care traverseaza strada (semnal dat prin ridicarea bastonului alb); ... 7. sa oprească imediat cînd sînt angajaţi într-un accident şi sa dea concursul ori de cîte ori trec pe lîngă locul unui accident, în scopul acordării primului ajutor şi transportării persoanelor accidentate la cea mai apropiată unitate sanitară; 8. sa nu schimbe poziţia autovehiculului angajat în accident pînă la sosirea organelor militiei şi să asigure păstrarea urmelor la locul accidentului. În cazul cînd din accident au rezultat raniri de persoane, le vor acorda primul ajutor, iar dacă nu este posibila transportarea acestora la cea mai apropiată unitate sanitară cu alte mijloace de transport, le vor transporta ei înşişi, după care se vor întoarce imediat la locul accidentului. Dacă în accident este angajat un autovehicul destinat stingerii incendiilor, al salvării sau al organelor operative din Ministerul Afacerilor Interne, care se deplaseaza la intervenţii, conducătorul acestuia va lasă la locul accidentului un membru din echipaj, pentru a păzi sa nu fie distruse urmele şi va anunta organul militiei cel mai apropiat, urmînd ca cercetările să se facă ulterior; 9. sa sesizeze organul militiei cel mai apropiat, imediat ce iau cunoştinţa despre producerea vreunui accident, precum şi despre apariţia poleiului pe drumul public pe care au circulat, a obstacolelor sau surparilor de natura a pune în pericol securitatea circulaţiei; 10. să prezinte la cererea ofiţerilor sau subofiţerilor de militie, pentru control, permisul de conducere cu tichetul de evidenta a contravenţiilor, certificatul de înmatriculare a autovehiculului, precum şi documentele referitoare la natura şi greutatea bunurilor transportate. Certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor aparţinînd Ministerului Forţelor Armate şi documentele referitoare la natura şi greutatea bunurilor transportate cu aceste autovehicule sînt exceptate de la controlul ofiţerilor sau subofiţerilor de militie; 11. sa nu transporte persoane în caroseria autobasculantelor, pe autocisterne, pe platforme, deasupra incarcaturilor, pe părţile laterale ale caroseriei, sau care stau în picioare în caroseria autocamioanelor, pe scări, precum şi în remorci, cu excepţia remorcilor de la tractoare special amenajate pentru transportul persoanelor; 12. sa nu transporte persoane pe motociclete care nu au sa şi scări; copiii sub 14 ani se transporta în atasul motocicletei; sa nu transporte pe motociclete obiecte voluminoase, iar cînd conduc motociclete sau scutere, fără atas, cu capacitate cilindrică mai mare de 98 cmc, atît conducătorii acestora cît şi insotitorii lor sa poarte pe cap casca de protecţie pentru motociclisti; 13. sa nu transporte în cabinele autovehiculelor, în autoturisme sau pe motociclete mai multe persoane decît numărul locurilor stabilite în certificatul de înmatriculare. Copiii în vîrsta pînă la 7 ani, ţinuţi în brate, nu se socotesc în numărul persoanelor care pot fi transportate în cabinele autovehiculelor, în autoturisme sau în atasul motocicletelor; 14. sa nu încredinţeze conducerea autovehiculului persoanelor care nu au permis de conducere sau care poseda permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul respectiv; 15. sa nu încredinţeze spre folosinţă altei persoane permisul sau de conducere; 16. sa nu deschidă uşile autovehiculului în timpul mersului şi sa pornească de pe loc cu uşile închise şi asigurate. În timpul opririi sau stationarii pe drumurile publice, deschiderea uşilor autovehiculului este permisă numai dacă aceasta nu prezintă pericol pentru circulaţie; 17. sa nu angajeze discuţii care i-ar putea distrage de la conducerea atenta a autovehiculului; 18. sa nu între pe drumurile publice modernizate, cu autovehicule care au pe roti sau caroserie noroi, var etc. ce se depun pe partea carosabilă, ori cu autovehicule din care se scurg sau cad produse petroliere sau materiale de construcţii; 19. sa curete tablitele cu numărul de înmatriculare, astfel încît acesta să fie vizibil tot timpul cît autovehiculul circula pe drumurile publice; 20. sa conducă în asa fel autovehiculul încît sa nu stropeasca pietonii, clădirile şi celelalte vehicule atunci cînd pe drumurile publice exista apa sau noroi; 21. sa nu lase liber în timpul mersului volanul, ghidonul sau maneta de comanda; 22. sa nu circule, fără motiv întemeiat, cu viteza redusă, stinjenind prin aceasta circulaţia normală a celorlalte autovehicule; în cazul cînd împrejurările impun a se circula cu viteza redusă, sa circule cît mai aproape de partea dreaptă a drumului public; 23. sa nu circule cu o viteză inferioară celei prescrise de indicatorul "Viteza minima obligatorie" pe sectoarele de drum unde acţionează acest indicator; 24. sa păstreze, faţă de autovehiculul din faţa sa, o distanta corespunzătoare pentru a putea evita lovirea în cazul cînd acel autovehicul incetineste viteza sau opreşte brusc; 25. sa conducă cu atenţie sporită cînd intilnesc autovehicule purtind inscripţia "Şcoala" sau un semn distinctiv în forma de disc galben în centrul căruia se afla semnul exclamarii; 26. sa acorde prioritate pietonilor la trecerile prevăzute cu indicatoare sau marcate cu linii transversale pentru trecerea acestora; 27. să se prezinte la verificare medicală atunci cînd sînt trimişi de organele militiei ori de organizaţiile socialiste unde sînt angajaţi. Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi conducătorilor de autovehicule proprietate personală, cu excepţia dispoziţiilor de la pct. 1 lit. b şi de la pct. 2 lit. c. Articolul 46 Conducătorii tramvaielor, troleibuzelor şi autobuzelor au, pe lîngă obligaţiile prevăzute la art. 45, şi următoarele obligaţii: a) sa nu deschidă uşile pentru urcarea şi coborirea pasagerilor decît în statie, cu excepţia cazurilor de necesitate; ... b) sa nu permită în timpul mersului accesul nici unei persoane în cabina de conducere, cînd aceasta este separată de restul autovehiculului; ... c) sa nu pornească din statie înainte de urcarea şi coborirea călătorilor. ... Articolul 47 La staţiile de alimentare, conducătorii autovehiculelor sînt obligaţi: a) sa dea intiietate autosanitarelor, autovehiculelor destinate stingerii incendiilor, ale militiei, poştei şi celor care transporta incarcaturi alterabile; ... b) sa oprească funcţionarea motorului cînd sînt în asteptare în faţa dispozitivului de alimentare; ... c) sa nu plece de lîngă autovehicul; ... d) sa nu fumeze pe locul unde este amplasata statia; ... e) sa nu regleze şi nici sa repare motorul la o distanta mai mica de 50 metri de statie; ... f) sa oprească imediat motorul şi sa îndepărteze autovehiculul la o distanta de cel puţin 50 m de statie dacă se produc rateuri. Conducătorii celorlalte autovehicule care se găsesc în statie sînt obligaţi sa dea ajutor la îndepărtarea autovehiculului. ... B. Viteza de circulaţie a autovehiculelor Articolul 48 Autovehiculele pot fi conduse pe drumurile publice fără a se depăşi vitezele maxime prevăzute mai jos: Felul autovehiculuiÎn localităţiÎn afara localităţilor -Autobuze60 km/oră100 km/oră -Autobuze ale ONT Carpaţi40 km/oră80 km/oră -Autocamioane, microbuze, autocamionete, autofurgonete40 km/oră70 km/oră -Autobuze, autospeciale, autocamioane cu remorci sau care transportă persoane, motociclete40 km/oră60 km/oră -Autovehicule care transportă materiale uşor inflamabile sau explozibile30 km/oră40 km/oră -Tramvaie, troleibuze40 km/oră40 km/oră -Tractoare rutiere20 km/oră30 km/oră Conducătorii autovehiculelor din categoria acelora cu viteza maxima inferioară sînt obligaţi sa circule cît mai aproape de marginea din dreapta a drumului, pentru ca celelalte autovehicule să poată folosi viteza maxima admisă. Articolul 49 Conducătorii autovehiculelor sînt obligaţi să se conformeze restrictiilor impuse de indicatorul "Limitare de viteza" pe sectoarele de drum unde acţionează, iar în următoarele situaţii sa reducă viteza pînă la limita evitării oricărui pericol: a) la trecerea prin intersectiile cu circulaţie nedirijata; ... b) pe poduri; ... c) la curbe periculoase sau lipsite de vizibilitate; ... d) la trecerile la nivel peste calea ferată, prevăzută cu bariere sau semibariere; ... e) la trecerea pe lîngă grupuri şi coloane, indiferent dacă acestea se afla în mers sau stationeaza; ... f) la trecerea pe lîngă animale; ... g) în pieţe aglomerate; ... h) cînd se circula din direcţie opusă tramvaielor, troleibuzelor şi autobuzelor oprite în staţii; ... i) la trecerea prin dreptul statiilor de tramvai; ... j) la depăşirea troleibuzelor şi autobuzelor oprite în staţii; ... k) pe timp de ceata, ploi torentiale şi ninsori abundente; ... l) pe drumuri cu denivelari, pe cele alunecoase, cu polei sau zapada; ... m) în apropierea locurilor frecventate de copii (şcoli şi terenuri de joc) unde este instalat indicatorul "Copii"; ... n) la trecerile pentru pietoni prevăzute cu indicator sau marcate; ... o) în locurile unde sînt instalate indicatoare "Atenţie la animale"; ... p) la schimbarea direcţiei de mers prin viraje. ... Articolul 50 Autovehiculele destinate stingerii incendiilor, cele ale salvării şi ale militiei, cînd se deplaseaza la intervenţii, pot circula cu viteza impusa de necesitaţi, conducătorii acestor autovehicule avînd obligaţia sa ia toate măsurile pentru prevenirea accidentelor. C. Remorcarea Articolul 51 Autovehiculele rămase în pînă şi remorcile pot fi trase numai cu bara metalică, în lungime de cel mult 4 m. Prin "remorca" se înţelege orice vehicul destinat prin construcţie a fi atasat unui autovehicul. Articolul 52 În cazul remorcarii autovehiculelor: a) la volanul autovehiculului remorcat trebuie să se găsească un conducător cu permis de conducere valabil pentru categoria din care face parte autovehiculul respectiv; ... b) la pornire, depasire, schimbare de direcţie prin viraj şi la oprire, conducătorul autovehiculului tragator este obligat sa avertizeze, prin mijloacele de semnalizare corespunzătoare, pe conducătorul autovehiculului remorcat. ... Remorcarea a doua sau mai multe autovehicule este interzisă. Articolul 53 Remorcile pot fi tractate în următoarele condiţii: a) autovehiculul tragator, cu excepţia autoturismului, trebuie să aibă montat, deasupra cabinei, la mijloc, un semn în forma de triunghi echilateral cu latura de 25 cm, de culoare galbena, în chenar roşu, care va fi luminat în timpul nopţii; ... b) remorca trebuie să fie prevăzută cu sistem de frinare, iar în spate cu acelaşi sistem de semnalizare şi luminare ca şi autovehiculul tragator. ... Autovehiculului care tracteaza i se pot ataşa cel mult două remorci, cu excepţia autoturismului căruia i se poate ataşa numai o remorca uşoară. Prin "remorca uşoară" se înţelege orice remorca a carei greutate maxima autorizata nu depăşeşte 750 kg. Articolul 54 Semiremorca trebuie să aibă sistem de frinare, iar în spate sistem de semnalizare şi luminare, care să îndeplinească condiţiile tehnice prevăzute în prezentul regulament. Prin "semiremorca" se înţelege o remorca fără osia din faţa cuplata astfel încît o parte apreciabila a greutatii ei şi a încărcăturii se sprijină pe vehiculul motor. Secţiunea a IV-a Circulaţia vehiculelor cu tracţiune animala, a celor impinse sau trase cu mina şi a animalelor Articolul 55 Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu tracţiune animala, precum şi a celui tras sau impins cu mina, nu poate fi încredinţată minorilor care nu au 14 ani împliniţi şi nici persoanelor surde sau debile mintal. Animalele izolate sau în turma trebuie să fie însoţite, pe drumurile publice, de un număr corespunzător de conducatori. Articolul 56 Este interzis conducătorilor vehiculelor cu tracţiune animala, celor trase sau impinse cu mina, precum şi persoanelor care conduc pe drumurile publice animale izolate sau în turma: a) sa circule pe drumurile naţionale în cazul cînd în afară părţii carosabile exista spaţiu pentru circulaţia acestora sau drumuri laterale; ... b) sa conducă în timp ce se găsesc sub influenţa băuturilor alcoolice; ... c) sa circule pe timp de noapte ori ziua cînd este ceata, fără felinar aprins; acesta va fi aşezat pe partea stinga a vehiculului, astfel ca lumina să fie vizibila din ambele sensuri ale circulaţiei, iar conducătorii de animale îl vor tine în mina; ... d) sa schimbe direcţia de mers fără a semnaliza cu mina şi a se asigura ca, din faţa sau spate, nu circula în imediata lor apropiere un vehicul; ... e) sa părăsească vehiculul sau animalele în timpul mersului sau stationarii. ... Articolul 57 Conducătorilor de vehicule cu tracţiune animala le este interzis: a) sa circule pe timp de noapte fără felinar aprins şi "ochi de pisica" (catadioptru) montat la partea din spate a vehiculului; ... b) sa doarma în timpul mersului sau stationarii cu animalele inhamate; ... c) sa circule cu minji sau alte animale neinhamate, care însoţesc vehiculul, dacă acestea nu sînt legate de partea dreaptă a vehiculului; ... d) să între cu vehiculul murdar de noroi pe drumurile modernizate sau pietruite; ... e) sa conducă vehicule cu roti pneumatice, dacă aceste vehicule nu sînt prevăzute cu frîne. ... Articolul 58 Dacă în afară părţii carosabile nu exista spaţiu pentru circulaţia animalelor izolate sau în turma, acestea vor fi conduse cît mai aproape de marginea din dreapta a drumului, în asa fel încît sa nu stînjenească circulaţia vehiculelor. Articolul 59 Dacă turmele sau grupuri mai mici de animale nu pot fi conduse decît pe trasee în care se includ şi drumuri modernizate, se vor lua măsuri ca, pe cît posibil, acestea să fie transportate în vehicule special amenajate. Articolul 60 Conducătorii organizaţiilor socialiste, care folosesc vehicule cu tracţiune animala sau sînt deţinătoare de animale, sînt obligaţi sa ia măsuri de instruire a persoanelor care conduc pe drumurile publice vehiculele sau animalele respective, în scopul respectării dispoziţiilor prezentului regulament şi al prevenirii accidentelor. Aceleaşi persoane vor lua măsuri de a dota cu felinare şi cu "ochi de pisica" (catadioptru) toate vehiculele cu tracţiune animala pe care le folosesc în circulaţia pe drumurile publice. Secţiunea a V-a Circulaţia bicicletelor Articolul 61 Circulaţia cu bicicleta pe drumurile publice cu trafic intens este permisă numai persoanelor care au împlinit vîrsta de 14 ani. Organele militiei vor stabili, prin instrucţiuni, drumurile publice cu trafic intens. Biciclistii trebuie să circule numai pe pistele special destinate circulaţiei bicicletelor cînd pe traseul urmat intilnesc indicatorul "Pista obligatorie pentru biciclete". Articolul 62 Se interzice biciclistilor: a) sa circule cu bicicleta fără a fi echipata cu frina eficace, sonerie, o lumina alba îndreptată înainte, precum şi o lumina roşie sau un dispozitiv reflectant (ochi de pisica) îndreptate spre înapoi; ... b) sa invete sa conducă bicicleta pe drumuri publice cu circulaţie intensa; ... c) sa circule pe trotuare sau pe mijlocul părţii carosabile, pe aleile pentru pietoni din parcuri şi grădini publice; ... d) sa circule cîte doi sau mai mulţi în acelaşi rind, în afară competiţiilor sportive organizate; ... e) sa circule luînd miinile de pe ghidon sau picioarele de pe pedale; ... f) să se ţină cu mina de autovehicule în mers sau sa circule în spatele acestora la o distanta mai mica de 25 m; ... g) sa transporte alte persoane pe biciclete prevăzute cu un singur loc, cu excepţia transportului copiilor pînă la 7 ani, dacă bicicleta este prevăzută în acest scop cu un suport aşezat în faţa; ... h) sa transporte orice fel de obiecte care ar stinjeni conducerea bicicletei sau circulaţia celorlalte vehicule; ... i) sa circule în timp ce se găsesc sub influenţa băuturilor alcoolice. ... Secţiunea a VI-a Circulaţia pietonilor şi călătorilor Articolul 63 Pietonii sînt obligaţi: a) sa circule numai pe trotuare, iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumurilor publice; ... b) sa circule numai pe partea stinga a drumurilor publice dacă acestea nu au trotuare sau poteci; ... c) sa nu circule pe sectoarele de drum public la începutul cărora este instalat indicatorul "Accesul interzis pietonilor"; ... d) sa traverseze drumurile publice numai prin locurile unde sînt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor, iar în oraşe unde asemenea indicatoare sau marcaje lipsesc, pe la coltul strazilor, după ce s-au asigurat că nu exista vreun pericol. Traversarea drumurilor publice se face perpendicular pe axa acestora; ... e) sa circule cu carucioarele şi saniutele cu copii numai pe trotuare sau poteci. ... Sînt interzise manifestările distractive (hore, dansuri) sau plimbarile şi stationarile pietonilor în grup, pe partea carosabilă a drumurilor publice. Articolul 64 Călătorii sînt obligaţi: a) sa nu urce, sa nu coboare şi sa nu deschidă uşile autovehiculului, în timpul mersului; ... b) sa nu calatoreasca pe scarile sau pe părţile laterale ale caroseriei tramvaielor, troleibuzelor, autobuzelor sau ale altor mijloace de transport ori stînd în picioare în caroseria autocamioanelor sau remorcilor; ... c) sa nu distraga prin discuţii atenţia conducătorilor autovehiculelor de transport în comun. ... Secţiunea a VII-a Circulaţia coloanelor Articolul 65 Conducătorii coloanelor sînt obligaţi: a) sa formeze coloane de cel mult patru persoane în rind, cu excepţia manifestatiilor sau defilarilor; ... b) sa nu admită mersul în cadenta la trecerea peste poduri; ... c) să aibă în flancul sting, în rindurile din faţa şi din spate ale coloanei, ziua stegulete roşii, iar pe timp de noapte sau ceata, felinare cu lumina roşie. ... Copiii în coloana vor circula cîte doi în rind şi vor traversa strada sau drumul sub supraveghere. Secţiunea a VIII-a Alte reguli privind securitatea circulaţiei Articolul 66 Organele de stat care administrează drumurile publice sînt obligate sa ia măsurile necesare pentru securitatea circulaţiei pe timp de ninsoare sau polei, ori în alte situaţii asemănătoare. Articolul 67 Pe timp de ceata sau în alte condiţii atmosferice care împiedica vizibilitatea peste 20 m, autovehiculele de orice fel, în mers şi în stationare, vor fi luminate şi în timpul zilei, iar conducătorii acestora sînt obligaţi sa dea semnale sonore şi sa răspundă în acelaşi fel la semnalele date de conducătorii autovehiculelor care se apropie. În asemenea condiţii semnalele sonore pot fi folosite şi în localităţile, locurile sau în timpul în care claxonatul este interzis. Articolul 68 Transportul incarcaturilor uşor inflamabile, explozivilor, substanţelor radioactive sau puternic otravitoare ori al altor incarcaturi periculoase se va face în condiţiile stabilite prin norme speciale, iar dacă nu exista asemenea norme, în condiţiile stabilite prin prezentul regulament. Articolul 69 Se interzice transportul incarcaturilor uşor inflamabile, în remorci şi în caroseria autobasculantelor. Prin excepţie, produsele petroliere pot fi transportate în remorci cisterne, iar buteliile de aragaz în remorci special amenajate. Articolul 70 În cazul incarcaturilor uşor inflamabile, explozivilor sau altor incarcaturi periculoase, şefii de garaje, înlocuitorii acestora şi conducătorii de vehicule sînt obligaţi sa verifice, înainte de plecare în cursa, existenta şi buna funcţionare a mijloacelor de stingere a incendiilor, prevăzute pentru transportul acestor incarcaturi. Conducătorii vehiculelor cu care se transporta incarcaturi periculoase au obligaţia să respecte indicaţiile stabilite la punctele de primire a acestor incarcaturi, în legătură cu încărcarea, transportul şi descărcarea. Articolul 71 Este interzis ca în autovehiculele care transporta incarcaturi periculoase să se afle pasageri, sau incarcaturi neprevăzute în foaia de parcurs. Incarcatura periculoasa trebuie să fie însoţită pe tot parcursul de cel puţin o persoană care să-i cunoască bine caracteristicile. Dacă din cauza deteriorării ambalajului în timpul transportului sau din alte cauze, substantele uşor inflamabile sau alte substanţe periculoase se imprastie pe drum, conducătorul vehiculului este obligat sa oprească imediat ce observa aceasta şi, împreună cu persoana care îl însoţeşte, sa avertizeze pe cei din jur de pericol şi sa ia măsurile necesare pentru izolare, anuntind de cele intimplate cel mai apropiat organ al militiei. Articolul 72 Conducătorilor de vehicule cu care se transporta incarcaturi periculoase le este interzis: a) sa provoace socuri vehiculului condus; ... b) sa fumeze în timpul transportului sau sa aprinda focuri la opriri ori stationari, la o distanta mai mica de 50 m de vehicul; ... c) sa lase vehiculul şi incarcatura fără supraveghere; ... d) sa lase vehiculul încărcat în garaj; ... e) sa păstreze în vehicul rezerve de combustibil în ambalaje care nu sînt special confectionate în acest scop; ... f) sa remorcheze autovehicule rămase în pînă; ... g) sa staţioneze pe partea carosabilă a drumurilor publice, pe timp de noapte. ... Articolul 73 În cazul cînd se fac transporturi de persoane în autocamioane, în alte autovehicule care prin construcţie nu sînt destinate transportului de persoane sau în remorcile tractoarelor, se vor lua următoarele măsuri: a) caroseria va fi prevăzută cu bănci sau scaune, bine fixate, mai jos de nivelul obloanelor cu cel puţin 15 cm; ... b) părţile laterale vor fi fixate cu sigurante; ... c) transportul copiilor în caroserie va fi admis numai cu insotitori (1 la 10 copii); ... d) se va menţiona în foaia de parcurs sub semnatura şi pe răspunderea celui care încuviinţează transportul, ca autovehiculul sau remorca poate transporta persoane. ... Încuviinţarea se da de şeful de garaj sau de conducătorul organizaţiei socialiste respective. Pe lîngă foaia de parcurs, conducătorul autocamionului va avea asupra sa un tabel în care vor fi trecute nominal persoanele care se transporta şi în care se va menţiona data transportului şi itinerariul. Articolul 74 Numărul persoanelor care pot fi transportate în caroseria autocamioanelor sau în remorcile tractoarelor este limitat, în funcţie de tonajul acestora, după cum urmează: -0,5 t-6 persoane -0,7 t - 0,8 t-10 persoane -1,5 t-16 persoane -3 t-24 persoane -4-5 t-30 persoane -6-7 t-40 persoane -8 t-46 persoane Articolul 75 În caroseria autocamioanelor care transporta mărfuri, se pot transporta, împreună cu incarcatura, numai incarcatorii sau insotitorii mărfurilor, prevăzuţi în foaia de parcurs, cu obligaţia ca aceştia sa nu calatoreasca deasupra încărcăturii sau în picioare. Capitolul 3 Obligaţiile deţinătorilor de autovehicule Articolul 76 Deţinătorii de autovehicule sînt obligaţi să le înmatriculeze înainte de a le pune în circulaţie şi sa ceara radierea lor din evidenta organelor militiei, potrivit prevederilor prezentului regulament. Deţinătorii de autovehicule sînt obligaţi sa monteze pe autovehiculele care circulă pe drumurile publice tablite purtind numărul de înmatriculare, confectionate şi plasate potrivit dispoziţiilor prezentului regulament. Deţinătorii autovehiculelor accidentate sînt obligaţi sa ceara organului militiei cel mai apropiat autorizaţia de a efectua reparaţiile necesare, pe care o vor prezenta responsabilului de atelier sau persoanei care urmează să efectueze reparaţia. Articolul 77 Organizaţiile socialiste deţinătoare de autovehicule sînt obligate: a) sa verifice starea tehnica a autovehiculelor, să facă menţiune în foaia de parcurs ca acestea se găsesc în buna stare de funcţionare şi sa nu permită ieşirea în circulaţie a acelora care nu îndeplinesc condiţiile tehnice; ... b) sa elibereze foaie de parcurs sau ordin de serviciu pentru fiecare autovehicul care pleacă în cursa; ... c) sa nu permită conducerea autovehiculelor de către persoane care nu poseda permis de conducere sau care poseda permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul respectiv, ori talonul de ajutor de sofer corespunzător; ... d) sa nu permită conducătorilor de autovehicule sa plece în cursa sub influenţa băuturilor alcoolice sau în stare de oboseala accentuata; ... e) sa atragă atenţia conducătorilor de autovehicule asupra particularitatilor de conducere a acestora, iar în caz de polei, ceata sau alte asemenea situaţii, asupra modului în care trebuie să circule, făcînd menţiune despre aceasta în foaia de parcurs; ... f) la întoarcere, sa ţină seama de observaţiile făcute de agenţii de circulaţie sau de conducătorii de autovehicule în foaia de parcurs şi sa ridice de la aceştia cheia de contact, certificatul de înmatriculare şi foaia de parcurs în care se va menţiona ora sosirii din cursa; ... g) sa anunţe imediat organele militiei despre orice accident savirsit de conducătorii de autovehicule sau cînd în foaia de parcurs se constata modificări, ştersături ori adăugiri şi cînd conducătorii de autovehicule se întorc din cursa sub influenţa băuturilor alcoolice; ... h) sa ia măsuri pentru ridicarea continua a calificării conducătorilor de autovehicule, organizind cursuri de pregătire profesională în unităţile respective, în vederea însuşirii regulilor de circulaţie pe drumurile publice şi a celor de folosire tehnica a autovehiculelor şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie; ... i) sa ia măsuri ca toţi conducătorii de autovehicule să aibă permisul de conducere vizat de organele militiei regionale în raza căreia domiciliază; ... j) sa ia măsuri ca, la intrările şi ieşirile din garaje şi depouri să se instaleze indicatoare de prevenire. ... Capitolul 4 Condiţiile tehnice pentru admiterea în circulaţie a autovehiculelor şi remorcilor Articolul 78 Autovehiculele şi remorcile care circulă pe drumurile publice trebuie să fie în stare buna de funcţionare şi sa îndeplinească condiţiile tehnice minime prevăzute în prezentul capitol. Secţiunea I Mecanismul de frinare Articolul 79 Orice autovehicul va fi echipat cu doua sisteme de frinare: frina de serviciu şi frina de ajutor. Ambele sisteme trebuie să fie perfect reglate şi sa acţioneze eficace şi rapid, independent unul de altul. Articolul 80 Motocicletele, inclusiv scuterele, cu sau fără atas, vor fi echipate cu doua dispozitive de frinare, cu comanda de picior şi mina, care să permită controlul miscarii şi oprirea sigura, rapida şi eficace a acestora. Articolul 81 Remorcile şi semiremorcile cu greutate maxima autorizata mai mare de 750 kg, vor fi prevăzute cu: a) o instalatie de frinare care să acţioneze sigur, rapid şi eficace pe toate rotile, comandata de la frina de serviciu a autovehiculului tragator. ... Cînd greutatea maxima autorizata a remorcii nu depăşeşte 3.500 kg, dispozitivul sau de frinare poate fi acţionat şi prin apropierea remorcii de autovehiculul tragator (frinare prin inertie). Dispoziţiile alineatului precedent sînt aplicabile şi remorcilor a căror greutate maxima autorizata nu depăşeşte 750 kg, însă este mai mare decît jumătate din greutatea proprie a autovehiculului tragator; b) un dispozitiv care să permită frînarea (imobilizarea) rotilor, cînd remorcile sau semiremorcile sînt decuplate de autovehiculul tragator. ... Secţiunea a II-a Sistemul de lumini Articolul 82 Autovehiculele vor fi prevăzute în faţa cu: a) cel puţin două faruri cu lumini albe sau galbene selective cu doua faze: faza lungă (lumina de drum), care să poată lumina în mod eficace drumul noaptea, pe timp senin, pe o distanta minima de 100 m şi faza scurta (lumina de intilnire), care să poată lumina drumul, în aceleaşi condiţii, pe o distanta minima de 30 m, fără sa împiedice vederea celorlalte persoane care folosesc drumul; ... b) doua lanterne de poziţie cu lumini albe vizibile noaptea, pe timp senin, de la o distanta de 150 m, fără sa împiedice vederea celorlalte persoane care folosesc drumul; ... c) doua semnalizatoare cu lumina intermitenta, alba sau portocalie, pentru semnalizarea schimbării direcţiei de mers. ... Sursele de lumina pentru semnalizarea schimbării direcţiei de mers pot fi situate şi pe părţile laterale, de o parte şi de alta a autovehiculului. În acest caz ele pot fi: a) braţ mobil, care depăşeşte lateral gabaritul autovehiculului, avînd o lumina portocalie, continua, cînd se afla în poziţie orizontala; ... b) poziţie fixa, cu lumina portocalie intermitenta. ... Motocicletele, inclusiv scuterele, vor avea în faţa un far cu doua faze şi cu lanterna de poziţie în far, iar cele cu atas şi o lanterna cu lumina alba, de poziţie, cu caracteristicile prevăzute la alineatul 1, montata la extremitatea atasului. Articolul 83 Autovehiculele (cu excepţia motocicletelor), remorcile şi semiremorcile vor fi prevăzute în spate cu: a) doua lanterne de poziţie, cu lumini roşii, vizibile noaptea, pe timp senin, de la o distanta de cel puţin 150 m, care să se aprinda concomitent cu lanternele de poziţie, luminile de drum şi de intilnire din faţa; ... b) doua lanterne stop cu lumini roşii, care să se aprinda atunci cînd intră în acţiune frina de serviciu, iar intensitatea lor luminoasa să fie mai mare decît a luminilor de la lanternele de poziţie; ... c) o lanterna cu lumina alba proiectata pe numărul de înmatriculare, care să permită citirea numărului noaptea, pe timp senin, de la o distanta minima de 20 m; ... d) doua lanterne cu lumina intermitenta, roşie sau portocalie, pentru semnalizarea direcţiei de mers, în cazul cînd autovehiculul nu este prevăzut cu semnalizatoarele laterale de schimbare a direcţiei. ... Motocicletele, inclusiv scuterele, vor avea în spate o lanterna cu doua compartimente, unul cu lumina roşie, care să se aprinda atunci cînd intră în acţiune frina, iar al doilea cu lumina roşie de poziţie şi proiectie alba pentru luminarea numărului de înmatriculare. Motocicletele cu atas vor avea şi o lanterna cu lumina roşie de poziţie, montata în spate, la extremitatea atasului. Secţiunea a III-a Alte condiţii Articolul 84 Autovehiculele vor fi prevăzute cu un mecanism de direcţie care să permită o manevrare uşoară, rapida şi sigura, cu jocul volanului de cel mult 15 grade. Piulitele de la articulatiile mecanismului de direcţie trebuie să fie asigurate cu splinturi, iar celelalte piese să fie bine fixate şi fără uzuri pronunţate. Articolul 85 Potrivit categoriei şi construcţiei lor, autovehiculele vor fi prevăzute cu oglinda retrovizoare, avertizor sonor, dispozitiv pentru amortizarea zgomotului produs de evacuarea gazelor, geamuri la parbriz şi la uşile laterale, care să permită vizibilitatea, stergatoare de parbriz în stare de funcţionare, inchizatoare de uşi, precum şi siguranţa la obloanele laterale care să nu permită deschiderea acestora în timpul mersului. La tramvaie, troleibuze şi autobuze una din oglinzile retrovizoare va fi astfel instalata încît să permită conducătorului sa supravegheze de la locul sau uşile de urcare şi coborîre. Aceste autovehicule vor fi dotate cu mijloace pentru stingerea incendiilor (extinctoare etc.). Articolul 86 Autovehiculele care transporta incarcaturi uşor inflamabile sau periculoase trebuie să mai îndeplinească următoarele condiţii: a) esapamentul să fie montat în partea din faţa şi să fie prevăzut cu parascintei şi cu aparatoare metalică; ... b) să fie prevăzute cu mijloace corespunzătoare pentru stingerea incendiilor (doua extinctoare, o lada sau un sac cu nisip, o patura groasa şi lopeti pentru împrăştierea nisipului); ... c) pe părţile laterale, în faţa şi în spate, să fie prevăzute cu tablite avînd inscripţia "Pericol de foc", scrisă vizibil cu litere în mărime de cel puţin 10 cm, iar de o parte şi de alta a cabinei să aibă un fanion din pinza de culoare neagra, în interiorul căruia să fie înscrisă cu alb litera "P", în mărime de 20 cm, sau să aibă fixate în faţa şi în spate plăci dreptunghiulare negre cu inscripţia "P" în alb, înălţimea literei fiind de 20 cm; ... d) robinetele autocisternelor să fie bine închise şi prevăzute cu un dispozitiv care să înlăture posibilitatea deschiderii lor în timpul mersului. ... Articolul 87 Gabaritul autovehiculelor şi al remorcilor cu sau fără incarcatura nu poate depăşi lungimea, lăţimea, înălţimea şi greutatea pe osie, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare. Dacă incarcatura depăşeşte în lungime partea din spate a caroseriei sau a peridocului, va fi semnalizata ziua cu un stegulet roşu, iar noaptea cu o lanterna sau alta sursa de lumina roşie, ori cu un stegulet alb, care vor fi fixate în partea din urma a încărcăturii. În situaţii speciale, cînd este necesar să se transporte incarcaturi sau utilaje autopropulsate care depăşesc gabaritul şi tonajul permis, se va cere avizul Ministerului Transporturilor Auto, Navale şi Aeriene şi autorizaţia Direcţiei Generale a Militiei. Cînd asemenea transporturi urmează să se efectueze în cadrul aceleiaşi regiuni, se va cere avizul organelor care administrează drumurile de pe traseu şi autorizaţia militiei regionale, respectiv a Direcţiei Militiei Capitalei. În autorizaţie se vor specifică condiţiile în care se poate efectua transportul. În cazul cînd pe traseele pe care circulă, vehiculele intilnesc pe unele sectoare de drum public indicatoare ce interzic accesul pentru gabarite sau greutăţi depăşite, conducătorii lor, în lipsa avizului şi autorizării cerute la alineatul 3 al prezentului articol, vor respecta semnificatia acestora. Articolul 88 Dacă în urma unei defectiuni survenite pe parcurs, autovehiculele nu mai îndeplinesc condiţiile tehnice prevăzute în prezentul capitol, conducătorii lor sînt obligaţi sa ia toate măsurile pentru înlăturarea deficienţelor, iar dacă aceasta nu se poate realiza pe loc, vor merge la garaj sau la punctul cel mai apropiat de reparare, cu o viteză care să asigure evitarea oricărui accident. Dacă defecţiunile survenite nu permit deplasarea autovehiculelor la garaj sau la cel mai apropiat punct de reparare, conducătorii lor sînt obligaţi să le scoată din partea carosabilă, iar dacă aceasta nu este posibil să le deplaseze cît mai aproape de marginea din dreapta a drumului public, semnalizind prezenta lor prin aprinderea lanternelor de poziţie (şi prin lumina roşie din spate, dacă locul respectiv nu este luminat). Orice conducător de vehicul este obligat sa ajute pe conducătorii autovehiculelor rămase în pînă, la scoaterea acestora din partea carosabilă a drumului public. În cazul cînd defectiunea priveşte sistemul de iluminat, conducătorii autovehiculelor rămase în pînă sînt obligaţi să asigure funcţionarea cel puţin a farului din partea stinga a autovehiculului. Dacă sistemul de iluminat nu funcţionează, autovehiculele nu vor circula în timpul nopţii sau pe ceata, poziţia lor fiind semnalizata prin instalarea în faţa şi în spate a cîte unui triunghi reflectorizant. Articolul 89 Organele militiei controlează starea tehnica a autovehiculelor înmatriculate, atît pe drumurile publice, cît şi la autobazele, garajele şi depourile organizaţiilor socialiste. În cazul cînd constata ca autovehiculele care circulă pe drumurile publice nu corespund condiţiilor tehnice prevăzute în prezentul capitol, organele militiei vor retrage certificatele de înmatriculare pînă cînd deţinătorii vor remedia deficientele constatate. Organele militiei au dreptul sa controleze la întreprinderile şi atelierele de reparaţii auto starea tehnica a autovehiculelor, prin verificarea calităţii reparaţiilor executate la sistemele şi instalaţiile care afectează securitatea circulaţiei. Capitolul 5 Înmatricularea autovehiculelor şi radierea lor Secţiunea I Înmatricularea autovehiculelor Articolul 90 Autovehiculele cu o capacitate cilindrică pînă la 69 cmc inclusiv, se înmatriculează la organele militiei raionale sau orăşeneşti, pe raza căreia îşi au domiciliul (sediul) deţinătorii. Autovehiculele cu capacitate cilindrică mai mare de 69 cmc se înmatriculează la direcţia militiei regiunii pe raza căreia îşi au domiciliul (sediul) deţinătorii, iar pentru oraşul şi regiunea Bucureşti la Direcţia Militiei Capitalei. Tramvaiele şi troleibuzele se înmatriculează la întreprinderile care le deţin, iar autovehiculele aparţinînd Ministerului Forţelor Armate se înmatriculează la acest minister. Articolul 91 Organele militiei eliberează pentru fiecare autovehicul înmatriculat un certificat de înmatriculare. Conţinutul şi forma certificatului de înmatriculare se stabilesc de Direcţia Generală a Militiei. El va cuprinde cel puţin denumirea organului care l-a emis, numărul de înmatriculare a autovehiculului, marca şi tipul autovehiculului, numărul motorului, data primei puneri în circulaţie a autovehiculului, denumirea sau numele şi prenumele precum şi domiciliul (sediul) deţinătorului. Articolul 92 Schimbarea domiciliului (sediului) deţinătorului unui autovehicul pe raza aceluiaşi organ al militiei care a făcut înmatricularea, trebuie anunţată acestuia în termen de 20 zile. Înlocuirea motorului la autovehiculele proprietate personală se poate face numai cu anunţarea prealabilă a organelor militiei care le-au înmatriculat. Articolul 93 Înmatricularea autovehiculelor şi eliberarea certificatelor de înmatriculare se face pe baza actelor de provenienţă sau proprietate şi a verificării tehnice. La înmatricularea autovehiculelor proprietate personală se depune şi dovada de plată a taxelor legale. La înmatricularea autovehiculelor noi nu se face verificarea tehnica. Pentru autovehiculele care au o capacitate cilindrică pînă la 98 cmc inclusiv, nu se percep taxe de înmatriculare. Articolul 94 Autovehiculele aparţinînd misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare străine, membrilor acestora, corespondentilor şi agentiilor de presa străine, precum şi reprezentanţilor organizaţiilor economice, culturale sau a altor asemenea organizaţii străine cu statut diplomatic care îşi desfăşoară activitatea în Republica Socialistă România, se înmatriculează şi se radiază de către Direcţia Militiei Capitalei, la cererea Ministerului Afacerilor Externe. La cererea de înmatriculare a autovehiculelor aparţinînd celor prevăzuţi la alineatul precedent se vor anexa: a) unul din actele prevăzute mai jos: ... - certificatul de trecere prin vama eliberat de Federaţia Internationala Automobilistica sau de Alianta Internationala de Turism; - chitanţa de import eliberata de una din vamile române, persoanelor care se bucura de scutire a taxelor vamale; - declaraţia vamală de import eliberata de aceleaşi vami, persoanelor cărora li se acordă creditare de taxe vamale; b) un formular-tip, completat de deţinătorul autovehiculului, cuprinzînd toate datele tehnice ale acestuia; ... c) chitanţa de plată taxelor de timbru pentru înmatricularea autovehiculelor, afară de cazurile cînd pe bază de reciprocitate se acordă scutire de plată acestor taxe pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare şi membrii acestora; ... d) poliţa de asigurare pentru daune provocate terţilor. ... Certificatele de înmatriculare a autovehiculelor prevăzute în prezentul articol se virează, anual, de Direcţia Militiei Capitalei. Articolul 95 Pentru autovehiculele noi, se pot elibera autorizaţii de circulaţie provizorii, pe rute determinate, valabile timp de 15 zile. Aceste autorizaţii se vor elibera de către organul militiei pe raza căruia se afla întreprinderea constructoare, magazinul de desfacere a autovehiculelor sau oficiul vamal, potrivit competentei stabilite în art. 90. În cazuri temeinic justificate, valabilitatea autorizaţiilor de circulaţie provizorii poate fi prelungită. Articolul 96 Organizaţiile care au ca obiect fabricarea, montarea, repararea sau comercializarea autovehiculelor, pot obţine autorizaţii de circulaţie de garaj, pe rute determinate, a căror valabilitate expira la data de 31 decembrie a anului în cursul căruia au fost eliberate. Autorizaţiile de circulaţie de garaj se folosesc exclusiv la proba autovehiculelor pe o distanta ce nu poate depăşi 50 km de la sediul întreprinderii şi nu dau dreptul la transportul de persoane sau bunuri. Articolul 97 Pierderea, furtul sau distrugerea certificatului de înmatriculare sau a autorizaţiei de garaj trebuie declarata organului de militie raional sau orasenesc cel mai apropiat, în termen de 48 ore de la constatarea faptului. Duplicatele certificatelor de înmatriculare sau ale autorizaţiilor de garaj se eliberează de către organele militiei care au emis originalul, după verificarea împrejurărilor în care acestea au fost pierdute, furate sau distruse, şi după publicarea pierderii în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România. Pînă la emiterea duplicatului, autovehiculul va circula pe baza unei autorizaţii de circulaţie provizorii. Secţiunea a II-a Numerele de înmatriculare a autovehiculelor Articolul 98 La înmatriculare, organele militiei atribuie autovehiculelor numărul de înmatriculare, cu indicativul regiunii respective, format din litere majuscule, după cum urmează: Arges ....................................... AG Bacau ....................................... BC Banat ....................................... BT Braşov ...................................... BV Bucureşti, inclusiv oraşul Bucureşti ........ B Cluj ........................................ CJ Crisana ..................................... CR Dobrogea .................................... DB Galaţi ...................................... GL Hunedoara ................................... HD Iaşi ........................................ IS Maramures ................................... MR Mures-Autonomă Maghiara ..................... MS Oltenia ..................................... OL Ploiesti .................................... PL Suceava ..................................... SV Numărul de înmatriculare şi indicativul se scriu pe tablite cu cifre şi litere ieşite în relief prin turnare sau presare şi vor fi vopsite în negru pe fond alb. Locul de plasare, forma şi dimensiunile tablitelor cu numărul de înmatriculare se stabilesc de Direcţia Generală a Militiei. Articolul 99 Remorca, iar în cazul tractarii a doua remorci, ultima, va purta la spate numărul de înmatriculare şi indicativul autovehiculului tragator. Articolul 100 Numerele de înmatriculare ale autovehiculelor prevăzute în art. 94 vor fi însoţite, după caz, de initialele CD, CO sau TC. Tablitele cu initialele CD vor avea forma ovala, cu diametrul mare de 250 mm şi cel mic de 160 mm, iar cele cu initialele CO şi TC vor avea forma dreptunghiulara, cu baza de 180 mm, şi înălţimea de 160 mm. Initialele CD, CO şi TC vor fi scrise cu caractere latine, de tipar, vor avea înălţimea de 40 mm, lăţimea de 30 mm, iar grosimea scrisului de 10 mm, şi vor fi turnate în partea de sus a ovalului sau dreptunghiului. Initialele CD şi TC se vopsesc în roşu, iar initialele CO în albastru, pe fond alb. Numerele vor fi scrise cu cifre arabe, drepte, plasate în partea de jos a ovalului sau dreptunghiului şi vor avea înălţimea de 65 mm, lăţimea de 35 mm, iar grosimea scrisului de 10 mm. Cifrele se separa între ele printr-un spaţiu de 10 mm şi se vopsesc în negru pe fond alb. Initialele CD, CO şi TC se separa de cifre printr-un spaţiu de 20 mm. Articolul 101 Este interzis a se înscrie pe autovehicule semne distinctive, cu excepţia celor stabilite de Direcţia Generală a Militiei la propunerea organizaţiilor socialiste interesate. Articolul 102 Numerele de înmatriculare, indicativul, locul de plasare, forma şi dimensiunile tablitelor cu numerele de înmatriculare, ale autovehiculelor aparţinînd Ministerului Forţelor Armate, precum şi semnele distinctive ce se înscriu pe autovehiculele respective, se stabilesc şi se atribuie de acest minister. Secţiunea a III-a Radierea autovehiculelor din evidenta circulaţiei Articolul 103 Deţinătorii de autovehicule înmatriculate sînt obligaţi sa ceara radierea acestora din evidenta organelor militiei în următoarele cazuri: a) la trecerea autovehiculului în patrimoniul altui proprietar ori în administrarea, respectiv folosinţă, altei organizaţii; ... b) la schimbarea domiciliului (sediului) deţinătorului pe raza altui organ al militiei decît acela la care se afla înmatriculat autovehiculul; ... c) la scoaterea definitivă din Republica Socialistă România, pe baza aprobării de export date de către organele vamale române, a autovehiculelor care au fost înmatriculate potrivit art. 94 din regulament; ... d) în cazul cînd autovehiculul a devenit impropriu din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice; ... e) în caz de transformare a autovehiculului prin carosare. ... Cererea de radiere, împreună cu certificatul de înmatriculare, se depun la organul militiei care a înmatriculat autovehiculul, în termen de 10 zile de la data cînd a survenit unul din cazurile prevăzute la literele a-e. Autovehiculele proprietate personală pot fi radiate şi în cazul cînd deţinătorii lor nu vor să le mai menţină în circulaţie. Articolul 104 În cazul prevăzut la litera b a articolului precedent, organele militiei pot elibera deţinătorilor de autovehicule care au depus cererea de radiere şi certificatul de înmatriculare, autorizaţii de circulaţie provizorii valabile timp de 15 zile. Capitolul 6 Permisul de conducere Articolul 105 Permisul de conducere valabil pentru autovehicule cu capacitate cilindrică pînă la 69 cmc inclusiv, se eliberează de organul militiei raional sau orasenesc, iar pentru autovehicule cu capacitate cilindrică mai mare de 69 cmc de direcţia militiei regiunii, respectiv Direcţia Militiei Capitalei, pe raza cărora solicitanţii îşi au domiciliul. Permisul de conducere pentru tramvaie şi troleibuze se eliberează de comitetul executiv al sfatului popular care are în subordine întreprinderea care deţine aceste mijloace de transport. Articolul 106 Conţinutul şi forma permisului de conducere pentru autovehicule cu capacitate cilindrică pînă la 69 cmc inclusiv, pentru tractoare rutiere, precum şi pentru tramvaie şi troleibuze, se stabilesc de Direcţia Generală a Militiei. Articolul 107 Permisul de conducere eliberat de direcţiile militiilor regionale, respectiv de Direcţia Militiei Capitalei, pentru alte autovehicule decît cele prevăzute la articolul precedent, va fi de culoare roz, cu dimensiunile de 74 X 105 mm şi va cuprinde: titlul documentului în limbile română şi franceza, semnul distinctiv al Republicii Socialiste România în circulaţia internationala înscris în oval, denumirea organului care l-a emis, numele, prenumele, data şi locul naşterii, precum şi domiciliul, fotografia şi semnatura titularului, data eliberării, termenul de valabilitate şi numărul permisului, categoria de autovehicule pentru care permisul este valabil, semnatura organului emitent, rubrici pentru schimbarea domiciliului şi pentru alte menţiuni. Permisul este valabil pentru una sau mai multe din următoarele categorii de autovehicule: Categoria A. Motociclete cu sau fără atas, cu capacitate cilindrică mai mare de 69 cmc, autovehicule pentru infirmi, autovehicule cu trei roti a căror greutate proprie nu depăşeşte 400 kg; Categoria B. Autovehicule destinate transportului de persoane cu cel mult 8 locuri pe scaune, în afară de locul conducătorului, sau destinate transportului de mărfuri şi avînd o greutate maxima autorizata de cel mult 3.500 kg. Autovehiculelor din această categorie li se poate ataşa o remorca uşoară; Categoria C. Autovehicule destinate transportului de mărfuri sau materiale şi a căror greutate maxima autorizata depăşeşte 3.500 kg. Autovehiculelor din această categorie li se poate ataşa o remorca uşoară; Categoria D. Autovehicule destinate transportului de persoane cu mai mult de 8 locuri pe scaune, în afară de locul conducătorului. Autovehiculelor din această categorie li se poate ataşa o remorca uşoară. Categoria E. Autovehicule din categoriile B, C sau D, pentru care conducătorul are permis, cu remorci altele decît uşoare. Termenul "greutate maxima autorizata" înseamnă greutatea autovehiculului gata de drum şi a încărcăturii maxime. Permisul de conducere valabil pentru autovehicule din categoria A da dreptul şi la conducerea autovehiculelor cu capacitate cilindrică pînă la 69 cmc inclusiv. Posesorii permiselor de conducere valabile pentru autovehicule din categoria C pot conduce şi tractoare rutiere. Autovehiculele din categoriile D şi E, precum şi tractoarele rutiere aparţinînd Ministerului Forţelor Armate sau Ministerului Afacerilor Interne, pot fi conduse şi de persoane care poseda permis de conducere valabil pentru alte categorii de autovehicule, în condiţiile prevăzute în instrucţiunile comune ale conducătorilor acestor ministere. Articolul 108 Permisul de conducere se obţine pe bază de examen. Pentru admiterea la examen, persoana care solicită permis de conducere trebuie să prezinte următoarele acte: a) copie legalizată de pe certificatul de naştere, din care să rezulte ca are vîrsta de 18 ani împliniţi; ... b) certificat medical (fişa medicală), din care să rezulte ca este apta pentru conducerea autovehiculelor; ... c) certificat de absolvire a unei şcoli de conducatori de autovehicule sau a unui curs practic de conducere şi cunoaştere a regulilor de circulaţie, urmat în cadrul facultăţilor sau secţiilor facultăţilor din cadrul instituţiilor de învăţămînt superior care pregătesc specialişti în proiectarea, întreţinerea sau exploatarea autovehiculelor, ori în cadrul unor şcoli tehnice şi de maiştri auto sau, după caz, a unei şcoli sau curs de mecanizatori agricoli sau tractoristi rutieri, ori a unei şcoli de conducatori de tramvaie sau troleibuze. Persoanelor care se prezintă la examen în vederea obţinerii permisului de conducere pentru autovehicule cu o capacitate cilindrică pînă la 69 cmc inclusiv nu li se cere să prezinte certificat de absolvire a unei şcoli sau curs. ... Absolvenţii şcolilor de conducatori de autovehicule amatori au dreptul să se prezinte la examen, în vederea obţinerii permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoriile A şi B sau numai pentru una din aceste categorii. Absolvenţii şcolilor de conducatori de autovehicule profesionisti, ai şcolilor tehnice şi de maiştri auto, precum şi ai cursurilor de conducere auto organizate în cadrul facultăţilor sau secţiilor din cadrul facultăţilor care pregătesc specialişti în proiectarea, întreţinerea şi exploatarea autovehiculelor, au dreptul să se prezinte la examen în vederea obţinerii permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoriile A, B şi C, ori numai pentru una sau unele din aceste categorii, precum şi pentru categoria E. Absolvenţii şcolilor sau cursurilor de mecanizatori agricoli sau tractoristi rutieri se pot prezenta la examen în vederea obţinerii permisului de conducere valabil pentru tractoare rutiere. Absolvenţii şcolilor de conducatori de tramvaie sau troleibuze, se pot prezenta la examen pentru obţinerea permisului de conducere valabil pentru tramvaie, respectiv troleibuze. Inginerii, tehnicienii, maistrii şi şefii de garaje, care lucrează în unităţile cu specific auto, se pot prezenta la examen, chiar dacă nu au absolvit o şcoala de conducatori de autovehicule, în vederea obţinerii permisului de conducere valabil pentru autovehiculele din categoriile B şi C sau numai pentru categoria C, la propunerea organului central în subordinea căruia se afla unităţile respective, cu avizul prealabil al Ministerului Transporturilor Auto, Navale şi Aeriene şi cu aprobarea Direcţiei Generale a Militiei. Direcţia Generală a Militiei şi direcţiile militiilor regionale, iar pentru oraşul Bucureşti, Direcţia Militiei Capitalei, pot aproba de la caz la caz, prezentarea la examen şi a altor persoane care nu au absolvit o şcoala de conducatori de autovehicule, în vederea obţinerii permisului de conducere valabil pentru autovehiculele din categoriile A şi B, sau numai pentru una din aceste categorii. Membrii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare se vor prezenta la examen, în condiţiile stabilite de Ministerul Afacerilor Externe. Articolul 109 Persoanele care solicită permis de conducere vor fi examinate la proba de cunoaştere a regulilor de circulaţie, a semnelor şi semnalelor folosite pentru asigurarea securităţii circulaţiei pe drumurile publice, la mecanică auto, precum şi la una din următoarele probe practice de conducere, după caz: a) la proba de conducere a motocicletei fără atas, în vederea obţinerii permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoria A. ... Infirmii vor fi examinati la proba de conducere a autovehiculului adaptat infirmităţii lor; b) la proba de conducere a unui autoturism, în vederea obţinerii permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoria B; ... c) la proba de conducere a unui autocamion în vederea obţinerii permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoria C; ... d) la proba de conducere a unui autovehicul cu remorca a carei greutate maxima autorizata este mai mare de 750 kg, în vederea obţinerii dreptului de a conduce autovehicule din categoria E; ... e) la proba de conducere a unui tractor rutier, în vederea obţinerii permisului de conducere valabil pentru tractoare rutiere; ... f) la proba de conducere a tramvaiului, în vederea obţinerii permisului de conducere pentru tramvaie, respectiv la proba de conducere a troleibuzului în vederea obţinerii permisului de conducere pentru troleibuze. ... Persoanele care solicită permis de conducere valabil pentru autovehicule din categoriile A şi B sau numai pentru una din aceste categorii, ori pentru autovehicule cu o capacitate cilindrică pînă la 69 cmc inclusiv, nu vor fi examinate la mecanică auto. Cei care solicită permis de conducere valabil simultan pentru autovehicule din categoriile A, B, C şi E sau pentru doua din aceste categorii, vor fi examinati la fiecare din probele practice de conducere, corespunzătoare categoriei de autovehicule pentru care solicită permisul. Articolul 110 Absolvenţii şcolilor de conducatori de autovehicule profesionisti vor fi examinati în vederea obţinerii permisului de conducere de către comisii formate din delegaţi ai direcţiilor militiilor regionale, respectiv ai Direcţiei Militiei Capitalei, ai Ministerului Transporturilor Auto, Navale şi Aeriene şi ai Ministerului Forţelor Armate, preşedinţii comisiilor fiind delegaţii organelor militiei. Comisia de examinare a absolvenţilor şcolilor de conducatori de tramvaie sau troleibuze va fi formată din delegaţi ai comitetului executiv al sfatului popular şi un delegat al organului regional de militie, respectiv al Direcţiei Militiei Capitalei, preşedinte al comisiei fiind un delegat al comitetului executiv al sfatului popular. Persoanele care solicită permis de conducere pentru autovehicule cu capacitate cilindrică pînă la 69 cmc inclusiv, vor fi examinate de un ofiţer sau subofiţer de militie numit de şeful militiei raionale sau orăşeneşti. Comisiile de examinare pentru alte categorii de candidaţi decît cei prevăzuţi la alineatele precedente vor fi formate din ofiţeri sau subofiteri de militie numiţi de Direcţia circulaţiei din Direcţia Generală a Militiei, de direcţia militiei regiunii, Direcţia Militiei Capitalei, ori de şefii serviciilor de circulaţie. Din comisia pentru examinarea candidaţilor prezentaţi de Ministerul Forţelor Armate poate face parte şi un delegat al acestui minister. Articolul 111 Rezultatul examinării se consemnează prin calificativul admis, aminat sau respins. Vor fi aminati candidaţii care nu reuşesc la prima examinare. În caz de amînare, candidaţii vor fi programati pentru reexaminare în termen de 10 pînă la 30 zile de la data primei examinari, la proba sau probele la care au fost aminati. Candidaţii care nu reuşesc la reexaminare vor fi declaraţi respinsi. Vor fi respinsi şi candidaţii care nu se prezintă la reexaminare în termen de 90 de zile de la data fixată pentru aceasta. Articolul 112 Pentru examinarea candidaţilor care au absolvit o şcoala de conducatori de autovehicule amatori se vor percepe următoarele taxe: a) 50 lei în vederea obţinerii permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoria A; ... b) 100 lei în vederea obţinerii permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoriile A şi B sau numai din categoria B. ... Pentru examinarea persoanelor care au obţinut aprobare potrivit art. 108 alineatul penultim, de a se prezenta la examen fără a fi absolvit o şcoala de conducatori de autovehicule, se vor percepe următoarele taxe: a) 300 lei în vederea obţinerii permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoria A; ... b) 500 lei în vederea obţinerii permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoria B; ... c) 600 lei în vederea obţinerii permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoriile A şi B. ... Taxele se achită anticipat la casieria Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România sau la unităţile C.E.C. şi dau dreptul persoanelor care le-au achitat să se prezinte atît la examinare cît şi la reexaminare. Articolul 113 Sînt scutiţi de plată taxelor prevăzute în articolul precedent: a) infirmii, pentru obţinerea permisului de conducere valabil pentru autovehiculele din categoria A, adaptate infirmităţii lor; ... b) membrii misiunilor diplomatice acreditaţi în Republica Socialistă România, pe bază de reciprocitate. ... Articolul 114 Posesorii permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoria C pot obţine, la cerere, şi dreptul de a conduce autovehicule din categoria D. Acest drept se acordă după o activitate efectivă de conducător auto de 5 ani în ultimii 6 ani, fără o întrerupere mai mare de 3 luni, pe un autovehicul din categoria C. În calculul vechimii se include şi timpul lucrat efectiv în calitate de conducător de troleibuz. Posesorii permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoriile B şi C sau numai C, pot obţine, la propunerea motivată a organizaţiilor socialiste ai căror angajaţi sînt, dreptul de a conduce şi autovehicule din categoria E, în urma examinării lor de către organele militiei la proba de conducere a unui autovehicul din categoria E. Articolul 115 Autovehiculele, inclusiv tramvaiele şi troleibuzele, destinate pregătirii pentru proba practica de conducere, pot circula numai pe traseele stabilite de organele militiei. Folosirea pe drumurile publice a autovehiculelor prevăzute în alineatul precedent este permisă numai sub supravegherea instructorilor autorizaţi în acest scop de către şcolile sau facultăţile care organizează pregătirea conducătorilor de autovehicule. Pot fi autorizaţi ca instructori posesorii de permise de conducere valabile pentru categoria de autovehicule necesare pregătirii elevilor sau studenţilor, avînd un stagiu de cel puţin 5 ani în practica de conducere. În timpul exercitării atribuţiilor instructorii sînt obligaţi să aibă asupra lor permisul de conducere şi autorizaţia de instructor. Răspunderea pentru încălcarea regulilor de circulaţie de către elevi sau studenţi, revine atît acestora, cît şi instructorului obligat a-i supraveghea. Articolul 116 Autovehiculele, cu excepţia motocicletelor, destinate pregătirii elevilor şi studenţilor pentru proba practica de conducere vor fi prevăzute cu dubla comanda (ambreiaj şi frina) şi vor avea în faţa şi în spate inscripţia "Şcoala". Articolul 117 În timpul stagiului de practica, absolvenţii şcolilor de conducatori de autovehicule profesionisti au dreptul sa conducă autovehicule din categoria celor pentru care au fost şcolarizaţi şi examinati, pe baza talonului de ajutor de sofer, dar numai dacă sînt însoţiţi şi supravegheati permanent de conducătorul titular al autovehiculului. Talonul de ajutor de sofer se eliberează de organele militiei şi este valabil timp de 90 zile de la data eliberării, după această dată fiind considerat nul de drept. Răspunderea pentru nerespectarea condiţiei prevăzute în alineatul 1, precum şi pentru încălcarea regulilor de circulaţie de către ajutorul de sofer, revine atît acestuia, cît şi conducătorului titular obligat sa-l însoţească şi sa-l supravegheze permanent. Articolul 118 Posesorii permisului de conducere eliberat de organele militiei regionale, respectiv Direcţiei Militiei Capitalei, sînt obligaţi ca, la schimbarea domiciliului dintr-o regiune în alta, să se prezinte pentru a fi luati în evidenta la direcţia militiei regiunii, respectiv la Direcţia Militiei Capitalei, pe raza căreia şi-au stabilit domiciliul. Articolul 119 Pierderea, furtul sau distrugerea permisului de conducere trebuie declarata, în termen de 48 ore de la constatarea faptului, militiei raionale sau orăşeneşti cea mai apropiată. Articolul 120 Direcţia militiei regionale, respectiv Direcţia Militiei Capitalei sau, după caz, militia raionala sau oraseneasca pe raza căreia domiciliază titularul permisului de conducere, pot elibera un duplicat al acestuia, pe baza comunicării primite de la organul militiei căruia i s-a declarat pierderea, furtul sau distrugerea originalului şi după publicarea pierderii în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România. Duplicatele permiselor de conducere pentru tramvaie şi troleibuze se eliberează de comitetele executive ale sfaturilor populare care au eliberat originalul, în condiţiile prevăzute la alineatul 1. Articolul 121 Persoana care obţine un duplicat al permisului de conducere, iar ulterior reintra în posesia originalului, este obligată să depună originalul în termen de 48 de ore la organul militiei, respectiv la comitetul executiv al sfatului popular, care a eliberat duplicatul. Capitolul 7 Circulaţia autovehiculelor în trafic internaţional Articolul 122 Autovehiculele înmatriculate în Republica Socialistă România, care circulă în trafic internaţional, vor purta la spate, lîngă tablita cu numărul de înmatriculare, o tablita de forma ovala cu lungimea de 175 mm şi lăţimea de 115 mm, în care se va înscrie litera "R" în relief, cu negru pe fond alb. Litera "R" va avea înălţimea de 80 mm, şi grosimea scrisului de 10 mm şi va fi plasata la mijlocul tablitei ovale. Articolul 123 Permisul de conducere eliberat de organele militiei potrivit art. 107 este valabil în circulaţia internationala pe teritoriul statelor care au aderat la Convenţia internationala asupra circulaţiei rutiere, la care Republica Socialistă România este parte. Permisul de conducere eliberat de organele militiei pentru conducerea autovehiculelor cu capacitate cilindrică pînă la 69 cmc inclusiv, nu este valabil în circulaţia internationala. Pentru a circula pe teritoriul altor state, posesorul unui asemenea permis trebuie să posede un permis internaţional de conducere eliberat de Asociaţia Automobilistilor din Republica Socialistă România. Dispoziţia de la alineatul precedent se aplică tuturor posesorilor de permise de conducere care vor sa circule pe teritoriul statelor care nu au aderat la Convenţia internationala asupra circulaţiei rutiere, la care Republica Socialistă România este parte sau al statelor cu care Republica Socialistă România nu are convenţii de reciprocitate. Capitolul 8 Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor Articolul 124 Încălcarea dispoziţiilor din prezentul regulament, arătate mai jos, constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează: a) contravenţiile la art. 12 lit. b şi c, art. 13, 16, 45 pct. 19, 22, 23, art. 55, 61, 63, 64, cu amendă de la 40 la 100 lei sau cu avertisment; ... b) contravenţiile la art. 8, 19, 38, 39, 40, 41, 43, 45 pct. 2, 13, 16, 17, 18, 20, 24, 26 şi 27, art. 46, 47, 49, 56 lit. a şi e, art. 58, 62 cu excepţia dispoziţiei de la litera i, art. 65, 67, 118, 119, 140 şi 143, cu amendă de la 40 la 150 lei; în cazul contravenţiilor la art. 56 lit. a şi e, art. 58, 62, cu excepţia dispoziţiei de la lit. i, şi art. 65 se aplică amenda sau avertisment; ... c) contravenţiile la art. 4, 21, 24, 26, 27, 28, 29, 30, 32, 45 pct. 1, art. 57, 60, 76 alin. 2, art. 77 lit. b, e-j, art. 78, 87 alin. 2, art. 101 şi art. 117 alin. 1, cu amendă de la 50 la 200 lei; ... d) contravenţiile la art. 7, 22, 23, 25, 34, 35, 36, 37, 42, 48, 51, 52, 56 lit. b, c şi d, art. 62 lit. i, art. 66, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 92, 96, 97 alin. 1, art. 98 alin. 2, art. 99, 103 şi art. 115 alin. 1, 2 şi 4, cu amendă de la 100 la 250 lei; ... e) contravenţiile la art. 31, 45 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12 şi 21, art. 53, 54, 87 alin. 3 şi 5, art. 88, 115 alin. 3, art. 116, 121, 141 şi 142, cu amendă de la 150 la 300 lei; ... f) contravenţiile la art. 20, 33, 76 alin. 1 şi 3 şi art. 77 lit. a, c şi d, cu amendă de la 250 la 400 lei; ... g) contravenţiile la art. 45 pct. 3, 14 şi 15, cu amendă de la 300 la 500 lei. ... Articolul 125 Exercitarea de presiuni asupra sefilor de transporturi, autobaze, garaje, depouri, coloane ori conducătorilor de autovehicule, spre a-i determina sa nu respecte normele prevăzute în prezentul regulament, a căror încălcare constituie contravenţie, se sancţionează cu amendă prevăzută pentru contravenţia respectiva, dacă aceasta a fost săvîrşită. Articolul 126 Se sancţionează cu amendă de la 250 la 400 lei fapta responsabililor de ateliere, sau a oricărei persoane de a repara sau incuviinta repararea autovehiculelor avînd urme de accidente, fără a li se prezenta autorizaţia eliberata în acest scop de organele militiei. Articolul 127 Pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor deţinătorilor de autovehicule, în cazul în care aceştia sînt organizaţii socialiste, răspunderea revine, după caz, sefilor de transporturi, autobaze, garaje, depouri sau coloane. În lipsa acestora, precum şi pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor organizaţiilor socialiste, altele decît acelea care decurg din calitatea lor de deţinătoare de autovehicule, răspunderea revine angajaţilor desemnaţi în scris de conducătorii organizaţiilor socialiste. Dacă asemenea angajaţi nu au fost desemnaţi în scris, răspunderea revine conducătorului organizaţiei socialiste. Articolul 128 Pentru nerespectarea dispoziţiilor de la articolele 53, 54, 69, 73, 74, 75, 96 şi 99 din prezentul regulament, răspunderea revine atît conducătorului, cît şi deţinătorului de autovehicule. Articolul 129 În cazul cînd faptele prevăzute în prezentul capitol, sancţionate contraventional, sînt săvîrşite în astfel de condiţii încît, potrivit legii penale, constituie infracţiuni, ele se pedepsesc în conformitate cu legea penală. Articolul 130 Constatarea contravenţiilor la dispoziţiile prezentului regulament se face atît de agenţii de circulaţie, cît şi de alţi ofiţeri şi subofiteri de militie anume desemnaţi de directorul general al militiei. Procesele verbale de constatare a contravenţiilor, întocmite de agenţii de circulaţie, cu excepţia celor încheiate împotriva militarilor în termen, ţin loc şi de încheiere de aplicare a sancţiunii şi vor cuprinde atît amenda aplicată, cît şi somaţia de plată. Procesele verbale de constatare a contravenţiilor întocmite de ofiţerii şi subofiterii de militie anume desemnaţi, se rezolva, după caz, de conducerea: Direcţiei circulaţiei din Direcţia Generală a Militiei, direcţiei militiei regiunii, respectiv a Direcţiei Militiei Capitalei, a Serviciului circulaţie din Direcţia Militiei Capitalei, a militiei raionului sau oraşului. În cazul cînd aproba procesele verbale, aceste organe aplica şi amenda printr-o încheiere motivată. Articolul 131 Contravenienţii la dispoziţiile art. 12 lit. b şi c, art. 13, 16, 19-43, 45-49, 51-58, 61-65, 67, 69-75, 88, 96-99, 103, 115, 118, 119 şi 126 pot achită pe loc jumătate din minimul amenzii prevăzute pentru fapta săvîrşită. În acest caz, orice urmărire în ceea ce priveşte amenda încetează. Plata amenzii se face contra chitanţa, fără a se întocmi proces-verbal. Articolul 132 Împotriva încheierii de aplicare a sancţiunii, contravenientul poate face plîngere, în termen de 15 zile, la tribunalul popular în circumscripţia căruia domiciliază. Plîngerea se depune fie direct la tribunal, fie la organul de militie din care face parte ofiţerul sau subofiterul care a constatat contravenţia. Organul militiei la care s-a depus plîngerea, este obligat sa o trimită de urgenta, şi nu mai tirziu de 5 zile, tribunalului popular competent. Articolul 133 Anularea permisului de conducere, în cazurile prevăzute de Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, se hotărăşte de conducerea direcţiei militiei regionale sau Direcţiei Militiei Capitalei, în circumscripţia căreia titularul permisului a comis infracţiunea; anularea permiselor de conducere pentru tramvaie ori troleibuze se hotărăşte de comitetul executiv al sfatului popular care are în subordine întreprinderea deţinătoare a acestor mijloace de transport. Articolul 134 Persoanele cărora li s-a anulat permisul de conducere şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, se pot adresa pentru obţinerea unui nou permis, direcţiei militiei regionale, respectiv Direcţiei Militiei Capitalei în circumscripţia căreia au avut domiciliul la data anulării permisului, ori după caz, comitetului executiv al sfatului popular care are în subordine întreprinderea de transport deţinătoare de tramvaie sau troleibuze. Articolul 135 Organele militiei vor retine permisul de conducere în cazul încălcării uneia din dispoziţiile prevăzute la art. 20, 21 alin. 1, art. 32, 33, 36, 37 şi 45 pct. 3 şi 14, dacă în ultimii trei ani titularul permisului a mai fost sancţionat de doua ori pentru contravenţii la oricare din aceste dispoziţii. Reţinerea permisului de conducere se face după rămînerea definitivă a sancţiunii aplicate pentru cea de a treia contravenţie. Durata de reţinere a permisului în cazurile prevăzute în prezentul articol nu poate depăşi trei luni de la data reţinerii acestuia şi se dispune de conducerea direcţiei militiei regionale, respectiv a Direcţiei Militiei Capitalei, în raza căreia domiciliază posesorul permisului. La expirarea duratei de reţinere a permisului de conducere, acesta se restituie titularului, împreună cu un nou tichet de evidenta. În vederea aplicării dispoziţiilor cuprinse în prezentul articol, organele militiei vor inmina fiecărui conducător de autovehicul odată cu eliberarea permisului de conducere, un tichet de evidenta în care vor fi consemnate sancţiunile aplicate pentru contravenţiile enumerate mai sus. Evidenta acestor sancţiuni se tine şi la organul militiei în fişa personală a conducătorului de autovehicul, pe baza comunicărilor făcute de cei care le-au aplicat. Ofiţerii şi subofiterii de militie care constata contravenţiile prevăzute la alin. 1 le consemnează în tichetul de evidenta a contravenţiilor. În cazul cînd sancţiunea contravenţională a fost anulată de instanţa judecătorească, menţiunea anulării va fi consemnată în tichetul de evidenta şi în fişa personală a conducătorului de autovehicul pe baza hotărîrii judecătoreşti prezentată de posesorul permisului de conducere. În cazul cînd procesul verbal de constatarea contravenţiilor a fost anulat de organele prevăzute la art. 130 alin. ultim, menţiunea anulării va fi consemnată în tichetul de evidenta şi în fişa personală a conducătorului de autovehicul pe baza comunicării făcute de organul care a anulat procesul verbal de contravenţie. Capitolul 9 Concursul voluntar al unor conducatori de autovehicule pentru combaterea încălcării regulilor de circulaţie Articolul 136 În acţiunea de combatere a încălcării regulilor de circulaţie, organele militiei se pot sprijini pe concursul voluntar al conducătorilor de autovehicule, care datorită conduitei lor exemplare, se bucura de prestigiu în rindul celorlalţi conducatori de autovehicule. Pot fi antrenati pe bază de consimtamint în acţiunea de combatere a încălcării regulilor de circulaţie, conducătorii de autovehicule care au o vechime în profesie de cel puţin 5 ani. Direcţiile militiilor regionale şi Direcţia Militiei Capitalei eliberează conducătorilor de autovehicule care îşi oferă concursul pentru combaterea încălcării regulilor de circulaţie, autorizaţii care să ateste aceasta calitate. Articolul 137 Conducătorii de autovehicule autorizaţi sa dea concurs organelor militiei au îndatorirea: - sa atragă atenţia conducătorilor de autovehicule sau pietonilor care manifesta tendinta de încălcare a regulilor de circulaţie, asupra pericolului care-l prezintă comportarea lor pentru securitatea circulaţiei; - sa sesizeze cel mai apropiat organ al militiei despre abaterile de la regulile de circulaţie săvîrşite de conducătorii de vehicule, pe care le-au observat personal; - la solicitarea organelor militiei, sa dea concurs la paza locurilor unde s-au produs accidente de circulaţie şi la descongestionarea drumului public; - sa dea concurs organelor militiei la identificarea conducătorilor de autovehicule care au comis accidente şi au părăsit locul faptei; - sa înştiinţeze cel mai apropiat organ al militiei, despre conducătorii de vehicule pe care i-au observat consumind băuturi alcoolice sau conducind sub influenţa alcoolului ori în stare de ebrietate; - să contribuie la educarea conducătorilor de autovehicule din unitatea în care funcţionează, în spiritul respectării regulilor de circulaţie. Articolul 138 Conducătorilor de autovehicule care se evidenţiază în activitatea de sprijinire a organelor militiei pentru combaterea incalcarilor regulilor de circulaţie, li se pot acorda stimulente materiale, de către conducerile direcţiilor militiilor regionale, respectiv Direcţiei Militiei Capitalei. Capitolul 10 Dispoziţii finale şi tranzitorii Articolul 139 Dispoziţiile speciale care se referă la autovehiculele destinate stingerii incendiilor (pompierilor), cele ale salvării şi militiei, sînt aplicabile în cazul cînd aceste autovehicule pot fi recunoscute de la distanta printr-un semn distinctiv propriu ori prin construcţie, precum şi prin semnalul optic sau sonor de avertizare pe care-l folosesc. Articolul 140 Autovehiculele conduse de persoane care au practica de conducere mai puţin de 1 an, vor fi prevăzute cu un semn distinctiv în forma de disc, în centrul căruia se afla semnul exclamarii (Atenţie). Discul va fi de culoare galbena cu diametrul de 100 mm, iar semnul exclamarii de culoare neagra cu lungimea de 60 mm şi diametrul punctului de 10 mm. La autoturisme, discurile vor fi plasate în interior, unul la coltul din dreapta jos al parbrizului şi celălalt la partea dreaptă a geamului din spate. La celelalte autovehicule, discul din faţa va fi plasat în cabina în partea dreaptă a parbrizului, iar cel din spate lîngă numărul de înmatriculare; la autovehiculele pe doua sau trei roti, discul se instaleaza lîngă numărul de înmatriculare din spate. Articolul 141 Posesorii permiselor de conducere valabile numai pentru autovehiculele din categoria B nu pot fi angajaţi sa conducă autovehicule aparţinînd organizaţiilor socialiste. Articolul 142 Şefii de garaje, de depouri, de coloane auto sau alţi angajaţi care îndeplinesc atribuţiile de serviciu ale acestora, pot fi numiţi în aceste funcţii numai cu avizul organelor militiei şi în urma examinării lor asupra cunoaşterii atribuţiilor ce le revin potrivit prezentului regulament şi altor norme legale. Comisia de examinare va fi formată dintr-un ofiţer de militie, ca preşedinte, şi cîte un delegat al organizaţiei socialiste interesate şi al Ministerului Transporturilor Auto, Navale şi Aeriene, respectiv al întreprinderii deţinătoare de tramvaie sau troleibuze. Articolul 143 Permisul de conducere al conducătorilor de autovehicule decedati va fi predat organului de militie cel mai apropiat, în termen de 10 zile, de către persoana care îl deţine. Articolul 144 Persoanelor reusite la examenul de conducător de autovehicul, precum şi celor care solicită înmatricularea autovehiculelor după intrarea în vigoare a prezentului regulament, li se vor elibera carnete de conducere, respectiv permise de circulaţie, pînă la tipărirea noilor permise de conducere şi certificate de înmatriculare. Articolul 145 Înlocuirea carnetelor de conducere, autorizaţiilor de circulaţie şi a permiselor de circulaţie cu permise de conducere şi certificate de înmatriculare, se va face treptat, în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament. Înlăuntrul acestui termen şi în măsura în care nu au fost înlocuite, carnetele de conducere, autorizaţiile de circulaţie şi permisele de circulaţie, eliberate potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 832/1962, rămîn valabile. Pînă la înlocuirea carnetelor de conducere cu permise de conducere şi inminarea tichetelor de evidenta, dispoziţiile de la art. 135 se aplică pe baza evidentei contravenţiilor ce se consemnează în carnetul de conducere. Articolul 146 Carnetele de conducere vor fi înlocuite cu permise de conducere în felul următor: - carnetul de conducere de gradul I, cu permis de conducere valabil pentru autovehicule din categoria A; - carnetul de conducere de gradul II, cu permis de conducere valabil pentru autovehicule din categoria B; - carnetul de conducere de gradul I şi II, cu permis de conducere valabil pentru autovehicule din categoriile A şi B; - carnetul de conducere de gradul III, cu permis de conducere valabil pentru autovehicule din categoria C; - carnetul de conducere de gradul II şi III, cu permis de conducere valabil pentru autovehicule din categoriile B şi C; - carnetul de conducere de gradul I, II şi III, cu permis de conducere valabil pentru autovehicule din categoriile A, B şi C. Persoanelor care, la înlocuirea carnetului de conducere, îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 114, li se vor elibera permise de conducere valabile şi pentru autovehicule din categoria D; - carnetul de conducere pentru tractoare rutiere, cu permis de conducere valabil pentru tractoare rutiere. Autorizaţiile de circulaţie vor fi înlocuite cu permisele de conducere şi cu certificatele de înmatriculare prevăzute la art. 106, respectiv art. 91. Articolul 147 Pierderea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau a autorizaţiei de garaj, se publică în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România. Permisele de conducere, certificatele de înmatriculare sau autorizaţiile de garaj declarate pierdute, sînt nule. Articolul 148 La înlocuirea carnetelor de conducere gradul II şi III sau gradul III, posesorilor acestor carnete li se poate acorda dreptul de a conduce autovehicule din categoria E, la propunerea motivată a organizaţiei socialiste la care sînt angajaţi. -------------