ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 110 din 1 iulie 2020privind schimbarea titularului dreptului de administrare asupra unei părți dintr-un imobil, aflat în domeniul public al statului, în vederea realizării de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiții "Drum expres Craiova-Pitești și legăturile la drumurile existente", tronsonul 1
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 8 iulie 2020



    Având în vedere că proiectele de infrastructură de transport sunt investiții publice de importanță strategică pentru România, care asigură conectivitatea cu coridoarele de transport europene și creșterea mobilității populației și a mărfurilor, influențând în mod direct relațiile economice și dezvoltarea mediului de afaceri la nivel național,luând în considerare faptul că rețelele de transport sunt interconexiuni transeuropene care contribuie la îmbunătățirea liberei circulații a persoanelor, bunurilor și la promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale și contribuie la realizarea unei economii de piață competitive,ținând cont de faptul că în cadrul general al politicii Guvernului asigurarea și susținerea unei infrastructuri adecvate dezvoltării obiectivelor socioeconomice prin modernizarea, dezvoltarea și administrarea eficientă a sectorului rutier, cu accent pe extinderea numărului de autostrăzi, modernizarea și lărgirea drumurilor existente, a podurilor și a tuturor facilităților aferente, reprezintă o necesitate,având în vedere faptul că drumurile publice din România reprezintă o componentă principală a sistemului național de transport și constituie obiectul exclusiv al proprietății publice, ținând seama de faptul că printre proiectele de infrastructură de transport de interes național, obiectivul de investiție „Drum expres Craiova-Pitești și legăturile la drumurile existente“ are o importanță deosebită, realizarea obiectivului prezentând avantaje tehnice, economice și sociale, întrucât reduce timpii de parcurs, costurile de exploatare a vehiculelor, sporește gradul de confort al populației diminuând poluarea mediului în interiorul localităților și nu în ultimul rând ajută la accelerarea dezvoltării socioeconomice a zonei, precum și reducerea numărului de accidente,luând în considerare că starea de fapt obiectivă a situației extraordinare este reprezentată de faptul că pentru realizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiție „Drum expres Craiova-Pitești și legăturile la drumurile existente“, pentru tronson 1, este necesar a se ocupa o suprafață de teren de 1.925 mp, aflată în proprietate publică a statului și în administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Șimnic,având în vedere că pentru obținerea suprafeței de 1.925 mp necesare lucrărilor aferente obiectivului de investiție „Drum expres Craiova-Pitești și legăturile la drumurile existente“, pentru tronson 1, se impune schimbarea titularului dreptului de administrare, respectiv trecerea din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Șimnic în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, dar și modificarea anexei nr. 3.7 din Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, cu modificările și completările ulterioare,ținând cont că starea de fapt independentă de voința Guvernului a situației extraordinare este determinată de faptul că schimbarea titularului dreptului de administrare implică și modificarea anexei nr. 3.7 la Legea nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare, această operațiune se poate reglementa legal prin intermediul ordonanței de urgență a Guvernului, și nu prin raportare la dispozițiile art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 28 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 288 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, întrucât pentru acest proiect de infrastructură de transport este necesară reglementarea acestei măsuri în regim de urgență, deoarece au fost demarate lucrările de execuție și pentru evitarea unor eventuale depășiri ale termenelor contractuale, care pot da dreptul antreprenorilor să emită revendicări, în special financiare,având în vedere faptul că neadoptarea măsurilor propuse poate conduce la blocarea implementării obiectivul de investiție „Drum expres Craiova-Pitești și legăturile la drumurile existente“, tronson 1,ținând seama de faptul că este imperios necesară respectarea etapelor investiționale aferente anului 2020 pentru execuția obiectivului de investiții „Drum expres Craiova-Pitești și legăturile la drumurile existente“, tronsonul 1,întrucât întârzierea implementării proiectelor de infrastructură transeuropeană de transport are impact direct asupra pierderii de sume alocate României prin Programul operațional Infrastructură mare, context în care se impune reglementarea în regim de urgență a unor măsuri pentru diminuarea acestei categorii de risc,având în vedere că finanțarea proiectului de construcție a drumului expres Craiova-Pitești este prevăzută a se realiza în cadrul Programului operațional Infrastructură mare 2014-2020, având ca perioadă de eligibilitate a cheltuielilor până la data de 31 decembrie 2023,luând în considerare faptul că starea de fapt cuantificabilă a situației extraordinare este determinată de faptul că adoptarea măsurilor astfel cum se propune prin prezenta ordonanță de urgență ar putea conduce la evitarea decomiterii fondurilor nerambursabile, în cuantum de 5,5 miliarde lei, inclusiv TVA, din care 4,67 miliarde lei reprezintă cheltuieli eligibile, este imperios necesară parcurgerea în regim de urgență a etapelor administrative având ca scop asigurarea frontului de lucru pentru realizarea lucrărilor de infrastructură rutieră în perioada de eligibilitate.Întrucât întârzierea implementării proiectelor de infrastructură transeuropeană de transport are impact direct asupra pierderii de sume alocate României prin Programul operațional Infrastructură mare, context în care se impune reglementarea în regim de urgență a unor măsuri pentru diminuarea acestei categorii de risc,având în vedere că proiectele de infrastructură transeuropeană de transport vizează interesul public și strategic și constituie o prioritate pentru economia națională, măsurile pentru accelerarea implementării acestora reprezentând o situație de urgență și extraordinară,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul 1(1) Se aprobă transmiterea unei părți dintr-un imobil, în suprafață totală de 1.925 mp, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ - Stațiunea de CercetareDezvoltare Agricolă Șimnic Craiova în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în vederea realizării de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiții „Drum expres Craiova-Pitești și legăturile la drumurile existente“, tronsonul 1.(2) Partea din imobil transmisă potrivit alin. (1) nu poate primi altă destinație.  +  Articolul 2Predarea-preluarea părții din imobil prevăzute la art. 1 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Șimnic Craiova și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.  +  Articolul 3Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 30 martie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La anexa nr. 3, numărul curent 6 va avea următorul cuprins:
    6.Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă ȘimnicCraiovaDolj2.155,3468 157,8655***)
    2. Totalul anexei nr. 3 se modifică în mod corespunzător.3. Anexa nr. 3.7 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2 la prezenta ordonanță de urgență.
     +  Articolul 4Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor vor actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și împreună cu Ministerul Finanțelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în anexele nr. 3 și 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 și 1020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 5Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
    PRIM-MINISTRU
    LUDOVIC ORBAN
    Contrasemnează:
    Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor,
    Lucian Nicolae Bode
    Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
    Nechita-Adrian Oros
    Ministrul finanțelor publice,
    Vasile-Florin Cîțu
    București, 1 iulie 2020.Nr. 110.  +  Anexa nr. 1
    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale unei părți din imobilul aflat în domeniul public al statului care se transmite
    din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ -
    Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Șimnic în administrarea
    Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor
    Nr. crt.Nr. MFPCodul de clasificațieDenumirea bunului din domeniul public al statuluiAdresa poștală a bunului imobilElementele-cadru de descriere tehnică/Cartea funciară/Nr. cadastralValoarea de inventar a bunului imobil (lei)Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUIPersoana juridică la care se transmite imobilul/CUI
    1.116968 (parțial)8.05.03Teren agricol Suprafața 1.925 mpUAT Ghercești, județul DoljC.F. nr. 36670 Tarlaua 41, parcela 472/10, numărul cadastral 36670 Suprafața C.F. 88.075 mp3.139,68 leiAcademia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Șimnic (CUI 3078896)Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (CUI 13633330)
     +  Anexa nr. 2(Anexa nr. 3^7 la Legea nr. 45/2009)
    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale suprafețelor minime de teren, din domeniul public al statului,
    aflate în administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Șimnic,
    județul Dolj, indispensabile cercetării-dezvoltării-inovării și multiplicării materialului biologic
    Locul unde este situat terenulCaracteristicile tehnice ale terenului
    TarlauaParcelaCategoria de folosințăSuprafața - ha -
    Comuna Șimnic80/11418arabil15,2500
    811421arabil24,1800
    981500arabil10,3700
    1191767arabil18,8100
    1201768arabil32,2200
    1211769arabil26,3300
    1211771arabil5,7800
    1221772arabil32,9200
    1231773/1arabil4,9100
    1241775/1arabil7,0400
    1271793arabil19,9948
    1281796arabil17,8200
    1351908arabil41,5900
    1361912arabil17,7100
    1361913arabil36,5400
    1371914arabil37,8300
    1371916arabil48,6200
    1401919arabil26,7800
    80/11419arabil5,2600
    831429arabil39,1700
    931478arabil27,9000
    941483arabil30,4300
    951488arabil0,4900
    971496arabil18,6900
    981497arabil30,0900
    991502/1arabil2,8100
    1291800arabil60,3600
    1301809arabil22,7600
    1311862arabil0,4100
    1311865arabil1,0000
    Totalarabil664,0648
    Comuna Ghercești32422arabil58,7400
    33424arabil101,2600
    35431arabil39,5600
    41467arabil66,4400
    32422arabil33,6800
    33425/1arabil6,0800
    35431arabil5,8300
    40453arabil40,9500
    41472/10arabil93,5075
    42486arabil11,4400
    Totalarabil457,4875
    Comuna Moțăței13329arabil8,6800
    13330arabil11,4200
    13432arabil3,2900
    13433arabil24,6700
    13434arabil25,5400
    13435arabil35,5900
    13436arabil32,1800
    13437arabil17,2100
    1351439/2arabil1,1945
    Totalarabil159,7745
    Municipiul Băilești2173243arabil24,8200
    2173244arabil36,9800
    2173245arabil29,3700
    2173246arabil22,8000
    2173247arabil11,2000
    2173248arabil19,0400
    2173249arabil26,8800
    2173250arabil26,2200
    2173251arabil28,4200
    2173252arabil13,0500
    170/12026arabil8,4900
    170/12027arabil22,5000
    170/12028arabil41,2700
    170/12029arabil45,0400
    170/12032arabil41,0200
    170/12033arabil19,8100
    1712035arabil35,1500
    1712036arabil15,6000
    1712037arabil14,7600
    Totalarabil482,4200
    Comuna Mischii42/1492/1arabil16,2000
    43506/1arabil3,6300
    Totalarabil19,8300
    Municipiul Craiova19186arabil0,8000
    Totalarabil0,8000
    TOTALARABIL1.784,3768
    Comuna Șimnic811421pășune4,3800
    821427pășune0,0200
    841431/1pășune4,0800
    841432/2pășune4,0500
    951485pășune0,9800
    951487pășune0,8900
    951490pășune0,4000
    951491pășune0,4400
    981498pășune35,0600
    1291799pășune0,2000
    1291803pășune15,7900
    1291806pășune0,1000
    1301810pășune1,9300
    1311861pășune0,5200
    1321883pășune0,3000
    1321889pășune1,4100
    1321890pășune0,1500
    Totalpășune70,7000
    Comuna Ghercești36439pășune10,0000
    35432pășune18,6900
    36436pășune17,2500
    36439pășune23,9600
    40441pășune2,0100
    40452pășune1,1700
    40466pășune2,2100
    41468pășune37,0100
    42486pășune1,7000
    Totalpășune114,0000
    Municipiul Craiova19187pășune1,7100
    Totalpășune1,7100
    TOTALPĂȘUNE186,4100
    Comuna Șimnic1311817viță-de-vie nobilă (vie)0,9100
    1311820vie2,0000
    1311822vie1,9500
    1311824vie2,0700
    1311825vie2,9000
    1311826vie2,4800
    1311827vie2,5600
    1311828vie2,5600
    1311830vie0,6700
    1311831vie1,1100
    1311832vie1,1700
    1311833vie1,2000
    1311834vie1,3000
    1311836vie1,4200
    1311837vie1,2200
    1311838vie1,1900
    1311839vie0,8500
    1311840vie0,7200
    1311843vie1,6800
    1311846vie1,7700
    1311848vie0,4400
    1311857vie1,5300
    1311858vie1,6400
    1311859vie1,8600
    1311860vie0,3800
    1321879vie4,7100
    1321891vie4,7100
    Totalvie47,0000
    Comuna Ghercești42479vie11,5300
    42485vie1,4000
    42486vie2,0700
    Totalvie15,0000
    TOTALVIE62,0000
    Comuna Șimnic1311815livadă4,6900
    1321866livadă14,1600
    1321868livadă7,8300
    1321870livadă7,5700
    1321872livadă6,2700
    1321874livadă7,0200
    1321884livadă2,2900
    1321886livadă5,2100
    Totallivadă55,0400
    Comuna Ghercești42481livadă3,0000
    Totallivadă3,0000
    Orașul Craiova19181livadă0,4300
    19183livadă2,2200
    19185livadă0,2100
    19188livadă1,1000
    Totallivadă3,9600
    TOTALLIVADĂ62,0000
    TOTALAGRICOL2.094,7868
    Comuna Ghercești35432/1ape, bălți5,1400
    Totalape, bălți5,1400
    Comuna Șimnic1291804vegetație forestieră0,9700
    1301812vegetație forestieră0,0600
    1301813vegetație forestieră0,2800
    1311816vegetație forestieră0,8300
    1321877vegetație forestieră1,4000
    1321878vegetație forestieră0,2200
    Totalvegetație forestieră3,7600
    Municipiul Craiova19189vegetație forestieră0,4100
    Totalvegetație forestieră0,4100
    TOTALVEGETAȚIE FORESTIERĂ4,1700
    Comuna Șimnic80/11414drum0,1300
    80/11416drum0,0900
    811423drum0,5200
    931481drum0,5700
    1201768/1drum0,4000
    1211770drum0,3000
    1231774/1drum0,3600
    1271792drum0,2500
    1281797drum0,2900
    80/11415drum0,0200
    821428drum0,7900
    831430drum0,5200
    931477drum0,4300
    931480drum0,1800
    941482drum0,5300
    951484drum0,9600
    981501drum0,5100
    991508drum0,2400
    991509drum0,6100
    1291807drum0,3400
    1291818drum0,5600
    1301814drum0,1800
    1311818drum0,1800
    1311819drum0,1400
    1311821drum0,2000
    1311823drum0,2000
    1311829drum0,1800
    1311835drum0,1800
    1311842drum0,3800
    1311844drum0,2600
    1311845drum0,0800
    1311847drum0,4000
    1311850drum0,0900
    1311851drum0,0900
    1311853drum0,4200
    1311855drum0,1600
    1321867drum0,3900
    1321869drum0,1300
    1321871drum0,3900
    1321873drum0,1100
    1321882drum0,1000
    1321888drum0,3400
    TOTALDRUMURI EXPLOATARE13,2000
    Comuna Ghercești35430drum0,5400
    Comuna Ghercești42484drum0,1000
    TOTALDRUMURI EXPLOATARE0,6400
    Comuna Moțăței1321420drum0,3200
    1331424drum0,4600
    1341431drum0,6500
    1341438drum0,9300
    TOTALDRUMURI EXPLOATARE2,3600
    Municipiul Băilești170/12031drum0,0400
    1712034drum0,3800
    TOTALDRUMURI EXPLOATARE0,4200
    Municipiul Craiova19184drum0,0700
    TOTALDRUMURI EXPLOATARE0,0700
    TOTALDRUMURI EXPLOATARE16,6900
    Comuna Șimnic80/11417curți, construcții0,2700
    1271792curți, construcții7,9300
    1281795curți, construcții0,2100
    1281798curți, construcții3,5000
    821426curți, construcții3,8400
    931479curți, construcții0,1100
    1291801curți, construcții1,1700
    1291802curți, construcții1,3200
    1291805curți, construcții3,1300
    1311863curți, construcții0,1500
    1311864curți, construcții0,6400
    1321875curți, construcții0,0400
    1321876curți, construcții0,1300
    1321880curți, construcții0,1300
    1321881curți, construcții0,0700
    1321885curți, construcții0,0700
    1321887curți, construcții0,0400
    Totalcurți, construcții22,7500
    Comuna Ghercești35431/4curți, construcții0,3600
    35434curți, construcții0,2000
    36436curți, construcții0,2300
    36437curți, construcții0,3500
    42480/1curți, construcții3,0000
    Totalcurți, construcții4,1400
    Municipiul Băilești170/12030curți, construcții0,1400
    1712035/1curți, construcții0,4000
    Totalcurți, construcții0,5400
    Orașul Craiova19182curți, construcții0,8900
    Totalcurți, construcții0,8900
    TOTALCURȚI, CONSTRUCȚII28,3200
    Comuna Șimnic80/11410neproductiv1,8600
    821424neproductiv1,2600
    Comuna Șimnic981490neproductiv0,3000
    981499neproductiv1,5200
    1291804neproductiv1,3000
    Totalneproductiv6,2400
    TOTALNEAGRICOL60,5600
    Total comuna Șimnicagricol + neagricol882,7548
    Total comuna Gherceștiagricol + neagricol599,4075
    Total comuna Moțăeiagricol + neagricol162,1345
    Total municipiul Băileștiagricol + neagricol483,3800
    Total comuna Mischiiagricol + neagricol19,8300
    Total orașul Craiovaagricol7,8400
    TOTAL GENERAL2.155,3468*)
    *) Suprafață înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice cu nr. M.F. 116968.
    -----