DECIZIE nr. 279 din 29 octombrie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice

EMITENT

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 12 decembrie 2002

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, excepţie ridicată de The Gillette Company U.S.A. în Dosarul nr. 5.786/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.

La apelul nominal răspund avocat Tiberiu Csaki, pentru autorul excepţiei, şi avocat Majai Laszlo, pentru Societatea Comercială "Praktikum Com" - S.R.L. din Miercurea-Ciuc. Procedura este legal îndeplinită.

Autorul excepţiei, prin reprezentant, solicita admiterea acesteia şi constatarea ca "prevederile art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 sunt constituţionale numai în măsura în care se aplică marcilor înregistrate sub imperiul acestei legi, oricând în cursul duratei de protecţie a acestora, iar în ceea ce priveşte mărcile înregistrate potrivit vechii legi, decăderea din drepturile conferite de marca poate fi cerută, de asemenea, oricând în cursul duratei de protecţie a acestora, însă termenul de decădere nu va începe să curgă mai devreme de momentul intrării în vigoare a Legii nr. 84/1998".

Reprezentantul Societăţii Comerciale "Praktikum Com" S.R.L. din Miercurea-Ciuc arata ca excepţia invocată este inadmisibila, întrucât aceasta priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998, iar nu constituţionalitatea lor.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând ca prin dispoziţiile legale criticate se instituie o sancţiune noua, şi anume decăderea titularului din drepturile conferite de marca, care se dispune de către Tribunalul Bucureşti, la cererea oricărei persoane interesate, facuta oricând în cursul duratei de protecţie a marcii. Reglementarea în cauza îşi extinde aplicarea şi asupra perioadei anterioare datei intrării sale în vigoare, având deci caracter retroactiv. Faptul ca sancţiunea instituită de textul dedus controlului îşi găseşte aplicarea atât în cazul titularilor marcilor înregistrate anterior, cat şi în cazul celor înregistrate ulterior intrării în vigoare a acestuia, este de natura sa confere caracter discriminatoriu reglementării în cauza, care consacra un regim juridic identic pentru situaţii diferite.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 3 decembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 5.786/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, excepţie invocată de The Gillette Company U.S.A.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca textul legal criticat contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi art. 41 alin. (2) din Constituţie, deoarece, pe de o parte, "instanţa de judecată nu poate aplica legea noua unei situaţii juridice petrecute sub imperiul vechii legi", iar pe de altă parte, tratamentul sanctionatoriu prevăzut de Legea nr. 84/1998 pentru nefolosirea efectivă, pe teritoriul României - timp de 5 ani a marcii înregistrate - "este de natura a discrimina pe deţinătorii marcilor înregistrate sub vechea lege prin îngrădirea şi limitarea în mod diferit a dreptului de proprietate asupra marcii, ceea ce ar crea un privilegiu în favoarea deţinătorilor marcilor înregistrate sub noua lege, în detrimentul deţinătorilor marcilor înregistrate sub legea veche".

Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ apreciază ca dispoziţiile art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 nu contravin art. 15 alin. (2) şi art. 41 alin. (2) din Constituţie.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arata ca "norma legală criticata nu cuprinde dispoziţii din care să rezulte aplicarea retroactivă a legii" şi nici nu instituie "discriminări cu privire la proprietatea privată".

Guvernul apreciază ca excepţia invocată este inadmisibila, întrucât aceasta priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998, iar nu constituţionalitatea lor.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998), dispoziţii al căror conţinut este următorul: "Orice persoană interesată poate solicita Tribunalului Municipiului Bucureşti, oricând în cursul duratei de protecţie a marcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marca, dacă:

a) fără motive justificate, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată;". ...

Autorul excepţiei susţine ca aceste dispoziţii de lege încalcă prevederile art. 15 alin. (2) şi ale art. 41 alin. (2) din Constituţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, prin dispoziţiile sale, art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 nu aduce atingere principiului neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, şi nici principiului privind ocrotirea proprietăţii private în mod egal, indiferent de titular, consacrat prin art. 41 alin. (2) din Constituţie, aceste dispoziţii neavând incidenţa asupra excepţiei.

Curtea observa ca, în realitate, excepţia de neconstituţionalitate, asa cum a fost ridicată în faţa instanţei, nu vizează constituţionalitatea textului de lege criticat, ci aplicarea în timp a dispoziţiilor acestuia, adică stabilirea, în baza interpretării, dacă sunt sau nu aplicabile şi marcilor înregistrate anterior intrării în vigoare a actului normativ în discuţie. Or, aceasta excede competentei Curţii Constituţionale, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi de aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei. Sub acest aspect jurisprudenta Curţii Constituţionale a statuat în mod constant că nu intră în competenţa Curţii interpretarea unui text de lege, ci numai constatarea dacă aceste dispoziţii sunt în concordanta cu Constituţia (spre exemplu, Decizia nr. 144 din 7 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 5 ianuarie 2000, şi Decizia nr. 213 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 4 februarie 2000).

Astfel fiind, excepţia urmează a fi respinsă, ca fiind inadmisibila.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, excepţie ridicată de The Gillette Company U.S.A. în Dosarul nr. 5.786/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 octombrie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

OPINIE SEPARATĂ

la Decizia nr. 279 din 29 octombrie 2002

Confruntata cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, potrivit cărora "orice persoană interesată poate solicita Tribunalului Municipiului Bucureşti, oricând în cursul duratei de protecţie a marcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marca, dacă:

a) fără motive justificate, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată", dispoziţii considerate a contraveni art. 15 alin. (2) şi art. 41 alin. (2) din Constituţie, Curtea Constituţională a respins-o, cu majoritate de voturi, ca inadmisibila. ...

În argumentarea soluţiei s-a reţinut ca "excepţia de neconstituţionalitate [...] nu vizează constituţionalitatea textului de lege criticat, ci aplicarea în timp a dispoziţiilor acestuia, adică stabilirea, în baza interpretării, dacă sunt sau nu aplicabile şi marcilor înregistrate anterior intrării în vigoare a actului normativ în discuţie", ceea ce excede competentei Curţii, care nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi de aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei.

Fără a o spune in terminis, motivarea reprodusa pleacă de la premisa ca textul dedus controlului nu conţine nici o dispoziţie expresă care să consacre aplicarea sa şi cat priveşte situaţiile juridice deja constituite la data intrării sale în vigoare. Asa fiind, a retine ca acesta produce efecte şi pentru trecut este, exclusiv, consecinţa unei interpretări şi aplicari deficitare, prin aceea că nu a ţinut seama de principiul constituţional al neretroactivitatii legii.

Nu putem sa nu remarcam ca, acceptând acest punct de vedere, nici o excepţie, referitoare la caracterul retroactiv al unei reglementări legale, nu ar fi admisibilă, fiind evident ca, în cuprinsul nici uneia, nu se menţionează in terminis ca urmează a-şi găsi aplicare şi pentru trecut.

Retroactivitatea unei reglementări este desprinsa din formula redactionala utilizata, potrivit căreia aceasta este susceptibilă a-şi găsi aplicare şi cu privire la situaţiile juridice deja constituite la data intrării sale în vigoare, în absenta unei prevederi exprese care să interzică o asemenea interpretare.

Menţionăm în acest sens Decizia nr. 98 din 21 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 8 mai 2002, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989.

Textul legal potrivit căruia, "actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobilele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) sunt lovite de nulitate absolută, buna-credinţa neputând fi invocată în aceste cazuri", a fost considerat ca încalcă principiul neretroactivitatii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Or, potrivit punctului de vedere adoptat în decizia care ne-a impus opinia separată de faţa, soluţia ar fi trebuit să fie de respingere ca inadmisibila a excepţiei, întrucât textul dedus controlului nu menţionează că urmează a-şi găsi aplicare şi pentru trecut, instanţele ordinare fiind ţinute, în cadrul procesului de interpretare şi aplicare a lui, să-i limiteze efectele doar cu privire la actele încheiate după intrarea sa în vigoare.

Ca şi textul menţionat, declarat ca neconstitutional de Curte, şi art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 instituie o sancţiune noua, neprevăzută în cuprinsul reglementării anterioare, şi anume decăderea titularului din drepturile conferite de marca, care se dispune de către Tribunalul Bucureşti, la cererea oricărei persoane interesate, facuta oricând, în cursul duratei de protecţie a marcii.

Pentru aplicarea sancţiunii este necesar - potrivit textului - ca titularul, a cărui decădere se solicita, sa nu fi folosit efectiv marca, pe teritoriul României, fără motive justificate, o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată.

Dacă în cuprinsul articolului dedus controlului s-ar fi prevăzut ca termenul de 5 ani începe să curgă de la data intrării în vigoare a reglementării, incontestabil, aceasta s-ar fi circumscris principiului constituţional al neretroactivitatii legii.

În absenta unei atare prevederi, reglementarea în cauza îşi extinde domeniul temporal de incidenţa şi asupra perioadei anterioare datei intrării sale în vigoare, având deci caracter retroactiv.

O atare concluzie este indreptatita a fortiori de formula redactionala a art. 45 alin. 1 din Legea nr. 84/1998, potrivit căreia decăderea titularului din drepturile conferite de marca poate fi solicitată oricând în cursul duratei de protecţie a marcii, urmând a fi dispusă dacă marca a fost lăsată în nelucrare, fără motive justificate, o perioadă neîntreruptă de 5 ani.

Acestea fiind exigenţele de ordin temporal prevăzute de text, a considera ca perioada de 5 ani, care impune şi justifica sancţiunea, începe să curgă de la data intrării în vigoare a noii reglementări, înseamnă a adauga la text, ceea ce instanţa ordinară nu este abilitata să facă nici măcar în considerarea unui principiu constituţional.

În realitate, necesitatea unei asemenea modalităţi de interpretare, nerecomandabile în principiu, având ca finalitate evitarea aplicării retroactive a reglementării, demonstreaza tocmai ceea ce se contesta, în opinia cu care ne exprimam dezacordul, şi anume, neconstituţionalitatea respectivei reglementări.

Astfel, este de conceput ca termenul de 5 ani, în care titularul a lăsat marca în nelucrare, să se fi împlinit chiar sub imperiul vechii reglementări, care, nota bene, nu prevedea nici o sancţiune pentru o asemenea lipsa de diligenta. Instituind aceasta sancţiune, a carei aplicare o condiţioneaza de împlinirea respectivului termen, deja împlinit, noua reglementare modifica în chip esenţial regimul juridic aplicabil, potrivit principiului tempus regit actum, la data naşterii situaţiei juridice, respectiv la data înregistrării marcii, ceea ce nu putea face însă fără a retroactivă.

În egala măsura de indreptatita consideram şi critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie.

Faptul ca sancţiunea instituită de textul dedus controlului îşi găseşte aplicare atât în cazul titularilor marcilor înregistrate anterior - asa cum am demonstrat -, cat şi în cazul celor înregistrate ulterior intrării în vigoare a acestuia, este de natura sa confere caracter discriminatoriu reglementării în cauza care consacra un regim juridic identic pentru situaţii diferite.

Altfel spus, sancţionarea lipsei de diligenta a titularului, indiferent dacă sancţiunea a fost instituită ulterior înregistrării marcii - sau chiar ulterior expirării termenului de 5 ani - ori era prevăzută la acea data, se converteste într-o inegalitate, pe planul ocrotirii dreptului la marca, ca varietate a dreptului de proprietate, între mărcile înregistrate anterior şi cele înregistrate ulterior intrării în vigoare a actualei reglementări în materie.

Consideram ca argumentele înfăţişate constituie o ratiune suficienta în explicitarea şi susţinerea punctului nostru de vedere, diferit de cel al majorităţii membrilor Curţii, astfel cum acesta şi-a găsit expresie în soluţia adoptată prin Decizia nr. 279 din 29 octombrie 2002.

Judecător,

conf. univ. dr. Şerban Viorel Stanoiu

──────────────