NORME*) din 5 septembrie 2002 privind dozimetria individuală EMITENT MINISTERUL APELOR ŞI PROTECŢIEI MEDIULUI - COMISIA NAŢIONALA PENTRU CONTROLUL ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 769 bis din 22 octombrie 2002 ) Normele de dozimetrie individuală au fost aprobate prin Ordinul nr. 180/2002, publicat în Monitorul Oficial nr. 769 din 22 octombrie 2002. CAPITOLULI NORMEDEDOZIMETRIEINDIVIDUALĂ ARTICOLUL7 ANEXĂ Dispoziţiigenerale ARTICOLUL1 Obiect (1) Prezentelenormestabilesccerinţelereferitoareladozimetriaindi-viduală,sistemeledozimetriceindividualeşicerinţeleprivinddesemnareaorganismelordedozimetrieindividualăacreditate. (2) Cerinţele prezentelor norme completează cerinţele prevăzute în Normele Fundamentale de Securitate Radiologică (NFSR) pentru dozime- tria individuală. ARTICOLUL2 Definiţii DefiniţiileşiabrevierileutilizateînprezentelenormesuntceleprevăzuteînNFSRşiînanexanr.1laprezentelenorme. ARTICOLUL3 Autoritateadereglementare (1) Conform prevederilor Legii nr. 111/1996, republicată, cu modificările ulterioare, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) este autoritatea naţională competentă în domeniul nuclear, care exercită atribuţiile de reglementare, autorizare şi control. (2) CNCANautorizeazăsistemelededozimetrieindividualăşidesem-neazăorganismelededozimetrieindividualăacreditateîncondiţiilepreve-derilorNormelorprivinddesemnareaorganismelornotificatepentrudomeniulnuclear,aprobateprinOrdinulpreşedinteluiCNCANnr.219/1999,publicatînMonitorulOficialalRomâniei,ParteaI,nr.87din28februarie2000. (3) CNCANsupravegheazăşicontroleazăorganismelededozimetrieindividuală. ARTICOLUL4 Sistemedozimetricepentrumonitorizareindividuală (1) Sistemeledozimetricesuntutilizatepentruevaluareaechivalentuluidedozăindividual,penetrant,Hp(10),şiechivalentuluidedozăindividual,superficial,Hp(0,07). (2) Sepotutilizaurmătoareletipuridesistemedozimetricepentru monitorizareaindividuală,cucondiţiasăsatisfacăcerinţeleprezentelornorme: a) sistemedozimetricecufilm; b) sistemedozimetricetermoluminiscente; c) sistemedozimetriceelectronicedigitale. ARTICOLUL5 Cerinţegeneralepentruorganismelededozimetrieindividuală Organismuldedozimetrieindividualătrebuiesăasigureurmătoarele: a) determinareamărimilormăsurabile; b) tipurilederadiaţiişiradionuclizimăsuraţi; c) metodeledemăsurareutilizate; d) condiţiidecalibrare(etalonare); e) întocmireabuletinelordeatribuireadozelor; f) gestionareadatelor. ARTICOLUL6 Asigurareacalităţii OrganismuldedozimetrieindividualătrebuiesăprezinteCNCANunprogramdeasigurareacalităţii,implementatînconcordanţăcunormeledeasigurareacalităţiiîndomeniulnuclear,sau,dupăcaz,cucerinţeleISO/IEC17025,SR-ISOseria9000şiENseria45000. Dozimetriapersonaluluiexpusprofesional (1) Dozeleprimitedepersonalulexpusprofesionaltrebuieevaluatepentrufiecarepersoanăexpusăşiînregistratedecătretitularuldeauto-rizaţieconformanexeinr.12laprezentelenorme. (2) PentrupersoaneleexpuseprofesionaldecategorieAdozeledatorateexpuneriiexterneseevalueazălunar. (3) PentrupersoaneleexpuseprofesionaldecategorieBCNCANpoateimpuneevaluareadozelorpentrufiecarepersoanăexpusăprofesio-nalînaceleaşicondiţiistabilitepentrupersoaneleexpuseprofesionaldecategorieA,încondiţiileart.58dinNFSR. (4) CNCANvaaproba,dupăcaz,intervaleledetimpşimoduldeevaluareaexpuneriiinterne,dupăcumurmează: a) înprocesuldeautorizare; b) înprocesuldedesemnare. (5) CNCANpoatecereutilizarea,dupăcaz,şiaunuialdoileasistemdozimetric. (6) CNCANpoateexceptadelaprevederilealin.(1)şi(2)înpro-cesuldeautorizareapracticii,încazulîncaresedispunedeunsistemdozimetricsuplimentarsaudeunaltsistemadecvatechivalentdesupra-vegheredozimetrică. ARTICOLUL8 Dozimetriapersoanelordinpopulaţie(neexpuseprofesional) (1) Pentrupersoaneleneexpuseprofesional,carelucreazăînunităţiîncaresedesfăşoarăactivităţinucleare,CNCANvastabiliînfiecarecazmetodademăsurareşiatribuireadozelor. (2) Prevederilealin.(1)seaplicăşipentrupersoanelecarelucreazăînunităţicenudesfăşoarăactivităţinucleare,darsuntexpuselasursenaturalederadiaţii,conformprevederilorcap.VIIdinNFSR. ARTICOLUL9 Metodedeevaluareadozelorderadiaţii (1) Dozeleefectivesevorevaluacuajutorulmărimiloroperaţionale. (2) Pentrudozimetriaindividualăîncazuliradieriiexterne,mărimileoperaţionalesunt: a) echivalentuldedozăindividual,penetrant,Hp(10); b) echivalentuldedozăindividual,superficial,Hp(0,07). (3) Pentruiradiereainternămărimeaoperaţionalăestedozaefectivă angajată,E50,calculatăcuajutorulmodelelorstandardşialfactorilordedozăprezentaţiînanexanr.10laprezentelenorme,întabelul4-C1şitabelul4-C2dinanexanr.4laNFSR. (4) Dozaefectivătotalăestesumadozelor,rezultatădindozaindivi-dualăînprofunzime,Hp(10),pentruoanumităperioadădemonitorizareşidozaefectivăangajată,E50,corespunzătoareîncorporăriidinperioada respectivă. (5) Încadrulsupravegheriidozimetricederutină,dacăorganismuldozimetricsemnaleazădepăşireavaloriilimitelordedozăprevăzuteînNFSRsaualtevaloristabilitedeCNCAN,dozaefectivăşidozeleechi-valenteprimitedediferiteorganetrebuiesăfiereevaluatedecătreunexpertacreditatdeCNCAN,încolaborarecuautoritateadereglementare.Valoareadozeireevaluatesevaînregistraînloculvaloriicearezultatcaurmareamonitorizăriiindividualederutină. (6) Înprezentelenormedozaambientalăsereferăla: a) mărimeaH(10)-echivalentuldedozăambientalîncazulradiaţiilorputernicpenetrante; b) mărimeaH'(0,07)-echivalentuldedozădirecţional,încazulradiaţiilorslabpenetrante. Acestemărimisuntutilizatepentrumonitorizareamediuluişimăsurăriledearie. (7) Raportareasefacepeultimele12luni. CAPITOLULII Cerinţetehnicepentrusistemeledozimetrice SECŢIUNEA1 Cerinţetehnicegeneralepentrusistemeledozimetrice ARTICOLUL10 Cerinţegenerale (1) Sistemeledozimetricetrebuiesăasiguretrasabilitatefaţădeeta-loanelenaţionaleşiinternaţionaleşisăpermitădeterminareamărimiloroperaţionalepentrudozimetriaindividualăîncazuliradieriiexterneşiîncorporării(dozimetriainternă)cupreciziaimpusădeacestestandarde. (2) SistemeledozimetriceutilizatetrebuiesăposedeASReliberatădeCNCANînconformitatecuNSR-P.A. ARTICOLUL11 Cerinţeprivindcondiţiilemăsurărilorderutină Abatereavaloriidozeimăsurate,Hm,încondiţiiderutină,faţădevaloareadereferinţă,Hr,amărimiioperaţionalepentrufotonitrebuiesăfieîninteriorullimitelorabaterilorfixateîngraficeleprevăzuteînanexanr.2(Curbeletrompetă)laprezentelenorme. ARTICOLUL12 Cerinţespecifice (1) Sistemeledozimetricetrebuiesăsatisfacăcerinţelereferitoarela: a) dozimetreindividualepentrufotoni; b) dozimetreindividualepentruradiaţiibeta; c) dozimetreindividualepentruneutroni; d) dozimetredeextremităţipentrufotoni; e) dozimetredeextremităţipentruradiaţiibeta. (2) Cerinţelemenţionatelaalin.(1)suntprevăzuteînanexelenr.3-7laprezentelenorme. (3) Abatereavaloriidozeimăsuratefaţădevaloareadereferinţă,încondiţiiledereferinţăfixateînprezentelenorme,nutrebuiesăfiemaimarede±10%încazuluneisursepentrucareincertitudineademăsurareestemaimicăde5%. (4) CNCANpoateacceptaşiabaterimaimariîncazulinexistenţeiuneiastfeldesursedereferinţă. ARTICOLUL13 Cerinţesuplimentarepentruautorizareasistemuluidozimetricelectronicdigital (1) SistemuldedozimetrieelectronicăindividualătrebuiesăsatisfacăprevederilenormelorComisieiInternaţionaledeElectrotehnică(CIE)sausăfipromovatprobeledetipechivalente. (2) Trebuiedemonstratcădateledozimetricenupotfişterseînaintedeafitransferateînbancadedateaorganismuluidedozimetrieindividuală. (3) Trebuiespecificatădependenţamăsurăriidozeidedebituldozeişipentruuncâmppulsatoriuderadiaţii,dacăestecazul. (4) Dozimetreletrebuiesăsatisfacăcerinţeleimpusedeloculdemuncăîncareseutilizează. (5) Cerinţeimpusedesupraveghereadozimetrică. ARTICOLUL14 Măsurărideintercomparare (1) MăsurăriledeintercomparareaprobatedeCNCANauroluldeacontrolaacurateţeademăsurareîncondiţiiledereferinţăprevăzuteînprezentelenorme. (2)Dacăvaloriledozeimăsurateîncondiţiidereferinţăauoabateremaimaredecâtceaprevăzutălaart.12alin.(3)şi(4)faţădevaloriledereferinţă,organismuldozimetricvastabilidomeniuladevăratdeabaterişivaefectualanevoieonouăcalibrareasistemuluidozimetric. (3)Dacăseefectueazătestecomplementarecuocaziauneiinter-comparări,trebuiesatisfăcutecerinţeleprivinddomeniuldevalorialaba-terilormărimiimăsuratefaţăceadereferinţă. SECŢIUNEAa2-a Cerinţetehnicespecifice ARTICOLUL15 Condiţiidereferinţă Condiţiiledereferinţăsuntdefinitedupăcumurmează:fantomadeiradieredescrisălaart.16,dozecuvaloricuprinseîntre2mSvşi 10mSvşiurmătoarelecâmpurideradiaţii: a) pentrufotoni:sursadecesiu-137; b) pentruelectroni:sursadestronţiu-90/ytrium-90; c) pentruneutroni:sursadeamericiu-beriliu. ARTICOLUL16 Fantomadeiradiere (1) Fantomadeiradierepentrudozimetriaindividualăconstăîntr-unrecipientparalelipipedicdinpolimetilmetacrilat/PMMA(plexiglas),cuurmătoareledimensiuni:30cmx30cmx15cm.Grosimeapereţilorestede2,5mmpentrufaţafrontalăşi10mmpentrucelelaltefeţe.Recipientulesteumplutcuapă. (2) Fantomadeiradierepentruextremităţiconstăîntr-otijădinplexiglascudiametrulde19mmşilumgimeade300mm. (3) CNCANpoateacceptautilizareaunorfantomeechivalente. ARTICOLUL17 Mărimilefizice (1) Mărimileoperaţionalealedozimetrieiindividualesuntdedusecuajutorulcoeficienţilordeconversieprevăzuţiînanexanr.8laprezentelenorme,dinurmătoarelemărimifizice: a) kermaînaerpentrufotoni(Ka); b) dozaabsorbităînaer(Da)saufluenţa()pentruelectroni; c) fluenţa()pentruneutroni. (2) Sistemeledemăsuraretrebuiesăprezintetrasabilitatemetrologicăfaţădestandardelenaţionalepentrusetuldemărimidefinitelaalin.(1). ARTICOLUL18 Geometriadeiradierepentrufotonişineutronipentrucalibrare (1) Câmpulderadiaţietrebuiesăfiecentratperpendicularpefaţadeintrareafantomei. (2) Punctuldereferinţăestecentruldemăsurarealdozimetrului. (3) Distanţadintresursăşifantomătrebuiesăaibăvaloricuprinseîntre0,3mşi2m. (4) Fantomatrebuiesăsesituezeîninteriorulunghiuluisolidîncareestedistribuitfascicululderadiaţii. ARTICOLUL19 Geometriadeiradierepentruradiaţiibetapentrucalibrare (1) Câmpulderadiaţietrebuiesăfiecentratperpendicularpesuprafaţadeintrareafascicululuiînfantomă. (2) Punctuldereferinţăestecentruldemăsurarealdozimetrului. (3) Distanţadintresursăşifantomătrebuiesăfiedeminimum20cmşidemaximum50cm. (4) Fantomatrebuiesăsesituezeîninteriorulunghiuluisoliddescrisdefascicululderadiaţii. ARTICOLUL20 Câmpurileradiaţiilordereferinţă Câmpurileradiaţiilordereferinţăcorespunzătoarecoeficienţilordeconversieprevăzuţiînanexanr.8laprezentelenormetrebuiesăcores-pundănormelorISO4037(fasciculedefotoni),ISO6980(fasciculederadiaţiibeta)şiISO8529-3(fasciculedeneutroni). ARTICOLUL21 Condiţiipentrucontroluldependenţeienergetice Dependenţaenergeticăestecontrolatăpriniradiereadozimetrelorpefantomaprevăzutălaart.16,laovaloaredereferinţăamărimiioperaţionalecuprinsăîntre2şi10mSv. ARTICOLUL22 Condiţiipentrucontroluldependenţeidedirecţiafasciculului Dependenţadedirecţiafascicululuiestecontrolatăpriniradiereadozi-metrelorpefantomaprevăzutălaart.16,ladiverseenergiisubdiferiteunghiuri,laovaloaredereferinţăamărimiioperaţionalecuprinsăîntre 2şi10mSv. ARTICOLUL23 Condiţiipentrucontrolulreproductibilităţii Reproductibilitateaestecontrolatăîncondiţiidereferinţăşisereali-zeazăprindeterminareadispersieivalorilordozeipemaimultedozimetreiradiateînaceleaşicondiţii. ARTICOLUL24 Regresie(Fading) Efectulderegresie(fading)asupramăsurăriidozeitrebuiesăfiedeterminat,încondiţiinormaledeutilizare,pentruoperioadădemăsurare. ARTICOLUL25 Testedetip,deperformanţă,derutinăşiasigurareacalităţiipentrusistemeledozimetrice Sistemeledozimetricetrebuiesăsatisfacăcerinţeleîncercărilorprevăzuteînanexanr.11laprezentelenorme. CAPITOLULIII Expunereaexternă SECŢIUNEA1 Metodedemonitorizare ARTICOLUL26 Purtareadozimetrului (1) Purtareadozimetruluiesteobligatoriepetoatădurataprogramuluidelucruapersonaluluiexpusprofesional,monitorizatdozimetric. (2) Dozimetrulpentruîntregulcorptrebuiesăfiepurtatlanivelultora-celui,pepieptsaupeabdomen.Femeileînsărcinate(gravide)vorpurtaaldoileadozimetrulanivelulabdomenului. ARTICOLUL27 Purtareamaimultordozimetre (1) Persoanelemonitorizatedozimetrictrebuiesăpoartemaimultedozimetreînsituaţiileîncarevaloareadozeiindicatedeunsingurdozi-metrunuestereprezentativădatorităneomogenităţiicâmpuluideradiaţii. (2) Experţiideradioprotecţieevalueazădozaefectivăpebazadozelorcorporaleparţiale. (3) Metodadeevaluaretrebuiesăfieaprobatădecătreautoritateadereglementareînprocesuldeautorizareapracticiirespective. ARTICOLUL28 Instrumentesuplimentarecupragdealarmareşidozimetrepentruextremităţi CNCANpoateimpune: a) utilizareaunuiinstrumentdealarmareacusticăîncazulexistenţeiposibilităţiidepăşiriidebituluiadmisdedozăîncâmpurilederadiaţiiva-riabilesauneomogene; b) utilizareaunuidozimetrucucitiredirectă,pentruoptimizareaacti-vităţilordesfăşurate; c) purtareaunuidozimetrupentruextremităţiîncazulîncaredozalaextremităţipoatedepăşi25mSv/an. ARTICOLUL29 Purtareadozimetruluipentruextremităţi Dozimetrulpentruextremităţitrebuiesăfiepurtat,înmăsuraposibi-lităţilor,înlocurileîncareseaşteaptădozecuvaloriridicate. ARTICOLUL30 Purtareaşorţuluideprotecţie a) Încazulpurtăriişorţuluideprotecţie,dozimetrulseplaseazăsubsorţ. b) CNCANpoateimpunepurtareaadouădozimetreatuncicândlucrulimplicădozeridicate. c) Aldoileadozimetrunutrebuiepurtatdecâtatuncicândselucreazăcuşorţuldeprotecţieşivafiplasatpesteşorţuldeprotecţie,dozimetrultrebuindsăaibăunsemndistinctiv. d) Dozaindividualătotală,cudouădozimetre,secalculeazăastfel:Htotal(10)=Hsub(10) axHpeste(10) Htotal(0,07)=Hsub(0,07) Hpeste(0,07), încare: Hsubreprezintădozaindicatădedozimetrulplasatsubşorţ;Hpestereprezintădozaindicatădedozimetrulplasatpesteşorţ;a=0,1cândşorţulnuprotejeazătiroida; a=0,05cândşorţulprotejeazătiroida. CAPITOLULIV Expunereainternă(încorporare) SECŢIUNEA1 Dispoziţiireferitoarelaefectuareadozimetriei(Metodedemonitorizare) ARTICOLUL31 Monitorizareaîncorporării (1) Supraveghereaindividualăaîncorporăriiseefectueazăprinmăsurareaactivităţiiacumulateînorganismsauaprobelorbiologice(produşideexcreţie). (2) Metodademăsuraretrebuiesăsatisfacăcerinţeleprevăzuteînanexanr.10laprezentelenorme. (3) CNCANpoateaprobaaltămetodăîncondiţiileprevederilorart.32alin.(1)lit.b). ARTICOLUL32 Metodedemăsurare (1) Supraveghereaîncorporăriiseefectueazăprin: a) măsuraresimplă(măsuraredetri),înconformitatecuprevederileCNCAN; b) măsurareefectuatăcuajutorulunuisistemadecvatşievaluareaîncorporăriidecătreunorganismdozimetricacreditat,desemnatdeCNCAN. (2) Rezultatelemăsurăriidetrinusevorutilizapentrudeterminareadozei. (3) Măsurareaîncorporăriitrebuieefectuatăatuncicândrezultatelemăsurăriidetrisesitueazăpestepraguldemăsurăspecificunuiradio-nuclid. ARTICOLUL33 Intervaledesupraveghere (1) Intervaleledemăsurarepentrucâţivaradionuclizisuntindicateînanexanr.10laprezentelenorme. (2) Pentruradionucliziicarenufigureazăînanexanr.10laprezen-telenormesealegintervaledesupraveghereastfelîncât,chiardacăîncorporareaaavutloclaînceputulsausfârşitulintervalului,măsurareasănuconducălaosubestimaresausupraestimarecuunfactormaimarede3. (3) Pentruradionucliziicareauuntimpdeînjumătăţirefoartescurt(inferioruneizile)supraveghereaîncorporăriiseefectueazăprinmăsurăridetrifrecvente,deexempluînfiecarezidelucru. ARTICOLUL34 Măsurareaîncorporăriiîncazulunuiamestecderadionuclizi (1) Încazulîncaresepoateadmitecăunamestecderadionucliziestestabil,măsurareaîncorporăriisepoatelimitalamăsurareaunuiradionucliddirector. (2) Determinareadozeiporninddelamăsurarearadionucliduluidirec-tortrebuiesăfiedocumentată. ARTICOLUL35 Măsurareaconcentraţieiactivităţiiînaeruldinmediulînconjurător Încazuriparticulare,înprocesuldeautorizareapracticii,cuacordulCNCAN,măsurareaconcentraţieiactivităţiiînaeruldinmediuldemuncăpoateînlocuisupraveghereaindividualăaîncorporării. ARTICOLUL36 Măsurareaîncazulunorradionucliziparticulari DacăpentruunradionuclidnuexistăunorganismacreditatdesemnatdeCNCAN,caresămăsoareîncorporarea,CNCANvadecideasupraorganismuluicarevaefectuamăsurarea,vaelaboraprocedurile(frec-venţaşimetodademăsurare)şitipuriledeanalizecorespunzătoarecetrebuieefectuate. SECŢIUNEAa2-a Cerinţeleminimepentruorganismeleceefectueazămăsurăriledetrişicondiţiileimpusepentrudesemnareaorganismeloracreditate demăsurareaÎncorporării ARTICOLUL37 Măsurăridetri (1) CerinţelereferitoarelamăsurăriledetrisuntaprobatedeCNCAN,delacazlacaz,înprocesuldeautorizaresaudesemnare. (2) Elecuprindcerinţeminimereferitoarelamăsurare,calibrare,tra-sabilitatemetrologică,precumşiasigurareacalităţii. (3) Rezultatelemăsurărilordetritrebuiesăseînregistreze. ARTICOLUL38 Desemnareaorganismelordedozimetrieindividualăpentrumăsurareaîncorporării (1) Desemnareaorganismuluidedozimetrieindividualăpentrumăsurareaîncorporăriiseacordădacăacestaîndeplineşteurmătoarelecondiţii: a) responsabilulorganismuluidedozimetrieindividualăesteexpertacreditat; b) organismuldedozimetrieindividualătrebuiesădispunădeoorga-nizarecorespunzătoareşidepersonalsuficient,cupregătireadecvată; c) sădispunădedotarecorespunzătoare; d) săposedeunprogramdeasigurareacalităţiiimplementat; e) măsurareaîncorporăriitrebuieefectuatăînconformitatecuregle-mentărileînvigoarereferitoarelaradionuclizidefiniţi; f) activitateasăsedesfăşoareînconformitatecuprezentelenorme. (2) Analizaexcreţiilor,măsurareaactivităţii,respectivaconcentraţieiradioactivităţii,trebuieefectuatecuoabateremaimicăde20%faţădevaloriledereferinţă,pentruoactivitatecuprinsăîntre10şi100deoripraguldemăsurareprevăzutînanexanr.10laprezentelenorme. (3) Pentrumăsurăriledirecteactivitateamăsuratăpeofantomă,apro-batădeCNCAN,trebuiesăsepoatăefectuaconformprevederiloranexeinr.10laprezentelenormepeundomeniucuprinsîntrepraguldemăsurareşide100deorivaloareapraguluidemăsurare.Înacestdomeniuvaloareamăsuratănutrebuiesăseabatădelavaloareadereferinţăcumaimultde20%. (4) Sistemeledemăsuraretrebuiesăaibăostaretehnicăcores-punzătoareşisăfiealiniatelaunstandardrecunoscutdereglementărilemetrologiceînvigoare. SECŢIUNEAa3-a Modelestandardpentrucalcule (3) Pentrucalcululdozei,încondiţiiderutină,seadmitecăîncorpo-rareaaavutloclamijloculintervaluluidesupraveghere.Însituaţiaîncaresecunoaştemomentulîncorporării,seiaînconsiderareacelmoment. (4) Dacăsedemonstreazăcăsubstanţaradioactivă,subformaîncareesteutilizată,areunmetabolismdiferitdemodelulstandard,sevautiliza,cuacordulCNCAN,modelulcelmaibineadaptatpentruevalua-reaîncorporăriiînsituaţiadată. CAPITOLULV Alteprevederi ARTICOLUL40 Listacuprinzândorganismelededozimetrieindividualădesemnate CNCANvapublicalistacuprinzândorganismelededozimetrieindivi-dualăacreditate,desemnatedeCNCAN,înMonitorulOficialalRomâniei,ParteaIbis,şiovareactualiza. ARTICOLUL41 Obligaţiileorganismelordedozimetrieindividualăacreditate (1) Suplimentarfaţădecerinţeletehniceşiceledeasigurareacalităţii,organismeleacreditateauurmătoareleobligaţii: a) săasigureînregistrărilerezultatelormonitorizăriiindividualepesuporthârtieşielectronic,înconformitatecuprevederileNFSRşicuprevederilepct.1.2dinanexanr.13laprezentelenorme; b) săarhivezetoatedocumentelecareaustatlabazaatribuiriidoze-lorindividualeşiînregistrărilededozepentruperioadaprevăzutăînNFSR; c) săîntocmeascărapoarteprivinddepăşirilededozăsauoricemodificareprivindînregistrările,pecaresălenotificedeîndatăCNCAN,conformpct.1.4.2.1lit.c)şid)dinanexanr.13laprezentelenorme; d) sătransmităCNCANrapoartesemestriale,conformpct.1.4.2.1lit.b)dinanexanr.13laprezentelenorme,şirapoarteanualeprivindînregistrărilededoze,întocmiteconformpct.1.4.2.1lit.e)dinanexanr.13laprezentelenorme. (2) Încazuldesfiinţăriipersoaneilegalconstituite,titularădeauto-rizaţie,documentelecareconţinînregistrărilerezultatelormonitorizăriiindi-vidualevorfipreluatedeorganismuldozimetricacreditatcareaasiguratmonitorizareaindividuală. (3) Încazuldesfiinţăriiunuiorganismdozimetricacreditat,acestaesteobligatsăpredeaautorităţiidereglementare-CNCANdocumenteledeevidenţăamonitorizăriiindividualeatuturorpersoanelorînregistrate. ARTICOLUL42 Dozimetriapersoanelorînsituaţiideintervenţii (1) Dozimetriapersoanelorînsituaţiideintervenţiişilimitelededozăsuntceleprevăzutelaart.114lit.c)dinNFSR. (2) Dozimetriapoatefiefectuatăde: a) organismuldozimetricacreditat,desemnatdeCNCAN; b) unităţileautorizatedeCNCAN,careefectueazăintervenţia.Încazuldepăşiriinivelurilordeintervenţiesepotutilizadozimetreelectro-nice,cucondiţiacaacesteasăprezintetrasabilitatemetrologică. (3) Dacărezultăoîncorporaretrebuieprocedatlaosupraveghereconformprevederilorart.31,iarunitateacareaefectuatacţiuneadeintervenţiepoatesolicitaefectuareaunormăsurărispecialedetri. (4) Încâmpurisuficientdecunoscuteşiomogenesepoaterenunţalamăsurareaindividualăadozelorîncazulîncareacesteasuntdeter-minateprincalcul. ARTICOLUL39 Calculestandard (1) Calcululdozeiefectiveangajateseefectueazăconformanexeinr.9laprezentelenormesauprinoricealtămetodă,dacăestedocu-mentatăştiinţific. (2) Datelespecificeradionuclizilorcaretrebuieutilizatepentrucalculsuntindicateînanexanr.10laprezentelenorme,întabelul4-C1şitabelul4-C2dinanexanr.4laNFSR. ARTICOLUL43 Măsurareacomponentelorprincipalealeuneiradiaţiimixte (1) Dacăsedemonstreazăcăpentruopersoanădozaefectivărefe-ritoarelaîncorporaresauiradiereexternădefotonisauneutroninupoatedepăşi10%dindozatotalăanuală,sepoaterenunţa,cuacordulCNCAN,ladozimetriaindividualăaacesteicomponentearadiaţiei. (2) Dacădozalapielenudepăşeşte25mSvpean,cuacordulCNCANsepoaterenunţalasupraveghereaindividualăaacesteicomponente. ARTICOLUL44 Pierdereasaudeteriorareadozimetruluipersonal (1) Încazulpierderiisaudeteriorăriidozimetruluipersonalutilizat,res-ponsabilulcusecuritatearadiologică,împreunăcuexpertulacreditat,vafaceinvestigaţiilenecesarepentruastabilicauzeleşivaatribuidozapentrupersoanaposesoareadozimetrului. (2) SevacomunicaorganismuluidozimetricacreditatşiCNCANpier-dereasaudeteriorareadozimetrului,inclusivcauzeleşivalorilededozăalocate. ARTICOLUL45 Prelungireaperioadeidesupraveghere (1) PrelungireaperioadeidesupravegherepesteceaautorizatăesteposibilăcuaprobareaCNCAN,dacă: a) supraveghereasefacesuplimentarcuajutorulunuidozimetruindi-vidualcucitiredirectă; b) dozimetriamediuluidemuncăseefectueazăprinindicareadebitu-luidozeisaudacăexistăposibilitateaavertizăriisonore. (2) Titularuldeautorizaţietrebuiesădemonstrezeautorităţiideregle-mentarecăsistemeledemăsurareindicatelaalin.(1)lit.a)prezintătra-sabilitatemetrologicăşicăauunsistemdeasigurareacalităţiiimplementat. CAPITOLULVI Condiţiiprivinddesemnarea ARTICOLUL46 Condiţiinecesaredesemnăriişiacreditării (1) Fiecareorganismdedozimetrieindividualătrebuiesăfiedesem-natdeautoritateadereglementare. (2) Desemnareaesteacordatădacăsuntîndepliniteurmătoarelecondiţiideacreditare: a) responsabilulorganismuluidedozimetrieesteexpertînradio-protecţie; b) organismuldedozimetrieindividualădispunedeoorganizareadecvată,personalînnumărsuficientşicupregătireadecvată; c) sistemuldemăsurareestealiniatlaetaloanelenaţionaleşiinternaţionale(trasabilitate).Trasabilitateaestestabilitădereglementărilemetodologiceînvigoarepentrufiecarecazşiverificatădecătreunlabo-ratordeetalonaremetrologicădesemnatdeCNCAN; d) suntîndeplinitecondiţiileprevăzutelaart.41. (3) DesemnareaseacordăîncondiţiileîndepliniriiprevederilorOrdinuluipreşedinteluiCNCANnr.219/1999pentruaprobareaNormelorprivinddesemnareaorganismelornotificatepentrudomeniulnuclear,publi-catînMonitorulOficialalRomâniei,ParteaI,nr.87din28februarie2000. ARTICOLUL47 Cerereadesolicitareadesemnăriicaorganismdozimetricacreditat Cerereadesolicitareadesemnăriicaorganismdozimetrictrebuiesăconţinădatereferitoarela: a) denumireasolicitantuluicapersoanălegalconstituită; b) sediu,fax,telefon; c) persoanaîmputernicităsăîlreprezinte. ARTICOLUL48 Documenteceînsoţesccerereadedesemnarecaorganismdozimetricacreditat (1) Solicitantulvaanexalacerereadedesemnareodocumentaţiecaretrebuiesăcuprindă: a) documentecaresăcertificedateleprevăzutelaart.47; b) descriereadetaliatăaactivităţiipentrucaresesolicitădesemnarea,inclusivamodalităţilordeîndeplinireaprevederilorprezentelornorme; c) manualuldeasigurareacalităţii,cuprocedurileaferente,încon-formitatecucerinţelestandardeloraplicabile; d) listacuprinzândaparatelespecificeutilizate,cucertificărilesauverificărilemetrologice; e) listacuprinzândstandardeleşidocumenteledereferinţăspecificeactivităţiipentrucaresesolicitădesemnarea; f) listacuprinzândpersonaluldespecialitatecaredesfăşoarăactivita-teapentrucaresesolicitădesemnarea; g) dovadacăaufostachitatetaxeleşitarifeleprevăzutederegula-mentuldetaxeşitarifeînvigoare. (2) Dacăsolicitantulfacedovadacăesteacreditatdeunorganismnotificatîndomeniulnuclear,lacerereadedesemnareaacredităriicaorganismdozimetricvaataşanumaicertificatuldeacreditareşidovadacăaufostachitatetaxeleşitarifeleprevăzutederegulamentuldetaxeşitarifeînvigoare. ARTICOLUL49 Duratadesemnăriicaorganismdozimetricacreditat Desemnareacaorganismdozimetricacreditatsefacepentruoduratăde3ani. ARTICOLUL50 Prelungireadurateidedesemnareaacreditării (1) Duratadedesemnarepoatefiprelungitălacerereatitularului. (2) Cerereadeprelungireadurateidedesemnarecaorganismdedozimetrieindividualăacreditattrebuiesăîndeplineascăprevederileart.48şisăfiedepusădetitularcucelpuţinolunăînaintedeexpirareaperioadeidevalabilitateprevăzutelaart.49. (3) Încazulrespectăriialin.(1)şi(2)acreditareaorganismelordozi-metriceacreditatesepoatedesfăşuraîncontinuareîncondiţiilevechiidesemnări,pânălanouadesemnareeliberatădeCNCAN. ARTICOLUL51 Încetareadesemnăriicaorganismdozimetricacreditat (1) Desemnareaacredităriicaorganismdozimetricacreditatînceteazăînurmătoarelesituaţii: a) expirareavalabilităţiidesemnăriisauacreditării,încondiţiileîncaretitularulnuaformulatonouăsolicitaresaunuarespectatprevederileart.50alin.(2); b) renunţarealadesemnarecaorganismacreditat,făcutădetitular; c) respingereamotivatădecătreCNCANaprelungiriidesemnării; d) falimentulsocietăţii. (2) Întermende45deziledelaîncetareadesemnăriiorganismuldozimetrictrebuiesăpredealaCNCANdocumenteledeevidenţăamonitorizăriiindividualeatuturorpersoanelorînregistrateînevidenţasapeîntreagaperioadădefuncţionare. CAPITOLULVII Prevederitranzitoriişifinale ARTICOLUL52 SolicitantulsautitularuldesemnăriicaorganismdozimetricacreditatvapuneladispoziţieechipeidecontrolsaudesupraveghereCNCANtoatedocumentelesolicitateşivaasiguraaccesulînlocurileîncaresedesfăşoarăactivităţilepentrucaresesolicităsaupentrucareaobţinutdesemnareacaorganismdozimetricacreditat. ARTICOLUL53 Prezentelenormeintrăînvigoareladatade1ianuarie2003. ARTICOLUL54 Întermende6lunideladataintrăriiînvigoareaprezentelornomeorganismeledozimetriceceasigurădozimetriaindividualăvornotificaCNCANmoduldeîndeplinireaprevederiloracestoraşivorsolicitade-semnareacaorganismdozimetricacreditat. ARTICOLUL55 Întermende6lunideladataintrăriiînvigoareaprezentelornorme,laboratoarelemetrologiceceasigurăetalonareasistemelordozimetriceindividualevorobţinedelaCNCANdesemnareacalaboratoarenotificatedeetalonaredozimetrică. *)Anexanr.1estereprodusăînfacsimil. ANEXANr.1') lanorme ANEXANr.2') CURBELETROMPETĂ lanorme CERINŢEPRIVINDDOZIMETRELEINDIVIDUALEPENTRUFOTONI ANEXANr.3') lanorme CERINŢEPRIVINDDOZIMETRELEPENTRURADIAŢIIBETA ANEXANr.4') lanorme CERINŢEPRIVINDDOZIMETRELEINDIVIDUALEPENTRUNEUTRONI ANEXANr.5') lanorme *)Anexelenr.2-5suntreproduseînfacsimil. ANEXANr.6') lanorme CERINŢEPRIVINDDOZIMETRELEUTILIZATEPENTRUMĂSURAREADOZEIEXTREMITĂŢILORLARADIAŢIAFOTONICĂ ANEXANr.7') lanorme CERINŢEPRIVINDDOZIMETRELEUTILIZATEPENTRUMĂSURAREADOZEIEXTREMITĂŢILORLARADIAŢIABETA COEFICIENŢIDECONVERSIE *)Anexelenr.6-8suntreproduseînfacsimil. ANEXANr.B') lanorme INTERPRETAREAMĂSURĂRIIÎNCORPORĂRII ANEXANr.9') lanorme *)Anexanr.9estereprodusăînfacsimil. FIŞESPECIFICERADIONUCLIZILOR ANEXANr.10') lanorme *)Anexanr.10estereprodusăînfacsimil. 2.4. Interpretarea fără a ţ:ine cont de o incorporare anterioară Atunci când perioada biologică este inferioară duratei de 40 de zile se procedează la calculul dozei soecifice conform art 39 alin 4 Eso= Cu [e1nh /m(t)] Eso: Doza angajată pe o perioadă de 50 de ani în Sv Cu: Valoarea măsurată în Bq/1 9inh: Factorul de doză în Sv/Bq m (t) : fractiunea eliminată zilnic prin urină (= 1,41) în 1-' t : Timpul scurs între măsurare şi încorporare. în zile. Dacă momentul încorporării nu este cunoscut. atunci se ia t = T/2 Interval de monitorizare T = 30 zile T (zile) e;nh/m(t) ( Sv.1/Bq) 1 4,3 x10-s 2 2,9 x10-a 3 2,9 x10-s 4 2,9 x10-s 5 3,0 x10-s 6 3,0x10-s 7 3,1 x10-s 15 3,Sx 10-s 30 4,5 x10-s 45 5,8 x10-s 2.5. Corecţia pentru o încorporare anterioară Interval de monitorizareT= 30 zile E50= Cu X 3,5 X 10-6- E ;0 x0.60 3.1. Metabolism În jur de 70% din fosfatul inhalat (clasa de absorţie de tip M) este rapid eliminată pe căile respiratorii. tubul digestiv (coeficientul de resort>tie f,=0,8) şi urină. Fosfatul care ajunge în circulaţia sanguină este resorbit în proporţie de 70% în ţesutul musculos şi oase. Perioada de retenţie- a acestei fracţiuni este determinată de perioada fizică a fosforului. El este repede eliminat prin urină(perioada 19 zile). 3.2. Metode de măsurare Măsurare de tri Măsurarea unei probe de urină Prag de rn.!lsurare: 200 Bq/1. Măsurarea încorporării Măsurarea concentraţiei fosforului-32 într-o probă de urină [Cu în Bq/1]. 3.3. Intervalul de monitorizareT şi timpul t„ scurs între producerea evenimentului şi prima măsurare Tm= 30 zile Tm:t.surare = 30 zile t.,.v•niment = 2 zile 3.4. Interpretarea fără a ţ:ine cont de o încorporare anterioară Eso= Cu [e1nh /m(t)] Eso: Doza angajată pe o perioadă de 50 de ani în Sv Cu: Valoarea măsurată în Bq/1 einh: Factorul de doză în Sv/Bq m (t) : fractiunea eliminată zilnic prin urină (= 1,4 I) în 1-' t: Timpul scurs între măsurare şi încorporare. în zile. Dacă momentul încorporării nu este cunoscut. atunci se ia t = T/2 Interval de monitorizare T = 30 zile T (zile) 1 e;nh/m(t) ( Sv/Bq) o.011x10-s 2 0,018x1Q·5 3 0,029x1o-s 4 0,043x10·5 5 0,056x1Q·5 6 0,073x10·5 7 0,090 x10- 15 0,27 x10-s 30 0,92 x10- 45 3,1 x10·5 3.5. Corecţia pentru o încorporare anterioară Interval de monitorizare T= 30 zile Eso= Cu X 2,7 X 10-6- E o X 0,09 4.1. Metabolism În jur de 70% din fosfati (categoria de absorţ.ie tip M) este rapid eliminată prin căile nazale. tubul digestiv (fracţiunea de resorbţie f,=O,B) şi urină. Fosfatul care intră în circuitul sanguin este resorbit în proporţie de 70% în ţesuturile musculare şi osoase. Durata de retenţie a acestei fracţiuni este determinată de perioada de injumătăţire, apoi eliminarea se face relativ rapid începând cu ţesutul muscular prin urină (perioada 19 zile). 4.2. Metode de măsurare Măsurare de tri Măsurare directă a unei probe de urină Prag de rn.!lsurare: 200 Bq/1. Măsurarea încorporării Măsurarea concentratiei fosforului-33 într-o probă de urină [Cuîn Bq/1]. 4.3 Intervalul de monitorizare T şi timpul t„ scurs între producerea evenimentului şi prima măsurare Ttrt = 30 zile TmAsu,-are = 30 zile 'levonimant = 2zile 4.4. Interpretarea fără a ţ:ine cont de o incorporare anterioară E50= C,.. [e1nh /m(t)] Eso: Doza angajată pe o perioadă de 50 de ani în Sv Cu: Valoarea măsurată în Bq/1 0onh: Factorul de doză în Sv/Bq m (t) : fractiunea eliminată zilnic prin urină (= 1,41) în 1-' t : Timpul scurs între măsurare şi încorporare, în zile. Dacă momentul încorporării nu este cunoscut. atunci se ia t = T/2 Interval de monitorizare T = 30 zile T (zile) e;nh/m(t) ( Sv/Bq) 1 0,049x1Q-6 2 0,079x1Q-6 3 0,12 X 10-5 4 0,18 x10-s 5 0,23 x10-s 6 0,28 x10-s 7 0,34 x10-s 15 0,87 x10-s 30 2,2 x10-0 45 5,4 x10"6 4.5. Corecţia pentru o incorporare anterioară Interval de monitorizare T= 30 zile E50= Cux 0,87 X 10-6-E;0x0.16 ÎNCERCĂRIDETIP,DEPERFORMANŢĂŞIASIGURAREACALITĂŢII ANEXANr.11') lanorme *)Anexanr.11estereprodusăînfacsimil. 3. încercări pentru dozimetrele individuale termoluminiscente încercările se fac în conformitate cu_prevederile standardului CEI - 61066/1991 şi sunt prevăzute în tabelul de mai jos. în coloana (1) sunt trecute caracteristicile, în coloanele (2) şi (3) sunt trecute punctele din standardele corspunzătoare cerinţelor, respectiv procedura de încercare, iar în coloanele (5). (6) şi (7) sunt date tipurile de încercări. Tabel nr 2 Nr. Crt. Caracteristică (1) Cerinţe (2) Procedură de Încercare (3) încercare Tip (4) Performantă Acceptare (5) Rutină (6) AQ (7) 1. Omoaenitatea lotului (8.6.1) 8.6.1.1 8.6.1.2 X X 2. Reoroductibilitatea <8.6.2) 8.6.2.1 8.6.2.2 X X X X 3. Liniaritatea (8.6.3) 8.6.3.1 8.6.3.2 X X 4. Stabilitatea dozimetrelor în diferite condiţii climatice (8.6.4) 8.6.4.1 8.6.4.2 X 5. Praa de detectie (8.6.5) 8.6.5.1 8.6.5.2 X X X X 6 Autoiradierea (8.6.6) 8.6.6.1 8.6.6.2 X X 7. Semnal rezidual (8.6.7) 8.6.7.1 8.6.7.2 X 8. Efectul luminii dozimetrului (8.6.8) asupra 8.6.8.1 8.6.8.2 X X X X 9. Răspunsul energetic (fotoni) (8.6.9) 8.6.9.1 8.6.9.2 X X 10. Răspunsul energetic (radiaţii beta) (8.6.10) 8.6.10.1 8.6.10.2 X X 11. lzotropia(răspunsul unghiular) (8.6.11) 8.6.11.1 8.6.11.2 X X 12. Tensiunea şi frecvenţa reţelei de alimentare (8.6.12) 8.6.12.1 8.6.12.2 X X X 13. Tensiunea tranzitorie (8.6.13) 8.6.13.1 8.6.13.2 X X 14. Efectele condiţiilor climatice asupra cititorului (8.6.14) 8.6.14.1 8.6.14.2 X X 15. Efectele vibraţiilor asupra cititorului (8.6.15) 8.6.15.1 8.6.15.2 X 16. Efectul căderii asupra dozimetrului (8.6.16) 8.6.16.1 8.6.16.2 X 17. Efectul căderii asupra cititorului (8.6.17) 8.6.17.1 8.6.17.2 X 18. Etanşeitatea cititorului la lumină (8.6.18) 8.6.18.1 8.6.18.2 X X X X 19. Certificatele de însotire TLD 9 9a) la 9a) X X X 20. Instrucţiuni scrise ce însotesc TLD 11 vizual X X X 4. Încercări pentru dozimetrele electronice încercările se fac în conformitate cu prevederile ISO 11934/1997 şi sunt prevăzute în tabelul de ma, JOS. În coloana (1) sunt trecute caracteristicile. iar în coloanele (2) şi (3) sunt trecute punctele din standardele corespunzătoare cerinţelor, respectiv procedura de încercare, iar în coloanele (4), (5). (6) şi (7) tipurile de încercări. Tabel nr.3 Nr. Crt Caracteristică (1) Cerinţe (2) Procedură de Încercare (3) încercare Tip (4) Performan1ă Acceptare (5) Rutină (6) AQ (7) 1. Stabilitatea punctului zero (6.2. 1) 6.2.1.1 6.2.1.2 X X X X 2. Stabilitatea citirii (6.2.2) 6.2.2.1 6.2.2.2 X X X X 3. Recetabilitateal6.2.3) 6.2.3.1 6.2.3.2 X X X 4. Omoaenitatea lotului <6.2.4) 6.2.4.1 6.2.4.2 X X X 5. Limita inferioară de detectie (6.2.5) 6.2.5.1 6.2.5.2 X X X 6. Eroarea intrinsecă relativă (6.2.6) 6.2.6.1 6.2.6.2 X X X X 7. Liniaritate (6.2. 7) 6.2.7.1 6.2.7.2 X X 8. Efectul de memorie (6.2.8) 6.2.8.1 6.2.8.2 X 9. Dependenta răspunsului de energie (6.2.9) 6.2.9.1 6.2.9.2 X X X 10 Dependenta unghiulară a răspunsului (6.2. 1O) 6.2.10.1 6.2.10.2 X X X 11. lncercări de umiditate şi temperatură (6.3) 6.3.1 6.3.2 X X 12. lncercări mecanice ( 6.4): a) încercări de cădere (6.4. 1) b) vibraţii 6.4.2) c) Încercări de imersie (6.4.3) d) presiunea atmosferică (6.4.4) 6.4.1.1 6.4.2.1 6.4.3.1 6.4.4.1 6.4.1.2 6.4.2.2 6.4.3.3 6.4.4.2 X 13. lncercări de utilizare (6.5) a) saline (6.5.1) b) decontaminare (6.5.2) 6.5.1.1 6.5.2.1 6.5.1.2 6.5.2.2 X 14. Răsouns la radialii beta (6.6) 6.6.1 6.6.2 X X 15. Răspuns la neutroni (6.7) 6.7.1 6.7.2 X X 16. Marcarea 7 7 a) la 7 el X X X X 17. Certificatul de însoţire a dozimetrelor 8 8 a) la 8 ol X X X X 2. ANEXANr.121) lanorme OBLIGAŢIILETITULARULUIDEAUTORIZAŢIEPRIVINDÎNREGISTRAREAŞIRAPORTAREAREZULTATELORMONITORIZĂRIIINDIVIDUALEAEXPUNERIILARADIAŢII 1) Anexa nr. 12 este reprodusă în facsimil. 1.ARHIVAREAÎNREGISTRĂRILORDOZELORŞIRAPORTAREA ANEXANr.13') lanorme *)Anexanr.13estereprodusăînfacsimil. *) *)Tabelulnr.1estereprodusînfacsimil. *) *)Tabelulnr.2estereprodusînfacsimil.