DECRET - LEGE nr. 104 din 30 martie 1990 privind activităţile pentru care guvernul adopta hotărîri EMITENT C.P.U.N. Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 47 din 1 aprilie 1990Potrivit principiului separaţiei puterilor în stat şi în vederea asigurării condiţiilor pentru ca guvernul, organ suprem al administraţiei de stat, sa realizeze puterea executivă ce-i revine în temeiul legii, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţionala decretează:     Articolul 1 În aplicarea şi executarea legii, Guvernul României emite hotărîri pentru: a) aprobarea programelor de dezvoltare economico-socială pe ramuri şi domenii de activitate, a balanţei comerciale şi de plati externe şi a planului de încasări şi plati în numerar pe economie, adaptarea regimului creditelor şi dobinzilor la creditele acordate de bănci, precum şi al preţurilor şi tarifelor, în concordanta cu cerinţele pieţei; ...  b) organizarea realizării sarcinilor economico-financiare şi de comerţ exterior, precum şi urmărirea îndeplinirii acestora; ...  c) aprobarea iniţierii şi încheierii de tratate, acorduri şi convenţii internaţionale şi supunerea spre ratificare, potrivit legii; ...  d) realizarea reglementărilor referitoare la salarizare, pensii, acordarea de ajutoare materiale şi a altor drepturi băneşti, precum şi adaptarea acestora la specificul unor ramuri şi domenii de activitate; ...  e) aprobarea de norme în domeniile învăţămîntului, culturii, ştiinţei, sănătăţii, turismului, sportului, comerţului, serviciilor, administraţiei locale şi în alte domenii de activitate; ...  f) stabilirea structurii organizatorice şi a numărului de posturi la ministere şi celelalte organe centrale şi locale ale administraţiei de stat; numirea şi eliberarea din funcţie a prim-adjunctilor şi adjunctilor de miniştri, secretarilor de stat şi a persoanelor ce urmează sa îndeplinească funcţii asimilate acestora; ...  g) stabilirea măsurilor concrete de aplicare a reglementărilor referitoare la apărarea secretului de stat; ...  h) înfiinţarea, reorganizarea sau desfiinţarea de centrale, întreprinderi, institute şi instituţii de stat de interes republican; aprobarea infiintarii sau desfiinţării de societăţi comerciale cu participare străină în ţara, precum şi a participării la societăţi comerciale în străinătate; ...  i) stabilirea modului de constituire a comisiilor de recepţie pentru obiectivele de investiţii; ...  j) stabilirea altor măsuri în cadrul atribuţiilor prevăzute de dispoziţiile legale pentru guvern. ...      Articolul 2 Orice prevedere contrară prezentului decret-lege se abroga. PREŞEDINTELE CONSILIULUI PROVIZORIU DE UNIUNE NAŢIONALA ION ILIESCU ---------------