NORMĂ nr. 10 din 5 august 2010 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor administrate privat*) EMITENT COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 605 bis din 26 august 2010 Anexă Norma nr. 10/2010 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor administrate privat În temeiul dispoziţiilor art. 16, art. 21, art. 23 lit. b), f) şi h), art. 24 lit. j) şi o) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005, având în vedere prevederile art. 55 alin. (12) şi (14), art. 111-114 şi ale art. 128 lit. g) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare Legea nr. 411/2004, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, denumită în continuare Comisie, emite prezenta normă. CAPITOLUL I Dipoziţii generale Art. 1. – Prezenta normă reglementează obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor administrate privat. Art. 2. – Prezenta normă se aplică următoarelor categorii de entităţi, denumite în continuare entităţi raportoare: a) administratori de fonduri de pensii administrate privat, denumiţi în continuare administratori; b) depozitari ai fondurilor de pensii administrate privat, denumiţi în continuare depozitari; c) agenţi de marketing persoane juridice, denumiţi în continuare agenţi de marketing; Art. 3. – (1) Termenii şi expresiile utilizate în prezenta normă au semnificaţia prevăzută la art. 2 din Legea nr. 411/2004. (2) De asemenea, în înţelesul prezentei norme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) sistem informatic de raportări - sistemul informatic prin care Comisia colectează indicatori primari de la entităţile raportoare, denumit în continuare SIR. b) indicatori primari - date şi informaţii colectate de Comisie prin intermediul SIR; c) raport periodic - un set de indicatori primari solicitaţi de Comisie, care se regăsesc într-un formular de raportare şi au aceeaşi periodicitate de transmitere şi acelaşi termen de raportare; d) format de raportare – format standardizat folosit de SIR pentru transferul de date, respectiv, standardul formatului de raportare eXtensible Markup Language, denumit în continuare XML; e) instrucţiuni tehnice – reguli prin care se stabilesc cerinţele minime de raportare specifice fiecărui raport periodic. CAPITOLUL II Obligaţiile entităţilor raportoare SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale privind rapoartele periodice Art. 4. – (1) Rapoartele periodice se completează conform documentelor justificative. (2) Rapoartele periodice transmise de către entităţile raportoare trebuie să fie reale, corecte şi complete. (3) În cazul în care nu există date, rapoartele sunt completate cu zero. (4) Rapoartele periodice se completează în limba română. Art. 5. – (1) Administratorul comunică Comisiei datele de identificare şi datele de contact ale persoanei(lor) responsabilă(le) cu activitatea pentru care se întocmesc raportări, precum şi datele de identificare şi datele de contact ale persoanei(lor) responsabilă(le) cu transmiterea raportărilor. (2) Depozitarul comunică Comisiei datele de identificare şi datele de contact ale persoanei(lor) responsabilă(le) cu activitatea de depozitare şi custodie şi ale persoanei(lor) responsabilă(le) cu transmiterea raportărilor periodice. (3) Agenţii de marketing persoane juridice comunică Comisiei datele de identificare şi datele de contact ale persoanei(lor) responsabilă(le) cu activitatea de marketing şi ale persoanei(lor) responsabilă(le) cu transmiterea raportărilor periodice. (4) Informaţiile solicitate la alin. (1) – (3) se transmit Comisie conform structurii prezentate în anexa nr. 15, în termen de 2 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a actului normativ. (5) Orice decizie de modificare a informaţiilor prevăzute la alin. (1) - (3) se comunică Comisiei prin completarea unui nou formular, imediat ce intervine modificarea. (6) Informaţiile prevăzute la alin. (1) – (5) se completează în baza regulamentului de organizare şi funcţionare, organigramei, a responsabilităţilor corespunzătoare fişei de post. Art. 6. – (1) Entităţile raportoare transmit Comisiei toate rapoartele periodice, în format electronic, sub semnătură electronică extinsă a persoanelor responsabile cu activitatea raportată, sau a persoanei/persoanelor responsabile pentru transmiterea rapoartelor, conform anexei 15, după caz, cu excepţia cazului în care se prevede altfel. (2) La solicitarea Comisiei, entităţile raportoare transmit rapoartele periodice pe suport hârtie, cu ştampila şi sub semnătura reprezentantului legal, respectiv a persoanei mandatate să reprezinte depozitarul în relaţia cu Comisia, după caz. Art. 7. – (1) Rapoartele periodice semnate, cu semnătură electronică extinsă, sunt transmise electronic, în formatul standard de raportare XML, conform instrucţiunilor tehnice de raportare, cu excepţia cazului în care se prevede altfel. (2) Pentru transmiterea electronică, entităţile raportoare au obligaţia de a se înregistra ca utilizatori în aplicaţia SIR. Art. 8. – Entităţile raportoare sunt obligate să pună la dispoziţia Comisiei, la cerere, în forma şi în termenul stabilit de aceasta, informaţiile şi documentele care să evidenţieze şi să justifice operaţiunile privind activitatea desfăşurată, sub toate aspectele sale. SECŢIUNEA a 2-a Obligaţiile de raportare ale administratorilor pentru activitatea fondurilor de pensii administrate privat Art. 9. – Administratorii au obligaţia să întocmească şi să transmită pentru activitatea fiecărui fond de pensii private rapoartele periodice, în formatul standard de raportare XML, în structura şi la termenele stabilite de Comisie. Art. 10. – (1) Pentru activitatea fiecărui fond de pensii, administratorul întocmeşte şi transmite Comisie situaţiile financiare anuale şi raportările contabile semestriale, conform reglementărilor contabile în vigoare. (2) Semestrial, conducătorul direcţiei de audit intern al administratorului are obligaţia de a întocmi un raport cuprinzând acţiunile de audit intern desfăşurate la nivelul fiecărui fond de pensii, din care să reiasă constatările şi recomandările acestuia, aşa cum este prevăzut în anexa nr.16. (3) Raportul semestrial prevăzut la alin. (2) se transmite Comisiei, până în data de 25 a lunii următoare semestrului pentru care se face raportare. Art. 11. – (1) Lunar, administratorul întocmeşte pentru activitatea fiecărui fond de pensii următoarele rapoarte periodice: a) situaţia detaliată a investiţiilor, prevăzută în anexa nr. 4; b) soldurile conturilor individuale ale participanţilor, prevăzută în anexa nr. 1A; c) situaţia transferurilor de tip “in”, prevăzută în anexa nr. 1B; d) situaţia transferurilor de tip „out” şi utilizarea activului personal al participanţilor, prevăzută în anexa nr. 1C; e) balanţa contabilă de verificare analitică, prevăzută în anexa nr. 10; f) structura numărului de participanţi, prevăzută în anexa nr. 1D; g) situaţia contului colector al fondului de pensii, prevăzută în anexa nr. 1E. (2) Rapoartele lunare prevăzute la alin. (1) lit. a) şi f) se transmit Comisiei în termen de 2 zile lucrătoare ale lunii următoare celei pentru care se face raportarea. (3) Rapoartele lunare prevăzute la alin. (1) lit. b), c), d) şi g) se transmit Comisiei în termen de 7 zile lucrătoare ale lunii următoare celei pentru care se face raportarea. (4) Raportul lunar prevăzut la alin. (1) lit. e) se transmite Comisiei până în data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face raportarea. Art. 12. – (1) Săptămânal, administratorul întocmeşte pentru activitatea fiecărui fond de pensii situaţia activelor investite şi a obligaţiilor fondului de pensii, conform structurii prezentate în anexa nr. 2. (2) Raportul săptămânal prevăzut la alin. (1) se transmite Comisiei în a doua zi lucrătoare a săptămânii următoare celei pentru care se face raportarea, pentru săptămâna anterioară, detaliat pentru fiecare zi calendaristică a săptămânii, inclusiv sâmbătă şi duminică. Art. 13. – (1) Zilnic, administratorul întocmeşte pentru activitatea fiecărui fond de pensii situaţia valorii activului net, conform structurii prevăzută în anexa nr. 3. (2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) se transmit Comisie în ziua lucrătoare următoare celei pentru care se face raportarea. SECŢIUNEA a 3-a Obligaţiile de raportare ale administratorilor fondurilor de pensii administrate privat Art. 14. – Administratorii au obligaţia să întocmească şi să transmită pentru activitatea proprie rapoartele periodice, în formatul standard de raportare XML, în structura şi la termenele stabilite de Comisie. Art. 15. – (1) Administratorul întocmeşte şi transmite Comisiei pentru activitatea proprie situaţiile financiare anuale şi raportările contabile semestriale, conform reglementărilor contabile în vigoare. (2) Anual, administratorii au obligaţia de a transmite până la data de 31 ianuarie a fiecărui an raportul actuarial anual prevăzut în anexa nr. 13. (3) Calculul provizionului tehnic cuprins în anexa nr. 13 se efectuează în baza datelor necesare existente în ultima zi lucrătoare a anului precedent. (4) Anual, administratorul are obligaţia de a transmite Comisiei, raportul prevăzut la art. 25. Art. 16. – (1) Lunar, administratorul întocmeşte pentru activitatea proprie următoarele rapoarte periodice: a) declaraţia privind taxa de funcţionare, prevăzută în anexa nr. 5; b) balanţa contabilă de verificare analitică, prevăzută în anexa nr. 10; c) situaţia privind comisionul datorat de către administrator agenţilor de marketing persoane juridice, prevăzută în anexa nr. 8; d) situaţia privind comisionul datorat de către administrator depozitarului, prevăzută în anexa nr. 9. (2) Rapoartele lunare prevăzute la alin. (1) se transmit Comisiei până în data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face raportare. SECŢIUNEA a 4-a Obligaţiile de raportare ale depozitarilor fondurilor de pensii administrate privat Art. 17. – Depozitarii au obligaţia să întocmească şi să transmită rapoartele periodice, în formatul standard de raportare XML, în structura şi la termenele stabilite de Comisie. Art. 18. – (1) Lunar, depozitarul întocmeşte următoarele rapoarte periodice: a) situaţia activelor care acoperă provizionul tehnic, prevăzută în anexa nr. 11; b) declaraţia privind taxa de funcţionare, prevăzută în anexa nr. 6. (2) Raportul lunar prevăzut la alin. (1) lit. a) se transmite Comisiei în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, pentru ultima zi lucrătoare a lunii precedente. (3) Raportul lunar prevăzut la alin (1) lit. b) se transmite Comisiei până în data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face raportare. Art. 19. – (1) Zilnic, depozitarul întocmeşte pentru activitatea fiecărui fond de pensii situaţia valorii activului net, conform structurii prezentate în anexa nr. 3. (2) Raportul zilnic prevăzut la alin. (1) se transmite Comisiei, în fiecare zi lucrătoare, următoare celei pentru care se face raportarea. SECŢIUNEA a 5-a Obligaţiile de raportare ale agenţilor de marketing Art. 20. – Agenţii de marketing persoane juridice au obligaţia să întocmească şi să transmită rapoartele periodice, în formatul standard de raportare XML, în structura şi la termenele stabilite de Comisie. Art. 21. – Brokerii de pensii întocmesc şi transmit Comisiei situaţiile financiare anuale şi raportările contabile semestriale, conform reglementărilor contabile în vigoare. Art. 22. – (1) Lunar, agenţii de marketing întocmesc pentru activitatea proprie declaraţia privind taxa de funcţionare, conform structurii prezentate în anexa nr. 7. (2) Raportul lunar prevăzut la alin. (1) se transmite Comisiei până în data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face raportare. CAPITOLUL III Obligaţii de informare şi transparenţă Art. 23. – (1) În aplicarea prevederilor art. 111 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, administratorul publică pe pagina proprie de web cel mai târziu la data de 31 mai a fiecărui an un raport anual de informare a participanţilor cu informaţii corecte şi complete despre activitatea desfăşurată în anul calendaristic precedent. (2) Conţinutul minim al raportului anual cu privire la administrator şi la fondul de pensii administrat privat, prevăzut la alin. (1), cuprinde: a) denumirea şi sediul administratorului, componenţa consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere şi a comitetului de direcţie/directoratului, după caz; b) numele acţionarilor care deţin mai mult de 5% din totalul acţiunilor şi procentul deţinut de aceştia din totalul acţiunilor; c) denumirea şi sediul depozitarului şi auditorului fondului de pensii privat pe care îl administrează; d) evoluţia numărului de participanţi; e) evoluţia activelor fondului de pensii administrat privat şi a valorii unitare a activului net. Art. 24. – (1) În aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, administratorul transmite în scris, gratuit, fiecărui participant, la ultima adresă de corespondenţă comunicată, până la data de 15 mai a fiecărui an, o scrisoare de informare cu date despre situaţia activul personal al participantului la data de 31 decembrie a anului precedent. (2) Scrisoarea de informare prevăzută la alin. (1) trebuie să conţină minimum de informaţii prevăzute în anexa nr.12. (3) Administratorul este obligat să ia toate măsurile necesare astfel încât să se respecte confidenţialitatea informaţiilor referitoare la datele personale ale participanţilor la fondurile de pensii administrate privat potrivit legislaţiei referitoare la protecţia datelor cu caracter personal. Art. 25. – (1) În aplicarea prevederilor art. 114 din Legea nr. 411/2004, administratorul întocmeşte şi transmite Comisiei, un raport anual care oferă o imagine reală, corectă şi completă asupra activităţii de administrare a fondului de pensii administrat privat. (2) Conţinutul minim al raportului anual prevăzut la alin. (1) cuprinde: a) date privind identificarea administratorului, conducerea, organizarea şi funcţionarea acestuia, organigrama entităţii, cu specificarea numărului de persoane alocate fiecărui departament; b) date privind identificarea fondului de pensii administrate privat, depozitarul şi auditorul acestuia; c) informaţii privind evoluţia numărului de participanţi la fondul de pensii administrat privat; d) analiza respectării regulilor de investire conţinute în declaraţia privind politica de investiţii, modificările survenite în timpul anului şi motivele care au determinat eventualele modificări; e) activitatea privind marketingul în domeniul pensiilor private; f) strategiile privind marketingul în domeniul pensiilor private; g) managementul riscului investiţional şi metodele de evaluare a riscului; h) managementul riscului operaţional; i) conformitatea cu legislaţia şi reglementările interne ale societăţii în efectuarea operaţiunilor societăţii. (3) Raportul anual asupra activităţii de administrare a fondului de pensii administrat privat prevăzut la alin. (1) include şi: a) situaţiile financiare anuale ale fondului de pensii administrate privat, întocmite şi aprobate conform legislaţiei în vigoare; b) situaţiile financiare anuale ale administratorului care administrează fondul de pensii administrate privat întocmite şi aprobate conform legislaţiei în vigoare. (4) Auditorul financiar emite o opinie cu privire la raportul prevăzut la alin. (1), cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (2) din Legea nr. 411/2004. (5) Raportul prevăzut la alin. (1) însoţit de raportul auditorului financiar, aşa cum este prevăzut la alin. (4) se transmit de către administrator Comisiei pe suport de hârtie, până la data de 15 aprilie a fiecărui an. Art. 26. – (1) Anual, administratorul are obligaţia de a publica pe pagina proprie de web, în termen de 5 zile lucrătoare de la transmiterea lor la Comisie: a) situaţiile financiare anuale ale fondului de pensii administrat privat, conform reglementarilor contabile în vigoare; b) situaţiile financiare anuale ale administratorului care administrează fondul de pensii administrate privat, conform reglementarilor contabile în vigoare. (2) Administratorul are obligaţia de a publica pe pagina proprie de web, în termen de 5 zile lucrătoare de la transmiterea lor la Comisie: a) raportările contabile semestriale ale fondului de pensii administrat privat, conform reglementarilor contabile în vigoare; b) raportările contabile semestriale ale administratorului care administrează fondul de pensii administrate privat, conform reglementărilor contabile în vigoare. (3) Lunar, pentru activitatea fiecărui fond de pensii, administratorul are obligaţia de a publica pe pagina proprie de web, în termen de 10 zile lucrătoare de la expirarea lunii anterioare, următoarele informaţii: a) numărul total de participanţi ai fondului de pensii şi structura acestora pe grupe de sex şi vârste, respectiv: până la 19 ani, între 20-24 ani, între 25 - 29 ani, între 30-34 ani, între 35-39 ani, între 40-44 ani, între 45-49 ani, între 50 – 54 ani, între 55 – 59 ani, 60 – 64 ani şi peste 65 ani; b) structura portofoliului de investiţii, conform anexei nr. 14. (4) Săptămânal, administratorul are obligaţia de a publica pe pagina proprie de web, în fiecare zi de marţi, pentru ziua de vineri a precedentei săptămâni, următoarele informaţii: a) valoarea activului total al fondului de pensii administrat privat; b) valoarea activului net al fondului de pensii administrat privat; c) numărul total de unităţi de fond total al fondului de pensii administrat privat; d) valoarea unitară a activului net. (5) Informaţiile şi datele publicate pe pagina proprie de web sunt salvate în format arhivat şi rămân publicate pe o perioadă de 5 ani din momentul postării pe pagina de web. (6) Informaţiile şi datele publicate prevăzute la alin. (5) trebuie să fie structurate, vizibile şi uşor accesibile pe pagina de web a administratorului. (7) Pe pagina de start a site-ului administratorului trebuie să existe link intern către pagina de web prevăzută la alin. (4), (5) şi (6). CAPITOLUL IV Dispoziţii tranzitorii şi finale Art. 27. – Administratorul asigură reprezentanţilor Comisiei accesul nelimitat la sistemul informatic de gestiune al operaţiunilor fondului de pensii la sediul administratorului, precum şi la toate sistemele informatice utilizate în vederea ducerii la îndeplinire a obiectului de activitate. Art. 28. – Entităţile raportoare sunt răspunzătoare pentru prejudiciile create prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de raportare şi transparenţă. Art. 29. – Transmiterea raportărilor către Comisie se efectuează până la ora 15,30 a zilei de raportare. Art. 30. – Termenele prevăzute de prezenta normă care expiră într-o zi de sărbătoare legală sau într-o zi nelucrătoare se vor prelungi până la ora 15,30 a următoarei zile lucrătoare. Art. 31. – (1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate infracţiuni: a) neraportarea, raportarea cu întârziere sau raportarea de date sau informaţii eronate către Comisie; b) nerespectarea prevederilor referitoare la informarea participanţilor; c) nerespectarea prevederilor referitoare la cerinţele de publicare a informaţiilor pe pagina proprie de web a informaţiilor; d) nerespectarea celorlalte obligaţii prevăzute de prezenta normă. (2) Săvârşirea de către entitatea raportoare a vreuneia din faptele prevăzute la alin. (1) se sancţionează conform prevederilor art. 81 alin. (1) lit. c), art. 127 alin. (1) lit. g), art. 140 alin. (1), art. 141 alin. (2) - (11), art. 142 şi 143 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 32. – Anexele nr. 1A, 1B, 1C, 1D, 1E, 2 – 16 fac parte integrantă din prezenta normă. Art. 33. – Prezenta normă intră în vigoare la data de 01 ianuarie 2011. Art. 34. – La data intrării în vigoare a prezentei norme se abrogă Norma nr. 4/2008 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 22 februarie 2008, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 10/2008, art. 14 din Norma nr. 1/2008 privind calcul actuarial al provizionului tehnic pentru fondurile de pensii administrate privat, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 38 din 17 ianuarie 2008, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 1/2008 şi orice alte dispoziţii contrare. Anexa nr. 1A la normă Administrator de fond ………………… Fond de pensii ………………. 9 Soldurile conturilor individuale ale participanţilor în data de Codul de comandă Codul de operaţiune Codul administrat orului Codul fondului CNP participant Numele participantului Prenumele participantu lui Contribuţia brută Data virării contribuţiei brute Contribuţia netă Data convertirii contribuţiei nete în unităţi de fond Numărul de unităţi de fond aferente contribuţiei nete Numărul total de unităţi de fond (sold final) Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 Col.11 Col.12 Col. 13 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 1A (1) Anexa 1A se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare: a) pentru soldurile conturilor individuale pentru fiecare participant al unui fond de pensii şi b) pentru situaţia convertirilor de contribuţii nete în unităţi de fond, pentru fiecare participant al fondului. (3) Câmpurile anexei 1A se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Codul de operaţiune Codul operaţiunii se completează cu: 101 – operaţiunea este o încasare de contribuţie; 102 – operaţiunea este o ajustare sau corecţie; 199 – alte operaţiuni; 3 Codul administratorului Codul administratorului aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 4 Codul fondului Codul fondului de pensii, aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 5 CNP participant Codul numeric personal al participantului (CNP). Se raportează toţi participanţiicare au cont individual la fondul de pensii (indiferent de modalitatea prin care au aderat în fond, inclusiv participantii decedati şi invalizi aflaţi în termenul de 12 luni specificat în art. 6 alin. (2) şi art. 7 alin. (2) din Norma CSSPP nr. 22/2009, cu modificările şi completările ulterioare). 6 Numele participantului Numele participantului conform documentelor legale 7 Prenumele participantului Prenumele participantului conform documentelor legale 8 Contribuţia brută Valoarea în lei a contribuţiei brute a participantului în numele şi în contul lui, conform extrasului de cont şi conform listei de viramente de la CNPAS. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. Suma contribuţiilor brute aferente tuturor participanţilor trebuie să fie egală cu suma totală înscrisă în lista de viramente a CNPAS. 9 Data virării contribuţiei brute Data la care contribuţia brută a participantului a fost virată în contul bancar colector, conform extrasului de cont şi a listei de viramente emisă de CNPAS. 10 Contribuţia netă Valoarea contribuţiei nete a participantului convertită în unităţi de fond. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 11 Data convertirii contribuţiei nete în unităţi de fond Data la care contribuţia netă a participantului a fost convertită în unităţi de fond. 12 Numărul de unităţi de fond aferente contribuţiei nete Numărul de unităţi de fond rezultat în urma operaţiunii de convertire a contribuţiei nete. Se utilizează 6 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 13 Numărul total de unităţi de fond (sold final) Numărul de unităţi de fond total, existent în contul individual al participantului, în ultima zi lucrătoare a lunii pentru care se întocmeşte raportul. Se utilizează 6 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. Raportare iniţială (cod 1) (4) – Metodologia de transmitere electronică a anexei 1A. a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMMDD_anx1A_1_FFF_EEE.xml.p7s unde: YYYYMMDD reprezintă data ultimei zile lucrătoare a lunii pentru care se întocmeşte raportul; FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a), semnat electronic, se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx1A”. (5) Anexa nr. 1A se întocmeşte lunar şi se transmite Comisiei conform art. 11 din prezenta normă. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr.1A. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa 1A conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_anx1A_5_FFF_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_anx1A_5_FFF_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 1A se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx1A”. Administrator de fond ………………… Fond de pensii ……………….. Anexa nr. 1B 12 la normă Situaţia transferurilor de tip „in” pentru luna anul Codul de comandă Codul de operaţiune Codul administr atorului CNP partici pant Codul fondului de unde s-a transferat participantul (TI) Valoarea activului personal transferat (TI) Data încasării disponibilităţilor (TI) Data convertirii disponibilităţi lor (TI) Numărul de unităţi de fond alocate (TI) VUAN convertire (TI) Data VUAN convertir e (TI) Totalul numărului de unităţi de fond ale fondului la data la care a avut loc convertirea (TI) Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 Col.11 Col.12 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 1B (1) Anexa 1B se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a transferurilor de tip „in”. (3) Câmpurile anexei 1B se completează, după cum urmează: Nr.cr t. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Codul de operaţiune Codul operaţiunii se completează cu: 200 – operaţiune de transfer a participantului de la un alt fond de pensii (transfer clasic); 201 – operaţiune de transfer a beneficiilor de la un alt fond de pensii (beneficiar al unui decedat participant la un alt fond); 202 – operaţiune de transfer a beneficiilor în cadrul aceluiaşi fond; (beneficiar al unui decedat participant la acelaşi fond); 203 – operaţiune de corecţie de CNP-uri (comasări de CNP-uri între fonduri diferite); 204 – operaţiune de corecţie a CNP-ului unui participant, în cadrul aceluiaşi fond (comasări de CNP-uri în cadrul aceluiaşi fond) 299 – alte operaţiuni decât cele prevăzute mai sus (alte transferuri in). 3 Codul administratorului Codul administratorului aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 4 Codul numeric personal al participantului (CNP) Codul numeric personal al participantului se completează pentru toate operaţiunile. 5 Codul fondului de unde s-a transferat participantul (TI) Codul fondului de unde s-a transferat participantul (vechiul fond de pensii al participantului), aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 6 Valoarea activului personal transferat (TI) Valoarea activului personal transferat al unui participant, conform extrasului de cont bancar. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. . 7 Data încasării disponibilităţilor (TI) Data extrasului de cont aferent încasării disponibilităţilor ce reprezintă activul personal net transferat. 8 Data convertirii disponibilităţilor intrate prin transfer (TI) Data la care activul personal al participantului a fost convertit în unităţi de fond; 9 Numărul de unităţi de fond alocate (TI) Număr de unităţi de fond alocate ca urmare a convertirii activului personal net al participantului. Se utilizează 6 poziţii zecimale. 10 VUAN convertire (TI) Valoarea VUAN utilizat pentru convertirea activului personal al participantului. Se utilizează 6 poziţii zecimale. 11 Data VUAN (TI) Data VUAN utilizat pentru convertirea activului personal net al participantului. 12 Totalul numărului de unităţi de fond ale fondului la data la care a avut loc convertirea (TI) Totalul numărului de unităţi de fond ale fondului la data la care a avut loc convertirea sumelor transferate (după ce s-a realizat convertirea). Se utilizează 6 poziţii zecimale Raportare iniţială (cod 1) (4) – Metodologia de transmitere electronică a anexei 1B. a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMM_ anx1B 1_FFF_EEE.xml.p7s unde: YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul; FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx1B”. (5) Anexa nr. 1B se întocmeşte lunar şi se transmite Comisiei conform art. 11 din prezenta normă. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 1B. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 1B conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_ anx1B_5_FFF_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMM_ anx1B_5_FFF_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 1B se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx1B”. Administrator de fond ………………… Fond de pensii ……………….. Anexa nr. 1C la normă Situaţia 15 transferurilor de tip „out” şi utilizarea activului personal al participanţilor pentru luna anul Codul de comandă Codul de operaţiune Codul administratorului CNP participant Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Numărul de unităţi de fond anulate (TO) VUAN convertire (TO) Data VUAN convertire (TO) Penalitatea de transfer reţinută participantului (TO) Valoarea taxelor, impozitelor şi comisioanelor bancare suportate de participant (TO) Valoarea minimă garantată (TO) Valoarea totală plătită participantului, din care: (TO) Valoarea plătită din fond (TO) Valoarea plătită din provizion (TO) Codul noului fond la care s-a transferat participantul (TO) Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 Col.11 Col.12 Col.13 Col.14 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 1C (1) Anexa nr. 1C se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a transferurilor de tip „out” şi utilizarea activului personal al participanţilor. (3) Câmpurile anexei nr. 1C se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială ; 5 = raportare rectificativă 2 Codul de operaţiune Codul operaţiunii se completează cu: 301 – operaţiune de transfer a participantului la un alt fond de pensii (transfer clasic); 302 – operaţiune de transfer a beneficiilor la un alt fond de pensii (beneficiar al unui decedat participant la un alt fond); 303 – operaţiune de transfer a beneficiilor în cadrul aceluiaşi fond (beneficiar al unui decedat participant la acelaşi fond); 304 – operaţiune de corecţie de CNP-uri (comasări de CNP-uri, fonduri diferite) 305 – operaţiune de corecţie a CNP-ului unui participant, în cadrul aceluiaşi fond (comasări de CNP-uri) 306 – operaţiune de ieşire de active de tip “out” de active din fond, ca urmare a deschiderii dreptului la pensie; 307 - operaţiune de ieşire de active de tip “out”, ca urmare a invalidităţii participantului; 308 - operaţiune de ieşire de active de tip “out”, ca urmare a decesului participantului; 309 – operaţiune de ieşire de active de tip “out”, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti; 399 - operaţiune de ieşire de active de tip “out”, pentru „alte transferuri”. 3 Codul administratorului Codul administratorului aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 4 Codul numeric personal al participantului (CNP) Codul numeric personal al participantului se completează pentru toate operaţiunile; 5 Numărul de unităţi de fond anulate (TO) Numărul de unităţi de fond anulate (TO). Se utilizează 6 poziţii zecimale; 6 VUAN convertire (TO) Valoarea VUAN utilizat pentru calculul activului personal al participantului. Se utilizează 6 poziţii zecimale; 7 Data VUAN (TO) Data VUAN utilizat pentru calculul activului personal al participantului; 8 Penalitatea de transfer reţinută (TO) Valoarea în lei a penalităţii de transfer. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 9 Valoarea taxelor, impozitelor şi comisioanelor bancare suportate de participant Valoarea în lei a taxelor, impozitelor şi comisioanelor bancare suportate de participant, în cazul transferului, în cazul deschiderii dreptului la pensie, decesului participantului sau invalidităţii participantului. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 10 Valoarea minimă garantată (TO) Valoarea minimă garantată. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 11 Valoarea totală plătită participantului, din care: (TO) Valoarea în lei a sumei transferate. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 12 Valoarea plătită din fond (TO) Valoarea în lei a sumei plătită din contul fondului de pensii, conform extrasului de cont. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 13 Valoarea plătită din provizion (TO) Valoarea în lei a sumei transferate - din provizionul tehnic constituit de administrator - din contul bancar al administratorului fondului de pensii actual în contul bancar de transfer al noului fond de pensii, conform extrasului de cont. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 14 Codul noului fond la care s-a transferat participantul (TO) Codul noului fond de pensii la care s-a transferat participantul, aşa cum este înscris în Registrul Comisiei; Raportare iniţială (cod 1) (4) – Metodologia de transmitere electronică a anexei 1C. a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMM_ anx1C_1_FFF_EEE.xml.p7s unde: YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul; FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx1C”. (5) Anexa nr. 1C se întocmeşte lunar şi se transmite Comisiei conform art. 11 din prezenta normă. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 1C. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 1C conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_ anx1C_5_FFF_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMM_ anx1C_5_FFF_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 1C se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx1C”. Administrator de fond ………………… Fond de pensii ……………….. Cod comandă ………………. Anexa nr. 1D 18 la normă Structura numărului de participanţi pentru luna anul Denumirea câmpului Nr. Rnd. Persoane care au dobândit calitatea de participant în cursul lunii Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii Sold final de participanţi în ultima zi calendaristică a lunii Din care, Act de aderare validat de CNPAS Repartiz at aleatoriu Transfer în cadrul fondului de la un alt fond de pensii Alte situaţii Plată de activ ca urmare a deschiderii dreptului la pensie Deces, conform art. 7 alin. (4) din Norma nr. 22/2009 Pensionare de invaliditate, conform art. 6 alin. (4) din Norma nr. 22/2009 Transfer de la un fond la altul Hotărâre judecătorea scă Alte situaţii Bărbaţi Femei Col. 1 Col.2 Col. 3 Col. 4 Col. 5 Col. 6 Col. 7 Col. 8 Col. 9 Col. 10 Col. 11 Col. 12 Col. 13 Col. 14 Col. 15 Număr de participanţi 1 Din care: 2 x x x x x x x x x x x Până la 19 de ani 3 x x x x x x x x x x x Între 20-24 de ani 4 x x x x x x x x x x x Între 25-29 de ani 5 x x x x x x x x x x x Între 30-34 de ani 6 x x x x x x x x x x x Între 35-39 de ani 7 x x x x x x x x x x x Între 40-44 de ani 8 x x x x x x x x x x x Între 45-49 de ani 9 x x x x x x x x x x x Între 50-54 de ani 10 x x x x x x x x x x x Între 55-59 de ani 11 x x x x x x x x x x x Între 60-64 de ani 12 x x x x x x x x x x x Peste 65 de ani 13 x x x x x x x x x x x Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 1D (1) Anexa nr. 1D se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a structurii numărului de participanţi, în funcţie de dobândirea şi încetarea calităţii de participant, precum şi împărţirea acestuia în funcţie de gen. (3) Câmpurile anexei nr. 1D se completează, după cum urmează: Nr. crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Cod comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială ; 5 = raportare rectificativă 2 Persoane care au dobândit calitatea de participant în cursul lunii - Act de aderare validat de CNPAS Persoane care au dobândit calitatea de participant în cursul lunii, ca urmare a semnării unui act de aderare individual de aderare la un fond de pensii private, validat de CNPAS ; 3 Persoane care au dobândit calitatea de participant în cursul lunii - Repartizat aleatoriu Persoane care au dobândit calitatea de participant în cursul lunii, ca urmare a procesului de repartizare aleatorie, validat de CNPAS; 4 Persoane care au dobândit calitatea de participant în cursul lunii - Transfer în cadrul fondului de la un alt fond de pensii Persoane care au dobândit calitatea de participant în cursul lunii, ca urmare a solicitării transferului în cadrul fondului de pensii, de la un alt de fond de pensii. Se iau în considerare persoanele ale căror cereri de transfer au fost validate de CNPAS în cursul lunii de raportare; 5 Persoane care au dobândit calitatea de participant în cursul lunii - Alte situaţii Persoane care au dobândit calitatea de participant în cursul lunii, prin alte situaţii excepţionale ce nu sunt prevăzute anterior ; 6 Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii - Plată de activ ca urmare a deschiderii dreptului la pensie Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii - Plată de activ ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, conform art. 4 din norma nr. 22/2009 cu modificările şi completările ulterioare; 7 Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii - Deces, conform art. 7 alin. (4) din Norma nr. 22/2009 Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii - Deces, conform art. 4 şi art. 7 alin. (4) din Norma nr. 22/2009 cu modificările şi completările ulterioare; 8 Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii - Pensionare de invaliditate, conform art. 6 alin. (4) din Norma nr. 22/2009 Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii - Pensionare de invaliditate, conform art. 4 şi art. 6 alin. (4) din Norma nr. 22/2009 cu modificările şi completările ulterioare; 9 Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii - Transfer de la un fond la altul Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii, ca urmare a transferului la un alt fond de pensii. Se iau în considerare persoanele ale căror cereri de transfer au fost validate de CNPAS în cursul lunii de raportare; 10 Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii - Hotărâre judecătorească Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti; 11 Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii - Alte situaţii Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii, prin alte situaţii excepţionale ce nu sunt prevăzute anterior; 12 Sold final de participanţi în ultima zi calendaristică a lunii Sold final de participanţi în ultima zi calendaristică a lunii 13 Bărbaţi Număr de persoane de sex masculin care intră în compoziţia soldului final de participanţi în ultima zi calendaristică a lunii; 14 Femei Număr de persoane de sex feminin care intră în compoziţia soldului final de participanţi în ultima zi calendaristică a lunii; Raportare iniţială (cod 1) (4) Metodologia de transmitere electronică a anexei 1D. a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMM_ anx1D _1_FFF_EEE.xml.p7s unde: YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul; FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx1D”. (5) Anexa nr. 1D se întocmeşte lunar şi se transmite Comisiei conform art. 11 din prezenta normă. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 1D. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 1D conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_ anx1D _5_FFF_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMM_ anx1D _5_FFF_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 1D se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx1D”. Anexa nr. 1E la normă Administrator de fond ………………… Fond de pensii ……………….. Situaţia 21 contului colector al fondului de pensii pentru luna anul Codul de Sold iniţial la Valoarea Valoarea Valoarea Valoarea Sold final la Din care comandă începutul disponibilului disponibilului comisioanelor disponibilului sfârşitul perioadei Sume aflate în Sume cu perioadei încasat în luna convertit în unităţi reţinute din neconvertit şi restituit termenul legal vechime mai de raportare de fond în luna de raportare contribuţiile brute ale participanţilor de convertire mare de 2 zile de la data încasării lor Col. 1 Col. 2 Col. 3 Col. 4 Col. 5 Col. 6 Col. 7=2 3-4-5-6 Col. 8 Col. 9 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 1E (1) Anexa 1E se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare al contului colector. (3) Câmpurile anexei 1E se completează, după cum urmează: Nr.cr t. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială ; 5 = raportare rectificativă 2 Sold iniţial la începutul perioadei Soldul iniţial al contului colector, la începutul perioadei, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 3 Valoarea disponibilului încasat în luna de raportare Valoarea disponibilului încasat în luna de raportare, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 4 Valoarea disponibilului convertit în unităţi de fond în luna de raportare Valoarea disponibilului convertit în unităţi de fond în luna de raportare, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 5 Valoarea comisioanelor reţinute din contribuţiile brute ale participanţilor Valoarea comisioanelor reţinute din contribuţiile brute ale participanţilor, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 6 Valoarea disponibilului neconvertit şi restituit Valoarea disponibilului virat eronat şi necuvenit fondului de pensii, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Sold final la sfârşitul perioadei Sold final al contului colector, la sfârşitul perioadei, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 8 Sume aflate în termenul legal de convertire Sume aflate în termenul legal de convertire. Conform art. 49 din Legea nr. 411/2004, contribuţiile şi transferul de lichidităţi băneşti la un fond de pensii se convertesc în unităţi de fond în maximum două zile lucrătoare de la data încasării acestora. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 9 Sume cu vechime mai mare de 2 zile de la data încasării lor Sume cu vechime mai mare de două zile de la data încasării lor, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. În cazul în care există sume rămase de convertit, cu vechime mai mare de două zile de la data încasării lor, administratorul este obligat să întocmească şi să transmită Comisiei o notă explicativă care să detalieze cel puţin informaţii cu privire la: Nota explicativă se transmite electronic, în format pdf, semnată cu semnătură electronică extinsă. a) vechimea acestor sume, b) demersurile realizate de administrator cu privire la identificarea plătitorului/plătitorilor şi c) motivele care au determinat nerestituirea sumelor. Raportare iniţială (cod 1) (4) – Metodologia de transmitere electronică a anexei 1E. a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMM_ anx1E_1_FFF_EEE.xml.p7s unde: YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx1E”. (5) Anexa nr. 1E se întocmeşte lunar şi se transmite Comisiei conform art. 11 din prezenta normă. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 1E. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 1E conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_ anx1E_5_FFF_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMM_ anx1E_5_FFF_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 1E se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx1E”. Anexa nr. 2 la normă Administratorul fondului de pensii ………… Fondul de pensii ……………………………… Codul de comandă…………… Situaţia activelor investite şi a obligaţiilor fondului de pensii la data / / Codul elementului Denumirea elementului Valoare de achiziţie (pentru elementele cu indicativul A) / Suma plătită (pentru elementele cu indicativul B) Valoarea actualizată (pentru elementele cu indicativul A) / Suma datorată (pentru elementele cu indicativul B) Suma în curs de decontare, net ( /-) (pentru elementele cu indicativul A) Col. 1 Col. 2 Col. 3 Col. 4 Col. 5 A. ACTIVE INVESTITE AC000000 TOTAL ACTIVE, din care: AC100000 ROMÂNIA, din care: (RO) AC110000 Instrumente ale pieţei monetare, din care: (RO) AP111000 Conturi curente (RO) AP112000 Depozite în lei şi valută convertibilă (RO) AP113000 Titluri de stat cu scadenţa mai mică de 1 an (RO) AC120000 Valori mobiliare tranzacţionate, din care: (RO) AP121000 Titluri de stat cu scadenţa mai mare de 1 an (RO) AP122000 Obligaţiuni emise de administraţia publică locală (RO) AC123000 Obligaţiuni corporative tranzacţionate, din care: (RO) AP123100 Obligatiuni corporative tranzacţionate, cu garanţia integrală a statului (RO) AP123200 Obligatiuni corporative tranzacţionate, fără garanţia integrală a statului (RO) AC124000 Acţiuni, din care: (RO) AP124100 Acţiuni tranzacţionate (RO) AP124200 Acţiunile prevăzute la art. 4 şi art. 5 din Norma nr. 3/2009 (RO) AP125000 Alte obligaţiuni emise de organisme străine neguvernamentale (investment grade) (RO) AP130000 OPCVM (RO) AC160000 Instrumente de acoperire a riscului, din care: (RO) AP161000 Futures (RO) AP162000 Options (RO) AP163000 Swaps (RO) AP164000 Forward (RO) AP170000 Private equity (RO) AP190000 Alte instrumente financiare (RO) AC200000 UE si SPAŢIUL ECONOMIC EUROPEAN, din care: (UE) AC210000 Instrumente ale pieţei monetare, din care: (UE) AP211000 Conturi curente (UE) AP212000 Depozite în lei şi valută convertibilă (UE) AP213000 Titluri de stat cu scadenţa mai mică de 1 an (UE) AC220000 Valori mobiliare tranzacţionate, din care: (UE) AP221000 Titluri de stat cu scadenţa mai mare de 1 an (UE) AP222000 Obligaţiuni emise de administraţia publică locală (UE) AC223000 Obligaţiuni corporative tranzacţionate, din care: (UE) AP223100 Obligaţiuni corporative tranzacţionate, cu garanţia integrală a statului (UE) AP223200 Obligaţiuni corporative tranzactionate, fără garanţia integrală a statului (UE) AC224000 Acţiuni, din care: (UE) AP224100 Acţiuni tranzacţionate (UE) AP224200 Acţiunile prevăzute la art. 4 şi art. 5 din Norma nr. 3/2009 (UE) AP225000 Alte obligaţiuni emise de organisme străine neguvernamentale (investment grade) (UE) AP230000 OPCVM (UE) AC260000 Instrumente de acoperire a riscului, din care: (UE) AP261000 Futures (UE) AP262000 Options (UE) AP263000 Swaps (UE) AP264000 Forward (UE) AP265000 Derivate pe mărfuri (UE) AP270000 Private equity (UE) AP280000 Mărfuri (UE) AP290000 Alte instrumente financiare (UE) AC300000 STATE TERŢE (“Investment grade”), din care: (IG) AC320000 Valori mobiliare tranzacţionate, din care: (IG) AC321000 Titluri de stat, din care: (IG) AP321300 Titluri de stat din SUA, Canada, Japonia (IG) AP321400 Titluri de stat din alte state terţe (IG) AC322000 Obligaţiuni emise de administraţia publică locală, din care: (IG) AP322300 Obligaţiuni emise de administraţia publică locală din SUA, Canada, Japonia (IG) AP322400 Obligaţiuni emise de administraţia publică locală din alte state terţe (IG) AP325000 Alte obligaţiuni emise de organisme străine neguvernamentale (IG) AP330000 OPCVM (IG) AC360000 Instrumente de acoperire a riscului, din care: (IG) AP361000 Futures (IG) AP362000 Options (IG) AP363000 Swaps (IG) AP364000 Forward (IG) AP365000 Derivate pe mărfuri (IG) AP380000 Mărfuri (SUA) (IG) AP390000 Alte instrumente financiare (IG) AP400000 Obligaţiuni BERD, BEI, BM AC500000 Alte active, din care: X X AC510000 Sume în tranzit, din care: X X AP511000 Sume în tranzit la bănci X X AP512000 Sume în tranzit la intermediari X X AP520000 Sume în curs de rezolvare X X AP530000 Sume în curs de decontare X X B. OBLIGAŢIILE FONDULUI BC500000 TOTAL OBLIGA܉II, din care: x BC510000 Comisioane, din care: X BP511000 Comision de administrare din activ net X BC520000 Taxe, din care: X BP521000 Taxa de auditare X BC530000 Obligaţii din decontări cu participantii, din care: X BP531000 Transferuri X BP532000 Decese X BP533000 Invaliditate X BP534000 Plata activ personal net ca urmare a deschiderii dreptului la pensie X BP539000 Alte obligaţii de decontare cu participanţii X BP590000 Alte obligaţii X Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 2 (1) Anexa nr. 2 se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a activelor investite şi a obligaţiilor fondului de pensii. (3) Câmpurile anexei nr. 2 se completează, după cum urmează: Nr. crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială ; 5 = raportare rectificativă 2 Codul elementului Codurile elementelor de activ şi de obligaţii, aşa cum este stabilit de către Comisie. 3 Denumirea elementului Denumirea elementului de activ / obligaţie. 4 Valoare de achiziţie (pentru elementele cu indicativul A) Pentru elementele cu indicativul A se completează “valoare de achiziţie”. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. Pentru instrumentele financiare exprimate în valută, se utilizează cursul euro de la data achiziţiei acestora. exprimată în lei. 5 Suma plătită (pentru elementele cu indicativul B) Pentru elementele cu indicativul B se completează „suma plătită”. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 6 Valoarea actualizată (pentru elementele cu indicativul A) / Suma datorată (pentru elementele cu indicativul B) Pentru elementele cu indicativul A se completează “valoare actualizată” iar pentru elementele cu indicativul B se completează „suma datorată”. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Suma în curs de decontare, net ( /-) (pentru elementele cu indicativul A) Valoarea activelor din portofoliul fondului, aflate în curs de decontare (cumpărare/vânzare), în valoare netă, (sume de încasat - sume de plată), cu plus sau cu minus. Se completează pentru toate elementele de activ (cele care încep cu codul A, cu excepţia celulelor marcate cu X. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. a) Pentru instrumentele cu venit fix, valoarea de achiziţie reprezintă preţul brut de achiţie al acestora, preţ care include dobânda aferentă perioadei cuprinsă între ultima încasare a cuponului şi data achiziţiei, conform documentelor de achiziţie. Această valoare exprimată în lei, nu se va modifica pe durata existenţei în portofoliu a instrumentului cu venit fix, chiar dacă în perioadă se vor încasa cupoane pentru instrumentul respectiv. b) Pentru depozitele bancare, valoarea de achiziţie reprezintă valoarea de constituire a acestora, conform contractelor de depozit. Această valoare este Raportare iniţială (cod 1) (4) Metodologia de transmitere electronică a anexei 2. a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMMDD_anx2_1_FFF_EEE.xml.p7s unde: YYYYMMDD reprezintă data evaluării elementelor de active, respectiv obligaţii, după caz. FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx2”. (5) Anexa nr. 2 se întocmeşte săptămânal şi se transmite Comisiei conform art. 12 din prezenta normă. Pentru fiecare zi calendaristică se întocmeşte un fişier. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 2. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 2 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx2_5_FFF_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx2_5 _FFF_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 2 se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx2”. COM Anexa nr. 3 la normă Administrator de fond ………………… Cod administrator ………………… Fond de pensii ………………… Cod fond ………………… Cod depozitar ………………… Data de raportare ………………… Cod comandă ………………… Situaţia valorii activului net la data de / / Denumirea elementului Data curentă Data precedentă Diferenţe % lei Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Valoare activ total Valoare activ net Valoarea unitară a activului net Număr de unităţi de fond Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 3 (1) Anexa nr. 3 se completează de către administratorii de fonduri de pensii, pentru activitatea fiecărui fond de pensii şi de către depozitarii fondurilor de pensii, în fiecare zi lucrătoare, folosind informaţiile aferente zilei lucrătoare anterioară efectuării calculului. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a valorii activului net al fondului, respectiv al valorii unitare a activului net. (3) Câmpurile Anexei nr. 3 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Cod comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Valoare activ total Valoare activ total al fondului. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 3 Valoare activ net Valoare activ net al fondului. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 4 Valoarea unitară a activului net Valoarea unitară a activului net. Se utilizează 6 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 5 Număr de unităţi de fond Număr de unităţi de fond. Se utilizează 6 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. Raportare iniţială (cod 1) (4) – a. Fişierul este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMMDD_anx3_1_FFF_EEE.xml.p7s, unde: unde: YYYYMMDD reprezintă data transmiterii raportului; FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat, în folderul dedicat „anx3”. (5) Anexa nr. 3 se întocmeşte zilnic şi se transmite Comisiei conform art. 13 din prezenta normă. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 3. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 3 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx3_5_FFF_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx3_5 _FFF_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 3 se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx3”, până la ora 17.00 a zilei de raportare. Cod administrator ………………… Cod fond ………………… Anexa nr. 4 la normă Situaţia detaliată a investiţiilor la data de / / Codul de comandă Codul activului Denumi rea activulu i Simbolul activului ISIN Simbolul pieţei pentru activele tranzacţionate (ISO - MCI) CUI emitentului Denumirea emitentului Codul ţării emitentului Codul monedei în care este emis activul Valoarea la zi ( în valută) Valoarea la zi ( în lei) Cantitatea Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 Col.11 Col.12 Col.13 Preţul de evaluare la data raportării Valoarea de achiziţie (în valută) PMP / Costul unitar Marja / Valoarea nominală curentă / Principalul Dobânda curentă în lei Rata dobânzii (%) Data emisiunii Data de început a cuponului Data de sfârşit a cuponului Data de maturitate Activul suport (simbolul) Multiplicatorul Tipul contract (C/V) Profitul / Pierderea Col.14 Col.15 Col.16 Col.17 Col.18 Col.19 Col.20 Col.21 Col.22 Col.23 Col.24 Col.25 Col.26 Col.27 Discount-ul / Prima Ponderea în capital social al entităţii emitent Ponderea în total activ al fondului de pensii Data de achiziţie Data de decontare Col.28 Col.29 Col.30 Col.31 Col.32 30 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 4 (1) Anexa nr. 4 se completează de către administratorii de fonduri de pensii, pentru activitatea de investire a activelor fiecărui fond de pensii, pentru toate codurile din Anexa nr. 2 care au valori de raportare. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a activelor deţinute de fiecare fond de pensii. (3) Câmpurile Anexei nr. 4 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială ; 5 = raportare rectificativă 2 Codul activului Codul instrumentului conform Anexei nr. 2. Se completează pentru toate activele. 3 Denumirea activului Denumirea elementului de activ al fondului de pensii. Se completează pentru toate activele. 4 Simbolul activului Simbolul utilizat de fond pentru identificarea activului este simbolul de pe piaţa de pe care a fost achiziţionat instrumentul financiar. Se completează pentru toate activele. 5 ISIN Codul ISIN de identificare al activului. Se completează pentru pentru toate activele care au alocat un cod ISIN (acţiuni, obligaţiuni, drepturi de preferinţă etc.) 6 Simbolul pieţei pentru activele tranzacţionate (ISO - MIC) Simbolul pieţei pentru activele tranzacţionate de la care se foloseşte preţul pentru evaluarea activelor. Simbolul MIC, conform Standard ISO 10383 al pieţei reglementate pe care este tranzacţionat activul fondului. Pentru activele achiziţionate de pe piaţa secundară a titlurilor de stat administrată de BNR sau de pe alte pieţe se completează cu specificaţia OTC. Se completează pentru toate activele tranzacţionate. 7 CUI emitentului Codul unic de identificare al emitentului. Se completează pentru toate activele, după caz. 8 Denumirea emitentului Denumirea emitentului. Se completează pentru toate activele, după caz. 9 Codul ţării emitentului Codul ISO al tarii în care e localizat sediul social al emitentului, conform Alpha-2, Standardul ISO 3166-1. Se completează pentru toate activele, după caz. 10 Codul monedei în care este emis activul Codul monedei în care este emis activul, conform standardul ISO 4217. Se completează pentru toate activele. 11 Valoarea la zi (în valută) Valoarea la zi a activului deţinut, exprimat în valută (moneda activului). Se completează pentru toate activele. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 12 Valoarea la zi (în lei) Valoarea la zi a activului deţinut, exprimat în lei. Se completează pentru toate activele. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 13 Cantitatea Numărul de unităţi deţinut din respectivul activ. In cazul depozitelor şi contului curent se completează cu valoarea 1. Se completează pentru toate activele. 14 Preţul de evaluare la data raportării Preţul de evaluare la data raportării a unei unităţi din activul deţinut, exprimat în moneda activului. Pentru depozite şi contul curent va reprezenta valoarea la zi. Se completează pentru toate activele. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 15 Valoarea de achiziţie (în valută) Valoarea de achiziţie a unităţilor deţinute din respectivul activ, exprimata în moneda activului (moneda de achiziţie). Pentru depozite se completează cu valoarea de constituire. Se completează pentru toate activele, cu excepţia contului curent. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 16 PMP / Costul unitar Costul unei unităţi din activul deţinut, exprimat în moneda activului. Pentru depozite reprezintă valoarea de constituire. Se completează pentru toate activele, cu excepţia contului curent. 17 Marja / Valoarea nominală curentă/ Principalul curent Se completează pentru acţiuni, obligaţiuni, instrumente financiare derivate, după caz. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 18 Dobânda curentă în lei Dobânda acumulata pentru cuponul curent. Se completează pentru obligaţiuni, depozite. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 19 Rata dobânzii (%) Rata dobânzii în procente/randament (dobândă conform prospect/contract). Se completează pentru depozite, obligaţiuni, titluri cu dobânda conform contract sau randamentul pentru titluri. 20 Data emisiunii Data la care s-au emis instrumentele cu venit fix, respectiv data la care s-a constituit depozitul. Se completează pentru obligaţiuni, depozite. 21 Data de început a cuponului Se completează pentru instrumentele cu venit fix. 22 Data de sfârşit a cuponului Se completează pentru instrumentele cu venit fix. 23 Data de maturitate Reprezintă data scadentei, respectiv, data la care instrumentul cu venit fix va fi răscumpărat, data scadenţei pentru depozite, data scadenţei pentru instrumentele financiare derivate etc. Se completează pentru obligaţiuni, certificate de trezorerie, depozite, instrumente financiare derivate etc. 24 Activul suport (simbolul) Simbolul activului suport in cazul instrumentelor financiare derivate. Se completează pentru instrumentele financiare derivate. 25 Multiplicatorul Numărul de unităţi de activ asociate unui instrument financiar derivat. Se completează pentru instrumentele financiare derivate. 26 Tipul contract (C/V) Tipul contractului futures. C-cumpărare, V-vânzare. Se completează pentru instrumentele financiare derivate. 27 Profitul / Pierderea Profitul sau pierderea aferenta contractelor pentru instrumentele financiare deţinute. Se completează pentru instrumentele financiare derivate, cu 2 zecimale. 28 Discountul /Prima Se completează discount sau primă şi se reprezintă ca sumă totală pe tranzacţie. Se completează pentru instrumentele cu venit fix, cu valoarea totală a discontului/primei obţinut la data încheierii tranzacţiei, conform documentelor de achiziţie. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 29 Ponderea în capital social al entităţii emitent Ponderea în capitalul social al entităţii emitent. Se completează pentru toate activele, cu excepţia instrumentelor derivate, obligaţiunilor, titlurilor de stat, titlurilor emise organisme străine neguvernamentale. Reprezintă valoarea absolută, exprimată cu 16 poziţii zecimale. 30 Ponderea în total activ al fondului de pensii Ponderea în total activ fond de pensii. Se completează pentru toate activele. Reprezintă valoarea absolută, exprimată cu 16 poziţii zecimale. 31 Data de achiziţie Data de achiziţie a activului. Se completează pentru instrumentele cu venit fix 32 Data de decontare Data de decontare a activului. Se completează pentru instrumentele cu venit fix. Raportare iniţială (cod 1) (4) – a. Fişierul este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMMDD_anx4_1_FFF_EEE.xml.p7s, unde: unde: YYYYMMDD reprezintă data la care au fost evaluate activele raportate (ultima zi calendaristică a lunii pentru care a fost întocmit raportul); FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat, respectiv în folder-ul dedicat „anx4”. (5) Anexa nr. 4 se întocmeşte lunar şi se transmite Comisiei conform art. 11 din prezenta normă. Data pentru care se face raportarea este ultima zi calendaristică a lunii anterioare. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 4. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 4 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx4 _5_FFF_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx4 _5 _FFF_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 4 se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx4”. Anexa nr. 5 la normă Administrator de fond ………………… 33 Declaraţia privind taxa de funcţionare a administratorilor pentru luna anul Codul de comandă Codul administr atorului Codul fondului de pensii Valoarea contribuţiilor brute încasate de fondul de pensii în luna de raportare Valoarea activului net al fondului de pensii din ultima zi lucrătoare a lunii precedente Comision de administrare încasat de administrator din contribuţiile brute Comision de administrare încasat de administrator din activul net Taxa de funcţionare lunară din contribuţii brute Taxa de funcţionare lunară din activ net al fondului de pensii Taxă de funcţionare lunară (total) Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 = 8 9 Document justificativ pentru plata taxei de funcţionare (ordinul de plată) Număr Data Valoare Col.11 Col.12 Col.13 ProiectL411 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 5 (1) Anexa nr. 5 se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a taxei de funcţionare a administratorilor. (3) Câmpurile Anexei nr. 5 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Codul administratorului Codul administratorului aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 3 Codul fondului de pensii Codul fondului de pensii aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 4 Valoarea contribuţiilor brute încasate de fondul de pensii în luna de raportare Valoarea contribuţiilor brute încasate în contul colector al fondului de pensii, conform listei de viramente emisă de CNPAS, în luna pentru care se face raportarea. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. Exemplu: În declaraţia întocmită pentru luna aprilie 2010, în col. 4 se înscrie valoarea contribuţiilor încasate în luna aprilie 2010, conform documentelor justificative. 5 Valoarea activului net al fondului de pensii din ultima zi lucrătoare a lunii precedente Valoarea activului net al fondului de pensii din ultima zi lucrătoare a lunii precedente. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. Exemplu: În declaraţia întocmită pentru luna aprilie 2010, în col. 5 se înscrie valoarea activului net al fondului de pensii din ultima zi lucrătoare a lunii aprilie 2010, respectiv 30 aprilie 2010. 6 Comision de administrate încasat de administrator din contribuţiile brute Comision de administrate încasat de administrator din contribuţiile brute, pentru luna pentru care se face raportarea. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Comision de administrate încasat de administrator din activul net Comision de administrate încasat de administrator din activul net, pentru luna pentru care se face raportarea. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul, prin trunchiere. 8 Taxa de funcţionare lunară din contribuţii brute Taxa de funcţionare lunară din contribuţii brute datorată Comisiei pentru luna pentru care se face raportarea. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 9 Taxa de funcţionare lunară din activ net al fondului de pensii Taxa de funcţionare lunară din activ net datorată Comisiei pentru luna pentru care se face raportarea. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 10 Taxă de funcţionare lunară (total) Total taxă de funcţionare = Taxa de funcţionare din contribuţii brute Taxa de funcţionare din activ net. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 11 Documentul justificativ pentru plata taxei de funcţionare Documentul justificativ pentru plata taxei de funcţionare, respectiv ordinul de plată: număr, dată, valoarea în lei. (4) – Raportare iniţială (cod 1) a) Fişierul este denumit după următoarea sintaxă: unde: YYYYMM_anx5_1_EEE.xml.p7s, YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx5”. (5) Anexa nr. 5 se întocmeşte lunar şi se transmite în termen de 25 zile calendaristice de la expirarea perioadei pentru care se face raportarea. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 5. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 5 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx5_5_EEE.xml.p7s ProiectL411 b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx5_5_EEE.rtf.p7s, (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 5 se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx5”. 36 Anexa nr. 6 la normă Depozitar ………………… Declaraţia privind taxa de funcţionare a depozitarului pentru luna anul Codul de comandă Codul depozitarului Codul administrat orului Codul fondului de pensii Veniturile înregistrate din toate activităţile prestate pentru un fond de pensii private Taxă de funcţionare lunară percepută din veniturile înregistrate din toate activităţile prestate pentru un fond de pensii private Documentul justificativ pentru plata taxei de funcţionare (ordinul de plată) Număr Data Valoare Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 6 (1) Anexa nr. 6 se completează de către depozitarii fondurilor de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a taxei de funcţionare a depozitarilor. (3) Câmpurile Anexei nr. 6 se completează, după cum urmează: Nr.crt Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Codul depozitarului Codul depozitarului aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 3 Codul administratorului Codul administratorului aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 4 Codul fondului de pensii Codul fondului de pensii aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 5 Veniturile înregistrate din toate activităţile prestate pentru un fond de pensii private Veniturile înregistrate în contabilitate din toate activităţile prestate pentru un fond de pensii private, în luna pentru care se face raportarea. Aceste informaţii trebuie să fie în concordanţă cu datele înregistrate în contabilitate, în baza documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 6 Taxă de funcţionare lunară percepută din veniturile înregistrate din toate activităţile prestate pentru un fond de pensii private Taxa de funcţionare lunară percepută din veniturile înregistrate în contabilitate din toate activităţile prestate pentru un fond de pensii private, pentru luna pentru care se face raportarea. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Documentul justificativ pentru plata taxei de funcţionare Documentul justificativ pentru plata taxei de funcţionare, respectiv ordinul de plată: număr, dată, valoarea în lei. Raportare iniţială (cod 1) (4) – Metodologia de transmitere electronică a anexei nr. 6 a) Fişierul este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMM_anx6_1_EEE.xml.p7s, unde: YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx6”. (5) Anexa nr. 6 se întocmeşte lunar şi se transmite în termen de 25 zile calendaristice de la expirarea perioadei pentru care se face raportarea. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 6. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 6 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx6_5_EEE.xml.p7s, b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx6_5_EEE.rtf.p7s, (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 6 se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx6”. Agent de marketing, persoană juridică ………………… Cod agent de marketing, persoană juridică ………………… Declaraţia privind taxa de funcţionare a agentului de marketing pentru luna anul Anexa nr. 7 la normă Codul de comandă Codul agentului de marketing, persoană juridică Codul administratorului Codul fondului de pensii Veniturile din exploatare înregistrate din activitatea de marketing a fondului de pensii Taxă de funcţionare lunară Documentul justificativ pentru evidenţierea venitului din exploatare (factura emisă de agentul de marketing) Număr Data Valoare Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Documentul justificativ pentru plata taxei de funcţionare (ordinul de plată) Număr Data Valoare Col.10 Col.11 Col.12 38 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 7 (1) Anexa nr. 7 se completează de către agenţii de marketing, persoane juridice, pentru taxa de funcţionare. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a taxei de funcţionare a agenţilor de marketing. (3) Câmpurile Anexei nr. 7 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Codul agentului de marketing, persoană juridică Codul agentului de marketing, persoană juridică atribuit de Comisie 3 Codul administratorului Codul administratorului, aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei 4 Codul fondului de pensii Codul fondului de pensii, aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei 5 Veniturile din exploatare înregistrate realizate din activitatea de marketing a fondului de pensii Veniturile din exploatare din activitatea de marketing a fondului de pensii, înregistrate în contabilitate, în luna pentru care se face raportarea, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 6 Taxă de funcţionare lunară datorată Taxa de funcţionare datorată Comisiei pentru luna pentru care se face raportarea. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Documentul justificativ pentru evidenţierea venitului din exploatare (factura emisă de agentul de marketing) Documentul justificativ pentru evidenţierea venitului din exploatare (factura emisă de agentul de marketing): număr, dată şi valoare document. 8 Documentul justificativ pentru plata taxei de funcţionare Documentul justificativ pentru plata taxei de funcţionare, respectiv ordinul de plată: număr, dată, valoarea în lei. Raportare iniţială (cod 1) (4) – Metodologia de transmitere electronică a anexei 7. a) Fişierul este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMM_anx7_1_EEE.xml.p7s, unde: YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx7t”. (5) Anexa nr. 7 se întocmeşte lunar şi se transmite în termen de 25 zile calendaristice de la expirarea perioadei pentru care se face raportarea. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 7. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 7 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx7_5_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx7_5_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 7 se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx7”. 40 Anexa nr. 8 la normă Administrator de fond ………………… Cod administrator ………………… Situaţia privind comisionul datorat de către administrator agenţilor de marketing persoane juridice pentru luna anul Codul de comandă Codul fondului Codul agentului de marketing persoană juridică Comisionul datorat agentului de marketing în luna de raportare, fără TVA TVA aferent comisionului Comision datorat de către administrator agenţilor de marketing, inclusiv TVA Documentul justificativ pentru evidenţierea comisionului datorat agenţilor de marketing persoane juridice (factura) Documentul de plată al comisionului plătit agenţilor de marketing persoane juridice (ordinul de plată) Număr Dată Valoare Număr Dată Valoare Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 Col.11 Col.12 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 8 (1) Anexa nr. 8 se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a comisionului plătit agenţilor de marketing persoane juridice. (3) Câmpurile Anexei nr. 8 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială ; 5 = raportare rectificativă 2 Codul fondului Codul fondului de pensii, aşa cum este înscris în registrul Comisiei 3 Codul agentului de marketing persoană juridică Codul agentului de marketing persoană juridică, aşa cum este înscris în registrul Comisiei 4 Comisionul datorat agentului de marketing în luna de raportare, fără TVA Comisionul datorat agentului de marketing în luna de raportare, în luna de raportare, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 5 TVA aferent comisionului TVA aferent comisionului în luna de raportare, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. Această coloană se completează numai dacă societatea este înregistrată în scop de TVA, în conformitate cu prevederile legislaţiei fiscale. 6 Comision datorat de către administrator agenţilor de marketing, inclusiv TVA Comision datorat de către administrator agenţilor de marketing, inclusiv TVA, în luna de raportare, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Documentul justificativ pentru evidenţierea comisionului datorat agenţilor de marketing persoane juridice (factura) Documentul justificativ pentru evidenţierea comisionului datorat agenţilor de marketing persoane juridice, respectiv factură: număr, dată, valoare. 8 Documentul de plată al comisionului plătit agenţilor de marketing persoane juridice (ordinul de plată) Documentul de plată al comisionului plătit agenţilor de marketing persoane juridice, respectiv ordin de plată: număr, dată, valoarea în lei. Raportare iniţială (cod 1) (4) – Metodologia de transmitere electronică a anexei 8 a) Fişierul este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMM_anx8_1_EEE.xml.p7s, unde: YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx8”. (5) Anexa nr. 8 se întocmeşte lunar, şi se transmite în termen de 25 de zile calendaristice de la expirarea perioadei pentru care se face raportarea. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 8. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 8 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx8_5_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx8_5_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 8 se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx8”. 42 Anexa nr. 9 la normă Administrator de fond ………………… Cod administrator ………………… Situaţia privind comisionul datorat de către administrator depozitarului pentru luna anul Codul de comandă Codul fondului de pensii Codul depozitarului Comision datorat depozitarului, fără TVA TVA aferent comisionului Comision datorat depozitarului, inclusiv TVA Documentul justificativ pentru evidenţierea comisionului datorat depozitarului (factura) Documentul de plată al comisionului plătit depozitarului (ordinul de plată) Număr Data Valoare Număr Data Valoare Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 Col.11 Col.12 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 9 (1) Anexea nr. 9 se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a comisionului plătit depozitarului. (3) Câmpurile Anexei nr. 9 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Codul fondului de pensii Codul fondului de pensii aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 3 Codul depozitarului Codul depozitarului aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 4 Comision datorat depozitarului, fără TVA Comision datorat depozitarului în luna de raportare, conform documentelor justificative, exclusiv taxa pe valoare adăugată (fără TVA); Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 5 TVA aferent comisionului TVA aferent comisionului, dacă este cazul. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. Această coloană se completează numai dacă societatea este înregistrată în scop de TVA, în conformitate cu prevederile legislaţiei fiscale. 6 Comision datorat depozitarului, inclusiv TVA. Comision datorat depozitarului, inclusiv TVA. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Documentul justificativ pentru evidenţierea comisionului datorat depozitarului (factura) Documentul justificativ pentru evidenţierea comisionului datorat depozitarului, respectiv factura: număr, dată, valoare în lei. 8 Documentul de plată al comisionului plătit depozitarului (ordinul de plată) Documentul de plată al comisionului plătit depozitarului, respectiv ordin de plată: număr, dată, valoarea în lei. Raportare iniţială (cod 1) (4) – Metodologia de transmitere electronică a anexei nr. 9 a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMM_anx9_1_EEE.xml.p7s, unde: YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx9”. (5) Anexa nr. 9 se întocmeşte lunar şi se transmite, în 25 zile calendaristice de la expirarea perioadei de raportare. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară.. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 9. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 9 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx9_5_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx9_5.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 9 se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx9”. Anexa nr. 10 la normă Administrator de fond ………………… Cod administrator ………………… Fond de pensii ………………… Cod fond ………………… Balanţa de verificare analitică La data / / Codu Simb Denu Soldurile iniţiale Totalul sumelor Rulajele lunii Totalul sumelor Soldurile finale l de olul mirea precedente curente coma contu contu ndă lui lui D C D C D C D C D C Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 Col.11 Col.12 Col.13 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 10 (1) Anexa nr. 10 se completează de către administratorii fondurilor de pensii, pentru propria activitate şi pentru activitatea fiecărui fond de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a balanţei de verificare a conturilor contabile. (3) Câmpurile Anexei nr. 10 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Simbolul contului Simbolul contului conform planului de conturi prevăzut de reglementările contabile din sistemul de pensii 3 Denumirea contului Denumirea contului contabil, conform reglementărilor contabile în vigoare. 4 Soldurile iniţiale Valoarea soldului iniţial debitor / creditor la 01 ianuarie anul N, unde n reprezintă anul de raportare. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 5 Totalul sumelor precedente Valoarea total sume precedente debitor / creditor, inclusiv soldurile iniţiale. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 6 Rulajele lunii curente Valoarea rulajului curent debitor / creditor. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Totalul sumelor Valoarea total sume debitor / creditor. Totalul sumelor include şi soldurile iniţiale. Totalul sumelor = Totalul sumelor precedente Rulajele lunii curente. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 8 Soldurile finale Valoarea soldului final al contului debitor/creditor. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. (4) Raportare iniţială (cod 1) a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: a1. pentru activitatea proprie a administratorilor :YYYYMMDD_anx10admin_1_EEE.xml.p7s, unde: a2. pentru activitatea fondurilor de pensii private: YYYYMMDD_anx10fond_1_EEE_FFF.xml.p7s unde: YYYYMMDD reprezintă ultima zi calendaristică a lunii pentru care se întocmeşte raportul; FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b. Fişiere menţionate la (4a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c. Încărcarea în sistem se face astfel: c1. Fişierul YYYYMMDD_anx10admin_1_EEE.xml.p7s,, semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx10admin”. c2. Fişierul YYYYMMDD_anx10fond_1_EEE_FFF.xml.p7s, semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx10fond”. (5) Anexa nr. 10 se întocmeşte lunar şi se transmite astfel: a. pentru activitatea proprie a administratorilor, în termen de 25 zile calendaristice de la expirarea perioadei pentru care se face raportarea. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. b. pentru activitatea fondurilor de pensii private, în termen de 25 zile calendaristice de la expirarea perioadei pentru care se face raportarea,. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 10. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Pentru a putea fi procesate, este obligatorie respectarea planului de conturi aplicabil (existenţa conturilor în planul de conturi) şi respectarea funcţiei conturilor din planul de conturi aplicabil. Nerespectarea acestor principii de bază, conduce la imposibilitatea procesării informaţiilor transmise prin Anexa nr. 10. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 10 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: a1. pentru activitatea proprie a administratorilor :YYYYMMDD_anx10admin_5_EEE.xml.p7s, unde: a2. pentru activitatea fondurilor de pensii private: YYYYMMDD_anx10fond_5_EEE_FFF.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, inclusiv înregistrările contabile de corecţie care s-au efectuat, denumit conform sintaxei: b1. pentru activitatea proprie a administratorilor YYYYMMDD_ anx10admin _ 5 _EEE.rtf.p7s b2. pentru activitatea fondurilor de pensii private: YYYYMMDD_ anx10fond _5 _EEE_FFF.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 10 se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx10admin”, respectiv „anx10fond”. Anexa nr. 11 la normă Depozitar ………………… Cod depozitar ………………… Situaţia activelor care acoperă provizionul tehnic la data de / / Codul de comandă Codul fondului de pensii Denumirea fondului de pensii Codul administratorului Denumirea elementelor de activ care acoperă provizionul tehnic Valoarea de achiziţie a activului care acoperă provizionul tehnic Valoarea actualizată a activului care acoperă provizionul tehnic Col.1 Col. 2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 11 (1) Anexa nr.11 se completează de către depozitarii fondurilor de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare electronică a activităţii de custodie şi evidenţă a activelor care acoperă provizionul tehnic. (3) Câmpurile Anexei nr. 11 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Codul fondului de pensii Codul fondului de pensii aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 3 Denumirea fondului de pensii Denumirea fondului de pensii, aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 4 Codul administratorului Codul administratorului aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 5 Denumirea elementelor de activ care acoperă provizionul tehnic Denumirea elementelor de activ care acoperă provizionul tehnic (textul în clar al fiecărui activ). Se vor trece separate fiecare element de activ. (ex: cont curent, depozit, titluri de stat pe termen lung etc.) 6 Valoarea de achiziţie a activului care acoperă provizionul tehnic Valoarea activului care acoperă provizionul tehnic, cost istoric. Se trece separat, valoarea pentru fiecare element de activ care acoperă provizionul tehnic, astfel încât însumarea acestora să reprezinte cel puţin valoarea provizionului tehnic calculat. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Valoarea actualizată a activului care acoperă provizionul tehnic Valoarea actualizată pentru fiecare element de activ care acoperă provizionul tehnic. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. (4) – Raportare iniţială (cod 1) a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă YYYYMMDD_ anx11_1_DDD .xml.p7s, unde: unde: YYYYMMDD reprezintă ultima zi calendaristică a lunii pentru care se întocmeşte raportul, aceeaşi cu data evaluării activelor; DDD reprezintă codul depozitarului înregistrat în Registrul Comisiei; b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx11”. (5) Anexa nr. 14 se întocmeşte lunar şi se transmite, în prima zi lucrătoare a fiecărei luni ce precede perioada de calcul. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 11. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 11 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx11_5_DDD.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx11_5_DDD.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 11 se încarcă în folderul dedicat „anx11”. Anexa nr. 12 la normă Informarea anuală a participantului la data de 31 decembrie N Nr. de înregistrare I. Datele de identificare ale participantului Numele şi prenumele CNP BI/CI Seria Numărul Adresa de domiciliu Adresa de corespondenţă Numele fondului de pensii Seria şi numărul actului individual de aderare Data actului individual de aderare II. Informaţii generale cu privire la activul personal al participantului la 31 decembrie N (a) număr de unităţi de fond acumulate în contul individual (b) valoarea unitară a activului net (c) valoarea activului personal al participantului (a) x (b) III. Informaţii detaliate cu privire la activul personal al participantului Luna Contribuţia plătită Contribuţia netă convertită în unităţi de fond Numărul de unităţi fond alocate/lună Numărul de unităţi fond cumulat, la sfârşitul lunii Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Sold precedent la 31.12. N-1 x x x Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie Sold final la 31.12. N x IV. Informaţii cu privire la administratorul fondului de pensii (a) Fondul de pensii este administrat de , al cărui capital social este în valoare de . Activele fondului de pensii sunt depozitate de către . Auditorul fondului de pensii este . (b) Numele şi prenumele/denumirea acţionarilor care deţin mai mult de 5% din totalul acţiunilor administratorului şi procentul deţinut de aceştia. (c) Numele şi prenumele administratorilor, directorilor, respectiv ale membrilor consiliului de supraveghere sau ai directoratului Numele şi prenumele Funcţia Semnătura Data / / (d) Date de contact ale administratorului (telefon, fax, email etc.): . (e ) Alte informaţii suplimentare puteţi obţine accesând site-ul . Instrucţiuni de completare şi de transmitere a Anexei nr. 12 Denumire câmp Descriere câmp Nr. de înregistrare Numărul de înregistrare emis de administrator în conformitate cu art. 6 din Norma nr. 2/2008 privind organizarea activităţii de arhivă la administratorii fondurilor de pensii Datele de identificare ale participantului - Datele de identificare ale participantului care a aderat la un fond de pensii, conform documentelor de identitate: numele şi prenumele, adresa de domiciliu, adresa de corespondenţă, CNP, seria şi numărul BI/CI; - Numele fondului de pensii la care este participant; - Seria şi numărul actului individual de aderare, - Data actului individual de aderare – reprezintă data înscrierii participantului în “Registrul participanţilor” de către CNPAS. Informaţii generale cu privire la activul personal al participantului la 31 decembrie N - numărul total de unităţi de fond acumulate în contul individual la data de 31 decembrie anul N; este exprimată în unităţi de fond, cu 6 zecimale. - valoarea unitară a activului net la 31 decembrie N (vuan); este exprimată în unităţi de fond, cu 6 zecimale; - valoarea activului personal al participantului la 31 decembrie N = numărul total de unităţi de fond acumulate în contul individual la data de 31 decembrie N x valoarea unitară a activului net la 31 decembrie N; este exprimată în lei, cu 2 zecimale. Informaţii detaliate cu privire la activul personal al participantului - contribuţia plătită în contul fondului de pensii aferentă participantului, conform documentelor justificative; este exprimată în lei, cu 2 zecimale; - contribuţia netă convertită în unităţi de fond reprezintă suma de bani netă convertită în unităţi de fond; este exprimată în lei, cu 2 zecimale; - numărul de unităţi fond alocate/lună rezultat după operaţiunea de convertire a contribuţiei nete care au fost emise în contul individual al participantului; este exprimată în unităţi de fond, cu 6 zecimale; - numărul de unităţi fond cumulat, la sfârşitul lunii, existent în contul individual al participantului; este exprimată în unităţi de fond, cu 6 zecimale; - N reprezintă anul; - celulele marcate cu “x” nu se completează. Informaţii cu privire la administratorul fondului de pensii (a) Fondul de pensii _(denumirea fondului de pensii)_ este administrat de (denumirea administratorului), al cărui capital social este în valoare de _(suma capitalului social la data 31 de cembrie N). Activele fondului de pensii sunt depozitate de către (denumirea depozitarului la data 31 de cembrie N)_. Auditorul fondului de pensii este _(denumirea auditorului care a auditat fondul de pensii la data 31 de cembrie N)_ . (b) Numele şi prenumele/denumirea acţionarilor care deţin mai mult de 5% din totalul acţiunilor administratorului şi procentul deţinut de aceştia. (c) Numele şi prenumele administratorilor, directorilor, respectiv ale membrilor consiliului de supraveghere sau ai directoratului. (d) Date de contact ale administratorului: Adresa de e-mail, telefon, fax unde participantul poate adresa întrebări, clarificări cu privire la situaţia contului său. e) Informaţii suplimentare (site-ul administratorului)_. Instrucţiuni de transmitere 1. Acest document se transmite tuturor participanţilor atât celor care au cel puţin o contribuţie virată în fond, cât şi celor care nu au nici o contribuţiei virată în fondul de pensii, dar au semnat un act de aderare individual, respectiv şi celor care au fost repartizaţi de CNPAS prin procedura de repartizare aleatorie. Pentru ambele cazuri, actele individuale de aderare sunt validate de CNPAS. 2. Responsabilitatea legală referitoare la informarea participanţilor, precum şi la conţinutul informării revine administratorului. Obligaţia de informare anuală a participanţilor se realizează prin elaborarea scrisorilor de informare şi transmiterea acestora către participanţi. 3. Administratorul are obligaţia de a realiza, verifica şi autoriza conţinutul informărilor anuale către participanţi în vederea tipăririi acestora. 4. Transmiterea efectivă a informărilor anuale către participanţi (introducerea în plicuri, timbrarea, individualizarea scrisorilor pentru fiecare participant în parte, precum şi alte activităţi conexe) poate fi realizată şi prin transmiterea unei scrisori simple prin intermediul unor furnizori autorizaţi de servicii poştale. 5. Administratorul are obligaţia de a indica într-un proces verbal încheiat cu persoana juridică ce prestează servicii poştale care să conţină cel puţin următoarele informaţii: a) judeţul şi localitatea; b) numărul de plicuri; c) numele complet al fiecărui participant/destinatar în parte. 6. Comunicarea informării anuale se face la adresa de corespondenţă a participantului, în termenul prevăzut de prezenta normă. 7. Este interzis ca informarea anuală să fie însoţită de materiale publicitare. 8. În situaţia scrisorilor returnate ca urmare a adreselor incomplete sau necorespunzătoare, administratorul are obligaţia de a le arhiva până la următoarea informare a participanţilor, constituind mijloc de probă în cazul controalelor efectuate de Comisie. Administrator de fond ………………… Cod administrator ………………… Fond de pensii ………………… Cod fond ………………… Anexa nr. 13 la normă Raport actuarial anual 1. Certificat actuarial, care va cuprinde: (a) valoarea calculată a provizionului tehnic; (b) opinia actuarului cu privire la adecvarea valorii calculate a provizionului tehnic; (c) opinia actuarului cu privire la respectarea prevederilor legale, în vigoare, în calculul provizionului tehnic; 2. Prezentarea datelor statistice utilizate în calcul, şi a surselor emitente, care va cuprinde: (a) Tabelele biometrice: i. Mortalitate; ii. Invaliditate; (b) Alte date statistice utilizate în calcul. 3. Descrierea succintă a garanţiilor schemei de pensii private pentru care s-a efectuat calculul. 4. Prezentarea activelor care constituie provizionului tehnic, care va cuprinde: (a) Descrierea succintă a metodei de evaluare; (b) Structura ţintă a portofoliului urmarită de administrator, pe tip de instrument şi piaţă ( RO, SEE, state terţe); (c) Ponderea valorii activelor denominate în altă monedă decât cea naţională, în totalul valorii portofoliului: i. pe fiecare monedă în parte ii. total monedă străină. Întocmit ………….. Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 13 (1) Anexa nr. 13 se întocmeşte de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a activităţii de actuariat. (3) Anexa nr. 13 se întocmeşte conform regulilor de calcul actuarial aplicabile. (4) Fişierul se denumeşte după următoarea sintaxă: YYYYMMDD_anx13_FFF..p7s . unde: YYYYMMDD reprezintă data transmiterii raportului; FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; (5) Fişierul denumit YYYYMMDD_anx13_FFF.pdf.p7s se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. (6) Fişierul YYYYMMDD_anx13_FFF.pdf.p7s, semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx13”. (7) Anexa 6 se întocmeşte anual şi se transmite până la data de 31 ianuarie a anului următor celui pentru care se face raportarea. Anexa nr. 14 la normă Administrator de fond ………………… Cod administrator ………………… Fond de pensii ………………… Cod fond ………………… Depozitar ………………… Cod depozitar ………………… Structura portofoliului de investiţii la data de / / Portofoliul de instrumente financiare Valoarea actualizată (în lei) Col. 1 Col. 2 1. Instrumente ale pieţei monetare, din care: a. Conturi curente b. Depozite în lei şi valută convertibilă c. Titluri de stat cu scadenţa mai mică de 1 an 2. Valori mobiliare tranzacţionate, din care: a. Titluri de stat cu scadenţa mai mare de 1 an b. Obligaţiuni emise de administraţia publică locală c. Obligaţiuni corporative tranzacţionate d. Acţiuni e. Obligaţiuni BERD, BEI, BM f. Alte obligaţiuni emise de organisme străine neguvernamentale (investment grade) 3. OPCVM 4. Instrumente de acoperire a riscului, din care: a. Futures b. Options c. Swaps d. Forward 5. Private equity 6. Alte instrumente financiare 52 Anexa nr. 15 la normă Entitate raportoare …………………. Formular de nominalizare pentru persoanele responsabile la data Codul de comandă Cod entitate raportoare Cod fond de pensii Cod anexă raportată Cod operaţiune de nominalizare CNP Numele Prenumele Funcţia Email Email CC Numărul de telefon Faxul Numărul de telefon mobil Data start Data stop Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 Col.11 Col.12 Col.13 Col. 14 Col.15 Col.16 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 15 (1) Anexea nr. 15 se completează de către: 1. administratorii de fonduri de pensii; 2. depozitarii fondurilor de pensii; 3. agenţii de marketing persoane juridice ; (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de nominalizare a persoanelor responsabile cu activitatea pentru care se întocmesc raportări şi respectiv, a persoanelor responsabile cu transmiterea raportărilor către Comisie. (3) Câmpurile Anexei nr. 15 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială 2 Cod entitate raportoare Codul entităţii aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 3 Codul fondului de pensii Codul fondului de pensii aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. Se completează numai de către administrator şi/sau depozitar, după caz. 4 Cod anexă raportată Codul anexei coincide cu numărul său. De ex: 1A, 1B, 1C, 1D, 1E, 2, 3, 4 etc. 5 Cod operaţiune de nominalizare Se completează, după caz, cu următorul cod: 901 – nominalizare persoană responsabilă cu activitatea pentru care se întocmeşte raportarea către Comisie; 902 – nominalizare înlocuitor pentru persoană responsabilă cu activitatea pentru care se întocmeşte raportarea către Comisie; 903 – nominalizare persoană responsabilă cu transmiterea raportărilor către Comisie; 904 – nominalizare înlocuitor pentru persoană responsabilă cu transmiterea raportărilor către Comisie; 909 – definire cont de email centralizator (la acest cont vor fi transmise toate mesajele); 931 – Încetare mandat aferent persoanei nominalizate prin codul 901; 932 – Încetare mandat aferent persoanei nominalizate prin codul 902; 933 – Încetare mandat aferent persoanei nominalizate prin codul 903; 934 – Încetare mandat aferent persoanei nominalizate prin codul 904; 999 – alte nominalizări. 6 CNP Cod numeric personal sau cod unic de identificare în registrul naţional de evidenţă. 7 Numele Nume persoană 8 Prenumele Prenume persoană 9 Funcţia Funcţia deţinută 10 Email Email care va fi folosit pentru notificarea persoanei de contact / persoanelor de contact. Se pot utiliza una sau mai multe adrese de email, separate prin virgulă. 11 Email CC Email CC. Poate fi o adresă de email sau o listă de adrese de email, separate prin virgulă. 12 Numărul de telefon Număr de telefon principal care va fi folosit pentru notificarea persoanei de contact. Poate fi o listă de numere de telefon, separate prin virgulă. 13 Fax-ul Număr de fax. 14 Numărul de telefon mobil Număr de telefon mobil. 15 Data start Data start de nominalizare. (mandatul este valabil cu începere din „Data start”, inclusiv) 16 Dată stop Dată stop de nominalizare. (mandatul este valabil până la „Data stop”, inclusiv) (4) – Raportare iniţială (cod 1) Metodologia de transmitere electronică a anexei 15. a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMMDD_anx15_1_EEE.xml.p7s, unde: EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a reprezentantului legal. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx15”. (5) Prima raportare a anexei 15 se transmite în termen de 2 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a actului normativ. Orice decizie de modificare a informaţiilor cuprinse în anexa 15 se comunică Comisiei prin completarea unui nou formular, cu informaţii complete şi actualizate, imediat ce intervine modificarea. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 15. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Administrator de fond ………………… Anexa nr. 16 la normă Raport de audit intern pentru semestrul anul I. Fondul de pensii private II. Misiunea de audit intern III. Aspecte introductive (ex. Echipa de auditare, perioada auditată, scopul acţiunii de auditare, tehnici de audit intern utilizate, documente examinate etc.) IV. Constatări şi recomandări ale direcţiei de audit intern. Întocmit ………….. Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 16 (1) Anexa nr. 16 se întocmeşte de către conducătorul direcţiei de audit intern al administratorului fondului de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a activităţii de audit intern. (3) Semestrial, conducătorul direcţiei de audit intern are obligaţia de a întocmi un raport privind acţiunile de audit intern desfăşurate la nivelul fiecărui fond de pensii, din care să reiasă constatările şi recomandările acestuia. (4) Fişierul se denumeşte după următoarea sintaxă: YYYYMMDD_ anx16_FFF_EEE.pdf.p7s . unde: YYYYMMDD reprezintă data transmiterii raportului; (5) Fişierul denumit YYYYMMDD_anx16_FFF_EEEpdf.p7s se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. (6) Fişierul YYYYMMDD_anx16_FFF_EEE.pdf.p7s, semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx16”. (7) Anexa 16 se întocmeşte semestrial şi se transmite Comisiei conform art. 10 alin. (2) şi (3) din prezenta normă COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Normei nr. 11/2010 privind obligațiile de raportare și transparență în sistemul pensiilor facultative*) În temeiul dispozițiilor art. 16, 21, art. 23 lit. b), f) și h) și ale art. 24 lit. j) și o) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 313/2005, în baza Hotărârii Parlamentului României nr. 24/2006 privind numirea președintelui, a vicepreședintelui și a celorlalți membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private și a Hotărârii Parlamentului României nr. 26/2010 privind numirea unui membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, conform prevederilor art. 29 alin. (10) și (12), art. 101—104 și ale art. 108 lit. g) din Legea nr. 204/2006 privind fondurile de pensii facultative, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere Nota de fundamentare nr. 575 din 7 iulie 2010 a Direcției reglementare și autorizare, în baza hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private adoptate în data de 5 august 2010, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private emite următoarea hotărâre: Art. 1. — Se aprobă Norma nr. 11/2010 privind obligațiile de raportare și transparență în sistemul pensiilor facultative, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. — Prezenta hotărâre și norma menționată la art. 1 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Art. 3. — Direcția secretariat și directorul general asigură ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Președintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Mircea Oancea București, 5 august 2010. Nr. 21. *) Hotărârea nr. 21/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 august 2010 și este reprodusă și în acest număr bis. Anexă Norma nr. 11/2010 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor facultative În temeiul dispoziţiilor art. 16, art. 21, art. 23 lit. b), f) şi h), art. 24 lit. j) şi o) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005, având în vedere prevederile art. 29 alin. (10) şi (12), ale art. 101-104 şi ale art. 108 lit. g) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 204/2006, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, denumită în continuare Comisie, emite prezenta normă. CAPITOLUL I Dipoziţii generale Art. 1. – Prezenta normă reglementează obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor facultative. Art. 2. – Prezenta normă se aplică următoarelor categorii de entităţi, denumite în continuare entităţi raportoare: a) administratori de fonduri de pensii facultative, denumiţi în continuare administratori; b) depozitari ai fondurilor de pensii facultative, denumiţi în continuare depozitari; c) agenţi de marketing persoane juridice, denumiţi în continuare agenţi de marketing; Art. 3. – (1) Termenii şi expresiile utilizate în prezenta normă au semnificaţia prevăzută la art. 2 din Legea nr. 204/2006. (2) De asemenea, în înţelesul prezentei norme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) sistem informatic de raportări - sistemul informatic prin care Comisia colectează indicatori primari de la entităţile raportoare, denumit în continuare SIR. b) indicatori primari - date şi informaţii colectate de Comisie prin intermediul SIR; c) raport periodic - un set de indicatori primari solicitaţi de Comisie, care se regăsesc într-un formular de raportare şi au aceeaşi periodicitate de transmitere şi acelaşi termen de raportare; d) format de raportare – format standardizat folosit de SIR pentru transferul de date, respectiv, standardul formatului de raportare eXtensible Markup Language, denumit în continuare XML; e) instrucţiuni tehnice – reguli prin care se stabilesc cerinţele minime de raportare specifice fiecărui raport periodic. CAPITOLUL II Obligaţiile entităţilor raportoare SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale privind rapoartele periodice Art. 4. – (1) Rapoartele periodice se completează conform documentelor justificative. (2) Rapoartele periodice transmise de către entităţile raportoare trebuie să fie reale, corecte şi complete. (3) În cazul în care nu există date, rapoartele sunt completate cu zero. (4) Rapoartele periodice se completează în limba română. Art. 5. – (1) Administratorul comunică Comisiei datele de identificare şi datele de contact ale persoanei(lor) responsabilă(le) cu activitatea pentru care se întocmesc raportări, precum şi datele de identificare şi datele de contact ale persoanei(lor) responsabilă(le) cu transmiterea raportărilor. (2) Depozitarul comunică Comisiei datele de identificare şi datele de contact ale persoanei(lor) responsabilă(le) cu activitatea de depozitare şi custodie şi ale persoanei(lor) responsabilă(le) cu transmiterea raportărilor periodice. (3) Agenţii de marketing persoane juridice comunică Comisiei datele de identificare şi datele de contact ale persoanei(lor) responsabilă(le) cu activitatea de marketing şi ale persoanei(lor) responsabilă(le) cu transmiterea raportărilor periodice. (4) Informaţiile solicitate la alin. (1) – (3) se transmit Comisie conform structurii prezentate în anexa nr. 15, în termen de 2 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a actului normativ. (5) Orice decizie de modificare a informaţiilor prevăzute la alin. (1) - (3) se comunică Comisiei prin completarea unui nou formular, imediat ce intervine modificarea. (6) Informaţiile prevăzute la alin. (1) – (5) se completează în baza regulamentului de organizare şi funcţionare, regulamentului de ordine interioară, organigramei, a responsabilităţilor corespunzătoare fişei de post. Art. 6. – (1) Entităţile raportoare transmit Comisiei toate rapoartele periodice, în format electronic, sub semnătură electronică extinsă a persoanelor responsabile cu activitatea raportată, sau a persoanei/persoanelor responsabile pentru transmiterea rapoartelor, conform anexei 15, după caz, cu excepţia cazului în care se prevede altfel. (2) La solicitarea Comisiei, entităţile raportoare transmit rapoartele periodice pe suport hârtie, cu ştampila şi sub semnătura reprezentantului legal, respectiv a persoanei mandatate să reprezinte depozitarul în relaţia cu Comisia, după caz. Art. 7. – (1) Rapoartele periodice semnate, cu semnătură electronică extinsă, sunt transmise electronic, în formatul standard de raportare XML, conform instrucţiunilor tehnice de raportare, cu excepţia cazului în care se prevede altfel. (2) Pentru transmiterea electronică, entităţile raportoare au obligaţia de a se înregistra ca utilizatori în aplicaţia SIR. Art. 8. – Entităţile raportoare sunt obligate să pună la dispoziţia Comisiei, la cerere, în forma şi în termenul stabilit de aceasta, informaţiile şi documentele care să evidenţieze şi să justifice operaţiunile privind activitatea desfăşurată, sub toate aspectele sale. SECŢIUNEA a 2-a Obligaţiile de raportare ale administratorilor pentru activitatea fondurilor de pensii facultative Art. 9. – Administratorii au obligaţia să întocmească şi să transmită pentru activitatea fiecărui fond de pensii private rapoartele periodice, în formatul standard de raportare XML, în structura şi la termenele stabilite de Comisie. Art. 10. – (1) Pentru activitatea fiecărui fond de pensii, administratorul întocmeşte şi transmite Comisie situaţiile financiare anuale şi raportările contabile semestriale, conform reglementărilor contabile în vigoare. (2) Semestrial, conducătorul direcţiei de audit intern al administratorului are obligaţia de a întocmi un raport cuprinzând acţiunile de audit intern desfăşurate la nivelul fiecărui fond de pensii, din care să reiasă constatările şi recomandările acestuia, aşa cum este prevăzut în anexa nr.16. (3) Raportul semestrial prevăzut la alin. (2) se transmite Comisiei, până în data de 25 a lunii următoare semestrului pentru care se face raportare. Art. 11. – (1) Lunar, administratorul întocmeşte pentru activitatea fiecărui fond de pensii următoarele rapoarte periodice: a) situaţia detaliată a investiţiilor, prevăzută în anexa nr. 4; b) soldurile conturilor individuale ale participanţilor, prevăzută în anexa nr. 1A; c) situaţia transferurilor de tip “in”, prevăzută în anexa nr. 1B; d) situaţia transferurilor de tip „out” şi utilizarea activului personal al participanţilor, prevăzută în anexa nr. 1C; e) balanţa contabilă de verificare analitică, prevăzută în anexa nr. 10; f) structura numărului de participanţi, prevăzută în anexa nr. 1D; g) situaţia contului colector al fondului de pensii, prevăzută în anexa nr. 1E. (2) Rapoartele lunare prevăzute la alin. (1) lit. a) şi f) se transmit Comisiei în termen de 2 zile lucrătoare ale lunii următoare celei pentru care se face raportarea. (3) Rapoartele lunare prevăzute la alin. (1) lit. b), c), d) şi g) se transmit Comisiei în termen de 7 zile ale lunii lucrătoare următoare celei pentru care se face raportarea. (4) Raportul lunar prevăzut la alin. (1) lit. e) se transmite Comisiei până în data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face raportarea. Art. 12. – (1) Săptămânal, administratorul întocmeşte pentru activitatea fiecărui fond de pensii situaţia activelor investite şi a obligaţiilor fondului de pensii, conform structurii prezentate în anexa nr. 2. (2) Raportul săptămânal prevăzut la alin. (1) se transmite Comisiei în a doua zi lucrătoare a săptămânii următoare celei pentru care se face raportarea, pentru săptămâna anterioară, detaliat pentru fiecare zi calendaristică a săptămânii, inclusiv sâmbătă şi duminică. Art. 13. – (1) Zilnic, administratorul întocmeşte pentru activitatea fiecărui fond de pensii situaţia valorii activului net, conform structurii prevăzută în anexa nr. 3. (2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) se transmit Comisie în ziua lucrătoare următoare celei pentru care se face raportarea. SECŢIUNEA a 3-a Obligaţiile de raportare ale administratorilor fondurilor de pensii facultative Art. 14. – Administratorii au obligaţia să întocmească şi să transmită pentru activitatea proprie rapoartele periodice, în formatul standard de raportare XML, în structura şi la termenele stabilite de Comisie. Art. 15. – (1) Administratorul întocmeşte şi transmite Comisiei pentru activitatea proprie situaţiile financiare anuale şi raportările contabile semestriale, conform reglementărilor contabile în vigoare. (2) Anual, administratorii au obligaţia de a transmite până la data de 31 ianuarie a fiecărui an raportul actuarial anual prevăzut în anexa nr. 13. (3) Calculul provizionului tehnic cuprins în anexa nr. 13 se efectuează în baza datelor necesare existente în ultima zi lucrătoare a anului precedent. (4) Anual, administratorul are obligaţia de a transmite Comisiei, raportul prevăzut la art. 25. Art. 16. – (1) Lunar, administratorul întocmeşte pentru activitatea proprie următoarele rapoarte periodice: a) declaraţia privind taxa de administrare, prevăzută în anexa nr. 5; b) balanţa contabilă de verificare analitică, prevăzută în anexa nr. 10; c) situaţia privind comisionul datorat de către administrator agenţilor de marketing persoane juridice, prevăzută în anexa nr. 8; d) situaţia privind comisionul datorat de către administrator depozitarului, prevăzută în anexa nr. 9; (2) Rapoartele lunare prevăzute la alin. (1) se transmit Comisiei până în data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face raportare. SECŢIUNEA a 4-a Obligaţiile de raportare ale depozitarilor fondurilor de pensii facultative Art. 17. – Depozitarii au obligaţia să întocmească şi să transmită rapoartele periodice, în formatul standard de raportare XML, în structura şi la termenele stabilite de Comisie. Art. 18. – (1) Lunar, depozitarul întocmeşte următoarele rapoarte periodice: a) situaţia activelor care acoperă provizionul tehnic, prevăzută în anexa nr. 11; b) declaraţia privind taxa de funcţionare, prevăzută în anexa nr. 6; (2) Raportul lunar prevăzut la alin. (1) lit. a) se transmite Comisiei în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, pentru ultima zi lucrătoare a lunii precedente. (3) Raportul lunar prevăzut la alin (1) lit. b) se transmite Comisiei până în data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face raportare. Art. 19. – (1) Zilnic, depozitarul întocmeşte pentru activitatea fiecărui fond de pensii situaţia valorii activului net, conform structurii prezentate în anexa nr. 3. (2) Raportul zilnic prevăzut la alin. (1) se transmite Comisiei, în fiecare zi lucrătoare, următoare celei pentru care se face raportarea. SECŢIUNEA a 5-a Obligaţiile de raportare ale agenţilor de marketing Art. 20. – Agenţii de marketing persoane juridice au obligaţia să întocmească şi să transmită rapoartele periodice, în formatul standard de raportare XML, în structura şi la termenele stabilite de Comisie. Art. 21. – Brokerii de pensii întocmesc şi transmit Comisiei situaţiile financiare anuale şi raportările contabile semestriale, conform reglementărilor contabile în vigoare. Art. 22. – (1) Lunar, agenţii de marketing întocmesc pentru activitatea proprie declaraţia privind taxa de funcţionare, conform structurii prezentate în anexa nr. 7. (2) Raportul lunar prevăzut la alin. (1) se transmite Comisiei până în data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face raportare. CAPITOLUL III Obligaţii de informare şi transparenţă Art. 23. – (1) În aplicarea prevederilor art. 101 alin. (1) din Legea nr. 204/2006, administratorul publică pe pagina proprie de web cel mai târziu la data de 31 mai a fiecărui an un raport anual de informare a participanţilor cu informaţii corecte şi complete despre activitatea desfăşurată în anul calendaristic precedent. (2) Conţinutul minim al raportului anual cu privire la administrator şi la fondul de pensii facultative, prevăzut la alin. (1), cuprinde: a) denumirea şi sediul administratorului, componenţa consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere şi a comitetului de direcţie/directoratului, după caz; b) numele acţionarilor care deţin mai mult de 5% din totalul acţiunilor şi procentul deţinut de aceştia din totalul acţiunilor; c) denumirea şi sediul depozitarului şi auditorului fondului de pensii privat pe care îl administrează; d) evoluţia numărului de participanţi; e) evoluţia activelor fondului de pensii facultative şi a valorii unitare a activului net; f) alte informaţii semnificative. Art. 24. – (1) În aplicarea prevederilor art. 103 alin. (1) din Legea nr. 204/2006, administratorul transmite în scris, gratuit, fiecărui participant, la ultima adresă de corespondenţă comunicată, până la data de 15 mai a fiecărui an, o scrisoare de informare cu date despre situaţia activul personal al participantului la data de 31 decembrie a anului precedent. (2) Scrisoarea de informare prevăzută la alin. (1) trebuie să conţină minimum de informaţii, prevăzute în anexa nr.12. (3) Administratorul este obligat să ia toate măsurile necesare astfel încât să se respecte confidenţialitatea informaţiilor referitoare la datele personale ale participanţilor la fondurile de pensii private potrivit legislaţiei referitoare la protecţia datelor cu caracter personal. Art. 25. – (1) În aplicarea prevederilor art. 104 din Legea nr. 204/2006, întocmeşte şi transmite Comisiei, un raport anual care oferă o imagine reală, corectă şi completă asupra activităţii de administrare a fondului de pensii facultative. (2) Conţinutul minim al raportului anual prevăzut la alin. (1) cuprinde: a) date privind identificarea administratorului, conducerea, organizarea şi funcţionarea acestuia, organigrama entităţii, cu specificarea numărului de persoane alocate fiecărui departament; b) date privind identificarea fondului de pensii facultative, depozitarul şi auditorul acestuia; c) informaţii privind evoluţia numărului de participanţi la fondul de pensii facultative; d) analiza respectării regulilor de investire conţinute în declaraţia privind politica de investiţii, modificările survenite în timpul anului şi motivele care au determinat eventualele modificări; e) activitatea privind marketingul în domeniul pensiilor facultative; f) strategiile privind marketingul în domeniul pensiilor facultative; g) managementul riscului investiţional şi metodele de evaluare a riscului; h) managementul riscului operaţional; i) conformitatea cu legislaţia şi reglementările interne ale societăţii în efectuarea operaţiunilor societăţii. (3) Raportul anual asupra activităţii de administrare a fondului de pensii facultative prevăzut la alin. (1) include şi: a) situaţiile financiare anuale ale fondului de pensii facultative, întocmite şi aprobate conform legislaţiei în vigoare; b) situaţiile financiare anuale ale administratorului care administrează fondul de pensii facultative întocmite şi aprobate conform legislaţiei în vigoare. (4) Auditorul financiar emite o opinie pentru raportul prevăzut la alin. (1), cu respectarea prevederilor art. 104 alin. (2) din Legea nr. 204/2006. (5) Raportul prevăzut la alin. (1) însoţit de raportul auditorului financiar, aşa cum este prevăzut la alin. (4) se transmit de către administrator Comisiei pe suport de hârtie, până la data de 15 aprilie a fiecărui an. Art. 26. – (1) Anual, administratorul are obligaţia de a publica pe pagina proprie de web, în termen de 5 zile lucrătoare de la transmiterea lor la Comisie: a) situaţiile financiare anuale ale fondului de pensii facultative, conform reglementarilor contabile în vigoare; b) situaţiile financiare anuale ale administratorului care administrează fondul de pensii facultative, conform reglementarilor contabile în vigoare. (2) Administratorul are obligaţia de a publica pe pagina proprie de web, în termen de 5 zile lucrătoare de la transmiterea lor la Comisie: a) raportările contabile semestriale ale fondului de pensii facultative, conform reglementarilor contabile în vigoare; b) raportările contabile semestriale ale administratorului care administrează fondul de pensii facultative, conform reglementarilor contabile în vigoare. (3) Lunar, pentru activitatea fiecărui fond de pensii, administratorul are obligaţia de a publica pe pagina proprie de web, în termen de 10 zile calendaristice de la expirarea lunii anterioare, următoarele informaţii: a) numărul total de participanţi ai fondului de pensii şi structura acestora pe grupe de sex şi vârste, respectiv: până la 19 ani, între 20-24 ani, între 25 - 29 ani, între 30-34 ani, între 35-39 ani, între 40-44 ani, între 45-49 ani, între 50 – 54 ani, între 55 – 59 ani, 60 – 64 ani şi peste 65 ani; b) valoarea contribuţiilor brute încasate de fondul de pensii facultativ; c) structura portofoliului de investiţii, conform anexei nr. 14. (4) Săptămânal, pentru activitatea fiecărui fond de pensii, administratorul are obligaţia de a publica pe pagina proprie de web, în fiecare zi de marţi, pentru ziua de vineri a precedentei săptămâni, următoarele informaţii: a) valoarea activului total al fondului de pensii facultative; b) valoarea activului net al fondului de pensii facultative; c) numărul total de unităţi de fond total al fondului de pensii facultative; d) valoarea unitară a activului net. (5) Informaţiile şi datele publicate pe pagina proprie de web sunt salvate în format arhivat şi rămân publicate pe o perioadă de 5 ani din momentul postării pe pagina de web. (6) Informaţiile şi datele publicate prevăzute la alin. (5) trebuie să fie structurate, vizibile şi uşor accesibile pe pagina de web a administratorului. (7) Pe pagina de start a site-ului administratorului trebuie să existe link intern către pagina de web prevăzută la alin. (4), (5) şi (6). CAPITOLUL IV Dispoziţii tranzitorii şi finale Art. 27. – Administratorul asigură reprezentanţilor Comisiei accesul nelimitat la sistemul informatic de gestiune al operaţiunilor fondului de pensii la sediul administratorului, precum şi la toate sistemele informatice utilizate în vederea ducerii la îndeplinire a obiectului de activitate. Art. 28. – Entităţile raportoare sunt răspunzătoare pentru prejudiciile create prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de raportare şi transparenţă. Art. 29. – Transmiterea raportărilor către Comisie se efectuează până la ora 15,30 a zilei de raportare. Art. 30. – Termenele prevăzute de prezenta normă care expiră într-o zi de sărbătoare legală sau într-o zi nelucrătoare se vor prelungi până la ora 15,30 a următoarei zile lucrătoare. Art. 31. – (1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate infracţiuni: a) neraportarea, raportarea cu întârziere sau raportarea de date sau informaţii eronate către Comisie; b) nerespectarea prevederilor referitoare la informarea participanţilor; c) nerespectarea prevederilor referitoare la cerinţele de publicare a informaţiilor pe pagina proprie de web a informaţiilor; d) nerespectarea celorlalte obligaţii prevăzute de prezenta normă. (2) Săvârşirea de către entitatea raportoare a vreuneia din faptele prevăzute la alin. (1) se sancţionează conform prevederilor art. 38 lit. c), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (2) – (11) şi k), art. 122 şi art. 1221 din Legea nr. 204/2006 privind fondurile de pensii facultative, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 32. – Anexele nr. 1A, 1B, 1C, 1D, 1E, 2 – 16 fac parte integrantă din prezenta normă. Art. 33. – Prezenta normă intră în vigoare la data de 01 ianuarie 2011. Art. 34. – La data intrării în vigoare a prezentei norme se abrogă prevederile Normei nr. 5/2008 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor facultative, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 137 din 21/02/2008, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 11/2008, cu modificările şi completările ulterioare, art. 15 din Norma nr. 10/2007 privind calcul actuarial al provizionului tehnic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 20 aprilie 2007, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 31/2007 şi orice alte dispoziţii contrare. 62 Anexa nr. 1A la normă Administrator de fond ………………… Fond de pensii ………………. Soldurile conturilor individuale ale participanţilor în data de Codul de comandă Codul de operaţiune Codul administratorului Codul fondului CNP participant Numele participantului Prenumele participantului Contribuţia brută Data virării contribuţiei brute Contrib uţia netă Data convertirii contribuţiei nete în unităţi de fond Numărul de unităţi de fond aferente contribuţ iei nete Numărul total de unităţi de fond (sold final) Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 Col.11 Col.12 Col.13 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 1A (1) Anexa 1A se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare: a) pentru soldurile conturilor individuale pentru fiecare participant al unui fond de pensii şi b) pentru situaţia convertirilor de contribuţii nete în unităţi de fond, pentru fiecare participant al fondului. (3) Câmpurile anexei 1A se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Codul de operaţiune Codul operaţiunii se completează cu: 101 – operaţiunea este o încasare de contribuţie; 102 – operaţiunea este o ajustare sau corecţie; 199 – alte operaţiuni; 3 Codul administratorului Codul administratorului aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 4 Codul fondului Codul fondului de pensii, aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 5 CNP participant Codul numeric personal al participantului (CNP). Se raportează toţi participanţii care au cont individual la fondul de pensii. 6 Numele participantului Numele participantului conform documentelor legale 7 Prenumele participantului Prenumele participantului conform documentelor legale 8 CUI angajator / CNP angajat Indicator pentru sursa de provenienţă a contribuţiei: Codul unic de înregistrare al angajatorului sau, după caz CNP angajat. 9 Contribuţia brută Valoarea în lei a contribuţiei brute a participantului care s-a virat în numele şi în contul lui, conform extrasului de cont. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 10 Data virării contribuţiei brute Data la care contribuţia brută a participantului a fost virată în contul bancar colector, conform extrasului de cont. 11 Contribuţia netă Valoarea contribuţiei nete a participantului convertită în unităţi de fond. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 12 Data convertirii contribuţiei nete în unităţi de fond Data la care contribuţia netă a participantului a fost convertită în unităţi de fond. 13 Numărul de unităţi de fond aferente contribuţiei nete Numărul de unităţi de fond rezultat în urma operaţiunii de convertire a contribuţiei nete. Se utilizează 6 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 14 Numărul total de unităţi de fond (sold final) Numărul de unităţi de fond total, existent în contul individual al participantului, în ultima zi lucrătoare a lunii pentru care se întocmeşte raportul. Se utilizează 6 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. Raportare iniţială (cod 1) (4) – Metodologia de transmitere electronică a anexei 1A. a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMMDD_anx1A_1_FFF_EEE.xml.p7s unde: YYYYMMDD reprezintă data ultimei zile lucrătoare a lunii pentru care se întocmeşte raportul; FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a), semnat electronic, se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx1A”. (5) Anexa nr. 1A se întocmeşte lunar şi se transmite Comisiei conform art. 11 din prezenta normă. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr.1A. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa 1A conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_anx1A_5_FFF_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_anx1A_5_FFF_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 1A se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx1A”. Administrator de fond ………………… Fond de pensii ……………….. Anexa nr. 1B la normă 65 Situaţia transferurilor de tip „in” pentru luna anul Codul de comandă Codul de operaţiune Codul administr atorului CNP participant Codul fondului de unde s-a transferat participantul (TI) Valoarea activului personal transferat (TI) Data încasării disponibilităţil or (TI) Data convertirii disponibilităţi lor (TI) Numărul de unităţi de fond alocate (TI) VUAN convertire (TI) Data VUAN convertir e (TI) Totalul numărului de unităţi de fond ale fondului la data la care a avut loc convertirea (TI) Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 Col.11 Col.12 Instrucţiuni tehnice de completare a Anexei nr. 1B (1) Anexa 1B se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop implementarea procesului de raportare a transferurilor de tip „in”. (3) Câmpurile anexei 1B se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Codul de operaţiune Codul operaţiunii se completează cu: 200 – operaţiune de transfer a participantului de la un alt fond de pensii (transfer clasic); 203 – operaţiune de corecţie de CNP-uri (comasări de CNP-uri între fonduri diferite); 204 – operaţiune de corecţie a CNP-ului unui participant, în cadrul aceluiaşi fond (comasări de CNP-uri în cadrul aceluiaşi fond); 299 – alte operaţiuni decât cele prevăzute mai sus (alte transferuri in). 3 Codul administratorului Codul administratorului aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 4 Codul numeric personal al participantului (CNP) Codul numeric personal al participantului se completează pentru toate operaţiunile. 5 Codul fondului de unde s-a transferat participantul (TI) Codul fondului de unde s-a transferat participantul (vechiul fond de pensii al participantului), aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 6 Valoarea activului personal transferat (TI) Valoarea activului personal transferat al unui participant, conform extrasului de cont bancar. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. . 7 Data încasării disponibilităţilor (TI) Data extrasului de cont aferent încasării disponibilităţilor 8 Data convertirii disponibilităţilor intrate prin transfer (TI) Data la care activul personal al participantului a fost convertit în unităţi de fond; 9 Numărul de unităţi de fond alocate (TI) Număr de unităţi de fond alocate ca urmare a convertirii activului a participantului. Se utilizează 6 poziţii zecimale. 10 VUAN convertire (TI) Valoarea VUAN utilizat pentru convertirea activului personal al participantului. Se utilizează 6 poziţii zecimale. 11 Data VUAN (TI) Data VUAN utilizat pentru convertirea activului personal al participantului. 12 Totalul numărului de unităţi de fond ale fondului la data la care a avut loc convertirea (TI) Totalul numărului de unităţi de fond ale fondului la data la care a avut loc convertirea sumelor transferate (după ce s-a realizat convertirea). Se utilizează 6 poziţii zecimale Raportare iniţială (cod 1) (4) – Metodologia de transmitere electronică a anexei 1B. a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMM_ anx1B 1_FFF_EEE.xml.p7s unde: YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul; FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx1B”. (5) Anexa nr. 1B se întocmeşte lunar şi se transmite Comisiei conform art. 11 din prezenta normă. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 1B. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 1B conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_ anx1B_5_FFF_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMM_ anx1B_5_FFF_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 1B se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx1B”. Administrator de fond ………………… Fond de pensii ……………….. Anexa nr. 1C 68 la normă Situaţia transferurilor de tip „out” şi utilizarea activului personal al participanţilor pentru luna anul Codul de comandă Codul de operaţiune Codul administratorului CNP participant Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Numărul de unităţi de fond anulate (TO) VUAN convertire (TO) Data VUAN convertire (TO) Penalitatea de transfer reţinută participantului (TO) Valoarea taxelor, impozitelor şi comisioanelor bancare suportate de participant (TO) Valoarea minimă garantată (TO) Valoarea totală plătită participantului, din care: (TO) Valoarea plătită din fond (TO) Valoarea plătită din provizion (TO) Codul noului fond la care s-a transferat participantul (TO) Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 Col.11 Col.12 Col.13 Col.14 Instrucţiuni tehnice de completare a Anexei nr. 1C (1) Anexa nr. 1C se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop implementarea procesului de raportare a transferurilor de tip „out” şi utilizarea activului personal al participanţilor. (3) Câmpurile anexei nr. 1C se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială ; 5 = raportare rectificativă 2 Codul de operaţiune Codul operaţiunii se completează cu: 301 – operaţiune de transfer a participantului la un alt fond de pensii (transfer clasic); 304 – operaţiune de corecţie de CNP-uri (comasări de CNP-uri); 305 – operaţiune de corecţie a CNP-ului unui participant, în cadrul aceluiaşi fond (comasări de CNP-uri) 306 – operaţiune de ieşire de active de tip “out” de active din fond, ca urmare a deschiderii dreptului la pensie; 307 - operaţiune de ieşire de active de tip “out”, ca urmare a invalidităţii participantului; 308 - operaţiune de ieşire de active de tip “out”, ca urmare a decesului participantului; 309 – operaţiune de ieşire de active de tip “out”, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti; 399 - operaţiune de ieşire de active de tip “out”, pentru „alte transferuri”. 3 Codul administratorului Codul administratorului aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 4 Codul numeric personal al participantului (CNP) Codul numeric personal al participantului se completează pentru toate operaţiunile. 5 Numărul de unităţi de fond anulate (TO) Numărul de unităţi de fond anulate (TO). Se utilizează 6 poziţii zecimale 6 VUAN convertire (TO) Valoarea VUAN utilizat pentru calculul activului personal al participantului. Se utilizează 6 poziţii zecimale 7 Data VUAN (TO) Data VUAN utilizat pentru calculul activului personal al participantului. 8 Penalitatea de transfer reţinută (TO) Valoarea în lei a penalităţii de transfer. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 9 Valoarea taxelor, impozitelor şi comisioanelor bancare suportate de participant Valoarea în lei a taxelor, impozitelor şi comisioanelor bancare suportate de participant, în cazul transferului, în cazul deschiderii dreptului la pensie, decesului participantului sau invalidităţii participantului. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 10 Valoarea minimă garantată (TO) Valoarea minimă garantată. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 11 Valoarea totală plătită participantului, din care: (TO) Valoarea în lei a sumei transferate. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 12 Valoarea plătită din fond (TO) Valoarea în lei a sumei plătită din contul fondului de pensii, conform extrasului de cont. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 13 Valoarea plătită din provizion (TO) Valoarea în lei a sumei transferate - din provizionul tehnic constituit de administrator - din contul bancar al administratorului fondului de pensii actual în contul bancar de transfer al noului fond de pensii, conform extrasului de cont. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 14 Codul noului fond la care s-a transferat participantul (TO) Codul noului fond de pensii la care s-a transferat participantul, aşa cum este înscris în Registrul Comisiei; Raportare iniţială (cod 1) (4) – Metodologia de transmitere electronică a anexei 1C. a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMM_ anx1C_1_FFF_EEE.xml.p7s unde: YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul; FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx1C”. (5) Anexa nr. 1C se întocmeşte lunar şi se transmite Comisiei conform art. 11 din prezenta normă. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 1C. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 1C conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_ anx1C_5_FFF_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMM_ anx1C_5_FFF_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 1C se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx1C”. Anexa nr. 1D la normă Administrator de fond ………………… Fond de pensii ……………….. Cod comandă ………………. 71 Structura numărului de participanţi pentru luna anul Denumirea câmpului Nr. Rnd . Persoane care au dobândit calitatea de participant în cursul lunii Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii Sold final de participanţi în ultima zi calendaristică a lunii Din care, Act de aderare semnat Transfer în cadrul fondului de la un alt fond de pensii Alte situaţii Plată de activ ca urmare a deschiderii dreptului la pensie Deces, cu plată de activ Pensionare de invaliditate Transfer de la un fond la altul Hotărâre judecătorea scă Alte situaţii Bărbaţi Femei Col. 1 Col. 2 Col. 3 Col. 4 Col. 5 Col. 6 Col.7 Col. 8 Col. 9 Col. 10 Col. 11 Col. 12 Col. 13 Număr de participanţi 1 Din care: 2 x x x x x x x x x x Până la 19 de ani 3 x x x x x x x x x x Între 20-24 de ani 4 x x x x x x x x x x Între 25-29 de ani 5 x x x x x x x x x x Între 30-34 de ani 6 x x x x x x x x x x Între 35-39 de ani 7 x x x x x x x x x x Între 40-44 de ani 8 x x x x x x x x x x Între 45-49 de ani 9 x x x x x x x x x x Între 50-54 de ani 10 x x x x x x x x x x Între 55-59 de ani 11 x x x x x x x x x x Între 60-64 de ani 12 x x x x x x x x x x Peste 65 de ani 13 x x x x x x x x x x Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 1D (1) Anexa nr. 1D se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop implementarea procesului de raportare a structurii numărului de participanţi, în funcţie de dobândirea şi încetarea calităţii de participant, precum şi împărţirea acestuia în funcţie de gen. (3) Câmpurile anexei nr. 1D se completează, după cum urmează: Nr. crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Cod comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială ; 5 = raportare rectificativă 2 Persoane care au dobândit calitatea de participant în cursul lunii - Act de aderare semnat Persoane care au dobândit calitatea de participant în cursul lunii, ca urmare a semnării unui act de aderare individual de aderare la un fond de pensii facultativ. 3 Persoane care au dobândit calitatea de participant în cursul lunii - Transfer în cadrul fondului de la un alt fond de pensii Persoane care au dobândit calitatea de participant în cursul lunii, ca urmare a solicitării transferului în cadrul fondului de pensii, de la un alt de fond de pensii. Se iau în considerare persoanele au depus o cerere de transfer la administratorul fondului de pensii de la care s-a solicitat transferul şi au dobândit calitatea de participant la noul fond de pensii facultative. 4 Persoane care au dobândit calitatea de participant în cursul lunii - Alte situaţii Persoane care au dobândit calitatea de participant în cursul lunii, prin alte situaţii excepţionale ce nu sunt prevăzute anterior ; 5 Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii - Plată de activ ca urmare a deschiderii dreptului la pensie Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii - Plată de activ ca urmare a deschiderii dreptului la pensie. 6 Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii - Deces Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii – Deces. 7 Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii - Pensionare de invaliditate Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii - Pensionare de invaliditate. 8 Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii - Transfer de la un fond la altul Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii, ca urmare a transferului la un alt fond de pensii. Se iau în considerare persoanele au depus o cerere de transfer la administratorul fondului de pensii de la care s-a solicitat transferul şi au dobândit calitatea de participant la noul fond de pensii facultative. 9 Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii - Hotărâre judecătorească Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti. 10 Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii - Alte situaţii Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii, prin alte situaţii excepţionale ce nu sunt prevăzute anterior. 11 Sold final de participanţi în ultima zi calendaristică a lunii Sold final de participanţi în ultima zi calendaristică a lunii = Sold iniţial Persoane care au dobândit calitatea de participant în cursul lunii - Persoane pentru care calitatea de participant a încetat în cursul lunii. 12 Bărbaţi Număr de persoane de sex masculin care intră în compoziţia soldului final de participanţi în ultima zi calendaristică a lunii. 13 Femei Număr de persoane de sex feminin care intră în compoziţia soldului final de participanţi în ultima zi calendaristică a lunii. Raportare iniţială (cod 1) (4) Metodologia de transmitere electronică a anexei 1D. a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMM_ anx1D _1_FFF_EEE.xml.p7s unde: YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul; FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx1D”. (5) Anexa nr. 1D se întocmeşte lunar şi se transmite Comisiei conform art. 11 din prezenta normă. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 1D. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 1D conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_ anx1D _5_FFF_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMM_ anx1D _5_FFF_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 1D se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx1D”.. 74 Anexa nr. 1E la normă Administrator de fond ………………… Fond de pensii ……………….. Situaţia contului colector al fondului de pensii pentru luna anul Codul de Sold iniţial la Valoarea Valoarea Valoarea Valoarea Sold final la sfârşitul Din care comandă începutul disponibilului disponibilului comisioanelor disponibilului perioadei Sume aflate în Sume cu perioadei încasat în luna convertit în unităţi reţinute din neconvertit şi restituit termenul legal vechime mai de raportare de fond în luna de raportare contribuţiile brute ale participanţilor de convertire mare de 4 zile de la data încasării lor Col. 1 Col. 2 Col. 3 Col. 4 Col. 5 Col. 6 Col. 7=2 3-4-5-6 Col. 8 Col. 9 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 1E (1) Anexa 1E se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare al contului colector. (3) Câmpurile anexei 1E se completează, după cum urmează: Nr.cr t. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Sold iniţial la începutul perioadei Soldul iniţial al contului colector, la începutul perioadei, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 3 Valoarea disponibilului încasat în luna de raportare Valoarea disponibilului încasat în luna de raportare, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 4 Valoarea disponibilului convertiti în unităţi de fond în luna de raportare Valoarea disponibilului convertit în unităţi de fond în luna de raportare, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 5 Valoarea comisioanelor reţinute din contribuţiile brute ale participanţilor Valoarea comisioanelor reţinute din contribuţiile brute ale participanţilor, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 6 Valoarea disponibilului neconvertite şi restituite Valoarea disponibilului virat eronat şi necuvenit fondului de pensii, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Sold final la sfârşitul perioadei Sold final al contului colector, la sfârşitul perioadei, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 8 Sume aflate în termenul legal de convertire Sume aflate în termenul legal de convertire. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 9 Sume cu vechime mai mare de 2 zile de la data încasării lor Sume cu vechime mai mare de patru zile de la data încasării lor, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. În cazul în care există sume rămase de convertit, cu vechime mai mare de patru zile de la data încasării lor, administratorul este obligat să întocmească şi să transmită Comisiei o notă explicativă care să detalieze cel puţin informaţii cu privire la: Nota explicativă se transmite electronic, în format pdf, semnată cu semnătură electronică extinsă. a) vechimea acestor sume, b) demersurile realizate de administrator cu privire la identificarea plătitorului/plătitorilor şi c) motivele care au determinat nerestituirea sumelor. Raportare iniţială (cod 1) (4) – Metodologia de transmitere electronică a anexei 1E. a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMM_ anx1E_1_FFF_EEE.xml.p7s unde: YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx1E”. (5) Anexa nr. 1E se întocmeşte lunar şi se transmite Comisiei conform art. 11 din prezenta normă. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 1E. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 1E conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_ anx1E_5_FFF_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMM_ anx1E_5_FFF_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 1E se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx1E”. Anexa nr. 2 la normă Administratorul fondului de pensii ………… Fondul de pensii ……………………………… Codul de comandă…………… Situaţia activelor investite şi a obligaţiilor fondului de pensii la data / / Codul elementului Denumirea elementului Valoare de achiziţie (pentru elementele cu indicativul A) / Suma plătită (pentru elementele cu indicativul B) Valoarea actualizată (pentru elementele cu indicativul A) / Suma datorată (pentru elementele cu indicativul B) Suma în curs de decontare, net ( /-) (pentru elementele cu indicativul A) Col. 1 Col. 2 Col. 3 Col. 4 Col. 5 A. ACTIVE INVESTITE AC000000 TOTAL ACTIVE, din care: AC100000 ROMÂNIA, din care: (RO) AC110000 Instrumente ale pieţei monetare, din care: (RO) AP111000 Conturi curente (RO) AP112000 Depozite în lei şi valută convertibilă (RO) AP113000 Titluri de stat cu scadenţa mai mică de 1 an (RO) AC120000 Valori mobiliare tranzacţionate, din care: (RO) AP121000 Titluri de stat cu scadenţa mai mare de 1 an (RO) AP122000 Obligaţiuni emise de administraţia publică locală (RO) AC123000 Obligaţiuni corporative tranzacţionate, din care: (RO) AP123100 Obligatiuni corporative tranzacţionate, cu garanţia integrală a statului (RO) AP123200 Obligatiuni corporative tranzacţionate, fără garanţia integrală a statului (RO) AC124000 Acţiuni, din care: (RO) AP124100 Acţiuni tranzacţionate (RO) AP124200 Acţiunile prevăzute la art. 4 şi art. 5 din Norma nr. 4/2009 (RO) AP125000 Alte obligaţiuni emise de organisme străine neguvernamentale (investment grade) (RO) AP130000 OPCVM (RO) AC160000 Instrumente de acoperire a riscului, din care: (RO) AP161000 Futures (RO) AP162000 Options (RO) AP163000 Swaps (RO) AP164000 Forward (RO) AP170000 Private equity (RO) AP190000 Alte instrumente financiare (RO) AC200000 UE si SPAŢIUL ECONOMIC EUROPEAN, din care: (UE) AC210000 Instrumente ale pieţei monetare, din care: (UE) AP211000 Conturi curente (UE) AP212000 Depozite în lei şi valută convertibilă (UE) AP213000 Titluri de stat cu scadenţa mai mică de 1 an (UE) AC220000 Valori mobiliare tranzacţionate, din care: (UE) AP221000 Titluri de stat cu scadenţa mai mare de 1 an (UE) AP222000 Obligaţiuni emise de administraţia publică locală (UE) AC223000 Obligaţiuni corporative tranzacţionate, din care: (UE) AP223100 Obligaţiuni corporative tranzacţionate, cu garanţia integrală a statului (UE) AP223200 Obligaţiuni corporative tranzactionate, fără garanţia integrală a statului (UE) AC224000 Acţiuni, din care: (UE) AP224100 Acţiuni tranzacţionate (UE) AP224200 Acţiunile prevăzute la art. 4 şi art. 5 din Norma nr. 4/2009 (UE) AP225000 Alte obligaţiuni emise de organisme străine neguvernamentale (investment grade) (UE) AP230000 OPCVM (UE) AC260000 Instrumente de acoperire a riscului, din care: (UE) AP261000 Futures (UE) AP262000 Options (UE) AP263000 Swaps (UE) AP264000 Forward (UE) AP265000 Derivate pe mărfuri (UE) AP270000 Private equity (UE) AP280000 Mărfuri (UE) AP290000 Alte instrumente financiare (UE) AC300000 STATE TERŢE (“Investment grade”), din care: (IG) AC320000 Valori mobiliare tranzacţionate, din care: (IG) AC321000 Titluri de stat, din care: (IG) AP321300 Titluri de stat din SUA, Canada, Japonia (IG) AP321400 Titluri de stat din alte state terţe (IG) AC322000 Obligaţiuni emise de administraţia publică locală, din care (IG) AP322300 Obligaţiuni emise de administraţia publică locală din SUA, Canada, Japonia (IG) AP322400 Obligaţiuni emise de administraţia publică locală din alte state terţe (IG) AP325000 Alte obligaţiuni emise de organisme străine neguvernamentale (IG) AP330000 OPCVM (IG) AC360000 Instrumente de acoperire a riscului, din care: (IG) AP361000 Futures (IG) AP362000 Options (IG) AP363000 Swaps (IG) AP364000 Forward (IG) AP365000 Derivate pe mărfuri (IG) AP380000 Mărfuri (SUA) (IG) AP390000 Alte instrumente financiare (IG) AP400000 Obligaţiuni BERD, BEI, BM AC500000 Alte active, din care: X X AC510000 Sume în tranzit, din care: X X AP511000 Sume în tranzit la bănci X X AP512000 Sume în tranzit la intermediari X X AP520000 Sume în curs de rezolvare X X AP530000 Sume în curs de decontare X X B. OBLIGAŢIILE FONDULUI BC500000 TOTAL OBLIGAŢII, din care: x BC510000 Comisioane, din care: X BP511000 Comision de administrare din activ net X BP512000 Comision de depozitare şi custodie BP513000 Comision de tranzacţionare BP514000 Comision bancar BC520000 Taxe, din care: X BP521000 Taxa de auditare X BC530000 Obligaţii din decontări cu participantii, din care: X BP531000 Transferuri X BP532000 Decese X BP533000 Invaliditate X BP534000 Plata activ personal net ca urmare a deschiderii dreptului la pensie X BP539000 Alte obligaţii de decontare cu participanţii X BP590000 Alte obligaţii X Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 2 (1) Anexa nr. 2 se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a activelor investite şi a obligaţiilor fondului de pensii. (3) Câmpurile anexei nr. 2 se completează, după cum urmează: Nr. crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Codul elementului Codurile elementelor de activ şi de obligaţii, aşa cum este stabilit de către Comisie. 3 Denumirea elementului Denumirea elementului de activ / obligaţie. 4 Valoare de achiziţie (pentru elementele cu indicativul A) Pentru elementele cu indicativul A se completează “valoare de achiziţie”. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. Pentru instrumentele financiare exprimate în valută, se utilizează cursul euro de la data achiziţiei acestora. exprimată în lei. 5 Suma plătită (pentru elementele cu indicativul B) Pentru elementele cu indicativul B se completează „suma plătită”. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 6 Valoarea actualizată (pentru elementele cu indicativul A) / Suma datorată (pentru elementele cu indicativul B) Pentru elementele cu indicativul A se completează “valoare actualizată” iar pentru elementele cu indicativul B se completează „suma datorată”. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Suma în curs de decontare, net ( /-) (pentru elementele cu indicativul A) Valoarea activelor din portofoliul fondului, aflate în curs de decontare (cumpărare/vânzare), în valoare netă, (sume de încasat - sume de plată), cu plus sau cu minus. Se completează pentru toate elementele de activ (cele care încep cu codul A, cu excepţia celulelor marcate cu X. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. a) Pentru instrumentele cu venit fix, valoarea de achiziţie reprezintă preţul brut de achiţie al acestora, preţ care include dobânda aferentă perioadei cuprinsă între ultima încasare a cuponului şi data achiziţiei, conform documentelor de achiziţie. Această valoare exprimată în lei, nu se va modifica pe durata existenţei în portofoliu a instrumentului cu venit fix, chiar dacă în perioadă se vor încasa cupoane pentru instrumentul respectiv. b) Pentru depozitele bancare, valoarea de achiziţie reprezintă valoarea de constituire a acestora, conform contractelor de depozit. Această valoare este Raportare iniţială (cod 1) (4) Metodologia de transmitere electronică a anexei 2. a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMMDD_anx2_1_FFF_EEE.xml.p7s unde: YYYYMMDD reprezintă data evaluării elementelor de active, respectiv obligaţii, după caz. FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx2”. (5) Anexa nr. 2 se întocmeşte săptămânal şi se transmite Comisiei conform art. 12 din prezenta normă. Pentru fiecare zi calendaristică se întocmeşte un fişier. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 2. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 2 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx2_5_FFF_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx2_5 _FFF_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. Anexa nr. 3 la normă Administrator de fond ………………… Cod administrator ………………… Fond de pensii ………………… Cod fond ………………… Cod depozitar ………………… Data de raportare ………………… Cod comandă ………………… Situaţia valorii activului net la data de / / Denumirea elementului Data curentă Data precedentă Diferenţe % lei Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Valoare activ total Valoare activ net Valoarea unitară a activului net Număr de unităţi de fond Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 3 (1) Anexa nr. 3 se completează de către administratorii de fonduri de pensii, pentru activitatea fiecărui fond de pensii şi de către depozitarii fondurilor de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop implementarea procesului de raportare a valorii activului net al fondului, respectiv al valorii unitare a activului net. (3) Câmpurile Anexei nr. 3 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Cod comandă 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Valoare activ total Valoare activ total al fondului. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 3 Valoare activ net Valoare activ net al fondului. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 4 Valoarea unitară a activului net Valoarea unitară a activului net. Se utilizează 6 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 5 Număr de unităţi de fond Număr de unităţi de fond. Se utilizează 6 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. Raportare iniţială (cod 1) (4) – a. Fişierul este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMMDD_anx3_1_FFF_EEE.xml.p7s, unde: unde: YYYYMMDD reprezintă data transmiterii raportului; FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat, în folderul dedicat „anx3”. (5) Anexa nr. 3 se întocmeşte zilnic şi se transmite Comisiei conform art. 13 din prezenta normă. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 3. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 3 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx3_5_FFF_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx3_5 _FFF_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 3 se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx3”, până la ora 17.00 a zilei de raportare. Cod administrator ………………… Cod fond ………………… Anexa nr. 4 la normă 83 Situaţia detaliată a investiţiilor la data de / / Codul de comandă Codul activului Denumi rea activului Simbolul activului ISIN Simbolul pieţei pentru activele tranzacţionate (ISO - MCI) CUI emitentului Denumirea emitentului Codul ţării emitentului Codul monedei în care este exprimat activul Valoarea la zi ( în valută) Valoarea la zi ( în lei) Cantitatea Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 Col.11 Col.12 Col.13 Preţul de evaluare la data raportării Valoarea de achiziţie (în valută) PMP / Costul unitar Marja / Valoarea nominală curentă / Principalul Dobânda curentă în lei Rata dobânzii (%) Data emisiunii Data de început a cuponului Data de sfârşit a cuponului Data de maturitate Activul suport (simbolul) Multiplicatorul Tipul contract (C/V) Profitul / Pierderea Col.14 Col.15 Col.16 Col.17 Col.18 Col.19 Col.20 Col.21 Col.22 Col.23 Col.24 Col.25 Col.26 Col.27 Discount-ul / Prima Ponderea în capital social al entităţii emitent Ponderea în total activ al fondului de pensii Data de achiziţie Data de decontare Col.28 Col.29 Col.30 Col.31 Col.32 Instrucţiuni tehnice de completare a Anexei nr. 4 (1) Anexa nr. 4 se completează de către administratorii de fonduri de pensii, pentru activitatea de investire a activelor fiecărui fond de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop implementarea procesului de raportare a activelor deţinute de fiecare fond de pensii. (3) Câmpurile Anexei nr. 4 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială ; 5 = raportare rectificativă 2 Codul activului Codul instrumentului conform Anexei nr. 2. Se completează pentru toate activele. 3 Denumirea activului Denumirea elementului de activ al fondului de pensii. Se completează pentru toate activele. 4 Simbolul activului Simbolul utilizat de fond pentru identificarea activului este simbolul de pe piaţa de pe care a fost achiziţionat instrumentul financiar. Se completează pentru toate activele. 5 ISIN Codul ISIN de identificare al activului. Se completează pentru pentru toate activele care au alocat un cod ISIN (acţiuni, obligaţiuni, drepturi de preferinţă etc.) 6 Simbolul pieţei pentru activele tranzacţionate (ISO - MIC) Simbolul pieţei pentru activele tranzacţionate de la care se foloseşte preţul pentru evaluarea activelor. Simbolul MIC, conform Standard ISO 10383 al pieţei reglementate pe care este tranzacţionat activul fondului. Pentru activele achiziţionate de pe piaţa secundară a titlurilor de stat administrată de BNR sau de pe alte pieţe se completează cu specificaţia OTC. Se completează pentru toate activele tranzacţionate. 7 CUI emitentului Codul unic de identificare al emitentului. Se completează pentru toate activele, după caz. 8 Denumirea emitentului Denumirea emitentului. Se completează pentru toate activele, după caz. 9 Codul ţării emitentului Codul ISO al tarii în care e localizat sediul social al emitentului, conform Alpha-2, Standardul ISO 3166-1. Se completează pentru toate activele, după caz. 10 Codul monedei în care este emis activul Codul monedei în care este emis activul, conform standardul ISO 4217. Se completează pentru toate activele. 11 Valoarea la zi (în valută) Valoarea la zi a activului deţinut, exprimat în valută (moneda activului). Se completează pentru toate activele. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 12 Valoarea la zi (în lei) Valoarea la zi a activului deţinut, exprimat în lei. Se completează pentru toate activele. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 13 Cantitatea Numărul de unităţi deţinut din respectivul activ. In cazul depozitelor şi contului curent se completează cu valoarea 1. Se completează pentru toate activele. 14 Preţul de evaluare la data raportării Preţul de evaluare la data raportării a unei unităţi din activul deţinut, exprimat în moneda activului. Pentru depozite şi contul curent va reprezenta valoarea la zi. Se completează pentru toate activele. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 15 Valoarea de achiziţie (în valută) Valoarea de achiziţie a unităţilor deţinute din respectivul activ, exprimata în moneda activului (moneda de achiziţie). Pentru depozite se completează cu valoarea de constituire. Se completează pentru toate activele, cu excepţia contului curent. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 16 PMP / Costul unitar Costul unei unităţi din activul deţinut, exprimat în moneda activului. Pentru depozite reprezintă valoarea de constituire. Se completează pentru toate activele, cu excepţia contului curent. 17 Marja / Valoarea nominală curentă/ Principalul curent Se completează pentru acţiuni, obligaţiuni, instrumente financiare derivate, după caz. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 18 Dobânda curentă în lei Dobânda acumulata pentru cuponul curent. Se completează pentru obligaţiuni, depozite. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 19 Rata dobânzii (%) Rata dobânzii în procente/randament (dobândă conform prospect/contract). Se completează pentru depozite, obligaţiuni, titluri cu dobânda conform contract sau randamentul pentru titluri. 20 Data emisiunii Data la care s-au emis instrumentele cu venit fix, respectiv data la care s-a constituit depozitul. Se completează pentru obligaţiuni, depozite. 21 Data de început a cuponului Se completează pentru instrumentele cu venit fix. 22 Data de sfârşit a cuponului Se completează pentru instrumentele cu venit fix. 23 Data de maturitate Reprezintă data scadentei, respectiv, data la care instrumentul cu venit fix va fi răscumpărat, data scadenţei pentru depozite, data scadenţei pentru instrumentele financiare derivate etc. Se completează pentru obligaţiuni, certificate de trezorerie, depozite, instrumente financiare derivate etc. 24 Activul suport (simbolul) Simbolul activului suport in cazul instrumentelor financiare derivate. Se completează pentru instrumentele financiare derivate. 25 Multiplicatorul Numărul de unităţi de activ asociate unui instrument financiar derivat. Se completează pentru instrumentele financiare derivate. 26 Tipul contract (C/V) Tipul contractului futures. C-cumpărare, V-vânzare. Se completează pentru instrumentele financiare derivate. 27 Profitul / Pierderea Profitul sau pierderea aferenta contractelor pentru instrumentele financiare deţinute. Se completează pentru instrumentele financiare derivate, cu 2 zecimale. 28 Discountul /Prima Se completează discount sau primă şi se reprezintă ca sumă totală pe tranzacţie. Se completează pentru instrumentele cu venit fix, cu valoarea totală a discontului/primei obţinut la data încheierii tranzacţiei, conform documentelor de achiziţie. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 29 Ponderea în capital social al entităţii emitent Ponderea în capitalul social al entităţii emitent. Se completează pentru toate activele, cu excepţia instrumentelor derivate, obligaţiunilor, titlurilor de stat, titlurilor emise organisme străine neguvernamentale. Reprezintă valoarea absolută, exprimată cu 16 poziţii zecimale. 30 Ponderea în total activ al fondului de pensii Ponderea în total activ fond de pensii. Se completează pentru toate activele. Reprezintă valoarea absolută, exprimată cu 16 poziţii zecimale. 31 Data de achiziţie Data de achiziţie a activului. Se completează pentru instrumentele cu venit fix 32 Data de decontare Data de decontare a activului. Se completează pentru instrumentele cu venit fix. Raportare iniţială (cod 1) (4) – a. Fişierul este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMMDD_anx4_1_FFF_EEE.xml.p7s, unde: unde: YYYYMMDD reprezintă data la care au fost evaluate activele raportate (ultima zi calendaristică a lunii pentru care a fost întocmit raportul); FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat, respectiv în folder-ul dedicat „anx4”. (5) Anexa nr. 4 se întocmeşte lunar şi se transmite Comisiei conform art. 11 din prezenta normă. Data pentru care se face raportarea este ultima zi calendaristică a lunii anterioare. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 4. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 4 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx4 _5_FFF_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx4 _5 _FFF_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 4 se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx4”. 86 Anexa nr. 5 la normă Administrator de fond ………………… Declaraţia privind taxa de administrare pentru luna anul Codul de comandă Codul administr atorului Codul fondului de pensii Valoarea contribuţiilor brute încasate de fondul de pensii în luna de raportare Valoarea activului net al fondului de pensii din ultima zi lucrătoare a lunii precedente Comision de administrare încasat de administrator din contribuţiile brute Comision de administrare încasat de administrator din activul net Taxa de administrare lunară din contribuţii brute Taxa de administrare lunară din activ net al fondului de pensii Taxă de administrare lunară (total) Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 = 8 9 Document justificativ pentru plata taxei de funcţionare (ordinul de plată) Număr Data Valoare Col.11 Col.12 Col.13 ProiectL204 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 5 (1) Anexa nr. 5 se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop implementarea procesului de raportare a taxei de funcţionare a administratorilor. (3) Câmpurile Anexei nr. 5 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Codul administratorului Codul administratorului aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 3 Codul fondului de pensii Codul fondului de pensii aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 4 Valoarea contribuţiilor brute încasate de fondul de pensii în luna de raportare Valoarea contribuţiilor brute încasate în contul colector al fondului de pensii, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. Exemplu: În declaraţia întocmită pentru luna aprilie 2010, în col. 4 se înscrie valoarea contribuţiilor încasate în luna aprilie 2010, conform documentelor justificative. 5 Valoarea activului net al fondului de pensii din ultima zi lucrătoare a lunii precedente Valoarea activului net al fondului de pensii din ultima zi lucrătoare a lunii precedente. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. Exemplu:În declaraţia întocmită pentru luna aprilie 2010, în col. 5 se înscrie valoarea activului net al fondului de pensii din ultima zi lucrătoare a lunii aprilie 2010, respectiv 30 aprilie 2010. 6 Comision de administrate încasat de administrator din contribuţiile brute Comision de administrate încasat de administrator din contribuţiile brute, pentru luna pentru care se face raportarea. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Comision de administrate încasat de administrator din activul net Comision de administrate încasat de administrator din activul net, pentru luna pentru care se face raportarea. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul, prin trunchiere. 8 Taxa de administrare lunară din contribuţii brute Taxa de administrare lunară din contribuţii brute datorată Comisiei pentru luna pentru care se face raportarea. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 9 Taxa de administrare lunară din activ net al fondului de pensii Taxa de administrare lunară din activ net datorată Comisiei pentru luna pentru care se face raportarea. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 10 Taxă de administrare lunară (total) Total taxă de administrare = Taxa de administrare din contribuţii brute Taxa de administrare din activ net. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 11 Documentul justificativ pentru plata taxei de funcţionare Documentul justificativ pentru plata taxei de funcţionare, respectiv ordinul de plată: număr, dată, valoarea în lei. (4) – Raportare iniţială (cod 1) a) Fişierul este denumit după următoarea sintaxă: unde: YYYYMM_anx5_1_EEE.xml.p7s, YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx5”. (5) Anexa nr. 5 se întocmeşte lunar şi se transmite în termen de 25 zile calendaristice de la expirarea perioadei pentru care se face raportarea. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 5. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 5 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx5_5_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx5_5_EEE.rtf.p7s, (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 5 se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx5”. Anexa nr. 6 la normă Depozitar ………………… 89 Declaraţia privind taxa de funcţionare a depozitarului pentru luna anul Codul de comandă Codul depozitarului Codul administratorului Codul fondului de pensii Veniturile înregistrate din toate activităţile prestate pentru un fond de pensii private Taxă de funcţionare lunară percepută din veniturile înregistrate din toate activităţile prestate pentru un fond de pensii private Documentul justificativ pentru plata taxei de funcţionare (ordinul de plată) Număr Data Valoare Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 6 (1) Anexa nr. 6 se completează de către depozitarii fondurilor de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop implementarea procesului de raportare a taxei de funcţionare a depozitarilor. (3) Câmpurile Anexei nr. 6 se completează, după cum urmează: Nr.crt Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Codul depozitarului Codul depozitarului aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 3 Codul administratorului Codul administratorului aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 4 Codul fondului de pensii Codul fondului de pensii aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 5 Veniturile înregistrate din toate activităţile prestate pentru un fond de pensii private Veniturile înregistrate în contabilitate din toate activităţile prestate pentru un fond de pensii private, în luna pentru care se face raportarea. Aceste informaţii trebuie să fie în concordanţă cu datele înregistrate în contabilitate, în baza documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 6 Taxă de funcţionare lunară percepută din veniturile înregistrate din toate activităţile prestate pentru un fond de pensii private Taxa de funcţionare lunară percepută din veniturile înregistrate în contabilitate din toate activităţile prestate pentru un fond de pensii private, pentru luna pentru care se face raportarea. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Documentul justificativ pentru plata taxei de funcţionare Documentul justificativ pentru plata taxei de funcţionare, respectiv ordinul de plată: număr, dată, valoarea în lei. Raportare iniţială (cod 1) (4) – Metodologia de transmitere electronică a anexei nr. 6 a) Fişierul este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMM_anx6_1_EEE.xml.p7s, unde: YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx6”. (5) Anexa nr. 6 se întocmeşte lunar şi se transmite în termen de 25 zile calendaristice de la expirarea perioadei pentru care se face raportarea. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 6. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 6 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx6_5_EEE.xml.p7s, b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx6_5_EEE.rtf.p7s, (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 6 se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx6”. Agent de marketing, persoană juridică ………………… Cod agent de marketing, persoană juridică ………………… 91 Declaraţia privind taxa de funcţionare a agentului de marketing pentru luna anul Anexa nr. 7 la normă Codul de comandă Codul agentului de marketing, persoană juridică Codul administratorului Codul fondului de pensii Veniturile din exploatare înregistrate din activitatea de marketing a fondului de pensii Taxă de funcţionare lunară Documentul justificativ pentru evidenţierea venitului din exploatare (factura emisă de agentul de marketing) Număr Data Valoare Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Documentul justificativ pentru plata taxei de funcţionare (ordinul de plată) Număr Data Valoare Col.10 Col.11 Col.12 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 7 (1) Anexa nr. 7 se completează de către agenţii de marketing, persoane juridice, pentru taxa de funcţionare. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop implementarea procesului de raportare a taxei de funcţionare a agenţilor de marketing. (3) Câmpurile Anexei nr. 7 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Codul agentului de marketing, persoană juridică Codul agentului de marketing, persoană juridică atribuit de Comisie 3 Codul administratorului Codul administratorului, aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei 4 Codul fondului de pensii Codul fondului de pensii, aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei 5 Veniturile din exploatare înregistrate din activitatea de marketing a fondului de pensii Veniturile din exploatare din activitatea de marketing a fondului de pensii, înregistrate în contabilitate, în luna pentru care se face raportarea, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 6 Taxă de funcţionare lunară datorată Taxa de funcţionare datorată Comisiei pentru luna pentru care se face raportarea. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Documentul justificativ pentru evidenţierea venitului din exploatare (factura emisă de agentul de marketing) Documentul justificativ pentru evidenţierea venitului din exploatare (factura emisă de agentul de marketing): număr, dată şi valoare. 8 Documentul justificativ pentru plata taxei de funcţionare Documentul justificativ pentru plata taxei de funcţionare, respectiv ordinul de plată: număr, dată, valoarea în lei. Raportare iniţială (cod 1) (4) – Metodologia de transmitere electronică a anexei 7. a) Fişierul este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMM_anx7_1_EEE.xml.p7s, unde: YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx7t”. (5) Anexa nr. 7 se întocmeşte lunar şi se transmite în termen de 25 zile calendaristice de la expirarea perioadei pentru care se face raportarea. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 7. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 7 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx7_5_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx7_5_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 7 se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx7”. Anexa nr. 8 la normă Administrator de fond ………………… Cod administrator ………………… Fond de pensii ………………… Cod fond ………………… 93 Situaţia privind comisionul datorat de către administrator agenţilor de marketing persoane juridice pentru luna anul Codul de comandă Codul fondului Codul agentului de marketing persoană juridică Comisionul datorat agentului de marketing în luna de raportare, fără TVA TVA aferent comisionului Comision datorat de către administrator agenţilor de marketing, inclusiv TVA Documentul justificativ pentru evidenţierea comisionului datorat agenţilor de marketing persoane juridice (factura) Documentul de plată al comisionului plătit agenţilor de marketing persoane juridice (ordinul de plată) Număr Dată Valoare Număr Dată Valoare Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 Col.11 Col.12 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 8 (1) Anexa nr. 8 se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop implementarea procesului de raportare a comisionului plătit agenţilor de marketing persoane juridice. (3) Câmpurile Anexei nr. 8 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Codul fondului Codul fondului de pensii, aşa cum este înscris în registrul Comisiei 3 Codul agentului de marketing persoană juridică Codul agentului de marketing persoană juridică, aşa cum este înscris în registrul Comisiei 4 Comisionul datorat agentului de marketing în luna de raportare, fără TVA Comisionul datorat agentului de marketing în luna de raportare, în luna de raportare, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 5 TVA aferent comisionului TVA aferent comisionului în luna de raportare, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. Această coloană se completează numai dacă societatea este înregistrată în scop de TVA, în conformitate cu prevederile legislaţiei fiscale. 6 Comision datorat de către administrator agenţilor de marketing, inclusiv TVA Comision datorat de către administrator agenţilor de marketing, inclusiv TVA, în luna de raportare, conform documentelor justificative. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Documentul justificativ pentru evidenţierea comisionului datorat agenţilor de marketing persoane juridice (factura) Documentul justificativ pentru evidenţierea comisionului datorat agenţilor de marketing persoane juridice, respectiv factură: număr, dată, valoare. 8 Documentul de plată al comisionului plătit agenţilor de marketing persoane juridice (ordinul de plată) Documentul de plată al comisionului plătit agenţilor de marketing persoane juridice, respectiv ordin de plată: număr, dată, valoarea în lei. (4) – Metodologia de transmitere electronică a anexei 8 a) Fişierul este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMM_anx8_1_EEE.xml.p7s, unde: YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx8”. (5) Anexa nr. 8 se întocmeşte lunar, şi se transmite în termen de 25 de zile calendaristice de la expirarea perioadei pentru care se face raportarea. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 8. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 8 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx8_5_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx8_5_EEE.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 8 se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx8”. Anexa nr. 9 la normă Administrator de fond ………………… Cod administrator ………………… 95 Situaţia privind comisionul datorat de către administrator depozitarului pentru luna anul Codul de comandă Codul fondului de pensii Codul depozitarului Comision datorat depozitarului, fără TVA TVA aferent comisionului Comision datorat depozitarul ui, inclusiv TVA Documentul justificativ pentru evidenţierea comisionului datorat depozitarului (factura) Documentul de plată al comisionului plătit depozitarului (ordinul de plată) Număr Data Valoare Număr Data Valoare Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 Col.11 Col.12 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 9 (1) Anexea nr. 9 se completează de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop implementarea procesului de raportare a comisionului plătit depozitarului. (3) Câmpurile Anexei nr. 9 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Codul fondului de pensii Codul fondului de pensii aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 3 Codul depozitarului Codul depozitarului aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 4 Comision datorat depozitarului, fără TVA Comision datorat depozitarului în luna de raportare, conform documentelor justificative, exclusiv taxa pe valoare adăugată (fără TVA); Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 5 TVA aferent comisionului TVA aferent comisionului, dacă este cazul. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. Această coloană se completează numai dacă societatea este înregistrată în scop de TVA, în conformitate cu prevederile legislaţiei fiscale. 6 Comision datorat depozitarului, inclusiv TVA. Comision datorat depozitarului, inclusiv TVA. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Documentul justificativ pentru evidenţierea comisionului datorat depozitarului (factura) Documentul justificativ pentru evidenţierea comisionului datorat depozitarului, respectiv factura: număr, dată, valoare în lei. 8 Documentul de plată al comisionului plătit depozitarului (ordinul de plată) Documentul de plată al comisionului plătit depozitarului, respectiv ordin de plată: număr, dată, valoarea în lei. Raportare iniţială (cod 1) (4) – Metodologia de transmitere electronică a anexei nr. 9 a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMM_anx9_1_EEE.xml.p7s, unde: YYYYMM reprezintă anul, respectiv luna pentru care a fost întocmit raportul; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx9”. (5) Anexa nr. 9 se întocmeşte lunar şi se transmite, în 25 zile calendaristice de la expirarea perioadei de raportare. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 9. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 9 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMM_anx9_5_EEE.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx9_5.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 9 se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx9”. Anexa nr. 10 la normă Administrator de fond ………………… Cod administrator ………………… Fond de pensii ………………… Cod fond ………………… Balanţa de verificare analitică La data / / Codu Simb Denu Soldurile iniţiale Totalul sumelor Rulajele lunii Totalul sumelor Soldurile finale l de olul mirea precedente curente coma contu contu ndă lui lui D C D C D C D C D C Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 Col.11 Col.12 Col.13 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 10 (1) Anexa nr. 10 se completează de către administratorii fondurilor de pensii, pentru propria activitate şi pentru activitatea fiecărui fond de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a balanţei de verificare a conturilor contabile. (3) Câmpurile Anexei nr. 10 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Simbolul contului Simbolul contului conform planului de conturi prevăzut de reglementările contabile din sistemul de pensii 3 Denumirea contului Denumirea contului contabil, conform reglementărilor contabile în vigoare. 4 Soldurile iniţiale Valoarea soldului iniţial debitor / creditor la 01 ianuarie anul N, unde n reprezintă anul de raportare. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 5 Totalul sumelor precedente Valoarea total sume precedente debitor / creditor, inclusiv soldurile iniţiale. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 6 Rulajele lunii curente Valoarea rulajului curent debitor / creditor. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Totalul sumelor Valoarea total sume debitor / creditor. Totalul sumelor include şi soldurile iniţiale. Totalul sumelor = Totalul sumelor precedente Rulajele lunii curente. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 8 Soldurile finale Valoarea soldului final al contului debitor/creditor. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. (4) Raportare iniţială (cod 1) a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: a1. pentru activitatea proprie a administratorilor :YYYYMMDD_anx10admin_1_EEE.xml.p7s, unde: a2. pentru activitatea fondurilor de pensii private: YYYYMMDD_anx10fond_1_EEE_FFF.xml.p7s unde: YYYYMMDD reprezintă ultima zi calendaristică a lunii pentru care se întocmeşte raportul; FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b. Fişiere menţionate la (4a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c. Încărcarea în sistem se face astfel: c1. Fişierul YYYYMMDD_anx10admin_1_EEE.xml.p7s,, semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx10admin”. c2. Fişierul YYYYMMDD_anx10fond_1_EEE_FFF.xml.p7s, semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx10fond”. (5) Anexa nr. 10 se întocmeşte lunar şi se transmite astfel: a. pentru activitatea proprie a administratorilor, în termen de 25 zile calendaristice de la expirarea perioadei pentru care se face raportarea. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. b. pentru activitatea fondurilor de pensii private, în termen de 25 zile calendaristice de la expirarea perioadei pentru care se face raportarea,. Perioada pentru care se face raportarea este o lună calendaristică anterioară. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 10. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Pentru a putea fi procesate, este obligatorie respectarea planului de conturi aplicabil (existenţa conturilor în planul de conturi) şi respectarea funcţiei conturilor din planul de conturi aplicabil. Nerespectarea acestor principii de bază, conduce la imposibilitatea procesării informaţiilor transmise prin Anexa nr. 10. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 10 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15, astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: a1. pentru activitatea proprie a administratorilor :YYYYMMDD_anx10admin_5_EEE.xml.p7s, unde: a2. pentru activitatea fondurilor de pensii private: YYYYMMDD_anx10fond_5_EEE_FFF.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, inclusiv înregistrările contabile de corecţie care s-au efectuat, denumit conform sintaxei: b1. pentru activitatea proprie a administratorilor YYYYMMDD_ anx10admin _ 5 _EEE.rtf.p7s b2. pentru activitatea fondurilor de pensii private: YYYYMMDD_ anx10fond _5 _EEE_FFF.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 10 se încarcă în SIR, în folderul dedicat „anx10admin”, respectiv „anx10fond”. Anexa nr. 11 la normă Depozitar ………………… Cod depozitar ………………… Situaţia activelor care acoperă provizionul tehnic la data de / / Codul de comandă Codul fondului de pensii Denumirea fondului de pensii Codul administratorului Denumirea elementelor de activ care acoperă provizionul tehnic Valoarea de achiziţie a activului care acoperă provizionul tehnic Valoarea actualizată a activului care acoperă provizionul tehnic Col.1 Col. 2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 11 (1) Anexa nr.11 se completează de către depozitarii fondurilor de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop implementarea procesului de raportare electronică a activităţii de custodie şi evidenţă a activelor care acoperă provizionul tehnic. (3) Câmpurile Anexei nr. 11 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială; 5 = raportare rectificativă 2 Codul fondului de pensii Codul fondului de pensii aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 3 Denumirea fondului de pensii Denumirea fondului de pensii, aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 4 Codul administratorului Codul administratorului aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 5 Denumirea elementelor de activ care acoperă provizionul tehnic Denumirea elementelor de activ care acoperă provizionul tehnic (textul în clar al fiecărui activ). Se vor trece separate fiecare element de activ. (ex: cont curent, depozit, titluri de stat pe termen lung etc.) 6 Valoarea de achiziţie a activului care acoperă provizionul tehnic Valoarea activului care acoperă provizionul tehnic, cost istoric. Se trece separat, valoarea pentru fiecare element de activ care acoperă provizionul tehnic, astfel încât însumarea acestora să reprezinte cel puţin valoarea provizionului tehnic calculat. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. 7 Valoarea actualizată a activului care acoperă provizionul tehnic Valoarea actualizată pentru fiecare element de activ care acoperă provizionul tehnic. Se utilizează 2 poziţii zecimale, iar ca separator se foloseşte punctul. (4) – Raportare iniţială (cod 1) a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă YYYYMMDD_ anx11_1_DDD .xml.p7s, unde: unde: YYYYMMDD reprezintă ultima zi calendaristică a lunii pentru care se întocmeşte raportul, aceeaşi cu data evaluării activelor; DDD reprezintă codul depozitarului înregistrat în Registrul Comisiei; b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx11”. (5) Anexa nr. 14 se întocmeşte lunar şi se transmite, în prima zi lucrătoare a fiecărei luni ce precede perioada de calcul. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 11. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Raportare rectificativă (cod 5) (8) Orice modificare a unei raportări iniţiale sau orice raport transmis după termenul stabilit de depunere, se consideră raportare rectificativă. (9) Raportarea rectificativă pentru anexa nr. 11 conţine, în mod obligatoriu, două fişiere semnate electronic cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. astfel: a) un fişier în format XML cu valorile corecte (rectificate), denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx11_5_DDD.xml.p7s b) un fişier în format RTF care conţine o notă explicativă detaliată cu privire la valorile corectate şi motivele care au generat raportarea eronată, respectiv motivele care au generat transmiterea raportului după expirarea termenului limită pentru depunere, denumit conform sintaxei: YYYYMMDD_ anx11_5_DDD.rtf.p7s (10) Lipsa oricărui fişier menţionat la punctul (9) determină respingerea raportării rectificative. (11) Raportarea rectificativă pentru anexa 11 se încarcă în folderul dedicat „anx11”. Anexa nr. 12 la normă Informarea anuală a participantului la data de 31 decembrie N Nr. de înregistrare I. Datele de identificare ale participantului Numele şi prenumele CNP BI/CI Seria Numărul Adresa de domiciliu Adresa de corespondenţă Numele fondului de pensii Seria şi numărul actului individual de aderare Data actului individual de aderare II. Informaţii generale cu privire la activul personal al participantului la 31 decembrie N (a) număr de unităţi de fond acumulate în contul individual (b) valoarea unitară a activului net (c) valoarea activului personal al participantului (a) x (b) III. Informaţii detaliate cu privire la activul personal al participantului Luna Contribuţia plătită Contribuţia netă convertită în unităţi de fond Numărul de unităţi fond alocate/lună Numărul de unităţi fond cumulat, la sfârşitul lunii Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Sold precedent la 31.12. N-1 x x x Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie Sold final la 31.12. N x IV. Informaţii cu privire la administratorul fondului de pensii (a) Fondul de pensii este administrat de , al cărui capital social este în valoare de . Activele fondului de pensii sunt depozitate de către . Auditorul fondului de pensii este . (b) Numele şi prenumele/denumirea acţionarilor care deţin mai mult de 5% din totalul acţiunilor administratorului şi procentul deţinut de aceştia. (c) Numele şi prenumele administratorilor, directorilor, respectiv ale membrilor consiliului de supraveghere sau ai directoratului Numele şi prenumele Funcţia Semnătura Data / / (d) Date de contact ale administratorului (telefon, fax, email etc.): . (e ) Alte informaţii suplimentare puteţi obţine accesând site-ul . Instrucţiuni de completare şi de transmitere a Anexei nr. 12 Denumire câmp Descriere câmp Nr. de înregistrare Numărul de înregistrare emis de administrator în conformitate cu art. 6 din Norma nr. 2/2008 privind organizarea activităţii de arhivă la administratorii fondurilor de pensii Datele de identificare ale participantului - Datele de identificare ale participantului care a aderat la un fond de pensii, conform documentelor de identitate: numele şi prenumele, adresa de domiciliu, adresa de corespondenţă, CNP, seria şi numărul BI/CI; - Numele fondului de pensii la care este participant; - Seria şi numărul actului individual de aderare, - Data actului individual de aderare – data semnării acestui act. Informaţii generale cu privire la activul personal al participantului la 31 decembrie N - numărul total de unităţi de fond acumulate în contul individual la data de 31 decembrie anul N; este exprimată în unităţi de fond, cu 6 zecimale. - valoarea unitară a activului net la 31 decembrie N (vuan); este exprimată în unităţi de fond, cu 6 zecimale; - valoarea activului personal al participantului la 31 decembrie N = numărul total de unităţi de fond acumulate în contul individual la data de 31 decembrie N x valoarea unitară a activului net la 31 decembrie N; este exprimată în lei, cu 2 zecimale. Informaţii detaliate cu privire la activul personal al participantului - contribuţia plătită în contul fondului de pensii aferentă participantului, conform documentelor justificative; este exprimată în lei, cu 2 zecimale; - contribuţia netă convertită în unităţi de fond reprezintă suma de bani netă convertită în unităţi de fond; este exprimată în lei, cu 2 zecimale; - numărul de unităţi fond alocate/lună rezultat după operaţiunea de convertire a contribuţiei nete care au fost emise în contul individual al participantului; este exprimată în unităţi de fond, cu 6 zecimale; - numărul de unităţi fond cumulat, la sfârşitul lunii, existent în contul individual al participantului; este exprimată în unităţi de fond, cu 6 zecimale; - N reprezintă anul; - celulele marcate cu “x” nu se completează. Informaţii cu privire la administratorul fondului de pensii (a) Fondul de pensii _(denumirea fondului de pensii)_ este administrat de (denumirea administratorului), al cărui capital social este în valoare de _(suma capitalului social la data 31 de cembrie N). Activele fondului de pensii sunt depozitate de către (denumirea depozitarului la data 31 de cembrie N)_. Auditorul fondului de pensii este _(denumirea auditorului care a auditat fondul de pensii la data 31 de cembrie N)_ . (b) Numele şi prenumele/denumirea acţionarilor care deţin mai mult de 5% din totalul acţiunilor administratorului şi procentul deţinut de aceştia. (c) Numele şi prenumele administratorilor, directorilor, respectiv ale membrilor consiliului de supraveghere sau ai directoratului. (d) Date de contact ale administratorului: Adresa de e-mail, telefon, fax unde participantul poate adresa întrebări, clarificări cu privire la situaţia contului său. e) Informaţii suplimentare (site-ul administratorului)_. Instrucţiuni de transmitere 1. Acest document se transmite tuturor persoanelor care au calitatea de participant. 2. Responsabilitatea legală referitoare la informarea participanţilor, precum şi la conţinutul informării revine administratorului. Obligaţia de informare anuală a participanţilor se realizează prin elaborarea scrisorilor de informare şi transmiterea acestora către participanţi. 3. Administratorul are obligaţia de a realiza, verifica şi autoriza conţinutul informărilor anuale către participanţi în vederea tipăririi acestora. 4. Transmiterea efectivă a informărilor anuale către participanţi (introducerea în plicuri, timbrarea, individualizarea scrisorilor pentru fiecare participant în parte, precum şi alte activităţi conexe) poate fi realizată şi prin transmiterea unei scrisori simple prin intermediul unor furnizori autorizaţi de servicii poştale. 5. Administratorul are obligaţia de a indica într-un proces verbal încheiat cu persoana juridică ce prestează servicii poştale care să conţină cel puţin următoarele informaţii: a) judeţul şi localitatea; b) numărul de plicuri; c) numele complet al fiecărui participant/destinatar în parte. 6. Comunicarea informării anuale se face la adresa de corespondenţă a participantului, în termenul prevăzut de prezenta normă. 7. Este interzis ca informarea anuală să fie însoţită de materiale publicitare. 8. În situaţia scrisorilor returnate ca urmare a adreselor incomplete sau necorespunzătoare, administratorul are obligaţia de a le arhiva până la următoarea informare a participanţilor, constituind mijloc de probă în cazul controalelor efectuate de Comisie. Administrator de fond ………………… Cod administrator ………………… Fond de pensii ………………… Cod fond ………………… Anexa nr. 13 la normă Raport actuarial anual 1. Certificat actuarial, care va cuprinde: (a) valoarea calculată a provizionului tehnic; (b) opinia actuarului cu privire la adecvarea valorii calculate a provizionului tehnic; (c) opinia actuarului cu privire la respectarea prevederilor legale, în vigoare, în calculul provizionului tehnic; 2. Prezentarea datelor statistice utilizate în calcul, şi a surselor emitente, care va cuprinde: (a) Tabelele biometrice: i. Mortalitate; ii. Invaliditate; (b) Alte date statistice utilizate în calcul. 3. Descrierea succintă a garanţiilor schemei de pensii private pentru care s-a efectuat calculul. 4. Prezentarea activelor care constituie provizionului tehnic, care va cuprinde: (a) Descrierea succintă a metodei de evaluare; (b) Structura ţintă a portofoliului urmarită de administrator, pe tip de instrument şi piaţă ( RO, SEE, state terţe); (c) Ponderea valorii activelor denominate în altă monedă decât cea naţională, în totalul valorii portofoliului: i. pe fiecare monedă în parte ii. total monedă străină. Întocmit ………….. Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 13 (1) Anexa nr. 13 se întocmeşte de către administratorii de fonduri de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a activităţii de actuariat. (3) Anexa nr. 13 se întocmeşte conform regulilor de calcul actuarial aplicabile. (4) Fişierul se denumeşte după următoarea sintaxă: YYYYMMDD_anx13_FFF..p7s . unde: YYYYMMDD reprezintă data transmiterii raportului; FFF reprezintă codul fondului de pensii înregistrat în Registrul Comisiei; (5) Fişierul denumit YYYYMMDD_anx13_FFF.pdf.p7s se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. (6) Fişierul YYYYMMDD_anx13_FFF.pdf.p7s, semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx13”. (7) Anexa 6 se întocmeşte anual şi se transmite până la data de 31 ianuarie a anului următor celui pentru care se face raportarea. Anexa nr. 14 la normă Administrator de fond ………………… Cod administrator ………………… Fond de pensii ………………… Cod fond ………………… Depozitar ………………… Cod depozitar ………………… Structura portofoliului de investiţii la data de / / Portofoliul de instrumente financiare Valoarea actualizată (în lei) Col. 1 Col. 2 1. Instrumente ale pieţei monetare, din care: a. Conturi curente b. Depozite în lei şi valută convertibilă c. Titluri de stat cu scadenţa mai mică de 1 an 2. Valori mobiliare tranzacţionate, din care: a. Titluri de stat cu scadenţa mai mare de 1 an b. Obligaţiuni emise de administraţia publică locală c. Obligaţiuni corporative tranzacţionate d. Acţiuni e. Obligaţiuni BERD, BEI, BM f. Alte obligaţiuni emise de organisme străine neguvernamentale (investment grade) 3. OPCVM 4. Instrumente de acoperire a riscului, din care: a. Futures b. Options c. Swaps d. Forward 5. Private equity 6. Alte instrumente financiare Anexa nr. 15 la normă Entitate raportoare …………………. 105 Formular de nominalizare pentru persoanele responsabile la data Codul de comandă Cod entitate raportoare Cod fond de pensii Cod anexă raportată Cod operaţiune de nominalizare CNP Numele Prenumele Funcţia Email Email CC Numărul de telefon Faxul Numărul de telefon mobil Data start Data stop Col.1 Col.2 Col.3 Col.4 Col.5 Col.6 Col.7 Col.8 Col.9 Col.10 Col.11 Col.12 Col.13 Col. 14 Col.15 Col.16 Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 15 (1) Anexea nr. 15 se completează de către: 1. administratorii de fonduri de pensii; 2. depozitarii fondurilor de pensii; 3. agenţii de marketing persoane juridice ; (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de nominalizare a persoanelor responsabile cu activitatea pentru care se întocmesc raportări şi respectiv, a persoanelor responsabile cu transmiterea raportărilor către Comisie. (3) Câmpurile Anexei nr. 15 se completează, după cum urmează: Nr.crt. Denumire câmp Descriere câmp 1 Codul de comandă Codul comenzii va avea una din următoarele valori: 1 = raportare iniţială 2 Cod entitate raportoare Codul entităţii aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. 3 Codul fondului de pensii Codul fondului de pensii aşa cum este înregistrat în Registrul Comisiei. Se completează numai de către administrator şi/sau depozitar, după caz. 4 Cod anexă raportată Codul anexei coincide cu numărul său. De ex: 1A, 1B, 1C, 1D, 1E, 2, 3, 4 etc. 5 Cod operaţiune de nominalizare Se completează, după caz, cu următorul cod: 901 – nominalizare persoană responsabilă cu activitatea pentru care se întocmeşte raportarea către Comisie; 902 – nominalizare înlocuitor pentru persoană responsabilă cu activitatea pentru care se întocmeşte raportarea către Comisie; 903 – nominalizare persoană responsabilă cu transmiterea raportărilor către Comisie; 904 – nominalizare înlocuitor pentru persoană responsabilă cu transmiterea raportărilor către Comisie; 909 – definire cont de email centralizator (la acest cont vor fi transmise toate mesajele); 931 – Încetare mandat aferent persoanei nominalizate prin codul 901; 932 – Încetare mandat aferent persoanei nominalizate prin codul 902; 933 – Încetare mandat aferent persoanei nominalizate prin codul 903; 934 – Încetare mandat aferent persoanei nominalizate prin codul 904; 999 – alte nominalizări. 6 CNP Cod numeric personal sau cod unic de identificare în registrul naţional de evidenţă. 7 Numele Nume persoană 8 Prenumele Prenume persoană 9 Funcţia Funcţia deţinută 10 Email Email care va fi folosit pentru notificarea persoanei de contact / persoanelor de contact. Se pot utiliza una sau mai multe adrese de email, separate prin virgulă. 11 Email CC Email CC. Poate fi o adresă de email sau o listă de adrese de email, separate prin virgulă. 12 Numărul de telefon Număr de telefon principal care va fi folosit pentru notificarea persoanei de contact. Poate fi o listă de numere de telefon, separate prin virgulă. 13 Fax-ul Număr de fax. 14 Numărul de telefon mobil Număr de telefon mobil. 15 Data start Data start de nominalizare. (mandatul este valabil cu începere din „Data start”, inclusiv) 16 Dată stop Dată stop de nominalizare. (mandatul este valabil până la „Data stop”, inclusiv) (4) – Raportare iniţială (cod 1) Metodologia de transmitere electronică a anexei 15. a) Fişierul obţinut este denumit după următoarea sintaxă: YYYYMMDD_anx15_1_EEE.xml.p7s, unde: EEE reprezintă codul entităţii raportoare înregistrat în Registrul Comisiei. b) Fişierul definit conform punctului 4(a) se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a reprezentantului legal. c) Fişierul definit conform punctului 4(a) semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx15”. (5) Prima raportare a anexei 15 se transmite în termen de 2 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a actului normativ. Orice decizie de modificare a informaţiilor cuprinse în anexa 15 se comunică Comisiei prin completarea unui nou formular, cu informaţii complete şi actualizate, imediat ce intervine modificarea. (6) SIR procesează automat datele prevăzute în anexa nr. 15. (7) SIR transmite automat mesaje persoanelor responsabile cu activitatea de raportare, acestea având obligaţia de a analiza aceste mesaje în scopul soluţionării eventualelor erori sau avertismente. Administrator de fond ………………… Raport de audit intern pentru semestrul anul Anexa nr. 16 la normă I. Fondul de pensii private II. Misiunea de audit intern III. Aspecte introductive (ex. Echipa de auditare, perioada auditată, scopul acţiunii de auditare, tehnici de audit intern utilizate, documente examinate etc.) IV. Constatări şi recomandări ale direcţiei de audit intern. Întocmit ………….. Instrucţiuni de completare a Anexei nr. 16 (1) Anexa nr. 16 se întocmeşte de către conducătorul direcţiei de audit intern al administratorului fondului de pensii. (2) Instrucţiunile prezentate în continuare au ca scop standardizarea procesului de raportare a activităţii de audit intern. (3) Semestrial, conducătorul direcţiei de audit intern are obligaţia de a întocmi un raport privind acţiunile de audit intern desfăşurate la nivelul fiecărui fond de pensii, din care să reiasă constatările şi recomandările acestuia. (4) Fişierul se denumeşte după următoarea sintaxă: YYYYMMDD_ anx16_FFF_EEE.pdf.p7s . unde: YYYYMMDD reprezintă data transmiterii raportului; (5) Fişierul denumit YYYYMMDD_anx16_FFF_EEEpdf.p7s se semnează electronic, cu semnătură electronică extinsă a persoanei responsabile nominalizată prin anexa 15. (6) Fişierul YYYYMMDD_anx16_FFF_EEE.pdf.p7s, semnat electronic, se încarcă în sistemul informatic de raportare, în folderul dedicat „anx16”. (7) Anexa 16 se întocmeşte semestrial şi se transmite Comisiei conform art. 10 alin. (2) şi (3) din prezenta normă.