DECIZIA nr. 491 din 25 iunie 2020

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă

EMITENT

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1033 din 5 noiembrie 2020

Valer Dorneanu	- președinte
Cristian Deliorga	- judecător
Marian Enache	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Ingrid Alina Tudora	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Asociația Composesorală Borșa în Dosarul nr. 107/336/2017 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția I civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 497D/2018.

2. La apelul nominal, autoarea excepției de neconstituționalitate este reprezentată legal de domnul Matei Mihali, președintele Asociației Composesorale Borșa, și asistată de reprezentantul convențional, domnul avocat Bogdan Ioan Tudor Tudoran, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că la dosar au fost depuse din partea autoarei excepției de neconstituționalitate o serie de înscrisuri în susținerea admiterii excepției de neconstituționalitate, precum și o cerere de conexare cu alte dosare aflate pe rolul Curții Constituționale. În acest sens, avocatul prezent susține că o asemenea conexare este utilă din perspectiva faptului că toate aceste dosare au același obiect al excepției de neconstituționalitate, precizând însă că în celelalte dosare sunt și elemente de noutate față de prezenta cauză, precum raportarea la Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalități, interpretare pe care avocatul autoarei excepției de neconstituționalitate o consideră a fi neconstituțională.

4. Referitor la cererea de conexare formulată, reprezentantul Ministerului Public susține că aceasta nu se impune și apreciază că se poate proceda la judecarea prezentului dosar, aflat la acest termen de judecată.

5. Deliberând, Curtea respinge cererea formulată de reprezentantul convențional al autoarei excepției de neconstituționalitate, având în vedere faptul că nu este îndeplinită condiția ca toate dosarele pentru care se solicită conexarea să se afle în același stadiu procesual.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul pe fond avocatului prezent, care susține că autoarea excepției de neconstituționalitate, care înainte se numea Composesoratul Nobil Borșa, este o comunitate istorică de proprietari, care își dovedește dreptul de proprietate ab initio, fiind o proprietate care s-a transmis din generație în generație, cu un obicei al pământului care asigura interdicția înstrăinărilor în afara comunității, definită în Codul silvic ca făcând parte din tezaurul istoric al României.

7. Referitor la situația de fapt din speță, arată că, deși sunt beneficiari ai unei hotărâri judecătorești irevocabile, și anume Sentința civilă nr. 217 din 5 aprilie 2004, pronunțată de Judecătoria Aleșd, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului său de proprietate pentru o suprafață de 17.000 ha teren forestier, în prezent, după 16 ani de la pronunțarea acestei sentințe, nu au fost puși în posesie, mai mult chiar, întreaga proprietate a fost redistribuită altor structuri. În acest context evocă pe larg întregul parcurs litigios la care au fost nevoiți să recurgă, pentru ca în final să apeleze la procedura prevăzută de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care face obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate. Arată că nici azi, după ce au parcurs sute de proceduri judiciare civile și chiar penale, toate procesele fiind câștigate de Composesoratul Borșa, după 6 ani de la începerea executării silite și după 5 ani de la obținerea încheierii definitive care stabilește penalități de 1.000 de lei pe zi întârziere în sarcina Comisiei Județene Maramureș și a Comisiei Locale Borșa, nu au reușit nici să fie puși în posesie, nici să obțină vreo sumă, ca penalitate.

8. Susține că prevederile art. 906 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, întrucât obligă la proceduri judiciare excesive și repetitive care durează, în practică, ani de zile și care nici nu au finalitatea de a-l determina pe debitor să își execute obligația. În acest context, face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că este excesiv să pretinzi unui justițiabil care a obținut o hotărâre judecătorească definitivă contra statului sau autorităților să intenteze din nou acțiuni contra autorității cu scopul de a obține executarea obligației în cauză. De asemenea, arată că, deși există o jurisprudență a Curții Constituționale cu privire la art. 906 din Codul de procedură civilă, aceasta a avut în vedere situația debitorului, și nu pe cea a creditorului, din perspectiva căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate în prezenta cauză.

9. Menționează, totodată, faptul că, în susținerea excepției de neconstituționalitate, la dosarul cauzei a fost depusă o documentație care cuprinde comunicări din partea Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și o serie de hotărâri judecătorești relevante în speță.

10. Solicită, astfel, ca instanța de contencios constituțional să sancționeze textul de lege criticat, întrucât îngrădește accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, prin instituirea acestor proceduri judiciare repetitive, context în care învederează faptul că nu mai are niciun mijloc procedural în dreptul intern pentru a determina Comisia Locală Borșa și Comisia Județeană Maramureș să își îndeplinească obligațiile stabilite prin Sentința civilă nr. 217 din 5 aprilie 2004, pronunțată de Judecătoria Aleșd.

11. Președintele Asociației Composesorale Borșa, domnul Matei Mihali, în asentimentul celor susținute de reprezentantul său convențional, își exprimă profunda nemulțumire față de încălcarea dreptului de proprietate al asociației, determinată, în opinia sa, atât de aspecte de fapt care incumbă autorităților, cât și de durata excesivă a întregului litigiu.

12. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, având în vedere că se solicită modificarea unui text de lege și adăugarea unor noi reglementări, aspect care excedează competenței Curții Constituționale. Sub aspectul fondului litigiului, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face referire la jurisprudența în materie a instanței de contencios constituțional.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

13. Prin Încheierea din 13 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 107/336/2017, Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de intimata-creditoare Asociația Composesorală Borșa cu ocazia judecării apelului civil declarat de debitoarea Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Borșa, de terțul poprit Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș împotriva Sentinței civile nr. 1.657/2017, pronunțată de Judecătoria Bistrița, având ca obiect validare poprire.

14. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că în speța de față este vorba despre un titlu executoriu, și anume Sentința civilă nr. 217 din 5 aprilie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 769/2003 al Judecătoriei Aleșd, care nu a fost pus în executare din anul 2004 și până în prezent. Învederează faptul că executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp, iar în acest sens invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, concretizată prin cauzele Immobiliare Saffi împotriva Italiei, 28 iulie 1999, paragrafele 63 și 66; Burdov împotriva Rusiei, 7 mai 2002, paragraful 34; Hornsby împotriva Greciei, 19 martie 1997, paragraful 40, jurisprudență prin care s-a statuat că „este responsabilitatea fiecărui stat contractant să creeze un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi revin“.

15. Apreciază, de asemenea, că întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar în acest context susține că în cauzele Șandor contra României, 24 martie 2005, paragraful 24, și Hornsby împotriva Greciei, 19 martie 1997, paragraful 41, s-a statuat că „(…) dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi“.

16. Arată, astfel, că procedura suplimentară reglementată de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă este excesivă pentru un justițiabil care a mai parcurs, anterior, cel puțin două proceduri judiciare în urma cărora a obținut hotărâri irevocabile/definitive, iar Asociația Composesorală Borșa este lipsită de accesul efectiv la justiție în privința executării unei hotărâri judecătorești definitive, prin reglementarea unor proceduri suplimentare care durează, în practică, ani de zile, iar în acest sens face referire la Hotărârea din 26 august 2005, pronunțată în Cauza Costin împotriva României, prin care s-a statuat că este excesiv să pretinzi unui reclamant care a obținut o hotărâre judecătorească definitivă contra statului să intenteze din nou acțiuni contra autorității cu scopul de a obține executarea obligației în cauză. Așa fiind, subliniază că noțiunea de proces echitabil nu implică, de plano, numai procedura judiciară în fața instanței, ci și procedura execuțională, ulterioară finalizării litigiului, în condițiile în care finalitatea oricărui proces nu este numai obținerea unei hotărâri favorabile prin statuarea scriptică a drepturilor reclamantului, ci realizarea efectivă a acestora.

17. Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar prevederile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituționale.

18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

19. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

20. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

21. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora „Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părților. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă“.

22. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 alin. (2) privind tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și celor ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 906 din Codul de procedură civilă au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 8 mai 2017, Decizia nr. 272 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, Decizia nr. 380 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 22 august 2017, Decizia nr. 525 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, Decizia nr. 624 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2019, sau Decizia nr. 202 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 9 iulie 2019, prin care Curtea a constatat constituționalitatea reglementării criticate.

24. Astfel, Curtea a statuat că finalitatea soluției legislative criticate constă în determinarea debitorului rău-platnic de a executa obligația la care este ținut în temeiul unui titlu executoriu, pe care numai el o poate executa, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmărește contracararea manoperelor abuzive, tinzând la tergiversarea îndeplinirii obligațiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerității ca exigență imperativă a executării silite. Așa fiind, ar fi ilogic și contrar finalității urmărite ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac. Consacrarea caracterului definitiv al acestei încheieri este deci în deplină concordanță cu finalitatea reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât, așa cum Curtea a statuat în mod constant, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate căile de atac și deci la toate gradele de jurisdicție, legiuitorul fiind suveran în a limita, pentru rațiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, un atare acces. Curtea a reținut, de asemenea, că, potrivit art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestației la executare, dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Prin urmare, debitorul are la îndemână calea contestației la executare pentru înlăturarea sau reducerea penalității stabilite de instanță, caz în care instanța va pronunța o hotărâre care poate fi atacată cu apel, potrivit art. 718 din Codul de procedură civilă.

25. Curtea a învederat, totodată, că prin Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut că, având în vedere caracterul specific al executării obligațiilor de a face sau de a nu face, ce au în vedere contribuția esențială a debitorului (spre deosebire de obligațiile de a da, ce presupun predarea unui bun, care, în cazul refuzului executării voluntare, pot fi duse la îndeplinire prin formele executării silite directe sau indirecte), s-a impus necesitatea reglementării unor mijloace specifice de constrângere a debitorului obligațiilor cu caracter personal, intuitu personae. Prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările și completările ulterioare, s-a introdus, ca o noutate absolută în legislație, reglementarea unui nou mecanism pentru executarea obligațiilor de a face sau a nu face, care nu pot fi aduse la îndeplinire prin alte persoane. Așa fiind, prin art. 905 din Codul de procedură civilă (devenit art. 906 după republicarea din 10 aprilie 2015) s-a prevăzut posibilitatea obligării debitorului la penalități de întârziere, ce vor fi încasate de către creditor, acestea reprezentând un mijloc indirect de constrângere a debitorului de a-și îndeplini obligațiile prevăzute în titlul executoriu. S-a consacrat astfel, spre deosebire de vechea reglementare, dreptul creditorului de a folosi orice mijloc legal pentru a-l determina pe debitor să execute el însuși obligația, în natură. Astfel, natura juridică a penalităților este aceea de mijloc juridic de constrângere indirectă pentru asigurarea executării în natură a obligațiilor, acestea putându-se acorda independent de existența unui prejudiciu. Penalitățile nu se identifică cu daunele-interese compensatorii sau moratorii, fiind distincte de acestea prin finalitatea lor juridică, de sancțiune de drept procesual civil aplicată de instanța de executare debitorului pentru a-l constrânge să execute o obligație de a face sau de a nu face ce implică un fapt personal, menită să înfrângă rezistența debitorului și care constă în obligarea acestuia la plata unei sume de bani în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, fie într-o sumă fixă, fie într-un anumit procent, atunci când obligația are un obiect evaluabil în bani, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu, întrucât penalitatea are un caracter provizoriu, nu este lichidă și nici exigibilă, încheierea prin care instanța a obligat debitorul la plata de penalități nu este susceptibilă de executare. De aceea, legiuitorul a permis creditorului ca, în termen de trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităților în care debitorul nu își execută obligația, să se adreseze din nou instanței de executare cu o cerere prin care să solicite stabilirea sumei finale pe care debitorul trebuie să o plătească cu titlu de penalități, cerere asupra căreia instanța se va pronunța prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților. Totodată, legiuitorul a permis numai înlăturarea sau reducerea penalităților, pe calea contestației la executare, în condițiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, fără să prevadă și posibilitatea solicitării succesive a sumei definitive datorate cu acest titlu. Natura juridică a penalităților, scopul reglementării lor, precum și asigurarea realizării efective a dreptului creditorului înscris în titlul executoriu, în corelare cu art. 1.516 din Codul civil, art. 1.527 din Codul civil și art. 906 alin. (7) din Codul de procedură civilă, conduc spre o astfel de interpretare.

26. Așa fiind, prin decizia precitată, Înalta Curtea de Casație și Justiție a subliniat că penalitățile sunt un mijloc juridic lăsat la îndemâna creditorului, reglementat de legiuitor cu scopul de a obține constrângerea debitorului la executarea în natură a obligației cu caracter personal, fără a reprezenta valoarea prejudiciului suferit de creditor. Penalitățile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligațiilor și se pot acorda independent de despăgubirile la care creditorul este îndreptățit în temeiul art. 892 din Codul de procedură civilă, cele două categorii de sume având o natură și o finalitate juridică diferite. Este de subliniat faptul că încheierea pronunțată în condițiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie doar în ceea ce îl privește pe debitor, deoarece, în cazul acestuia, legiuitorul a prevăzut în mod expres la alin. (5) că dacă execută obligația prevăzută în titlul executoriu poate solicita reducerea sau înlăturarea sumei stabilite cu titlu de penalități pe calea contestației la executare, dovedind existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Pentru creditor, legiuitorul nu a oferit un mijloc procedural pentru corelativa majorare a sumei deja stabilite, încheierea fiind, pentru acesta, definitivă și executorie potrivit art. 906 alin. (4) și (6) din Codul de procedură civilă, fără a-l lipsi însă de calea distinctă a solicitării unor despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciului în condițiile art. 892 din Codul de procedură civilă și ale dreptului substanțial comun.

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, soluția adoptată și argumentele ce au stat la baza deciziilor menționate se mențin și în cauza de față.

28. Distinct de cele mai sus menționate, Curtea reține că în susținerea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia face referire la derularea litigiului în care este parte și învederează faptul că, deși deține un titlu executoriu din anul 2004, acesta nu a fost respectat nici până în prezent. Or, în acest context, Curtea observă că, în mare parte, nemulțumirile sale nu decurg din neconstituționalitatea intrinsecă a reglementării criticate, ci au în vedere elemente punctuale care vizează aspecte procedurale ce țin de fondul litigiului, precum și de modul de desfășurare a acestuia, aspecte care nu pot fi convertite însă în vicii de constituționalitate ale reglementării criticate.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asociația Composesorală Borșa în Dosarul nr. 107/336/2017 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția I civilă și constată că prevederile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

-----