NORME METODOLOGICE din 1 noiembrie 2017privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială
EMITENT
  • BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
  • Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 896 bis din 15 noiembrie 2017



    Notă
    Aprobate prin Ordinul nr. 9 din 1 noiembrie 2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 15 noiembrie 2017.
     +  Capitolul I DISPOZIȚII GENERALE1. (1) Instituțiile de credit au obligația, potrivit legii, să întocmească situații financiare FINREP la nivel individual, la termenele și în forma stabilite prin prezentele norme metodologice.(2) Situațiile financiare FINREP la nivel individual trebuie să reflecte operațiunile și situația financiară a instituției de credit, a sucursalelor și a celorlalte sedii secundare ale acesteia, pe bază individuală.(3) Situațiile financiare FINREP la nivel individual reprezintă situații globale, respectiv situații care privesc ansamblul teritoriului național al instituției de credit (sediu social, sucursale și alte sedii secundare aflate în România), precum și toate subunitățile din străinătate.  +  Capitolul II STRUCTURA ȘI PERIODICITATEA SITUAȚIILOR FINANCIARE FINREP LA NIVEL INDIVIDUAL, REGULI GENERALE DE ÎNTOCMIRE ȘI TERMENELE DE TRANSMITERE A ACESTORA  +  Secţiunea 1 - Structura și periodicitatea transmiterii situațiilor financiare FINREP la nivel individual2. Instituțiile de credit au obligația să întocmească situații financiare FINREP la nivel individual care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției și performanței financiare a instituțiilor de credit pentru respectiva perioadă de timp.3. Situațiile financiare FINREP la nivel individual, solicitate instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cuprind cinci seturi de raportări, grupate în funcție de periodicitate/ condițiile în care se efectuează raportarea. Instituțiile de credit transmit situațiile financiare FINREP la nivel individual lunar, trimestrial, semestrial sau anual, după caz, structura și periodicitatea de raportare a acestora fiind următoarele:a) Situații financiare FINREP cu periodicitate de raportare lunară:(1) F 01.00 - Bilanț [situația poziției financiare]:– F 01.01 - Active– F 01.02 - Datorii– F 01.03 - Capitaluri proprii(2) F 02.00 - Contul de profit sau pierdere(3) F 03.00 - Situația rezultatului global(4) F 04.00 - Clasificarea activelor financiare pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților:– F 04.01 - Active financiare deținute în vederea tranzacționării– F 04.02.1 - Active financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere– F 04.02.2 - Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere– F 04.03.1 - Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global– F 04.04.1 - Active financiare evaluate la cost amortizat– F 04.05 - Active financiare subordonate(5) F 05.00 - Clasificarea creditelor și avansurilor nedestinate tranzacționării pe tipuri de produs:– F 05.01- Credite și avansuri, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării, pe tipuri de produs(6) F 06.00 - Clasificarea pe coduri NACE a creditelor și avansurilor nedestinate tranzacționării, acordate societăților nefinanciare:– F 06.01- Clasificarea pe coduri NACE a creditelor și avansurilor, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării, acordate societăților nefinanciare(7) F 07.00 - Active financiare care pot face obiectul deprecierii și care sunt restante:– F 07.01 - Active financiare care pot face obiectul deprecierii și care sunt restante(8) F 08.00 - Clasificarea datoriilor financiare– F 08.01 - Clasificarea datoriilor financiare pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților– F 08.02 - Datorii financiare subordonate(9) F 09.00 - Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente:– F 09.01.1 - Expuneri extrabilanțiere: Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente– F 09.02 - Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primite(10) F 13.00 - Garanții reale și alte garanții primite:– F 13.01 - Clasificarea garanțiilor reale și a altor garanții pe tipuri de credite și avansuri, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării– F 13.02 - Active obținute în cursul perioadei prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [deținute la data raportării]– F 13.03 - Active obținute prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [active imobilizate], valoarea cumulată(11) F 14.00 - Ierarhia valorii juste: instrumente financiare evaluate la valoarea justă(12) F 15.00 - Derecunoaștere și datorii financiare asociate activelor financiare transferate(13) F 16.00 - Clasificarea anumitor elemente din contul de profit sau pierdere:– F 16.01 - Venituri și cheltuieli cu dobânzile, defalcate pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților– F 16.02 - Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare, care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente– F 16.03 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe instrumente– F 16.04 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe tipuri de risc– F 16.04.1 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente– F 16.05 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente– F 16.06 - Câștigurile sau pierderile din contabilitatea de acoperire– F 16.07 - Deprecierea activelor nefinanciare(14) F 18.00 - Informații privind expunerile performante și neperformante(15) F 19.00 - Informații privind expunerile restructurate(16) F 50.00 - Alte informații– F 50.01 - Active grupate pe categorii de operațiuni– F 50.02 - Depozite atrase de la clientela nebancară– F 50.03 - Rezerve pentru riscuri bancare– F 50.04 - Alte active și datorii contingente– F 50.05 - Număr clienți– F 50.06 - Capital social– F 50.07 - Filtre prudențialeb) Situații financiare FINREP cu periodicitate de raportare trimestrială:(1) F 10.00 - Instrumente financiare derivate - Deținute în vederea tranzacționării, inclusiv instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor(2) F 11.00 - Contabilitatea de acoperire:– F 11.01 - Instrumente financiare derivate - Contabilitatea de acoperire: Clasificare pe tipuri de risc și pe tipuri de acoperire împotriva riscurilor– F 11.03 - Instrumente de acoperire nederivate: Clasificare pe portofolii contabile și pe tipuri de acoperire împotriva riscurilor– F 11.04 - Elemente acoperite în cadrul operațiunilor de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor(3) F 12.00 - Variația ajustărilor pentru pierderi de credit și a provizioanelor:– F 12.01 - Variația ajustărilor și provizioanelor pentru pierderi de credit– F 12.02 - Transferuri între stadiile de depreciere (prezentare pe bază brută)(4) F 20.00 - Repartizare geografică:– F 20.01 - Repartizarea geografică a activelor în funcție de localizarea activităților– F 20.02 - Repartizarea geografică a datoriilor în funcție de localizarea activităților– F 20.03 - Repartizarea geografică a elementelor din contul de profit sau pierdere în funcție de localizarea activităților(5) F 21.00 - Imobilizări corporale și necorporale: active care fac obiectul unui contract de leasing operațional(6) F 22.00 - Funcții aferente serviciilor de administrare a activelor, de custodie și altor servicii:– F 22.01 - Venituri și cheltuieli cu taxe și comisioane, defalcate pe activități– F 22.02 - Active implicate în serviciile furnizate(7) F 43.00 - Provizioanec) Situații financiare FINREP cu periodicitate de raportare trimestrială, care se raportează doar în situația în care valoarea expunerilor brute, altele decât cele interne, este mai mare sau egală cu 1% din valoarea totală a expunerilor brute:(1) F 20.00 - Repartizare geografică:– F 20.04 - Repartizarea geografică a activelor în funcție de locul de reședință al contrapărții– F 20.05 - Repartizarea geografică a expunerilor extrabilanțiere în funcție de locul de reședință al contrapărții– F 20.06 - Repartizarea geografică a datoriilor în funcție de locul de reședință al contrapărții– F 20.07.1 - Repartizarea geografică în funcție de locul de reședință al contrapărții a creditelor și avansurilor, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării, acordate societăților nefinanciare pe coduri NACEd) Situații financiare FINREP cu periodicitate de raportare semestrială:(1) F 31.00 - Părți afiliate:– F 31.01 - Părți afiliate: sume de plătit și sume de încasat– F 31.02 - Părți afiliate: cheltuieli și venituri generate de tranzacțiie) Situații financiare FINREP cu periodicitate de raportare anuală:(1) F 41.00 - Valoarea justă:– F 41.01 - Ierarhia valorii juste: instrumente financiare la cost amortizat– F 41.02 - Utilizarea opțiunii evaluării la valoarea justă(2) F 42.00 - Imobilizări corporale și necorporale: valoare contabilă în funcție de metoda de evaluare(3) F 44.00 - Planuri de beneficii determinate și beneficiile angajaților:– F 44.01 - Componente ale activelor și datoriilor nete ale planului de beneficii determinate– F 44.02 - Variații ale obligațiilor privind beneficiile determinate– F 44.03 - Elemente memorandum [aferente cheltuielilor cu personalul](4) F 45.00 - Clasificarea elementelor selectate din contul de profit sau pierdere– F 45.01 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe portofolii contabile– F 45.02 - Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare– F 45.03 - Alte venituri și cheltuieli de exploatare(5) F 46.00 - Situația modificărilor capitalurilor proprii4. (1) Instituțiile de credit raportează informațiile prevăzute la punctul 3 litera c) începând cu prima dată de referință pentru raportare ulterioară depășirii pragului la două date de referință pentru raportare consecutive.(2) Pentru primele două date de referință pentru raportare în care instituțiile de credit trebuie să respecte cerințele prevăzute de prezentele norme metodologice, instituțiile de credit raportează informațiile prevăzute la punctul 3 litera c) în cazul în care acestea depășesc pragul la respectiva dată de referință pentru raportare.(3) Instituțiile de credit au dreptul să nu mai raporteze informațiile prevăzute la punctul 3 litera c) începând cu prima dată de referință pentru raportare ulterioară situării sub prag la trei date de referință pentru raportare consecutive.  +  Secţiunea 2 - Reguli generale de întocmire5. (1) În înțelesul prezentelor norme metodologice, termenii de mai jos au următoarea semnificație:a) "Regulamentul IAS" - Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate;b) "IAS" sau "IFRS" - "Standarde Internaționale de Contabilitate", astfel cum sunt definite la articolul 2 din "Regulamentul IAS", care au fost adoptate de Comisie;c) "CRR" - Regulamentul (UE) nr.575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012;d) "Regulamentul BCE BSI" sau "BCE/2013/33" - Regulamentul (CE) nr. 1071/2013 al Băncii Centrale Europene din 24 septembrie 2013 privind bilanțul sectorului instituții financiare monetare (reformare) (BCE/2013/33);e) "Regulamentul NACE" - Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE a doua revizuire și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului, precum și a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specific;f) "coduri NACE" - coduri prevăzute în Regulamentul NACE;g) "stadii de depreciere" - categorii de depreciere, astfel cum sunt definite de IFRS 9.5.5. "Stadiul 1" se referă la deprecierea evaluată în conformitate cu prevederile IFRS 9.5.5.5. "Stadiul 2" se referă la deprecierea evaluată în conformitate cu prevederile IFRS 9.5.5.3. "Stadiul 3" se referă la deprecierea aferentă activelor depreciate ca urmare a riscului de credit, așa cum sunt acestea definite în Anexa A la IFRS 9.(2) La întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual de către instituțiile de credit se au în vedere prevederile Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aplicabile instituțiilor de credit, aprobate prin Ordinul Băncii Naționale a României nr. 27/2010, cu modificările și completările ulterioare (denumite în continuare Reglementările contabile), prezentele norme metodologice, prevederile IFRS, precum și alte prevederi legale aplicabile.(3) Instituțiile de credit raportează doar acele părți ale formularelor referitoare la:a) active, datorii, capitaluri proprii, venituri și cheltuieli care sunt recunoscute de către instituția de credit;b) expuneri în afara bilanțului și activități în care instituția de credit este implicată;c) tranzacții efectuate de către instituția de credit;d) reguli de evaluare, inclusiv metode pentru estimarea ajustărilor pentru riscul de credit, aplicate de către instituția de credit.6. Situațiile financiare FINREP la nivel individual sunt întocmite în monedă națională - LEU. Elementele exprimate în valută sunt convertite în monedă națională potrivit regulilor prevăzute de Reglementările contabile.7. Formularele de raportare aferente situațiilor financiare FINREP la nivel individual includ reguli de validare implicite care sunt definite în cadrul acestora prin utilizarea următoarelor convenții:a) un punct de date indicat în gri înseamnă că respectivul punct de date nu este solicitat sau că nu este posibilă raportarea acestuia;b) utilizarea de paranteze în indicarea unui element în cadrul unui formular înseamnă că elementul respectiv trebuie scăzut pentru a obține un rezultat total, dar nu înseamnă că acesta trebuie raportat ca fiind negativ;c) elementele care sunt raportate ca fiind negative sunt identificate în formulare prin includerea semnului „(-)" în fața denumirii acestora;d) fiecare punct de date are un „element de bază" căruia i se alocă atributul „credit/debit". Această alocare garantează că toate entitățile care raportează puncte de date respectă „convenția de semn" și permite cunoașterea atributului „credit/debit" corespunzător fiecărui punct de date. Schematic, această convenție funcționează astfel cum se indică în tabelul următor:
    ElementCredit/DebitSold/VariațieCifra raportată
    ActiveDebitSoldul activelorPozitivă („Normal", fără semn)
    Creștere a activelorPozitivă („Normal", fără semn)
    Soldul negativ al activelorNegativă(este necesar semnul minus „-")
    Scădere a activelorNegativă(este necesar semnul minus „-")
    CheltuieliValoare a cheltuielilorPozitivă („Normal", fără semn)
    Creștere a cheltuielilorPozitivă(„Normal", fără semn)
    Valoarea negativă (inclusivreluările) a cheltuielilorNegativă(este necesar semnul minus „-")
    Scădere a cheltuielilorNegativă(este necesar semnul minus „-")
    DatoriiCreditSoldul datoriilorPozitivă („Normal", fără semn)
    Creștere a datoriilorPozitivă („Normal", fără semn)
    Soldul negativ al datoriilorNegativă(este necesar semnul minus „-")
    Scădere a datoriilorNegativă(este necesar semnul minus „-")
    Capitaluri propriiSoldul capitalurilor propriiPozitivă („Normal", fără semn)
    Creștere a capitalurilor propriiPozitivă („Normal", fără semn)
    Soldul negativ al capitalurilor propriiNegativă(este necesar semnul minus „-")
    Scădere a capitalurilor propriiNegativă(este necesar semnul minus „-")
    VenituriValoare a veniturilorPozitivă („Normal", fără semn)
    Creștere a veniturilorPozitivă („Normal", fără semn)
    Valoare negativă (inclusiv reluările) a veniturilorNegativă(este necesar semnul minus „-")
    Scădere a veniturilorNegativă(este necesar semnul minus „-")
    8. În vederea întocmirii situațiilor financiare FINREP la nivel individual, instituțiile de credit utilizează, în ceea ce privește data recunoașterii/derecunoașterii în/din bilanț a activelor financiare, fie data tranzacției (data la care entitatea se angajează să cumpere sau să vândă activul), fie data decontării (data la care activul este efectiv livrat), corespunzător politicilor și metodelor de contabilizare aprobate de persoanele care asigură administrarea și/sau conducerea instituțiilor de credit. Metoda utilizată este supusă condiției aplicării consecvente.9. Pentru raportarea instrumentelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, în bilanț și în contul de profit sau pierdere, se utilizează convenția "prețului murdar", respectiv veniturile din dobânzi și cheltuielile cu dobânzile aferente instrumentelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere și instrumentelor financiare derivate de acoperire clasificate în categoria "contabilitatea de acoperire", precum și veniturile din dividende aferente instrumentelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere se raportează în cadrul postului de câștiguri/pierderi din aceste categorii de instrumente. Convenția "prețului murdar" trebuie aplicată în mod consecvent pentru toate instrumentele financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere și pentru toate instrumentele financiare derivate de acoperire clasificate în categoria "contabilitatea de acoperire".10. Informațiile referitoare la contul de profit sau pierdere, precum și cele privind variația diverselor elemente din bilanț au în vedere sumele înregistrate în conturile de cheltuieli și venituri, respectiv operațiunile efectuate de la începutul exercițiului financiar, până la data de referință pentru raportare inclusiv. Aceeași abordare se aplică și în cazul informațiilor care, potrivit prezentelor norme metodologice, se referă la o anumită perioadă.11. (1) În cazul în care se solicită o defalcare pe contrapărți în cadrul situațiilor financiare FINREP la nivel individual, instituțiile de credit utilizează următoarele sectoare de contrapărți:a) bănci centrale;b) administrații publice: administrații centrale, administrații de stat sau regionale și administrații locale, inclusiv organe administrative și întreprinderi cu scop necomercial, dar excluzând companiile publice și companiile private deținute de aceste administrații care au o activitate comercială (care sunt raportate la "instituții de credit", "alte societăți financiare" sau "societăți nefinanciare", în funcție de activitatea acestora); fonduri de asigurări sociale și organizații internaționale, precum Comunitatea Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Reglementelor Internaționale;c) instituții de credit: orice instituție în sensul definiției prevăzute la art.4(1)1. din CRR ("o întreprindere a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și în acordarea de credite în cont propriu") și bănci multilaterale de dezvoltare;d) alte societăți financiare: toate societățile financiare și cvasi-societățile, altele decât instituțiile de credit, cum ar fi societățile de investiții, fondurile de investiții, societățile de asigurări, fondurile de pensii, organismele de plasament colectiv și casele de compensare precum și alți intermediari financiari, auxiliari financiari, instituții financiare captive și alte entități creditoare;e) societăți nefinanciare: societăți și cvasi-societăți care nu sunt angajate în intermediere financiară ci, în principal, în producția de bunuri de piață și servicii nefinanciare conform Regulamentului BCE BSI;f) gospodării ale populației: persoane sau grupuri de persoane, cum ar fi consumatorii și producătorii de bunuri și de servicii nefinanciare exclusiv pentru consumul final al acestora și producătorii de bunuri de piață și servicii nefinanciare și financiare, cu condiția ca activitățile acestora să nu fie cele ale cvasi-societăților. Sunt de asemenea incluse instituțiile non-profit care deservesc gospodăriile populației și care sunt, în principal, angajate în producția de bunuri și servicii nedestinate pieței, ci grupurilor particulare de gospodării.(2) Alocarea pe sectoare de contrapărți se bazează exclusiv pe natura contrapărții imediate. Clasificarea expunerilor comune față de mai mulți debitori se realizează pe baza caracteristicilor debitorului care a fost cel mai relevant sau determinant pentru înregistrarea expunerii în cauză de către instituția de credit. Printre alte clasificări, distribuția expunerilor comune în funcție de sectorul contrapărții, țara de reședință și codurile NACE trebuie să fie determinată de caracteristicile debitorului celui mai relevant sau determinant.(3) Contrapărțile imediate în cazul următoarelor tranzacții sunt reprezentate de:a) pentru credite și avansuri, debitorul imediat. În cazul creanțelor comerciale, debitorul imediat este contrapartea obligată la plata creanțelor, cu excepția tranzacțiilor cu recurs, caz în care contrapartea este transferatorul creanțelor în situația în care instituția raportoare nu obține majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate asupra creanțelor transferate;b) pentru titluri de datorie și instrumente de capital, emitentul titlurilor;c) pentru depozite, deponentul;d) pentru poziții scurte, contrapartea tranzacției de împrumut de titluri sau a operațiunii reverse repo;e) pentru instrumente financiare derivate, contrapartea directă a contractului derivat. În cazul instrumentelor financiare derivate OTC compensate la nivel central, contrapartea directă este casa de compensare ce acționează ca o contraparte centrală. Defalcarea pe contrapărți a instrumentelor financiare derivate de risc de credit se referă la sectorul de care aparține contrapartea contractului (cumpărătorul sau vânzătorul de protecție);f) pentru garanții financiare date, contraparte este contrapartea directă a instrumentului de datorie garantat;g) pentru angajamente de creditare și alte angajamente date, contrapartea al cărui risc de credit este asumat de instituția de credit raportoare;h) pentru angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primite, garantul sau contrapartea care și-a asumat angajamentul față de instituția de credit raportoare.(4) Corespondența dintre clasele de expuneri utilizate pentru calcularea cerințelor de capital în conformitate cu CRR și sectoarele contrapărților utilizate în situațiile financiare FINREP la nivel individual este prezentată în următoarele tabele:  +  Abordarea standardizată (AS)
    Clase de expunere conform AS (articolul 112 din CRR)Sectoare ale contrapărții conform FINREPObservații
    (a) Administrații centrale sau bănci centrale(1) Bănci centrale(2) Administrații publiceAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (b) Administrații regionale sau autorități locale(2) Administrații publiceAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (c) Entități din sectorul public(2) Administrații publice(3) Instituții de credit(4) Alte societăți financiare(5) Societăți nefinanciareAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (d) Bănci de dezvoltare multilaterală(3) Instituții de creditAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (e) Organizații internaționale(2) Administrații publiceAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (f) Instituții (instituții de credit și societăți de investiții)(3) Instituții de credit(4) Alte societăți financiareAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (g) Societăți(4) Alte societăți financiare(5) Societăți nefinanciare.(6) Gospodării ale populațieiAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (h) Retail(4) Alte societăți financiare(5) Societăți nefinanciare(6) Gospodării ale populațieiAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (i) Garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile(2) Administrații publice(3) Instituții de credit(4) Alte societăți financiare(5) Societăți nefinanciare(6) Gospodării ale populațieiAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (j) În stare de nerambursare(1) Bănci centrale(2) Administrații publice(3) Instituții de credit(4) Alte societăți financiare(5) Societăți nefinanciare(6) Gospodării ale populațieiAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (ja) Elemente asociate unui risc extrem de ridicat(1) Bănci centrale(2) Administrații publice(3) Instituții de credit(4) Alte societăți financiare(5) Societăți nefinanciare(6) Gospodării ale populațieiAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (k) Obligațiuni garantate(3) Instituții de credit(4) Alte societăți financiare(5) Societăți nefinanciareAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (l) Poziții din securitizare(2) Administrații publice(3) Instituții de credit(4) Alte societăți financiare(5) Societăți nefinanciare(6) Gospodării ale populațieiAceste expuneri ar trebui atribuite sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de riscul suport al pozițiilor din securitizare. În FINREP, atunci când pozițiile securitizate rămân recunoscute în bilanț, sectoarele contrapărții sunt sectoarele contrapărților imediate ale acestor poziții.
    (m) Instituții și societăți cu o evaluare de credit pe termen scurt(3) Instituții de credit(4) Alte societăți financiare(5) Societăți nefinanciareAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (n) Organisme de plasament colectivInstrumente de capitalInvestițiile în OPC-uri se clasifică ca instrumente de capital în FINREP, indiferent dacă CRR permite abordarea transparentă.
    (o) Capitaluri proprii Instrumente de capitalÎn FINREP, instrumentele de capital sunt separate ca instrumente în cadrul diferitelor categorii de active financiare.
    (p) Alte elementeDiferite elemente din bilanțÎn FINREP, alte elemente pot fi incluse în cadrul diferitelor categorii de active.
     +  Abordarea bazată pe modele interne de rating (IRB)
    Clasele de expuneri conform abordării IRB(articolul 147 din CRR)Sectoare ale contrapărții conform FINREPObservații
    (a) Administrații centrale și bănci centrale(1) Bănci centrale(2) Administrații publice(3) Instituții de creditAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (b) Instituții (instituții de credit și societăți de investiții precum și unele administrații publice și bănci multilaterale)(2) Administrații publice(3) Instituții de credit(4) Alte societăți financiareAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (c) Societăți(4) Alte societăți financiare(5) Societăți nefinanciare(6) Gospodării ale populațieiAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (d) Retail(4) Alte societăți financiare(5) Societăți nefinanciare(6) Gospodării ale populațieiAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (e) Capitaluri propriiInstrumente de capitalÎn FINREP, instrumentele de capital sunt separate ca instrumente în cadrul diferitelor categorii de active financiare.
    (f) Poziții din securitizare(2) Administrații publice(3) Instituții de credit(4) Alte societăți financiare(5) Societăți nefinanciare(6) Gospodării ale populațieiAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de riscul suport al pozițiilor din securitizare. În FINREP, atunci când pozițiile securitizate rămân recunoscute în bilanț, sectoarele contrapărții sunt sectoarele contrapărților imediate ale acestor poziții.
    (g) Alte obligații decât cele legate de creditDiferite elemente din bilanțÎn FINREP, alte elemente pot fi incluse în cadrul diferitelor categorii de active.
     +  Abordarea bazată pe modele interne de rating (IRB)
    Clasele de expuneri conform abordării IRB(articolul 147 din CRR)Sectoare ale contrapărții conform FINREPObservații
    (a) Administrații centrale și bănci centrale(1) Bănci centrale(2) Administrații publice(3) Instituții de creditAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (b) Instituții (instituții de credit și societăți de investiții precum și unele administrații publice și bănci multilaterale)(2) Administrații publice(3) Instituții de credit(4) Alte societăți financiareAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (c) Societăți(4) Alte societăți financiare(5) Societăți nefinanciare(6) Gospodării ale populațieiAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (d) Retail(4) Alte societăți financiare(5) Societăți nefinanciare(6) Gospodării ale populațieiAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de natura contrapărții imediate.
    (e) Capitaluri propriiInstrumente de capitalÎn FINREP, instrumentele de capital sunt separate ca instrumente în cadrul diferitelor categorii de active financiare.
    (f) Poziții din securitizare(2) Administrații publice(3) Instituții de credit(4) Alte societăți financiare(5) Societăți nefinanciare(6) Gospodării ale populațieiAceste expuneri se atribuie sectoarelor contrapărții conform FINREP în funcție de riscul suport al pozițiilor din securitizare. În FINREP, atunci când pozițiile securitizate rămân recunoscute în bilanț, sectoarele contrapărții sunt sectoarele contrapărților imediate ale acestor poziții.
    (g) Alte obligații decât cele legate de creditDiferite elemente din bilanțÎn FINREP, alte elemente pot fi incluse în cadrul diferitelor categorii de active.
    12. La elaborarea situațiilor financiare FINREP la nivel individual se are în vedere abordarea de portofoliu.13. Portofoliile contabile reprezintă instrumente financiare agregate după reguli de evaluare. Aceste agregări nu includ investițiile în filiale, asocieri în participație și entități asociate, soldurile de încasat la vedere clasificate ca „Numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere", precum și instrumentele financiare clasificate ca „Deținute în vederea vânzării" prezentate la elementele „Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării" și „Datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării".14. În cazul activelor financiare, se utilizează următoarele portofolii contabile conforme cu IFRS:a) active financiare deținute în vederea tranzacționării;b) active financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere;c) active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;d) active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;e) active financiare evaluate la cost amortizat.15. Elementul de activ "Instrumente financiare derivate - contabilitatea de acoperire" include instrumente financiare derivate cu sold pozitiv pentru instituția raportoare, deținute în vederea aplicării contabilității de acoperire în conformitate cu IFRS.16. În cazul datoriilor financiare, se utilizează următoarele portofolii contabile conforme cu IFRS:a) datorii financiare deținute în vederea tranzacționării;b) datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;c) datorii financiare evaluate la cost amortizat.17. Elementul de datorii "Instrumente financiare derivate - contabilitatea de acoperire" include instrumente financiare derivate cu sold negativ pentru instituția raportoare, deținute în vederea aplicării contabilității de acoperire în conformitate cu IFRS.18. Reguli generale de prezentare a informațiilor referitoare la instrumente financiare18.1. Active financiare(1) Valoarea contabilă reprezintă valoarea de raportat în bilanț. Valoarea contabilă a activelor financiare include dobânda cumulată.(2) Activele financiare se distribuie în următoarele clase de instrumente: "numerar", "instrumente financiare derivate", "instrumente de capital", "titluri de datorie", și "credite și avansuri".(3) „Titlurile de datorie" sunt instrumente de datorie deținute de instituția de credit, emise ca titluri care nu sunt împrumuturi conform Regulamentului BCE BSI.(4) „Creditele și avansurile" sunt instrumente de datorie deținute de instituțiile de credit, care nu sunt titluri de valoare; acest element include „credite" conform Regulamentului BCE BSI, precum și avansurile care nu pot fi clasificate ca „împrumuturi" conform Regulamentului BCE BSI.(5) „Instrumentele de datorie" includ „credite și avansuri" și „titluri de datorie".(6) Valoarea contabilă brută are următoarea semnificație:a) în cazul instrumentelor de datorie evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, cu excepția celor deținute în vederea tranzacționării, valoarea contabilă brută depinde de clasificarea acestora ca performante sau neperformante. În cazul instrumentelor de datorie performante, valoarea contabilă brută este reprezentată de valoarea justă. În cazul instrumentelor de datorie neperformante, valoarea contabilă brută este reprezentată de valoarea justă la care se adaugă orice modificare cumulată negativă a valorii juste datorată riscului de credit, așa cum este aceasta definită la pct. 27 alin. (1) lit. (b). Valoarea contabilă brută nu trebuie să depășească valoarea instrumentului de datorie la recunoașterea inițială. Pentru scopul stabilirii valorii contabile brute, evaluarea instrumentelor de datorie se efectuează la nivel de instrument financiar;b) în cazul instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat sau la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, valoarea contabilă brută este reprezentată de valoarea contabilă înainte de deducerea oricărei pierderi din depreciere;c) în cazul activelor financiare deținute în vederea tranzacționării, valoarea contabilă brută este reprezentată de valoarea justă.18.2. Datorii financiare(1) Valoarea contabilă reprezintă valoarea de raportat în bilanț. Valoarea contabilă a datoriilor financiare include dobânda cumulată.(2) Datoriile financiare se distribuie în următoarele clase de instrumente: "instrumente financiare derivate", "poziții scurte", "depozite", "titluri de datorie emise" și "alte datorii financiare".(3) „Depozitele" sunt definite la fel ca în Regulamentul BCE BSI.(4) „Titlurile de datorie emise" sunt instrumente de datorie emise sub formă de titluri de către instituția de credit și care nu sunt depozite conform Regulamentului BCE BSI.(5) „Alte datorii financiare" includ toate datoriile financiare altele decât instrumentele financiare derivate, pozițiile scurte, depozitele și titlurile de datorie emise.(6) „Alte datorii financiare" includ garanțiile financiare date în cazul în care acestea sunt evaluate fie la valoarea justă prin profit sau pierdere [IFRS 9.4.2.1(a)], fie la valoarea recunoscută inițial diminuată cu amortizarea cumulată [IFRS 9.4.2.1(c)(ii)]. Angajamentele de creditare se raportează ca „Alte datorii financiare" în cazul în care acestea sunt desemnate ca datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [IFRS 9.4.2.1(a)] sau în cazul în care acestea reprezintă angajamente de acordare a unui credit la o rată a dobânzii mai mică decât rata dobânzii de piață [IFRS 9.2.3(c), IFRS 9.4.2.1(d)].(7) În cazul în care angajamentele de creditare, garanțiile financiare și alte angajamente date sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, orice modificare a valorii juste, inclusiv modificările datorate riscului de credit, se raportează ca "alte datorii financiare" și nu ca provizioane pentru "Angajamente și garanții date".(8) „Alte datorii financiare" includ, de asemenea, dividendele de plătit, sumele de plătit înregistrate în conturile de așteptare și de tranzit și sumele de plătit referitoare la decontări viitoare ale tranzacțiilor în titluri de valoare sau ale tranzacțiilor în valută, în cazul în care sumele de plătit pentru tranzacții sunt recunoscute înainte de termenul de plată.19. (1) Casele centrale ale cooperativelor de credit au obligația să întocmească atât situații financiare FINREP la nivel individual care reflectă operațiunile și situația lor financiară cât și situații financiare FINREP la nivel individual care privesc operațiunile și situația financiară a rețelei cooperatiste de credit.(2) La întocmirea de către casele centrale ale cooperativelor de credit a situațiilor financiare FINREP la nivel individual, care reflectă operațiunile și situația financiară a rețelei cooperatiste de credit, situațiile financiare FINREP la nivel individual întocmite de organizațiile cooperatiste de credit componente ale rețelei, care reflectă operațiunile și situația lor financiară, vor fi combinate element cu element, prin însumarea elementelor similare de activ, datorii și capitaluri proprii, venituri și cheltuieli, după eliminarea în prealabil a elementelor aferente operațiunilor efectuate între organizațiile cooperatiste de credit componente ale respectivei rețele cooperatiste de credit.20. (1) Prezentarea situațiilor financiare FINREP la nivel individual este standardizată, iar informațiile pe care acestea le furnizează sunt sintetizate în antet, pe linii și pe coloane. În antetul situațiilor figurează următoarele informații:a) denumirea instituției de credit;b) data pentru care se întocmesc situațiile;c) după caz, identificarea tabelului (o situație poate avea unul sau mai multe tabele).(2) Liniile situațiilor sunt codificate în corelație cu Planul de conturi aplicabil instituțiilor de credit, prevăzut de Reglementările contabile.(3) Coloanele situațiilor grupează informațiile în funcție de necesități.(4) Pentru completarea acelor poziții din formulare, pentru care nu a fost prevăzută corespondența cu planul de conturi, instituțiile de credit trebuie să-și adapteze modul de ținere a evidenței pentru a fi în măsură să răspundă acestor cerințe de raportare.21. (1) Situațiile financiare FINREP la nivel individual se transmit la Banca Națională a României la termenele prevăzute în prezentele norme metodologice. Instituțiile de credit transmit de asemenea, trimestrial, la Banca Națională a României, balanța de verificare a conturilor sintetice, în format electronic, având atașată semnătura electronică.(2) Instituțiile de credit transmit la Banca Națională a României numai acele formulare în care se completează cel puțin valoarea unui indicator, corespunzător datelor înregistrate în evidența contabilă ca urmare a operațiunilor efectuate în perioada raportată sau preluării soldurilor conturilor respective aferente operațiunilor din exercițiile financiare încheiate sau perioadele precedente.22. Instituțiile de credit autorizate de Banca Națională a României care nu au desfășurat activitate de la data înființării și până la sfârșitul perioadei de raportare, nu întocmesc situații financiare FINREP la nivel individual pentru perioadele în cauză, urmând să transmită la Direcția Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României o declarație pe proprie răspundere, din care să rezulte acest lucru, care să cuprindă toate datele de identificare a instituției de credit:– denumirea completă (conform certificatului de înregistrare);– adresa sediului, precum și numărul de telefon al conducătorului instituției de credit;– numărul de înregistrare la registrul comerțului;– codul unic de înregistrare;– capitalul social.
     +  Secţiunea 3 - Termenele de transmitere23. (1) Situațiile financiare FINREP la nivel individual întocmite de către instituțiile de credit, precum și declarațiile celor care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la sfârșitul perioadei de raportare se transmit la Banca Națională a României, în următoarele termene:a) pentru situațiile financiare FINREP la nivel individual cu periodicitate de raportare lunară/ trimestrială/ semestrială, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la sfârșitul lunii/ trimestrului/ semestrului pentru care se raportează;b) pentru situațiile financiare FINREP la nivel individual prevăzute la alin. (2), în termen de 130 de zile calendaristice de la încheierea exercițiului financiar.(2) Toate situațiile financiare FINREP la nivel individual întocmite pentru data de 31 decembrie vor fi auditate.(3) În cazul în care situațiile financiare FINREP la nivel individual întocmite pentru sfârșitul exercițiului financiar înregistrează modificări în perioada cuprinsă între data încheierii exercițiului financiar și data aprobării situațiilor financiare anuale, situațiile financiare FINREP la nivel individual prevăzute la alin. (2) vor fi transmise la Banca Națională a României împreună cu situațiile financiare FINREP la nivel individual, aferente exercițiului financiar curent, transmise până la data aprobării situațiilor financiare anuale.(4) În cazul în care ultima zi a termenului de transmitere a situațiilor financiare FINREP la nivel individual este o zi nelucrătoare, situațiile financiare se vor transmite cel târziu până în prima zi lucrătoare ulterioară acesteia.
     +  Capitolul III REGULI SPECIFICE DE ÎNTOCMIRE A SITUAȚIILOR FINANCIARE FINREP LA NIVEL INDIVIDUAL ȘI MODELELE ACESTORA24. F 01.00 - Bilanț [situația poziției financiare](1) F 01.00 este situația financiară care conține informații privind activele, datoriile și capitalurile proprii ale instituției de credit. La completarea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:A. Active (F 01.01)a) Poziția „Numerar" include deținerile de bancnote și monede naționale și străine în circulație care sunt utilizate în mod obișnuit pentru a face plăți.b) Poziția "Solduri de numerar la bănci centrale" include soldurile de încasat la vedere la băncile centrale.c) Poziția „Alte depozite la vedere" include soldurile de încasat la vedere la instituții de credit.d) Poziția „Investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate" include titlurile de participare deținute în filiale, asocieri în participație și entități asociate, indiferent de metoda de evaluare.e) Activele care nu sunt active financiare și care datorită naturii lor nu au putut fi clasificate în posturi specifice din bilanț se raportează la poziția „Alte active"; acest post include, printre altele, aur, argint și alte mărfuri, inclusiv atunci când sunt deținute cu intenția de a fi tranzacționate.f) Poziția „Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării" are același înțeles cu cel prevăzut de IFRS 5.B. Datorii (F 01.02)a) Provizioanele pentru „Pensii și alte obligații privind beneficiile determinate post-angajare" includ valoarea datoriilor nete privind beneficiile determinate.b) Provizioanele pentru „Alte beneficii pe termen lung ale angajaților" includ valoarea deficitelor din planurile de beneficii ale angajaților pe termen lung enumerate la IAS 19.153. Cheltuielile cumulate din beneficiile pe termen scurt ale angajaților [IAS 19.11(a)], planurile de contribuții determinate [IAS 19.51(a)] și beneficiile pentru terminarea contractului de muncă [IAS 19.169(a)] se includ la „Alte datorii".c) Provizioanele pentru "Angajamente și garanții date" includ provizioanele aferente tuturor angajamentelor și garanțiilor, indiferent dacă deprecierea angajamentelor și garanțiilor este determinată în conformitate cu IFRS 9, modalitatea de provizionare a acestora urmează prevederile IAS 37 sau acestea sunt tratate ca și contracte de asigurare conform IFRS 4. Datoriile rezultate din angajamente și garanții financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere nu se raportează ca provizioane, deși se datorează riscului de credit, ci ca "alte datorii financiare" în conformitate cu prevederile pct. 18.2 alin. (7).d) Poziția „Capital social rambursabil la cerere" include instrumentele de capital emise de instituția de credit, care nu îndeplinesc criteriile pentru a fi clasificate drept capitaluri proprii. Instituțiile de credit includ în cadrul acestei poziții părțile sociale ale organizațiilor cooperatiste de credit care nu îndeplinesc criteriile pentru a fi clasificate drept capitaluri proprii.e) Datoriile care nu sunt datorii financiare și care datorită naturii lor nu au putut fi clasificate în posturi specifice din bilanț se raportează la „Alte datorii".f) Poziția „Datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării" are același înțeles cu cel prevăzut de IFRS 5.C. Capitaluri proprii (F 01.03)a) Instrumentele de capital care sunt instrumente financiare includ contractele care intră sub incidența IAS 32.b) Poziția „Componenta de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse" include componenta de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse (instrumente financiare care comportă atât o componentă de datorie cât și una de capitaluri proprii) emise de instituția de credit, atunci când sunt separate în conformitate cu IFRS (inclusiv instrumentele financiare compuse cu instrumente derivate încorporate multiple ale căror valori sunt interdependente).c) Poziția „Alte instrumente de capital emise" include instrumentele de capital care sunt instrumente financiare, altele decât „Capital social" și „Componenta de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse".d) Poziția „Alte capitaluri proprii" cuprinde toate instrumentele de capital care nu sunt instrumente financiare, inclusiv, printre altele, tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni cu decontare în acțiuni [IFRS 2.10].e) Poziția „Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global" include câștigurile și pierderile cumulate datorate modificărilor de valoare justă ale investițiilor în instrumente de capital pentru care instituția de credit a făcut alegerea irevocabilă de a prezenta modificările de valoare justă în alte elemente ale rezultatului global.f) Poziția " Valoarea ineficacității acoperirii valorii juste aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global" include partea ineficace cumulată care rezultă din operațiuni de acoperire a valorii juste în care elementul acoperit este un instrument de capital evaluat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. Partea ineficace din acoperire raportată la această poziție este reprezentată de diferența dintre variația cumulată a valorii juste a instrumentului de capital raportată în cadrul poziției "Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [element acoperit]" și variația cumulată a valorii juste a instrumentului financiar derivat de acoperire raportată în cadrul poziției "Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [instrument de acoperire]" [IFRS 9.6.5.3 și IFRS 9.6.5.8].g) Poziția "Modificări de valoare justă aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere atribuibile modificărilor riscului de credit propriu" include câștigurile și pierderile cumulate recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, aferente riscului de credit propriu, pentru datoriile desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, indiferent dacă această desemnare are loc la recunoașterea inițială sau ulterior.h) Poziția "Acoperirea investițiilor nete în operațiuni din străinătate [partea eficace]" include rezerva de conversie valutară aferentă părții eficace atât a operațiunilor de acoperire a investițiilor nete în operațiuni din străinătate derulate pe bază continuă cât și a operațiunilor de acoperire a investițiilor nete în operațiuni din străinătate care nu se mai aplică, atâta timp cât operațiunile din străinătate rămân recunoscute în bilanț.i) Poziția "Instrumente financiare derivate de acoperire. Rezerva din operațiuni de acoperire a fluxurilor de trezorerie [partea eficace]" include rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie aferentă părții eficace a variației de valoare justă a instrumentelor financiare derivate de acoperire, atât în cazul operațiunilor de acoperire a fluxurilor de trezorerie derulate pe bază continuă cât și în cazul operațiunilor de acoperire a fluxurilor de trezorerie care nu se mai aplică.j) Poziția "Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global" include câștigurile sau pierderile cumulate aferente instrumentelor de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, nete de ajustarea pentru pierderi care este evaluată la data de raportare în conformitate cu prevederile IFRS 9.5.5.k) Poziția "Instrumente de acoperire [elemente nedesemnate]" include modificările cumulate de valoare justă aferente tuturor elementelor de mai jos:i. valoarea - timp a unei opțiuni, în cazul în care modificările valorii - timp și valorii intrinseci ale respectivei opțiuni sunt separate și doar modificarea valorii intrinseci este desemnată ca instrument de acoperire [IFRS 9.6.5.15];ii. elementul forward al unui contract forward, în cazul în care elementul forward și elementul spot (la vedere) al respectivului contract forward sunt separate și doar modificarea elementului spot al contractului forward este desemnată ca instrument de acoperire;iii. spread-ul valutar aferent unui instrument financiar, în cazul în care acest spread este exclus de la desemnarea instrumentului financiar respectiv ca instrument de acoperire [IFRS 9.6.5.15, IFRS 9.6.5.16].l) Poziția „Rezerve din reevaluare" include valoarea rezervelor care rezultă din prima adoptare a IAS care nu au fost transferate la alte tipuri de rezerve.m) Poziția „Alte rezerve" include alte rezerve decât cele prezentate separat la celelalte elemente de capitaluri proprii și poate include rezerve legale și rezerve statutare.n) Poziția „Acțiuni proprii" include toate instrumentele financiare care au caracteristicile instrumentelor de capital proprii care au fost redobândite de către instituție, atâta timp cât acestea nu sunt vândute sau amortizate.(2) Modelul formularelor pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 01.00 - Bilanț [situația poziției financiare]
     +  F 01.01 - Active
    - lei-
    ActiveCod pozițieValoare contabilă
    AB010
    Numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere010
    Numerar020
    Solduri de numerar la bănci centrale030
    Alte depozite la vedere040
    Active financiare deținute în vederea tranzacționării050
    Instrumente financiare derivate060
    Instrumente de capital070
    Titluri de datorie080
    Credite și avansuri090
    Active financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere096
    Instrumente de capital097
    Titluri de datorie098
    Credite și avansuri099
    Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere100
    Titluri de datorie120
    Credite și avansuri130
    Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global141
    Instrumente de capital142
    Titluri de datorie143
    Credite și avansuri144
    Active financiare evaluate la cost amortizat181
    Titluri de datorie182
    Credite și avansuri183
    Instrumente financiare derivate - contabilitatea de acoperire240
    Modificările de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotrivariscului de rată a dobânzii250
    Investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate260
    Titluri de participare contabilizate la cost261
    Titluri de participare evaluate la valoarea justă prin profit saupierdere262
    Titluri de participare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global263
    Imobilizări corporale270
    Imobilizări corporale280
    Investiții imobiliare290
    Imobilizări necorporale300
    Fond comercial310
    Alte imobilizări necorporale320
    Creanțe privind impozitele330
    Creanțe privind impozitul curent340
    Creanțe privind impozitul amânat350
    Alte active360
    Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării370
    TOTAL ACTIVE380
     +  F 01.02 - Datorii
    - lei -
    DatoriiCod pozițieValoare contabilă
    AB010
    Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării010
    Instrumente financiare derivate020
    Poziții scurte030
    Depozite040
    Titluri de datorie emise050
    Alte datorii financiare060
    Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere070
    Depozite080
    Titluri de datorie emise090
    Alte datorii financiare100
    Datorii financiare evaluate la cost amortizat110
    Depozite120
    Titluri de datorie emise130
    Alte datorii financiare140
    Instrumente financiare derivate - contabilitatea de acoperire150
    Modificările de valoare justă aferente elementelor acoperite încadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii160
    Provizioane170
    Pensii și alte obligații privind beneficiile determinate post-angajare180
    Alte beneficii pe termen lung pentru angajați190
    Restructurare200
    Aspecte juridice nesoluționate și litigii fiscale210
    Angajamente și garanții date220
    Alte provizioane230
    Datorii privind impozitele240
    Datorii privind impozitul curent250
    Datorii privind impozitul amânat260
    Capital social rambursabil la cerere270
    Alte datorii280
    Datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării290
    TOTAL DATORII300
     +  F 01.03 - Capitaluri proprii
    - lei -
    Capitaluri propriiCod pozițieValoare contabilă
    AB010
    Capital social010
    Capital vărsat020
    Capital subscris nevărsat030
    Prime de capital040
    Instrumente de capital emise, altele decât capitalul social050
    Componenta de capitaluri proprii a instrumentelor financiarecompuse060
    Alte instrumente de capital emise070
    Alte capitaluri proprii080
    Valoarea cumulată a altor elemente ale rezultatului global090
    Elemente care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere095
    Imobilizări corporale100
    Imobilizări necorporale110
    Câștiguri sau (-) pierderi actuariale din planurile de pensii cu beneficii determinate120
    Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării122
    Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global320
    Valoarea ineficacității acoperirii valorii juste aferenteinstrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global330
    Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [element acoperit]340
    Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de350
    capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [instrument de acoperire]
    Modificări de valoare justă aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere atribuibilemodificărilor riscului de credit propriu360
    Elemente care pot fi reclasificate în profit sau pierdere128
    Acoperirea unei investiții nete într-o operațiune din străinătate [partea eficace]130
    Conversia valutară140
    Instrumente financiare derivate de acoperire. Rezerva din operațiuni de acoperire a fluxurilor de trezorerie[partea eficace]150
    Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global155
    Instrumente de acoperire [elemente nedesemnate]165
    Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării170
    Rezultatul reportat190
    Rezerve de reevaluare200
    Alte rezerve210
    (-) Acțiuni proprii240
    Profit sau (-) pierdere aferent(ă) exercițiului250
    (-) Repartizarea profitului255
    TOTAL CAPITALURI PROPRII300
    TOTAL DATORII ȘI CAPITALURI PROPRII310
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    25. F 02.00 - Contul de profit sau pierdere(1) F 02.00 este situația financiară care conține informații privind veniturile și cheltuielile legate de activitatea instituțiilor de credit. La întocmirea acesteia se vor avea în vedere următoarele precizări:a) Veniturile din dobânzi și cheltuielile cu dobânzile din instrumente financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere și din instrumente financiare derivate de acoperire clasificate în categoria "contabilitatea de acoperire" se raportează ca parte a câștigurilor sau pierderilor din respectivele categorii de instrumente.b) Poziția "Venituri din dobânzi - alte active" include valorile aferente veniturilor din dobânzi care nu au fost incluse la alte elemente, cum ar fi veniturile din dobânzi aferente numerarului, soldurilor de numerar la bănci centrale și altor depozite la vedere și activelor imobilizate și grupurilor destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării, precum și veniturile nete din dobânzi din activele nete aferente beneficiilor determinate.c) Dobânda aferentă datoriilor financiare cu o rată negativă a dobânzii efective se raportează în cadrul poziției "Venituri din dobânzi aferente datoriilor". Aceste datorii și dobânda aferentă dau naștere unui randament pozitiv pentru instituția de credit.d) Poziția "Cheltuieli cu dobânzile - alte datorii" include valorile aferente cheltuielilor cu dobânzile care nu au fost incluse la alte elemente, cum ar fi cheltuielile cu dobânzile aferente datoriilor incluse în grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării, cheltuielile derivate din majorările valorii contabile a unui provizion reflectând trecerea timpului sau cheltuielile nete cu dobânzile din datorii nete aferente beneficiilor determinate.e) Dobânda aferentă activelor financiare cu o rată negativă a dobânzii efective se raportează în cadrul poziției "Cheltuieli cu dobânzile aferente activelor". Aceste active și dobânda aferentă dau naștere unui randament negativ pentru instituția de credit.f) Veniturile din dividende aferente instrumentelor de capital, inclusiv dividende aferente investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere se raportează ca parte a câștigurilor sau pierderilor din respectivele clase de instrumente.g) Veniturile din dividende aferente instrumentelor de capital desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global cuprind dividendele aferente instrumentelor derecunoscute în cursul perioadei și dividendele aferente instrumentelor deținute la sfârșitul perioadei de raportare.h) Veniturile din dividende aferente investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate cuprind veniturile din dividende aferente titlurilor de participare deținute în filiale, asocieri în participație și entități asociate, contabilizate la cost sau evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global.i) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net" include câștiguri și pierderi din reevaluarea și derecunoașterea instrumentelor financiare clasificate ca deținute în vederea tranzacționării. Acest element include, de asemenea, câștiguri și pierderi aferente instrumentelor financiare derivate de risc de credit evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, utilizate pentru administrarea riscului de credit al unui instrument financiar sau al unei părți a unui instrument financiar care este desemnat ca fiind evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere, precum și venituri și cheltuieli din dividende și dobânzi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării.j) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net" include, de asemenea, valoarea recunoscută în contul de profit sau pierdere pentru riscul de credit propriu al datoriilor desemnate la valoarea justă, în situația în care recunoașterea modificărilor riscului de credit propriu în alte elemente ale rezultatului global crează sau amplifică o necorelare contabilă [IFRS 9.5.7.8]. În cadrul acestei poziții se includ, de asemenea, câștigurile și pierderile aferente instrumentelor acoperite care sunt desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, în situația în care această desemnare este utilizată pentru administrarea riscului de credit, precum și veniturile și cheltuielile cu dobânzile aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere.k) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net" nu include câștigurile aferente instrumentelor de capital pe care instituția de credit alege să le evalueze la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [IFRS 9.5.7.1(b)].l) În situația în care o modificare a modelului de afaceri conduce la reclasificarea unui activ financiar în cadrul unui portofoliu contabil diferit, câștigurile sau pierderile din reclasificare se raportează în cadrul pozițiilor relevante ale portofoliului contabil în care activul financiar este reclasificat, în conformitate cu următoarele prevederi:i. în cazul în care un activ financiar este reclasificat din categoria de evaluare la cost amortizat în portofoliul contabil al activelor financiare evaluate la valoare justă prin profit sau pierdere [IFRS 9.5.6.2], câștigurile sau pierderile datorate reclasificării se raportează în cadrul poziției "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net" sau "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, net", după caz;ii. în cazul în care un activ financiar este reclasificat din categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global în categoria de evaluare la valoare justă prin profit sau pierdere [IFRS 9.5.6.7], câștigurile sau pierderile cumulate recunoscute anterior în alte elemente ale rezultatului global și reclasificate în profit sau pierdere se raportează în cadrul poziției "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net" sau "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, net", după caz.m) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi din contabilitatea de acoperire, net" cuprinde câștigurile și pierderile aferente instrumentelor de acoperire și elementelor acoperite, inclusiv cele aferente elementelor acoperite evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, altele decât instrumentele de capital, în cadrul unei operațiuni de acoperire a valorii juste în conformitate cu prevederile IFRS 9.6.5.8. Poziția include, de asemenea, partea ineficace a variației valorii juste a instrumentelor de acoperire în cadrul unei operațiuni de acoperire a fluxurilor de trezorerie. Reclasificările rezervei din acoperirea fluxurilor de trezorerie sau a rezervei din acoperirea investiției nete într-o operațiune din străinătate sunt recunoscute în cadrul acelorași poziții ale contului de profit sau pierdere care sunt impactate de fluxurile de trezorerie aferente elementelor acoperite. Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi din contabilitatea de acoperire, net" include, de asemenea, câștigurile și pierderile din operațiuni de acoperire a investițiilor nete în operațiuni din străinătate. Această poziție include și câștigurile din operațiuni de acoperire a pozițiilor nete.n) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare, net" include câștigurile și pierderile din derecunoașterea activelor nefinanciare, cu excepția cazului în care acestea sunt clasificate ca deținute în vederea vânzării.o) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi din modificare, net" include valorile care rezultă din ajustarea valorilor contabile brute ale activelor financiare pentru reflectarea fluxurilor de trezorerie contractuale renegociate sau modificate [IFRS 9.5.4.3 și Anexa A la IFRS 9]. Câștigurile sau pierderile din modificare nu includ impactul modificărilor sumei reprezentând pierderile de credit așteptate, care se raportează în cadrul poziției "Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere".p) Poziția "Provizioane sau (-) reluări din provizioane. Angajamente și garanții date" include cheltuielile nete cu provizioanele aferente tuturor angajamentelor și garanțiilor ce intră în aria de aplicare a IFRS 9, IAS 37 sau IFRS 4, în conformitate cu prevederile pct. 24 alin. (1) lit.B.(c). Orice modificare de valoare justă a angajamentelor și garanțiilor financiare evaluate la valoarea justă se raportează în cadrul poziției "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net". Provizioanele includ, prin urmare, valoarea deprecierii aferente angajamentelor și garanțiilor pentru care deprecierea este determinată în conformitate cu IFRS 9 sau a căror provizionare urmează prevederile IAS 37 sau care sunt tratate drept contracte de asigurare în conformitate cu IFRS 4.q) Poziția "Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere" include toate câștigurile sau pierderile din depreciere aferente instrumentelor de datorie care rezultă din aplicarea regulilor de depreciere prevăzute de IFRS 9.5.5, indiferent dacă pierderile de credit așteptate în conformitate cu prevederile IFRS 9.5.5 sunt estimate pe următoarele 12 luni sau pe durata de viață și inclusiv câștigurile sau pierderile din depreciere aferente creanțelor comerciale, activelor aferente unui contract și creanțelor din operațiuni de leasing [IFRS 9.5.5.15].r) Poziția "Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere" include, de asemenea, sumele aferente operațiunilor de write - off, așa cum sunt acestea definite la pct. 27 alin. (1) lit. (e) și (g) și pct. 34 alin. (1) lit. (j) pct. ii, care exced valoarea ajustării pentru pierderi la data operațiunii de write - off și care sunt, prin urmare, recunoscute ca pierdere în mod direct în contul de profit sau pierdere, precum și recuperările din sumele care au făcut anterior obiectul operațiunilor de write - off, înregistrate în mod direct în contul de profit sau pierdere.s) Poziția "Profit sau pierdere din active imobilizate și grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării care nu pot fi considerate activități întrerupte" include profitul sau pierderea generată de activele imobilizate și grupurile destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării și care nu pot fi considerate activități întrerupte.(2) Modelul formularului pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 02.00 - Contul de profit sau pierdere
    - lei -
    DENUMIRE INDICATORCod pozițieValoare
    AB010
    Venituri din dobânzi010
    Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente alerezultatului global041
    Active financiare evaluate la cost amortizat051
    Alte active080
    Venituri din dobânzi aferente datoriilor085
    (Cheltuieli cu dobânzile)090
    (Datorii financiare evaluate la cost amortizat)120
    (Alte datorii)140
    (Cheltuieli cu dobânzile aferente activelor)145
    (Cheltuieli cu capitalul social rambursabil la cerere)150
    Venituri din dividende160
    Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global191
    Investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate192
    Titluri de participare contabilizate la cost193
    Titluri de participare evaluate la valoarea justă prin alte elementeale rezultatului global194
    Venituri din taxe și comisioane200
    (Cheltuieli cu taxe și comisioane)210
    Câștiguri sau (-) pierderi din derecunoașterea activelor șidatoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net220
    Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente alerezultatului global231
    Active financiare evaluate la cost amortizat241
    Datorii financiare evaluate la cost amortizat260
    Altele270
    Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net280
    Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profitsau pierdere, net287
    Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiaredesemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net290
    Câștiguri sau (-) pierderi din contabilitatea de acoperire, net300
    Diferențe de curs de schimb [câștig sau (-) pierdere], net310
    Câștiguri sau (-) pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare, net330
    Alte venituri din exploatare340
    (Alte cheltuieli de exploatare)350
    VENITURI TOTALE DIN EXPLOATARE, NET355
    (Cheltuieli administrative)360
    (Cheltuieli cu personalul)370
    (Alte cheltuieli administrative)380
    (Amortizare)390
    (Imobilizări corporale)400
    (Investiții imobiliare)410
    (Alte imobilizări necorporale)420
    Câștiguri sau (-) pierderi din modificare, net425
    Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente alerezultatului global426
    Active financiare evaluate la cost amortizat427
    (Provizioane sau (-) reluări de provizioane)430
    (Angajamente și garanții date)440
    (Alte provizioane)450
    (Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere)460
    (Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global)481
    (Active financiare evaluate la cost amortizat)491
    (Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate)510
    (Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor nefinanciare)520
    (Imobilizări corporale)530
    (Investiții imobiliare)540
    (Fond comercial)550
    (Alte imobilizări necorporale)560
    (Altele)570
    Fond comercial negativ recunoscut în profit sau pierdere580
    Profitul sau (-) pierderea din active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării,care nu pot fi considerate activități întrerupte600
    PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE ÎNAINTE DE IMPOZITARE610
    (Cheltuieli sau (-) venituri cu impozitul aferent profitului sau pierderii din operațiuni continue)620
    PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE DUPĂ IMPOZITARE630
    Profit sau (-) pierdere din activități întrerupte după impozitare640
    Profit sau (-) pierdere din activități întrerupte înainte de impozitare650
    (Cheltuieli sau (-) venituri cu impozitul, legate de activitățiîntrerupte)660
    PROFIT SAU (-) PIERDERE AFERENT/Ă EXERCIȚIULUI670
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    26. F 03.00 - Situația rezultatului global(1) La completarea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:a) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi din contabilitatea de acoperire aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global" include modificarea ineficacității (părții ineficace) cumulate a operațiunii de acoperire, în cazul operațiunilor de acoperire a valorii juste în care elementul acoperit este un instrument de capital evaluat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. Această modificare este reprezentată de diferența dintre modificările în variația valorii juste a instrumentului de capital raportate în cadrul poziției "Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [element acoperit]" și modificările în variația valorii juste a instrumentului financiar derivat de acoperire raportate în cadrul poziției "Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [instrument de acoperire]".b) Poziția "Acoperirea investițiilor nete în operațiuni din străinătate [partea eficace]" include modificarea rezervei cumulate de conversie valutară aferente părții eficace atât a operațiunilor de acoperire a investițiilor nete în operațiuni din străinătate derulate pe bază continuă cât și a celor întrerupte.c) În cazul operațiunilor de acoperire a investițiilor nete în operațiuni din străinătate și a operațiunilor de acoperire a fluxurilor de trezorerie, sumele raportate în cadrul poziției "Transferate în profit sau pierdere" includ sumele transferate întrucât fluxurile acoperite au apărut și nu mai sunt așteptate să apară.d) Poziția "Instrumente de acoperire [elemente nedesemnate]" include modificările în variația cumulată a valorii juste aferente următoarelor elemente, în situația în care acestea nu sunt desemnate ca o componentă de acoperire:i. valoarea - timp a opțiunilor;ii. elementele forward ale contractelor forward;iii. spread-ul valutar aferent instrumentelor financiare.e) În cazul opțiunilor, sumele reclasificate în profit sau pierdere și raportate în cadrul poziției "Transferate în profit sau pierdere" includ reclasificările datorate opțiunilor care acoperă împotriva riscurilor un element aferent unei tranzacții și opțiunilor care acoperă împotriva riscurilor un element aferent unei perioade de timp.f) Poziția "Instrumente de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global" include câștigurile sau pierderile aferente instrumentelor de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, altele decât câștigurile sau pierderile din depreciere și din diferențe de curs valutar care se raportează în cadrul poziției "Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere" și respectiv poziției "Diferențe de curs de schimb [câștig sau (-) pierdere], net" din formularul F 02.00. Poziția "Transferate în profit sau pierdere" include sumele transferate în profit sau pierdere urmare derecunoașterii sau reclasificării în categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere.g) În situația în care un activ financiar este reclasificat din categoria de evaluare la cost amortizat în categoria de evaluare la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global [IFRS 9.5.6.4], câștigurile sau pierderile rezultate din reclasificare se raportează în cadrul poziției "Instrumente de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global".h) În situația în care un activ financiar este reclasificat din categoria de evaluare la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global în categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere [IFRS 9.5.6.7] sau în categoria de evaluare la cost amortizat [IFRS 9.5.6.5], câștigurile și pierderile cumulate recunoscute anterior în alte elemente ale rezultatului global și care au fost reclasificate se raportează în cadrul poziției "Transferate în profit sau pierdere" și respectiv în cadrul poziției "Alte reclasificări", cu ajustarea, în cel de al doilea caz, a valorii contabile a activului financiar.i) Pentru toate componentele altor elemente ale rezultatului global, poziția "Alte reclasificări" include transferurile, altele decât reclasificările din alte elemente ale rezultatului global în profit sau pierdere sau la valoarea contabilă inițială a elementelor acoperite în cazul operațiunilor de acoperire a fluxurilor de trezorerie.j) „Impozitul pe venit aferent elementelor care nu vor fi reclasificate" și „Impozitul pe venit aferent elementelor care pot fi reclasificate în profit sau (-) pierdere" [IAS 1.91 (b), IG6] se raportează ca elemente - rânduri separate.(2) Modelul formularului pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 03.00 - Situația rezultatului global
    - lei -
    DENUMIRE INDICATORCod pozițieValoare
    AB010
    Profit sau (-) pierdere aferent(ă) exercițiului010
    Alte elemente ale rezultatului global020
    Elemente care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere030
    Imobilizări corporale040
    Imobilizări necorporale050
    Câștiguri sau (-) pierderi actuariale din planurile de pensii cubeneficii determinate060
    Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate dreptdeținute în vederea vânzării070
    Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global081
    Câștiguri sau (-) pierderi din contabilitatea de acoperire aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente alerezultatului global, net083
    Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global[element acoperit]084
    Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de capitalevaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [instrument de acoperire]085
    Modificări de valoare justă aferente datoriilor financiare evaluate lavaloarea justă prin profit sau pierdere atribuibile modificărilor riscului de credit propriu086
    Impozit pe venit aferent elementelor care nu vor fi reclasificate090
    Elemente care pot fi reclasificate în profit sau pierdere100
    Acoperirea unei investiții nete într-o operațiune din străinătate [partea eficace]110
    Câștiguri sau (-) pierderi din evaluare înregistrate în capitaluriproprii120
    Transferate în profit sau pierdere130
    Alte reclasificări140
    Conversia valutară150
    Câștiguri sau (-) pierderi din conversie înregistrate în capitaluriproprii160
    Transferate în profit sau pierdere170
    Alte reclasificări180
    Acoperirea fluxurilor de numerar [partea eficace]190
    Câștiguri sau (-) pierderi din evaluare înregistrate în capitaluriproprii200
    Transferate în profit sau pierdere210
    Transferate la valoarea contabilă inițială a elementelor acoperite220
    Alte reclasificări230
    Instrumente de acoperire [elemente nedesemnate]231
    Câștiguri sau (-) pierderi din evaluare înregistrate în capitaluriproprii232
    Transferate în profit sau pierdere233
    Alte reclasificări234
    Instrumente de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elementeale rezultatului global241
    Câștiguri sau (-) pierderi din evaluare înregistrate în capitaluriproprii251
    Transferate în profit sau pierdere261
    Alte reclasificări270
    Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării280
    Câștiguri sau (-) pierderi din evaluare înregistrate în capitaluriproprii290
    Transferate în profit sau pierdere300
    Alte reclasificări310
    Impozit pe venit aferent elementelor care pot fi reclasificate în profitsau (-) pierdere330
    Rezultat global total al exercițiului340
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ Numele, prenumele și semnătura
    27. F 04.00 - Clasificarea activelor financiare pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților(1) La completarea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:a) Activele financiare sunt clasificate pe portofolii contabile și instrumente și - dacă este cazul - după contraparte. Pentru instrumentele de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global și la cost amortizat, valoarea contabilă brută a activelor și deprecierea cumulată se clasifică pe stadii de depreciere.b) Modificările cumulate negative ale valorii juste, datorate riscului de credit, reprezintă, în cazul expunerilor neperformante, modificările cumulate de valoare justă datorate riscului de credit, pentru situația în care modificarea cumulată netă este negativă. Modificarea cumulată netă a valorii juste datorată riscului de credit se calculează prin adunarea tuturor modificărilor negative și pozitive de valoare justă datorate riscului de credit care au apărut de la recunoașterea instrumentului de datorie. Această sumă se raportează doar în situația în care din adunarea modificărilor negative și pozitive de valoare justă datorate riscului de credit se obține o valoare negativă. Evaluarea instrumentelor de datorie se realizează la nivel de instrument financiar. Pentru fiecare instrument de datorie, modificările cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit se raportează până la derecunoașterea instrumentului.c) Deprecierea cumulată are următoarea semnificație:i. pentru instrumentele de datorie evaluate la cost amortizat, deprecierea cumulată este reprezentată de valoarea cumulată a pierderilor din depreciere, netă de utilizările și reluările care au fost recunoscute, dacă este cazul, pentru fiecare stadiu de depreciere. Deprecierea cumulată reduce valoarea contabilă a unui instrument de datorie prin utilizarea unui cont de ajustări;ii. pentru instrumentele de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, deprecierea cumulată este reprezentată de suma pierderilor de credit așteptate și a modificărilor acestora recunoscute ca o reducere a valorii juste a unui instrument dat de la recunoașterea inițială.d) Deprecierea cumulată include ajustarea pentru pierderi de credit așteptate aferente activelor financiare din fiecare stadiu de depreciere prevăzut de IFRS 9.e) Pozițiile "Write-off parțial cumulat" și "Write-off total cumulat" includ valoarea parțială, respectiv totală cumulată la data de referință a principalului și a dobânzii și comisioanelor restante a oricărui instrument de datorie, care a fost derecunoscută până la acel moment, prin utilizarea oricăreia dintre metodele descrise la lit. (g), întrucât instituția de credit nu are așteptări rezonabile de recuperare a fluxurilor de trezorerie contractuale. Aceste sume se raportează până la stingerea totală a tuturor drepturilor instituției de credit (prin expirarea termenului de prescripție, iertare de plată sau alte cauze) sau până la recuperare. Prin urmare, în situația în care sumele care au făcut obiectul unor operațiuni de write-off nu sunt recuperate, acestea se raportează pe perioada activităților de executare a acestora.f) În situația în care un instrument de datorie este în cele din urmă derecunoscut în totalitate, ca o consecință a unor operațiuni succesive de write-off parțial, valoarea cumulată a sumelor care au făcut obiectul operațiunilor de write-off se reclasifică din coloana "Write-off parțial cumulat" în coloana "Write-off total cumulat".g) Operațiunea de write-off reprezintă un eveniment de derecunoaștere și este legată de un activ financiar sau de o parte a acestuia, inclusiv în cazul în care modificarea unui activ conduce la situația în care instituția de credit renunță la drepturile sale de colectare a fluxurilor de trezorerie în ceea ce privește respectivul activ sau o parte a acestuia, după cum este explicat la lit. (e). Sumele ce au făcut obiectul unor operațiuni de write-off includ sume generate atât de reducerea valorii contabile a activelor financiare, recunoscută direct în profit sau pierdere, cât și de reducerea valorii ajustărilor pentru pierderi, în contrapartidă cu valoarea contabilă a activelor financiare.h) Coloana "din care: instrumente cu risc de credit scăzut" include instrumente în legătură cu care instituția a stabilit că prezintă risc de credit scăzut la data de raportare și aceasta consideră că riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială în conformitate cu prevederile IFRS 9.5.5.10.i) Creanțele comerciale în înțelesul IAS 1.54(h), activele aferente unui contract sau creanțele din operațiuni de leasing pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea estimării ajustărilor pentru pierderi se raportează la credite și avansuri în cadrul formularului F 04.04.1. Ajustările pentru pierderi aferente acestor active se raportează fie în cadrul poziției "Deprecierea cumulată aferentă activelor pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2)", fie în cadrul poziției "Deprecierea cumulată aferentă activelor depreciate (Stadiul 3)", după cum creanțele comerciale, activele aferente unui contract sau creanțele din operațiuni de leasing, pentru care se aplică abordarea simplificată, sunt considerate depreciate ca urmare a riscului de credit.j) Activele financiare achiziționate sau emise care sunt depreciate la recunoașterea inițială se raportează separat în cadrul formularelor F 04.03.1 și F 04.04.1. Pentru aceste credite, deprecierea cumulată include doar modificările cumulate ale pierderilor din credit așteptate pe durata de viață, după recunoașterea inițială [IFRS 9.5.5.13].k) În cadrul formularului F 04.05 instituțiile de credit raportează valoarea contabilă a creditelor și avansurilor și a titlurilor de datorie care intră în sfera de aplicare a definiției datoriei subordonate, prevăzute la pct. 31 alin. (1) lit. (d).(2) Modelul formularelor pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII
    F 04.00 - Clasificarea activelor financiare pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților
     +  F 04.01 - Active financiare deținute în vederea tranzacționării
    - lei -
    Cod pozițieValoare contabilă
    AB010
    Instrumente financiare derivate005
    Instrumente de capital010
    din care: instituții de credit030
    din care: alte societăți financiare040
    din care: societăți nefinanciare050
    Titluri de datorie060
    Bănci centrale070
    Administrații publice080
    Instituții de credit090
    Alte societăți financiare100
    Societăți nefinanciare110
    Credite și avansuri120
    Bănci centrale130
    Administrații publice140
    Instituții de credit150
    Alte societăți financiare160
    Societăți nefinanciare170
    Gospodării ale populației180
    ACTIVE FINANCIARE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII190
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 04.02.1 - Active financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere
    - lei -
    Cod pozițieValoarea contabilăModificări cumulate negative ale valorii juste, datorate riscului de credit, aferenteexpunerilor neperformante
    AB010020
    Instrumente de capital010
    din care: instituții de credit020
    din care: alte societăți financiare030
    din care: societăți nefinanciare040
    Titluri de datorie050
    Bănci centrale060
    Administrații publice070
    Instituții de credit080
    Alte societăți financiare090
    Societăți nefinanciare100
    Credite și avansuri110
    Bănci centrale120
    Administrații publice130
    Instituții de credit140
    Alte societăți financiare150
    Societăți nefinanciare160
    Gospodării ale populației170
    ACTIVE FINANCIARE NEDESTINATE TRANZACȚIONĂRII, EVALUATE OBLIGATORIU LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAUPIERDERE180
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 04.02.2 - Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
    - lei -
    Cod pozițieValoarea contabilăModificări cumulate negative ale valorii juste, datorate riscului de credit, aferenteexpunerilor neperformante
    AB010020
    Titluri de datorie060
    Bănci centrale070
    Administrații publice080
    Instituții de credit090
    Alte societăți financiare100
    Societăți nefinanciare110
    Credite și avansuri120
    Bănci centrale130
    Administrații publice140
    Instituții de credit150
    Alte societăți financiare160
    Societăți nefinanciare170
    Gospodării ale populației180
    ACTIVE FINANCIARE DESEMNATE CA FIIND EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAUPIERDERE190
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 04.03.1 - Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global
    - lei -
    Cod poziție Valoarea contabilă Valoarea contabilă brută
    Active pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2) Active depreciate (Stadiul 3)
    Active pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1) din care: instrumente cu risc de credit scăzut
    A B 010 015 020 030 040
    Instrumente de capital 010
    din care: instituții de credit 020
    din care: alte societăți financiare 030
    din care: societăți nefinanciare 040
    Titluri de datorie 050
    Bănci centrale 060
    Administrații publice 070
    Instituții de credit 080
    Alte societăți financiare 090
    Societăți nefinanciare 100
    Credite și avansuri 110
    Bănci centrale 120
    Administrații publice 130
    Instituții de credit 140
    Alte societăți financiare 150
    Societăți nefinanciare 160
    Gospodării ale populației 170
    ACTIVE FINANCIARE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL 180
    din care: active financiare achiziționate sau emise depreciate 190
    F 04.03.1 (continuare)
    - lei -
    Cod poziție Deprecierea cumulată Write-off parțial cumulat Write-off total cumulat
    Active pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1) Active pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2) Active depreciate (Stadiul 3)
    A B 050 060 070 080 090
    Instrumente de capital 010
    din care: instituții de credit 020
    din care: alte societăți financiare 030
    din care: societăți nefinanciare 040
    Titluri de datorie 050
    Bănci centrale 060
    Administrații publice 070
    Instituții de credit 080
    Alte societăți financiare 090
    Societăți nefinanciare 100
    Credite și avansuri 110
    Bănci centrale 120
    Administrații publice 130
    Instituții de credit 140
    Alte societăți financiare 150
    Societăți nefinanciare 160
    Gospodării ale populației 170
    ACTIVE FINANCIARE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL 180
    din care: active financiare achiziționate sau emise depreciate 190
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 04.04.1 - Active financiare evaluate la cost amortizat
    - lei -
    Cod poziție Valoarea contabilă Valoarea contabilă brută
    Active pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2) Active depreciate (Stadiul 3)
    Active pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1) din care: instrumente cu risc de credit scăzut
    A B 010 015 020 030 040
    Titluri de datorie 010
    Bănci centrale 020
    Administrații publice 030
    Instituții de credit 040
    Alte societăți financiare 050
    Societăți nefinanciare 060
    Credite și avansuri 070
    Bănci centrale 080
    Administrații publice 090
    Instituții de credit 100
    Alte societăți financiare 110
    Societăți nefinanciare 120
    Gospodării ale populației 130
    ACTIVE FINANCIARE EVALUATE LA COST AMORTIZAT 140
    din care: active financiare achiziționate sau emise depreciate150
    F 04.04.1 (continuare)
    - lei -
    Cod poziție Deprecierea cumulată Write-off parțial cumulat Write-off total cumulat
    Active pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1) Active pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2) Active depreciate (Stadiul 3)
    A B 050 060 070 080 090
    Titluri de datorie010
    Bănci centrale020
    Administrații publice 030
    Instituții de credit 040
    Alte societăți financiare 050
    Societăți nefinanciare 060
    Credite și avansuri 070
    Bănci centrale 080
    Administrații publice 090
    Instituții de credit 100
    Alte societăți financiare 110
    Societăți nefinanciare 120
    Gospodării ale populației 130
    ACTIVE FINANCIARE EVALUATE LA COST AMORTIZAT 140
    din care: active financiare achiziționate sau emise depreciate 150
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 04.05 - Active financiare subordonate
    - lei -
    Cod poziție Valoarea contabilă
    A B 010
    Credite și avansuri 010
    Titluri de datorie 020
    ACTIVE FINANCIARE SUBORDONATE [PENTRU EMITENT] 030
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    28. F 05.00 - Clasificarea creditelor și avansurilor nedestinate tranzacționării pe tipuri de produs(1) La completarea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:a) În cazul creditelor și avansurilor, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării, valoarea contabilă se raportează după tipul de produs și sectorul contrapărții, iar valoarea contabilă brută se raportează doar după tipul de produs.b) Soldurile de încasat la vedere clasificate ca „Numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere" se raportează, de asemenea, în acest formular, indiferent de modalitatea de evaluare a acestora.c) Creditele și avansurile se alocă următoarelor produse:i. „La vedere [la cerere] și cu preaviz [cont curent]" include soldurile de încasat la vedere (la cerere), cu preaviz (până la sfârșitul zilei lucrătoare următoare celei în care a fost făcută cererea), conturi curente și solduri similare care includ împrumuturile care constituie depozite overnight pentru împrumutat (împrumuturi care trebuie rambursate până la sfârșitul zilei lucrătoare următoare celei în care au fost acordate), indiferent de forma juridică a acestora. Acesta include, de asemenea, sume de „descoperit de cont" care reprezintă solduri debitoare ale conturilor curente;ii. „Creanțe aferente cărților de credit" include creditele acordate fie prin intermediul cardurilor cu debit amânat, fie prin intermediul cardurilor de credit [Regulamentul BCE BSI];iii. „Creanțe comerciale" include creditele acordate altor debitori în baza efectelor de comerț sau a altor documente care oferă dreptul de a primi încasările din tranzacțiile pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii. Acest element include toate tranzacțiile de factoring și similare, cum ar fi acceptările, cumpărarea fermă de creanțe comerciale, forfetarea, scontarea, cambii, efecte de comerț și alte creanțe, în situația în care instituția raportoare cumpără creanțele comerciale în cauză (cu și fără recurs);iv. „Contracte de leasing financiar" include valoarea contabilă a creanțelor din contractele de leasing financiar. „Creanțele din contractele de leasing financiar" sunt conforme definiției prevăzute în IAS 17.v. „Credite acordate în cadrul operațiunilor reverse repo" include fondurile acordate în schimbul titlurilor cumpărate sau aurului cumpărat în temeiul acordurilor repo sau a celor împrumutate în temeiul acordurilor de împrumut de titluri, așa cum sunt acestea definite la pct. 37 alin. (1) lit. (d) și (e);vi. „Alte credite la termen" include soldurile debitoare cu scadențe sau termene contractuale fixe care nu sunt incluse la alte elemente;vii. „Avansuri care nu reprezintă împrumuturi" include avansurile care nu pot fi clasificate ca „împrumuturi" conform Regulamentului BCE BSI. Acest element include, printre altele, creanțe la valoarea brută în legătură cu elementele aflate în așteptare (cum ar fi fondurile aflate în așteptarea plasamentului, transferului sau decontării) și elementele în tranzit (cum ar fi cecurile și alte forme de plată care au fost trimise în vederea încasării).d) Creditele și avansurile se clasifică în funcție de garanțiile reale primite, după cum urmează:i. „Credite garantate cu bunuri imobile" include creditele garantate în mod oficial cu garanții reale sub formă de bunuri imobile rezidențiale sau comerciale, indiferent de rata credit/garanție reală a acestora (cunoscută, de regulă, sub denumirea de „loan-to-value") și de forma juridică a garanției;ii. „Alte credite garantate" include creditele și avansurile acoperite în mod oficial de garanții reale, indiferent de rata credit/garanție reală a acestora (așa-numita „loan-to-value") și de forma juridică a garanției, altele decât „Credite garantate cu bunuri imobile". Această garanție reală include gajuri de titluri, numerar și alte garanții reale, indiferent de forma juridică a garanției.e) Creditele și avansurile se clasifică în funcție de garanția reală, indiferent de destinația creditului. Valoarea contabilă a creditelor și avansurilor garantate cu mai multe tipuri de garanții reale se clasifică și se raportează în categoria „Credite garantate cu bunuri imobile" în situația în care respectivele credite sunt garantate cu garanții reale sub formă de bunuri imobile, indiferent dacă acestea sunt garantate și cu alte tipuri de garanții reale.f) Creditele și avansurile se clasifică în funcție de destinație după cum urmează:i. „Credit pentru consum" include creditele acordate în special pentru consumul personal de bunuri și servicii [Regulamentul BCE BSI];ii. „Credit pentru achiziționarea de locuințe" include creditele acordate gospodăriilor în scopul investirii în locuințe pentru utilizare proprie sau pentru închiriere, inclusiv în scopul construirii sau în scopul renovării locuințelor [Regulamentul BCE BSI].g) Creditele se clasifică în funcție de modalitatea în care pot fi recuperate. Creditele de finanțare a proiectelor includ credite care prezintă caracteristicile expunerilor provenind din finanțări specializate, așa cum sunt acestea definite la art.147 alin.(8) din CRR.(2) Modelul formularului pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 05.00 - Clasificarea creditelor și avansurilor nedestinate tranzacționării pe tipuri de produs
     +  F 05.01 - Credite și avansuri, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării, pe tipuri de produs
    - lei -
    Tipuri de credite și avansuri Cod poziție Valoarea contabilă brută Valoarea contabilă
    Bănci centrale Administrații publice Instituții de credit Alte societăți financiare Societăți nefinanciare Gospodăriile populației
    A B C 005 010 020 030 040 050 060
    Pe tipuri de produs La vedere [la cerere] și cu preaviz [cont curent] 010
    Creanțe aferente cărților de credit 020
    Creanțe comerciale 030
    Contracte de leasing financiar 040
    Credite acordate în cadrul operațiunilor reverse repo 050
    Alte credite la termen 060
    Avansuri care nu reprezintă împrumuturi 070
    CREDITE ȘI AVANSURI 080
    Pe tipuri de garanții reale din care: Credite garantate cu bunuri imobile 090
    din care: alte credite garantate 100
    Pe tipuri de destinație din care: credite pentru consum 110
    din care: credit pentru achiziționarea de locuințe 120
    Pe tipuri de subordonare din care: credite de finanțare a proiectelor 130
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    29. F 06.00 - Clasificarea pe coduri NACE a creditelor și avansurilor nedestinate tranzacționării, acordate societăților nefinanciare(1) La completarea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:a) Valoarea contabilă brută a creditelor și avansurilor către societăți nefinanciare, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării, se clasifică după sectorul activităților economice folosind codurile NACE pe baza activității principale a contrapărții.b) Clasificarea expunerilor comune față de mai mulți debitori se realizează în conformitate cu pct. 11 alin. (2).c) Raportarea codurilor NACE se realizează cu primul nivel de dezagregare (după „secțiune"). Instituțiile de credit raportează creditele și avansurile acordate societăților nefinanciare care se angajează în activități financiare sau de asigurări la poziția "K - Activități financiare și de asigurări".d) Activele financiare care pot face obiectul deprecierii includ activele financiare evaluate la cost amortizat și activele financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global.(2) Modelul formularului pentru această situație este următorul:
    F 06.00 - Clasificarea pe coduri NACE a creditelor și
    avansurilor nedestinate tranzacționării, acordate societăților nefinanciare
     +  F 06.01 - Clasificarea pe coduri NACE a creditelor și avansurilor, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării, acordate societăților nefinanciare
    -lei-
    Cod poziție Societăți nefinanciare
    Valoarea contabilă brută Deprecierea cumulată Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit, aferente expunerilor neperformante
    din care: credite și avansuri care pot face obiectul deprecierii Din care: neperformante
    A B 010 011 012 021 022
    A. Agricultură, silvicultură și pescuit 010
    B. Industria extractivă 020
    C. Industria prelucrătoare 030
    D. Furnizarea energiei electrice, a gazelor naturale, a aburului și a aerului condiționat 040
    E. Aprovizionare cu apă 050
    F. Construcții 060
    G. Comerț cu amănuntul și comerț cu ridicata 070
    H. Servicii de transport și depozitare 080
    I. Servicii de cazare și restaurante 090
    J. Informare și comunicații 100
    K. Activități financiare și de asigurare 105
    L. Activități imobiliare 110
    M. Activități specializate, științifice și tehnice 120
    N. Servicii administrative și activități de sprijin 130
    O. Administrație publică și apărare, asigurări sociale obligatorii 140
    P. Educație 150
    Q. Servicii privind sănătatea umană și servicii de asistență socială 160
    R. Arte, divertisment și activități recreative 170
    S. Alte servicii 180
    CREDITE ȘI AVANSURI 190
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    30. F 07.00 - Active financiare care pot face obiectul deprecierii și care sunt restante(1) La completarea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:a) Valoarea contabilă a instrumentelor de datorie incluse în portofoliile contabile care pot face obiectul deprecierii se raportează în formularul F 07.01 doar în situația în care aceste instrumente sunt restante. Instrumentele restante se alocă pe benzi corespunzătoare de zile de întârziere la plată pe baza situației individuale a acestora.b) Portofoliile contabile care pot face obiectul deprecierii sunt cele prevăzute la pct. 29 alin. (1) lit. (d).c) Activele financiare se califică drept restante atunci când există o sumă reprezentând principal, dobândă sau comision care nu a fost plătită la data scadenței. Expunerile restante se raportează la nivelul întregii valori contabile a expunerii. Valorile contabile ale unor astfel de active se raportează pe stadii de depreciere, defalcate în funcție de numărul de zile de întârziere la plată al celei mai vechi sume restante, neplătite la data de referință.(2) Modelul formularului pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 07.00 - Active financiare care pot face obiectul deprecierii și care sunt restante
     +  F 07.01 - Active financiare care pot face obiectul deprecierii și care sunt restante
    - lei -
    Cod poziție Valoarea contabilă
    Active pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1) Active pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2) Active depreciate (Stadiul 3)
    ≤ 30 zile > 30 zile ≤ 90 zile > 90 zile ≤ 30 zile> 30 zile ≤ 90 zile> 90 zile ≤ 30 zile> 30 zile ≤ 90 zile> 90 zile
    A B 010 020 030 040 050 060 070 080 090
    Titluri de datorie 060
    Bănci centrale 070
    Administrații publice 080
    Instituții de credit 090
    Alte societăți financiare 100
    Societăți nefinanciare 110
    Credite și avansuri 120
    Bănci centrale 130
    Administrații publice 140
    Instituții de credit 150
    Alte societăți financiare 160
    Societăți nefinanciare 170
    Gospodării ale populației 180
    TOTAL INSTRUMENTE DE DATORIE 190
    Credite și avansuri pe tipuri de produs, de garanție reală și de subordonare
    La vedere [la cerere] și cu preaviz [cont curent] 200
    Creanțe aferente cărților de credit 210
    Creanțe comerciale 220
    Contracte de leasing financiar 230
    Credite acordate în cadrul operațiunilor reverse repo 240
    Alte credite la termen 250
    Avansuri care nu reprezintă împrumuturi 260
    din care: Credite garantate cu bunuri imobile 270
    din care: alte credite garantate 280
    din care: credite pentru consum 290
    din care: credit pentru achiziționarea de locuințe 300
    din care: credite de finanțare a proiectelor 310
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    31. F 08.00 - Clasificarea datoriilor financiare(1) La completarea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:a) Deoarece „depozitele" și clasificarea pe tipuri de produse sunt definite în același mod ca și în Regulamentul BCE BSI, depozitele de economii reglementate sunt clasificate în conformitate cu Regulamentul BCE BSI și sunt distribuite în funcție de contraparte. În particular, depozitele de economii la vedere netransferabile, care, deși din punct de vedere legal sunt rambursabile la cerere, fac obiectul unor penalități și restricții semnificative și au caracteristici care sunt foarte apropiate de cele ale depozitelor overnight, sunt clasificate ca depozite rambursabile după notificare.b) „Titlurile de datorie emise" sunt defalcate pe următoarele tipuri de produse:i. „Certificate de depozit" reprezintă titluri care permit titularilor să retragă fonduri dintr-un cont;ii. „Titluri garantate cu active" conform articolului 4 alineatul (1) punctul (61) din CRR;iii. „Obligațiuni garantate" conform articolului 129 alineatul (1) din CRR;iv. „Contracte hibrid" cuprind contractele pe instrumente financiare derivate încorporate,v. „Alte titluri de datorie emise" includ titlurile de datorie care nu au fost înregistrate la elementele anterioare, făcându-se distincția între instrumente financiare compuse convertibile și instrumente neconvertibile.c) „Datoriile financiare subordonate" emise sunt tratate în același mod ca și alte datorii financiare. Datoriile subordonate emise sub forma titlurilor sunt clasificate ca „Titluri de datorie emise", în timp ce datoriile subordonate sub forma depozitelor sunt clasificate ca „Depozite".d) Formularul F 08.02 include valoarea contabilă a „Depozitelor" și „Titlurilor de datorie emise" care corespund definiției datoriilor subordonate, clasificate după portofoliul contabil. Instrumentele de „Datorii subordonate" conferă un drept de creanță subsidiar asupra instituției emitente, care poate fi exercitat numai după realizarea tuturor celorlalte drepturi de creanță care au un grad de prioritate mai înalt [Regulamentul BCE BSI].e) Coloana "Modificări cumulate ale valorii juste datorate modificărilor riscului de credit propriu" include toate modificările cumulate de valoare justă, indiferent dacă acestea sunt recunoscute în profit sau pierdere sau în alte elemente ale rezultatului global.(2) Modelul formularelor pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 08.00 - Clasificarea datoriilor financiare
     +  F 08.01 - Clasificarea datoriilor financiare pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților
    - lei -
    Cod poziție Valoarea contabilă Modificări cumulate ale valorii juste, datorate modificărilor riscului de credit propriu
    Deținute în vederea tranzacționării Desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere Cost amortizat Contabilitatea de acoperire
    A B 010 020 030 037 040
    Instrumente financiare derivate 010
    Poziții scurte 020
    - Instrumente de capital 030
    - Titluri de datorie 040
    Depozite 050
    Bănci centrale 060
    - Conturi curente / Depozite overnight 070
    - Depozite la termen 080
    - Depozite rambursabile după notificare 090
    - Acorduri de răscumpărare 100
    Administrații publice 110
    - Conturi curente / depozite la vedere 120
    - Depozite la termen 130
    - Depozite rambursabile după notificare 140
    - Acorduri de răscumpărare 150
    Instituții de credit 160
    - Conturi curente / depozite la vedere 170
    - Depozite la termen 180
    - Depozite rambursabile după notificare 190
    - Acorduri de răscumpărare 200
    Alte societăți financiare 210
    - Conturi curente / depozite la vedere 220
    - Depozite la termen 230
    - Depozite rambursabile după notificare 240
    - Acorduri de răscumpărare 250
    Societăți nefinanciare 260
    - Conturi curente / depozite la vedere 270
    - Depozite la termen 280
    - Depozite rambursabile după notificare 290
    - Acorduri de răscumpărare 300
    Gospodării ale populației 310
    - Conturi curente / depozite la vedere 320
    - Depozite la termen 330
    - Depozite rambursabile după notificare 340
    - Acorduri de răscumpărare 350
    Titluri de datorie emise 360
    Certificate de depozit 370
    Titluri garantate cu active 380
    Obligațiuni garantate 390
    Contracte hibride 400
    Alte titluri de datorie emise 410
    Instrumente financiare compuse convertibile 420
    Neconvertibile 430
    Alte datorii financiare 440
    DATORII FINANCIARE 450
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 08.02 - Datorii financiare subordonate
    - lei -
    Cod poziție Valoare contabilă
    Desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere La cost amortizat
    A B 010 020
    Depozite 010
    Titluri de datorii emise 020
    DATORII FINANCIARE SUBORDONATE 030
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    32. F 09.00 - Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente.(1) La completarea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:a) Expunerile extrabilanțiere includ elementele extrabilanțiere enumerate în Anexa I la CRR. În cadrul formularelor F 09.01.1 și F 09.02, toate expunerile extrabilanțiere, așa cum sunt acestea enumerate în Anexa I la CRR, sunt clasificate în angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente.b) Informațiile privind angajamentele de creditare, garanțiile financiare și alte angajamente date și primite includ atât angajamentele revocabile, cât și pe cele irevocabile.c) Angajamentele de creditare, garanțiile financiare și alte angajamente date enumerate în Anexa I la CRR pot fi instrumente care intră în aria de aplicare a IFRS 9 în situația în care acestea sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere sau fac obiectul cerințelor de depreciere din IFRS 9, precum și instrumente care intră în aria de aplicare a IAS 37 sau IFRS 4.d) Angajamentele de creditare, garanțiile financiare și alte angajamente date se raportează în cadrul formularului F 09.01.1 în situația în care este îndeplinită una dintre următoarele condiții:i. fac obiectul cerințelor de depreciere din IFRS 9;ii. sunt desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, conform IFRS 9;iii. intră în aria de aplicare a IAS 37 sau IFRS 4.e) Datoriile recunoscute ca pierderi de credit pentru garanțiile financiare și angajamentele date prevăzute la lit. (d) pct. i și iii se raportează ca provizioane, indiferent de criteriile de evaluare aplicate.f) Instituțiile de credit raportează valoarea nominală și provizioanele aferente instrumentelor care fac obiectul cerințelor de depreciere din IFRS 9, inclusiv a celor evaluate la cost inițial mai puțin venitul cumulat recunoscut, detaliate pe stadii de depreciere.g) În situația în care un instrument de datorie include atât un instrument bilanțier cât și o componentă extrabilanțieră, în cadrul formularului F 09.01.1 se raportează doar valoarea nominală a angajamentului. În cazul în care entitatea raportoare nu poate identifica în mod distinct pierderile de credit așteptate aferente componentei bilanțiere și, respectiv, extrabilanțiere, pierderile de credit așteptate aferente angajamentului se raportează împreună cu deprecierea cumulată aferentă componentei bilanțiere. În situația în care pierderile de credit așteptate combinate depășesc valoarea contabilă brută a instrumentului de datorie, soldul rămas al pierderilor din credit așteptate se raportează ca provizion în stadiul de depreciere corespunzător, în cadrul formularului F 09.01.1 [IFRS 9.5.5.20 și IFRS 7.B8E].h) Dacă o garanție financiară sau un angajament pentru furnizarea unui împrumut la o rată a dobânzii sub valoarea pieței este evaluat în conformitate cu prevederile IFRS 9.4.2.1(d), iar ajustarea pentru pierderi aferentă este determinată în conformitate cu prevederile IFRS 9.5.5, acestea se raportează în stadiile de depreciere corespunzătoare.i) În situația în care angajamentele de creditare, garanțiile financiare și alte angajamente sunt evaluate la valoarea justă în conformitate cu IFRS 9, instituțiile de credit raportează în cadrul formularului F 09.01.1 valoarea nominală și modificările cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente acestor garanții financiare și angajamente în coloane dedicate. Modificările cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit se raportează având în vedere criteriile menționate la pct. 27 alin. (1) lit. (b).j) Valoarea nominală și provizioanele aferente altor angajamente sau garanții care intră în aria de aplicare a IAS 37 sau IFRS 4 se raportează în coloane dedicate.k) „Angajamentele de creditare" reprezintă angajamente ferme de a acorda credite conform unor termeni și condiții predeterminate, cu excepția celor care sunt instrumente financiare derivate, deoarece acestea pot fi decontate net în numerar sau prin livrarea sau emiterea unui alt instrument financiar. Următoarele elemente din Anexa I la CRR sunt clasificate ca „Angajamente de creditare":i. „Depozite forward";ii. „Facilități de credit neutilizate" care includ acordurile de "creditare" sau de a furniza "facilități de acceptare" conform unor termeni și condiții predeterminate.l) "Garanțiile financiare" sunt contracte care solicită emitentului să efectueze plăți specificate pentru a rambursa deținătorului o pierdere pe care acesta o suportă, deoarece un anumit debitor nu efectuează plata atunci când aceasta este scadentă în conformitate cu termenii inițiali sau modificați ai unui instrument de datorie, inclusiv garanții acordate pentru alte garanții financiare. Contractele respective corespund definiției contractelor de garanție financiară, prevăzute la IFRS 9.2.1(e) și la IFRS 4.A. Următoarele elemente din Anexa I la CRR sunt clasificate ca „Garanții financiare":i. „Garanții având caracter de substitut de credit";ii. „Instrumente financiare derivate pe riscul de credit" care corespund definiției garanției financiare;iii. „Acreditive stand-by irevocabile cu caracter de substitut de credit".m) „Alte angajamente" includ următoarele elemente din Anexa I la CRR:i. „Partea neplătită din acțiunile și titlurile achitate parțial";ii. „Acreditive documentare emise sau confirmate";iii. „Elemente extrabilanțiere aferente finanțării comerțului";iv. „Credite documentare în cadrul cărora bunurile supuse livrării funcționează ca garanție reală și alte tranzacții care se lichidează de la sine (self-liquidating transactions)";v. „Garanții și cauțiuni" (inclusiv garanții pentru licitație și de execuție) și „garanții care nu au caracter de substitut de credit";vi. „Garanții pentru transport naval, angajamente vamale și fiscale";vii. „Facilități de emisiune de efecte (NIF)" și „Facilități reînnoibile de subscriere fermă (RUF)";viii. „Facilități de credit neutilizate" care cuprind acordurile de „creditare" sau de a furniza „facilitați de acceptare" atunci când termenii și condițiile nu sunt predeterminate;ix. „Facilități de credit neutilizate" care cuprind acorduri de „achiziție de titluri" sau de „furnizare de garanții";x. „Facilități de credit neutilizate pentru garanții de licitație și de execuție";xi. „Alte elemente extrabilanțiere" din anexa I la CRR.n) Conform IFRS, următoarele elemente sunt recunoscute în bilanț și, prin urmare, nu se raportează ca expuneri extrabilanțiere:i. „Instrumentele financiare derivate pe riscul de credit" care nu corespund definiției garanțiilor financiare sunt „instrumente financiare derivate" conform IFRS 9;ii. „Acceptările" sunt obligații ale unei instituții de credit de a plăti la scadență valoarea nominală a unei cambii, care acoperă în mod normal vânzarea de bunuri. În consecință, acestea sunt clasificate drept „creanțe comerciale" în bilanț;iii. „Efecte de comerț andosate" care nu îndeplinesc criteriile pentru derecunoaștere conform IFRS 9;iv. „Tranzacții cu recurs" care nu îndeplinesc criteriile pentru derecunoaștere conform IFRS 9;v. „Activele achiziționate în baza unor contracte ferme de cumpărare la termen" sunt „instrumente financiare derivate" conform IFRS 9;vi. „Acorduri de vânzare de active cu posibilitate de răscumpărare, așa cum sunt acestea definite la articolul 12 alineatele (3) și (5) din Directiva 86/635/CEE". În astfel de contracte, cesionarul are opțiunea, dar nu și obligația de a returna activele la un preț convenit în avans la o dată stabilită sau care urmează să fie stabilită. Prin urmare, contractele respective corespund definiției instrumentelor financiare derivate conform IFRS 9 - Anexa A.o) Poziția "din care: neperformante" include valoarea nominală a angajamentelor de creditare, garanțiilor financiare și altor angajamente date care sunt considerate neperformante în conformitate cu prevederile pct. 39 alin. (1) - (27).p) Pentru garanțiile financiare, angajamentele de creditare și alte angajamente date, „valoarea nominală" este valoarea care reprezintă cel mai bine expunerea maximă a instituției de credit la riscul de credit fără a lua în considerare nicio garanție reală deținută sau alte îmbunătățiri ale calității creditului. În particular, pentru garanțiile financiare date, valoarea nominală este valoarea maximă pe care instituția de credit ar putea să fie nevoită să o plătească dacă se apelează la garanție. Pentru angajamentele de creditare, valoarea nominală este valoarea neutilizată pe care instituția de credit s-a angajat să o împrumute. Valorile nominale sunt valori ale expunerilor înainte de aplicarea factorilor de conversie și a tehnicilor de reducere a riscului de credit.q) În formularul F 09.02, pentru angajamentele de creditare primite, valoarea nominală este valoarea neutilizată totală pe care o contraparte s-a angajat să o împrumute instituției de credit. Pentru alte angajamente primite, valoarea nominală este valoarea totală la care s-a angajat cealaltă parte la tranzacție. Pentru garanțiile financiare primite, „cuantumul maxim al garanțiilor care poate fi luat în considerare" este valoarea maximă pe care o contraparte ar putea fi nevoită să o plătească dacă se apelează la garanție. Atunci când o garanție financiară primită a fost emisă de mai mulți garanți, valoarea garantată se raportează o singură dată în acest formular; valoarea garantată se alocă garantului care este mai relevant în ceea ce privește reducerea riscului de credit.(2) Modelul formularelor pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 09.00 - Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente
     +  F 09.01.1 - Expuneri extrabilanțiere: Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente date
    -lei-
    Cod poziție Valoarea nominală a angajamentelor și garanțiilor financiare extrabilanțiere care fac obiectul cerințelor de depreciere din IFRS 9 Provizioane aferente angajamentelor și garanțiilor financiare extrabilanțiere care fac obiectul cerințelor de depreciere din IFRS 9 Alte angajamente evaluate conform IAS 37 și garanții financiare evaluate conform IFRS 4
    Instrumente pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1)Instrumente pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2) Instrumente depreciate (Stadiul 3) Instrumente pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1)Instrumente pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2) Instrumente depreciate (Stadiul 3) Valoarea nominală Provizion
    A B 010 020 030 040 050 060 100 110
    Angajamente de creditare date 010
    din care: neperformante 021
    Bănci centrale 030
    Administrații publice 040
    Instituții de credit 050
    Alte societăți financiare 060
    Societăți nefinanciare 070
    Gospodării ale populației 080
    Garanții financiare date 090
    din care: neperformante 101
    Bănci centrale 110
    Administrații publice 120
    Instituții de credit 130
    Alte societăți financiare 140
    Societăți nefinanciare 150
    Gospodării ale populației 160
    Alte angajamente date 170
    din care: neperformante 181
    Bănci centrale 190
    Administrații publice200
    Instituții de credit210
    Alte societăți financiare220
    Societăți nefinanciare230
    Gospodării ale populației240
    F 09.01.01 (continuare)
    - lei -
    Angajamente și garanții financiare evaluate la valoarea justă
    Cod poziție Valoarea nominalăModificări cumulate negativeale valorii juste datorate risculuide credit, aferente angajamentelor neperformante
    A B 120 130
    Angajamente de creditare date 010
    din care neperformante021
    Bănci centrale 030
    Administrații publice 040
    Instituții de credit 050
    Alte societăți financiare 060
    Societăți nefinanciare 070
    Gospodării ale populației 080
    Garanții financiare date 090
    din care neperformante101
    Bănci centrale 110
    Administrații publice 120
    Instituții de credit 130
    Alte societăți financiare 140
    Societăți nefinanciare 150
    Gospodării ale populației 160
    Alte angajamente date 170
    din care neperformante181
    Bănci centrale 190
    Administrații publice 200
    Instituții de credit 210
    Alte societăți financiare 220
    Societăți nefinanciare 230
    Gospodării ale populației 240
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 09.02 - Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primite
    - lei -
    Cod poziție Cuantumul maxim al garanțiilor care poate fi luat în considerare Valoarea nominală
    A B 010 020
    Angajamente de creditare primite 010
    Bănci centrale 020
    Administrații publice 030
    Instituții de credit 040
    Alte societăți financiare 050
    Societăți nefinanciare 060
    Gospodării ale populației 070
    Garanții financiare primite 080
    Bănci centrale 090
    Administrații publice 100
    Instituții de credit 110
    Alte societăți financiare 120
    Societăți nefinanciare 130
    Gospodării ale populației 140
    Alte angajamente primite 150
    Bănci centrale 160
    Administrații publice 170
    Instituții de credit 180
    Alte societăți financiare 190
    Societăți nefinanciare 200
    Gospodării ale populației 210
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    33. F 10.00 - Instrumente financiare derivate - Deținute în vederea tranzacționării, inclusiv instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor și F 11.00 - Contabilitatea de acoperire(1) La întocmirea acestor două situații se vor avea în vedere următoarele precizări:a) Pentru scopul formularelor F 10.00 și F 11.00, instrumentele financiare derivate sunt considerate fie instrumente financiare derivate de acoperire, în situația în care acestea sunt utilizate într-o relație de acoperire care îndeplinește condițiile pentru contabilitatea de acoperire în conformitate cu IFRS, fie instrumente deținute în vederea tranzacționării, în toate celelalte cazuri.b) Valoarea contabilă și valoarea noțională a instrumentelor financiare derivate deținute în vederea tranzacționării, inclusiv a instrumentelor de acoperire economică împotriva riscurilor, precum și a instrumentelor financiare derivate deținute pentru contabilitatea de acoperire se raportează în formularele F 10.00 și F 11.00 clasificate după tipul de risc suport, după tipul pieței și după tipul de produs. Instituțiile de credit raportează, de asemenea, instrumentele financiare derivate deținute pentru contabilitatea de acoperire, clasificate după tipul de acoperire.c) Clasificarea valorii contabile, a valorii juste și a valorii noționale a instrumentelor financiare derivate pe portofolii contabile și după tipul de acoperire are în vedere portofoliile contabile și tipurile de acoperire aplicabile conform IFRS.d) Formularul F 11.00 include instrumente de acoperire și elemente acoperite, inclusiv în situația în care relația de acoperire care îndeplinește condițiile pentru contabilitatea de acoperire este în legătură cu o poziție netă. În situația în care o instituție de credit a ales să aplice în continuare IAS 39 pentru contabilitatea de acoperire [IFRS 9.7.2.21], referințele și denumirile aferente tipurilor de acoperiri și portofoliilor contabile se citesc ca referințe și denumiri relevante conform IAS 39.9, respectiv: "Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global" se referă la "Active financiare disponibile în vederea vânzării", iar "Active financiare evaluate la cost amortizat" se referă la "Investiții păstrate până la scadență", precum și la "Împrumuturi și creanțe".e) Instrumentele financiare derivate incluse în instrumentele hibride care au fost separate de contractul gazdă se raportează în formularele F 10.00 și F 11.00 în funcție de natura instrumentului derivat. Valoarea contractului gazdă nu este inclusă în aceste formulare. Cu toate acestea, dacă instrumentul hibrid este evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere, contractul se raportează ca întreg, iar instrumentele financiare derivate încorporate nu se raportează în formularele F 10.00 și F 11.00.f) Angajamentele considerate drept instrumente financiare derivate [IFRS 9.2.3(b)] și instrumentele financiare derivate pe riscul de credit care nu corespund definiției garanției financiare de la pct. 32 alin. 1) lit. (l) se raportează în formularele F 10.00 și F 11.00, fiind clasificate similar altor instrumente financiare derivate, dar nu se raportează în formularul F 09.00.g) Valoarea contabilă a activelor financiare nederivate sau a datoriilor financiare nederivate care sunt recunoscute ca instrumente de acoperire în aplicarea IFRS se raportează separat în cadrul formularului F 11.03.(2) Clasificarea instrumentelor financiare derivate după tipul de riscToate instrumentele financiare derivate se clasifică în următoarele categorii de risc:a) rata dobânzii: Instrumentele financiare derivate pe rata dobânzii sunt contracte legate de un instrument financiar purtător de dobândă ale cărui fluxuri de trezorerie sunt determinate prin referire la ratele dobânzii sau la alt contract pe rata dobânzii, cum ar fi o opțiune în cadrul unui contract futures de a achiziționa un bilet de trezorerie. Această categorie se limitează la tranzacțiile în care toate părțile sunt expuse la rata dobânzii aferentă unei singure monede. Astfel, aceasta exclude contractele care implică schimbul uneia sau mai multor valute, cum ar fi swap-urile valutare încrucișate și opțiunile pe valute, precum și alte contracte a căror caracteristică predominantă de risc este riscul de schimb valutar, care trebuie raportate drept contracte de schimb valutar. Singura excepție se referă la situația în care swap-urile valutare încrucișate sunt utilizate ca parte a acoperirii unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii, caz în care acestea se raportează în rândurile dedicate acestui tip de acoperire. Contractele pe rata dobânzii includ acorduri forward pe rata dobânzii, swap-uri pe rata dobânzii într-o singură valută, futures pe rata dobânzii, opțiuni pe rata dobânzii (inclusiv caps, floors, collars și corridors), swaption pe rata dobânzii și warrante pe rata dobânzii;b) instrumente de capital: Instrumentele financiare derivate pe instrumente de capital sunt contracte în cazul cărora randamentul sau o parte a randamentului este legat de prețul unui anumit instrument de capital sau de un indice al prețurilor unui instrument de capital;c) schimb valutar și aur: Aceste instrumente financiare derivate includ contractele care presupun schimb valutar pe piața la termen și expunerea la aur. Prin urmare, acestea acoperă angajamentele ferme de cumpărare la termen, swap-urile pe cursul de schimb, swap-urile valutare (inclusiv swap-uri pe rata dobânzii în valute diferite), contracte futures pe valute, opțiuni pe valută, swaption pe valută și warrant pe valută. Instrumentele financiare derivate pe curs de schimb includ toate tranzacțiile care implică expunerea la mai multe monede, fie prin rate ale dobânzii, fie prin cursuri de schimb, cu excepția cazului în care swap-urile valutare încrucișate sunt utilizate ca parte a acoperirii unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii. Contractele pe aur includ toate tranzacțiile care implică expunerea la această marfă;d) risc de credit: Instrumentele financiare derivate pe risc de credit sunt contracte în care plata este legată în primul rând de o măsură a bonității unui anumit credit de referință și care nu corespund definiției garanțiilor financiare [IFRS 9]. Contractele menționează un schimb de plăți în care cel puțin una dintre cele două părți este determinată de performanța creditului de referință. Plățile pot fi determinate de un număr de evenimente, inclusiv o nerespectare a obligațiilor de plată, o scădere a ratingului sau o modificare stipulată a marjei de credit a activului de referință. Instrumentele financiare derivate pe risc de credit care corespund definiției garanției financiare de la pct. 32 alin. (1) lit. (l) se raportează numai în cadrul formularului F 09.00;e) mărfuri: Aceste instrumente financiare derivate sunt contracte care au un randament sau o parte a randamentului acestora legat de prețul sau indicele de preț al unor mărfuri cum ar fi un metal prețios (cu excepția aurului), petrol, lemn sau produse agricole;f) altele: Aceste instrumente financiare derivate sunt oricare alte contracte derivate care nu implică o expunere la schimb valutar, rată a dobânzii, instrumente de capital, mărfuri sau risc de credit, cum ar fi instrumentele financiare derivate climatice sau instrumentele financiare derivate de asigurări.(3) Atunci când un instrument derivat este influențat de mai multe tipuri de risc-suport, instrumentul se alocă tipului de risc celui mai sensibil. Pentru instrumentele financiare derivate cu expunere multiplă, în caz de incertitudine, tranzacțiile se alocă conform următoarei ordini de prioritate:a) mărfuri: Toate tranzacțiile cu instrumente financiare derivate care implică o marfă sau o expunere la un indice de mărfuri, fie că implică sau nu o expunere comună la mărfuri sau oricare altă categorie de risc care ar putea include schimb valutar, rată a dobânzii sau instrumente de capital, se raportează în această categorie;b) instrumente de capital: Cu excepția contractelor cu expunere comună la mărfuri și instrumente de capital, care se raportează ca mărfuri, toate tranzacțiile cu instrumente financiare derivate corelate cu performanța instrumentelor de capital sau cu indicii prețurilor unor instrumente de capital se raportează în categoria instrumentelor de capital. Tranzacțiile cu instrumente de capital cu expunere la schimb valutar sau rate ale dobânzii ar trebui incluse în această categorie;c) schimb valutar și aur: Această categorie include toate tranzacțiile cu instrumente financiare derivate (cu excepția celor deja raportate în categoriile privind mărfurile sau instrumentele de capital) cu expunere la mai multe valute, fie că aparțin instrumentelor financiare purtătoare de dobândă sau instrumentelor pe rate de schimb, cu excepția cazului în care swap-urile valutare încrucișate sunt utilizate ca parte a acoperirii unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii.(4) Sumele de raportat pentru instrumentele financiare derivatea) „Valoarea contabilă" pentru toate instrumentele financiare derivate (pentru acoperirea împotriva riscurilor sau în vederea tranzacționării) este valoarea justă. Instrumentele financiare derivate cu o valoare justă pozitivă (peste zero) sunt „active financiare", iar instrumentele financiare derivate cu o valoare justă negativă (sub zero) sunt „datorii financiare". „Valoarea contabilă" se raportează separat pentru instrumentele financiare derivate cu o valoare justă pozitivă („active financiare") și pentru cele cu o valoare justă negativă („datorii financiare"). La data recunoașterii inițiale, un instrument financiar derivat este clasificat ca „activ financiar" sau ca „datorie financiară" în funcție de valoarea sa justă inițială. Ulterior recunoașterii inițiale, pe măsură ce valoarea justă a unui instrument financiar derivat crește sau scade, termenii de schimb pot deveni fie favorabili instituției (și instrumentul derivat este clasificat ca „activ financiar"), fie defavorabili (și instrumentul derivat este clasificat ca „datorie financiară"). Valoarea contabilă a instrumentelor financare derivate de acoperire este reprezentată de întreaga valoare justă a acestora care include, dacă este cazul, componentele valorii juste care nu sunt desemnate ca instrumente de acoperire.b) „Valoarea noțională" este valoarea nominală brută a tuturor tranzacțiilor încheiate și nedecontate încă la data de referință, indiferent dacă aceste tranzacții conduc sau nu la înregistrarea expunerilor derivate în bilanț. În special, următoarele elemente se iau în calcul la determinarea valorii noționale:i. pentru contractele cu valori nominale sau valori ale principalului noțional variabile, baza pentru raportare o constituie valoarea nominală sau a principalului noțional la data de referință;ii. valoarea noțională care trebuie raportată pentru un contract pe instrumente financiare derivate cu o componentă de multiplicare este valoarea noțională efectivă sau valoarea nominală a contractului;iii. swap-uri: Valoarea noțională a unui swap este valoarea principalului activului suport pe care se bazează schimbul de dobândă, schimbul valutar sau alte venituri sau cheltuieli;iv. contracte pe instrumente de capital și mărfuri: valoarea noțională care trebuie raportată pentru un contract pe instrumente de capital sau mărfuri este cantitatea aferentă mărfii sau instrumentului de capital contractat în vederea cumpărării sau vânzării înmulțită cu prețul din contract pentru o unitate. Valoarea noțională care trebuie raportată pentru contractele privind mărfurile cu schimburi multiple de principal este valoarea contractuală înmulțită cu numărul de schimburi de principal rămase în contract;v. instrumente financiare derivate pe risc de credit: Valoarea contractuală care trebuie raportată pentru instrumentele financiare derivate de risc de credit este valoarea nominală a creditului de referință relevant;vi. opțiunile digitale au o plată predefinită care poate fi fie o valoare monetară, fie un număr de contracte ale unui activ-suport. Valoarea noțională pentru opțiunile digitale este definită fie ca valoarea monetară predefinită, fie ca valoarea justă a activului-suport la data de referință.c) Coloana „Valoarea noțională" din instrumente financiare derivate include, pentru fiecare element- rând, suma valorilor noționale ale tuturor contractelor la care instituția de credit este contraparte, indiferent dacă instrumentele financiare derivate sunt sau nu considerate active sau datorii în bilanț. Toate valorile noționale se raportează indiferent dacă valoarea justă a instrumentelor financiare derivate este pozitivă, negativă sau egală cu zero. Nu este permisă compensarea între valorile noționale.d) „Valoarea noțională" se raportează după „total" și după „din care: vândute" pentru elementele- rânduri: „Opțiuni extrabursiere", „Opțiuni pe piețe organizate", „Credit", „Mărfuri" și „Altele". Elementul „din care: vândute" include valorile noționale (preț de exercitare) ale contractelor în care contrapărțile (titularii opțiunilor) instituției (emitentul opțiunilor) au dreptul de a exercita opțiunea, iar pentru elementele legate de instrumentele financiare derivate pe risc de credit, valorile noționale ale contractelor în care instituția (vânzătorul de protecție) a vândut (oferă) protecție contrapărților acestora (cumpărătorii de protecție).e) Alocarea unei tranzacții ca fiind desfășurată pe o piață OTC (extrabursieră) sau pe o piață organizată se bazează pe natura pieței unde are loc tranzacția și nu pe existența sau nu a unei obligații de compensare pentru respectiva tranzacție. O piață organizată este o piață reglementată în înțelesul art.4(92) din CRR. Prin urmare, în situația în care o instituție de credit intră într-un contract derivat pe o piață OTC unde este obligatorie compensarea la nivel central, aceasta clasifică respectivul instrument derivat drept OTC.(5) Instrumente financiare derivate clasificate ca instrumente de acoperire economică împotriva riscurilora) Instrumentele financiare derivate care sunt deținute pentru scopuri de acoperire, dar care nu îndeplinesc criteriile unui instrument de acoperire eficace conform IFRS 9 sau conform IAS 39, în situația în care pentru scopurile contabilității de acoperire se aplică prevederile IAS 39, se raportează în formularul F 10.00 ca instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor. Raportarea ca instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor se aplică, de asemenea, în următoarele cazuri:i. instrumente financiare derivate de acoperire a instrumentelor de capital necotate al căror cost poate fi o estimare corespunzătoare a valorii juste;ii. instrumente financiare derivate pe risc de credit evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, utilizate pentru administrarea riscului de credit al unui instrument financiar (sau al unei părți a acestuia) care este desemnat ca fiind evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere la recunoașterea inițială, ulterior acesteia sau atunci când nu este recunoscut, în conformitate cu prevederile IFRS 9.6.7;iii. instrumente financiare derivate clasificate ca deținute în vederea tranzacționării în conformitate cu prevederile din Anexa A la IFRS 9, dar care nu sunt incluse în portofoliul de tranzacționare, așa cum este acesta definit la art.4(1)(86) din CRR.b) Instrumentele de acoperire economică împotriva riscurilor nu includ instrumentele financiare derivate pentru tranzacționarea în cont propriu.c) Instrumentele financiare derivate care corespund definiției instrumentelor de acoperire economică împotriva riscurilor se raportează separat pe fiecare tip de risc în cadrul formularului F 10.00.d) Instrumentele financiare derivate pe riscul de credit utilizate pentru administrarea riscului de credit al unui instrument financiar (sau al unei părți a acestuia) care este desemnat ca fiind evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere la recunoașterea inițială, ulterior acesteia sau atunci când nu este recunoscut, în conformitate cu prevederile IFRS 9.6.7, se raportează în formularul F 10.00 în cadrul unui rând dedicat din cadrul poziției aferente instrumentelor financiare derivate pe riscul de credit. Alte instrumente de acoperire economică împotriva riscului de credit, pentru care entitatea raportoare nu aplică prevederile IFRS 9.6.7, se raportează separat.(6) Clasificarea instrumentelor financiare derivate după sectorul contrapărțiia) Valoarea contabilă și valoarea noțională totală a instrumentelor financiare derivate deținute în vederea tranzacționării, precum și a instrumentelor financiare derivate deținute în vederea contabilității de acoperire care sunt tranzacționate pe piața extrabursieră se raportează după contraparte folosind următoarele categorii:i. „instituții de credit";ii. „alte societăți financiare";iii. „altele" cuprinzând toate celelalte contrapărți.b) Toate instrumentele financiare derivate extrabursiere, indiferent de tipul de risc aferent acestora, sunt clasificate după aceste contrapărți.(7) Valoarea de raportat pentru instrumente de acoperire nederivate (F 11.03)În cazul instrumentelor de acoperire nederivate, valoarea de raportat este reprezentată de valoarea contabilă a acestora în conformitate cu regulile de evaluare aplicabile portofoliilor contabile IFRS de care acestea aparțin. Pentru aceste instrumente nu se raportează valoarea noțională.(8) Elemente acoperite în cadrul operațiunilor de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor (F 11.04)a) În cazul unei operațiuni de acoperire a valorii juste, valoarea contabilă a elementelor acoperite recunoscută în bilanț se clasifică pe portofolii contabile și după tipul de risc aferente activelor financiare acoperite și datoriilor financiare acoperite. Dacă un instrument financiar este acoperit împotriva mai multor riscuri, acesta se raportează la tipul de risc unde se raportează instrumentul de acoperire în conformitate cu prevederile alin. (2).b) Operațiunile de micro-acoperire reprezintă operațiuni de acoperire, altele decât acoperirea unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii în conformitate cu prevederile IAS 39.89A. Operațiunile de micro-acoperire includ operațiunile de acoperire a unei poziții nete în conformitate cu IFRS 9.6.6.c) Ajustările din acoperire aferente operațiunilor de micro-acoperire includ toate ajustările din acoperire pentru toate operațiunile de micro-acoperire, așa cum sunt acestea definite la lit. (b).d) Ajustările din acoperire incluse în valoarea contabilă a activelor/ datoriilor sunt reprezentate de valoarea cumulată a câștigurilor și pierderilor aferente elementelor acoperite, care au ajustat valoarea contabilă a acestor elemente și au fost recunoscute în profit sau pierdere. Ajustările din acoperire aferente elementelor acoperite care sunt instrumente de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global se raportează în formularul F 01.03. Pentru angajamentele ferme nerecunoscute (sau pentru o componentă a acestora) nu se raportează ajustări din acoperire.e) Ajustările rămase aferente operațiunilor de micro-acoperire (inclusiv operațiunilor de acoperire a pozițiilor nete) întrerupte includ acele ajustări din acoperire care, urmare întreruperii relației de acoperire și stopării ajustării elementelor acoperite cu câștigurile și pierderile din acoperire, rămân să fie amortizate prin profit sau pierdere cu ajutorul unei rate recalculate a dobânzii efective aferente elementelor acoperite evaluate la cost amortizat sau până la valoarea care reprezintă câștigul sau pierderea cumulată din acoperire recunoscută anterior pentru activele acoperite evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global.f) Dacă un grup de active financiare sau datorii financiare (inclusiv un grup de active financiare sau datorii financiare care constituie o poziție netă) este eligibil ca element acoperit, activele și datoriile financiare care formează acest grup se raportează la valoarea lor contabilă pe o bază brută, înainte de compensarea instrumentelor din cadrul grupului, în cadrul coloanei "Active sau datorii incluse în acoperirea unei poziții nete împotriva riscurilor (înainte de compensare)".g) Coloana "Elemente acoperite în cadrul operațiunii de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii" cuprinde activele financiare și datoriile financiare incluse într-o operațiune de acoperire a valorii juste a expunerii la rata dobânzii a unui portofoliu de active financiare sau datorii financiare. Aceste instrumente financiare se raportează la valoarea lor contabilă pe o bază brută, înainte de compensarea instrumentelor din cadrul portofoliului.(9) Modelul formularelor pentru aceste situații este următorul:  +  DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 10.00 - Instrumente financiare derivate - Deținute în vederea tranzacționării,
    inclusiv instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor
    - lei -
    Pe tipuri de risc/ Pe tipuri de produs sau pe tipuri de piațăCod pozițieValoarea contabilăValoarea noțională
    Active financiare deținute în vederea tranzacționăriiDatorii financiare deținute în vedereatranzacționăriiTotal instrumente deținute în vedereatranzacționăriidin care: vândute
    AB010020030040
    Rata dobânzii010
    din care: instrumente de acoperire economicăîmpotriva riscurilor020
    Opțiuni extrabursiere030
    Alte instrumente extrabursiere040
    Opțiuni pe piețeorganizate050
    Alte instrumente pe piețeorganizate060
    Instrumente de capital070
    din care: instrumente de acoperire economicăîmpotriva riscurilor080
    Opțiuni extrabursiere090
    Alte instrumenteextrabursiere100
    Opțiuni pe piețeorganizate110
    Alte instrumente pe piețe organizate120
    Schimb valutar și aur130
    din care: instrumente de acoperire economicăîmpotriva riscurilor140
    Opțiuni extrabursiere150
    Alte instrumente extrabursiere160
    Opțiuni pe piețeorganizate170
    Alte instrumente pe piețeorganizate180
    Credit190
    din care: instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor prin utilizarea opțiunii valoriijuste195
    din care: alte instrumente de acoperire economicăîmpotriva riscurilor201
    Swap pe riscul de credit (Credit default swap)210
    Opțiune pe marja decredit220
    Swap global de randament230
    Altele240
    Marfă250
    din care: instrumente de acoperire economicăîmpotriva riscurilor260
    Altele270
    din care: instrumente de acoperire economicăîmpotriva riscurilor280
    INSTRUMENTE FINANCIAREDERIVATE290
    din care: Extrabursier -instituții de credit300
    din care: Extrabursier - altesocietăți financiare310
    din care: Extrabursier - altele320
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 11.00 - Contabilitatea de acoperire
     +  F 11.01 - Instrumente financiare derivate - Contabilitatea de acoperire: Clasificare pe tipuri de risc și pe tipuri de acoperire împotriva riscurilor
    - lei -
    Pe tipuri de produse sau pe tipuri de piețeCod PozițieValoarea contabilăValoarea noțională
    ActiveDatoriiTotalinstrumente de acoperiredin care: vândute
    AB010020030040
    Rata dobânzii010
    Opțiuni extrabursiere020
    Extrabursier - altele030
    Opțiuni pe piețe organizate040
    Piețe organizate - altele050
    Instrumente de capital060
    Opțiuni extrabursiere070
    Extrabursier - altele080
    Opțiuni pe piețe organizate090
    Piețe organizate - altele100
    Schimb valutar și aur110
    Opțiuni extrabursiere120
    Extrabursier - altele130
    Opțiuni pe piețe organizate140
    Piețe organizate - altele150
    Credit160
    Swap pe riscul de credit (Creditdefault swap)170
    Opțiune pe marja de credit180
    Swap global de randament190
    Altele200
    Marfă210
    Altele220
    OPERAȚIUNI DE ACOPERIRE A VALORII JUSTE ÎMPOTRIVA RISCURILOR230
    Rata dobânzii240
    Opțiuni extrabursiere250
    Extrabursier - altele260
    Opțiuni pe piețe organizate270
    Piețe organizate - altele280
    Instrumente de capital290
    Opțiuni extrabursiere300
    Extrabursier - altele310
    Opțiuni pe piețe organizate320
    Piețe organizate - altele330
    Schimb valutar și aur340
    Opțiuni extrabursiere350
    Extrabursier - altele360
    Opțiuni pe piețe organizate370
    Piețe organizate - altele380
    Credit390
    Swap pe riscul de credit (Credit default swap)400
    Opțiune pe marja de credit410
    Swap global de randament420
    Altele430
    Marfă440
    Altele450
    ACOPERIRI ALE FLUXURILOR DE TREZORERIE460
    ACOPERIREA UNEI INVESTIȚII NETE ÎNTR-O OPERAȚIUNE DIN STRĂINĂTATE 470
    OPERAȚIUNI DE ACOPERIRE A VALORII JUSTE A UNUI PORTOFOLIU ÎMPOTRIVARISCULUI DE RATĂ A DOBÂNZII480
    OPERAȚIUNI DE ACOPERIRE A FLUXULUI DE TREZORERIE AL UNUI PORTOFOLIU ÎMPOTRIVA RISCULUI DE RATĂ A DOBÂNZII490
    INSTRUMENTE DERIVATE - CONTABILITATE DE ACOPERIRE500
    din care: Extrabursier - instituții decredit510
    din care: Extrabursier - alte societăți financiare520
    din care: Extrabursier - altele530
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 11.03 - Instrumente de acoperire nederivate: Clasificare pe portofolii contabile și pe tipuri de acoperire împotriva riscurilor
    - lei -
    Cod PozițieValoarea contabilă
    Acoperirea valorii juste împotriva riscurilorAcoperirea fluxurilor de trezorerie împotrivariscurilorAcoperirea împotriva riscurilor a unei investiții nete într-o operațiune dinstrăinătate
    AB010020030
    Active financiare nederivate010
    din care: Active financiare deținute în vederea tranzacționării020
    din care: Active financiare nedestinatetranzacționării, evaluate obligatoriu lavaloarea justă prin profit sau pierdere030
    din care: Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prinprofit sau pierdere040
    Datorii financiare nederivate050
    Datorii financiare deținute în vedereatranzacționării060
    Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit saupierdere070
    Datorii financiare evaluate la costamortizat080
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 11.04 - Elemente acoperite în cadrul operațiunilor de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor
    - lei -
    Cod pozițieMicro- acopeririMicro-acoperiri - Acoperirea unei poziții neteîmpotriva riscurilorAjustări din acoperire aferente operațiunilor demicro-acoperireMacro- acoperiri
    ValoareacontabilăActive sau datorii incluse în acoperirea unei pozițiinete împotriva riscurilor (înainte de compensare)Ajustări din acoperire incluse în valoareacontabilă a activelor/datoriilorAjustărirezidualeaferente operațiunilor de micro-acoperireîntrerupte, incluzând operațiunile deacoperire aunor pozițiinete împotrivariscurilorElementeacoperite încadrul operațiunii de acoperire aunui portofoliuîmpotriva riscului de rată a dobânzii
    AB010020030040050
    ACTIVE
    Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatuluiglobal010
    Rata dobânzii020
    Instrumente de capital030
    Schimb valutar și aur040
    Credit050
    Marfă060
    Altele070
    Active financiare evaluate la cost amortizat080
    Rata dobânzii090
    Instrumente de capital100
    Schimb valutar și aur110
    Credit120
    Marfă130
    Altele140
    DATORII
    Datorii financiare evaluate la cost amortizat150
    Rata dobânzii160
    Instrumente de capital170
    Schimb valutar și aur180
    Credit190
    Marfă200
    Altele210
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    34. F 12.00 - Variația ajustărilor pentru pierderi de credit și a provizioanelor(1) La completarea formularului F 12.01 se vor avea în vedere următoarele precizări:a) Formularul F 12.01 cuprinde o reconciliere a soldurilor de deschidere și închidere a conturilor de ajustări aferente activelor financiare evaluate la cost amortizat și activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, detaliate pe stadii de depreciere, pe instrumente și după contraparte.b) Provizioanele aferente expunerilor extrabilanțiere care fac obiectul cerințelor de depreciere din IFRS 9 se raportează pe stadii de depreciere. Deprecierea aferentă angajamentelor de creditare se raportează ca provizioane doar în situația în care această depreciere nu este luată în considerare împreună cu deprecierea aferentă activelor bilanțiere în conformitate cu prevederile IFRS 9.7.B8E și cu prevederile pct. 32 alin. (1) lit. (g) din prezentele norme metodologice. Variația provizioanelor aferente angajamentelor și garanțiilor financiare evaluate conform IAS 37 și garanțiilor financiare tratate drept contracte de asigurare conform IFRS 4 nu se raportează în acest formular, ci în formularul F 43.00. Modificările de valoare justă datorate riscului de credit, aferente angajamentelor și garanțiilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu IFRS 9 nu se raportează în acest formular, ci la poziția "Câștiguri sau (pierderi) aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net" din cadrul formularului F 02.00, în conformitate cu prevederile pct. 25 alin. (1) lit. (o).c) Pozițiile "din care: ajustări evaluate la nivel colectiv" și "din care: ajustări evaluate la nivel individual" includ variația valorii cumulate a deprecierii aferente activelor financiare care au fost evaluate pe bază colectivă, respectiv individuală.d) Coloana "Majorări datorate emiterii sau achiziției" include valoarea creșterii pierderilor așteptate contabilizate la recunoașterea inițială a activelor financiare emise sau achiziționate. Această creștere a ajustărilor se raportează la prima dată de referință pentru raportare ulterioară emiterii sau achiziției respectivelor active financiare. Majorările sau diminuările pierderilor așteptate aferente respectivelor active financiare, după recunoașterea inițială a acestora, se raportează în alte coloane, după caz. Activele emise sau achiziționate includ și activele care rezultă din utilizarea angajamentelor extrabilanțiere date.e) Coloana "Diminuări datorate derecunoașterii" include valoarea modificărilor pierderilor așteptate datorate activelor financiare care au fost derecunoscute în întregime în cadrul perioadei de raportare în alte situații decât ca urmare a unei operațiuni de write-off, situații care includ transferurile către terți, expirarea drepturilor contractuale datorate rambursării totale, cedarea respectivelor active financiare sau transferul acestora în alt portofoliu contabil. Modificarea ajustării se recunoaște în această coloană la prima dată de referință pentru raportare ulterioară rambursării, cedării sau transferului. În cazul expunerilor extrabilanțiere, această poziție include de asemenea diminuarea deprecierii datorată transformării unui element extrabilanțier într-un activ bilanțier.f) Coloana "Majorări sau diminuări datorate modificării riscului de credit (net)" include valoarea netă a modificărilor pierderilor așteptate la sfârșitul perioadei de raportare datorate unei creșteri sau reduceri a riscului de credit, înregistrate de la recunoașterea inițială, indiferent dacă aceasta conduce sau nu la transferul activului financiar în alt stadiu. Impactul asupra ajustării pentru pierderi generat de creșterea sau reducerea valorii activelor financiare ca o consecință a venitului din dobânzi acumulat și plătit se raportează în această coloană. Această coloană include, de asemenea, impactul trecerii timpului asupra pierderilor așteptate în conformitate cu prevederile IFRS 9.5.4.1 (a) și (b). Modificările estimărilor datorate actualizării sau revizuirii parametrilor de risc, precum și modificării informațiilor economice previzionale, se raportează, de asemenea, în această coloană. Modificările pierderilor așteptate datorate rambursării parțiale a expunerilor, prin intermediul ratelor, se raportează în această coloană, cu excepția ultimei rate care trebuie raportată în coloana "Diminuări datorate derecunoașterii".g) Toate modificările pierderilor din credit așteptate aferente expunerilor cu reînnoire automată se raportează în coloana "Majorări sau diminuări datorate modificării riscului de credit (net)", cu excepția celor legate de operațiunile de write-off și de actualizarea metodologiei instituției de credit de estimare a pierderilor din credit. Expunerile cu reînnoire automată sunt acele expuneri în cazul cărora este permisă fluctuarea soldurilor clienților în funcție de decizia acestora de a împrumuta și rambursa în cadrul unei limite stabilite de către instituția de credit.h) Coloana "Modificări datorate actualizării metodologiei de estimare a instituției de credit (net)" include modificările datorate actualizării metodologiei instituției de credit de estimare a pierderilor așteptate ca urmare a modificării modelelor existente sau introducerii unor noi modele pentru estimarea deprecierii. Actualizările metodologice cuprind, de asemenea, impactul adoptării de noi standarde. Modificările de metodologie care antrenează transferul unui activ între două stadii de depreciere se iau în considerare la modificarea unui model în integralitatea sa. Modificările estimărilor datorate actualizării sau revizuirii parametrilor de risc, precum și modificării informațiilor economice previzionale, nu se raportează în această coloană.i) Raportarea modificărilor pierderilor așteptate aferente activelor modificate [IFRS 9.5.4.3 și Anexa A] depinde de caracteristica modificării, în conformitate cu următoarele prevederi:i. dacă modificarea are ca rezultat derecunoașterea parțială sau totală a unui activ, urmare unei operațiuni de write-off, așa cum este aceasta definită la pct. 27 alin. (1) lit. (g), impactul asupra pierderilor așteptate generat de această derecunoaștere se raportează în coloana "Diminuarea contului de ajustări datorată write-off" și orice alt impact din modificare asupra pierderilor așteptate se raportează în mod corespunzător în alte coloane;ii. dacă modificarea are ca rezultat derecunoașterea totală a unui activ, în alte situații decât ca urmare a unei operațiuni de write-off, așa cum este aceasta definită la pct. 27 alin. (1) lit. (g), și substituirea acestuia cu un nou activ, impactul modificării asupra pierderilor din credit așteptate se raportează în coloana "Diminuări datorate derecunoașterii" pentru modificările datorate activului derecunoscut și în coloana "Majorări datorate emiterii sau achiziției" pentru modificările datorate activului modificat nou recunoscut. Derecunoașterea în alte situații decât ca urmare a unei operațiuni de write-off include acele cazuri în care termenii activelor modificate au făcut obiectul unor modificări semnificative;iii. dacă modificarea nu are ca rezultat derecunoașterea totală sau parțială a activului modificat, impactul acestei modificări asupra pierderilor așteptate se raportează în coloana "Majorări sau diminuări datorate modificărilor fără derecunoaștere (net)".j) Operațiunile de write-off se raportează în conformitate cu prevederile pct. 27 alin. (1) lit. (e) - (g), precum și cu următoarele prevederi:i. dacă instrumentul de datorie este derecunoscut parțial sau total, întrucât nu există așteptări rezonabile de recuperare, diminuarea ajustării pentru pierderi, raportată datorită sumelor care au făcut obiectul unei operațiuni de write-off, se raportează în coloana "Diminuarea contului de ajustări datorată write-off";ii. coloana "Sume care au făcut obiectul unor operațiuni de write-off, înregistrate direct în contul de profit sau pierdere" include valoarea activelor financiare care au făcut obiectul unor operațiuni de write-off în cursul perioadei de raportare, care depășește valoarea ajustărilor pentru pierderi aferente activelor financiare respective la data derecunoașterii. Această coloană include toate sumele care au făcut obiectul unor operațiuni de write-off în cursul perioadei de raportare și nu doar acele sume care fac încă obiectul unei activități de executare.k) Coloana "Alte ajustări" include orice sumă care nu a fost raportată în coloanele anterioare, inclusiv, printre altele, ajustările pierderilor așteptate datorate diferențelor de curs de schimb, dacă această modalitate de raportare este consecventă cu raportarea impactului schimbului valutar în formularul F 02.00.(2) La completarea formularului F 12.02 se vor avea în vedere următoarele precizări:a) În formularul F 12.02 se raportează valoarea contabilă brută în cazul activelor financiare, respectiv valorile nominale care au fost transferate între stadii de depreciere în cursul perioadei de raportare în cazul expunerilor extrabilanțiere care fac obiectul cerințelor de depreciere din IFRS 9.b) În formularul F 12.02 se raportează numai valoarea contabilă brută sau valoarea nominală a activelor financiare sau expunerilor extrabilanțiere care, la data de referință pentru raportare, se află într-un stadiu de depreciere diferit față de cel de la începutul exercițiului financiar sau de la recunoașterea inițială a acestora. În cazul expunerilor bilanțiere a căror depreciere raportată în formularul F 12.01 include o componentă extrabilanțieră [IFRS 9.5.5.20 și IFRS 7.B8E], va fi luată în considerare modificarea stadiului de depreciere aferent componentei bilanțiere și extrabilanțiere.c) Pentru raportarea transferurilor care au avut loc pe parcursul exercițiului financiar, activele financiare sau expunerile extrabilanțiere care au făcut obiectul mai multor transferuri între stadiile de depreciere de la începutul exercițiului financiar sau de la recunoașterea inițială a acestora, se raportează ca fiind transferate din stadiul de depreciere de la începutul exercițiului financiar sau de la recunoașterea inițială a acestora în stadiul de depreciere în care acestea sunt incluse la data de referință pentru raportare.d) Valoarea contabilă brută sau valoarea nominală care se raportează în formularul F 12.02 este reprezentată de valoarea contabilă brută sau valoarea nominală la data de raportare, indiferent dacă această valoare a fost mai mare sau mai mică la data transferului.(3) Modelul formularului pentru această situație este următorul:DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 12.00 - Variația ajustărilor pentru pierderi de credit și a provizioanelor
     +  F 12.01 - Variația ajustărilor și provizioanelor pentru pierderi de credit
    - lei -
    Cod pozițieSold de deschidereMajorări datorate emiterii sau achizițieiDiminuări datorate derecu-noașteriiMajorări sau diminuări datorate modificării riscului de credit (net)Majorări sau diminuări datorate modificărilor fără derecu-noaștere (net)Modificări datorate actualizării metodologiei de estimare a instituției de credit (net)Diminuarea contului de ajustări datorată write-offAlte ajustăriSold de închidereRecuperări aferente sumelor care au făcut anterior obiectul unor operațiuni de write-off, înregistrate direct în contul de profit sau pierdereSume care au făcut obiectul unor operațiuni de write-off, înregistrate direct în contul de profit sau pierdere
    AB010020030040050070080090100110120
    Ajustări pentru pierderi așteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1)010
    Titluri de datorie020
    Bănci centrale030
    Administrații publice040
    Instituții de credit050
    Alte societăți financiare060
    Societăți nefinanciare070
    Credite și avansuri080
    Bănci centrale090
    Administrații publice100
    Instituții de credit110
    Alte societăți financiare120
    Societăți nefinanciare130
    Gospodării ale populației140
    din care: ajustări pentru pierderi așteptate evaluate la nivel colectiv160
    din care: ajustări pentru pierderi așteptate evaluate la nivel individual170
    Ajustări pentru pierderi așteptate aferente instrumentelor de datorie pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2)180
    Titluri de datorie190
    Bănci centrale200
    Administrații publice210
    Instituții de credit220
    Alte societăți financiare230
    Societăți nefinanciare240
    Credite și avansuri250
    Bănci centrale260
    Administrații publice270
    Instituții de credit280
    Alte societăți financiare290
    Societăți nefinanciare300
    Gospodării ale populației310
    din care: ajustări pentru pierderi așteptate evaluate la nivel colectiv330
    din care: ajustări pentru pierderi așteptate evaluate la nivel individual340
    din care: ajustări pentru pierderi așteptate aferente instrumentelor de datorie neperformante350
    Ajustări pentru pierderi așteptate aferenteinstrumentelor de datorie depreciate (Stadiul 3)360
    Titluri de datorie370
    Bănci centrale380
    Administrații publice390
    Instituții de credit400
    Alte societăți financiare410
    Societăți nefinanciare420
    Credite și avansuri430
    Bănci centrale440
    Administrații publice450
    Instituții de credit460
    Alte societăți financiare470
    Societăți nefinanciare480
    Gospodării ale populației490
    din care: ajustări pentru pierderi așteptate evaluate la nivel colectiv500
    din care: ajustări pentru pierderi așteptate evaluate la nivel individual510
    Total ajustări pentru pierderi așteptate aferente instrumentelor de datorie520
    Provizioane aferente angajamentelor și garanțiilor financiare date (Stadiul 1)530
    Provizioane aferente angajamentelor și garanțiilor financiare date (Stadiul 2)540
    din care: provizioane aferente angajamentelor și garanțiilor financiare date neperformante550
    Provizioane aferente angajamentelor și garanțiilor financiare date (Stadiul 3)560
    Total provizioane aferente angajamentelor și garanțiilor financiare date570
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 12.02 - Transferuri între stadiile de depreciere (prezentare pe bază brută)
    - lei -
    Cod poziție Valoarea contabilă brută / valoarea nominală
    Transferuri între Stadiul 1 și Stadiul 2 Transferuri între Stadiul 2 și Stadiul 3 Transferuri între Stadiul 1 și Stadiul 3
    În Stadiul 2 din Stadiul 1 În Stadiul 1 din Stadiul 2 În Stadiul 3 din Stadiul 2 În Stadiul 2 din Stadiul 3 În Stadiul 3 din Stadiul 1 În Stadiul 1 din Stadiul 3
    010 020 030 040 050 060
    Titluri de datorie 010
    Bănci centrale 020
    Administrații publice 030
    Instituții de credit 040
    Alte societăți financiare 050
    Societăți nefinanciare 060
    Credite și avansuri 070
    Bănci centrale 080
    Administrații publice 090
    Institufii de credit 100
    Alte societăți financiare 110
    Societăți nefinanciare 120
    Gospodării ale populației 130
    Total instrumente de datorie 140
    Angajamente și garanții financiare date 150
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    35. F 13.00 - Garanții reale și alte garanții primite(1) La întocmirea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:A. Clasificarea garanțiilor reale și a altor garanții pe tipuri de credite și avansuri, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării (F 13.01)a) Garanțiile reale și alte garanții aferente creditelor și avansurilor, independent de forma legală a acestora, se raportează după tipul de gaj (credite garantate cu bunuri imobile și alte credite garantate), precum și după garanții financiare. Creditele și avansurile sunt clasificate după contraparte și scop.b) În formularul F 13.01 se raportează „valoarea maximă a garanției reale sau a altei garanții care poate fi luată în considerare". Suma valorilor garanțiilor financiare și/sau garanțiilor reale indicate la coloanele aferente din formularul F 13.01 nu trebuie să depășească valoarea contabilă a creditului asociat.c) Pentru raportarea creditelor și avansurilor în funcție de tipul de gaj, se utilizează următoarele definiții:i. în cadrul categoriei "Credite garantate cu bunuri imobile", subcategoria „Rezidențiale" include creditele garantate cu bunuri imobile rezidențiale, iar subcategoria „Comerciale" include creditele garantate cu bunuri imobile, altele decât rezidențiale, care includ clădiri comerciale și alte tipuri de bunuri imobile comerciale. Încadrarea unui bun imobil ca rezidențial sau comercial se face în conformitate cu CRR.ii. în cadrul categoriei „Alte credite garantate", subcategoria „Numerar [Instrumente de datorie emise]" include (a) depozitele colaterale constituite la instituția de credit raportoare pentru garantarea unui credit și (b) gajuri pe titluri de datorie emise de instituția de credit raportoare, constituite pentru garantarea unui credit. Subcategoria „Altele" include gajuri pe alte titluri emise de terți sau alte active.iii. categoria „Garanții financiare primite" include contractele care, în conformitate cu prevederile pct. 32 alin. (1) lit. (l), impun emitentului să efectueze plăți specificate pentru a rambursa instituției o pierdere pe care aceasta o suportă din cauza faptului că un anumit debitor nu își îndeplinește obligația de plată la scadență în conformitate cu termenii inițiali sau modificați ai unui instrument de datorie.d) Pentru creditele și avansurile care au simultan mai multe tipuri de garanții reale sau alte garanții, „valoarea maximă a garanției reale/ a altei garanții care poate fi luată în considerare" se alocă în funcție de calitatea acesteia, începând cu aceea care are cea mai bună calitate. Pentru creditele garantate cu bunuri imobile, garanția reprezentată de bunul imobil se raportează întotdeauna prima, indiferent de calitatea acesteia comparativ cu celelalte garanții. Dacă „valoarea maximă a garanției reale/ a altei garanții care poate fi luată în considerare" depășește valoarea garanției reprezentate de bunul imobil, valoarea rămasă se alocă altor tipuri de garanții reale și alte garanții în funcție de calitatea acestora, începând cu aceea care are cea mai bună calitate.B. Active obținute în cursul perioadei prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [deținute la data raportării] (F 13.02)Acest formular include valoarea contabilă a garanției reale care a fost obținută în cursul perioadei de referință și care a rămas recunoscută în bilanț la data de referință pentru raportare.C. Active obținute prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [active imobilizate], valoarea cumulată (F 13.03)Poziția „Executare silită [active imobilizate]" se referă la valoarea contabilă cumulată a activelor imobilizate obținute prin intrarea în posesia garanțiilor reale, care rămân recunoscute în bilanț la data de referință pentru raportare, cu excepția celor clasificate ca „Imobilizări corporale".(2) Modelul formularelor pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 13.00 - Garanții reale și alte garanții primite
     +  F 13.01 - Clasificarea garanțiilor reale și a altor garanții pe tipuri de credite și avansuri, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării
    - lei -
    Garanții reale și alte garanțiiCod pozițieValoarea maximă a garanției reale sau a altei garanții care poate fi luată în considerare
    Credite garantate cu bunuri imobileAlte credite garantateGaranții financiare primite
    RezidențialComercialNumerar [Instrumente de datorieemise]Altele
    AB010020030040050
    Credite și avansuri010
    din care: Altesocietăți financiare020
    din care: Societăți nefinanciare030
    din care: Gospodăriiale populației040
    din care: creditepentru achiziționarea de locuințe050
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 13.02 - Active obținute în cursul perioadei prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [deținute la data raportării]
    - lei -
    Cod poziție Valoare contabilă
    A B 010
    Active imobilizate deținute în vederea vânzării 010
    Imobilizări corporale 020
    Investiții imobiliare 030
    Instrumente de capital și instrumente de datorie 040
    Altele 050
    Total 060
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 13.03 - Active obținute prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [active imobilizate], valoarea cumulată
    - lei -
    Cod poziție Valoarea contabilă
    A B 010
    Executare silită [active imobilizate] 010
    Dare în plată [active imobilizate] 020
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    36. F 14.00 - Ierarhia valorii juste: instrumente financiare evaluate la valoarea justă(1) La întocmirea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:a) Instituțiile de credit raportează valoarea instrumentelor financiare evaluate la valoarea justă conform ierarhiei prevăzute în IFRS 13.72.b) „Modificarea valorii juste aferentă perioadei" include câștigurile sau pierderile din reevaluările efectuate în cursul perioadei în conformitate cu IFRS 9 și IFRS 13, aferente instrumentelor care continuă să existe la data raportării. Respectivele câștiguri sau pierderi sunt raportate ca pentru a fi incluse în contul de profit sau pierderi sau, dacă este cazul, în situația rezultatului global; astfel, valorile raportate sunt cele de dinaintea impozitării.c) „Modificarea cumulată a valorii juste înainte de impozitare" include valoarea câștigurilor sau pierderilor din reevaluările instrumentelor, cumulate de la recunoașterea inițială până la data de referință.(2) Modelul formularului pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 14.00 - Ierarhia valorii juste: instrumente financiare evaluate la valoarea justă
    - lei -
    Cod pozițieIerarhia valorii juste IFRS 13.93 B (b)Modificarea valorii juste aferentă perioadeiModificarea cumulată a valorii juste înainte de impozitare
    Nivel 1Nivel 2Nivel 3Nivel 2Nivel 3Nivel 1Nivel 2Nivel 3
    AB010020030040050060070080
    ACTIVE
    Active financiare deținute în vederea tranzacționării010
    Instrumente financiare derivate020
    Instrumente de capital030
    Titluri de datorie040
    Credite și avansuri050
    Active financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prinprofit sau pierdere056
    Instrumente de capital057
    Titluri de datorie058
    Credite și avansuri059
    Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere060
    Titluri de datorie080
    Credite și avansuri090
    Active financiare evaluate lavaloarea justă prin alte elemente ale rezultatului global101
    Instrumente de capital102
    Titluri de datorie103
    Credite și avansuri104
    Instrumente financiare derivate- contabilitatea de acoperire140
    DATORII
    Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării150
    Instrumente financiare derivate160
    Poziții scurte170
    Depozite180
    Titluri de datorie emise190
    Alte datorii financiare200
    Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justăprin profit sau pierdere210
    Depozite220
    Titluri de datorie emise230
    Alte datorii financiare240
    Instrumente financiare derivate- contabilitatea de acoperire250
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    37. F 15.00 - Derecunoaștere și datorii financiare asociate activelor financiare transferate(1) La întocmirea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:a) Formularul F 15.00 include informații privind activele financiare transferate, din care o parte sau toate nu se califică pentru derecunoaștere, precum și activele financiare derecunoscute în totalitate, pentru care instituția reține drepturi legate de administrare.b) Datoriile asociate se raportează în funcție de portofoliul în care activele financiare transferate asociate au fost incluse în activ și nu în funcție de portofoliul în care au fost incluse în secțiunea de datorii a bilanțului.c) Coloana „Valori derecunoscute în scopuri de capital" include valoarea contabilă a activelor financiare recunoscute în scopuri contabile, dar derecunoscute în scopuri prudențiale deoarece instituția le tratează ca poziții din securitizare în scopuri de capital, în conformitate cu articolele 109, 243 și 244 din CRR.d) „Acorduri repo" („repo") sunt tranzacții în care instituția de credit primește numerar în schimbul unor active financiare vândute la un anumit preț, cu angajamentul răscumpărării acelorași active (sau a unora identice) la un preț fix la o dată ulterioară specificată. Tranzacțiile care implică transferul temporar de aur garantat cu numerar se consideră, de asemenea, „Acorduri repo" („repo"). Sumele primite de instituția de credit în schimbul activelor financiare transferate către o parte terță („cumpărător temporar") se clasifică la „acorduri repo" în cazul în care există un angajament de inversare a operațiunii și nu doar o opțiune în acest sens. Acordurile repo includ, de asemenea:i. sumele primite în schimbul titlurilor de valoare transferate temporar unui terț sub forma unor împrumuturi de titluri de valoare garantate cu numerar;ii. sumele primite în schimbul titlurilor de valoare transferate temporar unui terț sub forma unui contract de vânzare/răscumpărare.e) „Acorduri repo" („repo") și „credite acordate în cadrul operațiunilor reverse repo" („reverse repo") presupun numerar primit sau dat cu împrumut de către instituția de credit.f) În cadrul unei tranzacții de securitizare, atunci când activele financiare transferate sunt derecunoscute, instituțiile de credit prezintă în contul de profit sau pierdere câștigurile (pierderile) generate, corespunzător „portofoliului contabil" în care activele financiare au fost incluse anterior derecunoașterii acestora.(2) Modelul formularului pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 15.00 - Derecunoaștere și datorii financiare asociate activelor financiare transferate
    - lei -
    Cod poz. Active financiare transferate recunoscute integral Active financiare transferate recunoscute în măsura implicării continue a instituției Valoarea principalului nerambursat aferent activelor financiare transferate derecunoscut e integral pentru care instituția își păstrează drepturi de administrare Valori derecunoscute în scopuri de capital
    Active transferate Datorii asociate Valoarea principalului nerambursat aferent activelor inițiale Valoarea contabilă a activelor încă recunoscute [implicare continuă] Valoarea contabilă a datoriilor asociate
    Valoare contabilă Din care: securitizare Din care acorduri repo Valoare contabilă din care: securitizare Din care acorduri repo
    A B 010 020 030 040 050 060 070 080 090 100 110
    Active financiare deținute în vederea tranzacționării 010
    Instrumente de capital 020
    Titluri de datorie 030
    Credite și avansuri 040
    Active financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere 045
    Instrumente de capital 046
    Titluri de datorie 047
    Credite și avansuri 048
    Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere 050
    Titluri de datorie 070
    Credite și avansuri 080
    Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global 091
    Instrumente de capital 092
    Titluri de datorie 093
    Credite și avansuri 094
    Active financiare evaluate la cost amortizat 131
    Titluri de datorie 132
    Credite și avansuri 133
    Total 190
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    38. F 16.00 - Clasificarea anumitor elemente din contul de profit sau pierdere(1) La completarea formularelor F 16.01 - F 16.07 se vor avea în vedere următoarele precizări:A. Venituri și cheltuieli cu dobânzile, defalcate pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților (F 16.01)a) Veniturile din dobânzi se clasifică după cum urmează:i. venituri din dobânzi aferente activelor financiare și altor active;ii. venituri din dobânzi aferente datoriilor financiare cu rată negativă a dobânzii efective.b) Cheltuielile cu dobânzile se clasifică după cum urmează:i. cheltuieli cu dobânzile aferente datoriilor financiare și altor datorii;ii. cheltuieli cu dobânzile aferente activelor financiare cu rată negativă a dobânzii efective.c) Veniturile din dobânzi aferente activelor financiare și veniturile din dobânzi aferente datoriilor financiare cu o rată negativă a dobânzii efective includ veniturile din dobânzi aferente titlurilor de datorie și creditelor și avansurilor, precum și veniturile din dobânzi aferente depozitelor, instrumentelor de datorie emise și altor datorii financiare cu o rată negativă a dobânzii efective.d) Cheltuielile cu dobânzile aferente datoriilor financiare și cheltuielile cu dobânzile aferente activelor financiare cu o rată negativă a dobânzii efective includ cheltuielile cu dobânzile aferente depozitelor, titlurilor de datorie emise și altor datorii financiare, precum și cheltuielile cu dobânzile aferente titlurilor de datorie și creditelor și avansurilor cu o rată negativă a dobânzii efective.e) Pentru scopul formularului F 16.01, toate instrumentele, indiferent de portofoliul în care sunt incluse, sunt luate în considerare. (f) Poziția "din care: venituri din dobânzi aferente activelor financiare depreciate" include veniturile din dobânzi aferente activelor financiare depreciate care cuprind activele financiare achiziționate sau emise depreciate.B. Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare, care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente (F 16.02)a) Câștigurile și pierderile din derecunoașterea activelor financiare și a datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere sunt clasificate după tipul de instrument financiar și după portofoliul contabil. Pentru fiecare element, se raportează câștigul sau pierderea netă realizată rezultată din tranzacția derecunoscută. Valoarea netă reprezintă diferența dintre câștigurile realizate și pierderile realizate.b) Formularul F 16.02 se aplică activelor și datoriilor financiare evaluate la cost amortizat, precum și instrumentelor de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global.C. Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe instrumente (F 16.03)a) Câștigurile și pierderile aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării sunt clasificate după tipul de instrument; fiecare element din clasificare reprezintă valoarea netă realizată și nerealizată (câștiguri minus pierderi) a instrumentului financiar.b) Câștigurile și pierderile din tranzacții valutare pe piața spot, cu excepția schimbului de bancnote și monezi străine, se raportează ca și câștiguri și pierderi din tranzacționare. Câștigurile și pierderile din tranzacționarea sau derecunoașterea și reevaluarea metalelor prețioase nu sunt incluse în cadrul câștigurilor și pierderilor din tranzacționare, ci în cadrul pozițiilor "Alte venituri din exploatare" sau "Alte cheltuieli de exploatare", în conformitate cu prevederile pct. 49 alin. (1) lit. C.(c).c) Poziția "din care: Instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor prin utilizarea opțiunii valorii juste" include doar câștigurile și pierderile aferente instrumentelor financiare derivate de risc de credit evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere și utilizate pentru administrarea riscului de credit al unui instrument financiar sau al unei părți a unui instrument financiar care este desemnat ca fiind evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere în acest caz în conformitate cu prevederile IFRS 9.6.7. Câștigurile sau pierderile datorate reclasificării activelor financiare din portofoliul contabil al activelor financiare evaluate la cost amortizat în portofoliul contabil al activelor financiare deținute în vederea tranzacționării evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [IFRS 9.5.6.2] se raportează în cadrul poziției "din care: câștiguri sau pierderi datorate reclasificării activelor la cost amortizat".D. Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe tipuri de risc (F 16.04)Câștigurile și pierderile din active financiare și datorii financiare deținute în vederea tranzacționării sunt, de asemenea, clasificate după tipul de risc; fiecare element din clasificare reprezintă valoarea netă realizată și nerealizată (câștiguri minus pierderi) a riscului suport (rată a dobânzii, instrumente de capital, curs de schimb valutar, credit, mărfuri și altele) asociat expunerii, inclusiv instrumentele financiare derivate asociate. Câștigurile și pierderile din diferențele de curs valutar se includ la elementul unde sunt incluse celelalte câștiguri sau pierderi rezultate din instrumentul convertit. Câștigurile și pierderile din active și datorii financiare, altele decât instrumentele financiare derivate, se includ în categoriile de risc după cum urmează:i. instrumente de rată a dobânzii: care includ tranzacționarea de credite și avansuri, depozite și titluri de datorie (deținute sau emise);ii. instrumente de capital: care includ tranzacționarea de acțiuni, cote ale OPCVM și alte instrumente de capital;iii. tranzacționare valutară: care includ exclusiv tranzacționarea pe valute;iv. instrumente de risc de credit: care includ tranzacționarea de instrumente de tip credit link note;v. mărfuri: acest element include numai instrumentele financiare derivate, deoarece câștigurile și pierderile aferente mărfurilor deținute în vederea tranzacționării se raportează la poziția „Alte venituri din exploatare" sau „Alte cheltuieli de exploatare", în conformitate cu prevederile pct. 49 alin. (1) lit. C.(c);vi. altele: care include tranzacționarea de instrumente financiare care nu pot fi clasificate la alte elemente.E. Câștiguri sau pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente (F 16.04.1)a) Câștigurile și pierderile aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, sunt clasificate după tipul de risc; fiecare element din clasificare reprezintă valoarea netă realizată și nerealizată (câștiguri minus pierderi) a instrumentului financiar.b) Câștigurile sau pierderile datorate reclasificării activelor financiare din portofoliul contabil al activelor financiare evaluate la cost amortizat în portofoliul contabil al activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere [IFRS 9.5.6.2], se raportează în cadrul poziției "din care: câștiguri sau pierderi datorate reclasificării activelor la cost amortizat".F. Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente (F 16.05)a) Câștigurile sau pierderile din active și datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere sunt clasificate după tipul de instrument. Instituțiile de credit raportează câștigurile sau pierderile nete realizate și nerealizate și cuantumul modificării valorii juste a datoriilor financiare, aferente perioadei, datorate modificărilor riscului de credit (riscul de credit propriu al împrumutatului sau al emitentului), în situația în care riscul de credit propriu nu se raportează în alte elemente ale rezultatului global.b) Dacă un instrument financiar derivat de risc de credit evaluat la valoarea justă este utilizat pentru administrarea riscului de credit al unui instrument financiar sau al unei părți a unui instrument financiar care este desemnat ca fiind evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere în acest caz, câștigurile sau pierderile aferente instrumentului financiar, înregistrate cu ocazia acestei desemnări, se raportează în cadrul poziției "din care: câștiguri sau (-) pierderi la desemnarea activelor și datoriilor financiare ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere în scopuri de acoperire, net". Câștigurile sau pierderile de valoare justă ulterioare aferente acestor instrumente financiare se raportează în cadrul poziției: "din care: câștiguri sau (-) pierderi după desemnarea activelor și datoriilor financiare ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere în scopuri de acoperire, net".G. Câștigurile sau pierderile din contabilitatea de acoperire (F 16.06)a) Toate câștigurile și pierderile din contabilitatea de acoperire sunt clasificate după tipul de contabilitate de acoperire: acoperirea valorii juste, acoperirea fluxurilor de trezorerie și acoperirea investițiilor nete în operațiuni din străinătate. Câștigurile și pierderile aferente acoperirii valorii juste sunt repartizate între instrumentul de acoperire și elementul acoperit. Câștigurile și pierderile aferente instrumentelor de acoperire nu includ câștigurile și pierderile aferente acelor elemente ale instrumentelor de acoperire care nu sunt desemnate ca instrumente de acoperire în conformitate cu prevederile IFRS 9.6.2.4. Aceste instrumente care nu sunt desemnate ca instrumente de acoperire se raportează în conformitate cu prevederile pct. 24 alin. (1) lit. C.(k). Câștigurile și pierderile din contabilitatea de acoperire includ, de asemenea, câștiguri și pierderi din operațiuni de acoperire a unui grup de elemente cu poziții de risc care se compensează (operațiuni de acoperire a unei poziții nete).b) Poziția "Modificări de valoare justă aferente elementului acoperit, atribuibile riscului acoperit" include, de asemenea, câștiguri și pierderi aferente elementelor acoperite, dacă aceste elemente sunt instrumente de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, în conformitate cu prevederile IFRS 9.4.1.2A [IFRS 9.6.5.8].H. Deprecierea activelor nefinanciare (F 16.07)„Creșterile" se raportează atunci când, pentru portofoliul contabil sau categoria principală de active, estimarea deprecierii aferente perioadei conduce la recunoașterea unor cheltuieli nete. „Reluările" se raportează atunci când, pentru portofoliul contabil sau categoria principală de active, estimarea deprecierii aferente perioadei conduce la recunoașterea unor venituri nete.(2) Modelul formularelor pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 16.00 - Clasificarea anumitor elemente din contul de profit sau pierdere
     +  F 16.01 - Venituri și cheltuieli cu dobânzile, defalcate pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților
    - lei -
    Dobânzi Cod poziție Perioadă curentă
    Venituri Cheltuieli
    A B 010 020
    Titluri de datorie 020
    Bănci centrale 030
    Administrații publice 040
    Instituții de credit 050
    Alte societăți financiare 060
    Societăți nefinanciare 070
    Credite și avansuri 080
    Bănci centrale 090
    Administrații publice 100
    Instituții de credit 110
    Alte societăți financiare 120
    Societăți nefinanciare 130
    Gospodării ale populației 140
    Alte active 150
    Depozite 160
    Bănci centrale 170
    Administrații publice 180
    Instituții de credit 190
    Alte societăți financiare 200
    Societăți nefinanciare 210
    Gospodării ale populației 220
    Titluri de datorie emise 230
    Alte datorii financiare 240
    Alte datorii 260
    DOBÂNZI 270
    din care: venituri din dobânzi aferente activelor financiare depreciate 280
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 16.02 Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente
    - lei -
    Cod poziție Perioadă curentă
    A B 010
    Titluri de datorie 020
    Credite și avansuri 030
    Depozite 040
    Titluri de datorie emise 050
    Alte datorii financiare 060
    CÂȘTIGURI SAU (-) PIERDERI DIN DERECUNOAȘTEREA ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE CARE NU SUNT EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE, NET 070
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 16.03 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe instrumente
    - lei -
    Cod poziție Perioada curentă
    A B 010
    Instrumente financiare derivate 010
    din care: Instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor prin utilizarea opțiunii valorii juste 015
    Instrumente de capital 020
    Titluri de datorie 030
    Credite și avansuri 040
    Poziții scurte 050
    Depozite 060
    Titluri de datorie emise 070
    Alte datorii financiare 080
    Tranzacții valutare 085
    CÂȘTIGURI SAU (-) PIERDERI AFERENTE ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII, NET 090
    din care: câștiguri sau pierderi datorate reclasificării activelor la cost amortizat 095
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 16.04 Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vedere tranzacționării, defalcate pe tipuri de risc
    - lei -
    Cod poziție Perioadă curentă
    A B 010
    Instrumente pe rata dobânzii și instrumente derivate conexe 010
    Instrumente de capital și instrumente derivate conexe 020
    Tranzacții valutare și instrumente derivate care au legătură cu monede străine și aur 030
    Instrumente de risc de credit și instrumente derivate conexe 040
    Instrumente derivate pe mărfuri 050
    Altele 060
    CÂȘTIGURI SAU (-) PIERDERI AFERENTE ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII, NET 070
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 16.04.1 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente
    - lei -
    Cod poziție Perioadă curentă
    A B 010
    Instrumente de capital 020
    Titluri de datorie 030
    Credite și avansuri 040
    CÂȘTIGURI SAU (-) PIERDERI AFERENTE ACTIVELOR FINANCIARE NEDESTINATE TRANZACȚIONĂRII, EVALUATE OBLIGATORIU LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE, NET 090
    din care: câștiguri sau pierderi datorate reclasificării activelor la cost amortizat 100
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 16.05 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente
    - lei -
    Cod poziție Perioada curentă Modificări de valoare justă, datorate riscului de credit
    A B 010 020
    Titluri de datorie 020
    Credite și avansuri 030
    Depozite 040
    Titluri de datorie emise 050
    Alte datorii financiare 060
    CÂȘTIGURI SAU (-) PIERDERI AFERENTE ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE DESEMNATE CA FIIND EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE, NET 070
    din care: câștiguri sau (-) pierderi la desemnarea activelor și datoriilor financiare ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere în scopuri de acoperire, net 071
    din care: câștiguri sau (-) pierderi după desemnarea activelor și datoriile financiare ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere în scopuri de acoperire, net 072
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 16.06 - Câștigurile sau pierderile din contabilitatea de acoperire
    - lei -
    Cod poziție Perioadă curentă
    A B 010
    Modificări de valoare justă aferente instrumentului de acoperire a riscurilor [inclusiv operațiuni întrerupte] 010
    Modificări de valoare justă aferente elementului acoperit, atribuibile riscului acoperit 020
    Partea ineficace din acoperirea fluxurilor de trezorerie, recunoscută în profit sau pierdere 030
    Partea ineficace din acoperirea unei investiții nete într-o operațiune din străinătate, recunoscută în profit sau pierdere 040
    CÂȘTIGURI SAU (-) PIERDERI DIN CONTABILITATEA DE ACOPERIRE, NET 050
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 16.07 - Deprecierea activelor nefinanciare
    - lei -
    Cod poziție Perioada curentă
    Creșteri Reluări Deprecierea cumulată
    A B 010 020 040
    Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate 060
    Filiale 070
    Asocieri în participație 080
    Entități asociate 090
    Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor nefinanciare 100
    Imobilizări corporale 110
    Investiții imobiliare 120
    Fond comercial 130
    Alte imobilizări necorporale 140
    Altele 145
    TOTAL 150
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    39. F 18.00 - Informații privind expunerile performante și neperformante(1) Pentru scopul acestui formular, expunerile neperformante sunt cele care îndeplinesc cel puțin unul dintre criteriile de mai jos:a) expuneri semnificative care înregistrează restanțe mai mari de 90 de zile;b) este improbabil ca debitorul să-și îndeplinească integral obligațiile de plată fără executarea colateralului, indiferent de existența unor sume restante sau de numărul de zile de întârziere la plată.(2) Această clasificare se aplică fără a ține seama de clasificarea unei expuneri ca fiind în stare de nerambursare, pentru scopuri de reglementare în conformitate cu articolul 178 din CRR, sau depreciată pentru scopuri contabile în conformitate cu IFRS.(3) Expunerile pentru care se consideră că starea de nerambursare a avut loc în conformitate cu articolul 178 din CRR și expunerile depreciate în conformitate cu IFRS sunt considerate întotdeauna expuneri neperformante. Pentru scopul acestui formular, expunerile depreciate sunt acele expuneri depreciate ca urmare a riscului de credit (Stadiul 3), inclusiv activele achiziționate sau emise depreciate. Expunerile incluse în alte stadii de depreciere decât Stadiul 3 sunt considerate expuneri neperformante dacă îndeplinesc criteriile pentru expuneri neperformante.(4) Expunerile sunt clasificate ca neperformante pentru întreaga valoare și fără a lua în considerare existența oricărui colateral. Pragul de semnificație al unei expuneri se evaluează în conformitate cu prevederile articolului 178 din CRR.(5) Pentru scopul acestui formular, termenul "expuneri" include toate instrumentele de datorie (titluri de datorie și credite și avansuri care includ și soldurile de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere) și expunerile extrabilanțiere, cu excepția celor deținute în vederea tranzacționării.(6) Instrumentele de datorie se includ în următoarele portofolii contabile: (a) instrumente de datorie evaluate la cost amortizat, (b) instrumente de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, (c) instrumente de datorie evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, în conformitate cu criteriile prevăzute la alin. (21). Fiecare categorie se clasifică pe instrumente și după contraparte.(7) Expunerile extrabilanțiere cuprind următoarele elemente revocabile și irevocabile:a) angajamente de creditare date;b) garanții financiare date;c) alte angajamente date.(8) Instrumentele de datorie clasificate drept deținute în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5 se raportează separat.(9) Valoarea contabilă brută a instrumentelor de datorie se raportează potrivit prevederilor pct. 18.1 alin. (6). Pentru expunerile extrabilanțiere se raportează valoarea nominală, așa cum este aceasta definită la pct. 32 alin. (1) lit. (p).(10) Pentru scopul acestui formular, o expunere este „restantă" dacă îndeplinește criteriile prevăzute la pct. 30 alin. (1) lit. (c).(11) Pentru scopul acestui formular, termenul "debitor" se referă la debitor în înțelesul articolului 178 din CRR.(12) Un angajament este considerat expunere neperformantă la valoarea sa nominală dacă, atunci când are loc tragerea sau la utilizarea sub altă formă, va conduce la expuneri care prezintă un risc de neplată integrală fără executarea colateralului.(13) Garanțiile financiare date sunt considerate expuneri neperformante la valoarea lor nominală atunci când garanția financiară prezintă risc de solicitare de către partea garantată, inclusiv, în particular, atunci când expunerea - suport garantată îndeplinește criteriile pentru a fi considerată neperformantă, prevăzute la alin. (1). În cazul în care partea garantată înregistrează restanțe pentru suma scadentă care intră sub incidența contractului de garanție, instituția raportoare evaluează dacă creanța rezultată îndeplinește criteriile privind expunerile neperformante.(14) Expunerile clasificate ca neperformante în conformitate cu prevederile alin. (1) sunt evaluate ca neperformante fie pe o bază individuală ("abordarea pe tranzacție"), fie prin luarea în considerare a expunerii totale față de un debitor dat ("abordarea pe debitor") utilizând următoarele abordări:a) pentru expunerile neperformante clasificate în stare de nerambursare în conformitate cu art.178 din CRR, abordarea utilizată este cea prevăzută la art.178 din CRR;b) pentru expunerile clasificate ca neperformante datorită deprecierii, se aplică criteriile de recunoaștere pentru depreciere conform IFRS;c) pentru alte expuneri neperformante, care nu sunt clasificate nici în stare de nerambursare, nici depreciate, se aplică prevederile art.178 din CRR aferente expunerilor în stare de nerambursare.(15) În situația în care o instituție de credit are expuneri bilanțiere față de un anumit debitor, cu restanțe mai mari de 90 de zile, iar valoarea contabilă brută a expunerilor restante reprezintă cel puțin 20% din valoarea contabilă brută a tuturor expunerilor bilanțiere față de debitor, toate expunerile bilanțiere și extrabilanțiere față de respectivul debitor sunt considerate neperformante. Atunci când un debitor aparține unui grup, se evaluează și necesitatea clasificării ca expuneri neperformante a expunerilor față de alte entități din cadrul grupului, atunci când acestea nu sunt deja considerate ca depreciate sau în stare de nerambursare în conformitate cu art. 178 din CRR, cu excepția expunerilor afectate de evenimente izolate care nu au legătură cu solvabilitatea contrapărții.(16) Se consideră că expunerile au ieșit din categoria expunerilor neperformante atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a) expunerea îndeplinește criteriile de ieșire aplicate de instituția de credit raportoare pentru întreruperea clasificării ca expunere depreciată sau în stare de nerambursare, în conformitate cu IFRS, respectiv art.178 din CRR;b) situația debitorului s-a îmbunătățit, astfel că devine probabil ca debitorul să-și îndeplinească integral obligațiile de plată, în conformitate cu condițiile contractuale inițiale sau modificate, după caz;c) debitorul nu înregistrează restanțe mai mari de 90 de zile.(17) O expunere trebuie să rămână clasificată ca neperformantă atât timp condițiile de la literele (a), (b) sau (c) ale alin. (16) nu sunt îndeplinite, chiar dacă expunerea a îndeplinit deja criteriile de ieșire aplicate de instituția de credit raportoare pentru întreruperea clasificării ca expunere depreciată sau în stare de nerambursare, în conformitate cu IFRS, respectiv cu prevederile art.178 din CRR.(18) Clasificarea unei expuneri neperformante ca activ imobilizat deținut în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5 nu întrerupe clasificarea acesteia ca expunere neperformantă.(19) Aplicarea unor măsuri de restructurare ca urmare a dificultăților financiare ale debitorului, denumite, în continuare, măsuri de restructurare, în cazul unei expuneri neperformante, nu întrerupe clasificarea acesteia ca expunere neperformantă. Expunerile neperformante, care au făcut obiectul unor măsuri de restructurare, în conformitate cu prevederile pct. 40 alin. (23), se consideră că au ieșit din categoria expunerilor neperformante atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a) expunerile nu sunt considerate de către instituția de credit raportoare a fi depreciate sau în stare de nerambursare, în conformitate cu IFRS, respectiv cu prevederile art.178 din CRR;b) a trecut un an de la aplicarea măsurilor de restructurare sau, după caz, de la includerea expunerii în categoria expunerilor neperformante;c) ca urmare a aplicării măsurilor de restructurare, nu există sume restante sau preocupări legate de rambursarea integrală a expunerii în conformitate cu condițiile post - restructurare. Absența preocupărilor se determină după o analiză a situației financiare a debitorului de către instituția de credit. Această condiție se consideră îndeplinită dacă debitorul a plătit, prin intermediul plăților sale regulate în conformitate cu condițiile post - restructurare, o sumă egală cu suma restantă anterior (dacă au existat sume restante) sau, după caz, cu suma care a făcut obiectul operațiunii de write-off (dacă nu au existat sume restante) în contextul aplicării măsurii de restructurare sau dacă debitorul a demonstrat într-un alt mod capacitatea sa de a se conforma condițiilor post - restructurare.Aceste criterii specifice de ieșire, prevăzute la literele (a), (b) și (c) se aplică în completarea criteriilor aplicate de instituțiile de credit raportoare pentru expunerile depreciate și pentru expunerile în stare de nerambursare, în conformitate cu IFRS, respectiv cu prevederile art. 178 din CRR.(20) În cazul în care condițiile prevăzute la alin. (19) nu sunt îndeplinite la sfârșitul perioadei de un an menționate la lit. (b) a respectivului alineat, expunerea continuă să fie identificată ca expunere restructurată neperformantă până când sunt îndeplinite toate condițiile. Condițiile se evaluează cel puțin trimestrial.(21) Portofoliile contabile conforme cu IFRS, prevăzute la pct. 14, se raportează în formular după cum urmează:a) Poziția "Instrumente de datorie evaluate la cost amortizat" cuprinde instrumentele de datorie incluse în portofoliul activelor financiare evaluate la cost amortizat;b) Poziția "Instrumente de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global" cuprinde instrumentele de datorie incluse în portofoliul activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;c) Poziția "Instrumente de datorie evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere" cuprinde instrumente de datorie incluse în următoarele portofolii:i. "Active financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere";ii. "Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere".(22) Dacă IFRS prevăd desemnarea angajamentelor la valoarea justă prin profit sau pierdere, valoarea contabilă a oricărui activ, care rezultă din această desemnare și evaluare la valoarea justă, se raportează în cadrul activelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. Valoarea contabilă a oricărei datorii care rezultă din această desemnare nu se raportează în formularul F 18.00. Valoarea noțională a tuturor angajamentelor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere se raportează în formularul F 09.00.(23) Expunerile restante se raportează separat în cadrul categoriilor de expuneri performante și neperformante, la nivelul întregii valori a expunerii, așa cum este aceasta definită la pct. 30 alin. (1) lit. (c). Expunerile care înregistrează restanțe mai mari de 90 de zile, dar care nu sunt semnificative în conformitate cu art.178 din CRR, se raportează la expuneri performante, în cadrul coloanei "Restanțe > 30 zile :S 90 zile".(24) Expunerile neperformante se raportează pe benzi de scadență. Expunerile care nu sunt restante sau care înregistrează restanțe mai mici sau egale cu 90 de zile, dar care, totuși, sunt identificate ca neperformante din cauza probabilității de nerambursare integrală, se raportează într-o coloană dedicată. Expunerile care prezintă atât sume restante, cât și probabilitate de nerambursare integrală, se alocă pe benzi de scadență, în funcție de numărul de zile de restanță.(25) Următoarele tipuri de expuneri se raportează în coloane separate:a) expunerile care sunt considerate depreciate în conformitate cu IFRS; se raportează în această coloană valoarea activelor depreciate ca urmare a riscului de credit (Stadiul 3), inclusiv activele achiziționate sau emise depreciate;b) expunerile pentru care starea de nerambursare se consideră că a avut loc în conformitate cu art. 178 din CRR.(26) Sumele aferente poziției "Depreciere cumulată, modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioane" se raportează în conformitate cu prevederile pct. 24 alin. (1) lit. B.(c), pct. 27 alin. (1) lit. (b) - (d) și pct. 32 alin. (1) lit. (e) și (i).(27) Informațiile cu privire la garanțiile reale deținute și la garanțiile financiare primite pentru expunerile neperformante se raportează separat. Sumele raportate pentru garanțiile reale primite și garanțiile financiare primite se calculează în conformitate cu prevederile pct. 35 alin. (1) lit. A.(b) și (d) Suma valorilor raportate pentru ambele categorii trebuie limitată la valoarea contabilă sau la valoarea nominală a expunerii aferente.(28) Modelul formularului pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:  +  F 18.00 - Informații privind expunerile performante și neperformante
    Cod pozițieValoarea contabilă brută/ Valoarea nominală
    PerformanteNeperformante
    Fără restante sau cu restanțe ≤ 30 zileRestanțe > 30 zile ≤ 90 zilePlată improbabilă, fără restanțe sau cu restanțe ≤ 90 zileRestanțe >90 zile ≤ 180 zileRestanțe > 180 zile ≤ 1 anRestanțe > 1 an ≤ 5 aniRestanțe > 5 aniDin care:în stare de nerambursareDin care: depreciate
    AB010020030055060070080090100105110120
    Titluri de datorie010
    Bănci centrale020
    Administrații publice030
    Instituții de credit040
    Alte societăți financiare050
    Societăți nefinanciare060
    Credite și avansuri070
    Bănci centrale080
    Administrații publice090
    Instituții de credit100
    Alte societăți financiare110
    Societăți nefinanciare120
    Din care: Întreprinderi mici și mijlocii130
    Din care: Credite garantate cubunuri imobile comerciale140
    Gospodării ale populației150
    Din care: Credite garantate cubunuri imobile rezidențiale160
    Din care: Credite pentru consum170
    INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT180
    Titluri de datorie181
    Bănci centrale182
    Administrații publice183
    Instituții de credit184
    Alte societăți financiare185
    Societăți nefinanciare186
    Credite și avansuri191
    Bănci centrale192
    Administrații publice193
    Instituții de credit194
    Alte societăți financiare195
    Societăți nefinanciare196
    Gospodării ale populației197
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN ALTE ELEMENTE ALEREZULTATULUI GLOBAL201
    Titluri de datorie211
    Bănci centrale212
    Administrații publice213
    Instituții de credit214
    Alte societăți financiare215
    Societăți nefinanciare216
    Credite și avansuri221
    Bănci centrale222
    Administrații publice223
    Instituții de credit224
    Alte societăți financiare225
    Societăți nefinanciare226
    Gospodării ale populației227
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREATRANZACȚIONĂRII231
    INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREATRANZACȚIONĂRII330
    INSTRUMENTE DE DATORIE DEȚINUTE ÎN335
    VEDEREA VÂNZĂRII
    Angajamente de creditare date340
    Bănci centrale350
    Administrații publice360
    Instituții de credit370
    Alte societăți financiare380
    Societăți nefinanciare390
    Gospodării ale populației400
    Garanții financiare date410
    Bănci centrale420
    Administrații publice430
    Instituții de credit440
    Alte societăți financiare450
    Societăți nefinanciare460
    Gospodării ale populației470
    Alte angajamente date480
    Bănci centrale490
    Administrații publice500
    Instituții de credit510
    Alte societăți financiare520
    Societăți nefinanciare530
    Gospodării ale populației540
    TOTAL EXPUNERI EXRABILANȚIERE550
    F 18.00 (continuare)
    - lei -
    Cod poziție Depreciere cumulată, modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioane Valoarea maximă a garanției reale sau a altei garanții care poate fi luată în considerare
    Expuneri performante - Depreciere cumulată și provizioane Expuneri neperformante - Depreciere cumulată, modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioane Garanții reale și garanții financiare primite
    Plată improbabilă, fără restanțe sau cu restanțe ≤ 90 zile Restante > 90 zile ≤ 180 zile Restanțe > 180 zile ≤ 1 an Restanțe > 1 an ≤ 5 ani Restanțe > 5 ani Garanții reale primite pentru expuneri neperformante Garanții financiare primite pentru expuneri neperformante
    A B 130 140 150 160 170 180 190 195 200 210
    Titluri de datorie 010
    Bănci centrale 020
    Administrații publice 030
    Instituții de credit 040
    Alte societăți financiare 050
    Societăți nefinanciare 060
    Credite și avansuri 070
    Bănci centrale 080
    Administrați publice 090
    Instituții de credit 100
    Alte societăți financiare 110
    Societăți nefinanciare 120
    Din care: Întreprinderi mici și mijlocii 130
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale 140
    Gospodării ale populației 150
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale 160
    Din care: Credite pentru consum 170
    INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT 180
    Titluri de datorie 181
    Bănci centrale 182
    Administrații publice 183
    Instituții de credit 184
    Alte societăți financiare 185
    Societăți nefinanciare 186
    Credite și avansuri 191
    Bănci centrale 192
    Administrații publice 193
    Instituții de credit 194
    Alte societăți financiare 195
    Societăți nefinanciare 196
    Gospodării ale populației 197
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL 201
    Titluri de datorie 211
    Bănci centrale 212
    Administrații publice 213
    Instituții de credit 214
    Alte societăți financiare 215
    Societăți nefinanciare 216
    Credite și avansuri 221
    Bănci centrale 222
    Administrații publice 223
    Instituții de credit 224
    Alte societăți financiare 225
    Societăți nefinanciare 226
    Gospodării ale populației 227
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII 231
    INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII 330
    INSTRUMENTE DE DATORIE DEȚINUTE ÎN VEDEREA VÂNZĂRII 335
    Angajamente de creditare date 340
    Bănci centrale 350
    Administrații publice 360
    Instituții de credit 370
    Alte societăți financiare 380
    Societăți nefinanciare 390
    Gospodării ale populației 400
    Garanții financiare date 410
    Bănci centrale 420
    Administrații publice 430
    Instituții de credit 440
    Alte societăți financiare 450
    Societăți nefinanciare 460
    Gospodării ale populației 470
    Alte angajamente date 480
    Bănci centrale 490
    Administrații publice 500
    Instituții de credit 510
    Alte societăți financiare 520
    Societăți nefinanciare 530
    Gospodării ale populației 540
    TOTAL EXPUNERI EXTRABILANȚIERE 550
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    40. F 19.00 - Informații privind expunerile restructurate(1) Pentru scopul acestui formular, expunerile restructurate sunt contracte de datorie pentru care au fost aplicate măsuri de restructurare. Măsurile de restructurare constau în concesii acordate unui debitor care se confruntă sau este pe punctul de a se confrunta cu dificultăți în îndeplinirea angajamentelor financiare ("dificultăți financiare").(2) Pentru scopul acestui formular, o concesie poate atrage o pierdere pentru instituția de credit și se referă la una dintre următoarele acțiuni:a) o modificare a termenilor și condițiilor precedente ale unui contract pe care se consideră că debitorul nu le poate îndeplini ca urmare a dificultăților financiare ("activ problemă"), pentru a permite o capacitate suficientă a serviciului datoriei, care nu ar fi fost acordată dacă debitorul nu s-ar fi aflat în dificultate financiară;b) o refinanțare totală sau parțială a unui contract aferent unui activ problemă, care nu ar fi fost acordată dacă debitorul nu s-ar fi aflat în dificultate financiară.(3) Dovadă că a fost acordată o concesie este cel puțin una dintre următoarele situații:a) o diferență în favoarea debitorului între termenii contractuali modificați și cei anteriori;b) includerea într-un contract modificat a unor condiții mai favorabile în raport cu cele care ar fi putut fi obținute la acel moment, de la aceeași instituție, de către alți debitori cu un profil similar de risc.(4) Exercitarea clauzelor care, atunci când sunt aplicate la latitudinea debitorului, permit acestuia din urmă să modifice termenii contractului ("clauze de restructurare încorporate"), este tratată ca o concesie atunci când instituția aprobă exercitarea respectivelor clauze și evaluează că debitorul se află în dificultăți financiare.(5) „Refinanțare" înseamnă utilizarea contractelor de datorie pentru a asigura plata totală sau parțială a altor contracte de datorie ai căror termeni nu pot fi respectați de către debitor.(6) Pentru scopul acestui formular, termenul „debitor" include toate persoanele juridice din grupul debitorului, care se regăsesc în perimetrul de consolidare contabilă, precum și persoanele fizice care controlează respectivul grup.(7) Pentru scopul acestui formular, termenul „datorie" include credite și avansuri (care includ și soldurile de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere), titluri de datorie și angajamente de creditare date revocabile și irevocabile, inclusiv angajamentele de creditare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care sunt active la data de raportare. Termenul „datorie" exclude expunerile deținute în vederea tranzacționării.(8) Termenul "datorie" include, de asemenea, creditele și avansurile și titlurile de datorie clasificate ca active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5.(9) Pentru scopul acestui formular, termenul „expunere" are aceeași semnificație cu „datorie", așa cum este definită la alin. (8) al acestei părți.(10) Portofoliile contabile conforme cu IFRS, prevăzute la pct. 14, se raportează potrivit prevederilor pct. 39 alin. (21).(11) În înțelesul acestui formular, „instituție de credit" înseamnă instituția de credit care a aplicat măsurile de restructurare.(12) Valoarea contabilă brută a instrumentelor de datorie se raportează în conformitate cu prevederile pct. 18.1 alin. (6). Pentru angajamentele de creditare date care sunt expuneri extrabilanțiere, se raportează valoarea nominală, așa cum este aceasta definită la pct. 32 alin. (1) lit. (p).(13) Expunerile trebuie tratate ca restructurate dacă a fost acordată o concesie, indiferent de existența unei sume restante sau de clasificarea expunerilor ca depreciate în conformitate cu IFRS sau aflate în stare de nerambursare potrivit art. 178 din CRR. Expunerile nu trebuie tratate ca restructurate atunci când debitorul nu are dificultăți financiare. Activele financiare modificate [IFRS 9.5.4.3 și Anexa A] sunt tratate ca restructurate dacă a fost acordată o concesie, așa cum este aceasta definită la alin. (1) și (2), indiferent de incidența acestei modificări asupra modificării riscului de credit al activului financiar de la recunoașterea inițială. Oricare dintre următoarele situații sunt tratate ca măsuri de restructurare:a) contractul a fost clasificat, anterior modificării, ca neperformant, sau ar fi fost clasificat ca neperformant dacă nu ar fi fost modificat;b) modificarea contractuală implică o anulare totală sau parțială a datoriei prin operațiuni de write-off;c) instituția de credit aprobă utilizarea clauzelor de restructurare încorporate pentru un debitor încadrat în categoria de neperformanță sau care ar fi fost încadrat în această categorie în absența utilizării respectivelor clauze;d) simultan cu acordarea concesiei sau la o dată apropiată de acordarea concesiei, în urma acordării unui nou credit, debitorul efectuează plăți de principal sau dobândă aferente unui alt contract încheiat cu aceeași instituție, care era clasificat ca neperformant sau ar fi fost clasificat ca neperformant în absența refinanțării.(14) O modificare care implică stingerea obligației prin luarea în proprietate a garanției reale este tratată ca măsură de restructurare atunci când modificarea reprezintă o concesie.(15) Există o prezumție relativă că a avut loc o restructurare în oricare dintre următoarele situații:a) contractul modificat a fost restant total sau parțial mai mult de 30 de zile (fără a fi neperformant) cel puțin o dată în ultimele 3 luni anterioare restructurării sau ar fi fost în această situație dacă nu ar fi fost modificat;b) simultan cu acordarea concesiei sau la o dată apropiată de acordarea concesiei, în urma acordării unui nou credit, debitorul efectuează plăți de principal sau dobândă aferente unui alt contract încheiat cu aceeași instituție, care a înregistrat restanțe de cel puțin 30 de zile cel puțin o dată în ultimele 3 luni anterioare refinanțări;c) instituția de credit aprobă utilizarea clauzelor de restructurare încorporate pentru debitorii care au întârzieri la plată de 30 de zile sau ar înregistra întârzieri la plată de 30 de zile în absența exercitării acestor clauze.(16) Dificultățile financiare se evaluează la nivel de debitor, așa cum este acesta definit la alin. (6). Numai expunerile care au făcut obiectul unor măsuri de restructurare sunt clasificate ca expuneri restructurate.(17) Expunerile restructurate se includ în categoria expunerilor neperformante sau în categoria expunerilor performante, în conformitate cu prevederile pct. 39 alin. (1) - (12) și pct. 40 alin. (21). Ieșirea din categoria expunerilor restructurate se realizează atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a) expunerea restructurată este considerată ca fiind performantă, inclusiv în cazul în care a fost reclasificată din categoria expunerilor neperformante în urma analizei situației financiare a debitorului care arată că nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru încadrarea în categoria neperformante;b) de la data la care expunerea restructurată a fost considerată ca fiind performantă, a trecut o perioadă de minimum 2 ani ("perioada de probă");c) în cel puțin jumătate din perioada de probă au avut loc, în mod regulat, plăți (principal și dobândă, cumulate) care nu pot fi considerate ca fiind nesemnificative;d) la sfârșitul perioadei de probă, nici o expunere față de debitor nu este restantă mai mult de 30 de zile.(18) Dacă, la sfârșitul perioadei de probă, nu sunt întrunite condițiile menționate la alin. (17), expunerea continuă să fie identificată ca expunere restructurată, performantă, aflată în perioada de probă, până când toate condițiile sunt îndeplinite. Condițiile se evaluează cel puțin trimestrial.(19) Expunerile restructurate care sunt clasificate ca active imobilizate deținute în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5 continuă să fie clasificate ca expuneri restructurate.(20) O expunere restructurată poate fi considerată performantă de la data la care au fost aplicate măsurile de restructurare, dacă fiecare din următoarele condiții este îndeplinită:a) aplicarea acestor măsuri nu a condus la clasificarea expunerii ca neperformantă;b) expunerea nu era încadrată ca neperformantă la data aplicării măsurilor de restructurare.(21) Dacă unei expuneri restructurate performante, aflată în perioada de probă, care a fost reclasificată din categoria expunerilor neperformante, i se aplică măsuri de restructurare suplimentare sau aceasta înregistrează întârzieri la plată mai mari de 30 de zile, atunci respectiva expunere restructurată va fi clasificată ca neperformantă.(22) "Expunerile performante cu măsuri de restructurare" (expuneri restructurate performante) cuprind expunerile restructurate care nu îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate neperformante și sunt incluse în categoria expunerilor performante. Expunerile restructurate performante sunt considerate în perioadă de probă în conformitate cu prevederile alin. (17), inclusiv în condițiile aplicării prevederilor alin. (20). Expunerile restructurate performante aflate în perioada de probă, care au fost reclasificate din categoria expunerilor neperformante, sunt raportate separat în categoria expunerilor performante cu măsuri de restructurare, respectiv în coloana „din care: Expuneri restructurate performante în perioada de probă, reclasificate din neperformante".(23) "Expunerile neperformante cu măsuri de restructurare" (expuneri restructurate neperformante) cuprind expunerile restructurate care îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate neperformante și sunt incluse în categoria expunerilor neperformante. Aceste expuneri restructurate neperformante includ următoarele categorii de expuneri:a) expuneri care au devenit neperformante datorită aplicării măsurilor de restructurare;b) expuneri care au fost neperformante anterior aplicării măsurilor de restructurare;c) expuneri restructurate care au fost reclasificate din categoria expunerilor performante, inclusiv expuneri reclasificate în aplicarea prevederilor alin. (21).(24) Dacă expunerilor care au fost neperformante anterior aplicării măsurilor de restructurare li se aplică măsuri de restructurare, valoarea acestor expuneri restructurate se raportează distinct în coloana „din care: Restructurarea expunerilor neperformante, clasificate astfel anterior măsurilor de restructurare".(25) Următoarele categorii de expuneri neperformante cu măsuri de restructurare se raportează în coloane distincte:a) expunerile considerate depreciate în conformitate cu IFRS; se raportează în această coloană valoarea activelor depreciate ca urmare a riscului de credit (Stadiul 3), inclusiv activele achiziționate sau emise depreciate;b) expunerile în stare de nerambursare în conformitate cu prevederile art.178 din CRR.(26) Coloana „Refinanțare" cuprinde valoarea contabilă brută a noului contract („refinanțarea datoriei") acordat ca parte a unei tranzacții de refinanțare care îndeplinește criteriile pentru a fi considerată măsură de restructurare, precum și valoarea contabilă brută aferentă părții din contractul vechi, rămasă neachitată.(27) Expunerile restructurate care combină modificări de contract cu refinanțare sunt raportate în coloana „Instrumente cu modificări ale termenilor și condițiilor" sau în coloana „Refinanțare" luând în considerare măsura cu cel mai mare impact asupra fluxurilor de trezorerie. Refinanțarea acordată de un consorțiu de bănci se raportează în coloana „Refinanțare" cu întreaga valoare a refinanțării acordate sau a datoriei refinanțate neachitate la instituția raportoare. Combinarea mai multor datorii într-una nouă se raportează ca o modificare, cu excepția cazului în care există și o tranzacție de refinanțare care are un impact mai mare asupra fluxurilor de trezorerie. În situația în care o restructurare prin modificarea termenilor și condițiilor unei expuneri problemă conduce la derecunoașterea acesteia și la recunoașterea unei noi expuneri, noua expunere este tratată ca datorie restructurată.(28) Deprecierea cumulată, modificările cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioanele se raportează în conformitate cu prevederile pct. 24 alin. (1) lit. B.(c), pct. 27 alin. (1) lit. (b)-(d) și pct. 32 alin. (1) lit. (e) și (i).(29) Garanțiile reale și garanțiile financiare primite aferente expunerilor cu măsuri de restructurare se raportează pentru toate expunerile cu măsuri de restructurare, indiferent dacă acestea sunt performante sau neperformante. Sumele raportate pentru garanțiile reale primite și garanțiile financiare primite se calculează în conformitate cu prevederile pct. 35 alin. (1) lit. A.(b) și (d). Suma valorilor raportate pentru ambele categorii trebuie limitată la valoarea contabilă a expunerii aferente.(30) Modelul formularului pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:  +  F 19.00 - Informații privind expunerile restructurate
    - lei -
    Cod poziție Valoarea contabilă brută/valoarea nominală a expunerilor cu măsuri de restructurare
    Expuneri performante cu măsuri de restructurare Expuneri neperformante cu măsuri de restructurare
    Instrumente cu modificări ale termenilor și condițiilor Refinanțare Din care: expuneri restructurate performante, în perioada de probă, reclasificate din neperformante Instrumente cu modificări ale termenilor și condițiilor Refinanțare Din care: în stare de nerambursare Din care: depreciate Restructurarea expunerilor neperformante, clasificate astfel anterior restructurării
    A B 010 020 030 040 050 060 070 080 090 100 110
    Titluri de datorie 010
    Bănci centrale 020
    Administrații publice 030
    Instituții de credit 040
    Alte societăți financiare 050
    Societăți nefinanciare 060
    Credite și avansuri 070
    Bănci centrale 080
    Administrații publice 090
    Instituții de credit 100
    Alte societăți financiare 110
    Societăți nefinanciare 120
    Din care: Întreprinderi mici și mijlocii 130
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale 140
    Gospodării ale populației 150
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale 160
    Din care: Credite pentru consum 170
    INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT 180
    Titluri de datorie 181
    Bănci centrale 182
    Administrații publice 183
    Instituții de credit 184
    Alte societăți financiare 185
    Societăți nefinanciare 186
    Credite și avansuri 191
    Bănci centrale 192
    Administrații publice 193
    Instituții de credit 194
    Alte societăți financiare 195
    Societăți nefinanciare 196
    Gospodării ale populației 197
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL 201
    Titluri de datorie 211
    Bănci centrale 212
    Administrații publice 213
    Instituții de credit 214
    Alte societăți financiare 215
    Societăți nefinanciare 216
    Credite și avansuri 221
    Bănci centrale 222
    Administrații publice 223
    Instituții de credit 224
    Alte societăți financiare 225
    Societăți nefinanciare 226
    Gospodării ale populației 227
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII 231
    INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECĂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII 330
    INSTRUMENTE DE DATORIE DEȚINUTE ÎN VEDEREA VÂNZĂRII335
    Angajamente de creditare date340
    F 19.00 (continuare)
    - lei -
    Cod poziție Depreciere cumulată, modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioaneValoarea maximă a garanției reale sau a altei garanții care poate fi luată în considerare
    Expuneri performante cu măsuri de restructurare - Depreciere cumulată și provizioaneExpuneri neperformante cu măsuri de restructurare - Depreciere cumulată, modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioaneGaranții reale și garanții financiare primite
    Instrumente cu modificări ale termenilor și condițiilorRefinanțare Garanții reale primite pentru expuneri cu măsuri de restructurareGaranții financiare primite pentru expuneri cu măsuri de restructurare
    A B 120 130 140 150 160 170 180
    Titluri de datorie 010
    Bănci centrale 020
    Administrații publice 030
    Instituții de credit 040
    Alte societăți financiare 050
    Societăți nefinanciare 060
    Credite și avansuri 070
    Bănci centrale 080
    Administrații publice 090
    Instituții de credit 100
    Alte societăți financiare 110
    Societăți nefinanciare 120
    Din care: Întreprinderi mici și mijlocii 130
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale 140
    Gospodării ale populației 150
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale 160
    Din care: Credite pentru consum 170
    INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT 180
    Titluri de datorie 181
    Bănci centrale 182
    Administrații publice 183
    Instituții de credit 184
    Alte societăți financiare 185
    Societăți nefinanciare 186
    Credite și avansuri 191
    Bănci centrale 192
    Administrații publice 193
    Instituții de credit 194
    Alte societăți financiare 195
    Societăți nefinanciare 196
    Gospodării ale populației 197
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL 201
    Titluri de datorie 211
    Bănci centrale 212
    Administrații publice 213
    Instituții de credit 214
    Alte societăți financiare 215
    Societăți nefinanciare 216
    Credite și avansuri 221
    Bănci centrale 222
    Administrații publice 223
    Instituții de credit 224
    Alte societăți financiare 225
    Societăți nefinanciare 226
    Gospodării ale populației 227
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII 231
    INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECĂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII 330
    INSTRUMENTE DE DATORIE DEȚINUTE ÎN VEDEREA VÂNZĂRII 335
    Angajamente de creditare date 340
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    41. F 20.00 - Repartizarea geografică(1) La completarea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:a) Repartizarea geografică în funcție de localizarea activităților (formularele F 20.01 - F 20.03) face distincție între „activități interne" și „externe". „Localizare" înseamnă jurisdicția în care este înregistrată entitatea juridică care a recunoscut activul sau datoria corespunzătoare; în cazul sucursalelor, aceasta înseamnă jurisdicția în care acestea își au reședința. În acest sens, „interne" include activitățile recunoscute în statul membru în care este localizată instituția raportoare.b) Formularele F 20.04 - F 20.07 conțin informații „pentru fiecare țară" pe baza reședinței contrapărții imediate, așa cum este aceasta definită la para.43 al Părții 1. Clasificarea furnizată include expunerile sau datoriile aferente rezidenților din fiecare țară străină în care instituția deține expuneri. Expunerile sau datoriile față de organizații internaționale și bănci multilaterale de dezvoltare nu se raportează la țara de reședință a instituției, ci la aria geografică "Alte țări".c) Poziția "Instrumente financiare derivate" include atât instrumente financiare derivate deținute în vederea tranzacționarii (care cuprind și instrumentele de acoperire economică) cât și instrumente financiare derivate deținute pentru contabilitatea de acoperire în conformitate cu prevederile IFRS, raportate în formularele F 10.00 și F 11.00.d) Activele deținute în vederea tranzacționării se raportează separat. Activele financiare care pot face obiectul deprecierii au aceeași semnificație cu cea prevăzută la pct. 29 alin. (1) lit. (d).e) În formularele F 20.04 și F 20.07, "Deprecierea cumulată" și "Modificările cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente expunerilor neperformante" se raportează în conformitate cu prevederile pct. 27 alin. (1) lit. (b)-(d).f) În formularul F 20.04, pentru instrumente de datorie, „valoarea contabilă brută" se raportează astfel cum este definită la pct. 18.1 alin. (6). Pentru instrumentele financiare derivate și instrumentele de capital, valoarea raportată este valoarea contabilă. În coloana „Din care: neperformante", instrumentele de datorie se raportează în conformitate cu prevederile pct. 39 alin. (1) - (18). Restructurarea datoriei cuprinde toate contractele care intră în aria de aplicare a formularului F 19.00 cărora li s-au aplicat măsuri de restructurare, așa cum sunt acestea definite la pct. 40 alin. (1) - (16).g) În formularul F 20.05, coloana "Provizioane pentru angajamente și garanții date" include provizioanele evaluate în conformitate cu IAS 37, pierderile de credit aferente garanțiilor financiare tratate ca și contracte de asigurare în conformitate cu IFRS 4 și provizioanele aferente angajamentelor de creditare și garanțiilor financiare care fac obiectul cerințelor de depreciere din IFRS 9.h) În formularul F 20.07, creditele și avansurile care nu sunt deținute în vederea tranzacționării se raportează împreună cu clasificarea pe coduri NACE „pentru fiecare țară". Codurile NACE se raportează începând cu primul nivel de dezagregare (după „secțiuni"). Creditele și avansurile care pot face obiectul deprecierii se referă la aceleași portofolii de la pct. 29 alin. (1) lit. (d).(2) Modelul formularelor pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 20.00 - Repartizare geografică
     +  F 20.01 - Repartizarea geografică a activelor în funcție de localizarea activităților
    - lei -
    Cod pozițieValoarea contabilă
    Activități interneActivități, alteledecât cele interne
    AB010020
    Numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere010
    Numerar020
    Solduri de numerar la bănci centrale030
    Alte depozite la vedere040
    Active financiare deținute în vederea tranzacționării050
    Instrumente financiare derivate060
    Instrumente de capital070
    Titluri de datorie080
    Credite și avansuri090
    Active financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profitsau pierdere096
    Instrumente de capital097
    Titluri de datorie098
    Credite și avansuri099
    Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere100
    Titluri de datorie120
    Credite și avansuri130
    Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global141
    Instrumente de capital142
    Titluri de datorie143
    Credite și avansuri144
    Active financiare la cost amortizat181
    Titluri de datorie182
    Credite și avansuri183
    Instrumente financiare derivate - contabilitatea de acoperire240
    Modificările de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva risculuide rată a dobânzii250
    Imobilizări corporale260
    Imobilizări necorporale270
    Investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate280
    Titluri de participare contabilizate la cost281
    Titluri de participare evaluate la valoarea justăprin profit sau pierdere282
    Titluri de participare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global283
    Creanțe privind impozitele290
    Alte active300
    Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării310
    ACTIVE320
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 20.02 Repartizarea geografică a datoriilor în funcție de localizarea activităților
    - lei -
    Cod poziție Valoarea contabilă
    Activități interne Activități, altele decât cele interne
    A B 010 020
    Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării 010
    Instrumente financiare derivate 020
    Poziții scurte 030
    Depozite 040
    Titluri de datorie emise 050
    Alte datorii financiare 060
    Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere 070
    Depozite 080
    Titluri de datorie emise 090
    Alte datorii financiare 100
    Datorii financiare evaluate la costul amortizat 110
    Depozite 120
    Titluri de datorie emise 130
    Alte datorii financiare 140
    Instrumente financiare derivate - contabilitatea de acoperire 150
    Modificările de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii 160
    Provizioane 170
    Datorii privind impozitele 180
    Capital social rambursabil la cerere 190
    Alte datorii 200
    Datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării 210
    DATORII 220
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 20.03 Repartizarea geografică a elementelor din contul de profit sau pierdere în funcție de localizarea activităților
    - lei -
    Cod pozițiePerioada curentă
    Activități interneActivități,altele decât cele interne
    AB010020
    Venituri din dobânzi010
    (Cheltuieli cu dobânzile)020
    (Cheltuieli cu capitalul social rambursabil la cerere)030
    Venituri din dividende040
    Venituri din taxe și comisioane050
    (Cheltuieli cu taxe și comisioane)060
    Câștiguri sau (-) pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net070
    Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net080
    Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere083
    Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justăprin profit sau pierdere, net090
    Câștiguri sau (-) pierderi din contabilitatea de acoperire, net100
    Diferențe de curs de schimb [câștig sau (-) pierdere], net110
    Câștiguri sau (-) pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare, net130
    Alte venituri din exploatare140
    (Alte cheltuieli de exploatare)150
    VENITURI TOTALE DIN EXPLOATARE - NET155
    (Cheltuieli administrative)160
    (Amortizare)170
    Câștiguri sau (-) pierderi din modificare, net171
    (Provizioane sau (-) reluări de provizioane)180
    (Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere)190
    (Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din depreciereainvestițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate)200
    (Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor nefinanciare)210
    Fond comercial negativ recunoscut în profit sau pierdere220
    Profitul sau (-) pierderea din active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării, care nu pot fi considerate activitățiîntrerupte240
    PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE ÎNAINTE DE IMPOZITARE250
    (Cheltuieli sau (-) venituri cu impozitul aferent profitului sau pierderii din operațiuni continue)260
    PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE DUPĂ IMPOZITARE270
    Profit sau (-) pierdere din activități întrerupte după impozitare280
    PROFIT SAU (-) PIERDERE AFERENT/Ă EXERCIȚIULUI290
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 20.04 Repartizarea geografică a activelor în funcție de locul de reședință al contrapărții axa z: Țara de reședință a contrapărții
    - lei -
    Cod poziție Valoarea contabilă brută din care: deținute în vederea tranzacționării din care: active financiare care pot face obiectul deprecierii din care: restructurate din care: neperformante Deprecierea cumulată Modificări cumulate negative ale valorii juste, datorate riscului de credit, aferente expunerilor neperformante
    A B 010 011 012 022 025 031 040
    Instrumente financiare derivate 010
    Din care: instituții de credit 020
    Din care: alte societăți financiare 030
    Instrumente de capital 040
    Din care: instituții de credit 050
    Din care: alte societăți financiare 060
    Din care: societăți nefinanciare 070
    Titluri de datorie 080
    Bănci centrale 090
    Administrații publice 100
    Instituții de credit 110
    Alte societăți financiare 120
    Societăți nefinanciare 130
    Credite și avansuri 140
    Bănci centrale 150
    Administrații publice 160
    Instituții de credit 170
    Alte societăți financiare 180
    Societăți nefinanciare 190
    Din care: Întreprinderi mici și mijlocii 200
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale 210
    Gospodării ale populației 220
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale 230
    Din care: Credite pentru consum 240
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 20.05 - Repartizarea geografică a expunerilor extrabilanțiere în funcție de locul de reședință al contrapărții axa z: Țara de reședință a contrapărții
    - lei -
    Cod poziție Valoarea nominală din care: restructurate din care: neperformante Provizioane pentru angajamente și garanții date
    A B 010 022 025 030
    Angajamente de creditare date010
    Garanții financiare date020
    Alte angajamente date030
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 20.06 - Repartizarea geografică a datoriilor în funcție de locul de reședință al contrapărții axa z: Țara de reședință a contrapărții
    - lei -
    Cod poziție Valoarea contabilă
    A B 010
    Instrumente financiare derivate 010
    Din care: instituții de credit 020
    Din care: alte societăți financiare 030
    Poziții scurte 040
    Din care: instituții de credit 050
    Din care: alte societăți financiare 060
    Depozite 070
    Bănci centrale 080
    Administrații publice 090
    Instituții de credit 100
    Alte societăți financiare 110
    Societăți nefinanciare 120
    Gospodării ale populației 130
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 20.07.01 - Repartizarea geografică în funcție de locul de reședință al contrapărții a creditelor și avansurilor, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării, acordate societăților nefinanciare pe coduri NACE
    axa z: Țara de reședință a contrapărții
    - lei -
    Cod poziție Societăți nefinanciare
    Valoarea contabilă brută din care: credite și avansuri care pot face obiectul deprecierii din care: neperformante Deprecierea cumulată Modificări cumulate negative ale valorii juste, datorate riscului de credit, aferente expunerilor neperformante
    A B 010 011 012 021 022
    A Agricultură, silvicultură și pescuit 010
    B Industria extractivă 020
    C Industria prelucrătoare 030
    D Furnizarea energiei electrice, a gazelor naturale, a aburului și a aerului condiționat 040
    E Aprovizionare cu apă 050
    F Construcții 060
    G Comerț cu amănuntul și comerț cu ridicata 070
    H Transport și depozitare 080
    I Servicii de cazare și restaurante 090
    J Informare și comunicații 100
    K Activități financiare și de asigurare 105
    L Activități imobiliare 110
    M Activități specializate, științifice și tehnice 120
    N Servicii administrative și activități de sprijin 130
    O Administrație publică și apărare, asigurări sociale obligatorii 140
    P Educație 150
    Q Servicii privind sănătatea umană și servicii de asistență socială 160
    R Arte, divertisment și activități recreative 170
    S Alte servicii 180
    CREDITE ȘI AVANSURI 190
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    42. F 21.00 - Imobilizări corporale și necorporale: active care fac obiectul unui contract de leasing operațional(1) Activele care au fost date în sistem de leasing de către instituția de credit (ca locator) unor părți terțe în cadrul unor contracte de leasing operațional se raportează clasificate după metoda de evaluare.(2) Modelul formularului pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 21.00 - Imobilizări corporale și necorporale: active care fac obiectul unui contract de leasing operațional
    - lei -
    Cod poziție Valoarea contabilă
    A B 010
    Imobilizări corporale 010
    Modelul de reevaluare 020
    Modelul bazat pe cost 030
    Investiții imobiliare 040
    Modelul valorii juste 050
    Modelul bazat pe cost 060
    Alte imobilizări necorporale 070
    Modelul de reevaluare 080
    Modelul bazat pe cost 090
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    43. F 22.00 - Funcții aferente serviciilor de administrare a activelor, de custodie și altor servicii.(1) La completarea formularelor aferente acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:A. Venituri și cheltuieli cu taxe și comisioane, defalcate pe activități (F 22.01)a) Veniturile din taxe și comisioane și cheltuielile cu taxe și comisioane se raportează după tipul de activitate. Formularul include veniturile din taxe și comisioane și cheltuielile cu taxele și comisioanele, altele decât:i. sumele luate în considerare pentru calcularea dobânzii efective a instrumentelor financiare [IFRS 7.20.(c)] șiii. sumele rezultate din instrumente financiare care sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [IFRS 7.20.(c).(i)].b) Costurile de tranzacționare direct atribuibile achiziționării sau emisiunii de instrumente financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere nu sunt incluse; acestea fac parte din valoarea inițială de achiziție/emisiune a instrumentelor și sunt amortizate prin profit sau pierdere în cursul duratei de viață reziduale a acestora folosindu-se rata efectivă a dobânzii [a se vedea IFRS 9.5.1.1].c) Costurile de tranzacționare direct atribuibile achiziționării sau emisiunii de instrumente financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere sunt incluse ca parte a următoarelor poziții din contul de profit sau pierdere, în funcție de portofoliul contabil în care sunt clasificate respectivele instrumente financiare: "Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net", "Câștiguri sau pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, net" și "Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net". Acestea nu fac parte din valoarea inițială de achiziție sau de emisiune a acestor instrumente și sunt recunoscute imediat în profit sau pierdere.d) Instituțiile de credit raportează veniturile din taxe și comisioane și cheltuielile cu taxe și comisioane conform următoarelor criterii:i. „Titluri. Emisiuni" include taxele și comisioanele primite pentru implicarea în generarea sau emisiunea de titluri care nu au fost generate sau emise de către instituție;ii. „Titluri. Ordine de transfer" include taxele și comisioanele generate de primirea, transmiterea și executarea în numele clienților a ordinelor de cumpărare sau de vânzare de titluri;iii. „Titluri. Altele" include taxele și comisioanele generate de instituția care furnizează alte servicii asociate unor titluri care nu au fost generate sau emise de către instituție;iv. „Compensări și decontări" include veniturile (sau cheltuielile) din taxe și comisioane generate de (sau percepute de la) instituție atunci când participă la facilitățile de compensare și de decontare cu contrapartida;v. „Administrarea activelor", „custodie", „servicii administrative centrale pentru organismele de plasament colectiv", „tranzacții fiduciare", „servicii de plată" includ veniturile (sau cheltuielile) din taxe și comisioane generate de (sau percepute de la) instituție atunci când furnizează astfel de servicii.vi. „Finanțare structurată" include taxele și comisioanele primite pentru implicarea în generarea sau emisiunea de instrumente financiare altele decât titlurile generate sau emise de către instituție;vii. „Comisioane din activități de administrare a împrumuturilor" include, în ceea ce privește veniturile, veniturile din taxe și comisioane generate de instituția care oferă servicii de administrare a împrumuturilor și, în ceea ce privește cheltuielile, cheltuielile cu taxe și comisioane percepute instituției de către furnizorii de servicii de administrare a împrumuturilor;viii. „Angajamente de creditare date" și „Garanții financiare date" includ valoarea, recunoscută ca venit aferent perioadei, a amortizării taxelor și comisioanelor pentru aceste activități recunoscute inițial ca „alte datorii";ix. „Angajamente de creditare primite" și „Garanții financiare primite" includ cheltuielile cu taxe și comisioane recunoscute de instituție în cursul perioadei ca o consecință a valorii percepute de către contrapartea care a dat angajamentul de creditare sau care a acordat garanția financiară, recunoscută inițial ca „alte active";x. „Altele" include alte venituri (cheltuieli) din taxe și comisioane generate (percepute) de instituție cum ar fi cele derivate din „alte angajamente", din servicii de schimb valutar (cum ar fi schimbul de bancnote sau monede străine) sau din furnizarea (primirea) de consultanță și alte servicii pe bază de taxe.B. Active implicate în serviciile furnizate (F 22.02)Activitățile legate de administrarea activelor, funcțiile de custodie și alte servicii furnizate de instituția de credit se raportează folosind următoarele definiții:i. „Administrarea activelor" se referă la activele care aparțin direct clienților, pentru care instituția de credit oferă servicii de administrare. „Administrarea activelor" se raportează după tipul de client: organisme de plasament colectiv, fonduri de pensii, portofolii de clienți administrate discreționar și alte vehicule investiționale;ii. „Active în custodie" se referă la serviciile de conservare și de administrare a instrumentelor financiare furnizate de instituția de credit în contul clienților și la serviciile conexe serviciilor de custodie cum ar fi administrarea numerarului și a garanțiilor reale. „Activele în custodie" se raportează după tipul de client pentru care instituția de credit păstrează activele, făcându-se distincția între organismele de plasament colectiv și alții. Elementul „din care: încredințate altor entități" se referă la valoarea activelor incluse în activele aflate în custodie a căror custodie efectivă a fost acordată de către instituția de credit altor entități;iii. „Servicii administrative centrale pentru plasamente colective" se referă la serviciile administrative furnizate de către instituția de credit organismelor de plasament colectiv. Acestea includ, printre altele, serviciile de agent de transfer, de compilare a documentelor contabile, de elaborare a prospectului, a rapoartelor financiare și a altor documente destinate investitorilor, de efectuare a corespondenței prin distribuirea rapoartelor financiare și a tuturor celorlalte documente destinate investitorilor, de efectuare a emisiunilor și răscumpărărilor și de păstrare a registrului investitorilor, precum și de calculare a valorii nete a activelor;iv. „Tranzacții fiduciare" se referă la activitățile în care instituția de credit acționează în nume propriu, dar în contul și pe riscul clienților săi. În mod frecvent, în tranzacțiile fiduciare, instituția de credit furnizează servicii, cum ar fi servicii de administrare a activelor aflate în custodie, unei entități structurate sau de gestionare a portofoliilor pe bază discreționară. Toate tranzacțiile fiduciare se raportează exclusiv la acest element, indiferent dacă instituția de credit furnizează și alte servicii;v. „Servicii de plată" se referă la colectarea în numele clienților a plăților generate de instrumentele de datorie care nu sunt recunoscute în bilanțul instituției de credit și nici nu au fost generate de aceasta;vi. „Resurse ale clienților distribuite, dar neadministrate" se referă la produsele emise de entități din afara grupului prudențial, pe care instituția de credit le-a distribuit clienților săi actuali. Acest element se raportează după tipul de produs;vii. „Cuantumul activelor implicate în serviciile furnizate" include valoarea activelor în legătură cu care instituția de credit acționează, folosind valoarea justă. Alte metode de evaluare, inclusiv valoarea nominală, pot fi folosite în cazul în care valoarea justă nu este disponibilă. În cazurile în care instituția de credit furnizează servicii unor entități precum organismele de plasament colectiv sau fondurile de pensii, activele în cauză pot fi raportate la valoarea la care entitățile respective raportează activele în propriile bilanțuri. Valorile raportate includ dobânda cumulată, dacă este cazul.(2) Modelul formularelor pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 22.00 - Funcții aferente serviciilor de administrare a activelor, de custodie și altor servicii
     +  F 22.01 - Venituri și cheltuieli cu taxe și comisioane, defalcate pe activități
    - lei -
    Cod pozițiePerioada curentă
    AB010
    Venituri din taxe și comisioane010
    Titluri de valoare020
    Emisiuni030
    Ordine de transfer040
    Altele050
    Compensări și decontări060
    Administrarea activelor070
    Custodie [pe tipuri de clienți]080
    Plasamente colective090
    Altele100
    Servicii administrative centrale pentru plasamente colective110
    Tranzacții fiduciare120
    Servicii de plată130
    Resurse clienți distribuite, dar neadministrate [pe tipuri de produse]140
    Plasamente colective150
    Produse de asigurare160
    Altele170
    Finanțare structurată180
    Activități conexe activității de creditare190
    Angajamente de creditare date200
    Garanții financiare date210
    Altele220
    (Cheltuieli cu taxe și comisioane)230
    (Compensări și decontări)240
    (Custodie)250
    (Activități conexe activității de creditare)260
    (Angajamente de creditare primite)270
    (Garanții financiare primite)280
    (Altele)290
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 22.02 - Active implicate în serviciile furnizate
    - lei -
    Cod pozițieCuantumul activelor implicate în serviciile furnizate
    AB010
    Gestionarea activelor [pe tipuri de clienți]010
    Plasamente colective020
    Fondurile de pensii030
    Portofolii de clienți gestionate în mod discreționar040
    Alte vehicule investiționale050
    Active în custodie [pe tipuri de clienți]060
    Plasamente colective070
    Altele080
    Din care: încredințate altor entități090
    Servicii administrative centrale pentru plasamente colective100
    Tranzacții fiduciare110
    Servicii de plată120
    Resurse clienți distribuite, dar neadministrate [pe tipuri de produse]130
    Plasamente colective140
    Produse de asigurare150
    Altele160
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    44. F 31.00 - Părți afiliate(1) Instituțiile de credit raportează sumele și/sau tranzacțiile aferente bilanțului și expunerile extrabilanțiere atunci când contrapartea este o parte afiliată în conformitate cu IAS 24. La completarea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:A. Părți afiliate: sume de plătit și sume de încasat (F 31.01)a) Pentru poziția „Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primite", valoarea care se raportează este suma dintre „valoarea nominală" a angajamentelor de creditare și a altor angajamente primite și „valoarea maximă a garanției care poate fi luată în considerare" pentru garanțiile financiare primite, așa cum este aceasta definită la pct. 32 alin. (1) lit. (q).b) Poziția "Depreciere cumulată și modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit, aferente expunerilor neperformante" se raportează în conformitate cu prevederile pct. 27 alin. (1) lit. (b) - (d) numai pentru expunerile neperformante. Poziția "Provizioane aferente expunerilor extrabilanțiere neperformante" include provizioanele, așa cum sunt acestea definite la pct. 24 alin. (1) lit. B.(c) și pct. 32 alin. (1) lit. (e) și (i), aferente expunerilor care sunt neperformante în conformitate cu prevederile pct. 39 alin. (1) - (27).B. Părți afiliate: cheltuieli și venituri generate de tranzacții (F 31.02)a) Poziția „Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare" include toate câștigurile sau pierderile din derecunoașterea activelor nefinanciare generate de tranzacțiile cu părți afiliate. Acest element include câștigurile sau pierderile din derecunoașterea activelor nefinanciare care au fost generate prin tranzacții cu părți afiliate și care fac parte din următoarele elemente-rânduri din contul de profit sau pierdere:a) „Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare";b) „Profit sau pierdere din active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării, care nu pot fi considerate activități întrerupte";c) „Profit sau pierdere din activități întrerupte după impozitare".b) Poziția "Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea expunerilor neperformante" include pierderile din depreciere, așa cum sunt acestea definite la pct. 25 alin. (1) lit. (p) și (q), aferente expunerilor care sunt neperformante în conformitate cu prevederile pct. 39 alin. (1) - (27). Poziția "Provizioane sau (-) reluări de provizioane din expuneri neperformante" include provizioanele, așa cum sunt acestea definite la pct. 25 alin. (1) lit. (o), aferente expunerilor extrabilanțiere care sunt neperformante în conformitate cu prevederile pct. 39 alin. (1) - (27).(2) Modelul formularelor pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 31.00 - Părți afiliate
     +  F 31.01 - Părți afiliate: sume de plătit și sume de încasat
    - lei -
    Cod pozițieSold
    Entități-mamă și entități cu control comun sau influență semnificativăFiliale și alte entități din același grupEntități asociate și asocieri în participațiePersonalul- cheie din conducerea entității sau societății -mamăAlte părți afiliate
    AB010020030040050
    Active financiare selectate010
    Instrumente de capital020
    Titluri de datorie030
    Credite și avansuri040
    din care: Neperformante050
    Datorii financiare selectate060
    Depozite070
    Titluri de datorie emise080
    Valoarea nominală a angajamentelor de creditare, a garanțiilor financiare și aaltor angajamente date090
    din care: Neperformante100
    Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primite110
    Valoarea noțională a instrumentelor derivate120
    Depreciere cumulată și modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit, aferente expunerilor neperformante131
    Provizioane aferente expunerilor extrabilanțiere neperformante132
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 31.02 - Părți afiliate: cheltuieli și venituri generate de tranzacții
    - lei -
    Cod pozițiePerioada curentă
    Entități-mamă și entități cu control comun sau influență semnificativăFiliale și alte entități din același grupEntități asociate și asocieri în participațiePersonalul- cheie din conducerea entității sau societății -mamăAlte părți afiliate
    AB010020030040050
    Venituri din dobânzi010
    Cheltuieli cu dobânzile020
    Venituri din dividende030
    Venituri din taxe și comisioane040
    Cheltuieli cu taxe și comisioane050
    Câștiguri sau (-) pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere060
    Câștiguri sau (-) pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare070
    Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea expunerilor neperformante080
    Provizioane sau (-) reluări de provizioane din expuneri neperformante090
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    45. F 41.00 - Valoarea justă.(1) La completarea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:A. Ierarhia valorii juste: instrumente financiare la cost amortizat (F 41.01)În acest formular se raportează informațiile privind valoarea justă a instrumentelor financiare evaluate la cost amortizat, utilizând ierarhia prevăzută de IFRS 13.72, 76, 81 și 86.B. Utilizarea opțiunii evaluării la valoarea justă (F 41.02)a) În acest formular se raportează informațiile privind utilizarea opțiunii de evaluare la valoarea justă pentru activele și datoriile financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere.b) Coloana „Contracte hibride" include, în cazul datoriilor, valoarea contabilă a instrumentelor financiare hibride clasificate, în ansamblul lor, în aceste portofolii contabile; cu alte cuvinte, sunt incluse integral instrumentele hibride neseparate.c) Coloana „Administrate pentru riscul de credit" include valoarea contabilă a instrumentelor care sunt desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere cu ocazia acoperirii lor împotriva riscului de credit de către instrumente financiare derivate de risc de credit evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu prevederile IFRS 9.6.7.(2) Modelul formularelor pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 41.00 - Valoarea justă
     +  F 41.01 - Ierarhia valorii juste: instrumente financiare la cost amortizat
    - lei -
    Cod poziție Valoarea justă Ierarhia valorii juste
    Nivelul 1 Nivelul 2 Nivelul 3
    A B 010 020 030 040
    ACTIVE
    Active financiare la cost amortizat 015
    Titluri de datorie 016
    Credite și avansuri 017
    DATORII
    Datorii financiare evaluate la costul amortizat 070
    Depozite 080
    Titluri de datorie emise 090
    Alte datorii financiare 100
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 41.02 - Utilizarea opțiunii evaluării la valoarea justă
    - lei -
    Cod poziție Valoare contabilă
    Neconcordanță contabilă Administrate pe baza valorii juste Contracte hibride Administrate pentru riscul de credit
    A B 010 020 030 040
    ACTIVE
    Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere 010
    Titluri de datorie 030
    Credite și avansuri 040
    DATORII
    Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere 050
    Depozite 060
    Titluri de datorie emise 070
    Alte datorii financiare 080
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    46. F 42.00 - Imobilizări corporale și necorporale: valoarea contabilă în funcție de metoda de evaluare(1) La completarea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:a) Pozițiile "Imobilizări corporale", "Investiții imobiliare" și "Alte imobilizări necorporale" se raportează după criteriile utilizate pentru evaluarea acestora.b) Poziția "Alte imobilizări necorporale" include toate imobilizările necorporale cu excepția fondului comercial.(2) Modelul formularului pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 42.00 - Imobilizări corporale și necorporale: valoare contabilă în funcție de metoda de evaluare
    - lei -
    Cod poziție Valoarea contabilă
    A B 010
    Imobilizări corporale 010
    Modelul de reevaluare 020
    Modelul bazat pe cost 030
    Investiții imobiliare 040
    Modelul valorii juste 050
    Modelul bazat pe cost 060
    Alte imobilizări necorporale 070
    Modelul de reevaluare 080
    Modelul bazat pe cost 090
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    47. F 43.00 - Provizioane(1) La completarea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:a) Acest formular include reconcilierea dintre valoarea contabilă a elementului "Provizioane" la începutul și la sfârșitul perioadei, după natura variației.b) Coloana "Alte angajamente și garanții date evaluate conform IAS 37 și garanții date evaluate conform IFRS 4" include provizioanele evaluate conform IAS 37 și pierderile de credit aferente garanțiilor financiare tratate drept contracte de asigurare conform IFRS 4.(2) Modelul formularului pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 43.00 - Provizioane
    - lei -
    Cod pozițieValoarea contabilă
    Pensii și alte obligații privind beneficiile determinate post- angajareAlte beneficii pe termen lung pentru angajațiRestructurareAspecte juridice nesoluționate și litigii fiscaleAngajamente și garanții financiare extrabilanțiere care fac obiectul cerințelor de depreciere din IFRS 9Alte angajamente și garanții date evaluate conform IAS 37 și garanții date evaluate conform IFRS 4Alte provizioaneTotal
    AB010020030040050055060070
    Sold de deschidere [valoare contabilă la începutul perioadei]010
    Provizioane suplimentare, inclusiv majorări aleprovizioanelor existente020
    (-) Sume utilizate030
    (-) Valori neutilizate șireluate în cursul perioadei040
    Majorări ale valorii actualizate [trecerea timpului] și efectul oricărei modificări a rateide actualizare050
    Alte modificări060
    Sold de închidere [valoarea contabilă la sfârșitul perioadei070
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    48. F 44.00 - Planuri de beneficii determinate și beneficiile angajaților(1) Aceste formulare includ informațiile cumulate ale tuturor planurilor de beneficii determinate ale instituției. Atunci când există mai multe planuri de beneficii determinate, se raportează valoarea agregată a tuturor planurilor. În plus, la completarea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:A. Componente ale activelor și datoriilor nete ale planului de beneficii determinate (F 44.01)a) Acest formular prezintă reconcilierea valorii actualizate cumulate a tuturor datoriilor (activelor) nete privind beneficiile determinate, precum și drepturile de rambursare [IAS 19.140 (a), (b)].b) Poziția „Active nete privind beneficiile determinate" include, în cazul unui surplus, valorile excedentare care sunt recunoscute în bilanț în măsura în care acestea nu sunt afectate de limitele prevăzute în IAS 19.63. Valoarea acestui element și valoarea recunoscută la elementul memorandum „Valoarea justă a oricărui drept de rambursare recunoscut drept activ" sunt incluse la elementul „Alte active" din bilanț.B. Variații ale obligațiilor privind beneficiile determinate (F 44.02)a) Acest formular prezintă reconcilierea dintre soldul de deschidere și cel de închidere al valorii actualizate cumulate a tuturor obligațiilor privind beneficiile determinate ale instituției de credit. Efectele diferitelor elemente enumerate la IAS 19.141 aferente perioadei sunt prezentate separat.b) Valoarea „Soldului de închidere [valoarea actualizată]" raportată în acest formular este egală cu „Valoarea actualizată a obligațiilor privind beneficiile determinate" raportată în formularul F 44.01.C. Elemente memorandum [aferente cheltuielilor de personal] (F 44.03)Pentru raportarea elementelor memorandum privind cheltuielile de personal, se folosesc următoarele definiții:i. Poziția „Pensii și cheltuieli similare" include valoarea recunoscută în cursul perioadei ca reprezentând cheltuieli de personal pentru oricare obligații privind beneficiile post - angajare (atât planurile de contribuții determinate, cât și planurile de beneficii determinate) și contribuții la fondurile de asigurări sociale;ii. Poziția „Plăți pe bază de acțiuni" include valoarea recunoscută în cursul perioadei ca reprezentând cheltuieli de personal pentru plățile pe bază de acțiuni.(2) Modelul formularelor pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 44.00- Planuri de beneficii determinate și beneficiile angajaților
     +  F 44.01 - Componente ale activelor și datoriilor nete ale planului de beneficii determinate
    - lei -
    Cod poziție Sumă
    A B 010
    Valoarea justă a activelor planurilor cu beneficii determinate 010
    Din care: Instrumente financiare emise de instituție 020
    Instrumente de capital 030
    Instrumente de datorie 040
    Bunuri imobile 050
    Alte active ale planurilor cu beneficii determinate 060
    Valoarea actualizată a obligațiilor privind beneficiile determinate 070
    Efectul plafonului activelor 080
    Active nete privind beneficiile determinate [Valoare contabilă] 090
    Provizioane pentru pensii și alte obligații privind beneficiile determinate post-angajare [Valoare contabilă] 100
    Element memorandum: Valoarea justă a oricărui drept la rambursare recunoscut drept activ 110
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 44.02 - Variații ale obligațiilor privind beneficiile determinate
    - lei -
    Cod poziție Obligații privind beneficiile determinate
    A B 010
    Sold de deschidere [valoare actualizată] 010
    Costul serviciului curent 020
    Cheltuieli cu dobânzile 030
    Contribuții plătite 040
    (-) câștiguri sau pierderi actuariale din modificări ale ipotezelor demografice 050
    (-) câștiguri sau pierderi actuariale din modificări ale ipotezelor financiare 060
    Creșteri sau (-) diminuări din schimburi valutare 070
    Prestații plătite 080
    Costul serviciilor anterioare, inclusiv câștiguri și pierderi rezultate din decontări 090
    Creșteri sau (-) diminuări prin combinări și vânzări de activități 100
    Alte creșteri sau (-) diminuări 110
    Sold de închidere [valoare actualizată] 120
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 44.03 - Elemente memorandum [aferente cheltuielilor cu personalul]
    - lei -
    Cod poziție Perioada curentă
    A B 010
    Pensii și cheltuieli similare 010
    Plăți pe bază de acțiuni 020
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    49. F 45.00 - Clasificarea elementelor selectate din contul de profit sau pierdere(1) La completarea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:A. Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, pe portofolii contabile (F 45.01)Poziția "Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere" include numai câștigurile și pierderile datorate modificării riscului de credit propriu al emitenților datoriilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, în cazul în care instituția de credit raportoare a ales să recunoască aceste câștiguri și pierderi în profit sau pierdere, întrucât recunoașterea în alte elemente ale rezultatului global ar fi creat sau ar fi amplificat o neconcordanță contabilă.B. Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare (F 45.02)Câștigurile sau pierderile din derecunoașterea activelor nefinanciare sunt clasificate pe tipuri de activ; fiecare element - rând include câștigul sau pierderea aferentă activelor care au fost derecunoscute. Alte active includ alte imobilizări corporale, imobilizări necorporale și investiții care nu sunt raportate în altă parte.C. Alte venituri și cheltuieli de exploatare (F 45.03)a) Alte venituri și cheltuieli de exploatare sunt clasificate după cum urmează: ajustări ale valorii juste a imobilizărilor corporale evaluate folosind modelul de evaluare la valoarea justă; venituri din închiriere și cheltuieli directe de exploatare aferente investițiilor imobiliare; venituri și cheltuieli aferente contractelor de leasing operațional, altele decât investițiile imobiliare și alte venituri și cheltuieli de exploatare.b) Poziția „Leasing operațional, altul decât investițiile imobiliare" include, la coloana „Venituri", randamentul obținut, iar la coloana „Cheltuieli", costurile suportate de instituția de credit în calitate de locator în activitățile de leasing operațional, altele decât cele cu active clasificate ca investiții imobiliare. Costurile pentru instituția de credit în calitate de locatar sunt incluse la elementul „Alte cheltuieli administrative".c) Câștigurile sau pierderile din derecunoașterea și reevaluările deținerilor de aur, alte metale prețioase și alte mărfuri evaluate la valoarea justă minus costurile generate de vânzare se raportează la pozițiile „Alte venituri de exploatare. Altele" sau „Alte cheltuieli de exploatare. Altele".(2) Modelul formularelor pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 45.00 - Clasificarea elementelor selectate din contul de profit sau pierdere
     +  F 45.01 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe portofolii contabile
    - lei -
    Cod poziție Perioada curentă Modificările valorii juste datorate riscului de credit
    A B 010 020
    Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere 010
    Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere 020
    CÂȘTIGURI SAU (-) PIERDERI AFERENTE ACTIVELOR ȘI DATORIILOR FINANCIARE DESEMNATE CA FIIND EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE 030
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 45.02 - Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare
    - lei -
    Cod poziție Perioada curentă
    A B 010
    Investiții imobiliare 020
    Imobilizări necorporale 030
    Alte active 040
    CÂȘTIGURI SAU (-) PIERDERI DIN DERECUNOAȘTEREA ACTIVELOR NEFINANCIARE 050
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 45.03 - Alte venituri și cheltuieli de exploatare
    - lei -
    Cod poziție Venituri Cheltuieli
    A B 010 020
    Modificările valorii juste aferente imobilizărilor corporale evaluate folosind modelul valorii juste 010
    Investiții imobiliare 020
    Leasing operațional, altul decât investițiile imobiliare 030
    Altele 040
    ALTE VENITURI ȘI CHELTUIELI DE EXPLOATARE 050
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    50. F46.00 - Situația modificărilor capitalurilor proprii(1) Acest formular prezintă reconcilierea dintre valoarea contabilă la începutul perioadei (sold de deschidere) și la sfârșitul perioadei (sold de închidere) pentru fiecare componentă de capitaluri proprii.(2) Poziția "Transferuri între componentele capitalurilor proprii" include toate sumele transferate în cadrul capitalurilor proprii, inclusiv câștigurile și pierderile datorate riscului de credit propriu aferente datoriilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, precum și modificările cumulate de valoare justă aferente instrumentelor de capital, evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, care sunt transferate la alte componente de capitaluri proprii la derecunoașterea instrumentelor financiare în cauză.(3) Modelul formularului pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 46. 00 - Situația modificărilor capitalurilor proprii
    Surse de modificare a capitalurilor propriiCod poz.Capital socialPrime de capitalInstrumente de capital emise, altele decât capitalul socialAlte capitaluri propriiValoarea cumulată a altor elemente ale rezultatului globalRezultatul reportatRezerve de reevaluareAlte rezerve(-) Acțiuni propriiProfit sau pierdere aferent(ă) exercițiului (-) Repartizarea profituluiTotal
    AB010020030040050060070080090100105140
    Sold de deschidere [înainte de retratare]010
    Efectul corecțiilor erorilor020
    Efectul modificărilor politicilor contabile030
    Sold de deschidere [perioada curentă]040
    Emisiuni de acțiuni ordinare050
    Emisiuni de acțiunipreferențiale060
    Emisiuni de alte instrumente de capital070
    Exercitarea sau expirarea altorinstrumente de capital emise080
    Conversia datoriilor încapitaluri proprii090
    Reducerea de capital100
    Dividende110
    Cumpărarea de acțiuni proprii120
    Vânzarea sau anularea acțiunilor proprii130
    Reclasificarea instrumentelor financiare din capitaluri propriiîn datorii140
    Reclasificarea instrumentelorfinanciare din datorii în capitaluri proprii150
    Transferuri întrecomponentele capitalurilor proprii160
    Creșteri sau (-) diminuări ale capitalurilor proprii rezultate dincombinări de activități170
    Plăți pe bază de acțiuni180
    Alte creșteri sau (-) diminuăriale capitalurilor proprii190
    Rezultat global total al exercițiului200
    Sold de închidere [perioada curentă]210
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    51. F 50.00 - Alte informații(1) La întocmirea acestei situații se vor avea în vedere următoarele precizări:a) Situația F 50.01 - Active grupate pe categorii de operațiuni prezintă informații referitoare la valoarea contabilă brută, amortizări și ajutări pentru pierderi așteptate constituite, precum și valoarea contabilă netă a tuturor activelor instituțiilor de credit, grupate pe categorii de operațiuni, astfel :i. operațiuni de trezorerie și operațiuni interbancare care regrupează, în principal, operațiunile efectuate cu instituțiile de credit;ii. operațiuni cu clientela, care reflectă operațiunile efectuate cu clienții, alții decât instituțiile de credit;iii. operațiuni cu titluri și operațiuni diverse;iv. active imobilizate; șiv. acționari sau asociați.b) Activele financiare restante (active financiare restante, dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi așteptate pe durata de viață și nu au fost depreciate la momentul recunoașterii inițiale), activele financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ, activele financiare depreciate la data raportării și activele financiare depreciate la recunoașterea inițială sunt evidențiate pe lângă fiecare clasă de activ, în cadrul unor poziții distincte care includ și creanțele atașate și sumele de amortizat aferente fiecărei categorii.c) Situația F 50.02 - Depozite atrase de la clientela nebancară prezintă informații privind depozitele atrase de la clientela nebancară, mai puțin depozitele evaluate la valoarea justă. Conform liniilor tabelului, acestea sunt detaliate pe tipuri de depozite, respectiv conturi curente, depozite la vedere, depozite la termen, depozite colaterale, depozite rambursabile după notificare, precum și certificate de depozit și carnete și librete de economii, nenegociabile. Accepțiunea termenilor este cea prevăzută de Regulamentul BCE BSI.d) Datoriile atașate și sumele de amortizat reprezentând dobânzi de plătit, calculate potrivit înțelegerilor contractuale și neajunse la scadență, precum și celelalte sume care sunt avute în vedere la calculul ratei efective a dobânzii, se înscriu la poziția "Datorii atașate și sume de amortizat".e) Situația F 50.03 - Rezerve pentru riscuri bancare prezintă aceste rezerve, detaliate pe următoarele categorii:i. rezerva generală pentru riscul de credit constituită, până la finele exercițiului financiar al anului 2003, din profitul determinat înainte de deducerea impozitului pe profit ;ii. rezerva generală pentru riscul de credit constituită din profitul determinat după deducerea impozitului pe profit, potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor ;iii. fondul pentru riscuri bancare generale constituit pentru exercițiile financiare 2004 - 2006 din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit.f) Situația F 50.04 prezintă alte active și datorii contingente.g) Situația F 50.05 prezintă numărul de clienți ai instituției de credit. Pentru completarea acestui formular se vor avea în vedere persoanele cu care, în desfășurarea activităților prevăzute la art. 18 și la art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, instituția de credit a negociat o tranzacție care se derulează și în prezent, precum și orice persoană care beneficiază de serviciile instituției de credit.h) Situația F 50.06 prezintă capitalul social subscris, vărsat și nevărsat, inclusiv valoarea ajustărilor aferente acestuia.i) Situația F 50.07 prezintă valoarea filtrelor prudențiale la momentul raportării.(2) Modelul formularelor pentru această situație este următorul: DENUMIREA INSTITUȚIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII:
    F 50.00 - Alte informații
     +  F 50.01 - Active grupate pe categorii de operațiuni
    - lei -
    Cod pozițieAmortizări și ajustări pentru pierderiașteptateValoare contabilăValoare contabilă brută
    AB010020030
    Operațiuni de trezorerie și operațiuni interbancare100
    - Casa și alte valori110
    - Casa113
    - Numerar în ATM-uri și ASV-uri116
    - Alte valori119
    - Cont curent și depozite la BNR, creanțe atașate și sume de amortizat120
    - Conturi de corespondent la instituții decredit (nostro) și creanțe atașate130
    - Depozite la instituții de credit, creanțe atașate și sume de amortizat140
    - Credite acordate instituțiilor de credit,creanțe atașate și sume de amortizat150
    - Operațiuni reverse repo și titluri luate cu împrumut, creanțe atașate și sume de amortizat160
    - Valori de recuperat, creanțe atașate și sumede amortizat170
    - Operațiuni între organizațiile cooperatiste de credit din cadrul aceleiași rețele, creanțeatașate și sume de amortizat180
    - Active financiare restante, creanțe atașate și sume de amortizat190
    - Active financiare pentru care riscul decredit a crescut semnificativ, creanțe atașate și sume de amortizat195
    - Active financiare depreciate la dataraportării, creanțe atașate și sume de amortizat200
    - Active financiare depreciate larecunoașterea inițială, creanțe atașate și sume de amortizat210
    Operațiuni cu clientela300
    - Creanțe comerciale, creanțe atașate și sume de amortizat310
    - Credite de trezorerie, creanțe atașate și sume de amortizat320
    - Credite de consum și vânzări în rate,creanțe atașate și sume de amortizat330
    - Credite pentru finanțarea operațiunilor de comerț exterior, creanțe atașate și sume deamortizat340
    - Credite pentru finanțarea stocurilor șipentru echipamente, creanțe atașate și sume de amortizat350
    - Credite pentru investiții imobiliare, creanțeatașate și sume de amortizat360
    - Alte credite acordate clientelei, creanțe atașate și sume de amortizat370
    - Credite acordate instituțiilor financiare,creanțe atașate și sume de amortizat380
    - Operațiuni reverse repo și titluri luate cuîmprumut, creanțe atașate și sume deamortizat390
    - Conturi curente debitoare, creanțe atașate și sume de amortizat400
    - Valori de recuperat, creanțe atașate și sumede amortizat410
    - Active financiare restante, creanțe atașate și sume de amortizat420
    - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ, creanțe atașateși sume de amortizat425
    - Active financiare depreciate la data raportării, creanțe atașate și sume deamortizat430
    - Active financiare depreciate la recunoașterea inițială, creanțe atașate șisume de amortizat440
    - Creanțe comerciale - abordarea simplificată, creanțe atașate și sume deamortizat450
    Operațiuni cu titluri și operațiuni diverse500
    - Active financiare deținute în vederea tranzacționării510
    din care, credite și creanțe511
    - Active financiare desemnate ca fiindevaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere520
    din care, credite și creanțe521
    - Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global530
    din care, credite și creanțe531
    - Instrumente de datorie la cost amortizat540
    - Active financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere550
    din care, credite și creanțe551
    - Instrumente derivate560
    - Conturi de decontare privind operațiunile cu titluri și creanțe atașate570
    - Decontări intrabancare și între organizațiilecooperatiste de credit din cadrul aceleiași rețele580
    - Beneficii ale angajaților și conturi asimilate590
    - Asigurări sociale, protecția socială și conturi asimilate600
    - Bugetul statului, fonduri speciale și conturiasimilate610
    - Debitori diverși, creanțe atașate și sume de amortizat620
    - Decontări din operațiuni în asocieri înparticipație630
    - Conturi de stocuri640
    - Conturi de regularizare650
    - Active financiare restante, creanțe atașate și sume de amortizat660
    - Active financiare pentru care riscul decredit a crescut semnificativ, creanțe atașate și sume de amortizat665
    - Active financiare depreciate la dataraportării, creanțe atașate și sume de amortizat670
    - Active financiare depreciate larecunoașterea inițială, creanțe atașate și sume de amortizat680
    - Active aferente unui contract - abordarea simplificată, creanțe atașate și sume deamortizat690
    Active imobilizate700
    - Credite subordonate, creanțe atașate șisume de amortizat710
    - Titluri de participare deținute în filiale, în entități asociate și în entități controlate încomun720
    - Dotări pentru unitățile proprii din străinătate730
    - Imobilizări în curs, imobilizări necorporalesi corporale740
    - Creanțe din operațiuni de leasing financiar,creanțe atașate și sume de amortizat750
    - Active financiare restante, creanțe atașate și sume de amortizat760
    - Active financiare pentru care riscul decredit a crescut semnificativ, creanțe atașate și sume de amortizat765
    - Active financiare depreciate la dataraportării, creanțe atașate și sume de amortizat770
    - Active financiare depreciate larecunoașterea inițială, creanțe atașate și sume de amortizat780
    - Creanțe din operațiuni de leasing financiar790
    - abordarea simplificată, creanțe atașate șisume de amortizat
    Acționari sau asociați (+/-)800
    Total900
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 50.02 - Depozite atrase de la clientela nebancară
    - lei -
    Cod poziție Valoare
    A B 010
    Depozite atrase de la clientela nebancară 100
    Conturi curente 110
    Conturi de depozite 120
    - Depozite la vedere 121
    - Depozite la termen 122
    - Depozite colaterale 123
    - Depozite rambursabile după notificare 124
    Certificate de depozit, carnete și librete de economii 130
    - Certificate de depozit 131
    - Carnete și librete de economii 132
    Datorii atașate și sume de amortizat 140
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 50.03 - Rezerve pentru riscuri bancare
    - lei -
    Cod poziție Valoare
    A B 010
    Rezerve pentru riscuri bancare 100
    Rezerva generală pentru riscul de credit din profitul determinat înainte de deducerea impozitului pe profit 110
    Rezerva generală pentru riscul de credit din profitul determinat după deducerea impozitului pe profit 120
    Rezerva reprezentând fondul pentru riscuri bancare generale 130
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 50.04 - Alte active și datorii contingente
    - lei -
    Cod poziție Valoare
    A B 010
    Alte active contingente 100
    Alte datorii contingente 200
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 50.05 - Număr de clienți
    - lei -
    Cod poziție Număr
    A B 010
    Număr clienți, din care: 010
    - Persoane fizice 020
    - Persoane juridice 030
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 50.06- Capital social
    - lei -
    Cod poziție Valoare contabilă
    A B 010
    Capital social 010
    - Capital subscris vărsat 020
    Din care: ajustări ale capitalului 030
    - Capital subscris nevărsat 040
    Din care: ajustări ale capitalului 050
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  F 50.07- Filtre prudențiale
    - lei -
    Cod poziție Valoare contabilă
    A B 010
    Filtre prudențiale 010
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  Capitolul IV CORESPONDENȚA*1) CU PLANUL DE CONTURI APLICABIL INSTITUȚIILOR DE CREDIT1. F 01.00 - Bilanț [situația poziției financiare]
    Cod pozițiePlan de conturi
    F 01.01 - Active
    010101 + 102 + 109 + 1111 + 1112 + ex. 1115 ± ex.*2) 1171 + 121 + 1271 +1311 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1411 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex.183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare*3))- ex. 3566
    020101 + 102
    0301111 + 1112 + ex. 1115 ± ex. 1171 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex.184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    040109 + 121 + 1271 + 1311 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1411 ± ex. 1417 ± ex.181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex.199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    0503011 + 311 (solduri debitoare)*4)
    060311(solduri debitoare)
    07030111
    08030112
    09030113
    096305
    0973051
    0983052
    0993053
    10030212 + 30213
    12030212
    13030213
    141303 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384- ex. 3566
    1423031
    1433032 + ex. 3037 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    1443033 + ex. 3037 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    1811113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± 152 ± 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (± 291 ± 292 + 297 ± 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 304 + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± 385 - (± 391 + 3921 + 3922 ± 3923 + 3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (4931 + 4932 ± 4933 + 4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 494 ± 495 ± 496) + 508 (sold debitor)*5) - ex. 3566
    182304 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - (± 391) - ex. 3566
    1831113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± 152 ± 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (± 291 ± 292 + 297 ± 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± 385 - (3921 + 3922 ± 3923 + 3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (4931 + 4932 ± 4933 + 4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 494 ± 495 ±496) + 508 (sold debitor) - ex. 3566
    240312 (solduri debitoare) +313 (solduri debitoare) + 314 (solduri debitoare) +315 (solduri debitoare)
    250316 (solduri debitoare)
    260411 + 412 + 413 - 491
    261411 - 491
    262412
    263413
    270432 + 442 - 4612 - 49212 - 4923
    280432 + 4421 + 4422 + 4423 + 4424 - 46121- 46122 - 46123 - 46124 - 49212 - 49231 - 49232 - 49233 - 49234
    2904425 - 46125 - 49235
    300431 + 441 - 4611- 49211 - 4922
    3104411 - 49221
    320431 + 4419 - 4611- 49211 - 49222
    3303531 (solduri debitoare)
    34035311 (solduri debitoare)
    35035312 (solduri debitoare)
    360341 (sold debitor) + ex.3515 + ex.35192 + 3521 (sold debitor) + 3522 (sold debitor) + 35262 + 35324 + 35328 (sold debitor) + 3533 (sold debitor) + 3534 + 3536 (sold debitor) + 3538 (sold debitor) + 35392 ± ex.355 + 3611 + ex.3612 + 3613 + 362 + 3723 (sold debitor) + 3729 (sold debitor) + 375 + 3799 (solduri debitoare) - ex.393 + 421
    370ex.3612 + 363 - ex.393
    F 01.02 - Datorii
    0103012 + 311(solduri creditoare)
    020311 (solduri creditoare)
    03030121
    04030122
    05030123
    06030129
    0703022
    08030221
    09030222
    10030229
    110112 ± 1172 + 122 + 1272 ± 132 ± 142 ± 151 ± 162 ± 199 (solduri aferente datoriilor financiare*6) ± 232 ± 241 + 2511 (solduri creditoare) ± 25172 ± 253 ± 254 ± 262 ± 299 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 321 ± 322 ± 325 ± 326 + 331 + 332 + 333 (solduri creditoare) + 334 + 335 + 3361 + 3372 + ex. 35191 + 354 ± ex. 356 + 3572 + 377 + 3791 ± 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 472 ± 4939 (solduri aferente datoriilor financiare) + 531 + 532 ± 537 + 508 (sold creditor) - ex. 3556
    120112 ± 1172 + 122 + 1272 ± 132 ± 142 ± 151 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 232 ± 241 + 2511 (solduri creditoare) ± 25172 ± 253 ± 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 472 ± 4939 (solduri aferente datoriilor financiare) + 5312 + 5322 ± ex. 537 - ex. 3556
    130± 321 ± 322 ± 325 ± 326 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + 5311 + 5321 ± ex. 537 - ex. 3556
    140± 162 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 262 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + 331 + 332 + 333 (solduri creditoare) + 334 + 335 + 3361 + 3372 + ex. 35191 + 354 ± ex. 356 + 3572 + 377 + 3791 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + 508 (sold creditor) - ex. 3556
    150312 (solduri creditoare) + 313 (solduri creditoare) + 314 (solduri creditoare) + 315 (solduri creditoare)
    160316 (solduri creditoare)
    170551 + 552 + 553 + 554 + 555 + 559
    1805523 + 5525 + ex.5527
    1905526
    200554
    210553
    220551
    2305521 + 5522 + ex.5527 + 5529 + 555 + 559
    2403531 (solduri creditoare)
    25035311 (solduri creditoare)
    26035312 (solduri creditoare)
    280341 (sold creditor) + 3511 + 3512 + 3513 + 3514 + 3516 + 3517 + 3518 + ex.35191 + 3521 (sold creditor) + 3522 (sold creditor) + 35261 + 35323 + 35328 (sold creditor) + 3533 (sold creditor) + 3536 (sold creditor) + 3538 (sold creditor) + 35391 ± ex.356 + 3723 (sold creditor) + 3729 (sold creditor) + 376 + 3799 (solduri creditoare)
    F 01.03 - Capitaluri proprii
    010501 ± 504
    0205012 ± ex.504
    0305011 ± ex.504
    040511 – 5291
    050502 + 527 ± ex.5292 ± ex.524
    060527 ± ex.524
    070502 ± ex.5292 ± ex.524
    080± 525 ± ex.5292 ± ex.524
    090516 ± 521 ± 522 ± 523 ± 526 ± 528 ± ex.5292 ± ex.524
    095516 ± 5221 ± 5232 ± 5233 ± ex.526 ± 528 ± ex.5292 ± ex.524
    1005162 ± ex.524
    1105161 ± ex.524
    120± ex.5292 ± ex.524
    122± ex.526 ± ex.524
    320± 5221 ± ex.524
    330± 5232 ± 5233 ± ex.524
    340± 5233 ± ex.524
    350± 5232 ± ex.524
    360± 528 ± ex.524
    128± 521 ± 5222 ± 5223 ± 5231 ± 5234 ± ex.526 ± ex.524
    130± ex.5231 ± ex.524
    140± 521 ± ex.524
    150± ex.5231 ± ex.524
    155± 5222 ± 5223 ± ex.524
    165± 5234 ± ex.524
    170± ex.526 ± ex.524
    190± ex. 524 ± 5811 ± 5814 ± 5815 ± 5816 ± 5817
    200± 5812 ± 5813
    210512 + 513 + 514 + 517 + 519 ± ex.524
    240(-) 503
    250± 591
    255- 592
    *1) Corespondența conturilor prevăzută în prezentul capitol nu are caracter exhaustiv, aceasta putând fi adaptată în funcție de specificul operațiunilor, cu respectarea conținutului conturilor prevăzute de Ordinul BNR nr. 27/2010. *2) Sintagma "ex." se referă la prezentarea extrasului din soldul contului respectiv, care corespunde conținutului poziției din situațiile financiare la care se referă. *3) Soldurile conturilor analitice în care se înregistrează alte ajustări aferente activelor financiare *4) În cazul conturilor bifuncționale, sintagma "solduri debitoare", respectiv, "solduri creditoare" se referă la prezentarea distinctă a sumei soldurilor analitice debitoare ui, respectiv, creditoare, componente ale soldului contului sintetic bifuncțional. *5) În cazul conturilor bifuncționale, sintagma "sold debitor", respectiv, "sold creditor" se referă la prezentarea soldului contului sintetic bifuncțional (debitor sau creditor) rezultat din însumarea tuturor soldurilor conturilor analitice ale acestuia, indiferent de natura lor. *6) Soldurile conturilor analitice în care se înregistrează alte ajustări aferente datoriilor financiare
    2. F 02.00 - Contul de profit sau pierdere
    Cod pozițiePlan de conturi
    0107011 + 7012 + 7013 + 7014 + 7015 + 7017 + 7018 - 6617 + 7021 + 7022 + 7023 + 7024 + 7027 + 7028 - 6627 + 70331 + 70341 + ex. 7037 + 7038 - 66327 + 7041 + 7048 - 66437 + 7051 + 7052 + 7058 – 66447
    04170331 + ex. 7038
    051ex. 7011 + 70132 + 70133 + ex. 70134 + 70142 + 7015 + ex. 7017 + ex. 7018 - ex. 6617 + 7021 + 7022 + 7023 + 7024 + 7027 + 7028 – 6627 + 70341 + ex. 7037 + ex. 7038 - 66327 + 7041 + 7048 - 66437 + 7051 + 7052 + 7058 - 66447
    080ex. 7011 + 7012 + 70131 + ex. 70134 + 70141 + ex. 7017 + ex. 7018 - ex. 6617 + ex. 7037
    085ex. 7037
    0906011 + 6012 + 6013 + 6014 + 6015 + 6017 + 6022 + 6023 + 6024 + 6025 + 6026 + 6027 + 6036 + ex. 6037 + 6041 + 6051 + 6052 + 6657
    1206011 + 6012 + 6013 + 6014 + 6015 + ex. 6017 + 6022 + 6023 + 6024 + 6025 + 6026 + ex. 6027 + 6036 + ex. 6037 + 6041 + 6051 + 6052
    140ex. 6017 + ex. 6027 + ex. 6037 + 6657
    145ex. 6037
    191ex. 70333
    194ex. 70333
    2007019 + 7029 + 7039 + 7049 + 7059 + 7069 + 7071 + 7072 + 7077 + 708
    2106019 + 6029 + 6039 + 6049 + 6059 + 6069 + 6071 + 6072 + 6077 + 608
    22070336 + 70342 + 7036 + ex. 7037 - 6033 - 6034 - ex. 6037
    23170336 – 6033
    24170342 – 6034
    2607036 + ex. 7037 - ex. 6037
    270ex. 7037 - ex. 6037
    28070311 + 70312 + ex. 7061 + 70741 + 70742 + 70743 + 70744 + 70745 + 70746 + 70749 - 60311 - 60312 - 60313 - ex. 6061 - 60741 - 60742 - 60743 - 60744 - 60745 - 60746 – 60749
    2877035 – 6035
    29070321 + 70322 - 60321 - 60322 – 60323
    30070747 + 70751 + 70752 + 70753 - 60747 - 60751- 60752 - 60753
    310ex. 7061 - ex. 6061
    330746 + ex. 749 - ex. 609 – 646
    3407042 + 709 + 741 + 742 + 744 + 747 + 748 + ex. 749 + 7619 + 7629 + 76329 + 76439 + 76449 + 781
    350ex. 609 + 6311 + 6312 + 644 + 647 + ex. 649 + 6619 + 6629 + 66329 + 66439 + 66449 + 681
    3606042 + 611 + 612 + 617 + 621 + 632 + 634 + 635 + 641 + ex. 649
    370611 + 612 + 617
    3806042 + 621 + 632 + 634 + 635 + 641 + ex. 649
    390651 + 652
    400ex. 652
    410ex. 652
    420651
    4306651 + 6652 + 6653 + 6654 + 6655 + 6659 – 765
    440ex. 6651 - ex. 7651
    450ex. 6651 + 6652 + 6653 + 6654 + 6655 + 6659 - ex. 7651 - 7652 - 7653 - 7654 - 7655 – 7659
    4606611 + 6612 + 6613 + 6615 + 6621 + 6622 + 6623 + 6624 + 6625 + 6631 + 66321 + 66324 + 66431 + 66432 + 66433 + 66434 + 66435 + 66441 + 66442 + 66443 + 66445 + 668 - 7611 - 7612 - 7613 - 7615 - 7621 - 7622 - 7623 - 7624 - 7625 - 7631 - 76321 - 76324 - 76431 - 76432 - 76433 - 76434 - 76435 - 76441 - 76442 - 76443 - 76445 – 767
    48166311 + ex. 668 - 76311 - ex. 767
    4916611 + 6612 + 6613 + 6615 + 6621 + 6622 + 6623 + 6624 + 6625 + 66312 + 66321 + 66324 + 66431 + 66432 + 66433 + 66434 + 66435 + 66441 + 66442 + 66443 + 66445 + ex. 668 - 7611 - 7612 - 7613 - 7615 - 7621 - 7622 - 7623 - 7624 - 7625 - 76312 - 76321 - 76324 - 76431 - 76432 - 76433 - 76434 - 76435 - 76441 - 76442 - 76443 - 76445 - ex. 767
    5106641 – 7641
    5206633 + 6642 - 7633 – 7642
    530ex. 66421 + ex. 66423 - ex. 76421 - ex. 76423
    540ex. 66423 - ex. 76423
    550ex. 66422
    560ex. 66421 + ex. 66422 - ex. 76421 - 76422
    5706633 - 7633
    580ex. 74997
    600ex. 74997- 633
    620ex. 691 + ex. 692 - ex. 791
    660ex. 691 + ex. 692 - ex. 791
    670± 591
    3. F 03.00 - Situația rezultatului global
    Cod pozițiePlan de conturi
    010± 591
    020ex. 516 ± ex. 521 ± ex. 522 ±ex. 523 ± ex.526 ± ex. 528 ± ex.5292 ±ex.524
    030ex. 516 ± ex. 5221 ± ex. 5232 ± ex. 5233 ± ex. 526 ± ex. 528 ± ex. 5292 ± ex. 524
    040ex.5162
    050ex.5161
    060± ex.5292
    070± ex.526
    081± ex.5221
    083± ex.5232 ± ex.5233
    084± ex.5233
    085± ex.5232
    086± ex.528
    090± ex.524
    100± ex.521 ± ex.5222 ± ex.5223 ± ex.5231 ± ex.5234 ± ex.526 ± ex.524
    110± ex.5231
    120± ex.5231
    130± ex.5231
    140± ex.5231
    150± ex.521
    160± ex.521
    170± ex.521
    180± ex.521
    190± ex.5231
    200± ex.5231
    210± ex.5231
    220± ex.5231
    230± ex.5231
    231± ex.5234
    232± ex.5234
    233± ex.5234
    234± ex.5234
    241± ex.5222 ± ex.5223
    251± ex.5222 ± ex.5223
    261± ex.5222 ± ex.5223
    270± ex.5222 ± ex.5223
    280± ex.526
    290± ex.526
    300± ex.526
    310± ex.526
    330± ex.524
    340ex. 516 ± ex. 521 ± ex. 522 ±ex. 523 ± ex.526 ± ex. 528 ± ex.5292 ± ex.524 ± 591
    4. F 04.00 - Clasificarea activelor financiare pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților  +  F 04.01 - Active financiare deținute în vederea tranzacționării
    Cod pozițiePlan de conturi
    005311 (solduri debitoare)
    01030111
    030ex.30111
    040ex.30111
    050ex.30111
    06030112
    070ex.30112
    080ex.30112
    090ex.30112
    100ex.30112
    110ex.30112
    12030113
    130ex.30113
    140ex.30113
    150ex.30113
    160ex.30113
    170ex.30113
    180ex.30113
    1903011 + 311 (solduri debitoare)
     +  F 04.02.1 - Active financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere
    Cod pozițieColoanaPlanul de conturi
    0100103051
    020010ex.3051
    030010ex.3051
    040010ex.3051
    0500103052
    020ex.3052
    060010ex.3052
    020ex.3052
    070010ex.3052
    020ex.3052
    080010ex.3052
    020ex.3052
    090010ex.3052
    020ex.3052
    100010ex.3052
    020ex.3052
    1100103053
    020ex.3053
    120010ex.3053
    020ex.3053
    130010ex.3053
    020ex.3053
    140010ex.3053
    020ex.3053
    150010ex.3053
    020ex.3053
    160010ex.3053
    020ex.3053
    170010ex.3053
    020ex.3053
    180010305
    020ex.3052 + ex.3053
     +  F 04.02.2 - Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
    Cod pozițieColoanaPlanul de conturi
    06001030212
    020ex.30212
    070010ex.30212
    020ex.30212
    080010ex.30212
    020ex.30212
    090010ex.30212
    020ex.30212
    100010ex.30212
    020ex.30212
    110010ex.30212
    020ex.30212
    12001030213
    020ex.30213
    130010ex.30213
    020ex.30213
    140010ex.30213
    020ex.30213
    150010ex.30213
    020ex.30213
    160010ex.30213
    020ex.30213
    170010ex.30213
    020ex.30213
    180010ex.30213
    020ex.30213
    19001030212 + 30213
    020ex.30212 + ex.30213
     +  F 04.03.1 - Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    0100103031
    020010ex. 3031
    030010ex. 3031
    040010ex. 3031
    0500103032 + ex. 3037 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    0153032 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    020ex. 3032 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    030± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52232 ± ex. 52234
    040± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52233 ± ex. 52234
    050- ex. 52231
    060- (ex. 52232 ± ex. 52234)
    070- (ex. 52233 ± ex. 52234)
    080ex. 99621 + ex. 99622
    090ex. 99621 + ex. 99622
    060010ex. 3032 + ex. 3037 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    015ex. 3032 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    020ex.3032 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    030± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52232 ± ex. 52234
    040± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52233 ± ex. 52234
    050- ex. 52231
    060- (ex. 52232 ± ex. 52234)
    070- (ex. 52233 ± ex. 52234)
    080ex. 99621 + ex. 99622
    090ex. 99621 + ex. 99622
    070010ex. 3032 + ex. 3037 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    015ex. 3032 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    020ex.3032 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    030± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52232 ± ex. 52234
    040± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52233 ± ex. 52234
    050- ex. 52231
    060- (ex. 52232 ± ex. 52234)
    070- (ex. 52233 ± ex. 52234)
    080ex. 99621 + ex. 99622
    090ex. 99621 + ex. 99622
    080010ex. 3032 + ex. 3037 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    015ex. 3032 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    020ex.3032 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    030± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52232 ± ex. 52234
    040± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52233 ± ex. 52234
    050- ex. 52231
    060- (ex. 52232 ± ex. 52234)
    070- (ex. 52233 ± ex. 52234)
    080ex. 99621 + ex. 99622
    090ex. 99621 + ex. 99622
    090010ex. 3032 + ex. 3037 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    015ex. 3032 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    020ex.3032 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    030± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52232 ± ex. 52234
    040± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52233 ± ex. 52234
    050- ex. 52231
    060- (ex. 52232 ± ex. 52234)
    070- (ex. 52233 ± ex. 52234)
    080ex. 99621 + ex. 99622
    090ex. 99621 + ex. 99622
    100010ex. 3032 + ex. 3037 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    015ex. 3032 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    020ex.3032 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    030± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52232 ± ex. 52234
    040± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52233 ± ex. 52234
    050- ex. 52231
    060- (ex. 52232 ± ex. 52234)
    070- (ex. 52233 ± ex. 52234)
    080ex. 99621 + ex. 99622
    090ex. 99621 + ex. 99622
    1100103033 + ex. 3037 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    0153033 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    020ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    030± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52232 ± ex. 52234
    040± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52233 ± ex. 52234
    050- ex. 52231
    060- (ex. 52232 ± ex. 52234)
    070- (ex. 52233 ± ex. 52234)
    080ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    120010ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    015ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    020ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    030± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52232 ± ex. 52234
    040± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52233 ± ex. 52234
    050- ex. 52231
    060- (ex. 52232 ± ex. 52234)
    070- (ex. 52233 ± ex. 52234)
    080ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    130010ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    015ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    020ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    030± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52232 ± ex. 52234
    040± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52233 ± ex. 52234
    050- ex. 52231
    060- (ex. 52232 ± ex. 52234)
    070- (ex. 52233 ± ex. 52234)
    080ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    140010ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    015ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    020ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    030± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52232 ± ex. 52234
    040± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52233 ± ex. 52234
    050- ex. 52231
    060- (ex. 52232 ± ex. 52234)
    070- (ex. 52233 ± ex. 52234)
    080ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    150010ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    015ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    020ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    030± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52232 ± ex. 52234
    040± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52233 ± ex. 52234
    050- ex. 52231
    060- (ex. 52232 ± ex. 52234)
    070- (ex. 52233 ± ex. 52234)
    080ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    160010ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    015ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    020ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    030± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52232 ± ex. 52234
    040± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52233 ± ex. 52234
    050- ex. 52231
    060- (ex. 52232 ± ex. 52234)
    070- (ex. 52233 ± ex. 52234)
    080ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    170010ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    015ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    020ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    030± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52232 ± ex. 52234
    040± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566 + ex. 52233 ± ex. 52234
    050- ex. 52231
    060- (ex. 52232 ± ex. 52234)
    070- (ex. 52233 ± ex. 52234)
    080ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    180010303 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    0153032 + 3033 + 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + 52231
    020ex. 3032 + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 381 - ex. 3566 + ex. 52231
    030± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566 + 52232 ± ex. 52234
    040± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566 + 52233 ± ex. 52234
    050- 52231
    060- (52232 ± ex. 52234)
    070- (52233 ± ex. 52234)
    080ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    190010± ex. 384 - ex. 3566
    030± ex. 384 - ex. 3566 ± ex. 52234
    040± ex. 384 - ex. 3566 ± ex. 52234
    060- (± ex. 52234)
    070- (± ex. 52234)
    080ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
     +  F 04.04.1 - Active financiare evaluate la cost amortizat
    Cod poziție Coloana Plan de conturi
    010 010 304 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - (± 391) - ex. 3566
    015 304 ± ex. 381 - ex. 3566
    020 ex. 304 ± ex. 381 - ex. 3566
    030 ± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566
    040 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    050 - 3911
    060 - (39121 ± ex. 3913)
    070 - (39122 ± ex. 3913)
    080 ex. 99621 + ex. 99622
    090 ex. 99621 + ex. 99622
    020 010 ex. 304 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - (± ex. 391) - ex. 3566
    015 ex. 304 ± ex. 381 - ex. 3566
    020 ex. 304 ± ex. 381 - ex. 3566
    030 ± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566
    040 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    050 - ex. 3911
    060 - (ex. 39121 ± ex. 3913)
    070 - (ex. 39122 ± ex. 3913)
    080 ex. 99621 + ex. 99622
    090 ex. 99621 + ex. 99622
    030 010 ex. 304 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - (± ex. 391) - ex. 3566
    015 ex. 304 ± ex. 381 - ex. 3566
    020 ex. 304 ± ex. 381 - ex. 3566
    030 ± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566
    040 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    050 - ex. 3911
    060 - (ex. 39121 ± ex. 3913)
    070 - (ex. 39122 ± ex. 3913)
    080 ex. 99621 + ex. 99622
    090 ex. 99621 + ex. 99622
    040 010 ex. 304 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - (± ex. 391) - ex. 3566
    015 ex. 304 ± ex. 381 - ex. 3566
    020 ex. 304 ± ex. 381 - ex. 3566
    030 ± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566
    040 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    050 - ex. 3911
    060 - (ex. 39121 ± ex. 3913)
    070 - (ex. 39122 ± ex. 3913)
    080 ex. 99621 + ex. 99622
    090 ex. 99621 + ex. 99622
    050 010 ex. 304 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - (± ex. 391) - ex. 3566
    015 ex. 304 ± ex. 381 - ex. 3566
    020 ex. 304 ± ex. 381 - ex. 3566
    030 ± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566
    040 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    050 - ex. 3911
    060 - (ex. 39121 ± ex. 3913)
    070 - (ex. 39122 ± ex. 3913)
    080 ex. 99621 + ex. 99622
    090 ex. 99621 + ex. 99622
    060 010 ex. 304 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - (± ex. 391) - ex. 3566
    015 ex. 304 ± ex. 381 - ex. 3566
    020 ex. 304 ± ex. 381 - ex. 3566
    030 ± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566
    040 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    050 - ex. 3911
    060 - (ex. 39121 ± ex. 3913)
    070 - (ex. 39122 ± ex. 3913)
    080 ex. 99621 + ex. 99622
    090 ex. 99621 + ex. 99622
    070 010 1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± 152 ± 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (± 291 ± 292 + 297 ± 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± 385 - (3921 + 3922 ± 3923 + 3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (4931 + 4932 ± 4933 + 4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 494 ± 495 ± 496) + 508 (sold debitor) - ex. 3566
    015 1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± 152 ± 161 ± ex. 181 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + 508 (sold debitor) - ex. 3566
    020 ex. 1113 + ex. 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 +ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 231 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 333 (solduri debitoare) + ex. 3362 + ex. 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 3566
    030 ± ex. 182 ± ex. 184 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 3566
    040 ± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 197± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + 4957 ± ex. 4959) - ex. 3566
    050 - (ex. 1911 + ex. 1921 + 2911 + 2921 + 3921 + 4931 + 4941 + 4951 + 4961)
    060 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 + 29121 + ex. 29123 ± ex.
    2913 + 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 + 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 +
    49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 + 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + 49521 ±
    ex. 4953 + 49621 ± ex. 4963)
    070 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + 29122 + ex. 29123 ± ex.
    2913 + 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 +
    49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + 49522 ±
    ex. 4953 + 49622 ± ex. 4963)
    080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    080 010 1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    015 1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    020 ex. 1113 + ex. 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    030 ± ex. 182 ± ex. 184 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    040 ± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    050 - (ex. 1911 + ex. 1921)
    060 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923)
    070 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923)
    080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090 010 ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 291 ± ex. 292 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 3921 + ex. 3922 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 4931 + ex. 4932 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 494 ± ex. 495 ± ex. 496) - ex. 3566
    015 ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 3566
    020 ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 3566
    030 ± ex. 182 ± ex. 184 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 3566
    040 ± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4957 ± ex. 4959) - ex. 3566
    050 - (ex. 1911 + ex. 1921 + ex. 2911 + ex. 2921 + ex. 3921 + ex. 4931 + ex. 4941 + ex. 4951 + ex. 4961)
    060 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 + ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 + ex. 49621 ± ex. 4963)
    070 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 49622 ± ex. 4963)
    080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    100 010 ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 291 ± ex. 292 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 333 (solduri debitoare) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 3921 + ex. 3922 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 4931 + ex. 4932 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 494 ± ex. 495 ± ex. 496) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 3566
    015 ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 333 (solduri debitoare) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 +ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 3566
    020 ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 333 (solduri debitoare) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 +ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 3566
    030 ± ex. 182 ± ex. 184 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 3566
    040 ± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4957 ± ex. 4959) - ex. 3566
    050 - (ex. 1911 + ex. 1921 + ex. 2911 + ex. 2921 + ex. 3921 + ex. 4931 + ex. 4941 + ex. 4951 + ex. 4961)
    060 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 + ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 + ex. 49621 ± ex. 4963)
    070 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 49622 ± ex. 4963)
    080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    110 010 ± ex. 201 ± 231 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 291 ± ex. 292 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 333 (solduri debitoare) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 3921 + ex. 3922 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 4931 + ex. 4932 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 494 ± ex. 495 ± ex. 496) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 3566
    015 ± ex. 201 ± 231 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 333 (solduri debitoare) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 3566
    020 ± ex. 201 ± ex. 231 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 333 (solduri debitoare) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 3566
    030 ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 3566
    040 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4957 ± ex. 4959) - ex. 3566
    050 - (ex. 2911 + ex. 2921 + ex. 3921 + ex. 4931 + ex. 4941 + ex. 4951 + ex. 4961)
    060 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 + ex. 49621 ± ex. 4963)
    070 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex.
    49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 49622 ± ex. 4963)
    080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    120 010 ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 291 ± ex. 292 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 3921 + ex. 3922 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 4931 + ex. 4932 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 494 ± ex. 495 ± ex. 496) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 3566
    015 ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 3566
    020 ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 3566
    030 ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 3566
    040 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4957 ± ex. 4959) - ex. 3566
    050 - (ex. 2911 + ex. 2921 + ex. 3921 + ex. 4931 + ex. 4941 + ex. 4951 + ex. 4961)
    060 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 + ex. 49621 ± ex. 4963)
    070 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 49622 ± ex. 4963)
    080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    130 010 ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 291 ± ex. 292 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 3921 + ex. 3922 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 471 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 4931 + ex. 4932 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 494) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 3566
    015 ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 471 ± ex. 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 3566
    020 ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 3362 + ex. 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 471 ± ex. 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 3566
    030 ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    040 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    050 - (ex. 2911 + ex. 2921 + ex. 3921 + ex. 4931 + ex. 4941)
    060 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943)
    070 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943)
    080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    140 010 1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± 152 ± 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (± 291 ± 292 + 297 ± 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 304 + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± 385 - (± 391 + 3921 + 3922 ± 3923 + 3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (4931 + 4932 ± 4933 + 4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 494 ± 495 ± 496) + 508 (sold debitor) - ex. 3566
    015 1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± 152 ± 161 ± ex. 181 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 304 + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + 508 (sold debitor) - ex. 3566
    020 ex. 1113 + ex. 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + ex. 1312 + ex. 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 152 ± ex. 161 ± ex. 181 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 231 ± ex. 243 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 261 ± ex. 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 304 + ex. 333 (solduri debitoare) + ex. 3362 + ex. 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + ex. 3571 + ex. 371 + ex. 378 ± ex. 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 401 + ex. 402 ± ex. 407 ± ex. 471 ± ex. 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) + ex. 508 (sold debitor) - ex. 3566
    030 ± ex. 182 ± ex. 184 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 3566
    040 ± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + 4957 ± ex. 4959) - ex. 3566
    050 - (ex. 1911 + ex. 1921 + 2911 + 2921 + 3911 + 3921 + 4931 + 4941 + 4951 + 4961)
    060 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 + 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 + 39121 ± ex. 3913 + 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 + 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 + 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + 49521 ± ex. 4953 + 49621 ± ex. 4963)
    070 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + 39122 ± ex. 3913 + 39222 + ex.
    39223 ± ex. 3923 + 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + 49522 ± ex. 4953 + 49622 ± ex. 4963)
    080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    150 010 ± ex. 184 - (± ex. 1913 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 284 - (± 2913 ± 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 384 - (± 3913 ± 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± 484 - (± 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 4943 ± 4953 + ex. 4957 ± 4959 ± 4963) - ex. 3566
    030 ± ex. 184 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 284 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 384 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 484 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 3566
    040 ± ex. 184 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 284 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 384 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 484 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 3566
    060 - (± ex. 1913 ± ex. 1923 ± ex. 2913 ± ex. 2923 ± ex. 3913 ± ex. 3923 ± ex. 4933 ± ex. 4943 ± ex. 4953 ± ex. 4963)
    070 - (± ex. 1913 ± ex. 1923 ± ex. 2913 ± ex. 2923 ± ex. 3913 ± ex. 3923 ± ex. 4933 ± ex. 4943 ± ex. 4953 ± ex. 4963)
    080 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
    090 ex. 99611 + ex. 99612 + ex. 99621 + ex. 99622
     +  F 04.05 - Active financiare subordonate
    Cod pozițiePlan de conturi
    010401 + 402 ± 407 ± ex.481 ± ex.482 ± ex.483 ± ex.484 - (± 495 ± 496) - ex.3566
    020ex.30112 + ex.30212 + ex.3032 + ex. 3037 + ex.3041 + ex. 3047 + ex. 3052 ± ex.381 ± ex.382 ± ex.383 ± ex.384 - (± ex.391) - ex. 3566
    030ex.30112 + ex.30212 + ex.3032 + ex. 3037 + ex.3041 + ex. 3047 + ex. 3052 ± ex.381 ± ex.382 ± ex.383 ± ex.384 - (± ex.391)+ 401 + 402 ± 407 ± ex.481 ±ex.482 ± ex.483 ± ex.484 - (± 495 ± 496) - ex. 3566
    5. F 05.00 - Clasificarea creditelor și avansurilor nedestinate tranzacționării pe tipuri de produs  +  F 05.01- Credite și avansuri, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării, pe tipuri de produs
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    010005109 + 1111 + 1112 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 121 + 1271 + 1311 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1411 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) + 2311 ± ex. 2317 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 3566
    010 - 060109 + 1111 + 1112 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 121 + 1271 + 1311 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1411 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) + 2311 ± ex. 2317 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 2911 + ex. 29121 + ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 2921 + ex. 29221 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    020005± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex.297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 3566
    010 - 060± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 2911 + ex. 29121 + ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 2921 + ex. 29221 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    030005± 201 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± 285 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 3566
    010 - 060± 201 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± 285 - (± ex. 291 ± ex. 292 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    040005± 471 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 ± 485 - (4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    010 - 060± 471 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 ± 485 - (4931 + 4932 ± 4933 + 4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 494) - ex. 3566
    050005± 152 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 243 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 3566
    010 - 060± 152 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 243 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 2911 + ex. 29121 + ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 2921 + ex. 29221 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    0600051113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 202 ± ex. 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 + 2312 ± ex. 2317 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 + 401 + 402 ± 407 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 - (4957 ± 4959) - ex. 3566
    010 - 0601113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 202 ± ex. 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 + 2312 ± ex. 2317 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 2911 + ex. 29121 + ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 2921 + ex. 29221 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 + 401 + 402 ± 407 ± ex. 481 ± ex. 482 ± ex. 483 ± ex. 484 - (± 495 ± 496) - ex. 3566
    070005± 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 261 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 508 (sold debitor) - ex. 3566
    010 - 060± 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 261 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 2911 + ex. 29121 + ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 2921 + ex. 29221 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (3921 + 39221 + 39222 + ex. 39223 ± 3923 + 3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 508 (sold debitor) - ex. 3566
    080005109 + 111 ± 1171 + 121 + 1271 ± 131 ± 141 ± 152 ± 161 ± 181 ± 182 ± 183 ± 184 - (197 ± 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (297 ± 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută)) + 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută)) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± 385 - (3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) + 4957 ± 4959) + 508 (sold debitor) - ex. 3566
    010 - 060109 + 111 ± 1171 + 121 + 1271 ± 131 ± 141 ± 152 ± 161 ± 181 ± 182 ± 183 ± 184 - (± 191 ± 192 + 197 ± 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (± 291 ± 292 + 297 ± 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 30213 + 3033 + ex. 3037 + 3053 + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± 385 - (3921 + 3922 ± 3923 + 3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (4931 + 4932 ± 4933 + 4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 494 ± 495 ± 496) + 508 (sold debitor) - ex. 3566
    090005ex. 1411 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 + ex. 2311 + ex. 2312 ± ex. 2317 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 3566
    010 - 060ex. 1411 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor finaciare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 + ex. 2311 + ex. 2312 ± ex. 2317 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 291 ± ex. 292 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    100005ex. 1411 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 + ex. 2311 + ex. 2312 ± ex. 2317 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 3566
    010 - 060ex. 1411 + ex. 1412 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 201 ± ex. 202 ± ex. 203 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 + ex. 2311 + ex. 2312 ± ex. 2317 + ex. 2511 (solduri debitoare) ± ex. 25171 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (± ex. 291 ± ex. 292 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    110005± ex. 203 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 3566
    010 - 060± ex. 203 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - ( ex. 2911 + ex. 29121 + ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 2921 + ex. 29221 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    120005± ex. 206 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385- ex. 3566
    010 - 060± ex. 206 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - ( ex. 2911 + ex. 29121 + ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 2921 + ex. 29221 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    130005± ex. 202 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + + ex. 30213 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) + ex. 3033 + ex. 3037 ± ex. 5223 + ex. 3053 + (Modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit aferente creditelor și avansurilor evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, neperformante (valoare absolută, extras)) ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 3566
    010 - 060± ex. 202 ± ex. 204 ± ex. 205 ± ex. 206 ± ex. 209 ± ex. 281 ± ex. 282 ± ex. 283 ± ex. 284 - ( ex. 2911 + ex. 29121 + ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 2921 + ex. 29221 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) + ex. 30213 + ex. 3033 + ex. 3037 + ex. 3053 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    Notă: Corespondențele prezentate pentru coloanele 010 - 060 din formularul F 05.01 au caracter general, urmând ca pentru completarea fiecărei coloane să se aibă în vedere defalcarea pe contrapartide.
    6. F 07.01 - Active financiare care pot face obiectul deprecierii și care sunt restante
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    060010± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    020± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    030± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    040± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    050± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    060± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    070± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    080± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    090± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    070010± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    020± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    030± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    040± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    050± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    060± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    070± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    080± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    090± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    080010± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    020± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    030± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    040± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    050± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    060± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    070± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    080± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    090± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    090010± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    020± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    030± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    040± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    050± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    060± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    070± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    080± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    090± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    100010± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    020± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    030± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    040± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    050± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    060± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    070± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    080± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    090± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    110010± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    020± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    030± ex. 381 - ex. 3911- ex. 3566
    040± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    050± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    060± ex. 382 ± ex. 384 - (ex. 39121 ± ex. 3913) - ex. 3566
    070± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    080± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    090± ex. 383 ± ex. 384 - (ex. 39122 ± ex. 3913) - ex. 3566
    120010± ex. 181 - (ex. 1911 + ex.1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 + ex. 4941 + ex. 4951 + ex. 4961 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 3566
    020± ex. 181 - (ex. 1911 + ex.1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 + ex. 4941 + ex. 4951 + ex. 4961 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 3566
    030± ex. 181 - (ex. 1911 + ex.1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 + ex. 4941 + ex. 4951 + ex. 4961 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 3566
    040± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex.19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex.29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    050± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex.19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex.29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    060± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex.19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex.29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    070± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex.19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex.29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    080± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex.19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex.29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    090± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex.19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex.29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    130010± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    020± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    030± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    040± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex.19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566
    050± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex.19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566
    060± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex.19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 - ex. 3566
    070± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex.19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    080± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex.19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    090± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex.19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    140010± ex. 181 - (ex. 1911 + ex.1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4941 + ex. 4951 ± ex. 4959 + ex. 4961) - ex. 3566
    020± ex. 181 - (ex. 1911 + ex.1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4941 + ex. 4951 ± ex. 4959 + ex. 4961) - ex. 3566
    030± ex. 181 - (ex. 1911 + ex.1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4941 + ex. 4951 ± ex. 4959 + ex. 4961) - ex. 3566
    040± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex.19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    050± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex.19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    060± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex.19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    070± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex.19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    080± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex.19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    090± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex.19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    150010± ex. 181 - (ex. 1911 + ex.1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4941 + ex. 4951 ± ex. 4959 + ex. 4961) - ex. 3566
    020± ex. 181 - (ex. 1911 + ex.1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4941 + ex. 4951 ± ex. 4959 + ex. 4961) - ex. 3566
    030± ex. 181 - (ex. 1911 + ex.1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4941 + ex. 4951 ± ex. 4959 + ex. 4961) - ex. 3566
    040± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex.19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex.29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    050± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex.19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex.29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    060± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex.19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex.29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    070± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex.19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex.29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    080± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex.19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex.29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    090± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex.19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex.29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    160010± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4941 + ex. 4951 ± ex.4959 + ex. 4961) - ex. 3566
    020± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4941 + ex. 4951 ± ex. 4959 + ex. 4961) - ex. 3566
    030± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4941 + ex. 4951 ± ex. 4959 + ex. 4961) - ex. 3566
    040± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex.29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    050± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex.29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    060± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex.29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    070± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex.29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    080± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex.29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    090± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex.29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    170010± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4941 + ex. 4951 ± ex. 4959 + ex. 4961) - ex. 3566
    020± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4941 + ex. 4951 ± ex. 4959 + ex. 4961) - ex. 3566
    030± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4941 + ex. 4951 ± ex. 4959 + ex. 4961) - ex. 3566
    040± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex.29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    050± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex.29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    060± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex.29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    070± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex.29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    080± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex.29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    090± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex.29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943 + ex. 49522 ± ex. 4953 + ex. 4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    180010± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4941) - ex. 3566
    020± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4941) - ex. 3566
    030± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4941) - ex. 3566
    040± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943) - ex. 3566
    050± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943) - ex. 3566
    060± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 + ex. 49323 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943) - ex. 3566
    070± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex.29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943) - ex. 3566
    080± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex.29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943) - ex. 3566
    090± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex.29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex.483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943) - ex. 3566
    200010± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    020± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    030± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    040± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    050± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    060± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    070± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    080± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    090± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    210010± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    020± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    030± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    040± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    050± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    060± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    070± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    080± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    090± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    220010± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    020± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    030± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferenteactivelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    040± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    050± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    060± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    070± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    080± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    090± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    230010± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4941) - ex. 3566
    020± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4941) - ex. 3566
    030± ex. 481 - (ex. 4931 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4941) - ex. 3566
    040± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943) - ex. 3566
    050± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943) - ex. 3566
    060± ex. 482 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49321 ± ex. 4933 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49421 + ex. 49423 ± ex. 4943) - ex. 3566
    070± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943) - ex. 3566
    080± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943) - ex. 3566
    090± ex. 483 ± ex. 484 ± ex. 485 - (ex. 49322 + ex. 49323 ± ex. 4933 + ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 49422 + ex. 49423 ± ex. 4943) - ex. 3566
    240010± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    020± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    030± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    040± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    050± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    060± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    070± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    080± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    090± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    250010± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 ± ex. 481 - (ex. 4951 ± ex. 4959 + ex. 4961) - ex. 3566
    020± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 ± ex. 481 - (ex. 4951 ± ex. 4959 + ex. 4961) - ex. 3566
    030± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 ± ex. 481 - (ex. 4951 ± ex. 4959 + ex. 4961) - ex. 3566
    040± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 ± ex. 482 ± ex. 484 - (ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    050± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 ± ex. 482 ± ex. 484 - (ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    060± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 ± ex. 482 ± ex. 484 - (ex. 49521 ± ex. 4953 ± ex. 4959 + ex. 49621 ± ex. 4963) - ex. 3566
    070± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 ± ex. 483 ± ex. 484 - (ex. 49522 ± ex. 4953 + ex.4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    080± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 ± ex. 483 ± ex. 484 - (ex. 49522 ± ex. 4953 + ex.4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    090± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 ± ex. 483 ± ex. 484 - (ex. 49522 ± ex. 4953 + ex.4957 ± ex. 4959 + ex. 49622 ± ex. 4963) - ex. 3566
    260010± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    020± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    030± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - (ex. 3921 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    040± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    050± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    060± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39221 + ex. 39223 ± ex. 3923 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    070± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    080± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    090± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - (ex. 39222 + ex. 39223 ± ex. 3923 + ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    270010± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    020± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    030± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    040± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex.29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    050± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex.29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    060± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex.29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    070± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    080± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    090± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    280010± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    020± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    030± ex. 181 - (ex. 1911 + ex. 1921 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    040± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    050± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    060± ex. 182 ± ex. 184 - (ex. 19121 ± ex. 1913 + ex. 19221 ± ex. 1923 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 282 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29121 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29221 + ex. 29223 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    070± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    080± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    090± ex. 183 ± ex. 184 - (ex. 19122 ± ex. 1913 + ex. 19222 ± ex. 1923 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 283 ± ex. 284 ± ex. 285 - (ex. 29122 + ex. 29123 ± ex. 2913 + ex. 29222 + ex. 29223 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    290010± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    020± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    030± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    040± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    050± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    060± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    070± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    080± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    090± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    300010± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    020± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    030± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    040± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    050± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    060± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    070± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    080± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    090± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    310010± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    020± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    030± ex. 281 - (ex. 2911 + ex. 2921 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 381 - ex. 3566
    040± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    050± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    060± ex. 282 ± ex. 284 - (ex. 29121 ± ex. 2913 + ex. 29221 ± ex. 2923 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 382 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    070± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    080± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    090± ex. 283 ± ex. 284 - (ex. 29122 ± ex. 2913 + ex. 29222 ± ex. 2923 + ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) ± ex. 383 ± ex. 384 ± ex. 385 - ex. 39223 - ex. 3566
    7. F 08.00 - Clasificarea datoriilor financiare  +  F 08.01 - Clasificarea datoriilor financiare pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    010010311 (solduri creditoare)
    037312 (solduri creditoare) + 313 (solduri creditoare) + 314 (solduricreditoare) + 315 (solduri creditoare)
    02001030121
    030010ex.30121
    040010ex.30121
    05001030122
    02030221
    030112 ± 1172 + 122 + 1272 ± 132 ± 142 ± 151 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 232 ± 241 + 2511 (solduri creditoare) ± 25172 ± 253 ± 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 472 ± 4939 (solduri aferente datoriilor financiare) + 5312 + 5322 ± ex. 537 - ex. 3556
    060010ex.30122
    020ex.30221
    030112 ± 1172 ± ex. 132 ± ex. 142 ± ex. 151 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 - ex. 3556
    070010ex.30122
    020ex.30221
    030ex. 112 ± ex. 1172 + ex. 1321 ± ex. 1327 + ex. 1421 ± ex. 1427 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    080010ex.30122
    020ex.30221
    030ex. 112 ± ex. 1172 + ex. 1322 + ex. 1323 ± ex. 1327 + ex. 1422 ± ex. 1427 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 - ex. 3556
    090010ex.30122
    020ex.30221
    030ex. 1324 ± ex. 1327 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    100010ex.30122
    020ex.30221
    030± ex. 151 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    110010ex.30122
    020ex.30221
    030± ex. 132 ± ex. 142 ± ex. 151 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 241 + ex. 2511 (solduri creditoare) ± ex. 25172 ± ex. 253 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 - ex. 3556
    120010ex.30122
    020ex.30221
    030ex. 1321 ± ex. 1327 + ex. 1421 ± ex. 1427 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 2511 (solduri creditoare) ± ex. 25172 + ex. 2531 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    130010ex.30122
    020ex.30221
    030ex. 1322 + ex. 1323 ± ex. 1327 + ex. 1422 ± ex. 1427 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 2532 + ex. 2533 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 - ex. 3556
    140010ex.30122
    020ex.30221
    030ex. 1324 ± ex. 1327 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 2534 ± ex. 2537 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    150010ex.30122
    020ex.30221
    030± ex. 151 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 241 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    160010ex.30122
    020ex.30221
    030122 + 1272 ± ex. 132 ± ex. 142 ± ex. 151 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 472 ± ex. 4939 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 - ex. 3556
    170010ex.30122
    020ex.30221
    030122 + 1272 + ex. 1321 ± ex. 1327 + ex. 1421 ± ex. 1427 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    180010ex.30122
    020ex.30221
    030ex. 1322 + ex. 1323 ± ex. 1327 + ex. 1422 ± ex. 1427 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 472 ± ex. 4939 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 - ex. 3556
    190010ex.30122
    020ex.30221
    030ex. 1324 ± ex. 1327 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) -ex. 3556
    200010ex.30122
    020ex.30221
    030± ex. 151 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    210010ex.30122
    020ex.30221
    030± 232 ± ex. 241 + ex. 2511 (solduri creditoare) ± ex. 25172 ± ex. 253 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 472 ± ex. 4939 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 - ex. 3556
    220010ex.30122
    020ex.30221
    0302321 ± ex. 2327 + ex. 2511 (solduri creditoare) ± ex. 25172 + ex. 2531 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    230010ex.30122
    020ex.30221
    0302322 ± ex. 2327 + ex. 2532 + ex. 2533 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 472 ± ex. 4939 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 - ex. 3556
    240010ex.30122
    020ex.30221
    030ex. 2534 ± ex. 2537 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    250010ex.30122
    020ex.30221
    030± ex. 241 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    260010ex.30122
    020ex.30221
    030ex. 241 + ex. 2511 (solduri creditoare) ± ex. 25172 ± ex. 253 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 -ex. 3556
    270010ex.30122
    020ex.30221
    030ex. 2511 (solduri creditoare) ± ex. 25172 + ex. 2531 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    280010ex.30122
    020ex.30221
    030ex. 2532 + ex. 2533 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferentedatoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 - ex. 3556
    290010ex.30122
    020ex.30221
    030ex. 2534 ± ex. 2537 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    300010ex.30122
    020ex.30221
    030± ex. 241 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    310010ex.30122
    020ex.30221
    030ex. 241 + ex. 2511 (solduri creditoare) ± ex. 25172 ± ex. 253 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 - ex. 3556
    320010ex.30122
    020ex.30221
    030ex. 2511 (solduri creditoare) ± ex. 25172 + ex. 2531 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    330010ex.30122
    020ex.30221
    030ex. 2532 + ex. 2533 ± ex. 2537 ± ex. 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5312 + ex. 5322 ± ex. 537 - ex. 3556
    340010ex.30122
    020ex.30221
    030ex. 2534 ± ex. 2537 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    350010ex.30122
    020ex.30221
    030± ex. 241 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    36001030123
    02030222
    030± 321 ± 322 ± 325 ± 326 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilorfinanciare) + 5311 + 5321 ± ex. 537 - ex. 3556
    370010ex.30123
    020ex.30222
    030± 321 ± 322 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5311 + ex. 5321 ± ex. 537 - ex. 3556
    380010ex.30123
    020ex.30222
    030± ex. 326 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5311 + ex. 5321 ± ex. 537 - ex. 3556
    390010ex.30123
    020ex.30222
    030± ex. 325 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5311 + ex. 5321 ± ex. 537 - ex. 3556
    400010ex.30123
    020ex.30222
    030± ex. 326 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + ex. 5311 +ex. 5321 ± ex. 537 - ex. 3556
    410010ex.30123
    020ex.30222
    030± ex. 325 ± ex. 326 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) +ex. 5311 + ex. 5321 ± ex. 537 - ex. 3556
    420010ex.30123
    020ex.30222
    030± ex. 325 ± ex. 326 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) +ex. 5311 + ex. 5321 ± ex. 537 - ex. 3556
    430010ex.30123
    020ex.30222
    030± ex. 325 ± ex. 326 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) +ex. 5311 + ex. 5321 ± ex. 537 - ex. 3556
    44001030129
    02030229
    030± 162 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 262 ± ex. 299 solduri aferente datoriilor financiare) + 331 + 332 + 333 (solduri creditoare) + 334 + 335 + 3361 + 3372 + ex. 35191 + 354 ± ex. 356 + 3572 + 377 + 3791 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + 508 (sold creditor) - ex. 3556
     +  F 08.02 - Datorii financiare subordonate
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    010010ex.30221
    0205312 + 5322 ± ex.537 - ex. 3556
    020010ex.30222
    0205311 + 5321 ± ex.537 - ex. 3556
    030010ex.30221 + ex.30222
    020531 + 532 ± 537 - ex. 3556
    8. F 09.00 - Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente  +  F 09.01.1 - Expuneri extrabilanțiere: Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente date
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    010010ex. 901 + ex. 903 + ex. 9811
    020ex. 901 + ex. 903 + ex. 9811
    030ex. 901 + ex. 903 + ex. 9811
    04055111 + 55121
    050ex. 55112 + ex. 55122
    060ex. 55112 + ex. 55122
    100ex. 901 + ex. 903 + ex. 9811
    110ex. 5515
    120ex. 901 + ex. 903 + ex. 9811
    030010ex.901 + ex.9811
    020ex.901 + ex.9811
    030ex.901 + ex.9811
    040ex. 55111 + ex. 55121
    050ex. 55112 + ex. 55122
    060ex. 55112 + ex. 55122
    100ex.901 + ex.9811
    110ex. 5515
    040010ex.901 + ex.903 + ex.9811
    020ex.901 + ex.903 + ex.9811
    030ex.901 + ex.903 + ex.9811
    040ex. 55111 + ex. 55121
    050ex. 55112 + ex. 55122
    060ex. 55112 + ex. 55122
    100ex.901 + ex.903 + ex.9811
    110ex. 5515
    050010ex.901 + ex.9811
    020ex.901 + ex.9811
    030ex.901 + ex.9811
    040ex. 55111 + ex. 55121
    050ex. 55112 + ex. 55122
    060ex. 55112 + ex. 55122
    100ex.901 + ex.9811
    110ex. 5515
    060010ex.903 + ex.9811
    020ex.903 + ex.9811
    030ex.903 + ex.9811
    040ex. 55111 + ex. 55121
    050ex. 55112 + ex. 55122
    060ex. 55112 + ex. 55122
    100ex.903 + ex.9811
    110ex. 5515
    070010ex.903 + ex.9811
    020ex.903 + ex.9811
    030ex.903 + ex.9811
    040ex. 55111 + ex. 55121
    050ex. 55112 + ex. 55122
    060ex. 55112 + ex. 55122
    100ex.903 + ex.9811
    110ex. 5515
    080010ex.903 + ex.9811
    020ex.903 + ex.9811
    030ex.903 + ex.9811
    040ex. 55111 + ex. 55121
    050ex. 55112 + ex. 55122
    060ex. 55112 + ex. 55122
    100ex.903 + ex.9811
    110ex. 5515
    090010ex.911 + ex.913 + ex.9812
    020ex.911 + ex.913 + ex.9812
    030ex.911 + ex.913 + ex.9812
    04055131 + 55141
    050ex. 55132 + ex. 55142
    060ex. 55132 + ex. 55142
    100ex.911 + ex.913 + ex.9812
    120ex.911 + ex.913 + ex.9812
    110010ex.911 + ex.9812
    020ex.911 + ex.9812
    030ex.911 + ex.9812
    040ex. 55131 + ex. 55141
    050ex. 55132 + ex. 55142
    060ex. 55132 + ex. 55142
    100ex.911 + ex.9812
    120010ex.911 + ex.913 + ex.9812
    020ex.911 + ex.913 + ex.9812
    030ex.911 + ex.913 + ex.9812
    040ex. 55131 + ex. 55141
    050ex. 55132 + ex. 55142
    060ex. 55132 + ex. 55142
    100ex.911 + ex.913 + ex.9812
    130010ex.911 + ex.9812
    020ex.911 + ex.9812
    030ex.911 + ex.9812
    040ex. 55131 + ex. 55141
    050ex. 55132 + ex. 55142
    060ex. 55132 + ex. 55142
    100ex.911 + ex.9812
    140010ex.913 + ex.9812
    020ex.913 + ex.9812
    030ex.913 + ex.9812
    040ex. 55131 + ex. 55141
    050ex. 55132 + ex. 55142
    060ex. 55132 + ex. 55142
    100ex.913 + ex.9812
    150010ex.913 + ex.9812
    020ex.913 + ex.9812
    030ex.913 + ex.9812
    040ex. 55131 + ex. 55141
    050ex. 55132 + ex. 55142
    060ex. 55132 + ex. 55142
    100ex.913 + ex.9812
    160010ex.913 + ex.9812
    020ex.913 + ex.9812
    030ex.913 + ex.9812
    040ex. 55131 + ex. 55141
    050ex. 55132 + ex. 55142
    060ex. 55132 + ex. 55142
    100ex.913 + ex.9812
    170010ex.922 + ex.971 + ex.9819
    020ex.922 + ex.971 + ex.9819
    030ex.922 + ex.971 + ex.9819
    040ex. 5515
    050ex. 5515
    060ex. 5515
    100ex.922 + ex.971 + ex.9819
    110ex. 5515
    120ex.922 + ex.971 + ex.9819
    190010ex.922 + ex.971 + ex.9819
    020ex.922 + ex.971 + ex.9819
    030ex.922 + ex.971 + ex.9819
    040ex. 5515
    050ex. 5515
    060ex. 5515
    100ex.922 + ex.971 + ex.9819
    110ex. 5515
    200010ex.922 + ex.971 + ex.9819
    020ex.922 + ex.971 + ex.9819
    030ex.922 + ex.971 + ex.9819
    040ex. 5515
    050ex. 5515
    060ex. 5515
    100ex.922 + ex.971 + ex.9819
    110ex. 5515
    210010ex.922 + ex.971 + ex.9819
    020ex.922 + ex.971 + ex.9819
    030ex.922 + ex.971 + ex.9819
    040ex. 5515
    050ex. 5515
    060ex. 5515
    100ex.922 + ex.971 + ex.9819
    110ex. 5515
    220010ex.922 + ex.971 + ex.9819
    020ex.922 + ex.971 + ex.9819
    030ex.922 + ex.971 + ex.9819
    040ex. 5515
    050ex. 5515
    060ex. 5515
    100ex.922 + ex.971 + ex.9819
    110ex. 5515
    230010ex.922 + ex.971 + ex.9819
    020ex.922 + ex.971 + ex.9819
    030ex.922 + ex.971 + ex.9819
    040ex. 5515
    050ex. 5515
    060ex. 5515
    100ex.922 + ex.971 + ex.9819
    110ex. 5515
    240010ex.922 + ex.971 + ex.9819
    020ex.922 + ex.971 + ex.9819
    030ex.922 + ex.971 + ex.9819
    040ex. 5515
    050ex. 5515
    060ex. 5515
    100ex.922 + ex.971 + ex.9819
    110ex. 5515
     +  F 09.02 - Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primite
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    010020902 + 904
    020020ex.902
    030020ex.902 + ex.904
    040020ex.902
    050020ex.904
    060020ex.904
    070020ex.904
    080010912 + 914
    090010ex.912
    100010ex.912 + ex.914
    110010ex.912
    120010ex.914
    130010ex.914
    140010ex.914
    150020921+ 972
    160020ex.921 + ex.972
    170020ex.921 + ex.972
    180020ex.921 + ex.972
    190020ex.921 + ex.972
    200020ex.921 + ex.972
    210020ex.921 + ex.972
    9. F 10.00 - Instrumente financiare derivate - Deținute în vederea tranzacționării, inclusiv instrumente de acoperire economică împotriva riscurilor
    CodpozițieColoanăPlan de conturi
    0100103111 (solduri debitoare)
    0203111 (solduri creditoare)
    0309511
    040ex.9511
    020010ex.3111 (solduri debitoare)
    020ex.3111 (solduri creditoare)
    030ex.9511
    03001031112 (solduri debitoare)
    02031112 (solduri creditoare)
    03095112
    040ex.95112
    04001031113 (solduri debitoare) + 31111 (solduri debitoare)
    02031113 (solduri creditoare) + 31111 (solduri creditoare)
    03095113 + 95111
    05001031114 (solduri debitoare)
    02031114 (solduri creditoare)
    03095114
    040ex.95114
    06001031115 (solduri debitoare)
    02031115 (solduri creditoare)
    03095115
    0700103112 (solduri debitoare)
    0203112 (solduri creditoare)
    0309512
    040ex.9512
    080010ex.3112 (solduri debitoare)
    020ex.3112 (solduri creditoare)
    030ex.9512
    09001031121 (solduri debitoare)
    02031121 (solduri creditoare)
    03095121
    040ex.95121
    10001031122 (solduri debitoare)
    02031122 (solduri creditoare)
    03095122
    11001031123 (solduri debitoare)
    02031123 (solduri creditoare)
    03095123
    040ex.95123
    12001031124 (solduri debitoare)
    02031124 (solduri creditoare)
    03095124
    1300103113 (solduri debitoare)
    0203113 (solduri creditoare)
    03095132 + 95133 + 95135 + 95142 + 95143 + 95145 + 9515
    040ex.95151 + ex.95153
    140010ex.3113 (solduri debitoare)
    020ex.3113 (solduri creditoare)
    030ex.95132 + ex.95133 + ex.95135 + ex.95142 + ex.95143 + ex.95145 + ex.9515
    15001031133 (solduri debitoare)
    02031133 (solduri creditoare)
    03095151
    040ex.95151
    16001031131 (solduri debitoare) + 31132 (solduri debitoare) + 31134 (solduri debitoare)
    02031131 (solduri creditoare) + 31132 (solduri creditoare) + 31134 (solduri creditoare)
    03095132 + 95133 + 95135 + 95142 + 95143 + 95145 + 95152
    17001031135 (solduri debitoare)
    02031135 (solduri creditoare)
    03095153
    040ex.95153
    18001031136 (solduri debitoare)
    02031136 (solduri creditoare)
    03095154
    1900103114 (solduri debitoare)
    0203114 (solduri creditoare)
    0309516
    040ex.9516
    195010ex.3114 (solduri debitoare)
    020ex.3114 (solduri creditoare)
    030ex.9516
    201010ex.3114 (solduri debitoare)
    020ex.3114 (solduri creditoare)
    030ex.9516
    21001031141 (solduri debitoare)
    02031141 (solduri creditoare)
    03095161
    040ex.95161
    22001031142 (solduri debitoare)
    02031142 (solduri creditoare)
    03095162
    040ex.95162
    23001031143 (solduri debitoare)
    02031143 (solduri creditoare)
    03095163
    040ex.95163
    24001031144 (solduri debitoare)
    02031144 (solduri creditoare)
    03095164
    040ex.95164
    2500103115 (solduri debitoare)
    0203115 (solduri creditoare)
    0309517
    040ex.9517
    260010ex.3115 (solduri debitoare)
    020ex.3115 (solduri creditoare)
    030ex.9517
    2700103116 (solduri debitoare)
    0203116 (solduri creditoare)
    0309518
    040ex.9518
    280010ex.3116 (solduri debitoare)
    020ex.3116 (solduri creditoare)
    030ex.9518
    290010311 (solduri debitoare)
    020311 (solduri creditoare)
    0309511 + 9512 + 95132 + 95133 + 95135 + 95142 + 95143 + 95145 + 9515 + 9516 + 9517 + 9518
    040ex.9511 + ex.9512 + ex.95151 + ex.95153 + ex.9516 + ex.9517 + ex.9518
    300010ex.31111 (solduri debitoare) + ex.31112 (solduri debitoare) + ex.31113 (solduri debitoare) + ex.31121 (solduri debitoare) + ex.31122 (solduri debitoare) + ex.31131 (solduri debitoare) + ex.31132 (solduri debitoare) + ex.31133 (solduri debitoare) + ex.31134 (solduri debitoare) + ex.3114 (solduri debitoare) + ex.3115 (solduri debitoare) + ex.3116 (solduri debitoare)
    020ex.31111 (solduri creditoare) + ex.31112 (solduri creditoare) + ex.31113 (solduri creditoare) + ex.31121 (solduri creditoare) + ex.31122 (solduri creditoare) + ex.31131 (solduri creditoare) + ex.31132 (solduri creditoare) + ex.31133 (solduri creditoare) + ex.31134 (solduri creditoare) + ex.3114 (solduri creditoare) + ex.3115 (solduri creditoare) + ex.3116 (solduri creditoare)
    030ex.95111 + ex.95112 + ex.95113 + ex.95121 + ex.95122 + ex.95132 + ex.95133 + ex.95135 + ex.95142 + ex.95143 + ex.95145 + ex.95151 + ex.95152 + ex.9516 + ex.9517 + ex.9518
    310010ex.31111 (solduri debitoare) + ex.31112 (solduri debitoare) + ex.31113 (solduri debitoare) + ex.31121 (solduri debitoare) + ex.31122 (solduri debitoare) + ex.31131 (solduri debitoare) + ex.31132 (solduri debitoare) + ex.31133 (solduri debitoare) + ex.31134 (solduri debitoare) + ex.3114 (solduri debitoare) + ex.3115(solduri debitoare) + ex.3116 (solduri debitoare)
    020ex.31111 (solduri creditoare) + ex.31112 (solduri creditoare) + ex.31113 (solduri creditoare) + ex.31121 (solduri creditoare) + ex.31122 (solduri creditoare) + ex.31131 (solduri creditoare) + ex.31132 (solduri creditoare) + ex.31133 (solduri creditoare) + ex.31134 (solduri creditoare) + ex.3114 (solduri creditoare) + ex.3115 (solduri creditoare) + ex.3116 (solduri creditoare)
    030ex.95111 + ex.95112 + ex.95113 + ex.95121 + ex.95122 + ex.95132 + ex.95133 + ex.95135 + ex.95142 + ex.95143 + ex.95145 + ex.95151 + ex.95152 + ex.9516 + ex.9517 + ex.9518
    320010ex.31111 (solduri debitoare) + ex.31112 (solduri debitoare) + ex.31113 (solduri debitoare) + ex.31121 (solduri debitoare) + ex.31122 (solduri debitoare) + ex.31131 (solduri debitoare) + ex.31132 (solduri debitoare) + ex.31133 (solduri debitoare) + ex.31134 (solduri debitoare) + ex.3114 (solduri debitoare) + ex.3115 (solduri debitoare) + ex.3116 (solduri debitoare)
    020ex.31111 (solduri creditoare) + ex.31112 (solduri creditoare) + ex.31113 (solduri creditoare) + ex.31121 (solduri creditoare) + ex.31122 (solduri creditoare) + ex.31131 (solduri creditoare) + ex.31132 (solduri creditoare) + ex.31133 (solduri creditoare) + ex.31134 (solduri creditoare) + ex.3114 (solduri creditoare) + ex.3115 (solduri creditoare) + ex.3116 (solduri creditoare)
    030ex.95111 + ex.95112 + ex.95113 + ex.95121 + ex.95122 + ex.95132 + ex.95133 + ex.95135 + ex.95142 + ex.95143 + ex.95145 + ex.95151 + ex.95152 + ex.9516 + ex.9517 + ex.9518
    10. F 11.00 - Contabilitatea de acoperire  +  F 11.01 - Instrumente financiare derivate - Contabilitatea de acoperire: Clasificare în funcție de tipul de risc și de tipul de acoperire împotriva riscurilor
    Cod pozițieColoanăPlan de conturi
    0100103121 (solduri debitoare)
    0203121 (solduri creditoare)
    0309521
    040ex.9521
    02001031212 (solduri debitoare)
    02031212 (solduri creditoare)
    03095212
    040ex.95212
    03001031211 (solduri debitoare) + 31213 (solduri debitoare)
    02031211 (solduri creditoare) + 31213 (solduri creditoare)
    03095211 + 95213
    04001031214 (solduri debitoare)
    02031214 (solduri creditoare)
    03095214
    040ex.95214
    05001031215 (solduri debitoare)
    02031215 (solduri creditoare)
    03095215
    0600103122 (solduri debitoare)
    0203122 (solduri creditoare)
    0309522
    040ex.9522
    07001031221 (solduri debitoare)
    02031221 (solduri creditoare)
    03095221
    040ex.95221
    08001031222 (solduri debitoare)
    02031222 (solduri creditoare)
    03095222
    09001031223 (solduri debitoare)
    02031223 (solduri creditoare)
    03095223
    040ex.95223
    10001031224 (solduri debitoare)
    02031224 (solduri creditoare)
    03095224
    1100103123 (solduri debitoare)
    0203123 (solduri creditoare)
    03095232 + 95233 + 95235 + 95242 + 95243 + 95245 + 9525
    040ex.95251 + ex.95253
    12001031233 (solduri debitoare)
    02031233 (solduri creditoare)
    03095251
    040ex.95251
    13001031231 (solduri debitoare) + 31232 (solduri debitoare) + 31234 (solduri debitoare)
    02031231 (solduri creditoare) +31232 (solduri creditoare) + 31234 (solduri creditoare)
    03095232 + 95233 + 95235 + 95242 + 95243 + 95245 + 95252
    14001031235 (solduri debitoare)
    02031235 (solduri creditoare)
    03095253
    040ex.95253
    15001031236 (solduri debitoare)
    02031236 (solduri creditoare)
    03095254
    1600103124 (solduri debitoare)
    0203124 (solduri creditoare)
    0309526
    040ex.9526
    17001031241 (solduri debitoare)
    02031241 (solduri creditoare)
    03095261
    040ex.95261
    18001031242 (solduri debitoare)
    02031242 (solduri creditoare)
    03095262
    040ex.95262
    19001031243 (solduri debitoare)
    02031243 (solduri creditoare)
    03095263
    040ex.95263
    20001031244 (solduri debitoare)
    02031244 (solduri creditoare)
    03095264
    040ex.95264
    2100103125 (solduri debitoare)
    0203125 (solduri creditoare)
    0309527
    040ex.9527
    2200103126 (solduri debitoare)
    0203126 (solduri creditoare)
    0309528
    040ex. 9528
    230010312 (solduri debitoare)
    020312 (solduri creditoare)
    0309521 + 9522 + 95232 + 95233 + 95235 + 95242 + 95243 + 95245 + 9525 + 9526 + 9527 + 9528
    040ex.9521 + ex.9522 + ex.95251 + ex.95253 + ex.9526 + ex.9527 + ex.9528
    240010ex.3131 (solduri debitoare)
    020ex.3131 (solduri creditoare)
    030ex.9531
    040ex.9531
    250010ex.31312 (solduri debitoare)
    020ex.31312 (solduri creditoare)
    030ex.95312
    040ex.95312
    260010ex.31311 (solduri debitoare) + ex.31313 (solduri debitoare)
    020ex.31311 (solduri creditoare) + ex.31313 (solduri creditoare)
    030ex.95311 + ex.95313
    270010ex.31314 (solduri debitoare)
    020ex.31314 (solduri creditoare)
    030ex.95314
    040ex.95314
    280010ex.31315 (solduri debitoare)
    020ex.31315 (solduri creditoare)
    030ex.95315
    290010ex.3132 (solduri debitoare)
    020ex.3132 (solduri creditoare)
    030ex.9532
    040ex.9532
    300010ex.31321 (solduri debitoare)
    020ex.31321 (solduri creditoare)
    030ex.95321
    040ex.95321
    310010ex.31322 (solduri debitoare)
    020ex.31322 (solduri creditoare)
    030ex.95322
    320010ex.31323 (solduri debitoare)
    020ex.31323 (solduri creditoare)
    030ex.95323
    040ex.95323
    330010ex.31324 (solduri debitoare)
    020ex.31324 (solduri creditoare)
    030ex.95324
    340010ex.3133 (solduri debitoare)
    020ex.3133 (solduri creditoare)
    030ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345+ ex.9535
    040ex.95351 + ex.95353
    350010ex.31333 (solduri debitoare)
    020ex.31333 (solduri creditoare)
    030ex.95351
    040ex.95351
    360010ex.31331 (solduri debitoare) + ex.31332 (solduri debitoare) + ex.31334 (solduri debitoare)
    020ex.31331 (solduri creditoare) + ex.31332 (solduri creditoare) + ex.31334 (solduri creditoare)
    030ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345+ ex.95352
    370010ex.31335 (solduri debitoare)
    020ex.31335 (solduri creditoare)
    030ex.95353
    040ex.95353
    380010ex.31336 (solduri debitoare)
    020ex.31336 (solduri creditoare)
    030ex.95354
    390010ex.3134 (solduri debitoare)
    020ex.3134 (solduri creditoare)
    030ex.9536
    040ex.9536
    400010ex.31341 (solduri debitoare)
    020ex.31341 (solduri creditoare)
    030ex.95361
    040ex.95361
    410010ex.31342 (solduri debitoare)
    020ex.31342 (solduri creditoare)
    030ex.95362
    040ex.95362
    420010ex.31343 (solduri debitoare)
    020ex.31343 (solduri creditoare)
    030ex.95363
    040ex.95363
    430010ex.31344 (solduri debitoare)
    020ex.31344 (solduri creditoare)
    030ex.95364
    040ex.95364
    440010ex.3135 (solduri debitoare)
    020ex.3135 (solduri creditoare)
    030ex.9537
    040ex.9537
    450010ex.3136 (solduri debitoare)
    020ex.3136 (solduri creditoare)
    030ex.9538
    040ex.9538
    460010ex.313 (solduri debitoare)
    020ex.313 (solduri creditoare)
    030ex.9531 + ex.9532 + ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + x.95343 + ex.95345 + ex.9535 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538
    040ex.9531 + ex.9532 + ex.95351 + ex.95353 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538
    470010ex.313 (solduri debitoare)
    020ex.313 (solduri creditoare)
    030ex.9531 + ex.9532 + ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345 + ex.9535 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538
    040ex.9531 + ex.9532 + ex.95351 + ex.95353 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538
    480010314 (solduri debitoare)
    020314 (solduri creditoare)
    030954
    040ex.954
    490010315 (solduri debitoare)
    020315 (solduri creditoare)
    030955
    040ex.955
    500010312 (solduri debitoare) + 313 (solduri debitoare) + 314 (solduri debitoare) + 315 (solduri debitoare)
    020312 (solduri creditoare) + 313 (solduri creditoare) + 314 (solduri creditoare) + 315 (solduri creditoare)
    0309521 + 9522 + 95232 + 95233 + 95235 + 95242 + 95243 + 95245 + 9525 + 9526 + 9527 + 9528 + 9531 + 9532 + 95332 + 95333 + 95335 + 95342 + 95343 + 95345 + 9535 + 9536 + 9537 + 9538 + 954 + 955
    040ex.9521 + ex.9522 + ex.95251 + ex.95253 + ex.9526 + ex.9527 + ex.9528 + ex.9531 + ex.9532 + ex.95351 + ex.95353 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538 + ex.954 + ex.955
    510010ex.31211 (solduri debitoare) + ex.31212 (solduri debitoare) + ex.31213 (solduri debitoare) + ex.31221 (solduri debitoare) + ex.31222 (solduri debitoare) + ex.31231(solduri debitoare) + ex.31232 (solduri debitoare) + ex.31233 (solduri debitoare) + ex.31234 (solduri debitoare) + ex.3124 (solduri debitoare) + ex.3125 (solduri debitoare) + ex.3126 (solduri debitoare) + ex.31311 (solduri debitoare) + ex.31312 (solduri debitoare) + ex.31313 (solduri debitoare) + ex.31321 (solduri debitoare) + ex.31322 (solduri debitoare) + ex.31331 (solduri debitoare) + ex.31332 (solduri debitoare) + ex.31333 (solduri debitoare) + ex.31334 (solduri debitoare) + ex.3134 (solduri debitoare) + ex.3135 (solduri debitoare) + ex.3136 (solduri debitoare) + ex.314 (solduri debitoare) +ex.315 (solduri debitoare)
    020ex.31211 (solduri creditoare) + ex.31212 (solduri creditoare) + ex.31213 (solduri creditoare) + ex.31221 (solduri creditoare) + ex.31222 (solduri creditoare) + ex.31231 (solduri creditoare) + ex.31232 (solduri creditoare) + ex.31233 (solduri creditoare) + ex.31234 (solduri creditoare) + ex.3124 (solduri creditoare) + ex.3125 (solduri creditoare) + ex.3126 (solduri creditoare) + ex.31311 (solduri creditoare) + ex.31312 (solduri creditoare) + ex.31313 (solduri creditoare) + ex.31321 (solduri creditoare) + ex.31322 (solduri creditoare) + ex.31331 (solduri creditoare) + ex.31332 (solduri creditoare) + ex.31333 (solduri creditoare) + ex.31334 (solduri creditoare)+ ex.3134 (solduri creditoare) + ex.3135 (solduri creditoare) + ex.3136 (solduri creditoare) + ex.314 (solduri creditoare) +ex.315 (solduri creditoare)
    030ex.95211 + ex.95212 + ex.95213 + ex.95221 + ex.95222 + ex.95232 + ex.95233 + ex.95235 + ex.95242 + ex.95243 + ex.95245 + ex.95251 + ex.95252 + ex.9526 + ex.9527 + ex.9528 + ex.95311 + ex.95312 + ex.95313 + ex.95321 + ex.95322 + ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345 + ex.95351 + ex.95352 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538 + ex.954 + ex.955
    520010ex.31211 (solduri debitoare) + ex.31212 (solduri debitoare) + ex.31213 (solduri debitoare) + ex.31221 (solduri debitoare) + ex.31222 (solduri debitoare) + ex.31231(solduri debitoare) + ex.31232 (solduri debitoare) + ex.31233 (solduri debitoare) + ex.31234 (solduri debitoare) + ex.3124 (solduri debitoare) + ex.3125 (solduri debitoare) + ex.3126 (solduri debitoare) + ex.31311 (solduri debitoare) + ex.31312 (solduri debitoare) + ex.31313 (solduri debitoare) + ex.31321 (solduri debitoare) + ex.31322 (solduri debitoare) + ex.31331 (solduri debitoare) + ex.31332 (solduri debitoare) + ex.31333 (solduri debitoare) + ex.31334 (solduri debitoare) + ex.3134 (solduri debitoare) + ex.3135 (solduri debitoare) + ex.3136 (solduri debitoare) + ex.314 (solduri debitoare) + ex.315 (solduri debitoare)
    020ex.31211 (solduri creditoare) + ex.31212 (solduri creditoare) + ex.31213 (solduri creditoare) + ex.31221 (solduri creditoare) + ex.31222 (solduri creditoare) + ex.31231 (solduri creditoare) + ex.31232 (solduri creditoare) + ex.31233 (solduri creditoare) + ex.31234 (solduri creditoare) + ex.3124 (solduri creditoare) + ex.3125 (solduri creditoare) + ex.3126 (solduri creditoare) + ex.31311 (solduri creditoare) + ex.31312 (solduri creditoare) + ex.31313 (solduri creditoare) + ex.31321 (solduri creditoare) + ex.31322 (solduri creditoare) + ex.31331 (solduri creditoare) + ex.31332 (solduri creditoare) + ex.31333 (solduri creditoare) + ex.31334 (solduri creditoare)+ ex.3134 (solduri creditoare) + ex.3135 (solduri creditoare) + ex.3136 (solduri creditoare) + ex.314 (solduricreditoare) +ex.315 (solduri creditoare)
    030ex.95211 + ex.95212 + ex.95213 + ex.95221 + ex.95222 + ex.95232 + ex.95233 + ex.95235 + ex.95242 + ex.95243 + ex.95245 + ex.95251 + ex.95252 + ex.9526 + ex.9527 + ex.9528 + ex.95311 + ex.95312 + ex.95313 + ex.95321 + ex.95322 + ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345 + ex.95351 + ex.95352 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538 + ex.954 + ex.955
    530010ex.31211 (solduri debitoare) + ex.31212 (solduri debitoare) + ex.31213 (solduri debitoare) + ex.31221 (solduri debitoare) + ex.31222 (solduri debitoare) + ex.31231(solduri debitoare) + ex.31232 (solduri debitoare) + ex.31233 (solduri debitoare) + ex.31234 (solduri debitoare) + ex.3124 (solduri debitoare) + ex.3125 (solduri debitoare) + ex.3126 (solduri debitoare) + ex.31311 (solduri debitoare) + ex.31312 (solduri debitoare) + ex.31313 (solduri debitoare) + ex.31321 (solduri debitoare) + ex.31322 (solduri debitoare) + ex.31331 (solduri debitoare) + ex.31332 (solduri debitoare) + ex.31333 (solduri debitoare) + ex.31334 (solduri debitoare) + ex.3134 (solduri debitoare) + ex.3135 (solduri debitoare) + ex.3136 (solduri debitoare) + ex.314 (solduri debitoare) + ex.315 (solduri debitoare)
    020ex.31211 (solduri creditoare) + ex.31212 (solduri creditoare) + ex.31213 (solduri creditoare) + ex.31221 (solduri creditoare) + ex.31222 (solduri creditoare) + ex.31231 (solduri creditoare) + ex.31232 (solduri creditoare) + ex.31233 (solduri creditoare) + ex.31234 (solduri creditoare) + ex.3124 (solduri creditoare) + ex.3125 (solduri creditoare) + ex.3126 (solduri creditoare) + ex.31311 (solduri creditoare) + ex.31312 (solduri creditoare) + ex.31313 (solduri creditoare) + ex.31321 (solduri creditoare) + ex.31322 (solduri creditoare) + ex.31331 (solduri creditoare) + ex.31332 (solduri creditoare) + ex.31333 (solduri creditoare) + ex.31334 (solduri creditoare)+ ex.3134 (solduri creditoare) + ex.3135 (solduri creditoare) + ex.3136 (solduri creditoare) + ex.314 (solduri creditoare) + ex.315 (solduri creditoare)
    030ex.95211 + ex.95212 + ex.95213 + ex.95221 + ex.95222 + ex.95232 + ex.95233 + ex.95235 + ex.95242 + ex.95243 + ex.95245 + ex.95251 + ex.95252 + ex.9526 + ex.9527 + ex.9528 + ex.95311 + ex.95312 + ex.95313 + ex.95321 + ex.95322 + ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345 + ex.95351 + ex.95352 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538 + ex.954 + ex.955
    11. F 13.00 - Garanții reale și alte garanții primite  +  F 13.01 - Clasificarea garanțiilor reale și a altor garanții pe tipuri de credite și avansuri, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    010010ex.9611
    020ex.9611
    030ex.1323 + ex.2533 + ex.30122 + ex.30221 + ex.9612 + ex.9613 + ex.9619
    040ex.9612 + ex.9613 + ex.9619
    050ex.912 + ex.914
    020010ex.9611
    020ex.9611
    030ex.2533 + ex.30122 + ex.30221 + ex.9612 + ex.9613 + ex.9619
    040ex.9612 + ex.9613 + ex.9619
    050ex.912 + ex.914
    030010ex.9611
    020ex.9611
    030ex.2533 + ex.30122 + ex.30221 + ex.9612 + ex.9613 + ex.9619
    040ex.9612 + ex.9613 + ex.9619
    050ex.912 + ex.914
    040010ex.9611
    020ex.9611
    030ex.2533 + ex.30122 + ex.30221 + ex.9612 + ex.9613 + ex.9619
    040ex.9612 + ex.9613 + ex.9619
    050ex.912 + ex.914
    050010ex.9611
    020ex.9611
    030ex.2533 + ex.30122 + ex.30221 + ex.9612 + ex.9613 + ex.9619
    040ex.9612 + ex.9613 + ex.9619
    050ex.912 + ex.914
     +  F 13.02 - Active obținute în cursul perioadei prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [deținute la data raportării]
    Cod pozițiePlan de conturi
    010ex.363
    020ex.432+ex.4421+ex.4422+ex.4423+ex.4424
    030ex.4425
    040ex.30111 + ex.30112 + ex.30211 + ex.30212 + ex.3031 + ex.3032 + ex.3037 + ex.3041 + ex.3047 + ex.3051 + ex.3052
    050ex.101 + ex.102 + ex.3611 + ex.3612 + ex.362
    060ex.101 + ex.102 + ex.30111 + ex.30112 + ex.30211 + ex.30212 + ex.3031 +ex.3032 + ex.3037 + ex.3041 + ex.3047 + ex.3051 + ex.3052 + ex.3611 +ex.3612 + ex.362 + ex.363 + ex.432 + ex.442
     +  F 13.03 - Active obținute prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [active imobilizate], valoarea cumulată
    Cod PozițiePlan de conturi
    010ex.3612 + ex.363 + ex.4425 - ex.393 - ex.49235
    020ex.3612 + ex.363 + ex.4425 - ex.393 - ex.49235
    12. F 16.00 - Clasificarea anumitor elemente din contul de profit sau pierdere  +  F 16.01 - Venituri și cheltuieli cu dobânzile, defalcate pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    020010ex. 70331 + 70341 + ex. 7038
    020ex.6037
    030010ex. 70331 + ex. 70341 + ex. 7038
    020ex.6037
    040010ex. 70331 + ex. 70341 + ex. 7038
    020ex.6037
    050010ex. 70331 + ex. 70341 + ex. 7038
    020ex.6037
    060010ex. 70331 + ex. 70341 + ex. 7038
    020ex.6037
    070010ex. 70331 + ex. 70341 + ex. 7038
    020ex.6037
    080010ex. 7011 + 70132 + 70133 + ex. 70134 + 70142 + 7015 + ex. 7017 + ex. 7018 - ex. 6617 + 7021 + 7022 + 7023 + 7024 + 7027 + 7028 - 6627 + ex. 70331 + ex. 7037 + ex. 7038 - 66327 + 7041 + 7048 - 66437 + 7051 + 7052 + 7058 - 66447
    020ex.6037
    090010ex. 7011 + ex. 70132 + ex. 70133 + ex. 70134 + ex. 70142 + ex. 7015 + ex. 7017 + ex. 7018 - ex. 6617 + ex. 70331 + ex. 7038 - ex. 66327 + ex. 7041 + ex. 7048 - ex. 66437
    020ex. 6037
    100010ex. 70132 + ex. 70133 + ex. 70134 + ex. 70142 + ex. 7015 + ex. 7017 + ex. 7018 - ex. 6617 + ex. 7021 + ex. 7023 + ex. 7024 + ex. 7027 + ex. 7028 - ex. 6627 + ex. 70331 + ex. 7037 + ex. 7038 - ex. 66327 + ex. 7041 + ex. 7048 - ex.66437 + ex. 7051 + ex. 7052 + ex. 7058 - ex. 66447
    020ex.6037
    110010ex. 70132 + ex. 70133 + ex. 70134 + ex. 70142 + ex. 7015 + ex. 7017 + ex. 7018 - ex. 6617 + ex. 70211 + ex. 70212 + ex. 7023 + ex. 7028 - ex. 6627 + ex. 70331 + ex. 7037 + ex. 7038 - ex. 66327 + ex. 7041 + ex. 7048 - ex. 66437 + ex. 7051 + ex. 7052 + ex. 7058 - ex. 66447
    020ex.6037
    120010ex. 70211 + ex. 70212 + 7022 + ex. 7023 + ex. 7024 + ex. 7027 + ex. 7028 - ex. 6627 + ex. 70331 + ex. 7037 + ex. 7038 - ex. 66327 + ex. 7041 + ex. 7048 - ex. 66437 + ex. 7051 + ex. 7052 + ex. 7058 - ex. 66447
    020ex. 6037
    130010ex. 7021 + ex. 7023 + ex. 7024 + ex. 7027 + ex. 7028 - ex. 6627 + ex. 70331 + ex. 7037 + ex. 7038 - ex. 66327 + ex. 7041 + ex. 7048 - ex. 66437 + ex. 7051 + ex. 7052 + ex. 7058 - ex. 66447
    020ex. 6037
    140010ex. 7021 + ex. 7023 + ex. 7024 + ex. 7027 + ex. 7028 - ex. 6627 + ex. 70331 + ex. 7037 + ex. 7038 - ex. 66327 + ex. 7041 + ex. 7048 - ex. 66437
    020ex. 6037
    150010ex. 7011 + 7012 + 70131 + ex. 70134 + 70141 + ex. 7017 + ex. 7018 - ex. 6617 + ex. 7037
    020ex. 6037
    160010ex. 7037
    0206011 + 6012 + 6013 + 6014 + 6015 + 6022 + 6023 + 6024 + 6025 + 6026 + 6041 + ex. 6051 + ex. 6052
    170010ex. 7037
    0206011 + ex. 6013 + ex. 6014 + ex. 6015 + ex. 6051 + ex. 6052
    180010ex. 7037
    020ex. 6013 + ex. 6014 + ex. 6015 + ex. 6023 + ex. 6024 + ex. 6025 + ex. 6026 + ex. 6051 + ex. 6052
    190010ex. 7037
    0206012 + ex. 6013 + ex. 6014 + ex. 6015 + ex. 6041 + ex. 6051 + ex. 6052
    200010ex. 7037
    0206022 + ex. 6023 + ex. 6024 + ex. 6025 + ex. 6026 + ex. 6041+ ex. 6051 + ex. 6052
    210010ex. 7037
    020ex. 6023 + ex. 6024 + ex. 6025 + ex. 6026 + ex. 6051 + ex. 6052
    220010ex. 7037
    020ex. 6023 + ex. 6024 + ex. 6025 + ex. 6026 + ex. 6051 + ex. 6052
    230010ex. 7037
    0206036 + ex. 6037 + ex. 6051 + ex. 6052
    240010ex.7037
    020ex. 6017 + ex. 6027 + ex. 6037
    260010ex. 7037
    020ex. 6017 + ex. 6027 + ex. 6037 + 6657
    2700107011 + 7012 + 7013 + 7014 + 7015 + 7017 + 7018 - 6617 + 7021 + 7022 + 7023 + 7024 + 7027 + 7028 - 6627 + 70331 + 70341 + ex. 7037 + 7038 - 66327 + 7041 + 7048 - 66437 + 7051 + 7052 + 7058 - 66447
    0206011 + 6012 + 6013 + 6014 + 6015 + 6017 + 6022 + 6023 + 6024 + 6025 + 6026 + 6027 + 6036 + ex.6037 + 6041 + 6051 + 6052 + 6657
    2800107018 - 6617 + 7028 - 6627 + 7038 - 66327 +7048 - 66437 + 7058 - 66447
     +  F 16.02 Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    020010ex. 70336 - ex. 6033 + 70342 - 6034
    030010ex. 70336 - ex. 6033
    040010ex. 7037 - ex. 6037
    0500107036 + ex. 7037 - ex. 6037
    060010ex. 7037 - ex. 6037
    07001070336 + 70342 + 7036 + ex. 7037 - 6033 - 6034 - ex.6037
     +  F 16.03 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe instrumente
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    01001070741 + 70742 + 70743 + 70744 + 70745 + 70746 + 70749 - 60741- 60742 - 60743 - 60744 - 60745 - 60746 - 60749
    015010ex. 70741 + ex. 70742 + ex. 70743 + ex. 70744 + ex. 70746 - ex. 60741- ex. 60742 - ex. 60743 - ex. 60744 - ex. 60746
    020010ex. 70311 - ex. 60311 - ex. 60313
    030010ex. 70311 - ex. 60311 - ex. 60313
    040010ex. 70311 - ex. 60311 - ex. 60313
    050010ex. 70312 - ex. 60312 - ex. 60313
    060010ex. 70312 - ex. 60312 - ex. 60313
    070010ex. 70312 - ex. 60312 - ex. 60313
    080010ex. 70312 - ex. 60312 - ex. 60313
    085010ex. 7061 - ex. 6061
    09001070311 + 70312 + ex. 7061 + 70741 + 70742 + 70743 + 70744 + 70745 + 70746 + 70749 - 60311 - 60312 - 60313 - ex. 6061- 60741- 60742 - 60743 - 60744 - 60745 - 60746 - 60749
    095010ex. 70311 - ex. 60311 - ex. 60313
     +  F 16.04 Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vedere tranzacționării, defalcate pe tipuri de risc
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    010010ex. 70311 + ex. 70312 + 70741 + ex. 70749 - ex. 60311 - ex. 60312 - ex. 60313 - 60741- ex. 60749
    020010ex. 70311 + 70742 + ex. 70749 - ex. 60311- ex. 60313 - 60742 - ex. 60749
    030010ex. 7061 + 70743 + ex. 70749 - ex. 6061- 60743 - ex. 60749
    040010ex. 70311 + ex. 70312 + 70744 + ex. 70749 - ex. 60311 - ex. 60312 - ex. 60313 - 60744 - ex. 60749
    05001070745 + ex. 70749 - 60745 - ex. 60749
    060010ex. 70311 + ex. 70312 + 70746 + ex. 70749 - ex. 60311- ex. 60312 - ex. 60313 - 60746 - ex. 60749
    07001070311 + 70312 + ex. 7061 + 70741 + 70742 + 70743 + 70744 + 70745 + 70746 + 70749 - 60311 - 60312 - 60313 - ex. 6061- 60741- 60742 - 60743 - 60744 - 60745 - 60746 - 60749
     +  F 16.04.1 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe instrumente
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    020010ex. 7035 - ex. 6035
    030010ex. 7035 - ex. 6035
    040010ex. 7035 - ex. 6035
    0900107035 - 6035
    100010ex. 7035 - ex. 6035
     +  F 16.05 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    020010ex. 70321 - ex. 60321 - ex. 60323
    020ex. 70321 - ex. 60321
    030010ex. 70321 - ex. 60321 - ex. 60323
    020ex. 70321 - ex. 60321
    040010ex. 70322 - ex. 60322 - ex. 60323
    020ex. 70322 - ex. 60322
    050010ex. 70322 - ex. 60322 - ex. 60323
    020ex. 70322 - ex. 60322
    060010ex. 70322 - ex. 60322 - ex. 60323
    020ex. 70322 - ex. 60322
    07001070321 + 70322 - 60321 - 60322 - 60323
    071010ex. 70321 - ex. 70322 - ex. 60321 - ex. 60322 - ex. 60323
    072010ex. 70321 - ex. 70322 - ex. 60321 - ex. 60322 - ex. 60323
     +  F 16.06 - Câștigurile sau pierderile din contabilitatea de acoperire
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    01001070751 + 70752 - 60751 - 60752
    02001070753 - 60753
    030010ex. 70747 - ex. 60747
    040010ex. 70747 - ex. 60747
    05001070747 + 70751 +70752 + 70753 - 60747 - 60751- 60752 - 60753
     +  F 16.07 - Deprecierea activelor nefinanciare
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    0600106641
    020- 7641
    040- 491
    070010ex. 6641
    020- ex. 7641
    040- ex. 491
    080010ex. 6641
    020- ex. 7641
    040- ex. 491
    090010ex. 6641
    020- ex. 7641
    040- ex. 491
    1000106633 + 6642
    020- 7633 - 7642
    040- 393 - 492
    110010ex. 66421 + ex. 66423
    020- ex. 76421 - ex. 76423
    040- (49212 + 49231 + 49232 + 49233 + 49234)
    120010ex. 66423
    020- ex. 76423
    040- 49235
    130010ex. 66422
    020- 49221
    140010ex. 66421 + ex. 66422
    020- ex. 76421 - 76422
    040- (49211 + 49222)
    1450106633
    020- 7633
    040- 393
    1500106641 + 6633 + 6642
    020- 7641 - 7633 - 7642
    040- 393 - 491- 492
    13. F 21.00 - Imobilizări corporale și necorporale: active care fac obiectul unui contract de leasing operațional
    Cod pozițiePlan de conturi
    010ex.432 + ex.4421 + ex.4422 + ex.4423 + ex.4424 - ex.46121- ex.46122 - ex.46123 - ex.46124 - ex.49212 - ex.49231 - ex.49232 - ex.49233 - ex.49234
    020ex.432 + ex.4421 + ex.4422 + ex.4423 + ex.4424 - ex.46121- ex.46122 - ex.46123 - ex.46124 - ex.49212 - ex.49231 - ex.49232 - ex.49233 - ex.49234
    030ex.432 + ex.4421 + ex.4422 + ex.4423 + ex.4424 - ex.46121- ex.46122 - ex.46123 - ex.46124 - ex.49212 - ex.49231 - ex.49232 - ex.49233 - ex.49234
    040ex.4425 - ex.46125 - ex.49235
    050ex.4425 - ex.46125 - ex.49235
    060ex.4425 - ex.46125 - ex.49235
    070ex.431 + ex.4419 - ex.4611- ex.49211 - ex.49222
    080ex.431 + ex.4419 - ex.4611- ex.49211 - ex.49222
    090ex.431 + ex.4419 - ex.4611- ex.49211 - ex.49222
    14. F 42.00 - Imobilizări corporale și necorporale: valoare contabilă în funcție de metoda de evaluare
    Cod pozițiePlan de conturi
    010432 + 4421 + 4422 + 4423 + 4424 - 46121 - 46122 - 46123 - 46124 - 49212- 49231 - 49232 - 49233 - 49234
    020ex.432 + ex.4421 + ex.4422 + ex.4423 + ex.4424 - ex.46121- ex.46122 - ex.46123 - ex.46124 - ex.49212 - ex.49231 - ex.49232 - ex.49233 - ex.49234
    030ex.432 + ex.4421 + ex.4422 + ex.4423 + ex.4424 - ex.46121- ex.46122 - ex.46123 - ex.46124 - ex.49212 - ex.49231 - ex.49232 - ex.49233 - ex.49234
    0404425 - 46125 - 49235
    050ex.4425 - ex.46125 - ex.49235
    060ex.4425 - ex.46125 - ex.49235
    070431 + 4419 - 4611- 49211- 49222
    080ex.431 + ex.4419 - ex.4611- ex.49211- ex.49222
    090ex.431+ ex.4419 - ex.4611- ex.49211 - ex.49222
    15. F 43.00 - Provizioane
    Cod pozițieCol.Plan de conturi
    0100105523 (sold la începutul perioadei) + 5525 (sold la începutul perioadei) + ex.5527 (sold la începutul perioadei)
    0205526 (sold la începutul perioadei)
    030554 (sold la începutul perioadei)
    040553 (sold la începutul perioadei)
    0505511 (sold la începutul perioadei) + 5512 (sold la începutul perioadei) + 5513 (sold la începutul perioadei) + 5514 (sold la începutul perioadei) + ex. 5515 (sold la începutul perioadei)
    055ex. 5515 (sold la începutul perioadei)
    0605521 (sold la începutul perioadei) + 5522 (sold la începutul perioadei) + ex.5527 (sold la începutul perioadei) + 5529 (sold la începutul perioadei) + 555 (sold la începutul perioadei) + 559 (sold la începutul perioadei)
    070551 (sold la începutul perioadei) + 552 (sold la începutul perioadei)+ 553 (sold la începutul perioadei) + 554 (sold la începutul perioadei) + 555 (sold la începutul perioadei) + 559 (sold la începutul perioadei)
    020010ex.66523 + ex.66525 + ex.66527
    020ex.66526
    030ex.6654
    040ex.6653
    050ex.6651
    055ex.6651
    060ex.66521 + ex.66522 + ex.66527 + ex.66529 + ex.6655 + ex.6659
    070ex.665
    030010- (ex.76523 + ex.76525 + ex.76527)
    020- ex.76526
    030- ex.7654
    040- ex.7653
    050- ex.7651
    055- ex.7651
    060- (ex.76521 + ex.76522 + ex.76527 + ex.76529 + ex.7655 + ex.7659)
    070- ex.765
    040010- (ex.76523 + ex.76525 + ex.76527)
    020- ex.76526
    030- ex.7654
    040- ex.7653
    050- ex.7651
    055- ex.7651
    060- (ex.76521 + ex.76522 + ex.76527 + ex.76529 + ex.7655 + ex.7659)
    070- ex.765
    050010ex.6657 + ex.66523 + ex.66525 + ex.66527 - ex.76523 - ex.76525 - ex.76527
    020ex.6657 + ex.66526 - ex.76526
    030ex.6657 + ex.6654 - ex.7654
    040ex.6657 + ex.6653 - ex.7653
    050ex.6657 + ex.6651 - ex.7651
    055ex.6657 + ex.6651 - ex.7651
    060ex.6657 + ex.66521 + ex.66522 + ex.66527 + ex.66529 + ex.6655 + ex.6659 - ex.76521 - ex.76522 - ex.76527 - ex.76529 - ex.7655 - ex.7659
    070ex.665 - ex.765
    0700105523 (sold la sfârșitul perioadei) + 5525 (sold la sfârșitul perioadei)+ ex.5527 (sold la sfârșitul perioadei)
    0205526 (sold la sfârșitul perioadei)
    030554 (sold la sfârșitul perioadei)
    040553 (sold la sfârșitul perioadei)
    0505511 (sold la sfârșitul perioadei) + 5512 (sold la sfârșitul perioadei) + 5513 (sold la sfârșitul perioadei) + 5514 (sold la sfârșitul perioadei) + ex. 5515 (sold la sfârșitul perioadei)
    055ex. 5515 (sold la sfârșitul perioadei)
    0605521 (sold la sfârșitul perioadei) + 5522 (sold la sfârșitul perioadei) + ex.5527 (sold la sfârșitul perioadei) + 5529 (sold la sfârșitul perioadei) + 555 (sold la sfârșitul perioadei) + 559 (sold la sfârșitul perioadei)
    070551 (sold la sfârșitul perioadei) + 552 (sold la sfârșitul perioadei) + 553 (sold la sfârșitul perioadei) + 554 (sold la sfârșitul perioadei) + 555 (sold la sfârșitul perioadei) + 559 (sold la sfârșitul perioadei)
    16. F 45.00 - Clasificarea elementelor selectate din contul de profit sau pierdere  +  F 45.01 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe portofolii contabile
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    01001070321 - 60321 - ex. 60323
    020ex 70321 - ex 60321
    02001070322 - 60322 - ex. 60323
    020ex 70322 - ex 60322
    03001070321 + 70322 - 60321 - 60322 - 60323
    020ex 70321 + ex 70322 - ex 60321 - ex 60322
     +  F 45.02 - Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    020010ex. 7462 - ex. 6462
    0300107461 - 6461
    040010ex. 7462 + ex. 749 - ex. 609 - ex. 6462
    050010746 + ex. 749 - ex. 609 - 646
     +  F 45.03 - Alte venituri și cheltuieli de exploatare
    Cod pozițieColoanaPlan de conturi
    0100107472
    0206472
    020010744
    020644
    0300107042
    020ex. 609 + ex. 649
    040010709 + 741 + 742 + 7471 + 748 + ex. 749 + 7619 + 7629 + 76329 + 76439 + 76449 + 781
    020ex. 609 + 6311 + 6312 + 6471 + ex. 649 + 6619 + 6629 + 66329 + 66439 + 66449 + 681
    0500107042 + 709 + 741 + 742 + 744 + 747 + 748 + ex. 749 + 7619 + 7629 + 76329 + 76439 + 76449 + 781
    020ex. 609 + 6311 + 6312 + 644 + 647 + ex. 649 + 6619 + 6629 + 66329 + 66439 + 66449 + 681
    17. F 50.00 - Alte informații  +  F 50.01 - Active grupate pe categorii de operațiuni (coloana 030)
    Cod pozițiePlan de conturi
    100101 + 102 + 109 + 111 ± 1171 + 121 + 1271 ± 131 ± 141 ± 152 ± 161 ± 1741 ± 1761 ± 1781 ± 1782 ± 1783 ± 1784 ± 181 ± 182 ± 183 ± 184 - (197 ± 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    110101 + 102 + 109
    113101
    116102
    119109
    120111 ± 1171 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    130121 + 1271 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    1401311 + 1312 + 1313 + 1314 ± 1317 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    1501411 + 1412 ± 1417 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    1601521 + 1522 + 1523 + 1524 ± 1527 - (± ex. 199 (solduri aferente activelorfinanciare)) - ex. 3566
    1701611 ± 1617 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    18017411 + 17412 + 17611 ± 17417 ± 17617 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    190± 1781 ± 181 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    195± 1782 ± 182 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    200± 1783 ± 183 - (ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    210± 1784 ± 184 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    300± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 ± 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (297 ± 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    3102011 ± 2017 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    3202021 ± 2027 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    3302031 + 2032 ± 2037 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    3402041 + 2042 ± 2047 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    3502051 + 2052 ± 2057 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    3602061 ± 2067 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    3702091 ± 2097 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    3802311 + 2312 ± 2317 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    3902431 + 2432 + 2433 + 2434 ± 2437 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    4002511 (solduri debitoare) ± 25171 - (± ex. 299 (solduri aferente activelorfinanciare)) - ex. 3566
    4102611 ± 2617 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    420± 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    425± 282 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    430± 283 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    440± 284 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    450± 285 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    5003011 + 3021 + 303 + 304 + 305 + 311 (solduri debitoare) + 312 (solduri debitoare) + 313 (solduri debitoare) + 314 (solduri debitoare) + 315 (solduri debitoare) + 316 (solduri debitoare) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + 341 (sold debitor) + 342 (sold debitor) + 3515 + 35192 + 3521 (sold debitor) + 3522 (sold debitor) + 35262 + 3531 (solduri debitoare) + 35324 + 35328 (sold debitor) + 3533 (sold debitor) + 3534 + 3536 (sold debitor) + 3538 (sold debitor) + 35392 ± 355 + 3571 + 361 + 362 + 363 + 371 + 3723 (sold debitor) + 3729 (sold debitor) + 375 + 378 + 3799 (solduri debitoare) ± 381 ± 382 ± 383 ± 384 ± 385 - (3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    5103011
    51130113
    5203021
    52130213
    5303031 + 3032 + 3033 + 3037 - ex. 3566
    5313033 + ex.3037 - ex. 3566
    5403041 + 3047 - ex. 3566
    5503051 + 3052 + 3053
    5513053
    560311 (solduri debitoare) + 312 (solduri debitoare) + 313 (solduri debitoare) + 314 (solduri debitoare) + 315 (solduri debitoare)
    570333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    580341 (sold debitor) + 342 (sold debitor)
    5903515 + 35192 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare))
    6003521 (sold debitor) + 3522 (sold debitor) + 35262
    6103531 (solduri debitoare) + 35324 + 35328 (sold debitor) + 3533 (sold debitor) + 3534 + 3536 (sold debitor) + 3538 (sold debitor) + 35392
    6203551 + 3552 + 3556 ± 3557 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelorfinanciare)) - ex. 3566
    6303571 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare))
    640361 + 362 + 363
    650316 (solduri debitoare) + 371 + 3723 (sold debitor) + 3729 (sold debitor) + 375 + 378 + 3799 (solduri debitoare) - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare))
    660± 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    665± 382 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    670± 383 - (ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    680± 384 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    690± 385 - (ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    700401 + 402 ± 407 + 41 + 421 + 43 + 44 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) + 4957 ± 4959)
    710401 + 402 ± 407 - (± ex. 4959) - ex. 3566
    720411 + 412 + 413
    730421
    740431 + 432 + 441 + 442
    7504711 + 4712 + 4713 ± 4717 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelorfinanciare)) - ex. 3566
    760± 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 3566
    765± 482 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex.3566
    770± 483 - (ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4957± ex. 4959) - ex. 3566
    780± 484 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4957 ± ex. 4959) - ex. 3566
    790± 485 - (ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    800508 (sold debitor)
     +  F 50.02 - Depozite atrase de la clientela nebancară
    Cod poziție Plan de conturi
    100 2511 (solduri creditoare) ± 25172 ± 253 ± 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
    110 2511 (solduri creditoare) ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    120 2531 + 2532 + 2533 + 2534 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    121 2531 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    122 2532 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    123 2533 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    124 2534 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    130 2541 + 2542 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    131 2541 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    132 2542 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    140 ± 25172 ± 2537 ± 2547 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 3556
     +  F 50.03 - Rezerve pentru riscuri bancare
    Cod poziție Plan de conturi
    100 514
    110 5141
    120 5142
    130 5143
     +  F 50.04 - Alte active și alte datorii contingente
    Cod poziție Plan de conturi
    100 993
    200 994
     +  F 50.06 - Capital social
    Cod poziție Plan de conturi
    010 501 ± 504
    020 5012 ± ex. 504
    030 ± ex. 504
    040 5011 ± ex. 504
    050 ± ex. 504
     +  F 50.07 - Filtre prudențiale
    Cod poziție Plan de conturi
    010 995
     +  Capitolul V Controlul situațiilor financiare FINREP la nivel individual1. Controlul situației F 01.00 - Bilanț [situația poziției financiare]1.1. Controlul situației F 01.01 - Active Controlul vertical010 = 020 + 030 + 040050 = 060 + 070 + 080 + 090096 = 097 + 098 + 099100 = 120 + 130141 = 142 + 143 + 144181 = 182 + 183260 = 261 + 262 + 263270 = 280 + 290300 = 310 + 320330 = 340 + 350380 = 010 + 050 + 096 + 100 + 141 + 181 + 240 + 250 + 260 + 270 + 300 + 330 + 360 + 3701.2. Controlul situației F 01.02 - Datorii Controlul vertical010 = 020 + 030 + 040 + 050 + 060070 = 080 + 090 + 100110 = 120 + 130 + 140170 = 180 + 190 + 200 + 210 + 220 + 230240 = 250 + 260300 = 010 + 070 + 110 + 150 + 160 + 170 + 240 + 270 + 280 + 2901.3. Controlul situației F 01.03 - Capitaluri proprii Controlul vertical010 = 020 + 030050 = 060 + 070090 = 095 + 128095 = 100 + 110 + 120 + 122 + 320 + 330 + 360128 = 130 + 140 + 150 + 155 + 165 + 170300 = 010 + 040 + 050 + 080 + 090 + 190 + 200 + 210 + 240 + 250 + 2551.4. Corelație între F 01.03 și F 01.01F 01.03 (310) = F 01.01 (380)1.5. Corelații între F 01.03 și F 01.02F 01.03 (310) = F 01.02 (300) + F 01.03 (300)F 01.03 (310) = F 01.02 (010 + 070 + 110 + 150 + 160 + 170 + 240 + 270 + 280 + 290) + F 01.03 (300)1.6. Corelație între F 01.03, F 01.02 și F 01.01F 01.01 (380) = F 01.02 (300) + F 01.03 (300)2. Controlul situației F 02.00 - Contul de profit sau pierderea) Controlul vertical010 = 041 + 051 + 080 + 085090 = 120 + 140 + 145160 = 191 + 192192 = 193 + 194220 = 231 + 241 + 260 + 270355 = 010 - 090 - 150 + 160 + 200 - 210 + 220 + 280 + 287 + 290 + 300 + 310 + 330 + 340 - 350360 = 370 + 380390 = 400 + 410 + 420425 = 426 + 427430 = 440 + 450460 = 481 + 491520 = 530 + 540 + 550 + 560 + 570610 = 010 - 090 - 150 + 160 + 200 - 210 + 220 + 280 + 287 + 290 + 300 + 310 + 330 + 340 - 350 - 360 - 390 + 425 - 430 - 460 - 510 - 520 + 580 + 600630 = 610 - 620640 = 650 - 660670 = 630 + 640b) Corelație între F 02.00 și F 01.03 F 02.00 (670) = F 01.03 (250)3. Controlul situației F 03.00 - Situația rezultatului globala) Controlul vertical020 = 040 + 050 + 060 + 070 + 081 + 083 + 086 + 090 + 110 + 150 + 190 + 231 + 241 + 280 + 330030 = 040 + 050 + 060 + 070 + 081 + 083 + 086 + 090100 = 110 + 150 + 190 + 231 + 241 + 280 + 330110 = 120 + 130 + 140150 = 160 + 170 + 180190 = 200 + 210 + 220 + 230231 = 232 + 233 + 234241 = 251 + 261 + 270280 = 290 + 300 + 310340 = 010 + 020b) Corelații între F 03.00 și F 02.00F 03.00.010.col.010 = F 02.00.670.col.0104. Controlul situației F 04.00 - Clasificarea activelor financiare pe instrumente și pe sectoare ale contrapărților4.1. Controlul situației F 04.01 - Active financiare deținute în vederea tranzacționăriia) Controlul vertical 060 = 070 + 080 + 090 + 100 + 110 120 = 130 + 140 + 150 + 160 + 170 + 180 010 ≥ 030 + 040 + 050b) Corelații între F 04.01 și F 01.01
    F 04.01 col. 010 relația F 01.01 col. 010
    010 = 070
    060 = 080
    120 = 090
    190 = 050
    005 = 060
    4.2. Controlul situației F 04.02.1 - Active financiare nedestinate tranzacționării evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierderea) Controlul vertical 010 ≥ 020 + 030 + 040b) Corelații între F 04.02.1 și F 01.01
    F 04.02.1 col. 010 relația F 01.01 col. 010
    010 = 097
    050 = 098
    110 = 099
    180 = 096
    4.3. Controlul situației F 04.02.2 - Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierderea) Controlul vertical 060 = 070 + 080 + 090 + 100 + 110 120 = 130 + 140 + 150 + 160 + 170 + 180 190 = 060 + 120b) Corelații între F 04.02.2 și F 01.01
    F 04.02.2 col. 010 relația F 01.01 col. 010
    060 = 120
    120 = 130
    190 = 100
    4.4. Controlul situației F 04.03.1 - Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului globala) Controlul orizontal Pentru liniile 050 - 170 se respectă următoarea corelație: col. 010 = col. 015 + col. 030 + col. 040 + col. 050 + col. 060 + col. 070b) Controlul vertical Pentru coloanele 010, 015 și 020 - 090 se respectă următoarele corelații: 050 = 060 + 070 + 080 + 090 + 100 110 = 120 + 130 + 140 + 150 + 160 + 170 Pentru coloana 010 se respectă următoarea corelație: 180 = 010 + 050 + 110 010 ≥ 020 + 030 + 040 Pentru coloanele 015 și 020 - 090 se respectă următoarea corelație: 180 = 050 + 110 Pentru coloanele 010, 015 și 020 - 040 se respectă următoarea corelație: 180 ≥ 190 Pentru coloanele 050 - 090 se respectă următoarea corelație: 180 ≤ 190c) Corelații între F 04.03.1 și F 01.01
    F 04.03.1 col. 010 relația F 01.01 col. 010
    010 = 142
    050 = 143
    110 = 144
    180 = 141
    4.5. Controlul situației F 04.04.1 - Active financiare evaluate la cost amortizata) Controlul orizontal col. 010 = col. 015 + col. 030 + col. 040 + col. 050 + col. 060 + col. 070b) Controlul vertical Pentru coloanele 010, 015 și 020 - 090 se respectă următoarele corelații: 010 = 020 + 030 + 040 + 050 + 060 070 = 080 + 090 + 100 + 110 + 120 + 130 140 = 010 + 070 Pentru coloanele 010, 015 și 020 - 040 se respectă următoarea corelație: 140 ≥ 150 Pentru coloanele 050 - 090 se respectă următoarea corelație: 140 ≤ 150c) Corelații între F 04.04.1 și F 01.01
    F 04.04.1 col. 010 relația F 01.01 col. 010
    010 = 182
    070 = 183
    140 = 181
    4.5. Controlul situației F 04.05 - Active financiare subordonatea) Controlul vertical 030 = 010 + 020b) Corelație între F 04.05 și F 01.01 F 04.05 (030) ≤ F 01.01 (080 + 090 + 098 + 099 + 143 + 144 + 182 + 183)
    5. Controlul situației F 05.01 - Credite și avansuri, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării, pe tipuri de produsa) Controlul vertical Pentru coloana 010 se respectă următoarea corelație: 080 = 010 + 020 + 040 + 050 + 060 + 070 Pentru coloanele 005 și 020 - 060 se respectă următoarele corelații: 080 = 010 + 020 + 030 + 040 + 050 + 060 + 070 080 ≥ 090 + 100 Pentru coloanele 005 și 050 se respectă următoarea corelație: 080 ≥ 130 Pentru coloanele 005 și 060 se respectă următoarea corelație: 080 ≥ 110 + 120b) Corelații între F 05.00 și F 01.01F 05.01.010.col.030 = F 01.01.040.col.010F 05.01.080 (col.010 + col.020 + col.030 + col.040 + col.050 + col.060) = F 01.01.col.010 (030 + 040 + 099 + 130 + 144 + 183)c) Corelații între F 05.01, F 04.02.1, F 04.02.2, F 04.03.1, F 04.04.1 și F 01.01F 05.01.080.col.010 = F 01.01.030.col.010 + F 04.02.1.120.col.010 + F 04.02.2.130.col.010 + F 04.03.1.120.col.010 + F 04.04.1.080.col.010F 05.01.080.col.020 = F 04.02.1.130.col.010 + F 04.02.2.140.col.010 + F 04.03.1.130.col.010 + F 04.04.1.090.col.010F 05.01.080.col.030 = F 01.01.040.col.010 + F 04.02.1.140.col.010 + F 04.02.2.150.col.010 + F 04.03.1.140.col.010 + F 04.04.1.100.col.010F 05.01.080.col.040 = F 04.02.1.150.col.010 + F 04.02.2.160.col.010 + F 04.03.1.150.col.010 + F 04.04.1.110.col.010F 05.01.080.col.050 = F 04.02.1.160.col.010 + F 04.02.2.170.col.010 + F 04.03.1.160.col.010 + F 04.04.1.120.col.010F 05.01.080.col.060 = F 04.02.1.170.col.010 + F 04.02.2.180.col.010 + F 04.03.1.170.col.010 + F 04.04.1.130.col.0106. Controlul situației F 06.01 - Clasificarea pe coduri NACE a creditelor și avansurilor acordate societăților nefinanciare, altele decât cele deținute în vederea tranzacționăriia) Controlul orizontalcol. 010 ≥ col. 011col. 010 ≥ col. 012b) Controlul vertical190 = 010 + 020 + 030 + 040 + 050 + 060 + 070 + 080 + 090 + 100 + 105 + 110 + 120 + 130 + 140 + 150 + 160 + 170 + 180c) Corelații între F 06.01, F 04.02.1, F 04.02.2, F 04.03.1 și F 04.04.1F 06.01.190.col.010 = F 04.02.1.160 (col.010 - col.020) + F 04.02.2.170 (col.010 - col.020) + F 04.03.1.160 (col.015 + col.030 + col.040) + F 04.04.1.120 (col.015 + col.030 + col.040)F 06.01.190.col.022 = F 04.02.1.160.col.020 + F04.02.2.170.col.020d) Corelație între F 06.01 și F 05.01F 06.01.190 (col.010 + col.021 + col.022) = F 05.01.080.col.0507. Controlul situației F 07.01 - Active financiare care fac obiectul deprecierii și care sunt restantea) Controlul vertical 060 = 070 + 080 + 090 + 100 + 110 120 = 130 + 140 + 150 + 160 + 170 + 180 120 = 200 + 210 + 220 + 230 + 240 + 250 + 260 120 ≥ 310 120 ≥ 270 + 280 120 ≥ 290 + 300 190 = 060 + 120b) Corelații între F 07.01, F 04.03.1 și F 04.04.1 F 07.01.060 (col. 010 + col. 020 + col. 030) ≤ F 04.03.1.050 (col. 015 + col. 050) + F 04.04.1.010 (col. 015 + col. 050) F 07.01.070 (col. 010 + col. 020 + col. 030) ≤ F 04.03.1.060 (col. 015 + col. 050) + F 04.04.1.020 (col. 015 + col. 050) F 07.01.080 (col. 010 + col. 020 + col. 030) ≤ F 04.03.1.070 (col. 015 + col. 050) + F 04.04.1.030 (col. 015 + col. 050) F 07.01.090 (col. 010 + col. 020 + col. 030) ≤ F 04.03.1.080 (col. 015 + col. 050) + F 04.04.1.040 (col. 015 + col. 050) F 07.01.100 (col. 010 + col. 020 + col. 030) ≤ F 04.03.1.090 (col. 015 + col. 050) + F 04.04.1.050 (col. 015 + col. 050) F 07.01.110 (col. 010 + col. 020 + col. 030) ≤ F 04.03.1.100 (col. 015 + col. 050) + F 04.04.1.060 (col. 015 + col. 050) F 07.01.120 (col. 010 + col. 020 + col. 030) ≤ F 04.03.1.110 (col. 015 + col. 050) + F 04.04.1.070 (col. 015 + col. 050) F 07.01.130 (col. 010 + col. 020 + col. 030) ≤ F 04.03.1.120 (col. 015 + col. 050) + F 04.04.1.080 (col. 015 + col. 050) F 07.01.140 (col. 010 + col. 020 + col. 030) ≤ F 04.03.1.130 (col. 015 + col. 050) + F 04.04.1.090 (col. 015 + col. 050) F 07.01.150 (col. 010 + col. 020 + col. 030) ≤ F 04.03.1.140 (col. 015 + col. 050) + F 04.04.1.100 (col. 015 + col. 050) F 07.01.160 (col. 010 + col. 020 + col. 030) ≤ F 04.03.1.150 (col. 015 + col. 050) + F 04.04.1.110 (col. 015 + col. 050) F 07.01.170 (col. 010 + col. 020 + col. 030) ≤ F 04.03.1.160 (col. 015 + col. 050) + F 04.04.1.120 (col. 015 + col. 050) F 07.01.180 (col. 010 + col. 020 + col. 030) ≤ F 04.03.1.170 (col. 015 + col. 050) + F 04.04.1.130 (col. 015 + col. 050) F 07.01.190 (col. 010 + col. 020 + col. 030) ≤ F 04.03.1.180 (col. 015 + col. 050) + F 04.04.1.140 (col. 015 + col. 050) F 07.01.060 (col. 040 + col. 050 + col. 060) ≤ F 04.03.1.050 (col. 030 + col. 060) + F 04.04.1.010 (col. 030 + col. 060) F 07.01.070 (col. 040 + col. 050 + col. 060) ≤ F 04.03.1.060 (col. 030 + col. 060) + F 04.04.1.020 (col. 030 + col. 060) F 07.01.080 (col. 040 + col. 050 + col. 060) ≤ F 04.03.1.070 (col. 030 + col. 060) + F 04.04.1.030 (col. 030 + col. 060) F 07.01.090 (col. 040 + col. 050 + col. 060) ≤ F 04.03.1.080 (col. 030 + col. 060) + F 04.04.1.040 (col. 030 + col. 060) F 07.01.100 (col. 040 + col. 050 + col. 060) ≤ F 04.03.1.090 (col. 030 + col. 060) + F 04.04.1.050 (col. 030 + col. 060) F 07.01.110 (col. 040 + col. 050 + col. 060) ≤ F 04.03.1.100 (col. 030 + col. 060) + F 04.04.1.060 (col. 030 + col. 060) F 07.01.120 (col. 040 + col. 050 + col. 060) ≤ F 04.03.1.110 (col. 030 + col. 060) + F 04.04.1.070 (col. 030 + col. 060) F 07.01.180 (col. 040 + col. 050 + col. 060) ≤ F 04.03.1.170 (col. 030 + col. 060) + F 04.04.1.130 (col. 030 + col. 060) F 07.01.130 (col. 040 + col. 050 + col. 060) ≤ F 04.03.1.120 (col. 030 + col. 060) + F 04.04.1.080 (col. 030 + col. 060) F 07.01.140 (col. 040 + col. 050 + col. 060) ≤ F 04.03.1.130 (col. 030 + col. 060) + F 04.04.1.090 (col. 030 + col. 060) F 07.01.150 (col. 040 + col. 050 + col. 060) ≤ F 04.03.1.140 (col. 030 + col. 060) + F 04.04.1.100 (col. 030 + col. 060) F 07.01.160 (col. 040 + col. 050 + col. 060) ≤ F 04.03.1.150 (col. 030 + col. 060) + F 04.04.1.110 (col. 030 + col. 060) F 07.01.170 (col. 040 + col. 050 + col. 060) ≤ F 04.03.1.160 (col. 030 + col. 060) + F 04.04.1.120 (col. 030 + col. 060) F 07.01.060 (col. 070 + col. 080 + col. 090) ≤ F 04.03.1.050 (col. 040 + col. 070) + F 04.04.1.010 (col. 040 + col. 070) F 07.01.070 (col. 070 + col. 080 + col. 090) ≤ F 04.03.1.060 (col. 040 + col. 070) + F 04.04.1.020 (col. 040 + col. 070) F 07.01.080 (col. 070 + col. 080 + col. 090) ≤ F 04.03.1.070 (col. 040 + col. 070) + F 04.04.1.030 (col. 040 + col. 070) F 07.01.090 (col. 070 + col. 080 + col. 090) ≤ F 04.03.1.080 (col. 040 + col. 070) + F 04.04.1.040 (col. 040 + col. 070) F 07.01.100 (col. 070 + col. 080 + col. 090) ≤ F 04.03.1.090 (col. 040 + col. 070) + F 04.04.1.050 (col. 040 + col. 070) F 07.01.110 (col. 070 + col. 080 + col. 090) ≤ F 04.03.1.100 (col. 040 + col. 070) + F 04.04.1.060 (col. 040 + col. 070) F 07.01.120 (col. 070 + col. 080 + col. 090) ≤ F 04.03.1.110 (col. 040 + col. 070) + F 04.04.1.070 (col. 040 + col. 070) F 07.01.180 (col. 070 + col. 080 + col. 090) ≤ F 04.03.1.170 (col. 040 + col. 070) + F 04.04.1.130 (col. 040 + col. 070) F 07.01.130 (col. 070 + col. 080 + col. 090) ≤ F 04.03.1.120 (col. 040 + col. 070) + F 04.04.1.080 (col. 040 + col. 070) F 07.01.140 (col. 070 + col. 080 + col. 090) ≤ F 04.03.1.130 (col. 040 + col. 070) + F 04.04.1.090 (col. 040 + col. 070) F 07.01.150 (col. 070 + col. 080 + col. 090) ≤ F 04.03.1.140 (col. 040 + col. 070) + F 04.04.1.100 (col. 040 + col. 070) F 07.01.160 (col. 070 + col. 080 + col. 090) ≤ F 04.03.1.150 (col. 040 + col. 070) + F 04.04.1.110 (col. 040 + col. 070) F 07.01.170 (col. 070 + col. 080 + col. 090) ≤ F 04.03.1.160 (col. 040 + col. 070) + F 04.04.1.120 (col. 040 + col. 070)8. Controlul situației F 08.00 - Clasificarea datoriilor financiare8.1. Controlul situației F 08.01 - Clasificarea datoriilor financiare pe tipuri de produse și pe sectoare ale contrapărțilora) Controlul vertical Pentru coloana 010 se respectă următoarele corelații: 020 = 030 + 040 450 = 010 + 020 + 050 + 360 + 440 Pentru coloanele 020, 030 și 040 se respectă următoarea corelație: 450 = 050 + 360 + 440 Pentru coloanele 010 - 030 se respectă următoarele corelații: 050 = 060 + 110 + 160 + 210 + 260 + 310 060 = 070 + 080 + 090 + 100 110 = 120 + 130 + 140 + 150 160 = 170 + 180 + 190 + 200 210 = 220 + 230 + 240 + 250 260 = 270 + 280 + 290 + 300 310 = 320 + 330 + 340 + 350 360 = 370 + 380 + 390 + 400 + 410 410 = 420 + 430 Pentru coloana 037 se respectă următoarea corelație: 450 = 010b) Corelații între F 08.01 și F 01.02
    F 08.01 col. 010 relația F 01.02 col. 010
    010 = 020
    020 = 030
    050 = 040
    360 = 050
    440 = 060
    450 = 010
    F 08.01 col. 020 relația F 01.02 col. 010
    050 = 080
    360 = 090
    440 = 100
    450 = 070
    F 08.01 col. 030 relația F 01.02 col. 010
    050 = 120
    360 = 130
    440 = 140
    450 = 110
    F 08.01 col. 037 relația F 01.02 col. 010
    010 = 150
    450 = 150
    8.2. Controlul situației F 08.02 - Datorii financiare subordonatea) Controlul vertical 030 = 010 + 020b) Corelații între F 08.02 și F 01.02
    F 08.02 relația F 01.02 col. 010
    010 (col. 010) 080
    010 (col. 020) 120
    020 (col. 010) 090
    020 (col. 020) 130
    030 (col. 010) 070
    030 (col. 020) 110
    9. Controlul situației F 09.00 - Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente9.1. Controlul situației F 09.01.1 - Expuneri extrabilanțiere: Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente datea) Controlul verticalPentru coloanele 010 - 110 se respectă următoarele corelații:010 = 030 + 040 + 050 + 060 + 070 + 080090 = 110 + 120 + 130 + 140 + 150 + 160170 = 190 + 200 + 210 + 220 + 230 + 240Pentru coloanele 010 - 120 se respectă următoarele corelații:010 ≥ 021090 ≥ 101170 ≥ 181b) Corelație între F 09.01.1 și F 01.02F 09.01.1.010 (col.040 + col.050 + col.060 + col.110) + F 09.01.1.090 (col.040 + col.050 + col.060 + col.110) + F 09.01.1.170 (col.040 + col.050 + col.060 + col.110) = F 01.02.220.col.0109.2. Controlul situației F 09.02 - Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente primiteControlul verticalPentru coloana 010 se respectă următoarea corelație:080 = 090 + 100 + 110 + 120 + 130 + 140Pentru coloana 020 se respectă următoarele corelații:010 = 020 + 030 + 040 + 050 + 060 + 070150 = 160 + 170 + 180 + 190 + 200 + 21010. Controlul situației F 10.00 - Instrumente financiare derivate deținute în vederea tranzacționării, inclusiv instrumente de acoperire economică împotriva riscurilora) Controlul orizontalPentru liniile 010, 030, 050, 070, 090, 110, 130, 150, 170, 190, 210 - 250, 270 și 290 se respectă următoarea corelație:col.030 ≥ col.040b) Controlul verticalPentru coloanele 010 - 030 se respectă următoarele corelații: 010 ≥ 020010 = 030 + 040 + 050 + 060070 ≥ 080070 = 090 + 100 + 110 + 120130 ≥ 140130 = 150 + 160 + 170 + 180190 ≥ 195190 ≥ 201250 ≥ 260270 ≥ 280290 ≥ 300 + 310 + 320Pentru coloanele 010 - 040 se respectă următoarele corelații: 190 = 210 + 220 + 230 + 240190 ≥ 210290 = 010 + 070 + 130 + 190 + 250 + 270c) Corelații între F 10.00 și F 01.00F 10.00.290.col.010 = F 01.01.060.col.010 F 10.00.290.col.020 = F 01.02.020.col.010d) Corelație între F 10.00 și F 08.01F 10.00.290.col.020 = F 08.01.010.col.01011. Controlul situației F 11.00 - Contabilitatea de acoperire11.1. Controlul situației F 11.01 - Instrumente financiare derivate - contabilitatea de acoperire:Clasificare pe tipuri de risc și pe tipuri de acoperirea) Controlul orizontalPentru liniile 010, 020, 040, 060, 070, 090, 110, 120, 140, 160 - 250, 270, 290, 300, 320, 340, 350, 370, 390 - 500 se respectă următoarea corelație:col.030 ≥ col.040b) Controlul verticalPentru coloanele 010 - 030 se respectă următoarele corelații:010 = 020 + 030 + 040 + 050060 = 070 + 080 + 090 + 100110 = 120 + 130 + 140 + 150240 = 250 + 260 + 270 + 280290 = 300 + 310 + 320 + 330340 = 350 + 360 + 370 + 380500 ≥ 510 + 520 + 530Pentru coloanele 010 - 040 se respectă următoarele corelații:160 = 170 + 180 + 190 + 200160 ≥ 170230 = 010 + 060 + 110 + 160 + 210 + 220390 = 400 + 410 + 420 + 430390 ≥ 400460 = 240 + 290 + 340 + 390 + 440 + 450500 = 230 + 460 + 470 + 480 + 490c) Corelații între F 11.01 și F 01.00F 11.01.500.col.010 = F 01.01.240.col.010F 11.01.500.col.020 = F 01.02.150.col.010d) Corelație între F 11.01 și F 08.01F 11.01.500.col.020 = F 08.01.010.col.037F 11.01.500.col.020 = F 08.01.450.col.03712. Controlul situației F 12.00 - Variația ajustărilor pentru pierderi de credit și provizioanelor12.1. Controlul situației F 12.01 - Variația ajustărilor și provizioanelor pentru pierderi de credita) Controlul orizontal Pentru liniile 010 - 340 și 360 - 520 se respectă următoarea corelație: col. 100 = col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050 + col. 070 + col. 080 + col. 090b) Controlul vertical 010 = 020 + 080 010 = 160 + 170 020 = 030 + 040 + 050 + 060 + 070 080 = 090 + 100 + 110 + 120 + 130 + 140 180 = 190 + 250 180 = 330 + 340 190 = 200 + 210 + 220 + 230 + 240 250 = 260 + 270 + 280 + 290 + 300 + 310 360 = 370 + 430 360 = 500 + 510 520 = 010 + 180 + 360 570 = 530 + 540 + 560c) Corelații între F 12.01, F 04.03.1 și F 04.04.1F 12.01.010.col.100 = F 04.03.1.180.col.050 + F 04.04.1.140.col.050 F 12.01.020.col.100 = F 04.03.1.050.col.050 + F 04.04.1.010.col.050 F 12.01.080.col.100 = F 04.03.1.110.col.050 + F 04.04.1.070.col.050 F 12.01.180.col.100 = F 04.03.1.180.col.060 + F 04.04.1.140.col.060 F 12.01.190.col.100 = F 04.03.1.050.col.060 + F 04.04.1.010.col.060 F 12.01.250.col.100 = F 04.03.1.110.col.060 + F 04.04.1.070.col.060 F 12.01.360.col.100 = F 04.03.1.180.col.070 + F 04.04.1.140.col.070 F 12.01.370.col.100 = F 04.03.1.050.col.070 + F 04.04.1.010.col.070 F 12.01.430.col.100 = F 04.03.1.110.col.070 + F 04.04.1.070.col.070d) Corelații între F 12.01 și F 09.01.1
    F 12.01 col. 100 relația F 09.01.1
    530 = (010 + 090 + 170)(col. 040)
    540 = (010 + 090 + 170)(col. 050)
    560 = (010 + 090 + 170)(col. 060)
    12.2. Controlul situației F 12.02 - Transferuri între stadiile de depreciere (prezentare pe bază brută) Controlul vertical 010 = 020 + 030 + 040 + 050 + 060 070 = 080 + 090 + 100 + 110 + 120 + 130 140 = 010 + 070
    13. Controlul situației F 13.00 - Garanții reale și alte garanții primite13.1. Controlul situației F 13.01 - Clasificarea garanțiilor reale și a altor garanții pe tipuri de credite și avansuri, altele decât cele deținute în vederea tranzacționăriia) Controlul vertical 010 ≥ 020 + 030 + 040 010 ≥ 020 010 ≥ 030 010 ≥ 040b) Corelații între F 13.01 și F 01.01 F 13.01.010 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) ≤ F 01.01.col. 010 (030 + 040 + 099 + 130 + 144 + 183)c) Corelații între F 13.01 și F 05.01 F 13.01.010 (col. 010 + col. 020) ≤ F 05.01.090 (col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050 + col. 060) F 13.01.010 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) ≤ F 05.01.080 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050 + col. 060) F 13.01.010 (col. 030 + col. 040) ≤ F 05.01.100 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050 + col. 060) F 13.01.020 (col. 010 + col. 020) ≤ F 05.01.090.col. 040 F 13.01.020 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) ≤ F 05.01.080.col. 040 F 13.01.020 (col. 030 + col. 040) ≤ F 05.01.100.col. 040 F 13.01.030 (col. 010 + col. 020) ≤ F 05.01.090.col. 050 F 13.01.030 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) ≤ F 05.01.080.col. 050 F 13.01.030 (col. 030 + col. 040) ≤ F 05.01.100.col. 050 F 13.01.040 (col. 010 + col. 020) ≤ F 05.01.090.col. 060 F 13.01.040 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) ≤ F 05.01.080.col. 060 F 13.01.040 (col. 030 + col. 040) ≤ F 05.01.100.col. 060 F 13.01.050 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) ≤ F 05.01.120.col. 060d) Corelație între F 13.01 și F 09.02 F 13.01.010 (col. 050) ≤ F 09.02.080 (col. 010)13.2. Controlul situației F 13.02 - Active obținute în cursul perioadei prin intrarea în posesia garanțiilor reale [deținute la data raportării]a) Controlul vertical 060 = 010 + 020 + 030 + 040 + 050b) Corelație între F 13.02 și F 01.01. F 13.02.020.col. 010 ≤ F 01.01.280.col. 01013.3. Controlul situației F 13.03 - Active obținute prin intrarea în posesia garanțiilor reale deținute [active imobilizate], valoarea cumulată Corelație între F 13.03 și F 13.02 F 13.02.030.col. 010 ≤ F 13.03.010.col. 01014. Controlul situației F 14.00 - Ierarhia valorii juste: instrumente financiare evaluate la valoarea justăa) Controlul vertical Pentru coloanele 010 - 050 și 070 - 080 se respectă următoarele corelații: 010 = 020 + 030 + 040 + 050 056 = 057 + 058 + 059 060 = 080 + 090 150 = 160 + 170 + 180 + 190 + 200 210 = 220 + 230 + 240 Pentru coloana 060 se respectă următoarele corelații: 010 = 020 + 030 + 040 056 = 057 + 058 060 = 080 150 = 160 + 170 + 190 210 = 230 Pentru coloanele 010 - 080 se respectă următoarea corelație: 101 = 102 + 103 + 104b) Corelații între F 14.00 și F 01.01
    F 14.00 (col. 010 + col. 020 + col. 030) relația F 01.01.col. 010
    010 = 050
    020 = 060
    030 = 070
    040 = 080
    050 = 090
    056 = 096
    057 = 097
    058 = 098
    059 = 099
    060 = 100
    080 = 120
    090 = 130
    101 = 141
    102 = 142
    103 = 143
    104 = 144
    140 = 240
    c) Corelații între F 14.00 și F 01.02
    F 14.00 (col. 010 + col. 020 + col. 030) relația F 01.02.col. 010
    150 = 010
    160 = 020
    170 = 030
    180 = 040
    190 = 050
    200 = 060
    210 = 070
    220 = 080
    230 = 090
    240 = 100
    250 = 150
    15. Controlul situației F 15.00 - Derecunoaștere și datorii financiare asociate activelor financiare transferatea) Controlul orizontal 010 ≥ 020 + 030 040 ≥ 050 + 060b) Controlul vertical Pentru coloanele 010 - 090 se respectă următoarele corelații: 010 = 020 + 030 + 040 045 = 046 + 047 + 048 050 = 070 + 080 091 = 092 + 093 + 094 Pentru coloanele 010 - 090 și 110 se respectă următoarele corelații: 131 = 132 + 133 190 = 010 + 045 + 050 + 091 + 131 Pentru coloana 110 se respectă următoarele corelații: 010 = 030 + 040 045 = 047 + 048 050 = 070 + 080 091 = 093 + 094c) Corelații între F 15.00 și F 01.01
    F 15.00 (col. 010 + col. 080) relația F 01.01.col. 010
    010 050
    020 070
    030 080
    040 090
    045 096
    046 097
    047 098
    048 099
    050 100
    070 120
    080 130
    091 141
    092 142
    093 143
    094 144
    131 181
    132 182
    133 183
    190 380
    d) Corelație între F 15.00 și F 08.01 F 15.00.190.col. 060 ≤ F 08.01.100(col. 010 + col. 020 + col. 030) + F 08.01.150(col. 010 + col. 020 + col. 030) + F 08.01.200(col. 010 + col. 020 + col. 030) + F 08.01.250(col. 010 + col. 020 + col. 030) + F 08.01.300(col. 010 + col. 020 + col. 030) + F 08.01.350(col. 010 + col. 020 + col. 030)
    16. Controlul situației F 16.00 - Clasificarea anumitor elemente din contul de profit sau pierdere16.1. Controlul situației F 16.01 - Venituri și cheltuieli cu dobânzile, defalcate pe instrumente și pe sectoare ale contrapărțilora) Controlul vertical 020 = 030 + 040 + 050 + 060 + 070 080 = 090 + 100 + 110 + 120 + 130 + 140 160 = 170 + 180 + 190 + 200 + 210 + 220 270 = 020 + 080 + 150 + 160 + 230 + 240 + 260b) Corelații între F 16.01 și F 02.00
    F 16.01.col. 010 relația F 02.00.col. 010
    150 = 080
    270 = 010
    160 + 230 + 240 + 260 = 085
    F 16.01.col. 020 relația F 02.00.col. 010
    260 = 140
    270 = 090
    020 + 080 + 150 = 145
    16.2. Controlul situației F 16.02 - Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumentea) Controlul vertical 070 = 020 + 030 + 040 + 050 + 060b) Corelație între F 16.02 și F 02.00 F 16.02.070.col. 010 = F 02.00.220.col. 01016.3. Controlul situației F 16.03 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe instrumentea) Controlul vertical 090 = 010 + 020 + 030 + 040 + 050 + 060 + 070 + 080b) Corelație între F 16.03 și F 02.00 F 16.03.090.col. 010 = F 02.00.280.col. 01016.4. Controlul situației F 16.04 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, defalcate pe tipuri de risca) Controlul vertical 070 = 010 + 020 + 030 + 040 + 050 + 060b) Corelație între F 16.04 și F 02.00 F 16.04.070.col. 010 = F 02.00.280.col. 010c) Corelație între F 16.04 și F 16.03 F 16.04.070.col. 010 = F 16.03.090.col. 01016.5. Controlul situației F 16.04.1 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumente Corelație între F 16.04.1 și F 02.00 F 16.04.1.090.col. 010 = F 02.00.287.col. 01016.6. Controlul situației F 16.05 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe instrumentea) Controlul vertical Pentru coloana 010 se respectă următoarea corelație: 070 = 020 + 030 + 040 + 050 + 060b) Corelație între F 16.05 și F 02.00 F 16.05.070.col. 010 = F 02.00.290.col. 01016.7. Controlul situației F 16.06 - Câștiguri sau pierderi din contabilitatea de acoperirea) Controlul vertical 050 = 010 + 020 + 030 + 040b) Corelații între F 16.06 și F 02.00 F 16.06.050.col. 010 = F 02.00.300.col. 01016.8. Controlul situației F 16.07 - Deprecierea activelor nefinanciarea) Controlul vertical Pentru coloanele 010 - 020 se respectă următoarele corelații: 060 = 070 + 080 + 090 150 = 060 + 100 Pentru coloana 010 se respectă următoarea corelație: 100 = 110 + 120 + 130 + 140 + 145 Pentru coloana 020 se respectă următoarea corelație: 100 = 110 + 120 + 140 + 145 Pentru coloana 040 se respectă următoarele corelații: 060 = 070 + 080 + 090 100 = 110 + 120 + 130 + 140 + 145 150 = 060 + 100b) Corelații între F 16.07 și F 02.00
    F 16.07.col. 010 relația F 02.00.col. 010
    130 = 550
    F 16.07 (col. 010 + col. 020) relația F 02.00.col. 010
    060 = 510
    100 = 520
    110 = 530
    120 = 540
    140 = 560
    145 = 570
    17. Controlul situației F 18.00 - Informații privind expunerile performante și neperformantea) Controlul orizontal Pentru liniile 010 - 550 se respectă următoarele corelații: col. 010 = col. 020 + col. 060 col. 110 ≤ col. 060 Pentru liniile 010 - 330 se respectă următoarele corelații: col. 020 = col. 030 + col. 055 col. 060 = col. 070 + col. 080 + col. 090 + col. 100 + col. 105 col. 150 = col. 160 + col. 170 + col. 180 + col. 190 + col. 195 col. 200 + col. 210 ≤ col. 060 + col. 150 Pentru liniile 010 - 201 și 330 - 550 se respectă următoarea corelație: col. 130 = col. 140 + col. 150 Pentru liniile 010 - 201, 330 și 335 se respectă următoarea corelație: col. 120 ≤ col. 060b) Controlul vertical Pentru coloanele 010 - 210 se respectă următoarele corelații: 010 = 020 + 030 + 040 + 050 + 060 070 = 080 + 090 + 100 + 110 + 120 + 150 180 = 010 + 070 181 = 182 + 183 + 184 + 185 + 186 191 = 192 + 193 + 194 + 195 + 196 + 197 201 = 181 + 191 Pentru coloanele 010 - 110, 130 și 150 - 210 se respectă următoarele corelații: 211 = 212 + 213 + 214 + 215 + 216 221 = 222 + 223 + 224 + 225 + 226 + 227 231 = 211 + 221 330 = 180 + 201 + 231 Pentru coloanele 010, 020, 060, 110, 130 - 150, 200 și 210 se respectă următoarele corelații: 340 = 350 + 360 + 370 + 380 + 390 + 400 410 = 420 + 430 + 440 + 450 + 460 + 470 480 = 490 + 500 + 510 + 520 + 530 + 540 550 = 340 + 410 + 480 Pentru coloanele 010 - 120, 200 și 210 se respectă următoarele corelații: 120 ≥ 130 120 ≥ 140 150 ≥ 160 150 ≥ 170 Pentru coloanele 130 - 195 se respectă următoarele corelații: 120 ≤ 130 120 ≤ 140 150 ≤ 160 150 ≤ 170 Pentru coloanele 120 și 140 se respectă următoarea corelație: 330 = 180 + 201c) Corelații între F 18.00, F 04.02.1 și F 04.02.2F 18.00.211.col.010 = F 04.02.1.050 (col.010 - col.020) + F 04.02.2.060 (col.010 - col.020)F 18.00.212.col.010 = F 04.02.1.060 (col.010 - col.020) + F 04.02.2.070 (col.010 - col.020)F 18.00.213.col.010 = F 04.02.1.070 (col.010 - col.020) + F 04.02.2.080 (col.010 - col.020)F 18.00.214.col.010 = F 04.02.1.080 (col.010 - col.020) + F 04.02.2.090 (col.010 - col.020)F 18.00.215.col.010 = F 04.02.1.090 (col.010 - col.020) + F 04.02.2.100 (col.010 - col.020)F 18.00.216.col.010 = F 04.02.1.100 (col.010 - col.020) + F 04.02.2.110 (col.010 - col.020)F 18.00.221.col.010 = F 04.02.1.110 (col.010 - col.020) + F 04.02.2.120 (col.010 - col.020)F 18.00.222.col.010 = F 04.02.1.120 (col.010 - col.020) + F 04.02.2.130 (col.010 - col.020)F 18.00.223.col.010 = F 04.02.1.130 (col.010 - col.020) + F 04.02.2.140 (col.010 - col.020)F 18.00.224.col.010 = F 04.02.1.140 (col.010 - col.020) + F 04.02.2.150 (col.010 - col.020)F 18.00.225.col.010 = F 04.02.1.150 (col.010 - col.020) + F 04.02.2.160 (col.010 - col.020)F 18.00.226.col.010 = F 04.02.1.160 (col.010 - col.020) + F 04.02.2.170 (col.010 - col.020)F 18.00.227.col.010 = F 04.02.1.170 (col.010 - col.020) + F 04.02.2.180 (col.010 - col.020)F 18.00.231.col.010 = F 04.02.1.col.010 (050 + 110) - F 04.02.1.180.col.020 + F 04.02.2.col.010 (060 + 120) - F 04.02.2.190.col.020F 18.00.211.col.130 = F 04.02.1.050.col.020 + F 04.02.2.060.col.020F 18.00.212.col.130 = F 04.02.1.060.col.020 + F 04.02.2.070.col.020F 18.00.213.col.130 = F 04.02.1.070.col.020 + F 04.02.2.080.col.020F 18.00.214.col.130 = F 04.02.1.080.col.020 + F 04.02.2.090.col.020F 18.00.215.col.130 = F 04.02.1.090.col.020 + F 04.02.2.100.col.020F 18.00.216.col.130 = F 04.02.1.100.col.020 + F 04.02.2.110.col.020F 18.00.221.col.130 = F 04.02.1.110.col.020 + F 04.02.2.120.col.020F 18.00.222.col.130 = F 04.02.1.120.col.020 + F 04.02.2.130.col.020F 18.00.223.col.130 = F 04.02.1.130.col.020 + F 04.02.2.140.col.020F 18.00.224.col.130 = F 04.02.1.140.col.020 + F 04.02.2.150.col.020F 18.00.225.col.130 = F 04.02.1.150.col.020 + F 04.02.2.160.col.020F 18.00.226.col.130 = F 04.02.1.160.col.020 + F 04.02.2.170.col.020F 18.00.227.col.130 = F 04.02.1.170.col.020 + F 04.02.2.180.col.020F 18.00.231.col.130 = F 04.02.1.180.col.020 + F 04.02.2.190.col.020d) Corelații între F 18.00 și F 04.03.1
    F 18.00.col. 010 relația F 04.03.1 (col. 015 + col. 030 + col. 040)
    181 = 050
    182 = 060
    183 = 070
    184 = 080
    185 = 090
    186 = 100
    191 = 110
    192 = 120
    193 = 130
    194 = 140
    195 = 150
    196 = 160
    197 = 170
    201 = 180
    F 18.00.col. 120 relația F 04.03.1.col. 040
    181 = 050
    182 = 060
    183 = 070
    184 = 080
    185 = 090
    186 = 100
    191 = 110
    192 = 120
    193 = 130
    194 = 140
    195 = 150
    196 = 160
    197 = 170
    201 = 180
    F 18.00.col. 130 relația F 04.03.1 (col. 050 + col. 060 + col. 070)
    181 = 050
    182 = 060
    183 = 070
    184 = 080
    185 = 090
    186 = 100
    191 = 110
    192 = 120
    193 = 130
    194 = 140
    195 = 150
    196 = 160
    197 = 170
    201 = 180
    e) Corelații între F 18.00 și F 04.04.1
    F 18.00.col. 010 relația F 04.04.1 (col. 015 + col. 030 + col. 040)
    010 = 010
    020 = 020
    030 = 030
    040 = 040
    050 = 050
    060 = 060
    090 = 090
    110 = 110
    120 = 120
    150 = 130
    F 18.00.col. 120 relația F 04.04.1 (col. 040)
    010 = 010
    020 = 020
    030 = 030
    040 = 040
    050 = 050
    060 = 060
    070 070
    080 080
    090 = 090
    100 100
    110 = 110
    120 = 120
    150 = 130
    180 140
    F 18.00.col. 130 relația F 04.04.1 (col. 050 + col. 060 + col. 070)
    010 = 010
    020 = 020
    030 = 030
    040 = 040
    050 = 050
    060 = 060
    070 070
    080 080
    090 = 090
    100 100
    110 = 110
    120 = 120
    150 = 130
    180 140
    f) Corelație între F 18.00, F 04.04.1 și F 01.01 F 18.00.070 (col. 010 + col. 130) = F 04.04.1.070 (col. 010) + F 01.01.030 (col. 010) + F 01.01.040 (col. 010) F 18.00.080 (col. 010 + col. 130) = F 04.04.1.080 (col. 010) + F 01.01.030 (col. 010) F 18.00.100 (col. 010 + col. 130) = F 04.04.1.100 (col. 010) + F 01.01.040 (col. 010) F 18.00.180 (col. 010 + col. 130) = F 04.04.1.140 (col. 010) + F 01.01.030 (col. 010) + F 01.01.040 (col. 010)g) Corelații între F 18.00 și F 06.01 F 18.00.col. 010 (120 + 196 + 226) = F 06.01.190.col. 010 F 18.00.col. 010 (120 + 196) = F 06.01.190.col. 011 F 18.00.col. 060 (120 + 196 + 226) = F 06.01.190.col. 012 F 18.00.col. 130 (120 + 196 + 226) = F 06.01.190 (col. 021 + col. 022) F 18.00.col. 130 (120 + 196) = F 06.01.190.col. 021 F 18.00.226.col. 130 = F 06.01.190.col. 022h) Corelații între F 18.00 și F 09.01.1
    F 18.00.col.010 relația F 09.01.1 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 100)
    340 = 010
    350 = 030
    360 = 040
    370 = 050
    380 = 060
    390 = 070
    400 = 080
    410 = 090
    420 = 110
    430 = 120
    440 = 130
    450 = 140
    460 = 150
    470 = 160
    480 = 170
    490 = 190
    500 = 200
    510 = 210
    520 = 220
    530 = 230
    540 = 240
    F 18.00.col.060 relația F 09.01.1 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 100)
    340 = 021
    410 = 101
    480 = 181
    F 18.00.col.130relațiaF 09.01.1(col.040 + col.050 + col.060 + col.110)
    340=010
    350=030
    360=040
    370=050
    380=060
    390=070
    400=080
    410=090
    420=110
    430=120
    440=130
    450=140
    460=150
    470=160
    480=170
    490=190
    500=200
    510=210
    520=220
    530=230
    540=240
    F 18.00.col.150 relația F 09.01.1 (col. 040 + col. 050 + col. 060 + col. 110)
    340 = 021
    410 = 101
    480 = 181
    i) Corelație între F 18.00 și F 09.02 F 18.00.col. 210 (330 + 550) ≤ F 09.02.080.col. 010
    18. Controlul situației F 19.00 - Informații privind expunerile restructuratea) Controlul orizontal Pentru liniile 010 - 340 se respectă următoarele corelații: col. 010 = col. 020 + col. 060 col. 020 = col. 030 + col. 040 col. 060 = col. 070 + col. 080 col. 140 = col. 150 + col. 160 col. 110 ≤ col. 060 Pentru liniile 010 - 201 și 330 - 340 se respectă următoarea corelație: col. 100 ≤ col. 060 Pentru liniile 010 - 330 se respectă următoarele corelații: col. 170 + col. 180 ≤ col. 010 + col. 120 Pentru liniile 010 - 201 și 330 - 340 se respectă următoarea corelație: col. 120 = col. 130 + col. 140b) Controlul vertical Pentru coloanele 010 - 180 se respectă următoarele corelații: 010 = 020 + 030 + 040 + 050 + 060 070 = 080 + 090 + 100 + 110 + 120 + 150 180 = 010 + 070 181 = 182 + 183 + 184 + 185 + 186 191 = 192 + 193 + 194 + 195 + 196 + 197 201 = 181 + 191 Pentru coloanele 010 - 090, 110 - 120 și 140 - 180 se respectă următoarele corelații: 211 = 212 + 213 + 214 + 215 + 216 221 = 222 + 223 + 224 + 225 + 226 + 227 231 = 211 + 221 330 = 180 + 201 + 231 Pentru coloanele 010 - 110, 170 și 180 se respectă următoarele corelații: 120 ≥ 130 120 ≥ 140 150 ≥ 160 150 ≥ 170 Pentru coloanele 120 - 160 se respectă următoarele corelații: 130 ≥ 120 140 ≥ 120 160 ≥ 150 170 ≥ 150 Pentru coloanele 100 și 130 se respectă următoarea corelație: 330 = 180 + 201c) Corelație între F 19.00 și F 09.02 F 19.00.col. 180 (330 + 340) ≤ F 09.02.080.col. 010d) Corelații între F 19.00 și F 18.00 Pentru fiecare dintre liniile 010 - 330 se respectă următoarele corelații: F 19.00.col. 010 ≤ F 18.00.col. 010 F 19.00.col. 020 ≤ F 18.00.col. 020 F 19.00.col. 060 ≤ F 18.00.col. 060 F 19.00.col. 090 ≤ F 18.00.col. 110 Pentru fiecare dintre liniile 010 - 201 și 330 se respectă următoarea corelație: F 19.00.col. 100 ≤ F 18.00.col. 12019. Controlul situației F 20.00 - Repartizare geografică19.1. Controlul situației F 20.01 - Repartizarea geografică a activelor în funcție de localizarea activitățilora) Controlul vertical 010 = 020 + 030 + 040 050 = 060 + 070 + 080 + 090 096 = 097 + 098 + 099 100 = 120 + 130 141 = 142 + 143 + 144 181 = 182 + 183 280 = 281 + 282 + 283 320 = 010 + 050 + 096 + 100 + 141 + 181 + 240 + 250 + 260 + 270 + 280 + 290 + 300 + 310b) Corelații între F 20.01 și F 01.01
    F 20.01 (col. 010 + col. 020) relația F 01.01 col. 010)
    010 = 010
    020 = 020
    030 = 030
    040 = 040
    050 = 050
    060 = 060
    070 = 070
    080 = 080
    090 = 090
    096 = 096
    097 = 097
    098 = 098
    099 = 099
    100 = 100
    120 = 120
    130 = 130
    141 = 141
    142 = 142
    143 = 143
    144 = 144
    181 = 181
    182 = 182
    183 = 183
    240 = 240
    250 = 250
    260 = 270
    270 = 300
    280 = 260
    281 261
    282 262
    283 263
    290 = 330
    300 = 360
    310 = 370
    320 = 380
    c) Corelații între F 20.01 și F 04.01
    F 20.01 (col. 010 + col. 020) relația F 04.01 (col. 010)
    060 = 005
    070 = 010
    080 = 060
    090 = 120
    050 = 190
    d) Corelații între F 20.01 și F 04.02.1
    F 20.01 (col. 010 + col. 020) relația F 04.02.1 (col. 010)
    096 = 180
    097 = 010
    098 = 050
    099 = 110
    e) Corelații între F 20.01 și F 04.02.2
    F 20.01 (col. 010 + col. 020) relația F 04.02.2 (col. 010)
    100 = 190
    120 = 060
    130 = 120
    f) Corelații între F 20.01 și F 04.03.1
    F 20.01 (col. 010 + col. 020) relația F 04.03. (col. 010)
    141 = 180
    142 = 010
    143 = 050
    144 = 110
    g) Corelații între F 20.01 și F 04.04.1
    F 20.01 (col. 010 + col. 020) relația F 04.04.1 (col. 010)
    181 = 140
    182 = 010
    183 = 070
    h) Corelații între F 20.01 și F 11.01
    F 20.01 (col. 010 + col. 020) relația F 11.01
    240 = 500.col.010
    19.2. Controlul situației F 20.02 - Repartizarea geografică a datoriilor în funcție de localizarea activitățilora) Controlul vertical 010 = 020 + 030 + 040 + 050 + 060 070 = 080 + 090 + 100 110 = 120 + 130 + 140 220 = 010 + 070 + 110 + 150 + 160 + 170 + 180 + 190 + 200 + 210b) Corelații între F 20.02 și F 01.02
    F 20.02 (col. 010 + col. 020) relația F 01.02 col. 010)
    010 = 010
    020 = 020
    030 = 030
    040 = 040
    050 = 050
    060 = 060
    070 = 070
    080 = 080
    090 = 090
    100 = 100
    110 = 110
    120 = 120
    130 = 130
    140 = 140
    150 = 150
    160 = 160
    170 = 170
    180 = 240
    190 = 270
    200 = 280
    210 = 290
    220 = 300
    c) Corelații între F 20.02 și F 08.01
    F 20.02 (col. 010 + col. 020) relația F 08.01
    010 = 450.col.010
    020 = 010.col.010
    030 = 020.col.010
    040 = 050.col.010
    050 = 360.col.010
    060 = 440.col.010
    070 = 450.col.020
    080 = 050.col.020
    090 = 360.col.020
    100 = 440.col.020
    110 = 450.col.030
    120 = 050.col.030
    130 = 360.col.030
    140 = 440.col.030
    150 = 010.col.037
    d) Corelație între F 20.02 și F 11.01
    F 20.02 (col. 010 + col. 020) relația F 11.01
    150 = 500.col.020
    19.3. Controlul situației F 20.03 - Repartizarea geografică a elementelor din contul de profit sau pierdere în funcție de localizarea activitățilora) Controlul vertical 155 = 010 - 020 - 030 + 040 + 050 - 060 + 070 + 080 + 083 + 090 + 100 + 110 + 130 + 140 - 150 250 = 010 - 020 - 030 + 040 + 050 - 060 + 070 + 080 + 083 + 090 + 100 + 110 + 130 + 140 - 150 - 160 - 170 + 171 - 180 - 190 - 200 - 210 + 220 + 240 270 = 250 - 260 290 = 270 + 280b) Corelații între F 20.03 și F 02.00
    F 20.03 (col. 010 + col. 020) relația F 02.00 col. 010)
    010 = 010
    020 = 090
    030 = 150
    040 = 160
    050 = 200
    060 = 210
    070 = 220
    080 = 280
    085 = 285
    083 = 287
    090 = 290
    100 = 300
    110 = 310
    130 = 330
    140 = 340
    150 = 350
    155 = 355
    160 = 360
    170 = 390
    171 = 425
    180 = 430
    190 = 460
    200 = 510
    210 = 520
    220 = 580
    240 = 600
    250 = 610
    260 = 620
    270 = 630
    280 = 640
    290 = 670
    c) Corelație între F 20.03 și F 03.00 F 20.03.290 (col. 010 + col. 020) = F 03.00.010.col. 010d) Corelații între F 20.03 și F 16.01 F 20.03.010 (col. 010 + col. 020) = F 16.01.270.col. 010 F 20.03.020 (col. 010 + col. 020) = F 16.01.270.col. 020e) Corelație între F 20.03 și F 16.02 F 20.03.070 (col. 010 + col. 020) = F 16.02.070.col. 010f) Corelație între F 20.03 și F 16.03 F 20.03.080 (col. 010 + col. 020) = F 16.03.090.col. 010g) Corelație între F 20.03 și F 16.04 F 20.03.080 (col. 010 + col. 020) = F 16.04.070.col. 010h) Corelație între F 20.03 și F 16.04.1 F 20.03.083 (col. 010 + col. 020) = F 16.04.1.090.col. 010i) Corelație între F 20.03 și F 16.05 F 20.03.090 (col. 010 + col. 020) = F 16.05.070.col. 010
    19.4. Controlul situației F 20.04 - Repartizarea geografică a activelor în funcție de locul de reședință al contrapărțiia) Controlul orizontal Pentru liniile 080 - 240 se respectă următoarea corelație: col. 010 ≥ col. 022 col. 010 ≥ col. 025b) Controlul vertical Pentru coloana 010 se respectă următoarele corelații: 010 ≥ 020 + 030 040 ≥ 050 + 060 + 070 Pentru coloanele 010 - 040 se respectă următoarele corelații: 080 = 090 + 100 + 110 + 120 + 130 140 = 150 + 160 + 170 + 180 + 190 + 220 Pentru coloanele 010 - 025 se respectă următoarele corelații: 190 ≥ 200 190 ≥ 210 220 ≥ 230 220 ≥ 240 Pentru coloanele 031 și 040 se respectă următoarele corelații 190 ≤ 200 190 ≤ 210 220 ≤ 230 220 ≤ 240c) Corelație între F 20.04 și F 01.01
    F 20.04 relația F 01.01 (col. 010)
    Sumă (010.col. 010)* = 060 + 240
    Sumă (040.col. 010)* = 070 + 097 + 142
    * Având în vedere că pentru F 20.04 se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se vor însuma valorile aferente respectivelor poziții din fiecare formular raportat.
    d) Corelații între F 20.04 și F 04.01
    F 20.04 (col. 011) relația F 04.01 (col. 010)
    Sumă(010)* = 005
    Sumă(040)* = 010
    Sumă(050)* = 030
    Sumă(060)* = 040
    Sumă(070)* = 050
    Sumă(080)* = 060
    Sumă(090)* = 070
    Sumă(100)* = 080
    Sumă(110)* = 090
    Sumă(120)* = 100
    Sumă(130)* = 110
    Sumă(140)* = 120
    Sumă(150)* = 130
    Sumă(160)* = 140
    Sumă(170)* = 150
    Sumă(180)* = 160
    Sumă(190)* = 170
    Sumă(220)* = 180
    * Având în vedere că pentru F 20.04 se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se vor însuma valorile aferente respectivelor poziții din fiecare formular raportat.
    e) Corelații între F 20.04 și F 05.01 Sumă(F 20.04.140 (col. 010 - col. 011))* = F 05.01.080.col. 005
    F 20.04 (col. 010 - col. 011 + col. 031 + col. 040) relația F 05.01
    Sumă(150)* = 080.col. 010
    Sumă(160)* = 080.col. 020
    Sumă(170)* = 080.col. 030
    Sumă(180)* = 080.col. 040
    Sumă(190)* = 080.col. 050
    Sumă(220)* = 080.col. 060
    * Având în vedere că pentru F 20.04 se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se vor însuma valorile aferente respectivelor poziții din fiecare formular raportat.
    f) Corelație între F 20.04 și F 06.01 Sumă(F 20.04.190 (col. 010 - col. 011))* = F 06.01.190.col. 010g) Corelație între F 20.04 și F 10.00 Sumă(F 20.04.010.col. 011)* = F 10.00.290.col. 010 * Având în vedere că pentru F 20.04 se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se vor însuma valorile aferente respectivelor poziții din fiecare formular raportat.h) Corelații între F 20.04 și F 18.00
    F 20.04 (col. 012) relația F 18.00 (col. 010)
    Sumă(080)* = 010 + 181
    Sumă(090)* = 020 + 182
    Sumă(100)* = 030 + 183
    Sumă(110)* = 040 + 184
    Sumă(120)* = 050 + 185
    Sumă(130)* = 060 + 186
    Sumă(140)* = 070 + 191
    Sumă(150)* = 080 + 192
    Sumă(160)* = 090 + 193
    Sumă(170)* = 100 + 194
    Sumă(180)* = 110 + 195
    Sumă(190)* = 120 + 196
    Sumă(220)* = 150 + 197
    F 20.04 (col. 025) relația F 18.00 (col. 060)
    Sumă(080)* = 010 + 181 + 211
    Sumă(090)* = 020 + 182 + 212
    Sumă(100)* = 030 + 183 + 213
    Sumă(110)* = 040 + 184 + 214
    Sumă(120)* = 050 + 185 + 215
    Sumă(130)* = 060 + 186 + 216
    Sumă(140)* = 070 + 191 + 221
    Sumă(150)* = 080 + 192 + 222
    Sumă(160)* = 090 + 193 + 223
    Sumă(170)* = 100 + 194 + 224
    Sumă(180)* = 110 + 195 + 225
    Sumă(190)* = 120 + 196 + 226
    Sumă(220)* = 150 + 197 + 227
    F 20.04 (col. 031) relația F 18.00 (col. 130)
    Sumă(080)* = 010 + 181
    Sumă(090)* = 020 + 182
    Sumă(100)* = 030 + 183
    Sumă(110)* = 040 + 184
    Sumă(120)* = 050 + 185
    Sumă(130)* = 060 + 186
    Sumă(140)* = 070 + 191
    Sumă(150)* = 080 + 192
    Sumă(160)* = 090 + 193
    Sumă(170)* = 100 + 194
    Sumă(180)* = 110 + 195
    Sumă(190)* = 120 + 196
    Sumă(220)* = 150 + 197
    F 20.04 (col. 040) relația F 18.00 (col. 130)
    Sumă(080)* = 211
    Sumă(090)* = 212
    Sumă(100)* = 213
    Sumă(110)* = 214
    Sumă(120)* = 215
    Sumă(130)* = 216
    Sumă(140)* = 221
    Sumă(150)* = 222
    Sumă(160)* = 223
    Sumă(170)* = 224
    Sumă(180)* = 225
    Sumă(190)* = 226
    Sumă(220)* = 227
    * Având în vedere că pentru F 20.04 se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se vor însuma valorile aferente respectivelor poziții din fiecare formular raportat.
    i) Corelații între F 20.04 și F 19.00
    F 20.04 (col. 022) relația F 19.00 (col. 010)
    Sumă(080)* = 010 + 181 + 211
    Sumă(090)* = 020 + 182 + 212
    Sumă(100)* = 030 + 183 + 213
    Sumă(110)* = 040 + 184 + 214
    Sumă(120)* = 050 + 185 + 215
    Sumă(130)* = 060 + 186 + 216
    Sumă(140)* = 070 + 191 + 221
    Sumă(150)* = 080 + 192 + 222
    Sumă(160)* = 090 + 193 + 223
    Sumă(170)* = 100 + 194 + 224
    Sumă(180)* = 110 + 195 + 225
    Sumă(190)* = 120 + 196 + 226
    Sumă(220)* = 150 + 197 + 227
    * Având în vedere că pentru F 20.04 se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se vor însuma valorile aferente respectivelor poziții din fiecare formular raportat.
    19.5. Controlul situației F 20.05 - Repartizarea geografică a expunerilor extrabilanțiere în funcție de locul de reședință al contrapărțiia) Controlul orizontal Pentru linia 010 se respectă următoarea corelație: col. 010 ≥ col. 022 Pentru liniile 010 - 030 se respectă următoarele corelații: col. 010 ≥ col. 025 col. 010 ≥ col. 030b) Corelație între F 20.05 și F 01.02 Sumă (F 20.05.col. 030 (010 + 020 + 030))* = F 01.02.220.col. 010 * Având în vedere că pentru F 20.05 se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se vor însuma valorile aferente respectivelor poziții din fiecare formular raportat.c) Corelații între F 20.05 și F 09.01
    F 20.05 relația F 09.01 (col. 010)
    Sumă(010.col. 010)* = 010
    Sumă(010.col. 025)* = 021
    Sumă(020.col. 010)* = 090
    Sumă(020.col. 025)* = 101
    Sumă(030.col. 010)* = 170
    Sumă(030.col. 025)* = 181
    * Având în vedere că pentru F 20.05 se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se vor însuma valorile aferente respectivelor poziții din fiecare formular raportat.
    d) Corelații între F 20.05 și F 18.00 Sumă(F 20.05.010.col. 025)* = F 18.00.340.col. 060 Sumă(F 20.05.020.col. 025)* = F 18.00.410.col. 060 Sumă(F 20.05.030.col. 025)* = F 18.00.480.col. 060 * Având în vedere că pentru F 20.05 se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se vor însuma valorile aferente respectivelor poziții din fiecare formular raportat.e) Corelație între F 20.05 și F 19.00 Sumă(F 20.05.010.col. 022)* = F 19.00.340.col. 010 * Având în vedere că pentru F 20.05 se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se vor însuma valorile aferente respectivelor poziții din fiecare formular raportat.
    19.6. Controlul situației F 20.06 - Repartizarea geografică a datoriilor în funcție de locul de reședință al contrapărțiia) Controlul vertical 010 ≥ 020 + 030 040 ≥ 050 + 060 070 = 080 + 090 + 100 + 110 + 120 + 130b) Corelații între F 20.06 și F 08.01
    F 20.06 relația F 08.01
    Sumă(010.col. 010)* = 010 (col. 010 + col. 037)
    Sumă(040.col. 010)* = 020 (col. 010)
    Sumă(070.col. 010)* = 050 (col. 010 + col. 020 + col. 030)
    Sumă(080.col. 010)* = 060 (col. 010 + col. 020 + col. 030)
    Sumă(090.col. 010)* = 110 (col. 010 + col. 020 + col. 030)
    Sumă(100.col. 010)* = 160 (col. 010 + col. 020 + col. 030)
    Sumă(110.col. 010)* = 210 (col. 010 + col. 020 + col. 030)
    Sumă(120.col. 010)* = 260 (col. 010 + col. 020 + col. 030)
    Sumă(130.col. 010)* = 310 (col. 010 + col. 020 + col. 030)
    * Având în vedere că pentru F 20.06 se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se vor însuma valorile aferente respectivelor poziții din fiecare formular raportat.
    c) Corelații între F 20.06 și F 20.02
    F 20.06 relația F 20.02 (col. 010 + col. 020)
    Sumă (010.col. 010)* = 020 + 150
    Sumă (040.col. 010)* = 030
    Sumă (070.col. 010)* = 040 + 080 + 120
    * Având în vedere că pentru F 20.06 se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se vor însuma valorile aferente respectivelor poziții din fiecare formular raportat.
    19.7. Controlul situației F 20.07.1 - Clasificarea creditelor și avansurilor către societăți nefinanciare, altele decât cele deținute în vederea tranzacționării, pe coduri NACE în funcție de reședința contrapărțiia) Controlul vertical 190 = 010 + 020 + 030 + 040 + 050 + 060 + 070 + 080 + 090 + 100 + 105 + 110 + 120 + 130 + 140 + 150 + 160 + 170 + 180b) Corelații între F 20.07.1 și F 06.01 Pentru fiecare dintre liniile 010-190 se respectă următoarele corelații: Sumă(F 20.07.col. 010)* = F 06.00.col. 010 Sumă(F 20.07.col. 011)* = F 06.00.col. 011 Sumă(F 20.07.col. 012)* = F 06.00.col. 012 Sumă(F 20.07.col. 021)* = F 06.00.col. 021 Sumă(F 20.07.col. 022)* = F 06.00.col. 022 * Având în vedere că pentru F 20.07 se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se vor însuma valorile aferente respectivelor poziții din fiecare formular raportat.c) Corelație între F 20.07.1 și F 20.04
    F 20.07.1 relația F 20.04
    (190.col. 011)* = (190.col. 012)*
    (190.col. 012)* = (190.col. 025)*
    (190.col. 021)* = (190.col. 031)*
    (190.col. 022)* = (190.col. 040)*
    (190.col. 021)* (200.col. 031)*
    (190.col. 022)* (200.col. 040)*
    * Având în vedere că pentru F 20.07.01 și F 20.04 se raportează câte un formular pentru fiecare țară de reședință a contrapărții, se va respecta corelația pentru fiecare formular raportat.
    20. Controlul situației F 21.00 - Imobilizări corporale și necorporale: active care fac obiectul unui contract de leasing operaționala) Controlul vertical 010 = 020 + 030 040 = 050 + 060 070 = 080 + 090b) Corelații între F 21.00 și F 01.01
    F 21.00.col. 010 relația F 01.01.col. 010
    010 280
    040 290
    070 320
    21. Controlul situației F 22.00 - Funcții aferente serviciilor de administrare a activelor, de custodie și altor servicii21.1. Controlul situației F 22.01 - Venituri și cheltuieli cu taxe și comisioane, defalcate pe activităția) Controlul vertical 010 = 020 + 060 + 070 + 080 + 110 + 120 + 130 + 140 + 180 + 190 + 200 + 210 + 220 230 = 240 + 250 + 260 + 270 + 280 + 290 020 = 030 + 040 + 050 080 = 090 + 100 140 = 150 + 160 + 170b) Corelații între F 22.01 și F 02.00
    F 22.01.col. 010 relația F 02.00.col. 010
    010 = 200
    230 = 210
    c) Corelații între F 22.01 și F 20.03
    F 22.01.col. 010 relația F 02.03. (col. 010 + col. 020)
    010 = 050
    230 = 060
    21.2. Controlul situației F 22.02 - Active implicate în serviciile furnizate Controlul vertical 010 = 020 + 030 + 040 + 050 060 = 070 + 080 060 ≥ 090 130 = 140 + 150 + 160
    22. Controlul situației F 31.00 - Părți afiliate22.1. Controlul situației F 31.01 - Părți afiliate: sume de plătit și sume de încasata) Controlul vertical 010 = 020 + 030 + 040 010 ≥ 050 060 = 070 + 080 090 ≥ 100b) Corelații între F 31.01 și F 01.01 F 31.01.020 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) ≤ F 01.01.col. 010 (070 + 097 + 142 + 260) F 31.01.030 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) ≤ F 01.01.col. 010 (080 + 098 + 120 + 143 + 182) F 31.01.040 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) ≤ F 01.01.col. 010 (030 + 040 + 090 + 099 + 130 + 144 + 183) F 31.01.010 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) ≤ F 01.01.col. 010 (030 + 040 + 050 + 096 + 100 + 141 + 181 + 260)c) Corelație între F 31.01 și F 01.02 F 31.01.080 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) ≤ F 01.02.col. 010 (050 + 090 + 130)d) Corelații între F 31.01 și F 08.01 F 31.01.070 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) ≤ F 08.01.050 (col. 010 + col. 020 + col. 030) - F 08.01.060 (col. 010 + col. 020 + col. 030) - F 08.01.110 (col. 010 + col. 020 + col. 030) F 31.01.080 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) ≤ F 08.01.360 (col. 010 + col. 020 + col. 030)e) Corelații între F 31.01 și F 09.01.1 F 31.01.090 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) ≤ F 09.01.1.col. 010 (050 + 060 + 070 + 080 + 130 + 140 + 150 + 160 + 210 + 220 + 230 + 240) + F 09.01.1.col. 020 (050 + 060 + 070 + 080 + 130 + 140 + 150 + 160 + 210 + 220 + 230 + 240) + F 09.01.1.col. 030 (050 + 060 + 070 + 080 + 130 + 140 + 150 + 160 + 210 + 220 + 230 + 240) + F 09.01.1.col. 100 (050 + 060 + 070 + 080 + 130 + 140 + 150 + 160 + 210 + 220 + 230 + 240) F 31.01.100 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) ≤ F 09.01.1.col. 010 (021 + 101 + 181) + F 09.01.1.col. 020 (021 + 101 + 181) + F 09.01.1.col. 030 (021 + 101 + 181) + F 09.01.1. col. 100 (021 + 101 + 181)f) Corelație între F 31.01 și F 09.02 F 31.01.110 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) ≤ F 09.02.col. 020 (040 + 050 + 060 + 070) + F 09.02.col. 010 (110 + 120 + 130 + 140) + F 09.02.col. 020 (180 + 190 + 200 + 210)g) Corelație între F 31.01, F 10.00 și F 11.01 F 31.01.120 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) ≤ F 10.00.290.col. 030 - F 10.00.col. 030 (050 + 060 + 110 + 120 + 170 + 180) + F 11.00.500.col. 030 - F 11.01.col. 030 (040 + 050 + 090 + 100 + 140 + 150 + 270 + 280 + 320 + 330 + 370 + 380)22.2. Controlul situației F 31.02 - Părți afiliate: cheltuieli și venituri generate de tranzacțiiCorelații între F 31.02 și F 02.00
    F 31.02 (col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050) relația F 02.00.col. 010
    010 010
    020 090
    040 200
    050 210
    23. Controlul situației F 41.00 - Valoarea justă23.1. Controlul situației F 41.01 - Ierarhia valorii juste: instrumente financiare la cost amortizata) Controlul orizontal col. 010 = col. 020 + col. 030 + col. 040b) Controlul vertical 015 = 016 + 017 070 = 080 + 090 + 10023.2. Controlul situației F 41.02 - Utilizarea opțiunii evaluării la valoarea justă Controlul vertical Pentru coloanele 010 și 040 se respectă următoarele corelații: 010 = 030 + 040 Pentru coloanele 010 - 040 se respectă următoarele corelații: 050 = 060 + 070 + 08024. Controlul situației F 42.00 - Imobilizări corporale și necorporale: valoare contabilă în funcție de metoda de evaluarea) Controlul vertical 010 = 020 + 030 040 = 050 + 060 070 = 080 + 090b) Corelații între F 42.00 și F 01.01
    F 42.00.col.010 relația F 01.01.col.010
    010 = 280
    040 = 290
    070 = 320
    c) Corelații între F 42.00 și F 21.00
    F 42.00.col. 010 relația F 21.00.col. 010
    010 010
    020 020
    030 030
    040 040
    050 050
    060 060
    070 070
    080 080
    090 090
    25. Controlul situației F 43.00 - Provizioanea) Controlul orizontal col. 070 = col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050 + col. 055 + col. 060b) Controlul vertical 070 = 010 + 020 + 030 + 040 + 050 + 060c) Corelații între F 43.00 și F 01.02
    F 43.00 relația F 01.02.col. 010
    070 (col. 010) = 180
    070 (col. 020) = 190
    070 (col. 030) = 200
    070 (col. 040) = 210
    070 (col. 050 + col. 055) = 220
    070 (col. 060) = 230
    070 (col. 070) 170
    26. Controlul situației F 44.00 - Planuri de beneficii determinate și beneficiile angajaților26.1. Controlul situației F 44.01 - Componente ale activelor și datoriilor nete ale planului de beneficii determinate Controlul vertical 010 = 030 + 040 + 050 + 060 010 ≥ 02026.2. Controlul situației F 44.02 - Variații ale obligațiilor privind beneficiile determinatea) Controlul vertical 120 = 010 + 020 + 030 + 040 + 050 + 060 + 070 + 080 + 190 + 100 + 110b) Corelație între F 44.02 și F 44.01 F 44.02.120.col. 010 = F 44.01.070.col. 01026.3. Controlul situației F 44.03 - Elemente memorandum [aferente cheltuielilor cu personalul] Corelație între F 44.03 și F 02.00 F 44.03.col. 010 (010 + 020) ≤ F 02.00.370.col. 01027. Controlul situației F 45.00 - Clasificarea elementelor selectate din contul de profit sau pierdere27.1. Controlul situației F 45.01 - Câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, defalcate pe portofolii contabilea) Controlul vertical Pentru coloana 010 se respectă următoarea corelație: 030 = 010 + 020b) Corelație între F 45.01 și F 02.00 F 45.01.030.col. 010 = F 02.00.290.col. 010c) Corelație între F 45.01 și F 16.05 F 45.01.030.col. 010 = F 16.05.070.col. 010d) Corelație între F 45.01 și F 20.03 F 45.01.030.col. 010 = F 20.03.090 (col. 010 + col. 020)27.2. Controlul situației F 45.02 - Câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciarea) Controlul vertical 050 = 020 + 030 + 040b) Corelație între F 45.02 și F 02.00 F 45.02.050.col. 010 = F 02.00.330.col. 010c) Corelație între F 45.02 și F 20.03 F 45.02.050.col. 010 = F 20.03.130 (col. 010 + col. 020)27.3. Controlul situației F 45.03 - Alte venituri și cheltuieli de exploatarea) Controlul vertical 050 = 010 + 020 + 030 + 040b) Corelații între F 45.03 și F 02.00 F 45.03.050.col. 010 = F 02.00.340.col. 010 F 45.03.050.col. 020 = F 02.00.350.col. 010c) Corelații între F 45.03 și F 20.03 F 45.03.050.col. 010 = F 20.03.140 (col. 010 + col. 020) F 45.03.050.col. 020 = F 20.03.150 (col. 010 + col. 020)28. Controlul situației F 46.00 - Situația modificărilor capitalurilor propriia) Controlul orizontal Pentru liniile 010, 020, 030, 040 și 210 se respectă următoarea corelație: col. 140 = col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050 + col. 060 + col. 070 + col. 080 + col. 090 + col. 100 + col. 105 Pentru linia 050 se respectă următoarea corelație: col. 140 = col. 010 + col. 020 + col. 060 + col. 070 + col. 080 Pentru linia 060 se respectă următoarea corelație: col. 140 = col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 060 + col. 070 + col. 080 Pentru liniile 070 și 080 se respectă următoarea corelație: col. 140 = col. 030 + col. 060 + col. 070 + col. 080 Pentru linia 090 se respectă următoarea corelație: col. 140 = col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 060 + col. 080 + col. 090 Pentru linia 100 se respectă următoarea corelație: col. 140 = col. 010 + col. 020 + col. 060 + col. 070 + col. 080 + col. 090 + col. 100 Pentru linia 110 se respectă următoarea corelație: col. 140 = col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 060 + col. 070 + col. 080 + col. 090 Pentru liniile 120 și 130 se respectă următoarea corelație: col. 140 = col. 060 + col. 070 + col. 080 + col. 090 Pentru liniile 140 și 150 se respectă următoarea corelație: col. 140 = col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 Pentru linia 160 se respectă următoarea corelație: col. 140 = col. 030 + col. 040 + col. 050 + col. 060 + col. 070 + col. 090 + col. 100 Pentru linia 170 se respectă următoarea corelație: col. 140 = col. 010 + col. 020 + col. 030 + col. 040 + col. 050 + col. 060 + col. 070 + col. 080 + col. 090 Pentru linia 180 se respectă următoarea corelație: col. 140 = col. 010 + col. 020 + col. 040 + col. 090 Pentru linia 190 se respectă următoarea corelație: col. 140 = col. 030 + col. 040 + col. 050 + col. 060 + col. 070 + col. 080 + col. 090 + col. 100 + col. 105 Pentru linia 200 se respectă următoarea corelație: col. 140 = col. 050 + col. 100b) Controlul vertical Pentru fiecare coloană se respectă următoarea corelație: 040 = 010 + 020 + 030 Pentru coloanele 010 și 020 se respectă următoarea corelație: 210 = 040 + 050 + 060 + 090 + 100 + 110 + 140 + 150 + 170 + 180 Pentru coloana 030 se respectă următoarea corelație: 210 = 040 + 060 + 070 + 080 + 090 + 110 + 140 + 150 + 160 + 170 + 190 Pentru coloana 040 se respectă următoarea corelație: 210 = 040 + 090 + 110 + 140 + 150 + 160 + 170 + 180 + 190 Pentru coloana 050 se respectă următoarea corelație: 210 = 040 + 160 + 170 + 190 + 200 Pentru coloana 060 se respectă următoarea corelație: 210 = 040 + 050 + 060 + 070 + 080 + 090 + 100 + 110 + 120 + 130 + 160 + 170 + 190 Pentru coloana 070 se respectă următoarea corelație: 210 = 040 + 050 + 060 + 070 + 080 + 100 + 110 + 120 + 130 + 160 + 170 + 190 Pentru coloana 080 se respectă următoarea corelație: 210 = 040 + 050 + 060 + 070 + 080 + 090 + 100 + 110 + 120 + 130 + 170 + 190 Pentru coloana 090 se respectă următoarea corelație: 210 = 040 + 090 + 100 + 110 + 120 + 130 + 160 + 170 + 180 + 190 Pentru coloana 100 se respectă următoarea corelație: 210 = 040 + 100 + 160 + 190 + 200 Pentru coloana 105 se respectă următoarea corelație: 210 = 040 + 190 Pentru coloana 140 se respectă următoarea corelație: 210 = 040 + 050 + 060 + 070 + 080 + 090 + 100 + 110 + 120 + 130 + 140 + 150 + 160 + 170 + 180 + 190 + 200c) Corelații între F 46.00 și F 01.03
    F 46.00 relația F 01.03.col.010
    210 (col. 010) = 010
    210 (col. 020) = 040
    210 (col. 030) = 050
    210 (col. 040) = 080
    210 (col. 050) = 090
    210 (col. 060) = 190
    210 (col. 070) = 200
    210 (col. 080) = 210
    210 (col. 090) = 240
    210 (col. 100) = 250
    210 (col. 105) = 255
    210 (col. 140) = 300
    d) Corelație între F 46.00 și F 03.00 F 46.00.200.col. 140 = F 03.00.340.col. 010
    29. Controlul situației F 50.00 - Alte informații29.1. Controlul situației F 50.01 - Active grupate pe categorii de operațiunia) Controlul orizontal Pentru fiecare linie se respectă următoarea corelație: col. 030 = col. 020 - col. 010b) Controlul vertical110 = 113 + 116 + 119 100 = 110 + 120 + 130 + 140 + 150 + 160 + 170 + 180 + 190 + 195 + 200 + 210 300 = 310 + 320 + 330 + 340 + 350 + 360 + 370 + 380 + 390 + 400 + 410 + 420 + 425 + 430 + 440 + 450 500 = 510 + 520 + 530 + 540 + 550 + 560 + 570 + 580 + 590 + 600 + 610 + 620 + 630 + 640 + 650 + 660 + 665 + 670 + 680 + 690 700 = 710 + 720 + 730 + 740 + 750 + 760 + 765 + 770 + 780 + 790 900 = 100 + 300 + 500 + 700 + 80029.2. Controlul situației F 50.02 - Depozite atrase de la clientela nebancarăControlul vertical 100 = 110 + 120 + 130 + 14029.3. Controlul situației F 50.03 - Rezerve pentru riscuri bancareControlul vertical 100 = 110 + 120 + 130
    -----