ORDIN nr. 202 din 14 decembrie 2016pentru aprobarea Structurii-cadru a regulamentului de gestionare a situaţiilor de urgenţă
EMITENT
  • MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.033 din 22 decembrie 2016



    În temeiul art. 8 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc şi al art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:  +  Articolul 1Se aprobă Structura-cadru a regulamentului de gestionare a situaţiilor de urgenţă, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul 2Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul afacerilor interne,

    Ioan-Dragoş Tudorache
    Bucureşti, 14 decembrie 2016.Nr. 202.  +  AnexăSTRUCTURA-CADRUa regulamentului de gestionare a situaţiilor de urgenţă  +  Capitolul I Dispoziţii generale1. Cuprinde prevederi referitoare la:1.1. cadrul general privind gestionarea situaţiei de urgenţă la care se referă regulamentul-scop, obiective, obiect de reglementare, definiri de termeni specifici utilizaţi;1.2. tipul de risc care face obiectul regulamentului şi riscurile asociate;1.3. atribuţiile tuturor autorităţilor/instituţiilor şi structurilor operative implicate în acţiunile de prevenire, răspuns (coordonare operaţională şi măsuri de sprijin, până la restabilirea stării provizorii de normalitate), evaluare/investigare posteveniment şi refacere/reabilitare (acţiuni derulate până la revenirea la starea de normalitate);1.4. identificarea documentelor de referinţă/reglementări aplicabile în activitatea de gestionare a tipurilor de risc;1.5. definirea pragurilor de apărare, a nivelurilor de urgenţă şi a nivelurilor de gravitate, în funcţie de tipul risc care face obiectul regulamentului; explicaţii privind clasificările utilizate, competenţe de clasificare, notificare şi comunicare către alte autorităţi;1.6. clasificarea zonelor şi stabilirea limitelor/distanţelor pentru care se asigură măsurile de răspuns în situaţii de urgenţă, în funcţie de tipul de risc produs.  +  Capitolul II Organizarea gestionării situaţiilor de urgenţă2. Cuprinde prevederi referitoare la:2.1. constituirea organismelor dedicate în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă: a) comitetul pentru situaţii de urgenţă (organizare şi responsabilităţi principale); b) centre operaţionale/operative (organizare şi responsabilităţi principale); c) grupuri de suport tehnic (precizarea structurilor din componenţă la nivel central şi teritorial); d) centre de conducere şi coordonare; e) titulari de autorizaţie/proprietari de instalaţii (similar); f) alte structuri/organisme constituite potrivit legii;2.2. precizarea expresă a responsabilităţilor tuturor structurilor din cadrul autorităţilor publice centrale, a celor din subordinea/coordonarea ori de sub autoritatea acesteia, respectiv a structurilor teritoriale, autorităţilor locale şi operatorilor economici care au responsabilităţi directe ori care asigură sprijin în managementul tipului de risc pe următoarele domenii de acţiune: a) reglementare; b) prevenire şi pregătire; c) răspuns (defalcat pentru domeniile coordonare operaţională şi măsuri de sprijin); d) evaluare/investigare posteveniment; e) refacere-reabilitare.  +  Capitolul III Prevenire3. Cuprinde prevederi referitoare la:3.1. identificarea/evaluarea şi controlul riscurilor şi pericolelor;3.2. evidenţierea generică a tipologiei surselor de risc, fără nominalizarea expresă a acestora (exemple: surse de risc biologic, radiologic, chimic, baraje etc.);3.3. menţionarea măsurilor şi acţiunilor preventive;3.4. existenţa elementelor de infrastructură critică specifice;3.5. reglementări specifice pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi competenţa de emitere a acestora.  +  Capitolul IV Pregătire4. Cuprinde prevederi referitoare la:4.1. resurse umane, materiale şi financiare necesare pentru desfăşurarea acţiunilor detaliate potrivit funcţiilor de sprijin;4.2. pregătirea personalului de conducere şi a celui de suport a deciziei;4.3. pregătirea personalului de intervenţie;4.4. pregătirea resurselor necesare acţiunilor de intervenţie;4.5. reglementări specifice pe linia pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă (competenţa de întocmire/aprobare a planului de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă menţionat la art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016).  +  Capitolul V Răspuns (coordonare operaţională şi măsuri de sprijin)5. Cuprinde prevederi referitoare la:5.1. coordonarea operaţională;5.1.1. structuri de suport a deciziei la nivel naţional, judeţean şi local: a) modul de funcţionare la rutină şi modul de completare cu personal pe timpul situaţiilor de urgenţă de amploare şi intensitate deosebită/dezastrelor; b) modul de reprezentare în cadrul structurilor de suport al deciziei constituite la nivel strategic (Centrul Naţional de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne; Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei); c) organizare de principiu pe timpul dezastrelor (structuri/funcţiuni):(i) conducere/comandă - are în responsabilitate intervenţia în ansamblu;(ii) informaţii şi dispecerat - asigură componenta de colectare şi analiză a informaţiilor;(iii) operaţii - planificare misiuni şi resurse, evacuare, asistenţă şi relaţii internaţionale, resurse umane (asigură componenta de conducere a acţiunilor de intervenţie în desfăşurare, respectiv cea de planificare a acţiunilor viitoare);(iv) logistică;(v) informare publică;(vi) comunicaţii şi informatică;(vii) suport tehnic;5.1.2. structuri de intervenţie la nivel naţional/regional, judeţean şi local: a) monitorizarea situaţiei operative şi arhitectura fluxului informaţional la nivel naţional, judeţean şi local; b) asigurarea legăturilor de comunicaţii cu:● Centrul Operaţional de Comandă al Guvernului;● Centrul Naţional de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne;● Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei/Centrul Operaţional Naţional al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă;● centrele operative pentru situaţii de urgenţă ale structurilor cu responsabilităţi în asigurarea managementului unor situaţii de urgenţă;● centrele operative cu activitate temporară care se activează sau se permanentizează în funcţie de evoluţia situaţiei operative;● centrele judeţene de conducere şi coordonare a intervenţiei în situaţii de urgenţă;● punctele operative avansate;● comandantul acţiunii;5.1.3. identificarea unei situaţii de urgenţă, notificarea şi activarea răspunsului: a) evenimente posibile; b) praguri de alertă/niveluri de gravitate; c) flux de notificare/raportare; d) furnizare răspuns pe etape şi niveluri de competenţă; e) solicitare sprijin;5.1.4. înştiinţarea, avertizarea şi alarmarea autorităţilor şi populaţiei din zonele de risc: a) stabilirea fluxului de primire, validare (confirmare veridicitate) şi diseminare a informaţiilor de interes operativ; b) stabilirea competenţelor şi modalităţilor de avertizare şi alarmare a autorităţilor din zonele de risc; c) stabilirea competenţelor şi modalităţilor de transmitere a mesajelor de avertizare şi a instrucţiunilor către populaţie;5.1.5. implementarea acţiunilor de limitare şi înlăturare a situaţiilor de urgenţă, pe etape, potrivit specificului tipului de risc: a) alocarea resurselor de intervenţie şi pregătirea resurselor de rezervă; b) aplicarea planurilor de cooperare între autorităţile responsabile cu rol principal şi forţele de intervenţie; c) stabilirea comandantului acţiunii şi a comandanţilor intervenţiei; d) aplicarea măsurilor de securitate a personalului de intervenţie; e) desfăşurarea activităţilor de evacuare/salvare a persoanelor, animalelor, bunurilor şi relocarea în adăposturi de protecţie civilă/spaţii de cazare/tabere de sinistraţi; f) desfăşurarea acţiunilor de prim ajutor medical/triaj/asistenţă medicală/decontaminarea populaţiei, personalului şi tehnicii de intervenţie/accesul, paza şi securizarea zonei de risc/limitarea efectelor factorilor generatori de risc ş.a., potrivit tipului de risc la care regulamentul face referire;5.1.6. solicitarea de asistenţă internaţională a) praguri critice/niveluri de gravitate; b) flux informaţional;c)suportul naţiunii gazdă;5.1.7. restabilirea stării provizorii de normalitate: a) încetarea acţiunilor de răspuns operativ - competenţe de declarare; b) dezactivarea organismelor de conducere şi coordonare integrată a acţiunilor operative;5.2. măsuri de sprijin: a) întocmirea, utilizarea şi actualizarea Registrului de capabilităţi; b) asigurarea măsurilor logistice; c) autorităţi şi instituţii cu care se cooperează; d) organizarea, pregătirea şi asigurarea forţelor, mijloacelor şi a materialelor de intervenţie; e) elaborarea documentelor operative specifice - concepţii naţionale de răspuns şi planuri de acţiune pe tipuri de risc.  +  Capitolul VI Evaluare/Investigare posteveniment6. Cuprinde prevederi referitoare la:6.1. stabilirea autorităţilor şi structurilor implicate în constatarea pagubelor înregistrate şi transpunerea valorică a acestora, potrivit unei metodologii unitare specifice tipului de risc;6.2. identificarea acţiunilor/măsurilor ce se impun pentru fiecare autoritate implicată, în scopul estimării pagubelor;6.3. identificarea structurilor care asigură experţi în acţiunile de estimare a pagubelor;6.4. menţionarea structurilor care asigură experţi în stabilirea măsurilor de primă urgenţă necesare restabilirii stării provizorii de normalitate.  +  Capitolul VII Refacere/Reabilitare7. Cuprinde referiri la refacere/reabilitare prin măsuri şi acţiuni care vizează:7.1. repunerea în funcţiune a reţelelor de utilităţi publice (instalaţii de alimentare cu apă, energie, gaze);7.2. repunerea în funcţiune a reţelelor de comunicaţii şi a infrastructurilor afectate;7.3. stabilirea, implementarea şi aplicarea măsurilor sanitar-epidemice;7.4. executarea decontaminării şi depoluării;7.5. reluarea activităţii obiectivelor social-economice afectate;7.6. sprijinul populaţiei pentru refacerea proprietăţilor avariate sau distruse;7.7. acordarea asistenţei psihologice, sociale şi religioase populaţiei afectate;7.8. termenele de emitere şi competenţele autorităţilor şi instituţiilor în elaborarea şi promovarea actelor normative necesare acordării ajutoarelor de urgenţă, respectiv de aprobare a programelor de refacere.  +  Capitolul VIII Dispoziţii finale8. Cuprinde prevederi referitoare la:8.1. precizări privind relaţionarea regulamentului cu alte documente operative/instrucţiuni/ordine;8.2. aspecte referitoare la răspunderea privind aplicarea regulamentului;8.3. precizări privind anexele asociate regulamentului, precum şi termene de completare/actualizare a acestora;8.4. alte precizări cu privire la implementarea regulamentului.-----