HOTĂRÂRE nr. 1.328 din 27 noiembrie 2002 privind funcţionarea Agenţiei Naţionale "Socrates" în faza a doua a Programului comunitar "Socrates" EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 4 decembrie 2002În temeiul art. 107 din Constituţie, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 (1) Coordonarea tehnica, administrativă şi financiară a fazei a doua a Programului comunitar "Socrates" este asigurata la nivel naţional de către Agenţia Naţionala "Socrates". ... (2) Atribuţiile, organizarea, funcţionarea şi patrimoniul Agenţiei Naţionale "Socrates" se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în concordanta cu termenii şi cu condiţiile privind participarea României la faza a doua a Programului comunitar "Socrates", reglementate prin Decizia Consiliului de Asociere România - Uniunea Europeană nr. 3/2000, cu privire la adoptarea termenilor şi condiţiilor pentru participarea României la programele comunitare în domeniul formării profesionale şi educaţiei, precum şi prin alte documente ale Comisiei Europene referitoare la acest program. ... (3) Agenţia Naţionala "Socrates" îşi desfăşoară activitatea pe baza Contractului de funcţionare a Agenţiei Naţionale "Socrates", încheiat între Comisia Europeană şi Agenţia Naţionala "Socrates", pe baza programului de lucru anual sau multianual, propus şi elaborat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Comisia Europeană. ... Articolul 2 (1) Numărul maxim de posturi ce poate fi utilizat pentru funcţionarea Agenţiei Naţionale "Socrates" se stabileşte, în concordanta cu atribuţiile ce îi revin în faza a doua a Programului comunitar "Socrates", de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în limita numărului maxim de posturi aprobat acestuia pentru unităţile subordonate, finanţate de la bugetul de stat. ... (2) Încadrarea şi salarizarea personalului Agenţiei Naţionale "Socrates" se realizează conform prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare. ... (3) Agenţia Naţionala "Socrates" poate utiliza colaboratori externi, în condiţiile legii. ... (4) Sumele reprezentând cota-parte din cheltuielile de întreţinere şi funcţionare ale Agenţiei Naţionale "Socrates", ce revin părţii române conform Contractului de funcţionare a Agenţiei Naţionale "Socrates", se finanţează integral din fonduri de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. ... Articolul 3 Sistemul de gestiune, control financiar şi audit al fondurilor comunitare alocate Agenţiei Naţionale "Socrates" se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în concordanta cu reglementările Comisiei Europene şi cu specificul şi practicile europene în derularea Programului comunitar "Socrates". Articolul 4 Ministerul Educaţiei şi Cercetării finanţează din fondurile de la bugetul de stat, aprobate prin legile bugetare anuale, contribuţia financiară anuală a României la Programul comunitar "Socrates II", reprezentând "tichetul de intrare". Articolul 5 Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 538/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale "Socrates", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 8 septembrie 1998, cu excepţia art. 1. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul educaţiei şi cercetării, Ecaterina Andronescu p. Ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Ion Giurescu, secretar de stat Ministrul integrării europene, Hildegard Carola Puwak Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Bucureşti, 27 noiembrie 2002. Nr. 1.328. -------------