DECRET nr. 210 din 12 iulie 1977cu privire la majorarea pensiilor
Publicat în
BULETINUL OFICIAL nr. 68 din 14 iulie 1977
În concordanta cu orientările stabilite de Congresul al XI-lea al Partidului Comunist Roman privind creşterea nivelului de trai al întregului nostru popor, Programul de creştere a retributiei şi a altor venituri ale oamenilor muncii prevede, pentru cincinalul 1976-1980, măsuri de majorare generală a pensiilor.Potrivit principiilor eticii şi echităţii socialiste, în cadrul acţiunii de majorare generală a pensiilor se va acorda o creştere mai accentuata pensiilor mici.În aplicarea acestor măsuri,Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: + Articolul 1 (1) Pensiile plătite din fondurile de asigurări sociale de stat se majorează, în medie, cu 23,2 la suta. (2) Majorarea pensiilor se va face în doua etape: la 1 august 1977 şi în cursul anului 1979. (3) Pensiile în cuantum de pînă la 1.500 lei inclusiv se majorează la 1 august 1977 şi în cursul anului 1979; pensiile mai mari de 1.500 lei vor fi majorate într-o singura etapa, în cursul anului 1979. + Articolul 2Procentele de majorare a pensiilor pentru munca depusa şi limita de vîrsta, diferenţiate pe nivele de pensii şi pe etape de majorare, se stabilesc astfel: -------------------------------------------------------------- Nivelul pensiilor Procente de majorare--------------------------------------------------------------- - lei - Total, din care, etapa I--------------------------------------------------------------- pînă la 400 40 20 401- 500 36 18 501- 600 32 16 601- 700 28 14 701- 800 24 12 801- 900 21 10,5 901-1000 19 9,5 1001-1200 17 8,5 1201-1500 15 7,5 1501-2000 13 - 2001-2500 11 - 2501-3000 9 - 3001-4500 8 --------------------------------------------------------------- + Articolul 3Pensiile de invaliditate de gradul I şi II de asigurări sociale de stat se majorează cu procente diferenţiate pe nivele de pensii, în aceleaşi condiţii ca şi pensiile pentru munca depusa şi limita de vîrsta. + Articolul 4Pensiile de urmaş de asigurări sociale de stat se majorează cu 50%, 75% sau 100% din majorarea aferentă pensiei de baza, după cum sînt una, doua sau mai multe persoane cu drept la pensia de urmaş. + Articolul 5Ajutoarele sociale care au fost acordate pe bază de vechime în munca se majorează în doua etape, la 1 august 1977 şi în anul 1979, în fiecare etapa cu cîte 50 lei. + Articolul 6Pensiile IOVR şi pensiile militare vor fi majorate cu procentele, în condiţiile şi etapele prevăzute de prezentul decret pentru pensiile de asigurări sociale de stat. + Articolul 7Fracţiunile de leu rezultate din calculele de majorare a pensiilor se intregesc la un leu, în favoarea pensionarilor. + Articolul 8Prevederile art. 1 din Decretul nr. 414/1973 îşi încetează aplicabilitatea pentru pensiile care vor fi majorate în prima etapa.NICOLAE CEAUŞESCUPreşedinteleRepublicii Socialiste România-------------
| EMITENT |

Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari