DECIZIE nr. 10 din 22 septembrie 2006 privind componenţa comisiilor de specialitate ale Colegiului Medicilor din România EMITENT COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 933 din 17 noiembrie 2006În temeiul art. 406 şi al art. 431 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 38 din Statutul Colegiului Medicilor din România, aprobat prin Decizia Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România nr. 3/2005, Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România decide: Articolul 1 Se aprobă componenţa comisiilor de specialitate ale Colegiului Medicilor din România. Articolul 2 Componenţa comisiilor de specialitate este specificată în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. Articolul 3 Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Mircea Cinteză Bucureşti, 22 septembrie 2006. Nr. 10. Anexa COMISII DE SPECIALITATE CMR ALERGOLOGIE ŞI IMUNOLOGIE Preşedinte: Cont Dr. Diana Dumitraşcu, Cluj Napoca, Vicepreşedinte: Prof. Dr. Constantin Bâră, Bucureşti, Membri: Prof. Dr. Jeana-Rodica Radu, Bucureşti Conf. Dr. Maria Cucuruz, Timişoara Prof Dr. Stela Gotia, Iaşi Secretar: Roxana Silvia Bumbăcea, Bucureşti ANATOMIE PATOLOGICĂ Preşedinte: Prof Dr. Elena Lazăr, Timişoara Vicepreşedinte: Prof. Dr. Mariana Aşchie, Constanţa Membri: Conf. Dr. Maria Sajin, Bucureşti Dr. Magda Petrescu, Cluj-Napoca Dr. Florin Bogdan, Craiova Secretar: Dr. Vlad Herlea, Bucureşti MEDICINĂ LEGALĂ Preşedinte: Prof. Dr. Vasile Astărăstoaie, Iaşi Vicepreşedinte: Conf. Dr. Roxana Zăvoi, Craiova Membri: Prof Dr. Dan Dermengiu, Bucureşti Conf dr. Dan Perju Dumbravă, Cluj Conf Dr. Gabriel Mihalache, Oradea Secretar: Ş.I. Carmen Grigoriu, Iaşi ANESTEZIE ŞI TERAPIE INTENSIVă Preşedinte: Dr. Elena Copaciu, Bucureşti Vicepreşedinte: Conf. Dr. Sanda Copotoiu Membri: Prof. Dr. Dan Tulbure Conf. Dr. Dorel Săndesc Conf. Dr. Călin Mitre, Cluj Napoca Secretar: Dr. Victor Culman, Bucureşti BIOETICĂ Preşedinte: Ş.l. Dr. Beatrice Gabriela Ioan, Iaşi Vicepreşedinte: Conf dr. Cristian Curcă Membri: Prof. Dr. Vasile Astărăstoaie, Iaşi Conf. Dr. Alexandra Enache, Timişoara Ş.l. dr. Silviu Morar, Sibiu Secretar: Ş.l. dr. Cristina Gavrilovici, Iaşi BOLI INFECŢIOASE Preşedinte: Prof Dr. Emanoil Ceauşu, Bucureşti Vicepreşedinte: Prof. Dr. Augustin Cupşa, Craiova Membri: Prof. Dr. Virginia Zanc, Cluj Napoca Conf. Dr. Petre Calistru Bucureşti Conf Dr. Iosif Marincu, Timişoara Secretar: Dr. Cristiana Cristea, Bucureşti CARDIOLOGIE Preşedinte: Prof Dr. Dragoş Vinereanu, Bucureşti Vicepreşedinte: Conf. Dr. Dan Gaiţă, Timişoara Membri: Prof. Dr. Carmen Ginghină, Bucureşti Prof. Dr. Cătălina Arsenescu, Iaşi Secretar: Conf Dr. Şerban Bălănescu, Bucureşti CHIRURGIE CARDIOVASCULARĂ Preşedinte: Conf. Dr. Traian Scridon, Cluj Napoca Vicepreşedinte: Dr. Horia Mureşian, Bucureşti Membri: Prof. Dr. Mircea Bârsan, Cluj Napoca Conf. Dr. Horaţiu Moldovan, Bucureşti Prof. Dr. Radu Deac, Tg. Mureş Secretar: Dr. Alexandru Vasilescu, Bucureşti CHIRURGIE GENERALĂ Preşedinte: Prof. Dr. Vladimir Fluture Vicepreşedinte: Prof. Dr. Ştefan Georgescu, Iaşi Membri: Conf. Dr. Dănuţ Vasile, Bucureşti Dr. Eugen Nicolau, Bucureşti Dr. Gheorghe Borcean, Caransebeş Dr. Jean Popescu, Dâmboviţa Secretar: dr. Sorin Păun, Bucureşti CHIRURGIE INFANTILĂ Preşedinte: Prof. Dr. Corneliu Sabetai, Craiova Vicepreşedinte: Prof. Dr. Pavel Ţepeneu, Timişoara Membri: Conf. Dr. Virgil Gliga, Târgu Mureş Conf. Dr. Nicolae Sebastian Ionescu, Bucureşti Conf. Burnei Gheorghe, Bucureşti Dr. Stan Vasile, Piteşti Dr. Ioan Florin, Brăila Secretar: Conf. Dr. I. Bâscă, Bucureşti CHIRURGIE PLASTICĂ ŞI MICROCHIRURGIE Preşedinte: Prof. Dr. Dan Enescu, Bucureşti Vicepreşedinte: prof. Dr. Tiberiu Bratu, Timişoara Membri: Prof. Dr. Ioan Lascăr, Bucureşti Prof. Dr. Doina Dumitrescu, Bucureşti Secretar: Cpgrl Petre Ioan Florescu, Bucureşti CHIRURGIE TORACICă Preşedinte: Conf. Dr. Ioan Cordoş, Bucureşti Vicepreşedinte: Alexandru Nicodin, Timişoara Membri: Dr. Florin Chirculescu, Bucureşti Dr. Dan Nicolau, Cluj Napoca Conf. Dr. Romeo Cotulbea, Craiova Secretar: dr. Cătălin Bărbulescu, Bucureşti DERMATO VENEROLOGIE Preşedinte: Prof. Dr. Rodica Cosgarea, Cluj Vicepreşedinte: Ş.l. Cătălin Popescu, Bucureşti Membri: Prof. Dr. Călin Giurcăneanu, Bucureşti Dr. Vasile Benea CPI, Bucureşti Conf. Dr. Maria Rotaru, Sibiu Secretar: dr. Gloria Suciu DIABET ŞI BOLI METABOLICE Preşedinte: Prof. Dr. Radu Lichiardopol, Bucureşti Vicepreşedinte: Prof. Dr. Nicolae Hâncu, Cluj Napoca Membri: Prof. Dr. Viorel Şerban, Timişoara Prof. dr. Mariana Graur - Iaşi Prof. Dr. Dan Cheţa, Bucureşti Secretar: Conf. Dr. Gabriela Roman, Cluj Napoca ENDOCRINOLOGIE Preşedinte: Prof. Dr. Ioana Zosin, Timişoara Vicepreşedinte: Prof. Dr. Voichiţa Mogoş, Iaşi Membri: Prof. Dr. Ioan Gh. Totoianu, Sibiu Conf. Dr. Carmen Georgescu Cluj Napoca Prof. Dr. Mihai Coculescu Secretar: Ş.l. Dr. Cătălina Poiană FARMACOLOGIE CLINICĂ ŞI TOXICOLOGIE Preşedinte: Prof. Dr. Victor Voicu, Bucureşti Vicepreşedinte: Prof. dr. Sorin Leucuţa, Cluj Membri: Prof. Dr. Ostin Mungiu, Iaşi Prof. Dr. Florica Popescu, Craiova Prof. Dr. Vlaicu Şandor, Cluj Napoca Secretar: Dr. Farm. Simona Negreş, Bucureşti GASTROENTEROLOGIE Preşedinte: Conf. Dr. Adrian Goldiş, Timişoara Vicepreşedinte: Prof. Dr. Cristina Cijevschi Prelipcean, Iaşi Membri: Prof. Dr. Mircea Diculescu, Bucureşti Prof. Dr. Dan Olteanu, Bucureşti Secretar: Dr. Mihai CiocĂrlan, Bucureşti GENETICă MEDICALă Preşedinte: Prof. univ. dr. Marius Bembea, Oradea Vicepreşedinte: Prof. Dr. Victor Ioan Pop, Cluj-Napoca Membri: Prof. dr. Ortansa Stoica Ş.l. Camil Bohâlţea, Bucureşti Dr. Ionela Paşcanu, Tg. Mureş Secretar: dr. Simona Nedelcovici, Bucureşti GERIATRIE ŞI GERONTOLOGIE Preşedinte: Dr. Doina State, Bucureşti Vicepreşedinte: Dr. Rodica Nicolescu, Bucureşti Membri: Prof. Dr. Olimpia Ghidrai, Cluj-Napoca Dr. Gabriel - Ioan Prada, Bucureşti Dr. Ioana Dana Alexa, Iaşi Secretar: Dr. Cristina Vâlcea, Bucureşti HEMATOLOGIE ŞI TRANSFUZII Preşedinte: Prof Dr. Galafteon Oltean, Tg. Mureş Vicepreşedinte: Prof. Dr. Hortensia Ionişă, Timişoara Membri: Dr. Cristina Burcoveanu, Iaşi Prof. Dr. Anca Lupu, Bucureşti Dr. Mihaela Hoinărescu, Bucureşti Secretar: Dr. Oana Ciocan, Bucureşti MEDICINĂ DE FAMILIE Preşedinte: Ş.l. Constantin Cârstea, Braşov Vicepreşedinte: Dr. Marcela Vidican, Cluj-Napoca Membri: Conf. dr. Matei Dumitru - Bucureşti Prof. Dr. Sabin Oprea, Cluj-Napoca Dr. Tania Bernstein, Iaşi Dr. Liliana Chiţanu, Brăila Dr. Olteanu Doina, Călăraşi Dr. Dorin Begher, Arad Dr. Monica Morţun, Mehedinţi Dr. Viorel Ionel Rădulescu, Olt Dr. Zenaida Mocanu, Prahova Dr. Dan Coltofeanu, Sălaj Dr. Ane Marii Marinescu, Vâlcea Dr. Carmen Grindeanu, Hunedoara Dr. George Haber, Alba Dr. Lucia Sereş, Covasna Dr. Mirela Profir, Dolj Dr. Draga Buimistriuc, Suceava Dr. Milena Ionescu, Bacău Dr. Valentin Bănică, Argeş Dr. Kovacs Beatrix, Mureş Secretar: Dr. Minerva Ghinescu, Ilfov MEDICINĂ INTERNĂ Preşedinte: Prof. Dr. Gabriel Ungureanu, Iaşi Vicepreşedinte: Prof. Dr. Teodor Leaşu, Braşov Membri: Prof. Dr. Coman Tănăsescu, Bucureşti Prof. Dr. Sorin Blaga, Cluj Secretar: Dr. Călin Remus Cipăian, Sibiu MEDICINĂ DE LABORATOR Preşedinte: Dr. Mariana Patiu, Cluj-Napoca Vicepreşedinte: dr. Mihaela Pârvulescu, Tg. Mureş Membri: Prof. Dr. Gheorghie Benga, Cluj-Napoca Conf. Dr. Simona Ruţă, Bucureşti Conf. Dr. Liliana Pâslaru, Bucureşti Secretar: dr. Victor Dumitraşcu, Timişoara MEDICINA MUNCII Preşedinte: Prof. Dr. Eugenia Naghi, Bucureşti Vicepreşedinte: Prof. Dr. Dorin Bardac Iosif, Sibiu Membri: Prof Dr. Ion Toma, Craiova Ş.l. dr. Elena Ana Pauncu, Timişoara Dr. Doina Popa, Iaşi Secretar: dr. Mariana Oţelea, Bucureşti MEDICINĂ SPORTIVĂ Preşedinte: Conf. Dr. Răzvan Buşneag, Bucureşti Vicepreşedinte: Dr. Manuela Mazilu, Cluj-Napoca Membri: Dr. Klara Brânzaniuc, Tg. Mureş Dr. Pluşa Ispas Vârnav, Iaşi Dr. Ioan Şerbescu, Timişoara Secretar: Ş.l. dr. Anca Ionescu, Bucureşti MEDICINĂ DE URGENŢĂ Preşedinte: Dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu, Bucureşti Vicepreşedinte: Dr. Letiţia Gabriela Damoc, Piatra Neamţ Membri: Dr. Aida Bâldea, Caransebeş Dr. Monica Puticiu, Arad Dr. Moisă Cornel, Slatina Secretar: dr. Ovidiu Cizmaru, Bucureşti NEFROLOGIE Preşedinte: Dr. Dimitrie Capşa, Bucureşti Vicepreşedinte: Dr. Radu Macavei, Braşov Membri: Prof. Dr. Gabriel Mircescu, Bucureşti Prof. Dr. Ovidiu Brumaru, Iaşi Prof. dr. Mirela Gherman-Căprioara, Cluj-Napoca Secretar: dr. Simona Stancu, Bucureşti NEUROLOGIE Preşedinte: Prof. dr. Ovidiu Băjenaru, Bucureşti Vicepreşedinte: prof dr. Ioan Pascu, Tg. Mureş Membri: Prof. dr. Cristian Popescu, Iaşi Prof. dr. Ileana Benga, Cluj Napoca Prof. dr. Cornelia Zaharia, Craiova Secretar: conf. dr. Cristina Panea, Bucureşti NEUROCHIRURGIE Preşedinte: Prof. dr. Vlad Ciurea, Bucureşti Vicepreşedinte: Prof. dr. Nicolae Ianovici, Iaşi Membri: Conf dr. Ştefan Florian, Cluj-Napoca, Ş.l. Bogdan Davidescu, Constanţa Dr. Florin Exergian, Bucureşti Secretar: dr. Paul Pătraşcu, Bucureşti OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE Preşedinte: Conf. dr. Vlad Tica, Constanţa Vicepreşedinte: Prof. dr. Adrian Stretean, Sibiu Membri: Prof. Nicolae Crisan Bucureşti Prof. dr. Virgil Ancăr - Bucureşti Prof. dr. Nicolae Râcă, Craiova Conf. dr. Dan Ona, Cluj Conf. Dr. Petru Chitulea, Oradea Secretar: Dr. Mircea Poenaru, Bucureşti OFTALMOLOGIE Preşedinte: Conf. dr. Liliana Mary Voinea, Bucureşti Vicepreşedinte: dr. Ioana Venusa Mihu, Hunedoara Membri: Conf. dr. Cristina Stan, Cluj-Napoca Prof. dr. Mihai Pop, Bucureşti Prof. dr. Dorin Chiseliţă, Iaşi Secretar: Dr. Mihai Bîscă, Bucureşti ONCOLOGIE Preşedinte: Prof. dr. Lucian Miron, Iaşi Vicepreşedinte: Conf. dr. Alin Rancea, Cluj-Napoca Membri: Prof dr. Rodica Anghel, Bucureşti Prof dr. Florinel Bădulescu, Craiova Prof dr. Viorica Nagy, Cluj-Napoca Secretar: dr. Dan Corneliu Jinga, Bucureşti ORTOPEDIE ŞI TRAUMATOLOGIE Preşedinte: Prof. dr. Dumitra Stănculescu, Bucureşti Vicepreşedinte: Prof. dr. Dan Poenaru, Timişoara Membri: Ş.l. Dr. Jenel Marian Pătraşcu, Timişoara Prof. dr. Ion Goţia, Iaşi Prof dr. Vasile Lupescu, Constanţa Secretar: Conf. dr. Radu Rădulescu, Bucureşti OTORINOLARINGOLOGIE Preşedinte: Conf. dr. Viorel Zainea, Bucureşti Vicepreşedinte: Conf. dr. Dr. Dumitru Cristea, Galaţi Membri: Prof. dr. Stan Cotulbea, Timişoara Prof. dr. Marcel Cosgarea, Cluj-Napoca Prof. dr. Vasile Costinescu, Iaşi Secretar: dr. Gheorghe Muhlfay, Tg. Mureş PEDIATRIE Preşedinte: Prof. dr. Eugen Pascal Ciofu, Bucureşti Vicepreşedinte: Prof. dr. Margit Şerban, Timişoara Membri: Prof. dr. Ioan Gherghina, Bucureşti Conf. dr. Liviu Pop, Timişoara Prof dr. Dumitru Orăşeanu, Bucureşti Secretar: Dr. Mirela Ritivoiu, Bucureşti PNEUMOLOGIE Preşedinte: Conf. dr. Florin Mihălţan, Bucureşti Vicepreşedinte: Conf. dr. Monica Pop, Cluj Membri: Dr. Daniela Homorodean, Cluj-Napoca Prof. dr. Miron Bogdan, Bucureşti Ş.l. dr. Doru Ciobanu, Braşov Secretar: Ş.l. Marilena Crişan, Oradea PSIHIATRIE, PSIHOLOGIE Preşedinte: Prof. dr. Petru Boişteanu, Iaşi Vicepreşedinte: Conf. dr. Iuliana Dobrescu, Bucureşti Membri: Prof. dr. Mihaela Minulescu, Bucureşti Prof. dr. Pompilia Dehelean, Timişoara Acad. Dr. Virgil Enătescu, Satu Mare Dr. Vereş Albert, Miercurea Ciuc Secretar: Conf. dr. Ioana Micluţa, Cluj RADIOLOGIE, IMAGISTICă MEDICALă Preşedinte: Prof. dr. Andrei Bondari, Craiova Vicepreşedinte: Prof. dr. Radu Badea, Cluj Napoca Membri: Conf. dr. Gheorghe Iana, Bucureşti Prof dr. Ioan Codorean, Bucureşti Conf. dr. Florin Bârsăşteanu, Timişoara Secretar: As. Univ, Ileana Munteanu RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ŞI BALNEOLOGIE Preşedinte: Prof dr. Liviu Pop, Cluj Napoca Vicepreşedinte: Dr. Iulia Belc, Techirghiol Membri: Conf. dr. Delia Cinteză Ş.l. dr. Adrian Bighea, Craiova Ş.l. Daiana Mihaela Popa, Oradea Secretar: Dr. Daniela Poenaru, Bucureşti REUMATOLOGIE Preşedinte: Prof. dr. Rodica Chiriac, Iaşi Vicepreşedinte: Conf. dr. Denisa Predeţeanu, Bucureşti Membri: Prof. dr. Simona Rednic, Cluj Conf dr. Dan Nemeş, Timişoara Prof. dr. Paulina Ciurea, Craiova Secretar: Ş.l. dr. Andra Bălănescu, Bucureşti SĂNĂTATE PUBLICĂ Preşedinte: Prof. dr. Dana Galieta Mincă, Bucureşti Vicepreşedinte: Dr. Marius Liţu, Bucureşti Membri: Dr. Roxana Moldovan, Timişoara Dr. Bogdan Pană, Bucureşti Prof. dr. Corneliu Amariei, Constanţa Secretar: Dr. Dan Mircea Popa, Bucureşti UROLOGIE Preşedinte: Prof. dr. Florin Miclea, Timişoara Vicepreşedinte: Conf. dr. Bogdan Braticevici, Bucureşti Membri: Prof dr. Mihail Radu Boja, Tg. Mureş Conf. dr. Costică Novac, Iaşi Dr. Nicolae Calomfirescu, Bucureşti Secretar: Conf. dr. Valentin Ambert, Bucureşti ----