HOTĂRÂRE nr. 950 din 5 septembrie 2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 18 septembrie 2002În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 76/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe, aprobată şi modificată prin Legea nr. 734/2001, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/1995, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga: a) Normele metodologice nr. 30.501/1.970MC/1994 pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe, cu modificarea şi completarea corespunzătoare a normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 391/1993, emise de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 19 aprilie 1994, cu modificările şi completările ulterioare; ... b) alin. (5) al art. 14 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 22 decembrie 2000. ... PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- p. Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, Ileana Tureanu, secretar de stat Ministrul administraţiei publice, Octav Cozmanca Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Bucureşti, 5 septembrie 2002. Nr. 950. Anexa 1 NORMA 05/09/2002