STRATEGIA NAŢIONALĂ din 31 mai 2006

privind politica de cooperare internaţională pentru dezvoltare

EMITENT

GUVERNUL

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 12 iunie 2006

1. Context

Luând în considerare obligaţiile pe care le va avea România după momentul aderării la Uniunea Europeană (UE), sunt necesare definirea şi implementarea unei politici naţionale de cooperare internaţională pentru dezvoltare.

Competenţa în domeniul cooperării pentru dezvoltare este împărţită de către Comisia Europeană (politica de cooperare pentru dezvoltare a UE se bazează pe art. 177 şi 181 din Tratatul privind Comunitatea Europeană) şi statele membre. Politica de cooperare pentru dezvoltare este punctul central al relaţiilor UE cu statele în curs de dezvoltare.

Obiectivul principal al politicii de cooperare pentru dezvoltare a UE este eradicarea sărăciei în contextul dezvoltării susţinute, incluzând atingerea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului.

Politica naţională de cooperare internaţională pentru dezvoltare a României este în concordanţă cu valorile, principiile şi obiectivele consensului european asupra cooperării pentru dezvoltare. Politica naţională de cooperare internaţională pentru dezvoltare constă în suportul acordat oamenilor săraci din ţările în curs de dezvoltare, incluzând ţările cu venit mic şi mediu.

Sărăcia nu este echivalentă doar cu lipsa resurselor financiare, ci şi cu lipsa accesului cetăţenilor la hrană, educaţie, servicii de sănătate, locuri de muncă, decizie politică, infrastructură. De asemenea, populaţia săracă este atât victimă, cât şi factor al degradării mediului, pentru că în general trăieşte în zone vulnerabile din punct de vedere ecologic, fapt care afectează sănătatea acesteia, dar în acelaşi timp degradează resursele naturale şi implicit contribuie la poluarea mediului. Se remarcă strânsa corelaţie care există între sărăcie, sisteme de guvernare fragile şi/sau nedemocratice şi creşterea riscurilor de securitate. Nu există dezvoltare fără securitate şi nici securitate fără bună guvernare şi garantarea respectării drepturilor omului. Prin urmare, acţiunea României în domeniul cooperării pentru dezvoltare va lua în considerare toţi aceşti trei factori.

După aderarea la UE, România va trece de la statutul de receptor de asistenţă la acela de donator. Acest proces va ţine seama însă de nivelul economic al României şi de propriile sale necesităţi pentru asigurarea unei dezvoltări durabile.

Politica naţională de cooperare internaţională pentru dezvoltare a României este gândită în complementaritate cu politica externă şi cu relaţiile comerciale externe. În egală măsură, obiectivele sale vor fi complementare celor determinate la nivelul UE (Comisia Europeană şi statele membre) sau al altor organizaţii internaţionale (OCDE, PNUD, PNUE, ONU, FAO, UNICEF, Grupul Băncii Mondiale ş.a.).

În viziunea României, pentru a răspunde contextului complex al cooperării pentru dezvoltare, este nevoie ca definirea asistenţei să fie fundamentată pe o combinaţie de politici care să răspundă necesităţilor de corelare a intervenţiei în diferite domenii: economic, inclusiv comercial, protecţie socială şi a mediului, bună guvernare, securitate.

România va valorifica bunele sale practici în procesul de tranziţie, considerând că poate aduce o contribuţie activă în cooperarea pentru dezvoltare în domenii precum buna guvernare şi managementul economic.

2. Principii

Politica naţională de cooperare internaţională pentru dezvoltare a României se fundamentează pe următoarele principii:

- ownership/parteneriat - asistenţa acordată de România va ţine cont de priorităţile definite de fiecare stat beneficiar în propria strategie naţională pentru dezvoltare sau în cadrul strategiilor de reducere a sărăciei; România şi statele în curs de dezvoltare îşi vor asuma responsabilitatea;

- diferenţiere - implementarea proiectelor de cooperare pentru dezvoltare va fi diferită pentru fiecare ţară, special concepută pentru fiecare ţară parteneră şi bazată pe nevoile, strategiile şi priorităţile fiecărei ţări;

- coordonare - România îşi va coordona asistenţa pentru dezvoltare cu cea acordată de alţi donatori (state sau organizaţii din sistemul multilateral). În calitate de viitor membru al UE, România va realiza principala coordonare cu statele membre ale UE şi Comisia Europeană, prin urmărirea elaborării unui program multianual comun;

- coerenţă - România va asigura coerenţa politicilor sale, astfel încât acţiunea sa în alte domenii (de exemplu, comerţ, mediu, energie, agricultură, migraţie etc.) să fie armonizată cu obiectivele politicii de cooperare pentru dezvoltare;

- complementaritate - asistenţa pentru dezvoltare acordată de România va fi canalizată spre domenii în care expertiza sa să aducă o contribuţie semnificativă faţă de asistenţa acordată de alte state membre ale UE sau de Comisia Europeană. În context, România se va consulta cu partenerii săi din UE în programarea anuală a asistenţei pentru dezvoltare (de exemplu, în contextul discuţiilor asupra strategiilor de ţară ale UE pentru statele în curs de dezvoltare), care va ţine cont de priorităţile ţării respective, inclusiv la nivel regional;

- eficacitate - principiul esenţial în gestionarea şi monitorizarea implementării proiectelor şi programelor. România va depune eforturi în vederea implementării şi monitorizării angajamentelor asupra eficacităţii ajutorului aşa cum a fost stipulat în Declaraţia de la Paris din martie 2005. În acest mod, costurile de tranzacţie ale asistenţei pentru dezvoltare pot fi reduse;

- transparenţă - implementarea politicii se va face în consultare cu ONG-uri, comunităţile universitare şi de afaceri, dar şi cu alte grupuri civice interesate. Informaţii privind proiectele şi programele desfăşurate de România şi alocarea finanţării vor fi făcute publice în mod periodic;

- condiţionalitate - România susţine toate eforturile ţărilor de a respecta buna guvernare, drepturile omului, principiile democratice şi respectarea legii. Acolo unde se vor semnala încălcări grave ale drepturilor omului, cooperarea pentru dezvoltare nu va fi posibilă.

România va acţiona, cu precădere, în regiunile şi sectoarele unde poate avea o contribuţie semnificativă, datorată experienţei acumulate în procesul de tranziţie către statul de drept şi economia de piaţă.

3. Obiective

Obiectivul general al politicii naţionale de cooperare pentru dezvoltare va fi suportul acordat statelor beneficiare în vederea aplicării strategiilor individuale de dezvoltare. România susţine obiectivele definite de comunitatea internaţională pentru asigurarea prosperităţii şi dezvoltării la nivel global, exprimate prin Declaraţia mileniului, adoptată la 18 septembrie 2000. Obiectivul primordial al acţiunii României în asistarea statelor terţe este reducerea sărăciei, obstacolul principal în asigurarea dezvoltării sociale şi economice a unei ţări.

Realizarea obiectivelor politicii de cooperare pentru dezvoltare va fi ghidată de principiile dezvoltării susţinute.

4. Priorităţile geografice şi sectoriale

România susţine dezvoltarea statelor din ariile geografice identificate ca prioritare în relaţiile externe în programul de guvernare al României, incluzând statele din Europa de Est, Balcanii de Vest şi Caucazul de Sud. Cu toate acestea, România va acorda, în principiu, asistenţă şi ţărilor cu venit mic şi mediu. Pe parcursul consolidării capacităţilor României în domeniul cooperării pentru dezvoltare, lista ţărilor beneficiare poate fi extinsă şi pentru state din Asia Centrală, Africa şi America Latină.

În ceea ce priveşte domeniile prioritare în care România este pregătită în principal să contribuie cu asistenţă, acestea sunt:

A. buna guvernare - participarea cetăţenilor la guvernare, modernizarea administraţiei publice, descentralizarea, accesul cetăţenilor la informaţie;

B. consolidarea democraţiei, a statului de drept, a supremaţiei legii - promovarea drepturilor omului (protecţia copilului, egalitatea de şanse, combaterea discriminării), reforma legislativă şi instituţională, garantarea accesului liber la justiţie şi asigurarea dreptului la un proces echitabil etc.;

C. dezvoltarea economică - susţinerea procesului de tranziţie spre o economie de piaţă, dezvoltarea sectorului privat, inclusiv prin intermediul dezvoltării parteneriatelor de tip public-privat (PPP), susţinerea procesului de privatizare, formularea politicilor monetare, gestionarea finanţelor publice, susţinerea activităţii de dezvoltare a societăţii informaţionale;

D. educaţie şi formare profesională/ocuparea forţei de muncă - susţinerea statelor partenere în dezvoltarea de curricule, formarea formatorilor, reforma învăţământului profesional şi tehnic, asigurarea calităţii în educaţie şi formarea profesională, reforma pieţei muncii;

E. sănătate - accent pe sănătatea reproducerii, prevenirea şi controlul bolilor transmisibile (dezvoltarea unui sistem de prevenire şi control), combaterea HIV/SIDA (promovarea bunelor practici ale României în gestionarea programelor finanţate prin Fondul global de luptă împotriva HIV/SIDA, tuberculozei şi malariei; formarea de personal medical specializat);

F. dezvoltarea infrastructurii şi protecţia mediului - contribuţie la susţinerea proiectelor de infrastructură rurală (alimentări cu apă, viabilizarea drumurilor), contribuţie la susţinerea proiectelor de infrastructură de transport, energetică, IT amp;C, a proiectelor de construcţii de ansambluri de locuinţe, a proiectelor de management turistic şi de valorificare a potenţialului obiectivelor turistice, precum şi a proiectelor de infrastructură de mediu; contribuţie la evaluarea impactului asupra mediului, sprijinirea statelor beneficiare în definirea politicilor şi strategiilor pentru protecţia mediului, precum şi a celorlalte politici sectoriale prin integrarea politicilor de mediu (gestionarea deşeurilor, gospodărirea apelor, protecţia şi conservarea diversităţii biologice, protecţia atmosferei, gestionarea substanţelor chimice periculoase şi a organismelor modificate genetic, controlul poluării şi managementul riscului, protecţia solului şi subsolului).

Într-o primă fază, România îşi va focaliza asistenţa pentru dezvoltare pe un număr limitat de domenii prioritare, unde experienţa în domeniu va putea fi valorificată în comparaţie cu alte state donatoare, şi anume promovarea drepturilor omului, consolidarea democraţiei, dezvoltarea educaţională şi dezvoltarea economică.

5. Tipurile de asistenţă

Asistenţa pentru dezvoltare acordată de România se va încadra în categoria asistenţă oficială pentru dezvoltare (ODA, conform definiţiei OCDE).

Asistenţa pentru dezvoltare acordată de România va fi bilaterală şi multilaterală (desfăşurată prin intermediul organizaţiilor din sistemul ONU, UE, Grupul Băncii Mondiale şi alte agenţii internaţionale).

Asistenţa bilaterală pentru dezvoltare avută în vedere de România va îmbrăca forma asistenţei financiare şi tehnice. Prioritate va fi dată asistenţei tehnice, luându-se în considerare importanţa utilizării experienţei româneşti dobândite în procesul de tranziţie.

Acordarea de asistenţă pentru dezvoltare nu exclude asistenţa umanitară în caz de dezastre sau conflicte armate prelungite. Asistenţa umanitară acordată de România poate consta în ajutor acordat refugiaţilor şi ajutor de urgenţă (inclusiv ajutor alimentar) în cazul dezastrelor naturale (cutremure, inundaţii, secetă). În cazul acordării de ajutor umanitar, Guvernul român va coopera strâns cu organizaţiile neguvernamentale.

În afară de asistenţa pentru dezvoltare acordată de România bilateral şi multilateral, România va acorda asistenţă pentru dezvoltare şi trilateral, de exemplu, asistenţă pentru dezvoltare în colaborare cu alte state membre ale UE, cu Comisia Europeană sau cu organizaţii multilaterale. România nu va derula numai proiecte, ci şi programe sectoriale şi regionale, în principiu, în colaborare cu alţi donatori (asistenţă prin programe). România va participa şi la programe de cofinanţare.

6. Cadrul instituţional

Coordonatorul politicii de cooperare pentru dezvoltare este Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care are ca atribuţii:

- elaborarea programului anual şi a celor multianuale în domeniul cooperării pentru dezvoltare prin stabilirea ariilor principale şi a regiunilor beneficiare de asistenţă în strânsă coordonare cu instituţiile guvernamentale şi prin consultarea reprezentanţilor societăţii civile;

- prezentarea evaluărilor anuale asupra proiectelor în materie de dezvoltare implementate de instituţii guvernamentale sau parteneri din societatea civilă (ONG-uri, universităţi, parteneri din mediul de afaceri) şi a modului în care a fost cheltuit bugetul;

- negocierea, în colaborare cu instituţiile guvernamentale, a acordurilor bilaterale în domeniul cooperării pentru dezvoltare;

- coordonarea cu partenerii din UE şi Comisia Europeană şi instituţiile multilaterale în domeniul cooperării pentru dezvoltare (organizaţii din sistemul ONU, Grupul Băncii Mondiale şi alte agenţii internaţionale);

- gestionarea bugetului alocat asistenţei pentru dezvoltare;

- elaborarea de metodologii, proceduri, criterii de eligibilitate etc. pentru programele care vor fi dezvoltate;

- prezentarea unui raport anual asupra asistenţei pentru dezvoltare şi asupra politicii naţionale de cooperare pentru dezvoltare.

În exerciţiul de programare şi selectare a proiectelor, MAE, în calitate de coordonator naţional, va coopera cu instituţiile de linie relevante. Consultările interministeriale vor avea loc ori de câte ori va fi nevoie şi vor avea un caracter flexibil şi deschis.

Implementarea politicii de cooperare pentru dezvoltare va fi făcută de o structură autonomă ce urmează a fi dezvoltată în cadrul MAE. Structura va avea două componente, o componentă de planificare politică şi o componentă de implementare.

Selectarea agenţilor guvernamentali sau neguvernamentali care vor implementa proiectele de cooperare pentru dezvoltare va fi făcută în consultare cu ministerele de linie.

Monitorizarea şi evaluarea proiectelor vor fi responsabilitatea unei structuri speciale, independente, în conformitate cu practica europeană în domeniu.

Pentru a intensifica angajamentele şi obligaţiile entităţilor exterioare sectorului de stat în acţiunile privind cooperarea pentru dezvoltare şi pentru a asigura transparenţa activităţilor specifice cooperării pentru dezvoltare, MAE va numi/înfiinţa un consiliu pentru cooperarea pentru dezvoltare, având calitatea de consiliu consultativ. Consiliul va include reprezentanţi ai Parlamentului, ai ONG-urilor, bisericilor, mediului academic, mediului de afaceri, sindicatelor şi ai mass-media.

7. Resurse financiare

În concordanţă cu practica statelor membre ale UE, România va finanţa din bugetul naţional activităţile destinate cooperării pentru dezvoltare. Aceste activităţi vor fi administrate de MAE şi finanţate prin bugetul acestui minister. O excepţie o va constitui fondul de burse guvernamentale pentru studenţi străini, care va rămâne în gestionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Este avută în vedere atragerea de parteneri din sectorul privat pentru finanţarea de proiecte în domeniul cooperării pentru dezvoltare.

România, alături de noile state membre ale UE, va depune eforturi pentru creşterea nivelului asistenţei oficiale pentru dezvoltare, în vederea atingerii nivelului de 0,17% din venitul naţional brut (VNB) alocat asistenţei oficiale pentru dezvoltare (ODA) în 2010, respectiv 0,33% din VNB până în 2015.

8. Rolul organizaţiilor neguvernamentale (ONG)

Implicarea organizaţiilor neguvernamentale în implementarea politicii de cooperare pentru dezvoltare reprezintă o modalitate standard folosită de către donatorii membri ai UE. ţinând cont de faptul că în domeniul cooperării pentru dezvoltare România beneficiază de resurse umane limitate în cadrul sectorului administraţiei de stat, o astfel de cooperare cu ONG-urile româneşti ar fi foarte utilă pentru România. ONG-urile româneşti au o vastă experienţă în diferite domenii de activitate, experienţă pe care o pot valorifica în statele în curs de dezvoltare, în mod special în procesul de tranziţie, domeniul social, educaţional şi voluntariat.

Guvernul român este dispus să dezvolte un parteneriat cu reprezentanţii societăţii civile româneşti, în mod deosebit în domeniul politicii de cooperare pentru dezvoltare. Totodată, susţine înfiinţarea unei Mese rotunde în domeniul cooperării pentru dezvoltare, al cărei scop este crearea unui cadru de discuţie pentru ONG-urile româneşti interesate de implementarea proiectelor specifice cooperării pentru dezvoltare. ONG-urile româneşti vor fi consultate în procesul de formulare a politicii naţionale privind cooperarea pentru dezvoltare şi vor avea oportunitatea de a implementa proiecte specifice cooperării pentru dezvoltare în conformitate cu metodologiile elaborate de coordonatorul naţional al politicii de cooperare pentru dezvoltare. În acest sens ONG-urile româneşti au posibilitatea înfiinţării unei platforme naţionale pentru dezvoltare.

9. Conştientizare publică şi dezvoltare educaţională

România consideră informarea adecvată cu privire la subiectele legate de dezvoltare şi globalizare ca fiind o parte integrantă a politicii de cooperare pentru dezvoltare. Principalul scop al campaniilor de informare este conştientizarea populaţiei asupra conceptului politicii de cooperare pentru dezvoltare şi sentimentului de solidaritate cu ţările în curs de dezvoltare. Campaniile de conştientizare publică pot să includă activităţi de genul campaniilor extinse de informare, organizării de seminarii, conferinţe, zile ale porţilor deschise, promovarea unui comerţ echitabil cu statele în curs de dezvoltare. Informarea asupra politicii de cooperare pentru dezvoltare va fi realizată cu ajutorul mass-media, incluzând Internetul şi publicaţiile periodice (inclusiv un raport anual oficial asupra cooperării pentru dezvoltare). Sondaje de opinie asupra politicii de cooperare pentru dezvoltare pot fi realizate în mod regulat, în colaborare cu institute de sondare a opiniei publice.

Educaţia şi pregătirea în domeniul dezvoltării reprezintă o parte complementară a politicii de cooperare pentru dezvoltare a României. Universităţile vor pregăti experţi în domeniul politicii de cooperare pentru dezvoltare. Vor fi organizate cursuri specializate de studii de cooperare pentru dezvoltare. Este recomandabil ca organizaţiile neguvernamentale, comunitatea de afaceri, sindicatele, mass-media şi cultele religioase să fie implicate în astfel de activităţi de pregătire.

România va organiza campanii de conştientizare publică (campanii de sensibilizare a societăţii civile), în linie cu recomandările UE ce au fost stabilite în cadrul conferinţei "Conştientizare şi dezvoltare educaţională" (Bruxelles, mai 2005).

NOTĂ:

1. UE - Uniunea Europeană

2. OCDE - Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică

3. PNUD - Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare

4. PNUE - Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător

5. ONU - Organizaţia Naţiunilor Unite

6. FAO - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură

7. UNICEF - Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii

8. ONG - Organizaţii neguvernamentale

9. PPP - parteneriat public-privat

10. HIV/SIDA - sindromul imunodeficienţei umane

11. ODA - asistenţă oficială pentru dezvoltare

12. MAE - Ministerul Afacerilor Externe

13. VNB - venitul naţional brut

------------