DECIZIE nr. 20 din 29 septembrie 2014

privind examinarea sesizarea formulată de către Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 1.373/95/2014 prin care, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a modalităţii de interpretare a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) şi (2) din Codul penal privind funcţionarii publici

EMITENT

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

Dosar nr. 22/1/2014/HP/P

    Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi

                              de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

    Lavinia Lefterache - judecător la Secţia penală

    Marius Dan Foitoş - judecător la Secţia penală

    Maricela Cobzariu - judecător la Secţia penală

    Valentin Horia Şelaru - judecător la Secţia penală

    Geanina Cristina Arghir - judecător la Secţia penală

    Anca Alexandrescu - judecător la Secţia penală - judecător-raportor

    Săndel Lucian Macavei - judecător la Secţia penală

    Ştefan Pistol - judecător la Secţia penală

    Silvia Stoenescu - magistrat-asistent

S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 1.373/95/2014 prin care, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a modalităţii de interpretare a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) şi (2) din Codul penal privind funcţionarii publici, respectiv dacă expertul judiciar este funcţionar public în sensul alin. (1) ori alin. (2).

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, doamna Silvia Stoenescu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, a fost desemnată şi a participat, în această calitate, la şedinţa de judecată.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Justina Condoiu, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar au fost transmise puncte de vedere primite din partea curţilor de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, precum şi raportul din data de 18 august 2014, întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat condamnatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, la dosar nefiind depus un punct de vedere din partea acestuia privind chestiunea de drept supusă analizei.

Reprezentantul Ministerului Public, după expunerea argumentelor juridice, a arătat că soluţia propusă chestiunii de drept ce face obiectul sesizării este următoarea:

Expertul tehnic judiciar este funcţionar public în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea de şedinţă din data de 17 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.373/95/2014, având ca obiect contestaţia formulată de condamnatul G. L. împotriva Sentinţei penale nr. 194 din data de 3 aprilie 2014 a Tribunalului Gorj, Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu a modalităţii de interpretare a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) şi (2) din Codul penal privind funcţionarii publici, respectiv dacă expertul judiciar este funcţionar public în sensul alin. (1) ori alin. (2) şi a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile.

II. Expunerea succintă a cauzei

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, Secţia penală, cu nr. 1.373/95/2014, condamnatul G. L. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării, aplicată prin Sentinţa penală nr. 121 din 23 mai 2012 a Tribunalului Gorj, Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1516/95/2012 şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 1.631 din 14 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea contestaţiei formulate, condamnatul a arătat, în esenţă, faptul că infracţiunea pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată, întrucât, potrivit Codului penal actual, fapta constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

Contestatorul a apreciat că legiuitorul nu a incriminat fapta şi când este comisă în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, act pentru care a primit suma de 300 lei, astfel cum s-a reţinut în sarcina sa, prin hotărârea de condamnare, pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite.

S-a mai invocat faptul că, în calitatea sa de expert tehnic judiciar, poate fi calificat ca funcţionar public, conform art. 175 alin. (2) din Codul penal, or, potrivit art. 289 alin. (2) din Codul penal, "fapta prevăzută în alin. (1) săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) din Codul penal constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri".

În concluzie, contestatorul a învederat faptul că nu se mai poate susţine că fapta sa este inclusă în infracţiunea de luare de mită întrucât acesta efectuase raportul de expertiză şi îl depusese la instanţă la data primirii sumei de bani reprezentând foloase necuvenite.

III. Opinia instanţei care a pronunţat sesizarea

Completul de judecată care a sesizat Înalta Curte cu chestiunea de drept supusă dezlegării şi-a exprimat punctul de vedere, apreciind că voinţa legiuitorului a fost în sensul de a delimita profesiile liberale care presupun exercitarea unui serviciu public de celelalte categorii de funcţionari publici.

Referitor la încadrarea expertului judiciar în vreuna din categoriile enumerate de alin. (1) al art. 175 din Codul penal, Curtea de Apel Craiova a considerat că nu există niciun argument pentru a aprecia că expertul judiciar ar putea fi considerat funcţionar public, în temeiul lit. a), b) sau c) ale articolului mai sus indicat.

S-a mai arătat că, prin învestire pentru realizarea unui serviciu public, în înţelesul art. 175 alin. (2) din Codul penal, se înţelege fie acordarea calităţii din care derivă obligaţia de a realiza respectivul serviciu de către o autoritate publică (numirea în funcţia de notar, autorizarea ca interpret etc.), fie încredinţarea realizării serviciului de interes public printr-o decizie a autorităţii (numirea de către instanţă a expertului, lichidatorului judiciar etc.).

IV. Opinia instanţelor judecătoreşti

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara.

În majoritate, punctele de vedere exprimate de curţile de apel au fost în acord cu opinia cuprinsă în încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi anume că expertul judiciar este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal.

Curţile de apel Cluj, Constanţa, Suceava şi Iaşi nu au identificat hotărâri judecătoreşti relevante şi nici nu au expus o părere relativ la problema de drept în discuţie.

În cadrul Curţii de Apel Iaşi s-au conturat două opinii distincte. Astfel, Tribunalul Vaslui a apreciat că expertul judiciar este un funcţionar public în înţelesul prevederilor art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal, deoarece, raportat la atribuţiile conferite de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 care reglementează activitatea de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, acesta exercită, cu titlu temporar, atribuţii stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii judecătoreşti.

Dimpotrivă, Judecătoria Huşi a apreciat că expertul judiciar desfăşoară o profesie liberală ce presupune exercitarea unui serviciu public şi se încadrează în dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal.

Curtea de Apel Oradea a comunicat faptul că, la nivelul instanţelor din circumscripţia sa, nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie.

O opinie juridică a fost exprimată de judecătorii din cadrul Secţiei penale a Judecătoriei Satu Mare care au apreciat că expertul judiciar nu este funcţionar public în sensul alin. (1) sau (2) al art. 175 din Codul penal, motivat de faptul că "acesta exercită un serviciu public, o profesie liberală, primind pentru serviciile sale un onorariu negociabil de la persoanele în interesul cărora exercită aceste servicii".

Curtea de Apel Alba Iulia a comunicat că nu deţine jurisprudenţă cu privire la problema de drept în discuţie, iar, în urma discuţiilor purtate în cadrul colectivului de judecători al instanţelor, s-au conturat două opinii:

1. Expertul judiciar nu este funcţionar public în sensul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din Codul penal (opinie exprimată de Tribunalul Alba şi Judecătoria Câmpeni).

2. Expertul judiciar este funcţionar public în sensul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) şi (2) din Codul penal (opinie exprimată de Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara şi Judecătoria Blaj), având în vedere "situaţiile în care expertul formulează concluzii în cadrul proceselor aflate pe rolul instanţelor, astfel că, luând în considerare dezideratul înfăptuirii justiţiei, nu se poate aprecia că expertul nu ar exercita un serviciu de interes public.

Fiind încredinţat printr-o decizie a autorităţii (de exemplu, numirea lui de către instanţă prin încheiere) pentru a realiza un serviciu de interes public (în vederea aflării adevărului în cauză)", expertul judiciar are calitatea de funcţionar public.

Curtea de Apel Târgu Mureş a comunicat faptul că, la nivelul său şi al tribunalelor arondate acestei curţi, nu s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti în materia vizată. În opinia magistraţilor de la Curtea de Apel Târgu Mureş, expertul judiciar este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal.

S-a mai arătat faptul că Tribunalul Mureş împărtăşeşte două opinii cu privire la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) şi (2) din Codul penal, în sensul că:

1. Expertul judiciar nu este funcţionar public, ci liber profesionist.

2. Expertul judiciar este funcţionar public în sensul alin. (2) al art. 175 din Codul penal.

Curtea de Apel Piteşti a comunicat faptul că, la nivelul acestei Curţi, nu există jurisprudenţă în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) şi (2) din Codul penal privind funcţionarii publici şi calitatea de funcţionar public a expertului judiciar.

Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Tribunalului Argeş este în sensul că persoana care execută un serviciu de interes public, în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal, poate fi acea persoană care, deşi de regulă este liber profesionist sau nu exercită o funcţie de autoritate publică, desfăşoară totuşi o activitate ce implică folosirea unor competenţe delegate de către stat. Expertul judiciar este o asemenea persoană, câtă vreme efectuează, la desemnarea instanţei judecătoreşti, o expertiză judiciară, ceea ce presupune o activitate de interes public, cu atât mai mult cu cât calitatea de expert judiciar este conferită de Ministerul Justiţiei.

Aceeaşi este şi opinia Curţii de Apel Piteşti, care a arătat că determinante pentru includerea sau excluderea persoanei de la incidenţa normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză şi autoritatea publică, instituţia publică, instituţia sau altă persoană juridică de interes public, opinie care, de altfel, a fost expusă de Curtea Constituţională în Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014.

Similară este şi opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Secţiei penale şi pentru cauze cu minori a Curţii de Apel Galaţi şi din cadrul instanţelor din circumscripţia acestei Curţi, respectiv că expertul judiciar este funcţionar public, în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal.

Curtea de Apel Ploieşti a comunicat faptul că, la nivelul instanţelor din circumscripţia sa, nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie. Judecătorii din cadrul acestei Curţi şi a Tribunalului Buzău au opinat că expertul judiciar este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal.

La nivelul Curţii de Apel Timişoara nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentului raport, însă opinia unanimă a judecătorilor secţiei penale din cadrul acestei Curţi de Apel a fost în sensul că expertul judiciar este funcţionar public în conformitate cu prevederile art. 175 alin. (2) din Codul penal.

Curtea de Apel Bacău a comunicat faptul că, la nivelul acestei Curţi şi al instanţelor arondate, nu există practică judiciară în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) şi (2) din Codul penal privind funcţionarii publici.

Judecătorii din cadrul secţiei penale a Tribunalului Bacău opinează în sensul că expertul judiciar este funcţionar public în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (1) din Codul penal, având în vedere considerentele Deciziei nr. 2 din 15 ianuarie 2014 a Curţii Constituţionale.

La nivelul Curţii de Apel Bucureşti şi al instanţelor aflate în circumscripţia acestei Curţi de Apel nu a fost identificată practică judiciară în legătură cu chestiunea de drept în discuţie.

Opinia celor două secţii penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti este în sensul că expertul judiciar este funcţionar public în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal.

Magistraţii din cadrul judecătoriilor sectorului 1, 3, 5 şi 6 Bucureşti au opinat în sensul că expertul judiciar este funcţionar public în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal.

Dimpotrivă, magistraţii din cadrul judecătoriilor sectorului 2 şi 4 Bucureşti au apreciat că expertul judiciar este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal.

În opinia judecătorilor din cadrul Judecătoriei Roşiorii de Vede, expertul judiciar este funcţionar public în sensul prevăzut de art. 175 alin. (1) din Codul penal, iar magistraţii din cadrul Judecătoriei Videle au apreciat că expertul judiciar nu este funcţionar public.

La nivelul Curţii de Apel Craiova nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentului raport, însă opinia unanimă a judecătorilor secţiei penale şi pentru cauze cu minori din cadrul Tribunalului Dolj a fost în sensul că expertul judiciar este funcţionar public în conformitate cu prevederile art. 175 alin. (2) din Codul penal.

Dimpotrivă, punctul de vedere teoretic exprimat de Judecătoria Filiaşi a fost în sensul că expertul judiciar este funcţionar public conform art. 175 alin. (1) din Codul penal, întrucât îşi desfăşoară activitatea în baza Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000, fiind numit de Ministerul Justiţiei.

Curtea de Apel Braşov a comunicat faptul că nu au existat situaţii pe rolul acestei instanţe referitoare la problema de drept în discuţie, iar opinia majoritară exprimată la nivelul Curţii este că expertul judiciar este funcţionar public în sensul prevederilor art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal.

Tribunalul pentru minori şi familie Braşov a opinat că expertul judiciar este funcţionar public în sensul prevederilor art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal.

Dimpotrivă, Tribunalul Braşov şi Judecătoria Făgăraş au apreciat că expertul judiciar este funcţionar public în sensul prevederilor art. 175 alin. (2) din Codul penal.

O a treia opinie a fost exprimată de Judecătoria Târgu Secuiesc, care a apreciat că, "nefiind întrunite cumulativ condiţiile prevederilor art. 175 alin. (1) din Codul penal, expertul judiciar nu poate fi considerat funcţionar public, în sensul alin. (1) şi (2)".

V. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, însă aceştia nu au dat curs solicitării, nefiind transmis niciun punct de vedere în acest sens.

VI. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 1.899/C/2.544/III-5/2014 din data de 17 septembrie 2014 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar de lămurirea respectivei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

De asemenea, în opinia formulată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că expertul tehnic judiciar este funcţionar public în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal.

În susţinerea opiniei formulate, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a relevat următoarele aspecte:

"Raportând dispoziţiile relevante din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 la cele ale art. 175 alin. (2) din Codul penal, rezultă că prin realizarea raportului de expertiză tehnică judiciară se urmăreşte satisfacerea unor nevoi de interes general, adică lămurirea unor fapte sau împrejurări de care depinde justa soluţionare a cauzei de către organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, atribuirea calităţii de expert tehnic judiciar a fost dobândită prin autorizare de către Ministerul Justiţiei, iar activitatea expertului tehnic judiciar este supusă coordonării, îndrumării şi controlului Biroului central pentru expertize tehnice judiciare din cadrul aceluiaşi minister.

Însă, de această dată, de modul în care expertul tehnic judiciar îşi îndeplineşte atribuţiile şi responsabilităţile depinde pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice de către procuror sau de către instanţa de judecată, civilă sau penală, în egală măsură însărcinaţi cu realizarea prerogativelor puterii judecătoreşti.

La expertiză magistratul apelează atunci când are nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, iar aflarea adevărului în cauză ţine de însăşi esenţa actului de justiţie.

Neîndoielnic că expertul tehnic judiciar îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 175 alin. (2) din Codul penal, dar, pe lângă acestea, activitatea sa este indisolubil legată de realizarea prerogativelor puterii judecătoreşti, ceea ce atrage incidenţa, în privinţa sa, a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal."

VII. Jurisprudenţă relevantă în cauză

La nivel naţional nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti rămase definitive prin care instanţele judecătoreşti să se fi pronunţat asupra problemei de drept în discuţie.

Însă, prin Decizia nr. 1.785/2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală s-a hotărât, cu titlu definitiv, că expertul din cadrul unui birou local de expertize tehnice, desemnat să efectueze expertize în cauze judiciare şi retribuit sub forma onorariului prin biroul de expertize, poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită.

VIII. Dispoziţiile legale incidente

Art. 1 alin. (1) din Codul penal: "Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni".

Art. 4 din Codul penal: "Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi."

Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal: "Art. 3. - (1) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Art. 145 din Codul penal din 1969: "Prin termenul «public» se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public."

Art. 147 din Codul penal din 1969: "Prin "funcţionar public" se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.

Prin «funcţionar» se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat."

Art. 175 din Codul penal: "(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:

Art. 176 din Codul penal: "Prin termenul «public» se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică."

Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: "Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome."

Art. 2 alin. (2) teza întâi din aceeaşi lege: "Funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică."

Art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară: "Este expert tehnic judiciar orice persoană fizică ce dobândeşte această calitate în condiţiile prezentei ordonanţe şi este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit, pe specialităţi şi pe judeţe, respectiv pe municipiul Bucureşti. Expertul tehnic judiciar este expert oficial şi poate fi numit de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti sau de alte organe cu atribuţii jurisdicţionale pentru efectuarea de expertize tehnice judiciare."

Art. 256 alin. 1 din Codul penal din 1969. Primirea de foloase necuvenite: "Primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani."

Art. 289 din Codul penal Luarea de mită: (1) "Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

IX. Opinia judecătorului-raportor asupra chestiunii de drept supuse dezlegării a fost în sensul că expertul tehnic judiciar este funcţionar public în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (2) teza întâi din Codul penal.

X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată reţine următoarele:

A. Cu privire la condiţiile de admisibilitate ale sesizării:

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, în mod legal, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Încheierea din data de 17 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1.373/95/2014, fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, Curtea de Apel Craiova este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv cu contestaţia formulată de condamnatul G. L. împotriva Sentinţei penale nr. 194 din data de 3 aprilie 2014, pronunţată de Tribunalul Gorj; chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs astfel cum rezultă din Adresa nr. 1.899/C/2544/III-5/2014, emisă la data de 17 septembrie 2014 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, întrucât cauza are ca obiect solicitarea contestatorului de a se constata dezincriminarea faptei de primire de foloase necuvenite, în raport cu prevederile art. 289 alin. (2) din Codul penal şi cu actuala sa încadrare în categoria funcţionarilor publici asimilaţi, prevăzută de art. 175 alin. (2) din Codul penal.

B. Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare este solicitată:

Pentru a răspunde problemei de drept ridicate de Curtea de Apel Craiova se impune o analiză comparativă a dispoziţiilor legale ce definesc termenii de "funcţionar public" şi "public" din actuala reglementare cu cele cuprinse în prevederile art. 145 şi 147 din Codul penal din 1969.

Astfel, din coroborarea articolelor sus-menţionate rezultă că funcţionar public este acea persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice ori al unei instituţii sau al altei persoane juridice de interes public.

Aşa cum s-a menţionat în mod constant şi în literatura juridică, în înţelesul legii penale, noţiunile de "funcţionar public" şi de "funcţionar" au o semnificaţie mai largă decât aceleaşi noţiuni din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a patrimoniului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal.

Potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, persoana care accede la o funcţie publică trebuie să fie numită oficial, fapt ce are loc în cadrul unei solemnităţi prilejuite de emiterea actului administrativ de numire şi de depunerea jurământului; să aibă ca sarcini de serviciu efectuarea activităţilor ce presupun prerogativa de putere publică, sarcini ce trebuie să fie îndeplinite în serviciul autorităţilor sau instituţiilor publice, iar pentru activitatea prestată să fie şi remunerată.

În doctrina juridică s-a mai arătat că, în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine, în sensul că îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală şi este supus unui anumit statut şi regim juridic.

În ceea ce priveşte infracţiunea ce face obiectul chestiunii de drept a cărei dezlegare este solicitată de Curtea de Apel Craiova, se constată că, prin Codul penal din anul 1865, primirea de foloase necuvenite nu era reglementată distinct, aceasta constituind o variantă a infracţiunii de luare de mită.

Mai târziu, Codul penal din 1969 a făcut un pas înainte în reglementarea infracţiunilor de corupţie, astfel încât, alături de infracţiunile de luare de mită, de dare de mită şi de trafic de influenţă, a incriminat, distinct, şi infracţiunea de primire de foloase necuvenite.

Aceste tipuri de infracţiuni au cunoscut ajustări importante prin Legea nr. 65/1992 pentru modificarea şi completarea Codului penal, privind unele fapte de corupţie.

Legea penală, atât în actuala reglementare (art. 176), cât şi în reglementarea Codului penal din 1969 (art. 145), face trimitere la noţiunea de "autorităţi publice" care, potrivit dispoziţiilor titlului III din Constituţia României, are în sfera sa de cuprindere organele administraţiei publice (centrale de specialitate şi locale), Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească (instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii).

În schimb, dispoziţiile noului Cod penal nu mai cuprind noţiunea simplă de "funcţionar", ci doar pe aceea de "funcţionar public" sau asimilat al acestuia din urmă.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, act normativ ce reglementează regimul general al funcţiei publice, defineşte funcţionarul public ca fiind acea persoană care dispune de prerogativa de putere publică şi care îşi îndeplineşte sarcinile de serviciu.

Activităţile ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică sunt următoarele: punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative, elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora, elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi statisticilor necesare realizării şi implementării politicilor publice, precum şi a documentaţiei necesare executării legilor, consilierea, controlul şi auditul public intern.

Prerogativa de putere publică se constituie, în acest caz, într-un element esenţial de identificare a funcţionarului public.

Alt sens al noţiunii, mai extins, include toate categoriile de persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. În acest concept sunt consideraţi funcţionari publici, pe lângă cei care dispun de prerogativa de putere publică, şi persoanele încadrate în baza unui contract individual de muncă şi cărora le sunt aplicate prevederile legislaţiei muncii.

În fine, un alt sens al noţiunii de "funcţionar public", la care se adaugă şi conceptul de "funcţionar", era prezent în Codul penal din 1969 unde, în art. 147, prin funcţionar public şi funcţionar se avea în vedere o paletă foarte largă de persoane, de la demnitari ce exercită atribuţii ale puterii executive, legislative şi judecătoreşti până la salariaţii care prestează o activitate pentru şi sub autoritatea persoanelor juridice de drept privat.

Prin urmare, în accepţiunea legii penale, o persoană poate avea calitatea de funcţionar public doar dacă desfăşoară o activitate în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice, pentru o altă persoană juridică de interes public, precum şi o activitate în cadrul unui serviciu de interes public.

Pe de altă parte, noţiunea de "funcţionar" include atât funcţionarul public, cât şi salariatul, aşa cum este definit acesta în dreptul muncii, adică persoana încadrată în muncă, în baza unui contract individual de muncă, la un angajator persoană juridică ce desfăşoară o activitate cu scop patrimonial sau nepatrimonial.

Din perspectiva legii penale, pentru a avea calitatea de funcţionar public este necesară îndeplinirea unei singure condiţii, şi anume persoana, titulară a funcţiei, să aibă o însărcinare în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice sau altei persoane juridice de interes public. Nu interesează natura însărcinării sau dacă aceasta este permanentă sau temporară. Nu are relevanţă penală nici titlul sau modul în care a fost învestită, numită sau aleasă şi nici dacă este remunerată sau nu.

Legiuitorul a optat, aşadar, pentru soluţia atribuirii conceptului de "funcţionar public" oricărei persoane care îndeplineşte o activitate pentru un serviciu public, de orice natură.

Cu toate acestea, însă, nu pot avea calitatea de funcţionar public, aşa cum s-a afirmat în doctrină, persoanele care au statutul de colaboratori externi ai unităţilor prevăzute la art. 145 din Codul penal din 1969 şi nici elevii sau studenţii care fac practică de specialitate în cadrul acestor unităţi.

Modificări importante cu privire la definirea conceptului de "funcţionar public" sunt aduse de noul Cod penal. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal, dobândesc statutul de funcţionar public persoanele care exercită atribuţii şi responsabilităţi în vederea realizării prerogativelor puterii legislative, şi anume: parlamentarii, senatori şi deputaţi, inclusiv organele lor de conducere (preşedinţii şi vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Camerei Deputaţilor şi ai Senatului României).

Din rândul celor care exercită prerogativa puterii executive fac parte: Preşedintele României, prim-ministrul, viceprim-ministrul, miniştrii, miniştrii de stat, miniştrii delegaţi cu însărcinări speciale, secretarii de stat, subsecretarii de stat, conducătorii şi adjuncţii organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului sau a ministerelor, dar şi şefii şi adjuncţii acestora din cadrul autorităţilor administrative autonome organizate la nivel central.

În fine, activităţile ce presupun prerogative judecătoreşti sunt îndeplinite de către: preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale, preşedintele, vicepreşedinţii, preşedinţii de secţii şi judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi adjuncţii acestuia, inclusiv procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi adjuncţii acestuia, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii, vicepreşedinţii şi judecătorii curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor şi prim-procurorii, adjuncţii acestora, procurorii parchetelor de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii, magistraţii-asistenţi şi grefierii, ultimele două categorii de personal fiind specifice doar justiţiei, şi nu o categorie de funcţionari cu statut special.

Cu referire la magistraţii-asistenţi, pentru o astfel de concluzie pledează dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, conform cărora:

"(1) Prim-magistratul-asistent, magistraţii-asistenţi şefi şi magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se bucură de stabilitate.

În ceea ce îi priveşte pe grefieri, în sprijinul conceptului de personal specific doar justiţiei, şi nu al celui de funcţionar cu statut special, sunt dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, potrivit cărora, în înfăptuirea actului de justiţie, munca personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti constituie un sprijin pentru judecători şi procurori, competenţa acestei categorii de personal şi îndeplinirea corectă a sarcinilor care îi revin jucând un rol important în buna desfăşurare a întregii activităţi a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea.

Nu se încadrează, însă, în prevederile art. 175 alin. (1) lit. a) din Codul penal angajaţii din aparatul Senatului, Camerei Deputaţilor, Guvernului şi ministerelor, precum şi din cadrul instanţelor şi parchetelor, care îndeplinesc atribuţii fără legătură cu prerogativele respectivei puteri în stat: conducători auto, îngrijitori, muncitori, paznici etc.

Procedând la analiza dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal, se constată că este vorba despre o reglementare cu caracter mai general decât cea de la lit. a) şi subsidiar faţă de aceasta din urmă. Astfel, textul de lege mai sus indicat dispune că sunt funcţionari publici persoanele care deţin o funcţie de demnitate publică şi cele care ocupă o funcţie publică de orice natură.

Definirea se face, aşadar, prin raportare nu la sfera de atribuţii a funcţionarului public, ci la tipul de funcţie pe care acesta o ocupă: funcţie de demnitate publică sau funcţie publică de orice natură.

Există funcţii care aparţin ambelor categorii, după cum există şi categorii de funcţionari publici care pot fi încadraţi atât în prevederile art. 175 alin. (1) lit. a), cât şi în cele ale art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal, cum ar fi membrii Guvernului şi judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Funcţia de demnitate publică este definită de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice ca fiind o funcţie publică ce se ocupă prin mandat obţinut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii. Legea face distincţie între demnităţile alese şi cele numite, iar demnităţile alese, la rândul lor, se împart în două categorii: demnităţi alese la nivel naţional, din care fac parte Preşedintele României, senatorii şi deputaţii, precum şi cei desemnaţi, din rândul acestora din urmă, în cadrul organelor de conducere ale Senatului şi ale Camerei Deputaţilor, şi demnităţi alese la nivel local, din care fac parte preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, primarii şi viceprimarii, consilierii locali şi judeţeni.

Persoanele care exercită funcţii de demnitate publică numite sunt, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010: membrii Guvernului României, inclusiv secretarul general şi secretarul general adjunct al instituţiei executive, judecătorii Curţii Constituţionale, membrii Consiliului Legislativ, ai Curţii de Conturi, ai Consiliului Concurenţei, ai Consiliului Naţional al Audiovizualului şi ai Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Avocatul Poporului şi adjunctul acestuia, consilierii prezidenţiali şi de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, precum şi secretarii generali şi adjuncţii acestora din Camera Deputaţilor şi Senatul României.

Chiar dacă nu sunt prevăzuţi în mod expres de lege, din aceeaşi categorie fac parte şi demnitarii locali numiţi, şi anume prefecţii şi subprefecţii.

În ceea ce priveşte art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, care menţionează că sunt consideraţi funcţionari publici, pe lângă demnitari, şi persoanele care ocupă o funcţie publică de orice natură, intră în această categorie funcţionarii publici, astfel cum aceştia sunt definiţi de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, dar şi persoanele care ocupă o funcţie publică de autoritate, ce reprezintă, potrivit doctrinei, o funcţie ocupată de o persoană care aparţine unui organ de conducere dintr-o autoritate publică sau o structură a acesteia, ca urmare a actului de alegere sau numire. Intră în această categorie toate funcţiile de conducere, înalţii funcţionari publici şi managerul public.

De asemenea fac parte din această categorie, pe lângă persoanele al căror statut este reglementat exclusiv de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, şi funcţionarii publici cu statut special (funcţionarii parlamentari, lucrătorii de poliţie, inspectorii antifraudă etc.).

În fine, este considerată funcţionar public, conform art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, persoana care exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Astfel, în condiţiile în care cele două categorii de funcţionari publici la care se referă art. 175 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal se pot încadra în sfera persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor publice, prevederile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal au în vedere o categorie distinctă de persoane, şi anume persoanele care îşi desfăşoară activitatea în domeniul economic, în cadrul unor persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat.

Intră în această categorie salariaţii care îşi desfăşoară activitatea într-o funcţie de conducere sau de execuţie în cadrul regiilor autonome naţionale sau locale, societăţilor naţionale sau companiilor naţionale, dar şi cei care desfăşoară o activitate în cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor, persoane juridice de drept privat fără scop lucrativ.

Art. 175 alin. (2) din Codul penal asimilează funcţionarului public şi persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestuia cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Aşadar, pentru ca o persoană să facă parte din această categorie este necesară întrunirea, în mod cumulativ, a două cerinţe obligatorii: să exercite un serviciu de interes public şi să fie învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice.

Analiza îndeplinirii primei cerinţe, care vizează sfera atribuţiilor persoanei, se face ţinând seama de definiţia dată serviciului de interes public în doctrina de drept administrativ. Altfel spus, trebuie observat dacă, prin realizarea serviciului, se urmăreşte satisfacerea unor nevoi de interes general şi dacă se relevă, în mod direct sau indirect, o autoritate publică.

Cu referire la cea de-a doua condiţie, care priveşte relaţia persoanei ce realizează serviciul public cu autorităţile publice, aceasta este îndeplinită, alternativ, dacă învestirea pentru îndeplinirea serviciului s-a făcut de către o autoritate publică ori dacă activitatea persoanei este supusă controlului sau supravegherii unei autorităţi publice, indiferent de modalitatea de învestire.

Prin învestirea pentru realizarea unui serviciu public se înţelege fie acordarea calităţii din care derivă obligaţia de a realiza respectivul serviciu de către o autoritate publică (numirea în funcţia de notar, autorizarea ca interpret etc.), fie încredinţarea realizării serviciului de interes public printr-o decizie a autorităţii (numirea de către instanţa judecătorească a administratorului şi lichidatorului judiciar în cadrul procedurii insolvenţei ori a expertului tehnic judiciar).

Sunt incluşi, aşadar, particularii care primesc gestiunea unui serviciu public naţional sau local, economic sau sociocultural, devenind, astfel, de utilitate publică. Este vorba despre subiecţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ: societăţi comerciale care, prin intermediul contractelor administrative, valorifică, în interesul colectivităţii, naţionale sau locale, după caz, bunurile şi serviciile publice.

Pe de altă parte, unele dintre persoanele care exercită profesii liberale sunt considerate "funcţionari publici", în condiţiile art. 175 alin. (2) teza a doua din Codul penal, atunci când, deşi funcţionează în baza unei legi speciale şi nu sunt finanţate de la bugetul de stat, exercită un serviciu de interes public şi sunt supuse controlului sau supravegherii unei autorităţi publice.

Aşadar, sunt asimilaţi funcţionarilor publici şi persoanele fizice care exercită o profesie de interes public pentru care este necesară o abilitare specială a autorităţilor publice, aşa-numitele profesii liberale. În acest sens se constată că profesiile liberale se organizează şi se exercită numai în condiţiile legii, ale statutului profesiei şi codului deontologic şi au statutul unor funcţii autonome, care se exercită în birouri sau cabinete ori în cadrul asociaţiilor profesionale înfiinţate potrivit legii.

Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 175 alin. (2) din Codul penal trebuie analizată pentru fiecare categorie profesională în concret, pornind de la normele speciale ce îi reglementează statutul.

În aceste condiţii se constată că expertul tehnic judiciar face parte din categoria funcţionarilor publici asimilaţi, reglementată de dispoziţiile art. 175 alin. (2) teza întâi din Codul penal, întrucât exercită un serviciu de interes public - întocmirea de expertize în vederea aflării adevărului şi soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau instrumentate de către organele de urmărire penală -, serviciu pentru care a fost învestit de către o autoritate publică (Ministerul Justiţiei).

Din acest ultim punct de vedere au relevanţă dispoziţiile art. 7 şi 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, conform cărora calitatea de expert tehnic judiciar se dobândeşte pe bază de examen, care se organizează de Ministerul Justiţiei.

În acelaşi sens art. 6 din actul normativ mai sus indicat stipulează că experţii tehnici se pot constitui în asociaţii profesionale, în condiţiile legii, iar conform art. 4 alin. (1), în scopul coordonării şi îndrumării, din punct de vedere administrativ şi metodologic, precum şi al controlului activităţii de expertiză tehnică judiciară, în cadrul Ministerului Justiţiei funcţionează Biroul central pentru expertize tehnice judiciare.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 1.373/95/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea rezolvării de principiu a modalităţii de interpretare a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) şi (2) din Codul penal privind funcţionarii publici, respectiv dacă expertul tehnic judiciar este funcţionar public în sensul alin. (1) ori alin. (2).

Stabileşte că expertul tehnic judiciar este funcţionar public în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (2) teza întâi din Codul penal.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2014.

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE

A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

CORINA MICHAELA JÎJÎIE

Magistrat-asistent,

Silvia Stoenescu

_______