DECRET-LEGE nr. 93 din 14 martie 1990privind modificarea articolului 2 din Decretul nr. 262 din 5 iunie 1957
EMITENT
  • CONSILIUL PROVIZORIU DE UNIUNE NAŢIONALA
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 19 martie 1990



    Consiliul Provizoriu de Uniune Naţionala decretează:  +  Articolul UNICPrevederile art. 2 din Decretul nr. 262 din 5 iunie 1957, astfel cum au fost modificate prin art. 1 din Decretul nr. 977 din 23 octombrie 1968, se modifica şi vor avea următorul cuprins:"Art. 2. - "Timbrul literar" al Uniunii scriitorilor din România se aplică asupra fiecărui exemplar din cărţile beletristice editate în România sau importate, vândute prin unităţile comerciale de orice fel, inclusiv cele de anticariat şi consignaţie".Valoarea acestui timbru va fi în medie de 2 lei şi va fi vărsată în Fondul literar al Uniunii scriitorilor, în scopul sustinerii literaturii şi a condiţiei de scriitor profesionist.Condiţiile de confectionare, de aplicare şi vărsare la beneficiar a contravalorii "Timbrului literar" vor fi stabilite, prin instrucţiuni, de Ministerul Culturii, cu avizul Uniunii scriitorilor din România.PREŞEDINTELECONSILIULUI PROVIZORIUDE UNIUNE NAŢIONALAION ILIESCU------------