DECIZIE nr. 20 din 2 februarie 2000

referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege prin care a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată

EMITENT

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 18 februarie 2000

În temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie şi al art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Curtea Suprema de Justiţie a solicitat Curţii Constituţionale la data de 6 ianuarie 2000 să constate "neconstituţionalitatea Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, adoptată de Parlamentul României la 29 decembrie 1999, în partea privind art. 41 alin. (2) şi art. 198, prin care a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească".

Sesizarea Curţii Constituţionale s-a hotărât în şedinţa din data de 6 ianuarie 2000 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie prin votul unanim al celor 55 de membri prezenţi din totalul de 60 de membri ai Curţii, potrivit art. 20 şi art. 26 lit. d) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată.

Sesizarea de neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 5A/2000.

Prin sesizarea de neconstituţionalitate formulată se considera ca dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, referitoare la stabilirea vârstei standard de pensionare de 60 de ani pentru femei şi, respectiv, de 65 de ani pentru bărbaţi şi la eşalonarea aplicării acestei prevederi pe termen de 13 ani, contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie care consfinţesc egalitatea în drepturi a cetăţenilor, deoarece creează, discriminatoriu, o situaţie mai grea pentru "unii asiguraţi care ar avea dreptul sa primească pensie la o dată cu mult mai îndepărtată decât alţi asiguraţi".

De asemenea, se apreciază ca art. 198 din noua lege a pensiilor, prin care, printre altele, a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, încalcă prevederile constituţionale ale art. 16, potrivit cărora: (1) "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."

Autorul sesizării de neconstituţionalitate arata ca dispoziţiile art. 103 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, republicată, prevăd: "Magistraţii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratura beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul net [...]." Conform sustinerii Curţii Supreme de Justiţie, aceste dispoziţii legale au intrat în vigoare în luna august 1997, magistraţilor pensionaţi cu această dată acordându-li-se pensie de serviciu, iar celor pensionaţi anterior datei intrării în vigoare recalculandu-li-se cuantumul pensiei, astfel ca în prezent toţi magistraţii pensionari beneficiază de pensie de serviciu. Or, în urma abrogării acestor dispoziţii legale, prin intermediul art. 198 din noua lege a pensiilor, magistraţii care vor fi pensionaţi după data intrării în vigoare a acestei legi nu vor mai beneficia de pensie de serviciu. Astfel, se creează o discriminare între cele două categorii de magistraţi pensionari, în funcţie de data pensionării, ceea ce se considera ca infrange principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor înscris în art. 16 din Constituţie.

În continuare autorul sesizării de neconstituţionalitate mai arata ca "instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi a apărut ca o necesitate izvorata din statutul profesional al acestora", care impune anumite interdicţii relative, de exemplu la: exercitarea directa sau prin persoane interpuse a activităţilor de comerţ; participarea la administrarea ori la conducerea unor societăţi comerciale sau civile; îndeplinirea calităţii de expert sau de arbitru desemnat de părţi într-un proces; îndeplinirea oricărei alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice în învăţământul superior. De aceea, pentru magistraţi, practic, singura sursa de existenta în timpul activităţii este salariul, iar după retragerea din activitate, pensia, fără posibilitatea acumularii unor rezerve materiale pentru perioada ulterioară pensionării.

În sensul ca pensia de serviciu reprezintă în mod necesar şi legitim o formă de garantare a drepturilor magistraţilor sunt invocate şi prevederile cap. 6 al Cartei europene privind statutul judecătorilor, intitulat "Remunerarea şi protecţia socială", cu recomandări precise pentru statele europene de a le respecta şi de a le include în ordinea de drept interna. Potrivit art. 4 din capitolul menţionat, magistraţii, atunci când "au împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei", au dreptul la "plata unei pensii al carei nivel trebuie să fie cat mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională".

De asemenea, Curtea Suprema de Justiţie, argumentand necesitatea instituirii pensiei de serviciu pentru magistraţi, invoca şi faptul ca "în statele europene cu un anumit grad de dezvoltare, inclusiv România, dreptul la pensie de serviciu îl au toate forţele de apărare a ordinii publice - armata, poliţia şi serviciile speciale", care, prin activitatea lor, "îşi asuma un risc întru apărarea ordinii de drept, asigurând liniştea în societate". Or, continua autorul sesizării de neconstituţionalitate, "justiţia face parte şi ea din forţele publice chemate sa menţină ordinea de drept, pentru aceasta pronunţând hotărâri prin care se ordonă încetarea încălcării unor drepturi în societate atunci când se reclama încălcarea acestora, iar executarea hotărârilor judecătoreşti, atunci când este nevoie, este asigurata prin forta coercitivă a statului de celelalte forte de apărare a ordinii publice". Totodată, arătându-se ca "justiţia este în ultima instanţa cea care asigura armonia juridică şi echilibrul în societate", se arata ca "recunoaşterea dreptului la pensie de serviciu pentru magistraţi", consacrată ca atare prin art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, "se încadrează în organizarea politico-juridică a statului de drept".

Conform dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea formulată de Curtea Suprema de Justiţie a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, spre a-şi putea exprima punctele de vedere asupra obiectiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca obiecţia de neconstituţionalitate ce vizează art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensionare şi alte drepturi de asigurări sociale, în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie, este neîntemeiată. Se considera ca eşalonarea creşterii varstelor de pensionare, pe o perioadă de 13 ani, nu creează o situaţie grea în mod discriminatoriu pentru asiguraţii care se vor pensiona la o dată mai îndepărtată, deoarece, începând cu anul 1990, în instituţiile şi întreprinderile de stat timpul de muncă a fost de 5 zile pe săptămâna, a câte 8 ore, iar nu de 6 zile pe săptămâna, cum a fost până la această dată. De aceea Guvernul susţine ca "este echitabil, iar nu discriminatoriu, ca eşalonarea ajungerii la noua vârsta standard sa ţină seama de diferenţele de program de lucru menţionate".

În ceea ce priveşte sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 198 din noua lege a pensiilor, prin care se abroga art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, Guvernul apreciază ca aceasta este intemeiata, deoarece sunt infrante prevederile constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi şi, implicit, cele ale art. 124 alin. (2) şi ale art. 131 alin. (2), care stabilesc statutul juridic special al judecătorilor şi al procurorilor, precum şi cele ale art. 11, conform cărora obligaţiile ce revin statului român din actele internaţionale ratificate de Parlament trebuie îndeplinite "întocmai şi cu buna-credinţa". Deoarece, datorită numeroaselor incompatibilităţi şi interdicţii pentru magistraţi, singura sursa de venit a acestora sunt drepturile salariale şi, respectiv, pensia, după retragerea din activitate se creează o situaţie discriminatorie faţă de categorii profesionale cu statut asemănător. În acest sens Guvernul invoca situaţia militarilor care, conform statutului lor, au aceleaşi interdicţii şi incompatibilităţi, beneficiind, de asemenea, de pensie de serviciu, prevăzută de Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, care nu a fost însă abrogat prin art. 198 din noua lege a pensiilor.

În continuare, în punctul de vedere al Guvernului, se precizează ca Justiţia atrage la bugetul de stat venituri substanţiale, astfel ca plata pensiilor de serviciu pentru magistraţi nu reduce bugetul asigurărilor sociale de stat. De altfel, potrivit art. 103 alin. 3 din Legea nr. 92/1992, republicată, numai "Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suporta din bugetul de stat", în timp ce pensiile militarilor sunt plătite în totalitate de la bugetul de stat.

În final, se arata ca, deoarece România a aderat la Statutul Consiliului Europei, fiind membra a acestui organism, are obligaţia să respecte Carta europeană privind statutul judecătorilor, adoptată în 1998, şi care garantează judecătorilor, în mod special, "plata unei pensii al cărui nivel trebuie să fie cat mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primită pentru activitatea jurisdicţională". De aceste prevederi s-a ţinut seama atunci când s-a reglementat pensia de serviciu pentru magistraţi prin art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

În temeiul art. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a solicitat precizări din partea Ministerului Justiţiei, referitoare la obligaţiile ce revin statului român din prevederile Cartei europene privind statutul judecătorilor, document invocat în sesizarea formulată de Curtea Suprema de Justiţie. În consideratiile Ministerului Justiţiei, cuprinse în Adresa nr. 217 din 20 ianuarie 2000, se arata ca: "Documentul în discuţie a fost adoptat în unanimitate de către participanţii la reuniunea multilaterala de la Lisabona, din 8-10 iulie 1999, magistraţi şi reprezentanţi ai ministerelor de justiţie din 25 de tari membre ale Consiliului Europei." Conform precizărilor Ministerului Justiţiei, "Carta, care conţine obiective şi principii elaborate în continuarea Recomandarii nr. R (94) 12 a Comitetului Ministrilor cu privire la independenta, eficienta şi rolul judecătorilor, reprezintă o noua etapa în realizarea unui spaţiu judiciar comun în Europa. Ea are, asadar, aceeaşi valoare ca recomandarea". În ceea ce priveşte forta juridică a recomandărilor date de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei, se precizează ca "aceste documente sunt date în baza şi, uneori, chiar în completarea convenţiilor Consiliului Europei. De remarcat ca toate convenţiile Consiliului Europei sunt adoptate de către Comitetul Ministrilor al acestei importante organizaţii internaţionale guvernamentale".

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Curtea Suprema de Justiţie, punctul de vedere al Guvernului, consideratiile Ministerului Justiţiei, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile criticate ale Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 3 alin. (2) şi ale art. 17 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulată în condiţii legale de Curtea Suprema de Justiţie.

Critica de neconstituţionalitate cuprinsă în aceasta sesizare se referă la doua texte ale Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţele din 29 decembrie 1999.

Cele doua texte legale criticate pentru neconstituţionalitate sunt art. 41 alin. (2) şi art. 198, acesta din urma exclusiv în partea referitoare la abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată.

Art. 41 alin. (2) din legea criticata pentru neconstituţionalitate are următorul conţinut: "Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin creşterea varstelor de pensionare pornind de la 57 de ani pentru femei şi 62 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării din anexa nr. 3."

În cuprinsul anexei nr. 3, la care face referire art. 41 alin. (2), sunt prevăzute, începând cu ianuarie 2001 şi până în decembrie 2014, varstele standard de pensionare, pe perioade intermediare, stagiile minime şi complete de cotizare pentru femei şi bărbaţi, în mod eşalonat, până la atingerea vârstei standard prevăzute de textul art. 41 alin. (2).

Art. 198 din legea supusă controlului de constituţionalitate exercitat de Curte dispune abrogarea parţială sau totală a mai multe acte normative. Dintre dispoziţiile cuprinse în art. 198 critica de neconstituţionalitate formulată de Curtea Suprema de Justiţie vizează numai textul care are următorul conţinut: "art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997."

Art. 103, a cărui abrogare este dispusă în acest fel, are următoarea redactare: "Magistraţii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratura beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul net realizat din salariul de baza, sporul pentru vechime în munca şi sporul de stabilitate în magistratura, avute la data pensionării.

Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratura prevăzută la alin. 1 se adauga la cuantumul pensiei câte 1% din venitul net, fără a se putea depăşi 100% din venitul net stabilit conform alin. 1, avut la data pensionării.

Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suporta din bugetul de stat.

Pensia suplimentară se stabileşte în condiţiile Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială.

Pensiile magistraţilor se actualizează în raport cu nivelul salariilor de baza ale magistraţilor în activitate.

De aceste drepturi beneficiază şi magistraţii reincadrati după pensionare."

În ceea ce priveşte dispoziţiile alin. 5 al art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, Curtea Constituţională a constatat prin deciziile nr. 88 şi nr. 89 din 1 iunie 1999, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999 şi, respectiv, nr. 322 din 6 iulie 1999, decizii pronunţate în soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate, ca aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale în măsura în care nu asigura şi magistraţilor pensionaţi anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 142/1997, de modificare şi completare a Legii nr. 92/1992, actualizarea pensiei în raport cu nivelul salariilor de baza ale magistraţilor în activitate.

În motivarea sesizării de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei decizii Curtea Suprema de Justiţie invoca, în legătură cu ambele texte legale criticate, încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. Deşi în actul de sesizare adresat Curţii Constituţionale nu se indica de Curtea Suprema de Justiţie care dintre cele doua alineate ale art. 16 este avut în vedere, din ansamblul procesului-verbal din 6 ianuarie 2000 al şedinţei Curţii Supreme de Justiţie în Secţii Unite rezultă în mod neîndoielnic faptul ca sesizarea de neconstituţionalitate are în vedere dispoziţiile alin. (1) al art. 16 din Constituţie, care prevăd: "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."

1. Analizând critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, Curtea retine ca prin acest text de lege se introduce o modificare majoră a sistemului actual de pensii, între altele prin creşterea vârstei standard de pensionare, pentru bărbaţi - la 65 de ani, iar pentru femei - la 60 de ani. Astfel cum se arata în expunerea de motive a Guvernului, care a însoţit proiectul de lege, aceasta dispoziţie este menita să contribuie la reechilibrarea într-o anumită măsura a raportului dintre populaţia activa şi numărul de pensionari, precum şi la alinierea varstelor standard de pensionare prevăzute de legislaţia română cu cele prevăzute în alte tari. În acelaşi timp, această măsură este impusa şi de faptul ca, potrivit prognozei, în anul 2040 populaţia de peste 60 de ani va reprezenta circa 30% din populaţia tarii, faţă de 15,6% cat reprezenta acest segment de populaţie în anul 1990 şi, totodată, astfel cum se arata în continuare în punctul de vedere al Guvernului, îşi mai găseşte justificarea şi în faptul ca din anul 1990 săptămâna de lucru a fost redusă în instituţiile statului şi în alte unităţi de stat de la 6 la 5 zile.

Luând act de aceste ratiuni avute în vedere de initiatorul proiectului de lege, Curtea observa totodată ca măsurile stabilite prin art. 41 alin. (2) au un caracter general şi se aplică tuturor categoriilor de persoane încadrate în munca, făcând excepţie cei care lucrează în condiţii speciale sau deosebite de muncă şi care, din aceasta cauza, beneficiază prin lege de reducerea vârstei standard de pensionare şi a stagiului de cotizare.

Examinarea prevederilor art. 41 alin. (2) şi a conţinutului anexei nr. 3, la care textul legal trimite, scoate în evidenta ca trecerea la aplicarea noilor condiţii de vârsta şi de cotizare pentru pensionare se va face treptat, pentru toţi asiguraţii, într-o perioadă de 13 ani, tocmai spre a se atenua unele dintre consecinţele schimbării produse. De asemenea, potrivit art. 49 din lege, este posibila şi pensionarea anticipata, fie cu diminuarea cuantumului pensiei, cu procente reduse, fie chiar fără nici o reducere a acestuia.

În aceste condiţii, Curtea Constituţională constata că nu poate fi primită critica formulată în sesizarea de neconstituţionalitate a Curţii Supreme de Justiţie, în sensul că textul art. 41 alin. (2) din lege introduce o discriminare "deoarece se creează [...] o situaţie mai grea pentru unii asiguraţi care ar avea dreptul sa primească pensie la o dată mult mai îndepărtată decât alţi asiguraţi". În logica sesizării de neconstituţionalitate discriminarea ar consta în faptul ca asiguraţii care vor ieşi la pensie sub imperiul noii legi ar fi dezavantajati faţă de cei pensionaţi anterior, prin faptul ca lor li se stabileşte o vârsta mai ridicată şi o perioadă mai mare de cotizare pentru a putea fi pensionaţi. Aceasta critica nu poate fi însă însuşită de Curtea Constituţională, întrucât argumentarea pe care se bazează nu tine seama de dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora politica legislativă în domeniul pensiilor în concordanta cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. A adopta punctul de vedere neimpartasit de Curtea Constituţională ar insemna ca, o dată elaborat un sistem de pensii, bazat pe anumite condiţii de vârsta şi de cotizare, acesta nu ar mai putea fi niciodată schimbat. Într-o astfel de conceptie se poate ajunge la negarea evoluţiei în reglementarea juridică a oricărui domeniu de activitate, ceea ce nu se poate admite.

În aceasta ordine de idei, Curtea Constituţională retine ca respectarea egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.

De altfel, asa cum rezultă din expunerea de motive la proiectul Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, noua reglementare este fundamentată pe necesitatea adecvarii sistemului de pensii la condiţiile existente în prezent în societate, pe cerinţa modernizării legislaţiei în domeniu şi a punerii sale de acord cu legislaţia majorităţii ţărilor europene.

De aceea, Curtea retine ca modificarea condiţiilor de vârsta şi a duratei de cotizare pentru cei care vor beneficia de pensie în viitor este justificată, fiind bazată pe considerente obiective şi rationale, astfel ca urmează să constate ca art. 41 alin. (2) din lege este constituţional în raport cu criticile cuprinse în sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Curtea Suprema de Justiţie.

2. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, dispoziţii referitoare la abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, prin sesizarea Curţii Supreme de Justiţie se invoca încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sub doua aspecte.

2.a) Cel dintâi aspect se referă la faptul ca, prin abrogarea prevederilor art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, text legal prin care în anul 1997 a fost instituită pensia de serviciu pentru magistraţi, se creează "o discriminare în defavoarea magistraţilor care vor fi pensionaţi după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, în raport cu cei pensionaţi până la această dată, ceea ce este inadmisibil faţă de dispoziţiile art. 16 din Constituţia României".

Curtea Constituţională, examinând aceasta sustinere, observa, din modul în care este formulată critica de neconstituţionalitate, ca dispoziţia legală vizata este considerată discriminatorie în raport cu efectele produse în trecut de norma juridică pe care o abroga, apreciindu-se, asadar, ca principiul egalităţii şi al nediscriminarii, stabilit prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, ar putea să fie aplicabil cu privire la situaţii ce diferă ca urmare a succesiunii în timp a legilor prin care aceste situaţii au fost reglementate. Dimpotriva însă, Curtea Constituţională retine ca şi în aceasta privinta sunt aplicabile considerentele avute în vedere anterior cu referire la constatarea constituţionalităţii art. 42 alin. (1) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

De aceea, în privinta dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege prin care a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, nu poate fi primit cel dintâi aspect al criticii de neconstituţionalitate, referitor la introducerea unui tratament juridic diferit, discriminatoriu, pentru magistraţii care vor fi pensionaţi după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, în raport cu magistraţii pensionaţi anterior prin aplicarea regimului de pensionare prevăzut la art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată.

2.b) Cel de-al doilea aspect pentru care în sesizarea Curţii Supreme de Justiţie este criticat textul art. 198, prin care se abroga art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, îl constituie nesocotirea faptului ca în România, ca şi în statele europene cu un anumit grad de dezvoltare, "dreptul la pensie de serviciu îl au toate forţele de apărare a ordinii publice - armata, poliţia şi serviciile speciale". În acest sens, se arata ca justificarea acordării şi menţinerii pensiei de serviciu, în cazul magistraţilor, rezida în statutul special al acestora, care le interzice exercitarea unor activităţi producătoare de venituri, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi în gradul ridicat de risc pe care îl presupune exercitarea funcţiei de magistrat, caracteristica de altfel comuna, astfel cum se arata în sesizare, pentru întregul personal al forţelor de apărare a ordinii publice, a ordinii de drept.

Din aceasta argumentare rezultă ideea inegalitatii de tratament între magistraţi şi cadrele militare. Astfel, în timp ce prin abrogarea art. 103 din Legea pentru organizarea judecătorească se suprima magistraţilor dreptul de a li se stabili, în condiţiile legii, pensie de serviciu, militarii vor continua sa beneficieze de pensia de serviciu pentru activitatea depusa, prevăzută la cap. II al Decretului nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care nu este prevăzut în cuprinsul art. 198 din noua lege a pensiilor între dispoziţiile normative ce se abroga la data intrării în vigoare a legii.

Decretul nr. 214/1977 este aplicabil nu numai cadrelor din armata, ci şi celor din sistemul Ministerului de Interne, Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Paza, Direcţiei Generale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei etc.

Examinând cel de-al doilea aspect al criticii de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca aceasta este intemeiata.

Astfel pensia de serviciu pentru magistraţi, introdusă în anul 1997 prin efectul modificării şi completării Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, la fel ca şi pensia de serviciu pentru militari, prevăzută de Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările ulterioare, au fost instituite în vederea stimulării stabilitatii în serviciu şi a formării unei cariere în magistratura sau, după caz, în rândul cadrelor militare permanente. Conform reglementărilor menţionate, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraţilor, respectiv militarilor care, în privinta totalului vechimii lor în munca, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratura sau, după caz, ca militar. Caracterul stimulativ al pensiei de serviciu consta, atât în cazul magistraţilor, cat şi în cel al militarilor, în modul de determinare a cuantumului pensiei în raport cu salariul, respectiv cu solda avută la data iesirii la pensie. În plus, în ceea ce priveşte acordarea pensiei de serviciu pentru militari, se aplică un spor de 10% până la 20% pentru militarii care beneficiază în considerarea vechimii şi a activităţii meritorii de ordinul "Meritul Militar", conform prevederilor art. 11 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

Constatând ca aceste elemente care diferentiaza regimul de pensionare al militarilor şi al magistraţilor de regimul general al pensiilor asigura un tratament juridic specific celor două categorii de asiguraţi, Curtea Constituţională retine ca instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii şi magistraţii.

Astfel, aceste statute speciale stabilite de Parlament prin legi sunt mult mai severe, mai restrictive, impunând militarilor şi magistraţilor obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Într-adevăr acestora le sunt interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natura să le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viaţa cat mai apropiat de cel avut în timpul activităţii. Sub acest aspect art. 30 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare prevede pentru ofiţerii, maistrii militari şi subofiterii în activitate obligaţia de a nu efectua activităţi care contravin demnităţii, prestigiului şi normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare; iar alin. (2) al aceluiaşi articol instituie pentru categoriile menţionate de militari interdicţia de a îndeplini alte funcţii decât cele în care sunt încadraţi, cu excepţia cumulului prevăzut de lege, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, precum şi interdicţia de a fi asociat unic ori de a participa direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii ori societăţi comerciale, cu excepţia numirii în consiliile de administraţie ale regiilor autonome şi societăţilor comerciale din subordinea Ministerului Apărării Naţionale, din cadrul industriei de apărare sau în legătură cu aceasta. În cazul magistraţilor, Constituţia însăşi, prin art. 124 alin. (2) şi prin art. 131 alin. (2), prevede, ca o garanţie a imparţialităţii magistraţilor, ca funcţia de judecător şi, respectiv, aceea de procuror "[...] este incompatibilă cu orice alta funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior". În acelaşi timp art. 112 din Legea nr. 92/1992, republicată, prevede că magistraţilor le este interzisă exercitarea, direct sau prin persoane interpuse, a activităţilor de comerţ, participarea la conducerea unor societăţi comerciale sau civile, precum şi participarea la administrarea unor asemenea societăţi.

Un alt element comun care justifica în mod obiectiv şi rezonabil un tratament juridic asemănător al magistraţilor şi al cadrelor militare, inclusiv în ceea ce priveşte regimul de pensionare, îl reprezintă riscul pe care îl implica exercitarea profesiilor respective, ambele având un rol esenţial în apărarea drepturilor omului, a ordinii publice, a valorilor statului de drept. În considerarea riscurilor la care se expun în exercitarea atribuţiilor lor militarii şi magistraţii, Parlamentul a stabilit pentru militari dreptul de a purta uniforma şi dreptul de a folosi, în condiţiile legii, arme, iar, în mod corespunzător, în cazul magistraţilor, art. 91 alin. 3 din Legea nr. 92/1992, republicată, prevede dreptul acestora şi al familiilor lor de a fi protejati în situaţiile în care viaţa, integritatea corporală sau avutul acestora este supus unor ameninţări. De asemenea, art. 129 din Constituţie prevede că "Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor", iar în aplicarea acestor dispoziţii constituţionale art. 143 din Legea nr. 92/1992, republicată, stabileşte obligaţia Ministerului de Interne în acest sens. În sfârşit, art. 239 din Codul penal, reglementand infracţiunea de ultraj, prevede în alineatul final agravarea pedepsei în cazul în care infracţiunea este "[...] săvârşită împotriva unui magistrat, poliţist sau jandarm, ori alt militar".

Curtea Constituţională constata, pe de altă parte, ca reglementarea în vigoare a pensiei de serviciu pentru militari, ca şi cea a pensiei de serviciu pentru magistraţi, cu diferenţele pe care aceasta pensie le prezintă faţă de pensia comuna de asigurări sociale, nu constituie o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, principiu prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Aceasta constatare se bazează pe specificul comun al activităţii militarilor şi magistraţilor, care, astfel cum a rezultat din analiza anterioară a dispoziţiilor constituţionale şi legale aplicabile, impune celor două categorii profesionale obligaţii şi interdicţii severe, precum şi riscuri sporite, ceea ce justifica în mod obiectiv şi rezonabil o diferentiere a regimului juridic de pensionare faţă de regimul stabilit pentru alţi asiguraţi care nu sunt supuşi aceloraşi exigente, restrictii şi riscuri.

În aceasta ordine de idei Curtea Constituţională, dând curs dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie, referitoare la raportul dintre reglementările interne şi cele internaţionale, constata ca principiul egalităţii în drepturi îşi găseşte expresia în numeroase acte internaţionale la care România este parte, printre care unul dintre cele mai recente este Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată de România prin Legea nr. 74 din 3 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999. Astfel aceasta carta, care prin art. 12 al părţii a II-a reglementează între altele "Dreptul la securitate socială", prevede, de asemenea, la art. E al părţii a V-a, denumit "Nediscriminarea", ca "Respectarea drepturilor recunoscute în prezenta carta trebuie asigurata fără deosebire de rasa, sex, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionala sau socială, sănătate, apartenenţa la o minoritate naţionala, naştere sau orice alta situaţie". În vederea interpretării acestui text anexa (intitulata "Câmpul de aplicare a Cartei sociale europene revizuite în privinta persoanelor protejate"), care face parte integrantă din carta, dispune cu aceeaşi forta juridică în sensul că "O diferenţa de tratament pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată ca discriminatorie".

De asemenea, jurisprudenta Curţii Constituţionale, referitoare la aplicarea principiului egalităţii în faţa legii şi al nediscriminarii, a stabilit constant, în deplin acord cu jurisprudenta în materie, şi ea constanta, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea şi ca pentru situaţii diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscandu-se dreptul la diferenţa. În acest sens sunt, de exemplu: Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993; Decizia nr. 74 din 13 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994; Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997.

În acelaşi timp Curtea Constituţională constata ca, faţă de asemanarile subliniate anterior între situaţia cadrelor militare şi cea a magistraţilor, avându-se în vedere şi caracteristicile comune ale statutelor aplicabile acestor categorii profesionale, care au determinat în mod obiectiv reglementarea prin lege, în mod aproape identic, a pensiei de serviciu, nu se poate identifica o ratiune suficienta care să justifice aplicarea unui tratament diferit magistraţilor faţă de cadrele militare permanente, astfel cum s-a procedat prin art. 198 din noua lege a pensiilor, care abroga reglementarea privind pensia de serviciu a magistraţilor. Asa fiind, se impune concluzia ca este nejustificată abrogarea prin art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată.

Într-adevăr, diferenţa de regim juridic ce se creează între pensia magistraţilor şi pensia militarilor constituie, în condiţiile înfăţişate prin considerentele anterioare, o încălcare de către legiuitor a egalităţii de tratament juridic, ceea ce, în absenta unei determinări obiective, este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, în înţelesul conferit acestui text constituţional prin dispoziţiile actelor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. Între acestea figurează şi prevederile referitoare la nediscriminare ale art. E din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite, al căror cuprins, conturat prin dispoziţiile corespunzătoare ale anexei, cuprinde şi dispoziţia conform căreia "O diferenţa de tratament pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată ca discriminatorie". Din aceste dispoziţii, care sunt obligatorii pentru statul român, făcând parte din dreptul intern, conform art. 11 din Constituţie, ca urmare a ratificării Cartei rezultă ca este discriminatorie diferenţa de tratament juridic ce nu se întemeiază pe un motiv obiectiv şi rezonabil.

În acelaşi sens este de altfel şi jurisprudenta îndelungată a Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminarii din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ca reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţa de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabila (de exemplu, prin hotărârea pronunţată în cazul "Marks contra Belgiei", 1979).

De asemenea, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a stabilit ca "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice". De asemenea, prin Decizia nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituţională a reţinut ca "principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite".

Constatând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, prin care se abroga art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, Curtea Constituţională observa totodată ca aceasta abrogare a reglementării legale referitoare la pensia de serviciu pentru magistraţi este contrară exigenţelor actuale pe care importante documente internaţionale le exprima în mod direct cu privire la drepturile magistraţilor, în considerarea importantei rolului acestora în apărarea statului de drept.

Astfel, "Principiile fundamentale privind independenta magistraturii", adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincventilor (Milano, 26 august - 6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, prevăd în mod expres prin art. 11 ca "durata mandatului judecătorilor, independenta acestora, siguranţa lor, remuneraţia corespunzătoare, condiţiile de muncă, pensiile şi vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege".

În mod asemănător, "Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independenta, eficacitatea şi rolul judecătorilor", adoptată la 13 octombrie 1994 de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei, subliniind importanţa independentei judecătorilor în scopul intaririi preeminentei dreptului în statele democratice şi în considerarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a "Principiilor fundamentale [ale Organizaţiei Naţiunilor Unite] privind independenta magistraturii", anterior menţionate, a stabilit, printre alte importante măsuri pe care statele membre urmează să le adopte, şi pe aceea "de a veghea ca statutul şi remuneraţia judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi a responsabilităţilor pe care şi le asuma".

De asemenea, art. 6.4 din "Carta europeană privind statutul judecătorilor", adoptată în anul 1998, prevede că "În mod special, statutul garantează judecătorului sau judecatoarei care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinata, plata unei pensii al carei nivel trebuie să fie cat mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională".

Din examinarea documentelor internaţionale menţionate, Curtea Constituţională retine preocuparea organismelor care le-au adoptat de a se promova independenta şi imparţialitatea judecătorilor, ţinând seama ca judecătorii se pronunţa asupra vieţii, libertăţilor, drepturilor, îndatoririlor şi bunurilor cetăţenilor. În acest context, o importanţa deosebită o au măsurile preconizate pentru asigurarea unui statut, a unei remuneraţii şi a pensiei adecvate pentru magistraţi, precum şi a garantarii prin lege a acestora. De asemenea, Curtea Constituţională constata ca în toate aceste documente principiile şi măsurile stabilite cu privire la statutul şi drepturile magistraţilor sunt puse în relaţie directa cu prevederile art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul fundamental al oricărei persoane de a fi judecata de un tribunal competent, independent şi impartial, stabilit prin lege.

În aceste condiţii, Curtea Constituţională constata ca, deşi unele dintre documentele internaţionale menţionate au valoare de recomandare prin prevederile pe care le conţin şi prin finalităţile pe care le urmăresc, fiecare dintre acestea vizează direct texte cuprinse în pacte şi în tratate la care România este parte şi, prin urmare, se înscriu în spiritul prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie.

Totodată, Curtea Constituţională retine ca ratiunile pe care se întemeiază prevederile din actele internaţionale avute în vedere în considerentele anterioare ale acestei decizii se afla în convergenta cu dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Constituţie, conform cărora "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Într-adevăr, aceste dispoziţii constituţionale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independentei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenta statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. Asa fiind, abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, contravine şi principiului stabilit prin art. 123 alin. (2) din Constituţie.

În sfârşit, Curtea Constituţională constata ca argumentele care conduc la admiterea sesizării de neconstituţionalitate formulate de Curtea Suprema de Justiţie se regăsesc şi în poziţia Guvernului care, în calitatea sa de initiator al proiectului noii legi a pensiilor, nu a realizat nici o deosebire de tratament juridic între pensia de serviciu a magistraţilor şi aceea a cadrelor militare, mentinand ambele categorii. De asemenea, Guvernul, prin reprezentantul sau, ministrul muncii şi protecţiei sociale, în cadrul dezbaterilor parlamentare asupra proiectului legii, a combatut propunerea facuta de unii parlamentari de a se abroga dispoziţiile legale care reglementează pensia de serviciu pentru magistraţi, atât prin argumente de drept comparat, cat şi prin invocarea asemanarilor cu pensia de serviciu a militarilor, astfel cum rezultă din stenograma şedinţei Senatului din 30 octombrie 1999. De altfel, Senatul a adoptat art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale în redactarea cuprinsă în proiectul înaintat de Guvern, asadar fără abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, ceea ce a determinat consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 76 din Constituţie, referitoare la desfăşurarea procedurii de mediere între cele două Camere ale Parlamentului.

De asemenea, în punctul de vedere comunicat Curţii Constituţionale cu ocazia soluţionării de către aceasta a sesizării de neconstituţionalitate formulate de Curtea Suprema de Justiţie, Guvernul a considerat ca sesizarea este intemeiata, concluzionand în sensul că "prevederile art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, care privesc abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale [...]".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 11, al art. 16 alin. (1), al art. 20 alin. (2), al art. 123 alin. (2), al art. 144 lit. a) şi al art. 145 alin. (1) din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. (3), al art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Constata ca dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale sunt constituţionale.

2. Constata ca dispoziţiile art. 198 din aceeaşi lege, prin care a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, sunt neconstituţionale.

Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute de art. 145 alin. (1) din Constituţie, precum şi Curţii Supreme de Justiţie, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi obligatorie.

Deliberarea a avut loc la data de 2 februarie 2000 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII

CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Doina Suliman

--------------