LEGE nr. 94 din 4 iulie 2012privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2011 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2002 privind constituirea și menținerea stocurilor minime de siguranță pentru țiței și produse petroliere
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 6 iulie 2012



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul UNICSe aprobă Ordonanța Guvernului nr. 20 din 24 august 2011 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2002 privind constituirea și menținerea stocurilor minime de siguranță pentru țiței și produse petroliere, adoptată în temeiul art. 1 pct. I.11 din Legea nr. 131/2011 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 30 august 2011, cu următoarele modificări și completări:1. Titlul se modifică și va avea următorul cuprins:ORDONANȚĂpentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2002 privind constituirea și menținerea stocurilor minime de siguranță pentru țiței și produse petroliere2. La articolul unic, înaintea punctului 1 se introduce un nou punct, cu următorul cuprins:– După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 7^1, cu următorul cuprins:«Art. 7^1. - În cazul în care, în anul 2011, consumul intern mediu zilnic al produselor petroliere prevăzute la art. 4 este mai mare decât cel aferent anului 2010, nivelul stocurilor minime de siguranță pentru țiței și produse petroliere care se vor constitui în anul 2012, structura sortimentală și defalcarea acestora pe operatori economici se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.»3. La articolul unic, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1^1, cu următorul cuprins:1^1. La articolul 11 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:«c) prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, neconstituirea stocurilor minime de siguranță pentru țiței și produse petroliere prevăzute la art. 8 alin. (1), cu amendă de la 3% la 5% din cifra de afaceri a persoanelor juridice prevăzute în anexă.»Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    EUGEN NICOLICEA
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    VASILE BLAGA
    București, 4 iulie 2012.Nr. 94.-------