HOTĂRÎRE Nr. 81 din 14 februarie 1996privind stabilirea valorii terenurilor neagricole aflate în patrimoniul societăţilor comerciale de tip "Agromec", "Servagromec" şi "Agroservice"
Publicat în
MONITORUL OFICIAL NR. 36 din 20 februarie 1996
Guvernul României hotărăşte: + Articolul 1Valoarea terenurilor neagricole aflate în patrimoniul societăţilor comerciale de tip "Agromec", "Servagromec" şi "Agroservice", care se privatizează potrivit Legii nr. 55/1995, se stabileşte la 4.200 lei/m². + Articolul 2Societăţile comerciale prevăzute la art. 1 vor proceda la diminuarea capitalului social şi la efectuarea celorlalte operaţiuni prevăzute de lege, ca urmare a aplicării prevederilor prezentei hotărâri. + Articolul 3Societăţile comerciale prevăzute la art. 1, care nu au obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, vor întocmi şi vor inainta Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei documentaţia necesară în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri. + Articolul 4La vânzarea pachetului de acţiuni de 40%, Fondul Proprietăţii de Stat va include în contractele de vînzare-cumpărare clauze referitoare la: păstrarea obiectului principal de activitate, prestarea lucrărilor agricole mecanice pe suprafeţele deservite anterior şi obligaţia pentru societăţile comerciale respective de a nu instraina terenul timp de 10 ani, socotiţi de la data încheierii contractului de vînzare-cumpărare.PRIM-MINISTRUNICOLAE VACAROIUContrasemnează:--------------- Ministrul agriculturiişi alimentaţiei,Valeriu TabaraMinistrul de stat,ministrul finanţelor,Florin Georgescup. Ministrul de stat, preşedinteleConsiliului pentru Coordonare, Strategie şi Reforma Economică,Hildegard Puwak,secretar de statPreşedintele Agenţiei Naţionale pentruPrivatizare,Iacob ZelencoPreşedintele Fondului Proprietăţii Private,Emil Dima------------------------
| EMITENT |

Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari