DECIZIE nr. 962 din 25 iunie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedură penală

EMITENT

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Mureşan în Dosarul nr. 4.941/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi de Ioan Lascau în Dosarul nr. 7/62/2005 (2.122/2005) al Tribunalului Braşov - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepţiei Ioan Lascau a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată motivat de împrejurarea că în perioada 22 iunie 2009-17 iulie 2009 este plecat din ţară.

Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată.

Curtea constată că, potrivit art. 20 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, prezenţa autorilor ori a părţilor nu este obligatorie. De asemenea, autorul excepţiei are, potrivit notelor scrise, un apărător ales care a redactat motivarea excepţiei şi, prin urmare, în perioada absenţei sale din ţară, în intervalul destul de mare de aproximativ o lună, putea fi reprezentat de acesta în condiţiile legii. Aşa fiind, Curtea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea formulată.

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 603D/2009 şi nr. 894D/2009 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 894D/2009 la Dosarul nr. 603D/2009, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 10 februarie 2009 şi 4 martie 2009, pronunţate în dosarele nr. 4.941/1/2008 şi nr. 7/62/2005 (2.122/2005), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi Tribunalul Braşov - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^1 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Ioan Mureşan şi Ioan Lascău.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 28 coroborat cu art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 53 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie coroborat cu art. 6 din aceeaşi convenţie, deoarece este posibilă autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor audiovideo, indiferent dacă este sau nu declanşat un proces penal. Or, obţinerea unor astfel de mijloace de probă anterior începerii urmăririi penale, deci în afara regulilor specifice procesului penal, este de natură a leza echitatea procesului şi inviolabilitatea secretului corespondenţei.

De asemenea, în ipoteza dispunerii interceptărilor şi înregistrărilor audiovideo atunci când există doar date privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, este afectat şi principiul proporţionalităţii consacrat de art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece gravitatea faptei penale ce nu a fost încă efectiv comisă nu poate fi evaluată, pentru a fi pusă în balanţă cu gravitatea ingerinţei în exercitarea dreptului la viaţă privată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Tribunalul Braşov - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^1 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, care au următorul conţinut:

"Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul unor alte infracţiuni grave ori al infracţiunilor care se săvârşesc prin mijloace de comunicare electronică. Dispoziţiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător.

Autorizaţia se dă pentru durata necesară interceptării şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În lipsa preşedintelui instanţei autorizaţia se dă de către judecătorul desemnat de acesta.

Autorizaţia poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.

Durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi 120 de zile.

Înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea pe care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de probă decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea de către avocat a unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. 1 şi 2.

Procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre această instanţă care a emis autorizaţia.

La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita judecătorului autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor ori comunicărilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formează obiectul cercetării.

Autorizarea interceptării şi a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru care stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea ori localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 410 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedură penală, reţinând, în esenţă, că interceptările şi înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]".

De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.

Distinct de considerentele deciziei mai sus menţionate, care îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, Curtea mai constată următoarele:

Dispoziţiile legale criticate nu permit, aşa cum în mod eronat susţine autorul excepţiei, administrarea mijloacelor de probă în afara procesului penal, adică în faza actelor premergătoare. Dacă ar fi aşa, în mod evident o astfel de instrumentare poate fi cenzurată în faţa instanţelor de judecată. Nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale.

Actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise şi bine determinate a altor instituţii şi care au ca scop verificarea şi completarea informaţiilor deţinute de organele de urmărire penală în vederea fundamentării convingerii cu privire la oportunitatea urmăririi penale. Având un caracter sui-generis sustras hegemoniei garanţiilor impuse de faza propriu-zisă de urmărire penală, este unanim acceptat faptul că în cadrul investigaţiilor prealabile nu pot fi luate măsuri procesuale ori administrate probe care presupun existenţa certă a unei urmăriri penale începute.

De altfel, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor pot fi dispuse, aşa cum se prevede în alin. 1 al art. 91^1 din Codul de procedură penală, la cererea procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală. Iată deci că administrarea unor astfel de mijloace de probă este plasată în cadrul primei faze a procesului penal, urmărirea penală putând fi începută, potrivit art. 221 şi 228 din Codul de procedură penală, atât în personam, cât şi în rem. În plus, textul stabileşte în termeni fără echivoc că înregistrarea audio sau video se dispune dacă sunt date privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, prin această a doua alternativă înţelegându-se evident şi situaţiile ce intră în sfera actelor de punere în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea în acord cu art. 20 din Codul penal referitor la tentativă, şi nu în sfera unor simple acte de pregătire.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Mureşan în Dosarul nr. 4.941/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi de Ioan Lascau în Dosarul nr. 7/62/2005 (2.122/2005) al Tribunalului Braşov - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 iunie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

----