| Document ID: | 120032 |
|---|---|
| Source URL: | https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentA... |
| Scraped At: | 2026-07-04 02:18:31 |
| Last Updated: | 2026-09-12 02:37:16 |
| Valid From: | 02.07.2010 |
| Latest Version: | Yes |
| Meta tags: |
|
|---|---|
| Detail metadata: |
|
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 67 din 30 iunie 2010
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive
GUVERNUL
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 449 din 2 iulie 2010Având în vedere intrarea în vigoare la 4 iulie 2010 a anumitor prevederi din Directiva 2007/23/CE privind introducerea pe piaţă a articolelor pirotehnice, transpusă prin Hotărârea Guvernului nr. 612/2010 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate a articolelor pirotehnice şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă, elaborată în temeiul art. 5 şi al anexei nr. 1 din Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, cu modificările şi completările ulterioare, este necesară modificarea în regim de urgenţă a actualului cadru legislativ naţional reglementat de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare, sub aspectul acestor problematici, pentru a se asigura că nu există bariere în calea liberei circulaţii a acestor produse şi, prin urmare, o limitare a comerţului sau contradicţii între directivele menţionate şi această lege.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 28 decembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"În sensul prezentei legi, prin materii explozive se înţelege explozivii de uz civil (de exemplu, amestecuri explozive, emulsii explozive, mijloace de iniţiere, fitile detonante, fitile de siguranţă, fitile de aprindere, capse electrice, capse pirotehnice, tuburi de şoc, relee detonante) şi articolele pirotehnice."
2. La articolul 1, alineatul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Prezenta lege nu aduce atingere regimului juridic al explozivilor de uz civil, astfel cum este reglementat în Hotărârea Guvernului nr. 207/2005 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale explozivilor de uz civil şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă şi în Hotărârea Guvernului nr. 612/2010 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate a articolelor pirotehnice şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă."
3. La articolul 31, alineatul 2^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an."
4. La articolul 31, după alineatul 2^1 se introduce un nou alineat, alineatul 2^2, cu următorul cuprins:
"Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an."
5. În cuprinsul prezentei legi, sintagma "obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice şi pentru scopuri tehnice pe bază de amestecuri pirotehnice" se înlocuieşte cu sintagma "articole pirotehnice".
Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
EMIL BOC
Contrasemnează:
--------------
şi protecţiei sociale,
Mihai Constantin Şeitan
Vasile Blaga
Şeful Departamentului pentru
Afaceri Europene,
Bogdan Mănoiu
Bucureşti, 30 iunie 2010.
Nr. 67.
-------
| Version Date: | N/A |
|---|---|
| Original Publication Date: | 02.07.2010 |
| This Version Valid From: | 02.07.2010 |
| This Version Valid To: | Not specified |
| Is Latest Version: | Yes |
| Document Type: | ORDONANTA DE URGENTA |
| Emitent: | N/A |
| Publicat în: | Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 449 din 2 iulie 2010 |
No related versions found.