| Document ID: | 125474 |
|---|---|
| Source URL: | https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentA... |
| Scraped At: | 2026-07-03 20:45:16 |
| Last Updated: | 2026-09-11 23:39:33 |
| Valid From: | 24.01.2011 |
| Latest Version: | Yes |
| Meta tags: |
|
|---|---|
| Qgen eligible: | N/A |
| Detail metadata: |
|
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 58 din 24 ianuarie 2011Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Ilie Dan Guţu în Dosarul nr. 6.766/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, domnul Mihai Ionescu, în calitate de consilier juridic. Se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Acesta susţine, în esenţă, că autorul excepţiei porneşte de la o înţelegere eronată a prevederilor criticate şi solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, întrucât prevederile art. 8 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că însăşi legea conferă Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii legitimare procesuală activă, iar în faţa instanţei părţile îşi pot exercita toate drepturile procesuale, cu deplina respectare a exigenţelor unui proces echitabil.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.766/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii. Excepţia a fost ridicată de Ilie Dan Guţu într-o cauză privind soluţionarea unei acţiuni în constatare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile de lege criticate contravin normelor fundamentale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece acţiunea în constatare promovată de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu îndeplineşte condiţia interesului personal necesară introducerii unei acţiuni în justiţie. Chiar dacă această condiţie cunoaşte şi situaţii derogatorii, cum ar fi conferirea prin lege a calităţii procesuale active procurorului sau autorităţii tutelare, în asemenea cazuri "folosul practic se răspândeşte asupra titularului dreptului, ceea ce nu se întâmplă însă în cazul acţiunii în constatare promovate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 8 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt contrare normelor art. 21 din Constituţie, de vreme ce interesul legitim al autorităţii publice - în speţă, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii - este dat de interesul public pe care îl prezintă activitatea de deconspirare a Securităţii.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, modificate prin art. unic pct. 15 din Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008. Textul de lege criticat are următoarea redactare:
- Art. 8 lit. a): "Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ia în discuţie nota de constatare şi, după caz:
a) aprobă nota de constatare şi dispune Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia;". ...Autorul excepţiei invocă dispoziţiile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 reglementează atribuţia Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a lua în discuţie nota de constatare întocmită de direcţia de specialitate cu privire la existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător sau de colaborator al Securităţii a persoanelor care au făcut obiectul verificării, operaţiune urmată de aprobarea sau, după caz, infirmarea acestei note. Dispoziţiile de lege criticate sunt cele ale art. 8 lit. a), care instituie obligaţia Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a dispune Direcţiei juridice, subsecvent aprobării notei de constatare, introducerea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau de colaborator al Securităţii.
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 8 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nesocotesc prevederile art. 21 din Constituţie referitoare la dreptul de acces liber la justiţie, prin îndrituirea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a compărea în calitate de reclamant în acţiuni în constatare în care nu poate să justifice un interes personal. Cu privire la această critică, instanţa de contencios constituţional constată că este neîntemeiată. Textul constituţional nu condiţionează exercitarea dreptului de acces liber la justiţie de existenţa unui interes personal, ci conferă oricărei persoane fizice sau juridice, publică ori privată, posibilitatea de a solicita instanţelor de judecată soluţionarea oricăror cereri care sunt de competenţa acestora. Verificarea condiţiilor de admisibilitate a acţiunilor introduse, inclusiv cele referitoare la existenţa interesului şi caracteristicile acestuia, urmează să fie făcută de instanţă, în cadrul procesului astfel declanşat. Curtea constată că prevederile de lege criticate nu fac altceva decât să dea expresie dispoziţiilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei, reprezentând o valorificare a acestora din perspectiva realizării depline a atribuţiilor legale ale unei autorităţi publice. Legitimarea procesuală a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a introduce cererea în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii izvorăşte din însăşi prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securităţii şi se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă faţă de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că acţiunile promovate de Consiliu nu tind la obţinerea unei condamnări judiciare, civilă, penală sau de altă natură, consecinţa acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoştinţa publică a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti în acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii. În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Ilie Dan Guţu în Dosarul nr. 6.766/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2010.
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu
-------
| Version Date: | N/A |
|---|---|
| Original Publication Date: | 24.01.2011 |
| This Version Valid From: | 24.01.2011 |
| This Version Valid To: | Not specified |
| Is Latest Version: | Yes |
| Document Type: | DECIZIE CCR |
| Emitent: | CURTEA CONSTITUŢIONALĂ |
| Publicat în: | Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 58 din 24 ianuarie 2011 |
No related versions found.
These questions were automatically generated to help users find relevant information in this document.
| Provider | Model | Questions | Prompt Tokens | Cached Tokens | Cache % | Completion Tokens | Total Cost | Cost/Question | Time (ms) |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| OpenRouter | qwen/qwen3-235b-a22b-2507 | 3 | 5,491 | 0 | 0.0% | 284 | $0.0007 | $0.000217 | 2,653,000 |
| Google AI | gemini-2.5-pro | 12 | 6,857 | 0 | 0.0% | 713 | $0.0157 | $0.001308 | 623,000 |
11
2
0
0
| Timestamp | Type | Message | Provider | Actions |
|---|---|---|---|---|
| 2026-07-16 03:15:03 | Response Received | Received batch response with 3 questions from 3 chapters | OPENROUTER | |
Metadata:
Response Preview:
Tokens: 5,775 Cost: $0.000650 Processing Time: 2652000 ms |
||||
| 2026-07-16 03:15:03 | Processing Completed | Batch question generation completed with 3 total questions from 0 chapters | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-16 03:08:47 | Batch Created | Added to batch 6/12 | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-16 02:30:50 | Processing Started | Starting batch question generation with OpenRouter (qwen/qwen3-235b-a22b-2507) | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-16 02:30:50 | Prompt Sent | Sending batch prompt part 1/1 (elements 1-46) for iteration 1 | OPENROUTER |
|
Metadata:
JSON Schema Available
View full prompt to see the response format schema
|
||||
| 2026-07-03 21:17:50 | Response Received | Received batch response with 12 questions from 7 chapters | GOOGLE AI | |
Metadata:
Response Preview:
Tokens: 9,192 Cost: $0.015701 Processing Time: 622000 ms |
||||
| 2026-07-03 21:17:50 | Processing Completed | Batch question generation completed with 12 total questions from 0 chapters | GOOGLE AI |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-03 21:07:37 | Batch Created | Added to batch 16/40 |
|
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-03 21:07:27 | Batch Created | Batch 16/40 creation started with 25 documents | - |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-03 21:07:27 | Processing Started | Starting batch question generation with Google AI (gemini-2.5-pro) | GOOGLE AI |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-03 21:07:27 | Prompt Sent | Sending batch prompt part 1/1 (elements 1-46) for iteration 1 | GOOGLE AI |
|
Metadata:
JSON Schema Available
View full prompt to see the response format schema
|
||||
| Section | Reference Type | Act |
|---|---|---|
| Actul | REFERIRE LA | DECIZIE 530 09/04/2009 |
| Actul | REFERIRE LA | LEGE 293 14/11/2008 |
| Actul | REFERIRE LA | OUG 24 05/03/2008 |
| Actul | RESPINGE NECONSTITUTIONALITATEA | OUG 24 05/03/2008 ART. 8 |
| Actul | REFERIRE LA | LEGE (R) 47 18/05/1992 |
| Actul | REFERIRE LA | LEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1 |
| Actul | REFERIRE LA | LEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2 |
| Actul | REFERIRE LA | LEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3 |
| Actul | REFERIRE LA | LEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10 |
| Actul | REFERIRE LA | LEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11 |
| Actul | REFERIRE LA | LEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29 |
| Actul | REFERIRE LA | LEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30 |
| Actul | REFERIRE LA | CONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21 |
| Actul | REFERIRE LA | CONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146 |
| Actul | REFERIRE LA | CONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147 |