DECIZIE nr. 3 din 4 aprilie 2011

referitoare la recursul în interesul legii, privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ

EMITENT

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

Dosar nr. 2/2011

Rodica Aida Popa - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei civile şi de proprietate intelectuală

Anton Pandrea - preşedintele Secţiei penale

Gabriela Victoria Bîrsan - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Adrian Bordea - preşedintele Secţiei comerciale

Roxana Popa - judecător la Secţia comercială, judecător raportor

Iulia Manuela Cârnu - judecător la Secţia comercială

Veronica Carmen Popescu - judecător la Secţia comercială

Viorica Trestianu - judecător la Secţia comercială

Ileana Izabela Dolache - judecător la Secţia comercială

Nicolae Măniguţiu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, judecător raportor

Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Iuliana Puşoiu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Viorica Lungeanu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Iuliana Rîciu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Mariana Ghena - judecător la Secţia penală

Sofica Dumitraşcu - judecător la Secţia penală

Cristina Iulia Tarcea - judecător la Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, judecător raportor

Adina Nicolae - judecător la Secţia civilă şi de proprietate intelectuală

Raluca Moglan - judecător la Secţia civilă şi de proprietate intelectuală

Carmen Georgeta Negrilă - judecător la Secţia civilă şi de proprietate intelectuală

Alina Macavei - judecător la Secţia civilă şi de proprietate intelectuală

Mihaela Tăbârcă - judecător la Secţia civilă şi de proprietate intelectuală

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2/2011 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 330^6 alin. 2 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, şi ale art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, modificat şi completat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010.

Şedinţa completului este prezidată de doamna judecător dr. Rodica Aida Popa, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror general adjunct Gabriela Scutea.

La şedinţa de judecată participă prim-magistratul-asistent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna Aneta Ionescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, modificat şi completat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Galaţi şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, referitor la pretenţiile formulate de această categorie de personal, având ca obiect plata diferenţelor dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în baza acestui act normativ, începând cu data de 1 octombrie 2008, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii.

Prim-magistratul-asistent Aneta Ionescu referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2/2011, aflat pe rolul completului de judecată, precum şi cu privire la faptul că, la data de 4 aprilie 2011, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reprezentant, a depus la dosarul cauzei "Precizări asupra recursului în interesul legii", însoţite de 5 hotărâri judecătoreşti identificate după sesizarea instanţei supreme, şi o cerere prin care a solicitat, în principal, amânarea cauzei pentru ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o decizie întemeiată pe un examen jurisprudenţial complet şi actual iar, în subsidiar, amânarea pronunţării, pentru aceleaşi motive.

Preşedintele completului, doamna judecător Rodica Aida Popa, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a acordat cuvântul reprezentantului procurorului general, doamna procuror general adjunct Gabriela Scutea, pentru susţinerea cererii de amânare şi a materialului întocmit în acest scop.

Doamna procuror general adjunct Gabriela Scutea a susţinut, în esenţă, că procurorul general a solicitat amânarea cauzei, având în vedere evoluţia jurisprudenţei instanţelor naţionale în materie, concurent cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, căreia, prin soluţiile jurisprudenţiale diferite, instanţele de judecată continuă să îi dea noi orientări, diferite de cele prezentate în recursul în interesul legii, astfel cum rezultă din hotărârile judecătoreşti anexate. S-a subliniat că soluţionarea problemei de drept cu care instanţa supremă este învestită presupune lămurirea întinderii în timp a efectelor deciziilor succesive ale Curţii Constituţionale indicate cu privire la cauzele aflate pe rolul instanţelor, fiind imperios necesară o extindere a analizei jurisprudenţei relevate, dar şi sondarea jurisprudenţei, care nu a fost examinată, pentru ca în mod rezonabil să poată fi cunoscută de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie practica judiciară recentă. De asemenea, doamna procuror general adjunct a arătat că examenul jurisprudenţial efectuat după sesizarea instanţei supreme a identificat orientări care nu fac distincţie relativ la momentul anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 330/2009 şi după intrarea în vigoare a legii evocate, fiind încălcate astfel dispoziţiile acestei legi. În concluzie, doamna procuror general adjunct a solicitat, în principal, amânarea cauzei şi, în subsidiar, amânarea pronunţării pentru motivele expuse.

Deliberând, completul de judecată, cu majoritate de voturi, a respins cererea de amânare a cauzei, având în vedere că precizările aduse de procurorul general tind la o extindere a recursului în interesul legii asupra unor chestiuni cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost sesizată prin memoriul iniţial şi a dispus reluarea dezbaterilor în fond a cauzei.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, revenit la dezbateri, a susţinut recursul în interesul legii, astfel cum a fost formulat în scris, şi a solicitat admiterea recursului, să se constate jurisprudenţa neunitară în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, arătând că opinia procurorului general este în sensul opiniei majoritare conform căreia pretenţiile reclamanţilor sunt întemeiate, iar pârâţii au fost obligaţi la plata diferenţelor salariale cuvenite potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, şi drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009.

Preşedintele completului, doamna judecător Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

1. Problema de drept ce a generat practica neunitară

Prin recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, referitor la pretenţiile formulate de această categorie de personal, având ca obiect plata diferenţelor dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în baza acestui act normativ, începând cu data de 1 octombrie 2008, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii, divergenţa de practică fiind creată de efectele deciziei Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sau a unui act normativ în întregul lui cu privire la actul normativ abrogat.

2. Examenul jurisprudenţial

La data de 13 mai 2010, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi a hotărât sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa asupra problemei de drept ce a generat existenţa unei practici neunitare cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ.

Sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apei Galaţi a fost înaintată de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se verifica existenţa unei practici neunitare la nivelul ţării.

În urma verificărilor efectuate, la data de 26 ianuarie 2011, prin Adresa nr. 952/C/4043/III-5/2010, procurorul general a formulat recurs în interesul legii, constatând că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, referitor la pretenţiile formulate de această categorie de personal, având ca obiect plata diferenţelor dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în baza acestui act normativ, începând cu data de 1 octombrie 2008, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii.

3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

3.1. Într-o opinie majoritară s-a apreciat că pretenţiile reclamanţilor sunt întemeiate, pârâţii fiind obligaţi la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, şi drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009.

Aceste instanţe au considerat că efectele deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională prin care s-a constatat neconstituţionalitatea diminuării dreptului salarial se traduc prin neaplicarea dispoziţiilor ordonanţelor de urgenţă prin care s-au dispus aceste diminuări, deoarece prevederile legii declarate neconstituţionale nu mai pot fi aplicate.

3.2. Într-o a doua opinie, instanţele au admis acţiunea reclamanţilor numai pentru perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie 2009, cu motivarea că dispoziţiile ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului nr. 31/2009 şi nr. 41/2009 nu au fost declarate neconstituţionale, ele producându-şi efectele până în momentul în care au fost abrogate.

3.3. Într-o a treia opinie s-a considerat că pretenţiile formulate nu sunt întemeiate, deoarece modificările aduse Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 prin Legea nr. 221/2008 au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008, iar declararea neconstituţionalităţii acestei ordonanţe de urgenţă nu este de natură să repună în vigoare texte abrogate expres.

3.4. Într-o a patra opinie, pretenţiile reclamanţilor au fost respinse pentru perioada 1 octombrie 2008 - 2 decembrie 2008 şi admise pentru perioadele ulterioare, motivat de faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, ordonanţa producându-şi efectele în perioada 1 octombrie 2008 - 2 decembrie 2008.

4. Opinia procurorului general

Procurorul general a opinat în sensul că au făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii instanţele care au apreciat ca întemeiate pretenţiile reclamanţilor şi au obligat pârâţii la plata diferenţelor de drepturi salariale cu începere de la 1 octombrie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009.

În esenţă, punctul de vedere exprimat de procurorul general se întemeiază pe ideea că modificările aduse prin ordonanţele de urgenţă ulterioare Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, devin lipsite de eficienţă juridică în virtutea caracterului obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.

5. Raportul asupra recursului în interesul legii

Judecătorii raportori, prin raportul comun întocmit în cauză, au apreciat, ca şi procurorul general, că prima orientare jurisprudenţială este în acord cu litera şi spiritul legii, proiectul soluţiei fiind exprimat în acest sens.

6. Înalta Curte

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată şi modificată prin Legea nr. 221/2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru personalul de învăţământ a fost stabilită la 400,00 lei.

Această valoare a fost diminuată prin ordonanţe de urgenţă succesive care au fost apoi declarate neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale.

Hotărârile analizate şi care au determinat promovarea prezentului recurs în interesul legii au fost pronunţate în perioada noiembrie 2009-ianuarie 2010, după ce ordonanţele de urgenţă prin care s-au modificat dispoziţii din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 au fost declarate neconstituţionale.

Prin hotărârile pronunţate instanţele de judecată au trebuit să statueze cu privire la efectele deciziei pronunţate de Curtea Constituţională prin care s-a constatat ca fiind neconstituţional un text dintr-un act normativ sau actul normativ în întregul său prin care s-a abrogat o dispoziţie legală asupra dispoziţiei legale abrogate.

Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, deciziile Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi aflate în vigoare sunt definitive şi obligatorii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dispoziţiile din legile în vigoare constatate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval de timp Parlamentul sau Guvernul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile declarate neconstituţionale sunt suspendate de drept.

Aceleaşi reglementări se regăsesc şi în art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

Faţă de aceste reglementări, în cazul în care legiuitorul nu acţionează în termenul impus de textele de lege indicate, dispoziţiile declarate neconstituţionale încetează să producă efecte juridice. Prin Decizia nr. 62/2007, Curtea Constituţională a înlăturat orice dubii cu privire la efectele declarării neconstituţionalităţii unei dispoziţii de abrogare, stabilind că, în cazul constatării neconstituţionalităţii lor, acestea îşi încetează efectele juridice în condiţiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte juridice.

Această interpretare dată de Curtea Constituţională înseşi efectelor unei decizii prin care s-a declarat neconstituţional un text de abrogare face ca hotărârile instanţelor interne prin care a fost respinsă cererea reclamanţilor, cu motivarea că decizia Curţii Constituţionale nu poate activa un text abrogat, să fie total lipsite de temei legal.

Particularitatea problemei pusă în discuţie prin recursul în interesul legii constă în faptul că un act normativ a fost în mod repetat modificat şi chiar abrogat prin ordonanţe de urgenţă care au fost apoi declarate neconstituţionale.

În aceste condiţii, se pune întrebarea în ce limite acţionează efectul ex nunc al deciziilor Curţii Constituţionale şi cum se conciliază acesta cu faptul că pentru scurte perioade ordonanţele de urgenţă declarate neconstituţionale au produs efecte.

Unele instanţe, aşa cum s-a arătat, au exprimat punctul de vedere în sensul că pe perioada dintre intrarea în vigoare a ordonanţei şi până la declararea ei ca neconstituţională aceasta trebuie să îşi producă efectele, deoarece se bucură de prezumţia de neconstituţionalitate.

Curtea Constituţională, însă, a avut o altă abordare, iar în Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 272 din 27 aprilie 2010, a reamintit considerentele de principiu din Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009, unde a reţinut că "nici modificarea sau completarea dispoziţiei legale criticate de către legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstituţionalitatea constatată de către Curtea Constituţională, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite de acelaşi viciu de neconstituţionalitate în măsura în care confirmă soluţia legislativă declarată neconstituţională".

Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 531 din 31 iulie 2009, Curtea Constituţională a afirmat că "ar fi discriminatoriu ca numai unele prevederi dintr-o ordonanţă de urgenţă să se aplice şi să îşi producă efectele pentru perioada de până la 30 aprilie 2009 şi celelalte care vizează perioada de după 1 mai 2009 să fie neconstituţionale şi să îşi înceteze aplicabilitatea, prin efectul unei decizii de admitere".

Această analiză a fost făcută de Curtea Constituţională în condiţiile în care a constatat neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008, deşi unele dispoziţii din ordonanţă şi-au încetat efectele, fiind norme cu aplicare limitată în timp.

Or, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că ele trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce priveşte dispozitivul deciziei, dar şi considerentele care îl explicitează.

Prin urmare, instanţele, chemate să tranşeze asupra cererilor reclamanţilor după ce Curtea Constituţională s-a pronunţat la modul arătat asupra neconstituţionalităţii ordonanţelor de urgenţă succesive de modificare a Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, erau obligate să se conformeze deciziilor Curţii Constituţionale şi să nu dea eficienţă actelor normative declarate neconstituţionale.

De aceea, sunt lipsite de suport legal şi hotărârile instanţelor de judecată prin care s-a dat eficienţă, pe o anumită perioadă, actelor normative declarate neconstituţionale.

Dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare şi declararea neconstituţionalităţii îşi găseşte raţiunea în prezumţia de constituţionalitate, această raţiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituţional, iar prezumţia de constituţionalitate a fost răsturnată.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, ca în multe dintre cauzele în care s-au pronunţat hotărârile analizate, cererea de chemare în judecată a fost introdusă după declararea neconstituţionalităţii uneia din ordonanţele de urgenţă de modificare a Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, iar hotărârile (în toate cauzele) au fost pronunţate după intervenţia Curţii Constituţionale.

Numai în această manieră se pot concilia efectul obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale cu efectul ex nunc al acesteia.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Ca efect al deciziilor Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 şi nr. 1/2009, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite funcţiilor didactice potrivit acestui act normativ şi drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009.

Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2011.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

RODICA AIDA POPA

Prim-magistrat-asistent,

Aneta Ionescu

---------