DECIZIE nr. 494 din 10 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere

EMITENT

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Acsinte Gaspar - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Diana PA" - S.R.L. din Câmpina în Dosarul nr. 534/310/2011 al Judecătoriei Sinaia şi care constituie obiectul Dosarului nr. 647D/2011 al Curţii Constituţionale.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24 aprilie 2012, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 10 mai 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 534/310/2011, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Diana PA" - S.R.L. din Câmpina într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat, lipsit de un conţinut explicit, este ambiguu şi derutant, atât pentru parte, cât şi pentru judecătorul chemat să analizeze o situaţie de fapt, raportată la această normă. Acest aspect poate conduce la paralelisme sau la aplicarea a două sancţiuni pentru aceeaşi faptă, mai ales că obligaţiile operatorilor de transport sunt cuprinse nu numai în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, ci şi în alte acte normative cu aceeaşi valoare juridică, în care sunt, de asemenea, prevăzute sancţiuni pentru încălcarea acestora.

Totodată, autorul susţine că prevederile de lege criticate îngrădesc "accesul direct la justiţie", întrucât, de vreme ce nu prevăd în ce constau obligaţiile a căror neîndeplinire este sancţionată, acestea nu permit formularea unor apărări şi verificarea legalităţii sancţiunii. Arată, de asemenea, că nu se poate respecta prezumţia de nevinovăţie şi nu poate fi evitat arbitrariul aplicării sancţiunii contravenţionale, încălcându-se dreptul la un proces echitabil.

Judecătoria Sinaia consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, apreciind că textul de lege criticat are o formulare ambiguă, care nu clarifică elementele constitutive ale contravenţiei pe care o reglementează, spre deosebire de restul actului normativ, în care sunt prevăzute în mod expres obligaţiile ce revin operatorilor de transport rutier. Arată că se încalcă dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât "echitatea se referă nu numai la desfăşurarea procesului, ci şi la tehnica juridică a incriminării".

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 sunt constituţionale. În acest sens, arată că prevederile legale criticate reflectă dreptul legiuitorului de a aprecia cu privire la modalitatea de reglementare a condiţiilor în care anumite fapte să fie sancţionate contravenţional. Aceleaşi prevederi conţin suficiente repere pentru asigurarea previzibilităţii şi clarităţii normei, astfel ca destinatarul lor să înţeleagă că încălcarea dispoziţiilor care constituie cadrul general pentru transporturile rutiere de mărfuri şi persoane şi activităţile conexe acestora se sancţionează în funcţie de gradul de pericol social şi să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. De asemenea, consideră că enumerarea limitativă a faptelor care constituie contravenţii în această materie ar putea avea consecinţe nefavorabile, întrucât s-ar limita posibilităţile de interpretare ale autorităţii judiciare chemate să efectueze clarificarea şi încadrarea juridică a faptelor.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 9 mai 2006, prevederi introduse în cuprinsul ordonanţei de urgenţă prin art. I pct. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 17 iunie 2008 şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 218/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Constituie contravenţii următoarele fapte: (...)

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege menţionat contravine dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil desfăşurat într-un termen rezonabil. Totodată, analizând motivele de neconstituţionalitate invocate în susţinerea excepţiei, Curtea reţine incidenţa în cauză şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit cărora "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".

De asemenea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţiile privind dreptul la un proces echitabil cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale prin Încheierea din 12 mai 2011, pronunţată de Judecătoria Sinaia, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere a fost abrogată expres, în integralitatea ei, prin dispoziţiile art. 93 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 2 septembrie 2011.

Cu toate acestea, având în vedere că prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 au continuat să producă efecte juridice în cauza dedusă judecăţii, aceasta fiind soluţionată definitiv prin Sentinţa civilă nr. 897 din 2 august 2011, pronunţată de Judecătoria Sinaia, în sensul anulării în parte a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi înlocuirii sancţiunii amenzii aplicate cu sancţiunea avertismentului, Curtea, în lumina jurisprudenţei sale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), urmează a analiza constituţionalitatea acestor prevederi.

II. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată, urmând să o admită pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează.

Astfel, Curtea reţine că prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 califică drept contravenţie neîndeplinirea obligaţiilor ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier şi operatorilor de activităţi conexe transportului rutier. Săvârşirea acestei contravenţii se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 5.000 lei, aplicată întreprinderilor sau operatorilor de transport rutier români sau străini, potrivit art. 59 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţă, şi cu amendă de la 7.000 lei la 9.000 lei, aplicată întreprinderilor care efectuează activităţi conexe transportului rutier, potrivit art. 59 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ.

Totodată, din examinarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, aflat la dosar, Curtea observă, că, în cauza de faţă, operatorul de transport a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 4.000 lei pentru neîndeplinirea "obligaţiei ce îi revine operatorului de transport rutier conform OMTCT (Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului), actualizat, art. 38 lit. u), respectiv nu s-a asigurat existenţa la bordul vehiculului a legitimaţiilor de serviciu valabile ale conducătorilor auto, conform modelului din anexa 32 la OMTCT nr. 1892/2006".

În aceste condiţii, Curtea constată că descrierea faptei ce constituie contravenţie nu se regăseşte în conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, ci în cuprinsul art. 38 lit. u) din Normele privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.892/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 şi 919 bis din 13 noiembrie 2006, şi completate prin art. I pct. 13 din Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.172/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 799 din 24 noiembrie 2009. Prevederile art. 38 lit. u) din norme au următorul cuprins:

"Întreprinderile/operatorii de transport care efectuează operaţiuni de transport rutier au următoarele obligaţii: [...] u) să asigure existenţa la bordul vehiculelor cu care efectuează operaţiuni de transport rutier a legitimaţiei de serviciu valabile a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport rutier/întreprinderii. Modelul legitimaţiei de serviciu este prevăzut în anexa nr. 32 la prezentele norme."

În continuare, Curtea reţine că, potrivit art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, "Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce", iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege, "Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie".

De asemenea, Curtea reţine că prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 nu pot fi considerate norme de trimitere. În absenţa indicării cu exactitate a dispoziţiilor legale la care se face trimiterea, nu sunt respectate regulile de tehnică legislativă, cuprinse în art. 50 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia, "În cazul în care o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conţine". Dimpotrivă, redactarea art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 are un caracter de maximă generalitate, care, într-o tehnică legislativă corectă, ar fi trebuit să figureze ca normă- cadru, detaliată subsecvent de toate celelalte prevederi care stabilesc contravenţiile şi sancţiunile corespunzătoare.

Pe de altă parte, Curtea observă că norma legală criticată diferă, sub aspectul tehnicii de reglementare, de celelalte norme din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, prin care sunt instituite contravenţii, deoarece acestea stabilesc în mod concret faptele a căror săvârşire atrage răspunderea contravenţională.

Prin urmare, Curtea constată că stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, în condiţiile în care obligaţiile ce trebuie a fi respectate de întreprinderi, operatorii de transport rutier sau de operatorii de activităţi conexe transportului rutier se regăsesc în tot cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005.

Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contravenţia, judecătorul însuşi nu dispune de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii, cu prilejul soluţionării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.

În aceeaşi ordine de idei, Curtea constată că tehnica de reglementare ce se regăseşte în cazul prevederilor legale criticate nu corespunde nici regulilor instituite prin art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia "Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea". Totodată, potrivit art. 1 teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, "Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti".

În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate sunt deficitare, întrucât nu stabilesc distinct, precis, explicit şi cu claritate obligaţiile ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier şi operatorilor de activităţi conexe transportului rutier, a căror neîndeplinire atrage răspunderea contravenţională.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în repetate rânduri că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din data de 14 noiembrie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. În plus, nu poate fi considerată "lege" decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezultă dintr-o anumită faptă (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).

În lumina celor enunţate mai sus, Curtea constată că, în mod evident, prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, caracterizate printr-o tehnică legislativă inadecvată, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Aşa fiind, Curtea reţine că imprecizia textului de lege supus controlului de constituţionalitate, constând în lipsa stabilirii cu suficientă claritate a obligaţiilor ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier şi operatorilor de activităţi conexe transportului rutier, a căror neîndeplinire atrage răspunderea contravenţională şi în absenţa descrierii faptei a cărei săvârşire constituie contravenţie, afectează, pe cale de consecinţă, şi garanţiile constituţionale şi convenţionale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în esenţă, că nerespectarea garanţiilor fundamentale, care protejează presupuşii autori ai unor fapte ilicite, în faţa posibilelor abuzuri ale autorităţilor desemnate să-i urmărească şi să-i sancţioneze, reprezintă un aspect ce trebuie examinat în temeiul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 68).

Pentru ca dreptul la un proces echitabil să nu rămână teoretic şi iluzoriu, Curtea reaminteşte că normele juridice trebuie să fie clare, precise şi explicite, astfel încât să îl poată avertiza în mod inechivoc pe destinatarul acestora asupra gravităţii consecinţelor nerespectării enunţurilor legale pe care le cuprind. Or, prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 ignoră aceste exigenţe esenţiale de redactare.

Faţă de cele de mai sus, Curtea constată că deficienţele de redactare evidenţiate în ceea ce priveşte prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 sunt de natură să încalce dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

De aceea, revine legiuitorului sarcina ca pe viitor, în reglementarea domeniului contravenţional, să adopte norme care să întrunească, aşa cum s-a arătat, criteriile de precizie, claritate şi, implicit, previzibilitate, impuse de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

De altfel, Curtea observă că, în contextul legislativ actual, sancţiunile şi măsurile aplicabile în cazul încălcării dispoziţiilor privind transporturile rutiere sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum şi a sancţiunilor şi măsurilor aplicabile în cazul constatării acestor încălcări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 14 februarie 2012.

Or, spre deosebire de prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, prin art. 4 pct. 57.2 şi 77.2 din Hotărârea Guvernului nr. 69/2012 sunt reglementate cu claritate contravenţiile constând în fapta operatorului de transport rutier sau a întreprinderii de transport rutier în cont propriu de nerespectare a obligaţiei de a asigura existenţa la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost, respectiv în cont propriu, a legitimaţiei de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al acestora.

În fine, în privinţa invocării dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu au relevanţă în cauză, întrucât nu vizează situaţia criticată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, ci posibilitatea acestuia de a se adresa neîngrădit justiţiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Diana PA" - S.R.L. din Câmpina în Dosarul nr. 534/310/2011 al Judecătoriei Sinaia şi constată că prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2012.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

-------