| Document ID: | 145461 |
|---|---|
| Source URL: | https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentA... |
| Scraped At: | 2026-07-06 00:48:56 |
| Last Updated: | 2026-09-12 20:19:18 |
| Valid From: | 12.02.2013 |
| Valid To: | 19.02.2014 |
| Latest Version: | Yes |
| Status: | ABROGATED on 19.02.2014 |
| Abrogated By: | ORDIN 47 19/02/2014 |
| Meta tags: |
|
|---|---|
| Detail metadata: |
|
REGULAMENT din 29 ianuarie 2013
de organizare şi funcţionare a Comisiei de audiere a sportivilor şi a personalului asistent al sportivilor care au încălcat reglementările antidoping
AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTIDOPING
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 12 februarie 2013Agenţia Naţională Anti-Doping, denumită în continuare Agenţia, prin Comisia de audiere a sportivilor şi a personalului asistent al sportivilor care au încălcat reglementările antidoping, organizează procedura de audiere pentru sportivul sau personalul asistent al acestuia învinuit de una dintre încălcările reglementărilor antidoping, în conformitate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată, cu modificările ulterioare.
Comisia de audiere a sportivilor şi a personalului asistent al sportivilor care au încălcat reglementările antidoping, denumită în continuare Comisia de audiere, se constituie în conformitate cu art. 12 alin. (1) din Legea nr. 227/2006, republicată, cu modificările ulterioare.
Membrii Comisiei de audiere trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) să fie cetăţeni români cu domiciliul în România; ... b) să aibă capacitate deplină de exerciţiu; ... c) să aibă o bună reputaţie şi pregătire profesională; ... d) să nu fi suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie. ...Pentru asigurarea condiţiilor organizatorice necesare desfăşurării activităţii Comisiei de audiere, activitatea de secretariat este asigurată de către reprezentantul Direcţiei testare şi programe social-educative din cadrul Agenţiei.
Comisia de audiere se întruneşte la solicitarea preşedintelui.
Convocarea membrilor Comisiei de audiere se face în scris, cu minimum 10 zile calendaristice înainte de data şedinţei, prin grija secretariatului, care va transmite fiecărui membru invitaţia de participare.
Şedinţele Comisiei de audiere nu sunt publice.
Şedinţele Comisiei de audiere sunt conduse de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de către o persoană din conducerea Agenţiei, ori decanul de vârstă dintre ceilalţi membri prezenţi.
Pentru fiecare şedinţă a Comisiei de audiere se întocmeşte câte un proces-verbal ce se consemnează în registrul de procese-verbale, fiecare proces-verbal fiind semnat de membrii prezenţi la şedinţă, de sportiv ori de persoana suspectată de încălcarea reglementărilor antidoping şi/sau de reprezentantul acestora, de martorii audiaţi în cauză, precum şi de reprezentantul federaţiei sportive naţionale la care sportivul sau persoana suspectată de încălcarea reglementărilor antidoping este legitimat/legitimată. Registrul de procese-verbale se păstrează la secretariatul Comisiei de audiere.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor legale, Comisia de audiere emite decizii, sub semnătura preşedintelui, cu respectarea dispoziţiilor prezentului regulament.
Principalele atribuţii ale secretariatului Comisiei de audiere sunt:
a) întocmirea dosarului cauzei şi înregistrarea actelor acestuia; ... b) convocarea membrilor Comisiei de audiere, la solicitarea preşedintelui; ... c) punerea la dispoziţia membrilor a documentelor ce fac obiectul întrunirilor (pe suport hârtie sau electronic, după caz); ... d) redactarea proceselor-verbale ale şedinţelor şi a deciziilor emise; ... e) comunicarea deciziei adoptate sportivilor şi/sau personalului asistent al sportivilor, clubului la care acesta este legitimat, federaţiei sportive naţionale responsabile, Agenţiei Naţionale Anti-Doping, Ministerului Tineretului şi Sportului, Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, federaţiei internaţionale responsabile, precum şi Agenţiei Mondiale Anti-Doping; ... f) păstrarea şi arhivarea documentelor în conformitate cu prevederile art. 14 şi 15; ... g) îndeplinirea oricăror altor sarcini stabilite în cadrul şedinţelor şi dispuse de preşedinte sau, în absenţa acestuia, de înlocuitorul de drept; ... h) convocarea reprezentantului federaţiei sportive naţionale la care sportivul sau persoana suspectată de încălcarea reglementărilor antidoping este legitimat/legitimată. ...Procedura de audiere se desfăşoară cu respectarea următoarelor principii:
a) organizarea audierii într-un interval de cel mult 21 de zile calendaristice, cu respectarea echităţii şi a imparţialităţii; ... b) dreptul de a fi reprezentat pe cheltuiala proprie a persoanei; ... c) dreptul de a fi informat corect şi la timp despre învinuirea adusă de încălcare a reglementărilor antidoping; ... d) dreptul de a se apăra în faţa învinuirii aduse de încălcare a reglementărilor antidoping şi faţă de consecinţele care decurg din aceasta; ... e) dreptul fiecărei părţi de a prezenta probe, de a chema şi a interoga martori, acceptarea mărturiei sub forma declaraţiei scrise fiind la latitudinea Comisiei de audiere; ... f) dreptul persoanei la un interpret pe durata audierii, desemnat de Comisia de audiere, care dispune şi asupra responsabilităţii costurilor acestuia; ... g) dreptul la o decizie în formă scrisă, motivată, datată şi comunicată într-un timp rezonabil. ...La solicitarea preşedintelui Comisiei de audiere, secretariatul convoacă membrii acesteia şi reprezentantul federaţiei sportive naţionale la care sportivul sau persoana suspectată de încălcarea reglementărilor antidoping este legitimat/legitimată, pentru data, ora şi locul stabilite.
După deschiderea şedinţei, dacă cerinţele de cvorum sunt îndeplinite, sportivul ori persoana suspectată de încălcarea reglementărilor antidoping, precum şi reprezentantul acestuia/acesteia, după caz, au obligaţia de a se legitima şi de a da alte date necesare pentru stabilirea situaţiei personale.
După analizarea documentelor şi a probelor existente la dosarul cauzei, a declaraţiilor şi, după caz, a rezultatului contraexpertizei, în baza procesului-verbal de şedinţă, Comisia de audiere, printr-o decizie scrisă şi motivată, se pronunţă asupra reglementării antidoping încălcate şi sancţiunii aplicabile ori asupra nevinovăţiei sportivului sau persoanei suspectate de încălcarea reglementărilor antidoping, după caz, cu respectarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1), (2) şi (4). Comisia de audiere se pronunţă în şedinţă secretă, în termen de cel mult 30 de zile.
Decizia Comisiei de audiere trebuie să conţină următoarele elemente, sub sancţiunea nulităţii:
a) data, ora şi locul când şi unde s-a desfăşurat şedinţa Comisiei de audiere; ... b) datele de identificare ale sportivului ori ale personalului asistent al acestuia care se face vinovat de o încălcare a reglementărilor antidoping, precum şi cele ale reprezentantului acestuia, dacă este cazul; ... c) fapta care constituie încălcarea reglementărilor antidoping; ... d) sancţiunea stabilită pentru fapta respectivă; ... e) termenul în care poate fi contestată decizia Comisiei de audiere şi organismul competent să soluţioneze contestaţia conform legii; ... f) data de la care începe să curgă sancţiunea aplicată sportivului şi/sau personalului asistent al acestuia; ... g) data şi numărul deciziei; ... h) semnătura preşedintelui Comisiei de audiere. ...În caz de neprezentare nejustificată a sportivului ori a persoanei suspectate de încălcarea reglementărilor antidoping sau a reprezentantului acestuia/acesteia la şedinţa Comisiei de audiere, aceasta decide în lipsă, conform prevederilor prezentului regulament. La cererea motivată, depusă cu cel puţin 5 zile calendaristice înainte de data întrunirii Comisiei de audiere, sau în situaţii de forţă majoră, procedura de audiere poate fi amânată o singură dată pentru maximum 10 zile calendaristice.
În aplicarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 227/2006, republicată, cu modificările ulterioare, audierea provizorie se desfăşoară, la solicitarea preşedintelui Agenţiei, în regim de urgenţă, în faţa a minimum 5 membri ai Comisiei de audiere.
Decizia Comisiei de audiere luată în conformitate cu prevederile art. 26, decizia Comisiei de audiere luată în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 227/2006, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi decizia conform căreia Comisia de audiere nu are competenţă pentru a judeca o posibilă încălcare a reglementărilor antidoping pot fi contestate în conformitate cu dispoziţiile art. 60 şi 62 din aceeaşi lege, după caz.
În cazul unei încălcări a reglementărilor antidoping, Comisia de audiere poate fi sesizată şi de federaţiile sportive internaţionale, procedura de audiere şi aplicarea sancţiunilor urmând a se efectua cu respectarea prevederilor prezentului regulament, ce se completează cu reglementările internaţionale în domeniu.
Prevederile prezentului regulament se completează cu orice alte dispoziţii legale care privesc organizarea unei audieri echitabile.
-----
| Version Date: | N/A |
|---|---|
| Original Publication Date: | 12.02.2013 |
| This Version Valid From: | 12.02.2013 |
| This Version Valid To: | 19.02.2014 |
| Is Latest Version: | Yes |
| Document Type: | REGULAMENT |
| Emitent: | N/A |
| Publicat în: | Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 12 februarie 2013 |
No related versions found.
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | ORDIN 47 19/02/2014 |
| ART. 3 | MODIFICAT DE | ORDIN 414 18/11/2013 |
| ART. 4 | MODIFICAT DE | ORDIN 414 18/11/2013 |
| ART. 7 | MODIFICAT DE | ORDIN 414 18/11/2013 |
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | ORDIN 47 19/02/2014 |
| ART. 3 | MODIFICAT DE | ORDIN 414 18/11/2013 |
| ART. 4 | MODIFICAT DE | ORDIN 414 18/11/2013 |
| ART. 7 | MODIFICAT DE | ORDIN 414 18/11/2013 |
| Section | Reference Type | Act |
|---|---|---|
| ART. 1 | REFERIRE LA | LEGE (R) 227 07/06/2006 ART. 33 |
| ART. 2 | REFERIRE LA | LEGE (R) 227 07/06/2006 ART. 12 |
| ART. 21 | REFERIRE LA | HG 1056 23/09/2009 ART. 81 |
| ART. 21 | REFERIRE LA | NORMA 23/09/2009 ART. 81 |
| ART. 25 | REFERIRE LA | HG 1056 23/09/2009 ART. 82 |
| ART. 25 | REFERIRE LA | NORMA 23/09/2009 ART. 82 |
| ART. 31 | REFERIRE LA | LEGE (R) 227 07/06/2006 ART. 31 |
| ART. 32 | REFERIRE LA | LEGE (R) 227 07/06/2006 ART. 44 |
| ART. 32 | REFERIRE LA | LEGE (R) 227 07/06/2006 ART. 60 |
| ART. 32 | REFERIRE LA | LEGE (R) 227 07/06/2006 ART. 62 |
| ART. 34 | REFERIRE LA | LEGE (R) 227 07/06/2006 ART. 66 |
| Section | Reference Type | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | ORDIN 47 19/02/2014 |
| Actul | APROBAT DE | ORDIN 37 29/01/2013 |
| Actul | CONTINUT DE | ORDIN 37 29/01/2013 |
| ART. 3 | MODIFICAT DE | ORDIN 414 18/11/2013 |
| ART. 4 | MODIFICAT DE | ORDIN 414 18/11/2013 |
| ART. 7 | MODIFICAT DE | ORDIN 414 18/11/2013 |