CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

EMITENT

PARLAMENTUL

Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 282 din 29 martie 1923    

Titlul I

DESPRE TERITORIUL ROMÂNIEI    

Articolul 1

Regatul României este un Stat naţional unitar şi indivizibil.

   

Articolul 2

Teritoriul României este nealienabil.

Hotarele Statului nu pot fi schimbate sau rectificate decât în virtutea unei legi.

   

Articolul 3

Teritoriul României nu se poate coloniza cu populatiuni de ginta străină.

   

Articolul 4

Teritoriul României din punct de vedere administrativ se împarte în judeţe, judeţele în comune.

Numărul, întinderea şi subdiviziunile lor teritoriale se vor stabili după formele prevăzute în legile de organizare administrativă.

   

Titlul II

DESPRE DREPTURILE ROMANILOR    

Articolul 5

Românii, fără deosebire de origina etnică, de limba sau de religie, se bucura de libertatea conştiinţei, de libertatea învăţămîntului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociaţie şi de toate libertăţile şi drepturile stabilite prin legi.

   

Articolul 6

Constitutiunea de faţa şi celelalte legi relative la drepturile politice determina cari sînt, osebit de calitatea de Roman, condiţiunile necesare pentru exercitarea acestor drepturi.

Legi speciale, votate cu majoritate de două treimi, vor determina condiţiunile sub cari femeile pot avea exerciţiul drepturilor politice.

Drepturile civile ale femeilor se vor stabili pe baza deplinei egalitati a celor două sexe.

   

Articolul 7

Deosebirea de credinţe religioase şi confesiuni, de origina etnică şi de limba, nu constituie în România o piedica spre a dobândi drepturile civile şi politice şi a le exercita.

Numai naturalizarea aseamana pe străin cu Romanul pentru exercitarea drepturilor politice.

Naturalizarea se acordă în mod individual de Consiliul de Miniştri, în urma constatării unei comisiuni compusa din: primul-preşedinte şi preşedinţii Curţii de apel din Capitala Tarii, ca solicitantul îndeplineşte condiţiunile legale.

O lege specială va determina condiţiunile şi procedura prin care străinii dobîndesc naturalizarea.

Naturalizarea nu are efect retroactiv. Sotia şi copiii minori profita, în condiţiunile prevăzute de lege, de naturalizarea soţului sau tatălui.

   

Articolul 8

Nu se admite în Stat nici o deosebire de naştere sau de clase sociale.

Toţi Românii, fără deosebire de origina etnică, de limba sau de religie sînt egali înaintea legii şi datori a contribui fără osebire la dările şi sarcinile publice.

Numai ei sînt admisibili în funcţiunile şi demnităţile publice, civile şi militare.

Legile speciale vor determina Statutul funcţionarilor publici.

Străinii nu pot fi admişi în funcţiunile publice decât în cazuri excepţionale şi anume statornicite de legi.

   

Articolul 9

Toţi străinii aflatori pe pământul României se bucura de protectiunea data de legi persoanelor şi averilor în genere.

   

Articolul 10

Toate privilegiile de orice natura, scutirile şi monopolurile de clasa sînt oprite pentru totdeauna în Statul Roman.

Titlurile de noblete sînt şi rămîn neadmise în Statul Roman.

Decoratiunile străine se vor purta de Români numai cu autorizarea Regelui.

   

Articolul 11

Libertatea individuală este garantată.

Nimeni nu poate fi urmărit sau percheziţionat, decât în cazurile şi după formele prevăzute în legi.

Nimeni nu poate fi deţinut sau arestat, decât în puterea unui mandat judecătoresc motivat, care trebuie să-i fie comunicat în momentul arestării sau cel mai târziu în 24 ore după deţinere sau arestare.

În caz de vina vădită, deţinerea sau arestarea se poate face imediat, iar mandatul se va emite în 24 ore şi i se va comunică conform alineatului precedent.

   

Articolul 12

Nimeni nu poate fi sustras în contra voinţei sale de la judecătorii ce-i da legea.

   

Articolul 13

Domiciliul este neviolabil.

Nici o vizitare a domiciliului nu se poate face decât de autorităţile competinte, în cazurile anume prevăzute de lege şi potrivit formelor de ea prescrise.

   

Articolul 14

Nici o pedeapsă nu poate fi înfiinţată, nici aplicată decât în puterea unei legi.

   

Articolul 15

Nici o lege nu poate înfiinţa pedeapsa confiscării averilor.

   

Articolul 16

Pedeapsa cu moarte nu se va putea reinfiinta afară de cazurile prevăzute în codul penal militar în timp de război.

   

Articolul 17

Proprietatea de orice natura precum şi creanţele asupra Statului sînt garantate.

Autoritatea publică, pe baza unei legi, este în drept a se folosi, în scop de lucrări de interes obştesc, de subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţiunea de a desdauna pagubele aduse suprafeţei clădirilor şi lucrărilor existente. În lipsa de învoiala despăgubirea se va fixa de justiţie.

Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauza de utilitate publică şi după o dreapta şi prealabilă despăgubire stabilită de justiţie.

O lege specială va determina cazurile de utilitate publică, procedura şi modul exproprierii.

În afară de expropriere pentru căile de comunicaţie, salubritate publică, apărarea tarii şi lucrări de interes militar, cultural şi acele impuse de interesele generale directe ale Statului şi administraţiilor publice, celelalte cazuri de utilitate publică vor trebui să fie stabilite prin legi votate cu majoritate de două treimi.

Legile existente privitoare la alinierea şi lărgirea stradelor de prin comune precum şi la malurile apelor ce curg prin sau pe lîngă ele rămîn în vigoare în tot cuprinsul Regatului.

   

Articolul 18

Numai Românii şi cei naturalizati români pot dobândi cu orice titlu şi deţine imobile rurale în România. Străinii vor avea drept numai la valoarea acestor imobile.

   

Articolul 19

Zacamintele miniere precum şi bogăţiile de orice natura ale subsolului sînt proprietatea Statului. Se exceptează masele de roci comune, carierele de materiale de construcţie şi depozitele de turba, fără prejudiciul drepturilor dobândite de Stat pe baza legilor anterioare.

O lege specială a minelor va determina normele şi condiţiunile de punere în valoare a acestor bunuri, va fixa redeventa proprietarului suprafeţei şi va arata tot de odată putinta şi măsura în care aceştia vor participa la exploatarea acestor bogatii.

Se va ţine seama de drepturile câştigate, întrucât ele corespund unei valorificari a subsolului şi după distincţiunile ce se vor face în legea specială.

Concesiunile miniere de exploatare, instituite sau date, conform legilor azi în vigoare, se vor respecta pe durata pentru care s-au acordat, iar exploatările miniere existente făcute de proprietari numai cat timp le vor exploata. Nu se vor putea face concesiuni perpetue.

Toate concesiunile şi exploatările prevăzute în alineatul precedent vor trebui însă să se conformeze regulelor ce se vor stabili prin lege, care va prevedea şi maximum de durata al acelor concesiuni şi exploatări şi care nu va trece de cincizeci ani de la promulgarea acestei Constitutiuni.

   

Articolul 20

Căile de comunicaţie, spaţiul atmosferic şi apele navigabile şi flotabile sînt de domeniul public.

Sînt bunuri publice apele ce pot produce forta motrice şi acele ce pot fi folosite în interes obştesc.

Drepturile câştigate se vor respecta sau se vor rascumpara prin expropriere pentru caz de utilitate publică, după o dreapta şi prealabilă despăgubire.

Legi speciale vor determina limita în care toate drepturile de mai sus vor putea fi lăsate în folosinţă proprietarilor, modalităţile exploatării, precum şi despăgubirile cuvenite pentru utilizarea suprafeţei şi pentru instalaţiile în fiinta.

   

Articolul 21

Toţi factorii productiunii se bucura de o egala ocrotire.

Statul poate interveni, prin legi, în raporturile dintre aceşti factori pentru a preveni conflicte economice sau sociale.

Libertatea muncii va fi apărată.

Legea va regula asigurarea socială a muncitorilor, în caz de boala, accidente şi altele.

   

Articolul 22

Libertatea conştiinţei este absolută.

Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate şi protectiune, întrucât exerciţiul lor nu aduce o atingere ordinei publice, bunelor moravuri şi legilor de organizare ale Statului.

Biserica creştină ortodoxa şi cea greco-catolica sînt biserici româneşti.

Biserica ortodoxa română fiind religia marei majorităţi a Românilor este biserica dominantă în Statul român; iar cea greco-catolica are intaietatea faţă de celelalte culte.

Biserica ortodoxa română este şi rămîne neatarnata de orice chiriarchie străină, pastrandu-şi însă unitatea cu Biserica ecumenica a Rasaritului în privinta dogmelor.

În tot regatul României Biserica creştină ortodoxa va avea o organizaţie unitară cu participarea tuturor elementelor ei constitutive, clerici şi mireni.

O lege specială va statornici principiile fundamentale ale acestei organizaţii unitare, precum şi modalitatea după care Biserica îşi va regulamenta, conduce şi administra, prin organele sale proprii şi sub controlul Statului, chestiunile sale religioase, culturale, fundationale şi epitropesti.

Chestiunile spirituale şi canonice ale Bisericei ortodoxe române se vor regula de o singura autoritate sinodala centrala.

Mitropolitii şi episcopii bisericei ortodoxe române se vor alege potrivit unei singure legi speciale.

Raporturile dintre diferitele culte şi Stat se vor stabili prin lege.

   

Articolul 23

Actele stării civile sînt de atributia legii civile.

Întocmirea acestor acte va trebui sa preceada totdeauna binecuvantarea religioasă.

   

Articolul 24

Învăţămîntul este liber în condiţiunile stabilite prin legile speciale şi întrucât nu va fi contrar bunelor moravuri şi ordinei publice.

Învăţămîntul primar este obligator. În şcolile Statului acest învăţămînt se va da gratuit.

Statul, judeţele şi comunele vor da ajutoare şi înlesniri elevilor lipsiţi de mijloace, în toate gradele învăţămîntului, în măsura şi modalităţile prevăzute de lege.

   

Articolul 25

Constitutiunea garantează tuturor libertatea de a comunică şi publică ideile şi opiniunile lor prin grai, prin scris şi prin presa, fiecare fiind răspunzător de abuzul acestor libertăţi în cazurile determinate prin codicele penal, care nici într-un caz nu va putea restrânge dreptul în sine.

Nici o lege excepţionala nu se va putea înfiinţa în aceasta materie.

Nici cenzura, nici o alta măsura preventivă pentru aparitiunea, vindecarea sau distribuţiunea oricărei publicaţiuni nu se va putea înfiinţa.

Nu este nevoie de autorizaţiunea prealabilă a nici unei autorităţi pentru aparitiunea oricărei publicaţiuni.

Nici o cauţiune nu se va cere de la ziarişti, scriitori, editori, tipografi şi litografi.

Presa nu va fi pusă nici odată sub regimul avertismentelor.

Nici un ziar sau publicaţiune nu va putea fi suspendat sau suprimat.

Orice publicaţiune periodică de orice natura va trebui să aibă un director răspunzător, iar în absenta acestuia, un redactor răspunzător. Directorul sau redactorul vor trebui să se bucure de drepturile civile şi politice. Numele directorului şi numele redactorului vor figura vizibil şi permanent în fruntea publicaţiunii.

Înainte de aparitiunea publicaţiunii periodice, proprietarul ei e obligat a declara şi înscrie numele sau la tribunalul de comerţ.

Sancţiunile acestor dispoziţiuni se vor prevedea prin legi speciale.

   

Articolul 26

În ce priveşte publicaţiunile neperiodice, răspunzător de scrierile sale este autorul, în lipsa acestuia editorul; patronul tipografiei răspunde cînd autorul şi editorul nu au fost descoperiţi.

La publicaţiunile periodice responsabilitatea o au: autorul, directorul sau redactorul în ordinea enumerării.

Proprietarul în toate cazurile este solidar răspunzător de plată despăgubirilor civile.

Delictele de presa se judeca de juraţi, afară de cazurile aci statornicite, cari se vor judeca de tribunalele ordinare, potrivit dreptului comun:

a) Delictele ce s-ar comite împotriva Suveranilor Tarii, Principelui Moştenitor, membrilor Familiei Regale şi Dinastiei, Sefilor Statelor Străine şi reprezentanţilor lor; ...  b) Indemnurile directe la omor şi rebeliune, în cazurile cînd nu au fost urmate de execuţiune; ...  c) Calomniile, injuriile, difamatiile aduse particularilor sau funcţionarilor publici oricărei ar fi, atinsi în viaţa lor particulară sau în cinstea lor personală. ... 

Arestul preventiv în materie de presa este interzis.

   

Articolul 27

Secretul scrisorilor, telegramelor şi al convorbirilor telefonice este neviolabil.

O lege specială va stabili cazurile în cari justiţia în interesul instrucţiunii penale, va putea face excepţiune la dispoziţiunea de faţa.

Aceeaşi lege va determina responsabilitatea agenţilor Statului şi a particularilor pentru violarea secretului scrisorilor, telegramelor şi convorbirilor telefonice.

   

Articolul 28

Românii, fără deosebire de origina etnică, de limba sau de religie, au dreptul de a se aduna pasnici şi fără arme, conformându-se legilor cari regulează exercitarea acestui drept, pentru a trata tot felul de chestiuni; întru aceasta nu este trebuinta de autorizare prealabilă.

Întrunirile sub cerul liber sînt permise, afară de pieţele şi căile publice.

Întrunirile, procesiunile şi manifestatiile pe căile şi pieţele publice sînt supuse legilor poliţieneşti.

   

Articolul 29

Românii, fără deosebire de origina etnică, de limba sau de religie, au dreptul a se asocia, conformându-se legilor cari regulează exerciţiul acestui drept.

Dreptul de libera asociaţiune nu implica în sine dreptul de a crea persoane juridice.

Condiţiunile în cari se acordă personalitatea juridică se vor stabili prin o lege specială.

   

Articolul 30

Fiecare are dreptul de a se adresa la autorităţile publice prin petitiuni subscrise de către una sau mai multe persoane, neputând însă petitiona decât în numele subscrisilor.

Numai autorităţile constituite au dreptul de a adresa petitiuni în nume colectiv.

   

Articolul 31

Nici o autorizare prealabilă nu este necesară pentru a se exercită urmăriri contra funcţionarilor publici pentru faptele administraţiunii lor de părţile vătămate, rămînînd însă neatinse regulile speciale statornicite în privinta ministrilor.

Cazurile şi modul urmăririi se vor regula prin anume lege.

Dispoziţiuni speciale în codicele penal vor determina penalităţile prepuitorilor.

   

Articolul 32

Nici un Roman, fără autorizarea guvernului, nu poate intră în serviciul unui Stat străin, fără ca însuş prin aceasta să-şi piardă cetăţenia.

Extrădarea refugiatilor politici este oprită.

   

Titlul III

DESPRE PUTERILE STATULUI    

Articolul 33

Toate puterile Statului emana de la natiune, care nu le poate exercita decât numai prin delegaţiune şi după principiile şi regulile aşezate în Constitutiunea de faţa.

   

Articolul 34

Puterea legislativă se exercită colectiv de către Rege şi Reprezentatiunea naţionala.

Reprezentatiunea naţionala se împarte în doua Adunări:

Senatul şi Adunarea deputaţilor.

Orice lege cere învoirea a cator trele ramuri ale puterii legiuitoare.

Nici o lege nu poate fi supusă sancţiunii regale decât după ce se va fi discutat şi votat liber de majoritatea ambelor Adunări.

   

Articolul 35

Iniţiativa legilor este data fiecăreia din cele trei ramuri ale puterii legislative.

Totuşi orice lege relativă la veniturile şi cheltuielile Statului sau la contingentul armatei trebuie să fie votată mai intaiu de Adunarea deputaţilor.

   

Articolul 36

Interpretatiunea legilor cu drept de autoritate se face numai de puterea legiuitoare.

   

Articolul 37

Promulgarea legilor, votate de ambele Adunări, se va face prin îngrijirea ministerului justiţiei, care va păstra unul din originalele legilor votate, iar al doilea original se păstrează de Arhivele Statului.

Ministrul justiţiei este şi pastratorul marelui Sigiliu al Statului.

În fiecare an ministerul justiţiei va publică colectiunea legilor şi regulamentelor, în care legile vor fi inserate purtînd numărul de ordine după data promulgării.

   

Articolul 38

Nici o lege, nici un regulament de administraţiune generală, judeteana sau comunală nu pot fi îndatoritoare decât după ce se publică în chipul hotărât de lege.

   

Articolul 39

Puterea executivă este încredinţată Regelui, care o exercită în modul regulat prin Constitutiune.

   

Articolul 40

Puterea judecătorească se exercită de organele ei.

Hotărîrile lor se pronunţa în virtutea legii şi se executa în numele Regelui.

   

Articolul 41

Interesele exclusiv judeţene sau comunale se regulează de către consiliile judeţene sau comunale după principiile aşezate prin Constitutiune şi prin legi speciale.

   

Capitolul 1

Despre reprezentarea naţionala    

Articolul 42

Membrii Adunărilor reprezintă naţiunea.

   

Articolul 43

Şedinţele Adunărilor sînt publice.

Regulamentele lor fixează cazurile şi modul în cari aceste şedinţe pot fi declarate secrete.

   

Articolul 44

Fiecare din Adunări verifica titlurile membrilor săi şi judeca contestaţiunile ce se ridica în aceasta privinta.

Nici o alegere nu poate fi invalidata decât cu două treimi din numărul membrilor prezenţi.

   

Articolul 45

Nimeni nu poate fi totdeodată membru al uneia şi al celeilalte Adunări.

   

Articolul 46

Deputaţii şi senatorii numiţi de puterea executivă într-o funcţiune salariata, pe care o primesc, pierd de plin drept mandatul lor de reprezentanţi ai naţiunii.

Aceasta dispoziţiune nu se aplică ministrilor şi subsecretarilor de Stat.

Legea electorală determina incompatibilităţile.

   

Articolul 47

La începutul fiecărei legislaturi şi a fiecărei sesiuni ordinare, Adunarea deputaţilor şi Senatul aleg din sanul lor pe preşedintele, vice-preşedinţii şi membrii birourilor, potrivit regulamentelor interioare.

   

Articolul 48

Orice hotărîre se ia cu majoritate absolută a voturilor, afară de cazurile cînd prin Constitutiune, legi sau regulamentele Corpurilor legiuitoare se cere un număr superior de voturi.

În caz de paritate a voturilor, propunerea în deliberare este respinsă.

Adunările ţin şedinţe cu jumătate plus unul din numărul membrilor înscrişi în apelul nominal.

   

Articolul 49

Voturile se dau prin ridicare şi şedere, prin viu grai sau prin scrutin secret.

Un proiect de lege nu poate fi adoptat decât după ce s-a votat articol cu articol.

   

Articolul 50

Fiecare din Adunări are dreptul de ancheta.

   

Articolul 51

Adunările au dreptul de a amenda şi de a despărţi în mai multe părţi articolele şi amendamentele propuse.

   

Articolul 52

Fiecare membru al Adunărilor are dreptul a adresa ministrilor interpelări, la care aceştia sînt obligaţi a răspunde în termenul prevăzut de regulament.

   

Articolul 53

Oricine ale dreptul a adresa petitiuni Adunărilor prin mijlocirea biuroului sau a unuia din membrii săi.

Fiecare din Adunări are dreptul de a trimite ministrilor petitiunile ce-i sînt adresate. Miniştrii sînt datori a da explicaţiuni asupra cuprinderii lor ori de câte ori Adunarea o cere.

   

Articolul 54

Nici unul din membrii uneia sau celeilalte Adunări nu poate fi urmărit sau prigonit pentru opiniunile şi voturile emise de dânsul în cursul exerciţiului mandatului sau.

   

Articolul 55

Nici un membru al uneia sau celeilalte Adunări nu poate, în timpul sesiunii, să fie nici urmărit, nici arestat în materie de represiune, decât cu autorizarea Adunării din care face parte, afară de cazul de flagrant delict.

Dacă a fost arestat preventiv sau urmărit în timpul cînd sesiunea era închisă, urmărirea sau arestarea trebuiesc supuse aprobării Adunării din care face parte, îndată după deschiderea sesiunii Corpurilor legiuitoare.

Detenţiunea sau urmărirea unui membru al uneia sau celeilalte Adunări este suspendată în tot timpul sesiunii, dacă Adunarea o cere.

   

Articolul 56

Fiecare Adunare determina, prin regulamentul sau, modul după care ea îşi exercită atribuţiunile.

   

Articolul 57

Fiecare din Adunări deliberează şi ia hotărîri separat afară de cazurile anume specificate în Constitutiunea de faţa.

   

Articolul 58

Orice întrunire a unuia din Corpurile legiuitoare în afară de timpul sesiunii celuilalt este nulă de drept.

   

Articolul 59

Fiecare din ambele Adunări are dreptul exclusiv de a exercita propria sa poliţie prin preşedintele ei, care singur, după încuviinţarea Adunării, poate da ordin gardei de serviciu.

   

Articolul 60

Nici o putere armata nu se poate pune la uşile sau în jurul uneia sau alteia din Adunări fără învoirea ei.

   

Articolul 61

Legea electorală stabileşte toate condiţiunile cerute pentru a fi alegator la Adunarea deputaţilor şi la Senat, incapacităţile şi nedemnitatile precum şi procedura electorală.

   

Articolul 62

Membrii ambelor Corpuri legiuitoare sînt aleşi pentru patru ani.

   

Articolul 63

Diurnele deputaţilor şi senatorilor se stabilesc prin lege.

    Secţiunea I Despre Adunarea deputaţilor    

Articolul 64

Adunarea deputaţilor se compune din deputaţi aleşi de cetăţenii Români majori, prin vot universal, egal, direct, obligator şi secret pe baza reprezentării minorităţii.

   

Articolul 65

Alegerea deputaţilor se face pe circumscripţii electorale. Circumscripţia electorală nu poate fi mai mare decât un judeţ.

Legea electorală stabileşte numărul deputaţilor de ales în fiecare circumscripţie proporţional cu populaţia.

   

Articolul 66

Spre a fi eligibil la Adunarea deputaţilor se cere:

a) A fi cetăţean român; ...  b) A avea exerciţiul drepturilor civile şi politice;  ...  c) A avea vîrsta de douăzeci şi cinci ani împliniţi;  ...  d) A avea domiciliul în România.  ... 

Legea electorală va determina incapacităţile.

    Secţiunea II Despre Senat    

Articolul 67

Senatul se compune din senatori aleşi şi din senatori de drept.

   

Articolul 68

Toţi cetăţenii Români de la vîrsta de 40 ani împliniţi aleg, pe circumscripţii electorale cari nu pot fi mai mari decât judeţul, prin vot obligator, egal, direct şi secret, un număr de senatori.

Numărul senatorilor de ales în fiecare circumscripţie, care nu poate fi mai mare decât un judeţ, se stabileşte de legea electorală, proporţional cu populaţia.

   

Articolul 69

Membrii aleşi în consiliile judeţene şi membrii aleşi în consiliile comunale urbane şi rurale, intruniti într-un singur colegiu, aleg, prin vot obligator, egal, direct şi secret, câte un senator de fiecare judeţ.

   

Articolul 70

Membrii camerelor de comerţ, de industrie, de muncă şi de agricultura, intruniti în colegii separate, aleg din sanul lor câte un senator de fiecare categorie şi pentru fiecare circumscripţie electorală. Aceste circumscripţii electorale speciale se fixează de legea electorală, numărul lor neputând fi mai mare de şase.

   

Articolul 71

Fiecare universitate alege, din sanul sau, prin votul profesorilor săi, câte un senator.

   

Articolul 72

Sînt de drept membri ai Senatului, în virtutea Înaltei lor situaţiuni în Stat şi Biserica:

a) Moştenitorul Tronului de la vîrsta de 18 ani împliniţi; el însă nu va avea vot deliberativ decât la vîrsta de 25 ani împliniţi; ...  b) Mitropolitii tarii; ...  c) Episcopii eparhioti ai Bisericilor ortodoxe române şi greco-catolice, întru cat vor fi aleşi conform legilor tarii; ...  d) Capii confesiunilor recunoscute de Stat, câte unul de fiecare confesiune, întru cat sînt aleşi sau numiţi conform legilor tarii şi reprezintă un număr de peste 200.000 credinciosi; precum şi reprezentantul superior religios al musulmanilor din Regat; ...  e) Preşedintele Academiei Române. ... 

Mandatul acestor senatori încetează odată cu calitatea sau demnitatea care le atribuie dreptul.

   

Articolul 73

Devin senatori de drept:

a) Foştii Presedinti de Consiliu, întru cat vor avea o vechime de patru ani ca Presedinti de Consiliu titulari, şi foştii Miniştri avînd o vechime de cel puţin şase ani într-una sau mai multe guvernari; ...  b) Foştii Presedinti ai Corpurilor Legiuitoare cari vor fi exercitat aceasta demnitate cel puţin în cursul a opt sesiuni ordinare; ...  c) Foştii Senatori şi Deputaţi aleşi în cel puţin zece legislaturi independent de durata lor; ...  d) Foştii Primi-Presedinti ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au ocupat aceasta funcţiune sau pe aceea de Preşedinte la Casaţie cinci ani; ...  e) Generalii de rezerva şi în retragere: ... 

1. Cari vor fi exercitat comanda unei armate în faţa inamicului, ca titulari, cel puţin 3 luni.

2. Cari au îndeplinit funcţiunea de Şef al marelui Stat-Major, sau de inspector general de armata (comandant de armata), în timp de pace, cel puţin patru ani.

Numărul celor din categoria a doua nu va fi mai mare de patru, luati în ordinea vechimii, la vacante existente;

f) Foştii Presedinti ai Adunărilor Naţionale din Chişinău, Cernauti şi Alba-Iulia, cari au declarat Unirea. ...     

Articolul 74

Verificarea îndeplinirii condiţiunilor senatorilor de drept se face de o comisiune compusa din Preşedinţii secţiunilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub preşedinţia Primului-Preşedinte al acestei Înalte Curţi.

Constatarea se face din oficiu, la cererea Preşedintelui Senatului sau a acelora cari au dreptul.

Preşedintele Senatului înscrie senatorii de drept pe baza încheierii Comisiunii.

Senatul poate discuta şi semnala Comisiunii, spre rectificare, erorile constatate în stabilirea drepturilor.

   

Articolul 75

Spre a fi eligibil la Senat se cere:

a) A fi cetăţean român;  ...  b) A avea exerciţiul drepturilor civile şi politice; ...  c) A avea vîrsta de 40 ani împliniţi;  ...  d) A avea domiciliul în România.  ... 

Aceste condiţiuni, afară de vîrsta, se cer şi senatorilor de drept.

    Secţiunea III Despre Consiliul legislativ    

Articolul 76

Se înfiinţează un Consiliu legislativ, a cărui menire este sa ajute în mod consultativ la facerea şi coordonarea legilor, emanând fie de la puterea executivă, fie din iniţiativa parlamentară, cat şi la întocmirea regulamentelor generale de aplicarea legilor.

Consultarea Consiliului legislativ este obligatorie pentru toate proiectele de legi, afară de cele cari privesc creditele bugetare; dacă însă, într-un termen fixat de lege, Consiliul legislativ nu-şi da avizul sau, Adunările pot proceda la discutarea şi aprobarea proiectelor.

O lege specială va determina organizarea şi modul de funcţionare al Consiliului legislativ.

   

Capitolul 2

Despre Rege şi Miniştri     Secţiunea I Despre Rege    

Articolul 77

Puterile constituţionale ale Regelui sînt ereditare în linie coboratoare directa şi legitima a Maiestatii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul de primogenitura şi cu exclusiunea perpetua a femeilor şi coboritorilor lor.

Coboritorii Maiestatii Sale vor fi crescuti în religiunea ortodoxa a Rasaritului.

   

Articolul 78

În lipsa de coborîtori în linie barbateasca ai Maiestatii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, succesiunea Tronului se va cuveni celui mai în vîrsta dintre fraţii săi sau coboritorilor acestora, după regulele statornicite în articolul precedent.

Dacă nici unul dintre fraţii sau coboritorii lor nu s-ar mai găsi în vieata sau ar declara mai dinainte că nu primesc Tronul, atunci Regele va putea indica succesorul sau dintr-o dinastie suverana din Europa cu primirea Reprezentatiunii naţionale, data în forma prescrisă de art. 79.

Dacă nici una, nici alta nu va avea loc, Tronul este vacant.

   

Articolul 79

La caz de vacanta a Tronului, ambele Adunări se întrunesc de îndată într-o singura Adunare, chiar fără convocare, şi cel mai târziu pînă în opt zile de la întrunirea lor aleg un Rege dintr-o dinastie suverana din Europa occidentala.

Prezenta a trei pătrimi din membrii cari compun fiecare din ambele Adunări şi majoritatea de două treimi a membrilor prezenţi sînt necesare pentru a se putea procede la aceasta alegere.

La caz cînd Adunarea nu se va fi făcut în termenul mai sus prescris, atunci în a noua zi, la amiazi, Adunările întrunite vor pasi la alegere oricare ar fi numărul membrilor prezenţi şi cu majoritatea absolută a voturilor.

Dacă Adunările s-ar afla dizolvate în momentul vacantei Tronului, se va urma după modul prescris la articolul următor.

În timpul vacantei Tronului, Adunările întrunite vor numi o locotenenta regala, compusa din trei persoane, care va exercita puterile regale pînă la suirea Regelui pe Tron.

În toate cazurile mai sus arătate votul va fi secret.

   

Articolul 80

La moartea Regelui, Adunările se întrunesc chiar fără convocare cel mai târziu zece zile după declararea morţii.

Dacă din întâmplare ele au fost dizolvate mai înainte şi convocarea lor a fost hotarita în actul de dizolvare pentru o epoca în urma celor zece zile, atunci Adunările cele vechi se aduna pînă la întrunirea acelora cari au a le înlocui.

   

Articolul 81

De la data morţii Regelui şi pînă la depunerea jurămîntului a succesorului sau la Tron puterile constituţionale ale Regelui sînt exercitate, în numele poporului român, de miniştri, intruniti în consiliu şi sub a lor responsabilitate.

   

Articolul 82

Regele este major la vîrsta de optsprezece ani împliniţi.

La suirea sa pe Tron, el va depune mai intaiu în sanul Adunărilor întrunite următorul jurământ:

"Jur a păzi Constitutiunea şi legile poporului român, a menţine drepturile lui naţionale şi integritatea teritoriului".

   

Articolul 83

Regele, în vieata fiind, poate numi o Regenta, compusa din trei persoane, care, după moartea Regelui, sa exercite puterile regale în timpul minorităţii succesorului Tronului. Aceasta numire se va face cu primirea Reprezentatiunii naţionale, data în forma prescrisă la art. 79 din Constitutiunea de faţa.

Regenta va exercita totdeodată şi tutela succesorului Tronului în timpul minorităţii lui.

Dacă, la moartea Regelui, Regenta nu s-ar găsi numita şi succesorul Tronului ar fi minor, ambele Adunări întrunite vor numi o Regenta, procedând după formele prescrise la art. 79 din Constitutiunea de faţa.

Membrii Regentei nu intră în funcţiune decât după ce vor fi depus solemn înaintea ambelor Adunări întrunite jurământul prescris prin art. 82 din Constitutiunea de faţa.

   

Articolul 84

Dacă Regele se afla în imposibilitate de a domni, miniştrii, după ce au constatat legalmente aceasta imposibilitate, convoacă îndată Adunările.

Acestea aleg Regenta, care va forma şi tutela.

   

Articolul 85

Nici o modificare nu se poate face Constitutiunii în timpul Regentei.

   

Articolul 86

Regele nu va putea fi totdeodată şi Şeful unui alt Stat fără consimţămîntul Adunărilor.

Nici una din Adunări nu poate delibera asupra acestui obiect dacă nu vor fi prezenţi cel puţin două treimi din membrii cari le compun, şi hotărîrea nu se poate lua decât cu două treimi din voturile membrilor de faţa.

   

Articolul 87

Persoana Regelui este inviolabilă. Miniştrii lui sînt răspunzători.

Nici un act al Regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un ministru, care prin aceasta chiar devine răspunzător de acel act.

   

Articolul 88

Regele numeşte şi revoacă pe miniştrii săi.

El sancţionează şi promulga legile.

El poate refuza sancţiunea sa.

El are dreptul de amnistie în materie politica.

Are dreptul de a ierta sau micşora pedepsele în materii criminale, afară de ceea ce se statorniceste în privinta ministrilor.

El nu poate suspenda cursul urmăririi sau al judecaţii, nici a interveni prin nici un mod în administraţia justiţiei.

El numeşte sau confirma în funcţiunile publice potrivit legilor.

El nu poate crea o noua funcţiune fără o lege specială.

El face regulamente necesare pentru executarea legilor, fără să poată vreodata modifica sau suspenda legile şi nu poate scuti pe nimeni de executarea lor.

El este capul puterii armate.

El conferă gradele militare în conformitate cu legea.

El va conferi decoratiunile române conform unei anume legi.

El are dreptul de a bate moneda conform unei legi speciale.

El încheie cu Statele străine convenţiunile necesare pentru comerţ, navigaţiune şi alte asemenea; însă pentru ca aceste acte să aibă autoritate îndatoritoare, trebuie mai intaiu a fi supuse Puterii legislative şi aprobate de ea.

   

Articolul 89

Legea fixează lista civilă pentru durata fiecăreia Domnii.

   

Articolul 90

La 15 Octomvrie a fiecărui an, Adunarea deputaţilor şi Senatul se întrunesc fără convocare, dacă Regele nu le-a convocat mai înainte.

Durata fiecărei sesiuni este de cinci luni.

Regele deschide sesiunea prin un Mesaj, la care Adunările fac răspunsurile lor.

Regele pronunţa închiderea sesiunii.

El are dreptul de a convoca în sesiune extraordinară Adunările.

El are dreptul de a dizolva ambele Adunări deodată sau numai una din ele.

Actul de dizolvare trebuie să conţină convocarea alegătorilor pînă în doua luni de zile şi a Adunărilor pînă în trei luni.

Regele poate amana Adunările; oricum, amânarea nu poate depăşi termenul de o luna, nici a fi reînnoită în aceeaşi sesiune fără consimţămîntul Adunărilor.

   

Articolul 91

Regele nu are alte puteri decât acele date lui prin Constitutiune.

   

Capitolul 3

Despre miniştri    

Articolul 92

Guvernul exercita puterea executivă în numele Regelui, în modul stabilit prin Constitutiune.

   

Articolul 93

Miniştrii intruniti alcătuiesc Consiliul de Miniştri, care este prezidat, cu titlul de Preşedinte al Consiliului de Miniştri, de acela care a fost însărcinat de Rege cu formarea guvernului.

Departamentele ministeriale şi subsecretariatele de Stat nu se pot desfiinta decât prin lege.

   

Articolul 94

Nu poate fi ministru decât cel care este român sau cel care a dobîndit naturalizarea.

   

Articolul 95

Nici un membru al Familiei Regale nu poate fi ministru.

   

Articolul 96

Dacă miniştrii nu ar fi membri ai Adunărilor, ei pot lua parte la desbaterea legilor, fără a avea însă şi dreptul de a vota.

La desbaterile Adunărilor prezenta cel puţin a unui ministru e necesară.

Adunările pot exige prezenta ministrilor la deliberaţiunile lor.

   

Articolul 97

În nici un caz ordinul verbal sau în scris al Regelui nu poate apara pe ministru de răspundere.

   

Articolul 98

Fiecare din ambele Adunări, precum şi Regele au dreptul de a cere urmărirea ministrilor şi a-i trimite înaintea înaltei Curţi de casaţie şi justiţie, care singura, în secţiuni-unite, este în drept a-i judeca, afară de cele ce se vor statornici prin legi în ceea ce priveşte exerciţiul acţiunii civile a părţii vătămate şi în ceea ce priveşte crimele şi delictele comise de miniştri afară de exerciţiul funcţiunii lor.

Punerea sub urmărire a ministrilor de către Corpurile legiuitoare nu se poate rosti decât prin majoritate de două treimi a membrilor de faţa.

Instrucţiunea se va face de o comisiune a înaltei Curţi de casaţie, compusa din cinci membri traşi la sorţi în secţiuni-unite. Aceasta comisiune are şi puterea de a califica faptele şi de a decide sau nu urmărirea.

Acuzarea, înaintea înaltei Curţi de casaţie şi justiţie, se va susţine prin ministerul public.

Legea responsabilităţii ministeriale determina cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile ministrilor.

   

Articolul 99

Orice parte vătămată de un decret sau o dispoziţiune semnată sau contrasemnata de un ministru care violeaza un text expres al Constitutiunii sau al unei legi, poate cere Statului, în conformitate cu dreptul comun, despăgubiri băneşti pentru prejudiciul cauzat.

Fie în cursul judecaţii, fie după pronunţarea hotărîrii, ministrul poate fi chemat, după cererea Statului, în urma votului unuia din Corpurile legiuitoare, înaintea instanţelor ordinare, la răspundere civilă pentru dăuna pretinsa sau suferită de Stat.

Actul ilegal al ministrului nu descarca de răspundere solidară pe funcţionarul care a contrasemnat, decât în cazul cînd acesta a atras atenţia Ministrului, în scris.

   

Articolul 100

Se vor putea înfiinţa Subsecretariate de Stat.

Subsecretarii de Stat vor putea lua parte la desbaterile Corpurilor legiuitoare sub responsabilitatea ministrilor.

   

Capitolul 4

Despre puterea judecătorească    

Articolul 101

Nici o jurisdicţie nu se poate înfiinţa decât numai în puterea unei anume legi.

Comisiuni şi tribunale extraordinare nu se pot crea sub nici un fel de numire şi sub nici un fel de cuvânt în vederea unor anume procese, fie civile, fie penale, sau în vederea judecării unor anume persoane.

   

Articolul 102

Pentru întregul Stat român este o singura Curte de casaţie şi justiţie.

   

Articolul 103

Numai Curtea de casaţie în secţiuni-unite are dreptul de a judeca constituţionalitatea legilor şi a declara inaplicabile pe acelea cari sînt contrarii Constitutiunii. Judecata asupra inconstitutionalitatii legilor se margineste numai la cazul judecat.

Curtea de casaţie se va rosti ca şi în trecut asupra conflictelor de atributiuni.

Dreptul de recurs în casare este de ordin constituţional.

   

Articolul 104

Judecătorii sînt inamovibili în condiţiunile speciale pe cari legea le va fixa.

   

Articolul 105

Juriul este statornicit în toate materiile criminale şi pentru delictele politice şi de presa, afară de cazurile statornicite prin Constitutiunea de faţa.

Acţiunea pentru daune-interese rezultând din fapte şi delicte de presa nu se poate intenta decât înaintea aceleiaşi jurisdictiuni de competinţa căreia este delictul.

   

Articolul 106

Justiţia militară se organizează prin osebită lege.

   

Articolul 107

Autorităţi speciale de orice fel, cu atributiuni de contencios administrativ, nu se pot înfiinţa.

Contenciosul administrativ este în căderea puterii judecătoreşti, potrivit legii speciale.

Cel vătămat în drepturile sale, fie printr-un act administrativ de autoritate, fie printr-un act de gestiune făcut cu călcarea legilor şi a regulamentelor, fie prin rea voinţa a autorităţilor administrative de a rezolva cererea privitoare la un drept, poate face cerere la instanţele judecătoreşti pentru recunoaşterea dreptului sau.

Organele puterii judiciare judeca dacă actul este ilegal, îl pot anula sau pot pronunţa daune civile pînă la data restabilirii dreptului vătămat, avînd şi căderea de a judeca şi cererea de despăgubire, fie contra autorităţii administrative chemate în judecata, fie contra funcţionarului vinovat.

Puterea judecătorească nu are cadere de a judeca actele de guvernamant, precum şi acele de comandament cu caracter militar.

   

Capitolul 5

Despre institutiunile judeţene şi comunale    

Articolul 108

Institutiunile judeţene şi comunale sînt regulate de legi.

Aceste legi vor avea de baza descentralizarea administrativă.

Membrii consiliilor judeţene şi consiliilor comunale sînt aleşi de către cetăţenii români prin votul universal, egal, direct, secret, obligatoriu şi cu reprezentarea minorităţii, după formele prevăzute de lege. La aceştia se vor putea adauga prin lege şi membri de drept şi membri cooptati. Între membrii cooptati pot fi şi femei majore.

   

Titlul IV

DESPRE FINANŢE    

Articolul 109

Nici un impozit de orice natura nu se poate stabili şi percepe decât pe baza unei legi.

   

Articolul 110

Prin lege se pot crea impozite numai în folosul Statului, judeţelor, comunelor şi institutiunilor publice cari îndeplinesc servicii de Stat.

   

Articolul 111

Orice sarcina sau impozit judeţean sau comunal nu se poate aseza decât cu învoirea consiliilor judeţene sau comunale în limitele stabilite de lege.

   

Articolul 112

Nu se pot statornici privilegii în materii de impozite.

Nici o excepţiune sau micşorare de impozit nu se poate statornici decât prin o lege.

Monopoluri nu se pot constitui decât numai prin lege şi exclusiv în folosul Statului, judeţelor şi comunelor.

   

Articolul 113

Nici un fond pentru pensiuni sau gratificatiuni în sarcina tezaurului public nu se poate acorda decât în virtutea unei legi.

   

Articolul 114

În fiecare an Adunarea deputaţilor încheie socotelile şi votează bugetul.

Toate veniturile sau cheltuielile Statului trebuiesc trecute în buget şi în socoteli.

Dacă bugetul nu se votează în timp util, puterea executivă va indestula serviciile publice după bugetul anului precedent, fără a putea merge cu acel buget mai mult de un an peste anul pentru care a fost votat.

   

Articolul 115

Controlul preventiv şi cel de gestiune a tuturor veniturilor şi cheltuielilor Statului se va exercita de Curtea de conturi, care supune în fiecare an Adunării deputaţilor raportul general rezumand conturile de gestiune al bugetului trecut, semnaland totdeodată neregulile săvîrşite de miniştri în aplicarea bugetului.

Regularea definitivă a socotelilor trebuie să fie prezentată Adunării deputaţilor cel mai târziu în termen de doi ani de la încheierea fiecărui exerciţiu.

   

Articolul 116

Pentru toată România este o singura Curte de conturi.

   

Articolul 117

Toate fondurile provenite din Case speciale, şi de cari guvernul dispune sub diferite titluri, trebuie să fie cuprinse în bugetul general al veniturilor Statului.

   

Articolul 118

Legile financiare se publică în Monitorul Oficial ca şi celelalte legi şi regulamente de administraţiune publică.

   

Titlul V

DESPRE PUTEREA ARMATA    

Articolul 119

Tot Romanul, fără deosebire de origina etnică, de limba sau de religie, face parte din unul din elementele puterii armate, conform legilor speciale.

Puterea armata se compune din: armata activa cu cadrele ei permanente, rezerva ei şi militiile.

   

Articolul 120

Gradele, decoratiunile şi pensiunile militarilor nu se pot lua decât numai în virtutea unei sentinţe judecătoreşti şi în cazurile determinate de legi.

   

Articolul 121

Contingentul armatei se votează pentru fiecare an de ambele Corpuri legiuitoare.

   

Articolul 122

Se va înfiinţa un Consiliu superior al apărării tarii, care va îngriji, în mod permanent, de măsurile necesare pentru organizarea apărării naţionale.

   

Articolul 123

Nici o trupa armata străină nu poate fi admisă în serviciul Statului, nici nu poate intra sau trece pe teritoriul României decât în puterea unei anume legi.

   

Titlul VI

DISPOZIŢIUNI GENERALE    

Articolul 124

Culorile drapelului României sînt: Albastru, Galben şi Roşu, aşezate vertical.

   

Articolul 125

Reşedinţa guvernului este în Capitala tarii.

   

Articolul 126

Limba românească este limba oficială a Statului român.

   

Articolul 127

Nici un jurământ nu se poate impune cuiva decât în puterea unei legi, care hotărăşte şi formula lui.

   

Articolul 128

Constitutiunea de faţa nu poate fi suspendată nici în total, nici în parte.

În caz de pericol de Stat se poate prin lege institui starea de asediu generală sau parţială.

   

Titlul VII

DESPRE REVIZUIREA CONSTITUTIUNII    

Articolul 129

Constitutiunea poate fi revizuită în total sau în parte din iniţiativa Regelui sau oricăreia din Adunările legiuitoare.

În urma acestei iniţiative ambele Adunări, întrunite separat, se vor rosti cu majoritate absolută, dacă este locul ca dispoziţiunile constituţionale să fie revizuite.

Îndată ce necesitatea revizuirii a fost admisă, ambele Corpuri legiuitoare aleg din sanul lor o comisiune mixtă, care va propune textele din Constitutiune ce urmează a fi supuse revizuirii.

După ce raportul acestei comisiuni va fi citit în fiecare Adunare, de doua ori în interval de cincisprezece zile, ambele Adunări întrunite la un loc, sub preşedinţia celui mai în vîrsta dintre Presedinti, în prezenta a cel puţin două treimi din totalitatea membrilor ce le compun, cu majoritate de două treimi, stabilesc în mod definitiv cari anume articole vor fi supuse revizuirii.

În urma acestui vot Adunările sînt de drept dizolvate şi se va convoca corpul electoral în termenul prescris de Constitutiune.

   

Articolul 130

Adunările cele noi proced în acord cu Regele la modificarea punctelor supuse revizuirii.

În acest caz Adunările nu pot delibera dacă cel puţin două treimi a membrilor din cari se compun nu sînt prezenţi şi nici o schimbare nu se poate adopta dacă nu va întruni cel puţin două treimi ale voturilor.

Adunările alese pentru revizuirea Constitutiunii au o durată constituţională obişnuită şi, în afară de modificarea Constitutiunii, ele funcţionează şi ca Adunări legiuitoare ordinare.

Dacă Adunările de revizuire nu-şi pot îndeplini misiunea, noile Adunări vor avea acelaşi caracter.

   

Titlul VIII

DISPOZIŢIUNI TRANSITORII ŞI SUPLIMENTARE    

Articolul 131

Sînt şi rămîn cu caracter constituţional dispoziţiunile din legile agrare privitoare la pământurile cultivabile, pădurile şi baltile expropriabile în total sau în parte, la starea lor juridică, la subsol, la preţuire, la modul de plată, etc., asa precum sînt formulate în articolele de mai jos ale fiecăreia din legile agrare şi cari articole, în întregul lor, fac parte integrantă din prezenta Constitutiune şi ca atare nu se pot modifica decât cu formele prevăzute pentru revizuirea Constitutiunii, şi anume:

a) Art. 1 (unu) alin. II, art. 2 (doi), 3 (trei), alin. I, art. 4 (patru), 6 (şase), 7 (şapte), 8 (opt), 9 (noua), 10 (zece), 13 (treisprezece), 14 (patrusprezece), 16 (şasesprezece), 18 (optsprezece), 21 (douăzeci şi unu), 23 (douăzeci şi trei), 32 (treizeci şi doi), 36 (treizeci şi şase) şi 69 (sasezeci şi noua) din legea pentru reforma agrară din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea (vechiul Regat) din 17 Iulie 1921; ...  b) Art. 2 (doi), 4 (patru), 5 (cinci), 6 (şase), 7 (şapte), 8 (opt), 9 (noua), 10 (zece), 11 (unusprezece), 12 (douasprezece), 13 (treisprezece), 16 (şasesprezece), 45 (patruzeci şi cinci), 46 (patruzeci şi şase), 47 (patruzeci şi şapte), 48 (patruzeci şi opt), 49 (patruzeci şi noua), 50 (cincizeci) şi 53 (cincizeci şi trei) din legea pentru reforma agrară din Basarabia din 13 Martie 1920; ...  c) Art. 3 (trei), 4 (patru), 5 (cinci), 6 (şase), 7 (şapte), 8 (opt), 9 (noua), 10 (zece), 11 (unusprezece), 12 (douasprezece), 13 (treisprezece), 14 (patrusprezece), 16 (şasesprezece), 18 (optsprezece), 22 (douăzeci şi doi), 24 (douăzeci şi patru), 32 (treizeci şi doi), 50 (cincizeci) şi 85 (optzeci şi cinci) din legea pentru reforma agrară din Transilvania, Banat, Crisana şi Maramures din 30 Iulie 1921; ...  d) Art. 2 (doi), 3 (trei), 4 (patru), 5 (cinci) punctul a alin. I, art. 6 (şase), 7 (şapte), 9 (noua), 10 (zece), 12 (douasprezece), 13 (treisprezece), 29 (douăzeci şi noua), 31 (treizeci şi unu) şi 55 (cincizeci şi cinci) din legea pentru reforma agrară din Bucovina din 30 Iulie 1921. ...     

Articolul 132

În scop de a se satisface trebuinţele normale de lemne de foc şi de construcţie ale populaţiei rurale din vechiul Regat, Basarabia şi Bucovina, Statul e dator ca din pădurile sale din campie, deal sau munte sa destine suprafeţele necesare în acest scop.

În vechiul Regat şi în Bucovina, acolo unde Statul nu ar avea păduri, într-o raza de douăzeci kilometri de centrul comunei, pentru satisfacerea trebuintelor mai sus arătate, el prin derogare de la art. 7 lit. c şi art. 8 lit. a, b şi c din legea pentru reforma agrară din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea din 17 Iulie 1921 şi de la art. 5, punctul a, alin. IV şi de la art. 6 şi 7 din legea pentru reforma agrară din Bucovina din 30 Iulie 1921, va putea expropria din pădurile persoanelor juridice fie publice, fie private, cari s-ar afla în aceasta raza şi numai în lipsa acestora, va expropria proporţional din pădurile tuturor proprietarilor particulari, aflate în aceasta raza, însă numai în limita acestor trebuinţe şi în toate cazurile cu respectul unei suprafeţe intangibile de una suta hectare de fiecare proprietate.

Nu sînt expropriabile, oricare ar fi proprietarul, pădurile replantate sau în curs de replantare.

Contractele de vânzare spre exploatare a pădurilor expropriabile cari vor fi în vigoare în momentul exproprierii, se vor respecta.

Pădurile astfel expropriate rămîn în proprietatea Statului şi se vor administra şi exploata de dânsul spre a satisface potrivit legii şi în prima linie nevoile de mai sus.

Exproprierea acestor păduri se va face cu dreapta şi prealabilă despăgubire fixată de justiţie.

Modul de expropriere va fi regulat prin lege specială.

   

Articolul 133

Se ratifica decretele-legi: No. 3.902 din 29 Decemvrie 1918, publicat în Monitorul Oficial No. 223 din 30 Decemvrie 1918, privitor la acordarea drepturilor cetăţeneşti; No. 2.085 din 22 Mai 1919, publicat în Monitorul Oficial No. 33 din 28 Mai 1919, şi No. 3.464 din 12 August 1919, publicat în Monitorul Oficial No. 93 din 13 August 1919, privitoare la incetatenirea evreilor cari locuiau în vechiul Regat.

De asemenea se ratifica şi toate decretele-legi de incetatenire individuală, cari s-au făcut înaintea decretelor specificate mai sus.

Evreii, locuitori din vechiul Regat, cari nu-şi vor fi regulat incetatenirea în termenul prevăzut de decretul-lege No. 3.464 din 12 August 1919, vor putea face declaraţiunile de incetatenire conform decretului-lege No. 2.085 din 22 Mai 1919, în termen de trei luni de la promulgarea acestei Constitutiuni.

   

Articolul 134

Pînă la facerea unei legi de organizarea Consiliului legislativ prevăzut în aceasta Constitutiune, prezentarea proiectelor de legi înaintea Corpurilor legiuitoare va continua să se facă în conformitate cu legile şi regulamentele azi în vigoare.

   

Articolul 135

Pînă la promulgarea legii speciale bazată pe principiile din prezenta Constitutiune, legile relative la organizarea şi judecarea contenciosului administrativ rămîn în vigoare

   

Articolul 136

O lege specială va fixa lista civilă a Intaiului Rege al României intregite.

   

Articolul 137

Se vor revizui toate codicile şi legile existente în diferitele părţi ale Statului român spre a se pune în armonie cu Constitutiunea de faţa şi asigura unitatea legislativă.

Pînă atunci ele rămîn în vigoare.

Din ziua promulgării Constitutiunii, sînt însă desfiinţate acele dispoziţiuni din legi, decrete, regulamente şi orice alte acte contrarii celor înscrise în prezenta Constitutiune.

   

Articolul 138

Actualele Adunări naţionale după promulgarea prezentei Constitutiuni pot funcţiona pînă la expirarea mandatului lor legal.

În acest timp ele vor trebui să facă, pe baza principiilor din aceasta Constitutiune, legea electorală.

Pînă la facerea acestei legi, decretele-legi electorale rămîn în vigoare.

NOTA

Desăvârşirea statului naţional unitar a impus adoptarea unei noi Constituţii, avînd în vedere şi faptul ca Sfatul Tarii din Chişinău şi Marea Adunare Naţionala de la Alba Iulia cerusera, în Declaraţia, respectiv Rezoluţia de unire, convocarea unei Adunări Constituante alese prin vot universal.

În aceste condiţii, Decretul Regal de convocare a Parlamentului bicameral rezultat din alegerile din anul 1922 declara constituante noile Adunări alese.

Proiectul de Constituţie a fost elaborat de Partidul Naţional Liberal (condus de Ion I. C. Bratianu), partid majoritar în Camere. Partidele de opoziţie, în special Partidul Naţional Roman (condus de Iuliu Maniu) şi Partidul Taranesc (condus de Ion Mihalache) au declarat că nu recunosc caracterul de Constituantă al Parlamentului şi considera nul şi neavenit proiectul Constituţiei, datorită incalcarilor procedurilor constituţionale de revizuire stabilite de Constituţia din 1866.

Constituţia a fost adoptată de Adunarea Naţionala Constituantă a Deputaţilor în şedinţa din 26 martie 1923 cu majoritate de 247 voturi pentru, 8 contra şi 2 abtineri din totalul de 369 deputaţi, situaţie certificată de Preşedintele Adunării Deputaţilor, M. G. Orleanu, şi de secretarul D. Iuca, şi de Adunarea Naţionala Constituantă a Senatului în şedinţa din 27 martie 1923 cu majoritate de 137 voturi pentru, 2 contra şi 2 abtineri din totalul de 194 de senatori, situaţie certificată de Preşedintele Senatului, M. Pherekyde, şi de secretarul I. N. Cosoiu.

Constituţia a fost sancţionată de Regele Ferdinand I cu Decretul Regal nr. 1360 din 28 martie 1923, contrasemnat de Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion I. C. Bratianu, şi de 14 miniştri, şi a fost publicată în "Monitorul Oficial" nr. 282 din 29 martie 1923.

În acelaşi număr din "Monitorul Oficial" au fost publicate:

a) Raportul nr. 934 din 28 martie 1923 al Guvernului, prezentat M. S. Regelui Ferdinand I pentru aprobarea şi sancţionarea Constituţiei votate de Adunările Naţionale, semnat de Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion I. C. Bratianu, şi de 14 miniştri; ...  b) Cuvântul M. S. Regelui Ferdinand I din ziua de 28 martie 1923 la primirea Raportului pentru sancţionarea Constituţiei votate de Adunările Naţionale Constituante. ... 

Constituţia a intrat în vigoare la data sanctionarii, adică 28 martie 1923. Ea abroga implicit Constituţia din 1866 cu modificările ulterioare, cu excepţia Decretelor-Lege nr. 3902/1918, 2085/1919 şi 3464/1919, care modificasera implicit fosta Constituţie şi care sînt ratificate de noua Constituţie.

În redactarea iniţială, Constituţia din 1923 era formată din 138 de articole, grupate în 8 titluri.

Constituţia din 1923 a fost abrogată expres la data de 27 februarie 1938, prin Constituţia din 1938.

Constituţia din 1923 a fost repusă în vigoare, într-o formă parţială şi modificată, prin Decretul Regal nr. 1626 din 31 august 1944 pentru fixarea drepturilor românilor în cadrele Constitutiunii din 1866 şi cu modificările Constitutiunii din 29 martie 1923, semnat de Regele Mihai I şi publicat în "Monitorul Oficial" nr. 202 din 2 septembrie 1944. Decretul Regal nr. 1626/1944 a fost modificat prin Decretul Regal nr. 1849 din 10 octombrie 1944, publicat în "Monitorul Oficial" nr. 235 din 11 octombrie 1944, modificandu-se astfel şi Constituţia din 1923.

O modificare expresă a Constituţiei din 1923 este realizată prin Decretul Regal nr. 2218 din 13 iulie 1946 privind exercitarea puterii legislative, publicat în "Monitorul Oficial" nr. 161 din 15 iulie 1946. În acelaşi "Monitor Oficial" este publicată şi Legea nr. 560 din 15 iulie 1946 pentru alegerea Adunării Deputaţilor, promulgată prin Decretul Regal nr. 2219 din 13 iulie 1946.

Constituţia din 1923 a fost abrogată expres la data de 30 decembrie 1947, prin Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947 pentru constituirea Statului Roman în Republica Populara Română, promulgată prin Decretul nr. 2299 din 30 decembrie 1947, semnat de Petru Groza, Preşedintele Consiliului de Miniştri, şi publicată în "Monitorul Oficial" nr. 300 bis din 30 decembrie 1947.

Textul Constituţiei din 1923 este reprodus după "Monitorul Oficial" nr. 282 din 29 martie 1923.

----------------