DECIZIE nr. 1 din 17 februarie 2014

referitoare la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare

EMITENT

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

Dosar nr. 2/1/2013/HP

Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile

Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Simona Lala Cristescu - judecător la Secţia I civilă

Minodora Carmen Ianoşi - judecător la Secţia I civilă - judecător-raportor

Rodica Susanu - judecător la Secţia I civilă

Andreia Liana Constanda - judecător la Secţia I civilă

Nina Ecaterina Grigoraş - judecător la Secţia I civilă

Carmen Trănica Teau - judecător la Secţia a II-a civilă

Aurelia Motea - judecător la Secţia a II-a civilă - judecător-raportor

Monica Ruxandra Duţă - judecător la Secţia a II-a civilă

Mariana Cîrstocea - judecător la Secţia a II-a civilă

Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă

Niculae Măniguţiu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal - judecător-raportor

Simona Camelia Marcu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Viorica Iancu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Ion - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 2/1/2013/HP a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Adriana Stamatescu, magistrat-asistent la Secţia I civilă, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 2.748/91/2012 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, vizând menţinerea în conţinutul normei legale a sintagmei "pensie de serviciu", în condiţiile în care actele normative ce reglementează sistemul de asigurări sociale, Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, adoptate anterior, nu mai reglementează această noţiune.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse practică judiciară şi raportul întocmit de judecătorii raportori. Se mai referă că raportul a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă şi că reclamantul Cojocaru Marian a depus la dosar, astăzi, 17 februarie 2014, punctul său de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele completului de judecată, constată că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

1. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Galaţi a dispus, prin încheierea de şedinţă din data de 16 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.748/91/2012 aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, în raport cu prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 40 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (art. 51 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare), art. 85 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1 şi 2 din Legea nr. 119/2010.

Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul C.M. a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vrancea să-i plătească un ajutor egal cu două salarii ale funcţiei de bază, pentru fiecare an rămas până la limita de vârstă de pensionare, începând cu data trecerii în rezervă, 28.12.2011.

Reclamantul a avut calitatea de militar-jandarm şi a trecut în rezervă din motive medicale.

Temeiul de drept al cererii l-au constituit dispoziţiile art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

Tribunalul Vrancea, prin Sentinţa civilă nr. 398 din 5 iunie 2013, a admis acţiunea civilă formulată de reclamant şi a obligat pârâtul să-i plătească pentru fiecare an rămas până la limita de vârstă de pensionare un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, conform art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, începând cu data trecerii în rezervă, 28.12.2011, reţinând că legea foloseşte sintagma "cu drept la pensie de serviciu", deşi Legea nr. 119/2010, care reglementează sistemul public de pensii, adoptată anterior actului normativ invocat în cauză, nu mai reglementează noţiunea respectivă, ca o consecinţă a unei necorelări a termenilor folosiţi în actele normative în materie. Operaţiunea de interpretare a acestei noţiuni trebuie să se facă însă prin raportare la cadrul general în materia pensiilor, respectiv art. 51 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parţială, pensia de invaliditate şi pensia de urmaş.

Curtea de Apel Galaţi, în cursul soluţionării apelului declarat împotriva acestei sentinţe, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, raportat la dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 şi 2 din Legea nr. 119/2010, art. 85 din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 10 din Legea nr. 164/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Curtea de Apel Galaţi a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că:

3. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul nu a invocat alte argumente în afara celor expuse prin cererea de chemare în judecată, dar a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Pârâtul a apreciat că practica Curţii de Apel Galaţi cu privire la chestiunea de drept în discuţie este aproape unanimă, în sensul respingerii acestor acţiuni ca nefondate, dar a lăsat la aprecierea Curţii aplicarea dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

În urma comunicării raportului întocmit în condiţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, reclamantul a depus, în scris, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, punctul său de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii. Cu privire la admisibilitatea sesizării a susţinut că la nivelul Curţii de Apel Galaţi problema de drept a interpretării normei inserate în Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, a intervenit abia în anul 2013, că dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă reglementează noutatea raportând-o nu la jurisprudenţa naţională, ci la jurisprudenţa instanţei învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care formulează sesizarea. De asemenea, a apreciat că această chestiune de drept are caracter de noutate, chiar şi pentru faptul că, din analiza jurisprudenţei, rezultă că 9 curţi de apel nu au pronunţat soluţii în această materie, iar considerentul reţinut de judecătorii raportori cu privire la modul de redactare a normei de drept, care nu ar face necesară pronunţarea unei hotărâri prealabile, nu are legătură cu definiţia condiţiei noutăţii.

Pe fondul problemei de drept, a apreciat că textul de lege vizat trebuie interpretat prin raportarea legii privind salarizarea unică la legea privind sistemul unitar de pensii şi la categoriile cuprinse în aceasta din urmă, întrucât ambele legi erau în vigoare la momentul interpretării; că intenţia legiuitorului a fost de a acorda o reparaţie materială celor ce nu îşi mai pot exercita activitatea din condiţii independente de voinţa lor şi că ordinele ministeriale nu pot dispune privitor la drepturile unei persoane, rectificate printr-o lege specială.

4. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Prin încheierea de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 2.748/91/2012 al Curţii de Apel Galaţi şi-a exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept sesizate, arătând, după expunerea dispoziţiilor legale considerate ca fiind relevante, că atât la nivelul acestei instanţe, cât şi al instanţelor inferioare din circumscripţia sa, jurisprudenţa pe chestiunea dedusă judecăţii nu este unitară, aspect ce s-a constatat şi la nivelul celorlalte instanţe din ţară, cu referire la Tribunalul Neamţ (Sentinţa civilă nr. 171/CA din 14 mai 2013), respectiv tribunalele Cluj (Sentinţa civilă nr. 6.159/2013), Covasna (sentinţele civile nr. 1.831/2013 şi 1.832/2013), Alba (Sentinţa civilă nr. 373/CAF/2013) şi Gorj (Sentinţa civilă nr. 6.867/2012).

S-a arătat că într-o primă orientare jurisprudenţială (Decizia civilă nr. 356 din 13 februarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi) s-a statuat în sensul că în procesul de legiferare a intervenit o necorelare a termenilor folosiţi, însă s-a considerat că pentru interpretarea noţiunii de "pensie de serviciu" nu se poate apela la legislaţia anterioară Legii nr. 119/2010, respectiv la Legea nr. 164/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât la acel moment nu se afla în fiinţă Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare (nu se poate apela la o lege abrogată în anul 2010 pentru a clarifica un text în vigoare în anul 2012, doar cu motivarea că legiuitorul a greşit la redactarea normei juridice şi că norma astfel adoptată nu reprezintă intenţia şi raţiunea avute în vedere tot de el la adoptarea sa).

Într-o a doua interpretare (Decizia civilă nr. 15/A/2013 a Curţii de Apel Galaţi) s-a arătat că, pentru a stabili domeniul de aplicare al Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, în problema de drept în discuţie nu poate fi eliminată determinarea "de serviciu" şi folosită doar noţiunea de gen "pensie". Pensia de serviciu a reprezentat o specie a noţiunii de gen, pensie. Considerând că dispoziţia se aplică pentru toate pensiile se ajunge la o modificare a legii. De aceea, pentru a stabili intenţia legiuitorului în delimitarea subiecţilor cărora li se adresează textul de lege, s-a considerat că se impune a se face o analiză a Legii nr. 164/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementa pensiile de serviciu ale personalului militar.

S-a arătat că în privinţa aplicării în timp a legii civile, principiul este al aplicării acesteia pe toată durata cât este în vigoare, însă clarificarea noţiunii de pensie de serviciu raportată la legea care a conţinut această instituţie juridică nu echivalează cu o ultraactivitate a legii civile, întrucât cauza acţiunii nu o constituie Legea nr. 164/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ci Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.

Dacă s-ar interpreta această noţiune prin raportare la Legea privind sistemul unitar de pensii publice, constatând că Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu cuprinde această noţiune, s-ar ajunge la lipsirea de efecte a prevederii legale analizate din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.

5. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

5.1. Jurisprudenţa Curţii de Apel Galaţi nu este unitară; într-o primă orientare jurisprudenţială, exprimată doar prin Decizia nr. 356 din 13 februarie 2013, s-a decis în sensul admiterii acţiunilor având ca obiect obligarea angajatorului la plata ajutorului prevăzut de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, apreciindu-se că pentru interpretarea noţiunii de "pensie de serviciu" nu se poate apela la legislaţia anterioară Legii nr. 119/2010, pentru că la acel moment nu era în vigoare Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare. În acest sens s-a depus Decizia nr. 356 din 13 februarie 2013.

Cealaltă orientare jurisprudenţială este în sensul respingerii acţiunilor cu acest obiect, apreciindu-se că legea civilă se aplică atât timp cât este în vigoare, însă clarificarea noţiunii de pensie de serviciu, raportată la legea care a conţinut această instituţie juridică, nu echivalează cu o ultraactivitate a legii civile, întrucât cauza acţiunii nu o constituie Legea nr. 164/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ci Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.

Dacă s-ar interpreta această noţiune prin raportare la Legea privind sistemul unitar de pensii publice, constatând că Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu cuprinde această noţiune, s-ar ajunge la lipsirea de efecte a prevederii legale analizate din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare. A fost indicată Decizia nr. 15/A din 6 septembrie 2013 a aceleiaşi instanţe.

5.2. Jurisprudenţa altor instanţe din ţară: O parte din instanţele care au avut pe rol asemenea cereri le-au soluţionat prin respingerea lor, cu motivarea că încetarea raporturilor de serviciu ca urmare a acordării unei pensii de invaliditate nu îndreptăţeşte partea la beneficiul ajutorului prevăzut de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, care se acordă la încetarea raporturilor de serviciu prin plata unei pensii de serviciu. În acest sens s-au pronunţat, spre exemplu, Tribunalul Mehedinţi - Sentinţa nr. 1.480 din 13 februarie 2013, Tribunalul Vaslui - Sentinţa nr. 286 din 27 martie 2013.

În sens contrar a fost depusă doar Sentinţa nr. 1.839/F din 28 mai 2013 a Tribunalului Ialomiţa, prin care se reţine că interpretarea în sensul că ajutorul prevăzut de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, s-ar acorda numai celor care, la încetarea raporturilor de serviciu, ar avea dreptul la pensie de serviciu, nu corespunde intenţiei legiuitorului, pentru că această interpretare contravine dispoziţiilor art. 65 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi pct. 15.11 din Normele metodologice privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. S/214/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Celelalte curţi de apel au comunicat că nu au avut pe rol asemenea pricini.

5.3. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - asemenea cereri nu intră în sfera de competenţă a instanţei supreme.

5.4. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În urma verificărilor efectuate nu s-au identificat decizii pronunţate de Curtea Constituţională cu privire la textele de lege în discuţie, respectiv art. 20 alin. 2 din anexa nr. VII, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, art. 10 din Legea nr. 164/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 40 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, art. 51 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, art. 85 din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare. Deşi cu privire la art. 1 şi 2 din Legea nr. 119/2010 s-au pronunţat decizii ale Curţii Constituţionale, acestea nu au legătură cu problema de drept ce formează obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

5.5. De asemenea, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării Curţii de Apel Galaţi.

6. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a instituţiei juridice privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul neîndeplinirii condiţiei noutăţii, iar în subsidiar, pentru cazul în care se va opina asupra întrunirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării, s-a concluzionat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, raportat la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 51 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 1 şi 2 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, sintagma "pensie de serviciu" din conţinutul normei legale menţionate include doar categoriile de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată şi pensie anticipată parţială, prevăzute de art. 51 lit. a-c din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

7. Înalta Curte

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va verifica întrunirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Potrivit acestor dispoziţii legale, "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Aşadar, prin reglementarea prevăzută de legiuitor în cuprinsul textului mai sus citat se instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii ce trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, respectiv:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

- chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prin prezenta sesizare, se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, în raport cu prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 40 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare (art. 51 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare), art. 85 din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1 şi 2 din Legea nr. 119/2010.

Raportând sesizarea privind pronunţarea hotărârii prealabile la condiţiile impuse de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, se constată că există o cauză în curs de judecată, iar Curtea de Apel Galaţi, învestită cu soluţionarea apelului, judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă raportat la dispoziţiile art. 208 şi 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările ulterioare, urmând a pronunţa o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte constată îndeplinită şi condiţia prevăzută de lege ca soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere. Aceasta, deoarece în raport cu modul de interpretare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, instanţa va proceda la admiterea sau respingerea acţiunii prin care se solicită ajutorul prevăzut de text, fiind evidentă legătura cu fondul cauzei a chestiunii deduse judecăţii.

Cât priveşte condiţia de admisibilitate referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită, se constată că în condiţiile în care legiuitorul nu a stabilit criteriile în funcţie de care o chestiune de drept poate fi considerată nouă, revine Înaltei Curţi sarcina stabilirii caracterului de noutate al acesteia.

În mod evident, cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementările nou-intrate în vigoare, mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept răspunzând intenţiei legiuitorului de a preveni practica neunitară a instanţelor de judecată în materie.

În egală măsură însă noutatea, în sensul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, se referă şi la o normă juridică intrată în vigoare cu mai mult timp în urmă, dar a cărei aplicare a devenit actuală ulterior.

În aceste condiţii, în stabilirea elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, trebuie plecat de la următoarele premise:

- asigurarea funcţiei mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare;

- evitarea paralelismului şi suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii.

Este evident, aşadar, că în situaţia în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat diferit în mod constant o problemă de drept într-o anumită perioadă de timp, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcţie de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă.

În cauză însă problema interpretării dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, reprezintă o problemă de drept recentă, aflată pe rolul curţilor de apel care judecă conflictele individuale de muncă în apel în ultimă instanţă. Acest aspect rezultă din verificarea practicii, făcută de Înalta Curte în cauza de faţă, verificare din care rezultă că hotărâri definitive în materie s-au pronunţat începând cu anul 2013.

În plus, trebuie subliniat faptul că hotărârile pronunţate, într-un sens sau altul, cu privire la această chestiune, nu prezintă caracterul unei practici judiciare conturate şi constante, astfel încât mecanismul cu funcţie de prevenţie al hotărârii prealabile să fie înlăturat.

De asemenea, trebuie subliniat că asupra acestei chestiuni Înalta Curte nu a statuat, conflictele individuale de muncă nefiind cuprinse în sfera de competenţă materială a instanţei supreme, şi nu există un recurs în interesul legii cu un obiect similar, în curs de soluţionare.

Pentru aceste considerente, constatând admisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi, Înalta Curte va proceda la analiza pe fond a chestiunii de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, "Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, trecuţi în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitatea peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază."

Aşadar, textul analizat reglementează situaţiile de încetare a raporturilor de serviciu, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă pentru pensionare.

Dificultatea în interpretarea textului este dată de sintagma "cu drept la pensie de serviciu", deşi la momentul intrării în vigoare a normei noţiunea menţionată nu mai era reglementată legislativ.

Prin Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, intrată în vigoare la data de 3 iulie 2010, pensia de serviciu, astfel cum era reglementată la acel moment, a devenit pensie în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, pentru ca prin art. 196 lit. b) din Legea nr. 263/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare (act ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011), să se dispună abrogarea Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care la art. 10 prevedea şi pensia de serviciu ca specie a pensiei cuvenite persoanelor aflate în sistemul menţionat.

În acest context legislativ, inserarea sintagmei "cu drept la pensie de serviciu" în conţinutul normei legale ce a suscitat dificultăţi de interpretare, respectiv art. 20 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările ulterioare, şi care a intrat în vigoare concomitent cu Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, care a abrogat această noţiune, respectiv data de 1 ianuarie 2011, sugerează voinţa legiuitorului de a avea în vedere, pentru plata ajutorului pe care îl prevede, doar acele tipuri/categorii de pensii care, conform legislaţiei anterioare, făceau parte din categoria pensiei de serviciu.

Or, anterior, art. 11 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, includea în noţiunea de "pensie de serviciu": pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată şi pensia anticipată parţială. Se reţine, totodată, că toate actele normative din sistemul public de pensii definesc distinct pensia de invaliditate, acordată în cazul pierderii capacităţii de muncă în situaţiile expres reglementate de lege şi care este o categorie/specie a pensiei (ca gen), alături de pensia de serviciu. În acest sens, art. 10 din Legea nr. 164/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispune că sistemul pensiilor militare de stat cuprinde pensia de serviciu, pensia de invaliditate şi pensia de urmaş. Aceasta este concluzia dedusă din argumente de interpretare sistemică a legii, dar şi din punct de vedere logico-juridic, fiind evidentă voinţa legiuitorului de a acorda ajutorul menţionat doar persoanelor aflate în ipoteza dată.

Un argument suplimentar în susţinerea acestei interpretări îl constituie şi dispoziţiile pct. 15.11 din Normele metodologice privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. S/214/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Explicitarea noţiunii de "pensie de serviciu" adusă prin normele de punere în aplicare a legii relevă neechivoc că pensia de invaliditate [prevăzută de art. 51 lit. d) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare] nu acordă beneficiarului dreptul la ajutorul reglementat de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, cap. II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

De altfel, asupra legalităţii dispoziţiilor art. 15.11 din Normele metodologice privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. S/214/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a pronunţat prin Decizia nr. 506 din 5 februarie 2014, prin care s-a respins recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei prin care s-a dispus respingerea excepţiei de nelegalitate a prevederilor mai sus citate.

În fine, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, invocate de autorii sesizării ca fiind relevante pentru rezolvarea de principiu a chestiunii de drept, reglementează condiţiile generale necesar a fi îndeplinite pentru trecerea în rezervă sau direct în retragere a personalului militar, în timp ce norma legală analizată vizează persoanele aflate într-o asemenea situaţie, dar cu drept la pensie de serviciu, raportul dintre normele legale aflate în concurs fiind cel dintre general şi special, ce se rezolvă conform principiului specialia generalibus derogant. De aceea, în dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, instanţa nu se va raporta şi la aceste dispoziţii legale.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 2.748/91/2012 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, raportat la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 164/2001, cu modificările şi completările ulterioare, art. 51 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1 şi 2 din Legea nr. 119/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi stabileşte că sintagma "pensie de serviciu" din conţinutul normei legale menţionate include doar categoriile de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată şi pensie anticipată parţială, prevăzute de art. 51 lit. a)-c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 februarie 2014.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Adriana Stamatescu

-------