DECIZIE nr. 631 din 8 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (2) şi (3), art. 345 alin. (3), art. 346 alin. (2) şi art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    Augustin Zegrean - preşedinte

    Valer Dorneanu - judecător

    Petre Lăzăroiu - judecător

    Mircea Ştefan Minea - judecător

    Daniel Marius Morar - judecător

    Mona-Maria Pivniceru - judecător

    Puskas Valentin Zoltan - judecător

    Tudorel Toader - judecător

    Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (2) şi (3), art. 345 alin. (3), art. 346 alin. (2) şi art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Colpoş în Dosarul nr. 3.713/260/2014 al Judecătoriei Moineşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 784D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că susţinerile autorului excepţiei, referitoare la dispoziţiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, sunt nefondate, în condiţiile în care prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 s-a oferit inculpatului, părţii civile şi părţii responsabile civilmente posibilitatea de a participa la procedura camerei preliminare şi de a consulta toate actele cauzei, inclusiv actul de trimitere în judecată, prin aceasta fiind asigurate toate garanţiile procesuale, în acest sens fiind şi Decizia Curţii nr. 776 din 18 decembrie 2014, paragrafele 15-22. Cu privire la alin. (3) al art. 344 din Codul de procedură penală, arată că, de vreme ce procedura în camera preliminară a devenit contradictorie, în ipoteza în care printre părţile din procesul penal s-ar afla persoane fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, devine incidentă norma generală în materie, respectiv art. 93 alin. (4) din Codul de procedură penală care obligă instanţele să asigure asistenţă juridică obligatorie în aceste situaţii, aşa încât apreciază ca fiind nefondate şi criticile autorului cu privire la aceste aspecte. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, arată că, prin deciziile menţionate anterior, Curtea Constituţională a recunoscut posibilitatea părţilor de a fi prezente în procedura de cameră preliminară, de a lua la cunoştinţă despre toate actele din această etapă procesuală, aşa încât ele vor afla, în şedinţa de cameră preliminară, şi despre poziţia procurorului şi modul în care au fost remediate neregularităţile actului de sesizare. Aşadar, şi cu privire la aceste aspecte apreciază ca fiind nefondate susţinerile autorului excepţiei. Cât priveşte dispoziţiile art. 346 alin. (2) şi ale art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, arată că acestea sunt criticate din perspectiva inexistenţei unei căi de atac cu privire la soluţiile judecătorului de cameră preliminară. Ca efect al Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, precitată, contestaţia cu privire la soluţiile pronunţate în camera preliminară se poate exercita, în prezent, şi de partea civilă, partea responsabilă civilmente, respectiv persoana vătămată. Aşadar, pot fi contestate atât modul de soluţionare a excepţiilor, cât şi oricare dintre soluţiile propriu-zise, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară. În aceste condiţii, reprezentantul Ministerului Public apreciază că niciuna dintre criticile autorului nu pot fi susţinute, astfel încât pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 27 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.713/260/2014, Judecătoria Moineşti, judecătorul de cameră preliminară, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (2) şi (3), art. 345 alin. (3), art. 346 alin. (2) şi art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Vasile Colpoş într-o cauză având ca obiect constatarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe autorul excepţiei trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate cât priveşte dispoziţiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei susţine că acestea încalcă egalitatea în faţa legii, în sensul că persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, precum şi reprezentanţii legali (tutori, lichidatori judiciari) nu sunt înştiinţaţi despre trimiterea în judecată, despre rezultatul procedurii camerei preliminare, deşi aceste părţi, conform procedurii penale, au aceleaşi drepturi ca şi inculpatul şi procurorul.

6. Susţine că normele procesual penale ale art. 344 alin. (3) sunt neconstituţionale, în măsura în care nu oferă garanţiile unui proces echitabil pentru celelalte părţi, în sensul că nu se dispune desemnarea unui apărător din oficiu pentru persoanele minore, incapabile sau puse sub interdicţie.

7. Consideră că dispoziţiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât niciuna dintre părţi nu poate verifica dacă procurorul a remediat în mod corespunzător neregularităţile actului de sesizare şi, de asemenea, părţile nu cunosc opţiunea procurorului, de menţinere a dispoziţiei de trimitere în judecată sau de restituire a cauzei, neavând posibilitatea de a contesta remedierea neregularităţilor actului de sesizare.

8. În ceea ce priveşte art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, susţine că şi acestea sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, întrucât părţile sunt lipsite de calea de atac împotriva încheierii pronunţate în această procedură şi, de asemenea, nu sunt reglementate situaţiile în care se poate dispune repunerea în termen, de pildă când inculpatul se află internat în spital ori se află în arest preventiv sau în executarea unei pedepse, în ţară ori în străinătate.

9. Referitor la dispoziţiile art. 347 alin. (1) din acelaşi cod, apreciază că dreptul la un proces echitabil este afectat, de vreme ce persoanelor vătămate, părţilor civile şi responsabile civilmente, reprezentanţilor legali, lichidatorilor, "precum şi oricăror persoane ce devin într-un fel sau altul, în funcţie de specificul fiecărei cauze, părţi în acea cauză", le este respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată în temeiul normelor criticate.

10. Cu privire la normele procesual penale menţionate, criticate pentru vicii de neconstituţionalitate, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, apreciind că toate garanţiile instituite de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale asigură respectarea dreptului la un proces echitabil pentru orice justiţiabil, dar, în concret, cu privire la dispoziţiile criticate, acest lucru nu este realizat.

11. Judecătoria Moineşti, judecătorul de cameră preliminară, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

13. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (2) şi (3), art. 345 alin. (3), art. 346 alin. (2) şi art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul constituţionalităţii acestora, în dosarele nr. 562D/2014, nr. 374D/2014 şi nr. 461D/2014, fiind reţinut în deciziile Curţii nr. 780 din 18 decembrie 2014, nr. 663 din 11 noiembrie 2014 şi, respectiv, nr. 641 din 11 noiembrie 2014.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 344 alin. (2) şi (3), art. 345 alin. (3), art. 346 alin. (2) şi art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală. Cu privire la dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în raport cu criticile autorului excepţiei, Curtea reţine că acesta critică soluţia legislativă potrivit căreia doar procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5). În aceste condiţii, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 344 alin. (2) şi (3), art. 345 alin. (3), art. 346 alin. (2) şi soluţia legislativă cuprinsă în art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia numai procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5). Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:

Art. 344 alin. (2) şi (3): "(2) Copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, aducându-i-se totodată la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

Art. 345 alin. (3): "În termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.";

Art. 346 alin. (2): "Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii ori nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii.";

Art. 347 alin. (1): "În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. (1), procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5)."

17. Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin atât dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, cât şi prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea constată că, prin Decizia nr. 776 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 19 februarie 2015, a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor criticate, reţinând că împrejurarea potrivit căreia numai inculpatului i se comunică o copie certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia nu echivalează cu afectarea dreptului la un proces echitabil ori cu înfrângerea egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece este firesc ca actul de inculpare să fie comunicat doar persoanei vizate. De altfel, art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale obligă statele să respecte dreptul oricărui acuzat, indiferent că este privat sau nu de libertate, să fie informat în cel mai scurt timp asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa. Potrivit art. 329 alin. (1) din Codul de procedură penală, rechizitoriul reprezintă actul de sesizare a instanţei de judecată, acesta limitându-se la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, potrivit art. 328 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, şi, întrucât prin rechizitoriu se formulează o acuzaţie în materie penală, acesta se comunică persoanei astfel acuzate. Totodată, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2015, Curtea a apreciat că, din perspectiva principiului contradictorialităţii, atât părţii civile, cât şi părţii civilmente responsabile trebuie să li se ofere aceleaşi drepturi ca şi inculpatului, aşa încât, odată citate, partea civilă şi partea responsabilă civilmente iau cunoştinţă despre desfăşurarea procedurii în faţa judecătorului de cameră preliminară şi au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, inclusiv rechizitoriul, fiindu-le asigurate, în acest fel, toate drepturile şi garanţiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată.

19. Cu referire la dispoziţiile art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, de asemenea criticate de către autorul excepţiei, Curtea constată că, prin Decizia nr. 780 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 115 din 13 februarie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că aceste prevederi reglementează desemnarea de către judecătorul de cameră preliminară a unui apărător din oficiu, în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie, şi stabilirea, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, a unui termen în care apărătorul desemnat să poată formula, în scris, cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, termen ce nu poate fi mai scurt de 20 de zile. Aşadar, prevederile art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală reprezintă o consecinţă a dispoziţiilor art. 90 din Partea Generală a aceluiaşi cod, ce reglementează cazurile în care asistenţa juridică a suspectului sau a inculpatului este obligatorie, şi nu privesc comunicarea actelor de procedură sau a actelor din cuprinsul dosarului de urmărire penală părţilor în vederea exercitării unor drepturi procesuale. În situaţia în care persoana vătămată sau partea civilă sunt persoane lipsite de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, Curtea reţine că sunt aplicabile dispoziţiile procesual penale ale art. 93 alin. (4) privind asistenţa juridică obligatorie.

20. În ceea ce priveşte prevederile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, ce fac obiect al prezentei excepţii, Curtea constată că, prin Decizia nr. 358 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015, a respins excepţia de neconstituţionalitate, reţinând, în motivarea soluţiei sale, că, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) raportat la art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi a statuat că pronunţarea judecătorului de cameră preliminară, atât pe fond, cât şi în cadrul contestaţiei, în absenţa contradictorialităţii şi oralităţii, afectează dreptul la un proces echitabil. Aşa fiind, raportat la considerentele deciziei mai sus enunţate, judecătorul de cameră preliminară va putea pune în discuţie, la cerere sau din oficiu, în condiţiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, neregularităţi ale actului de sesizare, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi oralităţii. Prin urmare, elementele de noutate invocate de autor pot fi combătute înainte ca judecătorul de cameră preliminară să emită încheierea ce se va comunica parchetului în temeiul art. 345 alin. (2) din acelaşi cod, pentru că soluţia legislativă "fără participarea procurorului şi a inculpatului" a fost constatată ca fiind neconstituţională. De asemenea, după ce procurorul va remedia în termen de 5 zile neregularităţile actului de sesizare astfel dezbătute în contradictoriu în condiţiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, noua formă a rechizitoriului circumscrisă aspectelor analizate poate fi cunoscută de inculpat în condiţiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, deoarece şi de această dată judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere, cu respectarea dreptului părţilor la un proces echitabil, în componenta sa privind contradictorialitatea, oralitatea şi egalitatea armelor.

21. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, potrivit acestora, în situaţia în care nu au fost invocate cereri sau excepţii nici de către inculpat, nici de către instanţă din oficiu, iar judecătorul constată legalitatea sesizării, a probelor şi a actelor de urmărire penală, acesta dispune începerea judecăţii, iar împotriva celor decise în camera preliminară în legătură cu obiectul acesteia, legea procesuală permite, în condiţiile art. 347 din acelaşi cod, formularea căii de atac a contestaţiei.

22. Potrivit motivelor de neconstituţionalitate invocate de autorul excepţiei, normele procesual penale ale art. 347 alin. (1) încalcă dreptul la un proces echitabil, de vreme ce persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, reprezentanţii legali, lichidatorii, "precum şi orice persoane ce devin părţi în acea cauză" nu pot formula contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală.

23. Pentru început, Curtea observă că norma legală criticată permite, în condiţiile şi în limitele stabilite expres în cuprinsul acesteia, să se exercite calea de atac a contestaţiei în camera preliminară numai de către cei doi titulari care, teoretic, au participat în etapa fondului camerei preliminare, respectiv procurorul şi inculpatul. Neavând deschisă posibilitatea de a formula contestaţie, în măsura în care persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente ar promova calea de atac, aceasta ar urma să fie respinsă ca inadmisibilă. Aşadar, în faza de control judiciar a camerei preliminare normele procesual penale criticate reglementează calitatea procesuală doar pentru inculpat şi procuror, care vor dobândi, prin exercitarea căii de atac a contestaţiei, calitatea de contestator, respectiv intimat.

24. În aceste condiţii de reglementare având în vedere soluţia şi considerentele Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală urmează a fi admisă pentru motivele expuse în continuare.

25. Astfel, Curtea reţine că, prin decizia menţionată, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, în paragrafele 41-49 din decizie reţinând că legiuitorul a restrâns în mod absolut posibilitatea părţilor de a avea cunoştinţă şi de a dezbate excepţiile ridicate din oficiu şi susţinerile parchetului, plasându-le într-o situaţie dezavantajoasă faţă de procuror, partea civilă şi partea responsabilă civilmente fiind excluse ab initio din procedura de cameră preliminară, normele ce reglementează procedura camerei preliminare rezumându-se la a indica drept persoane participante în această fază procesuală doar pe procuror şi pe inculpat. Aşa încât, din perspectiva contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil, instanţa constituţională a apreciat că norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părţile din procesul penal - inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente - a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi să prevadă posibilitatea tuturor acestor părţi de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei.

26. În context, Curtea a reţinut că, potrivit art. 32 din Codul de procedură penală, pe lângă inculpat, partea civilă şi partea responsabilă civilmente sunt părţi în procesul penal. În ceea ce priveşte partea civilă, Curtea a constatat că, potrivit art. 84 din Codul de procedură penală, persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal este parte în procesul penal şi se numeşte parte civilă. Referitor la acest aspect, Curtea, prin Decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.200 din 15 decembrie 2004, a statuat că, în cazul în care persoana vătămată formulează, în cadrul procesului penal, pretenţii pentru repararea prejudiciului material suferit ca urmare a săvârşirii infracţiunii, aceasta cumulează două calităţi procesuale: calitatea de parte vătămată şi calitatea de parte civilă. Aceste două părţi ale procesului penal se află însă într-o situaţie identică, şi anume în situaţia de persoană lezată în drepturile sale prin săvârşirea infracţiunii, ceea ce justifică existenţa "interesului legitim", la care se referă art. 21 din Constituţie. De asemenea, în ceea ce priveşte partea responsabilă civilmente, Curtea a constatat că, potrivit art. 86 din Codul de procedură penală, aceasta este persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces. Deşi nu se identifică, din reglementarea obligaţiilor care îi incumbă părţii responsabile civilmente, reiese că aceasta împreună cu inculpatul formează un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune. Astfel, partea responsabilă civilmente are interesul înlăturării condiţiilor care ar atrage răspunderea sa civilă. Totodată, potrivit art. 85 alin. (1) şi art. 87 alin. (1) din Codul de procedură penală, atât partea civilă, cât şi partea responsabilă civilmente se bucură de drepturile prevăzute la art. 81 din acelaşi cod, dintre care Curtea a reţinut dreptul acestora de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei şi de a consulta dosarul, în condiţiile legii.

27. Din această perspectivă, astfel cum a statuat şi prin Decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, Curtea a apreciat că părţii civile şi celei civilmente responsabile nu le este străin interesul pentru soluţionarea laturii penale a procesului, în condiţiile în care de stabilirea existenţei faptei penale şi a vinovăţiei inculpatului judecat în cauză depinde şi soluţionarea laturii civile a procesului. Mai mult, cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că partea civilă, partea civilmente responsabilă şi inculpatul au aceeaşi calitate, de părţi, şi, prin urmare, se află în aceeaşi situaţie. Astfel, Curtea a apreciat că, din perspectiva principiului contradictorialităţii, atât părţii civile, cât şi părţii civilmente responsabile trebuie să li se ofere aceleaşi drepturi ca şi inculpatului.

28. De asemenea, în Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragrafele 57-62, analizând dispoziţiile art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că procedura desfăşurată în camera preliminară nu se realizează într-o procedură orală în care părţile din proces să îşi poată expune susţinerile, ci pe baza celor depuse în scris de către inculpat şi a răspunsului parchetului. Or, în ceea ce priveşte dreptul la o procedură orală, Curtea a observat că numai în cadrul unor dezbateri desfăşurate oral procesul poate fi urmărit efectiv, în succesiunea fazelor sale, de către părţi. Aşa încât dreptul la o procedură orală conţine şi dreptul inculpatului, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente de a fi prezente în faţa instanţei. Acest principiu asigură contactul nemijlocit între judecător şi părţi, făcând ca expunerea susţinerilor formulate de părţi să respecte o anumită ordine şi facilitând astfel stabilirea corectă a faptelor. Aşadar, analizând activitatea judecătorului de cameră preliminară, Curtea a reţinut că rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului. Or, reglementând în acest mod procedura camerei preliminare şi având în vedere influenţa pe care această procedură o are asupra fazelor de judecată ulterioare, Curtea a constatat că legiuitorul a încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil în componenta sa privind contradictorialitatea, oralitatea şi egalitatea armelor. Pentru aceste motive, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului", este neconstituţională, întrucât nu permite participarea procurorului, a inculpatului, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente în procedura desfăşurată în camera de consiliu, în faţa judecătorului de cameră preliminară.

29. Totodată, la paragraful 63 din decizia precitată, Curtea a observat că, potrivit art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, dispoziţiile art. 343-346 din acelaşi cod se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte contestaţia cu privire la soluţia pronunţată de judecătorul de cameră preliminară. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că cele expuse anterior se aplică mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte procedura contestaţiei împotriva soluţiei pronunţate de judecătorul de cameră preliminară.

30. Aşadar, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, Curtea a statuat că, atât în etapa fondului camerei preliminare, cât şi în faza de control judiciar, legiuitorul trebuie să ofere părţii civile şi părţii responsabile civilmente aceleaşi drepturi ca şi inculpatului, având în vedere obiectul procedurii în camera preliminară, rezultatul acestei faze procesuale, influenţa acestuia asupra desfăşurării judecăţii pe fond şi dreptul acestor părţi, reglementat de norma procesual penală a art. 81, de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei şi de a consulta dosarul. În concret, Curtea a stabilit că norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părţile din procesul penal - inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente - a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi să prevadă posibilitatea tuturor acestor părţi de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei, prezenţa în faţa instanţei, prin citarea lor, fiind obligatorie.

31. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că accesul, formularea şi exercitarea căii de atac a contestaţiei în camera preliminară reprezintă un aspect al accesului liber la justiţie, drept fundamental protejat de art. 21 din Constituţie.

32. Potrivit art. 21 alin. (1) din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. În reglementarea exercitării acestui drept legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiţii de formă, ţinând de natura şi de exigenţele administrării justiţiei, fără însă ca aceste condiţionări să aducă atingere substanţei dreptului sau să îl lipsească de efectivitate. Totodată, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că accesul liber la justiţie nu vizează numai acţiunea introductivă la prima instanţă de judecată, ci şi sesizarea oricăror altor instanţe care, potrivit legii, au competenţa de a soluţiona fazele anterioare sau ulterioare ale procesului, deoarece apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor presupune, în mod logic, şi posibilitatea acţionării împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate. Ca urmare, limitarea dreptului părţilor de a exercita căile legale de atac constituie o limitare a accesului liber la justiţie.

33. Totodată, de vreme ce, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, Curtea a stabilit că dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt aplicabile şi procedurii de cameră preliminară, deci unei proceduri penale care nu ţine de soluţionarea pe fond a cauzei, dreptul de acces la o instanţă urmează a fi apreciat şi din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Curtea reţine că instanţa europeană de contencios al drepturilor omului a stabilit, în repetate rânduri, că dreptul de acces la o instanţă judecătorească constituie un element inerent dreptului la un proces echitabil prevăzut la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza McVicar împotriva Regatului Unit, paragraful 46). În această privinţă, este necesar ca unei părţi să i se ofere posibilitatea de a-şi susţine cauza în mod util în faţa instanţei judecătoreşti (Hotărârea din 15 februarie 2005, pronunţată în Cauza Steel şi Morris împotriva Regatului Unit, paragraful 59).

34. În aceste condiţii, restrângerea sferei titularilor contestaţiei în camera preliminară doar la procuror şi inculpat determină încălcarea dreptului de acces la justiţie - consacrat de art. 21 din Legea fundamentală şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - al părţii civile şi părţii responsabile civilmente, având în vedere faptul că, astfel cum a reţinut Curtea, rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului. Curtea reţine că partea civilă, precum şi partea responsabilă civilmente trebuie să aibă posibilitatea, ca şi inculpatul şi procurorul, de a contesta cele statuate de către judecătorul de cameră preliminară prin încheierea pronunţată în condiţiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală referitor la modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor de restituire a cauzei la parchet - în caz de constatare a unor neregularităţi ale actului de sesizare; excluderea totală a probelor administrate în cursul urmăririi penale; neremedierea, în termen, de către parchet a neregularităţilor actului de sesizare - ori cu privire la cazurile în care judecătorul a exclus una sau mai multe probe administrate sau a constatat nulitatea actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în condiţiile în care probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.

35. Totodată, având în vedere, pe de o parte, influenţa pe care procedura camerei preliminare o are asupra fazelor de judecată ulterioare, iar, pe de altă parte, faptul că soluţiile prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală vizează toate părţile din proces, Curtea reţine că şi persoanei vătămate, fiind subiect pasiv special în cazul săvârşirii a numeroase fapte prevăzute de legea penală, ca subiect al conflictului de drept penal care face obiectul procesului penal, trebuie să i se dea posibilitatea de a formula contestaţie în camera preliminară împotriva încheierii prevăzute la art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, atât cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) din acelaşi cod. Aceasta, de vreme ce poziţia procesuală a persoanei vătămate este de subiect procesual activ în latura penală, având dreptul de a efectua, în etapa fondului camerei preliminare, ca şi partea civilă şi partea responsabilă civilmente, acte procesuale potrivit art. 81 din Codul de procedură penală - respectiv dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei şi de a consulta dosarul.

36. În consecinţă, dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, fiind contrare prevederilor constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie, atâta vreme cât nu dau dreptul şi persoanei vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente să formuleze contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5).

37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Colpoş în Dosarul nr. 3.713/260/2014 al Judecătoriei Moineşti şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală potrivit căreia numai "procurorul şi inculpatul" pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) este neconstituţională.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 344 alin. (2) şi (3), art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (2) sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Judecătoriei Moineşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

----