DECIZIE nr. 824 din 3 decembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României

EMITENT

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    Augustin Zegrean - preşedinte

    Valer Dorneanu - judecător

    Petre Lăzăroiu - judecător

    Mircea Ştefan Minea - judecător

    Daniel Marius Morar - judecător

    Mona-Maria Pivniceru - judecător

    Puskas Valentin Zoltan - judecător

    Simona-Maya Teodoroiu - judecător

    Tudorel Toader - judecător

    Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală, din oficiu, în dosarele nr. 7.752/302/2015 şi nr. 10.371/302/2015 şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 891D/2015 şi nr. 1.080D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă personal partea Paula Alina Bordeiaş. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 27 octombrie 2015 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus conexarea Dosarului nr. 1.080D/2015 la Dosarul nr. 891D/2015, iar în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 3 noiembrie 2015, dată la care, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 3 decembrie 2015.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care arată că lasă la aprecierea Curţii Constituţionale stabilirea constituţionalităţii legii.

5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public apreciază că, în principal, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, la soluţionarea propunerii de arestare preventivă nu s-a avut în vedere forma agravată prevăzută de prevederile art. 274 din Legea nr. 86/2006, pe de altă parte, propunerea de arestare preventivă nu s-a finalizat cu o astfel de măsură, ci cu una neprivativă de libertate.

6. Distinct de acestea, pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază că acesta este neîntemeiată, deoarece art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României nu încalcă dispoziţiile din Legea fundamentală. În esenţă, arată că din interpretarea textului rezultă că legiuitorul a dorit să instituie o infracţiune autonomă, care este corelativă, întrucât este condiţionată de existenţa faptelor prevăzute la alin. (1) şi (3), fiind, totodată, o normă de trimitere. În ceea ce priveşte conţinutul juridic al acestei infracţiuni, aceasta presupune existenţa unei situaţii premisă, respectiv existenţa unui bun care să provină dintr-o faptă prevăzute de legea penală sau să fie destinat săvârşirii acesteia, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că fapta ar constitui sau nu infracţiune sau dacă făptuitorul a fost sau nu a fost descoperit. De asemenea, arată că, în ceea ce priveşte aspectul subiectiv al infracţiunii, ceea ce contează este ca subiectul activ al infracţiunii asimilate de contrabandă să cunoască faptul că bunul provine dintr-o faptă prevăzută de legea penală sau că este destinat săvârşirii acesteia, nefiind necesar pentru existenţa sa ca el să-l cunoască pe autorul faptei de contrabandă. Prin urmare, singura condiţie care se impune, pentru subzistenţa acestei infracţiuni, este să respecte condiţiile de tipicitate sub aspectul laturii obiective şi subiective ale faptelor la care se face trimitere, dar nu este necesară pentru existenţa sa şi împrumutarea elementelor care ţin de vinovăţie, de caracterul imputabil sau caracterul nejustificat în ceea ce priveşte infracţiunile de la alin. (1) şi (2). Aşadar, legiuitorul a dorit să instituie o incriminare autonomă, care este corelativă şi reprezintă, totodată, o normă de trimitere, întrucât elementele de continuitate sunt reprezentate de obiectul material şi de limitele de pedeapsă, însă în privinţa existenţei sale nu sunt necesare pragurile valorice de la alineatele precedente. De altfel, întotdeauna, bunurile rezultate din săvârşirea unei contravenţii se confiscă; măsura confiscării nu operează în cazul în care se care presupune o nerespectare a unor aspecte procedurale legate de acte de provenienţă; într-o astfel de ipoteză importul sau introducerea în ţară se face în mod legal. Pe cale de consecinţă, în situaţia în care există documente de provenienţă a acestor bunuri, acestea sunt supuse taxelor şi accizelor, neputându-se pune problema că în cazul infracţiunilor reglementate la alin. (3) al art. 270 din Codul vamal al României ar fi vorba de bunuri care să poată proveni dintr-o contravenţie, astfel că nici din această perspectivă criticile nu sunt întemeiate. În fine, un ultim aspect care conduce la concluzia că legiuitorul a dorit să instituie o normă de sine stătătoare rezultă şi din examinarea activităţilor care reprezintă elementul material al infracţiunii, fiecare dintre ele pot fi calificate fie ca acte de tăinuire, fie ca acte de complicitate. Prin urmare, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierile din 1 mai 2015 şi din 10 iunie 2015, pronunţate în dosarele nr. 7.752/302/2015 şi nr. 10.371/302/2015, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală, din oficiu, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată în cauze având ca obiect soluţionarea propunerii de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu, respectiv a arestării preventive.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că analiza textelor de incriminare cuprinse în art. 270 alin. (3) şi cele ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României conduce la concluzia existenţei unor multiple necorelări atât în raport cu normele penale cuprinse în celelalte alineate ale aceluiaşi art. 270 din Codul vamal, cât şi în raport cu dispoziţiile noului Cod penal, astfel că prevederile criticate încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie. În acest sens arată că art. 270 alin. (2) lit. a) din Codul vamal - care reglementează o variantă a infracţiunii de contrabandă - prevede o limită valorică sub care fapta nu mai constituie infracţiune [dacă nu este repetată de două ori în decursul unui an, caz în care devine incident art. 270 alin. (2) lit. b)]. În aceste condiţii, lipsa unei limite valorice similare la alin. (3) al normei în discuţie apare cu atât mai inexplicabilă cu cât este vorba de o infracţiune asimilată contrabandei, care, în acest mod, are un conţinut constitutiv reglementat într-un mod mult mai sever decât pentru contrabanda propriu-zisă, din moment ce include în sfera ilicitului penal chiar şi cele mai mărunte fapte. În plus, trebuie avut în vedere că art. 270 alin. (3) din Codul vamal nu prevede printre elementele constitutive ale infracţiunii, în modalitatea deţinerii, vreun scop anume al acestei deţineri de ţigarete ce provin din contrabandă (cum ar fi scopul revânzării), ci doar împrejurarea cunoaşterii provenienţei bunurilor. Cu alte cuvinte, comite infracţiunea în discuţie şi persoana care cumpără (în cunoştinţă de cauză) chiar şi un singur pachet de ţigări de contrabandă, pentru consumul propriu, întrucât apoi va deţine respectivul bun.

9. În acest context, se mai învederează că sub imperiul vechiului Cod penal o astfel de reglementare, chiar şi deficitară sub aspectul lipsei unui plafon valoric pentru existenţa infracţiunii, nu ridica totuşi probleme în practică, întrucât dispoziţiile art. 18^1 din vechiul Cod penal permitea excluderea din sfera ilicitului penal a faptelor mărunte (această normă găsindu-şi aplicarea atât în timpul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, fără să fie condiţionată de un cuantum maxim al pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracţiunea respectivă). În schimb, în prezent, în sistemul noului Cod penal s-a renunţat la reglementarea pericolului social - şi implicit la categoria faptelor care nu prezintă pericolul social al infracţiunii, arătându-se însă (în expunerea de motive a Codului şi în doctrină) că aceasta nu atrage aducerea în sfera infracţiunii pedepsibile a unor fapte vădit lipsite de gravitate, întrucât situaţia acestora se va rezolva, în contextul reglementărilor din noul Cod de procedură penală, pe baza principiului oportunităţii urmăririi penale. Însă această soluţie a renunţării la urmărirea penală (art. 318 din Codul de procedură penală) este condiţionată, pe lângă caracterul mărunt al faptei (care să determine inexistenţa unui interes public în urmărirea acesteia), şi de prevederea prin lege a unei pedepse de cel mult 7 ani de închisoare. Mai mult, soluţia în discuţie nu are un echivalent corespunzător şi în faza de judecată, întrucât renunţarea la aplicarea pedepsei (art. 80 din Codul penal) este o instituţie supusă unor multiple condiţionări suplimentare (referitoare la persoana infractorului), dar şi cerinţei ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită să nu fie închisoarea mai mare de 5 ani. Or, în aceste condiţii, în cazul unei persoane care cumpără un singur pachet de ţigări de contrabandă, pentru consumul propriu - bun pe care apoi îl deţine, în cazul în care procurorul nu renunţă la urmărirea penală, nu există niciun mijloc procesual prin care judecătorul să poată exclude o astfel de faptă (pur şi simplu derizorie) din sfera ilicitului penal. Consecinţele de-a dreptul aberante ale reglementării deficitare analizate [adică lipsa unui plafon valoric pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Codul vamal] apar cu atât mai evidente dacă se are în vedere varianta agravată a acestei infracţiuni, respectiv prevederile art. 274 din Codul vamal, întrucât în cazul în care fapta în discuţie este comisă de două sau mai multe persoane împreună se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 15 ani.

10. Aşadar, o primă deficienţă de redactare a normelor penale criticate o constituie tocmai neinstituirea unei limite valorice similare celei prevăzute de alin. (2) al art. 270 din Codul vamal, sub care fapta să nu mai constituie infracţiune, eventual dacă nu este repetată de două ori în decursul unui an. În acest context menţionează că pentru o altă formă specifică de evaziune fiscală, respectiv infracţiunea reglementată de art. 296^1 alin. (1) din Codul fiscal, se prevede că fapta constituie infracţiune doar când se depăşeşte limita de 10.000 de ţigarete, or, date fiind similitudinile existente între această infracţiune şi cea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Codul vamal [astfel cum au fost analizate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 17/2013 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de către Ministerul Public vizând problema de drept cu privire la "încadrarea juridică a faptei persoanei fizice, care deţine în afara antrepozitului fiscal (deşi nu are calitate de antrepozitar autorizat), peste limitele prevăzute de lege, produse accizabile nemarcate şi care provin din contrabandă"], se apreciază că nu se justifică o diferenţă de reglementare atât de radicală, respectiv lipsa unei limite numerice minime sub care fapta în discuţie să constituie doar contravenţie.

11. De altfel, relevantă este şi expunerea de motive a noului Cod penal în care s-a învederat, între altele, că la elaborarea acestui act normativ au fost analizate toate dispoziţiile penale cuprinse în legile speciale, urmărindu-se inclusiv dezincriminarea unor fapte prevăzute în legislaţia specială şi contravenţionalizarea acestora acolo unde este cazul, întrucât respectarea principiului minimei intervenţii care guvernează legislaţia penală a oricărui stat de drept impune recurgerea la mecanismul penal de protecţie doar în situaţiile în care protecţia oferită de reglementările altor ramuri de drept este insuficientă.

12. O altă lipsă de corelare rezultă din raportarea dispoziţiilor art. 270 şi art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 la normele noului Cod penal, sub aspectul limitelor de pedeapsă. Astfel, elaborarea noului Cod penal s-a considerat a fi necesară şi din perspectiva necesităţii reaşezării în limite normale a tratamentului sancţionator, întrucât reglementarea unor pedepse mari pentru infracţiuni cu o periculozitate scăzută nu este de natură să asigure caracterul previzibil al actului de justiţie.

13. În acest context, se apreciază că, în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea asimilată contrabandei - ce face obiectul analizei de faţă - atât pentru varianta simplă (închisoare de la 2 la 7 ani), cât mai ales pentru cea agravată (închisoare de la 5 la 15 ani), este evidentă disproporţionalitatea acestora în raport cu valorile sociale ocrotite - bugetul de stat şi regimul frontierei de stat - şi cu locul acestora în ierarhia valorilor care se bucură de protecţie, inclusiv prin mijloace penale, în condiţiile în care pentru imensa majoritate a infracţiunilor contra persoanei sunt prevăzute pedepse considerabil mai mici. În acest sens, este relevant şi faptul că în ceea ce priveşte partea specială a noului Cod penal, sub aspectul sistematizării, s-a renunţat la structura codurilor penale anterioare, fiind reglementate mai întâi infracţiunile care aduc atingere persoanei şi drepturilor acesteia şi abia după aceea infracţiunile care aduc atingere atributelor statului, structură care se regăseşte în majoritatea codurilor europene recente, şi reflectă concepţia actuală privind locul individului şi al drepturilor şi libertăţilor acestuia în ierarhia valorilor care se bucură de protecţie, inclusiv prin mijloace penale. De altfel, sistemul penal, în întregul lui, trebuie să aibă o reglementare unitară, coerentă, indiferent că este vorba de norme penale din Codul penal ori de norme penale cuprinse în legi speciale sau extrapenale şi, tocmai de aceea, în Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal există un titlu distinct cuprinzând dispoziţii privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale, urmărindu-se, printre altele, şi adaptarea pedepselor pentru infracţiunile care rămân în legislaţia specială. Or, faţă de acestea, se consideră ca fiind evident că acest dezechilibru al limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea asimilată contrabandei din Codul vamal (lege care însă nu se regăseşte printre actele normative avute în vedere de Legea nr. 187/2012) nu reprezintă o opţiune a legiuitorului ce ţine de politica penală, ci o omisiune de corelare a normei penale în discuţie cu noul Cod penal.

14. De asemenea, se apreciază că, în ceea ce priveşte art. 274 teza a doua din Codul vamal, acesta este deficitar din perspectiva lipsei de corelare cu prevederile noului Cod penal şi din cauza faptului că prevede ca element circumstanţial agravant săvârşirea faptei prevăzute de art. 270 alin. (3) de către două sau mai multe persoane împreună, or, la adoptarea noului Cod penal, s-a avut în vedere inclusiv evitarea suprapunerilor între diferitele incriminări din partea specială şi textele părţii generale.

15. În acest context, se consideră că toate aceste deficienţe ale normelor criticate, constând în lipsa de corelare sub diversele aspecte analizate mai sus, afectează însă garanţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi exigenţele de previzibilitate impuse, cu valoare de principiu, de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, din care reiese, implicit, recunoaşterea necesităţii respectării aşteptărilor legitime ale cetăţenilor cărora li se adresează o reglementare legală. În acest context, menţionează şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

16. Totodată, se învederează că incriminarea evaziunii fiscale, sub toate formele sale specifice, inclusiv cea prevăzută de Codul vamal, este fără îndoială necesară, faţă de amploarea deosebită luată de acest fenomen după anul 1989, însă normele penale sancţionatoare trebuie să se integreze concepţiei noului sistem penal, pentru a respecta cerinţele de previzibilitate care asigură, în cele din urmă, dreptul la un proces echitabil.

17. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 270 alin. (3) şi cele ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:

- Art. 270 alin. (3): "Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.";

- Art. 274 teza a doua: "Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârşite (...) de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi."

21. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) potrivit căruia "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil".

22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi verificând, mai întâi, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", Curtea constată că excepţia întruneşte condiţiile de admisibilitate, chiar dacă a fost ridicată cu ocazia soluţionării propunerii de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu, respectiv a arestării preventive. Astfel, prevederile criticate au legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece propunerea, respectiv luarea măsurilor antereferite, se poate realiza doar în condiţiile în care "există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni" [art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală]. În consecinţă, în măsura în care se tinde prin critica de neconstituţionalitate formulată la constatarea neconstituţionalităţii unei variante de incriminare din art. 270 al Codului vamal, propunerea sau luarea măsurilor preventive nu poate fi dispusă cu privire la fapte ce nu au caracter penal. Urmărindu-se, aşadar, înlăturarea situaţiei-premisă pentru propunerea/luarea măsurii preventive, Curtea reţine că textul de drept substanţial criticat are legătură cu soluţionarea cauzei.

23. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia şi-a întemeiat critica de neconstituţionalitate a prevederilor ce fac obiectul prezentei excepţii, pe de o parte, pe o necorelare a acestora atât în raport cu legea din cuprinsul căreia aceste dispoziţii legale fac parte, cât şi în raport cu alte acte normative, iar, pe de altă parte, având în vedere pretinsa omisiune, deduce neconstituţionalitatea prevederilor criticate şi din nereglementarea, în cuprinsul art. 270 alin. (3) din Codul vamal, a unui prag valoric, similar celui prevăzut la alin. (2) al aceluiaşi articol, sub care fapta să nu mai constituie infracţiune. Astfel, arată autoarea excepţiei de neconstituţionalitate că pentru o altă formă specifică de evaziune fiscală, respectiv infracţiunea reglementată de art. 296^1 alin. (1) din Codul fiscal, se prevede că fapta constituie infracţiune doar când se depăşeşte limita de 10.000 de ţigarete. Aşadar, date fiind similitudinile existente între această infracţiune şi cea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Codul vamal, apreciază că nu se justifică o diferenţă de reglementare atât de radicală, respectiv lipsa unei limite numerice/valorice minime sub care fapta în discuţie să constituie doar contravenţie. În ceea ce priveşte art. 274 teza a doua din Codul vamal, consideră că acesta este deficitar şi din perspectiva necorelării cu dispoziţiile noului Cod penal, ca urmare a faptului că prevede ca element circumstanţial agravant săvârşirea faptei prevăzute de art. 270 alin. (3) de către două sau mai multe persoane împreună.

24. Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a statuat constant că nu se poate pronunţa asupra neconcordanţelor dintre diferite norme juridice, ci numai asupra înţelesului dispoziţiilor legale criticate în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, şi Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011, Curtea a reţinut că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Or, coordonarea legislaţiei în vigoare, sub aceste aspecte, este de competenţa autorităţii legiuitoare.

25. Cât priveşte critica referitoare la necesitatea dezincriminării unor fapte, Curtea constată că nu este de competenţa sa realizarea politicii penale a statului, ci a legiuitorului, care, în virtutea acestei competenţe derivate din art. 61 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, trebuie să se supună exigenţelor şi principiilor Constituţiei. Legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcţie de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opţiunea legiuitorului numai dacă acesta contravine principiilor şi exigenţelor anterior menţionate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, sau Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015). Or, în cauză nu se ridică aspecte de ordin constituţional, ci de cenzurarea opţiunii legislative în realizarea politicii penale a statului, ipoteză în care nu se poate angaja competenţa Curţii Constituţionale. Argumentul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate prin care susţine că prevederile art. 270 alin. (3) raportate la prevederile art. 274 teza a doua din Codul vamal conţin o omisiune legislativă şi nu constituie o chestiune care ţine de politica penală a statului nu poate fi reţinut, întrucât, chiar dacă omisiunea de reglementare ori caracterul incomplet al normelor criticate ar fi real, de principiu, suplinirea lipsei de reglementare - care în acest caz nu are relevanţă constituţională - nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale. Astfel, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."

26. Faţă de acestea, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, în raport cu critica privind pretinsa necorelarea sau omisiune legislativă, Curtea constată că aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

27. Totodată, Curtea reţine că, potrivit unei definiţii general admise, contrabanda constă în trecerea clandestină peste graniţă a unor mărfuri interzise sau sustrase de la plata taxelor vamale şi reprezintă una dintre principalele forme de fraudă la nivelul Uniunii Europene. Contrabanda generează concurenţă neloială faţă de producătorii Uniunii Europene, dar şi pierderea veniturilor fiscale determinate de importurile frauduloase, şi pune în pericol atât resursele statelor membre, cât şi pe cele proprii ale Uniunii Europene. Curtea reţine că, dintr-o perspectivă istorică, infracţiunea de contrabandă simplă, în forma iniţială avută la adoptarea Codului vamal al României, era prevăzută în art. 270 care prezenta un singur alineat, potrivit căruia "Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi". Aşadar, până la modificarea adusă Codului vamal în anul 2009, fapta de trecere a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, atrăgea doar răspunderea contravenţională, fiind sancţionată penal trecerea peste frontieră a mărfurilor sau a altor bunuri prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. După integrarea României în Uniunea Europeană, a fost necesară incriminarea şi a contrabandei săvârşite prin locurile stabilite pentru controlul vamal, textul art. 270 din Codul vamal al României fiind completat şi modificat succesiv, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2009 pentru completarea art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 7 aprilie 2009, şi prin art. IX pct. 1 şi pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010, fiind astfel reglementate infracţiunile de contrabandă de la alin. (2) şi (3) ale art. 270 din Codul vamal.

28. Din examinarea conţinutului infracţiunii de contrabandă prevăzute în art. 270 alin. (2) din Codul vamal, Curtea reţine că, pentru ca fapta de sustragere de la controlul vamal a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal să fie infracţiune, trebuie ca valoarea acestor bunuri/mărfuri să fie mai mare de 20.000 lei, în cazul produselor supuse accizelor, şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri, dacă făptuitorul "în decursul unui an" nu a mai săvârşit fapta respectivă. Aşadar, legiuitorul a prevăzut o limită valorică de la care fapta săvârşită pentru prima dată în decursul unui an este infracţiune. Ceea ce se situează sub nivelul valoric prevăzut de alin. (2) lit. a) al art. 270 din Codul vamal corespunde reglementării prevăzute în art. 653 alin. (1) lit. a) cu referire la alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006. În cazul în care fapta de sustragere de la controlul vamal se săvârşeşte de două ori în decursul unui an, corespunzător incriminării din alin. (2) lit. b) al art. 270 din Codul vamal, făptuitorul nu mai beneficiază de un prag valoric de la care fapta să fie infracţiune, astfel că, prin voinţa legiuitorului, fapta este infracţiune indiferent de valoarea în vamă a bunurilor sau mărfurilor, această incriminare neavând corespondent în reglementarea contravenţională. În acelaşi mod, fapta de "înstrăinare sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal", reglementată în alin. (2) lit. c) al art. 270 din Codul vamal, este infracţiune indiferent de valoarea bunurilor sau a mărfurilor înstrăinate, întrucât nici această incriminare nu are corespondent în reglementarea contravenţională.

29. Curtea reţine că, potrivit art. 270 alin. (3) din Codul vamal, se asimilează infracţiunii de contrabandă o serie de acţiuni/operaţiuni, enumerate în mod limitativ, ce au ca obiect material bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, condiţionat de cunoaşterea de către autor a faptului că respectivele bunuri/mărfuri provin din contrabandă ori sunt destinate săvârşirii contrabandei. Aşadar, din conţinutul incriminării rezultă că această infracţiune, prin voinţa legiuitorului, este "asimilată" infracţiunii de contrabandă, legiuitorul folosind procedura normei incomplete pentru a-i întregi conţinutul, făcând, în acest sens, trimitere la pedeapsa prevăzută la alin. (1) al art. 270 din Codul vamal. În acest context, Curtea observă că, stabilind o pedeapsă corespunzătoare incriminării din alin. (1) al art. 270 din Codul vamal, legiuitorul a atribuit faptei reglementate de alin. (3) al aceluiaşi articol acelaşi pericol social generic, deşi această din urmă infracţiune este doar "asimilată", derivată, corelativă.

30. În legătură cu acest din urmă aspect, Curtea reţine că stabilirea limitelor de pedeapsă intră în atribuţiile puterii legiuitoare. Astfel, menţinerea limitelor de pedeapsă în cazul infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal, reprezintă opţiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care apreciază, în concret, în funcţie de o serie de criterii printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional. Curtea constată că, în ipoteza infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, legiuitorul a apreciat că este necesară o sancţionare fermă a acesteia, având în vedere actualitatea aspectelor reţinute în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, respectiv asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool şi băuturi alcoolice şi tutun prelucrat, accelerarea încasării accizelor la bugetul de stat şi a diminuării evaziunii fiscale în domeniu, întărirea supravegherii şi controlului vamal al activităţii de introducere şi comercializare a mărfurilor în regim duty-free şi instituirea unor pârghii care să conducă la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare. Aşa încât, prin adoptarea şi menţinerea în fondul activ al acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, prevederile de lege criticate având natura unei norme de incriminare speciale care creează un regim sancţionator specific, astfel că şi sub acest aspect critica apare ca inadmisibilă.

31. Referitor la dreptul la un proces echitabil, invocat de către autoarea excepţiei cu referire la critica de neconstituţionalitate privind limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea asimilată contrabandei, Curtea observă că aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanţial, reţinând că nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din sfera dreptului substanţial.

32. Cât priveşte latura subiectivă, Curtea reţine că infracţiunea de contrabandă, în forma asimilată, este săvârşită cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, făptuitorul cunoscând faptul că bunurile provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, iar răspunderea penală îi poate fi angajată în condiţiile normelor generale de drept penal, acesta fiind supus condiţiei de a cunoaşte provenienţa/destinaţia ilicită a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal. Aşadar, legiuitorul a stabilit că este suficientă reprezentarea autorului că bunurile provin din/sunt destinate contrabandei, fără a fi necesar ca acesta să cunoască, în mod exact, încadrarea juridică ce ar putea fi atribuită faptei din care provine bunul sau căreia îi este destinat şi nici cine este autorul acesteia din urmă ori dacă răspunde penal. În general, această din urmă precizare nu este necesară, dat fiind şi faptul că în doctrină sau practica judiciară nu s-a pledat niciodată pentru o asemenea condiţie, respectiv cunoaşterea exactă a naturii faptei din care provine bunul sau valenţa ce i-ar putea fi atribuită din punct de vedere penal.

33. Faţă de critica autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cu care neconstituţionalitatea textului de lege criticat rezultă din nereglementarea, în cuprinsul art. 270 alin. (3) din Codul vamal, a unui prag valoric, similar celui prevăzut la alin. (2) al aceluiaşi articol, sub care fapta să nu mai constituie infracţiune, Curtea reţine că aceasta nu poate forma obiectul controlului de constituţionalitate. Susţinerea că instanţa de judecată nu poate face aplicarea instituţiei renunţării la aplicarea pedepsei, în situaţia în care constată că fapta de contrabandă, în forma asimilată, atât în varianta simplă, cât şi în varianta agravată, prezintă o gravitate redusă, aşa încât numai prin reglementarea unei limite valorice sub care fapta să nu mai constituie infracţiune şi numai astfel putându-se realiza o corectă individualizare a pedepsei şi, pe cale de consecinţă, se pot dispune măsuri strict delimitate şi condiţionate care să vizeze direct libertatea persoanei, sunt chestiuni ce ţin atât de opţiunea legiuitorului, cât şi de interpretarea şi aplicarea unitară a legii.

34. În aceste condiţii, având în vedere faptul că motivele de neconstituţionalitate invocate privesc stabilirea de către instanţă a pericolului social concret pe care îl prezintă faptele de contrabandă deduse judecăţii şi aplicarea unei pedepse corect individualizate, Curtea constată că autoarea excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Codul vamal, ci, în realitate, motivele invocate privesc modul de aplicare a acestor prevederi de lege. Or, asemenea aspecte nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului. A răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

35. Faţă de cele prezentate mai sus, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, în raport cu modul de interpretare şi aplicare a acestor prevederi legale la speţele deduse judecăţii, Curtea constată că aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

36. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală, din oficiu, în dosarele nr. 7.752/302/2015 şi nr. 10.371/302/2015 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 decembrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

----