DECIZIA nr. 47 din 1 februarie 2018

EMITENT

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

1. Pe rol se află soluționarea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, obiecție formulată de 27 de senatori aparținând Partidului Național Liberal.

2. Obiecția de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 12.742 din 29 decembrie 2017 și constituie obiectul Dosarului nr. 3.000A/2017.

3. În motivarea obiecției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului a fost adoptată de către Senatul României, ca primă Cameră sesizată, în ședința din data de 20 iunie 2017, și de către Camera Deputaților în ședința din 5 septembrie 2017. Ulterior, un număr de 38 de senatori aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și ale Uniunii „Salvați România“ a formulat o obiecție de neconstituționalitate, cu privire la care Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, prin care a constatat că dispozițiile articolului unic pct. 2 [cu referire la sintagma „în termen de două zile“ cuprinsă în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, la art. 6 alin. (5) fraza a doua, precum și la art. 6 alin. (7) din Legea nr. 3/2000] și pct. 3 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 sunt neconstituționale. Senatul și Camera Deputaților au reexaminat Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000, în vederea punerii legii în acord cu decizia menționată a Curții Constituționale.

4. Analizând forma legii adoptată de către cele două Camere ale Parlamentului, autorii sesizării apreciază că Parlamentul nu a pus conținutul Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 în deplin acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 612 din 3 octombrie 2017, menținând în cuprinsul acesteia prevederi neconstituționale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 147 alin. (2) și (4) din Constituție.

5. În susținerea acestei opinii, arată, mai întâi, că art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3/2000 în prezent în vigoare prevede faptul că obiectul și data referendumului național se stabilesc prin lege, în cazul referendumului privind revizuirea Constituției, cu respectarea art. 151 alin. (3) din Constituție. În forma legii supusă controlului de constituționalitate în urma căruia a fost pronunțată Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3/2000 a fost abrogat, stabilirea datei referendumului urmând să fie făcută prin hotărâre a Guvernului. Prin decizia menționată, Curtea Constituțională a reținut că Parlamentul este îndreptățit să stabilească, printr-o lege distinctă, data referendumului. Așadar, Curtea a constatat că prevederea din legea criticată, potrivit căreia Guvernul stabilește prin hotărâre data referendumului și o aduce la cunoștința publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, contravine dispozițiilor art. 151 alin. (3) din Constituție. Curtea a constatat, totodată, că este neconstituțională și abrogarea, făcută în scop corelativ, a art. 15 alin. (1) din Legea nr. 3/2000, care stipulează expres că obiectul și data referendumului se stabilesc prin lege.

6. Autorii sesizării arată că, după reexaminarea legii în vederea punerii ei de acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 612 din 3 octombrie 2017, noua formă adoptată de Parlament modifică art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3/2000 și prevede că obiectul și data referendumului național se stabilesc „potrivit prezentei legi în cazul referendumului privind revizuirea Constituției, cu respectarea art. 151 alin. (3) din Constituție“. Or, conform jurisprudenței Curții Constituționale, „în cazul constatării neconstituționalității unor dispoziții de abrogare, acestea își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte“, deoarece „acesta este un efect specific al pierderii legitimității constituționale (...), sancțiune diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ“ (Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012). Prin deciziile nr. 778 din 12 mai 2009, nr. 414 din 14 aprilie 2010, nr. 206 din 29 aprilie 2013 sau nr. 447 din 29 octombrie 2013, Curtea a statuat că declararea ca neconstituțională a unei norme de abrogare conduce la repunerea în vigoare a normei inițial abrogate.

7. Autorii obiecției susțin că, în urma Deciziei nr. 612 din 3 octombrie 2017, prin care s-a constatat neconstituționalitatea abrogării art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3/2000 pentru faptul că această abrogare împiedică Parlamentul să stabilească printro lege distinctă data referendumului, Parlamentul nu avea competența să reglementeze într-o formă cu un nou conținut diferit art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3/2000, întrucât acesta a rămas în vigoare ca urmare a declarării neconstituționalității abrogării.

8. Se susține, totodată, că art. 6 alin. (4) din lege, adoptat în urma reexaminării, cuprinde norme contrare celor hotărâte prin Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, evidențiind intenția Parlamentului de a păstra soluția legislativă afectată de vicii de neconstituționalitate. Astfel, se menține obligația Guvernului de a aduce la cunoștința publică data referendumului național, printr-un act normativ propriu - hotărâre de Guvern - și introduce o determinare în timp a datei referendumului: în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzute la art. 151 alin. (3) din Constituție, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituționale, în condițiile în care Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017 a statuat că, în cazul revizuirii Legii fundamentale, Parlamentul este îndreptățit să stabilească data referendumului printr-o lege distinctă, ulterior adoptată celei care reglementează chiar materia referendumului.

9. Or, prin adoptarea unei soluții legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispozițiilor Constituției, legiuitorul acționează ultra vires, încălcându-și obligația constituțională rezultată din art. 147 alin. (4) (a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, paragraful 26).

10. De asemenea, se susține că sunt nesocotite și dispozițiile art. 151 alin. (3) din Constituție, întrucât, dacă legiuitorul constituant ar fi dorit să stabilească o dată fixă pentru organizarea referendumului în raport cu data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire, nu ar fi stabilit un termen de cel mult 30 de zile în care acesta să fie organizat. A stabili chiar prin legea care reglementează materia referendumului (valabilă pentru toate formele de referendum) că data organizării referendumului național pentru revizuirea Constituției nu poate fi alta decât ultima duminică a perioadei de 30 de zile lipsește de eficiență norma constituțională prevăzută de art. 151 alin. (3) și limitează nejustificat dreptul Parlamentului de a stabili printr-o lege distinctă și ulterioară o dată a referendumului care să fie cuprinsă în interiorul termenului constituțional de 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

11. În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, obiecția de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.

12. Președintele Camerei Deputaților apreciază că motivele invocate de autorii sesizării de neconstituționalitate nu pot fi reținute. În acest sens, precizează că, prin Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, instanța constituțională a analizat Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000, reținând neconcordanța cu Legea fundamentală a articolului unic pct. 2, cu referire la sintagma „în termen de două zile“ cuprinsă în art. 6 alin. (3), a prevederii referitoare la stabilirea prin hotărâre a Guvernului a datei referendumului stabilită la art. 6 alin. (5) și, pe cale de consecință, a abrogării realizate cu rol corelativ a art. 15 alin. (1) lit. a), precum și a dispozițiilor art. 6 alin. (7), care reglementează suportarea din bugetul de stat a cheltuielilor privind organizarea și desfășurarea referendumului național privind revizuirea Constituției.

13. Consideră că, din analiza comparată a documentelor privind derularea procedurii legislative în urma reexaminării, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 612 din 3 octombrie 2017, a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, și a celei adoptate de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, rezultă că cerința respectării caracterului general obligatoriu al deciziilor instanței constituționale a fost îndeplinită. Astfel, Senatul a reexaminat legea dedusă controlului de constituționalitate, în calitate de primă Cameră sesizată, eliminând din conținutul său referirea la suportarea cheltuielilor privind organizarea și desfășurarea referendumului, a termenului de două zile privind înaintarea către Curtea Constituțională a proiectului legii constituționale - aceasta urmând să se realizeze de îndată - și a stabilirii de către Guvern a datei de referință, cetățenii fiind chemați, potrivit legii în discuție, să-și exprime voința cu privire la revizuirea Constituției în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire. Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a achiesat la soluțiile normative determinate de punerea de acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 612 din 3 octombrie 2017, adoptând la data de 22 decembrie 2017, fără modificări, forma adoptată de Senat.

14. În punctul de vedere al Președintelui Camerei Deputaților se apreciază că, parcurgând procedura de reexaminare și adoptând legea în forma dedusă controlului de constituționalitate, Parlamentul a respectat prevederile constituționale prevăzute la art. 147 alin. (2) și (4) referitoare la efectele deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională în cadrul controlului de constituționalitate a priori care prevăd obligația de reexaminare a dispozițiilor de lege care sunt declarate neconstituționale. Pe de altă parte, în condițiile în care prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție stabilesc că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării“, competența de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigențele Legii fundamentale. Opțiunea legiuitorului ca data referendumului național cu privire la revizuirea Constituției să fie stabilită, de drept, chiar prin legea referendumului, fără să mai fie necesară adoptarea unei legi speciale în acest sens, este realizată cu considerarea competențelor specifice acestuia, atribuite la nivel constituțional prin prevederile art. 151, și cu respectarea considerentelor care fundamentează Decizia Curții Constituționale nr. 612 din 3 octombrie 2017, potrivit cărora „pentru coerența procedurii este rațional ca aceeași autoritate care inițiază organizarea referendumului să fie și cea care stabilește data și obiectul referendumului“. Astfel, cerința esențială, reținută prin decizia amintită, ca stabilirea momentului la care are loc consultarea voinței populare, ca etapă finală a demersului legislativ de adoptare a legii de revizuire, să fie realizată tot de către Parlament, este pe deplin respectată.

15. Consideră că dispozițiile care stabilesc data de referință din legea criticată sunt clare, precise și previzibile, destinatarii normei juridice putând determina cu exactitate ziua desfășurării referendumului, redactarea fiind specific normativă și având o formă juridică adecvată. Prevederea care stabilește în sarcina Guvernului aducerea la cunoștința publică a textului și a datei reprezintă o consecință a rolului acestuia în organizarea referendumului, prevăzut la art. 151 alin. (3) din Constituție și art. 48 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare.

16. Ca atare, apreciază că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată și propune respingerea acesteia.

17. Președintele Senatului arată că legea criticată a mai făcut anterior obiectul unui control de constituționalitate, în urma căruia, prin Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții din aceasta. În urma reexaminării Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000, aceasta a fost pusă pe deplin în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 612 din 3 octombrie 2017.

18. În ce privește critica referitoare la faptul că noua formulare nu face trimitere la prerogativa Parlamentului de a adopta de fiecare dată o lege distinctă pentru stabilirea datei referendumului pentru revizuirea Constituției, se arată că legea a cărei constituționalitate urmează să facă din nou obiectul controlului exercitat de Curtea Constituțională prevede, într-un alineat nou introdus la art. 6 din Legea nr. 3/2000, elementele cronologice în funcție de care se va stabili, de fiecare dată, cu precizie, data organizării și desfășurării referendumului național pentru revizuirea Constituției. În această procedură, rolul Guvernului este limitat la obligația de a aduce la cunoștința publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul legii de revizuire a Constituției și data referendumului național. Prin urmare, Parlamentul a optat pentru o soluție legislativă care dă pe deplin satisfacție cerinței exprimate la paragraful 48 din Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017. Față de cele arătate, consideră că sesizarea Curții Constituționale este neîntemeiată, motiv pentru care solicită respingerea acesteia.

19. Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecției de neconstituționalitate.

20. La termenul de judecată fixat pentru data de 31 ianuarie 2018, Curtea, având în vedere cererea de amânare a dezbaterilor, a amânat dezbaterile asupra cauzei pentru data de 1 februarie 2018, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

examinând obiecția de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președinților Camerei Deputaților și Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

21. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, precum și ale art. 1, art. 10, art. 15 și art. 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze obiecția de neconstituționalitate.

22. Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, care au următorul cuprins:

23. Dispozițiile din Legea fundamentală invocate în susținerea obiecției de neconstituționalitate sunt cele ale art. 147 alin. (2), potrivit cărora, în cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale, art. 147 alin. (4) referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale și art. 151 alin. (3) care prevede că revizuirea Constituției este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

24. Curtea constată că sesizarea îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție, atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată și încă nepromulgată, cât și sub aspectul titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind formulată de un număr de 27 de senatori aparținând Partidului Național Liberal.

25. Analizând obiecția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta poartă asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000, astfel cum a fost aprobată de Parlament, în temeiul art. 147 alin. (2) din Legea fundamentală, după reexaminarea în vederea punerii de acord cu Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 23 noiembrie 2017, prin care, în cadrul controlului a priori de constituționalitate declanșat la solicitarea a 38 de senatori aparținând Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea unor prevederi din aceasta.

26. Autorii prezentei obiecții de neconstituționalitate susțin, în esență, că legea adoptată în urma reexaminării nu respectă pe deplin cele statuate de Curtea Constituțională prin decizia menționată, cu referire la faptul că data referendumului pentru revizuirea Constituției se stabilește, în condițiile noii legi, chiar prin dispozițiile Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, iar nu printr-o lege distinctă, așa cum a precizat Curtea Constituțională prin decizia amintită.

27. Față de această susținere, Curtea reține că, prin Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, a analizat, printre altele, o critică privitoare la faptul că Legea de modificare și completare a Legii nr. 3/2000, în forma dedusă controlului de constituționalitate, prevedea, prin articolul unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (5) din Legea nr. 3/2000, că data referendumului național organizat în vederea revizuirii Constituției se stabilește de Guvern, prin hotărâre. Curtea a constatat că, în virtutea rolului constituțional al fiecărei autorități în declanșarea diverselor tipuri de referendum, stabilirea datei la care acesta urmează să aibă loc se face în mod diferențiat, prin acte specifice fiecărei autorități, respectiv prin decret al Președintelui României, în ce privește referendumul asupra unor probleme de interes național, prin hotărâre a Parlamentului, în situația demiterii Președintelui României, și prin lege, în cazul revizuirii Legii fundamentale. În acest sens, Curtea a apreciat că, „pentru coerența procedurii, în fiecare caz în parte, este rațional ca aceeași autoritate care inițiază organizarea referendumului să fie și cea care stabilește data și obiectul referendumului“ (paragraful 48).

28. Pentru ipoteza analizată prin Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, Curtea a reținut că, „în vederea asigurării unui mecanism procedural complet, care să confere eficacitate demersului legislativ de adoptare a legii de revizuire, incluzând și reglementarea etapei finale a acestuia, Parlamentul este îndreptățit să stabilească, printr-o lege distinctă, data referendumului, fixând astfel în timp momentul la care legea pe care a adoptat-o va fi supusă aprobării populare“ (paragraful 48).

29. Prin Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 supusă în cauza de față controlului de constituționalitate se introduce un nou alineat în cuprinsul art. 6 din Legea nr. 3/2000, alin. (4), care stabilește că „Cetățenii României sunt chemați să își exprime voința prin vot în cadrul referendumului național cu privire la revizuirea Constituției, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 alin. (3) din Constituția României, republicată, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituționale, Guvernul având obligația de a aduce la cunoștința publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia și data referendumului național“.

30. Autorii obiecției de neconstituționalitate critică faptul că stabilirea datei referendumului urmează să se realizeze chiar prin Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, iar nu printr-o lege distinctă, așa cum a specificat Curtea Constituțională în decizia menționată.

31. Curtea constată că nu poate fi reținută această critică. În acest sens, observă că, prin Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, a sancționat faptul că, prin legea supusă controlului în varianta inițială, se conferea Guvernului competența de a stabili data desfășurării referendumului național pentru revizuirea Constituției, deși acesta este un drept exclusiv al Parlamentului. Curtea reține că ceea ce este important, sub aspectul conformității procedurii organizării și desfășurării referendumului cu spiritul Constituției, este legitimitatea și forța juridică a actului prin care acesta este declanșat și prin care se stabilesc aspecte definitorii, așa cum este și data la care urmează să aibă loc. Esențial este ca acest act să emane de la autoritatea care are îndrituirea constituțională să inițieze fiecare tip de referendum, în conformitate cu specificul acestuia, respectiv decret al Președintelui României, în ce privește referendumul asupra unor probleme de interes național, hotărâre a Parlamentului, în situația demiterii Președintelui României, și lege, în cazul revizuirii Legii fundamentale. Prin urmare, faptul că Parlamentul a stabilit chiar prin Legea nr. 3/2000 data la care se organizează acest ultim tip de referendum se înscrie în exigențele constituționale referitoare la competența exclusivă a Parlamentului de a decide asupra acestui aspect, fiind irelevant dacă este vorba despre o lege separată, distinctă, adoptată cu prilejul organizării fiecărui referendum de acest tip sau dacă prevederea este inclusă chiar în legea-cadru referitoare la organizarea și desfășurarea referendumului.

32. Ca atare, Curtea apreciază că Parlamentul s-a conformat celor statuate prin Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, eliminând prevederea care atribuia Guvernului competența de a stabili prin hotărâre data referendumului pentru revizuirea Constituției și precizând, în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 3/2000, astfel cum ar urma să fie modificat, că „Obiectul și data referendumului național se stabilesc după cum urmează: a) potrivit prezentei legi, în cazul referendumului privind revizuirea Constituției, cu respectarea art. 151 alin. (3) din Constituție;“.

33. Curtea observă că acest text de lege se referă nu doar la stabilirea datei referendumului pentru revizuirea Constituției prin chiar Legea nr. 3/2000, ci și a însuși obiectului acestuia. Pentru ipoteza acestui tip de referendum, în mod concret, obiectul său este, în realitate, deja determinat, constând în legea de revizuire a Constituției, aprobată de Camera Deputaților și de Senat, după punerea de acord a prevederilor acesteia cu decizia pronunțată de Curtea Constituțională în exercitarea din oficiu a competenței prevăzute de art. 146 lit. a) teza a doua din Constituție, în cazul în care instanța de control constituțional a constatat existența unor vicii de constituționalitate. Procedura specială de revizuire a Legii fundamentale presupune parcurgerea unor etape la finalul cărora conținutul legii de revizuire este materializat în forma legii ce va fi supusă aprobării populare prin intermediul referendumului.

34. Autorii obiecției de neconstituționalitate mai susțin și faptul că art. 6 alin. (4) din Legea nr. 3/2000, astfel cum urmează să fie modificat, păstrează ca soluție legislativă obligația Guvernului de a aduce la cunoștința publică data referendumului național, printr-un act normativ propriu - hotărâre a Guvernului. Curtea observă că soluția legislativă promovată prin Legea de modificare și completare a Legii nr. 3/2000 adoptată după reexaminarea legii ale cărei prevederi Curtea Constituțională lea analizat prin Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017 este diferită de cea a cărei neconstituționalitate a constatat-o instanța de control constituțional prin decizia menționată. Dacă în varianta inițială Guvernul dobândea competența de a fixa, în mod discreționar, data desfășurării referendumului pentru revizuirea Constituției - fiind, desigur, ținut de dispozițiile art. 151 alin. (3) din Legea fundamentală, care prevăd că revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire -, în formularea supusă controlului de constituționalitate în cauza de față, Guvernul nu va face altceva decât să aducă la cunoștință publică această dată. Curtea a constatat, prin decizia citată, că aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 151 alin. (3) atribuirea în competența unei alte autorități, respectiv a Guvernului, a stabilirii datei, care reprezintă un reper important în economia procesului de organizare și desfășurare a referendumului național pentru revizuirea Constituției. În noua viziune legislativă însă data organizării acestui referendum este determinată prin Legea nr. 3/2000, ca fiind ultima duminică din intervalul de 30 de zile la care se referă art. 151 alin. (3) din Legea fundamentală. Guvernul îndeplinește o simplă operațiune administrativă prin calcularea datei calendaristice corespunzătoare. Or, aspectele administrative, cum este și cel privitor la aducerea la cunoștință publică a unei informații deja confirmate printr-o lege, se pot realiza inclusiv prin hotărâre a Guvernului. Formula redacțională utilizată de legiuitor nu oferă Guvernului niciun grad de libertate în ce privește stabilirea datei, aceasta rezultând cu certitudine din însuși textul legii, rolul Guvernului reducându-se exclusiv la identificarea calendaristică a acesteia.

35. De asemenea, se mai susține în motivarea obiecției de neconstituționalitate că se nesocotesc dispozițiile art. 151 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit cărora revizuirea Constituției este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire. În argumentarea acestei critici se arată că a stabili chiar prin legea care reglementează materia referendumului, valabilă pentru toate formele de referendum, că data organizării referendumului național pentru revizuirea Constituției nu poate fi alta decât ultima duminică a perioadei de 30 de zile lipsește de eficiență norma constituțională prevăzută de art. 151 alin. (3) și limitează nejustificat dreptul Parlamentului de a stabili printr-o lege distinctă și ulterioară o dată a referendumului care să fie cuprinsă în interiorul termenului constituțional de 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

36. Cu privire la aceste susțineri, Curtea apreciază că, prin edictarea normei criticate, Parlamentul s-a menținut în limitele textului constituțional invocat, fixând prin Legea nr. 3/2000 reperul temporal cert și inechivoc prin raportare la care se calculează data la care acesta se va desfășura, dar strict circumscris perioadei de maximum 30 de zile în care trebuie organizat referendumul pentru revizuirea Constituției. Curtea observă că dispozițiile din Legea fundamentală invocate nu impun utilizarea integrală a acestui interval de timp, ci prevăd momentul cel mai îndepărtat în timp până la care cetățenii pot fi convocați la referendumul național, astfel că stabilirea acestuia în interiorul intervalului menționat nu poate fi considerată o nesocotire a textului constituțional. În plus, Curtea apreciază că nimic nu împiedică Parlamentul ca, în funcție de circumstanțele concrete, să adopte o lege prin care să stabilească o altă dată pentru organizarea referendumului - cuprinsă în intervalul de 30 de zile prevăzut la art. 151 alin. (3) din Constituție - dacă acest lucru este necesar în vederea asigurării condițiilor adecvate pentru ca cetățenii să își exprime în mod plenar voința cu privire la revizuirea Constituției, ca modalitate de exercitare a suveranității naționale, consacrată prin art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală.

37. În fine, pornind de la cele statuate în jurisprudența Curții Constituționale, în sensul că, în cazul constatării neconstituționalității unor dispoziții de abrogare, acestea își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte, autorii obiecției mai susțin că se încalcă prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție referitoare la forța obligatorie a deciziilor Curții Constituționale, întrucât, deși prin Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017 s-a constatat neconstituționalitatea articolului unic pct. 3 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 prin care se abroga art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3/2000, în prezent în vigoare, noua formă adoptată de Parlament modifică prevederile aceluiași articol. Susțin că sunt nesocotite astfel prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție referitoare la forța obligatorie a deciziilor Curții Constituționale, având în vedere cele reținute în jurisprudența Curții Constituționale din care rezultă că declararea ca neconstituțională a unei norme de abrogare conduce la repunerea în vigoare a normei inițial abrogate (Decizia nr. 778 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 6 iulie 2009, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Față de aceste susțineri, Curtea reține că cele statuate în jurisprudența citată sunt valabile în ipoteza exercitării controlului de constituționalitate a legilor sau a ordonanțelor în vigoare, iar nu în cazul controlului exercitat asupra legilor anterior promulgării acestora. Atât timp cât legea de modificare încă nu a intrat în vigoare, legea inițială nu este în niciun fel afectată de variațiile de formă pe care preconizata lege modificatoare le suportă, motiv pentru care constatarea neconstituționalității unei prevederi care își propune să abroge o dispoziție dintr-o lege în vigoare nu are ca efect repunerea în vigoare a normei a cărei abrogare se intenționează a se realiza, întrucât aceasta a rămas permanent în vigoare, abrogarea ei fiind doar o potențialitate ce ar fi devenit efectivă dacă legea modificatoare ar fi intrat în vigoare.

38. Așadar, Curtea constată că, în adoptarea legii supuse controlului a priori de constituționalitate în prezenta cauză, Parlamentul a pus de acord prevederile legii constatate ca neconstituționale cu cele statuate de Curtea Constituțională în decizia pronunțată anterior, fiind respectate dispozițiile art. 147 alin. (2) din Constituție.

39. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 27 de senatori aparținând Partidului Național Liberal și constată că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului este constituțională în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 februarie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

-----