DECIZIA nr. 666 din 29 septembrie 2020

EMITENT

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 23, ale art. 25 și ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Ana Aldea, Camelia Veronica Balint, Emil Belean, Ioana Nora Boiciuc, Florina Sanda Bolchiș, Vasile Marius Botiș, Maria Francesca Bujor, Daniela Cătuna, Corina Anca Cimbrudean, Liana Anișoara Cociș, Alin Florin Doica, Vasilică-Cristi Danileț, Georgiana Rodica Fărcaș Hîngan, Oana Raluca Ghișoiu, Molina Ioana Liliana Ramirez, Ioan Gaga, Anca Maria Groza, Rodica Elisabeta Guzu, Ariana Lăcrămioara Ilieș, Florin Cătălin Jacotă, Emese Luca, Ioan Marius Lupea, Ramona Mornăilă, Alexandrina Nan, Carmen Noja, Marcela-Mihaela Oncică Sanislav, Georgeta Olimpia Oneț, Victorița Păcurar, Adrian Popescu, Ana Sorina Seleșiu, Dan Ioan Tașcă, Claudia Oana Tatu, Dorin Tatu, Alina Camelia Țopan, Simona Trestian, Monica Trofin și Petru Urs în Dosarul nr. 3.903/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 710D/2019.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, sens în care arată că reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice reprezintă atributul legiuitorului care, prin utilizarea noțiunilor de „cuantum“ și „procent“ în privința acordării sporurilor, a stabilit reguli clare, precise, fără a încălca dispozițiile constituționale invocate. De asemenea, arată că aspectele referitoare la interpretarea și aplicarea legii nu pot fi supuse controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională.

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 4 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.903/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 23, art. 25 și art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ana Aldea, Camelia Veronica Balint, Emil Belean, Ioana Nora Boiciuc, Florina Sanda Bolchiș, Vasile Marius Botiș, Maria Francesca Bujor, Daniela Cătuna, Corina Anca Cimbrudean, Liana Anișoara Cociș, Alin Florin Doica, Vasilică-Cristi Danileț, Georgiana Rodica Fărcaș Hîngan, Oana Raluca Ghișoiu, Molina Ioana Liliana Ramirez, Ioan Gaga, Anca Maria Groza, Rodica Elisabeta Guzu, Ariana Lăcrămioara Ilieș, Florin Cătălin Jacotă, Emese Luca, Ioan Marius Lupea, Ramona Mornăilă, Alexandrina Nan, Carmen Noja, Marcela-Mihaela Oncică Sanislav, Georgeta Olimpia Oneț, Victorița Păcurar, Adrian Popescu, Ana Sorina Seleșiu, Dan Ioan Tașcă, Claudia Oana Tatu, Dorin Tatu, Alina Camelia Țopan, Simona Trestian, Monica Trofin și Petru Urs într-o cauză având ca obiect „anularea unui act administrativ“- ordin privind salarizarea.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile legale criticate sunt lipsite de claritate, de vreme ce, referitor la sporuri, legea utilizează atât noțiunea de „procent“, cât și cea de „cuantum“, ceea ce este de natură să creeze confuzie în interpretarea și aplicarea sa, contrar art. 1 alin. (5) din Constituție. De asemenea, susțin încălcarea art. 15 alin. (2) și art. 78 din Constituție, deoarece prin dispozițiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevăd că sporul acordat în baza acestei legi este determinat prin raportare la o sumă acordată ca spor într-o etapă anterioară, se ajunge ca dispozițiile legii vechi să ultraactiveze, iar dispozițiile legii noi să nu se aplice. În fine, autorii susțin încălcarea art. 61 din Constituție, deoarece legiuitorul, prin art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 deleagă stabilirea mărimii sporului pentru condiții de muncă în sarcina unor instituții ale administrației publice, în lipsa instituirii unor criterii legale precise.

6. În susținerea criticilor de neconstituționalitate, autorii arată că, deși legea consacră principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale (art. 6 lit. g) și principiul determinării sporului ca un procent din salariul de bază (art. 7 lit. i), dispozițiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 fac referire la cuantumul sporului. Astfel, în practică, și în cazul autorilor excepției, în baza art. 38 din lege, sporul nu mai este determinat în mod procentual, ci se referă la o anumită sumă, cuantificată numeric prin raportare la un cuantum al sporurilor dintr-o altă perioadă de timp. Atât timp cât în lege se operează cu două noțiuni în privința sporului, acesta fiind când un procent, când un cuantum numeric determinat într-un moment anterior, norma legală nu îndeplinește condițiile de claritate și duce la interpretări diferite, contrar principiului securității juridice.

7. De asemenea, prin dispozițiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevăd că sporul acordat în baza Legii-cadru nr. 153/2017 este determinat prin raportarea la o sumă acordată ca spor într-o etapă anterioară, în sensul că se majorează cuantumul sporului, care nu reprezintă un procent, ci o sumă anterior stabilită, se ajunge ca dispozițiile legii vechi să ultraactiveze, iar dispozițiile legii noi să nu se aplice, contrar art. 15 și art. 78 din Constituție. Dispozițiile art. 38 se referă la aplicarea în timp a Legii-cadru nr. 153/2017. Dacă până în anul 2018 se prevede în mod expres că majorările salariale ce se acordă potrivit legii, se raportează la salariul/indemnizația de bază și la cuantumul sporului avut într-o etapă anterioară, după acest an, din lege dispare referința la sporuri. Toate celelalte prevederi din lege sunt doar cu referire la nivelul salariilor/indemnizațiilor de bază. În aceste condiții, deși în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 referitoare la salarizarea personalului din justiție sunt prevăzute sporuri de 45%, acestea nu vor mai ajunge teoretic să fie aplicate niciodată, deoarece ultima referire cronologică este la cuantumul sporului care se determină printr-o raportare la un cuantum anterior, iar ulterior, referirile legii sunt doar la salariile/ indemnizațiile de bază, lipsind referirile la sporuri.

8. Autorii mai susțin că, în prezent, nivelul sporurilor acordate autorilor excepției, deși a fost prevăzut întotdeauna la nivelul de 45%, a ajuns să fie determinat în mod numeric, până la maximum 28% , prin ordinul contestat. Aceasta, deoarece legile noi de salarizare s-au raportat întotdeauna la un cuantum vechi, numeric, al salariului și al sporurilor, și nu la procente, astfel încât, chiar dacă baza a crescut în timp, nu au crescut și sporurile. Pe de altă parte, este esențial ca sporul să fie stabilit procentual, pentru a oferi posibilitatea de urmărire a acestuia, în condiții de transparență, claritate și previzibilitate.

9. În raport cu aceste argumente, autorii consideră că dispozițiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 care se pot interpreta în sensul că sporul este un cuantum numeric anterior, și nu un procent, sunt neconstituționale.

10. De asemenea, autorii consideră că dispozițiile art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituționale, deoarece deleagă atribuția de stabilire și cuantificare a sporurilor în competențele unui legiuitor administrativ, în lipsa instituirii unor criterii legale precise. Autoritățile administrative emit acte pentru organizarea executării legii sau executarea în concret a legii, însă determinarea mărimii sporului este o operațiune legislativă, și nu administrativă. Prin urmare, rămâne ca sporurile să fie cele stabilite de legiuitor în anexele nr. I-VIII, în sensul art. 24 din legea-cadru. În condițiile în care mărimea sporurilor, dar și modalitatea efectivă de acordare sunt instituite pe cale administrativă, stabilirea și acordarea acestora va fi făcută subiectiv și arbitrar și, mai ales, poate fi abordată diferit de la un caz la altul, fiind la latitudinea exclusivă a autorității administrative. În plus, dispozițiile legale de salarizare ce se doresc a fi precise, predictibile și transparente se vor completa cu acte administrative ce țin de voința exclusivă a organelor administrative.

11. Totodată, autorii arată că dispozițiile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 care fac referire la limitarea sporurilor, care nu pot să ajungă, cumulate, să depășească 30% din suma salariilor de bază la nivelul ordonatorului de credite, nu îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate desprinse din art. 1 alin. (5) din Constituție și aduc atingere securității juridice. Limita de 30% nu poate fi stabilită în mod clar și transparent, aceasta fiind diferită de la o lună la alta, în funcție de fluctuațiile de personal și de alocările bugetare, sau de fluctuațiile salariale pe parcursul anului. Verificarea încadrării sporurilor în limita de 30% prevăzută nu se poate face decât cu aproximație și nu de un angajat obișnuit, spre deosebire de stabilirea salariului de bază care este explicit cuprinsă în anexe. Totodată, la nivelul ordonatorilor unde majoritatea persoanelor încadrate beneficiază de sporuri, deși sporurile sunt prevăzute în anexe la un nivel mai ridicat de limita de 30%, cum este și în cazul autorilor excepției unde se prevăd în anexe sporuri de 45%, soarta acestor din urmă sporuri va fi aceea de a nu fi niciodată aplicate, ceea ce lipsește de sens legiferarea lor.

12. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, în măsura în care se reține că aplicarea prevederilor normative contestate ar putea crea o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 61 alin. (1) și art. 78 din Constituție.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este reținut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 23, art. 25 și art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Din examinarea notelor scrise ale autorilor excepției și a criticilor formulate, Curtea observă că, în realitate, sunt vizate prevederile art. 23, art. 25 alin. (1) și art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, urmând a reține ca obiect al excepției aceste prevederi de lege, care au următorul cuprins:– Art. 23: „Locurile de muncă și categoriile de personal, precum și mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învățământ, sănătate și asistență socială, cultură, diplomație, justiție, administrație, de către instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și de către autoritățile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională sau a fiecăreia dintre autoritățile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice și cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.“; ... – Art. 25 alin. (1): „Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.“; ... – Art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. a): ... 

 ... 

17. În opinia autorilor excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului și art. 78 privind intrarea în vigoare a legii.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în jurisprudența sa referitoare la sporuri ca elemente ale salariului, a statuat că „sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, Decizia nr. 693 din 17 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10 noiembrie 2006, Decizia nr. 337 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2009, Decizia nr. 243 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, și Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011).

19. De asemenea, Curtea a statuat că „instituirea și diminuarea sporurilor, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența și de opțiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiție de ordin constituțional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situație identică“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, Decizia nr. 337 din 17 martie 2009, precitată, sau Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012).

20. Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la art. 1 alin. (5) din Constituție, se reține că în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat, de principiu, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). O lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (în acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).

21. În acest context, Curtea reține că în accepțiunea Legii-cadru nr. 153/2017, sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal (a se vedea prevederile art. 7 lit. i) din Legea-cadru nr. 153/2017).

22. Prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie regula potrivit căreia suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază. Soluția legislativă a limitării sporurilor salariale nu este de noutate, aceasta fiind consacrată anterior prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia „Suma sporurilor, compensațiilor, primelor și indemnizațiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază sau a indemnizațiilor lunare de încadrare, după caz.“ Aceste prevederi legale au fost supuse controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea a statuat că „dispozițiile art. 22 din lege prevăd două reguli (...) clare care vizează transparența și echitatea sistemului public de salarizare.“ De asemenea, o soluție legislativă similară a fost consacrată și prin dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care stabileau că: „Suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază sau a indemnizațiilor lunare de încadrare, după caz.“ În același timp, prevederile art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc că limita maximă a sporurilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în legea-cadru mai sus menționată și în anexele nr. I-VIII la aceasta.

23. În raport cu cele enunțate, Curtea reține că prevederile de lege criticate nu recunosc necondiționat dreptul la acordarea sporurilor la nivelul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, nivelul acestora urmând a fi determinat în raport cu regulile pe care legea le stabilește: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în lege și în anexele sale și totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, în accepțiunea legii-cadru, sporurile nu sunt stabilite prin raportare la procent fix, ceea ce rezultă din utilizarea sintagmei „spor de până la ...%“ (a se vedea, spre exemplu, art. 4 sau art. 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017).

24. Regula limitării sumei sporurilor și a stabilirii sporurilor sub forma unei limite maxime, în care fiecare dintre acestea trebuie să se încadreze și nu ca un procent fix, prestabilit din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituție și destinată a fi aplicată în mod nediferențiat întregului personal plătit din fonduri publice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020).

25. Referitor la utilizarea noțiunii de „cuantum“ al sporurilor în cuprinsul dispozițiilor art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea observă că aceasta are un caracter tehnic, menit să asigure aplicarea etapizată a legii.

26. În consecință, Curtea constată că, analizate în ansamblul actului normativ din care fac parte, prevederile de lege criticate oferă destinatarilor repere suficiente și clare pentru înțelegerea conținutului lor normativ, fiind astfel în concordanță cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție.

27. În plus, Curtea observă că autorii excepției deduc pretinsa neconstituționalitate din compararea soluțiilor legislative consacrate prin prevederile legale ale art. 25 alin. (1) și ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017. Or, așa cum s-a statuat constant în jurisprudența Curții Constituționale (exemplu fiind Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

28. Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, care deleagă stabilirea mărimii sporului pentru condiții de muncă prin acte de reglementare secundară (regulament-cadru care se aprobă prin hotărâre a Guvernului), Curtea reține că, departe de a constitui o negare a rolului Parlamentului de unică autoritate de legiuitoare, prevederile de lege criticate nu fac altceva decât să dea expresie opțiunii legiuitorului în materia reglementării sporului pentru condiții de muncă, fără a încălca dispozițiile art. 61 din Constituție. Astfel, marja de apreciere a autorităților administrației publice în privința stabilirii mărimii sporului pentru condiții de muncă nu este nelimitată, ci aceasta se exercită, în condițiile legii, cu încadrarea în limitele maxime prevăzute de lege.

29. Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 78 din Constituție, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, spre exemplu, prin Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, și prin Decizia nr. 1.027 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2013).

30. Aplicând aceste considerente în prezenta cauză, Curtea constată că prevederile legale supuse controlului de constituționalitate acționează în domeniul temporal propriu de activitate, instituind reguli privind sporul pentru condiții de muncă, limitarea sporurilor și aplicarea etapizată a legii, începând cu 1 iulie 2017. Ele nu prevăd reguli pentru o perioadă de timp anterioară intrării în vigoare a legii, ci se aplică pentru viitor, tuturor persoanelor care se regăsesc în ipoteza normelor juridice. În consecință, susținerile privind încălcarea principiului neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție sunt neîntemeiate.

31. De asemenea, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 78 din Constituție, Legea-cadru nr. 153/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017 și a intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării, și anume la 1 iulie 2017.

32. Totodată, Curtea reține că la stabilirea nivelului veniturilor salariale trebuie avute în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora „Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator de credite“ și ale art. 3 alin. (4) din Legea-cadru potrivit cărora: „Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, (...)astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.“ Ca atare, Curtea constată că stabilirea în concret a sporurilor și a venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020).

33. În final, Curtea reține că, în prezenta cauză, modalitatea concretă de stabilire a sporurilor ca elemente salariale ale venitului lunar al autorilor excepției, reprezintă o problemă ce ține de soluționarea fondului cauzei de către instanța judecătorească, în raport cu circumstanțele concrete ale speței, fără a fi de resortul contenciosului constituțional.

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ana Aldea, Camelia Veronica Balint, Emil Belean, Ioana Nora Boiciuc, Florina Sanda Bolchiș, Vasile Marius Botiș, Maria Francesca Bujor, Daniela Cătuna, Corina Anca Cimbrudean, Liana Anișoara Cociș, Alin Florin Doica, Vasilică-Cristi Danileț, Georgiana Rodica Fărcaș Hîngan, Oana Raluca Ghișoiu, Molina Ioana Liliana Ramirez, Ioan Gaga, Anca Maria Groza, Rodica Elisabeta Guzu, Ariana Lăcrămioara Ilieș, Florin Cătălin Jacotă, Emese Luca, Ioan Marius Lupea, Ramona Mornăilă, Alexandrina Nan, Carmen Noja, Marcela-Mihaela Oncică Sanislav, Georgeta Olimpia Oneț, Victorița Păcurar, Adrian Popescu, Ana Sorina Seleșiu, Dan Ioan Tașcă, Claudia Oana Tatu, Dorin Tatu, Alina Camelia Țopan, Simona Trestian, Monica Trofin și Petru Urs în Dosarul nr. 3.903/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 23, ale art. 25 alin. (1) și ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 septembrie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

----