| Document ID: | 24076 |
|---|---|
| Source URL: | https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentA... |
| Scraped At: | 2026-08-30 23:40:39 |
| Last Updated: | 2026-09-11 20:09:59 |
| Valid From: | 01.09.2000 |
| Latest Version: | Yes |
| Status: | ABROGATED on 16.01.2002 |
| Abrogated By: | LEGE 37 16/01/2002 |
| Meta tags: |
|
|---|---|
| Detail metadata: |
|
ORDONANTA nr. 87 din 29 august 2000
privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase
GUVERNUL
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 1 septembrie 2000În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 lit. R pct. 3 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.
Prezenta ordonanţă reglementează raporturile juridice dintre producători şi persoanele vătămate ori prejudiciate de produsele defectuoase puse în circulaţie, stabilirea răspunderii civile pentru pagubele generate de aceste produse, precum şi dreptul la acţiune în repararea pagubelor.
În sensul prezentei ordonanţe, următorii termeni se definesc astfel:
a) producător: ...- fabricantul unui produs finit, producătorul oricărei materii prime sau fabricantul unei părţi componente a produsului;
- orice persoană care, aplicând pe produse numele sau, marca de comerţ sau un alt semn distinctiv, se prezintă ca fiind producător;
- orice persoană care importa produse în vederea realizării ulterioare a unei operaţiuni de vânzare, închiriere, leasing sau orice alta forma de distribuţie specifică derulării afacerii;
- distribuitorul produsului, în cazul în care producătorul nu poate fi identificat, dacă nu informează persoana vătămată sau prejudiciata, în termen de 30 de zile de la cererea acesteia, asupra identităţii producătorului sau a furnizorului;
- distribuitorul produsului importat, în cazul în care nu se cunoaşte importatorul, chiar dacă producătorul este menţionat;
b) produs - orice bun mobil, chiar şi incorporat într-un alt bun mobil sau imobil, inclusiv produsele agricole primare, energia electrica şi termica, precum şi apa şi gazele livrate pentru consumul casnic sau industrial; ... c) produse agricole primare - produse de origine vegetala şi animala, inclusiv cele piscicole şi vanatul, care nu au suferit un proces de prelucrare industriala; ... d) paguba: ...- prejudiciul cauzat prin moartea sau vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane;
- deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul defectuos, cu condiţia ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinţei sau consumului privat şi sa fi fost folosit de persoana prejudiciata pentru uz sau consum personal, iar valoarea lui sa nu fie mai mica de 2 milioane lei;
e) produs defectuos - produs care nu oferă siguranţa la care persoana este indreptatita să se aştepte, ţinând seama de toate circumstanţele, inclusiv de: ...- modul de prezentare a produsului;
- toate utilizarile previzibile ale produsului;
- data punerii în circulaţie.
Un produs nu poate fi considerat defectuos pentru simplul motiv ca un alt produs mai perfectionat a fost pus în circulaţie ulterior.
În condiţiile prezentei ordonanţe, producătorul răspunde pentru prejudiciul actual şi pentru cel viitor cauzate de defectul produsului sau.
Producătorul răspunde pentru paguba cauzată şi în situaţia în care aceasta este rezultatul cumulat al defectului produsului cu o acţiune sau o omisiune a unei terţe persoane.
Dacă doua sau mai multe persoane sunt răspunzătoare pentru paguba, ele răspund solidar.
Pentru angajarea răspunderii civile a producătorului persoana prejudiciata trebuie să facă dovada pagubei, a defectului şi a relatiei de cauzalitate dintre defect şi paguba.
Răspunderea producătorului poate fi limitată de instanţa competenţa în cazul în care paguba este cauzată împreună de defectul produsului şi de culpa persoanei vătămate ori prejudiciate sau a altei persoane pentru care aceasta este ţinuta sa răspundă.
Orice clauze contractuale de limitare sau exonerare de răspundere a producătorului sunt lovite de nulitate absolută.
Dreptul la acţiune pentru repararea pagubei, ce decurge din prevederile prezentei ordonanţe, se prescrie în termen de 3 ani care curge de la data la care reclamantul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţa de existenta pagubei, a defectului şi a identităţii producătorului, însă nu mai târziu de împlinirea a 10 ani de la data la care producătorul a pus produsul respectiv în circulaţie, cu condiţia ca paguba să se fi produs înăuntrul termenului de 10 ani.
Acţiunea pentru repararea pagubelor produse este de competenţa instanţei de judecată în a carei raza teritorială s-a produs paguba, se afla sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului.
Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu prevederile Codului civil.
Valoarea minima a pagubei prevăzute la art. 2 lit. d) se actualizează prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de nivelul inflaţiei.
Prevederile prezentei ordonanţe nu se aplică:
a) pagubelor generate de produsele puse în circulaţie anterior datei intrării în vigoare a acesteia; ... b) pagubelor rezultate din accidentele nucleare. ...Prezenta ordonanţă intră în vigoare în termen de un an de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemnează:
---------------
Preşedintele Oficiului
pentru Protecţia Consumatorilor,
Eliade Corneliu Mihailescu
Valeriu Stoica
p. Ministrul industriei şi comerţului,
Constantin Isbasoiu,
secretar de stat
p. Ministrul agriculturii şi alimentaţiei,
Ştefan Pete,
secretar de stat
-------
| Version Date: | N/A |
|---|---|
| Original Publication Date: | 01.09.2000 |
| This Version Valid From: | 01.09.2000 |
| This Version Valid To: | Not specified |
| Is Latest Version: | Yes |
| Document Type: | ORDONANTA |
| Emitent: | N/A |
| Publicat în: | Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 1 septembrie 2000 |
No related versions found.
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | LEGE 37 16/01/2002 |
| Actul | RESPINS DE | LEGE 43 16/01/2002 |
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | LEGE 37 16/01/2002 |
| Actul | RESPINS DE | LEGE 43 16/01/2002 |
| Section | Reference Type | Act |
|---|---|---|
| Actul | REFERIRE LA | LEGE 125 13/07/2000 ART. 1 |
| Actul | REFERIRE LA | CONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 107 |
| Section | Reference Type | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | LEGE 37 16/01/2002 |
| Actul | REFERIT DE | DECRET 51 14/01/2002 |
| Actul | RESPINS DE | LEGE 43 16/01/2002 |
| Actul | REFERIT DE | OG (R) 21 21/08/1992 |