DECIZIA nr. 11 din 18 februarie 2021

EMITENT

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

Dosar nr. 3.104/1/2020

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală în Dosarul nr. 6.396/740/2019 (1.993/2020), prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: dacă formularea cuprinsă în art. 335 alin. (3) din Codul penal, respectiv „cu aceeași pedeapsă“, face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal sau face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, art. 335 alin. (2) din Codul penal sau art. 336 din Codul penal, în funcție de elementul material alternativ al faptei comise.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 36 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Ședința a fost prezidată de președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Daniel Grădinaru.

La ședința de judecată a participat doamna Mihaela Mustață, magistrat-asistent în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Rodica Cosma, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au fost transmise hotărâri relevante pronunțate în materie și opiniile magistraților din cadrul următoarelor instanțe: Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, Judecătoria Sector 3 București, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Giurgiu, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Iași, Judecătoria Pașcani, Judecătoria Iași, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Huși, Tribunalul Cluj, Judecătoria Turda, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Șimleu Silvaniei, Tribunalul Timiș, Tribunalul Arad, Tribunalul Alba, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Gorj, Judecătoria Craiova, Judecătoria Calafat, Judecătoria Filiași, Judecătoria Onești, Curtea de Apel București - Secția I penală, Judecătoria Sector 4 București, Judecătoria Sector 6 București, Judecătoria Urziceni, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Buftea, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Alexandria, Tribunalul Iași, Judecătoria Răducăneni, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bistrița-Năsăud, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Zalău, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Caraș-Severin, Curtea de Apel Constanța, Judecătoria Tulcea, Curtea de Apel Târgu Mureș, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Olt, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul Dolj, Judecătoria Băilești și Tribunalul Bacău, punctele de vedere ale specialiștilor Universității de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept și Universității „Titu Maiorescu“ din București - Facultatea de Drept, la data de 7 decembrie 2020, Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu - Facultatea de Drept, la data de 8 decembrie 2020, și ai Universității „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca - Facultatea de Drept, la data de 10 decembrie 2020, punctul de vedere al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică în ceea ce privește rezolvarea de principiu a chestiunii de drept supuse dezlegării, raportul din data de 28 ianuarie 2021, întocmit de judecătorul-raportor, care, la aceeași dată, a fost comunicat părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, și concluzii scrise din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind rezolvarea de principiu a chestiunii de drept supuse dezlegării.

Reprezentantul Ministerului Public a susținut că prezenta sesizare este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul că nu există o veritabilă chestiune de drept, de lămurirea căreia să depindă soluționarea pe fond a cauzei.

Astfel, a arătat că, din punctul de vedere al rigorilor de tehnică legislativă, se poate observa că, în Codul penal, legiuitorul a utilizat sintagma „cu aceeași pedeapsă“ ori de câte ori a făcut trimitere la pedeapsa prevăzută de lege în alineatul precedent.

De asemenea a apreciat că trebuie avută în vedere și împrejurarea că dispozițiile art. 335 alin. (3) din Codul penal preiau conținutul care se regăsea în art. 86 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, or în reglementarea anterioară acest text de lege prevedea în mod expres faptul că sancțiunea pentru conduita infracțională pe care textul o descria era cea prevăzută la alin. (2).

În ipoteza în care s-ar aprecia că prezenta sesizare este admisibilă, pe fondul problemei de drept care se solicită a fi dezlegată în cauză, reprezentantul Ministerului Public a susținut că răspunsul la întrebarea instanței care a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă, în mod evident, din interpretarea textului de lege evocat, în sensul că trimiterea se face la pedeapsa prevăzută în alineatul precedent.

În argumentare, a învederat că prevederile art. 335 alin. (3) din Codul penal reprezintă o incriminare distinctă, care vizează încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.

Așadar, a arătat că, atâta vreme cât textul de lege menționat - art. 335 alin. (3) din Codul penal - reprezintă o incriminare distinctă, nu se poate vorbi despre o complicitate la infracțiunile prevăzute de legiuitor în alineatele precedente, ipoteză care ar fi justificat aplicarea unei pedepse în aceleași limite cu cea aplicată pentru autor.

Pe de altă parte, în sprijinul argumentelor expuse, a făcut trimitere și la doctrină, sens în care a subliniat că, ori de câte ori se face vorbire de prevederile art. 335 alin. (3) din Codul penal, se face referire la limitele de pedeapsă prevăzute în alin. (2), iar nu în alin. (1) al articolului menționat.

Președintele completului, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut dosarul în pronunțare asupra problemei de drept supuse dezlegării.

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din data de 11.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală în Dosarul nr. 6.396/740/2019 (1.993/2020), în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: dacă formularea cuprinsă în art. 335 alin. (3) din Codul penal, respectiv „cu aceeași pedeapsă“, face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal sau face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, art. 335 alin. (2) din Codul penal sau art. 336 din Codul penal, în funcție de elementul material alternativ al faptei comise.

II. Dispoziții legale incidente:– art. 335 din Codul penal: ... – art. 336 din Codul penal: ... 

 ... 

 ... – art. 336 din Codul penal: (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. (3) Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.  ... 

III. Expunerea succintă a cauzei

Prin Încheierea din data de 11.11.2020, pronunțată în Dosarul nr. 6.396/740/2019 (1.993/2020) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală, s-au reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 212 din data de 25.06.2020, pronunțată de Judecătoria Alexandria în Dosarul nr. 6.396/740/2019, cu privire la inculpatul V.C.M., s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 335 alin. (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (1), (4) și (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 83 din Codul penal, s-a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului V.C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui vehicul, spre a fi condus pe drumurile publice, unei persoane care nu deține permis de conducere.

În temeiul art. 83 alin. (1) din Codul penal s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 din Codul penal.

În temeiul art. 85 alin. (1) din Codul penal s-a stabilit ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Teleorman, la datele fixate de acesta; ... b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; ... c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; ... d) să comunice schimbarea locului de muncă; ... e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.  ... 

În temeiul art. 86 alin. (1) și (2) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit că datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probațiune Teleorman.

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal s-a stabilit ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei și Consiliului Local Alexandria, pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 404 alin. (3) din Codul de procedură penală și art. 88 din Codul penal s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Judecătoria a reținut, în esență, următoarele aspecte relevante cu privire la acest inculpat:

Cu referire la infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.C.M., aceea de încredințare a unui autovehicul unei persoane care nu deține permis de conducere, spre a fi condus pe drumurile publice, faptă prevăzută de art. 335 alin. (3) din Codul penal, instanța a reținut că dispozițiile legale precizate reprezintă o variantă asimilată a formei atenuate de la alin. (2) al textului de lege, elementul material al laturii obiective constând în fapta inculpatului care, la data de 8.06.2019, în jurul orei 17,39, i-a încredințat coinculpatei B.G.M. autoturismul marca Opel Astra, culoare gri, cu număr de înmatriculare (...), pentru a-l conduce pe raza comunei Mavrodin, Strada Viorelelor, județul Teleorman, deși cunoștea că aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Împotriva sentinței penale anterior menționate a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria.

În esență, Parchetul a criticat legalitatea sentinței apelate, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate acestui inculpat, susținând că, în mod eronat, prima instanță s-a raportat, în procesul de individualizare a pedepsei, la dispozițiile art. 335 alin. (2) din Codul penal, în mod corect aceste limite fiind cele prevăzute de art. 335 alin. (1) din Codul penal.

IV. Punctul de vedere al instanței care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Instanța care a dispus sesizarea a arătat că formularea cuprinsă în dispozițiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, respectiv „cu aceeași pedeapsă“, este susceptibilă de două interpretări.

Într-o interpretare, se poate considera faptul că această formulare face trimitere la pedeapsa prevăzută în alineatul precedent al art. 335 din Codul penal.

Un argument în sprijinul acestei interpretări se bazează pe interpretarea istorică a evoluției legislative a reglementării acestei infracțiuni.

Astfel, conform art. 86 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002: „Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sancționează și persoana care încredințează cu știință un autovehicul sau tramvai, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) sau (2) sau unei persoane care suferă de o boală psihică ori se află sub influența alcoolului sau a unor produse ori substanțe stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.“

Prin urmare, dispozițiile art. 335 alin. (3) din Codul penal constituind reglementarea corespondentă, în noul Cod penal, a acestei infracțiuni, interpretarea care se impune este aceea că pedeapsa aplicabilă este, ca și în precedenta formulare, cea prevăzută în alineatul precedent.

Într-o altă interpretare, formularea cuprinsă în art. 335 alin. (3) din Codul penal, respectiv „cu aceeași pedeapsă“, face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, art. 335 alin. (2) din Codul penal sau art. 336 din Codul penal, în funcție de elementul material alternativ al faptei comise.

În sprijinul acestei interpretări se are în vedere faptul că, dacă legiuitorul ar fi optat pentru regimul sancționator aplicabil acestei infracțiuni în vechea reglementare, ar fi făcut trimitere în mod expres la dispozițiile alineatului precedent, astfel cum se prevedea în cuprinsul art. 86 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

Prin urmare, modificarea formulării uzitate de legiuitor impune ca interpretarea textului să fie supusă rigorilor istorico-teleologice.

În sprijinul acestei interpretări s-a arătat că elementul material al acestei infracțiuni este reprezentat, în esență, de complicitatea la infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) și (2) sau art. 336 din Codul penal, firesc fiind - conform dispozițiilor art. 49 din Codul penal - ca pedeapsa aplicată complicelui să se regăsească între aceleași limite ca și cea aplicată autorului.

V. Punctul de vedere al procurorului și al părților cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită

Procurorul și apărătorul inculpatului au apreciat, în raport cu motivele de apel invocate, că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

VI. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele de judecată arondate

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în această materie, au fost conturate două opinii, după cum urmează:

Într-o primă opinie, s-a apreciat că sintagma „cu aceeași pedeapsă“ cuprinsă în art. 335 alin. (3) din Codul penal face trimitere la alin. (2) al aceluiași articol.

În esență, a fost invocată ca argument interpretarea istorică a evoluției legislative a reglementării acestei infracțiuni.

Astfel, conform art. 86 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002: „Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sancționează și persoana care încredințează cu știință un autovehicul sau tramvai, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) sau (2) sau unei persoane care suferă de o boală psihică ori se află sub influența alcoolului sau a unor produse ori substanțe stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.“

Ca atare, norma de incriminare circumscrisă dispozițiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal constituie reglementarea corespondentă în vigoare a acestei infracțiuni, interpretarea care se impune fiind aceea că pedeapsa este cea prevăzută în alineatul precedent, respectiv art. 335 alin. (2) din Codul penal.

S-a apreciat că a face o analiză separată, în funcție de elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal, excede voinței legiuitorului.

Pe de altă parte, o interpretare contrară ar ridica probleme din perspectiva lipsei de claritate a incriminării și a legii penale.

În acest sens, s-au pronunțat următoarele instanțe: Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, Judecătoria Sector 3 București, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Giurgiu, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Iași, Judecătoria Pașcani, Judecătoria Iași, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Huși, Tribunalul Cluj, Judecătoria Turda, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Șimleu Silvaniei, Tribunalul Timiș, Tribunalul Arad, Tribunalul Alba, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Gorj, Judecătoria Craiova, Judecătoria Calafat, Judecătoria Filiași și Judecătoria Onești.

Într-o altă opinie, s-a apreciat că sintagma „cu aceeași pedeapsă“ din cuprinsul art. 335 alin. (3) din Codul penal face trimitere fie la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, fie la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal, în funcție de modalitatea alternativă de comitere a faptei.

În esență, s-a arătat că, dacă legiuitorul ar fi optat pentru regimul sancționator aplicabil acestei infracțiuni, din vechea reglementare, ar fi făcut trimitere, în mod expres, la dispozițiile alineatului precedent, astfel cum se prevedea în cuprinsul art. 86 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

Prin urmare, modificarea formulării uzitate de legiuitor impune ca interpretarea textului să fie supusă interpretării istorico-teleologice.

S-a arătat că din modalitatea de reglementare a dispozițiilor cuprinse în art. 335 alin. (3) din Codul penal rezultă că legiuitorul, în cuprinsul aceluiași alineat, a făcut trimitere la două dispoziții legale, respectiv la două alineate prevăzute de art. 335 din Codul penal, alin. (1) și (2), precum și la două sintagme, respectiv „sub influența alcoolului“ și „sub influența unor substanțe psihoactive“.

De asemenea s-a reținut că elementul material al acestei infracțiuni este reprezentat, în esență, de complicitatea la infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) și (2) din Codul penal sau art. 336 din Codul penal, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 49 din Codul penal, pedeapsa aplicată complicelui trebuie să fie situată în aceleași limite ca și cea aplicată autorului.

În acest sens s-au pronunțat următoarele instanțe: Curtea de Apel București - Secția I penală, Judecătoria Sector 4 București, Judecătoria Sector 6 București, Judecătoria Urziceni,

Judecătoria Cornetu, Judecătoria Buftea, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Alexandria, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Judecătoria Răducăneni, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bistrița-Năsăud, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Zalău, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Caraș-Severin, Curtea de Apel Constanța, Judecătoria Tulcea, Curtea de Apel Târgu Mureș, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Olt, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul Dolj, Judecătoria Băilești și Tribunalul Bacău.

VII. Jurisprudența relevată a Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

VIII. Jurisprudența relevată a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

IX. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

Din perspectiva clarității incriminării și a legii penale, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Sintagma „prevăzut de lege“ înseamnă „nu doar o anume bază legală în dreptul intern, dar și calitatea legii în cauză; astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei și previzibilă“.^1

^1 Hotărârea Amann împotriva Elveției, alin. (50).

Totodată, se reține că „expresia «prevăzută de lege» impune ca măsura incriminată să aibă un temei în dreptul intern, însă vizează, de asemenea, calitatea legii în cauză: aceasta trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale (Rotaru împotriva României [MC], hotărârea din data de 4 mai 2000, nr. 28.341/95, §52, CEDO). Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze, cu suficientă claritate, întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului [vezi Olsson împotriva Suediei (nr. 1), hotărârea din data de 24 martie 1988, seria A, nr. 130, § 61]. În plus, nu putem considera drept «lege» decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintro anumită faptă.“^2

^2 Cauza Sissanis împotriva României, alin. (66).

În același sens, se arată că „semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului de care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi (Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției, 28 martie 1990, seria A, nr. 173, p. 26, paragraful 68). Previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (printre altele, Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, 13 iulie 1995, seria A, nr. 316-B, p. 71, § 37).^3

^3 Hotărârea Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, alin. (35).

În același sens, pot fi invocate și cauzele Cantoni împotriva Franței, Sud Fondi și alții împotriva Italiei.

X. Punctul de vedere al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică

Punctul de vedere al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică a fost acela că sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu este întrunită condiția privind existența unei veritabile chestiuni de drept.

Astfel, s-a făcut trimitere la deciziile nr. 15/2019, 17/2019, 19/2017, 5/2016, 5/2020, 6/2016, 20/2017 și 2/2018, pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat, în esență, că această procedură nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială.

XI. Punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că sesizarea este inadmisibilă.

În esență, s-a apreciat că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate privind existența unei chestiuni de drept ce ar necesita lămuriri sau interpretări.

Astfel, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită nu reprezintă o reală problemă generată de dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale ori de opinii divergente exprimate și argumentate juridic.

S-a reținut că legiuitorul a preluat aproape în integralitate reglementarea anterioară, păstrând inclusiv incriminarea respectivelor fapte în cadrul infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Prin urmare, s-a concluzionat că se păstrează inclusiv trimiterea, în ceea ce privește limitele de pedeapsă, la alineatul precedent, similar legislației anterioare.

XII. Opinia specialiștilor consultați:

Universitatea „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca - Facultatea de Drept a apreciat că sintagma „cu aceeași pedeapsă“ din conținutul art. 335 alin. (3) din Codul penal face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal.

În esență, s-a arătat că argumentul esențial este dat de interpretarea gramaticală și sistematică a normei.

Astfel, având în vedere sintagma „aceeași pedeapsă“, precum și poziționarea alin. (3) după alin. (2) din norma de incriminare, se poate deduce că voința legiuitorului este aceea de a utiliza ca reper, în stabilirea limitelor speciale pentru alin. (3), limitele alineatului anterior, respectiv alin. (2).

Pe de altă parte, s-a arătat că, în condițiile în care norma de incriminare este susceptibilă de două interpretări, cea propusă de instanța de sesizare pune inculpatul într-o poziție juridică mai defavorabilă, astfel încât principiul „in dubio pro reo“ obligă la alegerea interpretării care este mai favorabilă inculpatului, respectiv limitele de pedeapsă de la alin. (3) al art. 335 din Codul penal sunt cele prevăzute în alineatul precedent al aceluiași articol.

Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept a reținut, în esență, același punct de vedere, arătându-se că, în raport cu tehnica de redactare a art. 335 din Codul penal, precum și cu metodele de interpretare, dispozițiile art. 335 alin. (3) din Codul penal fac trimitere la art. 335 alin. (2) din Codul penal.

Același punct de vedere a fost exprimat și de Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu - Facultatea de Drept și de Universitatea „Titu Maiorescu“ din București - Facultatea de Drept.

XIII. Raportul judecătorului asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în Dosarul nr. 6.396/740/2019 (1.993/2020), este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.

XIV. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:

Cu privire la condițiile de admisibilitate a sesizării

Potrivit dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Din examinarea normei de procedură rezultă că, în prealabil, în cadrul analizei admisibilității sesizării, se impune verificarea a patru condiții, și anume:

1. să existe o cauză în curs de judecată;

2. cauza să se afle pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului;

3. chestiunea de drept invocată să fie indispensabilă soluționării pe fond a cauzei respective;

4. asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În raport cu condițiile enunțate anterior, se apreciază că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu este întrunită condiția privind existența unei veritabile chestiuni de drept, analizată atât din perspectiva tehnicii legislative, a evoluției legislative, cât și prin raportare la jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală referitoare la dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, din perspectiva tehnicii legislative, în cuprinsul Codului penal, legiuitorul utilizează sintagma „cu aceeași pedeapsă“, făcând trimitere la pedeapsa prevăzută în alineatul precedent.

Spre exemplu, în cazul infracțiunii de șantaj prevăzute de art. 207 din Codul penal, în alin. (2) se prevede: „cu aceeași pedeapsă se sancționează amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).“

În cazul infracțiunii de viol prevăzute de art. 218 din Codul penal, în alin. (2) se prevede: „cu aceeași pedeapsă se sancționează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condițiile alin. (1).“

În cazul infracțiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor prevăzute de art. 239 din Codul penal, în alin. (2) se prevede: „cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta persoanei care, știind că nu va putea plăti, achiziționează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului.“

În cazul infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorilor prevăzute de art. 379 din Codul penal, în alin. (2) se prevede: „cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta persoanei căreia i s-a încredințat minorul prin hotărâre judecătorească spre creștere și educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinți să aibă legături personale cu minorul, în condițiile stabilite de părți sau de către organul competent.“

Sintagma „cu aceeași pedeapsă“ se regăsește și în cazul altor infracțiuni, respectiv: art. 234 alin. (3) din Codul penal (tâlhăria calificată), art. 243 alin. (2) din Codul penal (însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor), art. 250 alin. (2) din Codul penal (efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos), art. 258 alin. (2) din Codul penal (uzurparea de calități oficiale), art. 251 alin. (2) din Codul penal (acceptarea operațiunilor financiare efectuate în mod fraudulos), art. 275 alin. (2) din Codul penal (sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri), art. 280 alin. (2) din Codul penal (cercetarea abuzivă), art. 284 alin. (2) din Codul penal (asistența și reprezentarea neloială), art. 297 alin. (2) din Codul penal (abuzul în serviciu), art. 305 alin. (2) din Codul penal (neglijența în păstrarea informațiilor), art. 307 alin. (2) din Codul penal (deturnarea de fonduri), art. 310 alin. (2) din Codul penal (falsificarea de monede), art. 315 alin. (2) din Codul penal (emiterea frauduloasă de monedă), art. 324 alin. (2) din Codul penal (falsificarea unei înregistrări tehnice), art. 331 alin. (2) din Codul penal (părăsirea postului și prezența la serviciu sub influența alcoolului sau a altor substanțe), art. 332 alin. (2) din Codul penal (distrugerea sau semnalizarea falsă), art. 336 alin. (2) din Codul penal (conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe), art. 338 alin. (2) din Codul penal (părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia), art. 339 alin. (3) din Codul penal (împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice), art. 350 alin. (2) din Codul penal (nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă), art. 361 alin. (2) din Codul penal (interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice), art. 378 alin. (2) din Codul penal (abandonul de familie), art. 379 alin. (2) din Codul penal (nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului), art. 381 alin. (3) din Codul penal (împiedicarea exercitării libertății religioase), art. 387 alin. (2) din Codul penal (frauda la vot), art. 391 alin. (2) și (4) din Codul penal (falsificarea documentelor și evidențelor electorale), art. 405 alin. (2) din Codul penal (propaganda pentru război), art. 420 alin. (2) din Codul penal (lovirea superiorului sau a inferiorului), art. 435 alin. (2) din Codul penal (neprezentarea la încorporare sau concentrare), art. 436 alin. (2) din Codul penal (jefuirea celor căzuți pe câmpul de luptă), art. 439 alin. (2) din Codul penal (infracțiuni contra umanității) și art. 440 alin. (2) din Codul penal (infracțiuni de război contra persoanelor).

Se observă, astfel, că legiuitorul a utilizat sintagma „cu aceeași pedeapsă“ în mod constant, atunci când a făcut trimitere la pedeapsa prevăzută de lege în alineatul precedent.

Din perspectiva evoluției legislative, dispozițiile art. 335 alin. (3) din Codul penal preiau, în linii generale, dispozițiile art. 86 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată.

În fine, din perspectiva jurisprudenței Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală referitoare la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală se reține, în esență, că sesizarea în procedura întrebării prealabile trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, evazive și care ar putea da naștere mai multor soluții.

Per a contrario, procedura nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială.^1

^1 Decizia nr. 15 din 24 septembrie 2019 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 14 noiembrie 2019.

În consecință, în raport cu argumentele prezentate anterior, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, pentru admisibilitatea sesizării ce face obiectul prezentei cauze, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 477 din Codul de procedură penală, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă.

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în Dosarul nr. 6.396/740/2019 (1.993/2020), prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: dacă formularea cuprinsă în art. 335 alin. (3) din Codul penal, respectiv, „cu aceeași pedeapsă“, face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal sau face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, art. 335 alin. (2) din Codul penal sau art. 336 din Codul penal, în funcție de elementul material alternativ al faptei comise.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 februarie 2021.

----