| Document ID: | 24107 |
|---|---|
| Source URL: | https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentA... |
| Scraped At: | 2026-08-29 12:39:45 |
| Last Updated: | 2026-09-12 02:36:04 |
| Valid From: | 12.04.1979 |
| Valid To: | 20.09.1983 |
| Latest Version: | Yes |
| Status: | ABROGATED on 20.09.1983 |
| Abrogated By: | DECRET 348 20/09/1983 |
| Meta tags: |
|
|---|---|
| Detail metadata: |
|
privind stimularea prin beneficiu a producţiei pentru export
CONSILIUL DE STAT
Publicat în BULETINUL OFICIAL nr. 39 din 12 aprilie 1979În vederea cointeresarii unităţilor economice şi colectivelor de oameni ai muncii în realizarea producţiei destinată exportului,
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Pentru producţia destinată exportului, de un înalt nivel tehnic, care contribuie la valorificarea superioară a materiilor prime, materialelor, combustibililor şi energiei, cu eficienta sporită la export, se asigura, în mod diferenţiat, beneficii şi rentabilitati mai mari, în condiţiile prevăzute de prezentul decret.
Beneficiul majorat pentru producţia livrata la export se reflecta numai în realizari şi se formează prin reducerea corespunzătoare a prelevarii pentru societate a unei părţi din valoarea producţiei nete, denumita în continuare prelevarea din valoarea producţiei nete.
Sumele reprezentind reducerea prelevarii din valoarea producţiei nete se determina prin aplicarea unor cote procentuale la preţurile de producţie în vigoare şi se reflecta în creşterea volumului beneficiului şi a nivelului rentabilitatii la producţia destinată exportului.
Cotele procentuale se diferentiaza pe produse sau grupe de produse, precum şi pe relaţii de export, ţinînd seama de importanţa produselor la export, de posibilităţile de producţie şi desfacere pe pieţele externe, de eficienta exportului, precum şi de alte elemente, astfel încît, prin creşterea beneficiului şi a nivelului rentabilitatii, să se stimuleze sporirea producţiei pentru export.
Nomenclatorul produselor şi al grupelor de produse, precum şi nivelul cotelor procentuale cu care se majorează beneficiul prin reducerea prelevarii din valoarea producţiei nete, sînt cele prevăzute în anexa la prezentul decret.
În funcţie de modificarea structurii şi volumului exportului pe produse şi relaţii de export, nomenclatorul produselor şi al grupelor de produse, precum şi nivelul cotelor procentuale prevăzute la alineatul precedent, pot fi modificate anual de Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale, împreună cu Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Finanţelor şi Comitetul de Stat pentru Preţuri, la propunerea ministerelor şi celorlalte organe centrale cu sarcini de export.
Determinarea sumelor cu care se reduce prelevarea din valoarea producţiei nete se face lunar, pe baza documentelor de livrare a produselor la export.
La produsele livrate în cooperare pentru a fi încorporate în produse destinate exportului, reducerea prelevarii din valoarea producţiei nete se calculează numai pentru produsele executate pentru export, livrate cu aceasta destinaţie în condiţiile de calitate prevăzute în contracte şi specificate în mod expres în facturi.
Pentru produsele destinate exportului care au fost returnate de beneficiarii externi sau de către întreprinderile de comerţ exterior datorită calităţii lor necorespunzătoare, a nerespectării termenelor de livrare, precum şi a altor cauze provenite din vina unităţilor producătoare, sumele reprezentind reducerea prelevarii din valoarea producţiei nete, aferente acestor produse, se vărsa la bugetul de stat în termen de 15 zile de la data înştiinţării.
Personalul muncitor din unităţile economice de stat care produc şi livreaza produse la export din categoria celor menţionate în nomenclatorul prevăzut în anexa are dreptul la o stimulare suplimentară din beneficiul majorat constituit potrivit art. 2.
Suma destinată stimulării suplimentare se determina prin aplicarea unei cote de 10 la suta la beneficiul majorat aferent producţiei pentru export şi se adauga la fondul de participare a oamenilor muncii la beneficii, constituit potrivit legii.
Suma stabilită potrivit art. 6 se utilizează înaintea celorlalte destinaţii ale beneficiului realizat, prevăzute de lege, şi se acordă în întregime numai pentru stimularea suplimentară a personalului muncitor care a participat efectiv la realizarea produselor pentru export.
Sumele cuvenite individual pentru stimularea suplimentară se stabilesc de către consiliile oamenilor muncii în raport de contribuţia adusă la realizarea produselor pentru export şi nu sînt plafonate. Aceste sume se adauga la cele cuvenite personalului muncitor din fondul de participare a oamenilor muncii la beneficii.
Pentru personalul din conducerea unităţilor economice de stat suma pentru stimularea suplimentară se aproba de către organul ierarhic superior, la propunerea consiliului oamenilor muncii din unitate.
Ministerele şi celelalte organe centrale pot stabili ca o parte de pînă la 2 la suta din suma destinată stimulării suplimentare calculată de unităţile producătoare subordonate centralelor industriale să fie virata acestora, în vederea stimulării personalului muncitor din centrale care a contribuit la realizarea produselor pentru export.
Sumele ce se acordă individual personalului muncitor din centrale nu pot fi mai mari decît cele acordate persoanelor cu funcţii similare din unităţile subordonate.
Unităţile economice de stat şi colectivele de oameni ai muncii care realizează producţie pentru export beneficiază şi de celelalte drepturi acordate, potrivit legii, pentru realizarea şi depăşirea exportului.
La unităţile economice de stat care au un volum anual al prelevarii din valoarea producţiei nete inferior sumelor determinate potrivit prevederilor art. 2 alin. 2 din prezentul decret, diferenţa se acoperă pe seama prelevarii din valoarea producţiei nete vărsate la bugetul de stat pe total centrala sau minister. Sumele respective se reflecta direct în beneficiile şi rentabilitatea acestor unităţi.
Unităţile economice de stat răspund pentru corecta determinare a beneficiului majorat aferent producţiei livrate la export, precum şi de calcularea şi utilizarea sumelor destinate stimulării suplimentare, în conformitate cu prevederile prezentului decret.
Ministerele, centralele şi întreprinderile producătoare de mărfuri pentru export vor lua măsuri pentru creşterea competitivitatii produselor româneşti pe pieţele externe prin asimilarea în fabricaţie de produse cu caracteristici tehnico-functionale superioare, cu un grad ridicat de prelucrare, în concordanta cu cerinţele pieţei externe, care să asigure obţinerea unor beneficii şi rentabilitati sporite la produsele exportate.
Organele bancare, precum şi organele de control financiar, au obligaţia sa verifice corecta determinare de către unităţile economice de stat a sumelor reprezentind reducerea prelevarii din valoarea producţiei nete, precum şi modul de determinare a sumelor destinate stimulării suplimentare din beneficii.
Prevederile prezentului decret se aplică pentru livrările la export efectuate începînd cu data de 1 ianuarie 1979.
NICOLAE CEAUŞESCU
Preşedintele
Republicii Socialiste România
---------------
| Version Date: | N/A |
|---|---|
| Original Publication Date: | 12.04.1979 |
| This Version Valid From: | 12.04.1979 |
| This Version Valid To: | 20.09.1983 |
| Is Latest Version: | Yes |
| Document Type: | DECRET |
| Emitent: | N/A |
| Publicat în: | Publicat în BULETINUL OFICIAL nr. 39 din 12 aprilie 1979 |
No related versions found.
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | DECRET 348 20/09/1983 |
| ART. 7 | MODIFICAT DE | DECRET 200 19/05/1982 |
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | DECRET 348 20/09/1983 |
| ART. 7 | MODIFICAT DE | DECRET 200 19/05/1982 |
| Section | Reference Type | Act |
|---|---|---|
| Actul | REFERIT DE | HG 1608 16/12/2009 |
| Actul | ABROGAT DE | DECRET 348 20/09/1983 |
| Actul | APROBAT DE | LEGE 23 09/12/1982 |
| Actul | REFERIT DE | LEGE 12 19/12/1980 |
| Actul | REFERIT DE | DECRET 153 07/05/1980 |
| ART. 7 | MODIFICAT DE | DECRET 200 19/05/1982 |