| Document ID: | 248673 |
|---|---|
| Source URL: | https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentA... |
| Scraped At: | 2026-07-04 03:00:57 |
| Last Updated: | 2026-09-11 21:45:41 |
| Valid From: | 24.11.2021 |
| Latest Version: | Yes |
| Meta tags: |
|
|---|---|
| Detail metadata: |
|
NORME din 11 noiembrie 2021
privind reglementarea, recunoașterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video
AUTORITATEA PENTRU DIGITALIZAREA ROMÂNIEI
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1119 din 24 noiembrie 2021Prezentele norme stabilesc cerințele minime tehnice și de securitate privind reglementarea, recunoașterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video de către furnizorii de servicii de identificare, ca formă a „identificării electronice“ definite în Regulamentul eIDAS.
În înțelesul prezentelor norme, termenii, expresiile și abrevierile de mai jos au următoarele semnificații:a) furnizor de servicii de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video, denumit, pe scurt, în continuare, furnizor de servicii de identificare, înseamnă o entitate juridică de drept public sau privat care identifică persoana la distanță prin mijloace video în scopurile precizate în prezentele norme, respectiv prestatorii de servicii de încredere, prestatorii de servicii de plată, instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare, organismele din sectorul public, terțul de verificare a identității; ... b) identificarea persoanei la distanță prin mijloace video - procesul de identificare și verificare a identității persoanei fizice, în baza documentelor prezentate, a imaginilor capturate și/sau a informațiilor comunicate de persoana fizică, utilizând mijloace video; ... c) mijloace video - mijloace de identificare la distanță ce utilizează tehnologii care presupun fie transmiterea audiovideo de succesiuni de imagini în mișcare, în timp real, în cadrul unei videoconferințe cu prezența unui operator uman, fie transmiterea de succesiuni de imagini în mișcare reprezentând capturi video cu persoana fizică, fără prezența unui operator uman, cu verificarea ulterioară a acestora de către furnizorul de servicii de identificare (cu sau fără implicarea unui operator uman); ... d) mijloace digitale - mijloace care utilizează tehnologii digitale inovatoare care folosesc, printre altele, inteligența artificială și/sau procese de învățare automată (machine learning), cum ar fi aplicațiile care realizează identificarea unei persoane și/sau verificări ale actelor de identitate (prin capturi de imagini digitale, măsurători ale semnalmentelor biometrice faciale, comparare de imagini), tehnologia NFC (comunicare în câmp apropiat) încorporată în documentele electronice de identitate; ... e) sistem informatic pentru identificarea persoanei la distanță prin mijloace video reprezintă ansamblul de elemente implicate în procesul de identificare a persoanei la distanță prin mijloace video, prin care se transmit datele, imaginile capturate/încărcate și/sau informațiile comunicate de persoana fizică, denumit în continuare sistem; ... f) Regulament eIDAS - Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE; ... g) prestator de servicii de încredere - o persoană fizică sau juridică care prestează unul sau mai multe servicii de încredere ca prestator de servicii de încredere calificat sau necalificat, conform art. 3 pct. 19 din Regulamentul eIDAS; ... h) prestator de servicii de încredere calificat - un prestator de servicii de încredere care prestează unul sau mai multe servicii de încredere calificate și căruia i se acordă statutul de calificat de către organismul de supraveghere, conform art. 3 pct. 20 din Regulamentul eIDAS; ... i) serviciu de încredere - un serviciu electronic prestat în mod obișnuit în schimbul unei remunerații, care constă în: (a) crearea, verificarea și validarea semnăturilor electronice, a sigiliilor electronice sau a mărcilor temporale electronice, a serviciilor de distribuție electronică înregistrată și a certificatelor aferente serviciilor respective; sau (b) crearea, verificarea și validarea certificatelor pentru autentificarea unui site internet; sau (c) păstrarea semnăturilor electronice, a sigiliilor sau a certificatelor aferente serviciilor respective, conform art. 3 pct. 16 din Regulamentul eIDAS; ... j) serviciu de încredere calificat - un serviciu de încredere care îndeplinește cerințele aplicabile prevăzute de Regulamentul eIDAS, conform art. 3 pct. 17 din Regulamentul eIDAS; ... k) organism de supraveghere - conform art. 17 din Regulament eIDAS; ... l) prestatorii de servicii de plată - conform art. 2 pct. 61 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 3/2018 privind monitorizarea infrastructurilor pieței financiare și a instrumentelor de plată, cu modificările și completările ulterioare; ... m) ADR - Autoritatea pentru Digitalizarea României, denumită în continuare Autoritatea; ... n) ETSI - Institutul European de Standardizare în Telecomunicații (European Telecommunications Standards Institute); ... o) organism din sectorul public - o autoritate națională, regională sau locală, un organism de drept public sau o asociație formată din una sau mai multe astfel de autorități sau din unul sau mai multe astfel de organisme de drept public; sau o entitate privată mandatată de cel puțin una dintre aceste autorități, organisme sau asociații să presteze servicii publice atunci când acționează în temeiul unui astfel de mandat, conform art. 3 pct. 7 din Regulamentul eIDAS; ... p) terțul de verificare a identității persoanei prin mijloace video reprezintă un emitent al mijloacelor de identificare electronică ce utilizează mijloace video sau o persoană juridică aflată într-o relație contractuală cu o entitate publică sau privată, în scopul furnizării serviciilor de identificare la distanță a persoanei utilizând mijloace video, înscris în lista specificată la art. 9 din prezentele norme, denumit în continuare terț; ... q) emitent al mijloacelor de identificare electronică reprezintă o persoană juridică ce operează un sistem de identificare electronică, așa cum este acesta definit conform art. 3 pct. 4 din Regulamentul eIDAS, prin intermediul căruia furnizează servicii de identificare electronică către beneficiari, inclusiv către organismele din sectorul public. ...
Furnizorii de servicii de identificare sunt obligați să respecte toate dispozițiile legale cu privire la protecția datelor cu caracter personal prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE și în Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare.
La verificarea documentelor de identitate vor fi avute în vedere următoarele aspecte, dar fără a se limita la acestea: a) starea documentului de identitate, asigurându-se că acesta nu este deteriorat sau nu are elemente detectabile de falsificare; ... b) existența elementelor de securitate optică/vizuală, după caz; ... c) să ceară persoanei care parcurge procedura de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video să încline documentul pe orizontală și/sau verticală în fața dispozitivului video de identificare; ... d) verificarea a cel puțin trei elemente de securitate din categorii diferite; ... e) verificarea altor elemente, dacă este cazul, cum ar fi: formatul documentului, dimensiunea și distanțarea caracterelor și fontul tipografic, în funcție de tipul de document analizat; ... f) verificarea conținutului caracteristicilor individuale găsite în document, și anume, compararea fotografiilor primare și secundare - fotografia realizată cu imprimare laser cu cea fantomă (monocromă). ...
La verificarea identității persoanei se au în vedere următoarele aspecte, dar fără a se limita la acestea: a) să se asigure că fotografia și elementele înscrise pe documentul de identitate corespund persoanei care parcurge procedura de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video; ... b) să se asigure că informațiile conținute în documentul de identificare sunt corecte și valabile, în raport cu persoana care parcurge procedura de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video; ... c) să se asigure că informațiile furnizate de persoana care parcurge procedura de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video sunt corecte; ... d) tipul și secvența de întrebări adresate în procesul de identificare nu pot fi identice în sesiunile de identificare consecutive, dacă este cazul, în lipsa informațiilor menționate la lit. a), b), c) sau f); ... e) în cazul în care identificarea persoanei la distanță prin metode video se realizează în mod automatizat, solicitările sau secvențele video trebuie să conțină un element aleatoriu pentru a preveni riscul de preînregistrare a procesului de identificare la distanță prin metode video; ... f) să se efectueze verificarea încrucișată a informațiilor furnizate de persoana care parcurge procedura de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video și a informațiilor rezultate din calculul automat al citirii caracterelor MRZ, atunci când este posibil; ... g) să se solicite, dacă este cazul, alte documente și/sau informații prin care să se verifice identitatea. ...
Cerințele tehnice și organizatorice în procesul de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video sunt următoarele:a) identificarea persoanei la distanță prin mijloace video trebuie efectuată în timp real, într-o sesiune unică și fără întreruperi/pauze, în cazul unei videoconferințe care necesită operator uman, sau prin mijloace video ce vor fi verificate ulterior, în termen de maximum 24 de ore de la momentul înregistrării video, atât timp cât se respectă toate celelalte prevederi din prezentele norme; ... b) integritatea și confidențialitatea comunicării trebuie asigurată în mod corespunzător prin utilizarea unui canal criptat; ... c) înregistrarea trebuie să prevadă în mod clar data și ora, fie în cuprinsul acesteia, fie în metadate; ... d) calitatea comunicării trebuie să fie adecvată pentru a permite identificarea clară a caracteristicilor și elementelor de securitate ale documentului de identitate; ... e) sistemul trebuie să recunoască și să verifice cel puțin două elemente de securitate din categorii diferite ale documentului de identitate, specificate în Registrul public online al documentelor autentice de identitate și de călătorie - PRADO; ... f) furnizorul de servicii de identificare trebuie să implementeze procedurile care stau la baza proceselor de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video; ... g) furnizorul de servicii de identificare trebuie să pună la dispoziția publicului lista completă a documentelor de identificare acceptate în scopurile prevăzute de prezentele norme. ...
Următoarele fapte conduc la retragerea avizului tehnic:a) utilizarea serviciilor de identificare a persoanei la distanță prin mijloace video în vederea furnizării de servicii de încredere în conformitate cu Regulamentul (UE) 910/2014 fără respectarea prevederilor art. 6 din prezentele norme; ... b) utilizarea serviciilor de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video de către prestatorii de servicii de plată fără respectarea prevederilor art. 7 din prezentele norme sau în lipsa unui contract valabil de furnizare de servicii de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video cu un terț de verificare; ... c) utilizarea serviciilor de identificare a persoanei la distanță, de către un organism din sectorul public, pentru punerea la dispoziție a serviciilor online fără respectarea prevederilor art. 8 din prezentele norme sau în lipsa unui contract valabil de furnizare de servicii de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video cu un terț de verificare; ... d) neîndeplinirea oricărei cerințe prevăzute în cap. II din prezentele norme; ... e) furnizarea serviciilor de identificare la distanță a persoanei utilizând mijloace video de către un terț de verificare fără un raport de audit valabil. ...
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme.
la norme
Stimată/Stimate doamnă/domnule președinte,
având în vedere prevederile art. 6, 7 și 8 (după caz) din Normele privind reglementarea, recunoașterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video, aprobate prin Decizia președintelui Autorității pentru Digitalizarea României nr. 564/2021,
.........(denumirea prestatorului de servicii de încredere/prestatorului de servicii de plată/instituției de credit/instituției financiare nebancare/organismului din sectorul public) ...., cu domiciliul/sediul în ..................(adresa completă, inclusiv telefon și fax)..................., înregistrat(ă) la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul ..........................., cod unic de înregistrare/cod de identificare fiscală ......................, reprezentat(ă) legal prin .........(numele și prenumele) ......., domiciliat(ă) în .......(adresa completă, inclusiv telefon)........, identificat(ă) prin actul de identitate ......(serie, număr, cod numeric personal).........,
vă informăm că începând cu data de .............................. vom utiliza mijloace video pentru identificarea persoanei la distanță în scopul .............(o descriere a scopului pentru care este necesară identificarea persoanei la distanță)................... .
Anexăm la prezenta notificare următoarele documente: ...........................
NOTĂ:
Se vor atașa documentele prevăzute la art. 6, 7 sau 8 (după caz) din norme.
la norme
În procesul de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video sunt acceptate următoarele documente:a) cartea de identitate; ... b) cartea de identitate provizorie - doar pentru organismele din sectorul public; ... c) pașaportul. ...
la norme
Terțul poate fi persoană juridică de drept public sau privat.
În vederea înscrierii în Listă, terțul depune la Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) o cerere de înscriere conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură, însoțită de documentația care trebuie să cuprindă următoarele, după caz:
1. datele de identificare ale terțului:a) denumirea și adresa/sediul social; ... b) adresa unde funcționează sistemul informatic utilizat pentru identificarea persoanei la distanță prin mijloace video; ... c) telefon/fax, e-mail, adresa paginii de internet; ... d) certificatul de înregistrare a terțului, în copie; ... e) certificat constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu starea la zi a persoanei juridice, în original, nu mai vechi de 30 de zile; ... f) certificatul de cazier fiscal al persoanei juridice, în original, aflat în termenul de valabilitate; ... g) cazier judiciar al reprezentantului legal, aflat în termenul de valabilitate; ... h) actul de identitate al reprezentantului legal al terțului, în copie; ...
2. descrierea soluției tehnice de identificare și a echipamentelor utilizate în procesul de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video (inclusiv denumirea și seriile de fabricație ale echipamentelor și suporturilor de stocare, acolo unde este cazul);
3. raportul de evaluare a conformității:a) raportul de evaluare a conformității trebuie să fie emis de un organism de evaluare a conformității, așa cum este definit în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE (Regulamentul eIDAS), prezentat ADR în maximum 30 de zile de la primirea acestuia. Perioada supusă evaluării este de 2 ani și reprezintă perioada cuprinsă între două evaluări succesive; ... b) raportul de evaluare a conformității trebuie să ateste îndeplinirea cerințelor de securitate informatică, inclusiv a cerințelor specificate în prezentele norme; ...
4. o poliță de asigurare de răspundere civilă față de terți, în valoare de 100.000 euro, care să acopere prejudiciile cauzate de identificarea incorectă a clientului;
5. declarația reprezentantului legal că terțul dispune de politici și proceduri de identificare și diminuare a riscului asociat metodei de identificare, inclusiv personal specializat în conformitate cu prevederile Regulamentului eIDAS și ale standardelor ETSI;
6. lista standardelor recomandate de către ETSI și Comisia Europeană, în cazul în care au fost definite la nivelul Uniunii Europene, în baza cărora se realizează identificarea video;
7. declarația pe propria răspundere a reprezentantului legal că terțul a adoptat și implementat proceduri privind protecția datelor cu caracter personal în procesul de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video, în concordanță cu legislația în domeniu;
8. certificare ISO 27001 sau declarația reprezentantului legal că terțul are politici și proceduri privind punerea în aplicare a cerințelor standardului ISO 27001/ISO 27002;
9. curriculum vitae al operatorului sistemului informatic utilizat la identificarea persoanei la distanță prin mijloace video, datat și semnat, cu prezentarea experienței profesionale în domeniul sistemelor informatice;
10. extras Revisal care să conțină informații cu privire la contractul de muncă al operatorului sistemului;
11. cazierul judiciar al operatorului sistemului;
12. plan de continuitate a afacerii și recuperare în caz de dezastru;
13. planul de încetare a activității.
Terțul are obligația de a implementa măsuri de securitate informatică, de a monitoriza continuu și de a evalua anual riscurile operaționale generate de utilizarea sistemelor informatice prin intermediul cărora se face identificarea persoanei la distanță utilizând mijloace video, cu respectarea legislației naționale și europene.
ADR poate efectua verificări la sediul terțului înscris sau în curs de înscriere în Listă prin personal desemnat prin decizie a președintelui autorității.
La încetarea activității terțului, reprezentantul legal al acestuia notifică ADR în acest sens.
Odată cu depunerea notificării de încetare, reprezentantul legal al terțului va depune o declarație pe propria răspundere prin care susține că toate datele/informațiile obținute în procesul de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video au fost transferate pentru păstrare într-o formă admisă în procedurile judiciare și că a luat toate măsurile privind ștergerea acestora de pe alte suporturi de stocare utilizate.
În cazul transferului sau casării echipamentelor utilizate pentru identificarea video, reprezentantul legal al terțului va coordona transferul/distrugerea corespunzător/corespunzătoare al/a acestora și va lua toate măsurile pentru a asigura transferul în siguranță al datelor și/sau ștergerea definitivă a suporturilor de stocare.
Înscrierea terțului în Listă sau transmiterea refuzului motivat al înscrierii se efectuează de ADR în termen de maximum 30 de zile de la primirea dosarului complet al solicitantului.
Orice modificare a documentației prevăzute la art. 3 trebuie transmisă ADR în termen de maximum 30 de zile de la data efectuării modificării.
ADR radiază terțul din lista prevăzută la art. 3 în oricare dintre următoarele situații:a) la cererea acestuia; ... b) în cazul lichidării sau la declanșarea procedurii de insolvență; ... c) în cazul încălcării prevederilor art. 6; ... d) în cazul nerespectării prevederilor prezentelor norme; ... e) polița de asigurare de răspundere civilă profesională prevăzută la art. 3 pct. 4 a expirat; ... f) în cazul în care raportul de evaluare a conformității prevăzut la art. 3 pct. 3 nu a fost reînnoit. ...
Pentru toate situațiile menționate la art. 12 lit. c)-f), ADR transmite terțului o notificare prealabilă prin care i se aduc la cunoștință faptele pentru care va proceda la inițierea demersurilor pentru radierea din Listă.
La solicitarea autorităților cu atribuții în domeniu, terțul, după caz, va pune la dispoziția acestora toate informațiile cerute pe care le deține în legătură cu identificarea unei persoane la distanță utilizând mijloace video. Punerea la dispoziție a acestor informații se realizează cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
Respectarea prevederilor art. 14 nu contravine conduitei etice și profesionale, nu constituie o încălcare a secretului profesional impus prin clauze contractuale sau prin prevederi legale și nu atrage niciun fel de răspundere asupra persoanei fizice și/sau juridice în cauză.
ANEXĂla procedură
............(denumirea persoanei juridice) ......................., cu sediul în ..................(adresa completă, inclusiv telefon și fax, adresa de e-mail, adresa paginii de internet)....................., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul ............................, cod unic de înregistrare/cod de identificare fiscală ......................, reprezentată legal prin ...............(numele și prenumele)..............., domiciliat(ă) în .........(adresa completă, inclusiv telefon)........, identificat(ă) prin actul de identitate ........(serie, număr, cod numeric personal).........., intenționez să prestez servicii de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video și vă solicit înscrierea în Lista terților de verificare a identității persoanei la distanță utilizând mijloace video publicată pe site-ul instituției dumneavoastră.
Anexăm la prezenta notificare următoarele documente: .........................................
NOTĂ:
Se vor atașa documentele prevăzute la art. 3 din Procedura privind înscrierea/radierea terților de verificare a identității persoanei la distanță utilizând mijloace video în/din Lista terților de verificare - anexa nr. 3 la Normele privind reglementarea, recunoașterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video, aprobate prin Decizia președintelui Autorității pentru Digitalizarea României nr. 564/2021.
la norme
Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 77/2020,
având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative,
având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 89/2020 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Digitalizarea României, cu modificările ulterioare,
având în vedere Decizia prim-ministrului nr. ........./.............. privind numirea .............… în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat,
având în vedere Normele privind reglementarea, recunoașterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video, aprobate prin Decizia președintelui Autorității pentru Digitalizarea României nr. 564/2021,
având în vedere notificarea/cererea depusă de .................., înregistrată la Registratura Autorității pentru Digitalizarea României cu nr. ........,
având în vedere Nota nr. ......................... referitoare la îndeplinirea condițiilor de acordare a avizului pentru furnizarea serviciilor de identificare la distanță prin mijloace video,
Autoritatea pentru Digitalizarea României eliberează prezentul aviz.
.............................., având sediul social în str. ..... nr. ..., localitatea .…….., telefon ...., fax .., înregistrată la oficiul registrului comerțului cu nr. ....., cod fiscal ....., reprezentată legal prin ..........................., în calitate de ........ (prestator de servicii de încredere, prestator de servicii de plată, instituția de credit, instituția financiară nebancară, organism din sectorul public, terț de verificare a identității persoanei prin mijloace video etc.) ............, este avizată pentru furnizarea serviciilor de identificare a persoanei la distanță prin mijloace video.
Sistemul informatic pentru identificarea persoanei la distanță prin mijloace video funcționează la sediul din ...... (adresa locației)... .
NOTĂ:
Prezentul document s-a eliberat furnizorului de servicii de identificare și atestă faptul că sistemul informatic pentru identificarea persoanei la distanță prin mijloace video utilizat îndeplinește cerințele minime tehnice și de securitate privind recunoașterea și acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video.
Prezentul aviz s-a eliberat în 4 (patru) exemplare originale, din care unul s-a comunicat către furnizorul de servicii de identificare ………………………………………….
București, .....................
Nr. ….......
-----
| Version Date: | N/A |
|---|---|
| Original Publication Date: | 24.11.2021 |
| This Version Valid From: | 24.11.2021 |
| This Version Valid To: | Not specified |
| Is Latest Version: | Yes |
| Document Type: | NORMA |
| Emitent: | N/A |
| Publicat în: | Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1119 din 24 noiembrie 2021 |
No related versions found.
These questions were automatically generated to help users find relevant information in this document.
11
3
0
0
| Timestamp | Type | Message | Provider | Actions |
|---|---|---|---|---|
| 2026-07-11 17:46:12 | Processing Completed | Batch question generation completed with 75 total questions from 0 chapters | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-11 17:46:03 | Response Received | Received batch response with 75 questions from 27 chapters | OPENROUTER | |
Metadata:
Response Preview:
Tokens: 23,872 Cost: $0.002190 Processing Time: 1514000 ms |
||||
| 2026-07-11 17:44:57 | Batch Created | Added to batch 2/12 | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-11 17:20:48 | Processing Started | Starting batch question generation with OpenRouter (qwen/qwen3-235b-a22b-2507) | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-11 17:20:48 | Prompt Sent | Sending batch prompt part 1/1 (elements 1-131) for iteration 1 | OPENROUTER |
|
Metadata:
JSON Schema Available
View full prompt to see the response format schema
|
||||
| 2026-07-11 14:35:41 | Batch Created | Added to batch 2/12 | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-11 13:34:31 | Processing Started | Starting batch question generation with OpenRouter (qwen/qwen3-235b-a22b-2507) | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-11 13:34:31 | Prompt Sent | Sending batch prompt part 1/1 (elements 1-131) for iteration 1 | OPENROUTER |
|
Metadata:
JSON Schema Available
View full prompt to see the response format schema
|
||||
| 2026-07-11 05:39:35 | Batch Created | Added to batch 2/12 | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-11 04:39:10 | Prompt Sent | Sending batch prompt part 1/1 (elements 1-131) for iteration 1 | OPENROUTER |
|
Metadata:
JSON Schema Available
View full prompt to see the response format schema
|
||||
| 2026-07-11 04:39:10 | Processing Started | Starting batch question generation with OpenRouter (qwen/qwen3-235b-a22b-2507) | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| Section | Reference Type | Act |
|---|---|---|
| Actul | REFERIRE LA | DECIZIE 564 11/11/2021 |
| ART. 2 | REFERIRE LA | REGULAMENT 3 01/08/2018 ART. 2 |
| ART. 7 | REFERIRE LA | LEGE 129 11/07/2019 |
| ART. 12 | REFERIRE LA | LEGE 190 18/07/2018 |
| ART. 12 | REFERIRE LA | REGULAMENT 679 27/04/2016 |
| ART. 22 | REFERIRE LA | LEGE 363 28/12/2018 |
| ANEXA 0 | REFERIRE LA | DECIZIE 564 11/11/2021 |
| ANEXA 1 | REFERIRE LA | DECIZIE 564 11/11/2021 |
| ANEXA 4 | REFERIRE LA | DECIZIE 564 11/11/2021 |
| ANEXA 4 | REFERIRE LA | HOTARARE 89 28/01/2020 |
| ANEXA 4 | REFERIRE LA | LEGE 77 10/06/2020 |
| ANEXA 4 | REFERIRE LA | ORD DE URGENTA 4 16/01/2020 |
| ANEXA 4 | REFERIRE LA | ORD DE URGENTA 68 06/11/2019 |
| Section | Reference Type | Act |
|---|---|---|
| Actul | REFERIT DE | PROCEDURA 09/06/2022 |
| Actul | APROBAT DE | DECIZIE 564 11/11/2021 |
| Actul | CONTINUT DE | DECIZIE 564 11/11/2021 |
| Actul | REFERIT DE | DECIZIE 564 11/11/2021 |
| ART. 2 | REFERIT DE | PROCEDURA 09/06/2022 |
| ART. 25 | REFERIT DE | PROCEDURA 09/06/2022 |