| Document ID: | 31978 |
|---|---|
| Source URL: | https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentA... |
| Scraped At: | 2026-07-04 03:00:29 |
| Last Updated: | 2026-09-11 22:44:52 |
| Valid From: | 05.11.2001 |
| Valid To: | 18.09.2008 |
| Latest Version: | Yes |
| Status: | ABROGATED on 18.09.2008 |
| Abrogated By: | HG 1132 18/09/2008 |
| Meta tags: |
|
|---|---|
| Detail metadata: |
|
privind regimul bateriilor şi acumulatorilor care conţin substanţe periculoase
GUVERNUL
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 5 noiembrie 2001În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale art. 54 pct. 1 lit. c) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 426/2001, precum şi ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre reglementează condiţiile de introducere pe piaţa a bateriilor şi acumulatorilor care conţin substanţe periculoase, denumite în continuare baterii şi acumulatori, precum şi modalităţile de gestionare a bateriilor şi acumulatorilor uzati, în scopul asigurării condiţiilor de protecţie a mediului şi a sănătăţii populaţiei.
În sensul prezentei hotărâri semnificatia termenilor specifici utilizaţi este prevăzută în anexa nr. 1.
Activitatea de gestionare a bateriilor şi acumulatorilor uzati are la baza principiile generale prevăzute la art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001.
Persoanele juridice care produc baterii şi/sau acumulatori au obligaţia de a le marca cu unul dintre simbolurile prevăzute în anexa nr. 3.
Se interzice introducerea pe piaţa a bateriilor şi/sau acumulatorilor care nu sunt marcati conform art. 6.
Simbolul prevăzut în anexa nr. 3 şi informaţiile la care se face referire în art. 8 alin. (1) se tiparesc în mod clar, vizibil şi durabil.
Se interzic persoanelor fizice şi juridice:
a) abandonarea bateriilor şi a acumulatorilor uzati sau a componentelor solide ale acestora; ... b) deversarea electrolitului din acumulatorii uzati pentru autovehicule pe sol, în apele de suprafaţa, apele subterane, apele marii teritoriale şi în sistemele de canalizare; ... c) deteriorarea carcaselor bateriilor şi ale acumulatorilor uzati. ...Persoanele juridice care produc baterii şi/sau acumulatori pentru autovehicule, reprezentanţii autorizaţi ai acestora sau importatorii au următoarele obligaţii:
a) sa informeze cumpărătorii asupra necesităţii colectării şi valorificării bateriilor şi/sau acumulatorilor uzati pentru autovehicule, prin inscriptionarea pe carcasa acestora a următoarelor texte: ..."Este interzisă aruncarea bateriilor şi/sau acumulatorilor uzati pentru autovehicule."
"Este interzisă deversarea electrolitului din acumulatorii uzati pentru autovehicule."
"Acest produs trebuie predat după utilizare pentru valorificare."
b) sa informeze cumpărătorii asupra modalităţilor de colectare a bateriilor şi/sau a acumulatorilor uzati pentru autovehicule, asupra obligaţiilor pe care le au în ceea ce priveşte colectarea acestora, asupra semnificatiei marcajelor şi simbolurilor inscriptionate pe bateriile şi/sau pe acumulatorii pentru autovehicule, precum şi asupra toxicitatii şi gradului de periculozitate ale materialelor conţinute, care sunt menţionate în instrucţiunile de utilizare puse la dispoziţie consumatorilor şi care însoţesc aceste produse. ...Persoanele fizice autorizate sa desfăşoare activităţi independente şi persoanele juridice care comercializează baterii şi/sau acumulatori pentru autovehicule sunt obligate:
a) sa colecteze bateriile şi/sau acumulatorii uzati pentru autovehicule în schimbul bateriilor şi/sau acumulatorilor vanduti; ... b) să aplice sistemul "depozit" asupra preţului de vânzare al bateriilor şi/sau acumulatorilor pentru autovehicule; ... c) sa depoziteze în spaţii special amenajate, imprejmuite şi asigurate pentru prevenirea scurgerilor necontrolate, bateriile şi/sau acumulatorii uzati pentru autovehicule primiţi în schimbul celor vanduti; ... d) sa predea bateriile şi acumulatorii uzati pentru autovehicule, colectati, persoanelor juridice care desfăşoară activitate de colectare sau de valorificare a acestora; ... e) sa afiseze la loc vizibil anunţul cu următorul conţinut: ..."Predati bateriile şi/sau acumulatorii uzati pentru autovehicule în vederea valorificării".
Persoanele juridice care produc baterii şi/sau acumulatori, reprezentanţii autorizaţi sau importatorii de baterii şi/sau acumulatori sunt obligaţi sa pună la dispoziţie autorităţilor competente informaţii referitoare la bateriile şi acumulatorii introdusi pe piaţa.
Persoanele juridice autorizate în activitatea de colectare, transport, valorificare şi/sau eliminare a bateriilor şi acumulatorilor uzati sunt obligate:
a) sa ţină evidenta datelor privind bateriile şi/sau acumulatorii uzati colectati, valorificaţi şi/sau eliminati, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 155/1999 pentru introducerea evidentei gestiunii deşeurilor şi a Catalogului European al Deşeurilor; ... b) sa păstreze pe o perioadă de minimum 3 ani evidenta prevăzută la lit. a); ... c) sa pună la dispoziţie autorităţilor competente, la cerere, datele menţionate la lit. a). ...Persoanele juridice care desfăşoară activităţi de colectare, transport, valorificare şi/sau eliminare a bateriilor şi/sau acumulatorilor uzati se autorizeaza, după caz, în conformitate cu prevederile Legii protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată, cu modificările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 426/2001, şi ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 465/2001.
Pentru organizarea eficienta a colectării bateriilor şi/sau acumulatorilor uzati pentru autovehicule se introduce sistemul "depozit" la comercializare, conform prevederilor art. 13 lit. b).
Persoanele fizice autorizate sa desfăşoare activităţi independente şi persoanele juridice care comercializează baterii şi/sau acumulatori pentru autovehicule au următoarele obligaţii principale:
a) sa afiseze în mod vizibil preţul pentru o baterie sau un acumulator pentru autovehicul şi valoarea depozitului corespunzător; ... b) sa emita cumpărătorului, la vânzarea bateriei sau acumulatorului pentru autovehicul, o chitanţa pe care să se specifice valoarea depozitului. ... c) sa ramburseze cumpărătorului valoarea depozitului, pe baza chitanţei emise, în cazul în care în termen de maximum 30 de zile de la data achiziţionării cumpărătorul îi preda o baterie sau un acumulator uzat pentru autovehicul. ...Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) sa publice informări privind gestionarea bateriilor şi a acumulatorilor uzati; ... b) sa transmită informaţii celorlalte autorităţi competente, la cerere, precum şi organismelor internaţionale interesate, conform obligaţiilor ce decurg din convenţiile internaţionale la care România este parte. ...Încălcarea prevederilor prezentei hotărâri atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 24 se fac de către personalul din cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului şi al autorităţilor teritoriale de protecţie a mediului, al Ministerului de Interne, Ministerului Industriei şi Resurselor, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi al autorităţilor administraţiei publice locale, conform atribuţiilor stabilite prin lege.
Actualizarea prevederilor anexei nr. 2, în scopul adaptării la progresul tehnic, se aproba prin ordin al ministrului industriei şi resurselor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre va intra în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
---------------
Dan Ioan Popescu
Aurel Constantin Ilie
Ecaterina Andronescu
Ioan Rus
Octav Cozmanca
Hildegard Carola Puwak
SEMNIFICATIA
termenilor specifici utilizaţi*)
------------
1. baterii şi acumulatori care conţin mai mult de 0,0005% mercur din greutate, comercializati pe piaţa;
2. baterii şi acumulatori care conţin:
- mai mult de 25 mg mercur/celula, cu excepţia bateriilor alcaline cu mangan;
- mai mult de 0,025% cadmiu din greutate;
- mai mult de 0,4% plumb din greutate;
3. baterii alcaline cu mangan, care conţin mai mult de 0,025% mercur din greutate;
b) acumulatori - surse de energie electrica - sunt alcatuiti din una sau mai multe celule primare reincarcabile, energia electrica obtinandu-se prin transformarea directa a energiei chimice. ...Tipuri de acumulatori:
- acumulatori litiu
- acumulatori nichel-metal hidrura
- acumulatori nichel-cadmiu
- acumulatori cu plumb
- acumulatori tip pastila;
c) baterii - surse de energie electrica - sunt alcătuite din una sau mai multe celule primare nereincarcabile, energia electrica obtinandu-se prin transformarea directa a energiei chimice. ...Tipuri de baterii:
- baterii zinc-carbon
- baterii alcaline cu mangan
- baterii zinc
- baterii litiu-dioxid de mangan
- baterii tip pastila;
d) baterii sau acumulatori pentru autovehicule - baterii sau acumulatori care se folosesc la autovehicule pentru pornire, aprindere şi iluminare; ... e) baterii sau acumulatori uzati - baterii sau acumulatori care au devenit improprii folosirii pentru care au fost iniţial destinaţi; ... f) electrolit - soluţie de acid sulfuric şi apa distilata sau demineralizata; ... g) introducere pe piaţa - acţiunea de a face disponibil pentru prima data, contra cost sau gratuit, un produs în vederea distribuirii şi/sau utilizării; ... h) reprezentant autorizat - persoana juridică cu sediul în România, desemnată de producător sa acţioneze în numele sau; ... i) sistem "depozit" - sistemul prin care cumpărătorul, la cumpărarea unei baterii şi/sau a unui acumulator pentru autovehicul, plăteşte vânzătorului o sumă de bani care îi este rambursata atunci când bateria şi/sau acumulatorul uzat cu electrolitul în el este returnat persoanelor juridice care comercializează baterii şi/sau acumulatori pentru autovehicule. ...LISTA
cuprinzând categoriile de aparate exceptate de la prevederile art. 5 alin. (1)
1. Aparate ale căror baterii sunt lipite, sudate sau ataşate permanent la borne pentru a asigura continuitatea alimentarii cu energie în procesele industriale, precum şi pentru conservarea memoriei şi funcţiilor computerelor şi ale echipamentului informatic şi comercial atunci când utilizarea bateriilor şi acumulatorilor menţionaţi în anexa nr. 1 este necesară din punct de vedere tehnic.
2. Elemente de acumulatori din echipamente profesionale şi ştiinţifice, bateriile şi acumulatorii din dispozitivele medicale proiectate pentru a menţine funcţiile vitale şi din stimulatoarele cardiace, la care funcţionarea neîntreruptă este esenţială şi înlocuirea se realizează doar de către personal calificat în domeniu.
3. Aparate portabile la care înlocuirea bateriilor de către personal necalificat poate prezenta riscuri pentru siguranţa utilizatorului sau poate afecta funcţionarea aparatului şi echipamente profesionale destinate utilizării în medii foarte sensibile. Aceste aparate sunt însoţite de instrucţiuni care să informeze utilizatorul despre conţinutul periculos pentru mediu al bateriilor şi acumulatorilor şi care să arate modul în care se realizează înlocuirea în condiţii de siguranţă.
SIMBOLURI DE MARCARE
a bateriilor şi acumulatorilor
1. Persoanele juridice care produc baterii şi/sau acumulatori ori reprezentanţii autorizaţi ai acestora au libertatea alegerii unuia dintre simbolurile prevăzute în prezenta anexa.
2. Simbolul acoperă 3% din suprafaţa data de latura cea mai mare a bateriei sau a acumulatorului şi are dimensiunea maxima de 5 cm x 5 cm.
3. În cazul în care dimensiunea bateriei sau a acumulatorului nu permite decât un simbol mai mic de 0,5 cm x 0,5 cm bateria sau acumulatorul respectiv trebuie marcat cu un simbol cu dimensiunea de 1 cm x 1 cm, tipărit pe ambalajul acestuia.
SIMBOLURILE DE MARCARE a bateriilor şi acumulatorilor se găsesc tipărite la pagina 11 din Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 5 noiembrie 2001.
---------------
| Version Date: | N/A |
|---|---|
| Original Publication Date: | 05.11.2001 |
| This Version Valid From: | 05.11.2001 |
| This Version Valid To: | 18.09.2008 |
| Is Latest Version: | Yes |
| Document Type: | HOTARARE |
| Emitent: | N/A |
| Publicat în: | Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 5 noiembrie 2001 |
No related versions found.
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | HG 1132 18/09/2008 |
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | HG 1132 18/09/2008 |
| Section | Reference Type | Act |
|---|---|---|
| Actul | REFERIRE LA | LEGE 426 18/07/2001 |
| Actul | REFERIRE LA | OUG 78 16/06/2000 ART. 54 |
| Actul | REFERIRE INDIRECTA LA | OG 58 30/01/2000 ART. 1 |
| Actul | REFERIRE INDIRECTA LA | LEGE 178 09/10/1998 |
| Actul | REFERIRE LA | OG (R) 21 21/08/1992 ART. 6 |
| Actul | REFERIRE LA | CONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 107 |
| ART. 3 | REFERIRE LA | LEGE 426 18/07/2001 |
| ART. 3 | REFERIRE LA | OUG 78 16/06/2000 ART. 3 |
| ART. 16 | REFERIRE LA | HG 155 08/03/1999 |
| ART. 17 | REFERIRE LA | LEGE 465 18/07/2001 |
| ART. 17 | REFERIRE INDIRECTA LA | LEGE 453 18/07/2001 ART. 3 |
| ART. 17 | REFERIRE LA | LEGE 426 18/07/2001 |
| ART. 17 | REFERIRE LA | OUG 16 26/01/2001 |
| ART. 17 | REFERIRE LA | OUG 78 16/06/2000 |
| ART. 17 | REFERIRE LA | LEGE (R) 137 29/12/1995 |
| ART. 24 | REFERIRE LA | OG 2 12/07/2001 |
| ANEXA 1 | REFERIRE LA | LEGE 426 18/07/2001 |
| ANEXA 1 | REFERIRE LA | OUG 78 16/06/2000 ANEXA 1 |
| Section | Reference Type | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | HG 1132 18/09/2008 |
| Actul | REFERIT DE | ORDIN 95 12/02/2005 |
| Actul | REFERIT DE | ANEXA 12/02/2005 |
| Actul | REFERIT DE | HG 1470 09/09/2004 |
| Actul | REFERIT DE | ORDIN 756 26/11/2004 |
| Actul | REFERIT DE | NORMATIV 26/11/2004 |
| Actul | REFERIT DE | STRATEGIE 09/09/2004 |
| Actul | REFERIT DE | PLAN 09/09/2004 |
| Actul | REFERIT DE | ORDIN 867 30/09/2002 |
| Actul | REFERIT DE | PROCEDURA 30/09/2002 |
| Actul | REFERIT DE | ORDIN 1147 10/12/2002 |
| Actul | REFERIT DE | NORMATIV 10/12/2002 |
| ART. 22 | REFERIT DE | HG 564 26/04/2006 |