| Document ID: | 498 |
|---|---|
| Source URL: | https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentA... |
| Scraped At: | 2026-08-29 12:41:58 |
| Last Updated: | 2026-09-11 21:41:17 |
| Valid From: | 13.04.1979 |
| Valid To: | 10.09.1983 |
| Latest Version: | Yes |
| Status: | ABROGATED on 10.09.1983 |
| Abrogated By: | DECRET 336 10/09/1983 |
| Meta tags: |
|
|---|---|
| Detail metadata: |
|
cu privire la calcularea, eliberarea şi controlul utilizării fondului de retribuire a muncii în agricultura de stat, construcţii-montaj şi transporturi
CONSILIUL DE STAT
Publicat în BULETINUL OFICIAL nr. 40 din 13 aprilie 1979În cadrul măsurilor de perfecţionare a conducerii şi planificarii economiei, se introduce ca indicator de baza valoarea producţiei nete în agricultura de stat, construcţii-montaj şi transporturi, care constituie valoarea nou creata în activitatea productiva.
Aceasta impune întărirea răspunderii întreprinderilor, trusturilor, centralelor, ministerelor şi celorlalte organe centrale şi locale pentru îndeplinirea planului valorii producţiei nete, care reprezintă aportul adus de unităţile economice la crearea venitului naţional, la dezvoltarea şi la întărirea economiei naţionale.
În mod corespunzător, în funcţie de specificul întreprinderilor care fac parte din aceste ramuri de activitate, fondul de retribuire pentru întregul personal muncitor se va calcula şi elibera de către bănci în raport cu îndeplinirea planului valorii producţiei nete.
În vederea stabilirii atribuţiilor şi raspunderilor ce revin ministerelor, celorlalte organe centrale şi locale, centralelor, trusturilor, întreprinderilor, precum şi băncilor, în acest domeniu de activitate,
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Organele de conducere colectivă ale întreprinderilor, trusturilor, centralelor, ministerelor şi celorlalte organe centrale şi locale care desfăşoară activităţi în agricultura de stat, construcţii-montaj sau transporturi sînt obligate sa ia măsuri tehnico-organizatorice corespunzătoare pentru îndeplinirea planului valorii producţiei nete, realizarea ritmica a planului producţiei fizice stabilită pe baza contractelor economice încheiate, pentru reducerea cheltuielilor materiale, creşterea productivitatii muncii şi pentru utilizarea raţională a forţei de muncă şi a fondului de retribuire planificat.
Băncile au obligaţia sa analizeze şi sa acţioneze pentru aplicarea de către întreprinderi a măsurilor necesare realizării indicatorului valoarea producţiei nete, în stricta concordanta cu prevederile planului şi a contractelor economice încheiate.
Valoarea producţiei nete reprezintă valoarea nou creata în activitatea productiva. Valoarea producţiei nete cuprinde ca elemente principale:
a) în agricultura de stat: retribuţiile personalului muncitor şi alte drepturi ale acestuia; contribuţia pentru fondul de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi introducere a progresului tehnic; impozitul pe fondul de retribuire; contribuţia pentru asigurări sociale; alte elemente de muncă vie; beneficiul; ... b) în construcţii-montaj în antrepriza: retribuţiile personalului muncitor şi alte drepturi ale acestuia; contribuţia pentru fondul de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi introducere a progresului tehnic; impozitul pe fondul de retribuire; contribuţia pentru asigurări sociale; alte elemente de muncă vie; beneficiul; ... c) în transporturi: retribuţiile personalului muncitor şi alte drepturi ale acestuia; impozitul pe fondul de retribuire; contribuţia pentru asigurări sociale; alte elemente de muncă vie; beneficiul. ...Calculul valorii producţiei nete se face prin scăderea cheltuielilor materiale aferente din valoarea producţiei globale la unităţile agricole de stat.
La unităţile agricole de stat, în cazul cînd fondul de retribuire rezultat din însumarea drepturilor legale individuale de retribuire, inclusiv retinerile legale din retribuţiile individuale, depăşeşte fondul de retribuire planificat sau calculat potrivit art. 6, diferenţele rezultate se eliberează cu aprobarea organului ierarhic superior în următoarele cazuri:
a) în cursul anului, în limita fondului de retribuire planificat anual, sumele necesare pentru executarea în devans a unor lucrări prevăzute în plan a se executa în perioada următoare, pentru plata sporurilor de acord global corespunzătoare depăşirii productiilor planificate în sectoarele unde, potrivit reglementărilor în vigoare, plata sporurilor de acord global se face lunar, trimestrial sau la sfîrşitul ciclurilor de producţie, precum şi fondul de retribuire consumat în plus faţă de plan prin reînsămînţarea suprafeţelor calamitate, stabilite potrivit legii; ... b) la sfîrşitul anului, fondul de retribuire corespunzător valorii producţiei nete nerealizate datorită calamităţilor naturale, stabilite potrivit legii. ...La activităţile agricole care se desfăşoară în cadrul altor unităţi decît cele agricole de stat şi pentru care nu se stabilesc sarcini de plan la indicatorul valoarea producţiei nete, fondul de retribuire pentru întregul personal muncitor se eliberează de bănci în limita fondului de retribuire planificat lunar, cumulat de la începutul anului.
Valoarea producţiei nete realizată anual pe baza căreia se plătesc drepturile de retribuire pe ultima luna a anului la unităţile agricole de stat se calculează potrivit datelor din evidentele contabile şi operative existente. În cazul în care, pe baza datelor contabile definitive, vor rezultă diferenţe, acestea se vor regulariza în mod obligatoriu la plata drepturilor de retribuire pentru prima luna a anului următor.
Secţiunea 2 Calcularea şi eliberarea fondului de retribuire la unităţile de construcţii-montaj şi la obiectivele noi în construcţiiCalculul valorii producţiei nete la unităţile de construcţii se face prin scăderea cheltuielilor materiale aferente din valoarea producţiei globale, respectiv din valoarea prestaţiilor aferente.
Calculul valorii producţiei nete la unităţile de transporturi se face prin scăderea cheltuielilor materiale aferente din volumul veniturilor brute din activitatea de transport.
La unităţile de mecanizare şi transporturi forestiere, precum şi la Întreprinderea de transporturi turistice auto, fondul de retribuire pentru întregul personal muncitor se eliberează de bănci pe baza fondului de retribuire planificat lunar, cumulat de la începutul anului, calculat în raport cu îndeplinirea planului valorii de prestaţii şi, respectiv, de venituri, pe aceeaşi perioadă.
La Administraţia fluviala a Dunării de Jos, la secţia de cai navigabile Constanta, la Întreprinderea de transport ţiţei prin conducte, la activitatea de tranzitare a gazelor naturale, la întreprinderile de transporturi auto aparţinînd altor ministere sau organe centrale decît Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor, precum şi la unităţile de transport urban, fondul de retribuire pentru întregul personal muncitor se eliberează de bănci în limita fondului de retribuire planificat lunar.
Secţiunea 4 Dispoziţii comune secţiunilor 1-3Întreprinderile, trusturile, centralele, ministerele şi celelalte organe centrale şi locale vor lua măsuri pentru perfecţionarea organizării evidentei costurilor de producţie, astfel încît să se asigure obţinerea în timp util a datelor necesare determinării valorii producţiei nete. În funcţie de situaţia concretă din fiecare unitate de construcţii-montaj şi transporturi, determinarea valorii producţiei nete pentru ultima luna, respectiv trimestru, a perioadei cumulate, se face pe baza cheltuielilor materiale planificate corespunzător producţiei realizate, cu regularizare obligatorie în luna următoare.
La activităţile industriale din cadrul unităţilor socialiste aparţinînd altor ramuri decît cele ale industriei, pentru care se calculează anual valoarea producţiei nete, fondul de retribuire pentru întregul personal muncitor se eliberează de bănci în cursul anului pe baza fondului de retribuire planificat lunar, cumulat de la începutul anului, calculat în raport cu îndeplinirea planului valorii producţiei globale, iar la sfîrşitul anului, calculat în raport cu îndeplinirea planului valorii producţiei nete anuale, care se determina pe baza cheltuielilor materiale planificate corespunzător producţiei realizate, cu regularizare obligatorie la plata drepturilor de retribuire pentru prima luna a anului următor.
La întreprinderile prevăzute cu subvenţii, eliberarea fondului de retribuire pentru întregul personal muncitor se face în condiţiile prevăzute pentru ramura din care acestea fac parte, pe baza fondului planificat, calculat în raport cu îndeplinirea planului valorii producţiei nete, corectat cu subvenţia cuvenită.
Depasirile necorespunzătoare ale fondului de retribuire nerecuperate pînă la sfîrşitul anului de către întreprinderile la care s-au produs vor fi acoperite de către organele ierarhic superioare, inclusiv ministerele, celelalte organe centrale sau locale, din fondul de retribuire total planificat acestora.
La eliberarea fondului de retribuire pentru personalul tehnic, economic, de alta specialitate şi administrativ, băncile vor controla şi respectarea numărului stabilit prin plan pentru această categorie de personal, pe baza ponderii aprobate, în totalul personalului muncitor, a statelor de funcţii aprobate, precum şi a îndeplinirii indicatorilor de plan pentru personalul la care, potrivit legii, retributia se acordă în raport cu îndeplinirea acestor indicatori.
Pentru personalul din aparatul propriu al centralelor şi trusturilor din agricultura de stat, construcţii-montaj şi transporturi, fondul de retribuire se eliberează în limita celui planificat lunar, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 25 din prezentul decret.
Sumele neconsumate din fondul de retribuire aferent personalului tehnic, economic, de alta specialitate şi administrativ, la întreprinderile, centrale şi trusturile la care fondul de retribuire se calculează potrivit prevederilor prezentului decret, rămîn la dispoziţia acestora.
Organele de control financiar intern din ministere, celelalte organe centrale, consilii populare judeţene şi al municipiului Bucureşti şi din centrale şi trusturi vor verifica, în cadrul efectuării controlului de fond, modul de utilizare a fondului de retribuire, legalitatea plăţilor, corecta raportare a îndeplinirii planului valorii producţiei nete şi a celorlalţi indicatori în raport de care se calculează fondul de retribuire, precum şi a sarcinilor şi indicatorilor care condiţioneaza acordarea integrală a retributiei.
În baza controalelor pe care le fac potrivit dispoziţiilor legale, organele Direcţiei Centrale de Statistica au obligaţia sa comunice unităţilor bancare diferenţele constatate cu privire la datele raportate la indicatorul valoarea producţiei nete, precum şi la indicatorii care condiţioneaza acordarea integrală a retributiei.
Calcularea valorii producţiei nete se face pe baza normelor metodologice emise de Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Finanţelor şi Direcţia Centrala de Statistica.
Uniunea Centrala a Cooperativelor Meşteşugăreşti şi Uniunea Centrala a Cooperativelor de Consum vor stabili modul de eliberare a fondului de retribuire a muncii şi de control al utilizării acestuia în unităţile subordonate care fac parte din ramurile prevăzute în prezentul decret, în concordanta cu prevederile acestuia, cu acordul Comitetului de Stat al Planificarii, Ministerului Finanţelor şi Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România.
Banca pentru Agricultura şi Industrie Alimentara împreună cu Departamentul agriculturii de stat vor experimenta în anul 1979, la un număr de 6 întreprinderi agricole de stat, eliberarea drepturilor de retribuire pentru activitatea din zootehnie, inclusiv de industrializare a produselor, în limita fondului de retribuire planificat trimestrial, cumulat de la începutul anului, calculat în raport cu îndeplinirea planului valorii producţiei nete pe aceeaşi perioadă.
Eventualele depăşiri necorespunzătoare ale fondului de retribuire înregistrate la aceste unităţi se vor elibera în condiţiile prevăzute la art. 22 din prezentul decret.
Calcularea şi raportarea trimestriala a valorii producţiei nete se vor face pe baza normelor elaborate în acest scop de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, cu acordul Comitetului de Stat al Planificarii, Ministerului Finanţelor, Direcţiei Centrale de Statistica şi Băncii pentru Agricultura şi Industrie Alimentara.
Pînă la 1 decembrie 1979, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, cu acordul Comitetului de Stat al Planificarii, Ministerului Finanţelor, Direcţiei Centrale de Statistica şi Băncii pentru Agricultura şi Industrie Alimentara, va informa Consiliul de Miniştri despre rezultatele experimentarii, cu propunerile corespunzătoare.
Prevederile prezentului decret intră în vigoare la data de 1 aprilie 1979. Pe aceeaşi dată se abroga actele normative prevăzute în anexa şi orice alte dispoziţii contrare.
Acte normative care se abroga la intrarea în vigoare a prezentului decret
- Cap. I-II din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 3031/1952 privind controlul utilizării fondului de salarii, publicată în Colecţia de hotărîri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 2 din 15 ianuarie 1953, astfel cum a fost completată şi modificată prin Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 974/1955 privind unele completări la cap. II din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 3031/1952, publicată în Colecţia de hotărîri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 31 din 18 iunie 1955.
- Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 421 din 26 martie 1958 privind plata salariilor personalului din întreprinderile de industrializare a carnii, aparţinînd Ministerului Industriei Bunurilor de Consum.
- Dispoziţia Consiliului de Miniştri nr. 97 din 15 iulie 1959 privind controlul utilizării fondului de salarii la unităţile de transporturi navale şi de exploatare portuara.
- Art. 3 din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1642 din 17 noiembrie 1959 privind modificarea planului pe anul 1959 la Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor.
- Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1008 din 15 iulie 1960 privind controlul utilizării fondului de salarii la muncitori pentru capitolul "producţia industriala" la întreprinderile forestiere din cadrul Ministerului Economiei Forestiere.
- Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 241/1961 privind modul de eliberare de către bănci a numerarului necesar pentru plata depasirilor necorespunzătoare la fondul de salarii, publicată în Colecţia de hotărîri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 13 bis din 29 aprilie 1961.
- Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 457/1961 privind eliberarea fondului de salarii pentru lucrările de construcţii-montaj, publicată în Colecţia de hotărîri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 19 din 3 august 1961.
- Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 381 din 15 martie 1966 privind reglementarea eliberării fondului de salarii pentru unele categorii de angajaţi aparţinînd unităţilor din transportul feroviar, transportul auto şi Întreprinderii de transporturi aeriene "TAROM".
- Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1741/1966 privind eliberarea fondului de salarii pentru muncitori şi personalul navigant din Administraţia fluviala a Dunării de Jos şi secţiile de cai navigabile subordonate Ministerului Transporturilor Auto, Navale şi Aeriene.
- Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 3237 din 30 decembrie 1967 privind salarizarea şi premierea muncitorilor şi personalului tehnico-administrativ din întreprinderile agricole de stat şi trusturile regionale de întreprinderi agricole de stat, precum şi alte măsuri pentru cointeresarea materială a acestora.
- Art. 1 pct. 17 din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 585/1969 privind exercitarea unor atribuţii largite de către ministere şi întreprinderi în perioada de experimentare a măsurilor de perfecţionare a conducerii şi planificarii economiei naţionale, publicată în Buletinul Oficial nr. 43 din 27 martie 1969.
- Art. 69 alin. 2 din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 859/1970 privind planificarea, repartizarea şi vărsarea beneficiilor, finanţarea mijloacelor circulante, finanţarea şi creditarea investiţiilor, publicată în Buletinul nr. 71 din 27 iunie 1970.
----------------------
| Version Date: | N/A |
|---|---|
| Original Publication Date: | 13.04.1979 |
| This Version Valid From: | 13.04.1979 |
| This Version Valid To: | 10.09.1983 |
| Is Latest Version: | Yes |
| Document Type: | DECRET |
| Emitent: | N/A |
| Publicat în: | Publicat în BULETINUL OFICIAL nr. 40 din 13 aprilie 1979 |
No related versions found.
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | DECRET (R) 336 17/09/1983 |
| Actul | ABROGAT DE | DECRET 336 10/09/1983 |
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | DECRET (R) 336 17/09/1983 |
| Actul | ABROGAT DE | DECRET 336 10/09/1983 |
| Section | Reference Type | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | DECRET (R) 336 17/09/1983 |
| Actul | ABROGAT DE | DECRET 336 10/09/1983 |