| Document ID: | 51252 |
|---|---|
| Source URL: | https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentA... |
| Scraped At: | 2026-09-09 15:54:40 |
| Last Updated: | 2026-09-11 20:20:46 |
| Valid From: | 19.03.1936 |
| Latest Version: | Yes |
| Status: | ABROGATED on 12.11.1968 |
| Abrogated By: | COD PR. PENALA 12/11/1968 |
| Meta tags: |
|
|---|---|
| Detail metadata: |
|
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 17 martie 1936
PARLAMENTUL
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 19 martie 1936Carol al II-lea
Cartea I Dispozitii generaleOrice infractiune da nastere la o actiune penala şi poate da loc totdeodata la o actiune civila.
Secţiunea I Actiunea penalaActiunea penala are de obiect aplicarea pedepselor şi a masurilor de siguranţă.
Actiunea penala se exercită de Ministerul public. El o pune în miscare din oficiu, cînd nu este necesară o plangere sau o autorizare prealabila.
În cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, actiunea penala mai poate fi pusa în miscare şi sustinuta de partea vatamata, de unele autorităţi, precum şi de persoanele juridice autorizate în acest scop.
Denuntarea la exercitiul actiunii civile nu are nici o influenţa asupra actiunii penale, afară de cazul cînd legea dispune altfel.
În cazul infracţiunilor cînd actiunea penala poate fi stinsa prin impacarea părţilor, renuntarea la pretentiunile civile sau neprezentarea reclamantului nu implica impacarea.
Actiunea penala ia sfîrşit prin hotărîrea instanţei în faţa careia a fost dedusa, care poate pronunţă condamnarea ori achitarea infractorului, încetarea ori anularea urmaririi penale.
I. Achitarea se pronunţă:
1. Cînd se constata inexistenta faptului imputat;
2. Cînd faptul nu a fost comis de cel invinuit;
3. Cînd faptul, desi imputabil, nu cade sub prevederile niciunui text de lege penala, sau cînd unul din elementele infractiunii lipseste;
4. Cînd exista o cauza legala care inlatura responsabilitatea sau caracterul penal al faptului.
II. Încetarea urmaririi se pronunţă cînd actiunea penala este stinsa printr'o cauza legala.
III. Anularea urmaririi se pronunţă cînd lipseste autorizarea sau plangerea prealabila necesară, precum şi în cazul cînd nulitatea este prevăzută de lege.
Prin hotărîrea de condamnare sau de achitare, pentru motivul dela alin. 1 punctul 4, instanţa poate pronunţă şi masurile de siguranţă prevăzute de lege.
Orice persoană faţă de care s'a pronuntat o hotărîre definitivă de condamnare, de achitare sau de încetarea urmaririi penale, nu mai poate fi urmarita, pentru acelasi fapt, nici chiar sub o calificare diferita, afară de cele prevăzute în cazurile de revizuire.
Hotărîrea de anulare a urmaririi nu împiedica o noua urmărire, dacă actiunea penala nu este stinsa.
Secţiunea II Actiunea civilaActiunea civila are de, obiect repararea daunelor materiale sau morale cauzate prin infractiune, precum şi restituirea lucrurilor. Ea aparţine părţii vatamate sau acelora care, conform codului civil, au dreptul a o reprezenta.
Actiunea civila se poate exercita deodata cu cea penala, inaintea acelorasi instante, afară de cazurile cînd legea dispune altfel.
Ea se poate intenta şi separat inaintea instanţelor civile. În cazul acesta, judecata actiunii civile se suspenda pînă ce instanţa penala se pronunţă definitiv asupra actiunii penale intentate mai înainte sau în cursul judecarii actiunii civile, afară de cazurile în care legea dispune altfel.
Alegerea instanţei odata facuta, partea civila nu mai poate părăsi instanţa penala pentru a sezisa pe cea civila sau invers, afară de cazul cînd actiunea penala a fost intentata ulterior sezisarii instanţei civile şi dacă această instanţă nu a pronuntat inca o hotărîre.
Exercitarea facultatii prevăzute în partea finala a alineatului precedent, produce de drept renuntarea reclamantului la judecata instanţei civile, numai în ce priveste obiectul cererii deduse în faţa instanţei penale.
Asupra cheltuielilor anterioare renuntarii, hotaraste, după cererea părţilor, instanţa penala.
Actiunea civila rezultand din infractiuni de presa, nu poate fi exercitata separat de actiunea penala, afară de cazul cînd aceasta actiune ar fi stinsa.
Instanţa penala investita şi cu judecarea actiunii civile rămîne competenţa de a judeca chiar şi atunci cînd actiunea penala s'a stins. În acest caz instanţa se va pronunţă asupra daunelor numai dacă constata existenta faptului generator de prejudiciu.
Cînd partea vatamata constituita parte civila nu este prezenta în ziua judecatii şi nu a renuntat la despăgubiri şi restituiri, instanţa poate din oficiu condamna la plata lor, oridecateori are elemente suficiente.
Cînd pagubitul este un incapabil, chiar dacă nu s'a constituit parte civila, despăgubirile şi restituirile pot fi cerute şi susţinute de Ministerul public sau acordate din oficiu de instanţa.
În caz de condamnare sau de achitare, instanţa penala este obligata a se pronunţă şi asupra pretentiunilor formulate de partea civila.
Se exceptează urmatoarele cazuri de achitare în care instanţa penala nu poate condamna la despagubiti pe cel achitat:
1. Cînd nu se constata existenta faptului imputat sau cînd faptul nu a fost comis de inculpat;
2. Cînd se constata existenta legitimei aparari sau a ordinului legii;
3. Cînd fapta s'a comis cu consimtimantul victimei;
4. Cînd faptul desi imputabil nu cade sub prevederile niciunui text de lege penala.
Instanţa penala se pronunţă însă asupra daunelor pretinse de către cel achitat, dela partea civila.
În cazurile dela punctele 1, 2 şi 3, hotărîrea de achitare, inchide părţii vatamate actiunea de judecată în faţa instanţelor civile, chiar pe motiv de culpa civila.
Hotărîrea definitivă a instanţelor penale are inaintea instanţelor civile autoritate de lucru judecat, atît în privinta existentei faptului, cat şi a culpabilitatii. Instanţa civila poate hotari şi asupra daunelor ce s'au nascut posterior hotărîrii de condamnare.
Actiunea civila se exercită contra inculpatului şi complicilor săi, care sînt obligati solidar la repararea prejudiciului cauzat, precum şi contra persoanelor civilmente responsabile.
Stingerea actiunii penale prin amnistie sau prin alte cauze legale nu împiedica exercitarea actiunii civile.
În caz de moarte a infractorului sau a celui răspunzător civilmente, actiunea civila se poate exercita sau continua contra reprezentantilor lor legali.
Instanţa investita cu judecarea actiunii penale are competenţa sa judece şi să se pronunte şi asupra excepţiunilor sau incidentelor de care depinde solutiunea cauzei, chiar dacă nu sînt de competenţa instanţei penale.
Cu toate acestea, în materie de delicte, cînd rezolvarea excepţiunii civile prejudiciare ar necesita un timp indelungat şi administrare de numeroase probe, instanţa penala are facultatea de a amana judecata şi a obliga partea să introducă actiune la instanţa competenţa, fixand un termen potrivit, inlauntrul caruia instanţa civila să se poată pronunţă.
Odata trecut acest termen, dacă partea nu justifica ca a intentat actiunea la instanţa competenţa, sau dacă după intentare nu a staruit în judecarea ei, instanţa penala judeca procesul.
Hotărîrea definitivă a instanţei civile asupra chestiunilor prejudiciale are putere de lucru judecat în procesul penal.
Judecarea incidentelor sau chestiunilor prejudiciale de către instanţa penala se face conform regulilor şi mijloacelor de probatiune prevăzute de legea civila asupra acelei materii.
Hotărîrea instanţei penale are putere de lucru judecat pentru chestiunile prejudiciale judecate în mod incidental.
Cînd excepţiunea civila prejudiciala formeaza obiectul unei acţiuni pendinte în faţa instanţelor civile, intentata mai inaintea actiunii penale, instanţa penala este obligata sa suspende judecata pînă la terminarea procesului civil.
Judecatoriile judeca urmatoarele infractiuni:
1. În prima şi ultima instanţa:
a) toate contraventiunile prevăzute de codul penal şi de legile speciale, cînd pedeapsa prevăzută de lege este numai amenda politieneasca; ... b) delictele silvice cînd nu atrag, după lege, o amenda mai mare de 1.000 lei. ...2. Cu drept de apel:
a) toate contraventiunile prevăzute de codul penal şi de legile speciale, care se pedepsesc, pe lîngă amenda, şi cu inchisoare politieneasca; ... b) delictele din legile speciale, pedepsite numai cu amendă corectionala, afară de cele date în competenţa altor instante; ... c) delictele din codul penal prevăzute în art. 242, 367, 470, 471, 472, 478, 511, 512, 513, 523, 524, 543, 544, 556, 557, a58, 559, 560, 561, 564, 565, 566, 568, 570 şi 578; ... d) delictele silvice care după lege atrag o amenda mai mare de 1.000 lei sau inchisoare, sau amenda şi inchisoare. ...3. Tainuirea şi favorizarea infractorilor la delictele de mai sus.
Secţiunea II Competenţa tribunalelor corectionaleTribunalele corectionale judeca în prima instanţa:
1. Delictele prevăzute de codul penal şi de legile speciale, afară de cele date în competenţa judecatoriilor;
2. Delictele savarsite prin presa, ce s'ar comite în contra Suveranilor tarii, Principelui Mostenitor, Membrilor Familiei Regale Şi contra sefilor Statelor straine sau reprezentantilor lor;
3. Indemnurile directe la omor şi rebeliune, comise prin presa, în cazurile cînd nu au fost urmate de efect;
4. Calomniile, injuriile şi difamatiunile savarsite prin presa contra particularilor sau functionarilor publici, de orice categorie, cînd sînt referitoare la vieata lor particulara, şi la cinstea lor personala.
În caz ca injuriile, calomniile sau difamatiunile ar fi fost referitoare, atît la vieata particulara sau cinstea personala, cat şi la vieata publică a unei persoane, sînt de competenţa Curtii cu Juraţi, numai cînd plangerea cuprinde ambele fapte;
5. Delictele contra dreptului de răspuns prin presa şi acele comise în administrarea presei, prevăzute de art. 574, 575, 576 şi 577 din codul penal.
Ca instanţa de apel, tribunalele judeca apelurile facute contra cartilor de judecată, pronuntate de judecatorii şi contra hotărîrilor instanţelor speciale.
Tribunalele ca instanţa de recurs judeca recursurile declarate contra cartilor de judecată pronuntate în prima şi ultima instanţa.
Secţiunea III Competenţa corectionala a Curtilor de ApelCurtile de Apel judeca:
1. Apelurile în contra sentintelor tribunalelor corectionale din circumscripţia lor;
2. Delictele care sînt date de acest cod sau de legile speciale în competenţa lor, în prima şi ultima instanţa;
3. Recursurile declarate contra sentintelor date de tribunale ca instante de apel.
Secţiunea IV Competenţa Curtilor cu JuraţiCurtile cu Juraţi judeca:
1. Infractiunile calificate crime după codul penal sau alte legi speciale;
2. Crimele şi delictele politice şi de presa, afară de cele date în competenţa altor instante.
Secţiunea V Competenţa Curtii de CasatieCurtea de Casatie judeca:
1. Recursurile declarate în contra deciziunilor Curtilor de Apel, Curtilor cu Juraţi şi Camerelor de acuzare;
2. În prima şi ultima instanţa, cauzele date prin lege în competenţa sa;
3. Recursurile facute în interesul legii şi cele facute de Ministrul Justiţiei.
Secţiunea VI Dispozitii comuneDeterminarea competentei în cazurile de mai sus se face după pedeapsa prevăzută de lege, chiar dacă judecatorul de instructie sau Camera de acuzare a constatat vreo scuza.
Competenţa după teritoriu este determinata de locul unde infractiunea a fost comisa, chiar în cazul cînd rezultatul s'a produs în alta circumscriptie.
De asemenea este competenţa şi instanţa în circumscripţia careia infractorul îşi are reşedinţa.
Mai este competenţa şi instanţa locului unde infractorul a fost prins.
Între instantele competente, conform dispoziţiilor de mai sus, are preferinta instanţa locului unde s'a comis infractiunea, afara numai dacă vreuna din celelalte instante nu a dat o hotărîre.
Între instanţa resedintei infractorului şi aceea a locului unde a fost prins, are precadere instanţa resedintei, afara numai dacă aceasta din urma nu a dat o hotărîre.
Dacă locul comiterii atrage competenţa mai multor instante, are preferinta instanţa cea dintai sezisata.
Pentru infractiunile savarsite în strainatate, competenţa o are instanţa resedintei infractorului, sau a locului unde a fost prins.
Infractorul care nu are reşedinţa în România, în caz de obtinerea extradarii, precum şi acela care a savarsit o infractiune în condiţiunile art. 10 din codul penal, va fi urmarit şi judecat de instantele penale cu sediul în Bucureşti.
Dacă infractiunea a fost savarsita în apropierea fruntariilor României, Curtea de Casatie poate stramuta, după cererea Ministerului public sau a părţilor, cercetarea cauzei inaintea instanţei judecătorești, care este cea mai apropiata de locul unde infractiunea a fost savarsita.
În cazurile de mai sus, judecatorul se poate folosi de actele autorităţii straine, fie în interesul cercetarilor penale, fie pentru a hotari asupra restituirilor şi despăgubirilor, cînd pentru infractiunea savarsita nu se pot întocmi astfel de acte în tara.
Pentru infractiunile comise pe un vas român, este competenţa instanţa din circumscripţia primului port român în care ancoreaza vasul după comiterea infractiunii.
Infractiunile comise de echipajul unui vas strain de comert, în condiţiunile art. 7, alin. 3, parte finala, precum şi în cazul art. 11, punctul 8 din codul penal, sînt de competenţa instanţelor primului port român de acostare.
Infractiunile comise pe o aeronava română, sînt de competenţa instanţei locului de aterizare, cînd acesta este în tara, iar dacă locul de aterizare este în strainatate, competenţa aparţine instanţelor române ale locului aerostatiunii de care depinde aeronava.
Infractiunea comisa de echipagiul unei aeronave straine de comert în condiţiunile art. 7, punctul 3, partea finala, din codul penal, este de competenţa instanţelor române ale locului de aterizare.
Pentru infractiunile indreptate contra sigurantei Statului se aplică dispozitiunile art. 23.
Infractiunile comise în strainatate de românii care ocupa functiuni diplomatice sau consulare, de funcţionarii legatiunilor sau consulatelor, precum şi de trimesii în misiuni ai guvernului român, sînt de competenţa instanţelor domiciliul pe care-l au în tara.
În lipsa domiciliului sînt competente instantele din Bucureşti.
Pentru infractiunile comise de români în strainatate şi judecate de instantele consulare, este competenţa, în ceea ce priveste apelul, Curtea de Apel din Bucureşti.
Infractiunile comise prin presa sînt de competenţa instanţelor în circumscripţia cărora s'a imprimat publicatiunea incriminata, dacă locul este cunoscut şi dacă este în tara.
În caz cînd locul de imprimare nu este cunoscut sau este în strainatate, competenţa o au instantele unde publicatiunea a fost raspandita.
În acest din urmă caz, dacă mai multe instante sînt competente pentru aceeasi cauza, se da preferinta instanţei care a fost cea dintai sezisata.
Competenţa instanţelor penale poate fi determinata şi de calitatea persoanei invinuite. În acest caz, instanţa competenţa este aceea indicată de legea care reglementeaza reprimarea infracţiunilor comise de persoana investita cu aceasta calitate.
Instanţa rămîne competenţa chiar dacă înainte sau în timpul urmaririi invinuitul a pierdut acea calitate.
Calitatea dobandita după comiterea infractiunii nu poate determina schimbarea competentei.
Competenţa este determinata de conexitatea infracţiunilor în urmatoarele cazuri:
1. Cînd infractiunile sînt comise de unul sau mai mulţi infractori împreună, în acelasi timp şi în acelasi loc;
2. Cînd sînt comise de infractori deosebiti în timp şi în locuri diferite, însă după o prealabila înţelegere;
3. Cînd infractiunea este comisa pentru a pregati, inlesni sau a ascunde executarea altei infractiuni sau pentru a obtine sau a asigura nepedepsirea faptuitorilor ei;
4. Cînd între doua sau mai multe infractiuni exista legaturi şi conexarea lor se impune spre o mai buna administrare a justiţiei.
Conexarea se poate cere şi în apel, cînd toate cauzele se gasesc inaintea instanţelor de apel şi acestea sînt de acelasi grad.
În toate cazurile de conexitate, judecatile incepute sau care ar urma sa inceapa la diferite instante, trebuiesc intrunite în faţa aceleeasi instante, după regulele stabilite mai jos, spre a se da o singura hotărîre.
Competenţa pentru toate infractiunile conexe, care, după materie sînt de competenţa unor instante de grad egal, aparţine instanţei care a fost mai întîi sezisata, iar dacă sînt de competenţa unor instante de grad diferit, instanţei superioare în grad.
Cînd dintre infractiunile conexe unele apartin competentei instanţelor judecătorești ordinare, iar altele sînt de competenţa unei jurisdictiuni speciale, judecarea tuturor infracţiunilor aparţine jurisdictiilor ordinare.
Cu toate acestea, cînd o instanţa cu competenţa speciala este superioara în grad instanţei cu competenţa ordinara, competenţa aparţine instanţei cu competenţa speciala.
În cazurile de conexitate instantele pot dispune, fie după cererea părţilor, fie din oficiu, spre a evita intarzieri sau spre a nu prelungi detinerea unui arestat, ca unele fapte să fie judecate separat.
Conexitatea sau disjungerea nu pot forma obiectul unui osebit recurs în casatie.
Secţiunea II Competenţa în caz de indivizibilitateCompetenţa este determinata de indivizibilitate în urmatoarele cazuri:
1. Cînd o singura infractiune a fost comisa de mai mulţi infractori;
2. Cînd un singur fapt constitue mai multe infractiuni;
3. Cînd existenta unei infractiuni este condiţionată de existenta altei infractiuni şi ele sînt în acelasi timp urmarite.
În cazurile de mai sus, judecarea de către aceeasi instanţa este obligatorie.
Instanţa competenţa de a judeca pe autorii principali a unei infractiuni este singura competenţa de a judeca şi pe instigatori, complici, favorizatori şi tainuitori, dacă sînt în acelasi timp urmariti. Dacă sînt mai mulţi autori principali, justiţiabili de instante din circumscriptii diferite, competenţa aparţine instanţei întîi sezisate, iar cînd din cauza calităţii sale, vreunul din participanti este justiţiabil de o instanţa speciala, competenţa se determina conform art. 31.
Secţiunea III Competenţa în caz de concurs real de infractiuniInfractiunile savarsite de aceeasi persoana se judeca deodata şi de aceeasi instanţa, după normele prevăzute de art. 30 şi 31 şi dacă instanţa careia îi revine competenţa, socoteste aceasta necesar pentru o buna administrare a justiţiei.
Dispozitiile din capitolele II, III şi IV de mai sus, referitoare la competenţa, se aplică şi organelor de cercetare, urmărire şi instructie.
Excepţiunile de incompetenta derivand din calitatea inculpatului sau din natura infractiunii, pot fi ridicate de părţi sau din oficiu, în orice stare a procesului şi chiar inaintea Curtii de Casatie, afară de cele stabilite în art. 101, alin. 2.
Curtile cu Juraţi nu-şi pot declina competenţa în cazurile în care au fost sezisate prin deciziunile Camerei de Acuzare, nici chiar în caz de schimbare a calificarii.
Excepţiunea de incompetenta teritoriala nu se poate ridica decat la prima instanţa şi înainte de orice aparare asupra fondului, afară de cazul cînd judecata a urmat în lipsa şi dacă exista drept de opozitie.
Declaratiunea de necompetenta teritoriala nu atrage nulitatea actelor deja indeplinite.
Cînd doi, ori mai mulţi judecatori de instructie sau doua ori mai multe instante se recunosc competente de a cerceta ori a judeca aceeasi infractiune sau mai multe infractiuni conexe, ori îşi declina competenţa, se observa normele aratate mai jos.
Cînd conflictul pozitiv sau negativ de competenţa se iveste între doi sau mai mulţi judecatori de instructie de pe lîngă tribunalele ce apartin aceleeasi circumscriptii de Curte de Apel, competenţa se stabileste de Camera de acuzare respectiva.
Cînd conflictul negativ sau pozitiv exista între doua judecatorii care depind de acelasi tribunal, conflictul de competenţa se rezolva de acel tribunal.
Dacă cele doua judecatorii nu ţin de acelasi tribunal, sau dacă conflictul s'a nascut între o judecatorie şi un tribunal, competenţa este Curtea de Apel respectiva.
Dacă cele doua instante în conflict nu se gasesc în circumscripţia aceleiasi Curti de Apel, conflictul de competenţa se rezolva de Curtea de Casatie.
Aceeasi competenţa ierarhica se urmeaza dacă conflictul se iveste între doua tribunale.
În toate celelalte cazuri de conflict pozitiv sau negativ, competenţa se stabileste de Curtea de Casatie.
Curtea de Casatie stabileste competenţa şi atunci cînd un conflict de competenţa se iveste între un judecator de instructie sau instanţa ordinara, pe de o parte şi un organ de instructie sau o instanţa speciala, pe de altă parte.
Curtea de Casatie este de asemenea competenţa şi atunci cînd din orice alta imprejurare cursul justiţiei este intrerupt.
Cererea pentru regularea de competenţa poate fi facuta de inculpat, partea civila şi Ministerul public. Ea se introduce la grefa oricarei instante sau judecatorii în conflict. Cererea trebuie să fie motivata în cuprinsul ei sau ulterior printr'un memoriu.
Grefa care a primit cererea o inainteaza de îndată, împreună cu dosarul instanţei competente a rezolva conflictul.
Din momentul primirii cererii, judecatorul de instructie sau instantele în conflict suspenda cursul judecatii pînă la rezolvirea conflictului. Cu toate acestea se pot întocmi actele ce reclama urgenta, se poate dispune arestarea inculpatilor, în cazurile anume stabilite de lege, primi şi rezolva cererile referitoare la libertatea provizorie.
Instanţa chemata să se pronunte asupra conflictului, hotaraste de urgenta, pe baza memoriilor scrise şi a actelor primite, ascultand şi concluziunile Ministerului public. În caz de conflict pozitiv, se cere în prealabil şi avizul motivat al Ministerului public de pe lîngă cealalta instanţa sezisata, faţă de care nu s'a ridicat incidentul de competenţa, dacă exista Minister public.
Instanţa chemata sa stabileasca competenţa, examineaza faptele care constituesc obiectul invinuirii, spre a le da calificarea legala, care poate fi şi alta decat aceea din care a provenit conflictul.
Hotărîrea pronunţată se comunică de îndată prin intermediul Ministerului public, atît instanţelor cat şi părţilor interesate.
Contra hotărîrilor date de instantele în drept a se pronunţă asupra conflictelor, părţile au numai drept de recurs în Casatie, în termen de 5 zile dela notificarea hotărîrii.
Judecatorul de instructie sau instanţa sezisata prin hotărîrea care stabileste competenţa nu se mai pot declara incompetente.
Cu toate acestea, dacă în urma noilor elemente ce ar rezultă din instructia facuta în faţa instanţei la care s'a trimis cauza, se constată că faptul prezinta caracterul unei alte infractiuni care exclude competenţa acestei instante, ea poate să-şi decline competenţa.
Dacă aceasta cauza a fost trimisa altui judecator sau instante decat aceleia care a provocat conflictul, aceasta din urma poate statua asupra competentei.
În cazurile prevăzute de cele doua alineate precedente, competenţa se stabileste definitiv de Înaltă Curte de Casatie.
Cînd Curtea de Casatie este chemata a stabili competenţa şi dacă nu rezultă din dosare elemente suficiente spre a se putea pronunţă, ea poate trimite cauza Camerei de acuzare respective sau oricarei alte instante crede de cuviinta, spre a culege elemente necesare care după ce vor aduce la indeplinire delegatiunea, restituesc lucrarile Curtii de Casatie, spre a se pronunţă.
Constatarile facute, informatiunile adunate şi masurile provizorii ordonate de judecatorul de instructie sau instanţa desinvestita prin hotărîrea de stabilire de competenţa, pot fi folosite sau mentinute de judecatorul de instructie sau de instanţa investita prin aceasta hotărîre.
Mandatul de arestare emis de un judecator de instructie sau de instanţa aflata în conflict de competenţa, îşi păstrează puterea în condiţiunile prevăzute de lege pînă la stabilirea definitivă a competentei.
Curtea de Casatie poate stramuta cercetarea unei cauze dela un judecator de instructie la altul sau dela o instanţa la o alta instanţa, de grad egal, pentru motive de siguranţă publică sau suspiciune legitima.
Siguranţa publică se considera în pericol de a fi turburata cînd natura unei infractiuni, numărul sau calitatea inculpatilor, exaltarea pasiunilor locale sau alte circumstanţe grave dau loc la temeri de dezordine sau alte acţiuni care ar turbura liberul curs al justiţiei.
Suspiciune legitima este atunci cînd circumstantele cauzei, calitatea inculpatilor sau pasiunile locale sau alte împrejurări fac sa nasca banuiala ca independenta sau imparţialitatea judecatorilor ar putea fi ştirbită.
Cererile intemeiate pe motive de siguranţă publică se pot face numai de Ministerul public de pe lîngă Curtea de Casatie, sezisat de Ministrul Justiţiei, celelalte se pot formula şi de părţi.
Asemenea cereri pot fi facute în tot timpul instructiunii sau înainte de începerea desbaterilor, afară de cazul cînd motivul de stramutare s'a ivit ulterior.
Cererea de stramutare se adreseaza direct Curtii de Casatie. Ea trebuie să fie motivata, alaturandu-se şi actele pe care se sprijina.
Primind cererea, preşedintele cere informatiuni Ministerului public de pe lîngă instanţa unde se afla pendinte cauza, sau în circumscripţia careia funcţionează magistratul.
Ministerul public în cazurile de stramutare pentru suspiciune legitima, instiinteaza părţile, care pot depune memorii.
Cererile de stramutare pentru motive de siguranţă publică, suspenda de drept cercetarea cauzei.
În ce priveste celelalte cereri, preşedintele la primirea lor, examinand motivele, poate decide suspendarea cercetării cauzei şi cere dosarul.
La termenul fixat, cererea se judeca în sedinta secreta, ascultandu-se concluziunile părţilor şi ale Ministerului public.
Ea se judeca chiar dacă părţile nu se infatiseaza.
Curtea se pronunţă printr'o decizie nemotivata şi în caz de admitere a cererii, dispune trimiterea cercetării cauzei unui alt judecator de instructie sau unei alte instante de grad egal din circumscripţia aceleeasi Curti de Apel, careia aparţine judecatorul competent sau, excepţional, în circumscripţia unei Curti de Apel alaturate.
Cînd cererea de stramutare priveste o cauza pendinte la o Curte de Apel, cauza se trimite la o alta Curte de Apel.
Curtea de Casatie se poate pronunţă în ce măsura actele incheiate de instanţa desezisata rămîn valabile.
Hotărîrea Curtii de Casatie se transmite judecatorului de instructie sau instanţei desemnate şi prin ingrijirea Ministerului public respectiv, se notifica şi părţilor.
Nu se poate cere din nou stramutarea unei cauze, afară de cazul cînd este intemeiata pe împrejurări ivite după respingerea primei cereri.
Preşedintele ori judecatorul unei Curti sau unui tribunal sau al unei judecatorii care a pronuntat o hotărîre intr'un proces, nu poate participa la judecata aceleiasi cauze, în a doua instanţa sau în recurs, nici chiar în caz de retrimitere prin casare.
Nu poate participa la proces judecatorul care a emis mandatul de arestare sau a cerut confirmarea sau reconfirmarea, ori s'a pronuntat asupra culpabilitatii prin ordonanţa definitivă facuta şi nici judecatorul care a luat parte la pronuntarea Camerei de acuzare pentru trimiterea în judecata.
De asemenea nu poate participa la judecata acela care a exercitat intr'un proces atributiunile Ministerului public, precum şi acela care a indeplinit oficiul de aparator. Acesta din urma nu poate exercita nici atributiunile Ministerului public.
Nu poate participa ca judecator nici acela care a depus în aceeas cauza ca martor sau a servit ca expert ori arbitru.
Preşedintele, judecatorii Curtii sau tribunalului şi judecatorul unei judecatorii, cînd stiu ca exista un motiv de recuzare în persoana lor chiar nepropus, au datoria de a incunostiinta de îndată pe seful lor direct şi de a se abtine dela orice actiune în acea cauza.
Judecatorul sef, tribunalul sau Curtea decid motivat asupra abtinerii. Cînd se invoca şi alte motive de abtinere, care ar inriuri asupra prestigiului şi demnitatii magistratului sau al justiţiei, instanţa le poate admite, motivandu-şi incheierea sa.
Abtinerea se propune de magistrat şi se judeca de aceleasi instante care sînt competente a statua asupra recuzarii. Judecata se face în camera de consiliu.
Preşedintele şi judecatorul Curtii sau al tribunalului ori al unei judecatorii, membrii Camerei de acuzare, precum şi judecatorul de instructiune, poate fi recuzat:
1. Cînd el, sotia, parintii sau copii lor sînt direct sau indirect interesati în proces;
2. Cînd este ruda sau afin pînă la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi sau cu vreunul din avocati, mandatarii sau reprezentantii lor;
3. Cînd sotia este ruda sau afina a uneia din părţi, pînă la gradul mai sus aratat, cînd sotia este în vieata şi nedespartita, sau dacă fiind incetata din vieata ori despartita, au ramas copii;
4. Dacă el, sotia sau rudele lor pînă la al patrulea grad, au un proces asupra unei asemanatoare chestiuni cu aceea care se judeca sau dacă au o judecata la instanţa unde una din părţi este judecator;
5. Dacă între aceleasi persoane şi una din părţi a fost o judecata penala în timp de 5 ani, inaintea recuzarii;
6. Dacă este tutore, curator sau consilier judiciar al uneia din părţi;
7. Dacă a dat sfaturi sau şi-a exprimat parerea cu privire la cauza ce se judeca;
8. Dacă a primit dela una din părţi daruri sau fagadueli de daruri, ori altfel de indatoriri;
9. Dacă este vrajmasie între el, sotia sau una din rudele sale pînă la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, sotii sau rudele acestora pînă la gradul al treilea
Nu se pot recuza rudele sau afinii acelora care stau în cauza ca tutori, curatori, directori ai unui stabiliment public sau de comert, cînd acestia nu au interes personal în cauza.
Recuzarea poate fi propusa de Ministerul public sau de oricare din părţi.
Propunerea se face oral sau prin cerere depusa judecatorului care face instructia sau la instanţa unde este pendinte cauza.
Cererea poate fi propusa numai pînă la începerea desbaterilor imediat urmatoare ivirii cazului de recuzare. Ea trebuie, sub sancţiunea nulitatii, sa enunte motivele şi sa indice probele.
Magistratul împotriva caruia e propusa recuzarea poate declara ca se abtine.
Recuzarea ajutorului sau a judecatorului dela judecatorie se decide de judecatorul sef, a judecatorului sef de el insusi.
Recuzarea judecatorului de instructie sau a unui judecator dela celelalte instante, se decide de completul instanţei respective, fără participarea judecatorului recuzat.
Recuzarea privind pe toţi judecatorii unui tribunal, se judeca de Curtea de Apel, iar aceea a tuturor judecatorilor unei Curti de Apel sau a unei Curti cu Juraţi, de secţiunea respectiva a Curtii de Casatie.
Recuzarea tuturor judecatorilor secţiunii penale a Curtii de Casatie se judeca de secţiunile unite a Curtii de Casatie.
Instanţa decide asupra recuzarii în camera de consiliu, după ce a ascultat pe magistratul recuzat.
Nu se admite interogatorul sau juramantul ca mijloc de dovada a cauzei de recuzare.
Judecatorul de instructie recuzat, avînd cunoştinţa de cererea de recuzare, poate îndeplini numai acte urgente de instructie.
Incheierea asupra abtinerii sau recuzarii se motiveaza şi se citeşte în sedinta publică.
Prin ea se determina, dacă şi în ce măsura actele indeplinite de magistratul care s'a abtinut sau recuzat, sau cînd s'au facut prin concursul sau, trebuie să fie mentinute.
Dacă abtinerea sau recuzarea a fost respinsa, instanţa intra de îndată în cercetarea fondului.
Dacă abtinerea sau recuzarea s'a primit, judecatorul se retrage şi nu poate să stea faţa la deliberarea judecatorilor asupra cauzei.
Incheierea prin care s'a admis sau respins abtinerea, ca şi aceea prin care s'a admis recuzarea nu este supusă la nici o cale de atac.
Împotriva incheierii prin care s'a respins recuzarea se poate face apel odata cu fondul.
Cînd instanţa de apel constata ca recuzarea a fost pe nedrept respinsa, reface toate actele şi probele administrate la prima instanţa.
Dispozitiile precedente afară de acea a art. 59, alin. 7, se aplică şi reprezentantilor Ministerului public, magistratilor asistenti şi grefierilor.
Cererea de recuzare privind aceste persoane se face şi se judeca la instanţa pe lîngă care funcţionează.
Ministerul public reprezinta în cauzele penale Statul. Organizarea sa e aceea prevăzută de legea de organizare judecătorească.
El urmareste infractiunile şi exercită actiunea penala, în conformitate cu dispozitiile prevăzute de acest cod.
În exercitarea dreptului de urmărire, pune concluziuni în sedintele instanţelor pe lîngă care funcţionează şi uzeaza de caile de atac prevăzute de lege, pentru susţinerea actiunii penale, cînd crede necesar.
El este obligat a pune concluziuni şi în procesele în care actiunea penala a fost pusa în miscare de alte persoane, afară de cazul cînd legea dispune altfel.
În toate cazurile el este obligat a propune judecatii numai cereri motivate cu concluziuni precise, conform art. 4, neputandu-se referi la aprecierea instanţei.
Persoana în contra careia s'a pus în miscare actiunea penala se numeste:
Inculpat, în tot timpul urmaririi şi judecatii penale.
Inculpatul se mai numeste:
Prevenit, din momentul în care autoritatea competentă a luat în contra sa măsuri de detinere preventiva;
Acuzat, cînd în materii criminale Camera de acuzare a pronuntat trimiterea, în judecata;
Condamnat, după ce instanţa de judecată pronunţă pedeapsa hotarita de lege.
Cînd inculpatul a pierdut uzul ratiunii în timpul instructiei sau judecatii, acestea se suspenda în privinta sa pînă la completa insanatosire, iar tribunalul dispune de urgenta internarea lui intr'un ospiciu, după cererea Ministerului public.
Este civilmente responsabila şi poate fi chemata ca parte în procesul penal, persoana care după dispozitiile codului civil şi altor legi speciale, este ţinuta sa răspundă pentru inculpat de daunele cauzate prin infractiune.
Citarea în instanţa penala a persoanei civilmente responsabile se poate face după cererea părţii civile, precum şi a Ministerului public, în cazul cînd partea vatamata este un minor sau un alt incapabil.
Introducerea în cauza a persoanei civilmente responsabile se poate face în cursul instructiei, pînă la darea ordonantei prin care se declara terminata instructia, iar la instantele de judecată, numai inaintea primei instante, pînă la începerea desbaterilor.
Cînd intr'un proces penal exista parte civila constituita, persoana ţinuta după lege civilmente responsabila are dreptul a interveni în proces, inlauntrul termenului şi în modul prevăzut mai sus.
Citarea sau interventia persoanei civilmente responsabil rămîne fără efect, dacă partea vatamata şi-a retras constituirea de parte civila.
Împotriva citarii persoanei civilmente responsabile în cursul instructiei, aceasta poate prezenta intampinarile sale judecatorului de instructie care hotaraste dacă mai este cazul a fi citata.
Împotriva interventiei voluntare, facute în cursul instructiei, pot face intampinari partea civila şi Ministerul public.
Împotriva dispozitiei luate cu privire la citarea sau interventia persoanei civilmente responsabile, nu exista nici o cale de atac.
Toate drepturile şi garantiile acordate inculpatului pentru a exercita apararea, mijloacele de atac şi orice alte dispozitii procedurale, sînt comune şi persoanei civilmente responsabile în toate actele intervenite în urma chemarii sau interventiei sale în instructie sau judecata, în ce priveste interesul civil şi intru cat legea nu dispune altfel.
Calitatea de parte civila în procesul penal, o pot avea persoanele prevăzute de art. 6 care au exercitiul acestei acţiuni şi numai dacă declara în mod formal ca se constitue parte civila sau dacă, în lipsa de asemenea declarare, au facut cerere de despăgubiri.
Declaratia de constituire ca parte civila se face oral sau în scris, prin plangere sau act separat, inaintea organelor de cercetare, urmărire, ori instruire a infracţiunilor, pînă la terminarea lor, cat şi în faţa primei instante de judecată, însă înainte de începerea desbaterilor asupra fondului.
Cu ocazia constituirii ca parte civila, cel vatamat este dator sa aleaga un domiciliu în circumscripţia instanţei unde i se fac în tot timpul duratei procesului comunicarile necesare.
Persoanele care nu au liberul exercitiu al drepturilor lor, se pot constitui parte civila numai dacă sînt autorizate, asistate sau reprezentate în formele prescrise pentru actiunile civile.
Barbatul se poate constitui parte civila pentru sotie, dacă aceasta nu se opune formal.
Constituirea de parte civila poate fi retrasa de cel în drept în orice faza a procesului prin declaratie formala facuta instanţei la care cauza este pendinte, rămîne însă răspunzător de daunele ce eventual a produs constituirea sa de parte civila, precum şi de cheltuielile de judecată facute pînă în momentul renuntarii.
Dacă renuntarea s'a facut în 24 de ore din momentul constituirii, este scutit de cheltuielile procesului.
Asociatiunile legal constituite pentru proteguirea unor interese ale membrilor lor, se pot constitui parte civila prin reprezentantii legali în cazurile cînd infractiunea ar aduce atingere acelor interese.
În procesele penale inaintate instanţelor de fond, inculpatul trebuie să se prezinte în persoana. În procesele de contraventii, de delicte care atrag după lege pedeapsa inchisorii mai mica de trei luni, în actiunile directe, precum şi în acele în care actiunea penala se poate stinge prin impacare, inculpatul se poate prezenta şi prin mandatar cu procura speciala.
În toate cazurile, instanţa poate ordona aducerea în persoana a inculpatului.
Partea civila şi cel responsabil civilmente pot fi reprezentati prin mandatari, atît în cursul instructiei cat şi al judecatii.
Aparatorul ales sau numit din oficiu are dreptul să prezinte memorii scrise în numele clientului sau din proprie iniţiativă, atît la instructie cat şi la instantele de judecată.
Inculpatul are dreptul de a fi asistat de aparator atît în cursul instructiei cat şi în faţa instanţei de judecată, în condiţiile urmatoare:
1. În cursul instructiei, după luarea primului interogatoriu, prevenitul poate comunică liber cu aparatorul sau, luandu-se numai măsuri de paza. Cînd are mai mulţi aparatori, este obligat a desemna pe unul din ei, cu care comunică şi faţă de care se indeplinesc formalitatile cerute de acest cod.
Judecatorul de instructie este obligat, sub pedeapsa de nulitate, cu ocazia primului interogator, sa faca cunoscut inculpatului dreptul care-l are de a-şi alege un aparator şi în caz eventual, de a cere unul.
Cînd interesul instructiei o cere, judecatorul poate interzice prevenitului orice comunicare cu orice persoană, pe un termen de 15 zile, care se poate prelungi cu inca cel mult 10 zile. El da în aceasta privinta o ordonanţa sumar motivata, care se comunică prevenitului, prin administratia inchisorii.
Prevenitul poate ataca ordonanţa cu opozitie la tribunal, care se pronunţă în ultima instanţa, în termen de 24 ore, în camera de consiliu.
Aparatorul are dreptul, sub pedeapsa de nulitate, sa asiste pe prevenit la confirmarea mandatului de arestare, la cercetari la faţa locului, perchizitii, autopsii şi la ultimul interogatoriu, ce i se ia înainte de terminarea instructiei, cînd poate prezenta observatiile sale verbale sau scrise.
Cînd inculpatul nu şi-a ales un aparator din cauza lipsei de mijloace, judecatorul de instructie, dacă inculpatul o cere, ia masurile legale spre a i se desemna unul pe care îl incunostiinteaza de îndată.
Dacă inculpatul este minor sau interzis, i se desemneaza un aparator din oficiu;
2. În faţa instanţelor de judecată, inculpatul poate fi asistat de unul sau mai mulţi aparatori, el poate comunică cu aparatorii săi şi în timpul desbaterilor, dar nu-i este permis să le ceara sfat în privinta raspunsului ce are de dat la intrebarile ce i se pun în instanţa.
În materie corectionala, prevenitul lipsit de mijloace, care nu are aparator poate cere, iar instanţa ia masurile legale, pentru ca prevenitul să fie asistat de un aparator.
Minorii şi interzisii vor fi asistati în mod obligatoriu de un aparator, dacă sînt avocati în localitate.
În materie criminala, acuzatul trebuie să fie intotdeauna asistat de aparatorii aleşi sau de un aparator din oficiu, conform regulelor speciale din Cartea III, Titlul II, Cap. III.
Avocatii desemnaţi din oficiu sau aleşi ca aparatori, sînt obligati sa presteze serviciile lor inculpatilor. În tot cursul procesului, pentru actele scrise şi expunerile orale, sînt obligati sa intrebuinteze limba română.
Judecatorul de instructie, cel dela judecatorie, sau preşedintele instanţei, pot admite, pentru cauze intemeiate, desarcinarea aparatorului numit din oficiu sau substituirea unui alt aparator în locul aceluia desemnat de acesta.
Aparatorul nu poate părăsi oficiul de aparare ce i s'a încredinţat a se retrage din sedinta nici chiar pe motiv ca ar fi fost violate drepturile apararii, dar el poate folosi acest motiv pentru atacarea sentintei.
Dacă aparatorul contravine dispozitiei de mai sus, preşedintele invita pe inculpatul ramas fără aparare, să-şi aleaga un alt aparator. Dacă inculpatul se găseşte în condiţiile de a avea un aparator din oficiu, preşedintele sau judecatorul dispune asupra substituirii.
Aparatorului astfel numit sau delegat i se da timpul necesar pentru studierea dosarului, evitandu-se pe cat posibil amanarea desbaterilor.
Pentru abaterile dela dispozitiile de mai sus, instanţa seziseaza Baroul respectiv.
În caz de deces al vreuneia din părţi, procesul se amana pentru introducerea în cauza a mostenitorilor, în vederea judecarii pretentiilor civile.
Dacă aceasta ar provoca intarzierea judecatii penale, instanţa poate dispune separarea acţiunilor, ramanand ca actiunea pentru despăgubiri să fie judecata de instanţa civila.
Notificarea şi comunicarea actelor de procedura penala
Secţiunea I Citatiile şi inmanarea lorCitatia trebuie să fie datata şi sa cuprindă:
1. Ora, ziua, luna şi anul cînd sînt chemate părţile spre infatisare;
2. Instanţa inaintea careia urmeaza să se prezinte părţile, cu indicatia comunei şi strazii unde este sediul acestei instante, iar cînd sediul instanţei este în comuna rurala, numele comunei şi judeţului;
3. Numele, promimele şi domiciliul sau locuinta celui citat;
4. Calitatea în care este chemat;
5. Indicarea sumara a faptului incriminat şi consecintele legale ce decurg în caz de neprezentare;
6. Numărul de iesire şi numărul dosarului.
Enuntarile de mai sus sînt prevăzute sub pedeapsa de nulitate. Nulitatile privind punctele: 1, 2, 3 şi 4, se acopera prin prezentarea celui citat, iar nulitatea de sub punctele 5 şi 6 prin neridicarea ei la prima zi de infatisare.
Citatiile martorilor, expertilor şi interpreţilor, trebuie să cuprindă enuntarile de sub punctele 1, 2, 3 şi 4, indicatia cauzei în care sînt chemati şi sanctiunile în caz de neprezentare.
Citatiile sînt emise din ordinul judecatorului de instructie, în cursul instructiei şi din ordinul presedintelui, în cursul judecatii şi trebuie să fie contrasemnate propriu de grefier.
Citatiile se comunică în comunele urbane prin autoritatea politieneasca, iar în comunele rurale prin autoritatea administrativa locala.
Inculpatul se citeaza la domiciliul ce avea în momentul cînd a fost comisa infractiunea.
Dacă s'au facut cercetari prealabile sau instructie, domiciliul este cel aratat în declaratie sau interogatoriu.
În caz de schimbare de domiciliu pînă la judecarea definitivă a procesului, citatia se da la noul domiciliu, numai dacă instanţa este incunostiintata formal de inculpat despre aceasta schimbare.
Dacă inculpatul nu are nici domiciliu, nici reşedinţa cunoscuta în tara; conform alineatelor. de mai sus, sau dacă nu este gasit şi dacă ale un aparator ales de el, se citeaza la domiciliul acestuia. În cazul cînd niciuna din aceste împrejurări nu exista, citatia se afişează la usa instanţei de judecată şi copie de pe ea la primaria locului unde s'a comis infractiunea.
Dacă din actele procesului rezultă indicatii precise asupra locului unde se afla în strainatate un invinuit de crima sau delict, Ministerul public sau judecatorul dela judecatorie îl instiinteaza prin scrisoare recomandata despre procesul inceput în contra lui cu invitaţia de a se prezenta sau a declara ca îşi alege un domiciliu pentru comunicarea actelor în comuna de reşedinţa a instanţei. Aceasta formalitate nu suspenda şi nici nu intarzie mersul procesului. Recipisa de predarea, scrisorii tine loc de dovada.
Celelalte părţi se citeaza la domiciliul aratat în actele cauzei.
Pentru cei ce locuiesc în hoteluri, citatia se da în lipsa lor girantului hotelului, hotelierului şi în lipsa acestora, portarului sau celui ce în mod obisnuit îl inlocuieste.
vei ce se gasesc sub arme se citeaza la comandamentul unităţii din care fac parte.
Cei detinuti se citeaza prin administratiunea inchisorii, chiar cînd ei sînt detinuti pentru alte cauze.
Administratorul inchisorii sau cel care îi tine locul inmaneaza personal citatia. Aceasta dispoziţie se aplică şi faţă de cei detinuti pentru executarea unei măsuri de siguranţă.
Citatia se inmaneaza personal celui citat care da adeverinta de primire.
Adeverinta de primire trebuie certificata de functionarul insarcinat cu inmanarea.
Dacă persoana citata aflandu-se la domiciliu, nu vrea sa primeasca citatia, sau primind-o nu voeste ori nu poate da adeverinta de primire, functionarul insarcinat cu inmanarea constata aceasta printr'un proces verbal.
Dacă persoana citata nu se găseşte la domiciliu, functionarul da citatia unei persoane din familie, care locuieste cu dansa, sau unei persoane în serviciul celui citat.
În cazul cînd persoanele de mai sus refuza sa primeasca citatia ori nu voiesc, sau nu pot sa dea adeverinta, toate acestea se constata printr'un proces verbal.
Predarea nu se poate face nici copiilor şi nici persoanelor care vor parea lipsite de uzul ratiunii. Capacitatea se prezuma pînă la proba contrarie.
Dacă persoanele prevăzute mai sus lipsesc, functionarul afişează citatia pe usa casei celui citat, iar o copie după ea, la primarie în comunele rurale, ori la comisariatul de politie respectiv în comunele urbane, constatand aceste împrejurări printr'un proces verbal care se incheie faţa cu comisarul în comunele urbane sau cu notarul în comunele rurale.
Procesul verbal dresat de functionarul insarcinat cu inmanarea citatiei trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulitatii, anul, luna, ziua şi ora, cînd a fost incheiat, numele, pronumele şi calitatea functionarului care l-a redactat, cercetarile facute, numele, pronumele şi calitatea personala a celui caruia i s'a predat citatia, locul urmaririi şi semnatura aceluia care a instrumentat.
Procesul verbal face dovada deplina de inmanarea citatiei sau despre cele constatate. El se depune la dosarul cauzei.
Secţiunea II Notificarea şi comunicarea actelor de proceduraOri de cate ori legea cere notificarea sau comunicarea unui act de procedura, aceasta se face, după ordinul Ministerului public sau a judecatorului, sau la cererea părţilor, de functionarul judecătoresc sau administrativ, indicat de lege, prin predarea copiei intregului act sau numai a unui extract, cînd legea prevede aceasta, cu menţiunea datei notificarii sau comunicarii. Dacă actul trebuie notificat sau comunicat la mai multe persoane, se da fiecareia cate o copie sau extras.
Notificarile şi comunicarile se fac după normele şi cu formele prevăzute pentru inmanarea citatiunilor.
Notificarea sau comunicarea către partea civila se face la domiciliul indicat în declaratia de constituire.
Cînd o parte, în cazurile permise de lege, are un reprezentant cu mandat special în cauza, sau a declarat ori ales un domiciliu, modificarea sau comunicarea este bine indeplinita prin predarea copiei sau extrasului actului reprezentant sau la domiciliul declarat sau ales.
Notificarea sau comunicarea către Ministerul public este indeplinita prin predarea copiei sau extrasului la biroul secretariatului parchetului, sau parchetului general.
Notificarea către inculpatul detinut, se face prin administratorul penitenciarului, conform art. 85. În procesul verbal de comunicare, administratorul penitenciarului poate lua act de declaratia inculpatului care vrea să se foloseasca de o cale de atac sau sa aleaga un aparator.
Originalul actului notificat verbal şi hartiile anexe, se alatura la dosarul cauzei.
Instiintarile, care în cursul instructiei sau procesului sînt date de judecator verbal interesator, înlocuiesc comunicarile, cu condiţia de a se fi facut menţiune despre aceasta în proces verbal.
Notificarea sau comunicarea este nula:
1. Dacă lipseste semnatura functionarului insarcinat cu comunicarea sau notificarea;
2. Dacă au fost calcate dispozitiile privitoare la persoana careia trebuia notificata sau comunicata copia ori extrasul, sau acelea privitoare la locul în care trebuia afisat;
3. Dacă, prin neobservarea vreuneia din regulele precedente ar fi incertitudine absoluta asupra datei notificarii, comunicarii ori asupra persoanei care o cere sau asupra aceleia careia îi este indreptata;
4. Dacă exista contrarietate între copie şi originalul actului notificat sau comunicat.
Secţiunea III Dispozitii comuneInmanarea citatiilor, notificarilor şi comunicarilor actelor de procedura penala, se poate face şi prin mijlocirea serviciului postal.
Un regulament special va determina condiţiile în care se pot face comunicarile pe aceasta cale.
Functionarul public care nu face inmanarea citatiilor, a notificarilor sau comunicarilor, ori nu executa mandatele de aducere şi cauzeaza amanarea procesului sau nu o face în conformitate cu legea, se pedepseste cu amendă de la 500 la 2.000 lei.
Pedeapsa se pronunţă de instanţa care a constatat faptele.
Termenele prevăzute în prezentul cod se socotesc după cum urmeaza:
Termenele în ore se socotesc, luand de baza indicatiunea orei menţionate în actul care a provocat curgerea termenului.
Ziua, în calculul termenului; se socoteste de 24 ore, iar luna şi anul se calculeaza după calendarul legal.
În calculul termenelor prevăzute în zile şi ore, nu se socoteste ora şi ziua dela care începe şi nici acelea în care se implineste termenul.
Dacă ultima zi a unui termen cade intr'o Dumineca, sau alta zi de sarbatoare legala, ori în zile cînd serviciul este legalmente suspendat, termenul se prelungeste pentru cea dintai zi de lucru urmatoare.
Termenele prevăzute în acest cod, nu pot fi prelungite sau scurtate de judecator, sub pedeapsa de nulitate, decat în cazurile în care legea îi da în mod formal acest drept.
Actele de procedura depuse recomandat la oficiul postal, înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, sînt considerate ca facute în termen.
Recipisa postei serveste ca dovada de predare.
Neexercitarea acţiunilor şi cailor de atac în termenele fixate, atrage decaderea din exercitiul dreptului şi nulitatea actelor facute.
Secţiunea II Repunerea în termenCînd părţile sau Ministerul public dovedesc ca au fost în imposibilitate de a se prezenta la ziua judecatii sau de a exercita un drept în termenele fixate de lege, din cauza de forta majoră, instantele judecătorești pot acorda o repunere în termen.
Cererea pentru repunerea în termen trebuie să fie introdusa în termen de zece zile, sub pedeapsa de a nu fi luata în considerare.
Termenul de zece zile curge dela data comunicarii primului act ce urmeaza şi care da posibilitate părţii sa cunoasca pierderea termenului, iar în lipsa unui atare act, din ziua în care a incetat faptul care constituia forta majoră.
Cererea de repunere în termen nu suspenda executarea condamnarii sau continuarea procedurii, însă instanţa poate admite suspendarea executarii hotărîrii pînă la judecarea cererii.
Asupra cererii de repunere se pronunţă instanţa care ar fi judecat cauza, în cazul cînd partea ar fi indeplinit la timp actul care a fost omis.
Dacă s'a dovedit cazul de forta majoră, instanţa admite cererea, repunand partea în situaţiunea ce ar fi avut, dacă nu pierdea termenul, în caz contrar cererea se respinge.
Dacă cererea se referă la repunerea în termen a unei cai de atac, ea se inainteaza cu probele adunate de către instanţa la care a fost introdusa, instanţei superioare competente a se pronunţă asupra caii de atac nefacute la timp.
Beneficiul dispoziţiilor de mai sus nu se aplică termenului prevăzut pentru introducerea cererii de la art. 100 şi nici noului termen acordat.
Neobservarea formelor procedurale prescrise de lege atrage nulitatea actului în urmatoarele cazuri:
1. Cînd nulitatea este prevăzută de lege;
2. Cînd neobservarea formei a adus părţii ce o invoca o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea actului,
Neobservarea formelor poate fi invocata numai în condiţiunile aratate mai jos.
Dispozitiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, compunerea instanţei şi prezenta Ministerului public, prezenta inculpatului în cazurile şi formele stabilite de lege, punerea în miscare a actiunii penale şi sezisarea instanţei sînt intotdeauna prescrise sub pedeapsa de nulitate.
Aceasta nulitate nu poate fi inlaturata în nici un mod; ea poate fi propusa în orice stare a procesului şi trebuie să fie pronunţată chiar din oficiu. Nulitatea pentru neobservarea regulelor de competenţa după materie este acoperita cînd, o infractiune de competenţa unei instante inferioare, fiind judecata de o instanţa superioara, nu s'a ridicat incidentul de necompetenta.
Orice împiedicare a Ministerului public sau a părţilor de a folosi o facultate acordată de lege, în cursul procesului şi orice omisiune sau refuz ilegal, de a decide asupra unei cereri indreptate în acest scop, este motiv de nulitate, cu condiţia, ca imediat sau la primul act următor de procedura, după cunoasterea refuzului sau omisiunii, să se fi facut rezerva expresa de a propune nulitatea.
Nulitatea unui act de instructie, de care aparatorul are cunoştinţa sau aceea a oricărui act al procesului, este inlaturata dacă Ministerul public sau aparatorul nu a cerut aplicarea dispoziţiilor de lege care trebuiau să fie observate.
De asemenea orice nulitate a unui act de instructie este acoperita dacă nu a fost ridicata cu ocazia indeplinirii dispoziţiilor art. 267.
Nulitatea unui act care a fost indeplinit chiar din propria iniţiativa a judecatorului, în cursul actelor preliminare desbaterii, fără interventia Ministerului public sau a inculpatului, ori aparatorului sau, este acoperita dacă nu a fost ridicata imediat după deschiderea desbaterilor, de acela care nefiind prezent la act, are interes la observarea dispoziţiilor respective ale legii.
Nulitatea cererii, a citatiei sau a comunicarii, se acopera, dacă partea interesata s'a infatisat sau a acceptat efectele actului, totusi, cînd judecatorul apreciaza ca dreptul de aparare ar fi prejudiciat, poate acorda un termen.
De asemenea, nulitatea ce ar rezultă din netimbrarea sau insuficienta timbrarii unui act, se acopera, cînd acel act a fost totusi indeplinit.
În afară de cazurile prevăzute la art. 103, părţile nu pot opune o nulitate pe care ele insile au pricinuit-o.
Părţile obligate de lege la alegerea domiciliului nu pot opune nulitatea actelor care, după lege, urmeaza să le fie notificate dacă nu au facut declaratie de alegere.
Cînd un act este declarat nul, el atrage şi nulitatea actelor anterioare, concomitente sau posterioare, faţă de care aceasta nulitate se impune prin legătură cauzala.
Judecatorul care pronunţă nulitatea, poate ordona repetarea sau refacerea actelor anulate dacă e necesar şi posibil, dispunand pe lîngă aceasta ca ele să fie executate pe cheltuiala functionarului judecătoresc sau administrativ, cînd nulitatea este imputabila acestora pentru dol sau culpa grava în indeplinirea serviciului.
Actele şi hotărîrile judecătorești pot fi date publicităţii, afară de acelea a caror publicare este interzisa de lege.
Instanţa este obligata sa prevada în actele judecătorești interzicerea publicarii acelor acte care ar putea vatama morala, ordinea sau interesul public.
Judecatorul de instructie sau preşedintele instanţei de fond pot autoriza, în timpul procesului sau după terminarea lui, eliberarea de copii sau extrase de pe actele a caror publicare e interzisa de codul penal, acelora care ar dovedi ca au un interes legitim să le obtina.
De asemenea instanţa autoriza publicarea în extras a hotărîrii de achitare, în orice materie, în cazul cînd cel achitat dovedeste ca are interese serioase pentru aceasta.
În cazul cînd este un denuntator, instanţa fixeaza suma necesară publicarii şi îl obliga la plata sumei.
Cheltuielile facute cu ocazia cercetarilor, urmaririi şi judecatii penale, se avanseaza de Stat.
Aceste cheltuieli se restituesc tezaurului public de condamnati sau de partea civila, după normele mai jos aratate, afară de cazul cînd legea dispune altfel.
Prin cheltuieli de judecată se înţeleg cheltuielile necesitate de efectuarea actelor de procedura penala, începînd dela cercetarea prealabila pînă la începerea executarii pedepsei.
Orice încheiere de neurmarire şi orice hotărîre a instanţelor penale trebuie să conţină şi condamnarea persoanei care trebuie să plateasca cheltuielile de judecată, chiar şi cele facute de Ministerul public.
În caz de condamnare, inculpatul este obligat din oficiu la restituirea cheltuielilor către Stat şi către partea civila.
Dacă condamnatul a fost inculpat sau pus sub acuzare pentru mai multe infractiuni, el este obligat sa suporte cheltuielile numai pentru infractiunile pentru care a fost recunoscut culpabil.
Dacă actiunea penala s'a stins, cheltuielile de judecată rămîn în sarcina Statului, dacă însă stingerea s'a produs după ce a intervenit hotărîrea asupra fondului şi dacă procesul a continuat asupra actiunii civile, cheltuielile sînt suportate de revenit ori inculpat, cînd acestia rămîn condamnati în actiunea civila. În caz contrar se aplică dispozitiile relative la achitare.
Dacă sînt mai mulţi condamnati, obligatiunea de restituire a cheltuielilor este pronunţată în mod solidar, afară de acelea provocate de acte sau decizii care privesc numai pe unii şi pentru care raspunderea este personala.
În toate cazurile, instanţa de judecată, cînd echitatea cere, poate separa catimea cheltuielilor la care să fie obligat fiecare condamnat.
În caz de neurmarire sau de achitare a inculpatului, cheltuielile sînt suportate de Stat sau de partea civila.
Cheltuielile facute de inculpatul achitat pot fi trecute în contul Statului sau părţii civile care a fost condamnata la cheltuieli.
Cel achitat este totusi condamnat la cheltuieli ori de cate ori este obligat la despăgubiri civile, cînd legea permite să se acorde despăgubiri în caz de achitare.
Cînd nu exista parte civila constituita, cheltuielile se suporta de Stat.
În caz de incetare sau anulare a urmaririi, conform art. 4, cheltuielile sînt suportate de Stat.
Cheltuielile facute în urma unei cereri de revizuire respinse sau a unei cai de atac, la care s'a renuntat, cad în sarcina aceluia care a pornit cererea de revizuire sau calea de atac.
Cheltuielile relative la cererea de repunere în termen, cad în sarcina celui ce a facut-o.
Cheltuielile de întreţinere a condamnatilor la pedepse şi măsuri de siguranţă privative de libertate, precum şi de detinere preventiva, sînt în sarcina Statului, fără drept de restituire.
Dacă cel invinuit sau inculpat pentru crima sau delict, urmeaza în mod evident sa plateasca despăgubiri părţii civile, şi dacă exista temeri serioase ca ar putea ascunde sau instraina averea şi prin aceasta ar periclita realizarea creantei despăgubirilor, judecatorul de instructie poate sechestra din oficiu sau în urma cererii părţii civile şi pe a ei raspundere, orice avere mobila care aparţine neindoielnic inculpatului, în orice maini s'ar gasi, dar numai pînă la concurenta cuantumului probabil al daunei.
Sechestrul provizoriu se poate aplica în condiţiile de mai sus şi de ofiterii de politie judiciara în timpul primelor cercetari, aceasta însă numai cu autorizarea parchetului.
În caz de sustractiune sau de delapidare din averea Statului, aplicarea sechestrului provizoriu este obligatorie.
Toate sumele, valorile sau obiectele sechestrate trebuiesc specificate şi descrise amanuntit intr'un proces verbal.
Ministerul public sau judecatorul de instructie trimit spre conservare sumele sau valorile tribunalului respectiv.
Măsura sechestrarii provizorii inceteaza de drept după expirarea termenului de 30 zile socotite dela sezisarea judecatorului de instructie sau a tribunalului pentru cauzele trimise direct, afara numai dacă sumele sau valorile sînt din cele prevăzute de art. 80 din codul penal sau dacă partea vatamata nu a obţinut inlauntrul termenului de mai sus aplicarea unui sechestru asigurator, conform dispoziţiilor articolelor urmatoare.
În cazurile prevăzute de articolul precedent, chiar dacă nu a intervenit un sechestru provizoriu, cei în drept a se constitui parte civila pot cere judecatorului de instructie sau instanţei în faţa careia cauza este pendinte şi acestea pot incuviinta aplicarea unui sechestru asigurator asupra averii mobile sau imobile a inculpatului, pînă la concurenta pagubei probabile.
Cererea de sechestru se face verbal sau în scris.
În caz de sustractiune din averea Statului sau de delapidari, judecatorul de instructie este obligat a aplica acest sechestru din oficiu.
Suma pînă la concurenta careia se infiinteaza sechestru este fixata după apreciere de judecatorul de instructie sau de instanţa de judecată, care motiveaza.
Pentru efectuarea sechestrului asigurator se intrevine la instanţa civila competenţa sau sectia registrelor funduare, care procedeaza conform dispozitiunilor referitoare la sechestru, poprire sau luarea unei inscriptii ipotecare.
Dacă inculpatul a fost definitiv scos de sub urmărire sau achitat, gasindu-se intr'unul din cazurile prevăzute de art. 8, alin. 2, se dispune din oficiu ridicarea sechestrului asigurator.
În contra incheierilor date de instantele prevăzute în alineatele precedente, părţile şi tertii, pot uza de caile de atac prevăzute de procedura civila în materia respectiva, iar în contra ordonantei judecatorului de instructie prevăzută la alin. 1, se poate face opozitie inaintea tribunalului care judeca în camera de consiliu.
Respingerea definitivă a cererii de sechestru aduce şi încetarea sechestrului provizoriu, prevăzut de art. 120.
Dacă inculpatul convine sa dea o cautiune suficienta, el poate fi dispensat de aplicarea sechestrului.
Cînd judecatorul de instructie sau instanţa penala constata ca obiectele ridicate dela invinuit, complice, tainuitor, gazduitor sau dela orice persoană care le-a primit spre a le pastra, sînt proprietatea părţii civile, ori au fost luate pe nedrept, din posesia sau detinerea sa, dispune restituirea acestor obiecte părţii civile după ce hotărîrea rămîne definitivă, iar dacă inculpatul consimte şi obiectul nu serveste ca proba, poate fi restituit şi mai înainte.
Orice altă persoană care pretinde ca are drept asupra obiectelor ridicate la instructie, poate reclama dela judecator restituirea cat timp instructia este în curs, şi dacă acesta refuza, se poate adresa tribunalului care statueaza asupra cererii în camera de consiliu. Judecatorii invita pe cei interesati a da lamuriri.
Dacă reclamantii nu pot justifica pretentiunea asupra obiectului, sau dacă obiectul, printr'un mijloc legal de transmisiune a proprietăţii, ori prin dare în gaj, a ajuns în posesiunea unei persoane de buna credinta, neimplicata în proces, sau dacă mai multe persoane pretind acelasi obiect, rezolvirea cererii se rezerva competentei instanţei civile.
Dacă condamnarea atrage după sine nulitatea totala sau parţială a unei obligaţiuni juridice incheiate de condamnat, instanţa penala declara prin hotărîrea sa ca fără valoare acea obligatiune.
Ofiterii de politie judiciara, judecatorul de instructie sau instanţa de judecată se pot adresa oridecateori un act de procedura nu s'ar putea efectua de ei, pentru intocmirea lui, unui organ sau instante care are posibilitatea sa-l efectueze.
Cînd actul procedural urmeaza să fie facut în afară de circumscripţia competentei lor, ei nu se pot adresa decat unui organ sau instante egale în grad. Cînd actul urmeaza să fie facut inlauntrul acelei circumscriptii, ei se pot adresa şi organelor sau instanţelor inferioare în grad.
Comisia rogatorie trebuie să conţină toate lamuririle referitoare la indeplinirea actului delegat, iar în caz de ascultarea unui martor, şi chestiunile precise la care urmeaza a raspunde.
În faţa instanţelor de fond părţile în proces au şi ele dreptul de a formula intrebari. Ele pot cere ca să fie citate spre a fi faţa la indeplinirea comisii rogatorii.
Judecatorul delegat poate pune şi intrebari care rezultă din depozitiile martorilor în legătură cu intrebarile formulate.
Organele sau instantele delegate cu indeplinirea comisiunii rogatorii proced pentru indeplinirea actelor conform dispoziţiilor din acest cod.
Actele incheiate sînt inaintate organelor sau instanţelor care au cerut comisia rogatorie.
În materie de instructie nu pot forma obiectul unei comisii rogatorii decat actele ce se pot delega conform dispoziţiilor din prezentul cod.
Secţiunea II Procedura comisiilor rogatorii în strainatateComisiile rogatorii în materie penala către autorităţile judiciare ale altor state se fac conform cu dispozitiile prevăzute în tratate şi conventii, iar în lipsa acestora, după uzul consacrat de dreptul international.
Liberarea provizorie se poate cere de prevenit în orice materie şi în orice stare a procesului, atît la judecatorul de instructie, cat şi la instantele unde procesul este pendinte. Cînd Curtea cu Juraţi nu funcţionează, cererea de liberare se adreseaza la Camera de acuzare care judeca conform procedurii sale.
Cererea de liberare provizorie trebuie să cuprindă obligatiunea pentru prevenit de a se prezenta la orice chemare, alegerea de domiciliu în circumscripţia autorităţii către care este facuta şi menţiunea dacă este ceruta cu cautiune.
Aceasta cerere se aduce la cunoştinţa procurorului.
În caz de conflict negativ de competenţa, cererea de liberare se rezolva de instanţa care şi-a declinat cea din urma competenţa.
Cei aflati în recurs pot cere liberarea provizorie dela instanţa a carei hotărîre a fost atacata cu recurs.
Cererea se cerceteaza de urgenta, ascultandu-se Ministerul public şi prevenitul care poate fi asistat de aparator. Instantele de fond judeca cererea în camera de consiliu.
Cererea de liberare provizorie respinsa poate fi reînnoită, dacă au disparut cauzele care au motivat respingerea.
Liberarea provizorie nu se poate acorda în cazurile prevăzute de art. 206, alin. 2, 4 şi 5.
În caz de acordare a liberarii provizorii, judecatorul de instructie sau instanţa, în mod excepţional şi din motive temeinice, pot interzice inculpatului, pînă la terminarea definitivă a procesului, de a se duce intr'o anumita comuna, ori intr'un loc hotarit, ori de a nu se departa din localitate fără permisiunea instanţei.
Liberarea provizorie poate fi subordonata la darea unei cautiuni. În acest caz procurorul executa ordonanţa sau hotărîrea de liberare numai după primirea recipisei de consemnarea cautiunii sau a certificatului de luarea inscriptiei.
Cei liberati fără cautiune pot fi obligati să se prezinte personal la anumite intervale fixate de judecator, comisarului sau notarului domiciliului lor, fără ca prin aceasta sa aduca, un prejudiciu ocupatiunilor inculpatului.
Cînd inculpatul care a obţinut liberarea provizorie, lipseste nejustificat la o chemare regulat facuta, sau calca condiţiile impuse la liberarea sa, ori dacă detentiunea lui a devenit din nou necesară instructiei sau judecatii, el este repus în stare de arest.
Mandatul emis în acest caz trebuie să specifice pe scurt care sînt consideratiunile ce au motivat emiterea lui, iar dacă a fost emis de judecatorul de instructie, el este supus confirmarii, conform regulelor prescrise de art. 257.
Cautiunea poate consta dintr'o sumă de bani sau din efecte publice române, calculate după cursul zilei.
Cautiunea poate consta şi dintr'o creanta ipotecara de o sumă certa, precum şi dintr'o inscriptie ipotecara asupra unui imobil.
Cuantumul cautiunii se fixeaza de judecator sau instanţa.
Cautiunea se depune la Casa de Consemnatiuni.
În caz cînd cautiunea consta dintr'o creanta ipotecara, se dispune facerea unei menţiuni despre aceasta în registrul de inscriptiuni, care are valoarea unei cesiuni.
Cautiunea poate fi depusa atît de prevenit cat şi de orice altă persoană.
Cautiunea depusa pentru obtinerea liberarii provizorii, garanteaza numai prezentarea inculpatului la toate actele de instructie, de judecată şi la executarea hotărîrii instanţei judecătorești.
Cautiunea se restitue celui în drept de instanţa care a ordonat depunerea ei, de îndată ce a incetat cauza care determinase depunerea şi condiţiunile impuse au fost respectate.
Odata cu restituirea cautiunii se ordona, cînd aceasta consta dintr'o creanta ipotecara, stergerea menţiunii de pe registru, iar cînd s'a luat o inscriptie ipotecara, radierea acestei inscriptii.
Nerespectarea condiţiilor impuse fără o cauza legitima de împiedicare atrage pierderea cautiunii.
Constatarea nerespectarii condiţiunilor, precum şi pierderea cautiunii, se face de instanţa în faţa careia cauza se găseşte pendinte.
Pierderea cautiunii se constata printr'o încheiere.
Cautiunea declarata pierduta se repartizeaza în modul următor:
1. Statul ia cu preferinta sumele ce reprezinta cheltuielile de judecată;
2. Restul se atribue părţii vatamate pentru despăgubiri, în caz cînd prevenitul nu dispune de alta avere;
3. Dacă nu exista parte civila, sau aceasta a fost despagubita, suma este atribuita fondului amenzilor.
Incheierea care constata pierderea cautiunii rămîne definitivă dacă în termen de 10 zile inculpatul nu justifica cauza împiedicării.
Termenul de 10 zile curge dela data notificarii incheierii de pierderea cautiunii.
Cînd cauza se termina prin neurmarire sau achitare, ordonanţa, incheierea sau hotărîrea, trebuie să dispună şi restituirea cautiunii, care se executa cînd ele rămîn definitive.
Proba în materie penala se face prin urmatoarele mijloace: procese verbale, inscrisuri, martori, informatori, expertize, constatari la faţa locului, indicii, prezumtii şi orice alte mijloace neoprite de lege.
În toate cazurile, judecatorii sînt obligati a recurge, cînd aceasta este posibil, la mijloacele de investigatiune puse de stiinta în serviciul justiţiei, pentru descoperirea adevarului.
Sarcina administrarii probelor în actiunea penala revine Ministerului public sau părţii care după lege are dreptul de a o pune în miscare sau de a o exercită.
Se administreaza mai întîi probele acuzarii şi apoi acelea ale apararii.
Administrarea sau aducerea de probe noi nu se poate respinge pentru cauza de tardivitate, afară de cazul cînd legea prevede altfel.
Proba contrara nu poate fi refuzata decat în cazul cînd nu e concludenta.
Judecatorii aprecieaza probele administrate şi hotarasc după intima convingere. Ei nu pot să-şi intemeieze convingerea decat pe probele administrate în cauza.
Judecatorii pot ordona din oficiu administrarea de noi probe, pe care le cred necesare descoperirii adevarului.
Actele din dosar pot servi ca proba pentru instantele de fond numai dacă au fost puse în discutie în sedinta.
Procesul verbal trebuie să cuprindă:
1. Anul, luna, ziua şi locul unde a fost incheiat;
2. Numele, pronumele şi calitatea functionarului competent care l-a incheiat şi al persoanelor care au asistat, cînd legea prevede şi asistenţa altor persoane;
3. Expunerea faptului comis, timpul şi locul în care a fost savarsit, precum şi numele, pronumele şi domiciliul persoanei care l-a comis, dacă e cunoscuta;
4. Cercetarile facute pentru descoperirea autorului, toate circumstantele inconjuratoare, depozitiile persoanelor ce au cunoştinţa despre infractiune, precum şi orice probe sau indicii care ar veni în sarcina celor presupusi culpabili sau ar putea servi la descoperirea lor;
5. Specificarea operaţiunilor la care au luat parte persoanele chemate;
6. Aratarea motivelor pentru care persoanele indicate la punctele 2 şi 5 au fost impiedecate, sau pentruce au refuzat sa participe sau să semneze.
Procesul verbal mai constata, pe cat posibil şi daunele rezultate din comiterea infractiunii.
Procesul verbal trebuie semnat la sfîrşit şi pe fiecare pagina de functionarul care l-a incheiat, precum şi de persoanele care l-au asistat.
Procesul verbal mai cuprinde, cînd aceasta e posibil şi amprenta digitala a persoanelor invinuite.
Procesul verbal incheiat de ofiterii politiei judiciare, referitor la constatarea infracţiunilor, face dovada despre cele constatate prin el insusi, pînă la proba contrarie. El trebuie să mai cuprindă, dacă este cazul, cercetarile facute pentru descoperirea autorului, toate circumstantele inconjuratoare, depozitiile persoanelor ce au cunoştinţa despre infractiune, precum şi orice probe sau indicii care ar veni în sarcina celor presupusi culpabili, sau ar putea servi la descoperirea lor.
Procesul verbal mai constata pe cat posibil şi daunele rezultate din comiterea infractiunii.
Orice stersatura, rasatura, corectare sau adaugire facuta în conţinutul procesului verbal, nu este luata în seama decat numai dacă este confirmata prin semnatura functionarului care a dresat procesul verbal şi de persoanele care l-au asistat.
Adausurile, răsăturile neconfirmate, care nu schimba înţelesul frazei, rămîn valabile.
Cînd adausurile, răsăturile sau stersaturile sînt cuprinse în declaratia unei persoane, ele sînt valabile numai dacă au şi confirmarea acelei persoane.
În cazurile art. 138 şi 139, stersaturile, răsăturile sau adaugirile, se semneaza, pentru conformitate şi de inculpat sau reprezentantul sau, dacă a asistat şi a semnat procesul verbal.
Nu pot asista ca martori la dresarea proceselor verbale de constatarea infracţiunilor:
1. Minorii pînă la 14 ani sau persoanele care sînt cunoscute ca lipsite de uzul ratiunii. Capacitatea martorilor asistenti se prezuma pînă la proba contrarie;
2. Rudele pînă la al patrulea grad ale functionarului public care instrumenteaza, ale inculpatului, ale persoanei civilmente responsabile, ale părţii civile sau reclamantului;
3. Soldatii şi jandarmii în activitate şi orice alt agent al forţei publice.
Secţiunea II InscrisurileInscrisurile de orice natura ce emana dela părţi, precum şi orice alte acte în legătură cu infractiunea comisa, pot servi ca dovada.
Marturisirea şi aratarile inculpatului, facute cu ocazia declaratiilor, interogatoriilor şi confruntarilor, nu pot servi ca proba decat dacă sînt coroborate cu fapte şi împrejurări de natura a face convingerea ca ele sînt expresiunea adevarului.
Dispoziţia art. 151 se aplică şi declaratiilor inculpatului.
Secţiunea II Martorii şi informatoriiOrice persoană citata ca martor sau informator de judecatorul de instructie sau de instantele de judecată este datoare a se infatisa la locul, ziua şi ora aratata în citatiune şi a da declaratie despre ceea ce stie.
Regele, Regina, Principele Mostenitor şi ceilalti Principi şi Principese ale României nu pot fi chemati ca martori sau informatori.
Preşedintele Consiliului de Ministri, precum şi Patriarhul pot fi ascultati ca martori în cursul instructiei preparatorii, însă numai la locuinta lor şi după o prealabila incunostiintare.
Ministrii se asculta în Capitala, afară de cazul cînd se gasesc în localitatea de reşedinţa a instanţei.
Nu pot fi admisi, sub pedeapsa de nulitate, a depune ca martori sau informatori:
1. Preotul, avocatul, notarul public, medicul, farmacistul, moasa, colaboratorii, precum şi personalul ajutator al acestora, asupra faptelor care le-au fost încredinţate în calitatea lor profesionala;
2. Funcţionarii publici şi fostii functionari asupra chestiunilor confidentiale sau secrete de care au avut cunoştinţa în aceasta calitate.
Cu toate acestea, cei prevăzuţi la punctul 1, cu excepţia preotului, nu pot refuza marturia lor, dacă cel interesat la nedivulgarea faptelor l-a deslegat din proprie iniţiativă de secretul profesional, iar cei prevăzuţi la punctul 2, dacă autoritatea pe lîngă care funcţionează sau au functionat le da incuviintarea în acest sens.
Nu sînt obligati a depune ca martori:
1. Ascendentii şi descendentii legitimi, prin adoptiune sau recunoastere ai inculpatului, copii naturali, sotul sau sotia, fratii, surorile, unchii şi nepotii, precum şi aliatii în acelasi grad, tutorele, curatorul şi pupilul lor. Aceeasi scutire exista şi pentru sotii despartiti;
2. Acela care, prin raspunsurile eventuale s'ar expune el insusi sau ar expune pe sotul sau, sau pe o alta ruda descendenta sau ascendenta, pe fratele sau sora sa, la pedepse penale ori dispretul public.
Depunerile celor aratati mai sus se apreciaza de instanţa potrivit increderii ce ele bot inspira.
Faptul invocat de un martor, pentru refuzul de a depune în cazurile prevăzute de articolul de mai sus, trebuie justificat dacă aceasta i se cere.
Pentru justificare este suficient confirmarea prin juramant a martorului.
Partea vatamata care a renuntat la orice fel de despăgubiri civile şi pe orice cale, poate fi audiata ca martor.
Se asculta ca informatori, fără prestare de juramant:
1. Persoanele care în momentul audierii nu au inca 15 ani impliniti;
2. Aceia care din cauza debilitatii mintale nu au notiunea exacta a valorii juramantului;
3. Cei condamnati pentru juramant fals sau marturie mincinoasa.
Depunerea juramantului de către persoanele de mai sus nu atrage nulitatea declaratiunii.
Fiecare martor trebuie să depună singur şi fără să fie de faţa martorii neaudiati.
Înainte de a audia pe cei chemati a depune, judecatorii se incredinteaza despre identitatea lor.
După aceasta trebuie intrebat martorul despre numele, etatea, locul nasterii, ocupatiunea, legătură în care se afla cu inculpatul şi ceilalti interesati în cauza, dacă nu exista vreo dusmanie între el şi parte, dacă nu a suferit vreo paguba de pe urma infractiunii şi dacă nu se afla în unul din cazurile care îl scutesc de a depune.
Despre toate acestea se face menţiune în procesul verbal.
Martorul, înainte de a fi ascultat, depune sub pedeapsa de nulitate juramantul după formula urmatoare: "Jur pe sfanta cruce şi inaintea lui Dumnezeu, ca voiu spune tot adevarul, numai adevarul şi că nu voiu ascunde nimic din ceea ce stiu".
Martorul pronunţă cu mana pe cruce formula de mai sus după indicatiile judecatorului. Juramantul se presteaza de martor stand în picioare. afară de cazul cînd ar fi împiedicat de o boala sau de o infirmitate.
După prestarea juramantului, judecatorul atrage atenţiunea martorului ca este dator a marturisi adevarul curat şi intreg, după buna stiinta şi pe constiinta şi, ca dacă nu ar declara adevarul, s'ar face culpabil de delictul de marturie mincinoasa.
Martorii, aparţinînd unor confesiuni religioase, recunoscute, depun juramantul în forma prescrisa mai sus însă, modificata în partea religioasa, potrivit credintii lor.
Cei fără confesiune declara pe onoare şi constiinta ca vor spune adevarul.
Mutii şi surdo-mutii, stiutori de carte, jura, transcriind formula de mai sus şi iscalind-o, iar cei care nu stiu sa scrie, jura prin semne, cu ajutorul unui interpret.
Prestarea juramantului în oricare din formele anterioare, are toate consecintele legale ale juramantului.
În cursul instructiei, martorii presteaza juramant numai în cazurile stabilite de lege.
Martorul care este ascultat a doua oara în faţa instanţei de judecată, face declaratiunea de a doua, pe baza primului juramant prestat. Judecatorul reaminteste juramantul deja prestat şi sanctiunile prevăzute de lege pentru marturie mincinoasa.
După prestarea juramantului, judecatorul face cunoscut martorului obiectul cercetării.
Martorul este lasat sa declare dela sine tot ce stie în cauza, după care, judecatorul şi apoi părţile, prin intermediul judecatorului pot să-i pue intrebari.
Intrebarile sînt puse mai întîi de partea care l-a propus şi apoi de partea adversa.
Cînd una din părţi a terminat cu intrebarile ce avea de facut, ea nu mai poate pune alte intrebari decat după ce celelalte părţi au terminat şi numai dacă sînt referitoare la noi circumstanţe de fapt care s'au ivit în urma intrebarilor puse de celelalte părţi.
Preşedintele şi membrii instanţei, atît după răspunsul dat la orice intrebare cat şi după terminarea intrebarilor, pot pune oricate intrebari ar crede necesare.
Dacă părţile ar pune vreo intrebare ce nu este de loc în legătură cu cauza, sau dacă intrebarea şi răspunsul ar vatama onoarea altuia, fără, niciun interes, sau, dacă intrebarea se referă la o imprejurare a carei dovedire este oprita de lege, preşedintele este dator a interzice punerea intrebarii.
Dacă martorul sau expertul face vreo declaratie care nu este în legătură cu cauza, ori este jignitoare sau se referă la o imprejurare ce nu este permis a fi dovedita, preşedintele este dator a-l intrerupe şi a-l face atent ca în răspunsul sau trebuie să sa tina strict de intrebarea ce i s'a adresat.
Martorul nu poate să citeasca declaratii scrise de mai înainte, însă se poate servi de insemnari asupra amanuntelor greu de retinut.
Dacă martorul este mut sau surdomut şi stie sa citeasca şi sa scrie, intrebarile şi raspunsurile se vor face în scris.
Dacă nu stie nici sa citeasca, nici sa scrie, i se ia depozitia printr'un interpret.
Depozitia martorului este consemnata în scris de grefier, după dictarea judecatorului de instructie sau a instanţei şi trebuie semnata pe fiecare pagina şi la sfîrşitul ei de judecator, grefier şi de martor, după ce i s'au citit şi acesta a declarat ca este exacta. Dacă martorul nu voeste sau nu poate să subscrie, se face menţiune despre aceasta.
Orice adaus între randuri sau în orice altă parte a declaraţiei, orice ştersături sau rasaturi trebuiesc aprobate şi subscrise de judecator, de grefier şi de cel care face declaratia.
Adausele, răsăturile, stersaturile neaprobate se socotesc neexistente, numai dacă ele schimba sensul depozitiei în totul sau în parte.
Locurile nescrise din declaratie trebuiesc barate, astfel încît sa nu se poata adauga nimic.
Cînd, prin atestarea unui medic, sau acolo unde nu este medic, se constata prin orice alt mod ca martorul este în neputinta de a se infatisa, judecatorul de instructie trebuie să mearga la locuinta sa, dacă acesta se afla în comuna resedintei sale, iar instantele de judecată pot delega pe unul din judecatori.
Dacă martorul locueste în afară de comuna, judecatorul de instructie sau instanţa poate insarcina pe judecatorul dela judecatorie sa ia sub juramant depozitia sa. Spre acest sfîrşit, judecatorul sau instanţa formuleaza chestiunile asupra cărora martorul urmeaza a fi intrebat.
Dacă martorul are reşedinţa în afară de circumscripţia judecatorului de instructie, sau a instanţei, se procedeaza conform dispoziţiilor referitoare la comisiile rogatorii.
În caz cînd martorul nu locueste în comuna de reşedinţa a judecatorului sau a instanţei delegate, se procedeaza conform alineatului 2 din acest articol.
Dacă sînt contradictii între depozitiile martorilor sau între aratarile acestora şi acelea ale inculpatului, ori ale expertilor, judecatorul sau instanţa poate ordona confruntarea lor.
Dacă judecatorul de instructie sau instanţa are motive sa creada ca un martor a afirmat neadevaruri, a negat adevaruri sau nu a spus tot ce stie relativ la faptele asupra cărora a fost intrebat, incheie proces verbal în prezenta lui şi trimite actul Ministerului public, spre a deschide actiune penala contra martorului, conform art. 277 din codul penal.
Martorul a cărui neprezentare nu este motivata va fi condamnat de judecator sau de instanţa la o amenda dela 100 la 2.000 lei, precum şi la cheltuielile ocazionate cu amanarea procesului. Amenda, în caz de insolvabilitate, se transforma în inchisoare, care nu poate depăşi 5 zile.
Amenda prevăzută în acest articol se pronunţă fără drept de apel. Cheltuielile ocazionate de amanare sînt suportate în mod solidar de toţi cei condamnati, pentru lipsa nejustificata, afara numai dacă judecatorul sau instanţa dispune altfel.
Martorul condamnat la amenda şi restituire de cheltuieli care justifica absenta sa, poate fi scutit de amenda.
Aceasta cerere se poate face cel mai tarziu în termen de 15 zile dela comunicarea condamnarii.
Contra martorului amendat, judecatorul sau instanţa poate emite, pentru termenul următor, mandat de aducere.
În caz de aglomerare a proceselor penale, instanţa de judecată poate dispune ca martorii să fie adusi cu mandat de aducere, chiar pentru prima infatisare.
Pedeapsa prevăzută la art. 160 se aplică şi în caz de refuz nemotivat de a depune ca martor sau de a presta juramantul.
Refuzul martorului de a depune şi în urma aplicarii amenzii, este considerat ca refuz de serviciu datorit legalmente şi pedepsit ca atare de instanţa competenţa. Urmarirea sau executarea pedepsei privative de libertate, în caz de condamnare, inceteaza dacă în timp util martorul consimte a depune juramantul.
Judecatorul sau instanţa poate fixa pentru martorul care ar cere, o indemnizare în sarcina Statului pentru transportul şi cheltuielile ocazionate.
Cel care traeste din salariul zilnic ori saptamanal, afară de indemnizarea de mai sus, poate cere şi o despăgubire pentru cîştigul lui regulat de care a fost privat pe timpul calatoriei şi infatisarii.
Secţiunea III Expertii şi interpreţiiCînd pentru descoperirea adevarului este necesară parerea unor experti, judecatorul de instructie sau instantele de judecată pot numi din oficiu, sau după cererea părţilor, pe una sau trei persoane, care, prin arta, profesiunea sau cunoştinţele lor, sînt în măsura sa indeplineasca insarcinarea ce li se incredinteaza.
Dacă exista medici legisti sau experti oficiali, nu pot fi numite alte persoane, decat dacă împrejurări speciale ar cere aceasta.
Nu pot fi numiti experti, sub sancţiunea nulitatii constatarii sau parerii exprimate, minorii şi aceia care nu pot fi ascultati ca martori.
Calitatea de martor este incompatibila cu aceea de expert în acelasi proces.
Numele persoanei desemnate ca expert din oficiu, este comunicat inculpatului, persoanelor civilmente responsabile, părţii civile şi Ministerului public, care sînt obligati, ca în termen de trei zile dela primirea notificarii să prezinte în scris observatiile ce au de facut asupra persoanei desemnate.
La instantele de judecată comunicarea se face numai părţilor absente.
Inculpatul şi partea civila, în acelasi termen, îşi pot alege, pe cheltuiala lor, cate un consilier tehnic specialist în materie, pe care trebuie să-l declare judecatorului sau instanţei, şi care are dreptul sa urmareasca operaţiunile expertului numit de justiţie, sa arate acestuia masurile ce crede utile pentru descoperirea adevarului şi sa comunice observatiile sale asupra, lucrării expertului, intr'un raport separat care se anexeaza la cel dintai. Ei trebuiesc încunoştiinţaţi de data şi locul unde se face expertiza. Neprezentarea lor din orice cauza nu poate împiedica facerea expertizei.
În cazurile de mai sus nu pot fi admise discutii contradictorii între experti în faţa instanţelor de judecată.
Orice persoană numita expert, e obligata, afară de împiedicare justificata, să-şi indeplineasca misiunea ce i s'a încredinţat sub sancţiunea unei amenzi dela 100 la 2.500 lei, care în caz de repetarea abaterii se indoeste. Amenda se pronunţă fără drept de apel.
În toate cazurile expertul va fi condamnat şi la plata cheltuielilor ocazionate părţilor prin faptul sau.
Dacă expertul face parte dintr'un corp organizat sub raportul profesional, deciziile luate în baza alineatelor de mai sus se comunică corpului, în vederea exercitarii actiunii disciplinare.
Expertul care nu este obligat în virtutea functiunii sale, ca să efectueze asemenea insarcinari, presteaza juramantul în faţa judecatorului sau a instanţei care l-a numit, după urmatoarea formula: "Jur ca-mi voiu îndeplini insarcinarea de expert cu toata constiinta şi nepartinirea unui om de onoare. Asa să-mi ajute Dumnezeu!".
Dispozitiile privitoare la juramantul martorilor se aplică şi expertilor.
Expertului obligat în virtutea functiunii sale i se aminteste juramantul depus.
Judecatorul de instructie sau instanţa hotaraste asupra cererilor de expertiza sau contra-expertiza, asupra recuzarilor, precum şi în general asupra tuturor incidentelor ce s'ar putea ivi cu privire la numirea expertilor şi a expertizei.
Judecatorul de instructie sau instanţa de judecată da expertului, cu ocazia prestarii juramantului, informaţiile necesare indeplinirii misiunii sale şi îl pune în situaţie sa ia cunoştinţa de lucrarile şi datele ce le crede necesare la facerea expertizei.
Dacă expertul declara că nu-şi poate da parerea fără cercetarea probelor adunate asupra punctului care formeaza obiectul expertizei, judecatorul îi poate permite sa examineze, în totul, sau în parte, în cabinetul sau actele şi documentele cauzei.
Dacă crede necesar, judecatorul poate dispune ca expertul sa asiste la interogatoriile inculpatului sau la ascultarea martorilor.
Despre toate acestea judecatorul de instructie sau instanţa incheie proces verbal.
Judecatorul de instructie sau instanţa de judecată poate chiar îndrumă lucrarile de expertiza cînd crede necesar. Oridecateori judecatorul de instructie sau instanţa de judecată, cred util, pot fixa un termen inlauntrul caruia expertul să depună raportul sau să-şi dea opinia, incredintandu-le sub luare de dovada obiectele supuse expertizei.
În caz de moarte violenta sau de moarte a carei cauza e suspecta, judecatorul de instructie sau instanţa dispune facerea autopsiei cadavrului, care nu poate fi miscat din loc, decat în baza unui ordin, dat după o prealabila constatare.
Dacă corpul a fost inmormantat, judecatorul de instructie sau instanţa dispune desgroparea.
Medicul care a dat ingrijire defunctului în timpul bolii, care a precedat direct moartea, nu poate participa la autopsie, el poate totusi să fie chemat pentru a da lamuriri asupra mersului bolii.
Înainte de autopsie, judecatorul de instructie face o descriere exacta a cadavrului, şi de este posibil se ia fotografia pozitiei în care se găseşte, şi stabileste identitatea lui, dacă este necesar, prin chestionarea persoanelor care au cunoscut pe defunct.
Dacă inculpatul este faţa, i se arata cadavrul spre a-l recunoaste.
Cînd cadavrul este necunoscut, judecatorul ordona orice măsură crede de cuviinta pentru stabilirea identităţii.
Raportul scris al expertului trebuie să cuprindă opinia sa şi dacă sînt mai mulţi experti şi exista divergenta, parerea motivata a fiecaruia dintre ei.
Raportul semnat de expert trebuie vizat de judecator şi de grefier, pe fiecare fila şi tinut la dispoziţia părţilor.
Judecatorul de instructie sau instanţa poate dispune o noua expertiza prin aceeasi experti sau prin altii, dacă socoteste ca expertiza facuta nu este completa.
Judecatorul de instructie sau instanţa ordona o noua expertiza cînd recuzarea a fost propusa şi admisa după ce expertul a facut raportul.
În caz de infractiuni în contra persoanelor sau în contra pudoarei dacă exista divergenta între opinia expertilor numiti de judecatorul de instructie sau de instanţa şi consilierii tehnici, rapoartele depuse sînt trimese spre control şi verificare comisiunii medico-legale.
În materie criminala, avizul comisiunii medicolegale este obligator.
Cînd responsabilitatea infractorului pare indoelnica, judecatorul de instructie sau instanţa dispune examinarea stării sale mintale prin medici psihiatri şi numai în lipsa acestora prin alti medici.
Medicii experti pot cere ca inculpatul să fie pus sub observatie intr'o casa de sănătate. Judecatorul sau instanţa, determina atît casa de sănătate cat şi durata cat va fi tinut sub observatie şi care nu poate depăşi 6 saptamani.
Numai în cazurile excepţionale, judecatorii, după cererea expertilor, pot prelungi acest termen cu inca un numar de zile ce se socotesc strict necesare.
În infractiunile de falsificare de moneda, sau moneda hartie, timbre sau marci postale, judecatorul de instructie sau instanţa poate cere, lamuririle institutului sau autorităţilor care se ocupa cu emiterea, monedei, marcilor sau timbrelor, asupra neautenticitatii sau falsificarii monedei sau timbrelor, precum şi asupra felului cum este presupus ca s'a procedat de către delincvenţii:
În caz de falsificare a unei monede straine, moneda metalica sau hartie, timbre sau marci, judecatorul de instructie sau instanţa poate cere, pe cale diplomatica, şi opinia institutului strain de emisiune.
În delictele de fals în acte, judecatorul ordona să fie prezentate scripte de comparatie.
Dacă scriptele se gasesc în depozite publice, autorităţile în drept sînt datoare a elibera acele scripte.
Dacă scriptele se gasesc la un particular care nu este printre persoanele prevăzute la art. 148, judecatorul îl invita să le prezinte. În caz de refuz, se pedepseste conform art. 243 din codul penal.
Scriptele de comparatie trebuiesc vizate de judecator şi grefier, cum şi de acela care le prezinta.
Judecatorul poate dispune ca inculpatul să prezinte o scriere cu mana proprie sau sa scrie sub dictarea sa.
Dacă inculpatul refuza, se face menţiune în procesul verbal.
În caz de bancruta simpla ori frauduloasa, expertii constata şi se pronunţă în special. asupra urmatoarelor chestiuni:
1. Ce fel de datorii a facut comerciantul falit din momentul de cînd a stiut sau a trebuit să-şi dea seama ca este insolvabil, cu cat pasivul intrece activul şi în ce moment pasivul a depasit activul;
2. Dacă comerciantul falit a tinut registrele legale, dacă în registre nu sînt spatiuri goale, dacă nu sînt înregistrări rase, sterse sau devenite nevizibile, prin înregistrări ulterioare;
3. Dacă din registre rezultă ca în fiecare an falitul a dresat bilantul.
În cazul cînd s'ar ivi banuieli ca falitul nu a tinut exact registrele sale comerciale sau ca le-a modificat în mod fraudulos, expertii sînt datori sa cerceteze registrele suspecte, precum şi cele ce sînt în legătură cu acestea şi să constate:
1. Dacă sînt contraziceri între registrele suspecte şi celelalte;
2. Dacă rezultă indicii ca inregistrarile suspecte s'au operat prin schimbarea continutului original al registrelor;
3. Care au fost efectele falsurilor înregistrate asupra stării materiale a falitului.
Judecatorul de instructie sau instanţa numeste un interpret special:
1. Pentru a interoga sau audia un mut sau surdo-mut; cu care nu se poate înţelege direct;
2. Pentru a interoga sau audia o persoană care nu cunoaste limba română;
3. Pentru a traduce un act scris în limba străină;
4. În orice alte cazuri găseşte necesar.
Dispozitiile referitoare la experti se aplică şi interpreţilor. Pentru numirea şi alegerea interpreţilor se au în vedere dispozitiile speciale ale regulamentului relativ la interpreţi.
Onorariile interpreţilor şi expertilor sînt fixate de judecator şi suportate de Stat.
Cu toate acestea judecatorul poate dispune ca cheltuiala expertizei să fie suportata în tot sau în parte de acela care a cerut expertiza, şi sa-l oblige a depune anticipat suma corespunzătoare.
lDaca pentru descoperirea adevarului, este necesar a se face constatari locale, ofiterul de politie judiciara, judecatorul de instructie sau instanţa, procedeaza la o cercetare la faţa locului.
Cînd cercetarea la faţa locului este facuta de politia judiciara sau de judecatorul de instructie, ea trebuie efectuata, cînd aceasta e posibil, în prezenta a doi martori asistenti.
Nu pot fi martori asistenti persoanele prevăzute în art. 142.
Judecatorul de instructie este insotit de grefier. El incunostiinteaza pe procuror şi în afară de cazurile de extrema urgenta se incunostiinteaza şi inculpatul şi partea civila.
Instanţa de judecată efectueaza cercetarea locala prin completul de judecată în asistenţa procurorului şi a grefierului, cu citarea părţilor.
Neprezentarea celor încunoştiinţaţi sau citati legalmente nu împiedica efectuarea cercetării.
În toate cazurile, dacă inculpatul este arestat şi prezenta sa este necesară, el poate fi adus la cercetare sau reprezentat de aparatorul sau, sau de un membru major al familiei sale, ori de un imputernicit.
Dacă pentru cunoasterea şi aprecierea faptelor, care urmeaza a se constata prin cercetarea la faţa locului, sînt necesare cunoştinţe speciale, se recurge la experti conform art. 164 şi urmatorii.
Procesul verbal incheiat cu ocazia cercetării, trebuie redactat lamurit şi amanuntit, astfel ca obiectele examinate, situaţiunea locului, starea corpului delictului, urmele şi indiciile aparente gasite, să fie redate cu preciziune, şi dacă este cu putinta, după dimensiuni. În acest scop se fac schite, desenuri, ori fotografii necesare care se alatura la procesul verbal.
În procesul verbal se consemneaza şi declaratiunile persoanelor audiate.
Cel ce face cercetarea poate opri pe oricine de a iesi din casa sau de a se departa dela locul unde ce face cercetarea, pînă la incheierea procesului verbal.
Cei care contravin acestei dispozitii pot fi adusi şi ascultati.
În caz de neurmare se poate emite contra lor mandat de aducere şi se pot detine pînă la terminarea cercetarilor. În nici un caz detinerea nu poate depăşi 24 ore.
Orice elemente rezultate fie din stari materiale, fie din împrejurări sau situaţiuni nematerializate, dacă sînt de natura a pune în lumina adevarul, constituesc indicii şi pot fi folosite de judecatori în formarea convingerii lor.
Consecintele logice trase din stari sau împrejurări cunoscute dacă sînt de natura a conduce la aflarea adevarului, constituesc prezumtiuni şi pot fi de asemenea folosite de judecatori în formarea convingerii lor.
Cartea II Primele cercetari, urmarirea şi instructiaPrimele cercetari au de scop strangerea informatiunilor sau probelor necesare pentru punerea în miscare a actiunii penale. Ele constau în efectuarea oricăror investigatiuni menite a descoperi crimele, delictele şi contraventiunile, precum şi pe faptuitorii lor.
Primele cercetari trebuiesc terminate îndată ce s'au strans informatiuni sau probe pentru atingerea scopului de mai sus.
Denunt se numeste incunostiintarea despre vreo calcare a legii penale.
Denuntul trebuie să fie semnat de denuntator sau de un procurator special al său.
Pentru denuntul verbal, procurorul, judecatorul de instructie sau ofiterii de politie judiciara, incheie proces verbal semnat de ei şi de denuntator, şi dacă acesta nu stie a subscrie se face menţiune despre aceasta.
Dacă denuntatorul sau imputernicitul sau nu stiu sau nu voesc sa subscrie se face menţiune despre aceasta.
Procura rămîne intotdeauna alaturata la actul de denuntare şi denuntatorul este în drept a scoate copie de pe actul sau de denuntare.
Plangerea se face de persoana care a suferit vatamare în urma unei infractiuni, personal sau prin procurator, şi care poate avea calitatea de parte civila.
De asemenea pot face plangere sotul pentru sotie, ascendentul pentru descendentul minor, supus puterii sale, tutorul, curatorul, pentru tot ce se referă la tutela, afară de cazul cînd legea dispune altfel.
Plangerile şi orice cerere scrisa adresata autorităţilor judiciare sau instanţelor penale, trebuiesc redactate în limba română.
Ele trebuie să cuprindă numele şi pronumele, calitatea şi domiciliul petitionarului, obiectul cererii şi motivele pe care se intemeiaza.
Cînd plangerea este adresata direct instanţei, ea trebuie să cuprindă şi descrierea faptului, indicarea autorului sau a persoanei responsabile, aratarea dovezilor, declaratia dacă se constitue sau nu parte civila şi domiciliul părţilor şi al martorilor.
Dispozitiile referitoare la denunt se aplică şi plangerii.
Nu se pot ordona şi începe cercetari cu privire la infractiuni, cînd după lege este necesară o plangere prealabila, decat pe baza unei asemenea plangeri.
Orice autoritate, orice functionar sau ofiter public, care ar lua cunoştinţa de vreo crima sau delict, are indatorirea sa informeze îndată pe procurorul tribunalului în a cărui circumscriptie s'a comis crima sau delictul, sau pe procurorul de pe lîngă tribunalul, unde invinuitul s'ar putea afla, şi de a transmite acestui magistrat toate informaţiile, actele relative la faptul incriminat şi datele ce poseda. Totdeodata cînd este în exercitiul functiunii trebuie să ia măsuri ca sa nu dispara urmele infractiunii, pentru pastrarea corpurilor delicte şi a celorlalte obiecte probatorii.
Orice persoană care ar fi fost martora la savarsirea unui atentat, fie contra sigurantei publice, fie contra vietii sau proprietăţii unei persoane, sau are cunoştinţa despre atari fapte; este de asemenea obligata de a instiinta de îndată pe procuror sau pe oricare ofiter de politie judiciara.
Denunjurile prevăzute în cele doua articole precedente nu sînt supuse la niciun fel de formalitate.
Cercetarile pot fi pornite sau ordonate fie din oficiu, cînd nu este nevoie de o plangere prealabila, fie pe baza unui denunt sau a unei plangeri.
Primele cercetari se fac de către funcţionarii politiei judiciare, în condiţiile şi după distinctiunile prevăzute mai jos, afară de cazurile cînd legea dispune altfel.
Secţiunea I Atribuţiile Ministerului public în faza primelor cercetariProcurorul de îndată ce afla ca s'a comis o crima sau un delict sau a primit o plangere sau un denunt despre aceasta, cerceteaza singur sau da ordin, dacă este cazul, ofiterilor de politie judiciara sa faca cercetari pentru descoperirea adevarului.
El poate cere efectuarea intregei cercetari, sau numai a unor acte. El indrumeaza cercetarile, controlează mersul lor şi felul de a proceda al autorităţilor care cerceteaza.
Procurorul poate ordona oricand terminarea primelor cercetari.
În caz de crime sau delicte grave, precum şi cînd faptuitorii nu sînt cunoscuti, procurorul poate trimete denunjurile şi plangerile primite deadreptul judecatorului de instructie spre a face primele cercetari.
De asemenea el îi poate trimite actele de cercetare incheiate de alti ofiteri de politie judiciara, pentru continuarea cercetarilor.
Dacă denunjurile sau plangerile primite sînt referitoare la infractiuni ce nu intră în competenţa instanţelor din circumscripţia sa, el trimite denuntul sau plangerea Ministerului, public competent, sau autorităţii administrative ori militare sau altor autorităţi competente.
În caz de crime sau delicte grave, procurorul tribunalului este obligat a incunostiinta de îndată pe procurorul general al Curtii de Apel respective.
Secţiunea II Politia judiciara şi funcţionarii care o exercităPolitia judiciara se exercită de către Ministerul public de pe lîngă tribunal, sub supravegherea procurorului general de pe lîngă Curtea de Apel, precum şi de toţi funcţionarii care după lege au calitatea de ofiteri de politie judiciara, în condiţiile prevăzute de acele legi.
Pe lîngă parchetul fiecarui tribunal funcţionează, numiti sau detasati, unul sau mai mulţi ofiteri de politie judiciara, după aprecierea Ministerului Justiţiei, de acord cu Ministerul Internelor, spre a efectua cercetarile ordonate de parchet, precum şi delegatiunile date de judecatorii de instructie.
Cînd în organizarea politiei exista servicii speciale de politie judiciara, detasarile prevăzute mai sus se fac din personalul acelor servicii.
Judecatorii dela judecatorii exercita politia judiciara în circumscripţia lor în condiţiunile art. 223.
Secţiunea III Atributiunile politiei judiciare şi procedura primelor cercetariOfiterul de politie judiciara urmareste descoperirea contraventiilor politienesti în circumscripţia sa în conformitate cu dispozitiile legii de faţa şi ale legilor speciale.
El primeste rapoartele, denunjurile şi plangerile referitoare la contraventiile politienesti şi face cercetarile cuvenite, incheind procese verbale în conformitate cu dispozitiile art. 138 şi urmatorii şi inainteaza actele instanţei competente în cel mult trei zile.
Ofiterul de politie judiciara, aflandu-se în urmarirea unui infractor, poate instrumenta în cazuri urgente şi în afară de circumscripţia sa, avizand despre aceasta parchetul sau organele politienesti superioare.
În comunele despartite în mai multe circumscriptii (sectoare), comisarul de politie indeplineste aceste functiuni în mod statornic în circumscripţia sa şi incidental, în toata intinderea comunei unde este stabilit, fără a distinge dacă contraventia s'a facut în sectorul sau ori în altul din aceeasi comuna.
Circumscripţia nu margineste competenţa sa respectiva, ci indica numai circumscripţia în care este dator a-şi îndeplini functiunile în mod statornic şi regulat.
Cînd vreunul din comisarii de politie ai aceleeasi comune se afla, pentru legitime motive, împiedicat de a functiona, comisarul circumscriptiei vecine este indatorat a-l suplini.
Ofiterul de politie judiciara primeste denunjurile şi plangerile referitoare la crimele şi delictele comise în circumscripţia unde îşi exercită functiunea.
El incunostiinteaza de îndată pe procurorul tribunalului despre crimele şi delictele ce i s'au adus la cunoştinţa, procede la facerea cercetarilor şi ia măsuri pentru ca infractorii sa nu se ascunda sau sa dispara, precum şi pentru a pastra intacte toate urmelor infractiunii, corpurile delicte şi orice alte obiecte probatorii.
El este de asemenea dator a primi denunjurile şi plangerile relative la crime sau delicte comise în afară de circumscripţia sa, şi a le trimete fără intarziere autorităţilor competente.
Contra invinuitilor fugiti sau disparuti, dacă faptul savarsit este din acelea care atrage detinerea preventiva, ofiterii de politie judiciara sînt obligati a lua imediat măsuri pentru urmarirea şi prinderea lor.
În baza ordinului de urmărire adresat autorităţilor, invinuitul trebuie condus fără intarziere în faţa ofiterului de politie judiciara care a cerut urmarirea.
Ofiterul de politie judiciara este dator să se supuna neconditionat ordinelor parchetului în privinta cercetarilor. El le efectueaza instiintand parchetul despre masurile luate şi despre rezultatul lor.
Ofiterul de politie judiciara primind ordinul parchetului, culege toate informatiunile pentru descoperirea celor vinovati, se transporta de îndată la faţa locului, de este cazul, şi face toate cercetarile pentru constatarea crimelor şi delictelor.
El asculta toate persoanele care au cunoştinţa despre fapt şi acelea dela care se poate astepta o deslusire asupra faptelor.
El constata starea lucrurilor şi orice urme lasate de infractiune, aduna toate probele şi corpurile delicte, precum şi orice informatiuni referitoare la trecutul infractorului, conduita lui, raporturile cu victima şi atitudinea după comiterea infractiunii, incheind despre toate acestea procese verbale în conformitate cu art. 138 şi urmatorii.
El constata pe cat posibil şi pagubele rezultate din comiterea infractiunii.
Cînd o lege speciala prevede pentru constatarea infracţiunilor şi pe ofiterul politiei generale, cercetarea se face de cel dintai sezisat, care anunta de îndată şi pe celalalt.
În caz de crime sau delicte, ofiterii de politie judiciara pot dispune retinerea invinuitilor pentru cercetari, numai în urmatoarele cazuri:
1. În caz de infractiuni flagrante, dacă identitatea infractorului prins nu se poate constata îndată sau chiar cînd fără aceasta din urma circumstanta pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de trei luni inchisoare;
2. Dacă invinuitul a fugit ori s'a ascuns, cu scopul de a se sustrage urmaririi şi nu s'a prezentat ulterior de buna voie autorităţii, de asemenea dacă a comis acte ori a facut pregatiri pentru fuga, precum şi cînd nu are locuinta statornica ori mijloace regulate de existenta sau este necunoscut şi nu-şi poate legitima identitatea;
3. Dacă exista probe ca invinuitul a incercat sau incearca sa castige pe unul dintre coautori, instigatori, complici, tainuitori, martori; experti, ori a incercat sau incearca a nimici, modifica ori ascunde urmele infractiunii;
4. Dacă invinuitul este strain şi exista temere fondata ca fiind în libertate nu se va prezenta în cazul cînd va fi din nou chemat;
5. Dacă invinuitul în cursul cercetarilor deschise în contra lui a comis o noua crima sau delict, ori dacă exista probe ca invinuitul a amenintat ca va aduce la indeplinire crima sau delictul incercat, ori va comite o noua crima sau delict;
6. Dacă invinuitul este cunoscut ca infractor din obiceiu sau recidivist;
7. În caz de crima, sau în caz de delict, cînd acesta se pedepseste de lege cu o pedeapsă mai mare de un an sau cînd a fost savarsit prin mijloace teroriste sau cu ferocitate.
Retinerea pentru cercetari nu poate avea loc în cazul infracţiunilor de presa.
Retinerea pentru cercetari prevăzută în articolul precedent nu poate dura mai mult de 24 ore, sub sancţiunea pedepsei prevăzute de codul penal pentru delictul de arestare ilegala.
În cauzele complicate dacă cercetarea necesita un timp mai indelungat, retinerea pentru cercetari nu se poate prelungi decat cu autorizatia judecatorului de instructie sau, în cazurile extrem de urgente, a judecatorului dela judecatorie. Retinerea astfel prelungita nu poate depăşi trei zile sub sancţiunea prevăzută mai sus.
Motivele care au determinat prelungirea retinerii trebuiesc comunicate în scris celui retinut în prima zi a prelungirii.
În procesul verbal de cercetare se face menţiune de ziua şi ora cînd a inceput retinerea pentru cercetari, de motivele care au determinat-o, precum şi de data şi ora liberarii dacă s'a facut mai înainte, de trimiterea la parchet.
Dacă invinuitul retinut se găseşte în cazul art. 206, punctul 1 şi e necesară o autorizare de a proceda, ea se cere imediat, continuand provizoriu retinerea în condiţiunile de mai sus.
În toate cazurile de retinere pentru cercetari, minorii se ţin separat de adulti, de asemenea femeile separat de barbati.
Ofiterul de politie judiciara poate efectua perchizitii corporale cu ocazia prinderii sau retinerii invinuitului. Perchizitia corporala asupra unei femei nu se poate face decat de o femeie,
Perchizitia domiciliara nu se poate face decat cu autorizarea judecatorului de instructie, în conformitate cu dispozitiile art. 247.
Cînd ar fi temeri ca pînă la primirea autorizatiei judecatorului de instructie s'ar putea nimici ori modifica urmele infractiunii, ea poate fi data de judecatorul dela judecatoria respectiva.
Perchizitia în caz de urgenta se poate face fără autorizatie, cînd nu este opunere.
Atît despre perchizitia corporala cat şi cea domiciliara se incheie proces verbal.
În caz de moarte violenta sau dacă cauza mortii este necunoscuta ori suspecta, ofiterul de politie judiciara este obligat a cere asistenţa medicului legist sau în lipsa acestuia a unui medic oficial, care face raport asupra cauzelor mortii şi despre starea cadavrului.
În caz de ranire, lovire, avort, viol sau alta infractiune în care este nevoie de constatari medicale, ofiterul de politie judiciara poate cere concursul medicilor mai sus aratati pentru examinarea victimelor.
Ofiterul de politie judiciara ridica spre pastrare armele şi orice alt lucru ce pare ca a servit sau a fost destinat la comiterea crimei ori delictului sau care este un produs al infractiunii, precum şi orice ar putea servi la descoperirea adevarului; el cere invinuitului sa dea explicatiuni asupra acestor lucruri.
Cînd sînt banueli ca la domiciliul inculpatului ar fi acte sau obiecte care ar servi c'a probe; ofiterul de politie judiciara va cere de îndată autorizatia prescrisa de art. 208 şi le ridica incheind proces verbal.
Obiectele luate de ofiterul de politie judiciara trebuiesc, după natura lor, impachetate sau închise, şi în totdeauna etichetate şi sigilate cu sigiliul oficiului sau.
Dacă ar fi oarecare obiecte pe care nu se pot scrie, ofiterul de politie judiciara trebuie să le aseze, pe cat posibil, fie în saci, fie în vase, care se sigileaza. Probele se iau în dublu, cînd aceasta e posibil.
Operaţiile prescrise prin articolele de mai sus se fac în prezenta invinuitului, dacă, este arestat, sau, dacă el insusi nu asista, în prezenta unui imputernicit al său.
Obiectele i se prezinta, spre a le recunoaste şi a le insemna şi la caz de nestiinta sau refuz din parte-i, se face menţiune de aceasta în procesul verbal.
Invinuitul trebuie să fie intrebat asupra numelui, etatii, religiunii, locului nasterii, locuinţei, cetateniei, ocupatiunii, stării civile, averii, situaţiunii militare şi dacă a mai fost pedepsit, unde, cînd şi pentru ce.
După stabilirea identităţii i se pune în vedere interactiunea de care este invinuit şi trebuie intrebat ce are de spus în apararea sa. În răspuns se trec şi imprejurarile ce îi sînt favorabile.
Nu se pot intrebuinta faţă de persoanele cercetate, violenta, promisiuni, indemnuri, amenintari ori alte mijloace de constrangere, în scop de a obtine marturisiri.
De asemenea este oprit de a determina pe un banuit sa savarseasca sau sa termine o faptă penala în scopul de a obtine indicii sau probe.
Invinuitul nu poate fi obligat sa răspundă despre împrejurări asupra cărora trebuie să pastreze secretul impus de situaţiunea sa de functionar, afara numai dacă s'a obţinut incuviintarea autorităţii respective.
Acela care calca dispozitiile de mai sus, este pedepsit disciplinar, fără prejudiciul sanctiunii penale.
Ofiterul de politie judiciara, care face primele cercetari are în exercitiul functiunii sale, dreptul de a cere direct ajutorul puterii publice.
Procesele verbale privitoare la constatarea crimelor şi delictelor, în conformitate cu dispozitiile de mai sus, trebuiesc de îndată inaintate parchetului tribunalului respectiv, împreună cu cei retinuti, precum şi toate corpurile delicte.
Secţiunea IV Procedura primelor cercetari în caz de infractiuni flagranteInfractiune flagranta este aceea descoperita în momentul comiterii sau imediat după comitere.
Este de asemenea socotita infractiune flagranta şi aceea ai carei faptuitori sînt urmariti, imediat după savarsire, de partea vatamata, de martorii oculari sau de strigatul public, ori au fost surprinsi cu efecte, arme, instrumente, hartii sau alte obiecte de natura a-i presupune autori sau complici, aproape de locul şi de timpul comiterii infractiunii.
Infractiunea continua, se considera flagranta, pînă la încetarea actiunii delictoase.
În cazurile de mai sus, orice persoană are dreptul sa prinda pe faptuitor şi sa-l conduca inaintea autorităţilor.
În toate cazurile de crima sau delict flagrant, ofiterul de politie judiciara este obligat sa inceapa de îndată cercetari şi sa instiinteze pe procurorul tribunalului, care poate cere judecatorului de instructie să se transporte fără intarziere la faţa locului pentru constatarea şi instruirea infractiunii.
În toate cazurile flagrante de crima sau de delict, ofiterul de politie judiciara are dreptul sa faca perchizitii domiciliare şi să efectueze cercetarile.
Procesele verbale de constatarea infractiunii se inainteaza Ministerului public, în cel mult trei zile dela comiterea infractiunii, împreună cu corpurile delicte şi cu cei retinuti pentru cercetare.
În cazurile prevăzute de art. 226, procurorul trebuie să se conforme dispoziţiilor din acel articol.
În materie de contraventii flagrante şi pedepsite de lege, numai cu amendă, ofiterul de politie odata cu constatarea faptului încasează dela contravenient amenda, dacă acesta declara ca îşi recunoaste vinovatia şi voeste a nu mai fi supus judecatii, declaratie care se consemneaza în procesul verbal.
În acest caz amenda este minimum prevăzut de lege. Contravenientului i se elibereaza dovada dintr'un carnet special cu cotor.
Procedura prevăzută pentru crimele şi delictele flagrante nu se aplică minorilor.
Secţiunea V Primele cercetari facute de judecatorul de instructieÎn cazurile prevăzute de art.194, judecatorul de instructie procede la facerea cercetarilor, conformandu-se dispoziţiilor referitoare la cercetarile efectuate de ofiterii de politie judiciara.
După terminarea cercetarilor, actele dresate sînt inaintate Ministerului public care procede conform dispoziţiilor cuprinse în Cartea II, Titlul II.
Secţiunea VI Primele cercetari facute de judecatorul dela judecatorieJudecatorul dela judecatorie exercita în comunele rurale din circumscripţia sa politia judiciara, putand cere concursul celorlalţi ofiteri ai politiei judiciare pentru aceasta.
Pentru infractiunile de competenţa sa, judecatorul nu poate face cercetari, el poate însă ordona ofiterilor de politie judiciara din circumscriptie sa faca aceste cercetari.
Pentru infractiunile ce nu sînt supuse jurisdictiei sale, şi în cazul cînd alte organe de cercetare n'au intervenit, el are dreptul, fie din oficiu, fie după sezisarea facuta de cel vatamat, sa faca numele cercetari şi sa ia măsuri de descoperire şi prinderea autorilor.
Procurorul nu poate insarcina pe judecatorii dela judecatorii cu facerea primelor cercetari.
Ministerul public de pe lîngă tribunale, după primirea actelor privitoare la primele cercetari, procedeaza în modul următor:
1. Dacă faptul constitue crima, trimite cauza judecatorului de instructie, cu concluzii de a instrui;
2. Dacă faptul este un delict de natura complicata, trimite cauza judecatorului de instructie pentru instruire, iar în caz contrar direct instanţei competente, pentru judecare;
3. Dacă faptul este contraventie, trimite cauza în judecata instanţei competente;
4. Dacă faptul nu se dovedeste ori nu intruneste elementele unei infractiuni, sau actiunea penala este stinsa, Ministerul public claseaza motivat cauza. Plangerea, însoţită de constituire de parte civila, nu obliga pe Ministerul public sa puna în miscare actiunea penala. Dacă cercetarea a fost pornita în urma unei plangeri, Ministerul public este obligat a comunică în termen de opt zile dela clasare, rezolutiunea sa părţii care a facut plangerea;
5. În cazul cînd actiunea penala nu poate fi pusa în miscare decat în urma indeplinirii unor formalitati prealabile, Ministerul public nu poate deschide actiunea penala decat după indeplinirea acelor formalitati.
Dacă invinuitul se bucura de o imunitate de ordin constituţional sau decurgînd din conventii internationale şi dacă în aceasta privinta exista vreo indoiala, Ministerul public nu poate începe urmarirea decat după indicatiile scrise ale ministrului justiţiei, iar urmarirea inceputa se suspenda;
6. Dacă faptul, fie din cauza locului unde a fost comis, fie din cauza naturii sale sau a calităţii invinuitului, este de competenţa altei instante decat a aceleia din circumscripţia sa, el trimite cauza Ministerului public de pe lîngă instanţa respectiva.
În toate cazurile de urmărire, Ministerul public este dator ca în rechizitiile sale sa precizeze faptul urmarit şi numele persoanelor pe care le socoteste vinovate, sa arate calificarea juridica a faptului şi textele de lege pe care se intemeiaza urmarirea, indicand şi martorii ce urmeaza a fi audiati, cînd cauza este trimisa instanţei de judecată.
În caz de trimitere la judecatorul de instructie, Ministerul public este obligat a pune concluzii şi în privinta persoanelor a caror arestare o crede necesară.
În caz de delicte flagrante, pedepsite cu inchisoare corectionala pînă la maximum 3 ani, savarsite în oraşele de reşedinţa sau în imediata lor apropiere, ori în balciuri, porturi, gari, trenuri şi în general în orice vehicule de transport în comun de persoane sau marfuri, Ministerul public poate trimite de îndată cauza instanţei competente din orasul de reşedinţa.
Aceeasi procedura se va urma de Ministerul public şi pentru delictele comise în timpul cînd infractorul era arestat, detinut sau se afla în executarea unei măsuri de siguranţă.
În cazurile de mai sus, Ministerul public poate reface şi completa cercetarile, efectuand orice act de instructie ar crede, poate emite contra inculpatului un mandat de arestare, în condiţiile art. 206 şi în forma prevăzută de art. 256. Copie de pe acest mandat de arestare se inmaneaza prevenitului care are drept a fi asistat de un aparator în condiţiunile art. 77.
Dispozitiile de mai sus nu se aplică delictelor comise de minori, delictelor politice şi de presa, celor a caror procedura este reglementata prin legi speciale, precum şi delictelor prevăzute de art. 470, 471, 472, 476, 478, 510, punctul 2, 511 şi 512 din codul penal sau celor pedepsite numai cu amendă.
În materie de delicte şi contraventii de competenţa judecatoriei, partea vatamata are dreptul, prin plangere directa, independent de constituirea de parte civila, sa puna în miscare actiunea penala şi sa o exercite în faţa acelei instante.
În materie de delicte de competenţa tribunalului, partea vatamata poate să puna în miscare actiunea penala, prin plangere directa în faţa instanţelor de judecată, dacă se constitue parte civila şi numai după ce plangerea adresata Ministerului public a fost clasata şi a primit instiintarea acestuia conform art. 224, punctul 4.
Partea vatamata care a facut plangere în condiţiile de mai sus, nu se mai poate adresa pentru acelasi fapt şi judecatorului de instructie.
Dacă în urma plangerii directe, introdusa în condiţiile de mai sus, inculpatul a fost achitat, reclamantul poate fi condamnat la daune către inculpat, care vor fi egale cu dela 5 pînă la 10 ori valoarea cheltuielilor facute de acesta cu ocazia procesului, fără prejudiciul pedepselor penale, dacă faptul constitue o infractiune.
În materie de crima, plangerea părţii vatamate cu constituire ca parte civila, adresata judecatorului de instructie, pune în miscare actiunea penala.
Asociaţiile constituite în formele legale pentru proteguirea intereselor membrilor lor, pot pune în miscare actiunea penala, prin plangere, potrivit dispoziţiilor art. 227 şi urmatorii, pentru infractiunile care ar aduce atingere scopului general urmarit sau intereselor membrilor lor.
Asociaţiile, constituite în vederea combaterii unor anumite infractiuni, conform legii pentru persoanele juridice şi al caror statut prevede în mod expres aceasta, pot pune în miscare actiunea penala pentru acele acte şi pot pune concluzii pentru aplicarea pedepsei. Ele nu au însă dreptul de a se constitui parte civila.
Actiunea penala poate fi pusa în miscare şi sustinuta în faţa instanţelor de administraţiile Statului, în condiţiile prevăzute de legile speciale pentru delictele comise în dauna acelor administratiuni.
În materie de contraventii, actiunea penala poate fi pusa în miscare şi prin trimiterea actelor direct instanţei de către ofiterii de politie judiciara, conform art. 199.
Instructia are de scop descoperirea şi constatarea probelor şi indiciilor pe baza cărora se poate decide dacă este cazul ca inculpatul să fie trimis în judecata.
Instructia se face de judecatorul de instructie, afară de cazurile cînd legea dispune altfel.
Judecatorul de instructie poate fi sezisat, conform art. 224 şi 229, precum şi prin trimitere dela alte autorităţi sau instante. El se poate sezisa şi din oficiu, în caz de crima sau delict flagrant.
Instructia se face în urmatoarele cazuri:
1. În toate cazurile de crima;
2. Pentru delicte, cînd Ministerul public găseşte ca este necesară.
Judecatorul de instructie, în caz de plangere, conform art. 229, comunică procurorului plangerea, înainte de a proceda la orice acte de instructie, pentru ca acesta să poată face rechizitiile ce va socoti.
Oricare ar fi aceste rechizitii, judecatorul de instructie este tinut sa proceada la instruirea cauzei.
Pînă la terminarea definitivă a instructiei, partea vatamata nu poate investi direct instanţa de judecată pentru acelaşi fapt, iar dacă s'a obţinut vreo hotărîre prin calcarea acestei dispozitii, ea este nula.
Afara de cazuri excepţionale, în cauze complicate şi numai cu incuviintarea expresa a Camerei de scuzare, instructia unei cauze nu poate dura mai mult de 40 zile.
Instructia se face numai pentru fapta aratata în rechizitor sau plangere şi numai contra persoanei invinuite de acea fapta.
Dacă în cursul instructiei se iveste necesitatea extinderii cercetarilor asupra unui alt fapt sau contra altor persoane, judecatorul de instructie comunică actele procurorului, care în termen de cel mult 5 zile îi transmite concluziile sale, fără ca prin aceasta judecatorul să fie împiedicat de a îndeplini orice acte de instructie ce nu sufera amanare.
Judecatorul de instructie este intotdeauna asistat de grefier.
Procurorul este în drept sa ia cunoştinţa în orice stadiu despre lucrarile efectuate de judecatorul de instructie, cu indatorirea de a restitui actele în cel mult 24 ore.
Aparatorul inculpatului nu poate asista la actele de instructie, afară de cazurile prevăzute de lege; poate însă în tot cursul instructiei să prezinte judecatorului cereri sau memorii.
Partea vatamata poate de asemenea prezenta în cursul instructiei cereri şi memorii.
Judecatorul de instructie este dator sa citeze persoanele aratate prin denunt sau plangere, precum şi pe acele propuse de părţi, sau orice altă persoană pe care crede necesar a o asculta.
Judecatorul îşi indreapta cercetarile în toate directiile rezultand din actele primelor cercetari şi din aratarile părţii vatamate şi ale invinuitului, aduna toate elementele necesare instructiunii, fie în favoarea, fie în defavoarea invinuitului, precum şi orice informatiuni de natura a caracteriza personalitatea infractorului.
Judecatorul intrebuinteaza toate mijloacele de investigatie puse de stiinta în serviciul justiţiei atît în privinta faptului penal cat şi a daunelor cauzate prin infractiune.
Probele de vinovatie trebuiesc stranse chiar dacă invinuitul recunoaste faptul.
Secţiunea II Interogatoriul inculpatului şi ascultarea martorilorJudecatorul de instructie la primul interogatoriu cauta sa stabileasca identitatea invinuitului, punandu-i intrebarile prevăzute de art. 214.
După aceasta îi pune în vedere invinovatirea ce i se aduce, cerandu-i sa arate ce are de zis în aceasta privinta, ţinînd seama de dispozitiunile art. 79, punctul 1.
Cînd procurorul a cerut arestarea şi judecatorul de instructie, după luarea interogatorului, găseşte că nu este cazul ca inculpatul să fie detinut preventiv, da o ordonanţa de lasare în libertate, instiintand pe procuror.
Aceasta ordonanţa poate zi atacata de procuror cu opozitie în aceeasi zi la tribunalul respectiv.
Judecatorul de instructie este dator sa puna în vedere inculpatului să se prezinte necitat la judecarea opozitiei declarata de procuror, incheind un proces verbal.
Pînă la rezolvirea opozitiei, prevenitul rămîne liber.
Dispozitiile referitoare la martori, cuprinse în art. 145, se aplică şi martorilor ascultati în cursul instructiei.
În cursul instructiei, martorii nu depun juramant, afară de urmatoarele cazuri:
1. Dacă martorul sufera de o boala care îi pune vieata în primejdie;
2. Dacă este o puternica prezumtie ca martorul nu s'ar putea infatisa la ziua judecatii;
3. Dacă una din părţi cere luarea juramantului, invocand motive serioase.
În procesul verbal se face menţiune despre cauza care a determinat luarea juramantului.
Martorii se citeaza pe cale administrativa, conform dispoziţiilor cuprinse în art. 82.
Procurorul şi partea civila nu pot asista la luarea interogatoriului şi la audierea martorilor.
Secţiunea III Cercetarea la faţa locului, perchizitiile şi ridicarea de acte şi de obiecteOridecateori judecatorul de instructie găseşte necesar sa faca cercetari la faţa locului, trebuie să se conforme dispoziţiilor cuprinse în art. 181 şi urmatorii.
Judecatorul poate, în caz de împiedicare, sa delege un ofiter de politie judiciara cu facerea cercetării locale.
Perchizitiile domiciliare nu se pot face decat de judecatorul de instructie sau în prezenta sa, conform dispozitiunilor art. 208.
Cu toate acestea perchizitiile se pot face de un ofiter de politie judiciara, delegat de judecatorul de instructie, în caz de urgenta şi cînd este împiedicat de a proceda el insusi.
Perchizitionarea corporala se face în conformitate cu dispozitiile art. 208.
Dacă inculpatul este detinut, orice perchizitie la locuinta să se face în prezenta lui sau a unui imputernicit, şi dacă nu este posibil, în prezenta unui membru al familiei. Cînd perchizitia se face de un ofiter de politie judiciara, care nu este magistrat, asistenţa a doi martori este obligatorie. Dacă inculpatul este liber, el este chemat sa asiste la perchizitie, fără incunostiintare prealabila.
Dacă perchizitiile se fac în altă parte decat la locuinta inculpatului, acesta poate asista cu invoirea judecatorului de instructie.
Persoana la care se face perchizitia este chemata sa asiste, fără incunostintare prealabila.
Dacă aceasta persoana lipseste sau este împiedicată, poate fi reprezentata.
În afară de crima sau delict flagrant, nicio perchizitie nu se poate face dela ora 20 pînă la ora 6, în interiorul unei case, contra vointei aceluia ce o locueste, decat de judecatorul de instructie în persoana.
Perchizitia inceputa ziua se poate continua şi în timpul noptii.
Perchizitiile se pot efectua în timpul noptii în hoteluri, hanuri, carciumi şi în genere, localuri deschise publicului, chiar în orele cînd vor fi închise.
Dacă este locul a se ridica acte scrise, judecatorul sau ofiterul de politie judiciara, delegat conform legii, numai el singur are dreptul sa ia cunoştinţa de conţinutul actelor înainte de ridicarea lor.
Judecatorul de instructie este în drept a cere sa i se remita de către administraţiile publice sau private telegramele, scrisorile şi orice alte lucruri trimise de inculpat sau adresate, sau destinate lui, fie direct, fie pe adresa unui tertiu.
Numai judecatorul de instructie ia cunoştinţa de conţinutul scrisorilor şi telegramelor ce i se remit. El retine pe cele necesare instructiei şi restitue inculpatului sau destinatarului pe cele care nu ar fi de folos.
Scrisorile şi telegramele adresate unui tertiu nu pot fi deschise decat în prezenta acestuia, după ce a fost legalmente incunostintat.
În cazul cînd telegramele şi scrisorile ridicate sînt necesare instructiei, conţinutul lor se aduce la cunoştinţa inculpatului sau destinatarului, afară de cazul cînd aceasta incunostiintare ar fi contrara interesului instructiei.
Dacă hartiile şi obiectele care urmeaza a fi ridicate de judecatorul de instructie se afla în afară de circumscripţia unde el este competent, acesta cere judecatorului de instructie al locului sa proceada la operaţiile prevăzute în prezenta secţiune, conform dispoziţiilor referitoare la comisiile rogatorii.
Secţiunea IV Mandatele şi arestarea preventivaNimeni nu poate fi arestat sau detinut decat în puterea unui mandat emis de judecatorul de instructie, de Ministerul public sau de instantele judecătorești în cazul cînd legea le da acest drept, afară de dreptul de retinere pentru cercetari acordat ofiterilor de politie judiciara în interesul primelor cercetari.
În orice materie criminala sau corectionala, judecatorul de instructie chiama pe inculpat cu mandat de infatisare.
Acest mandat se trimite în plic inchis şi inmanarea se face conform regulilor de procedura.
Dacă inculpatul nu se prezinta sau nu justifica inaintea zilei de infatisare o cauza legitima de împiedicare, se emite contra sa mandat de aducere.
În cazuri urgente judecatorul de instructie poate emite de-a-dreptul mandat de aducere.
Atît în caz de mandat de infatisare cat şi în caz de mandat de aducere, judecatorul trebuie să ia interogatoriul de îndată.
Mandatul de arestare are de obiect detinerea preventiva a unei persoane.
Judecatorul de instructie poate emite mandat de arestare, fie din oficiu, fie după cererea Ministerului public, în cazurile şi condiţiile prevăzute de art. 206, şi numai după luarea interogatoriului, afară de cazul cînd invinuitul este disparut.
Judecatorul de instructie e obligat a emite mandat şi în cazul art. 242, cînd tribunalul a admis opozitia procurorului.
Orice mandat trebuie, sub pedeapsa de nulitate, sa indeplineasca urmatoarele condiţii:
1. Sa fie datat, aratandu-se anul, luna, ziua şi ora;
2. Sa arate locul de emitere;
3. Sa cuprindă numele, pronumele şi calitatea magistratului care l-a emis şi să fie semnat propriu de el;
4. Sa fie individual;
5. Sa indice numele, pronumele invinuitului şi sa arate sumar faptul pentru care este urmarit;
6. Mandatul, după natura lui, contine ordinul de a se prezenta în faţa justiţiei, de a fi adus sau de a fi arestat inculpatul;
7. Mandatele de aducere şi de arestare vor fi motivate şi vor cuprinde cauza care le-a provocat;
8. Mandatul de arestare mai, cuprinde, pe lîngă calificarea faptului, pedeapsa prevăzută de lege, precum şi indicarea penitenciarului unde prevenitul trebuie condus.
Mandatul de arestare îşi pierde efectul şi detinerea prevenitului inceteaza de drept, dacă în termen de 3 zile dela luarea interogatorului nu este confirmat de tribunal în camera de consiliu, în urma raportului judecatorului de instructie, ascultandu-se Ministerul public şi prevenitul.
Tribunalul se pronunţă de îndată.
Mandatele de arestare emise de primul presedinte al Curtii de Casatie şi de primul presedinte al Curtii de Apel, în cazurile prevăzute de art. 579 şi 585, sînt supuse confirmarii Curtii în complet de judecată redus, în acelasi termen şi cu aceleasi forme prevăzute mai sus.
Tot asemenea se urmeaza şi în caz cînd primpresedintii sau consilierii delegaţi de ei, au insarcinat pe un judecator de instructie de a instrui în locul lor.
Mandatul emis în condiţiunile art. 255, alin. ultim, nu este supus primei confirmari.
Dispozitiile referitoare la confirmare nu se aplică mandatelor emise contra, celor disparuti, cat timp se gasesc în aceasta stare.
Dacă în termen de o luna dela confirmarea mandatului, judecatorul de instructie nu poate termina instructia, prevenitul este pus în libertate, afara numai dacă tribunalul, în urma raportului judecatorului de instructie, nu decide, la expirarea termenului, prelungirea detinerii preventive, aratand anume imprejurarile care o impun.
Tot astfel se urmeaza succesiv din luna în luna pînă la terminarea instructiei.
Termenele pentru confirmarea şi reconfirmarea mandatului de arestare nu se socoteste pe zile libere.
Judecatorul de instructie este obligat în cursul instructiei sa dispună, din oficiu, punerea în libertate a prevenitului, oridecateori cauzele care au motivat arestarea, conform art. 206, au incetat, sau detinerea nu mai este necesară.
În toate cazurile de punere în libertate din oficiu, cel eliberat este obligat să se conformeze dispoziţiilor art. 129.
Mandatul de aducere sau de arestare se notifica printr'un agent al forţei publice, care îl va infatisa în original persoanei prevăzute în el, lasandu-i copie.
Acela care refuza de a se supune mandatului sau care, după ce a declarat ca este gata a se supune, incearca sa fuga, va fi constrans prin forta publică.
Purtatorul mandatului chiama, de va cere trebuinta, forta publică şi aceasta este datoare sa dea concursul cuvenit.
Ofiterul insarcinat cu executarea mandatului de arestare poate lua cu sine agenti ai forţei publice, pentru ca prevenitul sa nu scape. În acest scop el se adreseaza autorităţii din localitatea unde trebuie să, se execute mandatul de arestare. Aceasta autoritate trebuie să-i dea concursul cuvenit.
Dacă acela în contra caruia s'a emis mandat de aducere sau arestare, este gasit în afară de judeţul în care mandatul a fost emis, şi dacă el ridica obiectii în contra executarii mandatului numai în ceea ce priveste identitatea, este condus în faţa judecatorului de instructie al localităţii sau, în caz de departare prea mare, la judecatorul dela judecatoria cea mai apropiata, care, examinand de îndată obiectiile, şi gasindu-le nefondate, vizeaza mandatul şi dispune executarea lui.
În cazul ca obiectiile ridicate par serioase, el cere telegrafic instructii judecatorului care a emis mandatul.
Pînă la rezolvirea obiectiunilor, cel contra caruia s'a emis mandatul este retinut, afara numai dacă judecatorul crede ca fără pericol de disparitie, el poate fi lasat în libertate.
Dacă judecatorul stabileste ca persoana adusa nu este cea aratata în mandat, o pune imediat în libertate.
Despre toate acestea, judecatorul incheie proces verbal ce se trimite judecatorului de instructie odata cu mandatul.
Ofiterul insarcinat cu executarea mandatului de arestare conduce şi preda de îndată pe prevenit administratorului inchisorii aratate în mandat, care trebuie să-l primeasca, retinand şi mandatul.
Administratorul inchisorii da agentului insarcinat cu executarea mandatului o adeverinta de primire. Aceasta adeverinta trebuie depusa la grefa judecatorului de instructie, care da agentului o alta dovada de primire.
Dacă acela, în contra caruia s'a emis mandatul, nu poate fi gasit, neavand un domiciliu cunoscut, agentul insarcinat cu executarea, constata aceasta pe verso mandatului, printr'un proces verbal, semnat şi de agentul administrativ local care l-a insotit în cercetarile facute pentru gasirea urmaritului.
Dacă cel prevăzut în mandat are un domiciliu cunoscut, dar nu poate fi prins, după ce se va face la domiciliul sau o perchizitie pentru a fi gasit, mandatul de arestare se notifica prin lipirea pe usa la cea din urma, locuinta ce a avut, incheindu-se proces verbal despre toate acestea.
Procesul verbal se incheie în prezenta a doi vecini, pe care-i poate gasi purtatorul mandatului; acestia subscriu procesul verbal, iar în caz de refuz sau dacă nu se gasesc, se face menţiune despre aceasta.
Purtatorul mandatului de arestare face după accea să se vizeze procesul verbal de agentii prevăzuţi în art. 264, lasandu-le copie de pe el.
Mandatul de arestare şi procesul verbal sînt după, aceasta depuse la grefa autorităţii ce a emis mandatul.
Arestatul nu poate primi nici adresa telegrame, scrisori sau alte comunicari, fără permisiunea judecatorului de instructie.
Arestatul are în totdeauna facultatea sa trimita scrisori închise Ministrului Justiţiei şi magistratului care instruieşte afacerea.
Judecatorul de instructie poate oricand sa viziteze pe preveniti în penitenciarele unde sînt detinuti.
Secţiunea V Procedura contradictorie la terminarea instructieiÎnainte de a declara instructia terminata, judecatorul de instructie este obligat, sub pedeapsa de nulitate, a pune în vedere inculpatului toate elementele adunate în cursul instructiei în favoarea sau defavoarea sa.
Aceasta comunicare se face inculpatului în prezenta avocatului ales sau desemnat conform art. 79, a părţii vatamate şi a Ministerului public.
În acest scop, judecatorul de instructie, fixand data comunicarii, instiinteaza pe inculpat, pe avocatul lui, pe partea civila şi pe Ministerul public, ca au dreptul, în cele trei zile premergatoare, sa ia cunoştinţa de actele instructiei.
Cu ocazia sedintei contradictorii, inculpatul, partea civila şi avocatii lor, precum şi Ministerul public pot prezenta observatii verbal sau în scris.
Ministerul public formuleaza tot atunci şi rechizitiile sale definitive, aratand, în cazul cînd cere trimiterea în judecata, ce calificare înţelege sa dea faptului. Judecatorul de instructie este dator să se pronunte asupra observatiilor facute.
Dacă, în urma acestor observatii, judecatorul de instructie găseşte ca este necesar sa verifice unele fapte sau să se completeze instructia, el procedeaza la efectuarea acestor acte, iar după terminarea lor se conforma din nou dispoziţiilor cuprinse în prezentul articol în ce priveste comunicarea elementelor adunate.
După indeplinirea dispoziţiilor de mai sus, judecatorii de instructie declara instructia terminata.
Secţiunea VI Instructia infracţiunilor flagranteJudecatorul de instructie, în toate cazurile de crime şi delicte flagrante, poate face direct şi personal toate actele atribuite ofiterilor de politie şi procurorului, conformandu-se regulilor referitoare la ofiterii de politie judiciara şi dispoziţiilor prevăzute în capitolul despre urmărire.
Judecatorul de instructie, în acest caz, incunostinteaza pe procuror, fără ca neprezentarea acestuia sa constitue o impiedicare.
Cînd asupra crimei sau delictului flagrant s'au facut cercetari şi procurorul a transmis actele judecatorului de instructie, acesta este dator să le examineze fără intarziere, putand sa refaca pe cele ce nu ar parea complete sau exacte.
Secţiunea VII Procedura după terminarea instructieiDupă terminarea instructiei, judecatorul de instructie se pronunţă asupra rezultatelor acesteia printr'o ordonanţa definitivă, hotarind:
1. Scoaterea de sub urmărire, cînd constata ca faptul nu exista sau nu poate fi imputat celui invinuit, sau nu cade sub prevederile legii penale, precum şi atunci cînd actiunea penala este stinsa.
2. Trimiterea în judecata, cînd constata ca sînt suficiente indicii despre existenta faptului şi a vinovatiei, iar faptul constitue un delict sau o contraventiune.
3. Transmiterea actelor la Camera de acuzare, cînd constata ca faptul constitue crima şi sînt indicii suficiente despre existenta lui şi a vinovatiei celui invinuit.
Ordonanţa definitivă va fi totdeauna motivata în fapt şi în drept, ca va cuprinde toate menţiunile prevăzute la art. 328.
De asemenea în ordonanţa definitivă se vor descrie sumar corpurile delicte şi se vor arata martorii ce trebuiesc citati la judecata atît împotriva cat şi în apararea inculpatului.
În cazul cînd ordonanţa definitivă pronunţă scoaterea de sub urmărire sau trimiterea în judecata pentru o contraventie, prevenitul este pus de îndată în libertate.
În caz de trimitere în judecata pentru delict, prevenitul este pus în libertate dacă nu sînt intrunite condiţiunile prevăzute la art. 206 sau dacă judecatorul de instructie crede ca detinerea nu mai este necesară.
În caz de crima, prevenitul rămîne arestat, dacă judecatorul de instructie găseşte ca este locul, pînă la darea deciziei de către Camera de acuzare.
O copie de pe ordonanţa definitivă se comunică Ministerului public şi părţilor.
În contra ordonantei definitive se poate face apel în cazurile şi condiţiunile aratate la art. 275.
În cauzele criminale, precum şi în cauzele corectionale şi politienesti, atunci cînd s'a declarat apel de vreuna din părţi, dosarul se inainteaza Camerei de acuzare.
În cauzele corectionale şi politienesti, după expirarea termenului de apel şi dacă nu s'a facut apel, dosarul se transmite instanţei competente.
Pe lîngă fiecare Curte de Apel funcţionează ca instanţa superioara de instructie o Camera de acuzare, care se compune din trei consilieri ai Curtii, desemnaţi conform legii de organizare judecătorească.
La Curtile cu mai multe secţiuni se poate înfiinţa o Camera de acuzare ca secţiune permanenta.
Camera de acuzare se pronunţă asupra:
1. Apelurilor facute contra incheierilor tribunalului date conform art. 242 şi 257;
2. Apelurilor facute în contra ordonantelor judecatorului de instructie, în cazurile prevăzute de art. 448;
3. Apelurilor facute în contra ordonantelor definitive, conform art. 451.
4. Afacerilor criminale care i s'au trimis, conform art. 270, punctul 3.
5. Camera de acuzare se pronunţă de asemeni asupra prelungirii instructiunii, conform art. 237 şi asupra intarzierilor exagerate în facerea instructiilor cînd în urma cererii Ministerului public, a inculpatului sau părţii civile, poate desinvesti pe judecatorul respectiv şi delega cu facerea instructiei pe un alt judecator de instructie sau pe un alt membru al tribunalului.
Secţiunea II Procedura în faţa Camerei de acuzarePreşedintele, primind dosarul, convoaca Camera şi supune fiecare cauza desbaterilor în urmatoarele condiţii:
1. Cînd Camera este chemata să se pronunte în cazul art. 275, punctele 1 şi 2, judeca după acte şi memorii prezentate de părţi şi raportul scris al Ministerului public;
2. Cînd Camera judeca apelul facut contra ordonantei definitive, ea se pronunţă pe baza actelor şi memoriilor scrise depuse de părţi şi raportului scrie al Ministerului public;
3. Cînd Camera de acuzare este chemata sa examineze dosarele în cauzele criminale, preşedintele desemneaza pe unul din membrii Camerei care să intocmeasca un raport asupra afacerii.
Raportul trebuie să cuprindă expunerea faptului, mersul instructiei, dovezile stranse şi calificarea juridica ce s'a dat faptului.
Consilierul raportor trebuie să arate, dacă este necesar un supliment de instructie şi dacă calificarea data trebuie mentinuta.
Repartitia dosarelor pentru raport se face egal între toţi membrii Camerei.
Inculpatul poate, personal sau prin aparatorul sau, sa ia cunoştinţa de acte fără a le putea deplasa.
Ministerul public, partea civila şi inculpatul, au dreptul de a depune memorii scrise; în toate cazurile camera de acuzare poate chema părţile pentru a da lamuriri orale în contradictoriu.
Camera, după citirea raportului şi concluziile orale ale inculpatului ori aparatorului sau, ale Ministerului public şi părţii civile, pronunţă deciziunea sa.
Camera delibereaza în secret.
Camera examineaza dacă exista probe sau indicii ca inculpatul a savarsit vreo infractiune şi dacă aceste probe sau indicii sînt destul de grave ca să justifice punerea lui sub acuzare.
Ea poate ordona, de va cere trebuinta, noi informaţii sau cercetari, delegand pe judecatorul de instructie cu aducerea lor la indeplinire sau chiar pe un alt judecator.
Secţiunea III Deciziunile Camerei de acuzareCînd Camera de acuzare constata că nu exista nicio urma a vreunei infractiuni sau că nu sînt destule indicii de vinovatie, ori rezultă ca actiunea penala este stinsa în orice mod, prin decizia sa declara că nu este caz de urmărire şi ordona punerea în libertate a prevenitului dacă nu este retinut pentru o alta cauza.
Cînd Camera de acuzare constata ca faptul inculpatului este de natura politieneasca sau corectionala, pronunţă trimiterea în judecata instanţei competente şi dispune liberarea prevenitului, conform dispoziţiilor art. 271, alin. 2.
Dacă faptul este calificat crima prin lege şi Camera de acuzare constata probe şi indicii suficiente contra inculpatului, ordona trimiterea acestuia inaintea Curtii cu Juraţi.
În toate cazurile Camera de acuzare este datoare sa statueze, pentru fiecare din inculpatii trimisi inaintea sa, asupra tuturor infracţiunilor care rezultă din actele de instructie.
Cînd Camera pronunţă punerea inculpatului sub acuzare, ea statueaza prin aceeasi încheiere asupra arestarii sau lasarii lui în libertate.
Ordonanţa de arestare trebuie să cuprindă ordinul de transferare a acuzatului la arestul Curtii cu Juraţi.
Deciziunea Camerei de acuzare trebuie să conţină o expunere amanuntita a faptului comis, calificarea legala şi textele de legi aplicabile.
Camera este obligata a se pronunţă asupra mijloacelor esentiale de aparare invocate în cursul instructiei, sau prin memorii, precum şi asupra rechizitiilor scrise ale Ministerului public.
Deciziunea trebuie să fie subscrisa de toţi judecatorii care au dat-o, trecandu-se şi numele lor.
Toate dispozitiile acestui articol sînt prescrise sub pedeapsa de nulitate.
Procurorul general ingrijeste ca deciziunea Camerei de acuzare, prin care acuzatul este trimis în judecata Curtii cu Juraţi, să fie comunicata în copie fiecaruia din acuzatii detinuti, de către administratorul inchisorii sau ajutorul sau, iar de organele administrative celor lasati liberi, la domiciliul lor ales sau la reşedinţa.
Deodata cu comunicarea deciziunii, procurorul notifica acuzatului ca are dreptul, în termen de 5 zile dela acea comunicare, sa faca recurs în Casatie contra deciziunei Camerei de acuzare, luand dela acuzat o dovadă speciala despre aceasta, iar cînd aceasta nu este posibil, se procedeaza conform art. 91.
În 24 de ore după comunicarea copiilor susmentionate acuzatul arestat trebuie stramutat în arestul Curtii cu Juraţi.
Ministerul public instiinteaza pe primarul comunei locului unde se afla domiciliul acuzatului, dacă acel domiciliu este cunoscut, cat şi pe primarul locului unde s'a comis infractiunea, despre decizia prin care s'a hotarit trimiterea acuzatului în judecata Curtii cu Juraţi.
Aceasta instiintare se afişează la usa primariilor respective.
După indeplinirea formalitatilor de mai sus, procurorul trimite dosarul cu decizia Camerei de acuzare şi dovezile de comunicare presedintelui tribunalului sau presedintelui Curtii cu Juraţi, dacă sesiunea este deschisa.
Deodata cu trimiterea dosarului, procurorul trimite şi lista pe care o întocmeşte, cuprinzand martorii acuzarii şi ai apararii care urmeaza să fie citati în proces.
În caz de trimitere în judecata, dacă s'a decis menţinerea arestarii, mandatul de arestare, sub puterea caruia se afla prevenitul, păstrează forta executorie pînă ce instanţa de judecată pronunţă hotărîrea.
Camera de acuzare hotaraste prin aceeasi decizie şi asupra infracţiunilor conexe care prin actele de instructie au fost aduse în faţa ei şi decide trimiterea în judecata după normele stabilite în acest cod.
Inculpatul în privinta caruia judecatorul de instructie, prin ordonanţa definitivă sau Camera de acuzare, au decis că nu este cazul de a fi trimis în judecata, nu mai poate fi urmarit pentru acelasi fapt, afara numai dacă s'ar face noi descoperiri în sarcina sa şi dacă actiunea penala nu este stinsa.
Sînt considerate ca descoperiri noi în sarcina inculpatului declaratiile martorilor, actele şi procesele verbale care nu au putut fi supuse cercetării organelor de instructie şi care servesc sa completeze probele deja examinate sau administreaza noi mijloace pentru descoperirea adevarului.
Reluarea instructiei după noi descoperiri se face de judecatorul de instructie.
Judecatorul de instructie în acest caz este sezisat de procurorul tribunalului.
Membrii parchetului trebuie să indice în rechizitoriile lor noile descoperiri ce au intervenit.
Partea civila n'are drept decat a aduce la cunoştinţa parchetului noile descoperiri care ar putea servi la reluarea instructiei.
Odata instructia reinceputa, se urmeaza după regulile generale asupra materiei.
În toate cazurile prevăzute de art. 287 şi 288, judecatorul dela judecatorie poate dispune reluarea cercetarilor pentru infractiunile de competenţa sa.
Instructia nu poate fi redeschisa cînd ordonanţa definitivă sau deciziunea de neurmarire a Camerei de acuzare e motivata pe o cauza de stingere a actiunii penale, afară de cazul cînd noile dovezi fac sa dispara insasi cauza de stingere.
În contra ordonantei judecatorului de instructie care primeste sau respinge cererea de reluare a instructiei se poate face apel la Camera de acuzare.
În contra deciziei Camerei de acuzare se poate face recurs.
Cartea III JudecataDupă primirea actelor, conform art. 224. alin. 2 şi 3; art. 227, 273, 278 şi 279, preşedintele sau judecatorul fixeaza termen de judecată şi ordona citarea părţilor şi a martorilor.
Citatiile se emit şi se imnaneaza conform dispoziţiilor cuprinse în art. 88.
Dacă inculpatul este detinut, preşedintele dispune ca el să fie adus în faţa sa mai înainte de a fi ordonat emiterea citatiilor şi sa-l asculte în vederea pregatirii desbaterilor procesului dacă are probe noi de propus, dacă are de facut noi declaratii asupra inculparii ce i se aduce, precum şi spre a-şi alege un aparator, dacă este cazul.
Prevenitul poate expune în scris sau verbal propunerile sale cel mai tarziu cu 5 zile înainte de ziua de judecată.
Preşedintele ia măsuri pentru citarea la termen a martorilor propusi.
De asemenea preşedintele ingrijeste să se desemneze un aparator inculpatului, dacă acesta se găseşte în condiţiile art. 79.
Preşedintele tribunalului nu da curs cererilor directe care nu intrunesc condiţiile art. 228.
În toate cazurile, procesele în care sînt detinuti, vor fi judecate de urgenta şi cu precadere.
Dosarele în care sînt preveniti vor purta un semn distinctiv şi menţiunea "arestat".
Citatia trebuie să fie inmanata inculpatului cu cel puţin 3 zile înainte de ziua de judecată, sub sancţiunea de nulitate a hotărîrii.
În materie criminala termenul este de cel puţin 5 zile.
Aceasta nulitate se acopera dacă nu a fost invocata în prima sedinta şi înainte de orice aparare.
Cînd însă inculpatul nu se prezinta şi hotărîrea se pronunţă în lipsa lui cu drept de apel, el o poate propune în instanţa de apel, care dacă constata neregularitatea citatiei cu privire la termenul de mai sus, anulează hotărîrea şi procedeaza la judecarea cauzei în fond în prima şi ultima instanţa, refacand instructia dela prima instanţa.
Pentru cazul cînd hotărîrea este în ultima instanţa şi nu este alta cale de atac, nulitatea se poate propune pe cale de contestaţie.
Instantele de judecată se constituesc cu numărul de judecatori prevăzut de legea de organizare judecătorească şi de legile speciale, sub pedeapsa de nulitate, iar judecata se margineste la persoanele şi faptele prevăzute în actul de sezisare, afară de cazul cînd Ministerul public îşi intinde rechizitoriul şi asupra altor persoane sau altor fapte noi în legătură cu cele ce se judeca.
Instanţa regulat investita nu se poate desinvesti prin trimiterea cauzei la parchet sau la judecatorul de instructie spre a fi în prealabil cercetata.
Compunerea instanţelor penale se face astfel ca aceiasi judecatori sa ia parte la toate sedintele urmate cu prilejul judecarii fondului unui proces, cînd imprejurarile nu împiedica aceasta.
Prezenta Ministerului public la audientele Curtilor şi tribunalelor, precum şi aceea a grefierului la sedintele tuturor instanţelor penale este prescrisa sub sancţiunea nulitatii.
Parchetul poate fi reprezentat în acelasi proces de mai mulţi membri ai săi care se pot numai substitui.
Sedintele inaintea instanţelor sînt publice sub pedeapsa de nulitate.
Cu toate acestea, dacă publicitatea din cauza naturii faptelor ar putea sa atinga siguranţa Statului, ordinea sau moralitatea publică, instantele pot, la cererea Ministerului public, sau a părţilor şi chiar din oficii, sa ordone ca desbaterile, în total sau în parte, să se tina în sedinta secreta.
De asemenea, instantele pot dispune, pentru consideratiuni de igiena, ca participarea publicului la desbateri să fie marginita.
Sedintele sînt secrete în procesele referitoare la infractiunile contra onoarei particularilor, dacă reclamantul o cere, precum şi în acele în care sînt inculpaţi numai minori. La aceste şedinţe părţile pot fi insotite, în afară de aparatorii lor, de cel mult 2 persoane desemnate de ele.
Declararea secreta a sedintei se pronunţă în sedinta publică. Dispoziţia luata în aceasta privinta trebuie motivata şi trecuta în procesul verbal al sedintei.
Preşedintele exercită politia sedintei, putand lua măsuri pentru menţinerea ordinei şi solemnitatii sedintei.
La deschiderea sedintei, el invita publicul sa pastreze linistea şi ingrijeste de masurile necesare sigurantei.
În caz că nu mai este loc în sala de sedinta, preşedintele poate inlatura pe cei ce ar veni mai tarziu.
Nimeni nu poate fi lasat să între cu bastoane în sala de sedinta, iar cu arme sînt lasati numai aceia care le poarta în vederea oficiului sau a serviciului ce indeplinesc în faţa instanţei.
Acei care asista la sedinta sînt obligati sa pastreze o atitudine respectuoasa. Acel ce este ascultat sau vorbeste instanţei trebuie să stea în picioare. Preşedintele poate admite excepţiuni dela aceasta ultima indatorire.
Sînt indepartati din auditoriu cei nevarstnici şi persoanele care s'ar prezenta intr'o ţinuta necuviincioasa pentru solemnitatea instanţei.
Preşedintele poate chema la ordine orice persoană care turbura cursul desbaterilor ori nesocoteste solemnitatea instanţei sau manifesta aprobare sau dezaprobare, şi dacă aceasta interventie rămîne fără rezultat, el poate soma pe cel vizat sa părăsească sala şi la nevoie da ordin să fie scos din sedinta.
Preşedintele poate ordona indepartarea chiar a intregului auditoriu, dacă altfel nu se poate menţine ordinea.
Dacă printre cei eliminati din sedinta, prin dispoziţia prezidentului, ar fi inculpatul ori vreuna din părţi, înainte de închiderea desbaterilor, acesta va fi reintrodus în sedinta, şi sub pedeapsa de nulitate i se vor pune în vedere toate actele esentiale petrecute în absenta sa, precum şi declaratiile celor audiati.
Dacă faptul turburatorilor prezinta caracterul unei infractiuni, se procede în contra lor conform dispoziţiilor cuprinse în titlul despre delictele de audienta.
Dispozitiile din articolele precedente se aplică în toate locurile unde judecatorii sau instanţa sînt chemati a-şi îndeplini functiunile lor.
Desbaterile se fac oral şi contradictoriu sub pedeapsa de nulitate.
Instanţa, cu excepţia cazului prevăzut de art. 42, este datoare sa verifice, din oficiu, la prima infatisare, regularitatea investirii.
Dacă inculpatul sau oricare altă parte, faţă de care procedura este indeplinita, nu se prezinta, judecata se face în lipsa.
Preşedintele conduce desbaterile şi hotaraste asupra tuturor cererilor sau propunerilor părţilor, afara numai dacă legea nu le da în caderea completului instanţei respective.
Preşedintele vegheaza sa nu se prelungească inutil cursul desbaterilor.
În afară de regulile speciale stabilite pentru fiecare instanţa, ordinea desbaterilor este urmatoarea:
1. Preşedintele ordona strigarea pricinii şi constata prezenta sau lipsa părţilor.
Inculpatul, dacă este arestat, se infatiseaza insotit de paznic;
2. Ia un scurt interogator inculpatului, pentru stabilirea identităţii;
3. Se face apelul martorilor citati, apoi preşedintele îi invita sa părăsească sala şi sa nu se departeze, fără permisiunea sa, din locul desemnat pentru ei.
Dacă nu s'au prezentat unul sau mai mulţi din cei citati, instanţa, după ascultarea părţilor, hotaraste în privinta amanarii sau continuarii judecatii.
Instanţa poate autoriza, dacă Ministerul public şi inculpatul sînt de acord, ca dezbaterile să se faca numai pe baza actelor din dosarul instructiei scrise.
Instanţa poate hotari judecarea procesului, luand măsuri pentru aducerea de îndată a martorilor, informatorilor, expertilor sau interpreţilor care lipsesc.
În caz de amanare, preşedintele poate da termenul viitor în cunoştinţa celor prezenţi;
4. Dacă procesul este în stare de judecată, grefierul da citire actului de sezisare, preşedintele intreaba pe inculpat asupra situaţiunii sale personale, potrivit art. 214. şi asupra faptelor ce i se imputa.
Procurorul şi partea civila nu pot pune inculpatului intrebari, decat prin mijlocirea presedintelui;
5. Dacă aparatorul lipseste, se procedeaza conform art. 80;
6. Se judeca excepţiile ce trebuiesc propuse inaintea începerii desbaterilor;
7. Se citeşte raportul judecatorului delegat cînd exista un raportor;
8. Se asculta martorii şi expertii;
9. Se asculta cererile părţilor, referitoare la noi probe în aparare.
Instanţa se pronunţă prin încheiere motivata asupra acestor cereri;
10. Se da cuvantul părţilor în ordinea urmatoare:
a) Partea civila; ... b) Ministerul public; ... c) Inculpatul. ...Partea civila poate discuta faptele imputate şi probele de vinovatie în măsura în care aceasta este necesară valorificarii pretentiunilor sale civile.
Dacă sînt mai mulţi inculpaţi, preşedintele sau judecatorul fixeaza ordinea în care trebuie să se faca pledoariile.
Ministerul public şi partea civila pot sa replice dacă - judecata incuviinteaza.
Inculpatul, sau aparatorul sau, are cel din urma cuvantul;
11. Cînd desbaterea nu este terminata în aceeasi sedinta, se continua intr'o sedinta urmatoare, părţile şi martorii se vor incunostiinta indicandu-li-se ziua şi ora continuarii, facandu-se menţiune în procesul verbal.
Dispozitiile cuprinse la alin. 1 al punctului 3, la punctele 4, 5 şi 7 şi la alin. final al punctului 10 trebuiesc observate sub pedeapsa de nulitate.
Cu toate acestea nulitatea derivand din neobservarea dispoziţiilor cuprinse la punctul 6, este acoperita prin tacerea părţilor.
Preşedintele ingrijeste ca corpurile delicte sau obiectele care pot servi la convingere sau la descarcare să se gaseasca în sedinta spre a fi prezentate părţilor şi martorilor, dacă este necesar spre a declara dacă le recunosc.
Dacă declaratiile inculpatului facute în sedinta difera esential de cele facute în cursul cercetarilor sau instructiei, preşedintele îl face atent intrebandu-l din ce cauza a revenit, putand dispune citirea totala sau parţială a declaratiilor facute mai înainte.
Preşedintele intreaba pe martori şi pe experti în privinta cunoştinţelor ce au cu privire la obiectul procesului.
Orice adause, schimbare sau variatiune ce poate fi între depozitia unui martor şi aceea facuta de el în cursul instructiei, se consemneaza în procesul verbal.
Ministerul public şi inculpatul pot cere aceasta dela presedinte.
Martorii sau expertii ascultati nu pot părăsi sala de sedinta decat numai cu voia presedintelui sau după ordinul acestuia.
Declaratia unui martor se citeşte numai dacă martorul este din cei prevăzuţi de art. 146 sau dacă a decedat sau se afla în stare de pierderea uzului ratiunii şi este exclus ca se gasea în aceeasi stare în momentul ascultarii sale, dacă nu i se cunoaste adresa, sau dacă infatisarea lui ar implica greutati sau cheltuieli prea mari.
Preşedintele nu poate intrerupe pledoaria decat numai dacă conţinutul ei ar atinge ordinea publică sau bunele moravuri, ori s'ar ocupa de o imprejurare ce legea nu permite a o dovedi, sau care este străină cauzei.
Părţile pot depune la instantele corectionale memorii sau concluzii scrise.
Instantele pot cere şi din oficiu asemenea, concluzii.
Instanţa poate ordona, chiar după închiderea desbaterilor, completarea dovezilor, dispunand în acest scop amanarea procesului.
Cînd din desbateri rezultă ca faptul imputat ar contine elementele unei infractiuni mai grave decat aceea la care se referă acuzarea sau ca acelui fapt trebuie să i se dea o alta calificare ce ar face necesară pregătirea apararii în aceasta noua situaţiune, instanţa este datoare, sub pedeapsa de nulitate, a asculta părţile asupra acestor eventualitati şi a incunostiinta pe inculpat ca este în drept sa ceara fie suspendarea desbaterilor pentru cateva ore, fie amanarea, spre a-şi prepara apararea şi eventual completarea instructiei în faţa instanţei.
Cu toate acestea, instanţa poate respinge cererea de suspendare sau amanarea judecatii cînd schimbarea calificarii e în favoarea inculpatului.
Preşedintele poate ordona aducerea de îndată a martorului sau expertului care nu s'a infatisat sau s'a indepartat înainte de timp. Aducerea nu exclude aplicarea pedepselor pentru neprezentare, cu toate ca procesul nu s'a amanat.
Ascultarea unui martor sau a expertului citat şi prezent în sedinta; precum şi administrarea oricarei alte probe poate fi inlaturata numai cu invoirea părţilor sau dacă instanţa, motivat, o găseşte cu totul inutila.
În caz de amanare, toate actele de procedura care urmau să fie indeplinite sub pedeapsa de nulitate, pînă în prima zi de infatisare şi toate incidentele care urmau să fie ridicate la prima zi de infatisare, pot fi indeplinite pînă la noul termen acordat, iar incidentele pot fi ridicate în acea zi.
Desbaterile pot fi intrerupte şi amanate, în continuare, pentru motive temeinice, prin încheiere motivata, dar nu mai tarziu de 20 zile, fără a se mai cita părţile.
În orice stare a desbaterilor, preşedintele poate dispune retragerea din sala de sedinta a unuia sau mai multor inculpaţi şi interogarea lor separat asupra fiecarei circumstanţe a procesului. Aceeasi măsura se poate lua şi pentru ascultarea martorilor.
Nu se pot relua desbaterile, sub pedeapsa de nulitate, decat după ce inculpatul absent a fost ascultat şi numai după ce i s'a pus în vedere declaratiile facute în absenta sa.
Dispozitiile luate de instanţa, în cursul desbaterilor, în baza textelor de mai sus, nu pot fi atacate decat odata cu fondul.
Desbaterile se rezuma de grefier intr'un proces verbal pe care îl incheie de îndată şi care, sub pedeapsa de nulitate, trebuie să cuprindă:
1. Ziua, luna, anul şi instanţa;
2. Numele şi pronumele judecatorilor, reprezentantului Ministerului public, grefierului, al părţilor care au asistat, precum şi al aparatorilor lor;
3. Denumirea infractiunii care constitue obiectul invinuirii şi aratarea dacă desbaterea a fost publică ori nu;
4. Descrierea exacta a mersului desbaterii şi a fiecarei formalitati esentiale;
5. Numele invinuitului, martorilor, interpreţilor şi expertilor care au fost ascultati, cu menţiunea de juramant prestat sau motivul pentru care au fost dispensati, iar depozitiile şi aratarile lor se trec intr'un proces verbal separat;
6. Actele şi documentele care s'au citit în sedinta, precum şi motivul citirii;
7. Cererile şi propunerile pe care Ministerul public, inculpatul ori partea civila, le-au facut cu scopul de a se constata prin proces verbal vreo circumstanta speciala a desbaterilor de natura sa serveasca de baza unei acţiuni ulterioare;
8. Orice alte cereri, cum şi concluziile Ministerului public, ale părţii civile şi ale inculpatului;
9. Orice măsuri luate în cursul desbaterilor.
Procesul verbal se semneaza de presedinte, de grefier şi el constitue proba celor petrecute în sedinta.
În cazul cînd procesul verbal nu s'a putut redacta chiar în sedinta, părţile pot cere citirea notelor luate de grefier şi vizarea lor de presedinte.
În cauzele importante, instanţa poate ordona stenografierea desbaterilor, în total sau în parte.
Instanţa poate incuviinta aceasta în orice cauza la cererea motivata a unei părţi, dacă aceasta depune anticipat cheltuielile.
În cazurile de mai sus se aplică stenografilor dispozitiunile referitoare la interpreţi.
Părţile pot lua cunoştinţa de procesul verbal şi anexele lui, îl pot copia ori lasă să se copieze pe cheltuiala lor.
Părţile pot de asemenea cere presedintelui rectificarea sau completarea procesului verbal. Aceasta cerere se rezolva de completul de judecată. Dacă cererea s'a facut în instanţa de apel şi ea se referă la o imprejurare esenţială, în solutionarea cauzei, instanţa poate acorda părţii contestatoare contraproba.
Hotărîrea se pronunţă îndată după terminarea desbaterilor.
Judecatorii delibereaza în secret, fie în camera de consiliu, fie în sedinta. Ministerul public şi grefierul nu asista la deliberari.
În cazurile cînd judecatorii au nevoie de o deliberare mai lunga, pronuntarea se face cel mult în termen de 8 zile.
Rezultatul deliberarii şi voturile judecatorilor se trec în minuta.
Preşedintele pune mai intaiu în deliberare chestiunile de fapt şi apoi, dacă este nevoie, cele relative la calificarea şi la aplicarea pedepsei. Toţi judecatorii trebuie să-şi exprime parerea asupra acestor din urma chestiuni, oricare ar fi opinia lor asupra vinovatiei în fapt.
Preşedintele culege parerile, începînd cu judecatorul cel mai mic în grad şi continua în ordinea numirii lor.
Preşedintele îşi da parerea cel din urma.
Chestiunile de fapt şi de drept sînt rezolvate cu majoritate de voturi.
În cazul cînd din deliberare rezultă mai multe opiniuni din care niciuna nu intruneste majoritatea, judecatorii care au opinat pentru solutiunea cea mai severa, trebuie să se alature opiniei celei mai apropiate de ea, astfel ca să se poată forma majoritatea.
După formarea majorităţii, se va redacta procesul verbal (minuta), care se semneaza de presedinte, judecatori şi grefier.
Hotărîrea prin care instantele se pronunţă asupra mijloacelor de aparare sau procedurilor pregatitoare, asupra vreunui incident sau chestiune premergatoare solutiunii fondului, se numeste "încheiere".
Hotărîrea prin care se rezolva fondul cauzei, se numeste "carte de judecată" pentru judecatorie "sentinta" pentru tribunal, "decizie" pentru Curtile cu Juraţi, Curtile de Apel şi Curtea de Casatie.
Hotărîrea se pronunţă în numele legii şi se executa în numele Regelui.
Instanţa pronunţă prin hotărîrea sa condamnarea ori achitarea inculpatului sau încetarea ori anularea urmaririi, după distinctiile art. 4.
Cînd instanţa pronunţă achitarea, încetarea sau anularea urmaririi ori condamnarea la amenda sau la pedeapsa privativa de libertate, însă cu suspendarea pedepsei, prevenitul va fi pus în libertate chiar dacă Ministerul public a facut apel.
De asemenea prevenitul va fi pus în libertate de îndată dacă, desi condamnat la o pedeapsă privativa de libertate fără suspendare, pedeapsa pronunţată e de o durată egala cu detinerea preventiva suferita pînă la acea data.
Dispozitivul fiecarei hotărîri trebuie să se pronunte în sedinta publică, de către presedinte, sub pedeapsa de nulitate.
Preşedintele enunta şi textele de lege pe care se intemeiaza hotărîrea. El trebuie să fie asistat de grefier.
Dacă inculpatul este de faţa, preşedintele îl instiinteaza despre facultatea ce-i da legea de a face apel sau recurs, după caz, indicandu-i termenul respectiv. Despre aceasta incunostiintare se face menţiune în hotărîre.
Fiecare hotărîre trebuie să cuprindă:
1. Denumirea instanţei dela care emana;
2. Numele judecatorilor care au luat parte la judecata, numele reprezentantului Ministerului public şi al grefierului;
3. Numele şi pronumele acuzatului sau inculpatului, porecla, dacă are, locul nasterii, etapa, reşedinţa sau domiciliul, ori locuinta, profesiunea, naţionalitatea lui, dacă este liber sau arestat, precum şi numele aparatorilor care l-au asistat;
4. Enuntarea faptelor care formeaza obiectul invinuirii şi asupra cărora instanţa s'a pronuntat;
5. Concluziile părţilor;
6. Motivele de fapt şi de drept pe care este intemeiata hotărîrea;
7. Textul legii pe care s'a intemeiat condamnarea, precum şi menţiune despre enuntarea lui în sedinta publică;
8. Dispozitivul, adica ceea ce judecata a hotarit în virtutea legilor.
Dispozitivul hotărîrii condamnatoare trebuie să enunte faptele de care invinuitii se gasesc vinovati, pedeapsa şi condamnarea civila, dacă s'au acordat despăgubiri, precum şi acea referitoare la cheltuielile de procedura. În hotărîrile de achitare, dispozitivul trebuie să cuprindă şi condamnarea la despăgubiri civile, în cazurile şi după distinctiile prevăzute de art. 8.
În caz de admiterea suspendarii executarii pedepsii, se menţionează formal aceasta, precum şi faptul ca s'a atras atenţiunea condamnatului asupra consecintelor în cazul comiterii de noi infractiuni;
9. Dispoziţia ca se tine seama de detentiunea preventiva şi de timpul ce se socoteste ca implinit din pedeapsa;
10. Dispoziţia relativa la confiscarea sau distrugerea lucrurilor ori restituirea lor;
11. Calea de atac la care hotărîrea poate fi supusă;
12. Ziua, luna, anul şi indicatiunile locului unde a fost pronunţată, precum şi menţiunea ca s'a dat în numele legii;
13. Semnatura judecatorilor şi a grefierului.
Hotărîrea se comunică inculpatului, părţii civilmente responsabile şi părţii civile, afară de cazul cînd au fost prezenţi la pronuntarea hotărîrii ori la desbateri şi s'au retras inaintea pronuntarii.
Este nula hotărîrea în care persoana inculpatului nu este suficient determinata sau în care lipseste vreuna din condiţiile cerute de punctele 1, 2, 4, 6, 8, 12 şi 13 din articolul precedent.
Cu toate acestea, în ce priveste punctul 13, dacă după pronuntarea hotărîrii unul din judecatori s'ar gasi în imposibilitate de a semna, se face menţiune despre aceasta de preşedintele instanţei.
Erorile materiale evidente nu constituesc motive de nulitate. Aceste erori se indreapta în camera de consiliu, de instanţa care a pronuntat hotărîrea, după cererea părţilor şi după ascultarea lor, sau chiar din oficiu, însă cu chemarea părţilor.
Incheierile prin care instanţa a solutionat cererile facute de părţi în cursul desbaterilor vor fi motivate şi sînt considerate ca facand parte integrantă a hotărîrii.
Dispozitiile art. 140 se aplică şi în privinta hotărîrilor.
Hotărîrea va fi redactata şi semnata în termen de 15 zile.
Grefierii nu pot da părţilor copie de pe o hotărîre decat după ce a fost semnata de judecator, sub pedeapsa prevăzută de art. 393 din codul penal.
Toate dispozitiunile din acest titlu privitoare la atributiunile şi indatoririle presedintelui sînt aplicabile şi judecatorului dela judecatorie.
Judecatorul este investit prin plangerea părţii vatamate, a persoanelor aratate la art. 230, prin rechizitoriul procurorului sau prin cererea ofiterilor de politie judiciara, ori prin trimitere.
În cazul infracţiunilor de competenţa judecatoriei, partea vatamata are dreptul sa puna concluzii şi în privinta actiunii penale, chiar dacă nu este constituita parte civila.
În procesele intentate prin plangerea directa a părţii vatamate, aceasta poate aduce martori direct în sedinta, fără să-i fi declarat mai înainte.
Secţiunea II Judecarea delictelor flagranteJudecarea delictelor flagrante trimese de Ministerul public, conform art. 226, se face în aceeasi zi sau cel mai tarziu în ziua urmatoare, martorii putand fi chemati şi verbal prin orice ofiter de politie judiciara sau agent al forţei publice.
Inculpatul este în drept a arata în faţa instanţei de judecată ca faptul ce i se imputa nu poate fi judecat după procedura delictelor flagrante.
Dacă instanţa din oficiu sau la cererea inculpatului, constata ca faptul ce i se imputa nu poate fi judecat după procedura delictelor flagrante, judecatorul anulează mandatul de arestare, dacă este cazul, retine cauza şi o judeca conform dreptului comun.
În caz de respingere a incidentului, apelul se declara numai deodata cu apelul asupra fondului.
Judecatorul acorda inculpatului la cerere, cel puţin 3 zile, spre a-şi pregati apararea.
Cînd cauza nu este în stare de judecată, judecatorul o amana pentru cel mai apropiat termen.
În ambele cazuri, judecatorul se pronunţă şi asupra liberarii provizorii a prevenitului.
Dacă liberarea a fost admisa, inculpatul este pus în libertate. În caz de respingere, hotărîrea se poate ataca numai odata cu apelul asupra fondului.
În toate cazurile, instanţa da termen în cunoştinţa celor prezenţi.
Cînd reclamantul este de faţa şi voeste a-şi urmări pretentiile sale civile pe calea sumara a acestei proceduri, judecatorul statueaza asupra acestor pretentii. Cînd însă reclamantul, nu este de faţa sau cînd lichidarea pretentiunilor nu este de o grabnica solutie, judecatorul statuand asupra vinovatiei, rezerva reclamantului facultatea de a se adresa pentru quantumul despăgubirilor sale instanţelor civile.
Secţiunea III Ordonanţa penala în materie de contraventiiÎn procesele de contraventii, judecatorul, pe baza actelor incheiate conform art. 199 şi urmatorii, dacă contraventia e pedepsita de lege numai cu o amenda, care nu ar depăşi 1.500 lei şi dacă nu exista parte civila constituita, pronunţă, fără a mai cita, condamnarea printr'o ordonanţa penala, pune în sarcina contravenientului şi cheltuielile procesului, iar în cazurile determinate de lege, ordona confiscarea sau restituirea lucrurilor sechestrate.
Judecatorul poate aplica prin aceeasi ordonanţa dispozitiile suspendarii executarii condamnarii, conform art. 60 din codul penal.
Ordonanţa penala are acelasi cuprins ca şi cartea de judecată.
Ordonanţa penala se comunică în copie inculpatului, cu instiintarea ca dacă în 10 zile dela comunicare nu face opozitie, ordonanţa penala devine executorie.
Opozitia trebuie prezentată personal sau prin procurator. Judecatorul fixeaza ziua de infatisare, pe care o da în cunoştinţa oponentului.
Dacă contravenientul se prezinta la ziua fixata, judecatorul poate confirma ordonanţa, reduce amenda sau achita.
Dacă inculpatul, fără a arata o împiedicare legitima, nu se prezinta, judecatorul respinge opozitia, punand în sarcina condamnatului cheltuielile ulterioare.
Cartea de judecată prin care s'a respins opozitia poate fi atacata numai cu recurs.
Totusi, cînd procurorul tribunalului are cunoştinţa ca s'a pronuntat o condamnare printr'o ordonanţa penala pentru un delict sau o contraventie, care nu se judeca cu aceasta procedura, poate pune în miscare actiunea penala după procedura ordinara, instiintand de îndată pe judecator.
Instanţa competenţa, prin hotărîrea sa, pronunţă şi anularea ordonantei penale şi a actelor de executare.
Tribunalul, în materie corectionala, este investit în delictele de competenţa sa:
1. Prin rechizitorul Ministerului public;
2. Prin trimiterea ce i se face, prin ordonanţa judecatorului de instructie sau prin decizia Camerei de acuzare;
3. Prin plangere directa, conform art. 228 şi 230;
4. Prin trimiterea ce i se face de către o alta instanţa, în cazurile admise de lege.
Dacă faptul este de competenţa judecatoriei şi dacă Ministerul public, partea civila sau inculpatul, după ce li s'a atras atenţia de tribunal n'au cerut trimiterea cauzei la instanţa competenţa, tribunalul judeca în prima şi ultima instanţa.
Dacă tribunalul găseşte ca faptul este de natura criminala şi dacă a fost sezisat printr'o ordonanţa a judecatorului de instructie sau printr'o decizie a Camerei de acuzare, el îşi declina competenţa, Curtea de Casatie urmand sa pronunte un regulament de competenţa. Dacă a fost sezisat de Ministerul public sau printr'o plangere directa, trimite afacerea inaintea judecatorului de instructie competente.
Secţiunea II Judecarea delictelor flagranteDispozitiile din art. 338, referitoare la judecarea delictelor flagrante, se aplică şi tribunalului.
În fiecare judet, în orasul de reşedinţa, funcţionează Curtea cu Juraţi.
Curtile cu Juraţi judeca în sesiuni ordinare stabilite prin regulament special, care determina ordinea acestor sesiuni pe grupe de judete. Ministrul Justiţiei, din oficiu sau la cererea motivata a presedintelui Curtii cu Juraţi, poate dispune prin decizie prelungirea sesiunilor ordinare, sau tinerea unei sesiuni extraordinare, ori chiar înfiinţarea unei alte secţiuni la aceeasi Curte, sau permanentizarea Curtii cu Juraţi, toate acestea pînă la solutionarea cauzelor nejudecate.
Ministrul Justiţiei determina prin decizia sa şi durata sesiunilor extraordinare.
Curtea cu Juraţi se compune dintr'un consilier al Curtii de Apel, ca presedinte, doi judecatori dela tribunalul judeţului unde funcţionează Curtea şi dintr'un juriu compus din 9 juraţi.
Tragerea la sorti a presedintelui şi a judecatorilor, precum şi desemnarea reprezentantului Ministerului public şi a grefierului, se face conform legii de organizare judecătorească.
Juratii indeplinesc o functiune judiciara.
Poate fi jurat orice cetatean român care indeplineste urmatoarele condiţii:
1. Sa aiba vîrsta de 30 ani impliniti;
2. Sa cunoasca limba română şi sa o poseada în scris şi citit;
3. Sa se bucure de toate drepturile civile şi politice;
4. Sa fie în măsura a înţelege rolul functiunii de jurat.
Sînt nedemni a fi juraţi:
1. Cei condamnati definitiv la orice pedeapsa privativa de libertate sau pecuniara pentru orice crima sau pentru delict pedepsit de lege cu o pedeapsă mai mare de un an, afară de cei condamnati pentru delicte comise prin imprudenta, injurii şi loviri simple;
2. Cei pusi sub acuzare;
3. Cei aflati sub mandat de arestare;
4. Funcţionarii destituiti;
5. Faliţii nereabilitati.
Sînt incapabili de a îndeplini functiunea de jurat:
1. Servitorii;
2. Interzisii şi cei pusi sub consiliu judiciar;
3. Cei ce se gasesc intr'o stare de infirmitate corporala sau mintala, care îi face improprii de a îndeplini functiunea de jurat.
Sînt incompatibili a îndeplini functiunea de jurat:
1. în mod permanent: judecatorii, membrii Ministerului public, membrii Consiliului Legislativ, ofiterii politiei judiciare, militarii în activitate, directorii de minister, preotii, invatatorii de scoale primare rurale, revizorii, subrevizorii, perceptorii, funcţionarii postei, telegrafului, telefonului şi radiofoniei, membrii clerului de orice confesiune recunoscută prin lege, notarii, medicii primari de judet şi de comuna şi personalul penitenciarelor;
2. în mod temporar, pe durata functiunii: ministrii, subsecretarii de Stat, membrii Corpurilor legiuitoare, secretarii generali de ministere şi prefectii;
3. în mod ocazional: persoanele care în pricina care se judeca au facut cercetari ca ofiteri de politie judiciara, ca procurori, judecatori de instructie, desi au pierdut între timp aceasta calitate, sau au fost martor, interpret, expert, aparator, parte, invinuit, denuntator, ruda sau afin cu părţile care figurează în proces sau cu vreun jurat din comisia de judecată pînă la gradul al 3-lea inclusiv.
Incompatibilităţile de mai sus de sub punctele 2 şi 3 nu împiedica înscrierea în listele generale ale juratilor.
Sînt scutiti de functiunea de jurat, după a lor cerere, cei ce au trecut vîrsta de 60 ani şi cei ce-şi castiga existenta exclusiv muncind cu ziua.
Secţiunea II Intocmirea listelor de juraţi § 1. Lista generală şi lista suplimentaraListele de juraţi se intocmesc pentru fiecare judet de o comisiune compusa din primulpresedinte sau preşedintele şi doi judecatori ai tribunalului respectiv, trasi la sorti, care lucreaza în asistenţa procurorului, pe baza listelor de recomandare intocmite de comisiuni alcatuite, după cum urmeaza:
1. În comunele rurale de către o comisiune compusa din judecator, ca presedinte, de pretor şi primarul comunei respective, ca membri;
2. În comunele urbane şi municipii, de fiecare judecator în circumscripţia sa, împreună cu primarul şi seful politiei.
Aceste comisiuni se intrunesc în fiecare an la 1 Iunie şi intocmesc tablouri de recomandare a persoanelor care intrunesc condiţiunile legale.
Tablourile cuprind numele persoanelor, domiciliul, etatea, religiunea, profesiunea sau ocupatiunea şi studiile ce au.
Comisiunea întocmeşte aceste tablouri pînă la 31 August, după care data se inainteaza tribunalului respectiv.
La 15 Septemvrie al fiecarui an, primul presedinte sau preşedintele tribunalului compune şi convoaca comisiunea prevăzută de art. 357 pentru ca din tablourile de recomandari primite, sa intocmeasca cate o lista generală pentru judet.
Din lista generală se extrage o lista suplimentara care cuprinde pe toţi juratii din orasul de reşedinţa unde funcţionează Curtea cu Juraţi.
Toate aceste lucrari trebuiesc terminate cel mai tarziu pînă la 31 Octomvrie.
Primii presedinti sau presedintii tribunalelor ingrijesc ca aceste liste să fie afisate la tribunal şi la primaria respectiva dela 10 pînă la 30 Noemvrie. Afisarea se constata printr'un proces verbal.
În acelasi interval persoanele inscrise în lista pot cere stergerea de pe liste pentru motive aratate de lege.
Cererile de stergere se rezolva de comisia prevăzută la art. 357, fără citarea petitionarului, putand fi chemat însă cînd comisiunea găseşte necesar.
Listele astfel intocmite rămîn definitive pe data de 15 Decemvrie şi servesc pentru anul următor.
Listele, odata intocmite sînt permanente, ele se modifica în fiecare an, după procedura mai sus prevăzută, prin adaugarea persoanelor care intrunesc condiţiile şi prin stergerea acelora care nu mai intrunesc condiţiunile prevăzute de lege.
Toţi cei insarcinati cu alcatuirea listelor de recomandare, precum şi acelora de rectificare, sînt obligati a-şi îndeplini cu strictete indatoririle în termenele prescrise în articolele de mai sus, sub sancţiunea unei pedepse disciplinare pentru magistraţi şi a unei amenzi dela 100 la 5.000 lei pentru ceilalti membri ai comisiunii.
Pedepsele de mai sus se pronunţă de către Curtea de Apel, după cererea procurorului general, iar pentru magistraţi de către comisiunile disciplinare, după cererea ministrului justiţiei.
§ 2. Lista de sesiuneCu 30 zile înainte de deschiderea sesiunii, primul presedinte sau preşedintele tribunalului judeţului unde se tine Curtea cu Juraţi, este dator sa traga la sorti, în sedinta publică, în prezenta Ministerului public, din lista generală, un numar de 30 juraţi, care formeaza lista juratilor de sesiune.
Dacă din cele 30 persoane trase la sorti, unele au murit sau au pierdut calitatea de a fi juraţi, înainte de deschiderea sesiunii, primul presedinte sau preşedintele tribunalului trage la sorti tot din lista generală alte nume în locul lor.
Persoanele desemnate prin tragere la sorti sînt încunoştinţate despre aceasta prin organele administrative cu cel puţin 15 zile înainte de deschiderea sesiunii.
Aceasta incunostiintare se face personal la domiciliul sau reşedinţa fiecaruia şi trebuie să cuprindă data deschiderii sesiunii şi sanctiunile prevăzute de lege în caz de neprezentare.
Persoanele încunoştinţate, care au cauze de scuze, sau de dispensa valabile, survenite în urma formarii listelor generale, trebuie să le arate în scris primului presedinte sau presedintelui tribunalului mai înainte de deschiderea sesiunii şi acesta hotaraste, ascultand şi concluziile Ministerului public.
În prima zi a sesiunii şi în ajunul fiecarei zile de judecată, preşedintele Curtii cu Juraţi examineaza dacă din lista mentionata în art. 366, alin. 2, au ramas, în afară de acei legal scutiti sau dispensati, 20 persoane.
Dacă din cauza absentelor sau a necompatibilitatii sînt mai puţin de 20 persoane, se trage la sorti conform art. 366 din lista suplimentara un numar de juraţi indoit de cel cerut pentru a completa numărul de 20. Persoanele iesite se incunostiinteaza de îndată. Numărul de 20 juraţi se completeaza cu cei dintai juraţi suplimentari iesiti la sorti.
Lista de sesiune astfel formata şi completata serveste pentru toata sesiunea.
Pentru Curtile permanentizate, formalitatile din art. 366, 367 şi 368 se indeplinesc pentru fiecare interval egal cu durata unei sesiuni ordinare.
Numele juratilor care au luat parte la serviciul unei Curti cu Juraţi intr'o sesiune nu se mai trag la sorti în cursul anului, afară de cazul constatat ca din cauza insuficientii numarului juratilor inscrisi în liste nu s'ar putea completa numărul trebuincios pentru sesiunea în curs.
Juratul are drept la o indemnizatie fixata prin regulament, pentru timpul cat funcţionează ca jurat.
Juratul care nu se prezinta fără cauza justificata, spre a-şi îndeplini indatoririle functiunii sale, se pedepseste prima oara cu o amenda dela 1.000 la 5.000 lei, iar a doua oara el este urmarit pentru refuz de serviciu datorit legalmente.
Amenda se pronunţă de către preşedintele Curtii cu Juraţi şi este executorie.
Juratul condamnat are dreptul a face contestaţie în termen de 8 zile din ziua primirii somatiunii de executare.
Contestaţia este inmanata fie agentului executor, care este obligat sa o inainteze de îndată, instanţei care a ordonat executarea, fie presedintelui Curtii cu Juraţi, în timpul cînd aceasta funcţionează, fie primului presedinte sau presedintelui tribunalului, după închiderea sesiunii.
Contestaţia suspenda de drept executarea.
Contestaţia se judeca în camera de consiliu de către preşedintele Curtii cu Juraţi în timpul funcţionarii acestei instante, iar după închiderea sesiunii de primul presedinte sau preşedintele tribunalului.
Hotărîrea pronunţată asupra contestaţiei este data în ultima instanţa.
Aceeasi pedeapsa se aplică în acelasi mod şi în contra acelui jurat care, după ce s'a prezentat la postul sau, s'a retras înainte de terminarea misiunii sale, fără incuviintarea presedintelui.
Secţiunea III Preşedintele Curtii cu JuraţiPreşedintele Curtii cu Juraţi este dator sa indrumeze pe juraţi în exercitiul functiunii lor, să le expuna cauza asupra careia sînt chemati a delibera şi, de este trebuinta, să le aduca chiar aminte indatoririle lor.
Preşedintele exercită politia audientei, conform art. 296 şi urmatorii.
Preşedintele este investit cu putere discretionara în virtutea careia poate lua toate masurile ce crede folositoare pentru aflarea adevarului.
Secţiunea IV Procedura anterioara desbaterilorÎn 24 de ore după primirea dosarului, conform art. 279 şi 284, preşedintele tribunalului inscrie cauza în ordinea primirii intr'o condica speciala, care serveste Curtii cu Juraţi la deschiderea sesiunii şi procedeaza la indeplinirea formalitatilor de mai j os.
Preşedintele dispune ca acuzatul să fie adus inaintea sa. Acuzatul aflat în libertate va fi adus de îndată cu mandat de aducere. Preşedintele intreaba pe acuzat dacă a primit copie de pe deciziunea Camerei de acuzare.
Preşedintele supune pe acuzat unui interogator. Înainte de interogator, constata dacă s'a comunicat acuzatului decizia Camerei de acuzare. În caz de neprimire, preşedintele dispune comunicarea deciziei şi amana luarea interogatorului pînă după indeplinirea formalitatii comunicarii.
Dacă decizia a fost atacata cu recurs, procesul se amana pînă la judecarea recursului.
Preşedintele pune în vedere acuzatului ca are dreptul sa propuna noi mijloace de aparare şi atunci cînd propune martori, sa arate numele complet şi adresa lor exacta.
Ministerul public este în drept sa propuna şi alti martori decat cei aratati în lista ce a întocmit.
Dacă Ministerul public sau acuzatul au facut propuneri de noi martori peste cei prevăzuţi în lista, preşedintele dispune ca şi acestia să fie adaugiti pe liste.
Preşedintele dispune ca listele de martori să fie comunicate de îndată, acea depusa de acuzat Ministerului public şi cea depusa de Ministerul public acuzatului, şi cu cel puţin 48 de ore înainte de ziua de judecată.
Acuzatul este intrebat dacă şi-a ales un aparator şi dacă nu şi-a ales, preşedintele desemneaza din oficiu pe un avocat, sub pedeapsa de nulitate a tuturor lucrărilor ce vor urma.
Dacă acuzatul îşi alege un aparator, în urma, cel desemnat de presedinte este desarcinat şi cauza de nulitate cade.
Indeplinirea formalitatilor prescrise de articolele precedente se constata printr'un proces verbal, care va fi subscris de acuzat, presedinte, Ministerul public şi grefier.
Preşedintele în tot timpul procedurii anterioare desbaterilor poate vizita oricand pe acuzat.
Dacă Ministerul public sau acuzatul au motive sa ceara ca procesul sa nu se judece la cea dintaiu sedinta a Curtii Juratilor, ei cer presedintelui amanarea.
Cînd s'au pronuntat pentru aceeasi infractiune mai multe decizii în contra mai multor acuzati, preşedintele, la cererea Ministerului public, le soroceste pe aceeasi zi, urmand ca instanţa sa hotarasca asupra conexiunii.
Aceeasi procedura se poate urma şi pentru cazul cînd acuzatul ar fi trimis inaintea aceleiasi Curti şi pentru alte infractiuni.
Cînd decizia de trimitere cuprinde mai multe infractiuni neconexe, Ministerul public poate cere sa nu fie judecati acuzatii deodata decat pentru unele din infractiuni şi preşedintele poate ordona aceasta chiar din oficiu.
Acuzatul aflat în libertate este obligat să se constitue prizonier, cu 3 zile înainte de ziua de judecată, în arestul Curtii respective.
Acei care nu se vor conforma vor fi arestati din ordinul presedintelui Curtii cu Juraţi, inauntrul termenului de mai sus.
Acei care s'au constituit prizonieri vor fi liberati de Curtea cu Juraţi atunci cînd procesul se amana.
Lista juratilor de sesiune se comunică fiecarui acuzat cel mai tarziu cu 48 ore înainte de ziua judecatii, prin mijlocirea administratorului penitenciarului, care trebuie să incheie un proces verbal despre aceasta.
Inculpatii în libertate sînt tinuti să se prezinte în ajunul zilei de judecată, la grefa Curtii cu Juraţi spre a lua cunoştinţa de lista juratilor.
Aceasta indatorire i se pune în vedere prin citaţiunea pentru termenul de judecată, în care se precizeaza şi ziua cînd urmeaza a se prezenta la grefa spre a lua cunoştinţa de lista juratilor.
În cazul cînd ajunul zilei de judecată este o dumineca sau sarbatoare legala, comunicarea sau prezentarea are loc în ajunul acelei dumineci sau sarbatori.
În caz de neprezentare, formalitatea comunicarii listei juratilor este considerata ca indeplinita.
Prezentarea sau neprezentarea inculpatului în scopul de mai sus se constata printr'un proces verbal incheiat de grefierul Curtii cu Juraţi.
Dispozitiile din acest articol trebuiesc observate sub pedeapsa de nulitate.
Toate atributiunile presedintelui tribunalului sau inlocuitorului sau se indeplinesc în tot timpul sesiunii de către preşedintele Curtii cu Juraţi.
Secţiunea V Procedura desbaterilorÎn ziua hotarita pentru judecarea fiecarei cauze, juratii inscrisi în lista mentionata de art. 366 trebuie să fie prezenţi în sala de sedinta a Curtii cu Juraţi.
Judecatorii ocupa locurile lor în sedinta, iar juriul, compus din juratii trasi la sorti, în sedinta, se aseaza în faţa băncii acuzatilor, separati de public, de părţi şi de martori. Juratii iau loc în ordinea iesirii lor la sorti.
Preşedintele deschizand sedinta, dispune să se faca apelul părţilor.
Acuzatul se infatiseaza, insotit de paznic, afară de cazul cînd preşedintele găseşte cu cale sa ia şi alte măsuri în interesul sigurantei publice.
Preşedintele îl intreaba de nume, pronume, etate, profesiune, locuinta şi locul nasterii, precum şi dacă a primit lista de sesiune a juratilor.
Dacă acuzatul lipseste, procesul se amana pe alta zi din sesiune sau la alta sesiune. În acest caz Curtea, apreciind motivele neprezentarii, va putea ordona arestarea fie de îndată, fie cu 10 zile înainte de deschiderea sesiunii viitoare.
Se face apoi apelul nominal al juratilor în prezenta lor, a acuzatului şi a Ministerului public.
După terminarea acestui apel preşedintele intreaba, sub pedeapsa de nulitate, părţile care figurează în proces, pe aparatori, precum şi pe juraţi, dacă în ce priveste vreunul din juraţi exista vreuna din cauzele enumarate în art. 353, 354 şi 355.
Înlăturarea juratilor care s'ar gasi în vreunul din cazurile prevăzute de articolele de mai sus se efectueaza de Curte înainte de punerea numelor juratilor în urna, spre a proceda la formarea juriului.
Cauzele de excludere aratate în alineatul precedent nu pot atrage anularea deciziei date, dacă nu au fost propuse Curtii care statueaza asupra incidentelor ivite cu aceasta ocazie. Cele prevăzute de art. 353 pot forma obiectul unui recurs, dacă nu au fost cunoscute de părţi în momentul constituirii juriului.
Preşedintele procedeaza la formarea juriului conform art. 387.
Numele celor 20 juraţi prezenţi şi neinlaturati sînt puse intr'o urna, după care se procede la tragerea la sorti. La scoaterea din urna şi citirea numelui fiecarui jurat, părţile pot exercita dreptul de recuzare înainte ca juratul să îşi fi ocupat locul.
Acuzatul, mai întîi, fie personal, fie prin aparatorul sau şi Ministerul public, pot face fiecare cate 4 recuzari, fără aratare de motive, după ce mai întîi preşedintele îi interpeleaza pe fiecare în ordinea de mai sus.
Juriul este format îndată ce se completeaza numărul de 9 juraţi nerecuzati, necesar pentru judecata.
Cînd procesul este complicat şi se crede ca ar putea da loc la desbateri lungi, preşedintele Curtii trage la sorti peste numărul de 9 inca 2 juraţi, care trebuie să asiste ca supleanti la desbateri.
Dacă sînt mai mulţi acuzati ei se pot înţelege ca dreptul de recuzare să fie exercitat de către unul dintre ei, în numele tuturor, sau de fiecare în parte personal sau prin aparator.
Dacă acuzatii nu se pot înţelege între ei, spre a face recuzarile, preşedintele hotaraste, prin sorti, ordinea în care să le faca fiecare dintr'insii.
În toate cazurile recuzarile nu pot trece peste numărul stabilit.
Dacă sînt 2 acuzati, fiecare face cate doua recuzari.
Dacă sînt 3 acuzati, primul face doua recuzari, iar ceilalti cate una.
Dacă sînt mai mulţi de 3 acuzati, fiecare din primii acuzati iesiti la sorti face cate o recuzare.
Preşedintele rosteste apoi juratilor, care stau în picioare, urmatoarea formula de juramant:
"Juraţi şi legati-va inaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca veti cerceta cu cea mai mare luare aminte faptele ce se vor aduce în sarcina acuzatului....
că nu veti trada nici interesele acuzatului, nici ale Statului care îl acuza, că nu veti comunică, cu nimeni mai înainte de rostirea verdictului d-voastra, că nu veti asculta nici ura sau rautatea, nici temerea sau afectiunea, ca în faţa faptelor ingreunatoare şi a mijloacelor de aparare, veti hotari în cuget curat şi după adanca convingere, cu nepartinirea şi cu taria omului cinstit".
Fiecare din juraţi, chemat pe nume de presedinte, raspunde ridicand mana, "jur".
Aceasta formalitate este prescrisa sub pedeapsa de nulitate.
Odata ce comisiunea juratilor este formata, se începe cercetarea cauzei.
Cercetarea şi desbaterea odata incepute, continua pînă la pronuntarea verdictului.
Preşedintele nu poate suspenda desbaterile decat pentru repausul juratilor, martorilor şi acuzatilor.
Dacă în aceeasi zi sînt fixate mai multe cauze spre judecare, Curtea cu Juraţi se constitue pentru fiecare cauza în parte.
Îndată după constituirea juriului, preşedintele ordona grefierului sa citeasca decizia Camerei de acuzare.
După aceasta lectura, preşedintele atrage atenţiunea acuzatului asupra faptului de care este acuzat.
Grefierul face apelul nominal al martorilor, de pe lista prevăzută de art. 378.
Cînd vreun martor care a fost citat nu se infatiseaza, dacă nu poate fi adus de îndată cu mandat, Curtea, după ascultarea părţilor şi mai înainte de audierea martorilor inscrisi pe lista, poate amana procesul. Partea care starue în ascultarea martorului absent trebuie să precizeze punctele asupra cărora voeste să fie ascultat.
Cererea de amanare a procesului pentru lipsa, martorilor se poate formula chiar mai înainte de a se fi constituit juriul.
Acuzatul şi Ministerul public se pot opune la ascultarea unui martor care nu este cuprins în listele comunicate, sau care nu a fost desemnat eu destula lamurire.
Preşedintele Curtii cu Juraţi nu poate declara desbaterile închise, sub pedeapsa de nulitate, decat după ce intreaba pe acuzat personal dacă mai are ceva de zis în apararea sa, şi pe juraţi dacă sînt indeajuns luminati asupra cauzei.
Secţiunea VI Procedura după închiderea desbaterilorPreşedintele după închiderea desbaterilor formuleaza chestiunile la care juriul urmeaza sa răspundă, în conformitate cu decizia Camerei de acuzare şi modificările ce eventual ar rezultă din desbateri.
Chestiunea se formuleaza astfel ca juriul să poată raspunde numai "da" sau "nu" şi se pun pentru fiecare acuzat şi pentru fiecare infractiune în parte, în termenii urmatori:
1. "Acuzatul..... a savarsit faptul de ....?". Intrebarea va cuprinde toate circumstantele cuprinse în rezumatul deciziei Camerei de acuzare;
2. "Acuzatul este culpabil de faptul cuprins în prima chestiune?"
Preşedintele are facultatea de a separa chestiunea principala în asa fel încît chestiunea scindata sa cuprindă toate elementele componente ale unei infractiuni.
Circumstantele agravante cuprinse în decizia Camerei, precum şi acele ce ar rezultă din desbateri, formeaza obiectul unor chestiuni separate care se formuleaza de presedinte în modul următor:
"Acuzatul a savarsit faptul cu ............ sau în ......?". Intrebarea va cuprinde circumstanta ingreunatoare exprimata în termenii textului de lege care o prevede.
Dispozitiile art. 400 şi 401 se aplică cînd din desbateri rezultă ca faptul imputat acuzatului are o alta calificare decat aceea pentru care acuzatul e trimis în judecata.
Dacă acuzatul a propus o scuza legala, preşedintele trebuie, sub pedeapsa de nulitate, sa puna chestiunea în termenii urmatori:
"Este constatat ca acuzatul ...............?". Intrebarea va cuprinde scuza exprimata în termenii textului de lege care o prevede.
Dacă acuzatul are mai puţin de 19 ani, preşedintele pune, sub pedeapsa de nulitate, urmatoarea chestiune:
"Acuzatul a lucrat cu pricepere?".
Proiectul chestiunilor formulate este pus în discutiunea părţilor după ce mai întîi au fost citite de grefier în sedinta.
Cate un exemplar al chestiunilor formulate se inmaneaza în acest scop Ministerului public şi acuzatului sau aparatorului sau.
După ascultarea părţilor, Curtea hotaraste asupra propunerilor, putand menţine, modifica sau completa chestiunile formulate, după care, sub pedeapsa de nulitate, intrebarile sînt citite în sedinta astfel cum au ramas stabilite.
Despre obiectiunile şi propunerile părţilor, asupra chestiunilor formulate, se face menţiune, sub pedeapsa de nulitate, în procesul verbal de sedinta.
În toate cauzele, chiar în caz de recidiva, preşedintele, punand chestiunile, instiinteaza sub pedeapsa de nulitate, pe juraţi, ca dacă socotesc ca exista circumstanţe usuratoare în favoarea unuia sau mai multor acuzati culpabili, trebuie să declare aceasta în termenii urmatori:
"Juriul declara ca sînt circumstanţe usuratoare în favoarea acuzatului".
Preşedintele da juratilor explicatiuni asupra pedepsei fixate de lege, precum şi asupra oricăror eventuale urmări ale verdictului, în raport cu aplicarea legii.
Preşedintele ordona în scris sefului gărzii de serviciu sa pazeasca iesirile camerei juratilor.
În ordinul dat de presedinte se inscrie numele şi calitatea sefului gărzii.
În tot timpul sesiunii juratilor, vor sta afisate în sala de deliberare a juriului urmatoarele imperative:
"Preşedintele asigura ordinea şi libertatea deliberarilor. El nu poate da citire altor acte decat celor citite în sedinta.
Nu este ingaduit presedintelui să-şi arate parerea lui.
Legea nu cere seama juratilor de mijloacele din care şi-au format convingerea, nu le prescrie nicio regula pentru cumpanirea probelor.
Legea îi indatoreaza sa caute în adancul constiintei lor, dacă vinovatia acuzatului exista sau nu faţa cu probele aduse contra lui şi mijloacele de aparare.
Legea pune juratilor numai aceasta intrebare, care cuprinde toata măsura indatoririlor lor:
Aveti adanca convingere?"
Preşedintele Curtii insoteste pe juraţi în camera lor de deliberare luand cu el şi dosarul cauzei şi formularul intrebarilor.
El prezideaza deliberarile juratilor, asigura ordinea şi libertatea lor, avînd şi politia desbaterilor.
Primul jurat este cel dintaiu iesit la sorti sau cel ales cu consimtimantul sau de ceilalti juraţi în camera de consiliu.
Înainte de deliberare, preşedintele da citire urmatoarelor recomandatiuni:
"Prezenta mea în mijlocul dv. este numai pentru a asigura ordinea şi libertatea deliberarilor. Legea nu-mi ingadue să-mi arat parerea. De aceea sa nu-mi puneti intrebari, care ar duce la desvaluirea parerii.
Va arat, ca legea nu cere seama juratilor de mijloacele din care şi-au format convingerea. Nu le prescrie nicio regula pentru cumpanirea probelor. Legea îi indatoreaza sa caute în adancul constiintei lor, dacă vinovatia acuzatului exista sau nu faţa cu probele aduse contra lui şi cu mijloacele de aparare.
Legea pune juratilor numai aceasta intrebare, care cuprinde toata măsura indatoririlor lor: Aveti adanca convingere?"
Dacă juratii ar cere noi explicatiuni, preşedintele şi juratii reintra în sedinta pentru ca aceste explicatii să se faca faţa cu toate părţile.
Nu este ingaduit presedintelui să-şi arate parerea sa. El nu poate da citire, în camera de deliberare, altor acte decat celor citite în sedinta publică.
Juratii delibereaza asupra faptului principal şi apoi asupra fiecareia din circumstantele lui.
Preşedintele citeşte pe rand fiecare chestiune pusa şi juratii voteaza, atît asupra faptului principal şi a circumstantelor ingreunatoare, cat şi asupra existentei scuzelor şi a circumstantelor usuratoare. Votul este secret, facandu-se cu apel nominal prin bile.
Preşedintele numara voturile şi inscrie rezultatul votului după fiecare intrebare.
Decizia juratilor în contra acuzatului, asupra faptului principal, a scuzelor, a circumstantelor ingreunatoare sau usuratoare, nu se poate lua, sub pedeapsa de nulitate, decat cu 5 voturi.
Declaratia juratilor trebuie să constate, sub pedeapsa de nulitate, ca decizia s'a luat cu majoritate, fără sa arate numărul voturilor.
Ea este subscrisa de primul jurat şi de presedinte.
După deliberare, cînd verdictul este afirmativ, juratii aleg cu majoritate doi dintre ei, care să ia parte la deliberarea judecatorilor pentru stabilirea pedepsei.
În caz că nu se poate forma o majoritate, cei doi juraţi se trag la sorti.
De toate cele petrecute în timpul deliberarii, cum şi de rezultatul alegerii sau desemnarii celor doi juraţi prevăzuţi la primul alineat, se incheie un proces-verbal semnat de presedinte şi de primul jurat.
Juratii nu pot părăsi camera de deliberare, decat după ce şi-au dat verdictul.
Juratul care calca dispozitiile mai sus aratate, este judecat pe loc de Curte şi pedepsit conform art. 244 din codul penal.
Nimeni nu poate intră în camera juratilor în timpul deliberarii, oricare ar fi cauza, decat numai cu invoirea presedintelui Curtii.
Secţiunea VII Procedura după deliberarea juratilorDupă darea verdictului, juratii, împreună cu preşedintele, reintra în sedinta. De asemenea îşi reiau locurile judecatorii asesori, Ministerul public, grefierul, partea civila şi aparatorii. Preşedintele dispune apoi să fie introdus acuzatul.
Preşedintele dispune ca primul jurat sa citeasca verdictul juratilor şi dacă este afirmativ sa citeasca şi numele juratilor desemnaţi sa ia parte la stabilirea pedepsei. Apoi verdictul este încredinţat presedintelui.
Contra verdictului nu este nicio cale de atac. Cînd acuzatul este recunoscut culpabil şi cînd Curtea este convinsa ca juratii, desi au observat formele, s'au inselat însă asupra fondului în defavoarea acuzatului, declara ca judecata este suspendata şi amana cauza pentru sesiunea viitoare, spre a fi supusă altui juriu. Din acel juriu nu poate face parte niciunul din juratii care au luat parte la verdictul anulat. Nimeni nu are dreptul sa provoace această măsură, numai Curtea, din oficiu, poate lua această măsură îndată după pronuntarea în sedinta a verdictului. Dacă în sesiunea urmatoare verdictul juratilor este acelasi, Curtea nu mai poate suspenda.
În orice caz situaţiunea acuzatului nu poate fi agravata cînd cel de al doilea verdict ar fi mai sever, pedeapsa urmand să se fixeze conform primului verdict.
Cei doi juraţi delegaţi nu iau parte la deliberarea asupra acestei chestiuni.
Dacă juriul declara ca acuzatul nu este culpabil, preşedintele pronunţă achitarea acuzatului şi ordona să fie pus în libertate deindata, afară de cazul cînd ar fi retinut pentru alta cauza.
În caz de răspuns afirmativ, asupra materialitatii faptului şi negativ asupra culpabilitatii, Curtea statueaza, conform art. 8, asupra despăgubirilor cerute de partea civila, după ascultarea părţilor.
Partea civila este datoare sa formuleze cererea sa de despăgubiri înainte de pronuntarea deciziei Curtii, sub sancţiunea decaderii.
Cînd acuzatul este declarat culpabil, Ministerul public cere dela Curte aplicarea legii, iar partea civila face cerere în privinta restituirilor şi despăgubirilor.
Preşedintele intreaba pe acuzat dacă mai are ceva de spus. Acuzatul sau aparatorul au ultimul cuvant, fără a mai putea discuta existenta faptului.
După ascultarea părţilor, Curtea şi cei doi juraţi desemnaţi de juriu se retrag în camera de deliberare. Membrii Curtii decid în prealabil asupra calificarii faptului şi a textelor aplicabile, după care, împreună cu cei 2 juraţi, hotarasc asupra pedepsei.
Decizia este luata cu majoritate de voturi, cei doi juraţi avînd vot deliberativ şi votand cei dintai.
Cei doi juraţi nu iau parte la stabilirea despăgubirilor.
Dispozitivul deciziei se redacteaza de îndată şi se semneaza de presedinte, judecatori, cei doi juraţi şi grefier.
Curtea reintra în sedinta. De asemenea îşi reiau locurile juratii, Ministerul public, grefierul, partea civila, acuzatii şi aparatorii.
Preşedintele pronunţă decizia în sedinta publică şi în prezenta acuzatului, citind şi textul legii pe care aceasta se intemeiaza.
Decizia va fi redactata în cel mult 5 zile.
După pronuntarea hotărîrii, preşedintele arata acuzatului ca legea îi da dreptul sa faca recurs şi îi indica termenul inlauntrul caruia îl poate face.
Cînd din desbateri ar reesi în sarcina acuzatului şi o alta infractiune, preşedintele după achitare sau condamnare, ordona să fie urmarit pentru faptul cel nou, sezisand în acest scop pe judecatorul de instructie competent, luand, de este cazul, măsuri sa nu dispara.
Dacă infractiunile descoperite merita o pedeapsă mai grea decat cea pronunţată, Ministerul public suspenda executarea deciziei, pînă cînd se hotaraste asupra faptelor descoperite.
Despre indeplinirea formalitatilor prescrise de lege, în tot cursul desbaterilor, se incheie, sub pedeapsa de nulitate, un proces verbal semnat de presedinte şi grefierul Curtii.
În acest proces verbal nu se trec nici raspunsurile acuzatului. şi nici depozitiile martorilor, dar se menţionează schimbările, variaţiunile şi contrazicerile acestora, şi aceasta numai din ordinul presedintelui sau după cererea părţilor interesate.
Se trec de asemenea depozitiile martorilor privitoare la faptele noi ce ar rezultă în sarcina acuzatului.
În niciun caz procesul verbal nu poate fi redactat pe un formular tiparit sau litografiat întocmit mai dinainte, sub pedeapsa de nulitate.
Secţiunea VIII Procedura judecarii contumacilor § 1. Procedura anterioara judecatiiCînd după decizia Camerei de acuzare acuzatul disparut nu se constitue prizonier în 10 zile dela notificarea acelei deciziuni, facuta la domiciliul sau, sau evadeaza după ce s'a constituit prizonier sau a fost arestat, preşedintele da o ordonanţa ca acuzatul să se prezinte în termen de 10 zile, sub sancţiunea de a fi declarat contumace şi judecat în lipsa.
Ordonanţa contine aratarea faptului comis, şi mandatul de arestare dacă s'a emis.
Ordonanţa se afişează la usa ultimului domiciliu sau reşedinţa, şi la usa salii Curtii cu juraţi.
Dacă ultimul domiciliu sau reşedinţa nu i se cunosc, sau dacă acuzatul este plecat din tara, afisarea se face numai la usa salii Curtii cu Juraţi şi se publică în extras intr'unul din cele mai raspandite ziare din localitate sau din Capitala.
Dispozitiile din acest articol sînt prevăzute sub sanctiune de nulitate.
Dacă este stabilit ca acuzatul nu se găseşte în tara, şi ca aceasta absenta nu provine din cauza faptului pentru care este dat în judecata, sau cînd i-ar fi absolut imposibil să se prezinte în termenul prevăzut de ordonanţa, Curtea la cerere poate acorda un alt termen.
Termenul poate fi prelungit, dacă se dovedeste ca motivul împiedicării sale de a se prezenta nu a incetat.
Cererea de amanare sau de prelungire se poate face de un imputernicit al acuzatului, sau de membrii familiei pînă la al 4-lea grad.
Procedura de mai sus se aplică şi acelora care, aflandu-se în libertate provizorie, nu se infatiseaza la judecata şi nici nu au putut fi arestati conform dispoziţiilor din art. 383.
§ 2. Procedura de judecatăDacă acuzatul nu a răspuns la termenul fixat prin ordonanţa şi nici nu i s'a prelungit acest termen, conform art. 427, Curtea, după 10 zile dela, afisarea şi publicarea ordonantei, procede la judecarea în lipsa a acuzatului.
Dacă Curtea constata că nu au fost indeplinite formalitatile prevăzute de art. 426, anulează actele neregulat indeplinite şi ordona reinceperea acestor formalitati dela cel dintai act neregulat.
Acuzatul nu poate fi aparat de niciun avocat. Curtea decide pe baza verdictului, dat numai în urma concluziilor Ministerului public şi ale părţii civile. Juriul poate acorda circumstanţe usuratoare.
Decizia data în contumacie nu poate fi atacata cu recurs decat de Ministerul public şi partea civila.
Cînd acuzatul contumace este minor şi etatea lui este stabilita prin act de nastere, Curtea, înainte de a se pronunţă, ascultand şi Ministerul public, trebuie să verifice vîrsta.
Lipsa acuzatului declarat contumace nu suspenda şi nici nu intarzie judecata coacuzatilor. Disjungerea se poate face chiar înainte de indeplinirea formelor de contumacie.
În termen de 8 zile după darea deciziei de condamnare, un extras al deciziei se publică din oficiu, în Monitorul Oficial, la usa celui din urma domiciliu sau reşedinţa a condamnatului, la usa primariei comunei unde s'a comis crima, precum şi în sala Curtii cu Juraţi. Un extras identic se trimite şi tribunalului în a cărui circumscriptie se afla averea condamnatului, pentru a se lua masurile legale.
Efectele legale ale executarii deciziei în contumacie, incep dela data procesului verbal care constata afisarea.
Curtea poate ordona la cerere, ca actele şi lucrarile depuse la grefa să fie restituite acelora cărora le apartin sau care sînt în drept să le primeasca, cu obligatiunea de a le infatisa cînd li se vor cere, facandu-se proces verbal. În locul actelor eliberate se lasă copii certificate.
În caz cînd nimeni nu le cere, grefierul Curtii incheie proces verbal despre aceasta, constatand starea lor materiala.
§ 3. Procedura judecatii în caz de prindere sau prezentare a acuzatuluiDacă cel condamnat în contumacie se prezinta de buna voie, sau dacă este arestat, decizia data în contra lui şi procedurile urmate, începînd dela ordonanţa prevăzută în art. 426, se considera ca neavenite şi se procede la judecare.
Decizia Camerei de acuzare şi actele anterioare îşi păstrează toate efectele.
Condamnatul în contumacie a cărui pedeapsa s'a prescris, nu mai poate cere judecarea.
Preşedintele aduce la cunoştinţa juratilor declaratiunile scrise ale celorlalţi coacuzati,
În ce priveste depozitiile martorilor absenti, incapabili de a se prezenta sau care au decedat, se procede conform art. 309.
Contumacele nu poate fi supus la o pedeapsă mai mare decat acea data prin decizia pronunţată în contumacie.
Contumacele achitat, se condamna la plata cheltuielilor ocazionate prin lipsa sa.
Dacă la judecata contumacele nu se prezinta, cererea se anulează, iar decizia în contumacie rămîne definitivă.
Cartea IV Caile de atacCaile de atac pot fi folosite de inculpat, Ministerul public, partea civila, partea civilmente responsabila şi orice altă persoană autorizata de lege.
Aparatorul ales sau numit din oficiu, are dreptul sa uzeze în favoarea inculpatului de caile de atac. Acesta poate renunta oricand la calea de atac folosita de aparatorul sau.
Caile de atac acordate de lege inculpatului, pot fi exercitate şi de barbat pentru sotie, de parinti pentru copii minori şi de tutori pentru pupilul lor, fără ca acestia să aibă dreptul la comunicarea hotărîrilor ce urmeaza a fi atacate.
Asupra renuntarii la o cale de atac, afară de cele ce privesc interesele părţii civile, se poate reveni inlauntrul termenului fixat de lege pentru exercitarea acelei cai de atac.
Prin renuntarea definitivă la o cale de atac, hotărîrea se considera rămasă definitivă din momentul pronuntarii.
Denuntarea la o cale de atac se poate face printr'o declaratie autentica sau verbala, din momentul condamnarii, pînă la judecata instanţei sezisate.
Renuntarea se poate face în aceleasi condiţii şi inaintea instanţei a carei hotărîre s'a atacat, care o inainteaza instanţei respective.
Folosirea unei cai de atac nu poate crea o situaţiune mai grea pentru cel care a exercitat-o.
Cînd sînt mai mulţi inculpaţi şi cînd calea de atac exercitata numai de unul din ei, a avut ca rezultat constatarea ca infractiunea nu exista s'au ca este prescrisa ori amnistiata, sau ca ea urmeaza a primi o calificare mai usoara, instantele sînt obligate a extinde din oficiu efectele caii de atac şi asupra celorlalţi inculpaţi.
De asemenea cînd se admite casarea pe motivul ca instanţa de fond nu a fost compusa în conformitate cu legea, ori n'a fost competenţa pentru niciunul din recurenti din cauza materiei sau pentru o nulitate de forma a hotărîrii, aceasta casare profita şi recurentilor care nu au formulat motive în acest sens.
Cînd actiunea penala s'a stins, instanţa competenţa a judeca actiunea civila, se compune cu reprezentantul Ministerului public, dacă pe lîngă acea instanţa funcţionează Minister public.
Termenul pentru folosirea oricarei cai de atac este de 10 zile.
Termenul curge pentru partea prezenta dela pronuntarea hotărîrii, iar pentru cea lipsa, dela comunicare.
Declararea de folosirea unei cai de atac se poate face verbal în sedinta la pronuntarea hotărîrii de condamnare sau prin cerere scrisa, adresata instanţei. În cazul cînd se face verbal, instanţa ia act şi grefierul trece aceasta declaratie în procesul verbal de sedinta.
Cererea trebuie să fie semnata de părţi sau de un imputernicit al lor, ori de avocat, cînd acesta lucreaza din proprie iniţiativă.
Inculpatul fără stiinta de carte poate formula verbal cererea pentru folosirea unei cai de atac, personal la grefa instanţei a carei hotărîre se ataca. În acest caz, grefierul constata prezentarea şi declaratia inculpatului printr'un proces verbal.
Cel arestat poate face declaratie pentru folosirea unei cai de atac, la administratorul sau grefierul inchisorii care incheie un proces verbal.
Autorităţile constituite părţi civile sau civilmente responsabile, precum şi Ministerul public, pot face declaratie pentru folosirea cailor de atac, printr'o adresa oficiala către instanţa a carei hotărîre se ataca.
Declaratia de apel şi de recurs a Ministerului public se notifica inculpatului.
Grefierul ingrijeste ca cererea împreună cu dosarul să fie transmise la grefa instanţei competente de a judeca.
Cererea greşit indreptata la o alta instanţa decat cea în drept, se trimite de îndată spre judecare instanţei competente.
Dispozitiile din acest titlu se aplică numai intru cat nu se dispune altfel în capitolul respectiv al fiecarei cai de atac sau prin vreo lege speciala.
În contra ordonantelor date în cursul instructiunii se poate face apel la Camera de acuzare:
1. De Ministerul public în caz de incompetenta şi în contra liberarii provizorii;
2. De inculpat în caz de respingere a cererii de liberare provizorie şi de incompetenta;
3. De partea vatamata în caz de respingere a cererii de constituire ca parte civila.
În contra ordonantelor de arestare preventiva şi dacă mandatul nu este supus confirmarii în cele 3 zile prevăzute de art. 257, se poate declara opozitie la tribunal de prevenit, dacă este mentinut arestat.
De asemeni, Ministerul public poate ataca conform, art. 242, ordonantele de lasare în libertate.
Opozitia se judeca în camera de consiliu, în aceeasi zi sau cel mai tarziu a doua zi.
În contra ordonantelor judecatorului de instructie prin care se pronunţă asupra cererii de admitere a sechestrului penal, precum şi în cazul art. 79, punctele 4 şi 5, se poate face opozitie, potrivit dispozitiunilor art. 449.
În contra ordonantelor definitive se poate face apel la Camera de acuzare:
1. De Ministerul public în toate cazurile în care concluziile sale nu au fost admise;
2. De inculpat în caz de incompetenta, pentru orice cauza de stingere a actiunii penale sau cînd exista o cauza legala care inlatura responsabilitatea, ori, cînd judecatorul de instructie în cursul instructiunii a respins vreun probatoriu cerut de inculpat, precum şi în cazul cînd rechizitiile Ministerului public, la sedinta contradictorie din art. 267, au fost pentru neurmarire;
3. De partea, civila în caz de neurmarire şi în caz de incompetenta.
În caz de neurmarire, apelul părţii civile pune în miscare actiunea penala.
Secţiunea II Caile de atac în contra incheierilor tribunaluluiÎn contra incheierilor date de tribunal, în camera de consiliu, conform art. 257 şi 449 se poate face apel la Camera de acuzare, de inculpat, în caz de confirmare a mandatului şi de Ministerul public, în caz de infirmare.
Secţiunea III Caile de atac în contra deciziei Camerei de acuzareÎn contra deciziunii Camerei de acuzare se poate face recurs în condiţiunile prevăzute la Cartea IV, Titlul II, Capitolul II, Secţiunea III.
Partea faţă de care hotărîrea s'a dat în lipsa, poate face opozitie în urmatoarele cazuri:
1. În contra ordonantelor date de judecatorie, conform art. 341;
2. În contra sentintelor tribunalelor date conform art. 346;
3. În contra deciziilor Curtilor de Apel date conform art. 580;
4. În contra deciziilor Curtilor cu Juraţi date conform art. 605.
Oponentul nu este tinut să justifice cauzele care l-au împiedicat de a veni la judecata.
Opozitia are ca efect de a repune în discutie cauza în ceea ce priveste pe partea oponenta.
Dacă după citatia facuta în urma opozitiei, oponentul nu se infatiseaza, instanţa e obligata sa tina seama de orice mijloc de aparare intemeiat, invocat prin cererea de opozitie şi sa ridice din oficiu orice chestiune referitoare la existenta faptelor, stingerea actiunii penale, calificarea infractiunii şi aplicarea pedepsei, pronuntand admiterea ori respingerea opozitiei.
În contra hotărîrilor date asupra opozitiei nu se mai poate face opozitie.
Cheltuielile facute cu ocazia opozitiei se pun în sarcina oponentului.
Secţiunea II ApelulHotărîrea pronunţată în prima instanţa de judecatorie sau tribunal, poate fi atacata cu apel.
Nu se poate apela decizia Curtii cu Juraţi.
În contra incheierilor date de prima instanţa, nu se poate face apel decat odata cu fondul, cu excepţia cazului cînd instanţa s'a pronuntat asupra unei cereri de liberare sau cînd instanţa a hotarit intreruperea procesului.
Cînd instanţa de fond se pronunţă asupra unei cereri de liberare, apelul Ministerului public nu suspenda liberarea prevenitului.
Judecatoria este datoare ca îndată după redactarea cartii de judecată sa trimita o copie parchetului tribunalului. Termenul de apel pentru Ministerul public curge dela comunicarea copiei cartii de judecată.
În infractiunile de competenţa judecatoriei, apelul declarat evoca inaintea tribunalului, în ce priveste partea apelanta, întreaga cauza, chiar actiunea penala, investind tribunalul cu dreptul de a se pronunţă şi asupra, pedepsei.
Ministerul public poate face apel şi în cazurile cînd crede că nu trebuia aplicata o pedeapsă sau ca pedeapsa data nu este individualizata sau proportionata cu gravitatea faptei.
Ministerul public poate face apel în cazurile stabilite de lege, oricare ar fi fost concluziile reprezentantului sau în instanţa.
Apelul Ministerului public, chiar dacă e limitat la anumite motive, investeste instanţa de apel cu dreptul de a judeca întreaga cauza.
Inculpatul poate face apel atît contra condamnarii cat şi contra despăgubirilor la care a fost obligat.
El poate face apel chiar în caz de achitare, cînd motivele hotărîrii l-ar prejudicia,
Partea civilmente responsabila nu poate face apel decat referitor la despăgubiri.
Partea civila chiar dacă nu s'a prezentat la prima instanţa, poate declara apel în ceea ce priveste interesele sale civile.
Apelul părţii civile contra hotărîrilor de achitare, pronuntate de tribunale, în urma unei acţiuni directe, şi cînd concluziile Ministerului public au fost pentru achitare, investeste Curtea cu dreptul de a se pronunţă şi asupra pedepsei.
Cînd hotărîrea a fost data pentru infractiuni conexe, dintre care unele nu erau de competenţa instanţei, ea se poate apela şi în ce priveste acele infractiuni.
Apelurile pot fi motivate şi în scris, printr'un memoriu, depus, la instanţa de apel, pînă la ziua judecatii.
Dacă hotărîrea apelata este privitoare la un inculpat arestat, acesta este stramutat după ordinul Ministerului public, la penitenciarul locului unde se afla instanţa de apel, odata cu inaintarea dosarului la acea instanţa.
Aceste procese se sorocesc de urgenta şi se judeca cu precadere.
La tribunale în procesele complicate, odata cu fixarea termenului de judecată, preşedintele insarcineaza pe unul din judecatori sa faca un raport scris.
Raportul trebuie să conţină o expunere completa a faptelor şi probelor care au servit de baza hotărîrii primei instante, a chestiunilor de drept, precum şi a motivelor de apel, fără ca raportorul să-şi dea parerea.
La curtea de Apel, raportul este obligatoriu.
Raportul se citeşte în sedinta publică înainte de începerea desbaterilor.
Magistratul raportor face parte în mod obligator din completul de judecată, iar în caz de împiedicare se numeste un nou raportor, cu cel puţin 24 ore înainte de judecată.
De asemenea, cînd în cursul judecatii apelului a intervenit un act judiciar sau vreo noua circumstanta, ori s'au admis noi mijloace de probatiune, se face un supliment de raport.
Cînd Curtea judeca ca instanţa de trimetere, se face un nou raport.
Dacă hotărîrea este reformata pe vreunul din temeiurile aratate la art. 4, punctele I, II şi III, instanţa de apel pronunţă achitarea, sau încetarea, sau anularea urmaririi şi statueaza, dacă este cazul, asupra despăgubirilor.
Dacă instanţa de apel găseşte ca faptul judecat de prima instanţa trebuie să primeasca o alta calificare, pune aceasta în vederea părţilor spre a formula concluzii.
Dacă hotărîrea este reformata pentru motivul ca faptul ar constitui numai o infractiune de competenţa judecatoriei şi niciuna din părţi nu a cerut trimiterea procesului inaintea instanţei competente, instanţa de apel judeca fondul şi statueaza, dacă este cazul, şi asupra despăgubirilor.
Dacă hotărîrea este reformata pentru motivul ca faptul constitue o crima, instanţa de apel îşi declina competenţa şi dispune, în cazul cînd o instructie nu a fost facuta, trimiterea cauzei la parchet spre a sezisa pe judecatorul de instructie competent, iar în cazul cînd cauza a fost instruita, îşi declina competenţa, Curtea de Casatie rămîne în acest caz sa pronunte un regulament de competenţa.
Dacă hotărîrea este reformata pentru o violare sau omisiune a vreunei dispozitii din cele prescrisa de lege sub pedeapsa de nulitate, instanţa de apel statueaza ea insati asupra fondului.
Dispozitiile art. 326, al. 2 şi 3, se aplică şi în apel.
Apelurile contra hotărîrilor pronuntate după procedura de judecată a flagrantelor delicte, se judeca de urgenta şi cu precadere, în termen de 20 zile dela primirea apelului, dacă inculpatul e liber şi în termen de 10 zile dacă este arestat.
Secţiunea III Recursul § 1. Dispozitii generaleHotărîrile date în ultima instanţa, precum şi deciziunile Camerei de acuzare pot fi atacate cu recurs.
Incheierile premergatoare date chiar asupra competentei nu pot fi atacate cu recurs decat odata cu hotărîrea data asupra fondului, cu excepţia incheierilor de desinvestire în instanţa de apel.
Dacă instanţa hotaraste intreruperea cursului judecatii, incheierea poate fi atacata cu recurs.
Nu pot fi atacate cu recurs hotărîrile în privinta cărora părţile nu au uzat de calea opoziţiunei sau apelului, dacă legea prevede aceste cai de atac.
Recursul este suspensiv de executare a condamnarii penale cat şi a despăgubirii.
§ 2. Cazurile în care se poate face recursHotărîrile sînt supuse casării în urmatoarele cazuri de nulitate:
I
Nulitati de forma:
1. Cînd hotărîrea a fost pronunţată de o instanţa care nu a fost compusa conform legii, ori de un numar de judecatori mai mic decat cel cerut de lege sau au luat parte la judecata, judecatori exclusi de lege (art. 56);
2. Cînd instanţa a judecat. o infractiune care intră în competenţa materiala a altei instante, sau instanţa nu era competenţa după calitatea persoanei (art. 34).
În materie criminala acest motiv nu poate fi invocat decat cu ocazia recursului ce s'ar face în contra deciziei Camerei de acuzare;
3. Cînd instanţa nu ar motiva solutiunea data sau cînd motivele aratate sînt în contrazicere cu dispozitivul, ori dispozitivul nu se poate înţelege;
4. Cînd în procedura sau în instructia urmata în faţa instanţei care a pronuntat hotărîrea sau prin incheierile sau hotărîrile date s'a calcat sau s'a omis vreo forma, pentru care se poate cere anularea, conform art. 102 şi urmatorii;
5. Cînd judecata s'a facut fără prezenta aparatorului în cazurile cînd apararea este obligatorie;
6. Cînd instanţa nu s'a pronuntat asupra unui fapt imputat inculpatului sau asupra unor probe administrate, ori asupra unor cereri esentiale ale părţilor, de natura sa garanteze drepturile lor şi sa schimbe solutiunea procesului;
7. Cînd s'a citit la desbaterea procesului, cu toata punerea părţilor respective, acte a caror citire este oprita de lege;
8. Cînd s'a admis o cale de atac neprevazuta de lege sau introdusa tardiv.
Cazurile de nulitate dela punctele 1, 2, 3 şi 5 se i-au în consideratie totdeauna din oficiu, iar cele dela punctele 6, 7 şi 8 numai cînd au influentat asupra hotărîrii în defavoarea inculpatului şi intrunesc condiţiile prevăzute de art. 102 şi urmatorii.
II
Nulitati de fond:
1. Cînd hotărîrea nu constata elementele constitutive ale unei infractiuni, ori a pronuntat o condamnatiune pentru alte fapte decat cele pentru care condamnatul a fost trimis în judecata;
2. Cînd prin hotărîre s'au pronuntat pedepse pentru fapte neprevazute de legea penala, ori pedepse mai mari sau mai mici decat cele prevăzute de lege;
3. Cînd faptul a fost greşit calificat. Schimbarea calificarii nu atrage casarea, cînd pedeapsa pronunţată prin hotărîre, este în limitele celei prevăzute de lege pentru infractiune în noua calificare, afară de cazul cînd noua calificare ar deschide părţii, noi posibilitati de aparare, precum şi în cazul cînd, chestiunea calificarii fiind ridicata în faţa instanţei de fond, aceasta s'a pronuntat fără a da cuvantul părţilor;
4. Cînd prin hotărîre s'a pronuntat o pedeapsă contra unei persoane care a fost mai înainte judecata în mod definitiv pentru acelasi fapt sau aceasta nu mai putea fi condamnata din cauza prescripţiei sau a unei alte cauze de stingere a actiunii penale;
5. Cînd în mod greşit, infractorul a fost achitat pentru motivul ca faptul savarsit de el nu este prevăzut de lege sau este acoperit de autoritatea lucrului judecat, de prescriptie sau de alta cauza de stingere, a actiunii penale;
6. Cînd s'a comis o eroare grosiera de fapt;
7. Cînd s'a comis un exces de putere;
8. Cînd pînă la judecarea recursului a intervenit o lege mai favorabila inculpatului.
Cauzele de nulitate dela punctele 1, 2, 3 şi 4 se iau în considerare din oficiu numai dacă inculpatul a fost prejudiciat.
În contra deciziilor Curtilor cu Juraţi se mai poate face recurs şi pentru urmatoarele motive:
1. Cînd juriul nu a fost regulat şi legal constituit;
2. Cînd la darea verdictului a votat un jurat care nu a fost de faţa în tot timpul desbaterii procesului;
3. Cînd cu ocazia punerii intrebarilor au fost calcate dispozitiile imperative ale art. 399 şi urmatorii;
4. Cînd verdictul juratilor în partea esenţială este obscur, incomplet sau se contrazice.
Cazurile din punctul 3 pot servi ca motiv de recurs numai dacă au avut inraurire asupra deciziei.
Nu se poate cere casarea unei hotărîri, pentru ca prima instanţa a fost necompetenta, atunci cînd a doua instanţa a carei hotărîre se ataca cu recurs are competenţa sa judece faptul ca ultima instanţa şi incidentul de competenţa n'a fost propus.
Numai nulitatile de care sînt atinse lucrarile sau hotărîrile ultimei instante pot atrage casarea în condiţiunile art. 102 şi urmatorii.
Erorile în argumentarea chestiunilor de drept şi indicatiile gresite în motivarea privitoare la textele aplicate, nu pot determina casarea hotărîrii decat atunci cînd au avut o influenţa decisiva asupra dispozitivului ei.
Amnistia se aplică şi de Curtea de Casatie în procesele pendinte în faţa sa, afară de cazul cînd aceasta aplicare ar cere în prealabil constatarea unor elemente de fapt a caror confirmare nu rezultă din dosare. În acest din urmă caz, dosarul se trimite instanţei de fond spre a cerceta dacă este sau nu locul a se aplică amnistia.
Calcarile de legi şi nulitatile actelor de instructie sau a celor ce au urmat în faţa Camerei, de acuzare, nu pot fi invocate decat prin recursul ce s'ar face contra deciziei Camerei de acuzare.
Gratierea se poate aplica şi inaintea instanţei de recurs, prin retragerea recursului.
§ 3. Formele pentru judecarea recursuluiRecursul trebuie motivat şi desvoltat odata cu cererea de recurs sau printr'un memoriu deosebit, cu cel puţin 3 zile inaintea primului termen de judecată. Orice depunere ulterioară este socotita tardiva.
Inaintea instanţei de recurs, părţile nu se citeaza, iar termenul fixat pentru judecarea recursului se afişează la usa instanţei de casare cu cel puţin 10 zile înainte.
În cauzele criminale, delegarea unui consilier pentru a face raport asupra recursului este obligatorie. În materie corectionala se face raport numai în cauzele pe care preşedintele le socoteste complicate.
Raportul cuprinde în rezumat aratarea obiectului procesului, solutiunile instanţelor de fond, faptele reţinute ca stabilite de ultima instanţa şi limitate exclusiv în măsura necesară solutionarii recursului.
Raportul mai cuprinde observatiuni asupra condiţiilor de fond, de forma şi de admisibilitate, precum şi un examen obiectiv asupra motivelor de recurs, în raport cu jurisprudenta Curtii de Casatie, şi cu doctrina, fără a arata parerea raportorului.
Consilierul raportor semnaleaza chiar din oficiu nulitatile referitoare la compunerea instanţei, la competenţa, la forma hotărîrii, tardivitate şi la pedeapsa pronunţată. Acelasi drept îl are şi reprezentantul Ministerului public.
Instanţa de casare judeca după citirea raportului, ascultand concluziile orale puse de Ministerul public şi de părţi.
Replica se acordă numai dacă s'au ivit puncte noi în desbateri.
Instanţa examineaza motivele de recurs şi în lipsa recurentului.
Instanţa pronunţă deciziile în ziua judecarii recursului. Cînd numărul mare de procese sau importanţa lor o cere, pronuntarea se amana pînă la audienta urmatoare.
Se pot face cereri, de cei judecati în lipsa, pentru anularea deciziei, cînd solutiunea data este rezultatul unei erori materiale.
Hotărîrea de respingere se trimite în termen de 3 zile Ministerului public de pe lîngă instanţa de casare, în forma de extras.
Ministerul public trimite acel extras Ministerului public al tribunalului, sau judecatoriei respective.
Cînd Curtea de Casatie pronunţă casarea unei hotărîri cu trimetere, trimite cauza inaintea aceleeasi instante care a judecat, sau cînd interesele justiţiei o cer, la o alta instanţa egala în grad.
Cînd cauza s'a trimis la aceeasi instanţa judecata se face de o alta secţiune, sau alt complet al acelei instante.
Dacă hotărîrea şi procedura sînt anulate pentru incompetenta, Curtea de Casatie desemneaza instanţa care trebuie să cerceteze procesul.
Cu toate acestea, dacă competenţa este a tribunalului pe lîngă care se afla judecatorul care a facut cea dintai instructie, Curtea poate trimite procesul la un alt tribunal.
Curtea pronunţă casarea hotărîrii atacate fără trimitere, în urmatoarele cazuri:
1. Cînd prin hotărîre, invinuitul a fost condamnat pentru fapte neprevazute de lege, sau acoperite de autoritatea lucrului judecat, prescriptie sau orice caz de stingere a actiunii penale;
2. Cînd s'a primit o cale de atac, introdusa peste termenul prevăzut de lege sau folosita de o persoană fără calitate;
3. Cînd decizia atacata consista dintr'o dispoziţie neadmisa de lege.
Curtea de Apel şi Tribunalul ca instante de casare, în caz de admitere a recursului, evoca şi fondul.
În caz de casare, actele de instructie urmate şi notele cuprinzand cele aratate de intimaţi şi de martori, care nu au fost desfiinţate prin admiterea recursului, îşi păstrează puterea şi nu se repeta în faţa instanţei de trimitere decat dacă aceasta o socoteste necesară spre luminarea ei.
Camera de acuzare, inaintea careia Curtea de Casatie a trimis cauza în urma casării completeaza lucrarile anulate şi inainteaza apoi procesul spre judecare, împreună cu noua sa decizie, instanţei competente.
Curtea de Casatie poate casa hotărîrile date în orice materie, şi numai în parte, dacă nulitatile privesc numai unele din dispozitiile lor. În asemenea cazuri, instanţa de trimitere se pronunţă numai asupra punctului casat.
În materie criminala, Curtea de trimitere se pronunţă asupra aplicarii pedepsei sau despăgubirilor civile, fără asistenţa juratilor.
Instanţa de trimitere trebuie să se conforme deciziei Curtii de Casatie, în ceea ce priveste, chestiunile de drept asupra cărora ea s'a pronuntat.
Dacă hotărîrea a fost casata în urma recursului Ministerului public, instanţa de, trimitere poate pronunţă chiar şi o pedeapsă mai mare decat cea prevăzută în hotărîrea casata, fără însă ca aceasta pedeapsa să poată depăşi, pe cea data prin hotărîrea primei instante, neatacata cu apelul Ministerului public. Dacă însă hotărîrea a fost casata în urma recursului condamnatului, instanţa de trimitere nu poate, în niciun caz, pronunţă o pedeapsă mai mare decat cea prevăzută în hotărîrea casata.
Cînd în urma casării unei decizii, cauza se trimite la Curtea cu Juraţi şi dacă cu prilejul instructiei urmate în faţa ei se descopera participanti nepusi inca sub acuzare, Curtea insarcineaza pe un judecator de instructie al tribunalului local cu instruirea cauzei.
După terminarea instructiei, actele incheiate se inainteaza Camerei de acuzare.
Curtea cu Juraţi apreciaza dacă este locul sa suspende judecarea procesului principal, pînă ce actiunea penala deschisa în contra participantilor este pusa în stare de judecată.
§ 4. Părţile care pot face recursPot face recurs:
1. Inculpatul în contra hotărîrilor de condamnare, de asemenea şi în contra hotărîrilor de achitare, dacă prin ele a fost obligat la restituiri, sau dacă i s'au refuzat despăgubirile pretinse de el;
2. Ministerul public de pe lîngă instanţa care a pronuntat hotărîrea, împotriva hotărîrii de condamnare, sau achitare, date în materie corectionala, precum şi contra deciziei Camerei de acuzare.
În materie criminala, Ministerul public nu poate ataca ordonanţa preşedinţială care a pronuntat achitarea acuzatului, decat în interesul legii, fără ca acest recurs să poată vatama pe acuzat;
3. Persoana civilmente responsabila în aceleasi cazuri ca şi inculpatul, însă numai în ceea ce priveste daunele şi cheltuielile la care a fost condamnata:
Tacerea inculpatului, declaratia de a nu face recurs sau renuntarea lui la recurs, nu prejudeca dreptul de recurs al persoanei civilmente responsabile;
4. Partea civila, contra hotărîrii de condamnare sau de achitare a inculpatului, numai împotriva dispoziţiilor referitoare la pretentiile civile şi cheltuielile de judecată.
În procesele pornite pe bază de reclamatie directa, conform art. 227 şi 228, în caz de achitare a inculpatului şi cînd Ministerul public a pus concluzii tot de achitare, recursul părţii civile investeste instanţa de casare cu dreptul de a se pronunţă şi asupra temeiurilor juridice ale achitarii.
Cînd în contra unei hotărîri supuse casării niciuna din părţi nu a introdus recurs în termenul legal, Ministerul public, de pe lîngă Curtea de Casatie, poate face recurs din oficiu, în interesul legii, chiar după expirarea termenului.
Dacă în urma recursului procurorului general, hotărîrea este casata, părţile nu pot să se intemeieze pe aceasta, spre a se opune la executarea ei, afară de urmatoarele cazuri:
1. Cînd hotărîrea a fost casata pentruca faptul nu constituia sau nu mai constituie o infractiune sau pentruca actiunea penala e stinsa;
2. Cînd hotărîrea a fost anulata pentruca s'a aplicat o pedeapsă mai mare decat cea prevăzută de lege.
În acest caz se dispune trimiterea cauzei instanţei competente, spre a aplica pedeapsa în limitele legii;
3. Cînd s'a anulat dispoziţia referitoare la libertatea individuala a inculpatului şi anularea i-ar fi favorabila, decizia se trimite autorităţii în drept, spre conformare.
Ministerul public de pe lîngă Curtea de Casatie, direct sau la cererea Ministrului Justiţiei, are dreptul, pentru a asigura uniforma interpretare şi aplicare a legilor penale şi de procedura penala, pe intreg teritoriul tarii, sa ceara Curtii de Casatie să se pronunte asupra chestiunilor care au primit o solutionare diferita, din partea instanţelor de recurs prevăzute de art. 16 şi 17, punctul 3.
Secţiunea II Recursul ministrului justiţieiMinistrul justiţiei poate cere, prin intermediul procurorului general al Curtii de Casatie, anularea hotărîrilor sau actelor judecătorești, precum şi a hotărîrilor date de instantele speciale de casare, civile sau militare, contrarii legii, sau prin care judecatorii ar fi comis exces de putere constituţional, insusindu-şi atributiuni ce apartin altei puteri constituite în Stat, ori ar fi comis infractiuni cu ocazia indeplinirii functiunii lor.
Aceasta cerere trebuie motivata şi nu poate fi intemeiata pe motive care, fiind aduse de părţi în faţa Curtii de Casatie, pe calea unui recurs ordinar, au fost respinse.
Dacă hotărîrea a carei anulare se cere, a pronuntat o condamnare, condamnatul poate interveni în instanţa de anulare.
În caz de admitere a recursului, anularea profita condamnatului.
Drepturile obtinute de partea civila, prin hotărîrea anulata, îi rămîn dobandite.
Dacă Curtea de Casatie anulează o hotărîre de condamnare, ea trimite cauza, dacă este locul, instanţei competente, afară de cazul cînd anularea a fost pronunţată fără trimitere.
Orice hotărîre de condamnare nesusceptibila de a mai fi atacata pe vreo alta cale ordinara sau extraordinara, poate fi revizuita în favoarea condamnatului în urmatoarele cazuri:
1. Cînd doua sau mai multe persoane sînt condamnate pentru aceeasi infractiune, prin hotărîri care nu se pot concilia;
2. Cînd în urma unei condamnari pentru omucidere, s'ar dovedi ca presupusa victima, se afla în vieata, după data mortii aratate în actele pe temeiul cărora s'a pronuntat condamnarea;
3. Cînd, în urma unei condamnari definitive, unul sau mai mulţi din martorii ce au depus împotriva osanditului, au fost condamnati definitiv, pentru marturie mincinoasa savarsita chiar în acest proces, sau cînd unul sau mai multe acte care au servit de baza condamnarii, au fost dovedite false printr'o hotărîre judecătorească definitivă, sau de asemenea cînd, printr'o sentinta definitivă, s'a stabilit ca judecatorii sau judecatorul de instructie, ori reprezentantul Ministerului public, grefierul ori juratul, care au luat parte la darea verdictului, au fost corupti, sau dacă vreunul din ei a comis în cursul procesului vreo alta calcare a datoriei sale de functionar, prevăzută de legea penala, şi dacă sînt probabilitati ca aceste infractiuni au influentat asupra hotărîrii;
4. Cînd, în urma unei condamnari definitive, s'ar descoperi fapte sau acte ce nu au fost cunoscute cu prilejul primei condamnari şi dacă acele fapte sau probe ar fi de natura sa stabileasca în mod neindoios nevinovatia celui osandit sau inexistenta faptului;
5. Cînd hotărîrea penala de condamnare a fost data pe baza unei hotărîri civile care rezolvise o chestiune prejudiciala, conform art. 11, hotărîre care a fost ulterior reformata sau anulata.
Au dreptul de a cere revizuirea Ministrul Justiţiei şi condamnatul, chiar după ce a executat pedeapsa sau, după moartea ori punerea lui sub interdictie: sotul, parintii, descendentii, fratii sau surorile.
Acestia au dreptul a interveni în cererea facuta de Ministrul Justiţiei.
Orice autoritate publică care ar avea cunoştinţa de vreo cauza sau imprejurare care ar motiva revizuirea în favoarea condamnatului, este obligata a incunostiinta pe Ministrul Justiţiei despre aceasta. Cererea bazata pe cazurile prevăzute la punctele 3 şi 4 din art. 499, poate fi facuta în termen de un an de cînd cel care o formuleaza cunoaste faptul pe care-şi intemeiaza cererea.
Revizuirea poate fi ceruta şi în defavoarea celui achitat, în contra hotărîrilor rămase definitive, în urmatoarele cazuri şi numai dacă termenele de prescriptie nu s'au implinit:
1. Cînd în urma achitarii s'ar descoperi fapte sau acte ce nu au fost cunoscute cu prilejul primei judecati şi dacă acele fapte sau probe ar fi de natura a stabili în mod neindoios vinovatia celui achitat;
2. Cînd, printr'o hotărîre judecătorească definitivă, s'ar constata ca unul sau mai mulţi martori ce au depus în favoarea achitatului, au fost condamnati definitiv pentru marturie mincinoasa savarsita chiar în acest proces, sau cînd unul sau mai multe acte, care au servit de baza achitarii, au fost dovedite false printr'o hotărîre judecătorească definitivă, sau de asemenea cînd printr'o sentinta definitivă s'a stabilit ca judecatorii sau judecatorul de instructie ori reprezentantul Ministerului public, grefierul sau juratul, care au luat parte la darea verdictului, au fost corupti şi este neindoios ca acele infractiuni au influentat asupra pronuntarii hotărîrii de achitare.
Cererea de revizuire în defavoarea celui achitat poate fi facuta numai de Ministerul public din oficiu, din ordinul Ministrului Justiţiei. În toate cazurile, cererea nu poate fi introdusa decat în termenul prevăzut de art. 500 de mai sus.
§ 2. Procedura revizuiriiCererea de revizuire în materie corectionala se adreseaza instanţei care a judecat procesul în prima instanţa, iar în materie criminala şi pentru orice alte afaceri judecate de Curtea cu Juraţi, se adreseaza Curtii de Apel respective.
Cererea se face în scris către preşedintele instanţei respective şi arata precis motivul pe care se intemeiaza, precum şi probele ce se aduc în sprijinul revizuirii.
Instanţa, după primirea cererii de revizuire, o examineaza în camera de consiliu în mod sumar.
Dacă cererea intruneste condiţiile legii şi instanţa apreciaza temeinicia ei, ea fixeaza un termen de judecare în sedinta publică, cînd se citeaza reclamantul şi celelalte părţi care au figurat în primul proces.
Dacă nu intruneste condiţiile stabilite de lege, indicate în articolele precedente şi dacă nu se precizeaza temeiurile juridice ce motiveaza cererea de revizuire, o respinge printr'o încheiere, fără nicio instructie sau desbatere.
Executarea hotărîrii atacate nu este nici împiedicată, nici întreruptă de cererea introdusa, pentru revizuirea procesului. Cu toate acestea instanţa, chiar înainte de admiterea în principiu a revizuirii, facuta în favoarea condamnatului, luand concluziile părţilor şi Ministerului public, şi apreciind temeinicia cererii, poate suspenda executarea pedepsei, a cheltuielilor de judecată şi a despăgubirilor civile.
În cazul cînd cererea de revizuire este bazata pe dispozitiile punctului 3 şi 4 din art. 499, instanţa de revizuire administreaza ea insasi probele noi, sau poate insarcina pe judecatorul de instructie respectiv sa stranga acele probe, procedand în conformitate cu regulile referitoare la instructie, cu deosebirea ca pe martori îi supune la juramant, afară de cazurile de impiedecari legale.
Martorii care au fost condamnati conform punctului 3 dela art. 499 nu mai pot fi ascultati.
După terminarea instructiei, actele se trimit instanţei care a dat delegatiunea.
Judecarea cererii de revizuire se face conform regulilor de procedura ordinara.
Instanţa, luand şi concluziile Ministerului public, cerceteaza temeinicia noilor probe şi hotaraste printr'o încheiere admiterea în principiu sau respingerea.
Prin aceeasi hotărîre se ordona suspendarea hotărîrii anterioare de condamnare sau achitare, iar în cazul prevăzut de art. 499, punctul 1, se desfiinteaza ambele hotărîri de condamnare şi se procedeaza la judecarea din nou a procesului.
Cînd Curtea de Apel admite revizuirea, dispune trimiterea cauzei spre judecare Curtii cu Juraţi respective.
Dacă instanţa admite cererea de revizuire, facuta în favoarea condamnatului, ea suspenda executarea condamnatiunilor complimentare şi a masurilor de siguranţă pronuntate.
Contra incheierii de admitere în principiu, în materie corectionala, nu se poate face apel decat odata cu fondul.
Dacă cel condamnat a incetat din vieata sau este în stare de dementa, contumacie sau în caz de stingere a pedepsei, instanţa competenţa a se pronunţă asupra admiterii revizuirii, se pronunţă şi asupra fondului cauzei, prin aceleasi hotărîri, fără o alta judecata, declarand hotărîrea anterioara ca fără valoare, în privinta condamnatilor care se gasesc în situaţiunea de mai sus şi reabiliteaza memoria celor morti.
Dacă încetarea din vieata a condamnatului a survenit după pronuntarea hotărîrii de admitere a revizuirii, Curtea de Apel revine asupra deciziei de trimitere şi procedeaza după normele prevăzute în alineatul precedent, iar celelalte instante se pronunţă numai asupra reabilitarii memoriei celor defuncti.
Dacă instanţa care judeca în fond cauza, recunoaste nevinovatia celui condamnat, pronunţă achitarea lui şi dispune restituirea amenzilor, a cheltuielilor de judecată şi a despăgubirilor civile efectiv achitate, iar dacă rezultă o infractiune mai usoara, se aplică pedeapsa respectiva.
Dacă instanţa socoteste ca cel condamnat este vinovat, ea menţine prima hotărîre a carei executare continua, socotindu-se şi timpul petrecut în inchisoare dela data primei executari.
Dacă în cazul aratat la art. 501 se stabileste vinovatia celui ce fusese achitat, instanţa pronunţă pedeapsa cuvenita şi statueaza asupra despăgubirilor civile şi cheltuielilor de judecată.
Hotărîrea instanţei de revizuire este supusă cailor de atac prevăzute de dreptul comun.
Hotărîrea data în conformitate cu dispozitiile art. 508, precum şi cea de achitare a instanţei de revizuire, se publică pe cheltuiala Ministerului Justiţiei în Monitorul Oficial şi intr'un ziar ales de fostul condamnat sau de persoanele aratate în art. 500.
Cînd cererea de revizuire este indreptata contra unei decizii pronuntate de Înaltă Curte de Justiţie sau contra unei decizii de condamnare sau achitare a unui magistrat, Înaltă Curte procede, în caz de admitere, la judecarea fondului.
Secţiunea II Daunele cuvenite victimelor erorilor judiciarePersoana recunoscută nevinovata prin hotărîrea de revizuire, poate obtine dela Stat o reparatiune pecuniara a daunelor morale şi materiale.
Cererea de daune pentru cei incetati din vieata poate fi introdusa în termenul fixat mai jos sau continuata, de persoanele prevăzute în art. 500.
Pe lîngă despăgubirile de mai sus Statul este obligat a restitui fostului condamnat şi sumele pe care acesta le-a platit efectiv, drept daune părţii civile, cînd nu a avut posibilitatea de a le incasa dela acesta, cu dreptul pentru Stat de a-l urmări. În cazul prevăzut de art. 499, punctul 5, Statul este în drept a cere ulterior, în faţa instanţelor civile dela martorul condamnat sau dela acela care a falsificat actul sau a comis infractiunea în exercitiul functiunii, valoarea despăgubirilor la care a fost obligat către condamnat.
Cererea de despăgubiri nu este admisa:
1. Dacă nu a fost introdusa inlauntrul termenului de 3 luni dela publicarea hotărîrii de revizuire;
2. Dacă dolul sau culpa grava a fostului condamnat a fost cauza erorii judiciare;
3. Dacă fostul condamnat a mai avut alte doua condamnari de aceeasi natură.
Cererea de daune se judeca de Curtea de Apel din circumscripţia instanţei care a pronuntat achitarea.
În contra hotărîrii Curtii de Apel nu exista alta cale de atac decat recursul în casare.
Contestaţia la executare se poate face la instanţa care a pronuntat condamnarea în urmatoarele cazuri:
1. Cînd persoana împotriva careia este indreptata executarea, nu este cea prevăzută în hotărîrea de condamnare;
2. Cînd procedura de chemare a invinuitului pentru ziua cînd s'a pronuntat hotărîrea care se executa nu a fost indeplinita în conformitate cu legea şi invinuitul nu a putut uza de caile de atac acordate de lege, pentruca hotărîrea instanţei nu i-a fost comunicata sau comunicarea e nula;
3. Cînd contestaţia este intemeiata pe amnistie, autoritate de lucru judecat sau prescriptia pedepsei;
4. Cînd contestaţia este intemeiata pe chestiuni privind înţelesul, intinderea şi aplicarea hotărîrii, pe gratiere, computarea detinerii preventive sau orice alt incident ivit în cursul executarii. În cazurile prevăzute de alin. 1 şi 2 nu se poate face contestaţie dacă condamnatul a fost faţa la judecata.
În cazul prevăzut la punctul 2, nu se poate face contestaţie decat o singură dată.
Instanţa, primind contestaţia, poate suspenda, la cerere, executarea pedepsei pînă la judecarea contestaţiei, luand şi avizul Ministerului public.
Incheierea de suspendare nu se poate ataca decat odata cu hotărîrea asupra contestaţiei.
În cazul cînd aceiasi persoana a fost condamnata pentru aceiasi infractiune, prin doua sau mai multe hotărîri diferite, instanţa pronunţă menţinerea hotărîrii care a ramas mai întîi definitivă şi desfiintarea celorlalte.
Contestaţia se cerceteaza şi în lipsa contestatorului.
Contestaţia se poate face îndată ce hotărîrea de condamnare a ramas definitivă şi chiar înainte de executare.
Contestaţia se poate face şi cînd partea a uzat de recurs în cazul art. 515, punctul 2, numai dacă recursul a fost respins ca tardiv sau neregulat.
Ministerul public şi condamnatul sînt în drept sa atace hotărîrea data asupra contestaţiei numai pe caile pe care putea fi atacata hotărîrea contestata.
Cartea V Executarea hotărîrilorHotărîrile instanţelor şi dispozitiile autorităţilor judecătorești au putere executorie pe intreg cuprinsul Statului Roman.
Pedepsele pronuntate prin hotărîri nu se pot executa decat după ce aceste hotărîri au ramas definitive în privinta condamnarii penale.
Condamnarea penala devine definitivă:
1. Cînd fiind pronunţată în lipsa, nu s'a declarat opozitie, în cazurile şi termenele prevăzute de lege;
2. Cînd hotărîrea data în prima instanţa, asupra actiunii penale, nu a fost atacata cu apel sau cel condamnat şi-a retras apelul şi nu exista alt apel în privinta actiunii penale;
3. Cînd în contra hotărîrilor pronuntate în ultima instanţa asupra actiunii penale nu s'a facut recurs sau cînd recursul condamnatului a fost retras şi nu mai exista alt recurs în privinta actiunii penale;
4. Cînd recursul condamnatului sau a Ministerului public a fost respins.
Ministerul public de pe lîngă instanţa care a pronuntat pedeapsa şi judecatorul dela judecatorie, pentru cele pronuntate de această instanţă, sînt organe de executare.
Îndată ce hotărîrea a ramas definitivă, instanţa trimite un extras de pe hotărîre, vizat de presedinte, Ministerului public de pe lîngă tribunalul care a pronuntat hotărîrea în prima instanţa sau direct judecatoriei.
Ministerul public, în cazul cînd pedeapsa este privativa de libertate, emite un mandat de executare a pedepsei care cuprinde numele şi pronumele, vîrsta, profesiunea, locuinta celui condamnat, pedeapsa pronunţată, textul de lege pe care este bazata aceasta pedeapsa, ordinul de arestare şi penitenciarul unde urmeaza a fi executata pedeapsa.
Hotărîrea Curtii cu Juraţi se trimite în extras Ministerului public de pe lîngă tribunal.
Mandatul, insotit de o copie certificata de procuror, se trimite spre executare autorităţilor politienesti sau administrative.
La judecatorii, judecatorul indeplineste atribuţiile conferite mai sus Ministerului public.
Pe baza mandatului emis, autorităţile politienesti sau administrative proced la arestarea condamnatului, îi remit copie de pe mandat şi-l duc la inchisoarea indicată în mandat.
Dacă nu sînt banuieli de fuga şi durata pedepsei este mai mica de trei luni, mai înainte de arestare, se notifica condamnatului copia de pe mandat, dandu-i-se un termen de cinci zile, după care urmeaza să se prezinte spre a fi incarcerat.
Despre operaţiunea de intemnitare, administratorul penitenciarului incheie un proces verbal, semnat şi de condamnat, dacă stie şi voieste a semna, pe care îl trimite autorităţii dela care emana mandatul.
Dacă persoana condamnata la o pedeapsă privativa de libertate se găseşte deja arestata, procurorul ordona transferarea la inchisoarea unde urmeaza să execute noua pedeapsa, după executarea pedepsei anterioare, indicand data dela care trebuie să inceapa calculul pedepsei.
Dacă la expirarea termenului prevăzut de art. 54 din codul penal, condamnatul nu a depus recipisa de varsarea amenzii, instanţa care a pronuntat pedeapsa, emite în contra celui condamnat un mandat special de trimitere la munca, afară de cazul cînd inlauntrul termenului de o luna el a obţinut dreptul de a plati în rate.
Dacă amenda corectionala sau politieneasca a fost pronunţată împreună cu pedeapsa privativa de libertate, amenda se executa după executarea pedepsei privative de libertate.
Neputinta sau refuzul de a munci se probeaza cu acte emanate dela cei în drept a executa mandatul, precum şi cu orice acte sau certificate eliberate de medicii oficiali.
În cazurile de contopire de pedeapsa, prevăzute de art. 101 şi urmatorii din codul penal, Ministerul public sau condamnatul pot cere dela instanţa care a pronuntat ultima hotărîre definitivă sau care este chemata a judeca cea din urma infractiune nepedepsita, să aplice o singura pedeapsa privativa de libertate, pentru toate infractiunile concurente, în conformitate cu dispozitiile codului penal.
În cazul descoperirii stării de recidiva, după ce hotărîrea condamnatoare a ramas definitivă, competenţa de a modifica pedeapsa data, conform art. 114 din codul penal, aparţine instanţei care a pronuntat acea hotărîre, după cererea Ministerului public şi ascultarea celui condamnat.
În toate cazurile prevăzute de art. 38 din codul penal, Ministerul public competent, de îndată ce hotărîrea a devenit definitivă, ia dispozitiile necesare pentru instituirea curatelei.
Cererea pentru trecerea condamnatului în colonie penitenciara sau în libertate condiţionala, fie ca este pornita din oficiu, fie din partea condamnatului, se adreseaza tribunalului corectional în circumscripţia caruia se afla penitenciarul.
Cererea se rezolva în termen de maximum 10 zile dela primire, în camera de consiliu, luand şi concluziile Ministerului public.
Nu se da curs cererii, dacă nu este însoţită de avizul comisiunii de supraveghere, prevăzută de art. 49 din codul penal.
Avizul cuprinde indicatii asupra felului pedepsei ce executa condamnatul, dacă el are indemn la munca şi buna purtare şi da temeinice sperante de indreptare, iar pentru liberarea condiţionată, dacă condamnatului îi este asigurata ocazia de lucru, din care ar rezultă un castig suficient pentru existenta sa, cînd nu o are în alt mod asigurata, precum şi indicatia localităţii unde trebuie să munceasca.
Hotărîrea se pronunţă fără drept de apel şi numai cu recurs.
Dacă cererea a fost respinsa de tribunal, ea nu poate fi repetata, decat după un termen socotit util de comisia de supraveghere.
Acelasi tribunal este competent sa pronunte şi revocarea beneficiului acordat.
Cererea de revocare a beneficiului coloniei penitenciare se face de administratia coloniei cu avizul comisiunii de supraveghere în condiţiile art. 40, alin. ultim din codul penal, iar aceea de revocare a libertatii condiţionale de Ministerul public un condiţiile art. 44 din codul penal.
Tribunalul, după cererea administratorului coloniei penitenciare, cu avizul comisiunii de supraveghere, decide dacă detinutii din colonie pot fi admisi sa munceasca şi în afară de colonie, chiar fără supraveghere.
Acelasi tribunal hotaraste în aceleasi condiţii revocarea masurii de mai sus.
În toate cazurile hotărîrea data asupra liberarii condiţionate fixeaza condiţiile de liberare, precum şi localitatea unde cel liberat se va stabili.
Executarea pedepsei poate fi amanata în cazurile urmatoare:
1. Dacă s'a facut cerere de gratiere, iar pedeapsa nu depăşeşte 6 luni;
2. Dacă pedeapsa privativa de libertate trebuie să fie executata de o persoană care, după parerea unuia sau mai multor experti, numiti din oficiu, se găseşte în astfel de condiţii de infirmitate de minte sau de corp, ca face necesară amanarea;
3. Dacă persoana condamnata este o femeie gravida sau a nascut de mai puţin de trei luni;
4. Dacă în caz de pedeapsa corectionala, prin circumstanţe excepţionale, condamnatul sau familia lui, ca urmare a executarii pedepsei, ar fi expus la un mare prejudiciu. În acest caz executarea nu poate fi amanata mai mult de trei luni şi numai o singură dată;
5. Dacă cel condamnat la o pedeapsă ce nu depăşeşte 6 luni, este muncitor agricol şi executarea ar cadea în perioada muncilor agricole.
În cazul dela punctul 1, suspendarea se acordă de Ministrul Justiţiei şi pentru un timp ce nu poate depăşi în total 6 luni, în celelalte cazuri, de parchetul general al Curtii de Apel respective.
Cînd inceteaza condiţiile prevăzute la punctele 2 şi 3, hotărîrea de condamnare se executa imediat.
Cînd pierderea uzului ratiunii survine după ce s'a pronuntat o hotărîre definitivă de condamnare sau în cursul executarii, executarea pedepsei se suspenda pînă la insanatosirea condamnatului.
Tribunalul, din judeţul unde se executa pedeapsa, dispune internarea condamnatului intr'un ospiciu. În acest caz, timpul petrecut în ospiciu se socoteste în durata pedepsei privative de libertate.
Cînd o instanţa, conform art. 70 şi urmatorii din codul penal, a hotarit măsuri de siguranţă, hotărîrea se comunică în copie de către Ministerul public, sau de către judecator, autorităţilor administrative spre executare.
Cînd cauza s'a terminat printr'o ordonanţa sau decizie de neurmarire internarea se ordona de tribunal, prin încheiere data în Camera de consiliu.
În toate cazurile se iau în considerare, pentru ingrijirea persoanei şi a bunurilor alienatilor, dispozitiile legii alienatilor. .
Cînd prin hotărîrea de condamnare a unui recidivist s'a pronuntat şi una din masurile de siguranţă, prevăzute în art. 74 din codul penal, după distinctiile prevăzute în acel articol, hotărîrea se comunică în copie administraţiei penitenciarului în care se executa pedeapsa.
După executarea pedepsei, recidivistul este transferat, după ordinul Ministerului public, prin mijlocirea autorităţilor administrative, în stabilimentul hotarit pentru executarea masurii de siguranţă.
Dispoziţia care interzice reşedinţa în anumite localităţi, interdictia de a patrunde în anumite localuri, interdictia de a exercita o profesiune sau meserie, sau prin care se dispune închiderea localului, sînt comunicate imediat, prin Ministerul public sau judecatoria care a pronuntat-o, autorităţilor administrative ale comunelor respective.
Autorităţile iau măsuri cuvenite, instiinteaza pe patronii localurilor, supraveghează respectarea masurilor, constata abaterile şi fac raport Ministerului public sau judecatoriei despre orice abatere. Aceleasi autorităţi proced la prinderea şi detinerea celui care a parasit localitatea fixata, îl predau parchetului sau judecatoriei respective, care aplica sanctiunile prevăzute de codul penal.
Încetarea, revocarea sau substituirea masurilor de siguranţă, se poate face din oficiu la cererea Ministerului public sau a părţii interesate, iar punerea în libertate se poate face şi de directorul ospiciului sau casei de sănătate, consiliul judiciar sau curatorul interzisului.
Aceste cereri sînt de competinta tribunalului locului în care se găseşte persoana supusă masurilor de siguranţă.
Preşedintele tribunalului comunică imediat cererea Ministerului public de pe lîngă instanţa care a ordonat internarea.
Tribunalul judeca cererea de mai sus în camera de consiliu, ascultand pe cel interesat şi Ministerul public.
Ministerul public transmite orice informatie asupra procedurii, asupra circumstantelor infractiunii şi asupra persoanei internate, care pot fi utile. Preşedintele după ascultarea Ministerului public, dacă crede necesar, numeste unul sau mai mulţi experti, diferiti de cei care şi-au aratat parerea în proces, şi de personalul sanitar al oficiului de internare.
Incheierile date în cazurile art. 541 şi 542, sînt supuse cailor de atac prevăzute de acest cod.
Ministerul public de pe lîngă tribunale este obligat a inspecta cel puţin odata pe luna penitenciarele şi stabilimentele pentru executarea pedepselor şi a masurilor de siguranţă, spre a constata exacta aplicare a dispoziţiilor legale şi pentru orice alte cauze în legătură cu atribuţiile lor.
Parchetul general face aceste inspecţiuni cel puţin de 2 ori pe an.
Primul presedinte sau preşedintele tribunalului desemneaza la inceputul anului judecătoresc, prin tragere la sorti, un judecator care să prezideze comisiunea de supraveghere.
Dispozitiile referitoare la despăgubirile civile cuprinse în hotărîrile penale, rămase definitive, conform art. 520, se executa de cei interesati, după normele prevăzute în procedura civila.
Dispozitiile referitoare la restituiri se executa de Ministerul public pentru cauzele judecate de tribunale, Curti şi Curti cu Juraţi şi de judecatorul respectiv pentru cele judecate de judecatorii.
Executarea restituirilor se face din oficiu prin chemarea părţilor interesate şi predarea lucrurilor sub luare de dovada.
Dacă părţile interesate, desi citate, nu se prezinta, sau nu pot fi gasite, după expirarea termenului de un an, lucrurile sînt trecute în categoria obiectelor confiscate, iar banii, în numerar sau efecte, trec în proprietatea Statului.
Lucrurile confiscate prin hotărîrile penale sînt vandute cu formele prevăzute pentru vanzarile publice, iar sumele rezultate varsate Statului.
Cînd hotărîrile ordona distrugerea lucrurilor confiscate, operaţiunea se face în prezenta Ministerului public, care incheie un proces verbal despre aceasta, ce se depune la dosarul respectiv.
Pentru restituirea lucrurilor şi asupra cărora hotărîrea nu a dispus nimic, se procedeaza conform art. 122.
Cheltuielile de judecată pronuntate în favoarea Statului se executa de odata cu celelalte dispozitiuni din hotărîri. Executarea se face de Ministerul public de pe lîngă instanţa care a pronuntat hotărîrea şi de judecatorul respectiv pentru cele pronuntate de judecatorii. Cheltuielile pronuntate în favoarea părţii civile sau a inculpatului se executa de acestia, conform dispoziţiilor din art. 456.
Hotărîrile penale straine sînt supuse recunoasterii în cazurile şi condiţiile prevăzute de art. 8 şi urmatorii din codul penal.
Hotărîrea străină poate fi recunoscută numai dacă indeplineste şi urmatoarele condiţii:
1. dacă hotărîrea de condamnare a fost pronunţată de o autoritate judecătorească competenţa a statului strain;
2. Dacă, după legile statului în care a fost pronunţată, hotărîrea străină a ramas definitivă;
3. Dacă hotărîrea nu contine dispozitii contrarii ordinei publice române.
Pentru verificarea prescriptiilor prevăzute la punctele 1 şi 2 ajunge o certificare a autorităţilor competente ale statului în care a fost pronunţată hotărîrea.
Recunoasterea hotărîrii straine în caz cînd este invocata pe cale de incident, se face de instanţa sezisata cu judecarea infractiunii savarsite în strainatate.
Recunoasterea hotărîrilor penale straine este de competenţa Curtilor de Apel în circumscripţia cărora, se afla domiciliul condamnatului şi care judeca după formele procedurii ordinare.
Cererea de recunoastere este introdusa de Parchetul general din ordinul Ministrului Justiţiei. Parchetul general poate cere autorităţilor straine competente, prin Ministerul Justiţiei, toate informatiunile pe care le crede necesare.
Hotărîrea străină se traduce în limba română, împreună cu actele ce o însoţesc şi se notifica condamnatului.
Dacă condamnatul nu a introdus cerere în termen de zece zile dela notificare, prin care să solicite, conform dispozitiunilor art. 10 şi 11 din codul penal, rejudecarea procesului facut în strainatate, Curtea procedeaza chiar în lipsa la judecata cererii de recunoastere.
În cazul prevăzut de art. 549, Curtea examineaza hotărîrea străină şi dacă intruneste condiţiile legale, pronunţă o pedeapsă conform codului penal român, echivalenta cu cea din hotărîrea străină.
Cînd infractiunea comisa, pentru care s'a pronuntat o hotărîre definitivă în strainatate, este din acelea prevăzute de art. 10 din codul penal, instantele române au dreptul sa rejudece cauza după cererea Ministerului public, conform regulilor de competenţa.
În toate cazurile de recunoastere, Parchetul general comunică extrasul de pe decizie instanţelor respective pentru a fi înscrisă în cazier.
Decizia curtii de Apel poate fi atacata numai cu recurs de către Ministerul public sau de către cel interesat.
Condamnarile la despăgubiri, restituiri, cheltuieli de judecată, cuprinse în hotărîrile penale straine, pot fi executate în România, în condiţiile şi cu formalitatile prevăzute de procedura civila pentru executarea hotărîrilor civile straine.
Cartea VI Proceduri speciale şi măsuri de interes publicProcedura pentru judecarea infracţiunilor comise de minori, este aceea prevăzută pentru instantele de drept comun, în afară de cazurile în care legea dispune altfel.
Infractiunile comise de minori se judeca de instantele speciale numite "instante pentru minori", care funcţionează pe lîngă tribunale şi pe lîngă acele judecatorii din comune urbane neresedinte sau comune rurale, investite cu aceste atributiuni de Ministrul Justiţiei.
Aceste instante de pe lîngă tribunale se compun dintr'un singur judecator, delegat de Ministrul Justiţiei pe termen de 3 ani, după recomandarea presedintelui tribunalului, dintre judecatorii tribunalului.
Delegatiunea se poate reînnoi.
Se pot delega la acelasi tribunal mai mulţi judecatori.
La judecatorii atribuţiile acestei instante se indeplineste de judecator, iar la judecatoriile cu mai mulţi judecatori, de judecatorul sef. Ajutorul de judecator poate îndeplini aceste atribuţii numai în cazul de lipsa motivata a judecatorului şi cu autorizarea Ministrului Justiţiei.
Delegatia de judecator al minorilor nu dispenseaza pe magistrat de a continua sa ia parte la lucrarile instanţei.
Instantele formate în condiţiile de mai sus judeca pe infractorii minori, afară de cazurile urmatoare, care rămîn în competenţa instanţelor de drept comun:
1. Cînd la savarsirea infractiunii au participat şi majori.
În acest caz instanţa ordinara comunică de îndată hotărîrea sa instanţei pentru minori, pentru ca aceasta sa ia toate masurile prevăzute în hotărîre.
Totusi, instanţa ordinara poate disjunge cauza, trimitand pe minor în faţa instanţei pentru minori;
2. Cînd un major ar fi urmarit pentru infractiunile savarsite cînd era inca minor.
În acest caz instanţa ordinara aplica pedepsele prevăzute de codul penal pentru minori.
§ 2. Cercetarea cauzelorPărţile vatamate printr'o infractiune comisa de un minor pot adresa plangerea lor direct instanţelor pentru minori.
De asemenea, orice persoană care are cunoştinţa ca un minor a savarsit un fapt pedepsit de lege, toate denunta cazul instanţei pentru minori.
Denuntul facut procurorului sau altei autorităţi se trimite instanţei pentru minori.
Instanţa se poate sezisa din oficiu sau de Ministerul public.
Instanţa pentru minori, primind denuntul, aduce cazul la cunoştinţa procurorului, citeaza pe minor împreună cu reprezentantul sau legal, ori cu persoana în casa careia locueste şi dispune facerea cercetarilor necesare.
Cercetarea şi instruirea cauzelor se face numai de instanţa pentru minori.
Judecatorul pentru minori are toate atribuţiile judecatorului de instructie. Judecatorul poate delega pentru anumite acte de cercetare, pe ofiterii de politie judiciara şi pe membrii societatilor de patronaj.
Procurorul şi aparatorul minorului au dreptul sa asiste la efectuarea cercetarilor.
În cadrul cercetarilor se culeg informatiuni asupra situaţiei morale şi materiale a familiei minorului, asupra caracterului şi antecedentelor acestuia, asupra condiţiilor în care el a crescut, şi, dacă este cazul, prin observatii medicale, asupra desvoltarii lui intelectuale.
În cursul cercetării, judecatorul poate lua masurile prevăzute de art. 140 din codul penal.
În acest caz copilul sau adolescentul tinut sub paza este izolat de ceilalti copii sau adolescenti din institut. Tinerea sub paza nu poate dura mai mult de 15 zile. Acest termen poate fi reinoit numai o singură dată, prin încheiere motivata, dacă interesul cercetarilor o cere.
În caz de arestare preventiva, minorul va fi internat intr'o secţiune speciala, complet izolata de delicventii majori.
Ministerul public, în toate cazurile de crima sau delict comise de minori, după incunostiintarea ce primeste din partea instanţei, inainteaza instanţei o adresa în care arata concluziile sale în privinta faptei, a dovezilor, precum şi a masurilor ce crede ca urmeaza să fie luate.
La tribunalele cu mai multe secţiuni, primulprocuror desemneaza pe unul dintre procurori care să se ocupe în permanenta de aceste cauze.
După terminarea cercetarilor instanţa poate fixa un termen pentru judecarea cauzei, sau dacă ar aprecia ca faptul nu are caracter delictuos ori că nu sînt indicii suficiente contra minorului, poate dispune printr'o încheiere clasarea cauzei, dacă nu ar fi cazul să se ia măsuri de ocrotire.
În cazul ca se fixeaza un termen de judecată, dacă copilul sau adolescentul nu are aparator ales, instanţa e obligata, a-i desemna din oficiu.
§ 3. Judecarea, caile de atac, executarea hotărîrilorSedintele pentru judecarea copiilor sau adolescentilor se ţin în sali separate.
Sedintele nu sînt publice. La desbateri nu pot asista decat Ministerul public, părţile din proces, parintii, tutorii sau persoanele în casa cărora minorii locuesc, avocatii părţilor, persoanele sub supravegherea cărora minorii au fost pusi în timpul cercetării sau reprezentantii societatilor de patronaj, ai caselor şi instituţiilor cărora le-au fost incredintati, precum şi cei chemati de justiţie în interesul cauzei.
Aceste persoane au dreptul sa dea lamuriri şi să prezinte propuneri în privinta masurilor sau sanctiunilor ce ar urma să se ia. Neprezentarea persoanelor citate nu împiedica judecarea cauzei.
Instanţa, după ce a ascultat explicatiile minorului, dispune indepartarea lui din sedinta, el neputand sa asiste la desbateri şi la diferite propuneri ce s'ar face.
Pedeapsa mustrarii se aplică în sedinta în care s'a pronuntat hotărîrea.
Dacă din orice împrejurări ea nu poate fi aplicata îndată după pronuntare, se fixeaza un termen cînd se citeaza minorul.
partea vatamata nu poate exercita actiunea pentru despăgubiri civile decat inaintea instanţei pentru minori, cu ocazia judecarii infractiunii.
Hotărîrile instanţei sînt fără drept de opozitie. Ele nu pot fi atacate decat pe calea apelului.
Au drept la apel reprezentantii legali ai minorului şi Ministerul public numai în contra hotărîrilor care au pronuntat educatia fortata, amenda şi inchisoarea.
Partea civila are drept de apel numai în ce priveste cuantumul despăgubirilor.
Declaratia de apel nu suspenda executarea masurii educative pronuntate contra minorului decat numai în cazul cînd ea contine pedeapsa cu inchisoarea.
Apelul se judeca de urgenta şi cu precadere inaintea celorlalte apeluri declarate urgente prin legi speciale.
Instanţa de apel este Tribunalul în complet de 2 judecatori. În alcatuirea acestor complete nu pot intra supleantii.
Dispozitiile art. 567 şi urmatorii se aplică intocmai şi instanţei de apel.
Sentintele tribunalului se dau cu recurs. Recursul nu suspenda executarea sentintelor decat în cazul cînd ele conţin pedepse cu amendă şi inchisoare. Recursul suspenda şi executarea despăgubirilor civile.
Hotărîrile şi masurile luate contra minorilor se aduc la indeplinire de procurorul tribunalului sau de judecator la judecatorii. Prin mijlocul ofiterilor de politie sau al agentilor politiei judiciare.
Executarea hotărîrilor şi masurilor pronuntate de instantele pentru minori se face în institutele sau stabilimentele determinate de judecată.
Secţiunea II Procedura faţă de minorii nedelincvenţiInstantele pentru minori au şi competenţa de a aplica masurile de preventiune prevăzute de art. 139 şi 140 din codul penal pentru ocrotirea şi indreptarea acestora chiar cînd nu sînt infractori, dar se afla în pericol moral.
Orice persoană care are cunoştinţa ca un minor se afla moralmente abandonat sau se găseşte în pericol moral şi expus a se deda la acte de cersetorie, vagabondaj sau prostitutie, trebuie să denunte cazul, fie procurorului, fie direct instanţei pentru minori.
Denunturile primite de Ministerul public se trimit instanţei competente.
Toate autorităţile politienesti şi administrative care au cunoştinţa de minori ce se afla în astfel de situaţii trebuie să comunice instanţelor respective.
Instanţa primind denunturile, după ce face cercetari, în conformitate cu dispozitiile art. 569, procede în camera de consiliu, după ascultarea Ministerului public, la aplicarea masurilor de preventiune şi ocrotire, prevăzute în art. 140 din codul penal.
Secţiunea III Dispozitii comuneUn regulament va stabili raporturile de colaborare pe care diferitele societăţi de ocrotire, patronaj sau asistenţa sociala le vor avea cu instantele pentru minori, precum şi atribuţiile lor faţă de copii şi adolescentii ce eventual li se incredinteaza.
Cînd un judecator de tribunal, un membru al Ministerului public de pe lîngă această instanţă sau un judecator dela judecatorie este invinuit ca a comis un delict în exercitiul functiunii sale, procurorul general, din oficiu sau la plangerea părţii vatamate, face cercetari, fie personal, fie delegand pe un membru din parchetul Curtii.
Partea civila nu poate sezisa direct cu plangerea sa pe primul presedinte sau Curtea de Apel.
Procurorul general are dreptul cu ocazia facerii cercetării sa pronunte amenzi şi sa dea mandate de aducere contra martorilor, după regulile prevăzute în art. 160 şi 161.
În cazul cînd exista un corp delict, acesta poate fi constatat de orice ofiter de politie judiciara, pînă la intrarea în cercetare a delegatului Parchetului general, iar pentru restul procedurii se urmeaza, cum s'a prescris mai sus.
Cînd procurorul general crede ca delictul ar necesita o instructie prealabila, el deschide actiunea penala şi defera cazul primului presedinte al Curtii de Apel. Primul presedinte al Curtii de Apel are atribuţiile judecatorului de instructie pe care le poate delega magistratilor dela tribunal însă numai pe acelea pe care şi judecatorul de instructie le poate delega.
Actele incheiate prin delegare sînt inaintate primului presedinte al Curtii.
Cînd în urma cercetarilor facute, procurorul general găseşte că nu este cazul a se face o instructie prealabila, inculpatul este trimis cu rechizitor inaintea Curtii de Apel, spre a fi judecat. În cazul art. 579, primul presedinte da ordonanţa de neurmarire sau de trimitere în judecata Curtii de Apel.
Participantii, tainuitorii şi favorizatorii sînt urmariti şi judecati prin aceeasi procedura.
Rezolutiunea de clasare a procurorului general şi ordonanţa de neurmarire a primului presedinte, pot fi atacate cu apel, în termen de 10 zile, socotite dela comunicarea în extras, la camera de consiliu a Curtii, compusa conform art. 257, alin. 3.
Cînd magistratii prevăzuţi în art. 577 sînt inculpaţi de o crima, instructia cauzei se zece de către primul presedinte al Curtii de Apel şi dacă se găseşte ca este loc de urmărire, se procedeaza conform regulilor dela punerea sub acuzare, trimitandu-se cauza inaintea Curtii cu Juraţi, Camera de consiliu a Curtii indeplinind atribuţiile Camerei de acuzare.
Secţiunea II Urmarirea şi judecarea membrilor Curtilor de Apel şi ai Parchetelor Generale de pe lîngă aceste instante, precum şi ai unei Curti sau tribunal, cum şi a inaltilor demnitariCînd crima sau delictul savarsit în exercitiul functiunii este imputata individual unui membru al Curtii de Apel sau al Parchetului general de pe lîngă o asemenea Curte, ori unei Curti sau, unui tribunal intreg, se procedeaza după cum urmeaza:
Ministerul public de pe lîngă Curtea de Casatie, fie în baza ordinelor primite dela Ministrul justiţiei, fie sezisat direct de partea vatamata sau din oficiu, chiar pe cale de informatiuni, face cercetarile preliminare pentru urmărire şi le inainteaza primului presedinte al Curtii de Casatie.
Primul presedinte, personal sau printr'un membru al Curtii, delegat de el, procedeaza la instruirea cauzei, facand oficiu de judecator de instructie. În cazul cînd sînt martori de ascultat sau acte de instructie de facut, el poate da delegatie judecatorului de instructie.
Primul presedinte poate emite mandat de arestare împotriva magistratului invinuit, mandatul de arestare este supus confirmarii la secţiunea criminala, conform art. 257.
În caz de delict, judecata se face de Curtea de Casatie în secţiuni unite. În caz de crima, Secţiunea criminala indeplineste atributiunile Camerei de acuzare, iar judecata se face de Curtea cu Juraţi.
Recursul în contra deciziei Curtii cu Juraţi se judeca de Curtea de Casatie în secţiuni unite.
În contra ordonantei primului presedinte, cînd faptul e delict, părţile au dreptul sa faca apel, în termen de 3 zile dela comunicare, la secţiunea criminala a Curtii de Casatie.
Dispozitiunile din aceasta secţiune se aplică şi inaltilor demnitari, supuşi prin legi speciale jurisdictiunii Inaltei Curti de Casatie, cu excepţia ministrilor şi membrilor Inaltei Curti de Casatie.
Falsul în inscrisuri sau acte se poate denunta, fie pe cale principala, fie pe cale incidentala.
Denuntarea falsului pe cale principala se face după regulile stabilite pentru descoperirea oricarei infractiuni.
Denuntarea falsului pe cale incidentala poate avea loc, fie inaintea instanţelor penale, în cursul instructiei sau judecatii, fie cu ocazia unui litigiu inaintea instanţelor civile.
Procedura începe printr'un proces verbal incheiat de autoritatea inaintea careia se face denuntarea.
Procesul verbal se întocmeşte prin act separat sau pe o anexa a piesei aratate falsa, constatandu-se starea ei materiala. Autoritatea este obligata a viza şi semna inscrisul sau actul defaimat.
Procesul verbal şi actul defaimat se semneaza de persoana care intrebuinteaza actul şi de persoana care îl denunta.
Instanţa poate obliga pe părţi sa faca probe de scriere, certificandu-le cu menţiunea: "scrisa în faţa şi după dictarea noastra".
Aceleasi formalitati se indeplinesc şi pentru piesele de comparatie ce s'ar prezenta.
Aceasta se alatura la piesa denuntata ca falsa.
În caz cînd autorul falsului este indicat, se face menţiune în procesul verbal.
Piesa denuntata ca falsa, astfel identificata, împreună cu scrierea ordonata sau piesele de comparatie, se păstrează în casa de fier a instanţei, pînă la inaintarea lor instanţei competente.
Cînd actul denuntat ca fals sau piesele lui de comparatie se gasesc intr'un depozit public sau în arhiva unei autorităţi, aceasta este datoare ca, la cererea instanţei, să prezinte sau sa trimita acele piese, insotite de un proces verbal de starea în care se gaseau în momentul cînd s'au trimis. Piesele trebuiesc sigilate.
În caz de refuz de a libera piesele, ele pot fi ridicate de Ministerul public sau de judecatorul de instructie, iar cel ce a refuzat liberarea lor se va urmări şi pedepsi pentru refuz de serviciu datorat legalmente.
Dacă piesa denuntata sau piesa de comparatie este un act autentic, în afară de piesa autentica infatisata de părţi, se poate cere şi exemplarul aflat în arhiva autorităţii ce-l detine.
Aceasta inaintandu-l, constata starea materiala printr'un proces verbal întocmit în cuprinderea aratata mai sus. În locul originalului se păstrează o copie atestata de seful autorităţii.
Cînd însă actul denuntat ca fals nu poate fi despartit de alte lucrari, se trimite dosarul sau registrul intreg, fără ca acestea sa mai fie copiate.
Actul, registrele sau dosarele trimise se restituesc după terminarea procesului.
Regulele prevăzute de procedura civila, referitoare la verificarea de scripte şi constatarea falsului incident se aplică şi de instanţa penala intru cat prezentul capitol nu dispune altfel.
Instanţa poate să suspende judecarea cauzei în care s'a produs, pe cale incidentala, defaimarea în fals, atunci cînd actiunea publică nu este stinsa şi actul este de natura de a avea inriurire asupra solutionarii procesului.
Dacă falsul este dovedit, existenta lui trebuie constatata prin hotărîre, chiar dacă nu este cazul a se pronunţă o condamnare.
Hotărîrea care declara un act fals, în total sau în parte, ordona desfiintarea totala sau parţială, sau cînd este cazul, restabilirea, reînnoirea sau reformarea lui, în sensul stabilit prin hotărîre.
Hotărîrea rămasă definitivă se executa pentru aceasta parte de un judecator delegat de preşedintele tribunalului sau al Curtii, în prezenta grefierului, incheindu-se un proces verbal.
Desfiintarea totala a unui act se efectueaza prin menţiune facuta în marginea fiecarei pagini.
Actul rămîne alaturat la procesul verbal şi o copie a acestuia este transmisa şi aceluia cărui îi apartinea sau îl avea în pastrare.
În celelalte cazuri cuprinsul actului, astfel cum rămîne stabilit în urma desfiintarii partiale sau restabilirii, reînnoirii sau reformarii, este trecut în intregime în procesul verbal.
Dacă actul era în depozit public, este restituit depozitului, împreună cu o copie legalizata a procesului verbal. Dacă actul apartinea unei persoane particulare, instanţa îl păstrează în depozit, anexat procesului-verbal şi elibereaza interesatului copie legalizata de pe aceasta.
Asemenea copie tine locul actului pentru orice efect legal.
Dispozitiile procedurii ordinare se aplică şi în cercetarea, urmarirea şi judecarea infracţiunilor de presa, cînd capitolul acesta nu dispune altfel.
Secţiunea I Procedura în faţa instanţelor de judecatăÎn infractiunile de presa, plangerea părţii vatamate va cuprinde alegerea de domiciliu în circumscripţia instanţei şi va fi însoţită de un exemplar al publicatiunii incriminate. Cînd actiunea penala este pusa în miscare de procuror, un asemenea exemplar va fi alaturat şi pe lîngă rechizitoriul sau introductiv.
După primirea plangerii directe, preşedintele instanţei, dacă articolul sau scrierea incriminata nu este semnata, citeaza de îndată, pe lîngă persoana indicată ca autor, şi pe directorul sau pe redactorul responsabil sau pe tipograf ori editor, spre a declara pe autor sau pe persoana răspunzătoare, după ordinea stabilita de lege. Pentru ziua de infatisare se citeaza şi persoana declarata.
Instanţa e datoare, ca mai înainte de a intră în desbateri asupra fondului, sa decida dacă persoana declarata ca autor este aceea care trebuie mentinuta în cauza ca responsabila.
La Curtea cu Juraţi, în caz ca persoana autorului nu este suficient identificata, preşedintele pune în privinta autorului o chestiune speciala juratilor, înainte de judecarea fondului.
Dacă nu se poate stabili identitatea autorului, se retine ca responsabila cea dintai persoana cunoscuta în scara de raspundere stabilita de lege.
În caz de defaimare, calomnie sau de insulta în timpul perioadei electorale, adusa unui candidat, judecata se face de urgenta şi cu precadere.
Citatia cuprinde pe lîngă indicatiile prevăzute în art. 82, aratarea precisa a publicaţiei incriminate, cat şi calificarea faptelor şi indicarea textelor de lege, pe care se sprijina plangerea.
Dacă citatia este emisa în urma plangeri directe a celui lezat, va fi însoţită de o copie de pe aceasta.
Plangerea se comunică în copie şi Ministerului public.
Formalitatile prevăzute în art. 599 şi 601 trebuiesc indeplinite sub pedeapsa de nulitate a procedurii.
Cînd inculpatul voieste sa faca dovada faptului calomnios sau defaimator, în cazurile prescrise de codul penal, trebuie ca cel mai tarziu în 10 zile dela primirea citatiei să depună prin grefa o cerere care să arate:
1. Faptul ce voieste sa dovedeasca;
2. Copie de pe actele pe care se intemeiaza;
3. Numele, profesiunea şi domiciliul martorilor, cînd această probă este admisa de lege.
Instanţa instiinteaza de îndată pe reclamant şi Ministerul public despre depunerea cererii inculpatului.
În termen de 10 zile dela instiintare, reclamantul este obligat sa răspundă, depunand copie de pe acte şi sa arate numele, profesiunea şi domiciliul martorilor de care înţelege să se serveasca.
Dacă inculpatul nu se infatiseaza la ziua fixata, este judecat în lipsa de Curtea cu Juraţi.
Condamnarea în lipsa este considerata ca neavenita, dacă în termen de 10 zile dela comunicarea deciziei inculpatul face opozitie.
Preşedintele da în cunoştinţa oponentului termenul de judecată pentru prima sesiune ce urmeaza.
Secţiunea II Executarea hotărîrilor referitoare la presaDirectorul oricarei publicatiuni zilnice, este obligat sa publice, fără plata, cel mai tarziu în 2 zile după ce a primit invitaţia din partea autorităţii competente, hotărîrea de condamnare definitivă pronunţată împotriva lui, şi a carei publicare a fost ordonata de instanţa.
Hotărîrea este publicată în intregime, fără nici o intercalare sau comentar.
În aceleasi condiţii se publică şi hotărîrile pronuntate în contra unui tertiu, caruia publicatiunea i-a servit ca mijloc pentru comiterea infractiunii.
În acest caz publicatiunea se face în condiţiile şi în termenul de mai sus, reclamantul fiind obligat a anticipa cheltuielile necesare publicarii, cu dreptul pentru el de a se despagubi dela cel condamnat.
Dacă publicatiunea apare periodic, hotărîrile sînt publicate în primul numar care apare după primirea hotărîrii din partea instanţei.
Neintelegerea asupra lichidarii cheltuielilor de publicare între partea reclamanta şi director sau între partea reclamanta şi condamnat, se rezolva de preşedintele tribunalului locului în care este tiparita publicatiunea, după ascultarea părţilor, dacă se infatiseaza. Ordonanţa presedintelui are puterea unui titlu executoriu şi nu este supusă la nici o cale ordinara de atac.
În delictele de defaimare, calomnie şi insulta; judecata se face de urgenta şi cu precadere.
Instanţa este obligata ca mai înainte de a proceda la judecata sa incerce concilierea părţilor. Sedintele de conciliere sînt secrete, iar cele de judecată numai dacă reclamantul o cere.
Judecatorul, preşedintele tribunalului sau preşedintele Curtii cu Juraţi, în Camera de consiliu, vor starui sa impace părţile. Sfaturile de conciliere se dau personal părţilor fără asistenţa aparatorilor lor;
Despre rezultat şi declaratiile părţilor se incheie un proces verbal.
Dacă concilierea s'a facut sub anumite condiţii, părţile pot cere a se menţiona aceasta în procesul verbal. În acest caz ele pot conveni ca un extras al condiţiilor, de impacare să fie dat publicităţii.
Dacă la termenul fixat nu se prezinta niciuna din părţi, ori numai una din ele, sau dacă concilierea nu s'a putut face, instanţa procede de îndată la judecarea cauzei.
Procedura concilierii are loc numai la prima instanţa. Ea nu exclude însă dreptul de impacare al părţilor în orice stare a procesului.
Cînd infractiunile contra onoarei au fost comise prin presa, procedura de conciliere are loc numai dacă autorul publicaţiei incriminate e cunoscut.
Judecarea cererii de reabilitare este de competenţa Curtii de Apel din circumscripţia în care locueste condamnatul, iar pentru cei domiciliati în strainatate, competenţa este Curtea de Apel din Bucureşti.
Condamnatul face cererea personal sau prin mandatar special şi o adreseaza presedintelui Curtii de Apel.
El este dator sa aleaga un domiciliu în orasul de reşedinţa al Curtii de Apel, unde va fi citat în cursul judecarii cererii, sa specifice condamnarea ce a suferit şi infractiunea ce a motivat-o, precum şi imprejurarile pe care se sprijina cererea.
Cererea trebuie să arate în mod precis localitatea unde condamnatul a locuit în decursul timpului urmat dela terminarea executarii pedepsei pînă la prezentarea cererii de reabilitare, mijloacele sale de existenta, precum şi modul cum a dobîndit averea ce ar poseda.
Actele doveditoare, a condiţiilor enumerate mai sus, se alatura cererii.
Preşedintele Curtii, după primirea cererii va interveni la instanţa care a pronuntat condamnarea, spre a-i trimete dosarul cauzei.
Preşedintele Curtii cere de asemenea o copie de pe fisa de cazier a condamnatului.
El va mai cere dela administratorul stabilimentului în care petitionarul şi-a executat pedeapsa, informatiuni asupra purtarii pe care acesta a avut-o în timpul executarii pedepsei.
După indeplinirea formalitatilor de mai sus, preşedintele fixeaza termen urgent şi citeaza pe petitionar în camera de consiliu.
La ziua fixata pentru judecarea cererii, Curtea, după ascultarea sustinerilor petitionarului şi a concluziilor Ministerului public, dacă toate condiţiile cerute de lege sînt intrunite şi apreciind oportunitatea admiterii, se pronunţă printr'o decizie motivata.
Dacă cu ocazia judecarii cererii de reabilitare, condamnatul dovedeste că nu-i este cu putinta sa achite în intregime despăgubirile civile, Curtea de Apel, apreciind imprejurarile, poate să-i dea, în vederea reabilitarii, un termen pentru a achita în intregime sau în parte suma datorata.
Acest termen nu poate trece peste 2 ani.
Nici intr'un caz drepturile acordate părţii civile prin hotărîrea de condamnare nu sînt prejudiciate prin decizia data asupra reabilitarii.
Dacă partea lezata nu poate fi gasita sau refuza de a primi daunele ce i se cuvin, ele sînt depuse la Casa de Depuneri, cu formele prevăzute de lege pentru oferta.
Dacă sumele depuse nu sînt ridicate în termen de cinci ani, ele se restitue depunatorului, pe simpla cerere.
În caz de condamnare solidara, Curtea fixeaza parte din cheltuielile penale, despăgubiri sau din pasivul ce trebuie achitat de către petitionar.
Dacă dovezile prezentate de petitionar nu sînt indestulatoare, Curtea poate obliga la completarea dovezilor.
Dacă înainte de pronuntarea hotărîrii de reabilitare se ivesc noui invinuiri pentru un fapt penal şi dacă actiunea penala este pusa în miscare de Ministerul public, judecata cererii de reabilitare se suspenda pînă la judecarea definitivă a noii invinuiri.
Dacă în termen de trei luni dela ramanerea definitivă a hotărîrii date asupra noilor invinuiri nu se cere redeschiderea judecatii de reabilitare, se considera ca respinsa pentru lipsa de forma.
Decizia Curtii nu este supusă opozitiei ci numai recursului în termen de zece zile de la pronuntare.
Hotărîrea de reabilitare poate fi publicata pe socoteala şi la cererea celui care a obţinut-o, afară de cazul cînd îşi dovedeste starea de saracie, în care caz publicarea se face pe cheltuiala Statului.
Un extras de pe hotărîrea de reabilitare se trimite de către procurorul general al Curtii procurorului instanţei care a pronuntat condamnarea, cel mai tarziu în termen de o luna dela pronuntare, pentru a se face menţiune pe marginea hotărîrii. Menţiunea se face şi în cazierul judiciar.
Se elibereaza din oficiu reabilitatului o copie de pe hotărîrea de reabilitare şi un extras de pe cazierul judiciar.
Cererea de revocarea reabilitarii, în cazurile prevăzute de art. 179 din codul penal, este facuta de procurorul general de pe lîngă Curtea de Apel, care a pronuntat-o.
În cazul unei noi condamnari, directiunea cazierului judiciar comunică de îndată aceasta procurorului general. Acesta supune cazul Curtii, care judecand în modul aratat la art. 617 şi urmatorii, decide dacă este locul de a revoca decizia de reabilitare.
În caz afirmativ, se publică decizia în modul aratat mai sus.
Cînd un dosar, o hotărîre sau alte acte ale unei instante penale au disparut, Ministerul public incheie un proces verbal, constatand faptul disparitiei şi aratand eventual cercetarile facute spre a fi gasite.
El aduce aceasta la cunoştinţa procurorului general de pe lîngă Curtea de Apel respectiva.
Dacă dosarul sau actul disparut era referitor la o cauza clasata, procesul verbal prevăzut la articolul precedent îi tine locul.
Dacă dosarul sau actul disparut era referitor la o cauza în curs de cercetare, sau de instructie ori în curs de judecată, în faţa primei instante, se reconstituie, pe cat posibil, de organele sau instantele unde se afla pendinte. În acest scop se cer dela autorităţi copii sau extrase de pe lucrarile trimise, se cheama din nou părţile, martorii şi expertii. Martorii şi expertii se asculta sub prestare de juramant. Copiile legalizate de pe actele distruse pot servi la reconstituirea dosarului sau actului distrus.
Actele astfel incheiate ţin locul celor aflate în dosarul pierdut, pînă la gasirea originalului.
Dacă dosarul sau actul disparut este referitor la o cauza în care se pronuntase o hotărîre supusă unei cai de atac, el se reconstituie pe baza hotărîrii date de instanţa inferioara.
Se ia ca baza, în acest scop, hotărîrea trecuta în registrul de hotărîri al instanţei, iar dacă şi acest registru ar fi distrus, se pot intrebuinta copiile legalizate ce s'ar fi eliberat de pe hotărîrea în chestiune.
Se face pentru aceasta în Monitorul Oficial şi în trei ziare publicatii din oficiu, invitandu-se oricine, fie particular, fie functionar, care ar poseda o asemenea copie, sa o depuna de îndată la grefa instanţei dela care emana publicatia.
Dacă pe calea aratata de articolele precedente nu se poate reconstitui hotărîrea, se procedeaza la reconstituire de către instanţa superioara, în modul aratat la art. 625.
Dacă nici pe aceasta cale nu se poate reconstitui hotărîrea, instanţa superioara procedeaza la judecare, evocand întreaga cauza.
Dacă dosarul sau actul disparut este referitor la o cauza în care se pronuntase o hotărîre definitivă, se reconstituie numai acea hotărîre, în felul aratat în articolele precedente. Hotărîrea tine loc de dosar.
Dacă în cursul unei şedinţe sau lucrari judecătorești se comite o crima, magistratul care prezideaza sau instrumenteaza, dispune arestarea făptuitorului, incheie proces verbal despre cele petrecute şi trimete actele şi pe faptuitor Ministerului public.
Cînd faptul constituie un delict, el se judeca de aceeasi instanţa, în aceeasi sedinta.
Preşedintele instanţei incheie proces verbal prin care constata imprejurarile în care s'a petrecut faptul, dispune arestarea făptuitorului, dacă este cazul şi procedeaza la judecata.
Cînd delictul savarsit a fost indreptat în contra instanţei, el se judeca intr'o alta sedinta.
Cînd delictul a fost indreptat numai contra unuia din magistratii instanţei, judecata se face la o alta sedinta, fără ca magistratul vizat să poată lua parte la judecata.
Dacă instanţa sau autoritatea judecătorească este constituita de un singur magistrat, acesta se margineste în a constata faptul şi a trimite actele incheiate parchetului, spre a sezisa instanţa egala în grad, cea mai apropiata.
Cînd delictul s'a comis în sedinta unei Curti cu Juraţi se procedeaza conform dispoziţiilor prevăzute în art. 628, indiferent contra cui a fost comis.
Condiţiile de forma ale extradarii sînt stabilite de conventiile internationale, iar în lipsa de conventii procedura este aceea prevăzută în dispozitiile de mai jos.
Cererea de extradare a autorităţilor sau instanţelor române către autorităţile unui stat strain, pentru extradarea unei persoane aflate în strainatate şi invinuite sau condamnate pentru infractiune, trebuie însoţită de urmatoarele acte:
1. Mandatul de arestare sau hotărîrea judecătorească de condamnare.
Copiile actelor de mai sus sînt legalizate de Ministerul Justiţiei;
2. Textele din codul penal care pedepsesc faptul ce se imputa celui invinuit sau condamnat.
Cererea însoţită de actele de mai sus este inaintata de procurorul general Ministerului Justiţiei, care intervine prin Ministerul Afacerilor Straine, pentru obtinerea extradarii, dacă o socoteste necesară.
Cererea de extradare adresata guvernului român, de către un stat strain, se transmite de Ministerul Afacerilor Straine Ministerului Justiţiei. Acesta ordona parchetului tribunalului în a carei circumscriptie domiciliaza sau a fost prins urmăritul, sau în cazul cînd nu are domiciliu cunoscut, parchetului din Bucureşti, sa procedeze de urgenta la prinderea celui invinuit şi sa seziseze pe judecatorul de instructie cu facerea anchetei judiciare, pentru a se stabili dacă cererea intruneste condiţiile de fond şi de forma ale extradarii.
Ancheta nu poate fi terminata decat după interogarea celui urmarit.
Judecatorul de instructie dispune arestarea persoanei a carei extradare se cere, prin mandat de arestare, afară de cazul cînd din comisia rogatorie rezultă în mod neindoios că nu este loc la extradare.
Arestarea nu se poate ordona decat cînd cererea Statului strain este însoţită de actele prevăzute de art. 631.
În toate cazurile mandatul este motivat şi se comunică de îndată celui detinut.
Mandatul de arestare emis este supus numai controlului Camerei de acuzare, durata lui este aceea prevăzută de dispozitiile convenţiilor, sau, în lipsa, aceea din articolul următor.
După terminarea anchetei, judecatorul de instructie inainteaza dosarul procurorului, care după ce îl examineaza şi îl completeaza îl inainteaza Camerei de acuzare.
Camera de acuzare fixeaza un termen de urgenta, cînd, după ce asculta pe urmarit ai concluziile procurorului, verifica declaratiile celui urmarit în legătură cu probele care sînt în tara şi se pronunţă printr'o decizie motivata.
Urmaritul poate fi asistat de un avocat şi interpret.
Camera de acuzare examineaza:
1. Dacă inculpatul sau condamnatul este cetatean român sau supus român şi avea aceasta calitate în momentul comiterii faptului pentru care se cere extradarea;
2. Dacă faptul care formeaza obiectul cererii de extradare e prevăzut ca infractiune de legea română şi de cea străină, afară de cazul prevăzut la art. 8, alin. 7 din codul penal;
3. Dacă e vorba de infractiune politica sau de infractiune conexa acesteia;
4. Dacă extradarea e oprita de tratate sau legi;
5. Dacă după legea română sau străină, actiunea penala înainte de cerere nu era prescrisa sau dacă condamnarea nu era stinsa anterior arestarii sau condamnatul nu şi-a executat pedeapsa;
6. Dacă faţă de inculpat actele de instructie ofera indicii suficiente de culpabilitate.
Dacă individul declara ca renunta la beneficiile legii şi consimte a fi predat autorităţilor statului care îl cer şi dacă acesta este chiar statul caruia aparţine urmăritul, Camera se margineste a lua act de aceasta declaratie şi trimite dosarul cu actele, prin intermediul procurorului general, Ministerului Justiţiei.
Cînd cererea de extradare este respinsa în mod definitiv, extradarea nu mai poate fi acordată de guvern.
Cînd Camera găseşte cererea extradarii intemeiata, decizia are valoarea unui aviz, Consiliul de Ministri decide asupra cererii de extradare.
Camera de acuzare avizeaza dacă trebuie predate guvernului, care a cerut extradarea şi lucrurile gasite asupra urmaritului, specificand pe acelea care trebuiesc predate şi dispunand restituirea celor straine cauzei.
Contra deciziei Camerei de acuzare au drept de recurs, atît urmăritul, cat şi Ministerul public.
În cazuri urgente, chiar înainte de sosirea comisiei rogatorii de extradare, Ministerul public poate ordona arestarea celui urmarit, pe baza unei telegrame sau cereri, dacă în ea se face menţiune despre actele prevăzute de art. 631.
Persoana astfel arestata va fi pusa în libertate dacă comisiunea rogatorie, însoţită de actele necesare, nu soseste în termenele urmatoare, calculate dela efectuarea arestarii: în 15 zile, dacă statul care a cerut detinerea se invecineste cu Statul Roman; intr'o luna dacă este vorba de un alt stat european; în 2 luni dacă este situat în afară de Europa.
Dacă după expirarea termenelor de mai sus, actele sosesc guvernului român, procedura este reluata conform dispoziţiilor art. 632 şi urmatorii.
Extradarea se face pe baza unui jurnal al Consiliului de Ministri. Decizia de extradare prevede condiţiile aratate de art. 16 şi urmatorii din codul penal.
Cînd s'a produs o cerere pentru vreunul din cazurile prevăzute de art. 18 din codul penal avizul Camerei se da numai pe baza actelor transmise în sprijinul cererii.
În caz de acordare a amnistiei pentru infractiuni a caror urmărire nu este inceputa, Ministerul public ia dispozitiuni ca ofiterii de politie judiciara sa inceteze orice cercetari.
Cînd cauzele pentru care a intervenit amnistia se gasesc în curs de instructie sau judecata, judecatorul de instructie sau instanţa constata dacă faptul intră în prevederile amnistiei şi pronunţă încetarea actiunii penale pentru aceasta cauza.
Cînd amnistia a intervenit pentru infractiuni în privinta cărora s'au pronuntat deja hotărîri rămase definitive, ea este aplicata de Ministerul public.
În toate cazurile, Ministerul public ia măsuri ca cei detinuti să fie pusi de îndată în libertate.
În contra refuzului Ministerului public de a aplica amnistia, părţile nemultumite pot face contestaţie la executare, conform art. 515 şi urmatorii.
Inculpatii amnistiati nu pot refuza beneficiul amnistiei.
Inculpatii amnistiati nu pot fi condamnati la cheltuieli de judecată.
Amnistia nu are influenţa asupra actiunii civile.
În infractiunile amnistiate, pentru care instantele de judecată nu erau sezisate, actiunea civila se introduce direct la instantele civile competente.
Secţiunea II Procedura gratieriiCererea de gratiere se adreseaza Regelui direct sau prin Ministrul Justiţiei. Ea trebuie să fie semnata de condamnat sau de o ruda apropiata, sau de o persoană care exercită asupra condamnatului tutela sau curatela, ori de un avocat sau un procurator.
Propunerile de gratiere se pot face şi din oficiu.
Ministrul justiţiei cere procurorului general din circumscripţia Curtii de Apel competinte, un raport motivat împreună cu opinia sa.
Dacă gratierea este acordată, procurorul general ia măsuri pentru liberarea de îndată a condamnatului detinut sau pentru aplicarea dispoziţiilor ce rezultă din decretul de gratiere.
El instiinteaza despre aceasta Ministerul public de pe lîngă instanţa care a pronuntat condamnarea sau pe judecator pentru condamnarile pronuntate de judecatorie.
Secţiunea III Dispozitii comuneMinisterul public şi judecatorul ingrijesc să se faca, fără intarziere, adnotatiuni de gratiere sau de amnistie, pe marginea hotărîrilor de condamnare, incunostiintand şi serviciul cazierului judiciar.
Odata cu punerea în executare a condamnarii penale se procedeaza la înscrierea hotărîrii condamnatoare în cazierul judiciar în condiţiile şi cazurile prevăzute în prezentul capitol.
Pe lîngă fiecare tribunal funcţionează, sub conducerea medicului legist şi supravegherea imediata a Ministerului public, un birou de cazier şi identificare, care strange şi conserva extrasele deciziilor enumerate în articolul următor, referitoare la persoanele nascute în circumscripţia tribunalului şi la acelea care locuesc în aceasta circumscriptie.
Extrasele deciziilor privind pe straini, chiar dacă au obţinut cetatenia română, pe cetatenii nascuti în strainatate, pe acei despre care nu s'a putut stabili locul de nastere în tara, precum şi acelea care privesc persoanele juridice, se păstrează de un serviciu central de cazier şi identificare care funcţionează la Ministerul Justiţiei.
În cazierul judiciar se inscriu în extras:
1. În materie penala: hotărîrile de condamnare definitivă, pentru crime şi delicte, masurile de siguranţă sau revocarea lor, hotărîrile de achitare, anulare sau încetarea urmaririi, a ordonantelor de neurmarire pronuntate în curs de instructie sau de proces, hotărîrile de achitare sau condamnare ca, rezultat al revizuirii, masurile privitoare la infirmii de minte, minori şi surdo-muti, ordonate conform dispoziţiilor din codul penal, precum şi hotărîrile definitive prin care se ordona luarea de măsuri de siguranţă sau revocarea lor.
De asemenea se noteaza în cazier locul şi timpul în care pedeapsa a fost executata, orice alte dispozitiuni informative referitoare la liberarea condiţionată, suspendarea executarii, reabilitare sau care ar aduce o modificare hotărîrilor penale dela inscrise;
2. În materie civila: hotărîrile care pronunţă interdictia sau incapacitatea;
3. În materie comerciala: hotărîrile prin care comerciantul este declarat falit;
4. În meserie administrativa: deciziile referitoare la expulzarea şi extradarea strainilor care au domiciliul în România.
În cazier se inscrie şi revocarea dispoziţiilor în materie civila, comerciala şi administrativa, indicate la punctele 2, 3 şi 4 din acest articol.
Datele de mai sus sînt procurate cazierului de Ministerul public şi de judecatorii.
Se inscriu şi hotărîrile pronuntate de autorităţile judecătorești straine împotriva cetatenilor români sau straini, domiciliati în România, pentru fapte considerate crime sau delicte şi de legea română, cînd exista o instiintare oficiala despre aceasta.
Menţiunile inscrise în cazier, referitoare la condamnarile contra strainilor, se comunică în extrase prin intermediul Ministerului Justiţiei, guvernului tarii de origina, a strainului.
Instantele, de îndată ce hotărîrile care urmeaza a fi inscrise în cazierul judiciar, conform art. 647, au ramas definitive, sînt obligate pentru fiecare caz a trimite biroului cazierului extras de pe acele hotărîri.
Pentru cei ce nu sînt nascuti în circumscripţia instanţei, extrasul este trimis parchetului local, odata cu dosarul pentru executarea hotărîrii. Ministerul public ingrijeste ca extrasul să fie trimis cazierului judiciar respectiv.
Cînd o hotărîre contine mai multe condamnari din care nu toate sînt de comunicat cazierului se comunică totusi toate.
Inscrierile în cazier se sterg imediat ce se primeste instiintarea oficiala despre moartea persoanei la care se referă.
Se sterg de asemenea inscrierile:
1. De condamnare pentru delicte, după trecerea unui termen de 5 ani dela terminarea executarii sau stingerii, dacă persoana înscrisă a ajuns la etatea de 70 ani;
2. Oricare alte hotărîri de solutionare a proceselor penale în materie de delict, după trecerea a 10 ani dela data terminarii executarii pedepsei sau stingerii ei.
În cazul punctelor 1 şi 2, stergerea nu se opereaza dacă înainte de implinirea termenelor prevăzute s'a pronuntat o noua condamnare pentru crima sau delict la o pedeapsă privativa de libertate.
Menţiunea referitoare la expulzare se sterge de îndată ce expulzarea a fost revocata.
Pot obtine certificate de pe cazierul unei persoane:
1. Ministerul public şi instantele judecătorești ordinare sau speciale, pentru motive de ordin penal.
De asemenea orice autoritate civila sau militara, cînd printr'o dispoziţie de lege sau de regulament, acordarea, suspendarea sau revocarea unui drept, ar fi prevăzută sub condiţia existentei sau inexistentei unei hotărîri, din acelea care trebuie să fie înscrisă în cazierul judiciar.
În certificatele eliberate autorităţilor civile sau militare nu se face menţiune de condamnarile pronuntate în timpul copilariei şi adolescentei;
2. Persoana înscrisă în cazier, despre datele referitoare la ea;
3. Orice particular, însă numai pentru a-l produce intr'un proces penal sau civil, ori pentru motive de electorat politic sau administrativ, ori pentru a împiedica conferirea sau exercitarea unei functiuni publice
În cazurile de mai sus petitia trebuie să specifice scopul cererii.
Informatiuni pot fi date şi autorităţilor judiciare sau politienesti straine, cu autorizarea Ministrului justiţiei.
În certificatele eliberate după cererea persoanelor particulare, prin derogare dela dispozitiile din articolul precedent, nu se face menţiune:
1. De hotărîrile pronuntate pentru fapte comise înainte de a implini vîrsta de 19 ani;
2. Despre condamnarile stinse prin amnistie şi acelea pentru care s'a obţinut reabilitarea;
3. De condamnarile a caror executare a fost suspendata prin chiar hotărîrea de condamnare, conform art. 65 din codul penal;
4. De condamnarile pentru fapte pe care legea a incetat de a le considera infractiuni sau care nu sînt considerate astfel de legile tarii, dacă condamnarea a fost pronunţată în strainatate;
5. De dispozitiile speciale privitoare la infirmii de minte, la muti şi surdo-muti, aratate în art. 647, punctul 1;
6. Despre dispozitiile în materie civila şi comerciala, aratate în art. 647, punctele 2, 3 şi 4, cînd au fost revocate.
Cererile pentru liberarea de certificate de pe cazier se adreseaza presedintelui tribunalului respectiv, iar pentru cazierul central se adreseaza Ministerului Justiţiei.
Certificatele eliberate de birourile cazierelor judiciare fac dovada pînă la înscrierea în fals despre menţiunile ce conţin.
Orice contestaţie referitoare la dispozitiile prevăzute în articolele precedente, prin care s'ar cere rectificari de inscrieri, sînt de competenţa tribunalului respectiv, în cazierul caruia se gasesc inscrierile a caror rectificare se cere şi de competenţa tribunalului care a dat hotărîrea, cînd cererea e referitoare la neadmisibilitatea în principiu a inscrierii.
Contestaţiile referitoare la rectificari în cazierul central sînt de competenţa tribunalului din Bucureşti.
În toate cazurile tribunalul judeca în camera de consiliu.
Un regulament de administratie va desvolta aplicarea dispoziţiilor din articolele de mai sus, fixand modul de functionare al biroului de caziere şi identificare al serviciului central, personalul necesar, corespondenta, formularele de certificate şi fisele ce pot întocmi, taxele ce se vor percepe dela particulari, pentru liberarea de certificate.
Dacă după arestarea unei persoane condamnate sau evadate se naste indoiala asupra identităţii, se procede la stabilirea identităţii.
Stabilirea identităţii se face de instanţa care a pronuntat condamnarea.
Dacă s'a propus proba testimoniala pentru stabilirea identităţii, instanţa asculta martorii propusi.
Cercetarea identităţii se face, sub pedeapsa de nulitate, în sedinta publică şi în prezenta celui prins.
În toate cazurile, instantele sezisate sînt obligate sa recurga la metodele stiintifice de identificare prin serviciile speciale respective, cînd exista asemenea servicii.
La Curtea cu Juraţi identitatea se stabileste fără asistenţa juratilor.
Prin hotărîrea de stabilire a identităţii se pronunţă şi pedeapsa legiuita pentru fuga, dacă legea o prevede.
Hotărîrea data în aceasta materie poate fi atacata, conform regulilor dreptului comun.
Persoana care, fiind data judecatii, a fost achitata printr'o hotărîre definitivă sau faţă de care s'a dat o ordonanţa de neurmarire, rămasă definitivă, are drept la despăgubiri, dacă a fost deţinută preventiv, însă numai în cazul cînd hotărîrea constata ca faptul pretins savarsit nu s'a comis sau că nu a fost savarsit de cel care a fost detinut preventiv.
Nu are drept la despăgubiri cel care a mai suferit condamnari în materie corectionala sau criminala, nici cel care în cursul urmaririi sau procesului a stanjenit sau a incercat sa stanjeneasca, darea pe faţa a adevarului.
Statul, reprezentat prin Ministerul Justiţiei, este obligat la plata acestor despăgubiri pe baza hotărîrii de achitare a celui detinut preventiv sau pe baza unei ordonante de neurmarire rămase definitivă.
Statul are actiune de regres în contra celor ce au luat măsura detinerii preventive, numai în cazul cînd a existat rea credinta sau neglijenta din partea lor.
Despăgubirea ce urmeaza, a se acordă trebuie să reprezinte pagubele patrimoniale ocazionate prin detinerea preventiva.
Dacă înainte de emiterea mandatului de arestare cel achitat a suferit şi o retinere pentru cercetari, despăgubirea cuprinde şi pagubele rezultate din aceasta.
Despăgubirile se acordă de tribunalul domiciliului celui achitat, la cererea acestuia, conform procedurii civile.
Hotărîrea care obliga pe Stat la plata despăgubirilor se publică din oficiu în Monitorul Oficial şi intr'un ziar din Capitala, sau din localitatea unde locueste cel achitat, după desemnarea ce face instanţa.
Hotărîrea de despăgubire neexecutata inca, rămîne în suspensie dacă în interval s'a ordonat reluarea instructiei în contra achitatului sau revizuirea procesului în defavoarea lui.
Dacă indemnizatia se platise deja, beneficiarul poate fi obligat la restituire.
Dispozitiile referitoare la despăgubirea celor detinuti preventiv, pe nedrept, se aplică şi strainilor, numai dacă în Statul lor de origine Românii se bucura de acelasi drept.
Cartea VII Punerea în vigoare a codului de procedura penala şi dispozitii transitoriiDispozitii transitorii
Prezentul cod intră în vigoare la 1 Ianuarie 1937, afară de dispozitiile art. 357, 358, 359, 360, 361, 362, 363 şi 671, care intră în vigoare la data publicarii.
Intocmirea primelor liste de juraţi se va face fără pastrarea termenelor prevăzute de art. 358, 359, 360, 361, 362 şi 363.
Dela data aplicarii acestui cod se abroga:
1. Codul de procedură penala din 2 Decemvrie 1864, în vigoare în Vechiul Regat, cu modificările ulterioare, precum şi legea privitoare la instructiunea şi judecarea în faţa instanţelor corectionale a flagrantelor delicte din 13 Aprilie 1913;
2. Legea XXXIII din 1896, în vigoare în Ardeal, cu toate modificările ulterioare, legea XXXIII din 1897 asupra Curtilor cu Juraţi, legea VII din 1913 asupra instanţelor pentru judecarea minorilor, legea XIV din 1914 asupra presei, precum şi art. 314 şi 315 din legea de organizare judecătorească din 14 Aprilie 1925;
3. Legea de instructie criminala, în vigoare în Bucovina, din 1 Ianuarie 1874, cu toate modificările ulterioare.
Se abroga de asemenea orice dispozitii contrare dispoziţiilor legii de faţa din orice legi ar decurge.
Dispozitiile de procedura din prezentul cod se aplică şi afacerilor în curs de judecată, la intrarea lui în vigoare, ramanand valabile actele şi lucrarile indeplinite pînă atunci, în conformitate cu dispozitiile legii anterioare.
Nulitatea unei lucrari urmate în cursul unei instructii sau judecati, inceputa sub imperiul legii anterioare şi continuata sub imperiul prezentei legi, nu este pronunţată decat dacă este prevăzută de legea de faţa.
Se aplica cauzelor în curs dispozitiile legii de faţa, privitoare la competenţa, afară de cazul cînd instanţa ar fi dat o hotărîre.
Se exceptează cazul cînd noua lege ar desfiinta instanţa prevăzută de legea anterioara. În asemenea caz se aplică legea de faţa.
Termenele şi caile de atac se determina după dispozitiile legii în vigoare în momentul cînd termenul începe să curgă.
Revizuirea în defavoarea celui achitat se poate cere şi pentru hotărîrile pronuntate sub imperiul legii vechi. Cererea trebuie să fie introdusa în termen de 6 luni dela punerea în aplicare a acestui cod.
Reabilitarea poate fi ceruta şi pentru condamnarile pronuntate anterior legii de faţa.
Pentru intocmirea cazierului judiciar se vor extrage din registrele de condamnari penale, în termen de un an dela punerea în aplicare a acestui cod, toate menţiunile cerute de art. 645 şi urmatorii, pe timpul dela 1 Ianuarie 1924 pînă la zi, care vor fi apoi comunicate cazierului spre a fi inscrise.
Instantele corectionale şi Curtile cu Juraţi sînt datoare, în termen de 10 ani dela punerea în aplicare a acestui cod, sa continue, în afară de obligatiunile ce au, conform art. 645 şi urmatorii, şi cele din alineatul de mai sus, sa inscrie în ordine alfabetica, intr'un registru special, numele, profesiunea, etatea şi locuinta celor condamnati pentru crime şi delicte, specificand şi pedepsele.
Dispozitiile acestui cod se aplică şi de instantele penale militare, în cercetarea şi judecarea infracţiunilor atribuite lor, intru cat nu contravin dispoziţiilor speciale ale Codului de justiţie militara.
Cazurile de revizuire prevăzute de acest cod se aplică şi hotărîrilor instanţelor militare. Pînă, la reforma codului de justiţie militara, instanţa competenţa sa judece revizuirea este Curtea de Casatie.
Această lege s'a votat de Adunarea Deputatilor în sedinta dela 10 Martie anul 1936, şi s'a adoptat cu majoritate de 138 voturi, contra 1.
Presedinte, N. N. SAVEANU
(L.S.A.D.)
Secretar,
Remus Zaganescu
Această lege s'a votat de Senat în sedinta dela 13 Martie anul 1936, şi s'a adoptat cu unanimitate de 114 voturi.
Presedinte, C. D. DIMITRIU
(L.S.S.)
Secretar,
Matei Vasiliu
Promulgam această lege şi ordonam ca ea să fie investita cu sigiliul Statului şi publicată în Monitorul Oficial.
Dat în Bucureşti la 17 Martie 1936.
Nr. 472.
CAROL
(L.S.St.)
Valeriu Pop
-------------
| Version Date: | N/A |
|---|---|
| Original Publication Date: | 19.03.1936 |
| This Version Valid From: | 19.03.1936 |
| This Version Valid To: | Not specified |
| Is Latest Version: | Yes |
| Document Type: | CODUL |
| Emitent: | N/A |
| Publicat în: | Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 19 martie 1936 |
No related versions found.
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | COD PR. PENALA 12/11/1968 |
| ART. 218 | MODIFICAT DE | DECRET 338 23/11/1948 |
| ART. 220 | MODIFICAT DE | DECRET 338 23/11/1948 |
| ART. 413 | ABROGAT DE | DECRET 132 01/04/1949 |
| ART. 414 | ABROGAT DE | DECRET 132 01/04/1949 |
| ART. 415 | ABROGAT DE | DECRET 132 01/04/1949 |
| ART. 426 | MODIFICAT DE | DECRET 132 01/04/1949 |
| ART. 454 | ABROGAT PARTIAL DE | DECRET 302 09/09/1952 |
| ART. 550 | ABROGAT DE | DECRET 302 09/09/1952 |
| ART. 551 | ABROGAT DE | DECRET 302 09/09/1952 |
| ART. 552 | ABROGAT DE | DECRET 302 09/09/1952 |
| ART. 554 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 555 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 556 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 557 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 558 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 559 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 560 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 561 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 562 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 563 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| Target Document | Section | Operation | Details |
|---|---|---|---|
| COD PR. PENALA 02/12/1864 | ART. 664 | ABROGA PE |
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | COD PR. PENALA 12/11/1968 |
| ART. 218 | MODIFICAT DE | DECRET 338 23/11/1948 |
| ART. 220 | MODIFICAT DE | DECRET 338 23/11/1948 |
| ART. 413 | ABROGAT DE | DECRET 132 01/04/1949 |
| ART. 414 | ABROGAT DE | DECRET 132 01/04/1949 |
| ART. 415 | ABROGAT DE | DECRET 132 01/04/1949 |
| ART. 426 | MODIFICAT DE | DECRET 132 01/04/1949 |
| ART. 454 | ABROGAT PARTIAL DE | DECRET 302 09/09/1952 |
| ART. 550 | ABROGAT DE | DECRET 302 09/09/1952 |
| ART. 551 | ABROGAT DE | DECRET 302 09/09/1952 |
| ART. 552 | ABROGAT DE | DECRET 302 09/09/1952 |
| ART. 554 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 555 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 556 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 557 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 558 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 559 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 560 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 561 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 562 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| ART. 563 | ABROGAT DE | DECRET 363 06/10/1952 |
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| ART. 664 | ABROGA PE | COD PR. PENALA 02/12/1864 |
| Section | Reference Type | Act |
|---|---|---|
| ART. 664 | ABROGA PE | COD PR. PENALA 02/12/1864 |