| Document ID: | 53946 |
|---|---|
| Source URL: | https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentA... |
| Scraped At: | 2026-09-11 11:20:39 |
| Last Updated: | 2026-09-11 17:24:56 |
| Valid From: | 29.07.2004 |
| Latest Version: | Yes |
| Meta tags: |
|
|---|---|
| Detail metadata: |
|
privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii
PARLAMENTUL
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 29 iulie 2004Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Prezenta lege reglementează măsuri destinate creării cadrului favorabil înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
În sensul prezentei legi, prin întreprindere se înțelege orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit, în condiții de concurență, respectiv: societăți comerciale, societăți cooperative, persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent și asociații familiale autorizate potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
Sub sancțiunea nulității absolute, sunt interzise orice acțiuni sau acte având ca obiect ori putând avea ca efect discriminarea în defavoarea întreprinderilor mici și mijlocii sau a întreprinderilor nou-înființate, pe criterii de mărime ori vechime.
Secţiunea a 2-a Accesul la servicii publice și la active aparținând regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de statTransferul în cazul persoanelor fizice și asociațiilor familiale care desfășoară activități economice în mod independent se realizează în condițiile legii.
- alocații financiare nerambursabile, acordate întreprinzătorilor la înființarea întreprinderilor mici și mijlocii, în vederea completării capitalului necesar pentru inițierea afacerii;
- ajutoare financiare nerambursabile, acordate întreprinderilor mici și mijlocii pentru realizarea investițiilor în sectorul productiv și servicii;
- constituirea de fonduri de garantare, fonduri de investiții și capital de risc în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii;
- scheme de creditare cu dobândă redusă;
- alte scheme și instrumente financiare;
b) îmbunătățirea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, prin acordarea de sprijin financiar și asistență pentru dezvoltarea sistemelor moderne de finanțare, asigurarea fundamentelor informaționale necesare în vederea elaborării de proiecte viabile de către întreprinzători; ... c) promovarea investițiilor străine la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii; ... d) asigurarea resurselor financiare pentru cofinanțarea și utilizarea eficientă a ajutorului financiar din partea Uniunii Europene și a altor donatori interni și internaționali, amplificarea participării întreprinderilor mici și mijlocii românești la programe comunitare pe baza principiului transparenței și îmbunătățirea ofertei de servicii pentru întreprinderile mici și mijlocii în vederea creșterii performanțelor acestora în afaceri; ... e) facilitarea accesului la servicii de informare, instruire, consultanță, consiliere și asistență tehnică pentru potențialii întreprinzători care inițiază o afacere, pentru întreprinderile nou-înființate și pentru întreprinderile mici și mijlocii existente, potrivit nevoilor acestora; ... f) îmbunătățirea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la informații despre piață și servicii de marketing, financiare și informatice; ... g) elaborarea și publicarea de studii, anchete statistice, materiale informative și alte lucrări necesare desfășurării activității întreprinderilor mici și mijlocii; ... h) facilitarea promovării produselor și serviciilor întreprinderilor mici și mijlocii pe piața internă și externă, inclusiv prin ajutoare financiare pentru efectuarea de studii de piață, realizarea de materiale informative, de reclamă și publicitate, participarea la târguri, expoziții și la alte asemenea tipuri de manifestări, în țară sau în străinătate; ... i) dezvoltarea cooperării interne și internaționale și stimularea creării parteneriatelor de afaceri în domenii de interes pentru întreprinderile mici și mijlocii; ... j) sprijinirea și stimularea activității de cercetare-dezvoltare, inovare și transfer tehnologic; ... k) stimularea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la comerțul electronic, prin sprijinirea acestora în consolidarea capacității lor tehnologice informaționale, în scopul promovării afacerilor prin intermediul mijloacelor electronice; ... l) sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii pentru îmbunătățirea calității produselor și serviciilor și pentru introducerea sistemelor de standardizare și certificare a calității conform normelor Uniunii Europene; ... m) sprijinirea centrelor de consultanță și management al informațiilor, a organizațiilor de reprezentare a întreprinderilor mici și mijlocii și a organizațiilor înființate în scopul sprijinirii dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, la nivel regional și național, prin creșterea potențialului lor instituțional, material și uman, în vederea diversificării, specializării și perfecționării activităților pe care acestea le desfășoară, pentru îmbunătățirea climatului de afaceri, stimularea creării de noi întreprinderi mici și mijlocii și sprijinirea dezvoltării acestora; ... n) alte obiective și măsuri cuprinse în programele aprobate de Guvern. ... (4) În vederea dezbaterii situației sectorului întreprinderilor mici și mijlocii se înființează Comitetul consultativ pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, alcătuit din reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, reprezentanți din partea camerelor de comerț și industrie, ai patronatelor întreprinderilor mici și mijlocii, ai organizațiilor neguvernamentale, ai organelor de specialitate ale administrației publice centrale, precum și ai autorităților publice locale. Acest comitet are rol consultativ în aprobarea programelor și a măsurilor de stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.(5) Secretariatul acestui comitet va funcționa în cadrul Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație și va fi finanțat din bugetul alocat acesteia.(6) Regulamentul de organizare și funcționare al Comitetului consultativ pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație.Facilitățile de natura ajutorului de stat, prevăzute de prezenta lege, se vor acorda cu respectarea prevederilor legale în domeniul ajutorului de stat, după autorizarea acestora de Consiliul Concurenței.
În vederea îmbunătățirii accesului întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, funcționează Fondul național de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii, înființat prin hotărâre a Guvernului, care va avea filiale sau unități teritoriale fără personalitate juridică în fiecare reședință de județ.
Fondul național de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii funcționează sub forma societăților comerciale pe acțiuni, în condițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 23 iulie 1999, cu modificările și completările ulterioare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
VALER DORNEANU
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
București, 14 iulie 2004.
Nr. 346.
-----------
| Version Date: | N/A |
|---|---|
| Original Publication Date: | 29.07.2004 |
| This Version Valid From: | 29.07.2004 |
| This Version Valid To: | Not specified |
| Is Latest Version: | Yes |
| Document Type: | LEGE |
| Emitent: | N/A |
| Publicat în: | Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 29 iulie 2004 |
| Version Date | Status | Actions |
|---|---|---|
| 12.12.2025 | Latest | View |
| 25.06.2024 | Historical | View |
| 09.03.2023 | Historical | View |
| 17.02.2022 | Historical | View |
| 28.06.2019 | Historical | View |
| 22.09.2016 | Historical | View |
| 09.05.2014 | Historical | View |
| 01.04.2013 | Historical | View |
| 28.12.2012 | Historical | View |
| 22.12.2012 | Historical | View |
| 11.12.2011 | Historical | View |
| 30.11.2009 | Historical | View |
| 04.06.2009 | Historical | View |
| 23.05.2009 | Historical | View |
| 10.12.2007 | Historical | View |
| 25.05.2006 | Historical | View |
| 03.02.2006 | Historical | View |
| 03.09.2004 | Historical | View |
| 27.08.2004 | Historical | View |
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| Actul | MODIFICAT DE | OUG 60 03/06/2009 |
| Actul | COMPLETAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 2 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 2 | MODIFICAT DE | LEGE 175 16/05/2006 |
| ART. 3 | ABROGAT PARTIAL DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 3 | MODIFICAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 4 | MODIFICAT DE | ORD DE URGENTA 71 21/06/2024 |
| ART. 4 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 4 | COMPLETAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 4 | MODIFICAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 4 | MODIFICAT DE | LEGE 175 16/05/2006 |
| ART. 4 | RECTIFICAT DE | RECTIFICARE 346 14/07/2004 |
| ART. 5 | COMPLETAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 5 | MODIFICAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 5 | MODIFICAT DE | LEGE 175 16/05/2006 |
| ART. 6 | MODIFICAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 6 | MODIFICAT DE | LEGE 175 16/05/2006 |
| ART. 7 | MODIFICAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 8 | MODIFICAT DE | LEGE 175 16/05/2006 |
| ART. 9 | COMPLETAT DE | ORD DE URGENTA 75 11/12/2025 |
| ART. 9 | MODIFICAT DE | LEGE 53 03/03/2023 |
| ART. 9 | COMPLETAT DE | ORD DE URGENTA 10 16/02/2022 |
| ART. 9 | MODIFICAT DE | ORD DE URGENTA 10 16/02/2022 |
| ART. 9 | ABROGAT PARTIAL DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 9 | COMPLETAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 9 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 15 | MODIFICAT DE | LEGE 246 05/12/2011 |
| ART. 16 | ABROGAT PARTIAL DE | OUG 58 19/09/2016 |
| ART. 16 | COMPLETAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 16 | MODIFICAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 19 | COMPLETAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 19 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 22 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 23 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 24 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 25 | COMPLETAT DE | ORD DE URGENTA 10 16/02/2022 |
| ART. 25 | COMPLETAT DE | ORD DE URGENTA 47 25/06/2019 |
| ART. 25 | MODIFICAT DE | ORD DE URGENTA 47 25/06/2019 |
| ART. 25 | COMPLETAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 25 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 26 | COMPLETAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 26 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 26 | MODIFICAT DE | LEGE 175 13/05/2009 |
| ART. 26 | COMPLETAT DE | OUG 139 06/12/2007 |
| ART. 26 | ABROGAT PARTIAL DE | OG 94 26/08/2004 |
| ART. 26 | COMPLETAT DE | OG 94 26/08/2004 |
| ART. 27 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 28 | MODIFICAT DE | LEGE 71 28/03/2013 |
| ART. 28 | MODIFICAT DE | OUG 96 22/12/2012 |
| ART. 28 | RECTIFICAT DE | RECTIFICARE 96 22/12/2012 |
| ART. 28 | COMPLETAT DE | LEGE 175 16/05/2006 |
| ART. 28 | MODIFICAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 31 | MODIFICAT DE | ORD DE URGENTA 47 25/06/2019 |
| ART. 31 | COMPLETAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 31 | MODIFICAT DE | LEGE 175 16/05/2006 |
| ART. 32 | MODIFICAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| CAP. 2 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| Target Document | Section | Operation | Details |
|---|---|---|---|
| LEGE 434 27/06/2002 | ART. 34 | ABROGA PARTIAL PE | |
| OUG 37 21/03/2002 | ART. 34 | ABROGA PE | |
| LEGE 415 18/07/2001 | ART. 34 | ABROGA PARTIAL PE | |
| HG 272 22/02/2001 | ART. 34 | ABROGA PE | |
| OUG 297 30/12/2000 | ART. 34 | ABROGA PE | |
| OUG 297 30/12/2000 ART. 1 | ART. 34 | ABROGA PE | |
| OG 64 17/08/2000 ART. 1 | ART. 34 | ABROGA PE | |
| LEGE 133 20/07/1999 | ART. 34 | ABROGA PE |
These questions were automatically generated to help users find relevant information in this document.
14
4
0
0
| Timestamp | Type | Message | Provider | Actions |
|---|---|---|---|---|
| 2026-07-09 11:10:04 | Processing Completed | Batch question generation completed with 198 total questions from 0 chapters | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-09 11:09:51 | Response Received | Received batch response with 102 questions from 34 chapters | OPENROUTER | |
Metadata:
Response Preview:
Tokens: 23,777 Cost: $0.002194 Processing Time: 4849000 ms |
||||
| 2026-07-09 10:47:33 | Batch Created | Added to batch 4/12 | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-09 09:49:01 | Processing Started | Starting batch question generation with OpenRouter (qwen/qwen3-235b-a22b-2507) | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-09 09:49:01 | Prompt Sent | Sending batch prompt part 1/1 (elements 1-68) for iteration 1 | OPENROUTER |
|
Metadata:
JSON Schema Available
View full prompt to see the response format schema
|
||||
| 2026-07-09 06:46:29 | Response Received | Received batch response with 96 questions from 34 chapters | OPENROUTER | |
Metadata:
Response Preview:
Tokens: 23,685 Cost: $0.006736 Processing Time: 1616000 ms |
||||
| 2026-07-09 06:40:47 | Batch Created | Added to batch 4/12 | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-09 06:19:32 | Prompt Sent | Sending batch prompt part 1/1 (elements 1-68) for iteration 1 | OPENROUTER |
|
Metadata:
JSON Schema Available
View full prompt to see the response format schema
|
||||
| 2026-07-09 06:19:32 | Processing Started | Starting batch question generation with OpenRouter (qwen/qwen3-235b-a22b-2507) | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-09 04:17:58 | Processing Started | Starting batch question generation with OpenRouter (qwen/qwen3-235b-a22b-2507) | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-09 04:17:58 | Prompt Sent | Sending batch prompt part 1/1 (elements 1-68) for iteration 1 | OPENROUTER |
|
Metadata:
JSON Schema Available
View full prompt to see the response format schema
|
||||
| 2026-07-08 23:53:32 | Batch Created | Added to batch 8/12 | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-08 23:29:14 | Processing Started | Starting batch question generation with OpenRouter (qwen/qwen3-235b-a22b-2507) | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-08 23:29:14 | Prompt Sent | Sending batch prompt part 1/1 (elements 1-68) for iteration 1 | OPENROUTER |
|
Metadata:
JSON Schema Available
View full prompt to see the response format schema
|
||||
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| Actul | MODIFICAT DE | OUG 60 03/06/2009 |
| Actul | COMPLETAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 2 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 2 | MODIFICAT DE | LEGE 175 16/05/2006 |
| ART. 3 | ABROGAT PARTIAL DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 3 | MODIFICAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 4 | MODIFICAT DE | ORD DE URGENTA 71 21/06/2024 |
| ART. 4 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 4 | COMPLETAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 4 | MODIFICAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 4 | MODIFICAT DE | LEGE 175 16/05/2006 |
| ART. 4 | RECTIFICAT DE | RECTIFICARE 346 14/07/2004 |
| ART. 5 | COMPLETAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 5 | MODIFICAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 5 | MODIFICAT DE | LEGE 175 16/05/2006 |
| ART. 6 | MODIFICAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 6 | MODIFICAT DE | LEGE 175 16/05/2006 |
| ART. 7 | MODIFICAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 8 | MODIFICAT DE | LEGE 175 16/05/2006 |
| ART. 9 | COMPLETAT DE | ORD DE URGENTA 75 11/12/2025 |
| ART. 9 | MODIFICAT DE | LEGE 53 03/03/2023 |
| ART. 9 | COMPLETAT DE | ORD DE URGENTA 10 16/02/2022 |
| ART. 9 | MODIFICAT DE | ORD DE URGENTA 10 16/02/2022 |
| ART. 9 | ABROGAT PARTIAL DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 9 | COMPLETAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 9 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 15 | MODIFICAT DE | LEGE 246 05/12/2011 |
| ART. 16 | ABROGAT PARTIAL DE | OUG 58 19/09/2016 |
| ART. 16 | COMPLETAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 16 | MODIFICAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 19 | COMPLETAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 19 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 22 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 23 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 24 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 25 | COMPLETAT DE | ORD DE URGENTA 10 16/02/2022 |
| ART. 25 | COMPLETAT DE | ORD DE URGENTA 47 25/06/2019 |
| ART. 25 | MODIFICAT DE | ORD DE URGENTA 47 25/06/2019 |
| ART. 25 | COMPLETAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 25 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 26 | COMPLETAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 26 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 26 | MODIFICAT DE | LEGE 175 13/05/2009 |
| ART. 26 | COMPLETAT DE | OUG 139 06/12/2007 |
| ART. 26 | ABROGAT PARTIAL DE | OG 94 26/08/2004 |
| ART. 26 | COMPLETAT DE | OG 94 26/08/2004 |
| ART. 27 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| ART. 28 | MODIFICAT DE | LEGE 71 28/03/2013 |
| ART. 28 | MODIFICAT DE | OUG 96 22/12/2012 |
| ART. 28 | RECTIFICAT DE | RECTIFICARE 96 22/12/2012 |
| ART. 28 | COMPLETAT DE | LEGE 175 16/05/2006 |
| ART. 28 | MODIFICAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 31 | MODIFICAT DE | ORD DE URGENTA 47 25/06/2019 |
| ART. 31 | COMPLETAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| ART. 31 | MODIFICAT DE | LEGE 175 16/05/2006 |
| ART. 32 | MODIFICAT DE | ORDONANTA 27 26/01/2006 |
| CAP. 2 | MODIFICAT DE | LEGE 62 30/04/2014 |
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| ART. 34 | ABROGA PARTIAL PE | LEGE 434 27/06/2002 |
| ART. 34 | ABROGA PE | OUG 37 21/03/2002 |
| ART. 34 | ABROGA PARTIAL PE | LEGE 415 18/07/2001 |
| ART. 34 | ABROGA PE | HG 272 22/02/2001 |
| ART. 34 | ABROGA PE | OUG 297 30/12/2000 |
| ART. 34 | ABROGA PE | OUG 297 30/12/2000 ART. 1 |
| ART. 34 | ABROGA PE | OG 64 17/08/2000 ART. 1 |
| ART. 34 | ABROGA PE | LEGE 133 20/07/1999 |
| Section | Reference Type | Act |
|---|---|---|
| Actul | REFERIRE LA | CONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 75 |
| Actul | REFERIRE LA | CONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 76 |
| ART. 12 | REFERIRE LA | HG 577 13/06/2002 |
| ART. 12 | REFERIRE LA | LEGE 137 28/03/2002 |
| ART. 12 | REFERIRE LA | NORMA 13/06/2002 |
| ART. 12 | REFERIRE LA | OUG 88 23/12/1997 |
| ART. 13 | REFERIRE LA | LEGE 44 20/02/1998 |
| ART. 13 | REFERIRE LA | OUG 88 23/12/1997 ART. 32 |
| ART. 29 | REFERIRE LA | LEGE (R) 31 16/11/1990 |
| ART. 33 | REFERIRE LA | LEGE 180 11/04/2002 |
| ART. 33 | REFERIRE LA | OG 2 12/07/2001 |
| ART. 33 | REFERIRE LA | OG 2 12/07/2001 ART. 13 |