| Document ID: | 69161 |
|---|---|
| Source URL: | https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentA... |
| Scraped At: | 2026-07-03 19:20:52 |
| Last Updated: | 2026-09-12 01:20:21 |
| Valid From: | 21.02.2006 |
| Latest Version: | Yes |
| Meta tags: |
|
|---|---|
| Detail metadata: |
|
NORME METODOLOGICE din 6 februarie 2006
privind organizarea şi asigurarea activităţii de evacuare în situaţii de urgenţă
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 21 februarie 2006În sensul prezentelor norme, prin evacuare se înţelege măsura de protecţie civilă luată înainte, pe timpul sau după producerea unei situaţii de urgenţă, la declararea stării de alertă, care constă în scoaterea din zonele afectate sau potenţial a fi afectate, în mod organizat, a populaţiei, a unor instituţii publice, operatori economici, animalelor, bunurilor materiale şi în dispunerea lor în zone sau localităţi care asigură condiţii de protecţie şi supravieţuire.
În caz de situaţii de urgenţă acţiunea de evacuare începe imediat după identificarea pericolului ori după producerea acestuia, acordându-se prioritate evacuării populaţiei.
În funcţie de situaţia creată, evacuarea se execută din:
a) localităţile prevăzute în hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, denumit în continuare Comitet Naţional; ... b) localităţile dispuse în zonele de planificare de urgenţă, de accident chimic sau în aval de construcţiile hidrotehnice, în cazul producerii unor dezastre; ... c) alte localităţi/zone/obiective în care viaţa şi sănătatea locuitorilor şi a animalelor sau/şi siguranţa bunurilor materiale sunt puse în pericol în cazul unor situaţii de urgenţă. ...Organizarea, conducerea şi asigurarea acţiunilor de evacuare se stabilesc prin planurile de evacuare.
Organizarea evacuării se realizează de:
a) ministerele şi instituţiile publice centrale, pe baza planurilor de evacuare proprii, avizate de inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul de resort sau de conducătorul instituţiei; ... b) instituţiile publice locale, pe baza planurilor de evacuare proprii, avizate de şeful inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti şi aprobate de ministrul sub a cărui coordonare se află; ... c) autorităţile administraţiei publice locale, pe baza planurilor de evacuare proprii, întocmite de personalul cu atribuţii în domeniu, avizate de vicepreşedintele comitetului pentru situaţii de urgenţă şi de şeful inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti şi aprobate de preşedintele comitetului; ... d) inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti, pentru evacuarea populaţiei şi a unor bunuri materiale, pe baza planurilor de evacuare proprii, avizate de vicepreşedintele comitetului pentru situaţii de urgenţă şi aprobate de preşedintele comitetului; ... e) operatorii economici, pe baza planurilor de evacuare proprii, avizate de şeful inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti şi aprobate de preşedintele comitetului pentru situaţii de urgenţă local. ...Populaţia şi bunurile materiale care se evacuează, gradul de urgenţă şi ordinea în care se execută evacuarea, forţele şi mijloacele destinate şi sprijinul logistic al evacuării în cazul situaţiilor de urgenţă se stabilesc pentru fiecare situaţie de personalul cu atribuţii în domeniu din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, se avizează de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti şi de vicepreşedintele comitetului pentru situaţii de urgenţă şi se aprobă de preşedintele comitetului.
Organizarea acţiunilor de evacuare cuprinde, în principiu, următoarele activităţi:
a) întrunirea comitetelor pentru situaţii de urgenţă; ... b) analiza situaţiei de urgenţă; ... c) prognozarea evoluţiei situaţiei; ... d) determinarea efectelor acţiunilor dezastrelor asupra populaţiei şi bunurilor materiale; ... e) stabilirea măsurilor de primă urgenţă; ... f) recunoaşterea itinerarelor şi localităţilor/zonelor în care se execută evacuarea; ... g) actualizarea planului de evacuare şi punerea în aplicare a acestuia; ... h) elaborarea şi transmiterea ordinului/dispoziţiei de evacuare. ...În vederea întocmirii planurilor de evacuare, structurile responsabile împreună cu specialişti din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti execută, în principiu, următoarele activităţi;
a) stabilesc localităţile, instituţiile, operatorii economici, precum şi numărul şi structura populaţiei/salariaţilor care se evacuează; ... b) stabilesc natura şi cantitatea bunurilor ce urmează a fi evacuate; ... c) stabilesc zonele şi localităţile în care se execută evacuarea; ... d) stabilesc gradul de urgenţă şi eşalonarea evacuării, precum şi mijloacele de transport şi itinerarele pe care se execută evacuarea; ... e) execută recunoaşterea zonelor şi a localităţilor în care se dispune evacuarea; ... f) analizează posibilităţile de cazare, de aprovizionare şi hrănire a evacuaţilor, de depozitare a bunurilor şi de funcţionare a instituţiilor; ... g) identifică posibilităţile de asigurare a acţiunilor de evacuare. ...Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti organizează şi execută instruirea factorilor responsabili din instituţii şi de la operatorii economici, controlează ierarhic existenţa şi calitatea planurilor şi măsurilor de evacuare, planifică, organizează şi desfăşoară exerciţii de evacuare.
În acord cu personalul specializat din cadrul structurilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, comitetele pentru situaţii de urgenţă stabilesc obiectivele de realizat şi fondurile necesare realizării acestora, asigură includerea lor în bugetul de stat, respectiv în bugetele locale, în bugetele instituţiilor publice şi ale operatorilor economici, urmărindu-se utilizarea eficientă a fondurilor alocate, în condiţiile legii.
Comitetele pentru situaţii de urgenţă judeţene, locale şi al municipiului Bucureşti au, în principal, următoarele atribuţii:
a) coordonarea pregătirii populaţiei pe localităţi, cartiere, instituţii publice şi operatori economici, în vederea organizării şi desfăşurării acţiunilor de evacuare şi primire/repartiţie; ... b) organizarea şi asigurarea funcţionării sistemului informaţional-decizional pe plan local; ... c) stabilirea necesarului de capacităţi de comunicaţii, pe tipuri de reţele telefonice fixe, mobile, radio etc., la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti; ... d) elaborarea planurilor de evacuare şi primire proprii şi avizarea celor întocmite de structurile subordonate; ... e) coordonarea aplicării unitare şi în mod organizat a măsurilor de evacuare în plan teritorial; ... f) coordonarea activităţii de constituire a rezervelor de strictă necesitate destinate persoanelor evacuate/sinistrate; ... g) îndeplinirea sarcinilor curente stabilite în funcţie de situaţia concretă; ... h) organizarea unui punct de informare privind persoanele evacuate/sinistrate. ...Principalele atribuţii pe linia evacuării ale instituţiilor publice şi operatorilor economici sunt următoarele:
a) întocmesc şi actualizează planurile de evacuare a salariaţilor şi a bunurilor materiale; ... b) asigură înştiinţarea şi alarmarea personalului; ... c) asigură punerea în aplicare, la ordin, a măsurilor prevăzute în planurile de evacuare; ... d) realizează măsurile de asigurare a evacuării: siguranţă, pază şi ordine, asigurare medicală, aprovizionare cu alimente de strictă necesitate etc.; ... e) instruiesc personalul cu privire la modul de acţiune în caz de evacuare; ... f) întocmesc şi înaintează, prin inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti, cererile de suplimentare cu mijloace de transport, carburanţi-lubrifianţi, imobile, alimente şi produse industriale de primă necesitate, spaţii pentru depozitarea bunurilor, cazarea şi aprovizionarea evacuaţilor. ...La primirea ordinului/dispoziţiei de evacuare se verifică autenticitatea şi după confirmare se analizează situaţia generală şi cea din zona de responsabilitate, se stabilesc măsurile de primă urgenţă şi se transmit dispoziţii preliminare, trecându-se de îndată la elaborarea dispoziţiei de evacuare.
Pentru executarea acţiunilor de evacuare se realizează dispozitivul de evacuare, care cuprinde:
a) centre de conducere şi coordonare a evacuării; ... b) posturi de observare şi posturi de înştiinţare şi alarmare; ... c) puncte de adunare a populaţiei şi de depozitare a bunurilor care se evacuează; ... d) puncte de îmbarcare şi puncte de debarcare; ... e) puncte de primire/repartiţie a populaţiei şi a bunurilor evacuate. ...Centrul de conducere şi coordonare a evacuării îşi desfăşoară activitatea într-un loc special amenajat din care comitetul conduce în mod unitar acţiunile de evacuare. Componenţa acestuia este prezentată în anexa nr. 4.
Grupa pentru constituirea eşaloanelor/ indicativelor de evacuare desfăşoară, în principiu, următoarele activităţi:
a) participă, la ordin, la luarea în evidenţă a persoanelor care se evacuează; ... b) organizează evacuaţii pe eşaloane/indicative, garnituri, coloane, convoaie şi mijloace de transport: vagoane, autovehicule, nave, aeronave etc.; ... c) raportează periodic sau la ordin situaţia persoanelor şi a bunurilor sosite, precum şi despre constituirea fiecărui eşalon/indicativ. ...Personalul pentru îndrumarea şi fluidizarea circulaţiei desfăşoară, în principiu, următoarele activităţi:
a) verifică documentele de transport; ... b) îndrumă populaţia către locurile de prezentare, aşteptare, evidenţă, eşalonare şi îmbarcare; ... c) îndrumă mijloacele de transport spre punctele de îmbarcare/debarcare; ... d) în caz de pericol iminent îndrumă populaţia şi mijloacele de transport către locurile de dispersare şi adăpostire. ...Grupa medicală desfăşoară, în principiu, următoarele activităţi:
a) execută controlul medical al persoanelor evacuate care solicită aceasta; ... b) acordă primul ajutor bolnavilor şi răniţilor; ... c) organizează evacuarea cazurilor grave la spitalele din zonă; ... d) execută trierea epidemiologică a evacuaţilor şi izolarea celor cu boli contagioase şi a suspecţilor; ... e) stabileşte şi urmăreşte respectarea măsurilor igienico-sanitare şi antiepidemice. ...Personalul pentru ordine şi siguranţă publică desfăşoară, în principiu, următoarele activităţi:
a) asigură respectarea regulilor de acces în punctul de adunare şi primire/repartiţie; ... b) asigură securitatea persoanelor, siguranţa bunurilor şi preîntâmpinarea/limitarea actelor antisociale; ... c) în baza dispoziţiei şefului punctului de adunare şi primire/repartiţie execută alte activităţi specifice. ...Punctele de primire/repartiţie se organizează în zonele/localităţile de afluire a populaţiei evacuate, pentru luarea în evidenţă şi repartizarea pe spaţii de cazare. Acestea se organizează pe localităţi/cartiere şi în localuri publice.
Principalele date privind executarea acţiunilor de evacuare se înscriu în Jurnalul acţiunilor de evacuare, primire/repartiţie, al cărui conţinut este prevăzut în anexa nr. 7.
Comitetele pentru situaţii de urgenţă raportează ierarhic despre începerea şi executarea acţiunilor de evacuare. Conţinutul Raportului-sinteză este prevăzut în anexa nr. 8.
Măsurile de asigurare a acţiunilor de evacuare se stabilesc din timp de normalitate, se înscriu în planurile de evacuare şi se actualizează ori de câte ori apar modificări, precum şi la primirea ordinului/dispoziţiei de evacuare. Măsurile de asigurare vizează, cu prioritate, următoarele domenii:
a) cercetarea; ... b) ordinea şi siguranţa; ... c) asigurarea psihologică. ...Măsurile de ordine şi siguranţă publică, paza bunurilor, evidenţa populaţiei şi fluidizarea circulaţiei pe timpul evacuării se realizează de structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, pe baza planurilor de cooperare întocmite din timp de normalitate, şi constau în:
a) asigurarea ordinii şi siguranţei publice în punctele de adunare, îmbarcare, debarcare, primire şi repartiţie; ... b) evidenţa salariaţilor şi a persoanelor care se evacuează; ... c) dirijarea circulaţiei, asigurarea priorităţii şi siguranţei pe timpul deplasării coloanelor de evacuaţi; ... d) paza bunurilor materiale. ...În funcţie de evoluţia situaţiei de urgenţă, pentru misiuni de siguranţă şi ordine, ca şi pentru alte misiuni: salvare, transporturi speciale, aprovizionare, comitetele pentru situaţii de urgenţă pot solicita, cu respectarea prevederilor legale, sprijinul unităţilor militare din zonă.
Măsurile de asigurare a evacuării Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului şi Guvernului se realizează de Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul Român de Informaţii în cooperare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Asigurarea psihologică a populaţiei pe timpul evacuării reprezintă ansamblul acţiunilor întreprinse de personalul forţelor de intervenţie în scopul evitării producerii panicii sau combaterii acesteia în cazul în care s-a produs.
Planificarea, gestionarea şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare sau de altă natură a acţiunilor de evacuare în situaţii de urgenţă se realizează de comitetele pentru situaţii de urgenţă ministeriale, judeţene şi locale, pe baza planurilor întocmite pe timp de normalitate.
Aprovizionarea cu produse alimentare şi industriale de strictă necesitate se realizează de către comitetele pentru situaţii de urgenţă judeţene/locale, în sistem raţionalizat, astfel:
a) în primele 72 de ore de la evacuare sau la instituirea stării de alertă, prin reţeaua comercială locală; ... b) ulterior primelor 72 de ore, până la încetarea evacuării sau a situaţiei de urgenţă, de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat; ... c) articole de igienă personală, textile, încălţăminte şi alte produse industriale, în funcţie de sezon. ...Nerespectarea prevederilor prezentelor norme atrage răspunderea administrativă, contravenţională sau penală, după caz.
Documentele pentru evacuare se întocmesc şi se actualizează periodic, prin grija comitetelor pentru situaţii de urgenţă, centrelor operative cu activitate temporară, secretariatelor tehnice, respectiv a celulelor, şi constituie punct aparte în bilanţurile anuale ale acestora.
-------
la norme
--------
PLANUL DE EVACUARE
(conţinut-cadru)
Se întocmeşte sub formă de text şi grafic (cu anexe).
În text, de regulă, se prevăd:
a) scopul acţiunilor de evacuare; ... b) concepţia acţiunilor de evacuare: localităţile din şi în care se planifică evacuarea, instituţiile publice, operatorii economici, populaţia şi bunurile care se evacuează, itinerarele de evacuare; modalităţile de executare a evacuării; ... c) concepţia organizării şi asigurării activităţii de readucere a populaţiei şi a bunurilor materiale evacuate la restabilirea stării de normalitate în localităţile care au făcut obiectul măsurilor de protecţie; ... d) măsurile de asigurare a acţiunilor de evacuare: asigurarea mijloacelor de transport, protecţia personalului, paza bunurilor, logistica evacuării; ... e) organizarea conducerii şi a cooperării: centre de coordonare, căi şi mijloace de legătură, instituţii cu care se cooperează, modalităţi de realizare a cooperării, cereri şi rapoarte. ...Anexele se întocmesc sub formă grafică, pe planuri sau hărţi şi sub formă de tabele. Acestea se referă în principal la:
a) situaţia populaţiei care se evacuează: localitatea din care se evacuează, instituţia, numărul personalului pe categorii şi numărul membrilor de familie, personalul didactic, medical, de deservire, după caz, localitatea şi judeţul în care se evacuează, natura, tipul şi numărul mijloacelor de transport; ... b) situaţia bunurilor care se evacuează: localitatea, operatorul economic, depozitul sau instituţia, natura şi cantitatea bunurilor, personalul de însoţire, natura şi tipul mijloacelor de transport, localitatea în care se evacuează, punctul de debarcare/descărcare şi locul de instalare/ depozitare, forţa de muncă necesară; ... c) instituţiile care se evacuează: denumirea, localitatea, numărul salariaţilor şi al membrilor de familie care se evacuează, localitatea şi adresa imobilului unde se evacuează, alte date utile; ... d) graficul activităţilor pe zile şi ore; ... e) componenţa centrelor de coordonare şi conducere, punctelor de adunare/îmbarcare/debarcare şi primire/ repartiţie; ... f) planul localităţii cu dispunerea instituţiei sau a operatorului economic; ... g) localităţile/zonele din/în care se execută evacuarea şi itinerarele, inclusiv de rezervă, cu punctele de adunare/îmbarcare/debarcare şi primire/repartiţie; ... h) convenţiile încheiate pentru asigurarea acţiunilor de evacuare. ...-------
la norme
--------
ORDINUL/DISPOZIŢIA DE EVACUARE
(conţinut-cadru)
Ordinul/Dispoziţia de evacuare constituie actul prin care se dispune începerea acţiunilor de evacuare şi primire/repartiţie. Se transmite pe linie ierarhică şi cuprinde:
1. date şi concluzii despre evoluţia situaţiei de urgenţă, consecinţele acestora asupra instituţiilor publice, operatorilor economici, populaţiei şi bunurilor, precum şi influenţa lor asupra desfăşurării acţiunilor de evacuare;
2. concepţia acţiunilor de evacuare, primire/repartiţie, localităţile/zonele din/în care se execută evacuarea, instituţiile publice, operatorii economici, populaţia şi bunurile care se evacuează, itinerarele de deplasare şi itinerarele/localităţile/zonele interzise, urgenţele, succesiunea şi durata acţiunilor de evacuare, repartiţia evacuaţilor pe localităţi de destinaţie;
3. precizări privind acţiunile de evacuare, data începerii şi durata acţiunilor, termenele de executare şi de raportare;
4. măsurile de asigurare a acţiunilor de evacuare, primire/repartiţie, cercetarea, siguranţa, paza şi ordinea, organizarea transporturilor, protecţia psihologică şi medicală, asigurarea logistică;
5. măsurile de cooperare/colaborare cu unităţi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Apărării Naţionale, cu autorităţi ale administraţiei publice locale etc.;
6. organizarea conducerii: locul centrelor de coordonare şi conducere, realizarea legăturilor de conducere, rapoarte şi cereri.
Ordinul/Dispoziţia de evacuare se întocmeşte de vicepreşedintele comitetului pentru situaţii de urgenţă şi se semnează de preşedintele acestuia.
-------
la norme
---------
DECIZIA
pentru evacuare, primire/repartiţie
(conţinut-cadru)
Decizia pentru evacuare, primire/repartiţie este actul prin care, în temeiul ordinului/dispoziţiei de evacuare, primire/repartiţie şi în raport cu condiţiile specifice, se declanşează şi se organizează acţiunile de evacuare, primire/repartiţie la instituţii publice şi operatori economici. Decizia pentru evacuare, primire/repartiţie cuprinde:
- date şi concluzii despre evoluţia situaţiei de urgenţă, consecinţele acesteia asupra instituţiilor, populaţiei şi bunurilor şi influenţa lor asupra acţiunilor de evacuare, primire/repartiţie;
- concepţia acţiunilor de evacuare, primire/repartiţie: localităţile din şi în care se execută evacuarea, cu instituţiile, populaţia şi bunurile care se evacuează, itinerarele de evacuare, localităţile, zonele şi itinerarele interzise, urgenţele, succesiunea şi durata acţiunilor de evacuare;
- modificări ce se aduc planului, precizări privind conţinutul şi durata acţiunilor;
- măsurile de asigurare a acţiunilor de evacuare: organizarea transporturilor, evidenţa populaţiei şi a bunurilor, protecţia personalului, paza bunurilor, asigurarea logistică;
- organizarea conducerii şi a cooperării: centre de coordonare şi conducere, căi şi mijloace de legătură, instituţii cu care se cooperează, modalităţi de cooperare; cereri şi rapoarte.
Decizia pentru evacuare se semnează de conducătorul instituţiei publice/operatorului economic care se evacuează.
-------
la norme
--------
COMPONENŢA
centrului de conducere şi coordonare a evacuării
Şeful centrului:
- vicepreşedintele comitetului pentru situaţii de urgenţă.
Locţiitor şef centru:
- prim-adjunct al şefului inspectoratului pentru situaţii de urgenţă.
Membri:
- un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice;
- un reprezentant al Ministerului Economiei şi Comerţului;
- un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;
- un reprezentant al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului;
- un reprezentant al Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei;
- un reprezentant al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor;
- un reprezentant al Ministerului Educaţiei şi Cercetării;
- un reprezentant al Ministerului Sănătăţii;
- un reprezentant al Ministerului Culturii şi Cultelor;
- un reprezentant al direcţiei de sănătate publică;
- un reprezentant al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;
- un reprezentant al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale;
- reprezentanţi din cadrul unor structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;
- reprezentanţi din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
NOTĂ:
La ordinul preşedintelui comitetului pentru situaţii de urgenţă se poate suplimenta componenţa centrului de conducere şi coordonare a evacuării.
--------
la norme
--------
CARNETUL
cu activităţile care se desfăşoară în cadrul punctului de
adunare/îmbarcare/debarcare şi primire/repartiţie a evacuaţilor
Cuprinde:
- atribuţiile şefului punctului/înlocuitorului;
- tabel cu personalul necesar desfăşurării activităţilor în cadrul punctului;
- ghidul cu instructajul personalului care încadrează punctul;
- extras din planul de evacuare/primire/repartiţie, referitor la sarcinile executanţilor;
- schema dispunerii locului de adunare şi măsurile de pază;
- tabel cu semnalele de înştiinţare şi alarmare;
- tabel cu documentele şi materialele necesare instalării şi funcţionării punctului;
- tabel cu mijloacele necesare transportului evacuaţilor şi bunurilor materiale, societăţile comerciale/companiile de la care se solicită aceste mijloace, adresa, numărul de telefon/fax ale acestora şi termenele de prezentare;
- alte situaţii şi documentare strict necesare.
În plic separat, anexat la carnet, se păstrează:
- documentele necesare predării-primirii localului (se întocmesc conform prevederilor normelor metodologice de aplicare a legii privind rechiziţiile de bunuri şi prestări de servicii de interes public);
- atribuţiile individuale ale personalului ce încadrează punctul de adunare/îmbarcare/debarcare şi primire/repartiţie.
-------
la norme
--------
-------
la norme
---------
JURNALUL
acţiunilor de evacuare, primire/repartiţie
Cuprinde principalele elemente privind organizarea, declanşarea şi desfăşurarea acţiunilor de evacuare, de primire/repartiţie. Se completează pe măsura evoluţiei acţiunilor şi conţine:
a) date şi concluzii despre evoluţia situaţiei de urgenţă şi consecinţe; ... b) data, ora şi autoritatea care a hotărât aplicarea măsurilor prevăzute în planul de evacuare şi primire/ repartiţie; ... c) acţiuni în curs de desfăşurare; ... d) măsurile de asigurare a acţiunilor de evacuare întreprinse; ... e) graficul desfăşurării acţiunilor de evacuare şi primire/repartiţie; ... f) concluzii din desfăşurarea acţiunilor de evacuare şi primire/repartiţie; ... g) pierderi umane şi pagube materiale înregistrate pe timpul evacuării; ... h) cereri către eşalonul superior; ... i) cereri de la subordonaţi şi modul de rezolvare; ... j) concluzii la încheierea acţiunilor de evacuare. ...-------
la norme
--------
RAPORTUL-SINTEZĂ
Reprezintă documentul informativ prin care comitetul pentru situaţii de urgenţă aduce la cunoştinţă Comitetului Naţional, prin Secretariatul tehnic al acestuia, stadiul şi calitatea acţiunilor de evacuare în curs sau executate. Se întocmeşte şi se înaintează la sfârşitul fiecărei zile şi la încheierea acţiunilor de evacuare sau la termenele ordonate.
Raportul-sinteză cuprinde:
- concluzii privind evoluţia situaţiei de urgenţă, consecinţele acesteia asupra instituţiilor, populaţiei şi bunurilor şi influenţa lor asupra desfăşurării evacuării;
- acţiunile de evacuare executate şi cele în curs de executare, pe categorii şi localităţi;
- acţiunile planificate şi neexecutate: cauze şi măsuri;
- alte date solicitate de eşalonul superior.
Raportul-sinteză se semnează de către vicepreşedintele comitetului pentru situaţii de urgenţă.
---------
| Version Date: | N/A |
|---|---|
| Original Publication Date: | 21.02.2006 |
| This Version Valid From: | 21.02.2006 |
| This Version Valid To: | Not specified |
| Is Latest Version: | Yes |
| Document Type: | NORMA |
| Emitent: | N/A |
| Publicat în: | Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 21 februarie 2006 |
No related versions found.
These questions were automatically generated to help users find relevant information in this document.
5
1
0
0
| Timestamp | Type | Message | Provider | Actions |
|---|---|---|---|---|
| 2026-07-16 14:00:27 | Processing Completed | Batch question generation completed with 156 total questions from 0 chapters | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-16 14:00:22 | Response Received | Received batch response with 156 questions from 75 chapters | OPENROUTER | |
Metadata:
Response Preview:
Tokens: 26,110 Cost: $0.006017 Processing Time: 1982000 ms |
||||
| 2026-07-16 13:57:19 | Batch Created | Added to batch 9/12 | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-16 13:27:19 | Processing Started | Starting batch question generation with OpenRouter (qwen/qwen3-235b-a22b-2507) | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-16 13:27:19 | Prompt Sent | Sending batch prompt part 1/1 (elements 1-206) for iteration 1 | OPENROUTER |
|
Metadata:
JSON Schema Available
View full prompt to see the response format schema
|
||||