DECIZIE nr. 691 din 11 septembrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A. şi ale art. 26 alin. (2) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996

EMITENT

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A. şi ale art. 28 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, excepţie ridicată de Ovidiu Budeanu în Dosarul nr. 3.223/110/2006 al Tribunalului Bacău - Secţia civilă.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A. din Bucureşti, consilierul juridic Ştefan Daniel Bică, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A. solicită respingerea excepţiei, depunând note scrise în acest sens.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999, arătând că trecerea unor bunuri care se aflau în administrarea Regiei Autonome "Loteria Naţională" în proprietatea acesteia contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la garantarea proprietăţii private. În ceea ce priveşte critica referitoare la prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, devenit în urma republicării art. 26 alin. (2), concluziile Ministerului Public sunt de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 2 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.223/110/2006, Tribunalul Bacău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A., precum şi ale art. 28 alin. (2) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Ovidiu Budeanu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate creează un regim privilegiat în favoarea unor instituţii publice, în detrimentul proprietarului de drept, persoană fizică, aducând atingere dreptului acestuia de proprietate, drept dobândit cu respectarea condiţiilor legale.

Tribunalul Bacău - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 trebuie interpretate corelativ cu celelalte alineate ale articolului în cauză, reprezentând o completare a alin. (2), iar nu o derogare de la acesta. Astfel, în proprietatea Companiei Naţionale "Loteria Română" nu intră decât bunurile deţinute în proprietate de către Regia Autonomă "Loteria Naţională", al cărei patrimoniu îl preia, iar nu şi bunurile deţinute de aceasta cu alt titlu. Aplicarea greşită a legii nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare, de competenţa instanţelor judecătoreşti.

În situaţia în care voinţa legiuitorului ar fi aceea de a trece automat bunurile aflate în administrarea regiei autonome în proprietatea Companiei Naţionale "Loteria Română", cu nesocotirea dreptului de proprietate al titularului, Guvernul arată că dispoziţiile în cauză ar aduce atingere dreptului de proprietate, garantat şi ocrotit de Constituţie, depăşindu-se limitele rezonabile în care acesta poate fi îngrădit. Într-o atare situaţie excepţia este întemeiată.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 care stabilesc expres egalitatea de tratament între stat, prin instituţiile sale, şi orice persoană fizică sau juridică, Guvernul apreciază că reglementarea menţionată nu creează un regim diferenţiat între respectivele subiecte de drept, excepţia de neconstituţionalitate fiind neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate nu conţin norme contrare principiului egalităţii în drepturi, fiind conforme art. 44 alin. (1) din Constituţie potrivit căruia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 25 octombrie 1999, aprobată prin Legea nr. 288/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 8 iunie 2001, dispoziţii care prevăd că "Celelalte bunuri aflate în administrarea Regiei Autonome "Loteria Naţională" trec în proprietatea Loteriei Române la data înmatriculării acesteia la oficiul registrului comerţului", precum şi dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, devenit art. 26 alin. (2) în urma republicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 3 martie 2006, potrivit cărora "În aceleaşi condiţii [fără înscrierea în cartea funciară] sunt opozabile faţă de terţi şi drepturile reale dobândite de stat şi de orice persoană, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătoreşti".

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, ale art. 52 care consacră dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 136 referitoare la proprietate.

1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A., Curtea reţine că actul normativ criticat reglementează înfiinţarea Loteriei Române, persoană juridică română, având forma juridică de societate comercială pe acţiuni cu capital integral de stat, prin reorganizarea Regiei Autonome "Loteria Naţională", care se desfiinţează la data înmatriculării la oficiul registrului comerţului a Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A. La aceeaşi dată, Loteria Română devine proprietara, pe de o parte, a bunurilor aflate în patrimoniul Regiei Autonome "Loteria Naţională", cu excepţia bunurilor deţinute cu alt titlu - art. 4 alin. (2) din ordonanţă, iar, pe de altă parte, a bunurilor aflate în administrarea Regiei Autonome "Loteria Naţională" - alin. (3) al aceluiaşi articol. Aşa fiind, se constată că legea reglementează, în primul caz, preluarea în patrimoniul nou-înfiinţatei companii naţionale a bunurilor deţinute cu titlu de proprietate de regia autonomă, în virtutea succesiunii universale a drepturilor şi obligaţiilor vechii persoane juridice, iar, în cel de-al doilea caz, transferul dreptului de proprietate a bunurilor aflate în administrarea regiei autonome, din patrimoniul unor persoane fizice sau juridice în patrimoniul companiei naţionale. A doua ipoteză consacră, deci, trecerea în proprietatea Loteriei Române, la o dată ulterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999, respectiv data înmatriculării companiei la oficiul registrului comerţului, a bunurilor pe care Regia Autonomă "Loteria Naţională" le deţinea în administrare, deci cu titlu de detentor precar.

Or, nicio lege nu poate opera transformarea dreptului de administrare asupra unor bunuri al fostei regii autonome în drept de proprietate al Loteriei Române, deci schimbarea regimului juridic al acelor bunuri, fără a exista o cauză de utilitate publică, precum şi o justă şi prealabilă despăgubire, aşa cum reclamă art. 44 alin. (3) din Constituţie.

Cu alte cuvinte, art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999, care dispune un transfer silit de proprietate - o expropriere, încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi ale art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, aşa cum a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern şi să respecte un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat. Mai mult, privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigenţele de interes general şi imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă şi proporţională a valorii bunului, acordată titularului acestuia.

În ceea ce priveşte legalitatea exproprierii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că simpla existenţă a unor norme nu este suficientă pentru a justifica privarea de proprietate. Astfel, în cauza "Zvolsky şi Zvolska împotriva Republicii Cehe", 2002, s-a statuat că legea pe care se bazează o atingere adusă bunurilor unei persoane trebuie să fie conformă cu normele de drept intern ale statului în cauză, inclusiv cu dispoziţiile constituţionale pertinente. În orice caz, aparţine în primul rând autorităţilor naţionale interne atributul interpretării şi aplicării acestor norme şi acela de a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea lor. Referitor la noţiunea de "utilitate publică", Curtea Europeană (cauzele "Malama împotriva Greciei", 2001, "Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao şi alţii împotriva Portugaliei", 2000, "Honecker şi alţii împotriva Germaniei", 2001) a statuat că aceasta trebuie să urmărească realizarea unui scop legitim, a unui interes general de ordin social-economic, fapt ce este de natură a conferi statelor semnatare ale Convenţiei europene a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale o anumită marjă de apreciere, întotdeauna aflată sub controlul Curţii. Cu privire la indemnizarea titularului pentru privarea de dreptul său, Curtea Europeană a statuat în sensul că, în absenţa unei compensaţii reparatorii, art. 1 din Protocolul nr. 1 n-ar asigura decât o protecţie iluzorie şi ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicţie cu dispoziţiile Convenţiei (cauza "James şi alţii împotriva Marii Britanii", 1986).

În considerarea celor arătate, Curtea constată că măsura exproprierii consacrată de dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A. nu întruneşte exigenţele prevăzute în dreptul intern - Constituţia României şi Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile în care nu este învederată nicio cauză de utilitate publică de natură să justifice adoptarea acestei măsuri şi nici nu se prevede o despăgubire dreaptă şi prealabilă, care să compenseze pierderea dreptului de proprietate asupra bunului expropriat.

Un argument suplimentar în susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 îl reprezintă jurisprudenţa instanţei naţionale de contencios constituţional, care prin Decizia nr. 227/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007, a admis excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 65 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, reţinând în considerente următoarele: "...există posibilitatea ca imobilele prevăzute în anexa nr. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 să se afle şi în proprietatea persoanelor fizice sau juridice sau în proprietatea comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor.

Prevăzând in terminis că toate aceste imobile, indiferent de titularul dreptului de proprietate, se află în proprietatea privată a statului, se realizează un transfer silit de proprietate care operează din patrimoniul persoanelor fizice, persoanelor juridice sau unităţilor administrativ-teritoriale către stat, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie."

Dacă în situaţia respectivă exista doar posibilitatea ca imobilele ce făceau obiectul reglementării să se afle în proprietatea altor persoane decât statul, ceea ce a impus admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, cu atât mai mult o atare soluţie se impune şi în cauza de faţă, în care, aşa cum am arătat în prealabil, dreptul de proprietate asupra bunurilor aflate în administrarea Regiei Autonome "Loteria Naţională" se află, la data adoptării ordonanţei, în patrimoniul altor persoane fizice sau juridice.

2. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, Curtea reţine că acestea reglementează o excepţie de la regula instituită prin dispoziţiile art. 25 alin. (1) al aceleiaşi legi, potrivit cărora "Înscrierile în cartea funciară îşi vor produce efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor". Astfel, în ceea ce priveşte drepturile reale, acestea sunt opozabile faţă de terţi, fără înscrierea în cartea funciară, dacă sunt dobândite de stat sau de oricare altă persoană, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătoreşti.

Raţiunea pentru care legiuitorul nu a considerat necesară înscrierea în cartea funciară, în vederea asigurării opozabilităţii, a drepturilor reale dobândite prin cele trei modalităţi rezidă în efectele pe care le produc, sub aspectul opozabilităţii lor faţă de terţi, actele prin care sunt dobândite aceste drepturi.

Astfel, în prima ipoteză, dreptul real se dobândeşte în temeiul legii, act normativ care se publică în Monitorul Oficial al României şi care intră în vigoare şi, deci, produce efecte juridice erga omnes, la 3 zile de la data publicării sau la data ulterioară prevăzută în textul lui.

Cea de-a doua ipoteză prevăzută de textul de lege criticat se referă la modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate de către stat prin expropriere. Potrivit Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, astfel că instanţa, verificând dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege, va stabili cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită proprietarilor, posesorilor, altor titulari de drepturi reale sau oricăror alte persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate. Instanţa se pronunţă asupra cererii de expropriere prin hotărâre, care este supusă căilor de atac prevăzute de lege. În acest caz, precum şi în situaţia prevăzută în cea de-a treia ipoteză a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, titlul de proprietate îl constituie hotărârea judecătorească. Cu toate că aceasta nu poate crea drepturi şi obligaţii pentru terţi, ei nefiind părţi în litigiul tranşat prin hotărâre, totuşi ei nu pot ignora existenţa unei noi situaţii juridice căreia judecata i-a dat naştere şi pe care hotărârea o consacră. Prin urmare, hotărârea judecătorească trebuie recunoscută şi respectată de toţi, fiind deci opozabilă tuturor, chiar dacă ea nu produce efecte decât faţă de părţi.

În considerarea celor arătate, Curtea reţine că atât legea, cât şi hotărârile judecătoreşti, ca modalităţi de dobândire a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale, reprezintă acte juridice care sunt opozabile faţă de terţi prin ele însele, fără a fi nevoie de formalitatea suplimentară a înscrierii drepturilor dobândite pe această cale în cartea funciară.

Aşa fiind, dacă identitatea de raţiuni impune identitate de soluţii, ceea ce, în esenţă, consacră art. 16 alin. (1) din Constituţie, şi, per a contrario, raţiunile diferite impun, în mod necesar, soluţii diferite, regimul juridic diferenţiat instituit de legiuitor prin reglementarea criticată nu este arbitrar şi, deci, discriminatoriu, ci, dimpotrivă, pentru consideraţiile înfăţişate, nu face decât să dea expresie principiului constituţional pretins a fi încălcat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A., excepţie ridicată de Ovidiu Budeanu în Dosarul nr. 3.223/110/2006 al Tribunalului Bacău - Secţia civilă, şi constată că prevederile textului de lege sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică bunurilor aflate în administrarea Regiei Autonome "Loteria Naţională" care sunt proprietatea persoanelor fizice sau juridice sau proprietatea comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor.

2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Ovidiu Budeanu în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 septembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

------------