| Document ID: | 94761 |
|---|---|
| Source URL: | https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentA... |
| Scraped At: | 2026-07-04 05:29:28 |
| Last Updated: | 2026-09-11 20:34:52 |
| Valid From: | 26.06.2008 |
| Latest Version: | Yes |
| Meta tags: |
|
|---|---|
| Detail metadata: |
|
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 84 din 24 iunie 2008
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general
GUVERNUL
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 471 din 26 iunie 2008Având în vedere necesitatea angajării fondurilor alocate României prin Programul general "Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii" pentru perioada 2007-2013,
luând în considerare necesitatea adoptării unor măsuri pentru elaborarea şi promovarea unei noi legislaţii în domeniul atribuirii contractelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, în contextul obligaţiilor ce revin României cu privire la asigurarea unei gestionări eficiente a fondurilor de care beneficiază prin Programul general "Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii" pentru perioada 2007-2013,
ţinând cont de faptul că accesarea fondurilor acordate de Uniunea Europeană vizează interesul public, iar crearea unor proceduri privind implementarea proiectelor finanţate prin Programul general "Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii" constituie o situaţie extraordinară a cărui reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.128 din 14 decembrie 2005, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) autoritate finanţatoare - orice autoritate publică, astfel cum este definită aceasta în Constituţia României , republicată, inclusiv autoritatea judecătorească, precum şi orice instituţie publică de interes general, regional sau local;".
2. La articolul 3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Pentru contractele finanţate din Programul general "Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii" pentru perioada 2007-2013, solicitanţii trebuie să fie persoane juridice de drept public sau privat."
3. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) Excepţia prevăzută la alin. (2) nu se aplică în cazul fondurilor alocate României prin Programul general «Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii» pentru perioada 2007-2013."
4. La articolul 4, litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"g) cofinanţarea, în sensul că finanţările nerambursabile trebuie însoţite de o contribuţie din partea beneficiarului de minimum 10% din valoarea totală a finanţării; pentru fondurile alocate României prin Programul general "Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii" pentru perioada 2007-2013, contribuţia din partea beneficiarului trebuie să fie de minimum 5% din valoarea totală a finanţării."
5. La articolul 37, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 37 - (1) Autoritatea finanţatoare şi beneficiarul pot stabili în contractul de finanţare nerambursabilă ca plăţile către beneficiar să se facă în tranşe, în avans, în raport cu faza de execuţie a proiectului şi cu cheltuielile aferente, în funcţie de evaluarea posibilelor riscuri financiare, de durata şi evoluţia în timp a activităţii finanţate ori de costurile interne de organizare şi funcţionare ale beneficiarului."
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
─────────────────
p. Ministrul internelor
şi reformei administrative,
Liviu Radu,
secretar de stat
p. Secretarul de stat al Departamentului
pentru Afaceri Europene,
Aurel Ciobanu-Dordea
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Eugen Teodorovici,
secretar de stat
Bucureşti, 24 iunie 2008.
Nr. 84.
__________
| Version Date: | N/A |
|---|---|
| Original Publication Date: | 26.06.2008 |
| This Version Valid From: | 26.06.2008 |
| This Version Valid To: | Not specified |
| Is Latest Version: | Yes |
| Document Type: | ORDONANTA DE URGENTA |
| Emitent: | N/A |
| Publicat în: | Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 471 din 26 iunie 2008 |
No related versions found.
| Target Document | Section | Operation | Details |
|---|---|---|---|
| LEGE 350 02/12/2005 ART. 3 | Actul | COMPLETEAZA PE | |
| LEGE 350 02/12/2005 ART. 2 | Actul | MODIFICA PE | |
| LEGE 350 02/12/2005 ART. 4 | Actul | MODIFICA PE | |
| LEGE 350 02/12/2005 ART. 37 | Actul | MODIFICA PE |
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | COMPLETEAZA PE | LEGE 350 02/12/2005 ART. 3 |
| Actul | MODIFICA PE | LEGE 350 02/12/2005 ART. 2 |
| Actul | MODIFICA PE | LEGE 350 02/12/2005 ART. 4 |
| Actul | MODIFICA PE | LEGE 350 02/12/2005 ART. 37 |
| Section | Reference Type | Act |
|---|---|---|
| Actul | COMPLETEAZA PE | LEGE 350 02/12/2005 ART. 3 |
| Actul | MODIFICA PE | LEGE 350 02/12/2005 ART. 2 |
| Actul | MODIFICA PE | LEGE 350 02/12/2005 ART. 4 |
| Actul | MODIFICA PE | LEGE 350 02/12/2005 ART. 37 |
| Actul | REFERIRE LA | CONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115 |
| Section | Reference Type | Act |
|---|---|---|
| Actul | APROBAT DE | LEGE 68 01/04/2009 |
| Actul | REFERIT DE | DECRET 489 31/03/2009 |