DECIZIE nr. 1.029 din 8 octombrie 2008

asupra sesizării de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea art. 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

EMITENT

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Cu Adresa nr. 51/2.868 din 19 septembrie 2008, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată de 59 de deputaţi, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea art. 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Sesizarea este semnată de un număr de 59 de deputaţi, şi anume: Rădulescu I. Cristian, Paveliu C. Marian Sorin, Drăguş Radu-Cătălin, Buhăianu Gh.Obuf Cătălin Ovidiu, Uricec Eugen Constantin, Momanu V. Corneliu, Piteiu Marcel Adrian, Petrea M. Constantin, Străchinaru Petre, Bîrsan P. Iulian Gabriel, Bruchental-Pop I. Ionela, Puzdrea Dumitru Ghe., Almăşan D. Liviu, Cantaragiu C.Bogdan, Brânză S. William Gabriel, Andreica Romică, Albu I. Georghe, Ciocâlteu A. Alexandru, Buşoi Diana-Maria, Popescu Corneliu, Tabără I. Valeriu, Vladu Iulian, Boureanu R. Cristian Alexandru, Hoinaru. V. Marin, Romanescu M. Marcel Laurenţiu, Ungureanu I. Petre, Lambrino V.D. Radu, Barbu G.Gheorghe, Constantinescu M. Anca, Tudor V. Constantin, Zaharia Gh. Claudius Mihail, Liga E. Dănuţ, Bardan C. Corneliu Ştefan, Fuia Stelian, Igaş A. Traian Constantin, Lificiu C. Petre, Rogin Marius I., Sârb G. Gheorghe, Ionescu Daniel, Oltean Ioan C., Oancea N. Viorel, Iliescu M. Valentin Adrian, Mironescu C. Laurenţiu, Vasil Mihaela Adriana, Coşea O. Dumitru Gheorghe Mircea, Canacheu N. Costică, Cristian Ilie, Călian I. Petru, Turcan D. Raluca, Ştirbeţ H. Cornel, Sandu A. Gabriel, Preda Gh. Cezar Florin, Codîrlă D. Liviu, Movilă P. Petru, Iustian M.S. Mircea Teodor, Rusu Valentin, Iordache M. Graţiela Denisa, Mocanu Gh. Vasile şi Buda I. Daniel.

Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea art. 54 din Legea nr. 303/2004, având următorul cuprins, stabilit de Senatul României în calitate de Cameră decizională în şedinţa din 16 septembrie 2008:

"Art. I. - Articolul 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

Art. 54. - (1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii-şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul secţiei de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea sesizării de neconstituţionalitate se susţine că Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost modificată cu încălcarea prevederilor art. 61 alin. (1), art. 75 şi art. 134 alin. (1) din Constituţia României, pentru următoarele considerente:

Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 19 aprilie 2006 a respins propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Senatul, în şedinţa din 16 septembrie 2008, în calitate de Cameră decizională, a adoptat propunerea legislativă, însă cu un conţinut diferit.

Iniţiativa legislativă depusă la Camera Deputaţilor de senatorul Rodica Mihaela Stănoiu şi deputatul Florin Iordache avea ca obiect modificarea art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în sensul de a se prevedea că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este numit de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii cu o vechime de 10 ani în funcţia de judecător sau de procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. Iniţiativa legislativă viza şi modificarea art. 54 alin. (2) din aceeaşi lege, în sensul de a se prevedea că prim-adjunctul şi adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul şef al Departamentului Naţional Anticorupţie şi adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestuia sunt numiţi de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. Se propunea, de asemenea, modificarea art. 54 alin. (5) din legea menţionată, în sensul de a se prevedea că revocarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face de către Preşedintele României la propunerea motivată a Consiliului Superior al Magistraturii, şi a art. 54 alin. (6), în sensul de a se prevedea că revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin. (2) se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori a procurorului şef al Departamentului Naţional Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.

Respingând propunerea legislativă, Camera Deputaţilor şi-a exprimat voinţa ca art. 54 din Legea nr. 303/2004 să nu fie modificat.

În şedinţa sa din 16 septembrie 2008, Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea art. 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu un alt conţinut decât cel al propunerii legislative, pe baza rapoartelor din 8 martie 2007 şi, respectiv, din 8 septembrie 2008 ale Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări.

Potrivit alin. (1) al art. 54 din legea menţionată, în varianta adoptată de Senat, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul secţiei de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Conform alin. (5) al aceluiaşi articol, revocarea din funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul secţiei de procurori din cadrul Consiliului.

Aceste modificări şi completări, care au un alt conţinut de reglementare decât cel propus Camerei Deputaţilor de către autorii iniţiativei legislative, contravin dispoziţiilor art. 134 alin. (1) din Constituţie.

Invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, se susţine că dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în Plenul celeilalte Camere sau al celor două Camere ale Parlamentului nostru bicameral. De aceea, modificarea şi completarea de către Camera decizională a unui proiect de lege care a fost adoptat de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră sesizată. Altminteri, ar însemna să legifereze o singură Cameră, şi anume Camera decizională, ceea ce contravine principiului bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (2) din Constituţie şi competenţelor celor două Camere, stabilite de art. 75 din Legea fundamentală, referitoare la procedura de legiferare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunică punctul lor de vedere.

Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I/489 din 1 octombrie 2008, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Legea criticată a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie. Astfel, prin prevederile art. 61 alin. (2), Constituţia României consacră numai organizarea în două Camere a Parlamentului, raporturile dintre acestea - în ce priveşte îndeplinirea funcţiilor pe care Parlamentul le exercită, inclusiv în ce priveşte funcţia legislativă - fiind stabilite prin dispoziţiile întregului capitol I al titlului III din Constituţie.

În ce priveşte funcţia de legiferare, iniţiativa legislativă aparţine în egală măsură deputaţilor şi senatorilor, ceea ce implică atât dreptul parlamentarilor de a depune o iniţiativă legislativă în Parlament, cât şi dreptul acestora de a amenda orice iniţiativă legislativă depusă la Parlament. Din dreptul parlamentarilor la iniţiativă legislativă decurge şi dreptul fiecărei Camere de a decide asupra iniţiativelor legislative cu care este sesizată. La dezbaterea unei iniţiative legislative participă, în egală măsură, ambele Camere ale Parlamentului, cu respectarea principiului competenţei de sesizare prevăzut de art. 75 din Constituţie, cele două Camere având autonomie în adoptarea soluţiilor legislative cu privire la iniţiativele supuse dezbaterii. Din aceste principii ale sistemului bicameral rezultă că o iniţiativă legislativă poate fi modificată ori completată de prima Cameră sesizată fără ca decizia acesteia să fie limitată de conţinutul iniţiativei legislative în forma depusă de iniţiator, după cum tot astfel Camera decizională are dreptul de a modifica, de a completa ori de a renunţa la iniţiativa în cauză.

Pe de altă parte, legea supusă controlului de constituţionalitate este în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale invocată de autorii sesizării de neconstituţionalitate, în condiţiile în care obiectul de reglementare al iniţiativei legislative supuse dezbaterii Camerei Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, este acelaşi cu cel al legii adoptate de Senat, în calitate de Cameră decizională, iar în dezbaterea unei iniţiative legislative Camerele au un drept propriu de decizie, pe care Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, l-a limitat numai la obligativitatea dezbaterii în ambele Camere a aceloraşi texte şi nu la obligativitatea adoptării unor soluţii identice.

Guvernul, în punctul său de vedere transmis cu Adresa nr. 5/5.079/C.P.T. din 3 octombrie 2008, consideră că sesizarea este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Prin adoptarea de către Senat a unei soluţii legislative diferite faţă de cea adoptată de Camera Deputaţilor nu s-a schimbat obiectul de reglementare al iniţiativei legislative, care avea ca obiect reglementarea unei noi formule de numire a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procurorului general al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorilor şefi de secţie ai acestor parchete, a procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi a adjuncţilor acestora. În ceea ce priveşte contrarietatea prevederilor art. I în raport cu dispoziţiile art. 134 din Constituţie, se arată că nu sunt prezentate argumente juridice în acest sens şi că nu există niciun text constituţional care să reglementeze numirea în funcţiile de conducere din parchete, fiind opţiunea legiuitorului de a stabili dacă, în această procedură, atribuie sau nu competenţe Preşedintelui României.

Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul său de vedere.

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Senatului, punctul de vedere al Guvernului, documentele privind iniţierea şi desfăşurarea procesului legislativ, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile criticate din Legea pentru modificarea şi completarea art. 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi prevederile Legii nr. 47/1992, constată că sesizarea este întemeiată, urmând să fie admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

1. Potrivit art. 61 din Constituţia României, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, iar structura sa este bicamerală, fiind alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Principiul bicameralismului, astfel consacrat, se reflectă în procedura legislativă prin diviziunea de competenţe prevăzută de art. 75 din Legea fundamentală, în cadrul căreia fiecare dintre cele două Camere este, în cazurile expres definite, primă Cameră sesizată sau Cameră decizională. Totodată, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră.

2. Luând în considerare aceste norme şi principii constituţionale, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008, următoarele:

"Dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în Plenul celor două Camere ale Parlamentului nostru bicameral.

Aşadar, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce asupra proiectului de lege adoptat de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului (...) şi a competenţelor stabilite pentru cele două Camere, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală."

3. Aceste considerente ale Curţii Constituţionale rămân pe deplin aplicabile şi în cauza de faţă.

Astfel, Curtea constată că, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Preşedintele României are competenţa de a-i numi în funcţie şi de a-i revoca pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pe adjuncţii acestuia, pe procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi pe adjuncţii acestuia, pe procurorii şefi de secţie de la aceste parchete, precum şi pe procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi pe adjuncţii acestuia, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

La data de 20 februarie 2006 s-a înregistrat la Camera Deputaţilor propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004, iniţiată de senatorul Rodica Mihaela Stănoiu şi deputatul Iordache Florin, propunerea având în vedere modificarea art. 54 din lege, în sensul de a se prevedea că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este numit în funcţie şi revocat de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, iar ceilalţi procurori nominalizaţi în textul menţionat sunt numiţi în funcţie şi revocaţi de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei.

În expunerea de motive la această propunere legislativă se arăta că întrucât atât ministrul justiţiei, cât şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt membri de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii, instituirea competenţei ministrului justiţiei de a propune numirea şi revocarea unui alt membru al Consiliului îi conferă ministrului justiţiei o poziţie privilegiată în cadrul Consiliului şi este de natură să diminueze rolul Consiliului Superior al Magistraturii, de unic garant al independenţei justiţiei, al carierei profesionale a magistraţilor.

La data de 19 aprilie 2006 Camera Deputaţilor a respins propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 303/2004, întrucât nu a fost întrunită majoritatea calificată a acestei Camere, pentru adoptarea unei legi organice. În aceeaşi zi propunerea legislativă a fost înaintată Senatului care, la data de 16 septembrie 2008 a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea art. 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, având conţinutul reprodus mai sus.

4. Curtea constată că legea, în redactarea pe care a adoptat-o Senatul, se îndepărtează în mod substanţial atât de la textul propunerii legislative, cât şi de la obiectivele urmărite de această propunere. În esenţă, se elimină competenţele Preşedintelui României în cadrul procedurii de numire şi de revocare a procurorilor din funcţiile de conducere nominalizate în art. 54 din Legea nr. 303/2004 şi se atribuie ministrului justiţiei un rol decisiv în cadrul acestei proceduri. Niciuna dintre aceste soluţii nu a făcut obiectul iniţiativei legislative şi nu a fost dezbătută în Camera Deputaţilor. Mai mult, atribuirea de competenţă ministrului justiţiei în procedura de numire şi de revocare a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în vădită contradicţie cu iniţiativa legislativă, care urmărea, aşa cum s-a arătat, eliminarea competenţei ministrului justiţiei de a propune numirea în funcţie şi revocarea magistratului menţionat.

Este vorba, aşadar, de o lege contrară propunerii legislative depuse la Camera Deputaţilor, iar adoptarea ei de către Senat s-a făcut, contrar prevederilor art. 61 şi art. 75 din Constituţia României, cu încălcarea competenţei primei Camere sesizate - care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Senat - şi a principiilor constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că Legea pentru modificarea şi completarea art. 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor este neconstituţională.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterile au avut loc la data de 8 octombrie 2008 şi la acestea au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Valentin Zoltan Puskas, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Prim-magistrat-asistent,

Claudia Miu

*

OPINIE SEPARATĂ

Apreciem că Legea pentru modificarea şi completarea art. 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţia României şi pe cale de consecinţă obiecţia de neconstituţionalitate trebuia respinsă ca neîntemeiată.

Art. 61 alin. (2) din Constituţia României consacră principiul bicameralismului, un bicameralism funcţional, în baza căruia procesul legislativ continuă chiar şi în situaţia în care iniţiativa legislativă este respinsă de către prima Cameră sesizată. Camera decizională trebuie să supună dezbaterii acelaşi obiect de reglementare, însă are libertate decizională, în sensul că nu este obligată să adopte aceeaşi soluţie legislativă. Din acest punct de vedere, considerăm că Senatul României, în calitate de Cameră decizională, a legiferat cu respectarea principiului constituţional pretins a fi fost încălcat, prin faptul că a supus dezbaterii normele de competenţă privind numirea în funcţiile de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Prin schimbarea soluţiei legislative nu a fost schimbată nici competenţa decizională în favoarea primei Camere, astfel încât să devină incidente prevederile art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie, referitoare la întoarcerea legii.

Art. 134 alin. (1) din Constituţie partajează atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Preşedintelui României cu privire la numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor. În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii. În calitate de garant al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii propune, iar Preşedintele României, în exercitarea rolului de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, numeşte în funcţie judecătorii şi procurorii. Pornind de la reglementările legale potrivit cărora admiterea în magistratură se face prin concurs organizat de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, considerăm că textul constituţional analizat are în vedere atribuţia Preşedintelui de a învesti în funcţie magistraţii, judecători şi procurori, cu consecinţa dobândirii inamovibilităţii, respectiv a stabilităţii, urmată de exercitarea atribuţiunilor specifice autorităţii judecătoreşti. În mod simetric, Preşedintele României are şi atribuţia eliberării din funcţie a judecătorilor şi procurorilor.

Textul constituţional nu se referă însă şi la numirea în funcţiile de conducere, aspecte ce ţin de cariera profesională a magistraţilor. Aşadar, legiuitorul nu are constrângeri de rang constituţional în stabilirea soluţiei legislative privind numirea procurorilor în funcţiile de conducere. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în baza art. 134 alin. (4) din Constituţiei, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.

VALENTIN ZOLTAN PUSKAS

prof. univ. dr. TUDOREL TOADER

------