| Document ID: | 144675 |
|---|---|
| Source URL: | https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentA... |
| Scraped At: | 2026-07-04 08:24:59 |
| Last Updated: | 2026-09-11 20:31:56 |
| Valid From: | 15.01.2013 |
| Valid To: | 12.01.2017 |
| Latest Version: | Yes |
| Status: | ABROGATED on 12.01.2017 |
| Abrogated By: | HG 16 12/01/2017 |
| Meta tags: |
|
|---|---|
| Detail metadata: |
|
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe
GUVERNUL
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 34 din 15 ianuarie 2013În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
1. apără şi promovează pe plan extern interesele naţionale ale României;
2. iniţiază şi sprijină activităţi internaţionale menite să ducă la dezvoltarea de relaţii paşnice şi de cooperare cu toate statele, întemeiate pe principiile fundamentale şi pe normele în vigoare ale dreptului internaţional; promovează în plan internaţional valorile democraţiei, ale statului de drept, respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, colaborarea paşnică şi solidaritatea umană;
3. contribuie la promovarea intereselor naţionale ale României în organizaţii şi alte structuri internaţionale;
4. iniţiază sau participă la negocierea şi la încheierea tuturor documentelor internaţionale care conţin prevederi referitoare la acordarea de fonduri financiare nerambursabile de la bugetul de stat către state terţe în curs de dezvoltare, care intră în categoria asistenţei oficiale pentru dezvoltare, potrivit legii;
5. urmăreşte, analizează şi semnalează aspecte privind evoluţia relaţiilor internaţionale şi coordonează activităţile de cooperare bilaterală şi multilaterală;
6. apără în străinătate drepturile şi interesele statului român, ale cetăţenilor şi ale persoanelor juridice române, în conformitate cu legea română şi dreptul internaţional aplicabil, precum şi cu practica internaţională;
7. coordonează implementarea sancţiunilor internaţionale adoptate prin rezoluţii ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, decizii şi regulamente sau alte instrumente la nivelul Uniunii Europene, prin acte fără caracter obligatoriu, adoptate în cadrul unor organizaţii internaţionale ori de către alte state, precum şi prin decizii unilaterale ale României sau ale altor state şi asigură informarea organizaţiilor internaţionale relevante cu privire la procesul de implementare;
8. în conformitate cu Legea nr. 590/2003 privind tratatele şi Legea nr. 276/2011 privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între Uniunea Europeană şi statele membre, pe de-o parte, şi state terţe sau organizaţii internaţionale, pe de altă parte, iniţiază şi/sau participă la negocierea tratatelor şi a altor documente de cooperare internaţională, inclusiv a tratatelor încheiate la nivelul Uniunii Europene şi a celor privind amendarea tratatelor fundamentale ale Uniunii Europene;
9. în conformitate cu Legea nr. 590/2003 şi Legea nr. 276/2011, prezintă Guvernului, singur sau, după caz, împreună cu celelalte ministere, propuneri privind semnarea, ratificarea, aprobarea ori acceptarea tratatelor, aderarea la acestea ori denunţarea lor, renunţarea la acestea sau retragerea, elaborează şi efectuează schimbul instrumentelor de ratificare, depune instrumentele de ratificare, aderare ori de acceptare, notifică aprobarea sau acceptarea tratatelor internaţionale şi denunţarea lor, renunţarea la acestea ori retragerea, eliberează în condiţiile legii documente certificând deplinele puteri;
10. în conformitate cu Legea nr. 590/2003 şi Legea nr. 276/2011, urmăreşte, direct sau în colaborare cu ministerele, cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate, precum şi cu autorităţi ale administraţiei publice locale, aplicarea prevederilor tratatelor şi ale altor documente internaţionale la care România este parte şi prezintă propuneri pentru îndeplinirea întocmai şi cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate;
11. în conformitate cu Legea nr. 590/2003 şi Legea nr. 276/2011, păstrează originalele tratatelor bilaterale la nivel statal şi guvernamental, copiile certificate ale tratatelor multilaterale la care România este parte şi originalele tratatelor al căror depozitar este România şi îndeplineşte obligaţiile ce decurg din această calitate;
12. îndeplineşte celelalte atribuţii care îi revin conform Legii nr. 590/2003 şi Legii nr. 276/2011;
13. elaborează sau, după caz, cooperează cu ministerele şi cu celelalte autorităţi publice ale administraţiei publice centrale de specialitate la elaborarea proiectelor de acte normative care au legătură cu relaţiile externe ale României;
14. colaborează la elaborarea politicii României în domeniul relaţiilor economice internaţionale şi contribuie la stabilirea şi încheierea de parteneriate strategice în domenii-cheie, în concordanţă cu priorităţile şi interesele naţionale ale României;
15. coordonează, planifică şi operaţionalizează politica naţională în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare, conform legii;
16. coordonează, conform strategiei naţionale privind capacităţile civile, activităţile de planificare, pregătire de personal şi participare la misiuni internaţionale civile; asigură finanţarea acţiunilor de gestionare a crizelor, alertelor consulare şi reacţie rapidă;
17. asigură asistenţă permanentă şi coordonare în domeniul relaţiilor internaţionale pentru toate ministerele, inclusiv prin intermediul consilierilor diplomatici, care îşi desfăşoară activitatea pe lângă membrii Guvernului;
18. formulează norme şi asigură sprijin instituţiilor centrale de stat în materie de protocol şi curtoazie internaţională. În acest scop, atribuţiile ce revin Protocolului Naţional, conform legii române şi uzanţelor internaţionale, sunt îndeplinite de Direcţia protocol din cadrul M.A.E.;
19. coordonează, conform legii, prin Departamentul pentru controlul exporturilor, sistemul naţional de control al exporturilor, importurilor şi al altor operaţiuni cu produse militare, sistemul naţional de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare; supraveghează şi coordonează activităţile privind aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, semnată la Paris la 13 ianuarie 1993, ratificată prin Legea nr. 125/1994, precum şi a oricăror tratate internaţionale relevante în domeniu;
20. editează publicaţii de specialitate;
21. contractează, în condiţiile legii, servicii de specialitate, inclusiv servicii de consultanţă pentru realizarea unor activităţi în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale;
22. păstrează sigiliul de stat al României;
23. supune spre aprobare scrisorile de acreditare şi de rechemare, cererile de agrement şi de exequatur;
24. asigură legătura cu misiunile diplomatice şi cu oficiile consulare din România, în conformitate cu dreptul internaţional şi cu practica internaţională;
25. organizează, îndrumă şi controlează activitatea misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare ale României;
26. gestionează corespondenţa cu misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate şi cu autorităţile statelor de reşedinţă; corespondenţa pe problematici sectoriale cu misiunile diplomatice se poate realiza şi direct de către autorităţile naţionale competente din administraţia publică, cu informarea concomitentă a M.A.E.;
27. avizează, din punctul de vedere al oportunităţii, deplasările în străinătate, în interes de serviciu, ale demnitarilor şi asimilaţilor acestora din administraţia publică, precum şi mandatele acestora şi este informat în legătură cu rezultatele principale ale acestor vizite, pentru a putea urmări într-o manieră sistematică şi coerentă obiectivele de politică externă ale României;
28. elaborează şi aplică politica statului român în domeniul relaţiilor cu comunităţile româneşti din afara graniţelor şi acţionează pentru întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor României şi pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui rezidenţi sunt, cum ar fi:
a) elaborează, propune, avizează şi aplică strategiile şi programele guvernamentale şi sectoriale, precum şi proiecte de acte normative consacrate consolidării raporturilor statului român cu românii de pretutindeni; ... b) coordonează demersurile tuturor instituţiilor implicate în gestionarea problematicii comunităţilor româneşti din străinătate pentru a asigura o abordare unitară, integrată, în plan naţional; ... c) participă la negocierea tratatelor şi a altor documente internaţionale care au incidenţă asupra domeniului, precum şi la lucrările comisiilor mixte privind minorităţile naţionale, stabilite în temeiul tratatelor internaţionale la care România este parte; ... d) stabileşte raporturi de parteneriat şi cooperează cu autorităţile centrale şi locale însărcinate cu problematica minorităţii naţionale din ţările de cetăţenie, cu cultele recunoscute legal şi organizaţiile neguvernamentale, precum şi cu organizaţiile internaţionale de specialitate, pentru asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii naţionale româneşti, pe principiul reciprocităţii şi conform normelor internaţionale în materie; ... e) dezvoltă parteneriate cu asociaţiile reprezentative ale românilor din afara graniţelor (finanţări nerambursabile către entităţi publice sau private, în condiţiile legii); ... f) sprijină înfiinţarea şi dezvoltarea instituţiilor de mass-media scrisă şi audiovizuală ale românilor de pretutindeni, casele limbii şi culturii române şi centrele culturale ale comunităţilor româneşti, precum şi catedrele, lectoratele şi bibliotecile de limba română din străinătate, inclusiv înfiinţarea unor catedre de romanistică; ... g) susţine şi protejează menţinerea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase, conservarea patrimoniului cultural şi păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor în rândul comunităţilor româneşti stabilite peste hotare; ...29. asigură coordonarea sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene şi coordonarea interministerială în vederea transpunerii directivelor Uniunii Europene şi asigurării cadrului de aplicare directă a regulamentelor şi deciziilor Uniunii Europene;
30. avizează, în mod obligatoriu, proiectele de acte normative care urmăresc transpunerea sau asigurarea cadrului de aplicare directă în legislaţia naţională a actelor legislative ale Uniunii Europene ori care au relevanţă europeană şi examinează, sub aspectul compatibilităţii cu reglementările Uniunii Europene, propunerile legislative în vederea formulării punctului de vedere al Guvernului asupra acestora;
31. urmăreşte evoluţia politicilor Uniunii Europene şi propune măsuri pentru adaptarea politicilor României la acestea în vederea asigurării compatibilităţii acţiunilor autorităţilor române cu obligaţiile rezultate din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, elaborează sinteze şi rapoarte de monitorizare a îndeplinirii obligaţiilor României ca stat membru al Uniunii Europene, pe care le prezintă Guvernului şi, după caz, Comisiei Europene;
32. urmăreşte respectarea obligaţiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, precum şi asigurarea respectării acquis-ului european în cadrul tuturor acordurilor internaţionale încheiate de România; urmăreşte evoluţia jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi Tribunalului Uniunii Europene şi prezintă rapoarte şi informări periodice cu privire la chestiunile cu relevanţă pentru România;
33. organizează registrul mandatelor naţionale elaborate şi transmise cu privire la proiectele de acte legislative ale Uniunii Europene;
34. coordonează şi supraveghează fundamentarea de către autorităţile şi instituţiile publice a poziţiilor naţionale care urmează a fi comunicate Comisiei Europene, în cadrul solicitărilor de informaţii ale acesteia, transmise prin intermediul bazei de date electronice constituite în acest scop;
35. coordonează procesul de notificare electronică a legislaţiei naţionale care transpune dreptul Uniunii Europene;
36. reprezintă coordonatorul naţional şi punctul tehnic de contact în problematica Strategiei "Europa 2020";
37. este punctul de contact şi coordonator al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării; prezidează Grupul interministerial pentru implementarea Strategiei şi asigură secretariatul Forumului naţional pentru implementarea acesteia;
38. reprezintă punctul naţional de contact pentru problematica pieţei interne şi pentru Oficiul TAIEX al Comisiei Europene;
39. gestionează Centrul Naţional SOLVIT;
40. este coordonator naţional al Sistemului de informare al pieţei interne (I.M.I.) şi coordonator al ariei legislative servicii;
41. reprezintă punctul naţional de contact cu Uniunea Europeană, care gestionează informaţii prin intermediul sistemelor informatice şi de comunicaţii conectate la instituţiile europene şi asigură diseminarea acestora în plan naţional. În vederea asigurării condiţiilor tehnice şi de securitate necesare protecţiei informaţiilor clasificate ale Uniunii Europene, cooperează cu instituţiile naţionale competente, potrivit atribuţiilor acestora;
42. răspunde de aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 92/2002 pentru aprobarea participării României, cu drepturi depline, la Consiliul de Administraţie al Colegiului Europei şi a plăţii cotizaţiei anuale;
43. exercită, în numele Guvernului României, prerogativele de Agent guvernamental în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a Tribunalului Uniunii Europene, a celorlalte instituţii ale Uniunii Europene, în cadrul procedurilor prevăzute la art. 218 alin. (11), art. 256, art. 258-260, art. 263, art. 265 şi art. 267-272 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în legătură cu, după caz, etapele precontencioase şi contencioase ale respectivelor proceduri, precum şi în faţa Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (A.E.L.S.);
44. exercită, în numele Guvernului României, prerogativele de Agent guvernamental în procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, conform legii;
45. orice alte atribuţii specifice stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate.
(2) Structura din cadrul M.A.E. care gestionează domeniul afacerilor europene se află în coordonarea directă a prim-ministrului. ...În cadrul M.A.E. funcţionează Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, însărcinat cu reprezentarea României în faţa Curţii de Justiţie, a Tribunalului Uniunii Europene, a celorlalte instituţii ale Uniunii Europene, precum şi a Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.
Personalul M.A.E. poate fi trimis în cadrul organizaţiilor internaţionale, în condiţiile legii.
Prin ordin al ministrului afacerilor externe se stabilesc situaţiile şi modurile de utilizare a spaţiilor disponibile la misiunile diplomatice ale României.
În subordinea M.A.E. funcţionează Institutul Diplomatic Român, instituţie publică cu personalitate juridică. Activitatea Institutului Diplomatic Român este finanţată din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat.
În subordinea M.A.E. şi în coordonarea ministrului delegat pentru românii de pretutindeni funcţionează Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, instituţie publică cu personalitate juridică.
În coordonarea M.A.E. îşi desfăşoară activitatea Comisia Fulbright, organizaţie binaţională, nonprofit, care administrează schimburile educaţionale şi ştiinţifice dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii.
În coordonarea M.A.E. funcţionează Institutul European din România, instituţie publică cu personalitate juridică.
Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi şi în noua structură organizatorică se face în termenele şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţie pentru fiecare categorie de personal.
M.A.E. preia parţial patrimoniul Ministerului Afacerilor Europene, aferent activităţii domeniului afacerilor europene, şi preia în totalitate patrimoniul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, prin protocoale de predare-primire, care se vor încheia în termenul prevăzut de art. 26 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative.
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.040/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 8 noiembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, M.A.E. va propune modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 167/2003 privind structura şi încadrarea cu personal a Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit noii structuri a Guvernului României, precum şi măsurilor de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012.
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
---------------
Titus Corlăţean
pentru românii de pretutindeni,
Cristian David
şi persoanelor vârstnice,
Mariana Câmpeanu
Liviu Voinea
Viceprim-ministru,
Daniel Chiţoiu
Bucureşti, 9 ianuarie 2013.
Nr. 8.
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A MINISTERULUI AFACERILOR EXTERNE
INSTITUŢIILE
a căror finanţare este asigurată şi prin bugetul
Ministerului Afacerilor Externe
I. Instituţii finanţate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe:
- Comisia Fulbright.
II. Instituţii finanţate din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe:
1. Institutul Diplomatic Român (36 de posturi);
2. Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni (40 de posturi);
3. Institutul European din România (85 de posturi).
III. Instituţii cu preocupări în domeniul relaţiilor internaţionale sprijinite de către Ministerul Afacerilor Externe:
1. Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale;
2. Asociaţia Internaţională de Studii Sud-Est Europene;
3. Casa Americii Latine.
---------
| Version Date: | N/A |
|---|---|
| Original Publication Date: | 15.01.2013 |
| This Version Valid From: | 15.01.2013 |
| This Version Valid To: | 12.01.2017 |
| Is Latest Version: | Yes |
| Document Type: | HOTARARE |
| Emitent: | N/A |
| Publicat în: | Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 34 din 15 ianuarie 2013 |
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | HG 16 12/01/2017 |
| Actul | COMPLETAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ART. 2 | COMPLETAT DE | HG 379 12/06/2013 |
| ART. 2 | COMPLETAT DE | HG 856 06/11/2013 |
| ART. 6 | MODIFICAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ART. 12 | MODIFICAT DE | HG 549 27/07/2016 |
| ART. 12 | MODIFICAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ART. 12 | MODIFICAT DE | HG 847 07/10/2015 |
| ART. 12 | MODIFICAT DE | HG 781 09/10/2013 |
| ART. 18 | COMPLETAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ART. 18 | MODIFICAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ART. 21 | MODIFICAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ART. 27 | MODIFICAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ART. 29 | ABROGAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ANEXA 1 | INLOCUIT DE | HG 549 27/07/2016 |
| ANEXA 1 | MODIFICAT DE | HG 549 27/07/2016 |
| ANEXA 1 | INLOCUIT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ANEXA 1 | MODIFICAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ANEXA 1 | MODIFICAT DE | HG 847 07/10/2015 |
| ANEXA 1 | MODIFICAT DE | HG 781 09/10/2013 |
| ANEXA 2 | MODIFICAT DE | HG 558 30/07/2013 |
| Target Document | Section | Operation | Details |
|---|---|---|---|
| HG 1040 19/10/2011 | ART. 28 | ABROGA PE |
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | HG 16 12/01/2017 |
| Actul | COMPLETAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ART. 2 | COMPLETAT DE | HG 379 12/06/2013 |
| ART. 2 | COMPLETAT DE | HG 856 06/11/2013 |
| ART. 6 | MODIFICAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ART. 12 | MODIFICAT DE | HG 549 27/07/2016 |
| ART. 12 | MODIFICAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ART. 12 | MODIFICAT DE | HG 847 07/10/2015 |
| ART. 12 | MODIFICAT DE | HG 781 09/10/2013 |
| ART. 18 | COMPLETAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ART. 18 | MODIFICAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ART. 21 | MODIFICAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ART. 27 | MODIFICAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ART. 29 | ABROGAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ANEXA 1 | INLOCUIT DE | HG 549 27/07/2016 |
| ANEXA 1 | MODIFICAT DE | HG 549 27/07/2016 |
| ANEXA 1 | INLOCUIT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ANEXA 1 | MODIFICAT DE | HG 604 22/07/2015 |
| ANEXA 1 | MODIFICAT DE | HG 847 07/10/2015 |
| ANEXA 1 | MODIFICAT DE | HG 781 09/10/2013 |
| ANEXA 2 | MODIFICAT DE | HG 558 30/07/2013 |
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| ART. 28 | ABROGA PE | HG 1040 19/10/2011 |