| Document ID: | 247243 |
|---|---|
| Source URL: | https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentA... |
| Scraped At: | 2026-09-10 04:29:29 |
| Last Updated: | 2026-09-11 16:21:14 |
| Valid From: | 07.10.2021 |
| Latest Version: | Yes |
| Meta tags: |
|
|---|---|
| Detail metadata: |
|
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 120 din 4 octombrie 2021
privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acesteaGUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 960 din 7 octombrie 2021Având în vedere necesitatea instituirii unor reguli clare și suficiente cu privire la facturarea electronică, cu rol determinant în stabilitatea și eficiența legislativă națională, inclusiv prin înlăturarea unor insuficiențe legislative care nu permit aplicarea prevederilor Directivei 2014/55/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 199/2020 privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice,
luând în considerare faptul că nereglementarea legislativă a mecanismului prin care România se asigură că autoritățile și entitățile contractante primesc și prelucrează facturi electronice conforme cu standardul european privind facturarea electronică îngrădește dreptul operatorilor economici în procesul de achiziție publică,
întrucât adoptarea acestui act normativ corespunde politicii publice în domeniul e-guvernării și a obiectivelor asumate prin Raportul privind situația macroeconomică pe anul 2021 și proiecția acesteia pe anii 2022-2024, elaborat de Ministerul Finanțelor în baza art. 35 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
în considerarea faptului că reglementările asigură instituirea unui mecanism eficient de gestionare a resurselor bugetare alocate instituțiilor și autorităților publice și contribuie la întărirea capacității administrative și a creșterii gradului de colectare a impozitelor și taxelor prin redefinirea proceselor și folosirea tehnologiei,
deoarece promovarea acestui act normativ este determinată și de necesitatea concentrării materiei la care face referire, respectiv reglementarea unică a facturării electronice, cu luarea în considerare a unui nivel de predictibilitate față de mediul de afaceri și comensurarea beneficiilor viitoare,
întrucât cadrul intern și internațional puternic marcat de criza pandemică impune o viziune adaptată realităților și nevoilor curente, determinând facilitarea accesării serviciilor publice printr-o digitalizare extinsă a interacțiunilor cu administrația publică, respectiv o tranziție din forma actuală la o formă electronică ce va permite reducerea sarcinilor administrative și a impactului asupra mediului,
ținând cont de necesitatea alinierii la dezideratele Uniunii Europene privind strategia în domeniul e-guvernării și adoptarea de către Guvernul României a politicii publice în domeniul e-guvernării,
având în vedere planurile de acțiune existente la nivelul Uniunii Europene cu directă aplicare în România care abordează subiecte precum e-achiziții și e-facturare, cu rol în relansarea economiei europene și naționale prin valorificarea la maxim a tehnologiilor digitale și nevoia de anticipare a factorilor care pot perturba dezvoltarea sustenabilă a economiei,
deoarece prevederile Legii nr. 199/2020 nu pot fi aplicate în lipsa unor reglementări și reguli operaționale care să asigure procesul de transmitere, primire și prelucrare a facturilor electronice de către autoritățile și entitățile contractante, în conformitate cu standardele europene prevăzute în achizițiile publice,
în considerarea faptului că există vulnerabilități majore în ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei legi ceea ce ar putea echivala, pe cale de consecință, cu nerespectarea prevederilor din directivă, fiind posibilă declanșarea unor proceduri de infringement și condamnarea pecuniară a statului,
având în vedere contextul european privind strategia în domeniul digitalizării și politicilor fiscale, precum și perspectiva utilizării facturării electronice asupra întregii activități economice ca element strategic pentru tranzacțiile economice, aspect reiterat și de Comisia Europeană,
deoarece este necesară crearea unui cadru general de reglementare și operaționalizare a facturii electronice în România, inclusiv pentru atingerea obiectivelor strategice prevăzute în Raportul privind situația macroeconomică pe anul 2021 și proiecția acesteia pe anii 2022-2024, elaborat de Ministerul Finanțelor în baza art. 35 alin (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și Strategia națională împotriva criminalității organizate 2021-2024, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 930/2021,
ținând cont de faptul că reglementarea sistemului național privind factura electronică în România reprezintă un obiectiv strategic în ecuația momentului, generat de schimbările paradigmei economice în conjunctura pandemică internațională și nevoia realizării unor pârghii de anticipare și reglare a mecanismelor economice și a politicilor fiscal-bugetare,
având în vedere faptul că anticiparea vulnerabilităților viitoare și capacitatea de adaptare la prezent necesită un cadru legal care să permită României alinierea la planurile de acțiune ale Uniunii Europene, oferind un răspuns ferm și în dinamică provocărilor economice și sociale,
deoarece sunt necesare reglementarea structurii facturii electronice în strictă concordanță cu standardul european de facturare electronică și crearea cadrului realizării specificațiilor tehnice de bază ale facturii electronice în România, care să facă posibilă aplicarea prevederilor Directivei 2014/55/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice,
ținând cont de faptul că, în lipsa acestor reglementări, cerințele tehnice privind facturile electronice ar constitui bariere în calea accesului operatorilor economici la contractele de achiziții publice și obstacole în calea comerțului, fiind de natură a împiedica exercitarea libertăților fundamentale, având, prin urmare, un efect direct asupra funcționării pieței interne,
întrucât măsurile descrise anterior vizează interesul public de asigurare a funcționării unui serviciu public esențial pentru mediul de afaceri, acestea constituind situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în contextul evoluției imprevizibile a pandemiei în perioada următoare și al prelungirii stării de alertă,
întrucât combaterea fraudei în domeniul comerțului cu autoturisme rulate de proveniență intracomunitară reprezintă una dintre liniile prioritare de acțiune la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cazuistica a demonstrat că prejudiciile cauzate bugetului general al statului sunt semnificative și, în multe cazuri TVA rămâne nerecuperabilă.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Dispozițiile prezentului capitol reglementează sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, precum și factura electronică la nivel național.
Facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice se aplică în cazul existenței unei relații B2G, definită conform art. 2 alin. (1) lit. m), în situația în care operatorii economici optează pentru utilizarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura.
Prevederile prezentului capitol nu se aplică facturilor electronice emise ca urmare a executării contractelor clasificate potrivit legii sau în cazul în care atribuirea și executarea contractului de achiziție publică au necesitat impunerea, potrivit dispozițiilor legale, a unor măsuri speciale de securitate pentru protejarea unor interese esențiale de securitate ale statului.
În cazul în care emitentul și destinatarul facturii electronice sunt înregistrați în Registrul RO e-Factura prevăzut la art. 10, utilizarea facturii electronice este considerată acceptată la data comunicării în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.
Pentru facturile emise de către operatorii economici înscriși în Registrul RO e-Factura către destinatari care nu sunt înscriși în Registrul RO e-Factura se aplică prevederile art. 319 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Secţiunea a 5-a Dispoziții finaleOperatorii economici nerezidenți pot opta pentru utilizarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura în relația comercială B2B sau în relația B2G, potrivit procedurii stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală emis în termen de 15 zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Sistemul național privind factura electronică RO eFactura asigură interoperabilitatea cu sistemele de facturare ale operatorilor economici.
Fără a aduce atingere prevederilor art. 1-16, pentru facturile electronice transmise în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura se aplică în mod corespunzător prevederile art. 319 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Ministerul Finanțelor asigură resursele necesare și ia toate măsurile pentru funcționarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura.
Ordonanța Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 30 august 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 230/2003, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (9^1), cu următorul cuprins:
2. La articolul 1^1, după punctul 16 se introduce un nou punct, punctul 17, cu următorul cuprins:
17. persoana care a efectuat achiziția intracomunitară - persoana fizică sau juridică care a achiziționat vehiculul rutier dintr-o țară membră UE și care este menționată pe documentele aferente vehiculului, respectiv pe documentele de proveniență.
3. La articolul 11 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:
4. La articolul 11, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Legea nr. 199/2020 privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 9 septembrie 2020, se abrogă.
Prevederile cap. I transpun integral Directiva 2014/55/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 133 din data de 6 mai 2014 și reglementează mecanismul prin care se asigură primirea și prelucrarea facturilor electronice conforme cu standardul european privind facturarea electronică de către autoritățile contractante și entitățile contractante.
București, 4 octombrie 2021.
Nr. 120.
----
| Version Date: | N/A |
|---|---|
| Original Publication Date: | 07.10.2021 |
| This Version Valid From: | 07.10.2021 |
| This Version Valid To: | Not specified |
| Is Latest Version: | Yes |
| Document Type: | ORDIN |
| Emitent: | N/A |
| Publicat în: | Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 960 din 7 octombrie 2021 |
| Version Date | Status | Actions |
|---|---|---|
| 01.06.2026 | Latest | View |
| 15.01.2026 | Historical | View |
| 01.01.2026 | Historical | View |
| 02.10.2025 | Historical | View |
| 30.06.2025 | Historical | View |
| 01.01.2025 | Historical | View |
| 05.12.2024 | Historical | View |
| 01.07.2024 | Historical | View |
| 15.12.2023 | Historical | View |
| 11.11.2023 | Historical | View |
| 20.05.2022 | Historical | View |
| Target Document | Section | Operation | Details |
|---|---|---|---|
| OG 78 24/08/2000 ART. 1 | ART. 19 | COMPLETEAZA PE | |
| OG 78 24/08/2000 ART. 11 | ART. 19 | COMPLETEAZA PE | |
| LEGE 199 08/09/2020 | ART. 20 | ABROGA PE |
These questions were automatically generated to help users find relevant information in this document.
5
1
0
0
| Timestamp | Type | Message | Provider | Actions |
|---|---|---|---|---|
| 2026-07-13 09:03:06 | Processing Completed | Batch question generation completed with 60 total questions from 0 chapters | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-13 09:02:59 | Response Received | Received batch response with 60 questions from 20 chapters | OPENROUTER | |
Metadata:
Response Preview:
Tokens: 15,570 Cost: $0.002890 Processing Time: 2417000 ms |
||||
| 2026-07-13 08:56:27 | Batch Created | Added to batch 9/12 | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| 2026-07-13 08:22:40 | Prompt Sent | Sending batch prompt part 1/1 (elements 1-71) for iteration 1 | OPENROUTER |
|
Metadata:
JSON Schema Available
View full prompt to see the response format schema
|
||||
| 2026-07-13 08:22:40 | Processing Started | Starting batch question generation with OpenRouter (qwen/qwen3-235b-a22b-2507) | OPENROUTER |
|
Metadata:
|
||||
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| ART. 19 | COMPLETEAZA PE | OG 78 24/08/2000 ART. 1 |
| ART. 19 | COMPLETEAZA PE | OG 78 24/08/2000 ART. 11 |
| ART. 20 | ABROGA PE | LEGE 199 08/09/2020 |