DECIZIE nr. 460 din 16 octombrie 2025

EMITENT

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 199 din Codul penal, excepție ridicată de Panda Nicolae Valentin în Dosarul nr. 3.556/55/2021 al Judecătoriei Arad - Secția penală și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.205D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, având în vedere că argumentele ridicate de către autorul excepției în susținerea criticii textului de lege vizează aspecte privind modul de interpretare și aplicare a legii. În subsidiar, solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, invocând Decizia nr. 11 din 8 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și Decizia nr. 58 din 18 septembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 15 martie 2016, pronunțată în Cauza M.G.C. împotriva României, prin care s-a statuat în mod expres că măsurile aplicate de stat pentru protecția persoanelor vulnerabile împotriva actelor de violență care intră sub incidența prevederilor art. 3 și 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale trebuie să fie eficiente. Aceste măsuri trebuie să includă nu doar acțiuni rezonabile pentru prevenirea relelor tratamente de către autorități - tratamente despre care acestea aveau cunoaștere sau ar fi trebuit să le cunoască -, ci și să asigure o descurajare efectivă a încălcărilor grave ale integrității persoanei. În continuare, susține că diferențele de regim juridic sunt o consecință firească a deosebirilor substanțiale dintre cele două categorii de subiecți procesuali la care fac referire textele legale menționate. Legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile, criteriile și modalitățile de punere în mișcare și de stingere a acțiunii penale, dar poate introduce norme derogatorii pentru anumite persoane, cu condiția ca tratamentul juridic să fie identic pentru situații similare. Astfel, prin textul de lege criticat, legiuitorul a optat pentru o regulă generală privind începerea urmăririi penale, judecarea și sancționarea acestor infracțiuni din oficiu, tocmai pentru că protecția persoanelor vulnerabile este un drept constituțional. În acest sens, trebuie să existe condiții și criterii clare, pentru ca organele judiciare și instanțele de judecată să respecte aceste reguli și să nu se abată de la ele.

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Sentința penală nr. 1.230 din 16 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.556/55/2021, Judecătoria Arad - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 199 din Codul penal, excepție ridicată de Panda Nicolae Valentin într-o cauză penală în care autorul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, faptă prevăzută de art. 199 alin. (1) și (2), raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile art. 199 alin. (2) din Codul penal generează discriminare între subiecții procesuali, în special în privința infracțiunilor de lovire sau alte violențe și vătămare corporală (prevăzute de art. 193 și 196 din Codul penal) atunci când victima este membru de familie. Astfel, într-o atare situație, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu și nu mai poate fi înlăturată prin împăcarea părților, spre deosebire de cazurile în care victima nu are calitatea de membru de familie, când dreptul de dispoziție asupra acțiunii penale subzistă integral.

6. Totodată, arată că expunerea de motive a Legii nr. 233/2020 pentru modificarea art. 199 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal nu distinge între infracțiunile intenționate și cele din culpă, generând confuzii între instituția împăcării (art. 159 din Codul penal) și cea a plângerii prealabile (art. 157 și 158 din Codul penal), cu consecința eliminării posibilității împăcării chiar și în cazul infracțiunilor din culpă. De asemenea, subliniază existența unei discriminări între victimele care au calitatea de membru de familie în funcție de exercitarea sau nu a plângerii prealabile, fără o justificare logică sau juridică, precum și între subiecții activi și pasivi ai infracțiunii, având în vedere diversitatea prevăzută de art. 177 din Codul penal.

7. În final, invocând art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării, autorul excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile criticate instituie o discriminare inclusiv pe criterii de sex, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 233/2020.

8. Judecătoria Arad - Secția penală apreciază că textul criticat nu generează o discriminare reală și nici nu creează un tratament diferențiat între diverse categorii de persoane pe baza unor criterii nelegitime. Dimpotrivă, acesta oferă anumite garanții pentru protejarea unor relații sociale ale căror subiecți - identificați printr-o calitate relațională universală, respectiv cea de membru de familie, și nu printr-o particularizare - pot prezenta un grad crescut de vulnerabilitate.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile constituționale și convenționale, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. 199 din Codul penal. Însă Curtea a statuat cu valoare de principiu că, în exercitarea controlului de constituționalitate, trebuie să țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006). Din examinarea criticilor de neconstituționalitate formulate de către autor transpare în mod clar intenția acestuia de a critica doar dispozițiile art. 199 alin. (2) din Codul penal, și nu întregul articol, astfel că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 199 alin. (2) din Codul penal, care au următorul conținut: "(2) În cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 și art. 196 săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu." Alin. (2) al art. 199 din Codul penal a fost modificat de articolul unic din Legea nr. 233/2020 pentru modificarea art. 199 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 5 noiembrie 2020.

13. În opinia autorului excepției, textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 4 alin. (2) referitor la egalitatea între cetățeni, precum și la art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că în argumentarea sa, în esență, autorul susține că prevederea legală supusă controlului de constituționalitate ar genera discriminare, întrucât doar în cazul victimelor care sunt membri de familie acțiunea penală se declanșează din oficiu, iar împăcarea părților nu mai poate produce efectul înlăturării răspunderii penale, spre deosebire de celelalte situații în care dreptul de dispoziție asupra acțiunii penale subzistă integral.

15. Față de acest aspect, Curtea reține că opțiunea legiuitorului, exprimată potrivit politicii sale penale, de a exclude posibilitatea împăcării care conduce la înlăturarea răspunderii penale, alături de punerea în mișcare și din oficiu a acțiunii penale, evidențiază preocuparea pentru asigurarea unei protecții sporite membrilor de familie, care au statut de persoane vulnerabile în contextul infracțiunilor de violență domestică. Această reglementare răspunde necesității combaterii violenței domestice, un fenomen care implică frecvent riscuri semnificative pentru victime, acestea fiind adesea expuse presiunilor, intimidării sau constrângerii din partea agresorului. Așadar, norma criticată urmărește să împiedice perpetuarea abuzurilor și să ofere un cadru legal adecvat protecției efective a membrilor de familie.

16. În acest sens, în expunerea de motive a Propunerii legislative pentru modificarea art. 199 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, a fost reținut faptul că la momentul respectiv legislația românească permitea autorului faptei penale să fie exonerat de răspunderea penală, întrucât art. 199 alin. (2) prevedea posibilitatea înlăturării răspunderii prin împăcarea părților. Astfel, victima putea fi supusă deseori unor presiuni pentru a-și retrage plângerea, ceea ce facilita exonerarea agresorului de răspunderea penală și, totodată, crea premisele pentru repetarea actelor de violență sau intimidarea victimei, astfel încât aceasta să nu mai formuleze sau să renunțe la plângere. Prin urmare, posibilitatea împăcării între agresor și victimă, prevăzută de Codul penal, nu doar că amplifica riscul ca victima să fie în continuare abuzată, ci expunea și alte persoane pericolului de a deveni victime ale unui agresor care cunoaște că "are la îndemână și portița împăcării".

17. De asemenea, Curtea nu poate reține critica cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât acest principiu presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Aplicarea unui tratament diferit nu poate rezulta doar din opțiunea legiuitorului, ci trebuie să fie justificată rațional, în conformitate cu principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a subliniat că art. 16 din Constituție garantează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea drepturilor și libertăților fundamentale, însă nu presupune identitate de tratament juridic sub aspectul aplicării unor măsuri, indiferent de natura acestora (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, și Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015).

18. De altfel, prin Decizia nr. 109 din 7 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 12 august 2024, paragrafele 15-17, Curtea Constituțională a statuat că alegerea mijloacelor juridice pentru ocrotirea valorilor sociale fundamentale aparține legiuitorului, acesta având libertatea de a aprecia care fapte necesită o protecție penală mai strictă și pentru care infracțiuni împăcarea nu trebuie permisă, în funcție de gradul de pericol social și de necesitatea prevenirii unor fenomene antisociale grave.

19. Aplicând aceste considerente la situația de față, rezultă că decizia legiuitorului de a exclude posibilitatea împăcării în cazul infracțiunilor de violență în familie, reglementate de art. 199 alin. (2) din Codul penal, se înscrie în marja sa de apreciere constituțională. Această soluție legislativă răspunde necesității de a acorda o protecție sporită membrilor de familie și de a combate eficient violența domestică, fără a încălca prevederile constituționale. În concluzie, opțiunea legiuitorului de a înlătura împăcarea în această materie nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional, atât timp cât nu contravine dispozițiilor Legii fundamentale.

20. De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 30 noiembrie 2010, pronunțată în Cauza Hajduova împotriva Slovaciei, paragraful 46, s-a reținut faptul că statele membre au obligația de a proteja integritatea fizică și psihică a cetățenilor săi. Instanța de contencios al drepturilor omului a amintit că vulnerabilitatea particulară a victimelor violenței domestice și necesitatea implicării active a statelor în protejarea acestora au fost prevăzute printr-o serie de instrumente internaționale, care au fost enumerate în Hotărârea din 9 iunie 2009, pronunțată în Cauza Opuz împotriva Turciei, paragrafele 72-82.

21. În plus, trebuie avut în vedere și faptul că România a ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011, și că și-a asumat obligații de adoptare a măsurilor legislative sau de altă natură pentru protejarea tuturor victimelor împotriva oricăror acte ulterioare de violență (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 264 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, paragraful 26).

22. Așadar, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile constituționale prevăzute la art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.

23. În ceea ce privește invocarea art. 4 alin. (2) referitor la egalitatea între cetățeni, precum și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sub aspectul unei pretinse discriminări pe criterii de sex sau alte criterii, această susținere nu poate fi reținută. Dispozițiile criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza textului, fără a distinge în funcție de sex sau alte caracteristici personale, asigură protecția unei categorii vulnerabile, respectiv membrii de familie, împotriva riscurilor specifice generate de relațiile intrafamiliale și nu creează diferențe de tratament nejustificate între subiecții vizați.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Panda Nicolae Valentin în Dosarul nr. 3.556/55/2021 al Judecătoriei Arad - Secția penală și constată că dispozițiile art. 199 alin. (2) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Arad - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 16 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

---