CONVENŢIE din 22 noiembrie 1928

privind expoziţiile internaţionale*)

EMITENT

BIROUL INTERNAŢIONAL AL EXPOZITIILOR

________________

Subsemnaţii, plenipotentiari ai guvernelor enumerate mai jos, intrunindu-se în conferinţa la Paris, de la 12 la 22 noiembrie 1928, au convenit, de comun acord şi sub rezerva ratificării, asupra dispoziţiilor următoare:

Titlul I

Articolul 1

Dispoziţiile prezentei convenţii nu se aplică decît expoziţiilor internaţionale oficiale sau oficial recunoscute.

Se considera ca expoziţie internationala oficială sau oficial recunoscută, orice manifestatie, oricare ar fi denumirea ei, la care sînt invitate pe cale diplomatică tari străine, care are, în genere, un caracter neperiodic, al carei scop principal este de a face să reiasă progresele săvîrşite de diferitele tari, într-o ramura sau mai multe ramuri ale producţiei şi în care nu se face, în principiu, nici o diferenţa între cumpărători sau vizitatori pentru intrarea în localurile expoziţiei.

Nu sînt supuse dispoziţiilor zisei Convenţii:

1. Expoziţiile de o durată mai mica de trei saptamini;

2. Expoziţiile ştiinţifice, organizate cu ocazia unor congrese internaţionale, cu condiţia ca durata lor sa nu depăşească cea prevăzută la nr. 1;

3. Expoziţiile de arte plastice;

4. Expoziţiile organizate de o singura ţara într-o alta ţara, în urma invitatiei acesteia.

Ţările contractante sînt de acord sa refuze patronajul şi subvenţiile statului, precum şi celelalte avantaje prevăzute la titlurile III, IV şi V de mai jos, expoziţiilor internaţionale care, căzînd sub aplicarea prezentei Convenţii, nu ar îndeplini obligaţiile care sînt prevăzute în Convenţie.

Articolul 2

O expoziţie este generală cînd ea cuprinde produsele activităţii umane ce aparţin mai multor ramuri ale producţiei sau cînd ea este organizată în scopul de a face să reiasă ansamblul progreselor realizate într-un anumit domeniu, ca: igiena, artele aplicate, confortul modern, dezvoltarea coloniala, etc.

Ea este specială cînd nu interesează decît o singura ştiinţa aplicată (electricitatea, optica, chimia, etc), o singura tehnica (textila, turnatorie, arte grafice, etc), o singura materie prima (talpa şi piele, mătase, nichel, etc), o singura nevoie elementara (încălzit, alimentaţie, transport, etc).

Se va întocmi prin îngrijirea Biroului Internaţional prevăzut la articolul 10, o clasificare a expoziţiilor care va servi de baza spre a determina profesiunile şi obiectele ce pot lua loc într-o expoziţie specială pe baza alineatului precedent. Aceasta lista va putea fi revizuită în toţi anii.

Articolul 3

Durata expoziţiilor internaţionale nu trebuie să depăşească şase luni; totuşi Biroul Internaţional poate să autorizeze o expoziţie generală pe o durată superioară, care n-ar putea, în nici un caz, să depăşească 12 luni.

Titlul II

Articolul 4

Frecventa expoziţiilor internaţionale vizate prin prezenta Convenţie este reglementată după principiile următoare:

Expoziţiile generale sînt clasate în două categorii:

Prima categorie: expoziţiile generale care implica pentru ţările invitate obligaţia de a construi pavilioane naţionale;

A doua categorie: expoziţiile generale care nu implica pentru ţările invitate obligaţia sus-menţionată.

În aceeaşi ţara nu se poate organiza, în cursul unei perioade de 15 ani, decît o singura expoziţie generală de prima categorie; un interval de 10 ani trebuie să separe doua expoziţii generale de orice categorie.

Nici o ţara contractantă nu poate să organizeze o participare la o expoziţie generală de prima categorie, decît în cazul cînd aceasta expoziţie ar urma cu cel puţin şase ani expoziţiei generale de prima categorie precedenta. Ea nu poate să organizeze o participare la o expoziţie generală de a doua categorie decît dacă aceasta este separată de expozitia generală care a precedat-o printr-un interval de doi ani. Acest interval se măreşte la patru ani cînd este vorba de expoziţii de aceeaşi măsura.

Termenele prevăzute de paragraful precedent se aplică fără ca să fie nevoie să se facă distincţie între expoziţiile organizate de o ţara, aderenta sau nu la Convenţie.

Expoziţii speciale de aceeaşi natura nu pot să se ţină în acelaşi timp pe teritoriile ţărilor contractante. Pentru ca ele să se poată reînnoi în aceeaşi ţara, este obligatoriu un termen de 5 ani. În mod excepţional, Biroul Internaţional poate totuşi sa reducă acest din urma termen, pînă la un minimum de trei ani, atunci cînd considera ca acest termen este justificat de evoluţia rapida a uneia sau alteia din ramurile de producţie. Aceeaşi reducere de termen poate fi acordată expoziţiilor care se ţin de acum în mod tradiţional în unele tari, la un interval mai mic de 5 ani.

Expoziţii speciale de natura diferita nu pot să aibă loc în aceeaşi ţara la un interval mai mic de trei luni.

Termenele menţionate în prezentul articol au ca punct de plecare data de deschidere a expoziţiei.

Articolul 5

Ţara contractantă pe teritoriul căreia este organizată o expoziţie, conform cu dispoziţiile prezentei Convenţii, trebuie, sub rezerva articolului 8 de mai jos, sa adreseze pe cale diplomatică o invitaţie către ţările străine:

Cu trei ani înainte, cînd este vorba de expoziţii generale de prima categorie,

Cu doi ani înainte, pentru expoziţiile generale de categoria a doua,

Cu un an înainte, pentru expoziţiile speciale.

Nici un guvern nu poate să organizeze sau sa patroneze o participare la o expoziţie internationala dacă invitaţia de mai sus n-a fost adresată.

Articolul 6

Cînd mai multe tari vor fi în concurenta între ele, pentru organizarea unei expoziţii internaţionale, ele vor proceda la un schimb de vederi pentru a se determina ţara care va obţine privilegiul organizării.

În cazul cînd acordul nu ar putea sa intervină, ele vor cere arbitrajul Biroului Internaţional, care va ţine seama de consideratiunile invocate şi îndeosebi de motivele speciale de natura istorica sau morala, de perioada scursa de la ultima expoziţie şi de numărul de manifestatii deja organizate de către ţările concurente.

Articolul 7

Cînd o expoziţie, care răspunde caracteristicilor manifestatiilor definite prin articolul 1, este organizată într-o ţara neaderenta la prezenta Convenţie, ţările contractante, înainte de a accepta invitaţia la aceasta expoziţie, vor cere avizul Biroului Internaţional.

Ele nu-şi vor da adeziunea la expozitia proiectata, dacă ea nu prezintă aceleaşi garanţii care sînt cerute prin prezenta Convenţie sau cel puţin anumite garanţii suficiente. În caz de simultaneitate de data între o expoziţie organizată de o ţara contractantă şi una organizată de o ţara necontractanta, celelalte tari contractante îşi vor da de preferinta, afară numai de împrejurări excepţionale, adeziunea celei dintii.

Articolul 8

Ţările care voiesc sa organizeze o expoziţie, vizata prin prezenta Convenţie, trebuie să adreseze Biroului Internaţional, cel puţin cu şase luni înainte de termenele pentru invitaţii fixate de articolul 5, o cerere spre a obţine înregistrarea acestei expoziţii. Aceasta cerere va arata titlul expoziţiei şi durata sa: ea va fi însoţită de clasificatie, de regulamentul general, de regulamentul juriului şi de toate documentele care indica măsurile propuse în scopul asigurării securităţii persoanelor şi a construcţiilor, protecţia proprietăţii industriale şi artistice şi pentru a satisface obligaţiile prevăzute la titlurile IV şi V. Biroul nu acorda înregistrarea decît dacă expozitia îndeplineşte condiţiile prezentei Convenţii.

Nici o ţara contractantă nu va accepta invitaţia de a participa la o expoziţie, vizata prin prezenta Convenţie, dacă aceasta invitaţie nu face menţiunea ca înregistrarea a fost acordată.

Totuşi ţările contractante care au primit aceasta invitaţie, rămîn cu totul libere sa nu participe la o expoziţie organizată în conformitate cu stipulatiunile prezentei Convenţii.

Articolul 9

Cînd o ţara va renunţa sa organizeze o expoziţie pe care o proiectase şi care obtinuse înregistrarea, Biroul Internaţional va decide asupra datei cînd ea va putea fi admisă sa concureze din nou cu celelalte tari, pentru organizarea unei alte expoziţii.

Titlul III

Articolul 10

Se înfiinţează un Birou Internaţional al expoziţiilor însărcinat sa vegheze la aplicarea Convenţiei. Acest Birou cuprinde un Consiliu de administraţie, asistat de o comisie de clasificare şi un director, a căror numire şi atribuţii sînt fixate prin regulamentul prevăzut în articolul următor.

Prima întrunire a Consiliului de administraţie al Biroului Internaţional va fi convocată la Paris de guvernul Republicii Franceze, în anul care va urma după punerea în vigoare a Convenţiei. În cursul acelei întruniri Consiliul va fixa sediul Biroului Internaţional şi va alege pe director.

Articolul 11

Consiliul de administraţie se compune din membrii desemnaţi de către ţările contractante în număr de unul pînă la trei de fiecare ţara. El este autorizat să-şi alăture, cu titlu consultativ, doi sau trei membri din Camera de Comerţ internationala, desemnaţi de aceasta Camera.

Consiliul decide asupra tuturor chestiunilor pentru care prezenta Convenţie îi atribuie competenţa; el discuta şi adopta regulamentele relative la organizarea şi la funcţionarea interioară a Biroului internaţional. El stabileşte bugetul încasărilor şi cheltuielilor, controlează şi aproba conturile.

Articolul 12

Orice ţara, oricare ar fi numărul delegaţilor săi, dispune de un vot în sinul Consiliului. Orice ţara poate să încredinţeze reprezentanta sa delegaţiei unei alte tari, care în acest caz dispune de un număr de voturi egal cu numărul ţărilor pe care le reprezintă. Pentru validitatea deliberărilor se cere quorumul de două treimi a ţărilor reprezentate în Consiliu.

Votarile se fac cu majoritate absolută, cu excepţia cazurilor următoare:

1. Întocmirea regulamentului;

2. Sporirea bugetului;

3. Respingerea unei cereri prezentate de o ţara contractantă sau admiterea unei cereri, atunci cînd mai multe tari sînt în concurenta;

4. Autorizarea unei expoziţii generale pentru o durată mai mare de şase luni;

În aceste patru cazuri se cere o majoritate de două treimi a ţărilor reprezentate la Biroul internaţional.

Articolul 13

Comisia de clasificare este compusa din reprezentanţii a 12 tari contractante, numiţi de guvernul lor.

Din aceste tari jumătate sînt desemnate de Biroul internaţional; cealaltă jumătate formează obiectul unei rotatii în condiţiile fixate de regulamentul Biroului. Comisia poate să-şi alăture, cu titlu consultativ, pe unul sau doi membri ai Camerei de comerţ internaţional, desemnaţi de acea Camera.

Aceasta Comisie supune aprobării Consiliului de administraţie clasificarea prevăzută la articolul 2 şi modificările ce ar putea să-i fie aduse. Pentru aplicarea termenelor prevăzute la articolul 4, ea îşi da avizul asupra chestiunii de a se şti dacă o expoziţie supusă înregistrării este specială sau generală şi dacă, în ciuda titlului sau şi a clasificarii sale, ea nu este de aceeaşi natura cu o expoziţie precedenta sau cu o expoziţie specială ce se organizează la aceeaşi dată.

Articolul 14

Bugetul Biroului se fixează provizoriu la 4.000 lire sterline. Cheltuielile Biroului sînt suportate de ţările contractante ale căror părţi de contribuţie se fixează în modul următor: partea ţărilor membre ale Socetatii Natiunulor este fixată în proporţia contribuţiei pe care aceste tari o vărsa la Societatea Naţiunilor. Afară de cazul de sporire a bugetului fixat mai sus, partea celor mai mari tari nu poate să depăşească 500 lire sterline. Ţările care nu sînt membre la Societatea Naţiunilor desemnează, ţinînd seama de dezvoltarea lor economică, pe o ţara membra a Societăţii Naţiunilor, iar partea lor este egala cu aceea care se vărsa de către ţara astfel desemnată.

Consiliul de administraţie poate în afară de aceasta sa încuviinţeze perceperea oricăror alte venituri ca rasplata pentru serviciile aduse grupărilor sau particularilor.

Titlul IV

Articolul 15

Guvernul care invita la o expoziţie internationala trebuie să numească un comisar al guvernului sau un delegat însărcinat sa-l reprezinte şi sa garanteze executarea angajamentelor luate faţă de participanţii străini. Comisarul sau delegatul trebuie, în afară de aceasta, sa ia orice măsuri folositoare pentru paza materială a obiectelor expuse.

Articolul 16

Guvernele ţărilor participante trebuie să numească comisari sau delegaţi în scopul de a le reprezenta şi a veghea la respectarea regulamentelor edictate cu ocazia manifestării.

Comisarii sau delegaţii sînt singurii însărcinaţi sa reglementeze atribuirea sau repartiţia locurilor între expozanti, în pavilioanele ţărilor lor şi în secţiunile naţionale.

Articolul 17

Într-o expoziţie generală nu se poate percepe de către administraţie nici o taxa pentru locurile acoperite sau descoperite prevăzute în programul expoziţiei şi atribuite fiecărei tari participante.

Articolul 18

În orice expoziţie, vizata de prezenta Convenţie, obiectele străine pasibile de drepturi vamale şi taxe sînt admise cu scutire provizorie, cu condiţia ca ele să fie reexportate.

Un certificat al expeditorului, care va însoţi mărfurile, va atesta numărul şi natura, mărcile şi numerele coletelor, precum şi denumirea comercială a produselor, greutatile, originea şi valoarea lor. Obiectele sînt scoase din vama în localurile expoziţiei fără să fie supuse unei examinari vamale la frontiera. Dispoziţiile precedente sînt aplicabile sub rezerva regulamentelor vamale ale tarii organizatoare a expoziţiei.

Cînd, după legislaţia naţionala a tarii care invita, este necesară o cauţiune pentru obţinerea scutirii provizorii prevăzută la paragraful precedent, cauţiunea data de comisarul fiecărei tari participante, în numele expozantilor săi, se va considera ca o garanţie suficienta pentru plata taxelor vamale şi a celorlalte dări şi taxe la care sînt supuse obiectele expuse, care nu vor fi reexportate după închiderea expoziţiei în termenele fixate.

Sînt excluse da la beneficiul scutirii provizorii de taxe stocurile de mărfuri care nu constituie mostre propriu-zise şi care sînt importate în unicul scop de a fi puse în vînzare în cursul expoziţiei.

În caz de distrugere totală sau parţială a obiectelor expuse, expozantul beneficiază de scutire:

1. Dacă dovedeşte ca cantităţile nereprezentate sau ca obiectele deteriorate au fost utilizate pentru serviciile expoziţiei sau nu mai pot fi vîndute din cauza naturii lor perisabile şi,

2. Dacă tariful vamal nu supune nici unei taxe sau drept de intrare obiectele deteriorate sau inutilizabile.

Acest beneficiu nu se va acorda dacă obiectele vor fi date spre consumarea la care ele sînt în mod normal destinate.

Dovezile prevăzute la alineatul 4 sînt prezentate de către comisarul sau delegatul tarii al carei cetăţean este expozantul, decizia aparţinînd administraţiei tarii în care se tine expozitia.

Pentru aplicarea dispoziţiilor care preced, trebuie să fie considerate ca obiecte destinate expoziţiei:

1. Materialele de construcţie chiar dacă sînt importate în stare de materie prima, destinată a fi prelucrata după sosirea în ţara în care se tine expozitia,

2. Instrumentele, materialul de transport pentru lucrările expoziţiei,

3. Obiectele ce servesc decorarii interioare şi exterioare a localurilor, standurilor, galantarelor expozantilor,

4. Obiectele ce servesc decorarii şi mobilarii localurilor afectate comisarilor sau delegaţilor ţărilor participante, precum şi articolele de birou destinate uzului lor,

5. Obiectele şi produsele întrebuinţate la instalarile şi la funcţionarea maşinilor sau aparatelor expuse,

6. Mostrele necesare juriului pentru aprecierea şi judecarea obiectelor expuse, sub rezerva prezentării unei dovezi din partea comisarului secţiei, în care să se menţioneze natura şi cantitatea obiectelor consumate.

Pe lîngă acestea, sînt scutite de taxe:

1. Cataloagele, brosurile şi afisele oficiale, ilustrate sau nu, publicate de ţara care participa la expoziţie,

2. Cataloagele, brosurile, afisele şi orice alte publicaţii, ilustrate sau nu, distribuite în mod gratuit de expunatorii obiectelor străine în incinta expoziţiei şi numai pe timpul duratei ei.

Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică la obiectele care, din cauza legislaţiei tarii organizatoare, fac parte dintr-un monopol de stat sau a căror vînzare este oprită sau reglementată prin licenta, afară numai sub condiţiile prescrise de guvernul acelei tari. Totuşi expunerea acestor produse rămîne autorizata, sub rezerva măsurilor de control în scopul de a se interzice vînzarea lor.

Articolul 19

Regulamentul oricărei expoziţii internaţionale trebuie să cuprindă o clauza care da expunatorului dreptul de a-şi retrage declaraţia de participare, în cazul cînd, după acceptarea de a participa la expoziţie, ar interveni o agravare a taxelor aplicabile produselor acestui expunator.

Articolul 20

La sfîrşitul expoziţiei expunatorul poate, dacă totuşi legislaţia tarii unde are loc expozitia nu se opune, sa vinda şi să livreze mostrele expuse. În cazul acesta, el nu este supus altor taxe decît acelora pe care le-ar avea de achitat în caz de import direct.

Articolul 21

Într-o expoziţie internationala nu se poate face uz, spre a se indica un grup sau o instituţie, de o denumire geografică care se referă la o ţara participanta, decît cu autorizaţia comisarului sau a delegatului acelei tari.

În caz de neparticipare a ţărilor contractante, asemenea interziceri se pronunţa de către administraţia expoziţiei în urma cererii guvernelor interesate.

Articolul 22

Într-o expoziţie nu sînt considerate ca naţionale, şi în consecinţa nu pot fi arătate sub aceasta denumire, decît secţiile constituite sub autoritatea unui comisar sau a unui delegat, numit conform art. 15 şi 16 de guvernul tarii organizatoare sau participante.

Articolul 23

Secţia naţionala a unei tari nu poate cuprinde decît obiectele care aparţin acelei tari.

Totuşi, poate să figureze în ea, cu autorizaţia comisarului sau a delegatului tarii interesate, un obiect aparţinînd altei tari, cu condiţia ca el sa nu servească decît pentru a completa instalatia, să fie fără influenţa asupra atribuirii recompensei obiectului principal şi ca atare sa nu beneficieze el însuşi de nici o recompensa.

Sînt considerate ca aparţinînd industriei şi agriculturii unei tari, obiectele care au fost extrase din solul sau, recoltate sau fabricate pe teritoriul ei.

Articolul 24

Afară numai de cazul unor dispoziţii contrarii în legislaţia tarii organizatoare, în principiu, nu trebuie concedat într-o expoziţie, nici un monopol de orice natura ar fi.

Totuşi, asdministratia expoziţiei va putea, dacă o va socoti necesar, sa acorde monopolurile următoare: luminatul, incalzitul, vamuirea, manutanta şi publicitatea în interiorul expoziţiei. În acest caz, ea va avea de îndeplinit următoarele condiţii:

1. Sa indice existenta acestui monopol sau a acestor monopoluri în regulamntul expoziţiei şi în buletinul de adeziune ce urmează să fie semnat de expunatori.

2. Sa asigure expunatorilor uzul serviciilor monopolizate în condiţiile aplicate obişnuit în ţara.

3. Sa nu limiteze în nici un caz puterile comisarilor în secţiile lor respective.

Comisarul tarii organizatoare va lua orice măsură pentru ca tarifele de mina de lucru, cerute ţărilor participante, sa nu fie mai urcate decît cele cerute administraţiei tarii organizatoare.

Articolul 25

Fiecare ţara, unde va avea loc o expoziţie internationala, va oferi bunele ei servicii pentru a obţine de la administraţiile, companiile şi întreprinderile de cai ferate, de navigaţie sau de aviatie ale ei, usurinta de transport în favoarea obiectelor destinate acestei expoziţii.

Articolul 26

Fiecare ţara va folosi toate mijloacele care, după legislaţia ei, i se vor părea cele mai nimerite, pentru a acţiona contra promotorilor de expoziţii fictive sau de expoziţii la care participanţii sînt fraudulos atrasi prin promisiuni, anunţuri sau reclame mincinoase.

Titlul V

Articolul 27

Regulamentul general al expoziţiei va trebui sa arate dacă, independent de brevetele de participare, care pot fi acordate totdeauna, se vor da sau nu recompense expunatorilor. În cazul cînd vor fi prevăzute recompense, atribuirea lor poate fi limitată la anumite clase.

Înainte de deschiderea expoziţiei, expunatorii care iau parte la expoziţie, fie în secţii, fie în pavilionul lor naţional şi care vor voi sa ramina în afară atribuirii recompenselor, vor face o declaraţie la administraţia expoziţiei, prin intermediul comisarul sau al delegaţilor lor.

Membrii juriului rămîn obligatoriu în afară atribuirii recompenselor.

Articolul 28

Participarea la o expoziţie este libera sau supusă unei admiteri prealabile.

Participarea este libera atunci cînd toate obiectele pot fi admise la expoziţie, sub rezerva ca expunatorul sa fi subscris la timpul cuvenit buletinul de adeziune, şi sa fi îndeplinit condiţiile generale stabilite pentru aceasta adeziune.

Participarea este supusă unei admiteri prealabile, atunci cînd regulamentul general prevede că obiectele chemate sa figureze în expoziţie trebuie să satisfacă anumite condiţii speciale, precum este buna fabricare sau originalitatea.

În acest caz, regulamentul va face cunoscut procedeele pe care ţara organizatoare le-ar fi adoptat pentru admiterea obiectelor în secţia ei naţionala, în scopul de a permite ţărilor invitate să se conformeze cu ele, fiecare ţara păstrînd facultatea de a aplica aceste procedee după aprecierea sa.

Articolul 29

Aprecierea şi judecarea obiectelor expuse sînt încredinţate unui juriu internaţional constituit în conformitate cu regulile următoare:

1. Fiecare ţara este reprezentată în juriu proporţional cu partea pe care o ia la expoziţie, tinindu-se mai ales seama de numărul expozantilor, exclusiv colaboratorii şi cooperatorii, şi de suprafaţa ce ocupa.

Fiecare ţara are drept la cel puţin un jurat în orice clasa, în care sînt expuse produsele ei, afară numai de cazul cînd administraţia expoziţiei şi comisarul sau delegatul tarii interesate sînt de acord pentru a recunoaşte ca aceasta reprezentare nu este justificată prin insemnatatea participării ei în aceasta clasa.

Nici o ţara nu poate avea mai mult de şapte juraţi în aceeaşi clasa; totuşi, aceasta limitare nu este aplicabilă la clasele alimentaţiei lichide şi solide.

2. Funcţia de jurat trebuie să fie atribuită unor persoane care poseda cunoştinţele tehnice necesare.

3. Juratii nu pot fi investiti în funcţiile lor decît cu agrementul guvernului lor.

4. Juriul comporta trei grade de jurisdicţii sau instanţe.

Articolul 30

Recompensele se împart în cinci categorii:

1. Marele premiu.

2. Diplome de onoare.

3. Medalii de aur.

4. Medalii de argint.

5. Medalii de bronz.

Pe lîngă acestea se pot atribui, la propunerea expozantilor recompensati sau a membrilor juriului, diplome colaboratorilor sau cooperatorilor săi.

Calitatea de membru al juriului poate fi menţionată de către titularul acestei funcţii în toate cazurile în care expunatorii sînt autorizaţi sa aminteasca recompensele lor.

Calificarea de: "hors concours" este de acum înainte interzisă atît pentru membrii juriului, cît şi pentru expunatorii care au cerut sa ramina în afară atribuirii recompenselor.

Articolul 31

Lista premiantilor expoziţiei se va inregistra la Biroul Internaţional. Laureatii nu se vor putea prevala de recompensele acordate decît cu condiţia de a menţiona, după recompensa, titlul exact al expoziţiei. Ei vor fi autorizaţi sa adauge la aceasta menţiune monograma Biroului Internaţional. Biroul internaţional al expoziţiilor va face cunoscut Biroului internaţional al proprietăţii industriale din Berna expoziţiile înregistrate şi îi va trimite lista premiantilor.

Articolul 32

Se vor stabili, prin îngrijirea Biroului internaţional, regulamente-tip, fixind condiţiile generale de alcătuire şi funcţionare a juriilor şi determinînd modul de atribuire a premiilor. Adoptarea lor se va recomanda ţărilor organizatoare.

Titlul VI

Articolul 33

Prezenta Convenţie va fi ratificată:

Articolul 34

Dacă se va alege acest procedeu, guvernul francez va transmite guvernelor ţărilor semnatare şi aderente o copie certificată conformă de pe notificare, aratind data la care a fost primită;

Articolul 35

Articolul 36

Prezenta Convenţie va produce efect pentru ţările contractante care au participat la prima depunere a ratificărilor o luna după data procesului-verbal. Pentru ţările care o vor ratifica ulterior sau care vor adera la ea, precum şi pentru colonii, protectorate, teritoriile de dincolo de mare şi teritoriile sub suveranitate sau sub mandat, nemenţionate în instrumentele de ratificare, Convenţia va produce efect o luna după data primirii notificărilor, prevăzute la articolele 33, alineatul d; 34, alineatul b; 35, alineatul b.

Articolul 37

Ţările contractante nu pot denunta prezenta Convenţie, înaintea unui termen de cinci ani, cu începere de la intrarea ei în vigoare.

Denunţarea va putea fi atunci efectuată, oricînd, printr-o notificare adresată guvernului Republicii Franceze. Ea îşi va produce efectele un an după data primirii acestei notificări. O copie certificată conformă de pe notificare, cu arătarea datei la care a fost primită, va fi transmisă imediat de către guvernul Republicii Franceze, guvernelor ţărilor semnatare şi aderente.

Dispoziţiile prezentului articol se aplică, de asemenea coloniilor, protectoratelor, teritoriilor de dincolo de mare, teritoriilor sub suveranitate sau sub mandat.

Articolul 38

Dacă, în urma denuntarilor, numărul ţărilor contractante ar fi redus la mai puţin de şapte, guvernul Republicii Franceze va convoca imediat o Conferinţa internationala care să decidă asupra tuturor măsurilor ce trebuie luate.

Articolul 39

Guvernul Republicii Franceze va comunică, de asemenea, Biroului internaţional o copie de pe orice ratificări, adeziuni şi denuntari.

Articolul 40

Prezenta Convenţie va putea fi semnatala Paris, pînă la 30 aprilie 1929.

Drept care plenipotenţiarii mai jos arătaţi au semnat prezenta Convenţie.

Facuta la Paris la douăzeci şi doua noiembrie una mie noua sute douăzeci şi opt, într-un singur exemplar, care va rămîne depus în arhivele guvernului Republicii Franceze şi de pe care vor fi remise, pe cale diplomatică, copii certificate conforme, tuturor guvernelor ţărilor reprezentate la Conferinţa de la Paris.

------------