| Document ID: | 48606 |
|---|---|
| Source URL: | https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentA... |
| Scraped At: | 2026-11-04 09:18:29 |
| Last Updated: | 2026-11-08 18:35:24 |
| Valid From: | 22.12.2003 |
| Latest Version: | Yes |
| Status: | ABROGATED on 27.07.2005 |
| Abrogated By: | NORMA 10 27/07/2005 |
| Meta tags: |
|
|---|---|
| Detail metadata: |
|
NORMĂ nr. 15 din 18 decembrie 2003
privind limitarea riscului de credit la creditul de consum
BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 920 din 22 decembrie 2003Având în vedere prevederile art. 44 şi 55 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 lit. m), ale art. 59 alin. (2) lit. g), ale art. 168 şi 177 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002,
în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, cu modificările şi completările ulterioare,
Banca Naţională a României emite prezentele norme.
Prezentele norme se aplică instituţiilor de credit persoane juridice române şi sucursalelor instituţiilor de credit străine, autorizate să funcţioneze pe teritoriul României, denumite în continuare împrumutători, şi reglementează condiţiile de acordare, garantare şi derulare a creditelor de consum.
Acordarea, garantarea şi derularea creditelor de consum se realizează de împrumutători pe baza unor norme interne de creditare aprobate de consiliul de administraţie, în cazul instituţiilor de credit persoane juridice române, şi, respectiv, de organele statutare, în cazul sucursalelor instituţiilor de credit străine.
În cadrul normelor interne de creditare, pentru fiecare tip de credit din categoria creditelor de consum, se reglementează cel puţin următoarele elemente:
a) organizarea activităţii de acordare, garantare şi derulare a respectivului tip de credit; ... b) clauzele obligatorii ale contractului de credit; ... c) documentaţia care stă la baza contractului de credit. În acest sens împrumutătorii trebuie să întocmească modele ale contractului de credit, ale declaraţiilor prevăzute la art. 6 şi, dacă este cazul, ale contractelor de garanţie; ... d) competenţele de aprobare a creditelor, în funcţie de valoarea acestora. În acest scop fiecare împrumutător trebuie să stabilească valoarea de la care un credit este considerat credit de valoare mare; ... e) indicatorii pe baza cărora se evaluează bonitatea solicitanţilor de credite de consum şi modul de calcul al acestor indicatori. ...Creditele de consum sunt acordate pe baza unui contract de credit ale cărui clauze vor fi stabilite prin normele interne ale împrumutătorilor, cu respectarea prevederilor prezentelor norme.
Documentaţia care stă la baza contractului de credit de consum trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
a) documente care atestă capacitatea persoanelor în cauză de a dispune de venituri certe cu caracter permanent, precum adeverinţă de salariu, declaraţie de venit; ... b) declaraţie pe propria răspundere privind valoarea angajamentelor de plată ale solicitantului şi ale familiei acestuia şi în mod special a obligaţiilor devenite exigibile şi neonorate la scadenţă. Împrumutătorii pot solicita copii de pe documentele care atestă gradul de îndatorare a solicitantului şi a membrilor familiei sale; ... c) declaraţie pe propria răspundere privind litigiile cu terţii, cu precizarea, după caz, a motivelor care au condus la situaţiile respective. ...La evaluarea bonităţii solicitantului se va avea în vedere ca ratele de plătit, respectiv principalul şi dobânda, să reprezinte cel mult 30% din veniturile nete ale solicitantului şi ale familiei sale, calculate ca diferenţă între veniturile totale şi angajamentele evidenţiate în declaraţia prevăzută la art. 6 lit. b).
Contractele de credit încheiate de împrumutători cu societăţi comerciale, în baza cărora sunt acordate acestora linii de credit pentru achiziţionarea fondului de marfă, trebuie să includă clauze potrivit cărora, în situaţia vânzării în rate/pe credit a respectivelor bunuri, societăţile comerciale vor impune condiţii de acordare, derulare şi garantare a creditelor cel puţin la fel de stricte precum cele prevăzute de prezentele norme.
Pe durata derulării creditului de consum împrumutătorii au obligaţia să urmărească îndeplinirea condiţiilor prevăzute în contractul de credit de consum, precum cele referitoare la destinaţia creditului şi plata la scadenţă a ratelor reprezentând principalul şi dobânda.
Până la data intrării în vigoare a prezentelor norme, băncile vor proceda la modificarea în mod corespunzător a normelor interne de creditare, iar casele centrale vor proceda la modificarea în mod corespunzător a reglementărilor-cadru privind condiţiile de acordare, garantare şi derulare a creditelor de consum de către cooperativele de credit afiliate, fără a putea stabili cerinţe mai puţin stricte decât prezentele norme.
Casele centrale vor supraveghea respectarea de către cooperativele de credit afiliate a cerinţelor prevăzute în prezentele norme.
Nerespectarea prevederilor prezentelor norme atrage aplicarea sancţiunilor şi/sau a măsurilor prevăzute la art. 69 alin. 2 şi la art. 70 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, la art. 189 şi 191 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002.
Prezentele norme intră în vigoare la data de 1 februarie 2004.
Preşedintele Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a României,
Mugur Isărescu
Bucureşti, 18 decembrie 2003.
Nr. 15.
────────────────
| Version Date: | N/A |
|---|---|
| Original Publication Date: | 22.12.2003 |
| This Version Valid From: | 22.12.2003 |
| This Version Valid To: | Not specified |
| Is Latest Version: | Yes |
| Document Type: | NORMA |
| Emitent: | N/A |
| Publicat în: | Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 920 din 22 decembrie 2003 |
No related versions found.
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | NORMA 10 27/07/2005 |
| Section | Operation | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | NORMA 10 27/07/2005 |
| Section | Reference Type | Act |
|---|---|---|
| Actul | REFERIRE LA | LEGE 200 16/04/2002 |
| Actul | REFERIRE LA | OUG 97 29/06/2000 ART. 2 |
| Actul | REFERIRE LA | OUG 97 29/06/2000 ART. 59 |
| Actul | REFERIRE LA | OUG 97 29/06/2000 ART. 168 |
| Actul | REFERIRE LA | OUG 97 29/06/2000 ART. 177 |
| Actul | REFERIRE LA | LEGE 101 26/05/1998 ART. 2 |
| Actul | REFERIRE LA | LEGE 58 05/03/1998 ART. 44 |
| Actul | REFERIRE LA | LEGE 58 05/03/1998 ART. 55 |
| ART. 15 | REFERIRE INDIRECTA LA | LEGE 485 18/11/2003 ART. 1 |
| ART. 15 | REFERIRE LA | LEGE 200 16/04/2002 |
| ART. 15 | REFERIRE INDIRECTA LA | OUG 137 18/10/2001 ART. 1 |
| ART. 15 | REFERIRE LA | OUG 97 29/06/2000 ART. 189 |
| ART. 15 | REFERIRE LA | OUG 97 29/06/2000 ART. 191 |
| ART. 15 | REFERIRE LA | LEGE 58 05/03/1998 ART. 69 |
| ART. 15 | REFERIRE LA | LEGE 58 05/03/1998 ART. 70 |
| Section | Reference Type | Act |
|---|---|---|
| Actul | ABROGAT DE | NORMA 10 27/07/2005 |
| Actul | REFERIT DE | ORDIN 3106 27/02/2004 |
| Actul | REFERIT DE | NORMA 27/02/2004 |